Elie Carafoli

Elie Carafoli face parte din galeria celor mai importante personalităţi ale şcolii aeronautice
româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea. Inginer constructor de avioane român de
origine aromână, membru al Academiei Române din 1948, este considerat
unul dintre pionierii în domeniul aerodinamicii. S-a născut la Veria
(Macedonia, Grecia) la 15 septembrie 1901 într-o familie românească.
Studiile le-a început la Școala Comercială din Salonic și le-a continuat, în
România, la Liceul "Mănăstirea Dealu", apoi în continuare la Școala
Politehnică din București.

Plecat la Paris, a audiat cursurile de mecanica fluidelor și cele de

aerodinamică la Sorbona, unde și-a luat doctoratul în fizică-matematică cu
teza « Contributions à la théorie de la sustentation en aérodynamique » -
“Contribuţii la teoria sustentaţiei în aerodinamică”. În Franţa, lucrează în cercetare la
Laboratorul Aerotehnic de la Saint-Cyr alături de Albert Toussaint și Paul Painlevé. Aici
realizează un tunel aerodinamic destinat vizualizării mișcării fluidelor, foarte mult apreciat la
Congresele Internaționale de Aerodinamică, fiind distins în 1928 cu Médaille d'honneur argent.
Reîntors în țară, Carafoli a deschis primul curs de Aeronautică la Școala Politehnică din
București în anul 1928, fiind prima etapă în înființarea Facultății de Aeronave din București. În
perioada 1928 - 1933, a funcționat ca inginer-șef al Serviciului de studii și construcții și director
al Întreprinderii Aeronautice Române. Din punct de vedere teoretic, Carafoli a abordat problema
mișcării generale în jurul unui contur. A efectuat cercetări asupra aripilor monoplane și asupra
mișcărilor conice în regim supersonic. Elie Carafoli a realizat concepția avioanelor de concepție
autohtonă, cu nenumărate performanțe. Astfel, a proiectat modelul IAR 12, produs de Industria
Aeronautică Română. La IAR Braşov s-a remarcat printr-o activitate intensã, fiind un specialist
în construcţia şi calculul avioanelor, concepând, împreunã cu Lucién Virmoux (reprezentantul
Uzinelor Blériot Spad), un avion monoplan cu aripã joasã, IAR-11 CV, printre primele de acest
fel din lume. Acest avion de vânãtoare era echipat cu un motor Hispano-Suiza de 12 metri cubi şi
putere de 500 CP. Primul său zbor a avut loc în anul 1930. Deşi acest avion nu a apucat să intre
în producţie de serie, soluţia constructivă de monoplan cu aripă joasă a fost adoptată ulterior în
toată lumea. Mai târziu, proiecteazã şi realizeazã aparatele IAR-14 si IAR-15, având o
contribuţie şi la proiectarea vestitului IAR-80.

În 1931 devine profesor. Cercetãrile sale pentru noi forme şi profile de aripã, mai rapide
şi mai rezistente, cu vârf rotunjit, au fost consacrate sub numele de profile Carafoli. Este
cunoscut pentru aripa de anvengurã infinitã, metode de trasare a profilelor aerodinamice,
instalaţiile de vizualizare (denumite Toussaint-Carafoli), teoria suprafeţelor portante permeabile,
teoria jeturilor laterale la aripile de avion cu alungire micã; dezvoltã teoria aripii de anvergurã
finitã, studiul interacţiunii aripã-fuselaj şi aripã-sol, teoria biplanului, ocupându-se şi de
aerodinamica supersonicã. Carafoli a rezolvat un numãr foarte mare de probleme de mecanica
fluidelor si de gazodinamicã generalã. Mai amintim contribuţiile sale la studiul aripilor
deformate, la determinarea distribuţiei circulaţiei în lungul anvergurii aripii portante, precum şi
faptul cã a dat formula generalã a defecţiunii curentului în aval de aripă.

Activitatea lui Elie Carafoli s-a bucurat de o largă prețuire atât în țară, cât și în
străinătate, astfel în 1948 devine membru al Academiei Române, iar în anul următor membru al
Academiei de Științe din New York. Carafoli a mai fost: membru al Academiei Internaționale de
Astronautică, al Academiei din Toulouse, președinte al Federației Internaționale de
Astronautică, din partea căreia a primit medalia de argint. În 1970 a primit medalia "Carl
Friedrich Gauss".

A desfăşurat o intensă activitate de cercetare ştiinţifică publicând 14 cărţi, reprezentând o

valoroasă contribuţie la tezaurul ştiinţelor în domeniul aviaţiei: Aerodinamica aripilor de avion
(Paris,1928), Aerodinamica (1951) tradusă în limba germană (Berlin,1954) şi în limba rusă
(Moscova,1955), Aerodinamica vitezelor mari (1957) tradusă în limba rusă (Moscova,1958),
Studii experimentale asupra aripilor monoplane, Mişcări conice în regim supersonic, apărută în
China (Beijing,1955), Teoria aripii în zborul supersonic (Oxford,1969), Dinamica fluidelor
incompresibile (1981), Dinamica fluidelor compresibile (1983). A realizat, de asemenea, peste
200 de comunicări ştiinţifice.

Elie Carafoli a încetat din viaţă pe 24 octombrie 1983, lăsând în urmă o moştenire cu
totul remarcabilă: o veritabilă pepinieră de specialişti români în domeniul aeronauticii, care a a
produs până acum cincizeci de promoţii de ingineri dedicaţi aviaţiei. Această moştenire îi acordă
lui Elie Carafoli rangul de părinte spiritual al şcolii aerospaţiale româneşti.

Bibliografie

www.aviatori.ro

www.wikipedia.org

www.incas.ro