Geologia Peninsulei Iberice

Fig.1 ,,Harta geologica a Peninsulei Iberice’’

Geologia Peninsula Iberică răspunde unei lungi istorii geologice , din Proterozoic până în
prezent, reflectând fuziunile și rupturile de continente, deschiderea unor oceane și episoade
orogenice majore. Urmele și cicatricile acestei istorii formează, structura și natura rocilor
igneoase, metamorfice și sedimentare care alcătuiesc peninsula, precum și reliefurile actuale.
Principalele unitati geologice

Fig.2
,,Principalele unitati geologice din Peninsula Iberica’’

Masivul Iberic

Masivul Iberian a fost împărțit de Lotze în 1945 în șase zone în funcție

de caracteristicile stratigrafice , structurale, metamorfice și magmatice , divizate cu unele
variații semnificative. Aceasta impartire este folosita și astăzi: de la nord la sud se
deosebesc: Zona Cantabrica , Zona Asturoccidental-Leonesa , Zona Central- Iberică , Zona de
Galicia Tras-Os-Montes, Zona Ossa-Morena și Zona Sudpotuguesa. Acest zone corespund
poziției sale în Orogenul vechi: și Zonele Cantabriana și Sudportuguesa sunt ultraperiferice, cu
sedimente .

Muntii Iberici apartin cutarilor armoricane si sunt formati din gnaise, cuartite, gresii,calcare,
acestea din urma alcatuind largi sinclinale. Prima subunitate, situată în nord-vest, cuprinde Sierra
de la Demanda şi Sierra Moncayo, formate din roci paleozoice şi roci sedimentare mezozoice; se
întind până la râul Jalon (afluent al râului Ebro);

A doua subunitate, situată în sud-est, cuprinde: Serrania de Cuenca, Peñarroya, Javalambre –

formate din sedimentar mezozoic, separate pe direcţie N-S de râul Turia.

Meseta Spaniola/Meseta Centrala

Se află situată în partea centrală a Spaniei, fiind încadrată de culmile Munţilor Pirinei, ai
Cantabricilor şi Galiciei în nord, iar în sud de Sierra Morena. Meseta reprezintă un podis
dezvoltat în limitele structurilor paleozoice, făcând parte din cutările hercinice.A funcţionat ca un
soclu relativ rigid, înregistrând mişcări epirogenetice pozitive sau negative. Definitivarea
reliefului s-a realizat prin eroziune diferenţială, inclusiv prin modelare glaciară (circuri şi creste -
Sierra de Estréla, Gredos în Culmea Almanzor 2502);

Zona Cantabrica

Cutari hercinice , alcatuiti din roci dure, dar in N se intalnesc si roci sedimentare ,au altitudini de
peste 2000 m (Masivul Picos de Europa 2648).

Grad mare de fragmentare,au fost afectati de galiatiune , de aceea multe creste sunt rezultatul
actiunii ghetarilor pleistoceni.

Sierra Morena

Sierra Morena se întinde pe o distanță de 450 km pe direcția E-W de la cursul superior al râului
Guadalmena din Sierra del Relumbrar până în nord-vestul provinciei Huelva, care se extinde în
Portugalia. Sistemul este rezultatul ridicării produse de presiunea placii Africane aflate în
mișcare spre nord. Este alcătuită din roci paleozoice dure, cum ar fi granitul și cuarțitul, precum
și materialele mai moi, cum ar fi marne, calcare.
Muntii Pirinei
Se extind în întreaga parte a peninsulei de nord in Catalunia si Galitia , dar structurile sale
geologice continua la est spre regiunea francezaLanguedoc și spre vest intra în Oceanul
Atlantic. Acesta a fost format în timpul orogenezei alpine , între sfârșitul cretacicului și
începutul Miocenului, între 84 și 24 de milioane de ani, prin ciocnire oblică a
plăcilor iberice și europene. Include zona montană Cantabriană și Pirinei. Înălțimea și
deformarea alpină afectează atât subsolul paleozoic, cât și sedimentele mezozoice și cenozoice
formate la marginea ambelor plăci. Fac parte din cutările alpine, din faza pireneană, puţin mai
veche decât cea alpină; Profilele seismice realizate pe mai multe secțiuni ale zonei montane
indică o îngroșare puternică a crustei continentale , cu grosimi de ordinul a 40 km; în zona axială
a Pirineilor, baza este de aproximativ 60 km adâncime, de două ori grosimea normală a crustei
plăcii europene din regiunile adiacente. Pentru zona Pirineilor, scurtarea orizontală a crustei fost
estimată la aproximativ 80 km în vest și până la 100-160 km în regiunea centrală.

Sunt puternic fragmentaţi, cu văi adânci şi înşeuări, care permit o bună comunicare între Franţa
şi Spania (San Sebastian-Biaritz; Barcelona-Perpignan);

Numeroase circuri şi creste glaciare în care sunt cantonaţi gheţari de tip pirenean (gheţari de
circ).

Cel mai înalt vf. este Pico d’Aneto, aflat în Pirineii Centrali, dezvoltat pe cristalin, 3404
m.Caracteristice sunt relieful glaciar şi cel fluviatil;

Cordiliera Betica/Muntii Andaluziei

Cutari alpine, datorate apropierii Platformei Africane de Meseta Spaniola.
Versantii sunt asimetrici ,cel Nordic fiind domol, iar cel sudic ,datorita unor sisteme de falii este
abrupt.
In partea central-nordica, mai précis in Sierra Nevada ,Sierra de alcazar, intalnim cristalinul, ceea
ce determina si altitudinile mari.