Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA URBANISM SI ARHITECTURA


DEPARTAMENTUL ARHITECTURA

Referat
la disciplina: “Arhitectura Peisagera”

Tema: “Arhitectura peisageră din Roma antică''

Elaborat: St. Gr. ARH-122: Vieru Dumitru

Verificat: Lector superior: Iachimov Natalia

Chișinău 2017
Amenajarea gradinilor la romani a înregistrat o dezvoltare importanta în timpul Imperiului Roman,
fiind influentata de arta popoarelor supuse.

Spatiile verzi au aparut pe lânga palatele imperiale, pe lânga vilele luxoase ale patricienilor, pe lânga
temple si locurile de adunare. Vestigiile arheologice atesta existenta gradinilor somptuase în jurul vilelor
mari situate în locuri naturale de o mare frumusete, terenul fiind amenajat în terase cu perspective si
privelisti deosebite, dar au existat si gradini mici, ale locuintelor.

Gradinile din jurul vilelor suburbane, au devenit adevarate parcuri, sistematizate în diferite sectoare
cu diferite constructii si amenajari. Vila (locuinta) era întotdeauna amplasata pe pantele colinelor în locurile
de unde existau cele mai bune vederi panoramice, iar terenul din jur era amenajat în terase. Centrul
arhitectonic era constituit din locuinta iar gradina era o completare si o continuare a casei.

Sistematizarea generala presupunea existenta mai multor sectoare arhitecturale cu organizare


simetrica, subordonata unei axe de compozitie generala de câte un edificiu sau de o constructie decorativa
(canal, bazin, colonada) fiind corelate între ele prin zone trasate liber, natural, alcatuind un ansamblu unitar.

Existau numeroase elemente arhitecturale precum: porticuri, pergole, treiaje de lemn, statui, vase
ornamentale, bazine, canale, fântâni, pavilioane, coloane, chioscuri.
Sectoarele principale ale gradinii erau:

- gradina de agrement sau zona pentru plimbare, situata în fata terasei, cu alei geometrice, dar nu
viguros simetrice, pavate, însotite de numeroase coloane si chioscuri pentru plante agatatoare, vase si statui;

- zona pentru calarit si plimbari cu lectica, zona ce era caracterizata prin existenta aleilor largi
marginite cu garduri vii;

- parcul sau zona în care erau crescute animale salbatice si domestice.

Speciile folosite frecvent în spatiile verzi ale resedintelor din timpul Imperiului Roman au fost:
stejari cu frunze persistente si caduce, pini, chiparosi, tei, platani, lauri, smochini, duzi, tisa, buxus,
trandafiri, specii de pomi fructiferi si diferite specii de flori.
Gradinile vilelor mai mici, urbane, au preluat si amplificat tipul elen de gradina, aceasta fiind inclusa
în cladire si fiind înconjurata de o galerie de coloane numita peristil.
Central se gasea un bazin sau un canal ornamental, fie o fântâna cu un joc de apa. Erau prezente
pergolele si coloanele, vasele si statuile.
Ca specii erau cultivate: buxusul sub forma de borduri tunse, rozmarinul si mirtul, toate dispuse sub
forma diferitelor desene în jurul peristilului sau a bazinului. De asemenea erau cultivati trandafiri, busuioc,
lotus sau diverse flori.
Exemple de grădini :
Grădinile în trepte de asemenea persistau precum și la cele babiloniene.

Grădinile din Roma antică erau locuri de agrement, de distracţie şi relaxare. Fără a stărui prea mult
asupra evoluţiei lor, se poate spune că la Roma „stăpâna lumii”, arta şi cultura au devenit universale,
deoarece romanii, cucerind nenumărate ţinuturi, s-au lăsat, la rândul lor, cuceriţi de produsele spirituale ale
supuşilor lor, în special de cultura şi arta greacă (helenismul), de cea persană, ebraică şi egipteană.

Micile grădini din jurul caselor de formă geometrică, construite la început cu scop utilitar, în
momentul când devin parte integrantă a vilelor suburbane cresc în întindere şi elemente decorative; apar
arbori şi arbuşti ornamentali, pini, stejari, platani, plopi, paltini, chiparoşi, lauri, smochini, duzi, tisa, acant,
trandafir, rododendron, buxus – apar flori ca cele de crin, mac, anemone, margarete, violete, garoafe.

Dintre construcţii, în afară de vila propriu-zisă cităm diversele pavilioane, portice, bazinele şi
canalele cu apă, fântâni, toate trecînd de la formele riguros geometrice spre cele peisagere, mai libere.
Formele libere, peisagere, au fost inspirate din picturile greceşti, care au trecut de la faza reprezentării
diverselor scene cu zei şi eroi la cea a peisajului, cu păduri, porturi, canale, sanctuare etc.
Se poate spune astfel că la început grădinile peisagere romane nu sunt altceva decât tablouri (picturi)
proiectate în cele 3 dimensiuni ale spaţiului, diorame construite cu materiale reale ale naturii.
Exemple :