Noţiuni generale asupra unităţilor geostructurale majore ale scoarţei

La scara terestra, din punct de vedere al tectonicii sunt separabile doua mari
categorii de unitati geostructurale:
a)platforme si scuturi
b)centuri (lanturi) orogenice
a) Platformele si scuturile reprezinta acele zone care au un grad de stabilitate
foarte mare sub raport tectonic. Se utilizeaza in literatura de specialitate sub aceste
denumiri si termenul de craton(cratogen). Acestea sunt supuse din punct de vedere
geodinamic doar la simple basculari pe verticala la care se adauga si miscari de translatie
datorita faptului ca acestea constituie placile litosferice. Ca urmare a procesului de
basculare, platformele sunt supuse invaziilor sau retragerilor marine (oceanului planetar).
Invazia sau retragerea oceanului planetar intra sub incidenta eustatismului planetar. Este
dificil astazi sa deosebim in cadrul succesiunii planetare cu discordante mai ales in cadrul
depozitelor de platforma doar dupa revenirea procesului de basculare cat si eustatismului.
In cadrul zonelor de craton se pot distinge 2 etape evolutive considerate a fi etaje
structurale specifice. Avem definite bine 2 etaje : unul inferior si altul superior. Sunt bine
reprezentate in majoritatea cazurilor unde sunt platforme.
Etajul stratigrafic inferior constituie soclul (fundamentul) in majoritatea
situatiilor. Acest etaj este alcatuit din grupuri de roci cristalo-filiene, roci care sunt
strabatute de corpuri magmatice. In ascensiunea geostratigrafica soclul corespunde unei
etape in care regiunea respectiva a trecut printr-o faza de bazin de sedimentare si apoi
printr-un ciclu orogenic prin care seriile sedimentare au fost supuse unor procese de
cutare dar si unor procese de metamorfism. Ulterior catena orogenica generata a fost
supusa unor procese de reajustare statica urmata de o eroziune puternica si adusa in final
in stadiul de peneplena. Aceasta etapa arata cum orogenul peneplenizat este integrat
vechii placi litosferice la marginea careia a fost integrat. Soclul este un vechi orogen.
Procesul de peneplenizare se mai numeste proces de cratonizare. Sunt situatii in care
ulterior procesului de cratonizare a vechiului orogen, soclul a revenit in domeniul de
sedimentare si sunt situatii in care s-au acumulat stive de sedimente impresionante (peste
10000m). In majoritatea situatiilor depozitele acumulate au ramas in pozitie primara
(orizontala) dar sunt cunoscute si situatii in care au fost usor deformate.
Revenirea soclului in domeniul de sedimentare constituie un nou ciclu de evolutie care
genereaza etajul structural superior (cuvertura sedimentara). Limita dintre etajele
structurale (soclu-cuvertura) este data de o discontinuitate majora.
In cadrul soclului intalnim mai multe situatii. Se pot intalni roci metamorfice de tip : tipul
rocilor globale ne obliga sa consideram ca sunt la origine ofiolite metamorfozate. Sunt
situatii in care soclurile vechi (prealpine) afloreaza fara sa mai suporte cuvertura
sedimantara sau aceasta este foarte subtire si pastrata ca martori de eroziune. Soclurile
poarta denumirea de scut. Exista si alte situatii in care zone de soclu cristalin sau
magmatic apare pe areale foarte reduse. La aceasta situatie se utilizeaza denumirea de
masiv. Masivul este scut care are dimensiuni mai reduse. Varsta platformelor sau
scuturilor se stabileste in functie de ciclul tectonic care a dus la realizarea de orogen al
vechiului soclu, dar si la cutarea si metamorfozarea rocilor preexistente. Acest criteriu a
facut ca sa se utilizeze denumiri pentru platforme dupa cum sunt : platforme
proterozoice, platforme Caledonice sau platforme Hercinice. S-ar putea sa mai intalnim
si alte denumiri precum platforma Epihercinica sau Epiproterozoica care semnifica faptul
ca aceste platforme au cuvertura ceva mai noua decat soclul.
b)Centuri orogenice
In mare sunt unitati majore tectonice rezultate in urma unei evolutii geotectonice.
Centurile corespunzatoare unui sir muntos de regula cutat rezultat din evolutia unei arii
labile din scoarta terestra. Centurile orogenice se plaseaza la limita dintre placi, acesta
fiind si motivul pentru care au o structura tectonica foarte complicata intalnindu-se cute
simple, deversate, altele culcate mergand pana la panze de sariaj. La ansamblu, centurile
orogenice manifesta miscari verticale pozitive datorita proceselor de reajustare izostatica.
Centurile orogenice arata/materializeaza directiile de evolutie a vechiului ocean
consumat, resturile fiind integrate ca ofiolite sub forma de olistolite sau sub forma
panzelor de obductie. Centurile orogenice sunt caracterizate si de o seismica destul de
ridicata. Zone de megasutura.
 Terminologia stratigrafica prepaleozoica

In literatura actuala se utilizeaza terminologia consacrata si atestata dar se mai

intalneste si alta. Fie de influenta anglo-saxona fie ruseasca. Terminologia in cauza are
sensuri aplicate fie in domeniul stratigrafiei, astfel termenul de RIPHEAN provine din
literatura rusa fiind utilizat pe geologia Muntilor Ural. In literatura latina Uralii erau
cunoscuti ca Ripheus. Acest termen este echivalent cu o parte din termenii clasici din
Proterozoic mediu cat si cel superior. Ca plasare in timp, Ripheul vine de la 1000m.a in
urma pana pe la 600m.a. Este sinonim si cu alti termeni precum SIMIAN, BELTIAN=>
EOCAMBRIAN. Vendianul (rusa) introdus de Sokolov reprezinta partea terminala a
Ripheanului. Stratigrafia depozitelor vendiene se gaseste sub depozitele cambriene.
Stratotipul se gaseste in Podisul Valdai si este plasat in timp de pe la 600m.a. pana la
570m.a
Un alt termen este BAIKALIAN – termen ce se refera la o faza geotectonica in
limita ciclurilor tectonice proterozoice si caledoniene. Stratigrafic, acest termen este
echivalent cu Ripheanul. Corespunzator acestor termeni se regasesc denumirile unor
cicluri orogenice, denumiri care au fost preluate dupa o serie de zone consacrate pe alte
continente. Astfel, in scutul Baltic este cunoscut ciclul orogenetic SVEKOTENIAN –
KARELIAN. Aceasta este clasata in timp in Proterozoicul inferior depasind limita cu
Proterozoicul mediu.
Din geologia zonei Canadiene au fost preluate in zona denumirile unor faze
tectogenetice, precum faza Elsoniana petrecuta la inceputul Proterozoicului mediu,
Greenvilian – Dalslandiana, care s-au manifestat spre sfarsitul Proterozoicului mediu.
Pentru fazele de la sfarsitul Proterozoicului superior se folosesc 3termeni care sunt
echivalenti : Orogeneza Cadoniana sau Assyntica; Orogeneza Baikaliana
Cadonian – preluat din literatura franceza si predominant zonei Cadone
Assyntic – engleza
Se pare ca se impamanteneste ca pentru Proterozoic sa se foloseasca termenul de
Precambrian Superior, Mediu si Inferior.