Sunteți pe pagina 1din 14

HENRI COANDÃ-

GENIUL INOVATOR SI
PÃRINTELE AVIONULUI CU
REACȚIE
1886-1972

Motto: „Viitorul este suma paşilor pe care îi faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs.” – Henri Coandă
• Henri Marie Coandă a fost un academician și inginer
aeronautic român, pionier al aviației, fizician, specialist
în aerodinamică și mecanica fluidelor, inovator,
inventator și descoperitor al efectului care îi poartă
Date numele.

personale • A fost născut la 7 iunie 1886 în București, România.

• A decedat la 25 decembrie 1972 la București.

• I-a avut ca părinţi pe Constantin Coandă și Aida.

• A urmat cursuri la Liceul Militar din Iași 1899 și și-a


continuat studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu
și marină din București.
▪ "Omul nu merge cu faţa spre viitor,
cum se crede, el merge cu spatele,
ca un vâslaș. Merge așa și
ramează și vede trecutul dar
viitorul nu-l vede. Pe când dacă la
cârma acestui vas unde lucrează e
unul care din când în când se
uită atunci acela vede din când în
când câte o invenţie. Și asta este
dezvoltarea." - Henri Coandă

link video aici


Henri Coandă​
Henri Coandă 4
Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul
Painlevé, Henri Coandă a efectuat experim entele aerodinamice
Avionul Coandă 1910 prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim
Caproni un avion fără elice, num it convențional Coandă-1910,
pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic
de la Paris 1910.
Acesta va ram âne una din cele m ai m ari invenţii ale
savantului.
Invenții și descoperiri
Dincolo de pasiunea fundamentală pentru aviație, Henri Coandă, a abordat, de-a lungul vieții,
multe alte domenii știintifice, astfel încât forta sa creatoare s-a materializat în domeniul
constructiilor, artistic, transporturilor, în domeniul ecologic sau în cel medical.

• 1910: Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la


deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de
aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru
posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal - Dispozitivul era
montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se
desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint
Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de
vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie.
Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional
pentru viitoarele sale aparate de zbor.
"Dispozitiv pentru mărirea portanței pe
profilul de aripă al aparatului cu reacție
realizat în 1910."
1911: Aparat de zbor bimotor - În Reim s, Henri Coandă
prezintă un aparat de zbor cu două m otoare cuplate ce
acționau o singură elice, unul putând fi oprit în tim pul zborului.

1911: Sania cu reacție - Henri Coandă realizează într-un atelier


de construcție de bărci o sanie echipată cu m otor cu reacție,
sanie care, în luna decem brie, a fost botezată Perce Neige
(Ghiocelul), printr-o cerem onie oficiată de către un sobor de
preoți ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

1911-1914: Aparatele de zbor Bristol-Coandă - În calitatea sa


de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează
m ai m ulte aparate de zbor "clasice" (cu elice) cunoscute sub
num ele de Bristol-Coandă.

Sania cu reacție-1911
Avioane biplan Bristol-Coandă
1911-1915

"Aviatorii noștri din Primul Război Mondial au învătat sa


zboare pe avioane construite de Henri Coanda."
-Sorin Turturică
• 1914-1918: Aeronava Coandă-1916 - Henri
Coandă proiectează trei tipuri de aeronave,
dintre care cel mai cunoscut este Coandă-
1916, cu două elici apropiate de coada
aparatului.

• 1921: Beton-lemnul - Invenția unui nou


material de construcție, folosit pentru
decorațiuni.

• 1926: Dispozitiv de detecție a lichidelor în


sol - În România, Henri Coandă pune la
punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în
sol. E folosit în prospectarea petroliferă.
• 1927: Cisterna din beton - Pe fondul lipsei metalului, a
realizat pentru companiile franceze în Golful Persic vagoane,
rezervoare și șlepuri-cisternă din beton granitat pentru
depozitarea petrolului.

• 1928: Blocuri-piramidă - Alături de arhitectul francez J.


Dupre, a realizat un proiect de imobil de locuințe civile de case
multicelulare metalice și modulare conceput în forma unei
piramide cruciforme.

• 1930: '"Efectul Coandă'" - Primele observații le face cu


ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă
1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că
flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a
rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui
și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din
spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul
Albert Metral. Cu ajutorul acestui fenomen a inventat „ajutajele
Coandă” numite și acum și „ejectoare Coandă”.
• 1935: Aerodina lenticulară ("Farfuriile zburătoare") - La
baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei
lenticulare, un aparat în form ă de lentilă capabil să
decoleze și să aterizeze pe verticală, să se mențină în aer
într-un punct fix și să zboare cu viteze orizontale m ari.

• 1954: Sistem de desalinizare a apei de mare cu ajutorul


energiei solare – Sistem ul a fost testat în sudul Franței, la
Londe-les-Maures, în 1954. A produs 1.600 de litri de apă
potabilă provenită din apă de mare cu ajutorul energiei
solare, în doar 12 ore, folosind 6 metri pătrați de oglinzi
solare.

• 1960: Sistem de transport în tub - Sisteme pentru


deplasarea substanțelor solide containerizate. Aceste
containere sunt ca niște pistoane aflate într-un cilindru-
conductă. Asta face containerele să se deplaseze cu
viteze fantastic de m ari întrucât nu mai întâmpină frecare
din partea aerului, fiind propulsate de presiunea din spate
care poate fi chiar presiunea obișnuită a aerului. Se
preconiza, astfel, ajungerea la viteze de 300, 400, 500 sau
chiar 700 de km/h în tuburi. Acest sistem ar fi permis și
transportul de persoane, de exemplu între București și
Ploiești, în doar 6 m inute.
"Farfuria zburătoare"
Sistem de desalinizare a apei de mare cu ajutorul energiei solare
Weebografie:

• Wikipedia
• Rador.ro
• Obiectiv.info
• Radioromaniacultural.ro "Cred în viitor! Și cred foarte m ult in tineretul
• Youtube.com rom ân! Pentru că am im presia că băieţii sunt
• Youtube.com m ai curaţi decât tinerii
de aceeași vârstă din străinătate."

Sfârșit! 14

S-ar putea să vă placă și