Facultatea de Arhitectură "G.M.

Cantacuzino" Iaşi

Peisagistică

GRĂDINILE GRECIEI ANTICE

"Plăcerea vine din plantele si arcurile din grădini și vânturile blânde și flori și cântecul păsărilor. "
(Libanius)

Studentţi: Frunză Oana-Simona

Fundătură Mateiuc Roxana

An V, semian A, 2016-2017

Profesor îndrumător: conf.dr.arh. Mircea Grigorovschi

CUPRINS:

I. INTRODUCERE……………………………………………..3
II. ZONA DE RĂSPÂNDIRE…………………………………...4
III. REPERE ISTORICE ALE EVOLUȚIEI……………………..5
IV. SURSE DE INFORMARE…………………………………...7
V. CONCEPȚIA GRĂDINILOR………………………………..8
VI. TIPOLOGIA GRĂDINILOR………………………………...9
VII. REGULI DE COMPOZIȚIE………………………………..11
VIII. CIRCULAȚII- DRUMURI ȘI ALEI………………………..11
IX. ELEMENTE CONSTRUITE ÎN COMPOZIȚIA
GRĂDINILOR……………………………………………....12
X. FUNCȚIUNI SPECIFICE GRĂDINILOR………………….12
XI. ELEMENTUL VEGETAL ÎN GRĂDINI…………………...13
XII. FAUNA ÎN GRĂDINI………………………………………15
XIII. APA ÎN COMPOZIȚIA GRĂDINII………………………...16
XIV. MATERIALE UTILIZATE ÎN REALIZAREA
GRĂDINILOR………………………………………………16
XV. AUTORI PREOCUPAȚI DE ARTA
GRĂDINILOR………………….............................................17
XVI. EXEMPLE DE GRĂDINI SEMNIFICATIVE.
ANALIZĂ…………………………………………………....17
XVII. CONCLUZII………………………………………………20
XVIII. BIBLIOGRAFIE…………………………………………..21

2
 I. INTRODUCERE

Făcând o analiză pe scurt a acestei relaţii a artei cu natura, vom constata că primul aspect
al acestei relaţii intervine în momentul în care ne propunem o transformare a acesteia potrivit
unor idealuri estetice şi a unor condiționări tehnice. Astfel inginerul intervine pentru a construi
un zăgaz, un baraj, o operă de arta cu suport tehnic, pentru a modifica un peisaj, horticulorul
intervine pentru a modifica vegetaţia şi peisagistica unei localităţi; se intervine, de asemenea,
pentru crearea unor căi de comunicaţie şi circulaţie, schimbarea unor cursuri de apă. Aceste
intervenţii în natură, de profil ingineresc sau artistic, au fost intuite incă de Aristotel,
recomandate de Leonardo da Vinci si traduse în practică încă din antichitate până astăzi, în
epoca tehnologiilor avansate.

Într-o proporţie redusă şi în trecutul mai îndepărtat (Orient, Grecia, Roma), omul
intervenise în natură şi îi dăduse înfăţişările dorite. Dacă într-o primă fază a relaţiilor cu natura se
recomandă imitarea acesteia, azi, dimpotrivă, natura este restructurată, reconstruită după legile
artei, antichitatea fiind doar începutul acestui proces.

Vorbind de grădinile Greciei antice, un punct clar este faptul că acestea sunt strâns legate
de sistemele și stilul de viață și că nu există nimic mai bun decât studierea peisajului urban și
caracteristicile sale pentru a afla obiceiurile poporului său și de a descoperi locurile lor de odihnă
și relaxare și în această chestiune.

Patria minunilor antice, a vestitelor temple, propilee, palate și statui, patria marilor
filozofi, sculptori, matematicieni și autori dramatici, leagănul poemelor legendare, nu poate fi
imaginată decât încadrată în peisaje adecvate acestor realizări ale spiritului antic și helenist. La
început, grădinile în care se cultivau pomi, peri, smochini, rodii, viță de vie și legume aveau un
scop utilitar; cu timpul compoziția lor este tot mai mult legată de concepții religioase, mitologice,
devenind grădini sacre, unde se desfășurau ceremoniile rituale în cinstea diferitelor zeități,
reprezentante ale forțelor naturii: Adonys, Dyonisos, Aphrodita.

Deși locuitori ai unui teritoriu puțin generos în privința vegetației, grecii peninsulari nu
vor dovedi o atracție deosebită pentru amenajarea grădinilor (în peregrinările sale Ulise(sec. VIII
î.Hr.) nu va fi încântat de luxul unor grădini, ci de bogăția roadelor din aceasta), iar caracterul lor
raționalist și pragmatic nu va fi receptiv decât mai târziu, în epoca elenistică (336-146 î.Hr.), la
realizările orientale în amenajarea grădinilor.

Se pare că grădinile anterioare cuceririlor lui Alexandru Macedon din Orientul Mijlociu
(336-323 î.Hr.), erau de mici dimensiuni și strict utilitare (mai mult livezi). Pentru ei, ”natura
spiritualizată era locul de manifestare a divinului” iar în mijlocul ei, altarele păgâne vor deveni
temple,iar în jurul lor, îngrădite și îngrijite, vor apărea grădinile sacre, unde la început se cultivau
flori, plante odorifere, viță de vie. De altfel nici în sec. III î.Hr. grecii nu vor subscrie încă la

3
ideea unor spații de agrement luxoase, deși în secolul VI î.Hr. Xenofon, care văzuse ce însemna
un ”paradaesa” în cetatea persană Sardes, le-a oferit concentățenilor săi un model de grădină
orientală (amenajată pe proprietatea sa) îndemnându-i să iubească confortul și luxul, ”…așa cum
popoarele orientale învățaseră cu mult înainte”.

II. ZONA DE RĂSPÂNDIRE

Dintre marile peninsule meditaraneene, Grecia e cea mai saracă. Solul ei sterp, capriciile
climei sunt neprielnice pentru agricultură. Trăsătura caracteristică e predominantă muntelui, care
acoperă 80% din suprafața solului. Media pluviometrică scade în mod sensibil de la nord la sud
și de la vest către est. Vânturile contribuie și ele la asprirea climei.

Grecia propriu-zisă formează extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice. Întinderea ei

este mică: nu sunt mai mult de 400 km între masivul Olimpului și nordul Tesaliei și Capul
Tenaros (sau Matapan) din extremul Sud al Peloponesului. Grecia este foarte compartimentată
datorită reliefului muntos. Marea constituie adevarata cale de comunicație, deoarece
compartimentarea solului face ca legăturile terestre să fie anevoioase; de altfel, Grecia nu va
cunoaște o veritabilă rețea rutieră până în epoca romană.

Îngustimea câmpiilor, caracterul excesiv al climei sunt puțin prielnice agriculturii. Pe

solurile mai puțin sărăcăcioase se cultivă cereale (cu precădere orz în detrimentul grâului, mai
ales în Attica), iar pe cele pietroase viță de vie și măslini.

Trebuie subliniat faptul că în Grecia avem de-a face cu o mare diversitate regională. Se
conturează două contraste clare, unul de la nord la sud între o Grecie balcanică și o Grecie
mediteraneană, altul de la vest la est, cel al umidității relative cu o individualitate marcată, ce va
fi confirmată de evoluția istorică.

În nordul Greciei continentale, Epirul și Macedonia alcătuiesc două provincii de graniță.

Epirul este format din munți cu coame paralele, regiune unde comunicațiile sunt anevoioase.
Archostul străbate Epirul pe toată lungimea înainte de a ajunge în golful Ambraica. Macedonia,
udată de Axios- care oferă o cale de comunicație lesnicioasă cu afluenții Dunării- și de
Haliacmon, e alcătuită dintr-un podiș muntos și o câmpie, îndeajuns de prielnică creșterii
animalelor. Mai spre sud, Tesalia e o câmpie împrejmuită de munți dintre care Olimpul, cel mai
înalt, are 2985 m altitudine. Tesalia e străbătută de cel mai frumos dintre fluviile Greciei, Peneus.
Comunicațiile dintre Grecia de nord si Grecia centrală sunt extrem de anevoioase. De unde
importanța istorică a celor două unice trecători ce oferă o înlesnire relativă: Termopilele la est,

4
iar la vest defileul Limnaia. Grecia centrală înfățișează și ea puternice contraste. Partea sa
occidentală străbătută de fluviul Acheloos, este domeniul munților de nepătruns. La est, Beoția
este o câmpie mâloasă, insalubră din cauza mlaștinilor care o acopereau în Antichitate o bună
parte a anului. Caracterele mediteraneene se accentuează în peniinsula Attica, unde muntele nu
lasă loc decât unor câmpii minuscule, care nu sunt decât niște pante acoperite cu pietriș.

Solul și subsolul ofereau resurse

Harta Greciei antice
modeste. În abundență se găsește doar piatră de
construcție și argilă, care în Attica este de o
calitate excepțională. Datorită modicității
producției cerealiere- care face ca asupra Greciei
să planeze amenințarea continuă a foametei- și a
precarității resurselor naturale, vechii greci erau
condamnați să fie activi, inteligenți, expansivi.
Situație de care istoria ne arată că geniul grec a
știut să profite cu dezinvoltură. Astfel,
expansiunea devine o necesitate absolută și legea
fundamentală care tutelează destinul vechilor
greci; ei n-au putut supraviețui decât făcând apel
la un inepuizabil geniu inventiv.

III. REPERE ISTORICE ALE EVOLUȚIEI

Grecia Antică:

Era „întunecată” a Greciei (1175-750 î.Hr.)

Perioada arhaică în Grecia (750-490 î.Hr.)
Grecia clasică (490-336 î.Hr.)
Grecia elenistică (336-146 î.Hr.)
Grecia romană (146 î.Hr.-395 d.Hr.)

Civilizația egeeană se încadrează în civilizația mediteraneană. Civilizația egeeană s-a

dezvoltat în același cadru cronologic ca și epoca bronzului din Mediterana Orientală- civilizația
neolitică- precursoare a civilizației egeene, nu intră în acest cadru. Limita cronologică inferioară

5
a civilizației egeene e constituită de noua cristalizare a lumii grecești după sosirea ultimelor
triburi grecești- cele ale dorienilor și cele din regiunea de nord-vest- astăzi se consideră că
primele triburi grecești s-au stabilit în lumea egeeană cel mai târziu la începutul mileniului al
doilea î.Hr.- prin urmare, nu se mai poate vorbi de civilizația egeeană ca despre o civilizație
exclusiv preelenică, acum când descifrarea scrierii creto-miceniene a permis urmărirea evoluției
limbii grecești. În orice caz, elementele preelenice au jucat un rol preponderent în geneza
civilizaţiei egeene și mai târziu a celei grecești.

Perioada pe care o vom analiza în lucrarea aceasta este cea cuprinsă între anii 1175 î.Hr.-
395 d.Hr, aceasta fiind perioada Antichității Greciei. Aceasta s-a încadrat între epoca egeeană si
epoca Greciei medievale. Perioada Greciei Antice a debutat cu era ”întunecată” a Greciei
(1175-750 î.Hr.). Au urmat apoi perioada arhaică a Greciei (750-490 î.Hr.), Grecia clasică (490-
336 î.Hr.), Grecia elenistică (336-146 î.Hr.) și Grecia romană (146 î.Hr.- 395 d.Hr.)

 Era „întunecată” a Greciei (1175-750 î.Hr)– invazia și așezarea populațiilor elenice în Grecia
și Asia Mică. Asimilarea fondului civilizației miceniene (secolele XVI î.Hr. – XII î.Hr.);
 Perioada arhaică în Grecia (750-490 î.Hr.)- Fondarea cetăților-stat, „Marea colonizare
greacă”, economie agrară, comerț, meșteșuguri, activitate financiară, „piață elenă” în
bazinele Mării Mediterane și Mării Negre;În prima jumătate a mileniului I.î. Hr. Grecia
arhaică inaugurează istoria propriu-zisă a Europei și pune bazele pe care, mai târziu, Grecia
clasică și elenistică va crea civilizația noastră. Grecia a jucat, încă din această epocă rolul de
civilizație- model nu numai pentru lumea mediteraneană, dar și pentru hinterlandul
continental. Experiența ei reprezenta o fericită sinteză de împrumuturi provenite din Orient,
din Egipt și dintr-o parte a Europei preistorice. În epoca arhaică populația lumii elene a
întreprins acel salt uriaș de civilizație, care a marcat decisiv atât lumea veche, cât și cultura
noastră modernă.
Civilizația greacă, fruct al unei sinteze, a fost un catalizator și, în aceeași măsură, un
centru de geneză, un izvor de paradigme. Raționalismul grec tindea să cuprindă într-o manieră
coerentă viața în ansamblul ei și să definească diferitele structuri sociale sau estetice în funcție de
un cosmos ideal. Încă din epoca arhaică omul grec, căpătând conștiința rolului său de
protagonist, devine ”măsura tuturor lucrurilor”, cu mult înainte ca gândirea filosofică să fi
enunțat acest principiu fundamental al civilizației elenice.

 Grecia clasică (490-336 î.Hr.)- Apogeul democrației și „imperiului maritim” atenian.

Războaiele cu perșii și războiul peloponeziac dintre Atena și Sparta. Cucerirea și unificarea
Greciei sub dinastia macedoneană. Spiritul civic și formarea conștiinței unitare a Eladei
(panelenismul).
 Grecia elenistică (336-146 î.Hr.) și Grecia romană (146 î.Hr.- 395 d.Hr. )- Crearea de către
Alexandru cel Mare a „imperiului universal” macedonean. Monarhia greco-orientală de
natură divină. Civilizația elenistică de sinteză greco-orientală. Cucerirea lumii grecești de
către Roma și punerea bazelor celei dintâi civilizații unitare a vechii Europe.

6
 IV. SURSE DE INFORMARE

În Atena , grădinile private apar atestate de prin secolul al IV-lea din unele surse literare,
livezi de platani și temple înconjurate de plantații cu arbori dispuși în forme geometrice. Grecia
nu are o puternică tradiție în construcția de grădini așa cum este vestită pentru templele și cultura
sa milenară, pentru arhitectura tradițională. Deși cultura grădinilor a intrat în Europa prin Grecia
venind din Asia, astăzi nu avem situri care să ateste grădini din perioada greco-romana. Cu
toate acestea, flora spontanăeste foarte variată datorita climei bazinului mediteranean.
Experții sunt de acord că grădina observată în dezvoltarea Greciei antice a apărut foarte
târziu; Maria Luisa Gothein justifică acest lucru în lucrarea sa ”Geschichte der Kunst Garten” cu
teoria că sistemul democratic elen nu a favorizat dezvoltarea și concentrarea resurselor financiare
care au împiedicat apariția lor și pe de altă parte; André Motte indică în studiile sale care, în
tradiția literară greacă tema grădinii este rară și că aparent, grecii ar fi mai sensibili la peisajul
natural și nu trebuie să transforme natura ca să caute odihnă.

Realitatea este că există dovezi literare care arată că scriitorii greci din antichitate aveau
o oarecare confuzie cu privire la semnificația unor termeni legați de agricultură și grădină,
termeni care sunt perfect definiți pentru noi, dar pentru ei nu au fost definiți; pe de altă parte, pe
deplin justificată, deoarece pentru ei scopul inițial utilitar al grădinii a fost un rol esențial în
crearea și dezvoltarea acesteia. Cercetări arheologice pe această temă, după cum a menționat
Carrol-Spillecke par să nu fie suficient de cuprinzătoare pentru a le face clar lipsa de interes a
poporului grec pentru grădină. Realitatea este că topografia părții continentale a țării este un
element negativ pentru dezvoltare sa, fie cursuri de apă limitate; numai Peneus în Tesalia, The
Alpheus și Cladeo, iar Aqueloo pot fi considerate adevărate râuri.

După un punct de vedere istoric, poporul grec s-a format pe baza unei civilizații
anterioare sau pre-elene stabilite deja
în zonă și un număr de sate din
diferite părți, invadate și dominate,
stabilindu-se în ea, să se organizeze
politic și teritorial și creând ceea ce
astăzi numim civilizația greacă.
Studiile lui Robertson pe acest subiect
arată că, deși orașele grecești au
evoluții diferite și variate în
morfologia casele lor poate fi
exemplificat un model dominant
pentru care avem un bun exemplu în
Exemplu planimetrie locuințe antice grecești cu grădini rămășițele orașului Priene;
interioare(patio)
7
Reproducem planul și modelul de elevație al casei, în care poate fi văzut existența unei curți
centrale sau gradină în jurul căreia se distribuie restul camerelor; existența sa este posibil să fie
încă unele funcții utilitare în căutarea pentru cele mai bune condiții de igienă posibile la
momentul respectiv, mai mult decât alte probleme legate de nevoile spirituale ale cetățenilor săi.
Pliniu în Istoria naturală spune că prima gradină oraș privată a fost lucrarea lui Epicur: "A fost
Epicur maestru de divertisment, primul din Atena care a instituit utilizarea de terenuri de joc.”

V. CONCEPȚIA GRĂDINILOR

Grădina antică (prima transformare de amploare pe care o face omul în natură), aranjată
pe lăngă palate și temple a fost locul perfect unde s-a experimentat unirea artei cu natura. La
început, gradinile, ca forma cea mai reușită de peisaj modificat, umanizat, aveau preponderent un
scop utilitar, fiind constituie din plante cu rol mai mult alimentar. Cu timpul, grădinile s-au
transformat în locuri de meditație religioasă, pentru ca într-o fază avansată să devină locuri de
odihnă, cultură și chiar desfatări. Ele includeau în compozția lor, în afară de vegetație și apă, o
serie de edificii și opere de artă (teatre, portice, statui, pavilioane, chioșcuri).

În Grecia antică au existat multe soiuri de grădini: plantații sacre, grădini private etc.
Grădinile religioase erau de două soiuri: tipul cultivabil, care putea fi închiriat fiind, în același
timp, un loc de întâlnire plăcut, iar altul rustic, unde statuile și copacii coexistau; o subspecie a
acestui ultim tip a constat în grote naturale înfrumusețate de sculptura tăiată în piatră, ofrande
votive și uneori, grădini mari. Am putea defini o dumbravă sacră ca un loc în afară, dedicată unui
spirit sau divinitate, sau în memoria unui erou, cu copaci, pietre și ape; unele poseda o calitate
misterioasă, un eveniment misterios sau tragic, posedă un spirit propriu, un Genius Loci.
Grecii tratau terenul diferit față de alte naționalități. Ei aveau concepția că, cu cât grădina este
mai utilă,cu atât este mai frumoasă. Pentru ei natura era sacră. Susțineau faptul că, acolo unde
este natură sunt și zei. Astfel apar diferite ritualuri (încoronări, decor cu cununi) destinate zeilor.
Apar așanumitele parcuri publice, unde se aduna lumea intelectuală care cinstea grădina în
concepții filozofice. Apar primele cercetări botanice,și studiul în agricultură. Are loc clasificarea
plantelor și sistematizarea într-o ordine strictă. Predominau păduri sacre dedicate eroilor, zeilor
care aveau caracter memorial, iar cu timpul, în aceste păduri, se organizau întreceri sportive.

Pământul Greciei continentale nu era propice pentru a dezvola grădini mari, astfel de
grădini cuprinzând intinse vii și livezi. În grădinile locuințelor bogate, curțile interioare
înconjurate de peristil, erau mai mari, aici, ornamentele de artă plastică și arhitecturale se
îmbinau armonios cu vegetația. Pe langa esențele sempervirescente se cultivau chiparoși și
numeroase specii de flori utilizate și pentru decorarea interioarelor.

8
 VI. TIPOLOGIA GRĂDINILOR

Democrația greacă prefera agora, viața ”de portic”, cu discuțiile filozofice purtate în
grădinile gimnaziilor, născându-se astfel grădinile filozofilor și, odată cu fondarea ”Academiei”
la Atena, va apărea, s-ar putea spune, și primul parc public. În sec. V Agora Atenei a fost
plantată cu platani. Pentru asigurarea apei folosită la irigații s-au construit canale iar locuitorii
care posedau fântâni trebuiau să dea spațiului public prisosul de apă, după cum reiese din Legile
lui Platon.

Agora și grădinile ei

Tot în această categorie va intra, în sec. VIII î.Hr. și grădina Olimpia din Pelopones, unde
se vor desfășura jocurile olimpice. Plantațiile de pe lângă temple furnizau ramurile pentru
împletirea coroanelor acordate
invingătorilor olimpici.
Sobrietatea și austeritatea vor fi
abandonate începând cu epoca
elenistică, când cultura
Orientului va pătrunde în Europa
iar grădina elenistică va cunoaște
o deosebită dezvoltare mai ales
în Sicilia și Asia Mică.

Sunt amintite ca remarcabile

Perspectivă aeriană a grădinilor Olimpiei din Pelopones
grădina lui Gelon din Syracuza
(denumită pentru bogăția vegetației și ”cornul Amaltheei”), parcul în stil persan de la Region sau
grădinile Alexandriei, unde reapare orga hidraulică într-o grădină închinată zeiței Venus .

9
 Grădina lui Gelon din Syracuza
Faza elenistică își va manifesta specificitatea în grădina-patio legată cu partea de clădire,
în utilizarea grotei (”peștera mititică unde se scălda Artemis înconjurată de nimfe”) sau folosirea
sculpturii decorative, reprezentând de obicei animale sau nimfe, cele cu cochilie, preluate în
secolul XVII la Versailles.

În Grecia, formele mai democratice de conducere a statului au favorizat dezvoltarea unor

grădini deschise, care puteau fi frecventate de către popor. Unele erau situate pe lângă academii
și licee, altele serveau pentru diverse adunări publice sau erau amplasate pe lângă temple și case
nobiliare.

Grădinile Greciei Antice, în funcție de tipologia lor, pot fi:

-grădini sacre ale templelor;

-grădini pariculare de tip patio;

-gradini filozofice și de agrement pe langa gimnazii, teatre, stadioane;

-gradini utilitare-livezi întinse;

-grădini funerare sau divine, paduri sacre-incinta zeităților demeter, Dionysos, Apolon-cu arbori
și arbuști sacri.

10
 VII. REGULI DE COMPOZIȚIE

Grădinile grecești reflectau prin compoziția lor rigoarea spațiului antic, intelectualizat,
concretizat prin celebre statui și coloane, elemente ce vor fi reluate mai târziu de romani, iar apoi
introduse și în grădinile occidentale.

La grecii ionici de pe coastele Asiei mici, care erau mai mult supuși influenței Orientului,
grădinile aveau un stil geometric mai regulat și vegetația prelucrată de mâna omului era dispusă
mai ordonat. Despre modul lor de alcătuire nu există dovezi sigure. Decorul mirific al grădinilor
evocate de Homer în Odyseea amintește grădinile persane, ceea ce indică influența orientală în
acea epocă.
Tot de împrumut , din Orient, era și koda grădinilor în miniatură așa numitele grădini ale
lui Adonis, obținute prin creșterea rapida a semințelor udate cu apă călduță.

VIII. CIRCULAȚII- DRUMURI ȘI ALEI

În epoca clasică s-au creat si grădini pe langă palate, gimnazii, academii. De dimensiuni
relativ restranse, aceste gradini aveau săpară un traseu mai puțin riguros fața de cel al grădinilor
din Persia și Egipt. Circulația se baza mai mult pe natural, pe ceea ce a fost lăsat de Dumnezeu.
Nu s-au impus reguli stricte de circulație, ci mai degrabă s-au creat trasee spontane, nu tocmai
riguroase.

Exemple trasee spontane create în grădinile Greciei antice

11
 IX. ELEMENTE CONSTRUITE ÎN COMPOZIȚIA
GRĂDINILOR

Grădinile Greciei antice erau în pricipiu amenajate în jurul unor construcții, acestea
având rolul de a o pune în valoare, principiu enunțat si de Homer în opera sa, Odyseea, în care
prezenta detaliat grădina din jurul palatului regelui. Celelalte elemente construite din cadrul
acestei grădini erau constituite de fântânile arteziene, sculpturi, basoreliefuri, nimfe și coloane de
ordin doric, ionic sau corintic, monumente, statui. Aceste elemente constituiau puncte de interes
în parcurgerea spațiului grădinilor antice grecești.

Elemente construite, amenajări în cadrul grădinilor Tipuri de coloane folosite în arhitectura

antice grecești Greciei antice

X. FUNCȚIUNI SPECIFICE GRĂDINILOR

În grădinile școlii în care preda Platon, dar și în grădina școlii
în care preda Aristotel se găseau chioșcuri acoperite de plante
agățătoare destinate studiului, terenuri pentru diverse exerciții fizice
și pentru întrecerile sportive, statui,
monumente de marmură, altare, vase
ornamentale, colonade, bazine de apă,
pergole, porticuri etc. Gradina Templului
lui Apollo găzduia, printre elementele
enumerate mai sus, și gradene destinate
spectacolelor în aer liber.
Foișor, loc de meditație în
grădinile antice grecești Grădinile templului lui Apollo din
12
Delphi
 XI. ELEMENTUL VEGETAL ÎN GRĂDINI

De la Theophrast s-au păstrat o serie de

informații prețioase privind amenajarea
grădinilor sale pe malurile aceluiași râu Ilissus.
În grădină se afla un mic templu, un portic cu
hărți geografice, diferite locuințe pentru filozofi
și un muzeu de științe naturale.

În Grecia antică, un templu era de obicei

înconjurat de o plantaţie sub diverse forme, care
sporeşte sfinţenia şi sentimentul de mister al
templului. Grecii antici credeau că există un
Vegetație în grădină antică greacă Zeu-pădure, aşa că această plantaţie din jurul
templelor servea pentru activităţi de divertisment şi sacrificiu.

Din cele nouă volume ale cărții sale, în care ne-a descris peste 500 de plante, ne putem
face o impresie asupra plantelor care erau cunoscute și cultivate de către greci în grădinile lor în
secolul al IV-lea î.Hr.. De altfel, și în scrierile lui Homer sunt citate si descrise 63 de plante, iar
în cele ale lui Hipocrate, cca 250 de plante.

Printre florile mult prețuite în grădinile grecești erau: crinii, violetele, panselele,
garoafele, mixandrele, nu ma uita, macii, zambilele, mirtul, bujorii, irișii, gura leului, narcisele
etc. Trandafirul, această sublimă podoabă a grădinilor din toate timpurile, era mult și pretutindeni
cultivat în Grecia, fiind oferit și ca semn de mare cinste învingătorilor glorioși întorși din
războaie, mireselor etc. Cu florile lor erau împodobite statuile zeilor la diferite festivități.

Scriitorii greci Theophrast, Xenophon și Aristotel în scrierile lor arătau că altoirea

trandafirilor era bine cunoscută încă din antichitate și că primii trandafiri au fost altoiți în
Fenicia, Cartagina și în vechea Eladă. Herodot arăta că, grădinile din Macedonia, ce aparțineau
regelui Midias al Frigiei erau cultivate cu diverse varietăți de trandafiri bătuți, ce aveau până la
60 de petale. Theophrast pomenește în scrierile sale de trandafirii centifolia din Macedonia si
Fenicia.

Grădinile grecești se caracterizau printr-un

geometrism logic și prin armonia grupărilor naturale
de arbori și arbuști. De un mare efect ornamental erau
svelții chiparoși și cedrii întunecoși, statuile, fântânile,
diversele construcții decorative lucrate de cei mai
iluștri sculptori ai antichității. Vegetația era dispusă în
Plantație de rodii într-un patio grecesc
13
mod liber ca în natură. Iată cum descrie Theocrit o asemenea grădină: ”Cotește pe această
cărare unde sunt capre și un căprar, unde vei vedea o statuie recent tăiată în lemn de smochin,
fără urechi și fără picioare…, un râulet nesecat curge printre roci acoperite cu frunziș de mirt,
laur, chiparoși, odoranți…” Astfel apare și peisajul bucolic.

Homer face o descriere în secolul VIII î. Hr., o referință la grădini : “Acum veți găsi o
dumbravă splendidă de-a lungul drumului, Plopi sacru la Pallas, în interiorul unui
arc barbotare și pajiști aleargă în jurul ei. Nu se afla moșia tatălui meu, livada lui înflorește și
el, în măsura în care de la oraș ca un strigăt puternic om poate transporta la un loc acolo”.
Deasemeni, face referire la faptul că grădinile palatelor și cele din jurul templelor erau de
un lux nepământean, cu livezi înconjurate de ziduri, si cu porti mărețe la intrare.Cu toate acestea,
arheologii nu au identificat pana acum dovezi clare despre aceste grădini din jurul palatelor. Nu
avem scrieri care să ateste grădini de mari dimensiuni în genulcelor din imperiul Persan sau din
Mesopotamia. Platon,în scrierile sale, “Legile“, arată căîn locurile publice erau plantați copaci,
izvoare de apă și amenajări de râuri, ornamentate cu clădiri pentru frumusețe.
Există momente când vedem viziuni de grădini anterioare, în timp ce mersul pe jos pe
străzile și munții din Grecia, sclipiri trecătoare ale splendorii misterioase a grădinilor și terenuri
de agrement ale regilor din vremea mitologie, case de nimfe și creaturi supranaturale ... în
primăvara și din nou în toamnă, după primele ploi, cea mai mare parte din Grecia este acoperită
cu un ecran de flori sălbatice aproximativ 6000 de specii prosperă, dintre care puțini cresc doar
în valea arcadiana a Styx ...:Valea Tempe este chintesența armonioasă, "locul plăcut", nealterat,
locul reprezentativ al timpurilor clasice, chiar modelul gradinii de altădată..
Conștientizarea vechii Grecii, a peisajului este evidentă în căutarea de situri pentru
temple si teatre, dragostea lor de copaci în îngrijirea de plantațiile și încântarea lor în flori în
nenumărate povești mitologice; au folosit, de asemenea, motive florale pentru a da culoare si
detalii ornamentale pentru arhitectură sau desene sau modele decorative și simbolice în pictură.
La o națiune de natura aceasta, atât de dornică să profite de fiecare dispozitiv pentru
înfrumusețarea mediul lor, cultivarea de grădini frumoase a devenit o necesitate declanșând
arhitectura lor. Ei au păstrat întotdeauna o simetrie studiată în așezarea grădinilor lor, grădini
care au fost planificate pentru a îndeplini cerințele principale de umbră, răcoare, parfum și
odihnă. Putem avea unele licăriri din dragostea lor pentru gradină din surse literare timpurii:
Homer, în a cincea carte a Odyssey, descrie o grădină greacă timpurie: "În ea să înflorească
copaci înalți: peri și rodii și meri pline de fructe, de asemenea, smochine dulci și măslini
îmbelșugati ... aici o vie fertilă a fost plantată ... dincolo de ultimul rând de copaci, parcele de
grădină bine stabilite au fost aranjate, infloreste tot anul flori și există două izvoare,.unul
conduce prin grădină în timp ce celelalt se scufundă sub pragul marii curții să țâșnească de
lângă palat o fântână impunătoare, de la ea cetățeni iau apă. Acestea au fost darurile l
splendide ale zeilor în palatul Alcinous ".

14
 Din nou, când Odiseu este închis pe insula
nimfa Calypso, poetul a spus că peștera ei este
înconjurată de o livadă: "Uitandu-ma imprejurul gurii
peșterii, era o grădină cu viță de vie, cu mari ciorchini
de struguri copți”.
Insula nimfei Calypso, înconjurată de
o livadă
Iubirea de flori și grădini caracterizau toate
marile națiuni din antichitate, dar pentru nimeni, cu excepția, poate doar a egiptenilor, nu erau
flori mai intim legate de viața de zi cu zi decât pentru greci. La ocazii festive purtau ghirlande de
flori pe cap și în jurul gâtului, statuile zeilor erau mereu împodobite cu numeroase și variate
ghirlande, actori și dansatori adesea purtau coroane de flori, oaspeții veneu oferind flori și chiar
mâncarea la banchete era decorată cu flori, Florile din grădinile antice erau cele care încă mai
erau familiare pentru noi: Crocus, violet, zambile, anemone, ciclama, lalea, mirt, narcise,
margarete, iris si crin au fost în mare parte cultivate. Dintre toate cele mai iubite a fost
trandafirul, care apare în Iliada ca floarea Afroditei, care a vindecat rănile lui Hector cu ulei de
trandafir- trandafirul a fost singura floare care urmează să fie cultivată intens; ca de exemplu,
insula Rodos, care a luat numele de trandafir și l-a imprimat pe monedele sale, astfel încât
marinarii au afirmat că ar putea mirosi țara înainte să o vadă.Grădinile de trandafiri au crescut,
fară nicio grijă, florile creșteau de la sine, fiecare trandafir purtând zeci de flori și amplificau
parfumul. Într-una dintre aceste grădini ”... Silenus a fost luat captiv".

XII. FAUNA ÎN GRĂDINI

Chiar dacă Xenofon a descris grădinile Orientului și

și-a amenajat la propietatea sa din Scillonte un paradis în stil
persan, grecii, cu spiritul lor raționalist și pragmatic, locuitori
ai unui pământ arid,au fost foarte multa vreme reticienți față
de luxul oriental. Chiar târziu, prin secolul al III-lea stoicii, a
căror filozofie se mai numea și ”doctrină de portic”, după
locul în care se adunau, încă mai priveau dezapobator o
anume modă a grădinilor, grădini care nu erau nici utilitare,
nici sacre, nici academice, ci pur și simplu locuri de
agrement, plantații cu păuni și turturele, plimbându-se printre
copaci cu viță-de-vie agățătoare și cu tufișuri de mirt.
Elemente ale faunei antice
grecești reprezentate prin 15
pictură
 XIII. APA ÎN COMPOZIȚIA GRĂDINII

Rolul apei în compoziția grădinilor

grecești antice era unul de o impotanță
deosebită, aceasta fiind prezentă în cadrul
acestora atât în forma sa naturală (râuri, iazuri,
lacuri), cât și în forma sa artificială (fântâni
arteziene, pompe hidraulice).

În majoritatea grădinilor se afla o mică

apă curgătoare ce șerpuia în mod natural, iar la
intrare, în fața pragului casei, se găsea o fântână
arteziană care curgea la vale, formând un pârâu
din care luau apă locuitorii.
Ceremonie religioasă pe malul râului

XIV. MATERIALE UTILIZATE ÎN REALIZAREA

GRĂDINILOR
Sculptura monumentală, ce apare în a doua jumătate a
secolului al VII-lea î.Hr. se răspândește în secolul VI în întreaga
Elladă și înflorește ca artă statuară. De cele mai multe ori statuile
reprezentau divinități și erau așezate în temple sau în grădini.
Sculptura în piatră a apărut pentru prima dată în deceniul VII al
secolului al VII-lea î.Hr., după cât se pare în Creta. Tradiția literară
leagă acest eveniment de numele lui Dedal, artist pe jumătate
legendar. Cele mai vechi monumente ale artei plastice grecești,
descoperite în Creta, sunt statui și reliefuri executate dintr-un calcar
moale, ușor de prelucrat. Ele se disting ușor prin stilul lor- față
Bust din marmură ovală și plată, capul prea puțin reliefat și acoperit cu o pieptănătură
descoperit pe un sit originală, ce amintește de cea egipteană. Începând din prima
arheologic grecesc
jumătate a secolului al VI-lea î.Hr., la executarea statuilor nu se mai folosește calcar, ci
marmură. Pe vremea tiranului Policrate din Samos s-a introdus pentru prima dată și turnarea în
bronz a statuilor. În a doua jumătate a secolului al VI-lea î.Hr. bronzul devine, mai cu seamă în
atelierele Peloponezului de nord,materialul preferat pentru sculptura statuară. Totodată,
prelucrarea marmurei atinge apogeul perfecțiunii.

16
 XV. AUTORI PREOCUPAȚI DE ARTA GRĂDINILOR
Învățații vremurilor s-au ocupat de analiza spațiilor generate de grădinile grecești.

Unul dintre aceștia a fost Homer care, prin celebra sa opera ”Odyseea”, și-a exprimat
viziunea asupra modului de amenajare și organizare a grădinilor. Chiar dacă viziunele acestuia
au fost utopice, se presupune că exista, totuși, un adevăr în cele spuse.

Grădinile din Grecia antică ne-au fost înfățișate de către marii filozofi greci ai antichității.
Astfel, Homer (sec. VIII î.Hr.) ne-a desris, in Odiseea, grădinile lui Alcinous si Laerte, care deși
erau probabil doar plăsmuri ale imaginației, ele reflecta modelul grecesc de frumos din natură.
Gradina- parc, rămasă până azi
din vechea Grecie, este cea de la
Delphy. Temple, oracole, palate,
statui, patria celor mai frumoase
mituri și legende, ai celor mai
mari filozofi și scriitori ai
antichității, nu poate fi imaginată
fără o natură prelucrată artistic..
Din această prezentare se
desprinde faptul că grădina nu se
întindea pe o suprafață prea
mare.

Grădina parc din Delphy

Conditiile naturale nu favorizau un proiect de amenajari de grădini șii amenajari de curți

mari, in schimb se amenajau grădini mici, incluse în construcția locuinței.De fapt, în Grecia,
unde pământul era așa de neprețuit, din cauza lipsei de sol fertil, nu se putea ca grădinile să fie
prea întinse.

XVI. EXEMPLE DE GRĂDINI SEMNIFICATIVE. ANALIZĂ

În secolul al V-lea și al IV-lea î.Hr. erau foarte cunoscute grădina școlii în care preda
Platon și grădina școlii în care preda Aristotel. Lecțiile aveau loc în grădină, în timpul unor
plimbări cu caracter didactic pe care le făceau profesorul însoțit de discipolii săi numiți
”peripateticieni”. Aceste grădini, situate în apropierea Atenei, aveau o suprafață destul de
restrânsă (cca o leghe pătrată). Erau situate pe malul râului Ilissus și se întindeau până la râul
Cephise. Aleile erau mărginite de ulmi, smochini și măslini.

17
 Grădinile cele mai cunoscute descrise de literatura greacă sunt legate de personaje
mitologice sau împărătești; poemele homerice prezintă cele mai bune exemple care descriu nimfa
Calypso pe insula Ortigia: "Încercuind peștera lui crescuse o pădure verde de plopi, plopi și
chiparoși parfumate [...] chiar acolo lângă peștera adâncă, existase o încărcătură de vie
înfloritoare cu struguri; patru fântâni curgeau foarte aproape unul de altul, [...] ". Iliada
include, de asemenea, descrierea grădinii palatului împăratului Alcinoo: "In afară curte, lângă
uși, există o grădină mare de patru yugadas și în jurul ei un gard viu se extinde [...] acolo au
crescut copaci mari și cu flori; pere, rodii, mere Pomas splendid figura dulce și verde de măsline
[...] În partea de jos a gradinii au crescut legume de toate felurile, mereu luxuriante”.
În oraș există și alte exemple de grădini. În acest caz am putea sa le numim spații publice,
fie ele sacre, culturale sau de agrement. Acestea sunt spații din oraș în care cetățenii au activități
în comun. Plutarh ne spune că Cimon a fost primul care a înfrumusețat Atena, transformând
Academia, se pare că, în
principiu, un loc uscat, arid într-
o pădure udată de fântâni, cu
zone umbrite și căi de ulmi,
plopi și platani, în cele din urmă
devenind primul parc public,
care a existat în Atena. Platon a
înființat Academia filosofică
într-o sală de sport, la marginea
orașului, între copaci și Aristotel
Sanctuarul lui Zeus din Olympia a plasat Liceul lui între căi de
bananieri care achiziționează în
cele din urmă numele de Peripatetics. În celelalte orașe grecești s-a întâmplat ceva similar și au
fost create grădini în apropierea locurilor publice, așa cum putem vedea în reconstrucția ideală a
Sanctuarului lui Zeus din Olympia.

Prin sursele literare învățăm, de

asemenea, că Teofrast, un elev al lui
Aristotel, a reușit să cumpere o grădină
privată la scurt timp după moartea
profesorului său, cu ajutorul lui Dimitrie
Faliro. Acesta grădină conținea un altar și
statui ale Zeițelor. Gradina Teofrast a fost
legată cu școala filosofică, The Lykeion,
unde Aristotel a învățat și unde Lykourgos
în secolul IV î.Hr. a construit o palestră și a
plantat mulți copaci și a fost dedicată lui Pictură a grădinii Teofrast
Apollo Lykeios. De asemenea, știm că Teofrast, în testamentul său, a lăsat grădina prietenilor și
discipolilor săi ca un loc pentru studiu.

18
 Platon, în scrierile sale,
amintea de Regiunea Academiei,
o regiune închisă la o oarecare
distanță față de oraș ce a fost în
mod clar atât o livadă sacră cât
și un loc privat. Platani și
măslini au crescut acolo, udați
de râul Cephissus; măslinii se
spune că proveneau de la butași
luați din măslinul sacru din
Akropolis. În cadrul incintei
Academiei erau temple, altare și
morminte; în apropierea
reședinței lui Platon, o incintă
Grădina Academiei unde preda Platon
mică adăpostea o grădină cu
plantații.Platon însuși a scris despre grădina perfectă în cartea sa "Legi": "Izvoarele cu apa,
indiferent de râuri sau de izvoare, se ornamentau cu plantații și clădiri pentru frumusete”.

Celebra grădină a lui Epicur de

lângă Atena nu era decât o grădină
modestă care oferea doar plăceri
naturale.

În Odiseea, Când Ulise

ajungea în țara feacilor, întâlnea acolo
o grădină, care, atunci în sec VIII,
reprezenta pentru Grecia, tară de
agricultori și navigatori, un ideal, un
peisaj absolut.
Ajungând navigatorul Ulise la Grădina lui Epicur
curtea regelui Alcinou, după luxul și rafinametul palatului ne-am fi asteptat ca și grădina situată
în imediata apropiere să fie pe măsură. Dacă palatul strălucea ca soarele și luna, grădina era o
livadă bogată, a cărei singură deosebire față de alte livezi consta în faptul că acolo pomii rodeau
necontenit ”iar lângă poartă, afară, se afla o grădină mare, împrejmuită cu un gard, cu pomi
frumoși, încărcați cu roade. Nu se odihneau niciodată nici iarna și nici căldura verii nu le
stricau....Pe butucii viței rodnice se aflau deodată înșiruiți struguri uscați la soare . La capăt se
afla o grădină plină oricând de zarzavat. Două izvoare își împrăștiau apele, unul de-a lungul
întregii grădini și unul în fața casei de unde-și scoteau apă toți orășenii.”

19
 Lui Ulise însă, această livadă care se termina
prozaic cu o livadă de zarzavaturi, nu cu un parc de
vânătoare sau cu un parc de agrement, i se parea cu
atât mai minunată cu cât ea rodea tot anul.
Astfel, planul grădinii era tipic, înconjurată de
zid, lângă poarta curții ea avea o vegetație bogată și
era străbătută de un râu.

Grădina Academiei unde preda Platon

Grădina lui Epicur

XVII. CONCLUZIE

Leagănul civilizației moderne, a vestitelor temple, palate și statui, patria marilor filozofi,
sculptori, matematicieni și autori dramatici, leagănul poemelor legendare, nu
poatefi imaginata decat incadrată în peisaje adecvate acestor realizări ale spiritului antic sihelenis
t. La început grădinile în care se cultivau pomi (peri, smochini, rodii), vița de vie șilegume aveau
un scop utilitar; cu timpul compoziția lor este tot mai mult legată de concepțiireligioase,
mitologice, devenind grădini sacre, unde se desfașurau ceremoniile rituale în cinstea diferitelor
zeități, reprezentante ale forțelor naturii.
Când grecii au încetat să mai planteze în grădini zarzavaturi, au părăsit latura utilitară a
naturii, Astfel ei au început să-și dedice grădina zeilor, eroilor, morților.
Natura nu mai era frumoasă, ea devenise acum sacră.

20
 XVIII. BIBLIOGRAFIE

 Viorica S. Constantinescu, Arta grădinii, Editura Meridiane, București, 1992 ;

 John Ormsbee Simonds, Arhitectura peisajului, Editura Tehnică, 1967;
 Lucian Drăguț, Geografia peisajului, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000;
 Vasile Mitrea, Peisagistică-curs, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, 2000;
 Vasile Sonea, Laurențiu Palade, Arboricultură ornamental și arhitectura peisajeră, Editura
didactică și pedagogică, București, 1969;
 M. Preda, L. Palade, Arhitectura peisageră, Editura Ceres, București, 1973 ;
 Bârzu Liga, Ursu Naniu Rodica, Istoria Greciei Antice, Editura Fundatiei Romane de Mâine,
2003;
 Cohat Zves, Jinga Cristina, Civilizaţiile Antice Editura Erc Pres, Bucureşti ,2007;
 Homerus, Homers Odissee, Editura Tehnică, 1967;
 Palade Laurenţiu, Arboricultură ornamentală şi arhitectură peisageră;
 Moisuc Alexandru, Gazonul, ştiinţă şi artă, Editura Agroprint, 2001;
 Toma Dolores, Despre grădini şi modurile lor de folosire, Editura Polirom Iasi, 2001;
 Oproşan Mircea, Gândirea economică din Grecia Antică, Editura Academiei Republicii
Populare Romane, 1964;
 Struve V.V., D.P.Kallistov, Grecia antică, Editura Științifică, București, 1958;
 Vermant Jean-Pierre, Mit și gândire în Grecia antică, Editura Meridiane, București, 1995;
 Burlec Liviu, Istoria antică-Grecia și Orientul, Institutul European, Iași, 1996;
 Husar Adrian, Istoria antică universal, vol.2, Grecia antică, Editura Universității Petru Maior,
Târgu-Mureș, 2001.

Informații situri web:

 https://en.wikipedia.org/wiki/Ancient_Greek;
 http://www.iseoverde.ro/gradinile-din-grecia-legenda-si-adevar-grecia-leaganul-
civilizatiei-moderne;
 https://www.scribd.com/doc/81204685/3-GRADINILE-ANTICHITATII;

Sursă imagini:

https://www.google.ro/search?q=ancient+greek+gardens.

21