UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE-IAȘI
SPECIALIZAREA: INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAŢIE
PUBLICĂ ŞI AGROTURISM

PROIECT AMENAJĂRI
PEISAGISTICE

Amenajarea peisageră la Pensiunea Floare de Lemn din comuna

Pojorâta, județul Suceava

Îndrumător:
Conf. Univ. Dr. Liliana CHELARIU

Student: MOCANU Mădălina

Grupa: 303

Anul: III

Iaşi 2017
1
 CUPRINS

 Introducere..........................................................................................................................3
Capitolul 1: Caracterizarea zonei
1.1 Relieful.....................................................................................................................4
1.2 Clima........................................................................................................................6
1.3 Precipitațiile și regimul pluviometric.......................................................................8
Capitolul 2: Caracterizarea Pensiunii Floare de Lemn........................................................10
Capitolul 3: Prezentarea sortimentului de plante
3.1 Specii dendrologice...............................................................................................14
3.2 Specii floricole.......................................................................................................24
3.3 Gazonul..................................................................................................................35
3.4 Planșă și legendă....................................................................................................36
 Justificare..........................................................................................................................38
 Concluzii............................................................................................................................39
 Bibliografie........................................................................................................................40

2
INTRODUCERE

Amenajările peisagistice sunt arta de a planifica, a proiecta, a menține, a persevera și a

reabilita spatiul verde și designul construcțiilor realizate de om. Scopul include designul
arhitectural, dezvoltarea spațiului din jurul casei, protecția mediului, planificare urbană, design
urban,planificarea parcurilor și a spațiilor de recreere, planificare regională, spații urbane și
conservare istorică. Nu există reguli imuabile in amenajările peisagistice deoarece fiecare proiect
(chiar mai mult, fiecare parcelă) oferă provocări și probleme unice datorate variațiilor de contur,
climat, și a zonelor inconjuratoare.
A amenaja un spaţiu verde nu înseamnă a umple spaţiile goale dintre clădiri cu „pietre,
iarbă, flori şi copaci” ci înseamnă a organiza, a armoniza şi a disciplina formele vegetale,
cromatica dinamică a florilor şi frunzelor, mobilitatea apei, contrastul textural al suprafeţelor şi
relieful cu diferite construcţii sau dotări.
Armonia unei amenajări este accentuată prin design şi planificare a plantelor
ornamentale, prin utilizarea unor materiale potrivite pentru elementele construite din amenajare şi
îndeosebi prin abordarea unor concepte tot mai apropiate de identitatea spaţiului şi a momentelor
frumoase ce pot deveni realitate în viitoarea amenajare.De asemenea este importantă selectarea
şi utilizarea acelor elemente care au caracteristici comune, elemente similare ca dimensiune,
formă, culoare, material, textură sau detalii pentru a crea sentimentul de coeziune şi de relaţie
între diferitele elemente ale peisajului.

3
 Capitolul 1: Caracterizarea zonei

1.1 Relieful

Situată în aria montană a judeţului Suceava, respectiv în nordul Carpaţilor Orientali, comuna
Pojorâta ocupă o zonă cuprinsă între obcinele bucovinene Feredeu şi Mestecăniş şi culmile
Giumalăului şi Rarăului.
Satul Pojorâta se plasează în sinclinalul marginal al Rarăului, în zona formată prin
îndepărtarea, de o parte şi de alta a Văii Moldovei, a rocilor mai puţin dure, care alcătuiesc
umplutura acestui sinclinal.

Fig. 1.1.1 Reprezentare cartografică a localizării geografice a comunei Pojorâta

Sursa: http://documents.tips/
4
 Masivul Giumalău domină întreaga zonă, profilându-se ca un uriaş. Către nord culmile sunt
greoaie şi văile înguste, iar înalţimile coboară în trepte, cea mai joasă fiind la 1200 - 1300 m, a
doua treaptă apărând la 1400 m, iar a treia la 1650 m. Deasupra acestora se înalţă vârful
Giumalău, cu o altitudine maximă de 1857 m.
Obcinele Bucovinei reprezintă o unitate fizico-geografică bine individualizată, distingându-se
două tipuri de peisaj: tipul obcinelor şi tipul culoarelor depresionare şi al văilor transversale.
O trăsătură generală a reliefului o reprezintă paralelismul culmilor şi văilor pe direcţia NV-
SE, direcţie concordantă cu cea a componentelor structurale. Versanţii, care ocupa peste 70% din
spaţiul Obcinelor Bucovinei, se găsesc în cea mai mare parte într-un echilibru relativ stabil,
întrucât procesele gravitaţionale sunt mult atenuate de învelişul vegetal al pădurilor şi pajiştilor.
În mijocul acestui peisaj dominat de culmi împădurite şi puţin înalte, separate de văi largi cu
pajişti întinse şi intens umanizate, se înalţă doi munţi aproape simetrici ca formă, înălţime şi
covor vegetal, pe care bogata fantezie a locuitorilor i-a denumit Adam şi Eva (1024 m şi respectiv
1009 m).

Fig. 1.1.2 Vedere din ansamblu a comunei Pojorâta

Sursa: www.documents.tips//

5
1.2 Clima

Sub aspect climatic, unitatea administrativă studiată se încadrează în aria climatului temperat
moderat continental, care suportă influenţe ale climatului boreal din nord şi unele manifestări ale
climatului mai accentuat continental din est.
Având în vedere că limita dintre etajul temperat montan şi cel boreal montan în sud-estul
Obcinelor Bucovinene se situează la 900 - 1000 m şi coboară treptat spre nord şi vest, până la
fundul văilor, la 700 - 800 m, comuna Pojorâta aparţine sectorului sud-estic al Obcinelor, de
predominare a climatului temperat montan, cu medii anuale mai ridicate ale temperaturii, plasate
între 5 şi 7°C.
Obcinele Bucovinei se bucură de un climat specific regiunilor montane joase şi mijlocii, lipsit
de temperaturile prelungit scăzute, vânturile şi umezeala vârfurilor înalte, ca şi de căldurile
excesive ale regiunilor extracarpatice. Temperaturile medii ale lunilor cele mai calde, iulie-
august, sunt în jur de 15°C, iar a celor mai reci, decembrie-februarie, în jur de 5°C.
Aşadar temperatura medie este de 6,9°C, cu un maxim în luna iulie de 16,9°C şi un minim de
4,9°C în luna ianuarie.

Fig. 1.2.1 Grafic temperaturi medii lunare în județul Suceava (2005-2008)

Sursa: www.amfostacolo.ro/

6
 Relieful accidentat, cu altitudini şi expoziţii variate, precum şi celelalte componente ale
climatului determină variaţii importante ale valorilor termice.
Astfel, temperaturile medii anuale variază de la 2,3°C la staţia meteo Rarău şi 6,8°C la
Câmpulung Moldovenesc, fiind printre cele mai coborâte din Moldova şi din ţară.
Amplitudinea termică medie lunară are cele mai mari valori în lunile de iarnă, cu un maxim în
luna februarie de 14,8°C (la Câmpulung Moldovenesc), iar cele mai reduse se înregistrează vara,
cu un minim în luna iulie. Rezultă astfel că, la Câmpulung Moldovenesc, amplitudinea termică
absolută a fost de 67,6°C.
Mediile lunare cele mai coborâte se înregistrează în ianuarie (- 3,5°C), iar cele mai ridicate în
iulie (16,4°C). Extremele absolute sunt mult mai mari: de exemplu, în iulie 1957 s-au înregistrat
34,4°C, iar în ianuarie 1963 m -30,3°C.
Rolul altitudinii reliefului asupra temperaturii este deosebit de important: astfel, comparativ
cu datele prezentate anterior pentru Staţia meteo din oraşul Câmpulung Moldovenesc (642 m
altitudine), la staţia din Rarău (1536 m) cei trei indici termici au valori mai coborâte cu circa 4 -
5°C. Media anuală este de 2,3°C, media lunii cele mai reci (ianuarie) este de -7,7°C, iar a celei
mai calde (iulie) de +11,8°C. Temperaturi medii diurne sub zero grade se pot înregistra timp de
peste 100 de zile.
Frecvenţa temperaturilor medii diurne sub 0°C variază de la 100 zile în depresiunea
Câmpulung Moldovenesc, la 150 zile în Giumalău. Temperaturi sub 0°C se înregistrează, însă,
timp de 2/3 din durata anului.
Frecvenţa zilelor de iarnă variază de la 120 la 150 şi chiar 180 de zile pe culmile cele mai
înalte. Iernile sunt lungi şi aspre în Rarău şi Giumalău şi ceva mai moderate în depresiune. Prima
zi cu îngheţ se semnalează înainte de 1 octombrie, iar ultima zi cu îngheţ după 1 mai.
Fenomenele caracteristice formelor negative de relief, în special depresiunilor şi culoarelor de
vale, cum sunt inversiunile termice, au o frecvenţă, durată şi intensitate mare.
Astfel, şi în bazinul depresionar Pojorâta au loc, îndeosebi în perioadele reci ale anului,
inversiuni termice: pentru câteva ore sau zile, în vatra depresiunii este mai frig decât pe munţii
din preajmă. În aceste condiţii, pe văi se produc fenomene meteorologice caracteristice: rouă,
brumă, „mări de nori", în timp ce pe culmile înalte străluceşte soarele.
Poziţia geografică a localităţii face ca desprimăvărarea să întârzie circa trei săptămâni faţă de
locurile de la aceeaşi latitudine din Câmpia Moldovei. Cu acelaşi interval de timp îşi fac apariţia

7
mai timpurie şi fenomenele de toamnă (bruma, căderea frunzelor). Urmarea este o scurtare a
anotimpului cald, care împiedică la rându-i creşterea unor plante de cultura şi, deci, determină o
suprafaţă agricolă mai redusă.

1.3 Precipitaţiile şi regimul pluviometric

Regimul precipitaţiilor este influenţat de circulaţia atmosferei şi particularităţile reliefului.

Valoarea precipitaţiilor medii anuale oscilează între 686 mm la Câmpulung Moldovenesc, 926
mm pe Rarău şi peste 1000 mm pe Giumalău. Cea mai mare parte a precipitaţiilor cade în
perioada de vară. Astfel, la Rarău, în intervalul iunie-septembrie, se înregistrează peste 51% din
cantitatea anuală, dar luna cea mai ploioasă este mai, când cad 143 mm, faţă de 133,7 mm în
iunie, 126 mm în iulie, 119,5 mm în august şi doar 9,37 mm în septembrie. Lunile cu cele mai
puţine precipitaţii sunt, pe Rarău, noiembrie - 33,2 mm, decembrie - 33,9 mm şi ianuarie - 36,1
mm.

Fig. 1.3.1 Grafic cu cantitățile medii lunare de precipitații la stațiile Rarău și Vatra Dornei
Sursa:www.statiunigeografie.uaic.ro/

La Pojorâta media anuală a precipitaţiilor este de 835 mm. Aici se constată o creştere bruscă a
precipitaţiilor în luna mai, atingând maximul în luna iunie şi iulie, în această perioadă

8
înregistrându-se 56% din totalul precipitaţiilor anuale, precipitaţii care se menţin ridicate până în
luna august. Cantităţile reduse de precipitaţii din perioada septembrie - aprilie sunt un rezultat al
persistenţei regimului anticiclonar continental în estul Europei.
Zăpada, având în medie 50 cm, este prezentă din noiembrie până în aprilie, durând între 115 -
135 zile/an, putând fi cu succes valorificată pentru diverse sporturi de iarnă. Ploile torenţiale din
perioada iunie - august produc uneori viituri pe cursurile de apă.
Dintre fenomenele meteorologice negative legate de precipitaţii grindina are o frecvenţă
redusă, mai obişnuite fiind fenomene hidrometeorologice ca roua, bruma, ceaţa.
Comparativ cu precipitaţiile medii anuale, evapotranspiraţia este mai redusă, ea variind între
aproximativ 600 mm în sud şi 500 mm în nord - vest.
Indicele de ariditate înregistrează o valoare maximă în luna iulie (24) şi cea mai mică valoare
în luna noiembrie (20).

9
 Capitolul 2: Caracterizarea Pensiunii Floare de Lemn

Pensiunea Floare de Lemn (3 margarete) este situată în comuna Pojorâta, Suceava, pe

strada Păstrăvăriei nr. 135 A, accesul făcându-se pe drum asfaltat.

Fig. 2.1 Vedere din satelit a Pensiunii Floare de Lemn

Sursa: www.turistinfo.ro/

Există 6 camere duble (4 camere cu pat matrimonial si 2 camere twin) fiecare cu baie proprie;
la etaj un spațiu generos de relaxare cu șemineu, loc de joacă pentru copii, TV și sistem audio
(inclusiv pentru karaoke), bucătărie deschisă complet utilată, loc de servit masa și 2 băi; șemineu
exterior cu grătar, plită, cuptor și afumătoare, terasă, saună și loc de joacă pentru copii. Alte
dotări: televiziune prin cablu, internet WI-FI, mașină de spalat rufe, mașină de spălat vase,
parcare privată.

10
 Fig. 2.2 Vedere din profil a Pensiunii Floare de Lemn
Sursa : www.turistinfo.ro/

Fig. 2.3 Imagini din curtea Pensiunii Floare de Lemn

Sursa : www.turistinfo.ro

11
 Fig. 2.4 Imagini din interiorul Pensiunii Floare de Lemn
Sursa : www.turistinfo.ro/

Vila este lângă un pârâu de munte, înconjurată de munți, păduri, foarte aproape de Codrii
Seculari Giumalău.
A fost creată utilizând numai materiale naturale, cu mult lemn vechi, piatra locală și fier
forjat.
Covoarele sunt făcute local de mână cu o tehnica străveche din lână pură, iar mobila este
din lemn reciclat.

12
Capitolul 3 : Prezentarea sortimentului de plante

Plantele ornamentale utilizate în amenajare sunt plante lemnoase (arbori, arbuști și subarbuști),
dar și ierbacee (plante floricole și gazon), alcătuind astfel un tablou complet din punct de vedere
peisager.
Speciile floricole pe care le-am utilizat decorează prin flori și frunze, asigurând decor și pe
verticală.
Plantele decorative prin flori pot fi anuale, bienale sau perene (hemicriptofite și geofite).
Specii floricole anuale: plante care își desfășoară ciclul biologic pe parcursul unui singur an,
timp în care germinează, cresc, înfloresc, formează semințe și mor.
Dintre acestea am utilizat următoarele :
 Ageratum mexicanum
 Begonia semperflorens
 Dahlia variabilis
 Lobelia erinus
 Petunia hybrida
 Tagetes patula
 Ipomaea purpurea
Specii floricole bienale : plante care își eșalonează creșterea pe parcursul a doi ani consecutivi și
înfloresc o singura dată.
Speciile utilizate în amenajare:
 Bellis perennis
 Viola wittrockiana hybrida
Specii floricole perene: sunt acelea care înfloresc repetat, mai mulți ani la rând.
 Hemicriptofite: Aster alpinus
 Geofite: Hosta plantaginea
o Tulipa gesneriana

13
 o Hyacinthus orientalis
o Iris germanica
o Paeonia officinalis
o Convallaria majalis
o Gentiana lutea
o Yucca filamentosa

3.1 Specii dendrologice

1. Abies concolor – Bradul argintiu, Bradul de Colorado- Fam. Pinaceae

Caracterizare morfologică: arbore de 20-40 de m înălțime, originar din vestul Americii de
Nord și este mult mai frecvent folosit în amenajările peisagere de la noi, comparativ cu bradul
comun. Coroana este regulată, conică, trunchi drept, cu scoarța de culoare cenușie-deschisă, cu
numeroase pungi de rășină aromată.
Particularități biologice și ecologice: este o specie foarte valoroasă din punct de vedere
ornamental, rezistentă la ger, secetă, la fum
și la praf (poluarea urbană).
Folosire: în cadrul spațiilor verzi se
cultivă individual sau în grupe și masive.
Culoarea verde închisă a acelor determină
folosire lui pentru fundaluri de statui,vase și
alte construcții ornamentale deschise la
culoare. Poate fi cultivat și la altitudini mai
coborâte ca bradul în zona colinelor și chiar
la câmpie, în plină lumină. Fig. 3.1.1 Abies concolor (brad argintiu)

Sursa: www.gardenexpert.ro/

14
 2. Pinus sylvestris – Pinul silvestru, Pin de pădure – Fam. Pinaceae

Caracterizare morfologică: este un arbore de talie mare, realizând frecvent 25-30 m, uneori până
la 40-50 m, cu înrădăcinare variabilă, tulpina cu verticile neregulate și mai puțin dreaptă decât la
alte conifere, scoarța roșietică-cărămizie către vârf, la bază dezvoltând un ritidom relativ gros,
crăpat de culoare brun cenușie.
Particularități biologice și ecologice: este o specie de mare amplitudine ecologică, rezistentă la
ger, arșiță și secetă, puțin exigentă față de sol. Este o specie de lumină.
Folosire: pinul silvestru este mult folosit în spațiile verzi sub formă de grupe, pâlcuri, ca arbori de
alei și de aliniamente, dar și pe terenuri degradate.

Fig. 3.1.2 Pinus sylvestris (pinul

silvestru, pinul de pădure)

Sursa: www.horticultorul.ro

3. Pinus mugo – Pinul de munte, Jneapăn, Jep, Cățun – Fam. Pinaceae

Caracterizare morfologică: specie montană în țara noastră, unde vegetează la altitudini mari,
cuprinse între 1400-2300 m. Este un arbust de 3 m, mai rar arboraș, cu numeroase tulpini
târâtoare, la vârf ascendente. Lujuri tineri la început verzi apoi cenușii-negricioși. Frunze
aciculare de 3-7 cm lungime, verzi-întunecate, îngrămădite către vârful lujerului și încovoiate ca
o seceră. Flori unisexuat-monoice, dar la altitudini mari pot fi dispuse dioc.

15
Particularități biologice și ecologice: are o creștere foarte înceată. La noi crește spontan în etajul
alpin inferior și subalpin, longevitatea fiind apreciată ca fiind până la 300 ani. Preferă climatul
rece și umeddar poate fi cultivat și la câmpie. Este rezistent la ger și secetă și puțin pretențios față
de sol. În parcuri poate fi folosit pe stâncării, în grădini alpine, pe soluri superficiale, argiloase, pe
terenuri degradate, mai ales pe versanții puternic însoriți.
Folosire: jnepenii pitici sunt deosebit de prețuiți pentru alpinării, grădini mici, vase, iar unele
cultivaturi sunt recomandate pentru borduri verzi netunse. În unele masive muntoase de la noi
sunt constituite “rezervații de jnepenișuri”, ocrotite prin lege.

Fig. 3.1.3 Pinus mugo var. Mughus (pinul de

munte/jneapăn)

Sursa: www.bylands.com

4. Picea abies – Molidul – Fam. Pinaceae

Caracterizare morfologică: arbore indigen falnic, cu sistemul radicular trasant, superficial, cu un

ritidom care apare de timpuriu, brun-cenușiu, în crăpături cu o colorație roșiatică.
Particularități biologice și morfologice: ajunge frecvent în țara noastră la 30-40 m, uneori
depășind 60 m. Sistemul radicular manifestă o plasticitate ridicată, asigurând astfel o bună
ancorare exemplarelor care cresc la munte, pe pantele stâncoase. Vegetează bine pe soluri
afânate, revene, cu umiditate suficientă în sol și atmosferă. În cuprinsul arealului este rezistent la
geruri, dar la câmpie suferă datorită înghețurilor târzii. Este specie de semiumbră, dar la altitudini
mai mari cere multă lumină.

16
 Folosire: molidul este un arbore de importanță economică și ornamentală, în spațiile verzi se
folosește izolat dar mai mult în grupe și masive, în aliniament sau sub formă de garduri vii și
ziduri verzi.

Fig. 3.1.4 Picea abies (molidul)

Sursa: www.wikipedia.org

5. Picea glauca var. Conica – Molidul Canadian, molidul

alb – Fam. Pinaceae
Caracterizare morfologică: formă pitică, cu creștere conică,
ajunge la 3 m în cca. 25 de ani, cel mai folosit cultivar de P.
glauca
Folosire: se cultivă în masive sau izolat pe peluze sub formă de
garduri vii, ziduri verzi și perdele de protecție. În țara noastră se
dezvoltă în multe regiuni destul de bine, coborând și în
parcurile din zona de câmpie, pe malul apelor.

Fig. 3.1.5 Picea glauca var. Conica (molid

canadian/alb)

Sursa: www.paramountplants.co.uk
17
 6. Betula pendula – Mesteacănul – Fam. Betulaceae

Caracterizare morfologică: este un arbore care ajunge la 20 m. Are tulpina zveltă, acoperită de o
scoarță albă, care se exfoliază în fâșii circulare. La bătrânețe formează un ritidom negricios și
adânc crăpat, numai către baza tulpinii. Lujerii sunt subțiri, de obicei pendenți, lungi și lucitori,
cu numeroase lenticele.
Particularități biologice și morfologice: este o specie ce lăstărește bine, în tinerețe are o creștere
rapidă iar longevitatea sa obișnuită este sub 100 de ani. De asemenea este heliofilă, rustică, care
însă rezistă greu la soluri compacte, acide, cu ape în exces, la o umbrire puternică sau la o
uscăciune accentuată. Este o specie rezistentă la ger, fum și gaze.
Folosire: este prețuit pentru portul elegant și frumusețea coloritului scoarței trunchiului; se
întrebuințează individual sau în grupuri.

Fig. 3.1.6 Betula pendula

(mesteacănul)

Sursa: www.horticultorul.ro/

18
 7. .Acer campestre – Jugastrul – Fam. Aceraceae

Caracterizare morfologică: este un arbore de 15-17 m, uneori

întâlnit ca arbust, cu tulpina dreaptă și coroana rotundă.
Particularități biologice și ecologice: este o specie care se poate
cultiva cu succes în zonele de câmpie, fiind rezistentă la secetă.
Este puțin pretențioasă față de sol, rezistentă la umbră, Suportă bine
tăierile.
Folosire: în cadrul spațiilor verzi se utilizează pentru garduri și
ziduri verzi, ca specie de amestec în masive, în grupuri, sau ca
arbore de alei.
Fig. 3.1.7 Acer campestre (jugastrul)

Sursa: www.gbif.org

8. Acer palmatum – Arțarul japonez – Fam. Aceraceae

Caracterizare morfologică: arbore mic sau arbust prețuit pentru frunzișul verde foarte decorativ
care toamna se colorează în roșu-carmin. Frunzele sunt palmate, adânc-lobate, cu 5-11 lobi
lanceolați, iar florile sunt mici, purpurii, în raceme lungi, apar vara.
Particularități biologice și ecologice: preferă solurile acide, rezistă greu la secetă și la climatele
reci.
Folosire: se pot folosi pentru aliniamente, masive și perdele, solitar sau în grupuri și chiar pentru
garduri vii tunse.

Fig. 3.1.8 Acer palmatum (arțar japonez)

Sursa: www.gardenexpert.ro
19
 9. Malus x purpurea – Mărul roșu – Fam. Rosaceae
Caracterizare morfologică: arbust sau arboraș mic, cu ramuri foarte lungi, frunzele sunt ovate,
caute, crenate, la început roșii-brunii, mai târziu verzi întunecate, lucioase. Florile sunt la
deschidere roșii-purpurii, apoi se decolorează foarte repede. Fructul este globulos, roșu-purpuriu,
lung-pedunculat.
Particularități biologice și ecologice: are o longevitate
de peste 100 de ani și ritm de creștere mediu; înflorește
mai bine la lumină, dar tolerează și semiumbra; au
nevoie de soluri ușoare, revene, mai puțin calcaroase și
nu suportă bine seceta.
Folosire: merii ornamentali se folosesc în parcuri și
grădini pentru grupări sau individual datorită frumuseții
și abundenței florilor precum și aspectul frunzelor și
Fig. 3.1.9 Malus x purpurea (mărul roșu)
fructelor.
Sursa: www.onlinetrees.com

10. Chaenomeles japonica – Gutui japonez- Fam. Rosaceae

Caracterizare morfologică: arbust cu talia de 2-3 m, în general compact, cu ramuri spinoase, cu
frunze lat-ovate, obovate, de 3-5 cm lungime, pe margini grosier crenat-serate, glabre, lucitoare;
florile sunt solitare, sau câte 3, apar timpuriu (martie-
aprilie) iar prin coloritul lor în diverse nuanțe și tonuri de
roșu, roz și chiar alb sau oranj, dau acestor plante un aspect
decorativ, din cele mai apreciate primăvara devreme
Particularități biologice și ecologice: rezistă bine la ger și la
secetă, adaptându-se ușor și pe diferite soluri; preferă însă
soluri fertile, fără exces de calcar sau prea compacte; se pot
cultiva atât în plin soare cât și la semiumbră.
Folosire: această specie este foarte apreciată pentru
înflorirea timpurie și foarte frumoasă, putându-se planta
izolat, în grupări, masive sau chiar garduri vii libere sau
Fig. 3.1.10 Chaenomeles japonica
tunse.
(gutui japonez)

20 Sursa: www.gradinamea.ro
 11. Spiraea x vanhouttei – Cununița miresei – Fam. Rosaceae
Caracterizare morfologică: arbust viguros, de cca 2 m înălțime, cu ramuri arcuite, puternice;
frunzele sunt rombic-ovate, slab lobate către vârf, pe față verde-închis, dorsal albăstrui, toamna
devin roșii-ruginii iar florile sunt albe, mici, în corimbe multiflore, laterale, care apar în mai-
iunie.
Particularități biologice și ecologice: este specia cea mai răspândită în cultură, fiind apreciată
pentru abundența florilor mici, albe, pe toată lungimea ramurilor; nu este pretențioasă față de sol,
dar totuși preferă solurile revene; se cultivă atât în plină lumină cât și la umbră; rezistă bine la
poluarea atmosferică.
Folosire: pot fi folosiți izolați, sub formă de boschete, de grupări sau pentru alcătuirea de garduri
vii și chiar în compoziția stâncăriilor (speciile pitice).

Fig. 3.1.11 Spiraea x vanhouttei (cununița miresei)

Sursa: www.oaklandnursery.com

12. Juniperus communis – Ienupăr comun – Fam. Cupressaceae

Caracterizare morfologică: arbust de maxim 5 m, cu aspect de tufă deasă; frunze aciculare,
drepte, acuminate și puternic înțepătoare; flori dioice, apariția conurilor fiind anuală și abundentă;
conuri cărnoase, negre-albăstrui la maturitate; semințele au culoarea brună și sunt cu 3 muchii.
Particularități biologice și ecologice: specia se întâlnește spontan în țara noastră în întreg lanțul
carpatic, este rezistentă la ger, înghețuri, arșiță, având o mare capacitate de supraviețuire pe soluri
sărace, puțin fertile.

21
Folosire: ienupării pot fi folosiți ca exemplare izolate sau în grupări; formele târâtoare sau
semitârâtoare pot constitui pete sau masive, chiar și pentru consolidarea taluzurilor, pentru
alpinării sau chiar în bacuri și jardiniere.

Fig. 3.1.12 Juniperus communis (ienupăr comun)

Sursa: www.gardenexpert.ro

13. Mahonia aquifolium – Mahonie – Fam. Berberidaceae

Caracterizare morfologică: este un arbust originar din America de Nord, cu înălțimea până la 1 m,
cu frunze persistente, pieloase, imparipenat compuse,
având marginile dințat-spinoase, verzi-închis, lucitoare,
toamna se colorează reversibil, în diverse nuanțe de roșu.
Flori dispuse în raceme fasciculate, erecte, galbene apar în
aprilie, iar fructele sunt bace negre-albăstrui, brúmate care
se maturează în aug.-sept.
Particularități biologice și ecologice: este o specie rustică,
destul de rezistentă la ger și la secetă, care vegetează bine în
locuri ușor umbrite și revene.
Folosire: specie folosită mult în parcuri, pentru garduri vii
sau plantate individual și în grupuri pe peluze sau la
marginea masivelor. Pot fi utilizate și pentru plantarea sub Fig. 3.1.13 Mahonia aquifolium (mahonie)
coronamentele arborilor.
Sursa: www.pinterest.com
22
 14. Berberis thunbergii – Dracila japoneză – Fam. Berberidaceae

Caracterizare morfologică : arbust cu o înălțime de până la 2,5 m, des ramificat, cu lujeri maturi
purpurii, cu spini simpli, rareori trifurcați. Frunzele sunt căzătoare, foarte variate ca formă, de la
obovate până la spatulat-oblongi. Florile sunt frumoase, galbene cu nuanțe roșiatice la exterior,
solitare sau câte 2-4 în mici umbrele, iar fructele sunt de culoare
roșu strălucitor, elipsoidale și decorează planta și în timpul iernii.
Particularități biologice și ecologice : specie ornamentală
remarcabilă, deosebit de decorativă atât primăvara prin florile
numeroase galbene cât mai ales toamna prin culoarea stacojie a
frunzelor și fructelor roșii mult persistente. Preferă locurile
însorite, dar suportă și semiumbra, crește bine pe soluri ușoare
dar și grele, cu o umiditate normală sau chiar uscate.
Folosire : în parcuri și grădini sunt folosite pentru garduri vii,
pentru decorarea stâncăriilor, plantate în peluze fie în mod
individual, fie, mai adesea, în grupuri.
Fig. 3.1.14 Berberis thunbergii var.
atropurpurea (dracila japoneză)

Sursa: www.plante.md
15. Syringa vulgaris – Liliacul – Fam. Oleaceae
Caracterizare morfologică: specie care crește spontan în
regiunile calde din țara noastră, cu habitus de arbore mic
de 8-10 m sau ca arbust de 3-5 m. Lăstarii sunt
cenușiisau verzi-măslinii. Frunze ovate sau lat-ovate,
verzi ănchis și glabre. Florile sunt simple sau duble, în
panicule multiflore de 10-12 cm, de regulă liliachii și
mirositoare. Înflorește bogat în perioada aprilie-mai.
Particularități biologice și ecologice : varietățile cele mai
întâlnite în cultură la noi sunt : var. caerulea cu flori
albastre liliachii și var. alba cu flori albe, simple.
Folosire : liliacul este mult folosit ca plante izolate, în
grupări, garduri vii sau la marginea masivelor de arbori. Fig. 3.1.15: Syringa vulgaris (liliac)

Sursa: www.wikipedia.org
23
 3.2 Specii floricole

16 Lobelia erinus – Lobelie- Fam. Campanulaceae:

Lobelia erinus L., originară din Africa, cultivată ca

anuală, se caracterizează prin tulpini ramificate, cu
înălţimea de 10-15cm, frunze mici, oval-lanceolate,
dinţate. Florile sunt mici, abundente, de culoare
albastru-azuriu. Înfloreşte din iunie în septembrie.
Cerinţe ecologice: Lobelia este puţin pretenţioasă,
dar dă rezultate bune pe un sol uşor, bogat şi cu
expoziţie însorită.
Utilizare: Lobelia se foloseşte pentru borduri,
ronduri, iar soiurile cu port pendent pentru vase
Fig. 3.2.16: Lobelia erinus (lobelia)
suspendate, stâncării.
Sursa: www.wikipedia.org

17 Petunia Hybrida – Petunia – Fam. Solonaceae:

Petunia hybrida cuprinde plante ramificate de la bază, cu înălţimea cuprinsă între 20 şi 60cm, cu
tije repent-ascendente, frunze ovale, întregi, sesile. Petunia hybrida are o mare variabilitate a
formei, mărimii şi culorii florilor, care înfloresc din iunie în septembrie.
Cerinţe ecologice: Petuniile necesită un sol uşor dar bogat, însorit, petuniile din prima grupă sunt
şi mai rezistente la secetă. În general petuniile nu sunt predispuse la atacul unor boli sau
dăunători în mod deosebit.
Utilizare: Petuniile sunt printre cele mai răspândite
plante anuale, întrucât înfloresc abundent şi
prelungit în verile călduroase, iar soiurile noi chiar şi
în sezoane cu umiditate mai ridicată. Soiurile
pendente se folosesc în decorul balcoanelor sau
vaselor suspendate. Soiurile din grupa „Nana” se
folosesc pentru borduri, ronduri, platbande. Soiurile
cu flori mari, în special „Superbissima” se cultivă la
Fig. 3.2.17: Petunia Hybrida (Petunia)
ghivece, balcoane protejate, apartamente.
Sursa: www.almanac.com
24
 18 Ageratum mexicanum – pufuleţi – Fam. Compositae:
Este specia cea mai răspândită, originară din Mexic. Cultivată ca plantă anuală, are un port
ramificat, este pubescentă, înălţimea între 15 şi 60cm. Frunzele sunt peţiolate, dispuse altern sau
opus, cele inferioare ovale, cele superioare romboidale cu marginea crenată. Pufuleţii înfloresc
continuu, începând din luna mai până toamna.
Cerinţe ecologice: Ageratum este o plantă puţin
pretenţioasă fată de factorii de mediu. Preferă soluri
fertile, permeabile, însorite. Umiditatea abundentă sau
perioadele ploioase, prelungite, determină creşteri
vegetative exuberante în detrimentul înfloririi.
Utilizare: Ageratum este o frumoasă plantă pentru
borduri, se mai utilizează în grup de plante, iar soiurile
pitice se pot folosi în mozaic. Soiurile cu talie înaltă se
pot folosi în jardiniere sau mai rar ca flori tăiate.

Fig. 3.2.18a: Ageratum mexicanum (pufuleți)

Sursa: www.flori-cultura.ro
Hyacinthus orientalis – zambile – Fam. Liliaceae:
Planta prezintă bulb tunicat, sferic, ovoid, protejat de catafile diferit colorate. Frunzele sunt
lineare de culoare verde intens. Florile sunt grupate într-o inflorescenţă de tip racem, susţinute de
pedunculi cărnoşi, suculenţi cu o înălţime de 20-30cm. Florile sunt scurt pedicelate, de tip
campanulat, divers colorate, în nuanţe de roşu, roz, galben, violet, albastru sau alb şi sunt puternic
parfumate. Înfloreşte în lunile martie-aprilie.
Cerinţe ecologice: Zambilele cresc şi înfloresc abundent
pe terenuri fertilizate cu îngrăşăminte organice bine
descompuse, expuse la soare, ferite de curenţi reci. Pe
solurile grele, umede şi neaerate bulbii rămân insuficient
dezvoltaţi.
Utilizare: Zambilele sunt foarte apreciate în decorul de
primăvară pentru ronduri, rabate şi borduri. Se cultivă şi
Fig. 3.2.18b: Hyacinthus orientalis
pentru flori tăiate sau la ghivece pentru decorul interioarelor. În cultura forţată ele înfloresc în
(zambile)
sezonul de iarnă.
Sursa: www.gradina-acasa.ro

25
 19 Viola witrockiana – pansea – Fam. Violaceae:
Sub această denumire sunt cuprinşi hibrizii rezultaţi din încrucişarea
speciilor: V. Lutea Huds şi V. Altaica Ker-Gawl. Frunzele sunt oblong
ovoide sau cordiforme, cele superioare oblong laceolate, dinţate,
însoţite de două stipele mari penatifide din cinci petale inegale,
îmbrăcate. Petala inferioară şi cele două superioare sunt mai mari
decât petalele laterale. Petala inferioară are la bază un pinten
necarifer. Florile uni sau multicolore, maculate, striate au diferite
culori. Înfloreşte din martie până în luna octombrie.
Cerinţe ecologice: Sunt specii puţin pretenţioase, soiurile de valoare
preferă soluri bogate, fertile, cu o umiditate moderată şi parţial umbrite.
Fig. 3.2.19a: Viola Wittrockiana
Utilizare: Este mult răspândită şi apreciată pentru parterele de
primăvară, ronduri, borduri. Soiurile cu flori uriaşe se folosesc şi ca (pansea)

flori tăiate sau pentru ornarea coroanelor. Sursa: www.wikipedia.org

Tagetes patula – Crăiţe, Ochişele – Fam. Compositae:

Plantele au înălţimea cuprinsă între 10 şi 50cm, cu tulpina ramificată de la bază, ramificaţiile cu
nuanţe de violet sau brun, miros, foarte puternic. Frunzele alterne
sau opuse penat partite, cu lobi lanceolaţi-liniari. Calatidiile
numeroase, solitare cu diametrul de 3 cm, discul galben, cu florile
radiale galbene, maculate cu brun. Înfloreşte din iunie în
octombrie.
Cerinţe ecologice: Plante foarte puţin pretenţioase, dau cele mai
bune rezultate în locuri însorite, solurile bine drenate, dar nu prea
bogate, merg însă şi la semiumbră.
Utilizare: Crăiţele sunt plante foarte răspândite pentru masive şi
platbande. Soiurile pitice sunt plante utilizate pentru borduri sau
pentru a le plasa în faţa unei platbande multicolore. Soiurile cu
frunze inodore sunt folosite ca flori tăiate, având o durată de
Fig. 3.2.19b: Tagetes patula (crăițe)
păstrare în apă de 2-3 săptămâni.
Sursa: www.wikipedia.org
26
 20 Begonia semperflorens – Begonie, gheaţă – Fam.Begoniaceae:
Originară din Brazilia, a fost introdusă în Europa, în anul 1928 astăzi fiind cultivată peste tot în
ţara noastră. Plantă erbacee, cărnoasă, cu înălţimea şi diametrul între 15 şi 30 cm şi frunze verzi
sau roşietice, suculente, ovate sau subcordate, lucioase pe partea superioară şi cu marginea uşor
dinţată. Florile albe, roz sau roşii au pedunculii de culoare roz şi sunt grupate câte 5-10 în
inflorescenţă. Înfloreşte abundent şi continuu din mai până în octombrie.
Cerinţe ecologice: Begoniile anuale preferă soluri uşoare, mijlocii, însorite, uşor acide. Plantele
tinere trebuie protejate de radiaţiile solare, care pot determina arsuri pe frunze.
Utilizare: Datorită înmulţirii uşoare, înfloririi abundente şi prelungite begoniile sunt printre
plantele cele mai folosite în decorul parcurilor şi grădinilor, pentru ronduri, platbande, borduri şi
jardiniere.

Fig. 3.2.20a: Begonia semperflorens

(begonie)

Sursa: www.wikipedia.org

Tulipa gesneriana – lalea – Fam. Liliaceae:

Originară din Orient, are bulbul de formă ovoidă sau piriformă, format din 3-6 tunici cărnoase
albe, protejate de una pergamentoasă-cafenie.
Tija florală are înălţimea de 30-60cm, frunze oval lăţite cu marginea ondulată, de culoare verde,
acoperit de pruină. Floarea are forma unei cupe, de culori diverse. Înfloreşte în luna mai.
Cerinţe ecologice: Temperatura este factorul hotărâtor în dezvoltarea lalelelor. Înrădăcinarea
bulbilor are loc la 6-7 grade Celsius, temperatura optimă pentru creşterea părţilor aeriene este

27
cuprinsă între 12 şi 16 grade Celsius, diferenţierea mugurilor floriferi are loc la temperatura de 20
grade Celsius, bulbii se păstrează la 9 grade Celsius.
Nevoia de apă este mare în perioada de creştere a frunzelor şi tijelor florale şi scade o dată cu
uscarea frunzelor şi intrarea în repaus.
Lalelele solicită terenuri însorite, în locuri umbrite tulpinile se etiolează şi florile îşi pierd
aspectul decorativ. Solurile preferate sunt cele nisipoase şi nisipo-argiloase, fertile, calde, bine
denate.
Utilizare: Lalelele se folosesc pentru decorul de primăvară în parcuri şi grădini pentru ronduri,
rabate, borduri, fiind foarte apreciate pentru culorile vii, calde, strălucitoare, precum şi pentru
forma florilor.
Se folosesc şi ca flori tăiate, recoltatul se face în momentul când bobocul a atins valori maxime,
este bine colorat dar încă nu s-a deschis. Se folosesc şi în cultură la ghivece pentru decorul
interioarelor.

Fig. 3.2.20b: Tulipa gesneriana

(lalele)

Sursa: www.wikipedia.org

21 Ipomoea purpurea – Zorele – Fam. Convolvulaceae:

Tulpinile sunt volubile, ramificate de jos, înalte de 3-4m., pubescente. Frunzele sunt întregi,
cordiforme. Florile campanulate-infundibuliforme, cu corola plisată de culoare roşie-purpurie,
grupate câte 3-5 într-un racem umbeliform pe un peduncul lung ce depăşeşte lungimea frunzei.

28
Există şi cultivaruri cu flori albastre, albe sau maculate cu violet şi roşu. Înfloreşte din iunie până
toamna târziu.
Cerinte ecologice: Zorelele preferă solurile nisipo-argiloase, bogate în Ca, reavene şi însorite.
Utilizare: Zorelele se folosesc pentru decorul pergolelor, verandelor, chioşcurilor, treajelor,
balcoanelor.

Fig. 3.2.21: Ipomoea purpurea

(zorele)

Sursa: www.gradinahobby.com

22 Dahlia variabilis – Dalia, gherghina – Fam.Compositae

Originară din America Centrală, are rădăcini tuberizate, tulpini înalte de 1-2cm, prevăzute cu
frunze lobate, cu lobii ascuţiţi. Inflorescenţa formată din flori tubulare mici, galbene, în centru,
florile ligulate dispuse pe un singur rând, înconjoară discul
inflorescenţei şi au colorit variat.
Cerinţe ecologice: Dalia este o plantă semirustică, care dă cele
mai bune rezultate în zonele de deal şi submontane, unde
înfloreşte bogat din iulie până toamna târziu. Necesită locuri
însorite, adăpostite de vânturi, cu umiditate asigurată dar fără
apă stagnantă. Solurile cele mai favorabile sunt cele argilo-
nisipoase sau nisipo-lutoase cu textură medie, bogate în
Fig. 3.2.22: Dahlia variabilis (dalia)
substanţe organice, cu pH neutru.
Sursa: www.almanac.com

29
Utilizare: Daliile sunt foarte apreciate ca flori tăiate. Recoltarea acestora se face când
inflorescenţa este semideschisă. Se folosesc mult în spaţiile verzi, în ronduri, rabate, grupuri
izolate.

23 Bellis perenis – Părăluţe, bănuţi – Fam. Compositae:

Plantă perenă originară din Europa, cultivată ca bianuală. Înălţimea este de 5-15cm, frunze
spatulate, întregi sau crenelate, uşor catifelate dispuse în rozete. Calatidiile solitare au florile
tubulare galbene, cele ligulate, adesea bordate cu roşu. Înfloreşte din martie în luna iunie.
Cerinţe ecologie: Bănuţeii sunt puţin exigenţi faţă de sol, preferă soluri umede, uşoare, dar destul
de fertile. Necesită o uşoară protejare în condiţiile unei ierni aspre.
Utilizare: Sunt recomandate în primul rând pentru bordurile de primăvară întrucât înfloresc bogat,
au talia mică şi cultură simplă. Se utilizează în rondurile de primăvară ca fond pentru plantele de
talie înaltă, soiurile cu flori involte sunt apreciate chiar şi în ghivece.

Fig. 3.2.23: Bellis perenis (părăluțe)

Sursa: www.gradina-acasa.ro

24 Aster alpinus –steliţă – Fam. Compositae:

Planta are tulpini de 15-20cm, cu calatidii solitare de circa 5 cm. Frunzele bazale spatulate,
păroase, cele superioare lineare. Calatidiile au diametrul de 3-5cm, florile ligulate au culoarea
lila-albastru. Înfloreşte în mai-iunie.
Cerinţe ecologice: Aster creşte pe orice tip de sol, în expoziţii însorite sau la semiumbră.
Înflorirea este mai bogată pe soluri alcalin-afânate, bogate în substanţe nutritive.

30
Utilizare: Se foloseşte frecvent în grădinile alpine, stâncării, precum şi în parcuri în borduri,
platbande sau rabate. Speciile cu talie mare pot fi associate cu arbuşti sau alte plante perene,
formând grupuri sau pete. Se pot utilize şi flori tăiate.

Fig. 3.2.24 Aster alpinus (steliță)

Sursa: www.wikipedia.org

25 Paeonia officinalis – bujori – Fam. Ranunculaceae:

Originară din centrul şi sudul Europei, planta are rădăcini cărnoase, fuziforme, de 60-100cm
înălţime, tulpini puternice, uniflore. Frunzele alterne mari, 5-6 pe tulpină, glabre, verde închis pe
faţa superioară, verde gri pe faţa inferioară, au foliolele profund
sectate.
Florile inodore, solitare, de 9-13cm diametru, în formă de cupă,
au petalele de culoare roşie aprins şi caliciul cu peri ruginii.
Înfloreşte în mai.
Cerinţe ecologice: Bujorul cere soluri fertile, mijlocii, luto-
nisipoase, cu expoziţie însorită sau semiumbrite. În perioadele
de secetă pronunţată necesită udatul.
Utilizare: Sunt folosite în primul rând ca flori tăiate, se
recoltează în faza de boboc şi au o durată de păstrare în apă de 7-
8 zile. Se mai folosesc în grupuri pe peluze, în jurul arbuştilor şi
Fig. 3.2.25: Paeonia officinalis
în platbande în amestec cu alte perene.
(bujori)

Sursa: www.wikipedia.org

31
 26 Iris pogoniris – stânjenel – Fam. Iridaceae:
Genul cuprinde în jur de 170 specii, originare din emisfera boreală. Plante perene care în sol au
rizomi sau bulbi, frunzele sunt lineare sau ensiforme, tulpinile simple sau ramificate. Perigonul
are 6 segmente, 3 externe (sepalele) în general, răsfrânte şi 3 interne (petalele) în general drepte,
adesea mai mici şi mai înguste, variat colorate.
Irişii de grădină sunt hibrizi cu talie înaltă cunoscuţi în cataloage şi sub numele de Iris germanica.
Plante rustice cu frunze enziforme, cu tije florale rigide de 50-100 cm înălţime. Florile au circa 8
cm diametru, diviziunile interne au adesea altă culoare decât cele externe. Se întâlnesc culorile:
violet, brun, albastru, roşu, galben, alb, purpuriu etc.
Cerinţe ecologice: Irişii sunt plante pretenţioase la lumină, se cultivă pe terenuri însorite, nisipo-
lutoase, bogate în elemente nutritive, suficient de umede dar bine drenate, permeabile. Se
comportă bine pe terenuri bogate în Ca. Pe solurile umede, acide, irişii suferă de bacterioze.
Utilizare: Speciile cu rizomi se folosesc în platbande în amestec, pe marginea lacurilor.
Soiurile pitice se pot întrebuinţa în alcătuirea bordurilor şi chiar pe stâncării. Soiurile înalte se
utilizează pentru flori tăiate. Speciile cu bulbi se folosesc mai mult pentru flori tăiate, dar şi în
platbande sau pentru stâncării.

Fig. 3.2.26: Iris pogon iris (stânjenel)

Sursa: www.gardenexpert.ro

27 Convallaria mayalis – mărgăritar, lăcrămioare – Fam. Liliaceae:

Plantă rustică cu rizomi trasanţi, frunze eliptice. Florile dispuse unilateral în mici ciorchini, pe o
tijă florală de cca 20cm înălţime, sunt albe şi plăcut parfumate. Înfloreşte în aprilie-mai.

32
Cerinţe ecologice: Plante puţin pretenţioase. Suportă semiumbra sau umbra, mai puţin varietăţile
cu frunze striate, bordate, care se cultivă în plin soare. Cresc bine pe terenuri profunde, nisipoase,
cu umiditate constantă, bogate în humus.
Utilizare: Se cultivă mai ales pentru flori tăiate, în buchete şi aranjamente. Se folosesc frecvent în
parcuri şi grădini, la marginea grupurilor de arbori şi arbuşti. Sunt mai folosite şi în cultura
forţată.

Fig. 3.2.27: Convallaria mayalis

(lăcrămioare)

Sursa: www.gradina-acasa.ro

28 Hosta plataginea – Crin de toamnă –Fam.Liliaceae:

Plantele sunt sub formă de tufe mari de 50-70cm. Frunzele sunt mari, cu limbul de formă oval
cordată, cu vârful acuminat, cu nervuri aproape paralele. Florile sunt
mari, campanulate, dispuse în racem, pe tije florifere de 40 cm, de
culoare albă şi parfumate. Înfloreşte în lunile iulie-august.
Cerinţe ecologice: Hosta este o plantă puţin pretenţioasă, preferă
soluri afânate, umede, bogate în humus, expoziţii însorite, creşte însă
şi la semiumbră şi chiar umbră.
Utilizare: Este de mare efect în grupuri de 2-3 exemplare sau izolat
pe peluze. Speciile şi soiurile cu frunze panasate sunt indicate ca
plante de bordură. Se folosesc şi ca flori tăiate.
Fig. 3.2.28 Hosta
plataginea (crin de toamnă)

Sursa: www.wikipedia.org
33
 29 Gentiana verna – gențiană – Fam. Gentianaceae:
Gențiana este un gen de plantă medicinală, care face parte din familia Gentianaceae. În trecut în
această familie au fost încadrate și genurile Gentianella, Gentianopsis și Comastoma. Etimologia
denumirii provine de la regele Iliriei Gentius (180 – 168 î.e.n.), după spusele lui Plinius cel
Bătrân. Gentius credea că genul are proprietăți tonice. Cu mai mult de 400 de specii, este
considerat un gen mare.
Este un gen cosmopolit, întâlnindu-se in regiuni alpine din Asia,
Europe și America. Anumite specii apar și in Africa de nord-
vest, estul Australiei și Noua Zeelandă. Există varietăți anuale,
bianuale, și perene. Unele sunt perene si altele nu. Gențianele
sunt greu de întreținut în afara habitatului natural, dar există
câteva specii care se cultivă. Le place soarele, soluri neutre și
acide, bogate în humus și bine drenate. Sunt populare în grădini
cu pietre.
Anumite specii din gen se folosesc ca plante medicinale,
rădăcinile folosindu-se pentru prepararea de siropuri tonice. Se
Fig. 3.2.29 Gentiana verna (gențiană)
folosesc și ca substanțe aromatice pentru diverse bauturi.
Sursa: www.wikipedia.org

30 Yucca filamentosa – yucca – Fam. Agavaceae:

Yucca filamentosa este o specie de yucca ce înflorește în iulie -
august. Aproape complet lipsită de tulpină este o plantă
cu rizom vivace, rezistentă la geruri.
Flori albe - verzui, campanulate, dispuse într-o mare paniculă
romboidală, ramificată. Tija florală este între 0,70 - 2,50 metri.
Frunze, pungite, verzi - închis - glaucescent, până la 0,60 m
lungime și 10 cm lățime, nedințate, tari, filamentoase, dispuse până
la 50, în rozetă densă.
Fig. 3.2.30 Yucca filamentosa (yucca)

Sursa: www.wikipedia.org

34
 3.3 Gazonul

Gazonul reprezintă elementul de bază al oricărei grădini. Înainte de a porni la amenajarea

unui gazon, trebuie să ne definim în mod clar nevoile, alegând tipul gazonului dorit: decorative,
pentru joacă sau sport, pentru zone umbroase, rezistent la secetă, rezistent la zăpadă, etc.
Iarba este un termen generic pentru plantele monocotiledonate, verzi, din familia
Gramineelor. Iarba este compusă din plante de înălţime mică şi care produc seminţe şi poate fi
folosită ca alimentaţie pentru animalele rumegătoare. Fiind decorative, soiuri anume de graminee
care cresc foarte des şi de înălţimi mici sunt folosite, sub denumirea de gazon, pentru a acoperi
spaţiile verzi.

Fig. 3.3.1 Gazonul

Sursa: www.wikimedia.com

35
3.4 Planșă și legendă

Fig. 3.4.1 Plan „B”

Sursa: Foto original

36

Specii dendrologice
1.Abies concolor – brad argintiu
2.Pinus sylvestris – pin silvestru
3.Pinus mugo – pin de munte, jneapăn
4. Picea abies – molid
5. Picea glauca var. Conica – molidul 20. Begonia semperflorens – begonie, gheaţă
canadian (varietate pitică)
6. Betula pendula – mesteacăn
7. Acer campestre – jugastru
8. Acer palmatum – arțar japonez
9. Malus x purpurea – mărul roșu
10. Chaenomeles japonica – gutui japonez
11. Spiraea x vanhouttei – cununița miresei
12. Juniperus communis – ienupăr comun
13. Mahonia aquifolium – mahonie
14. Berberis thunbergii – dracila japoneză
15. Syringa vulgaris – liliacul
37
Tab. 3.4.1 Legendă
Specii floricole
16. Lobelia erinus – lobelie
17. Petunia Hybrida – petunia
18. Ageratum mexicanum – pufuleţi
Hyacinthus orientalis – zambile
19. Tagetes patula – crăiţe, ochişele
Viola witrockiana – pansea
Tulipa gesneriana – lalea
21. Ipomoea purpurea – zorele
22. Dahlia variabilis – dalia, gherghina
23. Bellis perenis – părăluţe, bănuţi
24. Aster alpinus –steliţă
25. Paeonia officinalis – bujori
26. Iris pogoniris – stânjenel
27. Convallaria mayalis – mărgăritar,
lăcrămioare
28. Hosta plataginea – crin de toamnă
29. Gentiana verna – gențiană
30. Yucca filamentosa – yucca
JUSTIFICARE

Pensiunea Floare de Lemn are o grădină special amenajată, destinată pentru relaxare. În
această grădină există foarte multă culoare în unele perioade şi mirosul încântă turiştii.
Speciile de flori folosite pentru amenajarea pensiunii se pretează zonei, adaptându-se la
condiţiile climatice din zona Pojorâta. Speciile au fost alese în funcţie de cerinţele ecologice, cele
de umbră au fost plasate la umbră, iar cele care necesită mai mult soare, în zonele însorite.
Amenajarea pensiunii influenţează pozitiv starea de sănătate fizică şi psihică a oamenilor,
crează cadrul adecvat practicării sportului şi a altor îndeletniciri recreative. Speciile au fost
folosite pentru a imprima o deosebită valoare decorativă, care dă impresia unui lucru bine
organizat şi aerisit.
Lateralele grădinii sunt plantate cu borduri de flori şi arbuști decorativi atât prin frunză cât
şi prin flori. Grădina oferă turiştilor atât specii dendrologice, cât şi specii floricole.
Florile sunt ornamentale. Ele subliniază, adaugă culoare, dau varietate şi finisaj. Pavajul
acoperă o mare suprafaţă din grădină, fără să sufoce spaţiul verde înconjurator.Plantele alese
oferă intimitate spaţiului şi diversitate coloristică tot timpul anului.
Culoarea este, poate, caracteristica vizuală cea mai observabilă într-o grădină. Pe lângă
culoarea frunzelor şi a florilor, la efectul decorativ al unei plante contribuie şi cromatica fructelor,
lujerilor şi a scoarţei. Verdele este culoarea predominantă a frunzişului şi vine într-o multitudine
de nuanţe. Prin această asociere de culori se urmăreşte exprimarea armoniei şi liniştii. Această
reprezintă o combinaţie armonioasă de culori , care îi surprinde plăcut pe clienţi oferindu-le o
imagine frumoasă, armonioasă şi plăcută a pensiunii.

38
CONCLUZII

Prin amenajarea peisagistică se poate pune în valoare o clădire prin direcționarea

privitorului, prin filtrarea imaginilor, prin realizarea de jocuri de umbră și lumină, culoare și
textură.
Elementele principale de proiectare a grădinilor includ aspecte non-plante, cum ar fi alei,
pereţi, trasee sau cursuri de apă, zone de întâlniri, pavaje, precum şi plantele însăși, ţinându-se
cont de cerinţele lor horticole, perioada de vegetație şi înflorire, durata de viaţă, tipul de creştere,
dimensiunea, viteza de creştere, precum şi combinaţiile cu alte plante şi caracteristici de peisaj.
Este de asemenea important să se ţină seama de nevoile de întreţinere, inclusiv timp sau fondurile
disponibile pentru întreţinere periodică, care poate afecta alegerea de plante, aspecte cu privire la
viteza de creştere, răspândirea sau semănarea de plante, dacă plantele sunt anuale sau perene,
precum şi multe alte caracteristici.
Design-ul unei grădini depinde mai mult de poziţia fiecărei plante, raportată una la alta şi la
structura locului, decât de caracteristicile plantei. Prin urmare, design-ul unei grădini înseamnă
înfrumuseţarea unei bucăţi de pământ astfel încât să aibă un aspect natural, de peisaj.

39
 BIBLIOGRAFIE

1. Băla, Maria. Floricultură generală și specială. Editura de Vest

2. Sandu, Tatiana. Arboricultură ornamentală. Editura “Ion Ionescu de la Brad”

3. www.wikipedia.org

4. www.horticultorul.ro

5. www.gardenexpert.ro

6. www.gradina-acasa.ro

7. www.almanac.com

8. www.flori-cultura.ro

9. www.gradinamea.ro

10. www.plante.md

11. www.turistinfo.ro

40