Furnicile sunt insecte extraordinare, care impresioneaza pe oricine.

Daca pana acum nu stiai cat de

elaborata e societatea lor sau cat de mult se aseamana cu noi, iti oferim mai jos cateva lucruri interesante
despre furnici.

Raspandire si specii

In lume exista peste 10.000 de specii de furnici, de culori si dimensiuni variate. Dimensiunea medie este
cuprinsa intre 2 si 7 mm, insa exista si funici care pot atinge 2,5 cm. furnicile pot avea culori de la albastru
sau violet, pana la verde, rosu sau maro.

Se considera ca biomasa tuturor furnicilor din lume echivaleaza cu biomasa tuturor oamenilor, si
reprezinta aproximativ 10% din biomasa tuturor animalelor.

Furnicile traiesc pe toate continentele, exceptand Antarctica, unde este prea frig. Cele mai multe specii
de furnici vietuiesc in zonele tropicale si sub-tropicale.

Se pare ca furnicile au trait alaturi de dinozarui. Fosile ale lor dateaza de acum 130 de milioane de ani.

Anatomie

Furnicile sunt construite sa fie foarte rezistente si eficiente in munca pe care o depun. O furnica poate
ridica de 20 de ori greutatea ei.

Fiecare individ are 6 picioare puternice, dotate cu 3 articulatii, ce permit furnicii sa se deplaseze pe orice
fel de teren accidentat. Daca un om ar putea alerga atat de repede precum o frunica, raportat la
greutatea lui, atunci ar avea o viteza similara cu cea a unui cal de curse.

Furnicile sunt cele mai inteligente insecte. Creierul lor contine in jur de 250.000 de celule nervoase, fiind
cel mai bine dezvoltat dintre toate insectele. Prin comparatie, creierul uman are 10 milioane de celule.

Cei doi ochi sunt formati din alti ochii mai mici, si ofera un simt vizula foarte bine dezvoltat. Cu toate
acestea, exista si specii de furnici fara vedere. Acestea comunica prin semnale chimice, de tipul
feromonilor. Comunicarea chimica este folosita de toate tipurile de furnici, fiind cea mai eficienta.

Furnicile au doua maxilare puternice, care functioneaza precum foarfecele. Insectele nu pot inghiti hrana
solida, ci doar seva sau sucul alimentelor, pe care le storc cu falcile solide.

Fiecare furnica prezinta 2 stomacuri: intr-unul acumuleaza mancare pentru sine, iar in celalalt pentru
colonie.

Antenele sunt folosite atat pentru simtul tactil, dar si pentru miros.

Unele specii de furnici sunt dotate la extremitatea posterioara cu un ac, folosit pentru aparare sau pentru
a-si prinde prada. Toxinele unor specii sunt foarte otravitoare putand omori chiar si un om ( daca este
intepat de un numar mare de furnici). Inchizita folosea anumite tipuri de furnici pentru a omori sau tortura.

Nu toate speciile de furnici prezinta ac. Unele, precum furnicile de padure si furnicile negre, au abilitatea
de a raspandi un jet bogat in acid formic. Astfel de fornici sunt luate de pasari in penajul lor pentru a le
ajuta sa scape de paraziti. La schimb, furnicile au parte de o masa copioasa.

In functie de munca pe care o depun in colonie, furnicile sunt construite diferit. De exemplu, furnicile-
soldat, responsabile de apararea musuroiului, au capul mai mare decat cele lucratoare. Ele astupa
intrarea in colonie cu capul supra-dimensionat. In momentul in care o furnica de-a casei soseste, aceasta
ii rosteste chimic parola si poate intra. Furnicile straine sunt oprite.

Colonia

In functie de specie, o colonie poate fi formata din cateva sute de indivizi sau cateva milioane.

Colonia este condusa de cel putin o regina. Aceasta este singura care are dreptul sa procreeze. Regina
poate trai pana la 35 de ani. In momentul in care moare o alta regina ii poate lua locul sau musuroiul este
condamnat la pieire. Regina are aripi, pe care le pierde dupa imperechere. De obicei, este mai masiva
decat furnicile lucratoare.

Regina se imperecheaza cu unul sau mai multi masculi, numiti trantori. Si ei prezinta aripi, imperecherea
facandu-se in zbor. Ei sunt mai micuti si decat restul furnicilor. Dupa reproducere, ei vor muri. Regina se
imperecheaza o singura data in viata, materialul seminal acumulat fiind suficient pentru a fertiliza ouale
pana va muri.

Furnicile lucratoare sunt cele pe care le putem vedea peste tot. Ele mentin viata musuroiului. O
lucratoare traieste intre 45 si 60 de zile. Furnicile muncitoare pot avea diverse roluri, bine definite: paznici,
vanatori, culegatori, gunoieri, dadace, soldati etc.

Furnicile gunoier strang materiile fecale sau resturile nedorite din musuroi si le depoziteaza la “groapa
de gunoi” aflata in afara coloniei.

Furnicile legionar din America de Sud, traiesc in colonii formate din 700.000 de membri. Ele sunt furnici
nomade, intreaga colonie fiind intr-o perpetua calatorie. Sunt extrem de agresive si distrug tot in calea lor.
Colonia isi poarta in calatorie ouale si larvele, care se dezvolta din mers.

In musuroi, ouale si larvele sunt asezate pe varste. Seara ouale sunt duse spre centrul musuroiului
pentru a fi protejate de frig, iar dimineata sunt readuse spre suprafata pentru a se incalzi.

Furnicile lucratoare nu au voie sa se reproduca, in general sunt sterile. Totusi, daca depun oua acestea
nu vor fi fertilizate si vor ajunge sursa de hrana.

Furnicile sunt omnivore. Consuma atat insecte, larve,oua cat si fructe, frunze, material vegetal.

Cand o furnica descopera o sursa valoroasa de hrana, ia atat cat poate duce si se intoarce la musuroi,
dar nu inainte de a lasa o urma oflactiva, care sa ii permita ei sau suratelor ei sa se intoarca la aceasta
sursa.

Furnicile se lupta intre ele, ce-i drept destul de rar. Armatele a doua colonii incing adevarate razboaie,
care pot dura zile intregi. La final, pe campul de batalie vor zacea mii sau milioane de cadavre.

Agricultura si sclavie

Nu omul a fost cel care a inventat agricultura, ci furnicile, cu 40 de milioane de ani inainte.

Anumite specii de furnici, macina cu falcile puternice frunze, pe care le transforma intr-o pasta. Aceasta
pasta este depozitata intr-un anume loc si va oferi un pretios substrat pe care vor creste ciuperci.
Ciupercile vor putea fi consumate de furnici, spre deosebire de frunze, a caror celuloza nu poate fi
digerata.

La furnici a fost observata si lucrarea de fertilizare a a culturilor folosind ingrasamantul natural obtinut din
fecale.

Furnicile cresc si animale. Unele specii de furnici profita de secretia dulce secretata de afide, mici insecte
ce se hranesc cu seva plantelor. Furnicile “mulg” afidele pentru a obtine delicioasa secretie. Afidele sunt
tinute in turme, care sunt duse la pascut pe anumite plante. Cand planta respectiva a fost epuizata, turma
este dusa spre o alta sursa de hrana. Furnicile pazesc cu strasnicie afidele, luptandu-se cu insecte
pradatoare sau alte furnici.

Sclavia a aparut tot la furnici. O specie de furnici

din Amazon (Polyergus rufescens) este
recunoscuta pentru obiceiul de lua in sclavie alte
furnici. Ele ataca musuroaiele altor specii de
furnici sau chiar ale propriei specii, si fura ouale
acestora. Cand vor ecloza, furnicile vor fi obligate
sa munceasca pentru noua colonie.

Ba mai mult, unele furnici din genul Polyergus

atacul musuroiul furnicilor din genul Formica in
frunte cu regina. Regina atacatoare o va ucide pe
cea Formica si ii va lua locul. Intreaga colonie
Formica va munci acum pentru furnicile
Polyergus.

Furnicile consuma orice intalnesc. Insectele sunt prada sigura pentru furnici. Intr-un musuroi mare, intr-o
singura zi, peste 100.000 de insecte sunt aduse. Insa furnicile nu se multumesc doar cu insecte: reptile,
amfibieni, chiar pasari si mamifere mici sunt vanate, gratie toxinelor extrem de puternice, secretate de
unele specii de furnici.
 Greierii

Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Nu credeam c-o sa mai vii

Asa isi imagineaza Topirceanu sunetele de ingrijorare

ale micii insecte din �Balada unui greier mic�.

Este, de altfel, cam aceeasi poveste cu cea din fabula lui La Fontaine, �Greierele si furnica�, in
care venirea toamnei o gaseste pe furnica pregatita cu provizii, iar pe greier - fara adapost si
flamand, pentru ca toata vara cantase, in loc sa munceasca...

Sa fie oare aceasta realitatea zoologica? Nicidecum. Foarte adevarat este, insa, ca acest �cantec�
l-a facut celebru pe greier in lumea insectelor si a infrumusetat noptile senine, de vara, ale
oamenilor de la tara. In schimb, micul cantaret a provocat si destule necazuri agricultorilor,
�atacand� in grupuri foarte numeroase culturile si lasand in urma terenuri �rase� de plante...

Greieri, cosasi si lacuste - aceasta este marea familie de �saritori� din lumea insectelor, existand
peste 20.000 de rase, raspandite in zonele calde si temperate ale globului. Majoritatea exemplarelor
din aceste trei specii au picioarele posterioare (adica, cele din spate) foarte puternice, adaptate
pentru sarit - acesta fiind modul cel mai sigur in care scapa de dusmanii lor naturali. De altfel, chiar
si exemplarele din rasele cu aripi prefera sa sara in loc sa zboare. O alta particularitate a greierilor
- si �rudelor� sale - este �cantatul�. De fapt, nu este vorba chiar despre o melodie, ci despre un
sunet specific, ascutit si patrunzator, emis prin frecarea elitrelor (fie intre ele, fie cu ajutorul
picioarelor). Elitrele sunt aripile insectelor coleoptere (externe la unele specii, anterioare la altele),
fiind de obicei tari si impregnate cu chitina (o substanta organica asemanatoare cu celuloza).

De altfel, in cazul greierilor cu aripi (ca marea majoritate), acestia sunt dotati cu doua perechi
distincte de astfel de organe: cele superioare (din fata, adica elitrele) sunt intarite si au rol de
protectie pentru celelalte doua, din spate, care sunt subtiri, membranoase si servesc la zbor.

Greierul are corpul scurt si gros, capul sau fiind dotat cu antene lungi si ochi mari. In cea mai mare
parte a zilei, isi gaseste un ascunzis in locurile mai intunecoase, pe sub pietre, in crapaturi ale
scoartei sau printre plante. Pe langa sarit, aceasta este o alta metoda de a se feri de dusmani, pe
care entomologii (cei care se ocupa cu studiul insectelor) o numesc �camuflaj�. De altfel, pentru a
supravietui, multe insecte se bazeaza pe insusirea de a fi greu observabile de pradatori. In schimb,
imediat dupa lasarea intunericului, greierii isi incep activitatea, perceputa de la distanta odata cu
lansarea primelor sunete. De fapt, �canta� numai masculii, aceste �serenade� fiind dedicate
femelelor pe care vor sa le atraga. Dupa imperechere, femelele depun un numar foarte mare de oua
(de ordinul sutelor), printr-un tub in forma de sabie, numit ovipozitor. Desi acest tub seamana cu
acul cu care sunt dotate alte insecte, nu este un organ de atac (sau de aparare).

Micii pui de greier devin adulti intr-o perioada care variaza de la o rasa la alta, intr-un interval
cuprins intre 60 si 90 de zile. In tot acest rastimp, ei arata - chiar de la iesirea din ou - exact ca
adultii, inaintarea in varsta observandu-se doar prin cresterea corpului si, proportional, a greutatii.
Hrana greierilor este extrem de diversa: unii �vaneaza� insecte sau mananca resturi de animale
moarte (sau menajere), dar cei mai multi se hranesc cu plante.
Cel mai �apropiat� de oameni este greierele de casa, denumit stiintific acheta domestica. Pe
vremuri, cantecul acestuia era ceva foarte obisnuit in multe locuinte. In prezent, oamenii nu mai sunt
la fel de incantati - nici macar la tara - de prezenta in spatiile de locuit a greierelui de casa. Totusi,
acesta este destul de raspandit inca, dar si-a schimbat �domiciliul�, gasindu-si refugiu in poduri,
subsoluri si ghenele de gunoi, pe unde canta - mai ales noaptea - ridicandu-si aripile din fata si
frecandu-le una de alta. Are cel mult 2 centimetri lungime, este galben-maroniu (cu trei dungi
intunecate pe cap) si mananca aproape orice gaseste prin resturile din bucatarie. Are si o ruda mai
mare, greierele de camp, care traieste pe orice pajiste salbatica, iar cantecul acestuia este unul
dintre sunetele specifice noptilor (dar si zilelor) de vara.

Greierele de camp ajunge la 2,5 centimetri lungime si este aproape negru, cu nuante maronii. Pe
malul celalalt al Atlanticului, in estul Americii de Nord, traieste greierele nordic (sau greierele
american), denumit stiintific pterophylla camellifolia.

Este o insecta cu corpul ingust si in asa fel camuflat incat sa semene cu niste frunze verzi,
stralucitoare. Are antene foarte lungi, iar organele de auz sunt dispuse pe picioarele din fata.
Traieste in copaci si in tufisuri, ascunzandu-se atat de bine incat ramane neobservat atat timp cat
nu se misca. Greierele nordic este mult mai mare decat rudele sale europene, lungimea corpului
acestuia putand sa atinga 5,5 centimetri. Considerat una dintre cele mai grele insecte din lume,
greierele fara aripi (deinacrida heteracantha) traieste in Noua Zeelanda si are o lungime de 8,5
centimetri. In timpul zilei sta mai mereu ascuns in niste gauri, din care iese numai noaptea, cand se
hraneste cu frunze si seminte. Desi greierele fara aripi exista in Noua Zeelanda de milioane de ani,
in atatea milenii avand foarte putini dusmani, el este acum pe cale de disparitie, fiind vanat de
sobolani si de alte mamifere introduse sau ajunse intamplator in statul din Oceania.

Despre calitatile de cantareti ale greierilor am mai amintit in acest articol. Sa mai spunem doar ca,
in antichitate, in China si Japonia, greierii erau prinsi, li se verifica �talentul� de solisti, iar cei mai
valorosi dintre ei erau vanduti bogatasilor, care ii tineau in mici custi de aur si le ascultau noaptea
serenadele. Si oamenii mai putini instariti aveau in case cantareti cu aripi, numai ca - in cazul
acestora - custile erau din lemn sau din bambus. Tot in China, de mii de ani, se organizeaza lupte de
greieri (exista chiar o asociatie de profil la Beijing). Se desfasoara chiar adevarate turnee, filmate
cu camere video extrem de performante (capabile sa surprinda cele mai mici detalii si sa mareasca
foarte mult imaginea) si transmise pe anumite canale TV. Si tot din Orient mai vine un obicei nu
tocmai obisnuit in legatura cu greierii: acela de a-i manca... Bine rumeniti si crocanti, ca aripioarele
de pui...

Greierii, lacustele si cosasii fac parte din marea familie de “saritori” din lumea insectelor, fiind inclusi in
ordinul Saltatoria, care numara aproximativ 20.000 de rase, raspandite in zonele calde si temperate ale
globului. Se diferentiaza de celelalte insecte prin doua caraceristici majore: in primul rand prefera sa sara,
in loc sa zboare, picioarele lor posterioare fiind foarte puternice. Cea de-a doua caracteristica este
cantatul, greierii emitand un sunet specific, ascutit si patrunzator, produs prin frecarea elitrelor. Insecta
freaca o nervura sonora, prevazuta cu mai multe creste transverale, de pe partea inferioara a aripii
drepte, de o creasta sonora de pe suprafata superioara a aripii stangi. Picioarele din fata sunt prevazute
cu o membrana de piele intinsa, care functioneaza ca o ureche. Aceasta membrana vibreaza la sunete si,
la randul ei, stimuleaza niste receptori care trimit un mesaj sonor creierului insectei. In felul acesta greierii
pot auzi chemarile potentialelor parteneri, ascunsi in iarba.
Greierii pot fi impartiti in doua mari categorii: greierii de casa (Gryllus domesticus) si greierul de camp
(Liogryllus campestris), toti avand corpul scurt si gros, capul dotat cu antene lungi si ochii mari. Greierul
de casa are cel mult 2 cm. lungime, este galben-maroniu (cu trei dungi intunecate pe cap) si mananca
aproape orice gaseste prin resturile din bucatarie. Greierele de camp traieste pe pajistile salbatice,
ajunge la 2,5 cm. lungime si este aproape negru, cu nuante maronii. Acesta se hraneste cu plante
suculente, cu tutun, cartofi si mazare, cu plantele din gradinile de zarzavat sau cu arbustii din pepiniere,
fiind considerat daunator.

Greierii de pestera (Rhaphidophoridae) pot fi considerati atipici pentru specia lor. Au ochii foarte mici,
adaptati la intuneric, nu zboara, iar corpul lor este prevazut cu antene si mustati aproape de patru mai
mari decat lungimea lor, cu ajutorul carora navigheaza si isi localizeaza hrana. Cele aproximativ 200 de
specii de greiere de pestera, raspandite pe tot globul, isi petrec toata viata sub pamant, hranindu-se cu
excremente de liliac, fluturi care hiberneaza, fungi sau cu alte specii mai mici de greieri.