UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

„ ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

Facultatea de AGRICULTURĂ
Specializarea: PRODUCEREA DE SĂMÂNȚĂ ȘI MATERIAL DE PLANTAT
Disciplina: PRODUCEREA SEMINȚELOR LA PLANTELE FURAJERE

PROIECT 2

ÎNDRUMĂTOR: MASTERAND:
PROF. UNIV. DR. VASILE VÎNTU BOURUC DANIELA

2023

1
 TEMA PROIECTULUI

Elaborarea tehnologiei de producere a semințelor la

specia Bromus inermis Leyss. (obsigă nearistată) în condițiile
pedoclimatice din zona Vaslui.

2
 PLANUL PROIECTULUI

INTRODUCERE

Capitolul I – Descrierea condițiilor naturale din zona Botoșani

1.1. Așezarea geografică
1.2. Principalele caracteristici ale climei
1.3. Condițiile de sol
Capitolul II – Importanța producerii semințelor la specia BROMUS
INERMIS Leyss. (obsigă nearistată)

2.1. Însușiri morfologice și biologice

2.2. Importanța speciei

Capitolul III – Tehnologia de cultivare pentru obținerea de semințe

la specia BROMUS INERMIS Leyss. (obsigă nearistată)

3.1. Rotația
3.2. Lucrările solului
3.3. Fertilizare
3.4. Sămânța și semănatul
3.5. Lucrările de întreținere
3.6. Recoltarea
3.7. Producția obținută, condiționare și păstrare

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

3
 INTRODUCERE

Pajiștile sunt un element esenţial al sistemelor de agricultură durabilă, care răspund

cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară.
În plus, pe lângă rolul decisiv de asigurarea a furajelor pentru animale, pajiştile au o
funcţie importantă în dezvoltarea rurală şi a mediului înconjurător reflectată prin: conservarea
biodiversităţii, îmbunătăţirea fertilităţii solurilor, fixarea simbiotică a azotului atmosferic,
echilibru hidrologic, prevenirea inundaţiilor şi alunecărilor de teren, sechestrarea carbonului,
calitatea si frumusețea peisajului şi important patrimoniu cultural.
Din cele mai vechi timpuri iarba produsă pe pajişti a constituit furajul cel mai de bază
pentru creşterea animalelor ierbivore domestice, ceea ce a permis dezvoltarea primelor civilizaţii
umane.
Explozia demografică a determinat o extindere a pajiştilor printr-o luptă continuă a
omului cu vegetaţia forestieră, pentru a produce cât mai multă hrană animalelor, care îi asigură
mijloace de trai precum alimente (lapte, carne) şi materii prime (lână, piei), forţe motrice pentru
transport şi lucrările câmpului cât şi alte necesităţi.
Suprafaţa de pajişti din ţara noastră este de peste 4,9 milioane ha, care reprezintă peste
34% din suprafaţa agricolă, constituie un important patrimoniu naţional cu funcţie productivă la
care se adaugă funcţia eco-productivă şi peisagistică a mediului ambiant.
Aportul pajiştilor la producţia de furaje necesare dezvoltării zootehniei are o importanţă
deosebită, deoarece un furaj cu o compoziţie floristică bună, cu o valoare nutritivă completă și
echilibrată, echilibrată în proteină, vitamine, săruri şi alte substanţe constituie hrana de bază a
tuturor rumegătoarelor.
Prin plantele furajere din pajişti se intensifică procesul de fotosinteză din ecosisteme şi se
introduce în sol o cantitate mai mare de materie organică, menţinându-se în sol o viaţă biologică
activă. Prin rădăcinile plantelor furajere de pajişti, care au rol de liant în prezenţa materiei
organice, se opreşte procesul de distrugere a structurii granulare a solurilor, în cele mai multe
cazuri conducând la îmbunătăţirea acestora.

4
 CAPITOLUL I
Descrierea condițiilor naturale din zona Vaslui

1.1. Așezarea geografică

Județul Vaslui are o suprafață de 53000 km 2 și
se află în partea de est a României, în regiunea
Moldova, făcând parte ca și alte județe cum ar fi
Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, din regiunea
de Nord- Est a țării. Teritoriul județului Vaslui se
întinde pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad,
care străbate partea de S și SE a Podișului Central
Moldovenesc, iar în partea centrală se întinde pe
Colinele Tutovei și Dealurile Fălciului, diviziuni ale

Podișului Bârladului - parte a Podișului Moldovei .

Limitarea geografică este realizată de coordonatele
46⁰95’- 46⁰05’ N și 27⁰30’- 28⁰15’ E.
Relieful în regiune este format în mare parte
din ansambluri de culmi și văi largi, orientate în majoritate pe direcția N-S. În apropierea Văii
Bârladului, Colinele Fălciului se sfârșesc prin versanți abrupți (Dealul Crasnei), modelați intens
prin procese de alunecare și torențialitate. În vecinătatea localității Crasna, este situat Culoarul
Bârladului, format dintr-o luncă ce se lărgește treptat din amonte spre aval, formând versanți
abrupți în zonă (INS, 2015).
Din punct de vedere al utilizării terenului, pe arealul județului Vaslui se întâlnesc
următoarele categorii de folosință : teren arabil, teren cu pășune, teren cu livadă, teren cu viță de

5
vie, teren ocupat de păduri, drumuri și ape de suprafață. Suprafața de teren arabil este cultivată
aproape în totalitate, majoritatea proprietăților cu destinație agricolă fiind arendate de societăți cu
profil agricol.

1.2. Principalele caracteristici ale climei

Clima pe arealul județului Vaslui prezintă influențe temperat-continentale cu nuanțe
excesive. În zona studiată, influență deosebită au de o serie de factori printre care așezarea
geografică, dar și circulația maselor de aer în estul continentului european. Această zonă prezintă
și caracteristici nord-continentale, caracterizate prin ierni geroase, cu temperaturi mai joase de -18°C
și veri excesiv de calde, cu temperaturi mai ridicate de 35°C și intervale secetoase caracteristice
lunilor iunie-august.
Caracterul excesiv al climatului temperat continental este explicat prin fenomene
meteorologice extreme, perioade cu temperaturi foarte scăzute, căderi masive de zăpadă însoțite de
viscol, în perioada rece a anului sau temperaturi foarte ridicate și secetă extremă în sezonul estival.
De asemenea, tot la categoria fenomenelor extreme pot fi încadrate temperaturile foarte
ridicate pe perioada iernii, improprii caracteristicilor anotimpului rece în această zonă geografică.
În cazul anotimpurilor de tranziție (primăvară și toamnă), caracterul de excesivitate al
climatului se explică prin diferențele mari de temperatură dintre zi și noapte. Uneori, instalarea
timpurie a primăverilor și toamnele lungi și blânde din punct de vedere termic, sunt datorate
influențelor climatice provenite sud și vest.
Precipitațiile anuale în perimetrul analizat variază între 300 mm și 849 mm, cu o medie
multianulă de 538,9 mm. Variația precipitațiilor în timpul anului este oscilantă, fiind influențată
de circulația maselor de aer. Astfel, se constată că în sezonul cald ( aprilie- septembrie),
precipitațiile înregistrate reprezintă 70 % din totalul anual.
În sezonul rece ( octombrie –martie) predomină masele de aer rece cu conținut scăzut de
umiditate.
Din punct de vedere al regimului eolian, acesta reflectă o frecvență medie anuală
dominată din direcția nord-vest (23,4 %), urmată de cea din nord ( 21,4 %) și sud-est (21,1 %).
Vitezele cele mai mari ale vântului sunt caracteristice direcțiilor nord- vest- 4,2 m/s, sud- 3,8
m/s, respectiv nord- 3,7 m/s

6
1.3. Condițiile de sol
Cele două mari clase de soluri care sunt caracteristice Podișului Moldovei și Dealurilor
Fălciului, unde este localizat județul Vaslui, sunt reprezentate de cernisoluri și luvisoluri. Întreg
teritoriul județului este acoperit de soluri realativ variate, din clasa cernisolurilor formate în zone
de silvostepă, stepă și pădure. Din categoria cernisolurilor fac parte cernoziomurile. Principalele
tipuri de cernoziomuri întâlnite în acest areal sunt: cernoziomurile tipice, cambice, argiloiluviale,
vertice (Condurachi D., 2005).
Cernoziomurile tipice s-au format sub influența vegetației ierboase de stepă, având un pH
oscilant, cuprins între 6,5 și 8,3. Aceste soluri prezintă proprietăți hidrice și de aerație bune, un
conținut sporit de materie organică care imprimă o bună aprovizionare cu elemente nutritive.
Acestea se pot întâlni în zone plane sau ușor înclinate, specifice Dealurilor Fălciului și reprezintă
cea mai mare parte din solurile existente pe suprafața județului Vaslui.
Cernoziomurile argiloiluviale sunt localizate la nivelurile superioare ale versanților, în
zonele mai înalte, iar în zonele înclinate pot fi întâlnite forme erodate ale acestora.
Solurile nisipoase localizate în zone slab înclinate, sunt soluri care necesită fertilizare și
lucrări de combatere a eroziunii. Solurile cenușii (soluri de pădure) prezintă un pH cuprins între
5,6-7,1 (Condurachi D., 2005; www.e-pedia.ro).

7
 CAPITOLUL II

Importanța producerii semințelor la specia Bromus inermis Leyss.

(obsigă nearistată)

2.1. Însușiri morfologice și biologice

Bromus inermis Leyss. (obsigă nearistată). Plantă

perenă, stoloniferă, cu tulpini erecte, înalte de 30-150 cm,
bogat foliate, verzi, frunze plane, glabre, cu limbul lat de 6-15
mm, păroase pe faţa inferioară, cu nervuri proeminente;
panicul erect, lung de 20-25 cm, strâns după înflorire, cu
ramuri oblic-erecte, lungi de 9-10 cm, dispuse câte 2-5 (7) la
nodurile inferioare; spiculeţe multiflore, alungit eliptice, lungi
de 10-27 mm, paleea inferioară nearistată, cu vârful obtuz sau
rotunjit, uneori mucronată, glabră sau păroasă. Răspândită în
pajişti degradate, erodate, uscate, din zona de stepă şi
silvostepă, cultivată, cu valoare furajeră bună.
Producţia şi calitatea furajului: Potenţialul productiv este de 10-14 t/ha substanţă uscată,
iar din punct de vedere al calităţii furajului obţinut acesta poate să aibă un conţinut în proteină
brută de 9-12 %.
Recomandări: Este recomandat să se utilizeze în amestec cu sparcetă, pentru fâneaţă şi
mixt, dar şi pentru înierbarea terenurilor în pantă în vederea prevenirii şi combaterii eroziunii
solului.
Soiuri: Doina, Iulia Safir,Maia Safir, Dovas.

8
 2.2. Importanța speciei

Obsiga nearistată, originară din estul bazinului mediteranean, are următoarele însuşiri
furajere:

● grad ridicat de consumabilitate, mai ales în condiţiile în care se cultivă în amestec cu sparceta;
● rădăcina puternică şi numărul mare de stoloni subterani ajută la fixarea nisipurilor lutoase şi a
terenurilor de pe versanţii supuşi eroziunii;
● capacitate mare de regenerare şi suportă bine păşunatul raţional;
● longevitate ridicată (8-10 ani) şi putere ridicată de lăstărire.

9
 CAPITOLUL III
Tehnologia de cultivare pentru obținerea de semințe la specia
BROMUS INERMIS Leyss. (obsigă nearistată)

3.1. Rotația

Premergătoarele cele mai bune sunt culturile prășitoare care lasă terenul curat de
buruieni, leguminoasele pentru boabe și plantele anuale furajere. Cultura gramineelor perene
pentru sămânță nu este recomandată după porumb, iarba de Sudan, pe terenuri desțelenite cu 1-3
ani înainte sau pe cele unde culturile au fost tratate cu îngrășăminte triazinice. După semincerii
de graminee perene este bine să urmeze culturi prășitoare, inclusiv porumbul, deoarece lucrările
de întreținere duc la curățirea terenului. Revenirea gramineelor perene pentru sămânță pe același
teren este permisă numai după cel puțin 4 ani.

3.3. Lucrările solului

Se face diferențiat, în funcție de planta

premergătoare și de caracteristicile solului. În
general, se execută o arătură la adâncimea de 20-
22 cm, după care se discuiește pentru a se asigura
mărunțirea bulgărilor și distrugerea buruienilor;
dacă este posibil, după arătură se face nivelarea
terenului. În anul semănatului se pregătește patul
germinativ cu grapa cu discuri sau cu
combinatorul. Dacă înaintea semănatului solul este prea afânat, se execută lucrarea de tăvălugire,

10
cu tăvălugul neted pe solurile mai ușoare și cu tăvălugul inelar pe solurile mai grele.

3.3. Fertilizare

Gramineele perene extrag mari cantități de elemente, în special în faza de înfrățire-

înspicare. Se urmărește să se mențină un raport optim între elementele nutritive administrate
pentru a se forma cât mai mulți lăstari generativi și a preveni o dezvoltare vegetativă puternică,
care poate produce căderea plantelor. Gunoiul de grajd (30-40 t/ha)se administrează plantei
premergătoare.
Fertilizarea cu îngrășăminte minerale se diferențiază pe specii și condiții pedo-climatice.
Rezultatele experimentale arată eficiența redusă a îngrășămintelor cu fosfor și potasiu
administrate singure sau împreună. Îngrășămintele cu azot, pe fond de potasiu, se folosesc în
doze de 60-110 kg/ha N. Pe agrofond cu fosfor, eficiența îngrășămintelor cu azot sporește: se pot
da 50-70 kg/ha P2O5 și 50-70 kg/ha N.
Îngrășămintele se administrează anual, cele cu fosfor toamna, cele cu azot primăvara.
Îngrășămintele cu potasiu nu dau sporuri de recoltă decât rareori, pe terenuri foarte sărace în
acest element.

3.3. Sămânța și semănatul

Pentru loturile semincere se folosește numai sămânță din soiuri și populații recunoscute și
omologate, din culturile biologice superelită, din clasa I de calitate, conform buletinelor de
analize eliberate de Inspectoratul județean pentru controlul calității semințelor și a materialului
săditor.

Pentru semănat se alege materialul din clasa I de puritate și germinație. Epoca optimă de
semănat este determinată în special de factorul apă și mai puțin de temperatură. Cele mai bune
rezultate se obțin la semănatul timpuriu de primăvară, dar solul trebuie să fie pregătit din anul

11
precedent. În felul acesta, având umiditate suficientă, răsărirea se face repede și uniform, iar
plantele cresc suficient până vara, pentru a rezista la secetă.

În regiunile umede sau în regim irigat, semănatul se poate face și primăvara mai târziu
sau chiar în prima jumătate a verii. Semănatul la sfârșitul verii sau toamna nu dă rezultate sigure,
punând în pericol tinerele plante ce pot dispărea în timpul iernii. Semănatul se face fără plantă
protectoare, deoarece aceasta are o influență negativă asupra culturii de sămânță, chiar și în
regiuni mai umede.

Semănatul se poate face în rânduri rare, la distanța de 50-70

cm, sau în rânduri dese, la 12,5 cm. Ambele metode prezintă
avantaje și dezavantaje. Semănatul în rânduri rare are avantajul că
se obțin producții mai mari de sămânță, iar combaterea buruienilor
se face mai ușor prin prașile mecanice. Dezavantajul este că
necesită cheltuieli mari cu lucrările de întreținere, iar la speciile
slab rezistente la cădere se înregistrează pierderi mari.Semănatul în
rânduri dese are avantajul că se evită cheltuielile de întreținere, dar
în caz de îmburuienare este obligatorie erbicidarea.

Semănatul în benzi, cu alternarea rândurilor rare cu cele

dese, are avantajul unei mai rapide acoperiri a micilor goluri de la
semănat sau a celor create cu lucrările de întreținere. Semănatul se
face cu mașini obișnuite de semănat, prevăzute cu echipament
pentru semințe mici, singure sau în amestec cu superfosfat granulat. Pentru norme mici de
sămânță, în scopul realizării unei desimi optime de 50-100 plante la m2, se folosește mașina
SPC-6, echipată cu discuri speciale cu orficii mici.

Semănatul se face la 3,5 cm adâncime pe solurile mai ușoare și la 2,5 cm pe cele mai
grele. Pentru a respecta adâncimea de semănat, semănătorile se reglează corespunzător și se
aplică limitatoare de adâncime la brăzdare.

Norma de semănat la Bromus inermis cultivat pentru sămânță, la valoarea utilă 100%
(kg/ha) difera în funcție de metoda de cultură, astfel avem:

Rânduri dese (12,5-15 cm) – 15-18 kg/ha

12
 Rânduri rare (50-60 cm) – 10-12 kg/ha

Rânduri intermediare (20-30 cm) – 12-14 kg/ha

3.3. Lucrările de întreținere

Imediat după semănat este necesară lucrarea cu tăvălugul în agregat cu o grapă cu

mărăcini, pentru a pune în contact sămânța cu solul, a reduce pierderile de apă și a preveni
formarea crustei.

Distrugerea crustei, înainte de a răsări plantele, se face cu un tăvălug de lemn pe care se

înfășoară sârmă ghimpată sau se bat cuie de 2-3 cm. După răsărirea plantelor se lucrează cu
grapa stelată, la o viteză mică de înaintare. În condiții de irigare, crusta se poate distruge cu o
udare ușoră.

Completarea golurilor se face manual sau cu mașina de semănat.

Combaterea buruienilor se face prin pliviri, prașile, cosiri sau pe cale chimică. În
culturile semănate des, în anul întâi, combaterea buruienilor se face prin cosiri sau erbicidare cu
2,4 D în doză de 1,5-2 kg/ha pentru distrugerea buruienilor dicotiledonate, când plantele au
format 4-5 frunze, iar în ceilalți ani, înainte de alungirea tulpinilor, tot cu 2,4 D sau cu Dicotex 4-
5 l/ha, Icedin 3-5 l/ha, Igran 3-4 kg/ha etc.. Pentru speciile de buruieni, Agropyron repens,
Cynodon dactylon, Digitaria sanguinalis, Sorghum halepense, Echinochloa crus-galli, care nu
sunt distruse de erbicide, se fac cosiri repetate.

Începând cu anul II de vegetație, datorită faptului că gramineele perene pornesc mai

repede în vegetație, eventualele buruieni vor fi înăbușite. În culturile semănate în rânduri rare,
combaterea buruienilor se face mai ușor prin prașile mecanice sau manuale între rânduri și prin
pliviri sau erbicide pe rând.

Aplicarea fazială a îngrășămintelor minerale se face astfel: în primul an de vegetație,

eventual după cosire, se mai administrează o doză mai mică (N30-50 kg/ha), în anii următori
primăvara se fertilizează cu N50-100 kg/ha, iar toamna cu 50 kg/ha P2O5 și eventual cu 50 kg/ha
K2O.

13
 La majoritatea gramineelor este necesară aplicarea azotului și toamna devreme (50% din
doza anuală) pentru a stimula înfrățirea din toamnă și formarea unui număr mai mare de lăstari
generativi în anul viitor.

Grăparea culturii se face din al doilea an de vegetație, după aplicarea îngrășămintelor;

lucrarea se repetă și toamna după cosire, efectuându-se perpendicular pe direcția rândurilor. Dacă
primăvara se constată descălțarea plantelor (de obicei în anul II de vegetație) se face tăvălugirea,
cu tăvălugul neted.

Combaterea dăunătorilor și a bolilor, ce pot produce pagube foarte mari, se face prin
măsuri preventive. Pentru aceasta se alege corect terenul, se aplică tehnologiile adecvate de
cultură și se însămânțează soiuri rezistente.

Irigarea culturii se face numai în perioadele secetoase, înainte de înspicarea plantelor,

cu norme mici de udare, de 300500 m3/ha.

Cosirea otavei se face toamna, cu 3-4 săptămâni înaintea venirii înghețurilor

permanente, în scopul prevenirii putrezirii plantelor. Cosirea se face la 10-12 cm înălțime, după
care se grăpează; la culturile rare se face și o prașilă.

3.6. Recoltarea

Bromus inermis produce sămânță începând din anul II de vegetație. În cadrul fiecărui an
sămânța se ia de la prima recoltă. Durata de exploatare a semincerilor fiind de 4-5 ani. Epoca
optimă de recoltare se stabilește după maturitatea semințelor de pe lăstarii principali și în funcție
de conținutul în apă al semințelor.

Recoltarea semincerelor de Bromus inermis se poate face într-o singură fază sau în două
faze, cu avantajele și dezavantajele inerente fiecărei metode. Recoltarea într-o singură fază,
direct cu combina în lan, este mai eficientă, necesită mai puțină forță de muncă, dar implică
uniformitatea culturii și terminarea recoltării în 2-3 zile, pentru a nu avea pierderi mari.
Recoltarea în două faze constă în tăierea plantelor manual sau mecanic cu vindroverul, lăsarea
plantelor pe loc 1-3 zile pentru maturarea semințelor și apoi se treieră cu combina prevăzută cu
ridicător din brazdă.

14
 3.3. Producția obținută, condiționare și păstrare

Producția de semințe la Bromus inermis oscilează mult în timpul perioadei de folosire a

loturilor semincere. În anul II și III se obțin cele mai mari producții. Se pot realiza producții de
500-600 (1000) kg/ha.

Umiditatea de păstrare a semințelor este de 13-15%. Din această cauză, după recoltare
semințele se usucă fie direct la soare, pe prelate sau platforme, fie în magazii, în straturi de 5-35
cm grosime. Uscarea în straturi necesită lopătarea semințelor, pentru a nu se încinge. După
uscarea la 13-15 % umiditate, urmează condiționarea cu selectoare, trioare și vânturători.
Păstrarea semințelor se face în magazii bine aerisite, curate, în straturi de 50 cm grosime.
Semințele pot fi păstrate fără riscuri până la 4 ani, pierderile de germinație fiind de 10% după doi
ani și până la 25 % după 4 ani.

15
 CONCLUZII

Îmbunătățirea pajiștilor permanente prin supraînsămânțare, înierbarea taluzelor,

versanților, canalelor de irigații, înființarea pajiștilor temporare, a parcurilor și terenurilor de
sport, impune producerea unor cantități mari de semințe de graminee perene.

Producerea de semințe la aceste specii se face în culturi separate, după o tehnologie

specifică. La înființarea loturilor semincere trebuie ținut cont de cerințele ecologice specifice
fiecărei specii.

În general loturile semincere se amplasează pe soluri mijlocii spre grele, cu reacție slab
acidă-neutră, moderat aprovizionate cu substanțe nutritive.

Solurile fertile nu sunt recomandate deoarece stimulează creșterea lăstarilor vegetativi,

iar în anii mai ploioși are loc căderea plantelor, datorită creșterii puternice a lăstarilor.

16
 BIBLIOGRAFIE

1. Burcea P., Ignat A.,1974 ˗ Culturi furajere, Ed. Didactică și Pedagogică,

București, 1974
2. Moga I., Schitea M.,- Tehnologii moderne de producere a semințelor la plantele
furajere. Editura Ceres
3. Samuil C., 2010 – Producerea si conservarea furajelor. Iasi: Ed. Ion Ionescu de la
Brad
4. Vîntu V., 2004 – Cultura pajiştilor şi a plantelor furajere, Ed. Ion Ionescu de la
Brad, Iaşi

17