Este cel mai bun exemplu pentru reorientarea elitei politice

basarabene filoruse în condiţiile evoluţiei revoluţiei din Rusia.

Trimis în Basarabia să promoveze obiectivele revoluţiei
democrate ruseşti, a găsit aici un curent naţional suficient de
puternic încât să fie nevoit să se adapteze. Congresul
militarilor din octombrie l-a propulsat în Sfatul Ţării, al cărui
preşedinte a fost ales datorită atitudinii sale moderate în
chestiunea naţională. Fiind considerat filorus, a reuşit să
tempereze manifestările minorităţilor.
După Unire s-a implicat activ în recunoaşterea ei la
Conferinţa de Pace de la Paris:„Nimeni nu ne va scoate din
Basarabia. Rusia nu degrabă se va organiza. Iar noi de
bunăvoie nu vom pleca!”, declara el în august 1919 (O.
Dacăl, op. cit., p. 189).
În perioada interbelică a fost deputat sau senator, ministru în
mai multe guverne şi membru al Consiliului de Coroană. S-a
pronunţat în Consiliu împotriva cedării Basarabiei în 1940. În
ultimele luni de viaţă a fost foarte activ în sprijinirea
refugiaţilor basarabeni în România.