Prefaţă

Fără nicio îndoială că orologeria şi ceasurile româneşti, au avut la un

moment dat o importanţă destul de mare în această parte a continentului
nostru, iar arădenii şi fabrica lor de aici din oraşul Arad, au avut un cuvânt
greu de spus, în această poveste care s-a numit orologeria românească. Şi
fiindcă toate informaţiile, despre ceea ce a reprezentat fabrica arădeană,
sunt foarte controversate, împrăştiate (online, scris, vizual, muzeal, etc.)
prezentul material se doreşte a fi o îngemânare a tuturor informaţiilor şi
elementelor existente şi confirmate, ale acestui puzzle numit ceasul
românesc şi lupta lui cu timpul şi timpurile.
Fără a avea pretenţia că această scriere deţine adevărul absolut,
autorul a dorit redactarea acestei lucrări, cât mai aproape de adevăr
folosindu-se de dovezi palpabile (colecţia personală de ceasuri şi articole
ale vremurilor respective), încercând o redare cât mai atemporală
(FOARTE puţine date calendaristice), a acestei pagini din orologeria
românească.
Chiar dacă vor exista (fără nicio îndoială), destule persoane care vor
afirma că prezenta lucrare este, de fapt, mai mult un catalog de prezentare a
unei alte colecţii de ceasuri, sper ca informaţiile incluse printre fotografiile
de aici, să-i determine să-şi revizuiască total prima impresie pe care au
avut-o iniţial la intrarea în posesia acestui material.
Şi fiindcă timpul (indiferent de care vor fi instrumentele de măsură
utilizate), este foarte preţios vă invit, fără alte vorbe, la o incursiune în ceea
ce au fost odată ceasurile româneşti Precizia > Victoria > Aradora, produse
ale fabricii de ceasuri din Arad !!!

Robert Codescu
 Victoria Arad

Bănăţenii au fost dintotdeauna fascinaţi de ceasuri şi de orologerie,

la fel şi ardelenii, iar arădenii (care sunt şi una şi alta), au reuşit să se
încadreze perfect în peisajul orologer din toate epocile pe care le-au
traversat de-a lungul veacurilor. Poziţionarea strategică a Aradului (în
România, lângă Serbia şi Ungaria), a reprezentat mediul perfect pentru
cultivarea pasiunii pentru ceasuri a arădenilor, astfel la începutul secolului
al XX-lea aici exista o comunitate puternică, ce era alcătuită din
colecţionari, meşteri ceasornicari şi alţi pasionaţi ai orologeriei.
Din pasiunea lor comună a încolţit ideea înfiinţării unei fabrici de
ceasuri în România, însă unele evenimente precum Primul Război
Mondial, crizele din perioada interbelică şi cel De-al Doilea Război
Mondial au făcut ca îndrăzneaţa idee să fie abandonată, mai ales că odată
cu încheierea ostilităţilor din cel De-al Doilea Război Mondial în România
s-a instalat comunismul, iar ţara îşi îndreptase privirile şi orientările către
socialismul şi comunismul din ţara vecină şi prietenă Uniunea Sovietică.
Dar orice parte rea are şi o faţă bună, mai precis instaurarea comunismului
a dus la propaganda socialistă, prin care se ridica la loc de cinste clasa
muncitoare şi munca muncitorilor în clădirea societăţii multilateral
dezvoltate. Asta deoarece, după naţionalizarea din 1948, de-a lungul
întregii ţări s-au înfiinţat cooperative meşteşugăreşti menite să absoarbă
întreaga forţă de muncă de pe întreg teritoriul ţării.
Sub aceste auspicii în Arad este înfiinţată, de către 3 arădeni pasionaţi
Iosif Berenz, Şimolan şi Hollosy, Cooperativa Metalul sub conducerea
primului dintre ei, care se va afla la conducerea fabricii vreme de 4 decenii.
Ambiţia de a avea însă la Arad o fabrică de ceasuri rămăsese la fel de mare
astfel că se fac demersurile necesare ca la Cooperativa Meşteşugărească
Metalul să se înceapă producţia de ceasuri, care să ducă faima României
peste hotare.
La jumătatea secolului al XX-lea (chiar la începutul anilor ’50),
România se alătura celorlalte ţări ale lumii, pe harta producătorilor de
ceasuri, atunci când factorii decizionali de la Cooperativa Metalul din Arad
au decis să se înceapă producţia de ceasuri. Bineînţeles că o fabrică de
ceasuri nu se putea numi „Metalul”, motiv pentru care Cooperativa Metalul
este redenumită în scurtă vreme Cooperativa Precizia nume sub care se vor
produce primele ceasuri româneşti. Nici noul nume nu a fost pe placul
autorităţilor comuniste (nou instalate) şi s-a optat, în cele din urmă, pentru
un nume deja celebru în lumea orologeriei de la acea vreme Pobeda,
împrumutat chiar de la „mama Rusia”, Victoria ( Победа = Pobeda =
Victorie). Iar când relaţiile româno-sovietice s-au mai răcit, autorităţile au
luat decizia, împreună cu factorii de decizie, ca ceasurile Victoria Arad să
fie redesenate şi redenumite cu un nume neaoş, 100% autohton optându-se
pentru ”ora Aradului”, însă grafica fiind prea lungă s-a prescurtat în
”Aradora”, denumire sub care s-au fabricat aici ceasuri, până după căderea
regimului comunist.
La început, cei aproximativ 60 de angajaţi, fabricau roţi dinţate, iar
după ceva timp a început şi producţia propriuzisă. Primele ceasuri produse
aici la Arad, purtau denumirea „Precizia Arad”, fiind fabricate aproximativ
300 de ceasuri anual, însemnând că producerea unui ceas dura o zi.
Tehnologia deţinută şi utilizată, de către Cooperativa Precizia Arad la acea
vreme ţinea mai mult de artizanat şi lucru manual decât de mare
industrializare a patriei, către care tindea Republica Populară Română.
Primele modele de ceasuri fabricate aici au fost făcute după modelul
nemţesc Junghans.
Majoritatea subansamblelor erau realizate chiar aici la Arad, excepţie
făceau arcul pentru mers, soneria şi rubinele pentru furcă şi balans, care
erau aduse din import din ţările blocului comunist. Pe lângă ceasurile
deşteptătoare aici se mai realizau şi ochelari, umbrele şi alte produse
meşteşugăreşti. Aradul va fi „responsabil” şi cu dotarea pieţelor şi a unor
clădiri publice cu ceasuri care aveau menirea să arate ora exactă, clasei
muncitoare, din păcate niciunul din aceste ceasuri nu erau de o precizie
care să facă în vreun fel cinste producătorilor arădeni.
Adevărata valoare a şcolii arădene de orologerie s-a văzut la
începutul anilor ’70 când, la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti,
va fi, editat (de către specialiştii de la Victoria Arad), ”Manualul
Ceasornicarului”, o lucrare menită deopotrivă să ajute toţi ceasornicarii în
prestaţiile lor, dar să şi să pregătească şi să formeze elevii de liceu şi/sau
Şcoală Profesională, de la nou înfiinţatele clase de ceasornicari de la Liceul
Industrial de aici din oraş.”Manualul Ceasornicarului”, va reprezenta vârful
tehnologic, pedagogic şi orologer în tot ceea ce reprezenta fabricaţia şi
repararea ceasurilor, la acea vreme în România. Tocmai de aceea, în afară
de prima ediţie din 1971, se vor mai face reeditări )îmbunătăţite şi
actualizate) şi în 1977 şi în anul 1989, ”Manualul Ceasornicarului” va
deveni cartea de căpătâi al oricărui ceasornicar care se respecta. Chiar dacă
respectivul meşter nu era chiar un reparator de ceasuri priceput, acest
manual, afişat în atelierul său de ceasornicărie îi conferea o cu totul altă
aură, fiind catalogat un meseriaş şi profesionist în această branşă.
Era acea carte care schimba percepţiile oamenilor simpli (şi nu
numai) despre ceea ce înseamnă orologeria. Colecţionarii de ceasuri îşi
doreau această lucrare, în mod special, pentru a-şi repara singuri piesele
orologere pe care le deţineau, însă (de cele mai multe ori), lipsa de
cunoştinţe şi a experienţei îi făceau să ajungă, într-un final tot la
ceasornicari.

Spre sfârşitul anilor ’70 o nouă idee prindea contur aici la Arad,
fabricarea primului ceas de mână românesc. Totuşi ideologiile
prooccidentale şi orientările ceva mai liberale, vor face ca producţia de
ceasuri de mână să fie pornită în 1978, la … Bucureşti. Întreprinderea de
Mecanică Fină Bucureşti şi Întreprinderea Optica Română îşi dădeau mâna
realizând primul ceas de mână, ”Made in Romania” ceas care se va numi
Orex (ORa EXactă), o decizie surprinzătoare luată de Centrala de
Mecanică Fină, care era structura decizională şi organizatorică a acelor
timpuri. Chiar dacă Aradul şi arădenii s-au simţit trădaţi de această decizie
neaşteptată, asta nu i-a făcut să fie egoişti şi necomunicativi, ci dimpotrivă
specialiştii fabricii se deplasau la Bucureşti pentru a le da o mână de ajutor
(bine specializată), colegilor lor din capitală, sau uneori, angajaţi ai fabricii
bucureştene erau trimişi la specializare aici la fabrica arădeană. În
”compensaţie”, Victoria Arad va primi pentru fabricare, producţia de
ceasuri de şah. De altfel începutul anilor‚’80 vor fi puternic aflaţi sub
influenţa sportului minţii iar ceasurile de şah produse aici la Victoria Arad
se vor bucura de un real succes de piaţă.
Fiindcă planurile cincinale ale Congreselor Partidului Comunist
Român, o cereau imperativ, fabrica din Arad avea şi plan impus pentru
export, ajungând să vândă cu 2,5 mărci germane, ceasuri Victoria Arad ale
căror costuri de producţie erau de aproape 4 mărci. Chiar dacă pierderea
era evidentă, ambiţiile partidului de a mări exporturile şi de scădea
importurile pentru achitarea datoriilor externe, erau mult mai mari şi
nimeni nu îndrăznea să critice această politică, ce făcea ca fabrica să
înregistreze pierderi destul de semnificative.
Victoria Arad va fi folosită, în anii socialismului, ca etalon de măsură,
a hărniciei şi propagandei oamenilor muncii, pentru nomenclatura
comunistă fiindcă ceasurile cu cuc, produse aici nu puteau fi procurate
decât „pe sub mână”, adică trebuia să fii bine văzut şi fruntaş în întrecerea
socialistă, ca să poţi intra în posesia unui astfel de ceas, care „ţi se ţinea”
printr-un telefon dat de cine trebuie, unde trebuie. Ceasurile de la Arad
ajunseseră să fie, chiar monedă de schimb pentru anumite activităţi,
compromisuri servicii şi favoruri, pe care vremurile destul de tumultoase
ale socialismului le implica.
Undeva prin anul 1984, aici la fabrica arădeană ia fiinţă Clubul de
Turism Montan Condor, o iniţiativă a angajaţilor care nu era văzută cu ochi
buni de către autorităţile comuniste centrale, care considerau structurile de
stat de atunci (O.J.T. , O.N.T. şi B.T.T.) ca fiind singurele în măsură şi
abilitate să desfăşoare activităţi turistice pe teritoriul Republicii Socialiste
România. Chiar dacă acest demers de natură mult prea democratică, pentru
socialismul românesc, nu a fost pe placul organelor de partid clubul şi-a
continuat activitatea mai mult prin autofinanţare şi voluntariatul membrilor
săi. Începând cu anul 1997, prin decizia Tribunalului Arad, nr.
97/01.04.1997, Condor Club Arad capătă personalitate juridică, devenind
asociaţie non-guvernamentală.
Tot după evenimentele din ’89, fabrica începe să-şi regândească
strategiile de producţie şi personal, asta deoarece producţia de ceasuri (care
ajunsese la 1.000.000 de ceasuri pe an), îşi pierduse foarte mare parte din
piaţa de desfacere, odată cu căderea pieţelor din fostul bloc comunist.
Noile cerinţe ale economiei de piaţă găsesc Întreprinderea Victoria Arad cu
echipamente învechite, supra-producţie de ceasuri şi mult prea mulţi
angajaţi. În anul 1993, producţia fabricii se diversifică şi se începe
producţia de contoare de apa rece cu un debit de 1,5 m3/h; 2,5 m3/h si 6
m3/h, contoare de apa calda si rece de 1,5 m3/h pentru apartamente, care
reprezenta o marfă foarte căutată în anii ’90, când toate apartamentele
blocurilor construite în socialism, erau dotate cu astfel de contoare. În
pofida cererii, de contoare pe piaţă fabrica nu reuşeşte să facă faţă invaziei
de produse similare de pe piaţa asiatică, mai slabe calitativ însă mult mai
ieftine. Încep restructurările la fabrica arădeană, din cei aproximativ 1.300
de angajaţi, câţi lucrau aici în decembrie ’89 după mai multe valuri de
disponibilizări mai rămân 200 de angajaţi. Chiar şi aşa Victoria Arad
începe să acumuleze datorii mari în valoare de 28 miliarde lei (în anul
1999), astfel: 22 miliarde la CAS, asigurări sociale şi Direcţia Finanţelor, la
B.C.R. un miliard de lei, iar restul de 5 miliarde de lei reprezentând
datoriile către furnizorii fabricii. Sub aceste auspicii sumbre nu mira pe
nimeni zvonurile tot mai insistente despre falimentul iminent şi închiderea
(precum cealaltă fabrică de ceasuri din capitală OREX), a fabricii Victoria
Arad.
Iată însă că B.A.P.D. (Baza de Aprovizionare Producţie şi Desfacere)
achiziţionează pachetul majoritar de acţiuni de 64,5% de la F.P.S. (Fondul
Proprietăţii de Stat) unde acţionar majoritar era Ion Mainescu. Astfel nu a
mirat pe nimeni instalarea în postul de director general a inginerului
Marcel Mainescu.
Producţia începe să fie diversificată cu: accesorii mobilier, injectări
de mase plastice, prelucrări mecanice, proiectări şi execuţie S.D.V. diferite
mecanisme. Totodată piaţa de desfacere se mută preponderant la export,
astfel în America de Nord şi de Sud, Anglia, Portugalia, Ungaria devin cei
mai serioşi clienţi ai fabricii arădene.
 Ceas deşteptător, Victoria Arad, mecanic, având mecanism pe 4
rubine, din producţia fabricii de ceasuri Arad a anului 1965, pe spatele
ceasului este inscripţionat „N.I. 15423-65” ceea ce indică modelul şi anul
acestui ceas.
 Ceas deşteptător, mecanic, Victoria Arad, mecanism cu 4 rubine,
piesă din producţia fabricii arădene de la sfârşitul anilor ’60, pe spate are
inscripţionat N.I. 24877-69, indicând cu precizie anul fabricaţie sale şi
anume 1969.
 Ceas deşteptător, mecanic, Victoria, produs la Fabrica de Ceasuri
Victoria Arad în anul 1972, având un mecanism pe 4 rubine, are
inscripţionat pe spate „N.I.I. 95048-72” ceea ce indică exact modelul şi
anul de fabricaţie al acestui ceas.
 Ceas Deşteptător Victoria cu sfişare dată şi mecanism cu 4 rubine,
are încorporat mecanism cu melodie („Love Story”), fabricat în ediţie
limitată, undeva în perioada 1974 – 1976,
 Ceas deşteptător Aradora, mecanic cu mecanism pe 8 rubine, fabricat
în anul 1977 la Fabrica de Ceasuri Victoria Arad, suportul de porţelan al
ceasului era produs tot aici la fabrica arădeană, inscripţia „N.I. 06176-77”
de pe spatele ceasului, indică modelul şi anul său de fabricaţie.
 Ceas deşteptător de voiaj mecanic, din producţia Întreprinderii
Victoria Arad, din anii ’70 ai secolului al XX-lea, inscripţionat pe spate cu
N.I. 96206-77, ceea ce indică anul de fabricaţie ca fiind 1977, adică
primele ceasuri din acest model.
 Ceas deşteptător mecanic Aradora, din producţia fabricii arădene a
anului 1978, are mecanismul pe 8 rubine şi pe spatele ceasului este
inscripţionat „N.I. 95405-78”, ceea ce indică precis modelul şi anul în care
ceasul a fost realizat.
 Ceas deşteptător Aradora, produs la Fabrica de Ceasuri Arad în anul
1979, cu mecanism pe 8 rubine, pe spatele ceasului este inscripţionat „N.I.
96990-79” lucru ce arată cu exactitate anul de fabricaţie şi modelul acestui
ceas.
 Ceas de voiaj, mecanic, din producţia anului 1979 a fabricii de
ceasuri Arad, ceasul are un mecanism pe 8 rubine iar pe spatele ceasului
este inscripţionat N.I. 97021-79” ceea ce indică exact modelul şi anul de
fabricaţie al ceasului.
 Ceas Deşteptător, mecanic, Victoria Arad din secolul al XX-lea,
producţia fabricii din anul 1980, mecanism cu 8 rubine, are inscripţionat pe
spate N.I. 97129-80.
 Ceas mecanic, deşteptător Aradora, din producţia fabricii Victoria
Arad, de la începutul anilor ’80 din secolul al XX-lea ( model produs în
anul 1980), ceas cu mecanism pe 4 rubine, pe spate are inscripţionat „N.I.
97206-80”, ceea ce indică modelul şi anul de fabricaţie al ceasului.
 Ceas deşteptător Victoria Arad, mecanic, din producţia anilor ’80 a
fabricii de ceasuri din Arad, cu mecanism pe 4 rubine, ceasul are
inscripţionat, de asemenea, pe cadranul său şi ”MADE IN ROMANIA”,
indicând cu exactitate ţara de provenienţă.
 Ceas deşteptător Aradora fabricat la Fabrica de Ceasuri Victoria Arad,
în a doua jumătate a anilor ’80 din secolul al XX-lea, având un mecanism
cu 4 rubine.
 Ceas deşteptător, mecanic Aradora piesă din producţia
postdecembristă a Fabricii de Ceasuri Victoria Arad, model realizat undeva
în perioada anilor ’90, care nu a fost considerată a fi o perioadă prolifică a
fabricii şi modelelor realizate aici.
 Ceas Deşteptător, mecanic, Victoria Arad din producţia de sfârşit de
secol XX, începutul secolului al XXI, se observă deja dispariţia de pe
cadran al logoului vechi, înlocuit doar cu scris.
 În loc de încheiere

Fără nicio îndoială că foarte multă lume va considera lucrarea de faţă

ca fiind doar un catalog de prezentare a unei colecţii de ceasuri, însă
autorul îndrăzneşte să creadă că este mult mai mult decât atât, este acea
carte pe care mulţi dintre pasionaţii de ceasuri o aşteptau, este o
recunoaştere a valorii pe care industria orologeră românească a avut-o la un
moment dat şi care a dus faima ţării noastre peste hotare.
La data editării acestui material în municipiul Arad existau două
societăţi economice care aminteau de fabrica de ceasuri: S.C. Victoria Arad
S.A. şi Cooperativa Meşteşugărească Precizia S.C.M. Arad,
 BIBLIOGRAFIE

Pentru documentarea şi informarea în vederea realizării prezentului

material, s-au utilizat informaţii pertinente cuprinse în discuţii, articole şi
postări din:

Cotidianul Adevărul (ediţia de Arad) > 3 martie 2011

http://www.adevarul.ro

Blog de Istorie şi Arhitectură Arădeană

http://www.blogaradean.wordpress.com

Forumul Ceasornicar.ro
http://www.ceasornicar.ro

Cotidianul “Evenimentul Zilei” Nr. 24 Iunie 2010, 11 Octombrie

2011
http://www.evz.ro

Cotidianul “Jurnalul Naţional” Nr. 14 Februarie 2009,

http://www.jurnalul.ro

HotNews
http://www.hotnews.ro

S.C. Victoria S.A. Arad

http://www.victoria-arad.ro

Virtual Arad
http://www.virtualarad.net