2.

2 INCERCARI MECANICE DE DURITATE

Duritatea materialelor metalice se determina prin mai multe metode, bazate pe masurarea urmei (amprentei)
pe care un penetrator dur (bila de otel sau vrf de diamant) o lasa, prin apasare, pe suprafata lor.
a) Metoda Brinell
Prin metoda Brinell se determina duritatea astfel: se apasa cu o bila de otel, de diametru D (care poate fi de
2,5; 5; 10 mm) si cu o forta F pe suprafata probei sau a piesei de incercare. Durata apasarii este de circa 15 s. Dupa
indepartarea bilei pe suprafata piesei ramne o amprenta cu diametrul #d$, de forma unei calote sferice care se
masoara cu o lupa gradata (fig.1.10b; fig.1.11a). Cifra de duritate se ia direct din tabele special intocmite, publicate
in literatura de specialitate, in functie de diametrul bilei D, sarcina aplicata F si diametrul amprentei d sau se
calculeaza cu relatia:
HB = F/A [N/mm
2
] (1.20)
unde A este aria calotei sferice, calculata cu relatia:
A
D D
D d =

2
2 2
2 2
[mm
2
] (1.21)
In practica sunt situatii in care, din diverse motive, rezistenta de rupere la intindere nu se poate determina, in
schimb se poate determina duritatea Brinell. Pentru otel se va folosii relatia:

r
= kHB = 0,35 HB [N/mm
2
] (1.22)
iar pentru fonta:

r
= (HB-40)/6 [N/mm
2
] (1.23)
In figura 1.10a este prezentata schema aparatului Brinell.
1 - proba; 2 - masa aparatului; 3 - roata pentru ridicarea si coborrea mesei; 4 - bila de masurare; 5 - motorul
electric; 6 - releu de timp; 7 - tija de actionare; 8 - prghie; 9 - suport pentru contragreutati; a - schema aparatului; b
- lupa gradata
Fig. 1.10 Schema de principiu a aparatului pentru incercarea duritatii prin metoda Brinell
Proba 1 se aseaza pe masa 2, care este ridicata cu ajutorul unei roti de mna 3 pna cnd piesa vine in contact
cu bila 4. In acest moment se porneste motorul electric 5, care, prin releul de tip 6 actioneaza tija 7. Aceasta
coboara, antrennd si prghia 8, la capatul careia actioneaza contragreutatea 9. Dupa circa 15 s, releul de timp
inverseaza sensul motorului. Astfel, tija si prghia se vor ridica, elibernd proba de sub bila. Apoi, tot cu ajutorul
rotii de mna, se coboara masa aparatului, se ia proba si se citeste diametrul amprentei cu lupa gradata (fig.1.10 b).
b) Metoda Vickers
Metoda Vickers este folosita in special pentru determinarea duritatii pieselor subtiri, a celor care au la
suprafata un strat tratat termic (cementat, nitrurat), a materialelor placate, a materialelor dure. Determinarea
duritatii se face cu aparate speciale automate, cunoscndu-se forta de apasare F si masurndu-se urma lasata de
vrful de diamant (fig. 1.11.b).
a - prin metoda Brinell; b - prin metoda Vickers; c - prin metoda Rockwell
(penetrator con - RC; penetrator bila - RB)
Fig.1.11 Scheme de incercare a duritatii
Se masoara diagonalele lasate pe suprafata piesei de incercare d
1
si d
2
si se face media lor aritmetica pentru a
reduce pe ct posibil erorile:
d = (d
1
+d
2
)/2 [mm] (1.24)
Cifra de duritate se ia din tabele, in functie de marimea sarcinii aplicate si a diagonalei amprentei d sau se
calculeaza cu relatia:
HV
F
d
F
d
=
2
136
2
1854
0
2 2
sin
,
[N/mm
2
] (1.25)
unde: 136
0
reprezinta unghiul vrfului de diamant.
Pentru indicarea duritatii Vickers, la simbolul HV se adauga valoarea sarcinii de incercare si timpul de
mentinere, daca acesta este diferit de timpul normal de mentinere de 15 s. De exemplu, 900 HV
20
inseamna forta de
apasare de 900 N, mentinuta timp de 20 s.
c) Metoda Rockwell
Metoda Rockwell se utilizeaza pentru incercarea duritatii metalelor dure. Penetratorul este vrf conic de
diamant (in varianta RC), cu unghiul la vrf de 120
0
sau bila de otel (in varianta RB). Incercarea cuprinde trei faze
(fig.1.11 c):
se aplica o sarcina initiala F
0
sub actiunea careia penetratorul patrunde in material pe o adncime oarecare;
se aplica o sarcina F
1
, peste sarcina F
0
, astfel inct penetratorul patrunde mai adnc in material;
se anuleaza sarcina F
1
, mentinndu-se valoarea sarcinii F
0
; penetratorul ramne la adncimea e, mai mare
dect adncimea obtinuta la faza 1; Duritatea are valoarea:
HR = E & e (1.26)
unde: E este constanta (100 in varianta RC - cu vrf conic de diamant); (130 in varianta RB - cu bila de otel).
d) Metoda Shore
Metoda Shore, numita si metoda reculului elastic, prezinta avantajul ca nu lasa urme pe piesa. O tija este
lasata sa cada pe piesa de incercat si sare la o anumita inaltime, care se citeste pe o scara gradata. Inaltimea
respectiva reprezinta duritatea piesei.
e) Metoda Poldy
Toate metodele descrise pna acum nu pot masura duritatea dect prin aducerea piesei la aparat. Pentru piesele
mari, grele, prinse de fundatii, se utilizeaza metoda Poldy, care este o metoda dinamica.
1 - bara etalon; 2 - bila de masurare; 3 - piesa
Fig.1.12 Schema de incercare a duritatii prin metoda Poldy
Cu ajutorul unui ciocan se loveste cu o forta F (diferita pentru fiecare lovitura) in partea de sus a piesei de
masurat. Bila 2, lasa urme pe bara etalon, a carei duritate o cunoastem, ct si pe piesa 3 (fig.1.12). Citind valorile
celor doua urme, din tabele se gaseste duritatea cautata.