Moartea

dresorului de
sticlei
A murit dresorul de sticlei!...
A murit i ultimul dresor...
A murit cu minile pe ei,
i cu ochii-nfipi n ochii lor!...
i-n odaia lui n-au mai rmas
Dect note muzicale, desenate pe perei,
Portativele de srm, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoar, cu grunele de mei...
i vreo sut de duzini de cntrei
mbrcai n doliu mare,
Care i-au cntat la-nmormntare
i-au s-i cnte i la parastas...
A murit dresorul de sticlei!...
A murit dresorul, fericit -
C sticleii lui
Copiii nimnui
L-au stimat i l-au iubit...
i c el a scos din ei
O falang minunat
De maetri cntrei
Nu rcovnici mititei,
Ca dresorii de-altdat!...
Cci e drept c-n via lucrul cel mai greu
E s-i piard omul vremea cu sticleii,
Ca s pun la curent analfabeii
Cu ce-a neglijat s-i pun Dumnezeu!...
A murit dresorul de sticlei!...
Dar
Surpriz mare
Dup ce-a murit,
Guralivii cntrei s-au rzvrtit,
Declarnd c-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
i din coliviile de sfoar
Au zburat cu toii, s cnte-n strad-afar...
i-au jurat solemn pe viitor,
O complet libertate
Pentru cntecele toate...
i sticleii toi
S cnte numai dup capul lor!...
A murit dresorul de sticlei!...
Bine c-a murit la timp i el
Cci era btrn,
Beiv
i chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor"
Fiindc, dup moartea lui, sticleii
Cnd au ncercat din nou s cnte
Numai dup capul lor...
Au dat "kix" cu toii,
i cntreii
S-au ntors afoni n colivie!...
S-au ntors cu toii!...
Dar ce folos
C dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
i dresorul mort nu mai nvie!...
poezie clasic de Ion Minulescu