4.

Elemente pasive de circuit şi parametrii lor

4.1. Rezistenţa electrică. Rezistoare.

Din legea lui Ohm rezultă că în regim staţionar rezistenţa electrică a unei porţiuni de
circuit (de conductor) fără surse de câmp imprimat este raportul dintre tensiunea electrică
între capetele circuitului, numită şi tensiune la borne (U b), şi curentul care trece prin acea
porţiune de circuit
Ub
R
I
2
Ţinând seama de semnificaţia acestor mărimi, U b   E  dl şi I   J  ds , a rezultat
S
1

pentru rezistenţa electrică între secţiunile 1 şi 2 ale conductorului expresia:

2
dl
R  
1 S

în care  reprezintă conductivitatea materialului, iar S secţiunea transversală a

conductorului. Această relaţie relevă faptul că rezistenţa electrică reprezintă un parametru
global al unui conductor, ce depinde de natura materialului (prin ) şi de geometria
conductorului (prin S şi l). în cazul unui conductor filiform având aceeaşi secţiune pe toată
lungimea l între punctele 1 şi 2, se obţine pentru rezistenţa electrică expresia:
l l
R  
S S
Valoarea inversă a rezistenţei electrice se numeşte conductanţă
1
G S
R
Dispozitivele realizate în practică pentru a avea o anumită rezistenţă electrică se
numesc rezistoare. Rezistorul este un element pasiv de circuit iar rezistenţa electrică
reprezintă un parametru global (de circuit) ce caracterizează din punct de vedere al
conducţiei electrice rezistorul. De menţionat că în limbaj curent, inclusiv în literatura de
specialitate termenul de rezistenţă se foloseşte de obicei atât în înţeles de parametru cât
şi de element de circuit.
Rezistenţa electrică este liniară dacă valoarea raportului dintre u şi i nu depinde de
aceste mărimi fizice ci numai de natura materialului şi de dimensiunile conductorului.
Caracteristica u = f(i), numită şi caracteristica tensiune-curent sau caracteristică volt-
amper este liniară (fig. 1). Legea lui Ohm este valabilă exclusiv la circuitele de curent
continuu liniare (care conţin numai rezistenţe liniare).
Rezistenţa electrică este
neliniară când mărimea ei depinde u u
de valoarea tensiunii u aplicate la
u = f(i)
borne sau de curentul care o u=Ri
străbate. Caracteristica volt-amper a i i
acestor rezistenţe este neliniară (fig.
2). Circuitele neliniare (care conţin
rezistenţe neliniare) nu respectă
legea lui Ohm.

Fig. 1 Fig. 2
Simbolurile grafice pentru rezistoare, folosite obişnuit în schemele electrice sunt
arătate în fig. 3 (rezistoare liniare) şi fig. 4
(rezistoare neliniare).

Fig. 3 Fig. 4
Valoarea nominală a rezistenţei electrice este indicată pe corpul rezistorului.
Valoarea reală poate să difere faţă de cea nominală în limitele indicate în procente ( +20%,
+10%, +20%, +5%, +2% etc). Marcarea rezistenţei nominale şi a toleranţei pe corpul
rezistorului poate fi făcută în clar sau în codul culorilor. În general rezistoarele de putere,
de precizie, de înaltă stabilitate se marchează în clar, prin scrierea directă a valorii
rezistenţei şi a toleranţei. În schimb rezistoarele chimice sunt marcate cu o serie de inele
de culori diferite la unul din capetele rezistorului. Primul inel reprezintă prima cifră
semnificativă a valorii rezistenţei, al doilea inel cea de-a doua cifră, al treilea coeficientul
de multiplicare, iar al patrulea toleranţa. Când toleranţa este de +20% acesta din urmă
lipseşte.
 Fără culoare
Portocaliu

Albastru
Argintiu

Galben
Negru

Verde

Violet
Auriu

Roşu
Maro

Alb
Gri
Culoare

Valoarea
(primele două
- - 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 -
cifre
semnificative)
Multiplicator 10-2 10-1 1 10 102 103 104 105 106 107 - - -
Toleranţa +20% +5% +2% +20%

De exemplu, pe baza codului culorilor, un rezistor având culorile: roşu, violet şi

galben are rezistenţa electrică de 27 104  = 270 k cu o toleranţă de 20%.
Datorită rolurilor variate pe care le au în tehnică există o mare diversitate
constructivă a rezistoarelor electrice. Acestea pot fi clasificate în două mari categorii:
- rezistoare fixe, la care rezistenţa electrică are o valoare constantă, ce nu poate
fi modificată,
- rezistoare variabile, la care se poate modifica valoarea rezistenţei electrice.
Fiecare categorie cuprinde la rândul ei rezistoare bobinate, rezistoare nebobinate
sau chimice şi rezistoare lichide.

Fig. 5
Unele forme constructive ale rezistoarelor fixe sunt prezentate în figura 5.
 Rezistoarele variabile se compun dintr-un element rezistiv, un cursor mobil care
face contact permanent cu elementul rezistiv şi un ax sau mâner prin intermediul căruia
cursorul este acţionat mecanic. Elementul rezistiv şi cursorul se introduc într-o carcasă
pentru a fi protejate împotriva prafului, umidităţii sau a deteriorării mecanice. Rezistoarele
variabile au trei borne, la două sunt conectate capetele elementului rezistiv iar la al treilea
este conectat cursorul. Când se conectează în circuit borna cursorului, rezistenţa electrică
a rezistorului se modifică prin deplasarea cursorului. După modul cum sunt conectate în
circuit rezistoarele pot fi potenţiometre (fig. 6), folosite la modificarea tensiunii sau reostate
folosite la modificarea curentului (fig. 7).
Potenţiometrele pot fi
chimice sau bobinate, iar variaţia
rezistenţei poate fi liniară,
logaritmică sau exponenţială. La
rezistoarele bobinate pe lângă
valoarea rezistenţei mai este
indicată şi valoarea maximă a
curentului ce poate să treacă prin
firul rezistorului. Deci secţiunea
firului este determinată de curentul

Fig. 6 Fig. 7 maxim pentru care este construit

rezistorul iar lungimea firului determină rezistenţa electrică. Pentru ca lungimea să fie cât
mai mică se aleg metale sau aliaje cu o rezistivitate ridicată, dar pentru a rezulta o bună
stabilitate este necesar să aibă un coeficient termic cât mai mic. Aceste condiţii sunt
satisfăcute în principal de următoarele aliaje: manganina, constantanul, nichelina,
cromnichelul ş.a. La rezistoarele chimice în locul curentului nominal se marchează puterea
alături de valoarea rezistenţei. Folosirea rezistoarelor la curenţi sau puteri mai mari decât
cele nominale duce la distrugerea acestora, datorită supraîncălzirii.
 În laboratoare se întâlnesc rezistoare variabile cu două coloane (fig. 8) precum şi
cutii de rezistenţe în decade, având valori de la 10 -1 până la
105 .

Fig. 8
Deşi rezistoarele se realizează într-o gamă largă de valori tipizate ale rezistenţei
electrice, în practică intervin adesea situaţii în care sunt necesare rezistenţe de valori
diferite de cele tipizate. În aceste cazuri se impune gruparea rezistoarelor astfel încât să
rezulte rezistenţa dorită.

4.1.1. Gruparea rezistoarelor. Rezistenţa echivalentă.

Fie schema electrică a unei grupări oarecare de rezistoare. Dacă interesează
comportarea globală a grupării faţă de două borne de acces A şi B în legătură cu
exteriorul, se defineşte faţă de
i R2 i
aceste borne o rezistenţă A A
echivalentă Re prin câtul dintre
R5
tensiunea la borne aplicată ub şi ub ub
R1 R3 Re
curentul i
R4
B B

ub
Re 
i
Rezistenţa echivalentă ar corespunde unui rezistor care dacă ar fi conectat la
bornele A şi B în locul grupării reale de rezistoare, s-ar stabili acelaşi curent i ca în cazul
grupării reale. problema obişnuită este exprimarea rezistenţei echivalente în funcţie de
rezistenţele componente.
 a) Rezistoare conectate în serie
Două sau mai multe rezistoare se consideră conectate în serie dacă sunt parcurse
de acelaşi curent.
ub = i R1 + i R2 = i (R1 + R2)
A i R1 R2 A i Re
ub ub
B B

ub = i Re
rezultă Re = R1 + R2

n
Pentru n rezistoare conectate în serie rezultă R e  R 1  R 2    R n   R k , rezistenţa
k 1

echivalentă este mai mare decât cea mai mare dintre rezistenţele conexiunii.

b) Rezistoare conectate în paralel

Două sau mai multe rezistoare sunt conectate în paralel dacă au aceeaşi tensiune
la borne.
ub ub ub
R1 i1  i2  i
i1 R1 R2 Re
A i
A i
i2 R2 ub Re
ub

B B
i = i1 + i2
1 1 1
 
R e R1 R 2

Pentru n rezistoare conectate în paralel rezultă

1 1 1 1 n
1 n
     G e  G k
R e R1 R 2 R n k 1 R k k 1

În acest caz rezistenţa echivalentă este mai mică decât cea mai mică dintre rezistenţele
componente conectate în paralel.
 c) Conectarea mixtă (serie şi paralel)
Calculul rezistenţei electrice echivalente se face din aproape în aproape pe baza
expresiilor stabilite pentru cele două conexiuni de bază.

d) Transfigurarea triunghi-stea
Orice reţea cu n laturi cuprinse între n noduri de acces şi un nod central (adică orice
stea) cu laturile de rezistenţe R k (k = 1, 2, …, n) se poate transfigura într-o reţea poligonală
completă, cu n laturi, legând între bornele i, j, rezistenţele R ij date de relaţiile:
Ri  R j 1 n
1
R ij  , unde 
R0 R 0 k 1 R k

i1 1 A i1
A

R12 R31 R1

R23 R2 R3
i2 3
B i2
2 B

C i3 C i3

Fie cazul particular n = 3. Transfigurarea este echivalentă dacă pentru orice

tensiune la borne, rezultă aceeaşi curenţi în conductoarele de legătură la ambele
conexiuni. Pentru a stabili legătura dintre valorile rezistenţelor celor două conexiuni
considerăm cazul particular când se aplică tensiunea la două borne, cealaltă fiind în gol.
considerăm că se aplică tensiune între bornele 1 şi 2 (3 fiind liberă)
R12 // (R23 + R31) = R1 + R2
analog: R23 // (R31 + R12) = R2 + R3
R31 // (R12 + R23) = R3 + R1
  R 12   R 23  R 31 
  R1  R 2
R 
 12 23 31 R  R
 R 23   R 31  R 12 
  R2  R3
R 
 12 23 31 R  R
 R 31   R 12  R 23 
  R 3  R1
 R 12  R 23  R 31

 R 12  R 31
R 1 
 R 12  R 23  R 31
 R 23  R 12
R 2 
 R 12  R 23  R 31
 R 31  R 23
R 3 
 R 12  R 23  R 31

 R1  R 2
R 
 12 1 2R  R 
 R3
 R2 R3
R 23  R 2  R 3 
 R1
 R R
R 31  R 3  R 1  3 1
 R2
Dacă rezistenţele sunt egale R1 = R2 = R3 = RY şi R12 = R23 = R31 = R rezultă 3RY = R.

4.2. Materiale electroizolante (dielectrici)

Dielectricii, numiţi şi materiale electroizolante sunt acele materiale susceptibile de a
se polariza electric temporar. Ele sunt utilizate fie pentru izolarea circuitelor electrice ale
maşinilor, aparatelor şi ale altor instalaţii electrice, fie ca izolanţi între armăturile
condensatoarelor electrice. Principalele lor caracteristici electrice de interes tehnic sunt:
polarizabilitatea electrică temporară, rigiditatea dielectrică şi pierderile de putere
dielectrice.
Gradul de polarizabilitate electrică temporară a dielectricilor este exprimat prin
valoarea susceptibilităţii electrice e, respectiv a permitivităţii electrice relative r.
Dielectricii reali nu sunt izolanţi perfecţi, datorită ionilor proprii şi impurităţilor pe
care le conţin. Dacă tensiunea electrică, respectiv intensitatea câmpului electric depăşeşte
anumite valori, în dielectric apare o descărcare electrică numită şi străpungere. Valoarea
maximă a intensităţii câmpului electric ce se poate stabili în dielectric fără ca acesta să fie
străpuns se numeşte rigiditate dielectrică, E d. tensiunea la care are loc străpungerea
dielectricului se numeşte şi tensiune de străpungere. Rigiditatea dielectrică este puternic
influenţată de diferiţi factori externi ca: umiditatea, presiunea, temperatura mediului
precum şi de forma electrozilor între care se aplică tensiunea, de frecvenţa câmpului
aplicat etc.
La liniile electrice de înaltă tensiune în jurul conductoarelor, unde intensitatea
câmpului electric este suficient de mare pentru a da naştere la ionizarea aerului prin şoc,
se manifestă efectul Corona, ce reprezintă o descărcare electrică autonomă incompletă.
Efectul Corona este o sursă de perturbaţii radiofonice şi de asemenea conduce la pierderi
suplimentare de energie electrică. La liniile de înaltă tensiune mai apar şi pierderi de
energie datorită conturnării izolatoarelor adică a străpungerii aerului la suprafaţa acestora,
conturnare ce depinde de starea suprafeţei izolatoarelor. Tot la liniile electrice de înaltă
tensiune în jurul conductoarelor mai poate apare efectul Corona, ce reprezintă o
descărcare electrică autonomă incompletă.
Pierderile de putere dielectrice sunt acele pierderi de putere ce apar într-un material
dielectric la introducerea sa într-un câmp electric. Ele se datoresc pe de o parte faptului că
un dielectric real nu este un izolant perfect, ca urmare în acesta poate să apară un curent
electric de conducţie rezidual ce determină pierderi prin efect Joule-Lenz, iar pe de altă
parte faptului că polarizaţia electrică nu poate urmări variaţiile rapide ale intensităţii
câmpului electric, respectiv a frecării vâscoase determinate de necesitatea reorientării
momentelor electrice sub acţiunea câmpului electric alternativ. Datorită acestor pierderi în
curent alternativ inducţia electrică D este defazată în timp în urma intensităţii câmpului
electric E cu un unghi  numit unghi de pierderi.
Deşi pierderile dielectrice constituie în general un fenomen nedorit, datorită
transformării energiei electrice în căldură, sunt totuşi cazuri în care tocmai această
încălzire poate fi utilă la uscarea diferitelor materiale dielectrice ca: lemn, hârtie, textile,
mase plastice, produse chimice şi farmaceutice etc.
 4.3. Capacitatea electrică. Condensatoare.
Un ansamblu de două armături (corpuri) metalice separate printr-un dielectric
formează un condensator electric.
Pentru o sporire a eficienţei proceselor în care este implicat un condensator este
bine ca aceste armături să aibă o anumită formă. Altfel, condensatorul apare (cu tot cu
proprietăţi) în toate cazurile în care există corpuri metalice separate prin dielectrici.
Se consideră un ansamblu de două armături metalice separate printr-un dielectric
(figura 1). Cele două armături se consideră încărcate cu sarcini electrice egale şi de
semne contrare (+ Q şi respectiv - Q) . Fie V A şi VB potenţialele celor două armături.
Se defineşte capacitatea condensatorului format din cele două armături ca fiind raportul

QA
C
VA  VB
totdeauna pozitiv dintre sarcina electrică de pe armătura pozitivă și tensiunea electrică
dintre armături.
Trebuie remarcat că, în conformitate cu relaţia (1), între oricare obiecte metalice
(armături) se poate defini o capacitate electrică. Identificând metalele cu corpurile
conductoarele din punct de vedere electric şi având în vedere faptul că nu există teoretic
corpuri izolante, rezultă că practic între orice corpuri se poate defini o capacitate electrică.
Valoarea acesteia este evident mai mare în cazul în care armăturile sunt metalice şi între
ele se află un material izolant.
O clasificare a condensatoarelor se poate face urmând evident anumite criterii. De
exemplu, după forma armăturilor se pot întâlni condensatoare
- plane;
- cilindrice;
- sferice.
După tipul tensiunii aplicate
- condensatoare de curent alternativ;
- condensatoare de curent continuu (electrolitice).
Acestea din urmă trebuiesc polarizate doar într-un anume sens, cel pentru care au
fost construite. Altfel există în mod cert pericolul străpungerii condensatorului (de fapt al
dielectricului), fenomen care iată, se poate realiza nu doar la depăşirea unei anumite valori
a tensiunii ci şi a schimbării polarităţii.
După posibilitatea de variere a capacităţii
- condensatoare fixe (cu capacitatea constantă);
 - condensatoare variabile, la care chiar în timpul funcţionării se realizează o
modificare a capacităţii acestora;
- condensatoare ajustabile (cu capacitatea modificabilă în limite mici).

3.3 Capacitatea condensatorului plan

Se consideră un ansamblu de două armături metalice, plane paralele, cu extensie
infinită (figura 1, a). Distanţa dintre armături este d, iar între ele se află un dielectric de
permitivitate , care nu are polarizaţie permanentă.

Între inducţia electrică şi intensitatea câmpului electric există relaţia

D=E . Se
consideră aria A a armăturilor suficient de mare, pentru a se putea considera câmpul
electric dintre armături ca având o repartiţie omogenă. Cu alte cuvinte se va neglija
fenomenul de umflare a liniilor de câmp în zona de margine a armăturilor (a se vedea
figura 1,b).
Pentru a determina capacitatea electrică a acestui condensator se aplică legea
fluxului electric pe o suprafaţă închisă  care este un plan paralel cu armăturile în
intervalul dintre acestea şi poate avea orice formă în afara acestora. Se consideră că
există câmp electric doar în intervalul dintre armături, iar liniile de câmp sunt, cu neglijarea
fenomenului de umflare, paralele, câmpul electric fiind un câmp omogen.
Fluxul electric prin suprafaţa închisă  este constituit din fluxul prin suprafaţa dintre
armături şi fluxul prin suprafaţa exterioară. Acesta din urmă este nul, deoarece inducţia
electrică şi respectiv câmpul electric sunt nule în exteriorul armăturilor.
  Sint  Sext  D int  dA  D ext  dA  εE int  dA  εE int  dA 
S int S ext S int S int

ε  E int  dA  ε  E int   dA  ε  E int A

S int S int

Pe de altă parte, sarcina electrică din interiorul suprafeţei este sarcina electrică a
armăturii pozitive.
qΣ = Q
În acest mod,
 ε  E int  A  Q

de unde rezultă intensitatea câmpului electric dintre armăturile condensatorului

Q
E int 
εA

Tensiunea electrică dintre armături este

B B

u AB 
C AB
 Eint  ds   Eint  ds  Eint
A( C )
 ds  E
A( C )
int d

Aplicând formula de definiţie a capacităţii, rezultă, prin operaţii simple, capacitatea

condensatorului plan

Q Q E  ε  A ε  A εo  r  A
C   int  
VA  VB u AB E int  d d d
Se va reţine ca o relaţie importantă, expresia
εA
C
d
aceasta punând în evidenţă parametrii de care depinde în general capacitatea unui
condensator (proporţionalitatea cu aria armăturilor, cu permitivitatea relativă a mediului şi
cu inversul distanţei dintre armături).
Se remarcă faptul că în expresia capacităţii nu apar nici tensiunea aplicată, nici
sarcina acumulată pe armături. Capacitatea electrică depinde exclusiv de geometria
(formă şi dimensiuni) sistemului şi de natura dielectricului. Această observaţie este în fapt
o teoremă (teorema capacităţii).
Fenomenul care constă în neutralizarea totală sau parţială a sarcinilor electrice ale
celor două armături poartă numele de descărcare electrică. Ea se poate produce lent ca
urmare a caracterului imperfect al izolaţiei dielectricului sau brusc, urmare a unui contact
conductiv între armături sau prin depăşirea pragului rigidităţii dielectrice a materialului.
Acest din urmă caz este denumit clacare şi poate rezulta fie ca urmare a unei
creşteri nepermise a tensiunii (intensitatea câmpului electric depăşind valoarea rigidităţii
dielectrice), fie ca urmare a îmbătrânirii materialului sau a nerespectării condiţiilor de
mediu impuse în exploatare (umiditate, temperatură, etc).
Simbolul grafic al unui condensatorului fix este reprezentat în figura 2,a iar pentru
un condensator variabil se propune simbolul din figura 2,b .
 3.4 Capacitatea condensatorului cilindric
Se consideră un sistem de două armături metalice de forma unor mantale cilindrice
coaxiale, infinit lungi, între care există un dielectric de permitivitate , constantă (mediul
fiind liniar şi omogen şi neavând polarizaţie permanentă). În figura 3,a se prezintă o
porţiune limitată, de lungime h din acest sistem.

Pentru a determina capacitatea acestui sistem, se consideră o suprafaţă închisă ,

de formă cilindrică, de rază R, coaxială cu armăturile, închiderea acesteia făcându-se
(teoretic) la infinit, prin două capace. Dacă se consideră de asemenea o porţiune limitată
(de înălţime h) din acest sistem şi se aplică legea fluxului electric, din relaţia

 D  dA  q

Σ

Se obţin apoi succesiv relaţiile

 ε  E  dA  Q
S lat cil

 ε  E  dA  Q
Slat cil
 Cum normala la suprafaţa exterioară a cilindrului este coliniară cu raza cilindului,
iar, din motive care ţin de simetria sistemului, linile de câmp electric sunt coliniare cu raza
şi orientate de la armătura interioară (presupusă încărcată cu sarcină pozitivă) către cea
exterioară, rezultă că liniile de câmp şi normala la suprafaţă sunt coliniare. Relaţia
anterioară se scrie acum
Din aceleaşi motive de simetrie cilindrică, intensitatea câmpului electric trebuie să
aibă aceiaşi valoare pe suprafaţa , astfel că se obţine

εE  dA  Q
Slatcil

de unde

ε  E  S lat cil  Q

Se exprimă suprafeţele laterale ale suprafeţei  şi a armăturii interioare a

ε  E  2πR  h  Q
condensatorului şi se obţine expresia

Pentru determinarea tensiunii între cele două armături, se integrează intensitatea

R2 R2
Q Q R
u   E  dR   dR  ln 2
R1 R1
2  R    h 2    h R 1
câmpului electric E pe drumul dintre cele două armături.
Se aplică relaţia de definiţie a capacităţii

Q
C
u

2    h
Ccil 
R
ln 2 şi se obţine expresia capacităţii condensatorului cilindric.
R1

3.5 Capacitatea condensatorului sferic

Se consideră un sistem de două armături sferice, concentrice, de raze R 1 şi R2 , ca
în figură.
Se aplică legea fluxului electric pe suprafaţa sferică de rază R, concentrică cu cele
două sfere. Astfel
ΨΣ = q Σ
conduce la
 ε E 4 π R2 = Q
deoarece vectorii suprafaţă şi intensitate a câmpului electric sunt coliniari, datorită faptului
că mediul este liniar, omogen şi izotrop iar problema prezintă simetrie cilindrică.
Rezultă că, la o distanţă R de centrul sferei, intensitatea câmpului electric este

Q
E
4 R 2

Tensiunea dintre cele două armături este

R2 R2 R
Q  1 Q  1 1  Q R 2  R1
2
Q
u   E  dR    dR        
R1 R1
4R 2
4   R  R1 4  R 1 R 2  4 R1R 2

Q RR
C  4 1 2 astfel că rezultă capacitatea condensatorului sferic.
u R1  R2

3.6 Rezolvarea reţelelor cu condensatoare electrice

3.6.1 Teoremele lui Kirchhoff pentru reţele cu condensatoare electrice
Condensatoarele electrice, împreună eventual cu sursele de tensiune
electromotoare se pot interconecta, formând reţele de condensatoare.
O latură a unei reţele de condensatoare poate fi formată din surse de tensiune
electromotoare şi din condensatoare, astfel încât bornele să fie comune doar pentru două
astfel de elemente. Pentru simplitate, se consideră că o latură a uei reţele cu
condensatoare electrice este formată dintr-un condensator şi, eventual, o sursă de
tensiune electromotoare
Borna comună a cel puţin două condensatoare electrice (nod) permite aplicarea
legii conservării sarcinii electrice, dielectricul dintre condensatoare fiind considerat perfect,
astfel că nu exită posibilitatea unui transfer de sarcină electrică prin dielectric.
Deoarece legea sarcinii electrice se scrie sub forma

dq 
i  
dt
Iar intensitatea curentului electric de conducţie este nulă prin dielectricul condensatoarelor,
rezultă că sarcina electrică de pe armăturile condensatoarelor aflate în interiorul suprafeţei
care trece exclusiv prin dielectricul condensatoarelor rămâne constantă.
Altfel spus, sarcina electrică de pe armăturile condensatoarelor conectate la un nod

q  0
al unei reţele cu condensatoare electrice rămâne constantă.
Relaţia de mai sus poartă numele de teorema întâia a lui Kirchhoff pentru reţele cu
condensatoare electrice.
Se consideră spre exemplu un nod al unei reţele cu condensatoare, ca în figura
următoare.

Ţinând cont de sarcinile armăturilor condensatoarelor conţinute în supraţa Σ, se

poate scrie relaţia
- Q1 + Q2 + Q3 – Q4 + Q5 = 0

Se consideră o buclă a unei reţele cu condensatoare electrice. Pe această buclă

sunt exclusiv surse de tensiune electromotare şi condensatoare electrice. Dacă se aplică
legea inducţiei electromagnetice pe o curbă închisă Γ formată din laturile unei reţele cu
dS
e  
dt
condensatoare,
în condiţiile în care fluxul magnetic nu există sau este nul,
Cum tensiunea electromotoare este suma algebrică a tensiunilor la bornele
elementelor de circuit,
e  0
u
l k 
k 0

Tensiune la bornele unei surse de tensiune electromotare este opusă ca semn

tensiunii electromotoare a sursei, astfel că tensiunile electromotare ale surselor pot trece
în membrul doi al relaţiei de mai sus, în primul membru rămânând tensiunile la bornele
condensatoarelor.
u
l k 
Ck  e
l k 
k

În consecinţă, relaţia de mai sus se scrie sub forma

şi exprimă teorema a doua a lui Kirchhoff pentru reţelele cu condensatoare electrice.
De – a lungul unei bucle a unei reţele cu condensatoare electrice, suma algebrică a
tensiunilor la bornele condensatoarelor este egală cu suma algebrică a tensiunilor
electromotoare ale surselor din lungul aceleiaşi bucle.
Pentru exemplificare se consideră bucla unei reţele cu condensatoare electrice
prezentată în figura următoare.
Având în vedere sensul de parcurgere al buclei, se poate scrie
u1 – u2 + u3 – u4 – u5 = e1 – e3 – e4
Se precizează că tensiunea la bornele unui condensator are sensul de la armătura
încărcată cu sarcină electrică pozitivă spre armătura încărcată cu sarcină negativă şi se
poate exprima prin raportul dintre sarcina electrică şi capacitatea condensatorului.
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5
     e1  e3  e4
C1 C2 C3 C4 C5
În aceste condiţii, relaţia de mai sus se poate scrie sub forma

3.6.2 Echivalarea circuitelor cu condensatoare

A. Echivalarea laturilor cu condensatoare, conectate în serie

 Se consideră o latură cu condensatoare electrice conectate în serie (la o bornă a
unui condensator este conectată doar borna unui alt condensator, iar două din
condensatoare, cel iniţial şi cel final, au o bornă liberă). Pentru simplitate, reţeaua se

consideră pasivă (fără surse de tensiune electromotoare).

1.8 Conexiunea condensatoarelor. Rezolvarea reţelelor de condensatoare

Conexiunea serie a condensatoarelor

Se consideră n condensatoare C1, C2, ...Cn legate în serie.

qA
Vom înlocui conexiunea dată cu un condensator echivalent C s pentru care: C s 
U AB

Datorită principiului conservării sarcinii electrice sarcinile electrice de pe armăturile

condensatoarelor sunt egale
q1  q 2  ... q n  q A
U A B

-q A -q A
A B
+ q A + q A + q A
-q A

C 1 C 2 C n

F ig . 1 .4 4

Tensiunea la bornele fiecărui condensator în parte va fi:

1 1 1
U1  q A  ; U2  qA  ; ...U n  q A 
C1 C2 Cn

Tensiunea între bornele AB este:

 1 1 1 
U AB  U 1  U 2  ...U n  Q   ...  
 C1 C 2 Cn 

Capacitatea echivalentă la legarea în serie a mai multor condensatoare va fi:

n
1 1 1 1 1
   ...  C
1
 F 
1

C s C1 C 2 Cn k 1 k
C

 – elastanţa (inversul capacităţii)

Cs < min{C1, C2,...,Cn}
C
Dacă C1 = C2 = ...=Cn = C, atunci Cs 
n

Sarcina electrică pe armăturile condensatoarelor este:

U AB
Q
1 1 1
  ... 
C1 C 2 Cn

Tensiunile la bornele condensatoarelor se pot calcula astfel:

U AB C 2 C 3 ... C n
U1   U AB
1 1 1 C 2 C 3 ..C n  C1C 3 ..C n  ...  C1C 2 C n 1 , sau
(   ...  ) C1
C1 C 2 Cn

C2
pentru n = 2 U 1  U AB
C1  C 2

Conexiunea paralel a condensatoarelor

În cazul conexiunii paralel a mai multor condensatoare tensiunea la borne este
aceeaşi, iar condensatoarele se încarcă cu sarcinile:
q1  C1  U AB ; q 2  C 2  U AB . . . q n  C n  U AB

Sarcina electrică totală preluată de condensatoare de la sursă este :

q A  q1  q 2  ...  q n

Condensatorul echivalent Ce va avea pe armături aceeaşi sarcină electrică q A atunci când

tensiunea lui la borne este
UAB

q 1 q 2 q n

C 1 C 2 U A B
C n

-q 1 -q 2 -q n

B
F ig . 1 .4 5
Capacitatea echivalentă a condensatoarelor la legarea în paralel va fi:
qA q  q 2  ...  q n n
Ce 
U AB
 1
U AB
; C e  C1  C 2  ...  C n  C
k 1
k

Dacă C1 = C2 = ...=Cn = C, atunci Ce = n C

Rezolvarea reţelelor condensatoare

O reţea de condensatoare este formată din mai multe condensatoare şi surse conectate
între ele într-un anumit mod.
A rezolva o reţea de condensatoare înseamnă să se determine sarcinile electrice de pe
armături şi tensiunile la bornele condensatoarelor când se cunosc valorile
condensatoarelor şi tensiunile electromotoare ale surselor.

Pentru rezolvarea reţelei de condensatoare se va proceda astfel:

 se vor stabili arbitrar semnele sarcinilor electrice de pe armăturile condensatoarelor,
 se vor face notaţiile pe circuit pentru sarcinile electrice de pe armături şi tensiunile
la bornele condensatoarelor,
 se va aplica principiul conservării sarcinii electrice pentru armăturile conectate în
fiecare nod al reţelei: suma algebrică a sarcinilor electrice de pe armăturile
conectate galvanic între ele este nulă, acest lucru este valabil dacă iniţial
condensatoarele erau descărcate; se vor lua în considerare doar n-1 dintre ecuaţii,
n fiind numărul de noduri ale reţelei
 pentru fiecare porţiune închisă de circuit (buclă, ochi) suma algebrică a
tensiunilor la bornele condensatoarelor este egală cu suma algebrică a
tensiunilor electromotoare ale surselor din acel circuit,
 se alcătuieşte sistemul de ecuaţii de rezolvat, se va folosi relaţia Q = C U pentru a
avea ca necunoscute numai tensiunile sau numai sarcinile electrice
 se rezolvă sistemul de ecuaţii
nodul 1, laturile 1, 2, 3
nodul 2, laturile 3, 4, 5
nodul 3, laturile 1, 2, 6
bucla 1, laturile 1, 2
bucla 2, laturile 2, 3, 4, 6
bucla 3, laturile 3, 5
-Q1 + Q2 + Q3 = 0
-Q3 + Q4 + Q5 = 0
Q1 – Q2 -Q6 = 0
U 1 + U 2 = E1 + E2
-U2 + U3 + U4 + U6 = -E2 +E3 + E4 + E6
-U4 + U5 = -E4 – E5

Se foloseşte relaţia Q=CU sau U = Q/C

Observaţie: teorema a II-a a lui Kirchhoff se poate scrie şi pentru bucle ce nu trec numai
prin laturi, de exemplu pentru bucla formată din latura 2, E 3, UAB, C6 ecuaţia este -
U2 + UAB + U6 = -E2 + E3