Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea directa dintre două sau mai multe persoane.

Rolul dialogului intr-o operă epică e de a da dinamism si de a caracteriza personajele în mod

indirect. (Wikipedia)

Dialogul: definitie, trasaturi,

roluri, reguli de redactare
Definitie: Dialogul este un mod de expunere care consta in succesiunea replicilor din convorbirea a doua sau mai
multe persoane (in viata reala) sau a unor personaje (in opere literare).

Ca mod de expunere, dialogul are urmatoarele roluri:

– ajuta actiunea sa inainteze
– confera actiunii dinamism
– pune in lumina relatiile dintre personaje si limbajul acestora
– evidentiaza anumite trasaturi morale ale personajelor

Ca mod de comunicare, dialogul presupune:

– un emitator
– un receptor
– un mesaj care sa-i intereseze pe amandoi
– un cod comun
– un canal accesibil neperturbat

Componente:
– componenta verbala (idei, informatii, opinii etc.)
– componenta nonverbala, care se refera la elemente ce exprima atitudinea (gesturi, mimica, pozitia corpului etc.)
– componenta paraverbala, care se refera la pronuntia replicilor, accentuarea unor cuvinte, ritmul si intensitatea vorbirii

Obs: Cand se continua un dialog, se respecta urmatoarele reguli de redactare:

1) Replicile sunt construite potrivit cu tema dialogului
2) Limbajul si stilul se adapteaza in functie de interlocutor
3) Replicile nu trebuie sa fie monosilabice, dimpotriva, trebuie sa contina cele trei componente de baza ale unui dialog nuantat:
componenta verbala, nonverbala si paraverbala

http://temalaromana.ro/2015/04/22/dialogul-definitie-trasaturi-roluri-reguli-de-redactare/

Caracteristici:

 Dialogul este și o sursă a comicului prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă (ceea ce vor să pară personajele şi ceea ce sunt ele
în realitate)
 Este alcătuit dintr-o serie de replici.
 Replica reprezintă intervenţia unei persoane în dialog.
 Este folosit pentru dinamizarea acţiunii şi caracterizarea personajelor.
 În dialogul scris semnele de punctuaţie marchează diferite valori expresive:
… – ezitări, întreruperi sau pauze în vorbire

! – emoţie, furie, uimire etc.

? – o întrebare sau o atitudine de îndoială, nedumerire

https://lucibrezaiu.wordpress.com/2012/07/11/dialogul/

Monologul şi dialogul
Monologul

Monologul este forma de comunicare în cadrul căreia o persoană/un personaj îşi exprimă gânduri, stări, sentimente:
– fie vorbind cu sine însuşi
– fie producând o replică de dimensiuni ample, care nu permite intervenţia unui alt participant în actul comunicării.

Tipuri de monolog

Monologul poate fi:

– interior – dacă mesajul nu se exprimă cu voce tare
– exterior – dacă mesajul se rosteşte în lipsa (exersarea unui discurs în faţa oglinzii, de pildă) sau, cel mai adesea, în prezenţa
unui auditoriu.

Dialogul (Discuţia în grup)

Dialogul este comunicarea dintre două sau mai multe persoane/personaje. Acesta este constituit din replici prin care
persoanele participante la comunicare îşi modifică ferm statutul, având funcţia fie de emiţător fie de receptor.

Munca în echipă are următoarele avantaje: inventarierea şi confruntarea unor idei diferite, clarificarea ideilor
şi selectarea celor mai bune dintre acestea, exersarea capacităţii de comunicare interpersonală etc. Dialogul însă trebuie să se
desfăşoare după anumite reguli.
Regulile dialogului

În discuţiile de grup, respectaţi următoarele reguli:

– Prezentaţi-vă, fiecare, opinia legată de problema discutată.
– Exprimaţi-vă opiniile succint, dar şi convingător.
– Ascultaţi cu atenţie şi cu răbdare opiniile celorlalţi membri ai grupului.
– Nu interveniţi în discuţie până când cel care vorbeşte nu şi-a expus integral ideea.
– Dacă nu sunteţi de acord cu ideile colegilor, motivaţi-vă în mod elegant punctul de vedere.

Moderatorul va negocia în situaţiile de mai sus, astfel încât soluţia găsită să fie acceptabilă pentru toţi membrii grupului.

Rolul dialogului într-o operă epică

Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea dintre două sau mai multe persoane.

Într-o operă epică, rolul dialogului e de a da dinamism şi de a caracteriza personajele în mod indirect.

Caracteristicile dialogului

– Personajele se prezintă singure prin ceea ce spun și prin modul lor de a vorbi.
– Dialogul dinamizează narațiunea, o face mai vie și mai sugestivă.
– Dialogul marchează diverse valori expresive: sentimente, atitudini, întreruperi, ezitări ale personajelor etc.
– Dialogul este și o sursă a comicului prin contrastul dintre ceea ce declară și ceea ce gândește personajul în realitate.
– Dialogul este mijloc de caracterizare indirectă a personajelor.

https://www.gimnaziu.info/monologul-si-dialogul

Dialogul este o formă de comunicare între două sau mai multe persoane , care îşi transmit
informaţii cu diverse scopuri.

Forma cea mai frecventă a dialogului este conversaţia cotidiană.

 Intervenţia în dialog a unui anumit partener se numeste replică.

Formule de iniţiere:- se confund de obicei cu salutul, răspunsul la salut sau cu câteva

enunţuri ce facilitează conversaţia.

“Bună!”, “Ce mai faceţi?”, “ Îmi pare bine că vă văd!”, “Ce surpriză!”,”De când vă
aşteptam!”, “ Vă salut , dragilor!”, “ Spuneţi-mi de unde vă cunosc?” “Salut, prietene!”

Formule de menţinere a conversaţiei

- au rolul de a încuraja partenerul:

“Sigur!Sigur!”, “Da! Da!”, “Interesant!”, “Chiar?!”, “Ia te uită!”, “Ce interesante

lucruri!”, “Mor de curiozitate!”, “Spune, te rog, mai repede!”

- de a-l completa pe acesta:

“Am o idee!”, “Hai să…”, “ Exact, cum spui , dar mai e ceva…”, “Apropo! Ştii ceva?”,
“Vă ascult în continuare cu plăcere!”, “Zău! Nu se poate!”

- de a înviora o conversaţie plicticoasă, pe cale să eşueze:

“Ce-ai zice să mai vorbim şi despre…?”, “N-ar fi mai bine să…?”

Formule de încheiere – trebuie să fie folosite numai în momentul în care avem

convingerea că tema abordată a fost epuizată şi că nu-l vom face pe partener să se
simtă neplăcut.

“Cam asta e!”, “Mulţumesc. Sper că o să te văd mâine!”, “La revedere! “, “Drum

bun!”, “Pe curând!”, “Mult noroc!”

 * Formulele trebuie adaptate în funcţie de partenerul de comunicare şi relaţia care

există înre parteneri. În conversaţie, gesturile şi mimica pot înlocui sau susţine cuvintele

rostite.

Dialogul interior şi stresul

“Oamenii nu doar se supără, ei contribuie la propria lor supărare” – Albert Ellis

Emoţiile depind de tipul de dialog interior pe care îl avem.

‣ La modul pozitiv ne spunem în gând: prefer…, sper…,

doresc…, vreau…
‣ La modul negativ folosim: trebuie…, nu pot…, nu sunt în stare…,

Prin frazele negative nu facem altceva decât să ne pedepsim singuri şi să ne punem

beţe în roate.

Când am făcut o greseală ne spunem: „nu sunt niciodată capabil să fac ceva bine”, sau
„ce prost am fost, ar fi trebuit să prevăd asta”, etc.

Ca orice dialog, dialogul interior alternează între perioade de ascultare şi de vorbire.

Abilitatea de care ai nevoie este să ştii când să vorbeşti cu tine însuţi şi când să te
asculţi.

Convorbirea cu noi înşine este adesea generată de reguli interioare puternice,

despre care cei mai mulţi dintre noi nu suntem conştienţi.

Exemple de “reguli interioare”:

‣ Când vorbim în public, dialogul interior poate acţiona în sens inhibitor astfel: „N-o să
mă fac de râs niciodată în public”, „Va fi groaznic dacă o să mă fac de râs în faţa altora”
sunt exemple de asemenea reguli nescrise.

‣ În situaţia în care facem ceva pentru prima dată, acest gen de dialog interior sună
cam aşa: „Nu pot. Va fi dificil. De ce fac asta? O să mă fac de râs. Lumea o să râdă de
mine. Sunt prea bătrân pentru a face astfel de lucruri.”

‣ Atunci când constaţi că ai făcut o greşeală, dialogul interior poate suna aşa: „Ce idiot
sunt! Este groaznic! Urăsc să fac greşeli! Mă caracterizează asta. Întotdeauna fac
greseli.”

Un asemenea dialog interior, dacă este puternic, ne poate împiedica să experimentăm

ceva nou.

Ne poate face să simţim o teamă atât de mare faţă de greşeli încât nu ne mai asumăm
nici un fel de risc, ceea ce ne „ucide” creativitatea şi spontaneitatea.

Vocabularul autosabotării

Regulile interioare adesea includ expresii de genul „Ar trebui…” sau „Trebuie…”. sau
“nu se poate”.

De aceea, acest tip de gândire este denumită „absolutistă” – fiind foarte „dictatorială”.

O altă sursă de gânduri distorsionante este prezenţa în vocabularul cuiva a cuvintelor

„extreme” de genul ,,groaznic”, „cumplit”.
Oamenii care gândesc în felul acesta pleacă de la presupoziţia că nu există „uneori
dificil”, ci exclusiv „întotdeauna dificil” şi se aşteaptă ca lucrurile să se întâmple în
consecinţă.

Asemenea persoane exagerează potenţiala gravitate a oricărei probleme.

Problema apare atunci când începem să trăim din acest dialog, în loc să trăim aici şi
acum.

Stresul

Multe din gândurile din dialogul nostru interior sunt adesea violente şi întunecate.

Nu e de mirare că stresul este problema medicală numărul 1 în societatea noastră azi.

Cea mai mare parte a stresului este datorată incapacităţii noastre de a ne detaşa de
dialogul interior.

Când reuşim să ne detaşăm, starea de linişte favorizează creativitatea.

De exemplu, soluţiile pentru probleme apar mai uşor în momente de linişte deplină sau
după un somn profund.

Iată un mecanism de dezamorsare a stresului

“După ce oferă analiza anatomiei furiei, Zillmann socoteşte că (…) o cale pentru
risipirea mâniei este de a lua în stăpânire gândurile care declanşează valurile de mânie,
având în vedere că ele sunt cele ce evaluează o interacţiune care confirmă şi
încurajează prima izbucnire de mânie, iar reevaluările subsecvente pot aţâţa flăcările.

Contează foarte mult momentul, cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru eficienţa
dezamorsării acestui cerc al mâniei.

Într-adevăr, mânia poate fi complet scurtcircuitată dacă informaţia de liniştire soseşte

înainte ca mânia propriu-zisă să acţioneze” (Daniel Goleman -mânia şi dialogul interior-
, Inteligenţa emoţională).

Inspiraţie !

https://www.andyszekely.ro/dialogului-interior-si-stresul/