Cursul 6

Indicatori de mediu
În contextul evoluţiei societăţii umane, degradarea şi regresul componentelor mediului au
obligat „actorii” politici şi socio-economici la participarea efectivă în vederea conservării şi
dezvoltării durabile a tot ceea ce ne înconjoară.
Conştientizarea faptului că intensitatea activităţii umane sporeşte presiunea asupra
mediului, fie prin consumul necontrolat şi uneori excesiv de resurse şi spaţiu, fie prin producerea
unor deşeuri pe care natura nu le poate absorbi fără suferinţe a determinat comunitatea
internaţională să iniţieze şi să susţină unele acţiuni necesare pentru preîntâmpinarea,
contracararea şi eliminarea repercusiunilor factorilor perturbatori ai echilibrului ecologic. Astfel,
prin determinarea şi calculul unor indicatori de mediu se încearcă să se cuantifice efectele
exploatării abuzive a resurselor naturale, impactul asupra mediului şi calitatea acestuia, urmând
ca pe baza rezultatelor înregistrate, să se implementeze o serie de politici adecvate de mediu.Un
indicator de mediu este o reprezentare simplificată a unei realităţi complexe, care are 3 funcții:
- ştiinţifică – evaluarea mediului;
- politică – identificarea priorităţilor şi evaluarea performanţelor acţiunii publice;
- socială – facilitarea comunicaţiilor.
Utilizarea indicatorilor de mediu trebuie să reducă volumul de informaţie necesar
obţinerii unei imagini precise a situaţiei. Totuși, luarea unei decizii asupra unui număr adecvat
de indicatori este dificilă. Astfel, utilizarea mai multor indicatori poate uneori să complice
situaţia prin introducerea unui volum de detalii inutile, iar utilizarea unui singur indicator sau a
câtorva indicatori poate să nu fie suficientă pentru a exprima toate informaţiile necesare.
Totdeauna trebuie avut în vedere faptul că indicatorii de mediu sunt folosiţi pentru a facilita
procesul de comunicare dintre statistician şi utilizatorul informaţiilor.
Criteriile după care se face selecţia indicatorilor utili în construirea sistemului de
indicatori sintetici de mediu trebuie să se refere la:
- cadrul de referinţă (răspunde rapid la schimbări, semnificaţie spaţiotemporală);
- uşurinţă în utilizare (uşor de interpretat şi transparent în modul de obţinere, nivel rezonabil al
conţinutului informaţional, relevant pentru marele public, relevant politic - indicatorul este
concordant cu obiectivele naţionale şi internaţionale);
- validitate (bine fundamentat ştiinţific, consens privind interpretarea, date disponibile, obţinute
prin costuri reduse, înregistrate regulat şi omogen).

1
Metodologia controlului calității mediului ambiant
Asigurarea satisfacerii cerințelor generației prezente, fără a fi compromisă capacitatea
generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități, este imposibil de realizat fără un control
riguros al calității mediului ambiant.
Evaluarea calității principalilor factori de mediu se constituie într-un ansamblu complex
de activități( figura 1) guvernate de anumite principii cu valabilitate generală.
În condiții concrete, în funcție de particularități, orice metodologie îmbracă și forme
specifice.
1. Precizarea obiectivelor cercetării
În cazul apei, cercetarea calității se concentrează pe obiective, precum:
 monitorizarea calității apei distribuite populației;
 depistarea surselor de poluare;
 supravegherea eficienței cu care funcționează stațiile de epurare a apelor uzate;
Cercetarea calității aerului vizează determinarea concentrațiilor poluanților atmosferici,
estimarea ariei de răspândire a poluanților, stabilirea evoluției în timp a fenomenului de poluare
și a impactului acestuia asupra sănătății .
Obiectivele vizate de cercetarea calității solurilor sunt legate, în principal, de cunoașterea
nivelurilor de poluare, în vederea luării celor mai eficiente măsuri de depoluare sau de asanare.

Reprezentarea schematică a
metodologiei generale a
controlului calității factorilor de
mediu

2
 2. Stabilirea principalilor indicatori de monitorizat

Indicatorii de calitate a factorilor de mediu se selectează, în funcție de obiectivele

urmărite, prin luarea în considerație, a 2 criterii de bază: natura și nivelul lor.
Pentru a reflecta, cât mai fidel, o situație concretă, tipul indicatorilor se alege, pe baza
datelor caracteristice scopului propus, din următoarelor categorii cunoscute:
- indicatori cu semnificație generală(nespecifici), operaționali în toate condițiile, și care pot
fi:
 organoleptici;
 fizico – chimici;
 chimici;
 biologici;
 bacteriologici
- indicatori al căror accentuat caracter de specificitate le deterrmină utilizarea numai în
anumite situații date.
Același indicator poate lua valori diferite, în funcție de impactul lor asupra calității vieții.
În acest context, nivelurile parametrilor de calitate se adaptează situațiilor concrete. Nivelurile
acceptate sunt denumite și concentrații maxime admise(CMA) și sunt prevăzute în standarde de
stat, ordine ale Ministerului Sănătății sau recomandări ale organelor sanitare.
3. Stabilirea sistemului de control al calității
Evaluarea calității mediului înconjurător se poate realiza prin următoarele modalități
practice:
 prin intermediul organelor de simț(detecție organoleptică);
 prin aplicarea analizei chimice(control chimic);
 prin utilizarea indicatorilor biologici
Dintre acestea, controlul chimic are cel mai larg spectru de utilizări și se bazează pe
metodele analizei chimice.
Sistematizarea metodelor de analiză chimică utilizate pentru pentru măsurarea agenţilor
poluanţi este extrem de dificilă, din următoarele motive:

3
- numărul mare al poluanţilor este în continuă creştere, deoarece progresele tehnologice sunt
asociate cu noi substanţe utilizate ca materii prime sau ca produse intermediar sau care rezultă ca
deşeuri;
- diversitatea surselor de poluare şi varietatea chimismului agenţilor poluanţi;
- spectrul larg al acţiunii fiziologice a poluanţilor impune cerinţe diferenţiate în ceea ce priveşte
sensibilitatea metodelor analitice.
Determinarea cantitativă a unui poluant se bazează pe o reacţie analitică riguros
selectată şi pe un instrument de măsurare.
Metodele de analiză chimică aplicabile în controlul chimic al calității mediului pot fi
clasificate pe baza unor criterii specifice, astfel:
 după gradul de informaţii pe care îl furnizează, se deosebesc:
- metode globale, ale căror rezultate se referă la un grup de poluanţi (cum ar fi de
exemplu turbiditatea atmosferică), fără a specifica natura speciilor
impurificatoare;
- metode analitice de detaliu – detaliate pe poluanţi
 după locul în care se efectuează analizele, se disting:
- metode in situ;
- metode de laborator;
- metode de control continuu.
Versatilitatea unei metode de analiză a unui poluant nu este dată de actualitatea datelor
pe care le furnizează. Atâta timp cât furnizează valori relative, o metodă de analiză îşi găseşte
utilitatea în stabilirea tendinţelor nivelurilor poluanţilor, evaluarea impactului lor şi localizarea
surselor de poluare. Se impune ca în paralel cu utilizarea metodelor deja existente să se încerce şi
valorificarea progreselor din tehnică şi instrumentaţie.
4. Implementarea sistemului de control al calității
Controlul de calitate, ca sistem organizat, trebuie să fie performant, iar realizarea sa
practică intră în atribuțiile unor persoane specializate.În cazul protecției mediului, este de foarte
mare actualitate conceptul de control preventiv al calității apei, aerului și solului.
5. Interpretarea datelor obținute
Rezultatele analizelor efectuate pentru fiecare factor de mediu trebuie să se exprime în
forme unitare, ușor utilizabile și interpretabile.
Aprecierea calității apei, aerului și solului se face,în practica uzuală, prin raportarea
rezultatelor obținute la valori de referință, riguros reglementate prin standarde și norme sanitare.
6. Valorificarea rezultatelor

4
 În cazul constatării depășirii alarmante a valorilor unor indicatori relevanți, se pot lua
cele mai eficiente măsuri în vederea înlăturării operative a tuturor elementelor de risc.

Particularitățile procesului de analiză chimică a mediului ambiant

În contextul în care se încadrează în principiile generale ale analizei chimice, controlul
chimic al calității factorilor de mediu poate fi definit ca procedura de obținere pe cale
experimentală a informațiilor despre compoziția calitativă și apei, aerului și solului.
În general, în cazul factorilor de mediu se disting 2 categorii de substanțe care se supun
controlului chimic:
1. specii chimice din compoziția chimică a factorilor de mediu

Apă Aer Sol

 CO2( total, liber, Oxigenul Toate substanțele chimice
legat) cunoscute, în cantități care
 Iodurile;
 Clorurile; diferă de la un sol la altul
 Sulfații;
 Siliciul;
 Sodiul;
 Potasiu; CO2
 Magneziu

2. specii chimice ajunse în mediu ca rezultat al activităților umane

Apă Aer Sol

Potențial toxice: arsen, Cu acțiune iritantă: SO2, Anorganice: Cd, Cu, Mn, Ni, Zn,
bariu, cianuri, cobalt, acizi minerali, oxidanți, cloruri, sulfați și nitrați
crom, fluor, mercur, pulberi totale
plumb, selenium, nitrați Cu acțiune fibrozantă: Fe, Organice al căror nivel este indicat
Indezirabile: cupru, fier, SiO2 prin:
zinc, mangan Cu acțiune asfixiantă: CO, - carbonul organic;
Organice: produse H2S, sulfuri - azotul organic
petroliere, detergenți, Cu acțiune sistemică: Pb, F,
pesticide Mn, Hg
Cu acțiune cancerigenă:
hidrocarburi aromatice
policiclice, arsen
Care provoacă disconfort:
mercaptani, acroleină,
formaldehidă
Pentru ambele clase de specii chimice, procesul de control chimic a calităţii factorilor de
mediu cuprinde 6 etape distincte, reprezentate schematic, după cum urmează:
5
 Figura 2. Lanțul procesului de
control chimic a calității
factorilor de mediu

Etapele procesului de control chimic a calităţii factorilor de mediu

1. Prelevarea(recoltarea) probelor
PROBA este o cantitate de material, de mărime variabilă, izolată din întreaga masă de
material supusă controlului chimic, cu respectarea a 2 condiţii de bază:
 reprezentativitatea, sau altfel spus, compoziţia porţiunii recoltate să reflecte cât mai
fidel compoziţia întregului material investigat;
 compoziţia şi calitatea materialului controlat să NU se modifice din cauza unor tehnici
defectuoase de prelevare sau a unor condiţii incorecte de pregătire şi conservare
În acest scop, se consideră materialul respectiv ca o populaţie statistică formată dintr-un
număr infinit de unităţi(serii statistice). Proba reprezentativă de apă, aer sau sol este , de fapt,
suma mai multor probe individuale a căror recoltare trebuie să fie însoţită de un număr cât mai
mic de erori sistematice. De aceea, recoltarea propriu –zisă este precedată de elaborarea unui
program de colectare şi de stabilire a metodelor de prelevare, pe baza îmbinării raţionale a unei
multitudini de factori, între care cei mai importanţi sunt:
a)punctele şi frecvenţa de recoltare a probelor;
b)tipul probelor recoltate;
mărimea şi numărul probelor prelevate

6
 a)Punctele şi frecvenţa de recoltare a probelor de apă, aer, sol
În funcţie de distribuţia spaţială sau temporală , uniformă sau neuniformă a valorilor
indicatorilor monitorizaţi în apă, aer sau sol, se disting următoarele modalităţi de alegere a
centrilor de recoltare a probelor:
 aleatoriu, când , din diferite părţi ale întregului, se extrag, la întâmplare, diferite cantităţi
de material;
 raţional, care se bazează pe valorificarea unui bagaj informaţional deja existent;
 sistematic, la intervale egale în spaţiu şi timp;
 sistematic – raţional, cu aplicabilitate în studiile de impact cu o distribuţie prognozată a
poluanţilor;
 raţional – aleatoriu, care se bazează pe împărţirea unei zone în straturi.

b) Tipul probelor recoltate

Din punctele reprezentative, selectate pe baza acestor metode, se pot recolta 2 categorii
de probe:
1. probe individuale(elementare), care se izolează la un moment dat şi dintr-un anumit loc,
din întreaga masă monitorizat. Recoltarea probei individuale poate fi descrisă ca o
„fotografiere la minut a unei populaţii ţintă”;
2. probe compuse(compozite), care se obţin prin amestecarea unui număr cât mai mare de
probe elementare. Deşi combinarea probelor elementare se soldează cu pierderea unei
părţi de informaţii asupra materialului investigat, proba compusă astfel obţinută este
considerată ”imaginea sa de ansamblu” .
Un dezavantaj major la probelor elementare şi compuse este necesitatea extragerii unei
porţiuni de material pentru analiză. Drept consecinţă, niciunul dintre aceste tipuri de probe nu
poate fi utilizat pentru monitorizarea continuă a variaţiilor temporale ale unor parametri
caracteristici unei populaţii ţintă. Acest obiectiv devine realizabil prin intermediul recoltării in
situ, în care un senzor analitic introdus direct în materialul monitorizat surprinde permanent
toate modificările, fără a se recurge, fizic, la izolarea de probe elementare.
c) Numărul şi mărimea probelor prelevate se calculează pe baza unor relaţii matematice
bine stabilite. De exemplu, între mărimea unei probe recoltată la întâmplare, m, şi deviaţia
relativă standard procentuală; R2, asociată acestei operaţii este valabilă următoarea relaţie de
dependenţă:
mR2 = Kr

7
în care Kr este o constantă de recoltare egală numeric cu masa unei probe la a cărei recoltare se
produce o deviaţie relativă standard procentuală de ±1%.
Metodele de recoltare a unor probe reprezentative de apă, aer, sol sunt standardizate şi
depind de:
 starea de agregare a materialului;
 tipul şi stabilitatea poluantului ce urmează a fi determinat;
 concentraţia acestuia în factorul de mediu monitorizat.
Fiecare probă prelevată din factorul de mediu monitorizat este însoţită de o fişă de
recoltare ale cărei aspecte generale vizează:
- data şi locul recoltării,
- scopul analizei;
- tipul poluării

2. Conservarea şi transportul probelor

În conformitate cu parametrii ecosistemului momentul izolării probei din mediul ei
natural este marcat de desfăşurarea unor procese interne de „relaxare”, soldate, pe de o parte, cu
modificări rapide ale unor indicatori de calitate, iar, pe de altă parte, cu nealterarea îndelungată a
caracteristicilor altora. În acest context, se impune tratarea probelor, chiar la locul de recoltare,
cu substanţe care au rolul de a întârzia, împiedica sau masca degradarea, prelungind astfel timpul
de păstrare a probelor. În funcţie de tipul şi stabilitatea indicatorului ce urmează a fi măsurat, se
pot utiliza următoarele categorii de substanţe:
 substanţe care acţionează împotriva degradărilor chimice;
 substanţe care acţionează împotriva degradărilor fizice;
 substanţe care acţionează împotriva degradărilor biologice
Reuşita controlului chimic este condiţionată şi de modul şi condiţiile în care, pe durata
transportului probelor către laboratorul de analize se asigură invariabilitatea caracteristicilor de
calitate vizate. Astfel:
- flacoanele cu probe de apă se transportă în ambalaje izoterme şi care să le ferească de şocuri;
- principala restricţie care se impune în cazul probelor de aer, mai ales în cazul recoltării
pulberilor este aceea a ambalării corespunzătoare a dispozitivelor de reţinere care trebuie să fie
ferite de prăfuire în timpul transportului;
- probele recoltate din sol trebuie să fie protejate de acţiunea razelor solare pe parcursul
transportului.

8
3.Pregătirea probei de laborator
În scopul aducerii sale într-o formă care să permită măsurarea uneia dintre caracteristicile
sale, proba se supune unui tratament fizico – chimic, care include o succesiune de operaţii.
Dintre acestea, cele mai reprezentative pentru probele de mediu, sunt:
 concentrarea, când se recurge la reducerea volumului unei probe care conţine
componenta ce urmează a fi dozată(prin evaporare, congelare, cosedimentare);
 dezagregarea pe cale umedă, care constă în tratarea probelor solide cu acizi şi amestecuri
de acizi;
 înlăturarea interferenţelor, prin aplicarea uneia dintre următoarele variante:
A) Mascarea
Metodele de mascare analitică urmăresc blocarea acţiunilor interferenţelor prin adăugarea
de substanţe complexante sau oxido – reducătoare(tabelul 1)
B) Separarea
Metodele de separare sunt utilizate pentru scoaterea din sistem, fie a componenţilor
interferenţi, fie a speciei de analizat. Ele pot fi clasificate, după cum urmează:
- metode mecanice: decantarea, filtrarea;
- metode fizice: distilarea, electromigrarea;
- metode fizico – chimice: cromatografia, extracţia cu solvenţi;
- metode chimice: precipitarea, coprecipitarea