Evolutia locuintei Urbane Europene

Locuinta este obiectul preocuparilor profesionale ale unui foarte amplu si divers contingent de specialisti, de planificare, finantare, proiectare, cercetare sociologica, de antropometrie si igiena, constructie si tehnologie, administratie si intretinere. Secolul nostru si mai ales cea de-a doua jumatate a lui, se caracterizeaza in esenta printr-o insemnata crestere a ponderii locuintelor colective si prin trecerea de la pr 313d316d proiectarea si realizarea individuala si esalanta a cladirilor de locuit la cea a ansamblurilor, mai ales sub tensiunea unei cresteri accentuate a ritmului de dezvoltare a oraselor. Evolutia tramei geometrice se reflecta si in regimul de constructie continuu, in cresteri planuite sau spontane, carora istoricii locuintei nu le-au acordat in trecut importanta cuvenite. Ca mod de locuire se distingeau in general 3 mari categorii: cartiere populare, caracterizate prin regiuni de constructie continuu, fie al caselor insiruite, fie al covorului sau terasarii dictate de panta terenului; casa rurala, raportata la o curte, determinata si echipata direct in functie de natura muncii; casa seniorala, beneficiaza in general de o gradina care putea sa favorizeze receptiile prilejuite de contactele sociale; casele fara ferestre spre ulitele inguste, uneori si strambe, ale oraselor sumeriene si egiptene constituie sursa locuintelor vaste si luxoase ale greciei antice si elenistice, fiind preluate apoi in clasicismul lumii Romane. Locuinta tinde sa devine obicetul unei productii industriale de serie ce isi insuseste rapid noile dezvoltari ale tehnicii in constructii si mai ales in instalatii.Astfel s-a nascut preocuparea pentru dimensioanrea riguroasa si conforma(le Corbusier:habitation de grandeur conforme)a spatiilor si locuintei in ansamblul ei. Conditiile sociale din secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea au determinat,dupa cum se stie, amplificarea locuintelor de masa.Morfologia acestora a evoluat pana in prezent, existand tendinta ca spatiile minimale sa se diversifice dupa o functionalitate si forma. Multe din exemplele renumite de cladiri de locuit europene reflecta modul de viata al unei paturi sociale instarite.Aparitia proletariatului industrial a marit densitatea oraselor industriale in prima jumatate a secolului al XIX-lea, iar odata cu aceasta a aparut nevoie acuta de locuinte si de o sistematizare adecvata a oraselor in expansiune.Locuintele muncitorilor erau minimale, inghesuite pe terenuri foarte reduse si erau fie suprapuse, fie insiruite de-a lungul strazilor formand coridoare urbane.Prima locuinta colectiva muncitoreasca a fost realizata

in 1513, de bancherul Fugger, pentru muncitorii pe care urma sa ii retina pe langa manufacturile sale.Apartamentele aveau 2 camera fiecare, iar prin alaturarea si suprapunerea altora a rezultat o cladire lunga cuprinzand 53 apartamente.Ideea de locuinte colective muncitoresti a fost reluata in secolul al XIX-lea in orasele atinse de maladia hiper-popularii.Asemenea locuinte erau plasate in suburbii si pe langa fabrici.In general, nu aveau curti, apartamentele oferind doar adapostul minimal.Prin simplitate si foarte redus effort depus de arhitecti pentru rezolvarea aspectului plastic, arhitectura exterioara pe care il ofereau, erau lesne de recunoscut. Dupa realizarea caselor de raport muncitoresc s-a pus si problema conceperii locuintelor de masa ca o comanda sociala.In acest sens unii dintre marii arhitecti ai secolului XIX si inceputul secolului XX le-au inclus in preocuparile lor de creatie.Fratii August si Gustave Perret au construit in 1902 prima casa pe raport din lume, din beton armat, la Paris.Apartamentele erau suprapuse, cladirea avand un teren foarte redus.De aceasta data insa, incaperile nu aveau suprafete chiar minimale, dar prin felul in care era conceputa intreaga cladire, oferea un nou mod de locuire urbana, care, a capatat o dezvoltare fara precedent in special dupa al doilea razboi mondial. Cel care a adus substantiale inovatii in domeniul locuirii a fost Le Corbusier.Desi a propus mai multe cladiri pentru locuinta colectiva, abea in 1950 s-a construit la Marsilia o unitate de locuit care ingloba pe langa spatiile de locuit si dotari de prima necesitate:comert, scoli. Walter Gropius impreuna cu colctivul de specialisti de la Bauhaus incepand cu 1922 foloseau scheme tipizate de apartamente cu ajutorul carora compuneau cladiri de locuit in masa sub forma unor volume paralelipipedice insirate , amplasate in general in suburbiile marilor orase ca Frankfurt, Berlin,etc.Traditia de locuire autohtona ofera multe rezolvari spatiale si moduri de utilizare a locuintelor in functie de conditiile locale.Compartimentarea incaperilor e subordonata sursei naturale de incalzire.Fatadele cu camere de locuit trebuia desfasurate spre SE,creindu-se asltfel forme in plan. Dimensiunea unui spatiu este considerata de cei mai multi,esentiala.Aceasta e exprimata si prin numarul de camere ,de invivizi care faciliteaza corelarea marimii locuintei cu cea a familiei, fiind expresia intre suprafata totala si cea a unei camere.Reducerea inaltimii camerelor fata de cei 3.5 metri din secolul XIX.

ARHITECTURA MODERNA DIN ROMANIA IN PERIOADA 1920-1940