Sisteme de Radiocomunicatii - Echipamente de Radio Receptie PDF

Sisteme de radiocomunicaţii
3. Echipamente de Radior Recepţie (ERR) - noţiuni generale

3.1 Funcţiunile şi parametrii ERR
Funcţiuni:
- selecţia semnalului dorit,
- amplificarea semnalului modulat,
- demodularea,
- prelucrarea semnalului demodulat.
ARFS D PSD
Figura 3.1.1
Parametrii caracteristici (specifici):
• parametrii valabili la orice RR
sensibilitate
selectivitate
fidelitate
factor de zgomot
siguranţă în funcţionare
stabilitatea funcţionării
cu temperatura
cu tensiunea de alimentare
• parametrii dependenţi de tipul de RR:
eficacitatea RAA (RMA)
rejecţie MA parazită (RMF)
putere de ieşire (RR cu AIF)
nivel de semnal de ieşire (RR-tuner DECK)
nivel zgomot rezidual datorat brumului ce însoţeşte
tensiunea redresată.
3.2 Clasificarea RR
a) după destinaţie:
- comerciale, RD şi RTV (Radioreceptoare de Larg Consum, RLC)
- profesionale:
- radiotelefoane
- radiorelee
1
- radiolocaţie
- telecomandă
- telemetrie
- sisteme TV pentru transmisiuni de tipărituri
- de trafic.
b) după semnalul modulat recepţionat
- MA cu P
- MF
- MA-BLU
- MA-MF
- MA (cu P, PS, BLU)
c) după structura amplificatorului selectiv de RF:
- amplificare directă
- cu reacţie
- cu superreacţie
- cu detecţie sincronă directă (sincrodină)
- cu o schimbare de frecvenţă (SF)
- cu două sau mai multe SF.
d) după gama de frecvenţă prelucrată; RR de radiodifuziune pot fi:
- UL
- UM
- US
- UUS
- UM+UUS
- UU+UM+UUS etc.
e) după modul de exploatare:
- staţionare
- mobile
- portabile
f) după gradul de amplificare a semnalului demodulat:
- tuner (cu amplificator de putere exterior)
- cu amplificator de putere încorporat.
g) după alimentare:
- de la acumulatori / baterii
- de la reţea
- mixtă.
2
3.3 Noţiuni şi mărimi folosite în definirea parametrilor ERR
1. Semnal de RF modulat normal –un semnal cu o frecvenţă purtătoare

oarecare f0, cu modulaţie sinusoidală cu frecvenţa fm=1000Hz şi cu gradul
de modulaţie: m=0,3mmax
MA, m =0,3
MF, ∆f=15KHz (∆fmax=50KHz)
2. Antena artificială reprezintă un circuit care se intercalează între generator
şi radioreceptor pentru a simula cât mai bine comportarea antenei reale.
In cazul RR care folosesc antenă cu ferită antena artificială este o antenă
cadru.
a) antena cadru:
d=0,6m
d=25cm RR
Rg
Figura 3.3.1
Eg
30nSE g
ED =
d 3 ( R g + Rd )
b) antena artificialăUL/UM
L
R1 C1
R2 C2
Figura 3.3.2
3
c) antena artificială UUS
Rg L L
Ea=2Eg
Rr=4Rg
Eg
~ Figura 3.3.3
L L
3. Nivelul semnalului de intrare se evaluează în două moduri funcţie de tipul

antenei de recepţie:
a. RR care folosesc antenă exterioară (deci care vor folosi antena

artificială standard pentru măsurători) :
- valoarea efectivă a t.e.m. a generatorului echivalent antenei
artificiale la care s-a conectat un generator de semnal standard.
Nivelul se exprimă în µV sau dBµ=20logEa/Ear.Er=1µV.
b. RR care folosesc antenă cu ferită.

- valoarea efectivă a componentei electrice a undei plane
echivalente generală de către antena generatorului de semnal
standard. Se exprimă în µV/m sau dBµV/m.
4. Frecvenţe de măsură standardizate; Pentru a putea compara rezultatele şi

pentru ca măsurătorile să fie reproductibile se folosesc o serie de frecvenţe
specificate prin norme; numărul frecvenţelor pentru o gamă dată depinde
de complexitatea acceptată pentru măsurători
- Măsurători în unu-două puncte:
250kHz 1000 kHz 69MHz 94 MHz 108 MHz
- Măsurători în minim trei puncte:
160 kHz 200 kHz 250 kHz 540kHz 1000kHz 1600 kHz. ......
5. Puterea de ieşire maximă, utilizabilă; se defineşte la o frecvenţă dată şi

reprezintă puterea la care factorul de distorsiuni este sub o anumită valoare
limită. Această limită nu poate fi mai mare de 10%.
6. Puterea de ieşire nominală se defineşte ca fiind puterea de ieşire realizată

la fm=1000Hz, astfel încât d ≤ 10% (sau altă valoare dată de fabricant).
4
7. Puterea de ieşire standard este o putere de măsură; depinde de puterea

nominală dar nu foarte strâns:
1mW 5mW 50mW 500mW
Acest parametru este menţionat de fabricant.
8. Reglajul de ton în poziţie normală (egalizor) corespunde poziţiei acestor

reglaje care asigură banda maximă cu neuniformităţi minime.
9. 9. Sarcina artificială reprezintă o rezistenţă de valoare egală cu modulul

impedanţei sistemului acustic al amplificator de joasă frecvenţă la
fm=1000Hz.
10. Acordul radioreceptorului reprezintă reglarea comenzilor manuale ale RR

pentru a obţine puterea de ieşire maximă. Se foloseşte semnal de intrare
suficient de mic pentru a nu se intra în zona neliniară: Uin=34dBµ sau
54dBµV/m.
3.4 Sensibilitatea RR
Este un parametru care se exprimă prin nivelul minim al semnalului de
intrare care poate fi prelucrat corespunzător; Presupune existenţa unui
criteriu; acesta poate fi:
a) puterea de ieşire;
b) raportul semnal-zgomot.
a) In acest caz se defineşte sensibilitatea limitată de amplificare Sa.
Conform ideii de mai sus Sa reprezintă nivelul minim al semnalului de
intrare, modulat normal, care în condiţiile în care RR este acordat pe
frecvenţa de măsură, cu reglajul de ton în poziţie normală şi cu volumul la
maxim permite obţinerea la ieşire a puterii standard.
Acest parametru caracterizează câştigul global fără o legătură cu calitatea.
b) In acest caz se defineşte sensibilitatea limitată de zgomot Sz. Sz reprezintă

nivelul minim al semnalului de intrare, modulat normal, care în condiţiile în
care RR este acordat pe frecvenţa de măsură, cu reglajul de ton în poziţie
normală şi cu volumul la maxim permite obţinerea la ieşire a unui semnal
caracterizat printr-un raport semnal/zgomot standard.
Raportul semnal zgomot are valorile:
MA - RSZ0=20dB
MF - RSZ0=26dB.
Existând cele3 două valori pentru sensibilitate, definite ca mai sus, trebuie
aleasă una care să caracterizeze radioreceptorul. Aceasta se numeşte
5
sensibilitatea maximă utilizabilă. Ea se obţine ca fiind cea mai mare dintre

cele două:
Su=max (Sa,Sz)
Pentru măsurarea sensibilităţii se foloseşte schema bloc:
ft =fmM
FTJ
1
GSS AAS RR Rs
2
FTB
fc=fmo
Figura 3.4.1
De menţionat că la măsurarea sensibilităţii se recomandă măsurarea

parametrului complementar (Po la Sz şi RSZ la Sa).
RSZ=Ps/Pz
Se pot întâlni două situaţii:

a) Sa>Sz b) Sz> Sa
a) Radioreceptoare cu zgomot mic şi/sau cu câştig mic,
Pout
P2
P1
Figura 3.4.2
RSZ2 RSZ1
Uin
Sz Sa
6
RSZ2=RSZst
RSZ1>RSZ2
b) RR cu zgomot mare şi/sau cu câştig mare.
RSZ
RSZ2
RSZ1 P2>Ps
Figura 3.4.3
P1=Ps
Sa Sz
In cel de al doilea caz se poate acţiona pentru a măsura sensibilitatea

limitată de zgomot la puterea standard. Potenţiometrul de volum conservă
RSZ; scăzând volumul scade puterea de ieşire până se ajunge la puterea
standard.
3.5 Selectivitatea RR
Selectivitatea poate fi definită în două situaţii:
a) - semnalele aplicate la intrare au nivele mici
b) - semnalele aplicate la intrare au nivele mari.
3.5.1. Selectivitatea definită pentru semnale mici
Semnalele fiind mici se consideră valabil principiul suprapunerii efectelor;

deci nu are importanţă dacă este prezent un semnal sau mai multe; în
consecinţă se consideră că semnalul şi perturbaţia nu acţionează simultan.
Selectivitatea la semnale mici este dată prin mai mulţi parametri:
- selectivitatea la canalele adiacente;
- selectivitatea la semnale dependente de tipul RR cum ar fi cele
definite pentru RR cu una sau mai multe SF:
- selectivitatea la frecvenţa intermediară;
- selectivitatea la frecvenţa imagine.
7
Selectivitatea la canalele adiacente evaluează atenuarea introdusă de

amplificatorul selectiv la o frecvenţă egală cu frecvenţa purtătoare a
canalului vecin:
fn ; fp
fp=fn+∆f
∆f=9KHz (MA), 300KHz(MP)
Se defineşte ca fiind raportul exprimat în dB între nivelul semnalului de
intrare pentru perturbaţie şi pentru semnalul util, semnale aplicate în
aceleaşi condiţii ca la măsurarea sensibilităţii, limitată de zgomot.
Evident există două canale vecine; dacă se obţin (şi de regulă se obţin)
valori diferite la cele două canale
a+ + a−
aa =
2
Metode de măsură:
1. direct;
2. din curba de selectivitate.
In ambele cazuri se foloseşte schema precedentă.
Se evaluează Sz rezultând valoarea tensiunii de intrare - Uio.
Metoda 1. Se dezacordează RR cu ∆f, se măreşte nivelul pentru a obţine

aceeaşi putere de ieşire ca mai sus şi rezultă tensiunea Up.
Up
a a = 20 l og [dB ]
Ui o
Se constată că în cursul măsurătorii se conservă nivelul tensiunii de ieşire
(puterii) nu cel al tensiunii de intrare. In acest mod se evită acţiunea
reglajului automat care ar falsifica rezultatul tinzând să se opună scăderii
semnalului de ieşire.
Metoda 2. Se trasează curba de selectivitate efectuând măsurătoarea de mai

sus în mai multe puncte la f>fs şi f<fs. Se obţine imaginea din figura 3.5.1.
8
Ui/Ui0
a+ a+
Figura 3.5.1
f0 +∆f
-−∆f
Se observă că pe lângă atenuarea la canalul adiacent pe această

caracteristică se poate evalua şi banda de trecere care va permite precizarea
unui alt parametru: fidelitatea.
3.5.2. Selectivitatea la nivel mare al semnalelor de intrare
Dacă semnalele de intrare nu mai sunt de nivel mic încep să se manifeste

fenomene neliniare.
prelucrarea unui semnal (cel util) poate fi influenţată de nivelul celorlalte.
se definesc trei parametrii care permit definirea selectivităţii la nivel mare:
1. înecarea semnalului util;
2. transmodulaţia;
3. atenuarea semnalelor perturbatoare pe frecvenţa imagine şi
intermediară (ca şi în cazul anterior va fi reluat şi precizat la RR
cu o SF).
Măsurarea acestor parametri se face folosind metoda cu două sau mai
multe semnale aplicate simultan. Schema bloc folosită este dată în figura
3.5.2.
9
GSS1 ft =fmM
~ FTJ
1
AA2 RR Rs
2
FTB
~
GSS2 fc=fmo
Figura 3.5.2
1. Inecarea semnalului util

Se presupune că RR este acordat pe frecvenţa semnalului util. Dacă se
aplică, simultan, un semnal perturbator, al cărui nivel este variabil se va
constata că nivelul şi alte caracteristici ale semnalului util sunt influenţate
de către semnalul perturbator.
De regulă nivelul semnalului util începe să scadă atunci când semnalul
perturbator depăşeşte un nivel dat.
Înecarea semnalului util (notată prin Ni), parametru care evaluează
acest fenomen, se defineşte ca fiind nivelul semnalului perturbator
nemodulat, aplicat la intrare care reduce cu 3dB nivelul audio care era
stabilit iniţial la puterea standard.
S-a constatat că parametrul menţionat depinde de nivelul semnalului util
(efectul scade când acest nivel creşte), de distanţa în frecvenţă între cele
două semnale (∆fp=fp-fu, efectul creşte atunci când ∆fp scade).
Ni
Ui3
Ui2
Figura 3.5.3
120
Ui1
100
80
-20 -10 0 +10 +20 +30 ∆f
10
Aceste aspecte sunt puse în evidenţă prin reprezentarea grafică a

dependenţei Ni=f(∆f) dată în figura 3.5.3. În această reprezentare s-a ales ca
parametru nivelul semnalului util Ui (Ui1 < Ui2< Ui3).
2. Transmodulaţia
Dacă semnalele perturbatoare sunt mari se constată că atunci când RR este

acordat pe semnalul util şi se taie modulaţia acestuia la ieşire rămâne un
semnal audio care provine de la semnalele perturbatoare.
Cu alte cuvinte datorită neliniarităţilor se transferă semnal modulator de la
semnalul perturbator la semnalul util.
Transmodulaţia evaluează efectul acestui fenomen.
Transmodulaţia se defineşte ca fiind nivelul semnalului perturbator
modulat normal care aplicat simultan cu semnalul util nemodulat (pe
care RR este acordat) produce un semnal de audio frecvenţă cu 20dB
sub nivelul obţinut pentru semnalul util (dacă acesta ar fi modulat
normal).
Măsurătorile realizate, ca şi în cazul parametrului anterior conduc la
concluzii similare şi la reprezentări grafice cu alură asemănătoare.
Na
80µV
120
60µV Figura 3.5.4

80
40µV
60
-20 -10 0 10 20 ∆f
In cazul în care transmodulaţia este evaluată pentru canalul adiacent se spune

că se măsoară selectivitatea relativă faţă de acesta.
3.6. Fidelitatea
11
Prin acest parametru se evidenţiază gradul în care RR modifică semnalul

modulator în cursul prelucrării.
Fidelitatea se exprimă prin:
1. factorul de distorsiuni neliniare;
2. distorsiunile liniare (de amplitudine).
1. Factorul de distorsiuni neliniare are aceeaşi definiţie ca la orice echipament
electronic; se aplică un semnal modulator sinusoidal şi se evaluează
fundamentala şi armonicele (A1,A2...An):
N
∑A 2
2
k
δ = N
∑A 1
2
k
De multe ori se reţin numai una sau două armonici deoarece A1>>Ak (k>2).
A22 − A32
δ =
A12
Pentru evaluarea corectă este necesar un generator cu distorsiuni neliniare
foarte mici.
2. Distorsiunile liniare rezultă din caracteristica de frecvenţă globală a RR

care reprezintă variaţia puterii de ieşire a semnalului RF modulat cu m=30%
funcţie de frecvenţa de modulaţie.
Pout /P0
[dB]
Figura 3.5.4
fmm fmM fm
Evident această caracteristică depinde de :

- amplificatorul AF (cuplaje, decuplări) la joasă frecvenţă;
12
- caracteristicile de selectivitate ale amplificatoarelor selective de IF la

frecvenţe înalte;
- reglajele de ton.
3. Eficacitatea reglajelor de ton

Se măsoară prin determinarea puterii de ieşire la 100Hz şi la 8000Hz
pentru poziţiile externe ale potenţiometrelor de reglaj a tonalităţii.
4. Caracteristica de frecvenţă a amplificatorului de AF.
Este util să se remarce că toate aceste caracteristici se evaluează pe sarcina

artificială, deci nu includ caracteristica de frecvenţă a sistemului de redare
a sunetului. Aceasta poate fi evaluată separat.
3.7 Caracteristicile sistemului RAA
Aşa cum se va vedea în paragrafele următoare sistemul RAA are rolul de a

menţine puterea de ieşire relativ constantă în cazul în care apar variaţii ale
nivelului semnalului de intrare.
Decizia se bazează pe componenta continuă (medie) proporţională cu
purtătoarea care rezultă la ieşirea unor demodulatoare.
Eficienţa acestui sistem, poate fi pusă în evidenţă prin ridicarea aşa numitei
caracteristici RAA care reprezintă Pout=f(Uin).
Pout
( mW)
Figura 3.5.5
Uin(µV)
În documentaţia tehnică a aparatelor de radiorecepţie comerciale se

menţionează un parametru mai simplu: eficacitatea sistemului RAA care
reprezintă variaţia nivelului semnalului de intrare pentru care nivelul
semnalului de ieşire variază cu o valoare standard (10dB).
Acest parametru se poate măsura din caracteristica de mai sus sau direct.
13
Pentru măsurarea directă, după acord, cu un nivel al semnalului de intrare

relativ mic, se reglează nivelul semnalului de intrare, Uin, la 100dBµ şi din
potenţiometrul de volum se determină Pout=Pn/2 (jumătate din puterea
nominală).
Se reduce nivelul semnalului de intrare până când puterea semnalului de
ieşire, Pout, scade cu 10dB; rezultă nivelul Uin2.
Eficaitatea RAA este dată de relaţia:
U i n1
η = 20 l og
U i n2
14
4. Echipamente de RR - analiza la nivel de schemă bloc

4.1 Introducere
Analiza care urmează are la bază clasificarea RR pe baza structurii

amplificatorului selectiv de radiofrecvenţă.
Acest criteriu permite şi o abordare a RR de la scheme simple spre scheme
complexe.
In consecinţă pot fi analizate:
• RR cu amplificare directă
• RR cu reacţie
• RR cu super-reacţie
• RR cu o schimbare de frecvenţă
• RR cu după sau mai multe schimbări de frecvenţă.
În acest curs ne vom limita la radiorecetoarele cu amplificare directă şi la
cele cu o schimbare de frecvenţă.
4.2 RR cu amplificare directă
Schema bloc a unui astfel de receptor este dată ân figura 4.2.1

AR
CI ARF D AAF
RAA
Figura 4.2.1
Vom urmări rolul blocurilor funcţionale:

• CI - circuit de intrare
- conectarea antenei la primul etaj activ din RR;
- pentru a avea pierderi mici se foloseşte un circuit LC;
- deoarece are şi funcţiuni selective se mai numeşte şi circuit de
preselecţie.
• ARF - amplificatorul de radio frecvenţă - realizează funcţii de selecţie şi
amplificare.
15
- semnalul este mic; dacă se doreşte sensibilitate mare este necesar

zgomot mic.
• Demodulatorul extrage mesajul purtat de către semnalul RF;
• Amplificatorul de joasă frecvenţă; aduce sem,nalul demodulat la un
nivel adecvat aplicaţiei pentru care este destinat;
• Reglajul automat al amplificării RAA
- nivel de intrare variabil
- nivel de ieşire cât mai constant
- soluţie: se extrage o informaţie din semnalul recepţionat, adică o
tensiune proporţională cu nivelul acestuia; cu aceasta se comandă în
mod corespunzător câştigul ARF; o asemenea informaţie la radio
receptoarele MA cu P se poate extrage din semnalul demodulat; este
vorba de componenta de curent continuu.
- având în vedere aceste aspecte de multe ori RAA este un simplu FTJ
cu ft≤fmm. Alteori se poate adăuga un amplificator de curent
continuu. Dacă semnalul este fără purtătoare iar demodulatorul este
un detectorul de produs, componenta medie nu mai este cea dorită.
Este necesar un detector special pentru RAA.
Analiza performanţelor; O vom realiya considrând că amplifcatorul de RF
are mai multe etaje cu schema dată în figura 4.2.2:
♦ sensibilitatea - relativ mică şi, dacă ne referim la un RR cu acord
variabil, este variabilă cu frecvenţa,
Figura 4.2.2
- acordul variabil Cv; mai multe etaje, mai multe secţiuni; greu de
realizat; curent 2-3-4 secţiuni.
- Pentru fiecare etaj se poate evalua:
G ≈ - gmZdo
Zd0 =QωoL
- Deoarece s-a constatat că, practic, se poate considera factorul de
calitate, Q, ca fiind constant
G≅kω
16
- Aşadar sensibilitatea este variabilă.
♦ Selectivitatea depinde direct de banda la 3 dB a fiecărui circuit

fr
B= ≈ f r (Q ~ constant) ;
Q
2∆fQ 2
a n = 10 n log (1 + x 2 ) = 10 n log [1 + ( ) ]
fr
- cu cât sunt mai puţine etaje - scade selectivitatea;

- dacă RR este cu acord variabil, număr limitat de etaje -
selectivitate redusă.
- creşte frecvenţa (chiar dacă acordul este fix):
fr
B = ; Q<100
Q
- la un moment dat nu mai pot fi eliminate canalele adiacente.
Ex. fr=10MHz; Q=100
B=10000/100=100KHz
trec zece canale fără vreo atenuare sesizabilă.
Concluzie: aceste RR realizează performanţe acceptabile dacă lucrează pe

frecvenţă fixă şi nu prea mare (max.2MHz).
4.3 R.R. cu reacţie

schemă bloc este dată în figura 4.3.1.
CI ARF D AAF
CR
Figura 4.3.1
Principiu: un amplificator cu reacţie care în buclă deschisă are câştigul A0
şi bandă B0 iar circuitul de reacţie (CR) are factorul de transfer independent
de frecvenţă şi egal cu β, în buclă închisă va fi caracterizat prin:
17
A0
Ar =
1 ± β A0
Br = (1 ± β A0 )
Dacă se optează pentru reacţie pozitivă (semnul -) βA0 tinde la 1, deci Ar→
∞, iar Br → 0, crescând sensibilitatea şi selectivitatea.
Dezavantaj - pericolul permanent de intrare în oscilaţie, deci funcţionarea
instabilă.
4.4 R.R. cu super-reacţie (RR-MA)

Principiu: un amplificator cu reacţie pozitivă poate fi considerat că este în
regim de funcţionare stabilă dacă lucrează ca oscilator.
Dacă se poate găsi o soluţie pentru a transfera informaţia de la intrare la
ieşire s-ar putea elimina instabilitatea care caracterizează radioreceptoarele
cu reacţie.
Soluţia a rezultat plecând de la observaţia că există o legătură intrare-ieşire

în faza de amorsare a oscilaţiilor:
- timpul de stabilire a regimului permanent depinde de condiţiile
iniţiale.
- Acestea sunt date de oscilaţia pe frecvenţă f0 existentă la intrare.
- Stabilirea regimului permanent are loc mai repede dacă semnalul de
intrare este mai mare (figura 4.4.1).
Fig.4.4.1
- pentru a transmite o informaţie despre nivelul semnalului (sau altfel
spus, despre gradul lui de modulaţie) se va forţa oscilatorul să repete
faza de amorsare a oscilaţiilor. Pentru aceasta se introduce în schema
bloc un oscilator de blocare, OB (figura 4.4.2).
18
CR
CI ARF AAF
S D
TJ
Figura 4.4.2
OB
Pentru a ilustra funcţionarea unui astfel de scheme care poate fi utilizată,

evident, numai pentru semnale MA, se va analiza un receptor care lucrează
în regim liniar (se va vedea că există mai multe variante de RR cu
superreacţie).
Formele de undă: la intrarea receptorului, după oscilator şi după un
demodulator fără un filtru trece jos cu frecvenţa de tăiere aleas numai
pentru a elimina frecvenţa purtătoare, pot fi observate în figura 4.4.3.
Fig.4.4.3
19
Se demonstrează că o succesiune MIA-natural conţine printre componente

semnalul modulator deci cu un FTJ proiectat corespunzător se poate
extrage acest semnal.
Regimul de lucru al acestor receptoare poate fi controlat prin raportul
dintre perioada de blocare şi timpul de creştere al oscilaţiei; în cazul de mai
sus timpul de creştere este mai mare decât perioada de blocare;
Alte variante:
• RR logaritmic la care raportul menţionat este ales în aşa fel încât
semnalul să ajungă în limitare şi să rămână o vreme în acest regim;
în acest mod modulaţia va modifica nu amplitudinea ci durata
impulsurilor de RF. Rezultă un semnal de tip MID care la rândul lui
poate fi demodulat prin filtrare;
• RR cu autoblocare. Pentru această variantă nu se adaugă un oscilator
de blocare şi oscilatorul este proiectat să se blocheze după ce
lucrează un interval t în regim de limitare; Se poate constata că acum
are loc o modulaţie în frecvenţă a impulsurilor RF.
20
4.5 R.R. cu o schimbare de frecvenţă

4.5.1 Aspecte generale - principiul de lucru
Conform concluziei de la RR cu amplificare directă acestea au

performanţe bune dacă lucrează pe frecvenţă fixă şi nu prea mare. S-a pus
problema dacă nu se poate face în aşa fel încât să se folosească un asemenea
RR iar pentru a gama de frecvenţă de interes să se acţioneze astfel încât banda
corespunzătoare diverselor emisiuni să fie adusă pe frecvenţa centrală a
acestui RR.
Răspunsul este afirmativ iar metoda folosită pentru realizarea translaţiei
este cunoscută sub denumirea de schimbare de frecvenţă.
Principiul acestei metode este ilustrat de schema bloc dată în figura 4.5.1.
s1(t) s3(t)
ARF
OP f0
s2(t)
OSC Figura 4.5.1
s1 (t ) = U (t ) cos [ω1t = ρ1 (t ) ]
s 2 ( t ) = U 2 cos ω 2 t :ω 2> ω 1
U 2 U( t )
s3 ( t ) = cos[(ω 2 + ω 1) t + ρ 1] + cos[(ω 2 − ω 1) t − ρ 1]
2
ω1 ω2
ω 2 -ω 1 ω2 ω 2 +ω 1
Ambii termeni asigură o SF, adică apariţia unui semnal având frecvenţa
purtătoare diferită de cea a semnalului de intrare.
21
- prin însumare;
- prin diferenţă.
Se constată că:
- se conservă modulaţia U(t), ϕ(t)
- funcţie de termenul ales pot exista anumite restricţii pentru a nu
distorsiona semnalul.
Pentru a recepţiona un semnal cu o frecvenţă centrală precisă, de
exemplu fs1, trebuie pusă condiţia:
f’s=f2-fs1=f0
B0≥Bsemnal
sau
f’s=f2+f1=f0
B0≥Bsemnal
Este uşor de observat că variind valoarea f2 se poate obţine îndeplinirea
condiţiei de recepţie pentru orice frecvenţă purtătoare dacă s-a ales valoarea
lui f0 (în primul caz fără restricţii, în al doilea f1<f0.
Observând schema de pricipiu, se constată că la datorită modului de
lucru au apărut blocuri cu funcţii specifice; De aceea au fost introduse o serie
de noţiuni asociate RR cu o schimbare de frecvenţă:
- oscilator local (OL),
- frecvenţă intermediară (fi),
- amplificator de frecvenţă intermediară (AFI),
- schimbător de frecvenţă (mixer),
- amplificator de Radio Frecvenţă (ARF).
4.5.2. Variante de realizare a SF

Se va arăta că există 3 variante, funcţie de relaţia stabilită între fi şi f1/f2 şi
funcţie de valoarea relativă a acestora (f2>f1, f2<f1).
Pentru RR-MA una singură s-a dovedit eficientă, iar pentru RR-MF două.
Pentru această scurtă analiză se consideră semnalul de intrare (figura
4.5.1)
4
s1 ( t ) = ∑U n ( t ) cos( ω n ( t ) + ρn ( t )]
n=1
cu condiţia ω1<ω2<ωh<ω3<ω4.
U 2 (t ) = U h cos ω h t
22
Figura 4.5.1
ω1 ω2 ωh ω ω4 ω
3
După mixerul realizat cu operator de produs rezultă:

U hU i ( t )
s3 ( t ) = ∑
1, 2 2
cos [ (ω h − ω i )t − ρ i ] +
U hU i ( t )
+ ∑
3, 4 2
cos [ (ω i − ω h )t + ρi ] +
U hU i
+ ∑
1...4 2
cos [ (ω h + ω i )t + ρi ]
Observaţii:
- Toate trei semnalele reprezintă schimbări de frecvenţe,
scrierea fiind astfel încât să rezulte valori pozitive pentru
frecvenţe.
- Totdeauna semnalul rezultat creşte dacă Uh creşte deci este
de dorit ca amplitudinea Uh să fie cât mai mare posibil.
ω3-ωh ωh-ω2 ω4-ωh ωh-ω1 ωh+ω1 ωh+ω2 ωh+ω3 ωh+ω4 ω
Figura 4.5.2
Din cele de mai sus rezultă patru variante de realizare a SF (de fapt trei
deoarece ultima este de fapt o detecţie sincronă):
1. prin însumare
2. infraheterodină; prin scădere cu ωh<ω0;
3. superheterodină; prin scădere cu ωh>ωs;
23
4. sincrodină; prin scădere cu ωh=ωs; (caz particular pentru RR cu

amplificare directă şi detecţia sincronă).
4.5.3 Analiză comparativă a variantelor de realizare a SF

Se va evidenţia că pentru echipamentele de RR cea mai convenabilă
variantă o reprezintă SF superheterodină şi numai în cazuri particulare SF
infraheterodină.
Se vor analiza performanţele RR din punctul de vedere al
realizabilităţii şi din punctul de vedere al perturbaţiilor ce pot să
apară în cursul operaţiei de schimbare de frecvenţă.
Ipoteze de lucru:
• mixer real: nu numai s1*s2 (f1±f2) ci şi combinaţii de tipul sk1*sj2,
k,j=1...∞, deci componente având frecvenţele ±kfs±jfh (în particular
fs, fh, nfn etc.)
• amplitudinea Uh trebuie să fie mare - armonicile sunt şi ele mari
interferenţa cu ele este periculoasă,
• trece fs - fi nu poate fi aleasă în gamele de lucru; trecând direct prin
SF semnalul pe fi va fi imposibil de eliminat şi este o perturbaţie
permanentă. Pentru a nu produce astfel de fenomene semnalele din
jurul lui fi nu trebuie să ajungă la SF deci trebuie eliminate de
filtrele care preced SF. Dacă este în gama de lucru odată cu ea se
elimină şi semnale utile c.c.t.d.
• se va considera cazul unui RR MA cu mai multe game de lucru
(figura 4.5.3).
UL UM US
Figura 4.5.3
1. SF prin însumare; fi=fs+fh

fi>fs deci pentru RR cu mai multe game;
A B C
Figura 4.5.4
24
Se va constata că există două soluţii pentru alegerea frecvenţei

intermediare deci realizarea AFI:
a) se aleg trei frecvenţe intermediare, deci trei AFI cu un comutator;
b) se alege pentru fi valoarea obţinută în cazul C.
Ambele soluţii sunt neconvenabile.
În cazul analizat sunt posibile interferenţe cu armonici ale OL. Dacă se

îndeplinesc relaţiile
fi=fs+fn=nfn
fs=(n-1)/n fi
vor fi perturbate toate semnalele cu aceste frecvenţe purtătoare.
In concluzie varianta prin însumare nu se foloseşte în RR ci numai în RE.

(up-conversion).
2. SF infraheterodină: fi=fs-fn; fh<fs

Se constată că fi<fs.
Şi în acest caz pentru RR cu mai multe game se identifică tot două soluţii
pentru alegerea frecvenţei intermediare, respectiv realizarea AFI:
• Trei AFI având frecvenţa fi mai mică decât frecvenţa a fiecărei
game (cu un comutator).
• Un AFI având frecvenţa fi mai mică decât cea mai mică frecvenţă
de lucru:
fi≤150KHz
Soluţia a doua pare foarte convenabilă din punctul de vedere al posibilităţii
de realizare a AFI
Din păcate această valoare nu este convenabilă deoarece trebuie eliminată

perturbaţia cunoscută sub denumirea de perturbaţie pe frecvenţa imagine.
Această perturbaţie poate fi pusă în evidenţă având în vedere că este posibil
să existe situaţia dată în figura 4.5.5.
fi fi
fs2 fh fs1
Figura 4.5.5
25
Cele două semnale existând simultan la intrarea SF acesta le prelucrează:

- pe fs1 prin infraheterodină
- pe fs2 prin superheterodină
Cele două semnale conduc la ieşire la un semnal pe frecvenţa fi ; odată

amestecate cele două semnale nu mai pot fi separate şi recepţia este
puternic perturbată.
Semnalul cu frecvenţa:
fs2=fim=fs-2fi
reprezintă perturbaţia pe frecvenţa imagine şi el nu trebuie să ajungă la SF.
El trebuie eliminat de filtrele plasate înaintea SF.
atenuarea oricărui FTB este cu atât mai mare cu cât ecartul relativ (∆f/fs) la
care se află perturbaţia este mai mare.
Aşadar fi trebuie ales cât mai mare, deci o valoare < 110 Khz s-ar putea să
nu fie acceptabilă.
În sfârşit este uşor de observat că şi la această variantă de SF pot apărea

perturbaţii cu armonici ale OL deoarece este posibil ca fi>fh,
Evident se pot îndeplini, simultan, condiţiile:
fi=fs-fh; fi=nfn
Semnalele cu frecvenţa purtătoare
n +1
fn = fi
n
vor fi perturbate.
Aceste perturbaţii pot fi evitate dacă se alege:
nf 2
fi < s = fs (pentru n = 2)
n +1 3
fi < 110KHz
Deci rezultă că este convenabilă o valoare şi mai mică pentru frecvenţa
intermediară;
În concluzie schimbarea de frecvenţă de tip infraheterodină nu este
acceptabilă la RR-MA dar poate fi acceptată la RR-MF.
3. SF - superheterodină f1=fh-fs; fh>fs

Se constată că în acest caz:
- Nu există nici o restricţie pentru valoarea frecvenţei intermediare
faţă de frecvenţele recepţionate deci fi poate fi ales oriunde în afara
gamelor de semnal.
- fi < fh , deci nu pot apărea interferenţe cu armonici ale OL, nfh.
26
- perturbaţiile pe frecvenţa imagine rămân; cele două semnale din

paragraful precedent schimbă rolurile dar fenomenul este similar
deci se impune alegerea unei valori a frecvenţei intermediare cât
mai mare.
- Cum nu există restricţii din condiţiile precedente se poate alege o
valoare convenabilă.
În concluzie schimbarea de frecvenţă de tip superheterodină este cea mai
puţin restrictivă din punctul de vedere al condiţiilor ce se au în vedere la
alegerea valorii frecvenţei intermediare.
Enumerăm aceste restricţii:
- O valoare în afara benzilor de lucru;
- O valoare mică pentru a putea realiza un AFI performant;
- O valoare mare pentru ca filtrele care preced mixerul să poată
rejecta convenabil perturbaţiile pe frecvenţa imagine.
Cu aceste criterii au rezultat:
- Pentru RR-MA fi=450...470 kHz
În mod curent: fi=455 kHz
- Pentru RR-MF: fi=10.7MHz
- Pentru RR-TV : fi=38MHz
4.5.4 Radio Receptoare superheterohină, o schema bloc

In continuare vor fi prezentate sarcinile şi structurile blocurilor
funcţionale ca şi impactul lor asupra performanţelor RR.
RAR
CI ARF SF AFI D AAF

fi,BFI
OL
Figura 4.5.6
Circuitul de intrare, CI
- are rolul de a realiza conexiunea optimă între antenă şi primul etaj
activ din RR;
- prin optim înţelegem că el trebuie să introducă pierderi cât mai mici;
27
- de aici rezultă că o soluţie constructivă constă realizarea pe baza

unui Circuit Rezonant Derivaţie sau Circuit Rezonant Serie;
- acest circuit va fi acordat permanent pe frecvenţa de lucru; deci dacă
RR are acord variabil unul din elemente este reglabil; condensatorul,
Cv sau bobina, Lv.
- intervenţia în funcţia de selectivitate nu este opţională ci necesară; el
trebuie să atenueze cât mai mult posibil perturbaţiile aflate pe
frecvenţe depărtate de frecvenţa de lucru:
• frecvenţa intermediară;
• frecvenţa imagine.
care nu trebuie să acceadă la SF.
fs fh fim f
fi
.
Figura 4.5.7
- Aşa cum se va vedea în continuare la atingerea acestui obiectiv va

participa şi ARF; există însă Radioreceptoare care nu au ARF; în
acest caz toată funcţia este realizată de CI.
- CI nu intervine (iar la frecvenţe înalte nici nu poate interveni) în
selectivitatea faţă de canalul adiacent.
Amplificatorul de Radiofrecvenţă, ARF

- realizează amplificarea semnalului în banda originară.
- Pe această cale contribuie la mărirea câştigului global al RR deci a
sensibilităţii limitate de amplificare.
- Fiind special destinat amplificării la semnal mic el poate fi gândit să
lucreze cu zgomot mic. Trebuie remarcat că zgomotul produs de
acest bloc va fi mai mic decât cel produs de către schimbătorul de
frecvenţă care este primul bloc activ atunci când ARF lipseşte.
- Deci ARF va permite mărirea sensibilităţii limitate de zgomot.
- Având în vedere necesitatea eliminării cât mai bune a semnalelor
perturbatoare din jurul frecvenţei intermediare, fi , şi imagine, fim,
blocul va fi selectiv urmând să atenueze cât mai mult posibil aceste
semnale pentru a le împiedica să ajungă la SF.
28
- Deci prin prezenţa sa ARF ameliorează şi selectivitatea RR.

- Dacă RR are acord variabil acest bloc trebuie acordat pe frecvenţa
purtătoare a semnalului util.
- Aceasta impune o structură simplă: unul sau două etaje de
amplificare având ca sarcină circuite rezonante sau cuplate.
- In RR comerciale el poate chiar să lipsească sau are un singur etaj.
S-a acceptat această soluţie deoarece condensatorul variabil asociat
contribuie remarcabil la creşterea volumului şi a preţului de cost.
- Această idee nu mai este atât de importantă acum când pentru acord
se folosesc diode varicap.
- Câştigul realizat (10...30) dB se alege aşa fel că să nu conteze
zgomotul etajului următor.
- O altă contribuţii ale ARF la performanţele RR: izolarea SF+OL de
antenă reducându-se în acest fel pe de o parte radiaţia semnalului
local şi, pe de altă parte, influenţa antenei asupra frecvenţei acestui
semnal.
• Comparând CI cu ARF se constată că există o serie de elemente comune:
- sunt acordate pe fs;
- atenuează fi şi fim;
- etc.
• de aceea ele sunt grupate sub denumirea de circuite de radiofrecvenţă sau
circuite de semnal.
♦ SF - schimbătorul de frecvenţă;
- Are rolul de a transfera semnalul de pe frecvenţa purtătoare fs în
banda de trecere a amplificatorului de frecvenţă intermediară.
- Se constată că datorită rolului său este un bloc esenţial neliniar;
- deci va trebui dimensionat cu grijă pentru a nu introduce distorsiuni
neliniare asupra semnalului modulator;
- poate fi realizat pe baza oricărui modulator pentru semnale MA cu
mici modificări (sau demodulator de produs) aşa cum se va aminti în
capitolele următoare.
- nivelul semnalului local depinde de varianta aleasă.
♦ OL - oscilatorul local
- Trebuie să genereze o oscilaţie locală, cu un conţinut cît mai redus
de armonici (atunci când se cere semnal sinusoidal);
29
- nivelul semnalului generat este determinat de soluţia aleasă pentru

SF;
- dacă receptorul acoperă o gamă de frecvenţă, atunci semnalul
generat trebuie să aibă frecvenţa variabilă;
- valoarea frecvenţei va fi controlată cu un circuit RLC (oscilator
Hartley sau Colpitts).
- Deci trebuie să existe un element variabil - de regulă Cv.
- În cazul frecvenţei variabile se impune şi condiţia ca amplitudinea
semnalului să fie constantă cu frecvenţa.
- Au existat cazuri, în etapa în care elementele active erau costisitoare,
când SF şi OL erau realizate cu un singur dispozitiv activ -
schimbător de frecvenţa autooscilant.
- o dată cu ridicarea nivelului tehnologic (tranzistori ieftini, CI) cele
două blocuri sunt distincte ceeace a dus, evident, la performanţe mai
bune.
• Pentru a realiza acordul RR pe un post:

- trebuie modificat fh - până când fh-fs=fi;
- frecvenţa de acord a circuitelor de semnal modificată astfel
încât frs=fs.
• Cele două reglaje nu pot fi făcute independent; procedeul de acord
folosit numit monoreglaj reprezintă reglarea simultană a celor două
blocuri folosind un ansamblu de Cv sau de Lv sau un potenţiometru care
comandă toate diodele varicap.
• Se va reveni asupra efectelor acestei operaţii în paragraful următor.
AFI - amplificatorul de frecvenţă intermediară

- Are un rol decisiv pentru performanţele RR:
- realizează selectivitatea la canalul vecin
- realizează cea mai mare parte din câştigul global.
- Din această cauză trebuie proiectat şi realizat cu multă grijă.
- structura sa depinde în mare măsură de nivelul tehnologic la care de
lucrează.
- Au existat mai multe soluţii constructive:
a) un număr oarecare de etaje de amplificare având ca sarcină
circuite rezonante derivaţie (CRD):
Figura 4.5.8
30
- soluţia nu este foarte performantă dacă acordul etajelor se face pe

aceeaşi frecvenţă. Realizând acordul pe frecvenţe diferite se
ameliorează caracteristica de selectivitate dar creşte complexitatea
operaţiunii şi deci costul.
- Soluţia a fost utilizată cu performanţe acceptabile pentru RR MA (2-
3 etaje).
- pentru RR-MF nu a dat satisfacţie datorită caracteristicii de fază care
nu este suficient de liniară;
- Aceste amplificatoare pun probleme din punctul de vedere al
stabilităţii.
b) un număr oarecare de etaje de amplificare având ca sarcină circuite
cuplate de ordinul II.
Figura 4.5.9
- Această soluţie permite obţinerea unei caracteristici de

selectivitate mai bună.
- Şi din punctul de vedere al stabilităţii în funcţionare
performanţele sunt mai bune (datorită unei separări mai nete între
elementele active).
- Amplificatoare cu performanţe bune şi pentru Radioreceptoare
MA (2-3 etaje) şi pentru radioreceptoare MF (3-4 etaje).
- Caracteristica de fază poate fi controlată şi prin indicele de cuplaj
g=kQ şi se poate găsi o soluţie optimă.
- această variantă a putut fi extinsă pe măsură ce s-a pus la punct
tehnologia pentru a realiza bobina cu ferită miniaturizată.
c) variante mixte:
- unele etaje folosesc ca sarcină circuite rezonante simple altele
circuite cuplate
- de multe ori ultimul etaj este realizat cu CRD iar celelalte cu
circuite cuplate.
d) amplificatoare cu selectivitate concentrată:
31
CAI FTB CAR ABL
Figura 4.5.10
- La această soluţie se separă cele două funcţiuni: cea de

amplificare de cea de selectivitate:
o un amplificator de bandă largă proiectat în mod adecvat
o un filtru realizat într-o tehnologie oarecare încadrat de
circuite de adaptare.
- cel mai adesea filtrul este piezoceramic (455 KHz sau 10,7
MHz -Radiodifuziune).
- în alte game de frecvenţă sau pentru perormanţe mai bune se
folosesc filtre cu cuarţ sau mai rar, filtre magnetostrictive,
mecanoelectrice, etc.
- a existat, la început, şi o tentativă de a folosi circuite cuplate
de ordin superior (n=4...5...6)
Din punctul de vedere al selectivităţii performanţele AFI pot fi precizate
prin:
- banda de 3 dB
- atenuarea la canalul adiacent;
- coeficientul de dreptunghiularitate
β20dB
Ks =
β3dB
RAA – reglajul automat al amplificării
- Are aceleaşi funcţiuni şi mod de lucru ca în cazul
radioreceptoarelor cu amplificare directă;
- evident în cazul receptoarelor cu o schimbare de frecvenţă
blocul RAA poate fi mai eficient deoarece poate acţiona
asupra unui număr mai mare de etaje (2-3 în AFI, 1-2 etaje în
ARF).
4.5.5 Monoreglajul şi alinierea
32
In conformitate cu observaţia de mai sus pentru a acorda un radiorecepor

pe un post cu frecvenţa fs trebuie îndeplinite simultan condiţiile:
f rs = fs
(4.5.1)
f h − fs = fi
Pentru comoditatea utilizatorului cele două blocuri se reglează simultan;

se foloseşte un bloc de condensatori (sau inductanţe) variabile care sunt
acţionate cu un singur dispozitiv.
Practica a demonstrat că din considerente economice şi pentru a folosi un
singur bloc de elemente în RR cu mai multe game toate
condensatoarele (sau inductanţele) sunt identice.
Analizând situaţia rezultată se va constata că, dacă nu se ia nici o măsură,
condiţiile (1) se pot îndeplini într-un singur punct din gama explorată.
Pentru a justifica această afirmaţie se consideră circuitele din figura
4.5.11 unde (CvLs) este unul dintre circuitele blocului de RF şi (CvLh)
circuitul rezonant care controlează frecvenţa oscilatorului local.
Cv Ls
Figura 4.5.11
Cv
Lh
1 1
f rs = ; fh = (4.5.2)
2π C v Ls 2π C v Lh
1 Lh
f d = f h − f rs = − 1 = af rs
2π C v L s Ls
Presupunem că se modifică valoarea condensatorului şi că se poate

observa momentul când se realizează condiţia fd=fi.
De dorit ar fi ca fd=fi indiferent de frs.
33
Se constată însă că fd variază liniar cu frs, deci cu fs iar condiţia fd=fi se

îndeplineşte numai la o valoare a frecvenţei semnalului, pe care o notăm
cu fso (figura 4.5.12).
fd
fi
Figura 4.5.12
fs
fso
Se poate defini dezacordul
δf = f d − f i = af rs − f i
care se reprezintă grafic ca în figura 4.5.13
δf
Figura 4.5.13
fmin fmax fs
fso
Se spune că semnalul având frecvenţa purtătoare fso este recepţionat

corect, circuitele de semnal şi AFI fiind corect acordate deci, cu alte
cuvinte, aliniate.
Toate celelalte semnale sunt prelucrate cu o eroare de aliniere δf.
Ce efect are această eroare?
Ea se traduce în dezacord al blocurilor funcţionale din ARF sau din AFI

faţă de frecvenţa purtătoare a semnalului recepţionat;
Normal ea se distribuie între cele două blocuri; dar este posibil ca unuia
(de regula ARF) să-i revină cea mai mare parte;
Să presupunem că revine integral ARF.
34
La δf=0 semnalele trec prin centrul curbei.

La δf≠0 trec lateral deci sunt atenuate; de aici o reducere a
sensibilităţii şi o creştere a ponderii zgomotului care rămâne
neschimbat.
Se poate demonstra că pe lângă acest efect apar şi distorsiuni neliniare
din cauza nesimetriei curbei de selectivitate faţă de cele două benzi
laterale.
In concluzie este de dorit să se procedeze în aşa fel încât eroarea de
aliniere δf să nu existe iar în caz că acest lucru nu este posibil să fie cât
mai mică.
S-au încercat diverse soluţii.
O primă variantă constă în folosirea unor condensatoare cu secţiuni
având legi de variaţie diferite. S-a constatat că sunt costisitoare şi
aplicabile numai la o gamă de frecvenţe şi la o valoare a fi. In concluzie
soluţia a fost respinsă.
Soluţia acceptată constă în introducerea unor componente auxiliare în
cele două circuite; prin alegerea valorilor acestor componente se pot
introduce puncte suplimentare de aliniere corectă şi se poate reduce
eroarea de aliniere.
De exemplu pentru a introduce un al doilea punct de aliniere se trece la
circuitele date în figura 4.5.14.
Cv Figura 4.5.14
Ls
CTs
Lh Cv
CTh
Se observă că au fost introduse două condensatoare semireglabile.

Relaţiile (4.5.2) devin:
35
1
f rs = ;
2π L s (C v + C Ts )
1
fh = ( 4.5.3)
2π L h (C v + C Th )
In cursul proiectării se vor determina Ls, Lh Cts şi Ch pentru a acoperi

gama propusă şi pentru condiţii optime de recepţie.
În primul rând se scriu condiţiile necesare pentru a se acoperi întreaga

gamă a semnalelor utile:
1
f r ms = f mi n =
2π Ls(Cv max + C M )
1
f r s max = f s max =
2π Ls(Cv mi n + CTs )
Din cele două ecuaţii cu două necunoscute rezultă:
Cvn − K 2Cvm fs max
CTs = ; k =
K2 −1 fs min
1
Ls = 2 2
4π f sm (C vM + eTs )
Au rămas nedeterminate Lh şi CTh
Se scrie relaţia:
1 1
fd = − = fi
2π Ln (Cvn + CTn ) 2π L p (Cv + CTP )
Aceasta pentru două valori ale frecvenţei de semnal frs conduce la două
ecuaţii care permit determinarea lui Lh şi Cth.
Se obţine o curbă de forma 2 din figura 4.5.15. Este evident că dacă se
conservă ceilalţi parametrii (fsm, frM) curba 2 asigură eroare de aliniere mai
mică decât în cazul 1.
Operaţiunea poate fi continuată cu încă un element introdus în circuitul OL
care conduce la 3 puncte de aliniere corectă (curba 3).
Se demonstrează că mai mult de 3 puncte de aliniere corectă nu pot fi
obţinute.
36
δf
1
2 Figura 4.5.15
3
fs
fsm fsM
Necesitatea alinierii constituie o a doua dificultate cu care se confruntă RR

cu o schimbare de frecvenţă (după compromisul care trebuie realizat în
alegerea valorii frecvenţei intermediare (fi mai mică respectiv mai mare
funcţie de performanţele AFI şi de nivelul rejecţiei frecvenţei imagine).
Pentru RR comerciale şi pentru game nu prea largi (k=fmax/fmin⇒1)
problema alinierii nu este deosebit de dificilă.
In multe game se poate lucra cu două puncte de aliniere (UUS, US) în
altele (UL, UM) sunt necesare trei puncte.
Oricum dacă limitele gamei pot fi alese eroarea poate fi redusă la valori
care nu afectează performanţele.
4.5.6 Concluzii: performanţe

RR cu o schimbare de frecvenţă pot realiza performanţe foarte bune cel
puţin pentru clasele de RR comerciale.
- sensibilitate ridicată (până la limita dată de zgomotul propriu Sz>Sa)
• UM - 50-200µv
• US - 50-200µv
• UL - 100-300µv
• UUS - (10-20) µv
- selectivitate la canalul adiacent mai bună de 30dB, şi independentă
de gama de lucru;
- selectivitatea faţă de perturbaţiile ce pot să apară pe frecvenţa
intermediară, definită la nivele mici ale semnalelor de intrare:
U fi
a i = 20 l og
Si z
(şi măsurată cu schema bloc dată la măsurarea sensibilităţii şi cu
metoda de la selectivitatea pentru canalul adiacent) mai bună de
35dB.
37
- Dacă CI nu poate realiza această valoare, ea poate fi asigurată cu un

circuit de rejecţie acordat pe frecvenţa intermediară.
- Selectivitatea faţă de perturbaţiile pe frecvenţa imagine, dependentă
de frecvenţa de lucru, în acelaşi fel în care selectivitatea RR cu AD
faţă de canalele adiacente depindea de frecvenţa de lucru; So obţin
valori de ordinul:
• >30dB în gamele UL şi UM, UUS şi
• 10...16dB în gama de US.
- Acest ultim parametru se măsoară cu aceeaşi schemă şi procedeu ca mai
sus: se acordeză RR pe semnalul util şi se determină Sz; se dezacordează
la fs=fim şi se determină Um pentru a reproduce parametrii semnalului de
ieşire de la sensibilitate:
Ui m ( fi m )
ai m = 20 l og
Sz
- Evaluarea atenuării acestor semnale prin metoda cu două semnale, adică
la semnale mari;
- Definiţia şi procedeul de măsură: raportul exprimat în dB între nivelul
semnalului perturbator având fs=fim+∆f; ∆f=1KHz, care în prezenţa
purtătoarei obţinute în urma tăierii modulaţiei semnalului util
corespunzător sensibilităţii limitate de amplificare, produce la ieşire
puterea standard.
U
ai , i m = 20 l og i m
Sa
- eficacitatea sistemului de RAA: 20-100dB, funcţie de
numărul etajelor controlate şi de soluţia constructivă aleasă,
(la radio receptoarele din clasa I, RAA>50dB).
A existat o împărţire a radioreceptoarelor în 4 clase de performanţă.

cele mai performante sunt cele din clasa I.
În tabelul 4.5.1 se exemplifică performanţele care erau prevăzute
pentru clasele I şi II staţionare cu tranzistori.
38
Tabelul 4.5.1 .
Clasa I II
Szp(µv) UL 100 150
UM 50 100
UUS 5 10
ace(dB) MA 36 30
MF 36 26
aim(dB) UM 36 30
US 12 10
UUS 35 30
ai(dB) UL 35 30
UM 30 25
US 30 40
ηRAA(dB) MA 50 40
39
4.6 Radioreceptoare cu două SF

4.6.1 Aspecte generale
Din analiza RR cu o schimbare de frecvenţă s-a ajuns la concluzia că
performanţele acestora sunt limitate din două motive principale :
• compromisul ce trebuie realizat în alegerea valorii frecvenţei
intermediare;
- valoare mare pentru asigura rejecţia perturbaţiilor pe fim;
- valoarea mică pentru a putea realiza un AFI performant;
• necesitatea alinierii.
Pentru RR comerciale performanţele sunt acceptabile (cu excepţia gamei
de US din p.d.v. al rejecţiei perturbaţiilor pe frecvenţa imagine fim)
Pentru RR profesionale trebuie găsită o cale de a reduce sau a elimina
aceste neajunsuri.
Se trece la RR cu două sau mai multe schimbări de frecvenţă la care modul
în care cum se rezolvă problemele menţionate va fi evidenţiat în
continuare.
Observaţia 1:
Trecând la mai multe schimbări de frecvenţă se va remarca faptul că orice
operaţie de acest tip introduce o frecvenţă imagine;
semnalele cu această frecvenţă ca şi cele care apar pe frecvenţa
intermediară corespunzătoare nu trebuie să ajungă la schimbătorul de
frecvenţă altfel nu mai pot fi eliminate.
In consecinţă ele trebuie atenuate de blocul care precede schimbătorul
analizat.
Observaţia 2.
Aceste RR sunt de regulă profesionale.
Cele mai complexe dintre acestea prelucrează mai multe tipuri de semnale
modulate.
De aici rezultă necesitatea de a realiza banda de trecere globală reglabilă
pentru a optimiza comportarea în prezenţa zgomotului.
40
4.6.2 Radioreceptoare cu două SF cu primul oscilator local

acordabil
Această soluţie la vremea când a fost concepută reprezenta un proiect

ambiţios care să rezolve radical cele două probleme menţionate mai sus.
S-a ales prima frecvenţă intermediară foarte mare (70MHz) pentru a putea
elimina uşor frecvenţa imagine corespunzătoare iar a doua foarte mică
(70kHz) pentru a putea realiza un AFI performant.
RR analizat este un RR profesional destinat ganei 70kHz...30MHz,
prelucrând toate tipurile de semnale MA.
Schema bloc este dată în figura 4.6.1.
a
Banc FTJ ARF SF1 AFI1
FTB 70 MHz
a
OL1
RAA
Amp. Demod. AFI2 SF2
Audio
OL2
BFO
Figura 4.6.1
Funcţionare, structură blocuri, performanţe

Vom analiza acest receptor de la ieşire spre intrare.
In dreapta joncţiunii a/a se remarcă existenţa un RR cu o SF lucrând pe
frecvenţa fixă de 70 kHz.
Alegând frecvenţa intermediară 2, fi2=70kHz, se obţine un amplificator
(AFI2) uşor de realizat;
Observaţia 1: Alegerea modului de realizare a selectivităţii RR este

determinat de faptul că este un echipament care prelucrează mai multe
tipuri de semnale modulate.
Acestea au benzi ocupate variabile - de la sute de Hertzi la cca 9 kHz.
41
Se poate alege valoarea maximă B=9kHz pentru banda de trecere a AFI2;

nu este bine deoarece dacă semnalul ocupă o bandă îngustă în rest va trece
numai zgomot; Dacă banda este mai mică decât banda ocupată rezultă
distorsiuni;
În concluzie soluţia optimă se realizează atunci când B3dB este aproximativ
egală cu Banda ocupată de semnal;
Rezultă că pentru astfel de receptoare trebuie să se realizeze bandă de
trecere variabilă.
Observaţia 2. Acest receptor prelucrează şi semnale MA-BLU; în acest

caz trebuie realizată detecţie de produs sau detecţie de anvelopă cu
purtătoare însumată;
în acest scop este introdus blocul BFO (oscilator pentru generarea
frecvenţei de “bătaie”’ - Beat-Frequency Oscilator);
Denumirea provine de la modul de prelucrare a unui semnal sinusoidal
BLU pentru telegrafie
us(t)=U1cos(ω0+ωm)t=U1 cos ω1t
u0(t)=U2cosω0t
După un detector echivalat cu un operator de produs şi după filtrul trece
jos asociat se obţine un semnal de audio frecvenţă:
0.5U1U 2 cos(ω1 − ω0 ) t = Ud cosω m t

Acest proces prin care se obţine un semnal de joasă frecvenţă audibil este
denumit proces „de bătaie”
Continuăm analiza cu celelalte blocuri funcţionale;
Al doilea oscilator local (OL2) trebuie să genereze un semnal cu

frecvenţa fh2=fi1+fi=70,07MHz suficient de stabil; deci trebuie folosit un
oscilator controlat cu cristal de cuarţ.
Primul amplificator de frecvenţă intermediară, AFI1 are sarcina de a

elimina perturbaţiile pe: frecvenţa intermediară 2 fi2 şi frecvenţa imagine 2
(el este de fapt ARF pentru RR cu o schimbare de frecvenţă);
Dacă prima parte nu pune nici o problemă se observă că

fim2=fi+2fi2=fi1+2fi2 =70,140MHz
Deci o perturbaţie foarte apropiată în domeniul frecvenţă deci, nu va
realiza performanţe adecvate decât dacă este realizat cu altă tehnologie
decât cea bazată pe circuite rezonante LC, de exemplu filtre cu cuarţ.
42
Ca şi în cazul RR cu o SF în raport cu RR cu amplificare directă, şi în

acest caz restul blocurilor au sarcina de a aduce în banda
radioreceptorului din dreapta secţiunii a/a emisiunile cu diverse frecvenţe
purtătoare.
Pentru aceasta se foloseşte o schimbare de frecvenţă de tip
superheterodină; gama care trebuie recepţionată fiind 30kHz...30MHz se
determină că primul oscilator local (OL1) trebuie să genereze semnale
sinusoidale cu frecvenţe în gama:
f h1 = f i1 + f s ∈ [70,03...100]MHz
Blocul ARF-FTJ are ca sarcină principală eliminarea perturbaţiilor din

jurul primei frecvenţe intermediare (fi1) şi primei frecvenţe imagine (fim1);
Se observă că ambele perturbaţii sunt foarte departe în spectru: faţă de
gama ocupată de semnalele utile:
fi1=70 MHz, (fi1 >>fsmax)
fim1=fs+2 fi1 ≥ 140 MHz, (fim1 >>fsmax)
Deci pot fi eliminate fără dificultăţi cu filtre trece jos cu acord fix.
Se constată că:
• a fost mărită selectivitatea la perturbaţiile pe frecvenţele
intermediară şi imagine şi
• a fost eliminată problema alinierii;
• a fost realizat un amplificator de frecvenţă intermediară care să
realizeze o selecţie adecvată a canalului adiacent,
• deci obiectivele propuse au fost atinse.
Se pune problema care a fost preţul plătit pentru această soluţie?
• În primul rând acesta este un radioreceptor ceva mai scump (AFI1

realizat cu filtru cu cuarţ);
• Acest RR este caracterizat de o funcţionare instabilă din cauza
oscilatorului local 1: acesta lucrează la frecvenţe mari (70...100)MHz
cu frecvenţa variabilă (eventual mai multe subgame); deci poate avea
o stabilitate relativă de cca 10- 4.
• Echivalent rezultă o fugă de frecvenţă maximă destul de mare:
δf=10-4 •100•106=10 kHz.
43
Nu se putea accepta o asemenea soluţie mai ales din punctul de vedere al

instabilităţii;
S-a încercat o variantă care apelează la un compromis: reducerea gamei,
acceptarea unei alinieri în condiţii avantajoase etc.,
Ca atare pentru noua schemă au fost aleşi parametrii:
fi2 = 78 kHz
fi1= 1378 kHz
fs ∈1.5 MHz...30 MHz
Nu au fost operate modificări ale RR din dreapta secţiunii a/a ca structură

generală;
Ca atare în figura 4.6.3 este dată schema bloc numai pentru prima secţiune.
AFI SF AFI1
CI
1378 kHz
OL1
Figura 4.6.2
Comentarii:
Realizarea amplificatorului AFI1. Acesta are ca sarcină eliminarea
perturbaţiilor pe frecvenţa intermediară 2, fi2 = 78 kHz, şi frecvenţa
imagine fim2=fi1+2fi2 pentru care ∆fim1=156KHz.
Calcule relativ simple evidenţiază că acest amplificator poate fi realizat cu
circuite selective LC;
Oscilatorul local - OL1, lucrează într-o bandă de frecvenţă mai coborâtă
de cca 3 ori în comparaţie cu varianta anterioară (stabilitatea este mai bună
dar nu cine ştie ce).
44
Circuitele de radiofrecvenţă cu sarcina de a elimina perturbaţiile pe

frecvenţa intermediară fi1 ( de aceea fsmin=1500KHz) şi pe frecvenţa
imagine fim1=fs+2fi1.
Pentru acest caz se va da o evaluare a atenuării care se poate realiza la
frecvenţa pentru care se identifică cele mai grele condiţii de lucru: fsmax
(aici ∆fim/fsmax este minim):
Folosind circuite cu Q=60 la fsmax=30MHz rezultă
a = 10 log( 1 + x 2 ) =
a = 10 lg( 122) ≈ 22dB
Deci o rejecţie corespunzătoare (a>50dB) se poate realiza folosind un CI şi

(2-3) etaje având ca sarcină CRD. Din păcate acestea trebuie aliniate cu
OL1 (deci este necesar un condensator variabil cu 4 secţiuni) şi realizarea
procedurii de aliniere.
Concluzie:
Soluţia 2 nu este performantă şi nu a avut multe aplicaţii.

Prima soluţie revine în actualitate odată cu realizarea
oscilatorului OL1 prin sinteză de frecvenţă.
4.6.3 RR cu dublă schimbare de frecvenţă având al doilea oscilator local

cu frecvenţă variabilă
S-a urmărit obţinerea unui radioreceptor cu funcţionare stabilă;

Pentru aceasta s-a propus să se folosească al doilea OL cu frecvenţă
variabilă iar primul oscilator să aibă frecvenţă fixă (de fapt mai multe
valori fixe, comutate);
Evident diferenţa între cele două frecvenţe intermediare nu poate să fie
prea mare;
Ca şi în cazul ultimei variante din paragraful precedent s-a renunţat la o
acoperire a întregii game în care se folosesc semnale MA (70kHz la
30MHz) restrângând domeniul de lucru la gama de unde scurte:
1,5 MHz...29,5MHz
1,5 MHz...2,5MHz direct.

Se poate observa că secţiunea aflată la dreapta joncţiunii “aa” este un RR
cu o schimbare de frecvenţă.
45
Blocurile din stânga secţiunii “aa” au ca scop segmentarea domeniului care

trebuie acoperit în subgame egale cu subgama acoperită de receptorul din
dreapta şi transferul subgamei dorite, printr-o schimbare de frecvenţă
adecvată, în subgama acoperită de acesta.
Receptorul cu o SF poate realiza performanţe excelente dacă se alege în
mod corespunzător banda de lucru (de fapt fi1) şi valoarea frecvenţei
intermediare.
După mai multe iteraţii s-a decis că se pot folosi:
fi2= 455 kHz şi fi1= 1,5 MHz...2.5MHz
Se poate verifica faptul că deoarece factorul de acoperire este
ks=2,5/1,5=1,66, o aliniere în trei puncte conduce la erori de aliniere
suficient de mici.
Observaţie: Gama aleasă pentru prima frecvenţă intermediară, deci gama

acoperită de radioreceptorul cu o schimbare de frecvenţă acoperă o
subgamă de 1 MHz din domeniul de frecvenţă de lucru al întregului
receptor;
Performanţele acestui RR fiind foarte bune se poate accepta acoperirea
acestei subgame cu un RR cu o singura schimbare de frecvenţă;
Continuăm analiza blocurilor funcţionale;
Cu parametrii aleşi rezultă că OL2 va lucra în gama:

fh2 = fs+fi = (1,955...2,955)MHz
Aşadar frecvenţele de lucru ale oscilatorului cu frecvenţă variabilă (OL2)
sunt convenabile; se pot folosi componente reactive de valori rezonabile
pentru a nu fi afectate de elementele parazite,
FTJ
a
46 AFI
C ARF SF1 AFI1 SF DR
Se poate realiza o instabilitate de frecvenţă δf/f=10-4; Valoarea maximă a

fugii de frecvenţă este δf=290Hz adică rezonabilă
AFI2 se poate realiza în mod convenabil, valoarea frecvenţei intermediare

2 fiind cea folosită şi în RR comerciale cu o schimbare de frecvenţă:
Este util acum să se evalueze ce probleme întâmpină AFI1 în rezolvarea

sarcinilor care îi revin: eliminarea frecvenţei intermediare 2 şi a frecvenţei
imagine 2;
Frecvenţa intermedairă 2, fi2 , este departe de gama de lucru deci este uşor
de eliminat;
Frecvenţa imagine 2 este dată de relaţia: fim2=fs+2fi2
Se observă că situaţia cea mai dificilă apare la fi1max=2,5MHz.
Pentru un singur circuit selectiv efectuând calculele pentru această
frecvenţă rezultă:
a = 10 l og(1 + x 2 )
x = 40
a = 10 l og 160 = 33dB
Adică este suficient să se folosească un amplificator cu două etaje cu CRD

sau un etaj cu o pereche de circuite cuplate pentru a asigura o atenuare mai
mare de 50dB.
Amplificatorul de frecvenţă intermediară 1 trebuie acordat simultan cu
oscilatorul local; pentru aceasta se foloseşte un condensator variabil cu trei
secţiuni.
47
Restul blocurilor procedează la împărţirea gamei de lucru în sub-game de

câte 1MHz egale cu gama acoperită de AFI1 (1,5MHz...2,5MHz) pe care le
transferă în gama de lucru a RR cu o schimbare de frecvenţă.
De aici rezultă că blocul de RF va fi un bloc de amplificatoare trece bandă
acordate în centrul sub-gamelor astfel delimitate; trecerea de la o subgamă
la alta se va face prin comutarea acestor amplificatoare;
Oscilatorul local 1 (OL1) va fi realizat cu cuarţ, şi-şi va modifica frecvenţa
tot prin comutare; comutarea celor două blocuri se face simultan:
Exemplificăm valorile frecvenţei generate de OL1 pentru câteva subgame:
Subgama 2: 2,5MHz...3,5MHz → fc1=3MHz fic=2MHz
fh1=fcs+fci=5MHz
Subgama 3: 3,5MHz...4,5MHz → fc1=4MHz fic=2MHz
fh1=fcs+fci=6MHz.
Soluţia este performantă dar nu este economică fiind necesare 28 cristale şi

un bloc de filtru de intrare formată din 28 de filtre.
Comutatorul mecanic este voluminos şi de fiabilitate redusă.
La nivelul tehnologic actual soluţia poate deveni mai economică folosind
sinteza de frecvenţă.
4.7 Radioreceptoare cu trei schimbări de frecvenţă

4.7.1 Radioreceptor cu structură variabilă
In cazul receptorului analizat în paragraful precedent gama (1,5...2,5) a fost

recepţionată în condiţii bune cu o singură schimbare de frecvenţă;
Ideea de a folosi un număr variabil de schimbări de frecvenţă se poate
extinde pentru a folosi un număr mai mic de cristale de cuarţ care la
momentul realizării radioreceptorului erau scumpe.
Putem spune că se foloseşte un receptor cu structură variabilă funcţie de
subgama recepţionată figura 4.7.1.
1 2 1 1
2
CI+ARF SF1 AFI1 SF2 AFI21
48
3 3 2
K1 K2 K3
OL1 OL2
AAF D AFI3 SF3 AFI22
RAA OL3
Figura 4.7.1
Având în vedere principiul enunţat mai sus se modifică numai secţiunea

care precede radioreceptorul cu o schimbare de frecvenţă.
Pentru a reduce semnificativ numărul de cristale de cuarţ în prelucrarea
diverselor subbenzi se acceptă:
• prelucrare cu una, două sau trei schimbări de frecvenţă;
• schimbări de frecvenţă atât infraheterodină ca şi superheterodină.
Pentru a atinge obiectivul propus noul (acum primul) amplificator de
frecvenţă intermediară, AFI1, este realizat în două blocuri paralele:
- unul cu fc=3MHz (2,5...3,5)MHz
- unul cu fc=4MHz (3,5...4,5)MHz
Se observă că este vorba de două subgame ale domeniului de frecvenţă
care trebuie acoperit;
Acestea puteau fi chiar blocurile care altfel erau conectate ca ARF dar au
fost ceva mai îngrijit realizate.
In acest caz, cele două subgame pot fi prelucrate fără a apela la trei
schimbări de frecvenţă;
Având în vedere că faţă de varianta de RR prezentată în paragraful
precedent apar diferenţe numai la modul cum evoluează subgamele în faza
primei şi acelei de a doua schimbări de frecvenţă vom continua menţionând
operaţiile pe care le suferă câteva subgame dintre cele 28;
Exemple de prelucrare subgame; În fiecare caz se precizează: numărul şi

tipul schimbărilor de frecvenţă, poziţia comutatoarelor, blocul AFI1 folosit
şi valorile frecvenţelor generate de primul şi al doilea oscilator local (fh1,
fh2 ):
1. subgama 1: (1,5MHz...2,5MHz) → se foloseşte o SF: k1=1, k2=1, k3=1
fh1,fh2≠nu contează.
2. subgama 2: (2,5 MHz...3,5 MHz) → se folosesc două SF k1=2, k2 =1, k3=2
49
AFI1: fc1=3MHz
fh2=fc1+fc2=5MHz; SF superheterodină
3. subgama 3: (3,5 MHz...4,5 MHz) → se folosesc două SF k1=2, k2 =1, k3=2
AFI1: fc1=4MHz
fh2=fc1+fc2=6MHz; SF superheterodină
4. subgama 4: (4,5 MHz...5,5 MHz) → se folosesc trei SF k1=3, k2 =3, k3=2.
AFI1: fc1=4MHz
fh1=9MHz; fh2=6MHz; SF superheterodină
5. subgama 5: (5,5 MHz...6,5 MHz) → se folosesc trei SF k1=3, k2 =3, k3=2.
AFI1: fc1=3MHz
fh1=9MHz; fh2=5MHz; SF superheterodină
6. subgama 6: (6,5 MHz...7,5 MHz) → se folosesc două SF k1=3, k2 =2, k3=1.
AFI1: nu intervine
fh1=9MHz; SF superheterodină
Pentru următoarele trei subgame se schimbă fh1 la 12 MHz şi se reia
procedura:
7. subgama 7: (6,5 MHz...7,5 MHz) → se folosesc două SF k1=3, k2 =2, k3=1.
AFI1: fc1=3MHz
fh1=12MHz; fh2=5MHz SF superheterodină
Mai departe, de la subgama 11 pentru 3 game se foloseşte fh1=9MHz în
infraheterodină apoi fh1=12MHz în aceleaşi condiţii.
Se va constata că sunt suficiente patru valori pentru fh1 (9MHz,12 MHz,
21MHz, 24 MHz).
În concluzie în loc de circa 28 cristale au fost folosite 6 dar s-a folosit un
sistem de comutare mai complicat şi deci mai puţin fiabil.
4.7.2 Radioreceptor cu triplă schimbare de frecvenţă cu comutare

electronică a primului OL
C AFI1 SF AFI SF
AR SF1
40MH
50
2
OL3
Figura 4.7.2
Gama de lucru a radioreceptorului analizat este cuprinsă între 1MHz şi

30MHz.
Pentru cele trei frecvenţe intermediare au fost alese valorile:
fi1=40MHz
fi2=2MHz..3MHz (acord variabil pe o subgamă de 1MHz).
Pentru valoarea celei de a treia frecvenţe intermediare au
existat două variante:
fi3=130 kHz
fi3=455kHz;
Fiecare variantă are avantaje şi dezavantaje uşor de identificat:
• 130 KHz
o AFI mai performant
o erori de aliniere mai mici;
o AFI2 necesită mai multe etaje pentru a elimina fim3.
• 455KHz
o AFI curent folosit în RR MA
o erori acceptabile
o AFI2 are o structură mai simplă;
OL3. Deoarece s-a optat ca a treia schimbare de frecvenţă să fie de tip

superheterodină fh3=2,455...3,455 MHz respectiv (2,130...3,130)MHz.
Blocurile care preced receptorul cu o SF descris mai sus şi care acoperă

gama 2 MHz ...3 MHz au rolul de a secţiona gama de acoperit în subgame
de câte 1MHz, de a le transfera în gama (2...3)MHz folosind un singur
cristal de cuarţ.
51
Pentru aceasta prima frecvenţă intermediară este aleasă la 40MHz (fi1) cu

banda de trecere de 1MHz.
Prima schimbare de frecvenţă este de tip superheterodină şi foloseşte
oscilaţia produsă de un oscilator local (OL1) de tip LC deci instabil.
fi1c =40MHz=fh1 - fs (1)
Pentru a reduce efectul instabilităţii s-a decis ca a doua schimbare de
frecvenţă să fie de tip infraheterodină iar oscilaţia corespunzătoare să fie
generată tot cu ajutorul primului oscilator local.
Pentru a transfera semnalele din banda primului AFI în cea a celui de al
doilea este necesar ca această oscilaţie să aibă frecvenţa:
fh2=fi1c – fi2c =40 –2.5MHz =37.5 MHz (2)
Cum se generează fh2: se mixează semnalul generat de OL1 cu un semnal
cu multe armonici (din MHz în MHz) generat cu ajutorul unui oscilator cu
cuarţ care lucrează pe frecvenţa de 1MHz (OL4).Semnalul generat de către
oscilatorul auxiliar este aplicat unui formator de impulsuri care permite
obţinerea unui semnal cu multe armonici;
Deci la intrarea mixerului SF4 se aplică
∞
s1 (t ) = ∑A
n =1
n cos nω o t
La ieşirea SF4, considerat operator de produs ideal, se obţine:
AnU m AnU n
s2 (t ) = ∑ 2
ω ω
cos ( h1 + n o ) +
2
cos (ω h1 − nω o )t
Va avea loc o schimbare de frecvenţă care să transfere semnalul util în
gama de lucru din jurul frecvenţei de 40MHz numai dacă
fh2 = fh1 -n f0 =35.7 MHz (2)
Cu alte cuvinte deşi OL1 variază continuu, utile sunt numai valorile care
îndeplinesc simultan condiţiile (1), (2) şi (3) pentru a se realiza corect
primele două schimbări de frecvenţă;
Din combinarea celor 3 relaţii rezultă:
fi2c = f0 - fs =2.5 MHz
Deci primele două schimbări de frecvenţă sunt echivalente cu una singură

de tip superheterodină realizată cu o armonică a oscilatorului de referinţă.
Se poate face o analiză care va evidenţia, dacă mai este necesar, că

instabilitatea OL1 nu mai intervine în semnalul pe frecvenţe fi2
52
Totodată se va constata că ea trebuie avută în vedere la proiectarea

primului AFI şi a filtrului trece bandă pe frecvenţa de 37,5MHz. Se va
evalua totodată fuga posibilă de frecvenţă a semnalului pe frecvenţa fi2.
În acest scop:
• Se presupune că se recepţionează un semnal cu frecvenţa fs1.
• OL1 produce un semnal cu frecvenţa fh1±δf1 unde δf1/f1≈10-4 iar
OL4 - generează un semnal cu frecvenţa fo±δfo cu δf0/f0≈10-6.
• Relaţia pentru prima SFeste:
f i1 = f h1 ± δf 1 − f s1
• Se observă că pentru a nu impieta asupra recepţiei semnalelor de
la marginile benzii utile primul AFI trebuie să aibă o bandă mai
largă: 1MHz±2δf1
• Instabilitatea se ia în consideraţie la frecvenţa maximă. Fie.
• Frecvenţa maximă fiind fsmax=29,5MHz rezultă fh1≈70MHz şi deci
δf1 ≈70kHz.
• Aşadar banda AFI1 se lărgeşte cu cca 150kHz faţă de 1MHz.
• La rândul ei frecvenţa semnalului generat de OL2, fh2 , se obţine
din:
f h 2 = f h1 − nf o ± δf 1 ± nδf o
• De aici rezultă că frecvenţa semnalului selectat de FTB poate

avea o variaţie în jurul valorii nominale cu ±(δfo+δf1 ).
Ca atare banda de trecere trebuie să fie ≥150KHz.
În final rezultă:
f i 2 = f i1 − f h 2 = nf o − f s1 ± nδf o
Adică la acest nivel instabilitatea este dată numai de instabilitatea
armonicii corespunzătoare a semnalului pe frecvenţa f0 iar
instabilitatea oscilatorului OL1 nu mai intervine;
4.7.3 Radioreceptor cu trei Schimbări de Frecvenţă cu sinteză
53
Atunci când nivelul tehnologic a permis generarea oscilaţiilor locale prin

sinteză s-a reluat problema soluţionării radicale a problemelor menţionate
la RR cu o SF:
• problema alinierii;
• problema compromisului care trebuia realizat în alegerea valorii
frecvenţei intermediare pentru a putea realiza atât un amplificator
de frecvenţă intermediară performant cât şi pentru a rejecta în
mod corespunzător perturbaţiile pe frecvenţa imagine.
Pentru aceasta valorile celor trei frecvenţe intermediare au fost alese
începând cu o valoare foarte mare (prima frecvenţă) şi terminând cu una
foarte mică (cea de a treia).
CI ARF SF1 AFI1 SF2 AFI2 SF3 AFI3
OL1 OL2 OL3

fh1 fh2 fh3
OR f0
ARF D
Figura 4.7.3
RAA
Se va prezenta, mai întâi, alegerea frecvenţelor intermediare, funcţionarea

RR şi posibilităţile de realizare a blocurilor funcţionale pe baza schemei
bloc (figura 4.7.3).
Din această analiză se vor obţine parametrii semnalelor care trebuie
generate de către sintetizor.
In partea a doua se va analiza sintetizorul.
Noţiuni generale referitoare la proiectarea radiopreceptorului:

AFI3 asigură selectivitatea la canalele adiacente câştigul şi banda reglabilă;
în consecinţă se alege o valoare foarte mică pentru fi3=30KHz.
54
Pentru a elimina rezonabil fim3 se alege fi2=1,97MHz.

Pentru a nu fi necesară alinierea la primele etaje sau circuite comutate se
alege fi1=64,75MHz.
Pentru a reduce sau a elimina problema alinierii se alege subbanda pentru
realizarea acordului continuu foarte îngustă: 100 kHz.
Observând structura receptorului se constată că explorarea benzii se poate
realiza numai cu ajutorul OL2 care va avea frecvenţă variabilă fh20 ±
50KHz.
Blocul care-l precede trebuie să asigure transferul unei benzi de cel puţin
100 kHz.
Impărţirea domeniului de frecvenţă în subgame de câte 100kHz este făcută
cu ajutorul primei schimbări de frecvenţă.
Parametrii blocurilor funcţionale şi structura acestora:

AFI3 are frecvenţa centrală fi3=30kHz; Având în vedere frecvenţa de lucru
acest amplificator poate avea orice structură LC sau RC - activ; foloseşte
componente active de joasă frecvenţă.
OL3 generează semnalul sinusoidal necesar pentru a treia schimbare de
frecvenţă care este de tip superheterodină; Deci trebuie să genereze un
semnal cu frecvenţa: fh3=fi3+fi2=2000 kHz;
AFI2 elimină perturbaţiile pe frecvenţa intermediară, fi3=30kHz (fără
probleme) şi pe frecvenţa imagine, fim3=fi2+2fi3=60kHz.
• Calcule simple conduc la ideea că un etaj selectiv realizat cu un
circuit rezonant LC poate introduce o atenuare mai mare de
23dB.
• Deci folosind două etaje cu trei circuite rezonante derivaţie sau
un etaj cu două perechi de circuite cuplate, atenuarea este
asigurată (un circuit constituie sarcina schimbătorului de
frecvenţă, deci la n etaje se poate conta pe n+1 circuite selective).
OL2
o generează semnalul sinusoidal pentru a doua schimbare de frecvenţă,
care se alege să fie de tip infraheterodină din considerente de
stabilitate: fh2=fi1 - fi2 , variabilă cu ±50kHz,
o Se obţin valorile limită:
64 , 7 − 1, 97 = 62 , 73 MHZ
f h 2 = f i1 − f i 2 = 64 ,8 − 1, 97 = 62 ,83 MHz
• Evident gama fiind aşa îngustă este suficientă alinierea într-un punct.
55
AFI1 Primul amplificator de frecvenţă intermediară lucrează pe frecvenţa:

fi1=(64,7...64,8) MHz sau altfel scris (64,75±5,05)MHz.
o Acest amplificator rejectează fără dificultate frecvenţa intermediară
numărul doi fi2=1,97MHz
o De asemenea el trebuie să rejecteze frecvenţa imagine 2: fim2 = fi1 -
2fi2 ; pentru această frecvenţă rezultă un ecart de frecvenţă:
∆fim2=2•1,97MHz=3,94MHz;
o Pentru a trece semnalul util fără distorsiuni liniare este necesar un
factor de calitate :
47,75
Q ≤ = 477,5
0,1
o Deci se poate alege orice valoare realizabilă, fie aceasta Q=60; în
aceste condiţii un etaj de amplificare va introduce o atenuare de cca
13dB (x=7,88).
o În consecinţă sunt necesare 3 etaje cu 4 circuite selective sau 1 etaj
cu două perechi de circuite cuplate.
OL1 – Generează semnalul pentru prima schimbare de frecvenţă(SF de tip
superheterodină) care segmentează banda în subbenzi de câte 100 de kHz;
deci trebuie să genereze un semnal sinusoidal cu frecvenţa variind în trepte
de 100 kHz; Rezultă valorile limită:
fh1min=fsc1+fi1c=64,75+1,55=66,30MHz la
fh1max=fscm+fi1c= 64,75+29,95 =94,70MHz.
CI+ARF - elimină fără probleme, chiar cu o structură de tip trece jos
perturbaţiile pe prima frecvenţă intermediară, fi1=64,7MHz şi pe cele pe
prima frecvenţş imagine, fim1=fs+2fi1=129,4MHz + fs .
Funcţionarea sintetizorului:
o fiecare oscilator local este realizat cu un sintetizor de frecvenţă.
o toate sintetizoarele au la bază acelaşi oscilator de referinţă cu
frecvenţa fo=1MHz.
Sintetizorul pentru oscilatorul local 1

Conform celor deduse în paragraful anterior acest sintetizor trebuie să
genereze semnale cu frecvenţe cuprinse în limitele: fh1=64,3...94,7MHz;
S-a optat pentru schema bloc dată în figura 4.7.4;
OC CB
OL1 FTJ
56
FTB FTB
Circuitul de sinteză constă dintr-o buclă cu reacţie negativă care extrăgând

o informaţie despre instabilitatea oscilatorului local prin comparaţie cu o
frecvenţă de referinţă stabilă, comandă în mod adecvat modificarea
frecvenţei oscilatorului local.
In schema de mai sus informaţia dorită este selectată cu o schemă de RR cu
dublă schimbare de frecvenţă.
Semnalele prelucrate reprezintă o sumă de armonici din 100 în 100 de kHz
obţinute pornind de la semnalul sinusoidal de 1 MHz generat de către
oscilatorul de referinţă (OR). Acesta este un oscilator cu cuarţ cu o
stabilitate de ordinul δfo/fo=(10-6-10-7) deci o fugă maximă δfo=±1Hz.
Având în vedere că trebuie obţinute componente din 100 în 100 de kHz,
semnalul generat de OR este aplicat unui divizor cu 10 şi unui formator de
impulsuri; în acest fel se obţine un semnal bogat în armonici ale frecvenţei
de 100 kHz.
Radioreceptorul cu două schimbări de frecvenţă auxiliar selectează una
dintre aceste armonici; aceasta va purta cu ea şi instabilitatea oscilatorului
local;
Oscilaţiile locale şi semnalul de referinţă cu care se compară semnalul
obţinut la ieşirea receptorului sunt derivate (toate) din acelaşi oscilator de
referinţă, deci sunt coherente.
57
Alegând o combinaţie de schimbări de frecvenţă super şi infraheterodină,

fuga globală datorată oscilatorului de referinţă se reduce la maximum.
Ţinând cont de cele de mai sus în punctul 1 semnalul este:
ωr δω r
s1 = ∑ An cos( nt + φ n ) ± nt )
10 10
iar semnalul generat la oscilatorul local 1 este:
sh1 = U h1 cos(ω h1t ∓ δω1t )
După mixerul SF4 filtrul trece bandă selectează componentele dintr-o
bandă B (calculată pentru a permite eliminarea frecvenţei imagine
fim=fs+2f6) (f6≈2MHz). în jurul valorii de 62 MHz.
Fie componenta centrală:
U h1 An ω δω
s5 = cos{(ω h1 ± δω 1 − n r ± n r )t − φ n } + ...
2 10 10
După o nouă mixare (superheterodină) cu fh6=64MHz(64fr±64δfr), se
selectează o singură componentă care să aibă frecvenţa în jur de 2MHz:
'
U h1 An An ωr δω
s6 (t ) = cos[−(ω h1 ± δω1 − n ± n r − 64ω r ∓ 64δωr )t − φ n ]
4 10 10
Această componentă are deci frecvenţa:
fr δf
f 6 = − f h1 ∓ δf h1 + n ∓ n r + 64 f r ± 64δf r ≅ 2 MHz
10 10
Semnalul s6(t) este aplicat unui comparator de fază împreună cu un semnal

stabil cu frecvenţa de 2MHz (armonica a doua a lui fr). Bucla acţionează
asupra oscilatorului local în aşa fel încât fh1 se modifică până când cele
două semnale au frecvenţele egale şi rămâne cel mult o eroare de fază.
De aici rezultă:
f r nδf r
− f h1 ∓ δ f h1 + n ∓ + 64 f r ± 64δf r = 2 f r ± 2δf r
10 10
de unde:
n
f h1 ± δf h1 = (62 + )( f r ± δf r )
10
cu fuga de frecvenţă:
n n
δf h1 = (62 + )δf r ; f h1 = (62 + ) f r
10 10
58
Aşadar frecvenţa generată este dată de o combinaţie între armonica 62 a

oscilatorului de referinţă şi armonica dorită a semnalului cu frecvenţa de
100kHz.
Pentru a selecta această armonică se modifică fh1din condensatorul variabil,
urmărind scala aparatului, adică până când fh1 - ajunge în apropierea valorii
dorite.
Bucla forţează anularea erorii iniţiale şi elimină tendinţa oscilatorului de a-
şi modifica frecvenţa acţionând asupra diodei varicap.
Dacă (din diverse motive) eroarea iniţială este prea mare şi sincronizarea ar
dura prea mult porneşte oscilatorul de căutare (OC) care va forţa
modificarea, lentă, a frecvenţei OL1 în jurul valorii date de condensatorul
variabil.
Odată realizat sincronismul, circuitul de blocare (CB) opreşte oscilatorul de
căutare.
Sintetizorul pentru oscilatorul local 2

Trebuie generat un semnal cu frecvenţa variind continuu între limitele:
fh2=(62,73...62,83)MHz.
Soluţia aleasă pentru a stabiliza frecvenţa generată de către OL2 care este
un oscilator controlat în tensiune, constă în compararea semnalului generat
de către acesta cu semnalul generat de către un oscilator de joasă frecvenţă
realizat într-un domeniu optim.
OL2 FTJ
1 2
SF7 FTJ CP
59
Semnalul care poartă informaţia despre instabilitatea frecvenţei OL2 este

generat printr-o schimbare de frecvenţă folosind armonica a 64 a
oscilatorului cu frecvenţa de 1 MHz.
Deci semnalele după schimbarea de frecvenţă sunt:
U h 2U 64 U U
s1 (t ) = cos[( ω h1 + 64 ω r )t + φ 64 ] + h 2 64 cos[ 64ω r − ω h 2 )t + φ 64 ]
2 2
U U
s 2 (t ) = h 2 64 cos[ 64ω r − ω h 2 )t + φ 64 ]
2
Frecvenţa semnalului s2(t) în care introducem şi efectul instabilităţii este
deci:
f2 = 64f0 ± 64δf0 − f h2 ± δfh2
Calculând, se constată că, pentru limitele impuse pentru OL2, f2 ia valori
în domeniul 1,17...1,27MHz.
Este un domeniu în care se poate realiza un oscilator cu frecvenţa variabilă
(OR2) cu o stabilitate de cca 10-4.
Comparatorul de fază livrează la ieşire un semnal proporţional cu eroarea
de fază existentă între semnalul generat de OR2 şi semnalul obţinut după
schimbarea de frecvenţă;
Prin acţiunea buclei se realizează sincronizarea frecvenţelor semnalului s2
şi sr2 rămânând cel mult o eroare de fază.
f2= fr2
f h 2 = 64 f r − f r 2
δf h 2 = 64δf r + δf r 2 ≈ 191 Hz
Sintetizorul pentru oscilatorul local trei este un simplu dublor de frecvenţă.
60
Evaluarea stabilităţii globale

Se va evalua fuga semnalului pe frecvenţa intermediară 3, considerând
semnalul recepţionat ca referinţa.
Fie frecvenţa semnalului util: fs
• prima schimbarea este de tip superheterodină:
fi1 = fh1 − fs
• a doua schimbare este de tip infraheterodină:
fi2 = fi1 − fh2 = fh1 − fs − fh2
• a treia schimbare este din nou superheterodină.
fi3 = fh2 − fi2 = fh3 − fh1 + f s + fh2 = fh3 − fh1 + fh2 + f s
Se înlocuiesc frecvenţele generate local cu valorile determinate mai sus:
fr δf
f i 3 = 2 f r ± 2δf r − 62 f r − n ∓ 62δf r ∓ n r +
10 10
+ 64 f r − f r 2 ± 64δf r ± δf r 2 + fs
Deci fuga de frecvenţă maximă este:
δf r
δf 3 = −4δf r + n + δf r 2
10
Ordinul armonicii n se determină în condiţiile de recepţie cele mai
neconvenabile, deci la frecvenţa maximă:
fh1=94,7=62fr+nfr/10
n=327
δf3=32,7+127-4≈155Hz.
4.7.4 Concluzii
Performanţe:
• sensibilitate (0,1-1)MV pentru RSZ=10dB.
• atenuarea tuturor semnalelor perturbatoare mai bună de 60dB(60-120).
• bandă de trecere reglabilă (dacă este necesar) de la 500Hz la 9000Hz.
• eficienţă RAA mai mare de 100dB.
• stabilitate globală a frecvenţei de acord;
• ptr. RR cu acord variabil, pe termen scurt (10-5-10-6).
• ptr. RR cu acord fix sau variabil în trepte (10-5-10-6) pe termen lung.
Aplicaţii - aspecte specifice
61
RR de trafic pentru comunicaţii la bordul navelor; acestea sun cele a căror

schemă bloc a fost analizată. Pe lângă lanţul RF propriu-zis ele conţin
sisteme duplex de măsură şi afişare a parametrilor prin selecţie pentru a
putea fi depanate operativ.
RR pentru radiotelefonie convenţională; acestea au un număr limitat de
canale selectate prin comutare; pot prelucra semnale MA sau MF cu indice
mic de modulaţie (B<25KHz).
RR pentru radiorelee; la aceste radioreceptoare trece pe prim plan siguranţa
radiolegăturii; deci fiabilitatea radioreceptorului. Ele includ sisteme
complexe pentru orientarea antenei, pentru reducerea zgomotului, pentru
rezervarea automata şi pentru semnalizarea defecţiunilor.
62

Sisteme de Radiocomunicatii - Echipamente de Radio Receptie PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme de Radiocomunicatii - Echipamente de Radio Receptie PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme de radiocomunicaţii

3. Echipamente de Radior Recepţie (ERR) - noţiuni generale

3.3 Noţiuni şi mărimi folosite în definirea parametrilor ERR

1. Semnal de RF modulat normal –un semnal cu o frecvenţă purtătoare

c) antena artificială UUS

3. Nivelul semnalului de intrare se evaluează în două moduri funcţie de tipul

a. RR care folosesc antenă exterioară (deci care vor folosi antena

b. RR care folosesc antenă cu ferită.

4. Frecvenţe de măsură standardizate; Pentru a putea compara rezultatele şi

5. Puterea de ieşire maximă, utilizabilă; se defineşte la o frecvenţă dată şi

6. Puterea de ieşire nominală se defineşte ca fiind puterea de ieşire realizată

7. Puterea de ieşire standard este o putere de măsură; depinde de puterea

8. Reglajul de ton în poziţie normală (egalizor) corespunde poziţiei acestor

9. 9. Sarcina artificială reprezintă o rezistenţă de valoare egală cu modulul

10. Acordul radioreceptorului reprezintă reglarea comenzilor manuale ale RR

b) In acest caz se defineşte sensibilitatea limitată de zgomot Sz. Sz reprezintă

sensibilitatea maximă utilizabilă. Ea se obţine ca fiind cea mai mare dintre

Pentru măsurarea sensibilităţii se foloseşte schema bloc:

De menţionat că la măsurarea sensibilităţii se recomandă măsurarea

Se pot întâlni două situaţii:

a) Radioreceptoare cu zgomot mic şi/sau cu câştig mic,

In cel de al doilea caz se poate acţiona pentru a măsura sensibilitatea

3.5.1. Selectivitatea definită pentru semnale mici

Semnalele fiind mici se consideră valabil principiul suprapunerii efectelor;

Selectivitatea la canalele adiacente evaluează atenuarea introdusă de

In ambele cazuri se foloseşte schema precedentă.

Se evaluează Sz rezultând valoarea tensiunii de intrare - Uio.

Metoda 1. Se dezacordează RR cu ∆f, se măreşte nivelul pentru a obţine

Metoda 2. Se trasează curba de selectivitate efectuând măsurătoarea de mai

Se observă că pe lângă atenuarea la canalul adiacent pe această

3.5.2. Selectivitatea la nivel mare al semnalelor de intrare

Dacă semnalele de intrare nu mai sunt de nivel mic încep să se manifeste

1. Inecarea semnalului util

-20 -10 0 +10 +20 +30 ∆f

Aceste aspecte sunt puse în evidenţă prin reprezentarea grafică a

Dacă semnalele perturbatoare sunt mari se constată că atunci când RR este

60µV Figura 3.5.4

In cazul în care transmodulaţia este evaluată pentru canalul adiacent se spune

Prin acest parametru se evidenţiază gradul în care RR modifică semnalul

2. Distorsiunile liniare rezultă din caracteristica de frecvenţă globală a RR

Evident această caracteristică depinde de :

- caracteristicile de selectivitate ale amplificatoarelor selective de IF la

3. Eficacitatea reglajelor de ton

4. Caracteristica de frecvenţă a amplificatorului de AF.

Este util să se remarce că toate aceste caracteristici se evaluează pe sarcina

3.7 Caracteristicile sistemului RAA

Aşa cum se va vedea în paragrafele următoare sistemul RAA are rolul de a

În documentaţia tehnică a aparatelor de radiorecepţie comerciale se

Pentru măsurarea directă, după acord, cu un nivel al semnalului de intrare

4. Echipamente de RR - analiza la nivel de schemă bloc

Analiza care urmează are la bază clasificarea RR pe baza structurii

4.2 RR cu amplificare directă

Schema bloc a unui astfel de receptor este dată ân figura 4.2.1

Vom urmări rolul blocurilor funcţionale:

- semnalul este mic; dacă se doreşte sensibilitate mare este necesar

- Aşadar sensibilitatea este variabilă.

♦ Selectivitatea depinde direct de banda la 3 dB a fiecărui circuit

- cu cât sunt mai puţine etaje - scade selectivitatea;

Concluzie: aceste RR realizează performanţe acceptabile dacă lucrează pe

4.3 R.R. cu reacţie

4.4 R.R. cu super-reacţie (RR-MA)

Soluţia a rezultat plecând de la observaţia că există o legătură intrare-ieşire

Pentru a ilustra funcţionarea unui astfel de scheme care poate fi utilizată,