Filippo Brunelleschi

Filippo Brunelleschi (n. 1377 - d. 1446 Florența) a

fost un bijutier, inginer constructor, arhitect și sculptor
florentin, unul dintre promotorii Renașterii italiene timpurii.
Alături de Masaccio, Lorenzo Ghiberti și Donatello
Brunelleschi a revoluționat arhitectura și arta plastică
introducând în spațiul plastic perspectiva liniară, o metodă
rațională prin care se putea crea un spațiu tridimensional
coerent, omogen și infinit pe o suprafață bidimensională.
Printre operele arhitecturale care i-au adus faima se
găsesc: loggia Spitalului Inocenților, construită între 1421
și 1424 și Domul Santa Maria del Fiore, (Florența, 1420-
1436) a cărui cupolă (supranumită „lanterna”) construită
fără proptele de sprijin este considerată o capodoperă a
arhitecturii italiene din sec. XV.
Datele asupra copilăriei și tinereții marelui arhitect provin din scrierile lui Antonio Manetti și
Giorgio Vasari. Conform acestor surse, Filippo s-a născut ca al doilea fiu din cei trei copii ai
notarului și avocatului ser Brunellesco di Filippo Lapi și al Giulianei di Giovanni Spinelli, dintr-o
familie florentină nobilă. Se menționează că în 1364, ser Brunellesco Lapi, trimis într-o misiune
diplomatică, a avut o întrevedere la Viena cu
Împăratul Carol al IV-lea.
Filippo a primit o educație aleasă,
cuprinzând matematica și literatura, pentru a
ocupa, ca și tatăl său, o funcție publică, însă
înclinațiile artistice l-au făcut să se alăture ca
ucenic în ghilda mătăsarilor, bijutierilor și
lucrătorilor în bronz și alte metale, unde devine în
1398 „maestru bijutier”.
Brunelleschi ucenicia de artist o realizează
în atelierul unui aurar din Florența. Este foarte interesat de studiul antichității și face numeroase
călătorii la Roma, de multe ori în compania prietenului său, Donatello.
Concursul pentru crearea celei de-a doua porți a Baptisteriului catedralei florentine Domul
Santa Maria del Fiore (1401) a pus în lumină calitățile sale, câștigând concursul cu relieful său,
„Sacrificiul lui Isaia” cu Lorenzo Ghiberti. Brunelleschi s-a simțit frustrat, a refuzat să colaboreze cu
Ghiberti și și-a încetat activitatea sa ca sculptor, care mai cuprindea și capodopere, ca „Profeții” și
 „Părinții Bisericii”. A revenit la sculptură în 1420 cu
„Crucifixul Capelei Santa Maria Novella” și continuând cu
„Evangheliștii” din Capella dei Pazzi.
Interesul lui Brunelleschi pentru matematică și
studiul monumentelor antice l-au îndreptat spre
arhitectură, vizând încă din 1409 catedrala florentină
Santa Maria del Fiore, care sa afla în construcție. L-a
preocupat îndeosebi, problema cupolei și, la concursul din
1418 a prezentat modelul cu care a câștigat concursul
împreună cu Ghiberti.
Calitățile soluției tehnice propuse de el i-au fost
recunoscute abea în 1423 când i-a fost încredințată
responsabilitatea în totalitate a lucrărilor. Realizarea
cupolei, care urma să fie foarte amplă și la mare înălțime,
prezenta numeroase probleme. Brunelleschi a conceput o structură din cărămizi dispuse în formă
de spinare de pește care permitea înălțarea
boltei fără a mai fi nevoie de elemente
susținătoare și cu o formă perfectă de arc,
întreaga suprafață fiind împărțită în opt porțiuni.
În înaltul cupolei se află candelabrul circular, care
reprezintă elementul central al catedralei.
Cu această lucrare, Brunelleschi a pus
bazele arhitecturii renascentiste: fiind inițiatorul
noii tehnici, învățată din studiul monumentelor
antice, care i-a permis să ridice maiestuoasa
cupolă fără a fi nevoie de armături dar, mai ales,
a fost inițiatorul unei noi ideologii în arhitectură.