Lucrarea nr.

DETERMINAREA DURITÃÞII MATERIALELOR

METALICE PRIN METODA POLDI
Conf. univ. dr. ing. Georgicã Slãmnoiu

5.1. PRINCIPII TEORETICE

Metoda Poldi face parte din categoria metodelor dinamico–plastice de determinare a

duritãþii, metode caracterizate prin:
! aplicarea cu vitezã mare, practic în mod instantaneu, a forþei care acþioneazã asupra
penetratorului;
! deformarea plasticã mare a materialului piesei testate ºi mãsurarea urmei lãsate de
penetrator pe piesã.
În principiu, metoda Poldi constã în pãtrunderea, sub acþiunea unei lovituri, a unei bile
de oþel cu diametrul D = 10mm, atât în piesa de încercat cât ºi într-o barã de comparaþie
(etalon) cu duritate cunoscutã (fig. 5.1). Dupã efectuarea încercãrii se mãsoarã atât diametrul
urmei lãsate de bilã în piesã, cât ºi diametrul urmei din bara etalon.
Simbolul utilizat pentru duritatea Poldi este acelaºi cu cel folosit la duritatea Brinell,
adicã HB.
Din egalitatea lucrurilor mecanice produse pentru pãtrunderea penetratorului în piesã ºi
în bara etalon rezultã, în urma unor transformãri matematice, relaþia de calcul a duritãþii piesei
încercate:

HBp = HBe ( de / dp )² , (5.1)

în care: HBe – duritatea barei etalon; de – diametrul urmei pe bara etalon; dp – diametrul

urmei pe piesa încercatã.

 Fig. 5.1

Barele etalon trebuie sã aibã o duritate de 197±10HB, cu o plajã a duritãþii de ±2% din
valoarea nominalã a duritãþii barelor. Pe bare sunt înscriºi coeficienþii de corecþie k, cu care se
înmulþeºte rezultatul obþinut, dacã barele etalon nu au duritatea de 197HB.
Coeficientul k este calculate cu relaþia:

k = ( HBe )nominal / 197 . (5.2)

Mãrimile urmelor se recomandã sã fie menþinute între limitele 0,25D ºi 0,6D, D fiind
diametrul bilei penetrator. Distanþa între urmele învecinate trebuie sã fie de cel puþin 3D, iar
masa piesei de încercat va fi de cel puþin 20 kg.
Rezultatele determinãrii duritãþii prin aceastã metodã sunt afectate de erori de pânã la
±7% faþã de valoarea duritãþii statice Brinell. Din acest motiv, metoda nu este standardizatã,
fiind utilizatã cu caracter informativ la încercarea pieselor cu duritatea mai micã de 450 HB.
Metoda are avantajul de a putea fi folositã la determinarea duritãþii pieselor de gabarit
mare, în locuri inaccesibile aparatelor de duritate staticã sau la bordul navelor.

5.2. MATERIALE ªI APARATURÃ

5.2.1.Materiale

Probele supuse încercãrii trebuie sã aibã suprafeþele de examinat lipsite de defecte

( porozitãþi, incluziuni ) ºi de porþiuni oxidate. Aceste suprafeþe trebuie sã fie prelucrate prin

48
frezare sau strunjire pânã la Ra 2,5.

5.2.2. Aparaturã

Încercãrile de duritate Brinell se executã cu ajutorul aparatului Poldi (numit ºi aparat

Brinell de buzunar ) existent în dotarea laboratorului de “ªtiinþa ºi tehnologia materialelor”,
având schema de principiu din fig. 5.2. în care s-au fãcut urmãtoarele notaþii: 1-bilã
(penetrator) cu montura de prindere; 2-barã etalon; 3-tijã mobilã; 4-carcasã.

Fig. 5.2

Tija mobilã se sprijinã pe bara etalon, care este în cotact cu bila penetrator. Aplicând o
loviturã, cu un ciocan, asupra tijei mobile, aceasta acþioneazã asupra barei etalon ºi implicit a
bilei care va lãsa urme atât în bara etalon cât ºi în piesa de încercat.
Aparatul este dotat cu o tabelã proprie, în care sunt date valorile duritãþii piesei de
încercat în funcþie de duritatea barei etalon ºi de diametrele urmelor de pe bara etalon ºi de pe
piesa de încercat.

49
 5.3. MODUL DE LUCRU

Încercarea duritãþii prin metoda Brinell cuprinde etapele descrise în continuare.

1) Pregãtirea aparatului. Constã în montarea barei etalon în aparat ºi verificarea
prinderii bilei în montura aparatului.
2) Aducerea probei în contact cu penetratorul. Bila se aºeazã pe materialul de încercat,
aparatul fiind þinut în poziþie perpendicularã pe suprafaþa piesei de încercat.
3) Aplicarea dinamicã a forþei. Se realizeazã prin lovirea cu ciocanul a tijei mobile a
aparatului.

4) Mãsurarea diametrelor de ºi dp . Se face cu ajutorul microscopului Brinell dupã

douã direcþii perpendiculare, obþinându-se valorile de1 ºi de1 , respectiv dp1 ºi dp2. Cu aceste

valori se calculeazã diametrele medii:

dem = (de1 + de2) / 2 [mm]. (5.3)

dpm = (dp1 + dp2) / 2 [mm]. (5.4)

5) Calculul duritãþii HBp. Se face cu formula (5.1), în care se introduc valorile

diametrelor dem ºi dpm date de (5.3) ºi (5.4), respectiv valoarea nominalã a duritãþii barei

etalon ( HBe )nominal determinatã comforn relaþiei (5.2) .

5.4. INTERPRETAREA REZULTATELOR

În cadrul acestei lucrãri se propune examinarea a cinci piese executate din diferite mãrci
de oþel : OL 37.1, OL 50, OLC 45, 41 MoCr11, A 32 (evident cã probele pot fi ºi din alte
materiale, metoda de încercare rãmânând aceeaºi).
Pentru obþinerea unor rezultate cât mai concludente, la determinarea duritãþii Poldi
trebuie sã se efectueze cel puþin trei încercãri pe aceeaºi piesã. Duritatea materialului se obþine
ca medie aritmeticã a celor trei valori.
Rezultatele încercãrilor se înscriu într-un tabel având forma 5.1. Din compararea
valorilor medii obþinute rezultã concluzii asupra variaþiei duritãþii în funcþie de compoziþia
oþelurilor.

50
Tabelul 5.1 Centralizarea rezultatelor încercãrilor

Condiþii Diametrul urmei Diametrul urmei Duritatea Poldi

Materialul de de pe bara etalon, de pe piesã,
Nr
supus încercare
încercãrii
crt mm mm

k HBe de1 de2 dem dp1 dp2 dpm (HBp)1,2.3 HBpm

1. OL 37.1

2. OL 50

3. OLC 45

4. 41MoCr11

5. A32

51