Universitatea pentru Științele Vieții ,,Ion Ionescu de la Brad’’Iași

Facultatea de AGRICULTURĂ
Specializarea: PRODUCEREA DE SĂMÂNȚĂ ȘI MATERIAL DE PLANTAT
Disciplina: ,,PRODUCEREA SEMINȚELOR LA PLANTE FURAJERE’’

PROIECT 1

ÎNDRUMĂTOR: MASTERAND:
Prof. dr. Vasile VÎNTU BOURUC DANIELA

1
 TEMA PROIECTULUI

Elaborarea tehnologiei de producere a semințelor

la specia Onobrychis viciifolia Scop., în condițiile

pedoclimatice din zona județul Vaslui

2
 PLANUL PROIECTULUI

INTRODUCERE.................................................................................................4
CAPITOLUL I – Descrierea condițiilor naturale din zona județului
Vaslui....................................................................................................................5
1.1 Așezarea geografică..................................................................5
1.2 Principalele caracteristici ale climei.........................................6
1.3 Condițiile de sol........................................................................7
CAPITOLUL II- Importanța producerii semințelor la specia Onobrychis
viciifolia Scop........................................................................................................8
2.1. Însușiri morfologice și biologice..................................................8
2.2. Importanța speciei........................................................................10
CAPITOLUL III – Tehnologia de cultivare pentru obținerea de semințe la
specia Onobrychis viciifolia Scop. ..................................................................11
3.1. Rotația..........................................................................................11
3.2. Lucrările solului...........................................................................11
3.3. Fertilizarea...................................................................................12
3.4. Sămânța și semănatul..................................................................12
3.5. Lucrări de întreținere...................................................................13
3.6. Recoltarea....................................................................................14
3.7. Producția obținută, condiționare și păstrare................................15
CONCLUZII .....................................................................................................16
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................17

3
 INTRODUCERE

Leguminoasele perene furajere reprezintă o sursă importantă de furaj pentru animalele

rumegătoare, fiind o componentă de bază a amestecurilor pentru înființarea pajiștilor
temporare, supraînsămânțarea pajiștilor permanente degradate, dar și pentru înierbarea
taluzurilor sau a altor zone cu probleme de eroziune.
Îmbunătățirea structurii covorului vegetal prin supraînsămânțare, precum și refacerea
pajiștilor degradate prin înființarea de noi pajiști temporare de înaltă productivitate prezintă o
importanță deosebită mai ales pentru că producția vegetală obținută în urma exploatătii
pajiștilor permanente constituie cel mai ieftin furaj pentru sectorul zootehnic. De aceea se
urmărește obținerea unui material semincer de calitate.
Datorită însușirilor valoroase ale leguminoaselor, este necesar ca prin lucrări de
îmbunătățire a pajiștilor, dar și printr-o folosire rațională a lor, să se mărească ponderea
acestora de participare în covorul vegetal și să se stabilească un raport convenabil între
leguminoase și graminee.
Pentru a îmbunătăți pajiștile permanente, a reda în folosință noi terenuri, dar și pentru
a creștere suprafețe pajiștilor temporare sunt necesare cantități din ce în ce mai mari de
sămânță, de aceea, producerea de material semincer la leguminoasele perene pentru pajiști ar
trebui să constituie una dintre preocupările agriculturii.
Sparceta ( Onobrychis viciifolia Scop.) este una dintre cele mai valoroase leguminoase
perene furajere care se cultivă pentru fân, masă verde sau nutreț murat, în cultură pură sau în
amestec cu graminee perene, fiind apreciată atât pentru calitatea furajului, cât și pentru
productivitatea ridicată.
Pentru producerea de sămânță la cultura sparcetei trebuie relizate în optim toate
verigile tehnologice.

4
 CAPITOLUL I
Descrierea condițiilor naturale din zona județului Vaslui

1.1.Așezarea geografică
Județul Vaslui are o suprafață de 53000 km2
și se află în partea de est a României, în regiunea
Moldova, făcând parte ca și alte județe cum ar fi
Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, din
regiunea de Nord- Est a țării. Teritoriul județului
Vaslui se întinde pe cursul superior și mijlociu al
râului Bârlad, care străbate partea de S și SE a
Podișului Central Moldovenesc, iar în partea
centrală se întinde pe Colinele Tutovei și Dealurile
Fălciului, diviziuni ale Podișului Bârladului - parte

a Podișului Moldovei. Limitarea geografică este

realizată de coordonatele 46⁰95’- 46⁰05’ N și
27⁰30’- 28⁰15’ E.
Relieful în regiune este format în mare parte din ansambluri de culmi și văi largi,
orientate în majoritate pe direcția N-S. În apropierea Văii Bârladului, Colinele Fălciului se
sfârșesc prin versanți abrupți (Dealul Crasnei), modelați intens prin procese de alunecare și
torențialitate. În vecinătatea localității Crasna, este situat Culoarul Bârladului, format dintr-o
luncă ce se lărgește treptat din amonte spre aval, formând versanți abrupți în zonă (INS,
2015).
Din punct de vedere al utilizării terenului, pe arealul județului Vaslui se întâlnesc
următoarele categorii de folosință : teren arabil, teren cu pășune, teren cu livadă, teren cu viță
de vie, teren ocupat de păduri, drumuri și ape de suprafață. Suprafața de teren arabil este

5
cultivată aproape în totalitate, majoritatea proprietăților cu destinație agricolă fiind arendate
de societăți cu profil agricol.

1.2. Principalele caracteristici ale climei

Clima pe arealul județului Vaslui prezintă influențe temperat-continentale cu nuanțe
excesive. În zona studiată, influență deosebită au de o serie de factori printre care așezarea
geografică, dar și circulația maselor de aer în estul continentului european. Această zonă
prezintă și caracteristici nord-continentale, caracterizate prin ierni geroase, cu temperaturi mai
joase de -18°C și veri excesiv de calde, cu temperaturi mai ridicate de 35°C și intervale secetoase
caracteristice lunilor iunie-august.
Caracterul excesiv al climatului temperat continental este explicat prin fenomene
meteorologice extreme, perioade cu temperaturi foarte scăzute, căderi masive de zăpadă însoțite
de viscol, în perioada rece a anului sau temperaturi foarte ridicate și secetă extremă în sezonul
estival.
De asemenea, tot la categoria fenomenelor extreme pot fi încadrate temperaturile foarte
ridicate pe perioada iernii, improprii caracteristicilor anotimpului rece în această zonă geografică.
În cazul anotimpurilor de tranziție (primăvară și toamnă), caracterul de excesivitate al
climatului se explică prin diferențele mari de temperatură dintre zi și noapte. Uneori,
instalarea timpurie a primăverilor și toamnele lungi și blânde din punct de vedere termic, sunt
datorate influențelor climatice provenite sud și vest.
Precipitațiile anuale în perimetrul analizat variază între 300 mm și 849 mm, cu o
medie multianulă de 538,9 mm. Variația precipitațiilor în timpul anului este oscilantă, fiind
influențată de circulația maselor de aer. Astfel, se constată că în sezonul cald ( aprilie-
septembrie), precipitațiile înregistrate reprezintă 70 % din totalul anual.
În sezonul rece ( octombrie –martie) predomină masele de aer rece cu conținut scăzut
de umiditate.
Din punct de vedere al regimului eolian, acesta reflectă o frecvență medie anuală
dominată din direcția nord-vest (23,4 %), urmată de cea din nord ( 21,4 %) și sud-est (21,1
%). Vitezele cele mai mari ale vântului sunt caracteristice direcțiilor nord- vest- 4,2 m/s, sud-
3,8 m/s, respectiv nord- 3,7 m/s.

6
1.3. Condițiile de sol
Cele două mari clase de soluri care sunt caracteristice Podișului Moldovei și
Dealurilor Fălciului, unde este localizat județul Vaslui, sunt reprezentate de cernisoluri și
luvisoluri. Întreg teritoriul județului este acoperit de soluri realativ variate, din clasa
cernisolurilor formate în zone de silvostepă, stepă și pădure. Din categoria cernisolurilor fac
parte cernoziomurile. Principalele tipuri de cernoziomuri întâlnite în acest areal sunt:
cernoziomurile tipice, cambice, argiloiluviale, vertice (Condurachi D., 2005).
Cernoziomurile tipice s-au format sub influența vegetației ierboase de stepă, având un
pH oscilant, cuprins între 6,5 și 8,3. Aceste soluri prezintă proprietăți hidrice și de aerație
bune, un conținut sporit de materie organică care imprimă o bună aprovizionare cu elemente
nutritive. Acestea se pot întâlni în zone plane sau ușor înclinate, specifice Dealurilor Fălciului
și reprezintă cea mai mare parte din solurile existente pe suprafața județului Vaslui.
Cernoziomurile argiloiluviale sunt localizate la nivelurile superioare ale versanților, în
zonele mai înalte, iar în zonele înclinate pot fi întâlnite forme erodate ale acestora.
Solurile nisipoase localizate în zone slab înclinate, sunt soluri care necesită fertilizare
și lucrări de combatere a eroziunii. Solurile cenușii (soluri de pădure) prezintă un pH cuprins
între 5,6-7,1 (Condurachi D., 2005; www.e-pedia.ro).

7
 CAPITOLUL II
Importanța producerii semințelor la specia
Onobrychis viciifolia Scop.

2.1. Însușiri morfologice si biologice

Sparceta este o leguminoasă perenă care prezintă
un sistem radicular profund și puternic ramificat în
stratul biologic activ al solului. Rădăcina pivotantă
ajunge până la 50-150 cm în sol în anul I și până la 3-5
m în anii următori, fiind o specie cu înrădăcinare
adâncă. Pe rădăcini se formează nodozități, datorită
simbiozei cu bacteriile fixatoare de azot din genul
Rhizobium.
La adâncimea de 1-2 cm sau la nivelul solului,
între rădăcină și tulpină se află coletul. Tulpinile se
formează din mugurii de pe colet sunt erecte sau ușor
arcuite, ramificate, fistuloase înalte până la 100-150 cm,
albicios păroase și cresc sub formă de tufă.
Frunzele sunt mari, imparipenat-compuse, cu 11-25 foliole eliptice, păroase pe fața
inferioară. Stipelele sunt libere și lung acuminate.
Florea este organizată pe tipul 5, având caliciul format din 5 stipele concrescute la
bază, corola formată din 5 petale diferite ca formă, mărime, poziție: stindard, două aripioare și
carena formată din două petale sudate pe o margine. Androceul este diadelf, format din 10
stamine, una liberă și celelalte 9 concrescute prin filamentele lor, iar ginegeul este alcătuit
dintr-un ovar superior, unicarpelar cu una sau mai multe ovule, cu stil lung și stigmat ridicat
deasupra staminelor. Florile sunt de culoare roșie-violacee, grupate câte 20-100 în raceme
terminale, de până la 20 cm.

8
 Fructul este o păstaie monospermă, indehiscentă, semicirculară și comprimată, cu
suprafața reticulară, prevăzută cu 4-8 dinți scurți pe creastă. Sămânța este ovat-reniformă,
brună închisă, cu MMB de circa 15 g.
În cultură se cunosc două tipuri de sparcetă comună:
-Onobrychis viciifolia var. communis (sparceta de o singură coasă), răspândită mult în cultură,
se adaptează ușor la condițiile vitrege de viață, dar otăvește slab și nu suportă pășunatul
intens, pretându-se mai ales la folosirea prin cosit;
-Onobrychis viciifolia var. bifera (sparceta de două coase sau gigant), introdusă recent în
cultură și în țara noastră, otăvește rapid, realizează două coase, se pretează la o folosire mixtă
(cosit, pășunat), dar este ceva mai pretențioasă la condițiile de mediu.
Sparceta este mai precoce decât lucerna cu circa 10 zile, ceea ce prezintă un avantaj
pentru folosirea ei în conveier.

Particularități biologice:
Lăstărirea la leguminoase este un process analog cu înfrățirea la graminee și constă în
formarea lăstarilor, ramificați din mugurii de pe colet. Aceștia se formează primăvara și vara-
toamna și mor după ce au fructificat. Procesul de formare a lăstarilor este inhibat de
temperaturile ridicate, secetă sau exces de apă, pH etc. Pe măsură ce plantele îmbătânesc,
coletul se mărește, partea din mijloc rămane aproape goală, iar lăstarii se formează la periferia
tufei.
Sparceta formează majoritar lăstari alungiți, fiind o specie de talie înaltă, care se
pretează la cosit, comparativ cu speciile de talie joasă, cum ar fi Trifolium sp, de exemplu, la
care predomină lăstarii scurți și care se pretează la pășunat. Lăstarii alungiți, care sunt
predominanți la sparcetă, pot fi vegetativi sau generativi. Intensitatea lăstăririi determină
capacitatea de producție a speciei.
Otăvirea reprezintă procesul de refacere a masei vegetative a leguminoaselor, după
folosire prin cosit sau pășunat, fiind mai rapidă comparativ cu gramineele, mai ales în cazurile
când solul este umed și pajiștile sunt rațional folosite.
Din punct de vedere al vitezei și energiei de otăvire, specia Onobrychis viciifolia Scop.
face parte din categoria leguminoaselor cu otăvire moderată, de la care se obțin 1-2 recolte pe
an, ca și Lotus corniculatus, Trifolium pannonicum și altele.
Ritmul de dezvoltare ( precocitatea ) la leguminoase este mai rapid decât la
graminee, pe când vivacitatea este mult mai scurtă.

9
 Sparceta se încadrează în grupa leguminoaselor cu ritm de dezvoltare mijlociu și
vivacitate mijlocie, fiind o specie care se dezvoltă mai lent, trăiește mai mult, folosindu-se în
condiții ecomonice 3-5 ani, în funcție de modul de cultivare.
Din punct de vedere al ritmului de dezvoltare în cursul perioadei de vegetație, sparceta
este o specie timpurie.

2.2. Importanța speciei

Sparceta este considerată una dintre cele mai vechi plante
agricole, fiind descrisă inițial ca plantă ornamentală cultivată în Evul
Mediu. A fost introdusă în cultură ca plantă furajeră în sudul Franței
(Provence), în secolul al-XV-lea,cunoscând o extindere mai amplă în
secolele XVII-XVIII. În țara noastră a fost cultivată mai întâi în
Transilvania apoi și în celelalte zone.
Sparceta este utilizată în alimentația animalelor sub formă de
fân, masă verde sau nutreț murat, datorită valorii nutritive ridicate a
furajului. În zonele secetoase și pe versanți, sparceta dă producții mai
bune decât lucerna. Valoarea nutritivă a furajului este ridicată (17
UN/100kg m.v. sau 60,1 UN/kg fân). Sparceta este bogată în proteină
de calitate bună (3,6% în masă verde și 15,4% în fân) și conține
însemnate cantități de săruri minerale (cu Ca si P) și vitamine. În stare
verde sparceta nu produce meteorizații, iar sub formă de fân
digestibilitatea substanțelor nutritive este mai ridicată decât în masa
verde.
Sparceta este și o foarte bună plantă meliferă, cu durata
perioadei de înflorire ce circa 23-27 zile, realizându-se pâna la
300kg/ha miere.
Deoarece dă rezultate bune pe terenurile erodate, uscate, unde
alte plante nu dau rezultate satisfăcătoare, sparceta nu intră în
competiție cu lucerna și trifoiul, ci le completează unde acestea nu
reușesc. Ca și celelalte leguminoase, sparceta are o puternică acțiune amelioratoare asupra
solului, prin cantitățile mari de rădăcini (pâna la 6 tone/ha) și azot ce le lasă în sol.

10
 CAPITOLUL III
Tehnologia de cultivare pentru obținerea de semințe la specia
Onobrychis viciifolia Scop

3.1. Rotația:

Cele mai indicate premergătoare pentru înființarea loturilor semincere de sparcetă sunt
atât plantele anuale furajere care eliberează terenul până la mijlocul verii, cât și cerealele de
toamnă sau de pimăvară. Sparceta preferă ca premergătoare plante care lasă terenul curat de
buruieni, deoarece are un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație.
La rândul ei, sparceta este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, întrucât
lăstărește după desțelenire. Nu se recomandă revenirea pe aceeași solă, decât după 6-7 ani.

3.2. Lucrările solului:

Sparceta este foarte pretențioasă la modul de pregătire a terenului deoarece are
semințe mici, adâncimea de încorporare a acestora în sol este mică, iar puterea de străbatere a
plantelor este redusă.
Lucrările solului trebuie
executate astfel încât să se piardă cât mai
puțină apă pe parcursul executării
acestora, mai ales pentru că, de regulă,
lotutile semincere de sparcetă se
amplasează în zone mai secetoase și în
sistem neirigat.
Pe terenurile denivelate se
recomandă ca înainte de aplicare

11
îngrășămintelor și efectuarea arăturii să se facă nivelarea, fără a disloca un strat de sol mai
adânc de 10-15 cm.
Lucrarea se execută vara sau toamna, cu nivelatoare (NT-2,8), după 1-2 treceri cu grapa cu
discuri. Arătura se face vara sau toamna, în funcție de planta premergătoare, la 20-25 cm. Pe
solurile unde s-a format hardpan se folosesc pluguri cu scormonitori.
Pe podzoluri se recomandă efectuarea unei lucrări de afânare fără întoarcerea brazdei,
după care se efectuează arătura la 23-25 cm, perpendicular pe direcția de lucru a mașinii de
afânat solul. Patul germinativ trebuie sa fie foarte bine pregătit, afânat la suprafață și bine
așezat în profunzime. Primăvara, când terenul permite, acesta se pregătește cu agregat de
grape cu colți, prevăzut cu bare metalice pentru nivelare sau cu combinatorul. Se recomandă
evitarea folosirii grapelor cu discuri la această lucrare.
După semănat, când solul este uscat în stratul superficial, se poate efectua un tăvălugit
ușor al semănăturii. Lucrarea se recomandă uneori și înainte de semănat.

3.3. Fertilizarea:
Sparceta consumă cantități mari de azot, însă cea mai mare pare este asigurată pe cele
simbiotică, specia producând mari cantități de azot, cu condiția ca solul să fie bine
aprovizionat în calciu. De aceea, intervenția cu îngrășăminte azotate nu este necesară nici pe
terenurile mai puțin fertile.
Deși folosește fosforul din formele mai greu solubile din sol, răspunde cu sporuri mari
de producție la fertilizare cu doze moderate de azot și fosfor (Na30-60 P30-60 ).
Fertilizarea se efectuează numai la înființarea culturii cu 60-70 kg/ha P ₂O ₅.

3.4. Sămânța și semănatul:

La sparcetă se folosește se
folosește ca material de semănat fructul,
care este o păstaie monospermă,
indehiscentă. Facultatea germinativă
trebuie să fie de minim 85% și puritatea
de peste 95% la materialul
corespunzător clasei I de calitate. Față
de alte specii, sămânța de sparcetă pierde ușor facultatea germinativă.

12
 Epoca optimă de semănat este primăvara devreme, când solul este suficient de
zvântat, iar temperatura din stratul de încorporare a seminței este de 4-6 oC. Calendaristic,
aceste condiții sunt îndeplinite în prima jumătate a lunii martie în sudul țării, respectiv a doua
jumătate a lunii martie sau începutul lunii aprilie în celelalte zone. Semănatul se face fără
plantă protectoare, cu semănători universale, la distanța de 50-60 cm între rânduri, cu 20-25
kg/ha, pentru a asigura o desime de 75-100 s.g./ m². Adâncimea de semănat este de 2-3 cm pe
cernoziomuri, soluri brune și de 3-4 cm pe soluri ușoare. Când se folosește o normă mare de
sămânță plantele cresc înghesuite pe rând, numărul de lăstari pe plantă este mult mai mic, iar
ramificarea acestora este modestă.

3.5. Lucrări de întreținere:

Distrugerea crustei se poate realiza cu tăvălugi inelari, iar în condiții de irigare, printr-
o udare cu norma de 100-150 m3/ha.
Completarea golurilor se face de obicei numai în anul I după răsărirea plantelor și mai
rar în anii de folosire, când se utilizează o cantitate de sămânță mai mare decât cea
corespunzătoare suprafeței respective.
Combaterea buruienilor este cea mai importantă lucrare în anul I de vegetație,
deoarece sparceta are un ritm lent de creștere la început și poate fi ușor invadată de buruieni.
Combaterea acestora se realizează prin metode preventive, agrotehnice și chimice:
- măsurile agrotehnice: premergătoare neîmburuienate, efectuarea lucrărilor solului și
de pregătire a patului germinativ de bună calitate și la epoca optimă, precum și la efectuarea
cosirilor de curățire. Coasa de curățire este indicată numai în anul I și se face la îmbobocitul
sparcetei când buruienile nu au format încă semințe, la 10-15 cm de la sol, manual sau cu
cositori mecanice. Materialul rezultat trebuie îndepărtat de pe teren într-un timp cât mai scurt.
- pe cale chimică - metoda cea mai eficace:
• combaterea buruienilor monocotiledonate cu erbicidele: Eradicane (4-5 l/ha), Diizocab (5-7
l/ha), Balan (4-5 l/ha), Lasso (3,5-5 l/ha) și Dual (3-5 l/ha), aplicate preemergent, ultimele
două încorporate superficial în sol; Fusilade sau Targa (1,5-3 l/ha), aplicate postemergent, în
faze timpurii de creștere a buruienilor.
• combaterea buruienilor dicotiledonate cu erbicidele: Acetadin (5-7 l/ha), Basagran (4-5
l/ha), Aretit (5-7 l/ha). Se poate folosi și Basagranul forte (2-2,5 l/ha în 300 l apă) când
buruienile dicotiledonate au 2-3 frunze, iar temperatura aerului este peste 18 °C și umiditatea
atmosferică mai mare de 40%; Pivot 100 LC ( 0,5-0,7 l/ha), aplicat la 5-8 zile de la răsăriea
sparcetei. Acest erbicid nu combate pălămida.

13
 Buruienile necombătute chimic pot fi înlăturate prin 2-3 prașile mecanice. Prima
prașilă se execută când plantele au cel puțin doi lastari, la adâncimea de 4-5 cm și la distantă
de 5-6 cm față de rândurile de plante. A doua prașilă mecanică se face cu cultivatorul prevăzut
cu aripioare, realizându-se în felul acesta o ușoară escavare a solului pe spațiul dintre rânduri
și acoperirea bazei plantelor cu un strat de sol de ca 3-5 cm. Astfel se distrug eficient
buruienile, se mărește rezistența plantelor la cădere și se evită de lastari nedoriți ( vegetativi)
din colet. Aceasta lucrare se efectuează când plantele au o înălțime de 30-50 cm. În cazul
parcelelor cu grad mare de îmburuienare se recomandă o prașilă manuală selectivă.
Combaterea bolilor si dăunătorilor trebuie să se realizeze în primul rând prin metode
agroculturale și mai puțin prin metode chimice, pentru a reduce cheltuielile și poluarea
solului.
Sparceta este o specie afectată de puține boli și dăunători. Se utilizează la semănat
material semincer liber de agenți patogeni, iar la loturile semincere se face tratament la
sfârșitul înfloritului cu Fastac 10 EC- 150 ml/ha, Decis 2,5 EC- 300 ml/ha, deoarece sămânța
de sparcetă poate să fie atacată de viespea semințelor ( Euritoma anabrychidis).
Grăparea culturii de sparcetă se recomandă în fiecare primăvară, începând cu anul II de
cultură.
Irigarea sparcetei este indicată exclusiv în tehnologia intensivă. În toamnele
secetoase, prima irigare se aplică imediat după semănat, cu o normă de 40-45 mm. Când
perioada de secetă persistă, după 12-14 zile de la semănat se aplică cea de a doua udare,
folosind aceeași normă de 40-45 mm. Pe parcursul perioadei de vegetație, irigarea este
necesară doar dacă soiul cultivat este unul intensiv, de mai multe coase, care dă producții mari
la coasa a doua.
Polenizarea suplimentară. Sparceta este o plantă alogamă entomofilă la care numărul
de lăstari cu inflorescențe depășește 500-600/m 2 în anii climatici normali, iar perioada de
înflorire durează 20-30 de zile. Polenizarea florilor se face de către albine sau bondari, iar
pentru o polenizare eficientă se recomandă amplasarea a 3-5 stupi de albine /ha în apropierea
loturilor semincere.

3.6. Recoltarea
Epoca optimă pentru recoltarea seminței de sparcetă este atunci când 50-60% din
păstăi au culoarea brună. Recoltarea se face manual sau cu vindroverul reglat corespunzător
sau direct cu combina din lan, după 2-3 zile însorite, când 70% din păstăi au această culoare

14
Pentru a evita pierderile prin scuturare, se recomandă ca recoltarea să se facă noaptea sau
dimineața și seara. Recoltarea în două faze nu este admisă deoarece provoacă mari pierderi
prin scuturara semințelor cele mai valoroase.
Se pot uliliza desicanți înainte de recoltare, tratamentul efectuându-se când 75% din
semințe sunt brunificate cu Reglone 2,0-2,5 l/ha. După tratament recoltarea se face direct din
lan cu combina.
Întârzierea recoltării duce la pierderea unor cantități însemnate de semințe, mai ales în
zilele cu vânt puternic.

3.7. Producția obținută, condiționare și păstrare

Producția de semințe (fructe) este de 500-600
kg/ha în culturile obișnuite și de 1000-1500 kg/ha, în
culturile speciale.

După treierat, semințele se condiționează și se

depozitează. Astfel, după recoltare se urmărește reducerea
umidității semințelor până la valori apropiate de 14 %.
Uscarea semințelor se poate face fie prin solarizare, pe
platforme betonate sau prin depozitarea în încăperi
aerisite unde va rămâne pentru câteva zile în straturi de
30-40 cm care se lopătează periodic, fie folosind unele
echipamente și instalații speciale de uscare.
Curățirea de bază sau selectarea semințelor constă
în aducerea semințelor la indicii de calitate conform cerințelor standard privind categoria în
care se află lotul respective. Acest procedeu se realizează cu ajutorul selectorului.
După curățare sămânța se ambalează în saci care se stivuiesc în magazii aerisite.
Păstrarea semințelor în condiții optime este necesară pentru menținerea calității
acestora în perioada de depozitare.

15
 CONCLUZII

Sparceta este o specie foarte apreciată atât

pentru calitatea furajului, cât și pentru
productivitatea ridicată, fiind astfel una dintre
cele mai valoroase leguminoase perene cultivate
de foarte mult timp.
Având în vedere tendința de a crește suprafețele
cultivate și de a mări producția pe unitatea de
suprafață, datorită importanței sale economice și
agrotehnice, calea cea mai eficientă de a spori producția la ha este de a cultiva sămanță
certificată, care îndeplinește cerințele specifice soiului și de a adopta o tehnologie modernă de
cultivare.
Producerea de material semincer la sparcetă ( Onobrychis viciifolia Scop.) este
necesară pentru înființarea culturilor pentru obținerea de furaj; astfel, utilizarea unui soi
zonat, productiv este foarte importantă.
Prin ameliorarea sparcetei se urmărește în principal realizarea unor soiuri
competitive, care să aibă rezistență mare la condițiile de mediu nefavorabile și boli, în
contextul schimbărilor climatice actuale.

16
 BIBLIOGRAFIE

1) Ene T. A., Monanu V., 2016- Producerea, condiționarea și stocarea semințelor de

graminee și leguminoase perene de pajiști
2) Moga I., Schitea M.,- Tehnologii moderne de producere a semințelor la plantele
furajere. Editura Ceres
3) Samuil C., Vîntu V., Stavarache M., 2019- Producerea și conservarea
furajelor.Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.
4) Vasile V., Samuil C., Stavarache M., 2017- Cultura pajiștilor și a plantelor furajere
îndrumător de lucrări practice. Editura ,,Ion Ionescu de la Brad’’Iași.

17