Fotosinteza

Fotosinteza este fenomenul prin care plantele produc, cu ajutorul luminii solare, substantele
organice din substante minerale, punand in liberatate oxigen. Pe baza ei se formeaza substantele organice
care alcatuiesc corpul plantelor si al animalelor, precum si hrana lor; se realizeaza o circulatie in natura a
elemntelor oxigen, azot, carbon, fosfor, sulf s.a ; carbonul este absorbit sub forma de bioxid de carbon si
asimilat sub forma substantelor organice produse in fotosinteza. Dupa moartea plantelor, substantele
organice acumulate sunt folosite de catre microorganisme pentru hrana lor, care duc transformarea lor
pana la mineralizarea completa.

Rolul plantelor in istoria evolutiva a lumii este foarte complex pentru ca ele au transformat
atmosfera Pamantului intr-o atmosfera ce putea sa sustina regnul animal. Probabil ca imensele cantitati de
bioxid de carbon prezente initial in atmosfera au impiedicat animalele sa respire, dar in procesul de
fotosinteza plantele absorb dioxid de carbon si elimina oxigen. Capacitatea plantelor de a produce
fotosinteza folosind lumina soarelui este punctul de pornire al lantului alimentar.

Desfasurarea fotosintezei la plantele verzi

Fotosinteza cuprinde doua faze majore, strans legate intre ele, faza de lumina si faza de intuneric.

Faza de lumina

Reactiile de lumina au loc in membrana tilcoidelor si au mai multe etape strans

dependente unele de altele.Ele sunt:

- absortia cuantelor de lumina de catre molecula de clorofila. Ca urmare a acestui proces, are loc o
crestere a nivelului energetic al unui electron pe cuanta de lumina absorbita.

- preluarea si conducerea mai departe a electronilor cu energie inalta printr-un sistem de factori ce
se activeaza in lant.

- fotosinteza: ca urmare a deficitului de electroni creat in molecula de clorofila se realizeaza

descompunerea apei celulare in electroni, protoni si oxigen.

- legarea electronului eliberat in urma lantului transportor de electroni si a protonilor eliberati din
fotoliza la coenzima NADP cu formarea agentului reducator

NADPH + H + -- legarea energiei eliberate sub influenta luminii in ompusul

ATP, cu inalt continut energetic.

Reactia de lumina I si reactia de lumina II

Procesele din membranele tilocoidale se desfasoara in doua etape care se interconditioneaza;

Fotosistemul I este reprezentat de clorofila cu o structura aparte(clorofila A1) care absoarbe lumina
cu o lungime de unda de 700 Nm.La absortia luminii fotosistemul I transfera electronii unui acceptor inca
neidentificat A1.Electronii trec prin diverse sisteme redox si ajung in cele din urma, impreuna cu protonii
din fotoliza la NADP pe care il convertesc in INNADPH+H+, necesar etapei de intuneric.

Fotosistemul II este reprezentat de moleculele de clorofila A2 capabile de a absorbi lumina cu o

lungime de unda de 600 Nm.La absortia luminii fotosistemul II transfera electronii unui sistem de factori
redox si in final clorofilei A1.

Clorofila A2 preia electronii rezultati din fotoliza. Energia eliberata de electroni in lantul transportor
de electroni este inmagazinata in molecula de ATP, care urmeaza a fi utilizata in etapa de intuneric.

Faza de intuneric

Are loc intre membranele tilocoidelor din cloroplasta; ea presupune transformarea CO2 preluat din
mediu prin stomate si transportat cu ajutorul sistemului intercelular in

produsul de fotosinteza, glucoza. La procesul de reducere a CO2 iau parte produsii fazei de lumina,
ATP si NADPH+H+. Reactiile fazei de intuneric se desfasoara pe parcursul a trei etape. Procesul este
denumit dupa descoperitorul sau, ciclul calvin.

Pigmentii fotosintetizanti

Pigmentii fotosintetizanti absorb cuantele de lumina, stabilind astfel premisa esentiala pentru
desfasurarea procesului de fotosinteza. Pe langa pigmentii activi in fotosinteza alti pigmenti pot, de
asemenea, servi ca receptori ai energiei, dar inainte ca aceasta sa fie utilizata in fotosinteza ea trebuie sa
fie transmisa mai departe clorofilei A.

Clorofila verde din plante absoarbe energie solara si o utilizeaza pentru a recombina carbonul,
hidrogenul si oxigenul in hidrati de carbon, cum ar fi celuloza – material fibros rezistent care inconjoara
fiecare celula vegetala -, precum si in amidon si zaharuri bogate in energie. Planta poate sa le combine pe
acestea cu azotati, fosfati si saruri de potasiu absorbite din sol pentru a forma proteine, grasimi si alte
substante.

De curand s-a dovedit ca utilizarea clorofilei, extrasa din plante prin anumite metode, poate
contribui la eliminarea toxinelor din sange, la accelerarea tranzitului intestinal, la vindecarea anemiei,
acneei, unor alergii, gastritelor, ulcerului, astmului etc.

Fotosinteza este procesul de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele
verzi (cu clorofilă), în prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici
(glucide, lipide, proteine) foarte variați. Deși apa participă în fotosinteză, ca și dioxidul de carbon, ea nu
constituie, nici chiar când este în cantități reduse, un factor limitant pentru toate speciile. Intensitatea
fotosintezei se exprimă cantitativ prin volumul de gaz degajat pe unitate de timp.

Apa în fotosinteză

Fără apă viața plantelor, ca de altfel a tuturor viețuitoarelor de pe Terra, este imposibilă. După cum
se știe, globul pământesc este aprovizionat cu apă în mod foarte diferit. Cele mai puține precipitații,
inegal distribuite în cursul anului, cad în deșerturi. Deșerturile se găsesc aproape în toate continentele,
ocupând suprafețe mai mari sau mai mici, populate cu o floră și o faună specifică. Toate procesele
metabolice depind de cantitatea de apă din țesuturi. Un deficit de apă în țesuturile asimilatoare
influențează direct procesul fotosintezei atât în faza de lumină, cât și în faza de întuneric, provocând
inhibarea acestuia. Deoarece principalul rezultat al pierderilor turgescenței îl constituie închiderea
stomatelor, schimbul de gaze care are loc în fotosinteză, respirație și fotorespirație, este mult îngreunat.
Totuși, și alți factori nonstomatici intervin în reducerea fotosintezei sub influența deficitului și stresului de
apă.

Adaptări ale organismelor

Deși speciile de plante care cresc în ținuturile aride aparțin mai multor familii botanice, ele capătă
mai mult sau mai puțin același aspect. Astfel datorită apei insuficiente, o parte din plantele din deșerturi
și-au pierdut frunzele care s-au transformat în spini pentru a împiedica transpirația, asimilația clorofiliană
fiind preluată de către tulpinile verzi ce au clorofilă. Tulpinile verzi, asimilatoare, pot fi sferice, lățite ca
niște frunze sau cilindrice și ramificate ca niște candelabre. Deși suculente, conținând o mare cantitate de
apă acumulată de țesutul acvifer, animalele nu se pot atinge de ele datorită spinilor puternici ce constituie
o bună armă de apărare. Și acești spini nu sunt altceva decât frunzele reduse la nervura principală.Aceste
forme de adaptare se întilnesc mai ales la plantele de deșert, cele din familia Cactaceae numite simplu –
cactuși și care sunt caracteristice (cu unele excepții) deșertului Mexican. Dacă nu chiar toate speciile de
plante care trăiesc în locuri secetoase au imitat, mai mult sau mai puțin, forma cactusului, în schimb toate
au păstrat caracteristicile de bază: stomatele sunt deschise numai noaptea, cuticula frunzelor este groasă și
impermeabilă, plasma celulară se păstrează întotdeauna, indiferent de temperatură, în stare hidratată.

Unele alge produc in anumite condiții hidrogen în loc de oxigen.

Reacții
Reacții fotochimice

În stadiul dependent de lumină (reacția la lumină),clorofila absoarbe energia luminoasă, care

stimulează unii electroni din moleculele de pigment, transferându-i pe straturi cu niveluri mai ridicate de
energie. Aceștia părăsesc clorofila și trec printr-o serie de molecule, formând NADPH (o enzimă) și
molecule ATP care stochează energia. Oxigenul rezultat în urma reacțiilor chimice este eliberat în
atmosferă prin porii frunzelor.

Reacții nefotochimice ( de întuneric )

Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice, care au loc in
stroma organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În cadrul acestui proces, energia cinetică a
fotonilor este transformată în energie chimică de legatură. NADPH și ATP sunt compușii care conduc la
cel de al doilea stadiu al fotosintezei, (sau ciclul Calvin).În acest stadiu, glucoza este produsă folosindu-se
dioxid de carbon din atmosferă.

Aspectul energetic al fotosintezei

Au trebuit să treacă încă 44 ani pentru ca aspectul energetic al fotosintezei să fie cunoscut. Meritul
revine medicului și fizicianului german Robert Mayer, care a aplicat legea conservării energiei la
viețuitoare. Astfel, în 1845 el a publicat lucrarea "Mișcarea organică în relație cu metabolismul", în care a
explicat clar transformarea energiei în procesul fotosintezei. În timpul efectuării fotosintezei, plantele
înmagazinează energia luminii solare sub formă de energie chimică.ei în natură. Plantele nu creează
energie, ci numai o transformă pe cea primită de la soare. În plus, Mayer afirmă că viața animalelor este
dependentă de această proprietate unică a plantelor verzi. Astfel energia consumată de animale în timpul
vieții provine din radiațiile solare. Acest fapt stabilește ferm procesul de fotosinteză ca fiind unul dintre
fenomenele cele mai importante din lumea viețuitoarelor. Ecuația generală a fotosintezei putea fi scrisă
atunci:
 6 CO2 + 6 H2O + lumină solară → C6H12O6 + 6 O2
Dioxid de carbon + Apă + Energie luminoasă → Glucoză + Oxigen

Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară. La nivelul cloroplastelor
alături de clorofila a, pigment activ în reacțiile fotochimice, se mai găsesc și alți pigmenți, cu rol de
pigmenți accesori:

 Clorofilă b, clorofilă c
 Carotenoizi
 Flavonoide
 Pigmenți ficobilinici = ficobiliproteine

Mecanismul clorofilei se pare că include 3 procese principale:

 Fotofosforilarea
 Fotoliza apei
 Fixarea și transformarea CO2 în glucide

Poluarea aerului si fotosinteza

Este poate necesar de reamintit că rolul epurator al aerului ambiant, atribuit plantelor este totuși
limitat, astfel că este iluzoriu să considerăm că oxigenul produs de o pădure poate compensa pe cel
consumat de către avioanele cu reacție la decolarea de pe un aerodrom. În schimb, rolul fizic al plantelor
este mult mai important. Diferitele plantații de arbori, de garduri vii sau de masive împădurite vor avea un
rol fizic de dispersare a poluanților, modificând asperitățile naturale ale solului, producând modificări
higrometrice și de temperatură locale, toate favorizând o mai bună dispersare sau fixare la sol a diferiților
poluanți emiși în atmosferă. Aceasta presupune în primul rând, cunoașterea mecanismelor de intoxicare a
plantelor cu poluanții aerului, pentru a putea imagina apoi fie o modalitate de atenuare a efectelor, fie un
mod de selecționare a speciilor rezistente. Astfel, principalii poluanți întâlniți sunt: dioxidul de sulf,
derivații fluorului, oxizii de azot, ozonul și numeroase alte substanțe produse de diferite industrii, ca
acidul clorhidric, pulberile, monoxidul de carbon. Ei limitează suprafața activă fotosintetic a frunzelor.

Monoxidul de carbon (CO)

Influența acestui poluant asupra fotosintezei a fost studiată la alga verde unicelulară Chlorella.
Rezultatele au arătat o inhibare reversibilă a procesului care depinde de presiunile parțiale ale
monoxidului de carbon și ale oxigenului. S-ar părea că această inhibare a fotosintezei se datorează fixării
monoxidului de carbon pe nucleul metalic al unei enzime care transportă oxigenul în procesul de
fotosinteză. Inhibarea fotosintezei se accentuează sub acțiunea luminii.