Tehnologia materialelor 13

LUCRAREA NR. 3.
DETERMINAREA DURITĂŢII PRIN METODA ROCKWELL

1. Scopul lucrării.

Însuşirea unei metode pentru determinarea durităţii unor materiale ca: metale dure,
oţeluri călite, oţeluri îmbunătăţite, oţeluri netratate, metale şi aliaje neferoase, fonte, etc.,
atât în fluxul tehnologic de producţie, cât şi în laboratoare de încercări ale materialelor.

2. Consideraţii generale.

Condiţiile de încercare a durităţii după această metodă sunt stabilite în standardele

STAS 493-91 şi STAS 8251-82.
Încercarea constă în apăsarea unui penetrator (con de diamant sau bilă de oţel)
cu o sarcină iniţială F0 şi apoi cu o sarcină F1 şi măsurarea adâncimii remanente de
pătrundere (e) după îndepărtarea suprasarcinii, menţinându-se aplicată sarcina iniţială.
Unitatea de măsură pentru (e) este de 0,002 mm (fig. 3.1)
Prin apăsarea unui penetrator pe suprafaţa unui metal se produce o deformaţie
elastico-plastică măsurabilă, de exemplu, prin adâncimea de pătrundere. Prin
îndepărtarea sarcinii care apasă penetratorul, deformaţia elastică dispare, rămânând
numai cea plastică (remanentă), adică adâncimea de pătrundere a penetratorului se
reduce. Cu cât un corp este mai dur, cu atât deformaţiile plastice sunt mai mici în
comparaţie cu cele elastice. În felul acesta adâncimea remanentă de pătrundere (e) a
penetratorului este o mărime care se află într-un raport invers proporţional cu duritatea
materialului de încercat. Pentru a exprima cifrele de duritate într-o scară direct
crescătoare, se ia ca valoare a durităţii diferenţa dintre o constantă E şi valoarea adâncimii
remanente de pătrundere a penetratorului (e) care a fost apăsat cu o forţă determinată.
Deci, duritatea Rockwell reprezintă diferenţa dintre o adâncime convenţională dată
(E) şi adâncimea pătrunderii remanente (e) a penetratorului sub o sarcină F1, adâncime
măsurată faţă de poziţia penetratorului sub sarcina iniţială F0.

Fig. 3.1. Schema de principiu a măsurării durităţii prin metoda Rockwell

a – cu penetrator con de diamant
b – cu penetrator bilă de oţel
14 Îndrumar de laborator

Scările şi domeniile de aplicare sunt cele prezentate în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1.
Scara Simbolul Tipul penetratorului Sarcina Supra Sarcina Domeniul de
durităţii durităţii iniţială sarcina totală aplicare (intervalul
Rockwell F0 F1 F de durităţi)
)
A HRA con de diamant * 98,07 N 490,3 N 588,4 N 20… 88 HRA
B HRB bilă de oţel 1,5875 mm 98,07 N 882,6 N 980,7 N 20…100 HRB
)
C HRC con de diamant * 98,07 N 1,373 kN 1,471 kN 20… 70 HRC
)
D HRD con de diamant * 98,07 N 882,6 N 980,7 N 40… 77 HRD
E HRE bilă de oţel 3,175 mm 98,07 N 882,6 N 980,7 N 70…100 HRE
F HRF bilă de oţel 1,5875 mm 98,07 N 490,3 N 588,4 N 60…100 HRF
G HRG bilă de oţel 1,5875 mm 98,07 N 1,373 kN 1,471 kN 30 … 94 HRG
H HRH bilă de oţel 3,175 mm 98,07 N 490,3 N 588,4 N 80…100 HRH
K HRK bilă de oţel 3,175 mm 98,07 N 1,373 kN 1,471 kN 40…100 HRK
) 0
* cu unghiul la vârf de 120 şi raza de la vârf de 0,200 mm.

Pentru indicarea durităţii Rockwell se foloseşte simbolul HR precedat de

valoarea durităţii şi urmat de o literă corespunzătoare scării. De exemplu: 59 HRC -
duritate Rockwell de 59, măsurată pe scara C. Duritatea se exprimă prin numere întregi,
făcându-se rotunjirea cu o precizie de ± 0,5 HR.
Metoda Rockwell de determinare a durităţii foloseşte ca penetrator:
• con de diamant cu unghiul între generatoare de 1200 ± 0,50, terminat
cu o calotă sferică cu raza de 0,2 mm (încercările A şi C)
• bilă din oţel călit fie cu diametrul de 1,5875 (1/16") ± 0,035 mm, fie de
3,175 (1/8") ± 0,035 mm, duritatea minimă a bilei fiind de 850 HV şi la
a cărei determinare s-a ţinut cont de curbura ei.

Succesiunea operaţiilor pe fazele încercării este următoarea:

• Faza I: Penetratorul încărcat cu sarcina F0 se aplică lent şi fără şocuri,
perpendicular pe suprafaţa piesei de încercat.
• Faza II: Se aduce reperul zero al cadranului în dreptul acului indicator şi
apoi se aplică suprasarcina F1. Viteza de aplicare a suprasarcinii sau viteza
de deplasare a suprasarcinii înainte de a se aşeza pe penetrator trebuie să
fie cuprinsă între 0,8 ÷1 mm/s.
• Faza III: Se îndepărtează suprasarcina F1 (păstrând sarcina iniţială F0). Se
citeşte pe cadranul aparatului duritatea piesei în unităţi HR
(corespunzătoare HRA, HRB, HRC, HRF sau HRG) dată de relaţia:

HR = E - e

3. Utilaj, aparatură şi materiale folosite.

Epruveta sau piesa a cărei duritate se doreşte să se măsoare, trebuie să

îndeplinească cerinţele prevăzute de STAS 493 -91. Astfel, suprafaţa probei trebuie să fie
netedă, cu o rugozitate Ra de maximum 1,6, lipsită de oxizi, impurităţi, lubrifianţi sau
defecte de suprafaţă. La prelucrarea suprafeţei probei trebuie să se evite ecruisarea şi
încălzirea la temperaturi ce ar putea provoca modificări de structură ale materialului.
Tehnologia materialelor 15

Încercarea se va efectua pe suprafeţe plane sau curbe cu diametrul mai mare de 25

mm. Grosimea piesei - b - sau a stratului superficial de încercat trebuie să fie de cel puţin
de zece ori mai mare decât adâncimea remanentă de pătrundere - e. După încercare,
suprafaţa piesei opusă celei căreia asupra căreia se aplică forţele nu trebuie să prezinte
nici un fel de deformaţii datorate încercării. Încercarea se execută la temperatura ambiantă
în limitele 10...35°C. În cazuri deosebite sau de litigiu, încercarea se efectuează la
temperatura de 23 ± 5°C.
Aparatele de încercare a durităţii Rockwell se deosebesc de aparatele Brinell şi
Vickers, atât prin faptul că încărcarea se desfăşoară în două trepte (mai întâi sarcina
iniţială F0 şi apoi sarcina totală F), cât şi prin faptul că dispozitivul de măsurare face parte
integrantă din aparat. Aparatele de încercare a durităţii, penetratorul (con de diamant sau
bilă de oţel) şi dispozitivul de măsurare a adâncimii de penetrare trebuie să îndeplinească
condiţiile din STAS 7169/3-88.
În fig.3.2. este prezentată schema simplificată a unui aparat Rockwell. În interiorul
carcasei metalice 1 a aparatului, se găseşte mecanismul de încărcare, compus din
pârghia de încărcare 4, greutăţile 3, amortizorul 2 şi arcul 5 pentru realizarea sarcinii
iniţiale. Pârghia de încărcare acţionează asupra penetratorului 8 ghidat în carcasa 7.
Adâncimea de penetrare este măsurată cu ajutorul ceasului comparator 6.
Epruveta sau piesa de încercat se aşează pe platoul de reazem 10, care se poate
regla în înălţime cu ajutorul roţii de manevrare 11, care acţionează asupra şurubului de
ridicare 12.

Fig. 1.4. Schema cinematică a

aparatului pentru măsurarea
durităţii prin metoda Rockwell, de
tip "Balanţa" Sibiu.
1 - carcasa aparatului; 2 – amortizor;
3 - greutăţi; 4 - pârghia de încărcare;
5 - arc; 6 - ceas comparator;
7 - carcasă; 8 - penetrator; 9 - bec de
semnalizare; 10 - platou de reazem;
11 - roată de manevrare; 12 - şurub
de ridicare; 13 - întrerupător; 14 -
manetă de armare; 15 - manetă de
deblocare; 16 - clichet.

4. Modul de lucru.

Încercările de duritate Rockwell cuprind următoarele operaţii:

1. Pregătirea piesei de încercat; se face conform celor arătate la punctul precedent.
2. Aşezarea piesei de încercat pe platoul de reazem 10, cu îndeplinirea următoarelor
cerinţe:
- să se asigure un contact bun între suprafaţa de aşezare a piesei şi
platoul de reazem;
- să se evite deformarea piesei sub sarcină;
16 Îndrumar de laborator

- să se asigure perpendicularitatea aplicării sarcinii pe suprafaţa de

încercat;
- să se asigure imobilitatea piesei fixate sub sarcină.
3. Alegerea condiţiilor de încercare, adică:
- alegerea felului încercării (A, B, C, F sau G);
- alegerea mărimii suprasarcinii şi a penetratorului.
4. Reglarea aparatului pentru condiţiile prescrise la încercarea respectivă, ceea ce se
realizează prin:
- montarea dispozitivului penetrator în capul de prindere al axului
penetratorului, astfel încât să se asigure imobilitatea acestuia;
- aplicarea greutăţilor corespunzătoare pe placa pentru suspendarea
greutăţilor, astfel încât să se asigure suprasarcina dorită;
- reglarea duratei de menţinere a suprasarcinii pe piesa de încercat
(indicată prin aprinderea becului 9), prin rotirea rozetei de la tija
amortizorului.
5. Stabilirea contactului dintre penetrator şi suprafaţa pregătită a piesei de încercat şi
aplicarea sarcinii iniţiale se face prin ridicarea platoului de reazem 10 până în
momentul când becul de semnalizare 9 se stinge, ceea ce înseamnă că s-a aplicat
sarcina iniţială F0.
6. Aplicarea sarcinii F1, menţinerea sarcinii totale F0 + F1 pe durata prescrisă conform
tabelului 3.2 în funcţie de natura materialului şi descărcarea suprasarcinii F1.
Suprasarcina corespunzătoare se aplică prin apăsarea uşoară în jos a manetei de
deblocare 15, prin care se eliberează mecanismul de comandă. În acest moment un
electromagnet de pe pârghia de încărcare 4 cuplează pârghia cu dispozitivul de
indicare, acul indicator al comparatorului 6 fiind pe reperul zero.

Tabelul. 3.2

Timp de menţinere Natura materialului

[s]
1…3 Materiale care în condiţiile de încercare nu prezintă nici o
deformare plastică în timpul aplicării sarcinii totale F
1…5 Materiale care în condiţiile de încercare prezintă o deformare
plastică în timpul aplicării sarcinii totale F
10…15 Materiale care în condiţiile încercării prezintă importante
deformări plastice în timpul aplicării sarcinii totale F

Sub acţiunea sarcinii totale, penetratorul pătrunde în piesa de încercat, în timp ce acul
indicator se deplasează pe cadranul comparatorului în sens invers acelor de ceasornic.
În momentul în care suprasarcina apasă asupra piesei de încercat, se aprinde becul de
semnalizare 9, care rămâne aprins atât timp cât suprasarcina acţionează asupra piesei
de încercat. În timpul descărcării suprasarcinii, acul indicator se deplasează în sensul
acelor ceasornicului, oprindu-se într-o poziţie intermediară care depinde de duritatea
piesei. În timpul efectuării încercării, maneta de armare 14 execută o mişcare în sus,
care nu trebuie să fie împiedicată. După oprirea manetei, pe piesă rămâne numai
sarcina iniţială de 98,07 N.
7. Stabilirea durităţii, respectiv a adâncimii urmei remanente - lucru care se realizează prin
citirea poziţiei acului indicator pe scara corespunzătoare a comparatorului gradat în
unităţi de duritate Rockwell.
Tehnologia materialelor 17

8. Coborârea platoului şi scoaterea piesei, după care se apasă pe maneta de armare 14 în

jos în timp ce maneta de blocare 15 revine în poziţia iniţială. Electromagnetul pârghiei
de încărcare 4 decuplează legătura dintre pârghie şi dispozitivul indicator, iar acul
indicator se opreşte în dreptul reperului zero. În felul acesta, aparatul este pregătit
pentru o nouă determinare.

Distanţa între contururile a două amprente alăturate sau de la conturul amprentei

la margine trebuie să fie de minimum patru ori diametrul amprentei, dar nu mai puţin de 2
mm. Distanţa de la centrul amprentei la marginea probei trebuie să fie de minimum 2,5 ori
diametrul amprentei. Înaintea încercării propriu-zise se efectuează 1 - 2 încercări de
probă, fără a se lua în considerare rezultatele, în scopul asigurării unui contact perfect
între penetrator şi tija port penetrator, cât şi între suportul probei şi măsuţa aparatului.
Duritatea Rockwell se determină prin mai multe încercări al căror număr, dispersie,
amplasament şi interpretare se prevăd în standardele de produs.

5. Prelucrarea şi interpretarea rezultatelor. Concluzii.

Pe baza măsurătorilor de duritate toate rezultatele obţinute se vor trece sub formă
tabelară, conform modelului de mai jos. Se vor trage concluzii privind mărimea durităţii
Rockwell a diferitelor materiale.

Tabelul 3.3

Nr. Calitatea Condiţii de încercare DURITATE ROCKWELL Indicarea

crt. materialului F0 F Penetra- HR1 HR2 HR3 HRm durităţii
încercat tor
18 Îndrumar de laborator