Iași Travel - http://iasi.

travel

1
 Contents
1. Palatul Culturii – Muzeele de Artă, Etnografie, Știință și Tehnică.................................................................................... 4
2. Piața Palatului – Statuia lui Ștefan cel Mare .................................................................................................................... 4
3. Palatul Culturii – Muzeul de Istorie al Moldovei .............................................................................................................. 5
4. Memorialul Revoluției din 1989 ....................................................................................................................................... 6
5. Casa Dosoftei .................................................................................................................................................................... 7
6. Biserica Sfântul Nicolae Domnesc .................................................................................................................................... 8
7. Casa Pătrată...................................................................................................................................................................... 8
8. Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” ................................................................................................................... 9
9. Galeriile de Artă ale Municipiului Iași și Centrul Municipal de Memorie Vizuală .......................................................... 10
10. Centrul Civic ................................................................................................................................................................. 10
11. Biserica Barnovschi....................................................................................................................................................... 11
12. Sinagoga Cismarilor (Clinica Dr. Leon Ghelerter) ......................................................................................................... 12
13. Spitalul „Elena Doamna” .............................................................................................................................................. 13
14. Biserica Bărboi .............................................................................................................................................................. 13
15. Centrul Comunitar Evreiesc.......................................................................................................................................... 14
16. Sinagoga Merarilor ....................................................................................................................................................... 15
17. Sinagoga Mare.............................................................................................................................................................. 15
18. Cartierul Târgu Cucului ................................................................................................................................................. 16
19. Mănăstirea Golia .......................................................................................................................................................... 17
20. Biserica Armeană.......................................................................................................................................................... 18
21. Biserica Sfântul Sava..................................................................................................................................................... 18
22. Mănăstirea Trei Ierarhi – Panteonul național .............................................................................................................. 19
23. Mănăstirea Trei Ierarhi................................................................................................................................................. 20
24. Galeriile „Art Georgies” ................................................................................................................................................ 20
25. Ansamblul Episcopal Catolic ......................................................................................................................................... 21
26. Ansamblul Mitropolitan Iași ......................................................................................................................................... 22
27. Piațeta la CUB ............................................................................................................................................................... 23
28. Palatul Roznovanu (Primăria) ....................................................................................................................................... 23
29. Fostul Teatru Pomul Verde .......................................................................................................................................... 24
30. Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” ............................................................................................................................ 25
31. Teatrul Național ”Vasile Alexandri” și Opera Națională ............................................................................................... 26
32. Casa Balș (Universitatea de Arte) și Institutul Notre Dame ......................................................................................... 26
33. Fosta Cameră de Comerț și Teatru Fix ......................................................................................................................... 27
34. Muzeul de Istorie Naturală........................................................................................................................................... 28
35. Casa Memorială „Mihai Codreanu” (Vila Sonet) .......................................................................................................... 29
36. Fosta chestură a Poliției ............................................................................................................................................... 29
37. Starea Civilă – Palatul Cantacuzino .............................................................................................................................. 30
38. Strada Cuza Vodă ......................................................................................................................................................... 31

2
39-40. Piața Unirii ............................................................................................................................................................... 31
41. Hotel Traian .................................................................................................................................................................. 32
42. Galeriile de Artă U.A.P.R. (Th. Pallady, N. Tonitza) ...................................................................................................... 33
43. Muzeul Unirii ................................................................................................................................................................ 33
43b - Strada Lăpușneanu.................................................................................................................................................... 34
44. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T. Popa” – Piața Națiunii ......................................................................... 35
45. Biserica “Sfântul Spiridon” ........................................................................................................................................... 36
46. Statuia și Bulevardul Independenței ............................................................................................................................ 37
47. Memorialul Victimelor Comunismului ......................................................................................................................... 37
48. Biserica Banu ................................................................................................................................................................ 38
49. Galeriile Anticariat „D. I. Grumăzescu” ........................................................................................................................ 39
50. Râpa Galbenă („Esplanada Elisabeta”) ......................................................................................................................... 39
51. Casa de Cultură a Studenților ....................................................................................................................................... 40
52. Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” ..................................................................................................... 41
53. Casa Cantacuzino-Pașcanu (Palatul Copiilor) ............................................................................................................... 41
54. Casa Conachi (fostul sediu al Securităţii) ..................................................................................................................... 42
55. Casa Memorială „Vasile Pogor” ................................................................................................................................... 43
56. Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” .................................................................................................................... 44
57. Bojdeuca lui Ion Creangă .............................................................................................................................................. 44
58. Academia Română, FILIALA IAȘI ................................................................................................................................... 45
59. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Corp B .............................................................................................................. 46
60. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ........................................................................................................................... 46
61. Palatul Universitar de la Copou .................................................................................................................................... 47
62. Muzeul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” ................................................................................................................ 48
63. Parcul Copou (Teiul lui Eminescu, Muzeul și Obeliscul cu Lei) ..................................................................................... 49
64. Colecția „Istoria Teatrului Românesc” ......................................................................................................................... 50

3
1. Palatul Culturii – Muzeele de Artă, Etnografie, Știință și Tehnică
Puține sunt locurile din Iași în care arta să se regăsească atât de pregnant ca la Palatul Culturii. Trei dintre cele patru
muzee găzduite aici – Muzeul de Artă, cel de Etnografie şi cel al Ştiinţei şi Tehnicii, sunt reprezentante de seamă ale artei
în Iași. În același timp însă, arta se reflectă și în arhitectura neogotică, romantică și neobarocă a palatului, creație a
arhitectului Ion D. Berindei. Actualul Palat al Culturii a fost construit în perioada 1906-1925 pe locul vechii Curți Domnești
a Iașului, atestată din secolul al XV-lea (1434).

Turnul Palatului, perceput de toți ieșenii ca simbol al orașului, se remarcă prin orologiul cu carillon, care întregește
atmosfera de poveste din palat și care la oră fixă cântă „Hora Unirii”. Cadranul ceasului este compus din vitralii care
reprezintă zodiile și orele, fiind străjuit de doi plăieși îmbrăcați în port popular care poartă steagul României. Turnul cu
ceas poate fi vizitat cu 15 minute înainte de ora fixă, oferind o priveliște deosebită asupra centrului orașului şi
descoperind superbul mecanism care face la melodia de suflet a românilor să răsune în întregul oraş.

Pășind în Palatului Culturii, vei simți cum fiecare sală te invită să descoperi o poveste în care arta are un rol aparte.
Detaliile neogotice și vitraliile din Holul de Onoare te vor introduce în atmosfera de basm a Palatului. Sala Voievozilor își
aduce aportul la artă și istorie prin galeria de portrete a domnilor Moldovei. Sala „Henri Coandă” amintește de funcția
inițială a clădirii, cea de Palat Administrativ și de Justiție, aici aflându-se în trecut Curtea cu Juri. Elementul distinctiv al
sălii îl reprezintă utilizarea unui material inventat de inginerul Henri Coandă, denumit bois-ciment. Acest material imită
lemnul de stejar, însă este mai ieftin, fiind regăsit în mai multe dintre sălile Palatului.

O premieră pentru Iași în domeniul artei o reprezintă și constituirea primului muzeu de artă din țară, în anul 1860,
găzduit în acest palat începând cu 1957. Iniţial Pinacoteca – cum era numit Muzeul de Artă din Iaşi, a fost găzduită de
Academia Mihăileană şi a început de la doar 12 tablouri cumpărate de la Paris de revoluţionarul paşoptist Scarlat Vârnav.
Iniţiativa a fost salutată de intelectualii ieşeni care au donat tablouri din colecţiile proprii, precum cele 39 de tablouri
donate de Costache Negri. Dezvoltată de-a lungul anilor, colecția muzeului cuprinde mii de tablouri, sculpturi sau lucrări
de grafică. Printre tablourile celebre ale pictorilor români sunt cele semnate de Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă,
Theodor Pallady sau Nicolae Tonitza.

Arta populară este celebrată prin Muzeul de Etnografie. Întemeiat în anul 1943, muzeul are în prezent exponate care
acoperă întreaga arie a Moldovei istorice. Tematic vorbind, piesele reflectă stilul de viață şi ritualurile precum căsătoria,
ocupațiile străvechi, arhitectura tradițională, reprezentată printr-o moară de făină din lemn sau organizarea socială din
acest areal. Portul popular reprezintă unul dintre punctele centrale de atracție ale Muzeului, fiind ilustrate aici motivele
specifice moldovenești care încep să revină tot mai mult în ținutele de astăzi.

Prin extindere, o contribuție majoră în domeniul artei muzicale o are și Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, care
aduce în prim plan colecția unică şi valoroasă de automate muzicale, importante pentru istoria înregistrării şi redării
sunetului. Aceste exponate sunt puse și mai mult în valoare cu ocazia Festivalul Internaţional al Muzicii Mecanice, când
zeci de flașnetari din toată lumea vin să umple străzile oraşului cu acordurile lor.

2. Piața Palatului – Statuia lui Ștefan cel Mare

Simbolul oraşului Iași este Palatul Culturii, o capodoperă arhitecturală neogotică, construită între 1906 şi 1925 pe ruinele
vechii Curţi Domneşti. În fața Palatului Administrativ de odinioară a fost dezvelită în 1883 statuia celui mai important
domnitor al Moldovei – Ștefan cel Mare. Opera sculptorului francez Emmanuel Frémiet a născut controverse încă de la
inaugurare, statuia reprezentând un personaj cu barbă, purtând o coroană catolică. Multă vreme ieșenii au crezut că a
fost greșeală la livrarea statuii, cea a lui Ștefan ajungând în Cracovia, iar cea a unui voievod polonez la Iași. S-a demonstrat
însă că înfățișarea domnitorului nu era cunoscută prea bine în epoca respectivă, iar sculptorul a lucrat după o schiță
realizată de Gheorghe Asachi. Personalitățile vremii, printre care istoricul Nicolae Iorga, poetul Mihai Eminescu, dar și
episcopul Romanului Melchisedec Ștefănescu au contestat înfățișarea statuii și au demonstrat chiar și în Parlament grava
greșeală care afecta imaginea orașului Iași, însă statuia a rămas neschimbată. Monumentul din bronz are 4,5 m înălțime
și se află pe un soclu din marmură roz de Carrara. Pe laturile soclului sunt reprezentate două basoreliefuri ale unor
faimoase bătălii – cea de la Podu Înalt (1475) și cea de la Codrii Cosminului (1497). Lângă statuie se află două tunuri
Krupp capturate în timpul Razboiului de Independență din 1877.

4
Piaţa din faţa palatului este extrem de generoasă ca suprafaţă, aici organizându-se în perioada comunistă adunări în
cinstea dictatorului Nicolae Ceauşescu, iar astăzi concerte sau târguri. Nu întâmplător, majoritatea evenimentelor cu
caracter activ își au startul în piața Palatului. Fie că vorbim de concursuri de alergare urbană, întâlnirea lunară a
bicicliștilor sau a biciclistelor, zona Statuii lui Ștefan cel Mare reprezintă epicentrul mișcărilor active din Iași și
împrejurimi.

„Semimaratonul Iașului” este o competiție de alergare urbană care se desfășoară în luna aprilie și care promovează
mișcarea și un stil de viață sănătos. Scopul acestui eveniment este de a strânge fonduri pentru susținerea unor cauze
umanitare. Sute de alergători de toate vârstele se înscriu la această competiție, iar companiile din oraș sunt stimulate
să formeze echipe de angajați care să le reprezinte. Tot pentru companii este organizat și „Crosul Companiilor”, o
inițiativă internațională la care participă deja cinci țări: Germania, România, Elveția, Portugalia, Spania, la care se adaugă
în 2017 Africa de Sud și Olanda. Există și alte concursuri de alergare organizate în oraș pe parcursul anului precum: „Cros
pentru școli”, „Cros pentru Viață”, „Crosul Iașului”, „Color Run”, dar și „I..ași în trail”, care se desfășoară în zona pădurii
Bârnova-Repedea.

„Skirt bike” reprezintă o plimbare liniștită pe bicicletă la care sunt invitate toate doamnele și domnișoarele care se
deplasează frecvent cu ajutorul bicicletei. Acest eveniment îl completează pe cel lunar, adresat tuturor bicicliştilor –
„Masa Critică”. Rolul acestor evenimente este de a demonstra că numărul de cicliști este în creștere, iar șoferii trebuie
să aibă o atenție sporită atunci când se întâlnesc în trafic cu bicicliștii. Dintre evenimentele de ciclism organizate la Iaşi,
cele mai multe se desfăşoară pe colinele oraşului. Avem astfel concursul „Roţi pe gheaţă” în pădurea Ciric, „Cetăţuia
XCO” în pădurea Cetăţuia, „Uphill Contest” organizat pe pârtia de schi din Copou şi diverse competiţii în pădurea
Bârnova-Repedea, precum „Tur de Iaşi”, ajuns la a 8-a ediţie.

Traseul activ propus îşi are startul „la statuia lui Ștefan”. Poziţia dominantă a Palatului deschide în spate o perspectivă
către trei dintre cele şapte coline ale Iaşului, prima de pe traseul activ fiind Galata.

3. Palatul Culturii – Muzeul de Istorie al Moldovei

Principala atracție și simbol absolut al Iașului, Palatul Culturii reprezintă un mega-muzeu al României și sediul
Complexului Muzeal Național Moldova. Edificiul monumental se distinge prin înălțime (turnul de 55 m), suprafață (298
de încăperi cu suprafaţă totală de 35.000 m2), stil arhitectural neogotic flamboyant și prin poziția privilegiată pe un
promontoriu al ”Platoului de Aur”, acea terasă de deasupra râului Bahlui care îi oferă o bună vizibilitate.

Actualul edificiu a fost construit între 1906 şi 1925 pe fundațiile vechii Curți Domnești din Iași, ridicate iniţial în timpul
domniei lui Alexandru cel Bun (prima atestare documentară – 1434). Aici se va muta capitala Moldovei la 1564 în timpul
domnitorului Alexandru Lăpușneanu, după care va urma un îndelung proces de consolidare. Tot în acest loc, la 27 mai
1600, Mihai Viteazu se proclamă „domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”, titlu pe care nici un domn
român nu-l avuse până atunci. Unirea vremelnică de la Iași a Principatelor Românești pentru circa un an va întări mai
târziu idealurile românilor de pretutindeni.

În primele secole de existență, Curtea arăta ca o veritabilă cetate. O reamenajare a acesteia are loc sub domnia lui Vasile
Lupu (1634-1653). În urma seismului devastator (7.9 Richter) din 1802, care va distruge o mare parte din construcții,
principele Alexandru Moruzi construiește Palatul Domnesc (1806-1812) proiectat de arhitectul vienez Johan Freywald,
având anumite similitudini cu Palatul Schönbrunn din Viena. Între 1841-1843, domnitorul Mihail Sturdza va dispune
consolidarea edificiului sub titulatura de „Palatul Ocârmuirii”.

După Revoluția din 1848, Iașul a constituit leagănul eforturilor intelectualității românești de a realiza idealul Unirii: „Măi
muntene, măi vecine, vino să te prinzi cu mine” (Hora Unirii, Vasile Alecsandri, 1856). Astfel, în Sala Adunării Elective de
la Palat s-a consfințit alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859 și încredințarea misiunii
de a realiza Unirea. După decizia mutării capitalei la București (1862), clădirea pierde o parte din funcțiuni și preia o
înfățișare neoclasică franceză după marele incendiu din 1883. În același an, în fața Palatului a fost ridicată statuia
ecvestră a voievodului Ștefan cel Mare, cu basoreliefuri reprezentând luptele Moldovei cu Polonia și Imperiul Otoman,
operă a sculptorului francez Emmanuel Fremiet. Promisiunea regelui Carol I de a oferi Iașului un simbol adevărat va duce
la reproiectarea edificiului în 1906 de către arhitectul Ion D. Berindei, schimbându-i-se destinația în Palat de Justiție și
Administrație. Inaugurarea a avut loc pe 11 octombrie 1925, în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. După ce

5
a servit drept cazarmă a trupelor germane și rusești și spital de campanie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
edificiul va primi în 1955 titlul de „Palatul Culturii” și rolul de mare muzeu al Moldovei.

Clădirea reflectă spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, cu holuri triumfale decorate cu mozaicuri în paviment,
săli foarte mari și bogată decorațiune heraldică murală. La amenajarea unor încăperi s-au folosit dotări tehnice
ultramoderne sau în premieră, cum ar fi bois-ciment, un material decorativ din ciment fiert în ulei care imită lemnul de
stejar, invenția celebrului inginer Henri Coandă.

Palatul Culturii deține patru muzee de talie națională: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic
al Moldovei și Muzeul Științei și Tehnicii „Ştefan Procopiu”.

Traseul Unirii propune o imersiune în Muzeul de Istorie a Moldovei (aripa stângă parter) care surprinde evoluția Curții
Domnești de la Iași, societatea ieșeană în prag de 1900 și funcția sa de Palat de Justiție din perioada interbelică. Mărturia
Curții Domnești este prezentă în fundațiile medievale vizibile prin podeaua din sticlă sau în exponatele care surprind
evoluția organizării militare a capitalei Moldovei, care va deveni celula de rezistență a României în Primul Război
Mondial. Societatea ieșeană în prag de 1900 este surprinsă prin activitățile la modă – teatrul, fotografia sau pariurile
sportive. Rolul de Palat de Justiție este prezent în sala tipică de Tribunal sau în fosta Curte cu Juri din Sala Henri Coandă,
mărturie a sistemului american ce a funcționat în acea perioadă. Cea mai impresionantă încăpere din Palat este Sala
Voievozilor (etaj), o sală de festivități cu tavanul în arc gotic, marcată de galeria de portrete ale conducătorilor Moldovei
de la Decebal până la Carol al II-lea şi un superb șemineu încrustat simbolic cu un arbore genealogic pe un fundal cu
albastru de Prusia. Turnul cu ceas deține orologiul cu carillon – un tambur cu pini care acționează 8 clopote ce redau la
fiecare oră fixă melodia Hora Unirii (compusă de ieșeanul de origine germană Alexander Flechtenmacher), simbol al
rolului esențial al Iașului în nașterea României moderne. La fiecare oră fără un sfert se organizează tururi în mansarda și
turnul palatului pentru a observa mecanismul ceasului, a experimenta vibrația clopotelor și a se bucura de o superbă
panoramă asupra Centrului Vechi al orașului.

Ruinele fostei Curți Domnești (încă în amenajare), efigia familiei Sturdza și cele două tunuri (trofee din timpul Războiului
de Independență de la 1877) completează armonios Piaţa Palatului, cu o bogată încărcătură istorică.

Program: Marți-Duminică: 10:00-17:00

Mihai Viteazu – Prima Unire de la Iași Domnitorul valah Mihai Viteazu (1594-1601) s-a ridicat împotriva dominației
otomane, habsburgice și poloneze în Țările Române. În urma campaniilor sale militare de succes, la 27 mai 1600, printr-
un hrisov emis la Curtea Domnească din Iași, acesta se declară ”domn al Țării Românești şi al Ardealului și al Moldovei”.
Acesta și-a confecționat o pecete pe care apăreau toate cele trei steme ale Ţărilor Române, realizând prima unire a
românilor, însă a fost asasinat la Turda după un an, în august 1601. În timpul Primului Război Mondial, pentru a apăra
simbolul unității naționale, capul domnitorului a fost depus în Catedrala Mitropolitană din Iași, oraşul devenind atunci
capitală a României.

4. Memorialul Revoluției din 1989

În piața din fața Palatului Culturii sunt două monumente care aduc aminte de cele petrecute în timpul Revoluției din
1989. Unul din acestea este o troiță din lemn realizată în 1990, la scurt timp după evenimentele sângeroase.
Monumentul a fost ridicat în amintirea celor 16 eroi martiri din județul Iași, din timpul revoluției române din decembrie
1989. Numele acestora este trecut pe o plăcuță comemorativă. Poveștile tuturor s-au sfârșit tragic în alte „puncte
fierbinți” din țară precum București, Timișoara sau Brașov, cu o singură excepție. Patru din victime erau militari în
misiune în apropiere de aeroportul Otopeni. Aceștia au fost uciși fiind considerați teroriști. În acele momente de panică,
exces de zel și dezinformare au fost omorâți și civili, unul chiar în Iași. Împrejurările exacte sunt încă neclare, circulând
zvonuri că revoluționarul ar fi fost împușcat de un ofițer care era în alertă continuă.

La doar câțiva metri de primul monument se află un alt monument construit din marmură albă, sub formă de cruce. Pe
partea din față se poate observa o plăcuță inscripționată cu două liste. Prima conține numele celor reținuți în perioada
14-22 decembrie 1989, iar cea de a doua, numele tuturor revoluționarilor care au luptat prin toate mijloacele împotriva
regimului comunist. Aceștia au mobilizat mulțimi de oameni, au ocupat obiective importante în numele mișcării de
rezistență și le-au apărat până la căderea dictatorului. În fiecare an, în luna decembrie, se organizează comemorarea

6
martirilor Revoluției din ‘89, la care sunt prezenți militari, preoți, reprezentanți ai orașului și ai județului, precum și
membrii asociațiilor de revoluționari.

Acesta a fost sfârșitul unei perioade crunte din istoria României, dar despre care încă există incertitudini și povești
nedescoperite.

Revoluția a început la Iași! – 14 decembrie 1989 Încă din 1990 a fost discutată controversata temă a începutului
Revoluției din 1989 care a dus la prăbușirea regimului comunist și la executarea dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Majoritatea românilor consideră că Revoluția din ‘89 a început pe 16 decembrie la Timișoara, unde au fost împușcate
sute de persoane. Alții susțin că protestul înnăbușit de la Iași de pe 14 Decembrie a fost de fapt startul. Când la Timișoara
se adunau primii oameni pentru susținerea pastorului László Tőkés, la Iași erau deja arestate patru persoane pentru
„acţiuni anarhoprotestatare de propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Cel care a pornit o adevărată conspirație
împotriva regimului a fost Ștefan Prutianu împreună cu alte cinci persoane. În noaptea dintre 13 și 14 decembrie au fost
distribuite prin oraș manifeste pe care scria „Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii, la 14.XII, ora 16:00”. Securitatea
a dejucat însă inițiativele revoluționarilor, astfel că Piața Unirii era atunci împânzită de forțe de ordine. Încă de dimineață,
o serie de suspecți au fost arestați direct din fabrici. Oamenii care veniseră să protesteze au fost intimidați de Securitate
prin despărțirea oricărui grup mai mare de trei persoane. Stația de tramvai din Piața Unirii a fost mutată, iar în
magazinele și localurile din zonă erau persoane care așteptau un semnal, care însă nu a mai venit. În memoria acestui
eveniment, piața dintre hotelurile Select și Continental poartă acum numele de Piața „14 Decembrie 1989”.

5. Casa Dosoftei
Casa Dosoftei marchează primele pagini din istoria literaturii române. Casa a fost zidită către 1677, pe locul fostului
cimitir al Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, după refacerea zidului de incintă de către voievodul Antonie Ruset (încă
vizibil în fața Hotelului Moldova de azi). Deși casa a fost cel mai probabil construită de un negustor, numele este dat de
mitropolitul Moldovei, Dosoftei Barilă (1624-1693), unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, care ar fi locuit
aici o perioadă. Dosoftei a fost primul ierarh din Moldova care a tradus și versificat cărți de interes religios în limba
română („Psalmii”), utilizând vechea tipografie în procesul de extindere a folosirii limbii române în instituțiile de cult.

În anul 1970 s-a deschis aici secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași, fiind un loc adecvat de
celebrare a trecutului acesteia. Lângă clădire, statuia din bronz a lui Dosoftei (1975), realizată de către sculptorul ieșean
Iftimie Bârleanu, stă mărturie a implicării cărturarului în evoluția literaturii românești.

Această „Casă cu Arcade”, înfățișează o arhitectură deosebită de factură medievală bizantină, cu ziduri masive din piatră,
în formă aproape cubică, cu acoperișul foarte puțin înclinat și streașină îngustă, specific mai degrabă unui climat arid ca
cel din Anatolia. Pe fiecare dintre cele două etaje ale casei sunt dispuse câte două mari încăperi. O notă aparte o dau
casei ferestrele mici și dreptunghiulare și pridvorul dinspre bulevard, prevăzut cu arcade sprijinite pe șase coloane
masive. Stilul arhitectural al clădirii amintește de prăvăliile destinate comerțului, precum cele prezente în târgurile și
bazarele din fostul Imperiu Otoman. În pridvor era expusă marfa de vânzare, în timp ce camerele erau folosite ca
depozite. Aceasta este singura clădire rămasă dintre cele existente odinioară în mahalaua negustorească a Sfintei Vineri.

Ca vizitator vei putea reconstitui parcursul dezvoltării literaturii române vechi la Iași, începând cu unele dintre cele mai
vechi cărți tipărite în limba română. Printre exponatele unicat se numără un Liturghier, considerat prima tipăritură de
pe teritoriul românesc și Apostolul, cel mai vechi manuscris românesc datat și Cazania mitropolitului Varlaam, prima
tipăritură în limba română, scrisă în Moldova. Acestora se adaugă și o copie a Letopiseţului Ţării Moldovei de Grigore
Ureche precum şi o machetă de tiparniță din timpul Mitropolitului Dosoftei.

Casa Dosoftei (alături de Casa Diaconului Creangă de la Mănăstirea Golia) este printre cele mai vechi construcții
conservate din Iași și marchează o etapă importantă din istoria orașului. Program Marți-Duminică: 10:00-17:00

Itinerarul romantic al fostelor Curți Domnești ale Moldovei Un traseu romantic prin centrul istoric al orașului Iași
trebuie să includă și fosta Curte Domnească a Moldovei. Locurile sunt pline de povești despre vechea fortăreață cu ziduri
din jurul Palatului Domnesc, străjuit de gardă, cu biserica Sfântul Nicolae Domnesc în care îngenuncheau domnii în fața
Mitropolitului atunci când erau unși, cu grădinile, pavilioanele, bucătăriile și grajdurile palatului, aflate pe locul actualei
Grădini Palas. Urmele istoriei sunt încă vizibile în fosta stemă a familiei Rosetti-Roznovanu, din fața intrării la Palas Mall

7
și în rețeaua labirintică de beciuri și tuneluri care străbate subteranul din Piața Palatului. Silueta romantică
inconfundabilă a Palatului Culturii vorbește despre acest trecut glorios al Moldovei.

6. Biserica Sfântul Nicolae Domnesc

Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae Domnesc este cel mai vechi așezământ religios din Iași. Construcția ei s-a încheiat in
1492, făcând parte din lanțul de ctitorii ale voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt și a fost restaurată radical între 1884-
1904 de arhitectul francez André Lecomte du Noüy.

Bisericii i s-a spus „Sfântul Nicolae-Domnesc”, spre a o deosebi de alte construcții cu același hram. Aici au fost unşi
(învestiţi) mai mulţi domni ai Moldovei, după mutarea capitalei Moldovei de la Suceava la Iași. În decursul timpului,
Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” a suferit avarii provocate de incendii și cutremure, fiind reparată în mai multe rânduri. În
timpul poposirii sultanului Mahomed al IV-lea în Iaşi (20-28 iulie 1672), în drum spre Polonia, biserica „Sfântul Nicolae
Domnesc” a fost folosită drept moschee, după care a rămas închisă până la reparațiile făcute de Voievodul Antonie Ruset
în 1676. Porțiunea de zid rămasă şi astăzi în laterala bisericii datează din aceeași perioadă. Incendiul din 1725 lasă
biserica ruinată până în 1758 când este complet restaurată de Teodor Calimachi.

Înfățișarea actuală se datorează amplelor lucrări sub conducerea arhitectului francez Lecomte de Noüy începând cu
1884. La momentul reconstrucției, biserica era de două ori şi jumătate mai mare, datorită extinderilor realizate de-a
lungul timpului ce îi aduseseră mai multe acareturi și 3 altare. În secolul al XIX-lea, biserica avea 5 hramuri iar Sfânta
Liturghie se oficia în 3 limbi simultan: greaca veche, slavonă şi română Arhitectul francez hotărăște demolarea
ansamblului și reconstruirea bisericii lui Ştefan cel Mare, datorită stării precare a zidăriei. Deși s-a încercat reproducerea
fidelă a construcției inițiale, actuala biserică este mai înaltă decât cea originală, iar contraforturile au fost înlăturate. Pe
locurile celor două altare laterale dispărute se află acum câte o troiță.

Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” face parte din grupul bisericilor orășenești construite de Ștefan cel Mare, caracterizate
prin mărirea pronaosului şi prin absidele laterale care dau bisericii o formă de cruce. Se poate observa acest stil şi la
bisericile ştefaniene din Vaslui, Dorohoi, Bacău, Botoșani sau Hârlău. A fost construită din piatră brută și din piatră de
talie la colțuri. La exterior prezintă șiruri de cărămidă aparentă care încadrează arcade, ocnițe cu 282 de chipuri de sfinți
și filosofi precreștini și o serie de discuri smălțuite sub cornișă, care reproduc unele sigilii moldovenești.

În interior, în timpul restaurării, zidul de separare între naos și pronaos a fost înlocuit cu o serie de arcade, mărind spațiul
dedicat slujbelor. Pictura este de factură neoclasică, înlocuind pictura bizantină inițială. La intrare, în pronaos se observă
tabloul votiv al lui Ștefan cel Mare și al familiei sale de o parte și de cealaltă parte tabloul familiei regale a României:
Regele Carol I de Hohenzollern cu soția Elisabeta și fiica lor și principele moștenitor Ferdinand și viitoare Regina Maria,
cu cei doi copii ai lor. Scenele din viața Sfântului Nicolae, un mare episcop al bisericii creștine din Anatolia, la începuturile
sale, în secolul al XIV-lea, sunt mărturii ale exemplului pe care îl oferă lumii întregi. Cea mai importantă scenă este cea
în care Sfântul Nicolae coboară pe horn în casa celor trei tinere sărace, pentru ale oferi o punguță de bani necesari
pentru a se căsători. Această scenă va constitui baza tradiției de a pune cadouri în încălțăminte copiilor de ziua Sfântului
Nicolae, la data de 6 decembrie.

Decorațiunile interioare, tonurile calde, atmosfera intimă și corul deosebit oferă vizitatorului o experiență deosebită.

7. Casa Pătrată
Proiectul „Casa Pătrată” a început în 1964 sub conducerea arhitectului Nicolae Vericeanu, iar în 1969 a fost dată în
funcțiune. Pe locul clădirii se afla un cinematograf (Scala), un restaurant (Dunărea), precum şi alte vechi magazine ale
negustorilor, demolate în timpul sistematizării anilor ‘60. Aici a funcționat Comitetul Judeţean de partid, unde Secretarul
General al PCR, Nicolae Ceaușescu, își avea biroul în timpul vizitelor la Iași. Acest birou aparţinea prim-secretarului şi era
miezul politic al construcției. Între 1974 şi 1979 acest post a fost ocupat de Ion Iliescu, cel care va deveni Preşedintele
României după căderea regimului comunist. Acesta avea o intrare separată dinspre magazinul Moldova către scara de
onoare. Geamurile şi balconul biroului dădeau spre Piaţa Palatului unde se adunau mulţimile pentru a asculta
discursurile tovarăşului. Porţiunea de stradă dintre Casa Pătrată şi Casa Dosoftei a fost singura din zonă prevăzută cu
piatră cubică, ieşenii inventând legenda că trepidaţiile provocate maşinilor ar fi descurajat eventualii atacatori să îl
împuşte pe Ceauşescu. Acum clădirea găzduieşte sediul Consiliului Județean şi al Prefecturii.

8
Motivul dispunerii simetrice pe patru laturi a clădirii este localizarea ei între cele mai importante monumente ale
oraşului, precum şi între patru străzi. Arhitectura clădirii este în spiritul realismului social și aduce a casă țărănească, cu
prispe. Faţadele sunt decorate cu cărămidă aparentă şi decoraţiuni din beton care imită pilaştrii, iar la nivelul intrării
dinspre Palat şi a balconului se pot observa mozaicuri ce sugerează temele predilecte ale regimului: industia, agricultura,
istoria şi arta. Clădirea prezintă şi o curte interioară amenajată ca un mic spaţiu verde.

Vizitele lui Nicolae și Elena Ceaușescu la Iași Nicolae Ceaușescu a condus regimul comunist din România din 1965 până
în decembrie 1989. Vizitele sale de lucru au acoperit întreg teritoriul țării, de la zonele rurale la marile platforme
industriale citadine. Județul și municipiul Iași au primit vizita cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu de mai multe ori. Prima
vizită oficială în calitate de conducător de stat a avut loc în 1966 iar ultima în septembrie 1989, cu doar două luni înainte
de căderea regimului. Anumite obiective erau vizitate intens: platforma industrială C.U.G. (actual Fortus) a fost vizitată
de șase ori. Momentul martie 1977 a fost unul marcant pentru dezvoltarea urbană a orașului Iași, efectele devastatoare
ale cutremurului oferind dictatorului pretexte solide pentru continuarea într-un ritm accelerat a sistematizării centrului.
Vizitele de lucru reprezentau adevărate probe de încercare pentru locuitori, aceștia fiind obligați de șefii întreprinderilor
să participe. Componenta propagandistă predomina, unele excese în pregătirea vizitelor intrând în folclorul urban –
vopsirea copacilor de pe traseul lui Ceaușescu în culori verzi mai vii, instalarea unor echipamente industriale de
butaforie, etc. Ultima vizită în Iași, din septembrie 1989 a fost marcată de tensiuni și de nemulțumirea exacerbată a
locuitorilor care au încercat să îi transmită lui Ceaușescu nemulțumirile lor, prin urmare vizita a fost scurtată și unele
evenimente anulate. Ceaușescu înnopta la vila de protocol din Bucium, lângă Plopii fără soţ.

8. Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”

Teatrul destinat copiilor nu putea să lipsească de la Iași. Acesta a apărut inițial sub forma teatrului de păpuși, în 1949.
Sediul iniţial era într-o sală cu 200 de locuri din curtea Bisericii Catolice. În timp, acesta și-a diversificat reprezentațiile,
astfel încât păpușilor li s-au alăturat treptat muzica, poezia, pantomima și dansul, devenind Teatru de Copii și Tineret în
1973. Dacă inițial principalele surse de inspirație pentru reprezentații proveneau din poveștile populare românești, mai
târziu literatura universală s-a regăsit pe scena ieșeană prin multe titluri sonore. „Tartarin din Tarascon” al prozatorului
Alphonse Daudet sau „Căsătorie cu de-a sila”, creație a scriitorului de teatru Molière, sunt exemple ale primelor opere
străine jucate la Iași pentru copii. Piesa de debut a Teatrului a fost „Peștișorul de aur”, scrisă de Fraţii Grimm, care
rămâne până astăzi un reper al instituției, fiind repusă în scenă cu ocaziile aniversare. Cea mai longevivă piesă din
repertoriul teatrului este însă „Punguţa cu doi bani”, scrisă de Ion Creangă.

După cutremurul din 1977, instituţia se mută în Casa de Cultură a Tineretului (acum a studenţilor), unde rămâne timp
de 10 ani. În 1987 numelui Teatrul de Copii și Tineret i s-a oferit sonoritate, prin trimiterea la un simbol al literaturii
române, „Luceafărul”, capodopera poetului naţional Mihai Eminescu. În acelaşi an, piesele teatrului încep să fie jucate
într-o nouă clădire construită în stilul arhitecturii moderne de tip comunist, de o mare grandoare pentru vremurile
respective, care este și acum sediu al Teatrului. Odată cu intrarea în reparaţii a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, unele
spectacole ale acestei instituţii se desfăşoară pe scena Teatrului „Luceafărul”.

Construcţia teatrului a durat 10 ani şi a întâmpinat dificultăţi din cauza lipsei fondurilor, care erau direcţionate în special
spre construirea de blocuri, spitale şi şcoli după marele cutremur din 1977. Planul clădirii este hexagonal, iar structura
este în totalitate de beton. Decoraţiunile interioare şi exterioare au fost executate din travertin şi marmură de Ruşchiţa,
materiale rezervate iniţial Casei poporului din Bucureşti (actualul Palat al Parlamentului). Deasupra intrării putem
observa o stemă metalică care combină masca teatrală cu o liră.

Astăzi, indiferent de vârsta pe care o ai, te poți bucura aici de spectacole de amploare. Festivalul Internațional de Teatru
pentru Publicul Tânăr (FITPT) este unul dintre evenimentele care adună artiști internaționali celebri în luna octombrie a
fiecărui an, cu peste 200 de actori din 15 țări. Calitatea spectacolelor puse în scenă aici se reflectă în dificultatea de a
găsi bilete pentru unele dintre reprezentații.

ATENEUL TATARASI Ateneul Tătărași este o instituție culturală cu tradiție din cartierul omonim inaugurată în 1920 sub
denumirea de Ateneul Popular „Tătărași”. Membrii asociației fondatoare includeau intelectuali, funcționari și chiar
oameni simpli din cartier. Principala misiune a instituției a fost promovarea și sprijinirea culturii naționale în cartierul
Tătărași. Membrii ateneului au menținut legături culturale permanente cu instituții similare din celelalte provincii
românești prin numeroase turnee de teatru, poezie, dans și festivaluri. Clădirea, în stil neoromânesc sub formă de culă

9
oltenească, a fost afectată de cutremurul din 1977 şi apoi demolată. Instituția a fost refondată în 2003, într-o nouă
clădire modernă.

9. Galeriile de Artă ale Municipiului Iași și Centrul Municipal de Memorie Vizuală

Galeriile de Artă ale Municipiului Iași au fost inaugurate în 2012 în Pasajul „Sfânta Vineri” din faţa Halei Centrale. Aceste
galerii au apărut cu scopul de a fi un principal spațiu de promovare a artiștilor ieșeni și din Moldova, în special membri
ai Uniunii Artiștilor Plastici. În funcție de momentul în care vei alege să le vizitezi, ai șansa să asiști la expoziții de pictură,
sculptură, fotografie sau tapiserie.

Acest pasaj a devenit doar de curând un loc adecvat pentru găzduirea unor expoziții de artă. În anul 2007, în cadrul lui
proiect de creare a unui pasaj pietonal pe sub strada Anastasie Panu, au fost descoperite niște ruine reprezentând foste
pivnițe ale unei case boierești. Se estimează că aceste pivnițe ar fi fost construite la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Conservarea și restaurarea acestui sit arheologic, format dintr-un ansamblu de ziduri ale vechii construcții, au condus la
crearea unui cadru ideal desfășurării unor manifestații artistice. În interiorul pasajului au fost marcate traseele vechilor
uliţe ce străbăteau zona în secolele trecute. Denumirea pasajului vine de la fosta mănăstire „Sfânta Vineri” construită în
această zonă în jurul anului 1600 şi demolată în 1879 din cauza stării precare.

Galeriile de Artă ale Municipiului Iași sunt din 2016 un veritabil promotor al orașului prin imagini. Centrul de Memorie
Vizuală constituit aici își propune să ofere un mediu de exprimare adecvat pentru fotografii pasionați din Iași. Scopul
este atât instruirea reciprocă a participanților în arta fotografiei, cât și construirea a ceea ce va deveni în viitor memoria
vizuală a orașului. Biblioteca de fotografie sau catalogul primului concurs pentru tineri „Fii Fotograf de Iași”, pe care le
vei descoperi aici, sunt dovezi ale devotamentului acestora față de frumuseţile orașului.

Orașul Tramvaielor Pictate Proiectul „Iași – orașul tramvaielor pictate” are scopul de a promova valorile cuturale locale
și naționale și a fost demarat în 2013 de Asociația „TRAMCLUB IAȘI”, în colaborare cu designeri și artiști locali. În iunie
2013 a fost lansat Günter, primul tramvai pictat personalizat care prezintă momente din povestea „Papatram și
compania”.

Tramvaiul lui Moș Crăciun prezintă împodobirea bradului și îl aduce pe Moș Crăciun chiar în Iași, la finalul prezentării
călătoriei de la Polul Nord în jurul lumii.

Adorat de copii, Tramvaiul lui Iepurilă prezintă Sărbătorile Pascale şi tradiția încondeierii ouălor. Clădirile istorice ale
orașului promovează patrimoniul cultural, compoziția fiind desăvârșită cu motivele tradiționale.

Tramvaiul Unirii este dedicat Unirii Principatelor din 1859, prezentând hora în figuri geometrice și cupluri din fiecare
principat.

Tramvaiul Literaturii prezintă marile personalități ieșene și citate celebre ale lor.

Tramvaiul Presei aminteşte de importanța acestui mijloc de informare, elementul central fiind globul pământesc.

Pe Tramvaiul Educației, evoluția și lumina sunt reprezentate printr-un bec, compus astfel încât să sugereze varietatea
de domenii de studiu, pus în legătură cu o carte deschisă.

Tramvaiele pictate personalizate aduc originalitate orașului, implică tinerii în dezvoltarea comunității și le amintește
localnicilor momente și elemente cheie istorice, culturale și sociale. În plus, apariția acestora stârnește zâmbete, iar
călătoriile cu tramvaiul devin o plăcere.

10. Centrul Civic

„Era perioada specializării și a elogiului muncii tovărășești, iar șantierul devenise un soi de simbol pentru că acolo “se
construia”, iar “construcție” era cuvântul cheie care revenea în toate discursurile când era vorba de “noua societate” și
“construcția” ei. A lucra pe șantier însemna a lucra pentru viitor. O mascaradă, bineînțeles. Ca și cum până atunci n-ar fi
existat șantiere sau ca și cum fără comuniști nu s-ar mai fi construit niciodată nimic.” Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea
Ivănescu, Măștile lui M.I. (București: Humanitas, 2012).

10
Din punct de vedere urbanistic, zona Bulevardului Anastasie Panu, cunoscută drept Centrul Civic, s-a reconfigurat
fundamental în perioada 1968-1989. Aici sunt dispuse funcțiuni contrastante legate nefiresc de locuințe colective: Casa
Pătrată – sediu administrativ, Teatrul Luceafărul, Hotelul și Magazinul Moldova, Palatul de Justiție, Hala Centrală. Toate
acestea își fac loc cu forța într-un țesut urban dezvoltat organic, de factură romantică. Astfel orașul pietonilor și al
tramvaielor, devine tributar automobilelor ce beneficiază de bulevarde late flancate de construcții înalte ce creează
iluzia unei mari densități urbane. Arhitectura betonului nu discriminează, face față la orice provocare și devine materialul
predilect, expresia totală a arhitecturii comuniste în România. Spațiul negustorilor și al micii burghezii este luat de
locuințe colective cu arhitectură sobră dar impunătoare, care flanchează bulevardul rectiliniu.

Magazinul Universal Moldova, opera arhitectului Victor Mihailovici, a fost construit în 1972 și avea produse variate,
asemenea unui „Shopping Mall” al lumii capitaliste. Magazinul atrăgea ieșenii și prin scările rulante, singurele de atunci
din oraș. Hotelul Moldova, construit în 1984 după planurile arhitectului Gheorghe Cheptea, a fost amplasat în spatele
Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, cu scopul declarativ de a pune în valoare monumentul, dominându-l însă prin
masivitate.

Blocurile din lateralele Palatului de Justiție sunt construite în oglindă și prezintă la mezanin, deasupra spațiilor
comerciale, un brâu decorat de elemente masive de beton ce stilizează o horă a unirii de jur împrejurul complexului de
locuințe.

Centrul Civic gravitează astăzi în jurul Halei Centrale, zonă dominată până în 1879 de Mănăstirea Sf. Vineri, din secolul
al XVI-lea. Aflată între două străzi negustorești, zona devine un centru comercial încă din secolul al XVII-lea. Vechea Hală
de Zid și Fier, proiectată de Gustave Eiffel în 1871 pe structură metalică și dotată cu un subsol generos, cu bolți largi,
spații de depozitare și instalații frigorifice, a fost doborâtă de o cădere masivă de zăpadă în 1960. Un fragment al
structurii metalice poate fi găsit în fața Facultății de Construcții. Pentru a face loc clădirii Finanțelor Publice, în 1988 este
înlăturată și hala de pește, ce era de dimensiuni mai mici. Noua Hala Centrală, proiectată de arhitectul C. Constantinescu
este inaugurată în 1977 cu o esplanadă generoasă spre bulevard. Întinse pe întreaga suprafață a vetrei istorice, o serie
de pivnițe ale orașului Iași ies la iveală cu ocazia realizării unui pasaj subteran în zonă între 2006 și 2012. Acest proiect
este primul din Iași care pune în valoare ruinele descoperite prin funcționalizarea lor în galerii și spații comerciale.

Blocurile par să se termine brusc spre capătul bulevardului, unde se observă acum un spaţiu verde şi un hotel mai nou.
Datorită Revoluției din decembrie ‘89, ansamblul de locuințe colective a Centrului Civic, rămas nefinalizat, însă domină
și astăzi peisajul urban.

11. Biserica Barnovschi

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost construită ca mănăstire în 1627 în timpul domnitorului Miron Barnovschi-
Movilă, care a mai ctitorit și mănăstirile Bârnova – Iași, Hangu – Neamț, Dragomirna – Suceava și biserica Sf. Ioan
Botezătorul din Iași, precum și Biserica Valahă Uspieńska (Adormirea Maicii Domnului) din Liov (Ucraina). Acesta a fost
chemat în 1633 la Constantinopol și acuzat de trădare datorită relațiilor bune pe care le avea cu Polonia. Sultanul Murad
al IV-lea l-a obligat să se convertească la islam pentru a scăpa cu viață. Refuzul său a însemnat decapitarea.

Biserica Barnovschi a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului, devenind astfel reședința oficială a patriarhilor din Orientul
ortodox aflați în trecere prin Moldova. Aici au locuit 19 patriarhi, cel mai cunoscut dintre aceștia fiind Patriarhul
Ierusalimului Dositei Notara (1669-1707), care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității la Iași. În curtea mănăstirii
au fost construite chilii, case egumenești, o școală în limba greacă și anexe pentru călugări și oaspeți, însă acestea au
fost distruse în timp, dar în special în perioada comunistă. În anii ’80 s-a hotărât sistematizarea întregii zone a Centrului
Civic, fapt ce a dus la dărâmarea clădirilor anexe și construirea de blocuri până aproape în ușa bisericii, afectând structura
de rezistență a clădirii. Se dorea crearea unui front de clădiri în lungul bulevardului nou creat – Anastasie Panu, pentru
a acoperi siluetele bisericilor Barnovschi și Bărboi. Biserica și turnul clopotniță au fost însă salvate prin intervenția
specialiștilor de la monumente istorice. Lucrările de consolidare și restaurare au durat din 1994 până în 2004. Lângă turn
se pot observa și ruinele fostelor chilii, iar spre bloc se poate distinge și o poartă de intrare în beciurile fostei case
egumenești din 1786.

Biserica se remarcă prin pridvorul deschis, în stil baroc, sprijinit pe șase coloane de piatră, construit în secolul al XVIII-
lea. Deasupra bisericii se află două turle, una deasupra naosului, în forma de prismă cu 12 laturi și un brâu împletit și a

11
doua deasupra pridvorului închis, mai înaltă, tot sub formă de prismă, dar cu muchiile teșite. Atât fațada, cât și turlele
prezintă șiruri de ocnițe deasupra și dedesubtul ferestrelor. În interior, pronaosul era inițial separat de naos prin arcade
și coloane care au fost demolate pentru a mări spațiul din biserică. Din nefericire, pictura interioară, datând din 1880,
este în stare avansată de degradare. Din frescele inițiale (1653) au rămas doar portretul ctitorului și al mamei sale.
Catapeteasma din lemn de tei datează din 1788 și se remarcă prin icoanele în formă ovală. În partea de sus, în centru
este pictat Mântuitorul Iisus Hristos, iar dedesubt Cina cea de Taină în stil occidental. De mare preț este icoana făcătoare
de minuni „Sfânta Ana cu Maica Domnului în Brațe” din 1625. În timpul săpăturilor arheologice din 1998 a fost
descoperită în naos o criptă boltită din cărămidă care conținea niște oseminte, dar fără craniu. Aceasta se crede că ar
reprezenta mormântul domnitorului Miron Barnovschi, despre care nu știa unde este îngropat.

Turnul Clopotniță este zidit în secolul al XVII-lea din blocuri mari de piatră și cărămidă, având două nivele boltite, o scară
în spirală și o tainiță. În turn se află 2 clopote mari de 400, respectiv 300 de kilograme și unul mai mic de 70 de kilograme.
Clopotul mare a fost turnat în 1628 la Liov (Lviv). Întrucât zidul de incintă a dispărut în totalitate, intrarea boltită de sub
turn a fost închisă.

12. Sinagoga Cismarilor (Clinica Dr. Leon Ghelerter)

Sinagoga Cismarilor a fost un lăcaș de cult evreiesc din secolul al XIX-lea. Multe sinagogi au fost constituite în clădiri
simple din cauza creșterii rapide a comunității evreiești din Iași. Acestea erau organizate pe bresle, fiecare breaslă având
obligația să îngrijească propriile sinagogi. Clădirea de față a aparținut evreilor care se ocupau de confecționarea
încălțămintei.

Un timp a funcţionat aici un atelier de întreţinere şi reparaţii a aparaturii medicale, precum şi arhiva Poliţiei. Arhitectura
clădirii se remarcă prin intrarea înaltă, flancată de două geamuri curbate, în capătul unor scări semicirculare. Frontonul
prezintă o decoraţiune înflorată, iar sub cornişa decorată cu mici console se pot observa gemulețe rotunde, semn al unei
mansarde. În prezent, clădirea fostei Sinagogi a Cismarilor este extrem de avariată şi acoperită de vegetaţie spontană.

În apropierea sinagogii, doctorul Leon Ghelerter înființează în 1937 un spital de copii și o clinică. Clădirea prezintă un
parter mai scund şi un balcon de lemn pe lateral. Leon Ghelerter a fost un cunoscut doctor evreu, întemeietor al unor
societăți de ajutorare, spitale și clinici, atât în Iași, cât și în București. Clinica sa din strada Ghica Vodă, vizavi de turnul
bisericii Barnovschi, oferea consultații gratuite tuturor ieșenilor, indiferent de religie, pentru bolile de plămâni. Era
supranumit doctorul tuturor oamenilor și a luptat toată viața pentru a învinge cumplita boală a sărăciei – tuberculoza,
dar și alcoolismul. Dr. Ghelerter a fost și un puternic susținător al idealurilor socialiste, membru în diferite partide și
gazetar combativ în reviste socialiste românești și evreiești din perioada interbelică. Acum clădirea reabilitată găzduiește
Secția Dr. Ghelerter a Spitalului de Psihiatrie-Neurochirurgie. Obiectivul nu este vizitabil.

COMERTUL și BRESLELE Evreiești În Moldova au venit în secolul al-XIV-lea evrei așkenazi din Europa Centrală și evrei
sefarzi de origine spaniolă. Comunitatea ieșeană a devenit în timp una dintre cele mai semnificative din Europa. Întrucît
evreii nu aveau acces la funcţii publice sau la întreprinderi de stat, aceştia s-au orientat către meserii, comerţ, mică
industrie sau credit.

Evreii au fost comercianți neîntrecuţi, ce se ocupau încă din secolul al XVII-lea cu vânzarea alcoolului, a tutunului, a
bumbacului sau a sării. Mai târziu aceştia au activat ca meseriaşi talentați – croitori, fierari, ciubotari, ceasornicari,
cojocari, curelari, dogari etc. Medicina a fost o ocupație favorită pentru cei cu studii, cum este cazul doctorului Șmil la
curtea lui Ștefan cel Mare, breasla medicilor extinzându-se mult înspre secolul al XX-lea. Trecerea românilor de la
îmbrăcămintea tradițională la cea europeană s-a făcut și prin intermediul meseriașilor evrei. Aceștia erau organizați în
asociații profesionale denumite bresle, fiecare având propriul lăcaș de cult. Au existat la Iași sinagogi ale Cismarilor,
Croitorilor, Muzicanților, Telalilor (negustor ambulant de haine vechi), Măcelarilor, Merarilor, etc. Doar Sinagoga
Merarilor mai există astăzi pe lângă Sinagoga Mare din Târgu Cucu. Unii evrei se ocupau şi de transportul de mărfuri sau
călători, cu căruţele lor denumite harabale ce ajungeau chiar şi până la Leipzig. Activitatea economică exemplară a
evreilor a contribuit decisiv la dezvoltarea mediului urban în Moldova.

12
13. Spitalul „Elena Doamna”
Epitropia Spitalului Israelit, înființată în 1827, cumpără de la vornicul Mihalache Cantacuzino, în 1841, un fost han părăsit
de pe Strada Albă, actuala Elena Doamna. Autorizația de construcție se dă cu condiția de a înfrumuseța orașul și de a fi
asigurat împotriva incendiilor. Astfel, a fost ridicată o construcție din piatră, într-o zonă de mahala predominată de clădiri
scunde din lemn și chirpici.

Spitalul, numit iniţial hekdes, a devenit în timp, prin donaţii şi administrare, unul din spitalele puternice din oraş, servind
atât pe evrei, cât şi pe români. În 1889 este vizitat de însuşi Regele Carol I. În anii ‘30 ajunsese la tratarea a 2200 de
bolnavi şi la 650 operaţii pe an.

Aici a funcționat și Maternitatea israelită, patronată de prima societate a femeilor israelite din Iași. Înfiinţată în 1878,
finanțarea se făcea din donaţii, iar funcționarea se baza pe munca voluntară a cadrelor medicale dedicate, ce îngrijeau
anual peste 400 de femei.

Clădirea neoclasică prezintă pilaștri și ancadramente ale ferestrelor specifice stilului. Intrarea, aflată în plan secund,
prezintă un fronton triunghiular cu baza semicirculară.

Aceleași clădiri, cu funcțiunile lor inițiale se păstrează și după 1948, când sunt naționalizate. Până în 1974 a funcționat
ca spital de copii, iar apoi a deveni Clinica de Obstetrică Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi, cum este cunoscută și azi.

Spitalul Israelit a beneficiat de personalitate juridică separată de Comunitatea Evreiască, fapt ce a ajutat atunci când
legile țării deveneau restrictive pentru evrei. Comunitatea a avut dificultăți în a cumpăra terenul Cimitirului Păcurari,
întrucât el se afla pe teritoriul unei comune rurale, unde evreii nu aveau voie să posede terenuri. Astfel, perimetrul
cimitirului a fost cumpărat pe numele Spitalului Israelit. Obiectivul nu este vizitabil.

Cimitirele evreiești din Iași Cimitirul Vechi din Ciurchi, numit și “La Zid”, a fost primul cimitir evreiesc din România,
înființat în secolul al XV-lea (s-a găsit o inscripție din 1467) și închis în 1880 din lipsă de locuri. Cimitirul avea cinci hectare,
înconjurate de un zid gros, înalt de trei metri. Aici erau mii de plăci tombale cu inscripții ebraice străvechi, specifice artei
orientale și camere de onoare pentru rabini. În 1943, la ordinele mareșalului Ion Antonescu, se desființează 21.900 de
morminte centenare, dorindu-se construirea unor blocuri pentru sinistrați. Evrei tineri au fost umiliți și obligați să
distrugă locurile de veci ale strămoșilor. Zidul a fost dărâmat, piatra zidului și unele plăci tombale fiind folosite la
consolidarea de versanți sau pavarea unor străzi. După război, membrii comunității au cedat terenul primăriei pentru a
amenaja Parcul Ciurchi, care amintește de vechiul cimitir doar printr-o placă memorială.

Cimitirul “nou” din Păcurari, deschis în 1881 și mărit în 1936, a ajuns la 26 ha și peste 150.000 de morminte. Înspre șos.
Păcurari încă se păstrează intrarea monumentală și un portic din 1881. Cimitirul include: parcela eroilor evrei din Primul
Război Mondial, Monumentul celor 311 evrei uciși la Sculeni în 1941, Mormântul celor 36 de evrei masacrați în pădurea
Vulturi în 1941, o parte a osemintelor aduse în 1943 de la vechiul cimitir din Ciurchi și Gropile comune din timpul
Pogromului de la Iași (iunie 1941), cu monumentul în formă de vagoane, sugerând “trenurile morții”.

14. Biserica Bărboi

Biserica Bărboi a fost construită în anii 1841-1844 de Dimitrie Sturdza, pe locul unei biserici construită de vornicul Ursu
Bărboi în perioada 1613-1615. Este opera arhitectului Andrei Caridi, ajutat de către meșterii Atanasie si Gheorghe. Are
hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătorit în fiecare an la 29 iunie.

Biserica lui Ioan Ursu Bărboi s-a transformat în 1669 in mănăstire și a fost închinată mânăstirii Vatopedi de la muntele
Athos. Datorită șubrezirii în cauza intemperiilor și cutremurelor, în special a celui din anul 1829, urmașii ctitorului –
familia Sturdza, iau hotărârea de a reface din temelii biserica strămoșului lor. Aici a fost înmormântat în 1842 fostul
domnitor Ioniță Sandu Sturdza, primul domn pământean al Principatului Moldovei de după epoca fanariotă. Tot aici sunt
înmormântați și alți membri ai familiei Sturdza, precum și poetul Alecu Russo. Între 1863-1865, diaconul Ion Creangă a
locuit in casa parohială, înainte de a fi transferat la Mănăstirea Golia.

Biserica este construită în plan dreptunghiular, din blocuri de piatră alternând cu șiruri de cărămidă, alternanță specifică
stilului bizantin. Prezintă mici abside semicirculare, care dau interiorului forma de cruce. Este o construcție tipică pentru

13
eclectism, cu un amestec de diverse forme arhitecturale de stil neobizantin şi clasic. Prezintă patru turle mici ce
flanchează spate turla centrală.

Influența greacă se observă prin catapeteasma lărgită și prin înscrierile în limba greacă din interior. Unii arhitecți
contemporani au afirmat că este unică în Peninsula Balcanică prin armonia de arce din interior, susține de coloanele de
marmură de Carrara. Pictura este executată în tehnică „fresco”, în stil renascentist, cu sfinții sunt reprezentați în mărime
naturală.

Turnul este construit din piatră cioplită, cu bolta din cărămidă şi impresionează prin zveltețe și are patru nivele. Primul
nivel reprezintă bolta de acces în incinta mănăstirii. Nivelurile doi și trei adăpostesc clopotele iar în al patrulea se găsește
ceasul. Casa parohială din incintă reproduce modelul caselor tradiționale moldovenești.

Daunele produse de cutremurul din 1977 în zonă au legitimat regimul comunist să dărâme biserici şi monumente. Multe
biserici au fost ascunse în spatele blocurilor pentru a nu se vedea dinspre bulevarde. Se spune că în planuri ar fi fost
proiectat un bloc chiar între turn şi biserică, însă Biserica Bărboi a supraviețuit, fiind renovată și resfințită la 1988.

Din 1990 s-a reînnodat tradiția locală a pelerinajului Stâlparilor, in fiecare sâmbătă a Sfântului Lazar (din Larnaca) în care
mii de credincioși, tineri, elevi si preoți din Iași se adună la biserica Bărboi merg în procesiune către Catedrala
Mitropolitană purtând icoana Mântuitorului Iisus Hristos.

Grecii Fanarioți la Iași După căderea Constantinopolului la 1453, mulți domni din Valahia și Moldova au devenit
binefăcători ai unor mănăstiri la Muntele Athos. Nobili, funcționari și negustori greci au emigrat în cele două principate.
Familiile aristocrate grecești (Cantacuzino, Paleologu etc.) s-au integrat boierimii pământene. Rolul jucat de greci în
istoria Moldovei a fost esențial, cel puțin în perioada fanariotă când majoritatea domnitorilor erau de origine greacă.
Un număr important de biserici din Iași au fost subordonate la Athos – Golia, Bărboi, Trei Ierarhi etc. Acestea aveau și
scop politic sprijinind pe grecii din oraș. Comunitatea elenă din Iași a dat și o galerie importantă de dascăli și profesori
iar prima tipografie greacă a funcționat din 1681 la Cetățuia.

15. Centrul Comunitar Evreiesc

Comunitatea evreiască, cunoscută iniţial ca „Breasla jidovească” avea rolul de a organiza viaţa spirituală şi economică a
membrilor, dar şi un rol politic, ea fiind reprezentanta legală a evreilor. Populaţia evreiască se măreşte prin imigrări
succesive, cei veniţi pornind un comerţ extins şi se organizându-se în bresle conform meseriilor. Cei mai înstăriți intră în
legături cu domnitori sau boieri pe care îi împrumută cu bani. În 1666 apare instituția Haham Başa. Acesta era
conducătorul spiritual al obştii, conducătorul laic fiind Starostele cel Mare – Roş Medina. Rabinul era în fruntea
comunităţii, fiind judecător şi supraveghetor al stării civile. Apare atunci şi fiscalitatea comunităţii, gabela, din care se
plăteau dările către Domnie, iar restul se folosea pentru întreţinerea instituţiilor şi a săracilor. Întrucât demnitatea de
Haham Başa se moştenea, evreii au căutat să o înlocuiască pe merit, însă aceasta se va desfiinţa în 1834. Comunitatea
evreiască ieşeană se măreşte, iar la 1859 ajunge la aproape 50% din populaţia orașului. Se înfiinţează spitalul modern,
şcoli şi instituţii de ajutorare a săracilor. În 1863 se defiinţează gabela, şcolile sunt închise, toate atribuţiile comunităţii
şi instituţiile fiind transferate Spitalului Israelit, cu personalitate juridică separată. După 1919, datorită dezastrului în
care se aflau instituţiile comunităţii, s-a hotărât reorganizarea acesteia. Comunitatea Evreilor din România a fost
recunoscută ca organism public abia în 1927. Clădirea în care se află azi Comunitatea, numită şi „Casa de la cinci drumuri”
datează de la 1820.

Inaugurarea unui muzeu dedicat contribuției evreilor la viața Iașului are loc în 1986, la 45 de ani de la Pogromul de la
Iaşi, în Sinagoga Mare. Restaurarea sinagogii a determinat însă mutarea muzeului în 2011 la sediul Comunității. În muzeu
sunt expuse obiecte de cult iudaic, iar pereții sunt încărcați cu apariții în presă, articole, reviste, cărți și afișe adunate în
timp. Un baldachin decorat, așezat în centru, amintește de căsătoriile evreieşti.

Pe peretele uşii, se regăsește o diagramă roșie care consemnează toată suflarea evreiască din Iași. Sunt expuse scene
şi obiecte de cult caracteristice ritualurilor principalelor sărbători din calendarul iudaic: Şabat (Sâmbăta), Roş
Haşana (Anul Nou), Simhat Tora (Bucuria primirii Torei), Hanuka (Sărbătoarea Luminii), Purim (Sorţi) şi Pesah.

Din 2002, centrul susține un club care coordonează Restaurantul Ritual, corul și o formație de muzică tradițională, se
implică activ în viața culturală, organizează spectacole, conferințe, comemorări și vizionări de filme. Astăzi, comunitatea

14
evreiască din Iași numără aproximativ 200 de persoane. Program vizitare muzeu: 09-14:00 (actul de identitate este
necesar)

Cătălin Mihuleac – „Ultima Țigară a lui Fondane” Scriitorul contemporan Cătălin Mihuleac, născut la Iași, s-a afirmat
prin romane, piese de teatru și o activitate publicistică prodigioasă. În 2014 publică romanul „America de peste pogrom”,
prima carte din literatură română care tratează fără eschivă infamul Pogrom de la Iași din iunie 1941. Următorul volum,
„Ultima țigară a lui Fondane” (2016) invocă viața remarcabilului scriitor și poet evreu (româno-francez), născut la Iași și
exterminat la Auschwitz – Benjamin Fondane. Romanul a fost dramatizat în 2015 într-o piesă de teatru experimental în
care proiecțiile video, muzica de epocă și spațiul neconvențional cu încărcătură simbolică (depoul de tramvaie din Iași),
au recreat un moment istoric tragic.

16. Sinagoga Merarilor

Organizarea locurilor de rugăciune ale evreilor, se făcea pe criterii profesionale, fiecare sinagogă preluând numele unei
bresle. Așa s-a întâmplat și cu Sinagoga Merarilor de pe strada Elena Doamna, care aduna la rugăciune vânzătorii și
cultivatorii de mere.

Nu toate sinagogile din Iași se caracterizează printr-o arhitectură deosebită. Datorită evoluţiei rapide a populaţiei
evreieşti din oraş, era nevoie de mai multe lăcașe de rugăciune, aceștia transformând simple case în sinagogi. Sinagoga
Merarilor, localizată într-o casă cu etaj, a fost inaugurată în 1869, fiind iniţial poziționată pe o mică stradă numită
Labirint, ascunsă în spatele unor clădiri. Aceasta are o siluetă impunătoare, iar exteriorul stilizează câteva coloane
specifice stilului neoclasic. În perioada comunistă a reuşit să evite demolările, fiind mascată de un şir de copaci pentru a
nu fi văzută de la stradă şi a fost folosită ca depozit.

Sinagoga a fost reinaugurată pe 13 decembrie 2015 după ce a fost reabilitată. Pe fațada clădirii a fost amplasată o placă
comemorativă. Rabinul Rafael Shaffer a fixat mezuza, a binecuvântat noul lăcaș de rugăciune și a citit rugăciunile
tradiționale dintr-un sul sfânt de Tora, recent recondiționat și donat Sinagogii Merarilor. Aspectul modern al interiorului
și lumina ce intră prin ferestrele mari, creează un spațiu plăcut și deschis pentru ceremonii religioase sau diverse
întruniri.

Între momentul închiderii Sinagogii Mari pentru reabilitare în 2008 și inaugurarea Sinagogii Merari în 2015, a fost
amenajat un loc de rugăciune într-o cameră a sediului Comunității Evreiești, cu obiecte de cult de la Sinagoga Mare,
Merari și Schor (din Podu Roș, demolată de curând), precum și de la Sinagoga din Vaslui. Aici a fost amenajat un Aron-
Kodeş cu șapte suluri de Tora și un amvon. Program vizitare: 09-14:00 (Cerere la Centrul Comunitar Evreiesc)

Scriitorul Benjamin Fondane Benjamin Fondane/Fundoianu a fost un poet, eseist și regizor de teatru și film, membru
marcant al avangardei românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. Născut în 1898 la Iaşi într-o familie de
intelectuali evrei, debutează prin traduceri din limba idiş sub numele B. Fundoianu, după toponimul Fundoaia, localitatea
natală a tatălui. Singura carte publicată la Iaşi este “Tăgăduința lui Petru” din 1918. La doar 16 ani publică în revista
simbolistă „Vieața Nouă” a lui Ovid Densușianu şi întemeiază la București, împreună cu Armand Pascal, teatrul de
avangardă „Insula”.

În 1923, emigrează în Franţa, unde preia numele de Fondane. Traduce în franceză versuri ale cunoscuţilor scriitori români
Tudor Arghezi, George Bacovia sau Ion Minulescu. Poeziile sale abordează teme ale rătăcirii, exilului şi a paradisului
pierdut (l’Exode, Ulysse), evocând copilăria petrecută în Târgu Cucului în Iaşi. Benjamin a fost și scenarist al filmului Rapt
– 1934. Arestat la Paris de Gestapo în urma unui denunț, a fost închis inițial împreună cu sora sa Lina în lagărul de la
Drancy. Câţiva dintre prieteni săi români, printre care Emil Cioran şi Stefan Lupaşcu, au reuşit să-i obţină eliberarea doar
lui. Benjamin nu a acceptat să-şi abandoneze sora, ambii fiind deportaţi la Auschwitz-Birkenau, unde au murit în condiţii
tragice. Urma Linei se pierde, iar Benjamin va fi gazat pe 2-3 octombrie 1944. În amintirea lui, strada dintre sediul
Comunității evreiești din Iași şi Sinagoga Merari îi poartă numele.

17. Sinagoga Mare

În anii 1930, Iașul găzduia peste 100 de case de rugăciune. Astăzi mai există doar două funcţionale. Majoritatea
sinagogilor erau amenajate în case simple, fără arhitectură deosebită, datorită evoluției rapide a comunității în secolul
al XVIII-lea. Acestea erau organizate în special pe bresle, însă trei dintre ele erau mai importante: Sinagoga Mare din

15
Târgu Cucului, Sinagoga Mare din Podu Roș și Sinagoga din Păcurari, ultimele două fiind demolate în timpul sistematizării
comuniste. Evreii din Moldova erau în principal ashkenazi, urmași ai comunităților medievale din centrul Europei, ce
foloseau limba idiș – considerată un dialect german. La Iași a fost prezent și curentul hasidic, cu lideri spirituali considerați
sfinți – țadikimi, la care veneau mii de evrei pentru a primi binecuvântare.

Povestea celei mai vechi sinagogi păstrate din România începe în secolul al XVI-lea. În 1671, Sinagoga Mare a fost ridicată
pe ruinele unui loc de rugăciune evreiesc din 1580, construit pe teritoriul unei biserici. Cuvântul „sinagogă” provine din
greacă şi înseamnă „a reuni”. Responsabil de construirea acestui edificiu a fost Nathan (Nata) ben Moses Hannover,
talmudist, cabalist și istoric din zona Ucrainei de azi. A studiat la Praga și Veneția, după care a devenit rabin la Iași. Este
cunoscut pentru lucrarea “Yewen Meẓulah” (1653), în care descrie revolta cazacilor lui Bogdan Hmelnițki din 1648-1649
și persecuțiile asupra evreilor din Polonia și Rusia, reușind să creeze o imagine vie a acelei perioade. Hannover este
considerat unul dintre istoricii de marcă ai secolului al XVII-lea.

Construirea unui lăcaș de rugăciune mozaic în Iași nu a fost ușor. Documente din acea vreme afirmă ce nicio altă
construcție nu putea fi mai mare decât Mitropolia, iar sinagogile nu puteau fi construite din piatră, aşadar prima sinagogă
a fost făcută din lemn. La acea vreme, s-a hotărât construirea sinagogii cu un metru sub pământ, pentru a fi totuși, cea
mai impunătoare clădire din cartierul evreiesc, așa cum dicta legea evreilor. În plus, această decizie se datorează și unui
verset psalmic transpus în arhitectură: „Din adâncuri chemat-am către Tine, Doamne”.

Arhitectura are influențe eclectice și pune în contrast interiorul de factură barocă cu decorațiunile exterioare modeste.
Clădirea se evidențiază prin măreția cupolei (10 m), construită în 1914 pe partea estică, care se înalță spre cer cu Steaua
lui David în vârf. Se remarcă de altfel și suplețea ferestrelor și a ușilor. Clădirea a suferit de pe urma incendiilor şi
cutremurelor, fiind refăcută de fiecare dată, căpătând forma actuală după 1761. Pentru a rezista timpului, sinagoga a
fost construită cu ziduri groase de un metru și modelată din piatră și cărămidă. Intrarea se face coborând câteva trepte.
În interior, candelabrele mari și pline de lumină domină încăperea și încadrează amvonul. Un arc central străbate sala
principală de la un capăt la celălalt sub forma unui curcubeu peste băncuțele mici. Nișa cu sulurile Sfinte (Aron Kodesh)
face parte dintr-un panou din lemn sculptat, aurit și pictat ce datează din 1864, aflat în restaurare. Din 2008 Sinagoga a
intrat în reparații capitale, ceremoniile religioase fiind mutate în sediul Comunității Evreiești.

În 1976, în parcul din fața Sinagogii Mari a fost amplasat un obelisc ce comemorează victimele Pogromului de la Iași din
1941, iar în 2015 scuarul primește denumirea „Piaţa Prieteniei Româno-Israeliene”. Strada Stihii, ce mărginește
Sinagoga, se numea în trecut strada Sinagogilor, aici fiind nu mai puțin de șapte sinagogi, alături de alte zeci în densul
cartier Târgu Cucului. Program vizitare: Obiectivul este încă în renovare.

18. Cartierul Târgu Cucului

Cinci străzi care pleacă din diverse puncte ale orașului, își dau întâlnire în Târgu Cucului: Cuza-Vodă, Costache Negri,
Elena Doamna, Cucu și Sărărie. În trecut, această zonă se afla la periferia oraşului, numele venind de la cucii din pădurea
din zonă. Așezarea poporului evreu pe acest loc a reprezentat scânteia evoluției zonei.

Târgu Cucului unea oamenii prin sărăcie și prin credință, nu era gazda oamenilor bogați. Se pare că ar fi fost chiar un
„oraș în oraș”, mai ales că evreii erau buni negustori și toată lumea din oraș era zilnic pe trotuarele și străzile Cucului.

În timpul săptămânii, evreii, pricepuți în orice, ieșeau în fața magazinului pe care îl aveau și atrăgeau clienții, pe când
colegii lor români îşi aşteptau clienţii înăuntru. Oamenii, deși hotărâți că nu vor cheltui nimic, nu puteau rezista ofertelor
negustorilor. Sâmbăta, când evreii încetau orice activitate, atmosfera era antrenată de comercianții armeni și creștini.
În fiecare zi alimente, haine și servicii precum croitoria, erau oferite populației din oraș. Unul dintre lianții evoluției
orașului a fost progresul cărții. Se vindeau cărți, mai ales în sezonul rece, când frigul trimitea pe toată lumea lângă focul
din sobe. Ulterior, au prins viață cafenelele, pescăriile care încântau cu delicii din împrejurimi, cârciumile transformate
pe timp de seară în săli de bal. Viața culturală prindea contur în cartierul dominat de suflarea evreiască. Debutau
conferințele și duminicile de bal cu spectacole de jazz, iar numărul impresionant de sinagogi și școli făceau din Târgu
Cucu un veritabil centru cultural. Cantina şi cinematograful Gheltzer, cu sala Toynbee Hall, după numele societății
culturale, se afla peste drum de Sediul Comunităţii, la intersecţia liniilor de tramvai. Clădirea fusese construită pentru
hrănirea copiilor nevoiaşi, dar funcţiona şi ca cinematograf, sală de bal şi sediu de asociaţii. Aceasta devenise laboratorul
culturii idis din România, însă a fost demolată în anii 1980.

16
Cunoscuţii evrei tradiţionalişti, hasidici, se remarcau prin ţinuta lor tipică: caftan, pălărie şi perciuni lungi. Sărbătorile,
atât cele evreieşti, cât şi cele creştine erau momente de bucurie, mai ales pentru copii, care degustau din bunătățile
specifice fiecărei culturi. Colaborarea dintre evrei şi români se putea observa şi cu ocazia Anului Nou al Arborilor (Tu
Bishvat), când copii evrei mergeau să planteze câte un copac în curţile românilor, întrucât în cartier nu erau spaţii verzi.
Aglomerația de clădiri, uliţele înguste şi întortocheate şi zecile de sinagogi, amenajate în simple case, creau o atmosferă
unică.

Al Doilea Război Mondial transformă însă spiritul cartierului, întâi prin ororile din timpul Pogromului din 1941, apoi prin
bombardamentele care distrug multe locuinţe şi, în final, prin exodul către Israel a populaţiei care a reuşit să
supravieţuiască coşmarului. Populaţia evreiască a scăzut dramatic, iar în urma lor au rămas abandonate sinagogi, şcoli,
precum şi unele locuinţe, adevărate bijuterii arhitectonice.

Astfel, regimul comunist a fost determinat să înceapă modelarea unei noi imagini a cartierului, prin demolarea tuturor
caselor vechi, redesenarea străzilor și edificarea unor blocuri în spiritul specific regimului. Planurile nu au fost duse însă
la bun sfârşit, astfel încât se pot vedea acum întinse suprafeţe verzi sau virane. În ultimii ani s-a construit aici noul Palat
de Justiţie. Numărul construcţiilor evreieşti din vestitul cartier Târgu Cucului pot fi astăzi numărate pe degete, fiind
păstrată însă cea mai veche sinagogă construită în România.

19. Mănăstirea Golia

Ansamblul monastic al Mănăstirii Golia este compus din Biserica cu hramul “Înălțarea Domnului”, turnul, zidul de incintă
cu cele 4 turnuri circulare la colțuri, casa de apă, casa cu coloane în care a locuit temporar Ion Creangă și stăreția cu
paraclisul “Brâul Maicii Domnului”.

Numele provine de la logofătul Ioan Golia, care a construit un lăcaș de cult la mijlocul secolului al XVI-lea. În timp,
monumentul devine o ruină însă, între 1650-1653, voievodul Vasile Lupu construiește biserica de astăzi. În anul 1688
sunt adăugate cele 4 turnuri circulare ale zidului de apărare iar în 1738 cade turnul clopotniței, mult prea înalt, care va
fi restaurat în anul 1900, reducându-i dimensiunile.

Exteriorul este influențat de Renașterea târzie, prin intermediul Galiției: edificiu de tip clasic, din blocuri de piatra fățuită,
străjuit de pilaștri corintici (cu capiteluri în frunză de acant) și cornișă crenelată susținută de console. Pe acoperiș sunt
numeroase turle, turele și cupole dispuse in linie si susținute de arcuri etajate, numite kokosniki. Cu baza octogonală,
turlele prezintă decorațiune muntenească și motive orientale. Ușile de acces spre pridvor si spre pronaos sunt
înconjurate de o frumoasă sculptură în marmură, cu stema Moldovei. În pavajul pronaosului, cea mai împodobită piatră
de mormânt este cea din marmură albă a Sultanei, soția Voievodului Moldovei, pe locul raclei ctitorilor – Ioan și Ana
Golia. Printre obiectele de preț se remarcă policandrul aflat in pronaos cu monograma lui Vasile Lupu si patru sfeșnice
in fata altarului, donații ale voievodului dar și candelabrul din naos, un cadou al Țarului Rusiei Petru cel Mare care a
vizitat biserica în iunie 1711. Pictura inițială realizată de un meșter numit Matei se păstrează în pridvor. Pictura din naos
datează din 1754 iar o parte din cea din naos și altar a fost refăcută către 1838. La intrare, pe peretele pronaosului,
pictura votivă îi înfățișează drept ctitori pe domnitorul Ieremia Movilă și familia Golia înspre nord, iar spre sud este
reprezentată familia voievodului Vasile Lupu.

Turnul Goliei, înalt de 29 de metri, se află la intrarea în incintă. Are 3 etaje și o scară cu 120 trepte. Este singurul turn-
clopotniță din țară cu terasă superioară, deschisă publicului. De-a lungul timpului a servit pentru accesul la zidurile de
tragere, închisoare, sediu al arhivelor iar astăzi sălile găzduiesc expoziții de artă. Alături de turn se afla prima casă de
apă din Iaşi, cu fântână turcească la exterior, construită în jurul anului 1805, în timpul domnitorului Alexandru Moruzi.
Aici as-a înființat Radio Trinitas în anii ‘90. Casa cu coloane, din sec. al XVIII-lea, în care a locuit temporar Ion Creangă
găzduiește un mic muzeu etnografic dedicat scriitorului.

ION CREANGĂ, diacon la Golia Scriitorul Ion Creangă a venit la Iaşi în 1855 şi a studiat la Seminarul Teologic de la
Mănăstirea Socola. – prima şcoală gimnazială în limba română. S-a căsătorit cu fiica preotului de la Biserica Sfinţii 40
de Mucenici din Copou, primind şi un post de cântăreţ la acea biserică, întrucât avea un glas domol, plăcut, de tenor.
Ulterior a fost hirotonisit și transferat la Biserica Bărboi. În urma unor reorganizări a mănăstirilor s-a mutat la Golia unde
a primit o locuință din incintă în 1866. Cererea de divorț către soția sa, suspectată de relații cu alt preot, nu a fost văzută

17
cu ochi buni de cler, care l-a acuzat că s-a tuns, că împușcă ciori în curtea Mănăstirii şi că merge la teatru. După ce a
deschis o afacere cu tutun, este exclus din biserică în 1872 însă a fost reabilitat postmortem în 1993.

20. Biserica Armeană

Biserica Armeană “Sfânta Născătoare Maria” datează din 1803, după marele cutremur care a lovit Iașul. O piatră funerară
din curte atestă ridicarea primei biserici la 1395 chiar înainte de atestarea documentară a Iașului de la 1408, însă datarea
este încă incertă. Se spune că însăși biserica Sfântul Sava ar fi fost templu armenesc din 1393, dar a fost luată cu sila de
către stăpânii vremii și li s-a dat alt loc de construcție, în apropiere.

Biserica este situată în centrul orașului Iași, în apropierea Bisericii Sfântul Sava, în fosta Mahala armenească. În această
zonă s-au instalat până în secolul al XVII-lea comunități importante de armeni veniți în urma ocupării și distrugerii
orașelor din Armenia de către tătari și perși. Zona actualei străzi Costache Negri, cunoscută drept Podul Vechi, era
animată în trecut de comercianții armeni și greci.

Primii refugiați armeni au sosit în Moldova în 1064. Până în secolul al XIX-lea a existat și o a doua biserică armenească în
aceeași zonă, care a fost distrusă într-un incendiu. Pe parcursul celor șapte secole de existență, biserica „Sf. Maria” a
suferit numeroase reparații și restaurări. Cele mai importate au fost în anii 1732 și 1803 (când a fost refăcută din temelii),
1929-1933, precum și cea din 1946, an în care biserica a fost reparată datorită bombardamentelor. Cutremurul din 1977
a degradat grav acest edificiu, în special cele două turle care riscau să se prăbușească.

Din cauza restaurărilor și renovărilor biserica și-a pierdut o serie din elementele specifice armenești inițiale. Actuala
biserică este construită din piatră și cărămidă, în formă de trifoi, cu două turle. În interior este împărțită în altar, naos,
pronaos și două pridvoare. Pe peretele vestic al pronaosului este un balcon (cafas) pentru cor, sprijinit pe opt coloane
cilindrice din cărămidă, cu baza pătrată. În curtea bisericii întâlnim o clădire în care a funcționat Ateneul Evreiesc (azi
Casa parohială a bisericii armenești) construit în 1932, precum și 55 de pietre funerare.

Lucrări importante de restaurare s-au făcut în perioada 2005-2008 cu fonduri ale Guvernului României, la insistențele
politicianului de origine armeană Varujan Vosganian. Biserica a fost resfințită în 2008 de către Karekin al II-lea, Patriarh
suprem al tuturor armenilor. În prezent, în această biserică se celebrează slujbe religioase doar în ultima duminică a
fiecărei luni de către preotul-paroh din Suceava, Torkom Mandalian.

La începuturile sale, comunitatea armeană din România a numărat, în perioadele de glorie, câteva sute de mii de
membri. Astăzi, în toată România, nu mai există mai mult de 6.000-8.000 de familii de armeni iar la Iaşi există în jur de
200 de familii, majoritatea mixte.

Armenii din Iași și Moldova. Așezarea armenilor în regiunea Moldovei începe în secolul 11 ca urmare a năvălirilor tătare
și persane în Armenia. Au fost construite Biserica Sf. Maria din Botoșani, cea mai veche din Europa (1350) și biserica cu
același hram din Iași (1395). În Suceava a apărut Biserica Sf. Cruce (Sec. XVI) iar în satul Bulai, lângă Suceava, a fost
construită Mănăstirea Hagigadar (1513). La Focșani există biserica „Sf. Gheorghe. Confesiunea armeană este monofizită
(recunoaște doar natura divină a lui Hristos). Armenii au fost excelenți meșteșugari și negustori pricepuți și s-au stabilit
cu predilecție în orașe și târguri. Dintre personalitățile armene ale Iașului, mai importante sunt Voievodul Moldovei Ion
Vodă cel Viteaz (1521-1574) și Spiru Haret (1851-1912), organizatorul învățământului modern românesc.

21. Biserica Sfântul Sava

Biserica este unică în România prin forma sa specifică arhitecturii bizantine anatoliene. Primul lăcaș de cult a fost zidit
din piatră în 1583 de călugări greci de la mănăstirea „Sfântul Sava” din Ierusalim, în timpul Voievodului Moldovei Petru
Șchiopul. În anul 1625, din cauza degradării rapide a edificiului şi a incendiului provocat de invazia tătarilor, biserica
mănăstirii a fost refăcută din temelie, al doilea ctitor fiind postelnicul Ioan Enache Caragea.

Mănăstirea „Sfântul Sava” a fost un însemnat centru cultural, social şi politic ortodox. În 1714, în timpul domniei lui
Nicolae Mavrocordat, aici a luat ființă Academia Domnească, o bibliotecă și o tipografie slavo-română care a tipărit şi în
greacă şi arabă. În Casa „Diaconia”, aflată în vecinătate, se deschide în 1864, Colegiul Naţional „Sfântul Sava” Aici se află
astăzi un centru de asistență socială și educație.

18
În urma demolării mănăstirii Dancu în 1903, ruinată de vreme și de construcția în vecinătate a Teatrului Național,
mănăstirea Sfântul Sava primește racla cu fragmente din Moaștele Sfinților Mucenici Trifon și Marina.

Lăcașul de cult se remarcă prin impresia de masivitate, care se datorează dimensiunilor corpului bisericii, poziției celor
două turle joase dar masive, pietrei de talie la exterior, precum și mărimii Turnului Clopotniță, care dă un aspect de
fortăreață. Profilul de piatră al soclului de pe latura de vest și de sub Turnul Clopotniței sunt specifice arhitecturii
ecleziastice moldovenești, iar brâul median exterior din cărămidă de forma zimțată și spirala de la turle aparțin
arhitecturii muntenești. Stilul gotic apare la chenarul în muluri al ușii și ascuțirea în arc frânt a arcadelor interioare. Cele
două turle, larg deschise, prezintă un brâu la bază și o friză de ocnițe în exterior. Deși sunt construite în stilul artei
bizantine, turlele se termină cu cupole turtite, specific arhitecturii otomane.

Iconostasul înalt, bogat ornamentat, realizat în secolul al XIX-lea, este de factură barocă, cu elemente sculpturale florale
aurite. Pictura interioară, în stilul Renașterii, a fost executată în anul 1832 în tehnica „secco” însă a fost în mare parte
distrusă. A fost refăcută în anii 2010 – 2013 în stil neobizantin, în tehnică „fresco”. Tot în această perioada, 150 de mp
din pictura veche, a fost restaurată şi integrată armonios cu cea nouă. Pictura de la intrarea principală, cea aflată la
parterul turnului-clopotniță, prezintă scene din viața Sfântului Sava, care a trăit între 439 și 532. Scenele pictate sunt
inspirate din biografia scrisă de ucenicul său, Chiril din Skitopolis. „Tipicul lui Sava” este cea mai importantă lucrare scrisă
a sa, care cuprinde rânduielile de slujbă pentru întreg anul. Moaștele sale se găsesc la Mănăstirea Lavra (sau Mar Saba),
ctitorită de el în deșertul Palestinei. Pictura din pridvorul vestic prezintă tabloul votiv al Voievodului Moldovei, Petru
Șchiopul și al familiei sale.

Turnul are 3 niveluri – parterul care integrează intrarea, primul nivel cu Muzeul Parohial al doilea nivel care adăpostește
clopotele. Muzeul Parohial cuprinde o colecție de carte veche de 80 de cărți de patrimoniu din secolele XVIII-IX, cărți
liturgice și didactice religioase și obiectelor de cult găsite în urma cercetărilor arheologice prilejuite de renovarea bisericii
în 2013. Ultimul nivel găzduiește clopotul mare de 910 km din 1809 și un clopot mai mic, de 300kg, din 2013. Parcul
Bisericii a fost reamenajat modern iar în mijlocul acestuia a fost plasată o cruce din piatră din Dobrogea.

Din anul 2005, biserica este lăcașul de cult al persoanelor cu deficiențe de auz şi vorbire, cărora li se traduc slujbele în
limbaj mimico-gestual. În perioada 2010-2013 întregul ansamblu al mănăstirii a fost reabilitat.

22. Mănăstirea Trei Ierarhi – Panteonul național

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un monument singular în Moldova. Situat în centrul istoric al orașului Iași, pe
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare), a fost ridicat de marele voievod Vasile Lupu, între anii 1637-1639,
în numele celor trei sfinți – Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Îmbinarea de forme tradiționale cu
materiale prețioase și decorațiuni rafinate fac din Trei Ierarhi cel mai prețios monument bisericesc din Iași. Credinciosul
domn Vasile Lupu a fost un apărător devotat al Bisericii Ortodoxe, a dorit să ridice în inima orașului o mănăstire care să
îmbine spiritul bizantin, al cărui continuator s-a considerat toată viața sa, cu tradiția moldovenească. Decorațiunea
fațadelor este elementul care uimește prin unitatea armonioasă a elementelor de influență bizantină și motivele
geometrice specifice georgiene și armenești, influențele de gotic târziu transilvan al contraforturilor și centurile întâlnite
la mănăstirile din Muntenia. Ca semn al ambițiilor sale de urmaș al basileilor bizantini, Vasile Lupu aduce aici moaștele
Sfintei Cuvioase Parascheva, oferite de către Patriarhia din Constantinopol în semn de recunoștință pentru acțiunile și
donațiile generoase făcute de domnitorul moldovean Sfântului Munte Athos. Domnitor de factură renascentistă, mare
iubitor de cultură și învățătură, a construit în curtea bisericii vechea Schola Basiliana (azi se mai păstrează superba Sală
Gotică, refăcută), unde a fost instalată și tipografia cu presă adusă de la Kiev. Aici a apărut prima lucrare tipărită (în
greacă) din Moldova, precum și celebra Cazanie a mitropolitului Varlaam în 1643. A fost arsă și jefuită de câteva ori, apoi
restaurată în secolul al XIX-lea. Mănăstirea Trei Ierarhi a jucat un rol major și în evenimentele care au condus la eliberarea
de sub stăpânirea otomană și declararea independenței Greciei. Calitatea de necropolă domnească s-a păstrat de-a
lungul vremii, aici odihnindu-se osemintele ctitorului Vasile Lupu, dar și ale voievodului cărturar Dimitrie Cantemir,
repatriate din URSS în 1935. Acesta din urmă a primit vizita ţarului Petru I cel Mare pe 25-26 iunie 1711, împăratul rus
mergând să se închine la moaştele Sfintei Parascheva înainte de lupta cu otomanii. Moaştele au fost mutate în noua
Catedrală Mitropolitană în 1889, după un incendiu din care a scăpat ca prin minune. Restaurarea din anii 1882-1904 a
dus la demolarea turnului clopotniţă de la intrare care domina prin înălţime întreaga zonă. Biserica adăpostește și

19
rămășițele repatriate ale domnitorului Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza. Mănăstirea Trei Ierarhi rămâne un
centru spiritual marcant al Moldovei şi unul dintre simbolurile oraşului Iaşi.

Filiki Eteria și rolul Iașului în Revoluția de Eliberare a Greciei Eteria a fost o organizație revoluționară secretă, înființată
la Odesa în 1814 cu scopul de a înlătura dominația otomană din teritoriile unde trăiau greci și înființarea unui stat grec
independent. Sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti, mișcarea decide declanșarea revoluției în 1821. Domnitorul Mihai
Suțu, a decis să sprijine activ Eteria și în februarie 1821, trupele grecești intră în Iași. La 27 februarie 1821, mitropolitul
Moldovei Veniamin Costache sfințește steagurile mișcării și declară deschisă lupta de eliberare. Conflictele interne dintre
fruntașii Eteriei și lipsa sprijinului rusesc promis inițial conduc la o serie de lupte pierdute catastrofal și la eșecul temporar
al cauzei grecești.

23. Mănăstirea Trei Ierarhi

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este cea mai impresionantă biserică din Iași, ridicată de voievodul Vasile Lupu între
1637-1639. Denumirea este dată de cei trei mari preoți din Imperiul Bizantin din sec. IV – Vasile cel Mare, Grigore
Teologul și Ioan Gură de Aur. Planul și volumetria bisericii sunt cele moldovenești specifice sec. XVI – forma suplă a
construcției, prezența celor trei abside laterale în formă de cruce, arcele de boltă suprapuse de la baza turlelor
octogonale și tamburul turlei în formă de stea în șaisprezece colțuri (simbol al coroanei voievodale), așezat pe o bază
pătrată.

Unicitatea edificiului este dată de exteriorul sculptat ca o minunată dantelă în piatră. Decorațiunile sunt organizate pe
30 de benzi orizontale diferite: nișe, colonete rusești, mici porticuri orientale cu arcade în acoladă și diferite flori
încastrate, vase persane, motive geometrice georgiene sau armene sau floarea de crin. Influența goticului transilvănean
este vizibilă la contraforturi, la armătura de piatră a ferestrelor, la profilul ușilor și la chenarele cu baghete.

Pictura interioară originală a fost refăcută complet în 1889, aducându-se elemente noi. Iconostasul a fost schimbat în
aceeași perioadă cu unul sculptat în marmură de Carrara și decorat cu mozaicuri și emailuri. În pronaos se găsesc nișele
funerare ale familiei lui Vasile Lupu (stânga) și ale domnitorilor Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza (dreapta), ceea
ce face din această biserică un adevărat panteon al istoriei Moldovei. În naos există un altar destinat moaștelor Sfintei
Paraschiva, aduse de Vasile Lupu la 1641, cu o nișă din marmură decorată cu mozaicuri reprezentând viața Sfintei și
aducerea moaștelor sale de la Constantinopol la Iași. Un puternic incendiu în 26 decembrie 1888 în Sala Gotică care
adăpostea temporar racla Sfintei, care prin minune nu a fost afectată, a determinat strămutarea permanentă a acestora
la Catedrala Mitropolitană în 1889.

În incinta mănăstirii a fost înființată la 1640 prima școală superioară de limbă greacă și slavonă, numită mai târziu
”Academia Vasiliană”, unde s-a tipărit prima carte în limba română din Moldova („Cazania lui Varlaam”).

Ansamblul monahal mai cuprinde și Muzeul Gotic sau Sala Gotică, numită astfel după bolțile interioare în ogivă
delimitate de nervuri de piatră. În curte, vizitatorul va observa bustul poetului Mihai Eminescu (1997), care a locuit o
perioadă aici.

Partea reliefată a bisericii a fost acoperită în întregime cu foiță de aur iar spațiile intermediare cu albastru de cobalt. Se
spune că turcii ar fi incendiat biserica pentru a recupera aurul însă acest lucru este greu de dovedit științific.

Aducerea Moaștelor Sf. Parascheva la Iași Pentru prima dată moaștele au fost așezate la Biserica Sfinților Apostoli din
Epivat, în estul Bulgariei de astăzi, și au făcut nenumărate minuni. În anul 1238 au fost mutate la Târnovo, după care la
Belgrad, iar în anul 1521 au fost au fost așezate la Biserica Sfânta Maria Panmacaristos. În anul 1639 după ce domnitorul
Moldovei a construit Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi a căutat să-și înzestreze ctitoria cu moaștele Sfintei. Domnitorul a
achitat datoriile Patriarhiei, iar in 1641 drept recunoștință, primește moaștele. Procesul aducerii în raclei este înfățișat
pe un mozaic, în care este redat domnitorul venind la Curte cu familia și alaiul boierilor. Din ianuarie 1889, moaștele se
află la Catedrala Mitropolitană, într-un impresionant baldachin.

24. Galeriile „Art Georgies”

Istoria Galeriilor ,,Art Georgies” începe la Iași în anul 1992 din pasiune pentru arta mozaicului decorativ. Astăzi sunt cel
mai respectat brand românesc din acest sector, fapt datorat unei experiențe deosebite a inițiatorilor și a calității de vârf

20
a pieselor. Brandul magazine și galerii în Iași și în București. Galeriile ,,Art Georgies” de pe Bulevardul Ștefan cel Mare
sunt situate într-o clădire monument istoric aparținând Ansamblului episcopal catolic din Iași. Peste 200 de artiști din
Iași și din regiunea Moldovei lucrează la realizarea creațiilor.

Tehnicile inedite utilizate le-au adus recunoaștere internațională, câștigând pentru mozaicul omologat Art Georgies
medalii de aur la saloanele de inventică de la Bruxelles, Moscova și Iași. Acest mozaic se distinge prin bogăția cromatică
și durabilitatea mai mare față de celelalte materiale existente pe piață. La aceste medalii de aur se adaugă cea obținută
în 2013 la Geneva, pentru dezvoltarea unei metode de prelucrare a sticlei în mai multe straturi.

Lucrările Art Georgies sunt diverse prin tehnică și tematică. Mozaicul decorativ din diferite materiale, vitraliile, sticla
fuzionată, pictura pe diferite materiale sunt doar câteva dintre tehnicile folosite. Cei de la Art Georgies creează și
tablouri, obiecte decorative, piese de mobilier sau corpuri de iluminat. Temele regăsite în creațiile acestora se înscriu
deopotrivă în rândul iconografiei, cât și în pictura renascentistă sau postimpresionistă.

Mozaicul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva” de pe fațada Palatului Mitropolitan din Iași și impresionantul mozaic din
pronaosul Vechii Catedrale Mitropolitane (Biserica Sf. Gheorghe din cadrul ansamblului Mitropolitan) sunt cele mai
impresionante realizări din Iași ale celor de la Art Georgies. Amprenta acestora poate fi regăsită și pe vitralii și mozaicuri
din numeroase localuri de cult din țară și din străinătate. Grecia este una dintre principalele țări care apreciază produsele
de tip mozaic iar Ucraina este o piață excelentă pentru icoanele pictate pe sticlă topită în forme reliefate.

Unicitatea Galeriilor Art Georgies de pe Strada Ștefan cel Mare, deschis în iulie 2014, este dată de conceptul reușit de
tea & coffee gallery. Cafeaua espresso este vedeta, cu acea aromă intensă specifică Italiei iar ceaiurile infuzate sunt
variate. Galeriile dețin o amplă terasă cu mobilier retro pe pietonalul Ștefan cel Mare. Atmosfera este de multe ori
completată cu evenimente culturale și concerte live de folk, blues sau jazz, fiind vorba despre un produs artistic complet.
În fața galeriilor, lângă terasă, este expusă bijuteria-magnet a brandului – celebra mașină Volkswagen broscuță, placată
cu mozaic aurit, devenită aproape un simbol al pietonalului.

Piața de artă din Iași Comercializarea artei în Iași este dinamică şi variată. Galeriile U.A.P.R. de pe pietonalul Lăpușneanu
promovează artiștii contemporani locali. Art Georgies de pe pietonalul Ștefan cel Mare expune mozaicuri artistice sau
vitralii sau iar peste drum, Galeria TopArt de la etajul Casei Cărții oferă pictură contemporană. În Galeria stradală Parc
Teatru sunt expuse peisaje postimpresioniste, portretistică şi se fac schiţe la minut. Galeria de Artă Dana din zona Gării
expune picturi contemporane dar și sculptură sau instalații realizate în tehnici mixte – video art, textile, artă naivă.
Galeria de Artă Ateneu Tătăraşi găzduiește ateliere de creație pentru copii sau expoziții de artă naivă. Pe lângă acestea,
complexele comerciale expun adesea obiecte de artă de mare valoare.

25. Ansamblul Episcopal Catolic

Ansamblul Episcopal Catolic din Iași este compus din Palatul Episcopal, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Catedrala
“Sfânta Fecioara Maria, Regina”, Piața Catedralei și un aliniament de clădiri cu fațada la Bulevardul Ștefan cel Mare,
actualmente închiriate unor magazine.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” sau Catedrala Veche este cea mai veche biserică romano-catolică din Iaşi,
construită în perioada 1782-1789. Pe actualul amplasament, în secolul al XVI-lea a existat o biserică de lemn a
franciscanilor, afectată profund în timpul năvălirilor cazacilor și a tătarilor și în urma incendiilor din 1660 și 1766. Noul
edificiu de piatră a fost sfințit la 15 august 1789 de prefectul Misiunii Franciscane din Moldova, preotul Fidelis Rochi.
Biserica reprezintă un exemplu unic de artă barocă în Moldova. Exteriorul este marcat de simplitatea formelor, planul
treflat ce evidențiază la interior cele trei altare semicirculare, forma cilindrică a turlei așezată deasupra intrării,
dantelăria în formă de arcade sub streașină și simplitatea formelor. Pe colțul de sud-vest al bisericii se observă un ceas
solar datând din 1813. În interior, altarul principal, realizat la Padova, este dominat de un tablou monumental
reprezentând Înălțarea Maicii Domnului, cu trei medalioane din marmură adusă de la Veneția. În altarul stâng domină
Sf. Francisc de Assisi iar în dreapta sfinții franciscani – Sf. Anton de Padova, Buonaventura și Iosif de Copertino, patronul
studenților. Pictura bisericii a fost realizată în 1869 de călugărul franciscan Giuseppe Carta din Palermo, fiind inspirat de
lucrările marelui Tițian (Tiziano Vecellio). Pe plafon se află o pictură rotundă de mari dimensiuni, intitulată Logodna
(Fecioarei Maria cu Iosif), copie după lucrarea marelui pictor renascentist Rafael (Raffaello Sanzio).

21
Catedrala “Sfânta Fecioara Maria, Regina” (2005) este cea mai mare biserică romano-catolică din Iaşi servind astăzi drept
catedrală episcopală. Concepută după planurile arhitectului Gheorghe Hereş, piatra de temelie a fost pusă la 15 august
1990 de către Preasfințitul episcop Petru Gherghel iar sfințirea a avut loc în 2005. Catedrala are 36 m înălțime şi formă
circulară; cu cele 24 de ogive şi cu crucea în vârf îndreptată spre cer, catedrala seamănă cu o coroană ce trimite spre
regalitatea lui Cristos. Forma circulară simbolizează cerul, al infinitul, al eternitatea, perfecțiunea. Covorul cu 12 stele
conduce spre altar, la icoana centrală a Mariei, regină. Pe lateralele icoanei sunt patru scene din viața Maicii Domnului,
în mozaic. Pe verticală, cupola reprezintă cerul şi razele care coboară pe cei patru stâlpi, candelabrul cu monograma lui
Cristos – o replică a cupolei. Mozaicul de la balcon care pornește din icoana Mariei simbolizează istoria mântuirii.
Vizitatorul va fi surprins de cele 117 vitralii reprezentând geneza în stânga, sacramentele în dreapta, misterele Rozariului
la nivelul balcoanelor și cosmosul la nivelul ogivelor. Pe uşi sunt reprezentate cele trei etape ale inițierii creștine: Botezul,
Mirul şi Euharistia, amintind cuvintele lui Cristos: „Eu sunt ușa, dacă intră cineva prin mine va fi mântuit”.

Palatul Episcopal conduce Dieceza de Iași, un teritoriu care acoperă regiunea Moldovei. La subsolul acestuia există un
memorial închinat episcopului martir Anton Durcovici, victimă a terorii comuniste. A fost beatificat în anul 2014 la Iași,
în cadrul unei ceremonii monumentale. Piața catedralei are un scuar în formă de pește invocând semnul tainic de
recunoaștere a primilor creștini. Program vizitare Catedrală și Memorial Durcovici: Zilnic, 09-16.

26. Ansamblul Mitropolitan Iași

Ansamblul Mitropolitan Iași mai este numit și „Ierusalimul Moldovei” sau „Maica bisericilor moldave” întrucât este sediul
regional al bisericii ortodoxe. Acesta a fost strămutat de la Suceava la Iași în anul 1677 de către voievodul Antonie Ruset,
în timpul Mitropolitului Dosoftei, pentru a respecta tradiția bizantină de a avea administrația domnească și scaunul
mitropolitului în aceeași localitate. Scaunul mitropolitului a fost mutat în această incintă după ce o vreme a stat la
Biserica Nicolae Domnesc, în Curtea Domnească.

Ansamblul este compus în partea centrală de Catedrala Mitropolitană (1887) la est către bulevard Biserica Sf. Gheorghe
(1769) iar la sud Palatul Mitropolitan (1905). În urma lucrărilor finalizate în 1962 s-au construit sau remodelat o serie de
clădiri anexe – în partea de sud-vest Cancelaria Mitropolitană, la nord-vest Biblioteca ecumenică “Dumitru Stăniloae”
iar la nord Căminul monahal Sf. Gheorghe (aripa dreaptă) și „Casa Epivata” (aripa stângă). În urma restaurărilor recente,
în 2016 s-a amenajat la subsol un elegant Muzeu Mitropolitan sub Catedrala Mitropolitană, terasa de vest și Fântâna
lui Hodocin sau „fântâna gotică” (o veche cișmea din fier forjat realizată în 1851 de inginerul ceh Mihailik de Hodocin).

Biserica Sf. Gheorghe sau ”Mitropolia veche” (în stânga, către bulevard) a fost terminată în 1769. și este rezervată vieții
monahale. Are o structură tipic moldovenească, de dimensiuni mai mici, mai suplă și impresionează prin masivele
coloane corintice, arcadele treflate în acoladă sau mozaicurile din pridvorul placat cu pietre funerare. Fațada este
decorată cu pilaștri corintici și cu un brâu împletit, simbol al infinitului și al divinității.

În 1833 au început lucrările la construcția Catedralei după demolarea bisericii Stratenia (1682, la rândul ei construită pe
ruinele fostei Biserica Albă, 1472). Arhitectul vienez Gustav Freywald a adoptat stilul arhitectural neoclasic, influențat
de formele Renașterii italiene, urmând unele proporții grandioase ale catedralelor occidentale, cu o capacitate de 2000-
3000 de persoane. Construcția a fost inițial prevăzută cu o cupolă centrală de mari dimensiuni (în stilul bazilicii Sf. Petru
din Roma), însă greutatea mare a acesteia a produs crăpături în zidul de rezistență și ulterior s-a prăbușit în anul 1839.
După 40 de ani de ruină, lucrările au fost reluate de arhitectul Alexandru Orăscu, rectorul Universității din București care
renunță la cupola centrală, înlocuind-o cu un sistem de patru bolți despărțite prin arce transversale însă păstrează cele
patru turnuri laterale. Inaugurarea Catedralei la 1887 s-a făcut în prezența regelui României, Carol I care a contribuit
prin donații consistente la finalizarea lucrărilor. Pe soclul din partea dreaptă a navei centrale au fost aduse, doi ani mai
târziu, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea Trei Ierarhi, alături de o parte din moaștele Sf. Mare Mc.
Gheorghe.

Deasupra intrării, pe peretele vestic, impresionează mozaic semicircular boltit reprezentând Întâmpinarea Domnului.
Biserica are un plan bazilical, cu două nave laterale separate prin arcade placate cu marmură și elemente decorative
renascentiste. Pictura murală a fost realizată tot în stil renascentist de marele pictor bucureștean Gh. Tăttărescu iar
ferestrele sunt decorate cu vitralii ample. Pe peretele de la intrare, poate fi admirată pictura ctitorilor – regele Carol I și
regina Elisabeta dar și mitropoliții Veniamin Costachi și Iosif Naniescu (primul a demarat proiectul iar al doilea l-a
finalizat). Catapeteasma impresionează prin sculptura ornamentală în lemn de tei acoperit cu foiță de aur, având motive

22
vegetale (tulpini, flori și frunze de acant). În fața acesteia domină tronurile regale și arhierești, bogat decorate. De o
însemnătate deosebită în rândul enoriașilor este icoana Maicii Domnului considerată făcătoare de minuni întrucât s-a
observat că ar fi lăcrimat în anul 1854.

Zilele orașului sunt legate de hramul Sf. Cuvioase Parascheva (14 Octombrie), care reprezintă cel mai mare pelerinaj
ortodox din România – circa jumătate de milion de pelerini. Catedrala este un loc magnific de rugăciune și reculegere,
în care se găsesc toate categoriile de vârstă în căutarea unei apropieri de spiritualitate.

Muzeul Mitropolitan din subsolul Catedralei oferă o experiență de neuitat în cele șapte săli tematice: Sala Sinaxar, Sala
Ofranda, Sala Ctitorilor, Sala Eclesia, Sala Calea Crucii, Sala Istoria duhovnicească a Moldovei şi Sala Baptisteriu.

27. Piațeta la CUB

„Consider nejustificată părerea potrivit căreia proiectul de sistematizare trebuie să fie foarte “elastic”, deoarece acesta
duce de obicei la anarhie urbanistică și la pierderea concepției de ansamblu. Fără îndoială, că în aceste condiții se impune
păstrarea unei discipline urbanistice severe fără de care orice efort poate fi anulat cu cea mai mare ușurință”. Boris
Grunberg, “Sistematizarea orașului Iași” Arhitectura R.P.R. 4 (1959).

Între 1975 și 1985 are loc la Iași, cea de a doua mare campanie de sistematizare ireparabilă din timpul primarului Ioan
Manciuc a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu demolări intensive pentru a transforma istorica Uliță Mare într-un
falnic bulevard rectiliniu, uniform menit să unească vizual Piața Palatului și Piața Unirii.

În decembrie 1981 au demarat excavațiile pentru fundaţia unor locuințe colective muncitorești care să acopere
impozantele edificii ale Mitropoliei şi a Palatului Mihail Sturdza (actualul Seminar Teologic).

Datorită eforturilor susținute de rezistență împotriva sistematizării din epoca comunistă, arheologul Nicolae Pușcașu a
reușit să salveze din calea excavatoarelor o intrare în pivnițele de odinioară ale orașului. Cercetarea arheologică din 1982
a scos la iveală urme a unor pivnițe de piatră dezvoltate pe 2-3 niveluri, compartimentate în cinci trasee paralele boltite
în leagăn, ale unui sistem de aducțiune a apei din Copou prin tuburi ceramice începând cu secolul al XVII-lea, a unor
locuințe din lemn din secolul al XVI-lea, a unor clădiri ecleziastice din piatră și a unor fragmente de vase ceramice din
secolul al XIV-lea, a unui cuptor de topire a metalelor pentru realizarea bijuteriilor aparținând secolul al XIII-lea,
împreună cu monede din timpul domniei lui Petru Mușat (1375-1391) și Alexandru cel Bun (1400-1432).

Descoperirile arheologice atestă edificiile ecleziastice drept cele mai vechi construcții medievale gotice cu influențe
bizantine cunoscute până acum, pe teritoriul Moldovei. Importanța acestor vestigii a condus la un proiect unic în care
frontul stradal de locuințe colective a fost împins în plan secund pentru a lăsă loc, spre bulevard, ruinelor.

Deși mare parte din ruinele studiate în 1982 au fost acoperite cu beton, spațiul subteran se dorea a fi amenajat ca muzeu
conform planurilor arhitectului Cristian Constantinescu. Luminatorul sub formă de cub pentru camera ovală de largi
dimensiuni din subteran nu a fost niciodată finalizat, rămânând doar structura metalică ce domină și astăzi piața. Aceasta
a devenit acum un reper – “La Cub”, contrariind pe cei mai mulți dintre vizitatori dar și pe unii locuitori. Mutarea în plan
secund a frontului de clădire a permis crearea unei galerii comerciale atipice ideologiei comuniste. Dezvoltată pe trei
niveluri conectate printr-o spirală, cu acoperiş boltit de sticlă şi trei rute de acces, Galeriile “Ştefan cel Mare” nu au reuşit
să devină un ax comercial important datorită prăbuşirii regimului comunist şi desfiinţării cooperativelor meşteşugăreşti
care aveau acolo sedii. Mulţi ani galeriile au adăpostit doar câteva magazine, restul spaţiilor devenind sinistre şi nesigure,
mai ales în timpul nopţii. Treptat au început să apară întâi o rockotecă, apoi un bar, iar în câţiva ani a devenit un spaţiu
atractiv pentru tineri şi artişti. În timpul zilei, galeriile au rămas aproape la fel de pustii, o schimbare majoră fiind mutarea
Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi la etaj. Seara însă, galeriile devin cea mai dinamică zonă de baruri şi cluburi
“trendy” din oraş, apărute iniţial ca localuri de nişă într-un spaţiu neatractiv şi ascuns.

28. Palatul Roznovanu (Primăria)

Palatul a fost construit în 1830-1832 după planurile arhitectului Gustav Freywald, care a proiectat și Catedrala
Mitropolitană din Iași. Inițial stilul arhitectural al clădirii era cel neoclasic. A fost construită și o capelă care să deservească
palatul, care astăzi nu mai există.

23
Până spre sfârșitul secolului 19, a fost reședința bogatei familii Rosetti-Roznovanu și una dintre casele importante ale
Iașului. Întreaga diplomație rusă din perioada Regulamentului Organic (1829-1831) și-a desfășurat activitatea aici. Aici a
avut loc violenta manifestație separatistă izbucnită la 3 aprilie 1866. Vestea abdicării domnitorului Alexandru Ioan Cuza
și aducerea la tron a unui principe străin a reactivat Mișcarea Antiunionistă, formată din boieri moldoveni nemulțumiți
de situația Principatului Moldovei de după Unire. Obiectivul a fost separarea de Valahia și aducerea la domnie a boierului
Neculai Rosetti-Roznovanu. Armata a intervenit și în urma unor confruntări de stradă violente, baricada antiunionistă
din fața Palatului Roznovanu a fost dărâmată cu victime din ambele tabere, iar liderii au fost arestați.

Palatul a găzduit figuri majore ale epocii, membrii ai caselor regale dar și artiști celebri – Hariclea Darclée și George
Enescu. În anul 1891, primarul Vasile Pogor a obținut clădirea de la familia Roznovanu iar construcția a suferit noi
modificări pentru a fi folosită ca sediu al Primăriei. Există o legendă nefondată care povestește că palatul a fost pierdut
la cărți de proprietar. A fost desemnată ca reședință a familiei regale în timpul refugiului la Iași din timpul Primului Război
Mondial, însă aceștia au preferat alte clădiri. O figură importantă pentru acele vremuri de restriște legată de destinul
Palatului Roznovanu a fost primarul (1914-1916) George Gh. Mârzescu. A fost singura figură populară a zilei deoarece a
luat măsuri ferme pentru încartiruirea refugiaților și aprovizionarea populației. Arhivele Naționale și Curtea de Casație
și Justiție au fost găzduite vremelnic într-un corp al clădirii. În 1944 a devenit Sediul Comitetului Orășenesc și din 1970 a
redevenit sediu al Primăriei.

La refacerile de după 1891 s-au adăugat elemente ornamentale eclectice. La partea superioară apar elemente specifice
neogoticului francez (heraldica romantică bogată, acoperișul în forme trapezoidale) iar în interior domină decorațiunile
baroce, astăzi mult simplificate în urma renovărilor. La intrare, vizitatorii sunt întâmpinați de scările monumentale care
conduc spre holul străjuit de coloane corintice de marmură. Fastuoasele întâlniri şi petreceri din trecut din Sala Vasile
Pogor au fost înlocuite cu ședințele Consiliului Local, vegheate de portretele primarilor Iașului. Ghidul primăriei poate
povesti zecile de întâmplări care au marcat acest maiestos palat.

Povestea zbuciumată a Palatului Roznovanu Una dintre poveștile romantice care au zguduit societatea în general
conservatoare a Moldovei secolului 19 a fost amorul ilicit dintre Neculai Roznovanu (1842-1891), proprietar al Palatului
Roznovanu și Maria (Marghiolița) Ghica-Comănești, căsătorită cu mult mai vârstnicul logofăt Costache Sturdza. Neculai,
îndrăgostit iremediabil de Marghiolița a luat cu asalt împreună cu o ceată de arnăuți Palatul de la Ruginoasa, reședința
logofătului și a răpit-o pe amanta sa. În timpul încăierării, Săndulache, fiul logofătului, a fost ucis. Soțul înșelat obține
nerecunoașterea legăturii celor doi amanți și anatemizarea lor de către biserica ortodoxă. Palatul Roznovanu cunoaște
apoi un con de umbră și se vorbește chiar de un blestem provocat de relația scandaloasă a celor doi îndrăgostiți.

29. Fostul Teatru Pomul Verde

Primul teatru evreiesc din lume a luat fiinţă la Iaşi în vara anului 1876. Poetul Mihai Eminescu, pe atunci gazetar la
„Curierul de Jassy”, participă pe 19 august la patru scenete în limba idiș despre care scrie că nu au un mare interes
dramatic, însă jocul actoricesc este excelent. Această cronică reprezintă actul de naștere al primului teatru profesionist
în limba idiș.

Părintele acestui teatru este Avram Goldfaden, scriitor și dramaturg din Ucraina, venit la Iași pentru a înființa o gazetă.
Legenda spune că soția unui prieten îl înștiințează că exista deja una la București, al cărei redactor „moare de foame”.
Tot aceasta îi dă ideea de a crea un teatru idiș autentic, pe baza propriilor scrieri.

Avram Goldfaden și-a prezentat iniţial poemele într-o grădină de vară, unde veneau interpreţi şi comedianţi. Israel
Grodner din Lituania, care cânta tot aici versuri scrise de Goldfaden, se întâlnește cu poetul și devine primul actor al
Teatrului Idiș din Iași. A urmat Sokher Goldstein, cei trei jucând în total opt roluri. Trupa se mută în octombrie 1876 în
noua grădină „Pomul Verde”, vizavi de actualul Teatru Național.

La finalul toamnei, Goldfaden a încercat să închirieze un local pentru a juca teatru și în interior. Refuzurile succesive îi
îndeamnă să plece în turneu la Botoșani, Galați, Brăila, şi apoi București, unde s-au stabilit timp de doi ani. Trupa lui
Goldfaden, deși nu reușea să rețină actorii după ce deveneau faimoși, a funcționat ca o pepinieră pentru întreaga scenă
a teatrului idiș din lume.

Din 1878, Joseph Lateiner, născut la Iași, devine dramaturgul teatrului „Pomul Verde”, însă şi el emigrează în SUA, unde
înființează în 1902 „The Grand Theatre” New York, prima clădire construită special pentru a fi teatru idiș.

24
Goldfaden a plecat în turnee în Europa de Est, Paris și New York, revenind în 1895 la Iași. După câţiva ani, emigrează în
America, unde compune și piese în ebraică, pe lângă cele scrise în idiș, devenind astfel şi părintele teatrului ebraic. În
1908, New York Times scria că peste 75.000 de oameni au participat la cortegiul funerar al acestui „Shakespeare al
evreilor”.

Grădina Pomul Verde a fost distrusă de un incendiu, dar refăcută în 1911 de directorul unei noi trupe de teatru evreiesc.
Se închide în anii războiului și funcționează apoi sporadic alături de alte două teatre evreiești din oraș. În 1956 primește
numele lui Avram Goldfaden, dar în 1971 se hotărăște demolarea întregii zone, în vederea amenajării Parcului Teatrului
Național. În memoria acestei inițiative culturale creată în premieră la Iași, pe locul fostei grădini de vară a fost amplasat
un monument, iar în dreapta Teatrului Național străjuiește bustul marelui Avram Goldfaden.

Actori evrei cu legături la Iași Molly Picon (1898-1992), actriță americană de teatru în limba idiş, a jucat la Iași în piesele
“Hapsasa” și “A moyd mit sekhel” (1922) și s-a pozat în atelierul fotografului evreu Weiss. Liliana Gold, mama faimosului
actor Dustin Hoffman (1937-), este evreică originară din Iași. Actorul a dorit ecranizarea poveştii primarului Traian
Popovici din Cernăuți care a salvat peste 20.000 de evrei. Soția lui Humphrey Bogart, diva Lauren Bacall (1924-2014), a
fost fiica Nataliei Weinstein, născută la Iași în 1901 şi verişoară cu preşedintele Israelului Shimon Peres. Actrița ieșeană
Roxana Condurache a jucat de curândă rolul principal în filmul despre dragostea faimosului cuplu de la Hollywood –
“Bogie and Bacall”.

30. Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”

Clădirea Teatrului Național din Iași a fost inaugurată în 1896, după doi ani de lucrări, pe locul vechii primării. În cadrul
unei ceremonii solemne s-au predat simbolic cheile primarului Nicolae Gane iar apoi s-au jucat „Uvertura Naţională” de
Al. Flechtenmacher, vodevilurile „Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi, „Cinel-cinel” de V. Alecsandri şi comedia
în versuri „Poetul romantic” de Matei Millo. Venitul obținut în prima seară de la inaugurare a fost oferit săracilor din
Iași. Sala „Uzina cu Teatru” a adăpostit la început uzina electrică, care a marcat începutul iluminatului electric la Iași.

Edificiul reprezintă o bijuterie arhitecturală neoclasică. A fost construit după planurile arhitecților vienezi Fellner și
Helmer care au ridicat teatre la Viena, Praga, Cernăuți, Odessa, Cluj etc. Arhitecții au introdus și elemente inovatoare,
prezente la decorațiunile geometrice moderniste ale balcoanelor exterioare și la capitelurile coloanelor compozite de la
intrare, care conțin o liră din metal inserată subtil.

Pedimentul de deasupra porticului înfățișează în altorelief personaje mitologice aflate în plină mișcare. În mijloc,
Terpsihora, fiica lui Zeus, considerată muza dansului și a muzicii de cor, sugerează cântecul, muzica și artele. Este flancată
de Hercule cu leul și de Dyonissos cu tigrul, simboluri ale puterii și a caracterului incisiv dar și festiv al reprezentațiilor
teatrale. La colțurile pedimentului, Sofocle ține în mână masca tragediei iar „prințul comediei antice”, Aristofan, se
găsește lângă masca veselă. Deasupra clădirii, tronează o lebădă cu gâtul încovoiat, o posibilă trimitere la teatrul „Swan”
a lui Shakespeare sau la Lacul Lebedelor. Heraldica bogată de la fațade prezintă stema României de la acea vreme
(Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea și emblema Iașului de atunci – un turn circular având la bază doi pești. La
ultima renovare au fost readăugate coroanele regale deasupra porticului.

Incursiunea în interior se face prin foaier de unde două scări impetuoase duc la primul etaj în foaierele lojelor și cele
secundare care găzduiesc o mică expoziție de costume istorice purtate de Gr. Manolescu în rolul Hamlet, Matei Millo în
Barbu Lăutaru, Miluță Gheorghidiu în celebra Chirița.

Sala Mare are 750 de locuri, dispuse pe trei niveluri, având etajul 1 dedicat exclusiv lojelor. Pe partea stângă a scenei se
află loja regală cu însemnele României iar pe partea dreaptă se află loja personalităților locale din administrație, cu
emblema Iașului.

Sala este împodobită cu elemente sculpturale și picturale, de inspirație barocă și rococo, toate puse în valoare de
candelabrul din cristal de Veneția cu 109 becuri și de cele 1418 lămpi electrice. Plafonul, pictat în culori pastelate de
Alexander Goltz, are ca tematică Povestea, reprezentată prin alegorii paradisiace, nimfe și îngeri încadrați de o stucatură
rococo. Cortina veche a fost pictată de maestrul vienez Lenz și terminată de un discipol al acestuia, având în centru
alegoria vieții, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova și Țara Românească, la
1859). Cortina coboară uneori la începutul unor mari reprezentații, pentru a fi admirată de public. Cortina de fier, pictată
de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanș scena de restul sălii. Circa 7 kg de aur s-a folosit

25
pentru a acoperi stucatura și mare parte din ornamentele din sală. Reprezentațiile au loc și la Sala Studio „Teofil Vâlcu”
iar lângă clădire se găsesc Sala „Uzina cu Teatru” și Sala ”Teatru la Cub”.

Teatrul Național Vasile Alecsandri a fost desemnat drept al doilea teatru din lume care „îți taie răsuflarea”, conform unui
top realizat de BBC și a devenit o adevărată atracție turistică.

31. Teatrul Național ”Vasile Alexandri” și Opera Națională

Istoria dramaturgiei a fost marcată de multiple premiere la Iași. Demne de menționat sunt prima reprezentație de teatru
în limba română, în anul 1816, înființarea primului Teatru Național din țară sau înființarea primului teatru evreiesc din
lume (1876).

Ca instituție, primii pași în constituirea teatrului la Iași au fost realizați în casele boierești, cu public restrâns. Ulterior,
prin prezența trupelor străine venite în oraș, s-a constituit „Théâtre des Variétés”. Primului Teatru Național din România,
a luat ființă la inițiativele oamenilor politici și de cultură, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu în
1840.

Tot în acea perioadă de intensă activitate culturală a fost montat și primul spectacol de operă – „La Dame blanche”, tot
la „Théâtre des Variétés”, în 1833. Trei ani mai târziu, sub coordonarea lui Gheorghe Asachi se înființează Conservatorul
filarmonic dramatic, ce îi avea ca membri pe vornicul Ștefan Catargiu, pe Vasile Alecsandri (tatăl), pe tenorul Paul Cervatti
și pe actorul Matei Millo.

Începând cu 1846, spectacolele teatrul ieșean, dar și cele de operă au fost puse în scenă în sala Marelui Teatru de la
Copou aflat pe locul clădirii actuale a Universității, distrus însă într-un incendiu din 1888. Aici au avut loc numeroase
premiere, precum prima operetă românească – „Baba Hârca” a lui Matei Millo (1848), prima reprezentație a pieselor de
teatru ce o au ca protagonistă pe vestita „Coana Chirița” (1850), piese scrise de Vasile Alecsandri, prima trupă de balet
(1866) și apoi de operete (1874). Începe să fie cultivat și vodevilul – o combinație între satiră și muzică, preluat și de
prima trupă profesionistă de teatru evreiesc din lume, condusă de dramaturgul Avram Goldfaden.

Noua clădire a Teatrului Național a fost inaugurată în 1896 pe locul vechii primării, demolate la propunerea primarului
Vasile Pogor. Aceasta adăpostește instituiile Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași și al Operei Naționale Române
din Iași. Aceasta din urmă a fost înființată abia în 1956, deși compozitorii, dirijorii și cântăreții ieșeni au încercat acest
lucru încă din anii 1920. Spectacolul inaugural al primei stagiuni a fost „Tosca” de Giacomo Puccini, sub bagheta
dirijorului Radu Botez. În 2003, Opera de Stat din Iași, cum era numită anterior, devine Opera Națională Română din Iași.

Spectacolele Teatrului și ale Operei îți vor oferi aici experiențe inedite, de la reprezentări ale pieselor clasice, până la
piese nonconformiste sau interactive, în care spectatorii se regăsesc pe scenă. Totodată, poți asista la reprezentații
teatrale în premieră, susținute de artiști de teatru cunoscuți și pentru roluri în celebre filme românești.

MUST SEE la Teatru și Opera din Iași Opera Națională Română Iași și Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iaşi oferă
în fiecare stagiune montări deosebite realizate de regizori români și străini. Câteva titluri de neratat din actuala stagiune
ar trebui să cuprindă la Opera ieșeană cele trei montări ale regizorului de talie mondială Andrei Șerban – Troienele după
Euripide, Indiile galante de Jean-Philippe Rameau, Lucia di Lamermoor de Gaetano Donizetti sau Aida de Verdi. La Teatrul
Național spectacolele Cafeneaua de Carlo Goldoni, în regia maestrului Silviu Purcărete sau Vizita bătrânei doamne de
Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Claudiu Goga și spectacolul Golem după Gustav Meyrink în regia lui Alexander
Hausvater sunt monumentale!

32. Casa Balș (Universitatea de Arte) și Institutul Notre Dame

Casa Balș, clădire destinată în prezent activității Universității de Arte „George Enescu” din Iași, a fost construită în 1815
de vistiernicului Alecu Balș. Această clădire a căpătat o pronunțată încărcătură culturală încă din primele decenii de
existență. În 1816 aici s-a jucat prima piesă de teatru în limba română – „Mirtil și Hloe”, tradusă de Gheorghe Asachi, iar
în 1847 a fost prezent aici marele pianist și compozitor Franz Liszt, în cadrul unui concert de amploare. După concert,
Alecu Balș îi chemă pe țiganii lăutari, în frunte cu vestitul cobzar Barbu Lăutaru, pentru a anima petrecerea dată în cinstea
marelui artist. După doar o singură ascultare a unui marș unguresc cântat la pian de Franz Liszt, Barbu Lăutaru și trupa

26
sa începe să reproducă melodia cu toate amănuntele sale, fapt care îl impresionează profund pe artist, care declară că
„Dumnezeu te-a făcut artist şi tu eşti mai mare decât mine!”.

În anul 1861 clădirea devine proprietatea călugărițelor din Ordinul Notre Dame de Sion, care vor constitui aici Institutul
Francez „Sacre Coeur”. Funcțiile clădirii se diversifică de-a lungul anilor prin această schimbare, aici constituindu-se un
colegiu de fete, o școală de meserii, o grădiniță și un orfelinat. Datorită acestui Ordin catolic, proprietar timp de aproape
nouă decenii, avea să apară ceea ce reprezintă în prezent principala clădire a Filarmonicii, care a servit inițial drept capelă
destinată călugărițelor și elevelor institutului.

Ansamblul monumental din Strada Cuza Vodă va fi dedicat în totalitate artei și cu precădere muzicii după 1947. Acesta
reprezintă momentul în care, fiind desființat Institutul „Sacre Coeur”, cele două clădiri vor deveni sediu al Liceului de
Artă „Octav Băncilă” și al Conservatorului „George Enescu”. Începând cu 1957, fosta capelă va deveni sediu al
Filarmonicii „Moldova”.

Din punct de vedere al arhitecturii, în cazul Casei Balș ies în evidență elemente ale stilului neoclasic, specific începutului
secolului al XIX-lea. Accesul în clădire se face prin porticul de la intrare, folosit și ca trotuar. Etajul clădirii este dominat
de ferestre înalte încadrate de pilaștri, în interior fiind amenajată sala de concerte „Claudella”. Fosta capelă a Institutului
„Sacre Coeur”, este creația arhitectului italian J. Vignaly, fiind construit între 1900 și 1910.

Ca instituție cu activitate artistică permanentă, Filarmonica „Moldova” se remarcă pe scene atât din țară, cât și la nivel
internațional. Asupra prestigiului actual al Filarmonicii și-a pus amprenta și compozitorul și dirijorul George Enescu, sub
bagheta căruia, la 9 octombrie 1942, a avut loc concertul inaugural al Filarmonicii, în sala mare a Teatrului Național
„Vasile Alecsandri”.

George Enescu la Iași În 1886, când George Enescu avea doar 5 ani, Eduard Caudella, compozitorl şi profesor al
Conservatorului din Iaşi îl îndrumă spre cariera muzicală şi îl ajută să se înscrie la Conservatorul din Viena în 1888. Vizitele
marelui compozitor George Enescu la Iași au marcat momente speciale pentru muzica clasică românească. Pe 27 ianuarie
1917, cu ocazia serbărilor Unirii Principatelor Române, Enescu a interpretat la vioară „Hora Unirii”. În același an, pe 26
decembrie, are loc tot pe scena Teatrului Național primul concert simfonic al orchestrei înființate de acesta la Iași.
Concertul inaugural al Filarmonicii „Moldova” din 9 octombrie 1942 l-a avut ca dirijor pe George Enescu în sala mare a
Teatrului Național.

33. Fosta Cameră de Comerț și Teatru Fix

Clădirea fostei Camere de Comerț a fost ridicată în 1926 ca primă parte a unui mare ansamblu arhitectural, gândit pe
trei mari etape de construcție: Sfatul Negustoresc, Școala de Comerț și Bursa. Ansamblul nu a fost niciodată terminat,
probabil din cauza crizei financiare din 1929.

Societatea Prietenilor Greciei „Filiki Eteria”, în frunte cu revoluționarul Alexandru Ipsilanti, s-a stabilit temporar cu 200
de arnăuți în februarie 1821, în fostele case Cantacuzino de pe acest loc. Proclamația semnată aici și donațiile ieșenilor
și Mitropoliei au avut un rol determinant în obținerea independenței Greciei Centrale în 1839.

În perioada interbelică, spațiile de la parter și subsol erau ocupate de unele dintre cele mai bogate magazine din oraș, o
tutungerie, Cafeneaua Bursei și un bar american în care trupe de Charleston și Dixie făceau să vuiască pe stradă acorduri
de jazz. Primul etaj găzduia Sala Mare a Clubului Bursei, un salon de lectură și două saloane de joc cu acces la o terasă
laterală, iar la etajul doi și mansardă erau apartamente. Prin intrarea boltită a corpului principal se ajungea în curtea
interioară numită „Piața Bursei”, străjuită de un portic ce adăpostea clienții pe timp de ploaie. Astăzi, în curtea interioară
a fost amenajată umbroasa Terasă „Fix”, semn al unei nevoi a urbei de a recuceri oazele de liniște din spatele frontului
de clădiri al străzii Cuza Vodă.

Bombardamentele din 1944 au distrus majoritatea clădirilor din aliniament, însă Sfatul Negustoresc a fost afectat doar
de incendii. După reconsolidare, imobilul a fost naționalizat, iar clădirea a fost dată spre folosință Poștei Române și apoi
BancPost.

Edificiul a fost considerat de la început un model de eleganță și bun gust, impresionând prin arcadele scurte, coloanele
mici și groase, aspectul masiv de cetate, motivul religios al trinității (trei arcade în formă treflată) sau modelul frânghiei
(spiralei) deasupra arcadelor. Acesta se încadrează în stilul arhitectural neo-românesc, lansat de arhitectul Ion Mincu,

27
promotor al influențelor românești în arhitectură. Este unic în Iași întrucât are o puternică amprentă a arhitecturii
bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare, prin cărămida aparentă boltită sau prin discurile ceramice smălțuite (galbene,
verzi sau maro) cu diferite peceți moldovenești.

Astăzi imobilul este închiriat unor firme de asigurări, iar parterul și subsolul și-au regăsit șarmul de altădată prin Asociația
Centrul Multimedia „Teatru Fix”, la mare modă printre tinerii însetați de cultură. Această asociație propune spectacole
de teatru avangardist, iar în cafenea, jazz-ul a redevenit laitmotivul locului alături de muzica electronică, într-o atmosferă
deosebit de prietenoasă.

Teatru Fix – spațiu de cultură neconvențională Teatru Fix este un centru privat de promovare profesionistă a culturii
contemporane, în mod special dar nu exclusiv, concentrat pe teatru și muzică și care este condus de un grup de artiști
independenți. Direcția asumată programatic este de dezvoltare a dramaturgiei noi, contemporane, relevante pentru
societatea actuală. Cei de la Teatru Fix cred cu tărie în implicarea teatrului în societate și în problemele presante și
dureroase ale comunității, precum și în descoperirea prin artă a unor modalități de colaborare și ameliorare. „Fix”-ul din
denumire este asumat de fondatori ca o direcție de întărire a mediului cultural local și dorință de sprijinire a tinerilor
artiști din oraș.

34. Muzeul de Istorie Naturală

Muzeul de Istorie Naturală este cel mai vechi muzeu de acest fel din țară. Clădirea a purtat denumirea de Casa Roset sau
Casa Sturza, de la numele proprietarilor Vasile Roset, respectiv Costache Sturza şi Muzeul Elefantului, de la
impresionantul elefant indian, expus la etaj. Muzeul de Istorie Naturală a fost fondat în februarie 1834, cu șase luni
înaintea Muzeului Antipa din București. de către doctorii Mihai Zotta și Iacob Cihac. Aceștia au pus şi bazele Societății
de Medici și Naturaliști din Iași, prima societate științifică de acest tip din Principatele Române. Muzeul a funcționat în
mai multe clădiri ale orașului: casa lui Al. Balș, Academia Mihăileană și din 1841 în actuala clădire, fost conac boieresc.
Casa a fost cumpărată de Societatea de Medici și Naturaliști în 1844 de la Agripina Sturza, căreia îi fusese lăsată drept
zestre de tatăl ei, Vasile Roset. Edificiul a fost construit în 1811 pe locul unei case mult mai vechi care a aparținut pentru
un timp cronicarului Ion Neculce.

Clădirea este celebră grație Cabinetului Elefantului şi a Sălii Cuza. Aici, în seara zilei de 3 ianuarie 1859, după discuţii
aprinse, Partida Naţională a decis propunerea şi susţinerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei. Acest
eveniment a dus la Unirea Principatelor Române și la fondarea statului modern român. Muzeul deținea obiecte de mare
preț ce au aparținut domnitorului, expuse în sala care astăzi îi poartă numele.

Cel mai vechi și celebru exponat din colecția muzeului este scheletul elefantului Gaba, care a adus faimă muzeului.
Scheletul mamiferului a fost cumpărat de la niște circari cu 135 de galbeni de către domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
Legenda spune că pielea elefantului a fost furată și folosită pe post de acoperiş la una din casele din mahalaua oraşului.

Privită din exterior, clădirea muzeului se distinge prin fațada realizată în stilul neoclasic al epocii. Muzeul este unul dintre
puţinele monumente arhitectonice ale Iaşului cu o structură a parterului de bolţi pe arce. În curtea muzeului a fost
amenajată în 1873 a doua grădină botanică a oraşului. Plantele şi seminţele au fost donate chiar de Anastasie Fătu, care
amenajase prima grădină botanică din Principatele Române în 1856. Din aceasta au mai rămas doar câţiva arbori
seculari, declarați Monumente ale Naturii.

Până în 2013, când a fost închis pentru reabilitare, muzeul era extrem de apreciat, mai ales în rândul copiilor. Colecţiile
de insecte, peşti, păsări şi mamifere, precum şi cele de minerale sau cuiburi şi ouă numărau peste 350.000 de piese, fiind
unul dintre cele mai bogate colecţii din România. Acestea erau completate de expoziţii itinerante de minerale, reptile
sau vietăţi preistorice.

Radu Rosetti – Povestiri despre Alegerea lui Cuza la Iaşi Memorialistul și istoricul Radu Rosetti povestește în al doilea
volum Amintiri momente tensionate care au condus la Unirea Principatelor, pe fondul unui context internațional
potrivnic (Austria, Rusia, Imperiul Otoman erau categoric împotriva unirii) și al unui curent anti-unionist redutabil în
Moldova. Unchiul său, Lascăr Rosetti, prezent la ședința din noaptea de 3 ianuarie 1859 desfășurată în Cabinetul
Elefantului din actualul Muzeu de Istorie Naturală, a încuiat ușa declarând că niciun deputat moldovean nu va ieși până
nu se hotărăşte pentru cine votează la candidatura pentru tronul Moldovei. După dezbateri tensionate și îndelungate,
deputații au votat în unanimitate pentru candidatura lui Cuza.

28
35. Casa Memorială „Mihai Codreanu” (Vila Sonet)
Vila Sonet – Muzeul Mihai Codreanu este un monument al artei și culturii ieșene, un amestec de poezie și istorie,
spunând povestea unui ieșean deosebit. Decorat cu Legiunea de Onoare, poet orb, suflet sensibil și amator al secretelor
masoneriei românești și colecționar de artă, Mihai Codreanu rămâne prin contrastele sale un personaj fără egal.

Deschisă publicului în 1970, casa-muzeu în care a locuit Mihai Codreanu a fost construită în anul 1934, pe un teren donat
sonetistului de Primăria Iași, ca o recunoaștere a admirabilei sale activități. Clădirea este situată într-un cartier vechi al
Iașului, în apropierea unei vechi bodegi, cunoscută sub denumirea de „Bolta Rece”. Acesta era locul în care se întâlneau
personalitățile literare ale secolului XIX, precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă sau Ion Luca Caragiale.

Denumirea de „Vila Sonet“ sub care mai este cunoscută casa memorială a lui Mihail Codreanu se datorează faptului că
poetul a scris nenumărate sonete, considerând că sonetul „este o poezie de maximă virtuozitate“. Construcția adoptă
stilul arhitectural românesc-brâncovenesc, după planurile unui arhitect format la școala lui Ion Mincu. Pe treptele de la
intrare, cele două statui din bronz reprezintă cei doi câini care i-au fost fideli poetului până la finalul vieții. Casa se
păstrează aproape în întregime așa cum arăta în timpul vieții poetului, cu toate valorile artistice, cu biblioteca, biroul de
lucru, sufrageria, dormitorul și toate celelalte anexe. Salonul casei era și locul unde se întâlneau membrii cenaclului
literar ,,Viaţa românească”. Din bufetul tip Biedermeier, aflat în salon, serviciul de cafea sub formă de craniu uman ne
trimite cu gândul la ritualul şi la agapele masonice care nu-i erau necunoscute maestrului Mihai Codreanu. Din cuierul
din dormitor, bastonul cu stilet de Toledo dezvăluie celor interesați periplul sonetistului prin Iaşul interbelic. În muzeu
sunt expuse aproximativ 700 de obiecte, într-un spațiu format dintr-un hol și trei încăperi. Dintre obiectele expuse se
remarcă: picturi și fotografii, obiecte de mobilier, sculpturi, dar și unele obiecte personale ale sonetistului. Tot aici, poți
vedea cele șase volume de sonete și poezii scrise de Mihai Codreanu și medaliile primite de acesta de la instituții din
România și Franța.

În prezent, muzeul „Mihai Codreanu” își păstrează imaginea pe care o avea în timpul vieții scriitorului. Acesta oferă o
imagine asupra modului de organizare a caselor burgheze din Iași, în prima jumătate a secolului trecut deoarece nu a
fost modificată în niciun fel. Muzeul poartă atât amprenta sonetistului, cât și pe cea a numeroaselor întâlniri între
scriitori importanți ai literaturii românești, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu și Otilia Cazimir.

Bolta rece – locul de întâlnire al boemei ieșene Bolta Rece este un popas obligatoriu pentru cel dornic să simtă
atmosfera boemă a Iașului. Ridicată pe strada Rece, prima mențiune datează din 1786. Construcția este tipic
moldovenească, cu prispă și hrube răcoroase. Istoria locului este marcată de pleiada impresionantă de personalități
culturale care adăstau frecvent aici. Membrii Junimii își încheiau de multe ori agapele lor la Bolta Rece. Se spune că aici
Eminescu l-a cunoscut pe Ion Creangă, revenind apoi de nenumărate ori. Renumele său de loc al boemei ieșene s-a
menținut până târziu în secolul XX. Astăzi restaurantul oferă preparate tradiționale moldovenești – ciorbe moldovenești,
tochitura moldovenească, sărmăluțe mici în frunză de viță, papanași, poale în brâu – pe acordurile muzicii lăutărești.

36. Fosta chestură a Poliției

Cea mai tragică pagină a istoriei poporului evreu din Iași, Pogromul din 27-29 iunie 1941, a fost scrisă în curtea Chesturii.
Instituția reprezenta un organ de poliție, superior unui comisariat, care funcționa doar în orașele mari. Înainte de
preluarea clădirii de către Chestură, aceasta a servit drept loc al culturii. Clădirea somptuoasă a fost construită în 1921
ca sediu al redacţiei revistei de cultură „Viața Românească”. Redactorul şef a fost scriitorul Garabet Ibrăileanu, de la
înfiinţare (1906), până la mutarea sediului la Bucureşti (1930). Grupul de scriitori ai revistei adunase mulţi oameni de
cultură, precum M. Sadoveanu, G. Topârceanu, C. Hogaş sau Ionel Teodoreanu.

Arhitectura clădirii este neo-românească și se pot observa ferestrele arcuite de la primul nivel, etajul mai înalt și
acoperișul ce depășește cu mult cornișa. În curte se observă o intrare spre subsol din curte și patru ferestre la nivelul
trotuarului.

Dacă startul a fost unul benefic societății, lucrurile se schimbă total pe final de iunie 1941. Pe 29, în ultima zi de duminică
a acelei luni, o serie de evenimente provoacă groază în oraş. Autoritățile publice au acționat violent asupra populației
evreieşti. Arestarea acestora, verificarea şi apoi eliberarea lor nu a părut suficientă pentru soldați. Mii de evrei au fost
ulterior executați în curtea imobilului sau torturați în beci, acțiunea având loc sub pretextul „Curățirea terenului”. Alți
supraviețuitori au fost obligaţi să cureţe sângele din curtea Chesturii. Pe lângă cei șase ieșeni care au primit titlul „Drepți

29
între oameni”, alți zeci de locuitori s-au opus acțiunilor violente împotriva evreilor sau au ajutat cum au putut, unii fiind
bătuți, sau chiar uciși, precum preotul Răzmeriță de la biserica Sf. Ilie de peste drum de Chestura poliției.

Program – Obiectivul nu se poate vizita

POGROMUL DE LA IASI În anii 1930, populaţia evreiască din Iaşi era la fel de numeroasă ca cea românească, iar
funcţionarea oraşului depindea de convieţuirea celor două etnii. Începând cu 1938 şi culminând cu dictatura militară a
mareşalului Ion Antonescu, guvernele filonaziste ale României au început să dea legi antisemite pentru a rezolva
„problema evreiască”. Au fost interzise căsătoriile cu români, evreii au fost excluşi din funcţii, expropriaţi şi privaţi de
drepturi. Odată cu intrarea României în al Doilea Război Mondial alături de Germania Hitleristă, se lansează atacul asupra
Uniunii Sovietice, startul dându-se la Iaşi în iunie 1941. Ocuparea teritoriilor româneşti de către URSS în 1940, a fost
atribuită „iudeo-bolşevicilor”, fapt ce a crescut antisemitismul local. Se dorea „curăţirea terenului”, în special prin
deportarea evreilor, însă ordinele vagi, dar radicale, lăsau loc de abuzuri. Între 28-30 iunie, evreii au fost acuzaţi că
ascund arme şi trag asupra armatei, sau că trimit informaţii sovieticilor. Soldaţii le-au percheziţionat casele, bătând,
împuşcând sau jefuind. Mii de evrei au fost aduşi în curtea Chesturii şi împuşcaţi în grup. Supravieţuitorii au fost trimişi
la gară, unde au fost urcaţi până la refuz în vagoane pentru vite, blocându-se geamurile şi uşile. În condiţii de căldură,
aglomerare şi lipsă de apă şi aer, mii de evrei au murit în chinuri în cele două „trenuri ale morţii”. Anchetele au arătat că
peste 13.000 de evrei au fost ucişi în timpul Pogromului de la Iaşi.

37. Starea Civilă – Palatul Cantacuzino

Palatul Cantacuzino-Pașcanu, monument istoric, este situat pe vechea uliță ieșeană Sfântul Ilie, actuala stradă Vasile
Alecsandri și a fost reședința familiei cu același nume timp de aproape un secol.

Clădirea a fost construită la 1780, pe locul casei domniței Ruxanda, fiica domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). Ruxanda
a trăit o perioadă la Seraiul din Istanbul, unde a slujit-o pe sultana-mamă Kiosem, iar în anul 1652 s-a căsătorit cu Timuș,
fiul hatmanului Ucrainei, Bogdan Hmelnițki. Căsătoria a durat doar un an, deoarece în 1653 Timuș este ucis în bătălia de
la Cetatea Sucevei. În timpul invadării Moldovei de către trupele regelui polon, Ioan Sobieski, domnița Ruxanda se
retrage în Cetatea Neamțului, unde este ucisă cu cruzime, ca răzbunare.

Din anul 1912, Primăria își mută sediul în clădirea acestui palat, după mai mulți ani de tratative între primarul de atunci,
Nicolae Gane, și cei doi proprietari, frații Alexandru și Constantin Cantacuzino. Schițele de modificare a parterului clădirii
pentru instalarea birourilor instituției au fost realizate de către arhitectului Nicolae Ghica-Budești, un promotor al
afirmării specificului național. Începând cu anul 1970, Primăria își va stabili sediul la Palatul Roznovanu, de pe Bulevardul
Ștefan cel Mare. După mutarea Primăriei, în Palatul Cantacuzino-Pașcanu a funcționat pentru scurt timp redacția ziarelor
„Flacăra Iașului”, „Convorbiri literare”, „Opinia” și a revistei „Cronica”. Abia din anul 2005, Palatul devine sediul Oficiului
Stării Civile Iași.

Edificiul, conceput ca un palat boieresc cu arcade și bolți din cărămidă, este format din parter și etaj. În interior se poate
observa scara ce face legătura între nivele, iar la parter încăperile se evidențiază prin bolțile „avella” și bolțile cilindrice
din cărămidă.

În grădina din fața construcției poate fi observat bustul unuia dintre cei mai mari cărturari români, Dimitrie Cantemir,
domnitor al Moldovei pentru o scurtă perioadă de timp (1693, 1710-1711).

Palatul Cantacuzino-Pașcanu era unul dintre cele mai bogate palate ale secolelor trecute și a rămas aproape neschimbat
până în prezent, cu toate că s-a dorit de mai multe ori modificarea completă.

Faptul că în zilele noastre, cuplurile ieșene își încep căsniciile în acest loc, oferă Stării Civile Iași, pe lângă încărcătura
istorică, și una romantică. Domnițe ies în prezent pe intrarea principală, de mână cu alesul inimii lor, în uralele și
aplauzele celor apropiați. Țigăncile sunt și ele de nelipsit din acest tablou. Acestea udă calea tinerilor însurăței către o
viață prosperă și îmbelșugată cu noroc, în speranța de a primi în schimb un leu generos.

Dimitrie Cantemir Domnitor vremelnic dar rămas în memoria Moldovei și eminent cărturar de talie universală, Dimitrie
Cantemir a avut legături puternice cu orașul Iași. În 1693, după moartea tatălui său, Constantin, este proclamat domn
dar după trei săptămâni este înlăturat de Poarta otomană. În 1710 este numit din nou domn, cu sprijin turcesc dar alege
să încheie o alianță secretă anti-otomană cu țarul Petru cel Mare, pe care îl primește cu fast în Iași la 23 iunie 1711. Se

30
pare că a locuit o perioadă în casele domniței Ruxandra, actuala Stare Civilă din Iași, în curtea căreia i s-a ridicat un bust.
După o lungă pribegie, osemintele sale au fost repatriate și odihnesc la Trei Ierarhi.

38. Strada Cuza Vodă

Din Piața Unirii – inima orașului, către Târgu Cucului – sufletul comunității evreieşti, pașii ne poartă pe vechea Uliță Golia,
astăzi Strada Cuza-Vodă. Această arteră este cea care leagă impunătoarea clădire din Piaţa Unirii, Palatul Braunstein, de
principalul centru în care, cândva, și-au desfășurat viața mii de evrei. Legenda spune că antreprenorul evreu Adolf
Braunstein, a construit imobilul în 1914, pe locul fostelor sale prăvălii, hotărât să deţină o clădire mai grandioasă decât
Palatul Cuza, astăzi, Muzeul Unirii. Iniţial a funcţionat ca hotel de lux, apoi ca bancă sau magazin, Palatul fiind
protagonistul unei vieți lungi, dar grele, căci a fost bombardat în timpul războiului, zguduit de cutremure şi şubrezit de
trecerea timpului. În perioada comunistă a servit ca bloc de locuinţe sociale, parterul fiind ocupat de un sediu de revistă,
o sucursală a CEC şi de Galeriile de artă „Cupola”, acestea din urmă fiind singurele care au mai rămas în clădire.

La câțiva paşi distanță, vizitatorii sunt captivați de frumusețea clădirii hotelului Select. În 1865, bancherul evreu Iacob
Neuschotz – baron austriac, devine celebru în oraș pentru implicarea sa în acte filantropice. Astfel ia naștere, prin aportul
său financiar, singurul templu evreiesc reformat, „Beth-Iacob”. Ar fi început să clădească acest loc de rugăciune în
apropiere de locuința sa, din credință și generozitate. Doi ani după momentul înființării, în 1867, templul îl primește ca
oaspete pe Carol I, domnitorul României. Dacă palatul cu cupolă a ținut piept unor fapte nefericite, templul ar fi fost
distrus de o bombă în 1944, iar ulterior, demolat. Hotelul Select, numit şi Palatul Neuschotz se remarcă prin stilul eclectic
specific anilor 1900, cu un grup statuar antropomorf în dreptul cupolei și un balcon bogat decorat pe colț.

În prezent, ca în trecut, o plimbare de-a lungul străzii înguste atrage atenția trecătorului către vitrinele larg deschise, cu
exponate așezate pentru a ademeni privirile. Pe lângă clădirile impozante care găzduiesc sau au găzduit instituții, se pot
observa clădiri înguste cu unul sau două etaje, în mare parte degradate, care au adăpostit înainte de al Doilea Război
Mondial mici buticuri evreiești. Comercianții evrei și-au deschis aici în trecut magazine de pantofi și de haine, iar astăzi
acest spirit al negustoriei este conservat. Strada Cuza Vodă reprezintă astăzi una dintre puținele străzi din oraș care mai
păstrează structura vechilor ulițe ce modelau în trecut întregul centru istoric. După ce clădirile au fost părăsite de către
evrei, regimul comunist le-a transformat în locuințe sociale pentru persoane vulnerabile, fapt ce a condus și mai mult la
degradarea construcțiilor.

Imnul Israelului și Imnul Iașului Cultura românească și cea evreiască s-au influențat de-a lungul timpului. Versurile
imnului evreiesc – Hatikva (Speranța), au fost compuse în 1878 în timpul șederii la Iași a lui Naftali Herz Imber, poet
evreu pribeag, originar din Galiția, numindu-se inițial Tikvatenu (Speranța Noastră). Melodia imnului a fost compusă în
1888 de Samuel Cohen din Ungheni (Republica Moldova), după cântecul popular moldovenesc „Carul cu boi”.

La fel, melodia imnului orașului Iași – „Iașule, mândră cetate”, este bazată pe melodia folclorică evreiască din Rusia
„Tumbalalaika“. Versurile în idiș descriu povestea unui tânăr inteligent care își căuta o soție pe măsură, inventând
ghicitori pentru a-i testa istețimea.

39-40. Piața Unirii

,,În ceea ce priveşte aşa-zisul caracter romantic, care se degajă în cea mai mare parte din dezordinea și degradarea
clădirilor, noi am căutat să înlăturăm un astfel de caracter insalubru și bolnăvicios, incompatibil cu ideea de oraș modern”
Gheorghe Filipeanu “Studii pentru sistematizarea Orașului Iași” Arhitectura R.P.R, 8(1955): 1-9.

La intersecția a trei artere istorice, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Strada Alexandru Lăspușneanu și Strada Cuza
Vodă, Piața Unirii marchează locul în care s-a dansat pentru prima dată Hora Unirii la 24 ianuarie 1859. Statuia din bronz
a lui Alexandru Ioan Cuza, dezvelită în 1912, a fost martora serbărilor Marii Uniri din 1918, a protestelor împotriva ruperii
Bucovinei de Nord și Basarabiei de țară din 1940, al bombardamentelor din 1944 și a căderii comunismului în 1989.

Dominată până în anii 1950 de Palatul Braunstein și de Hotel Traian, Piața Unirii a cunoscut o fractură identitară, ce a
presupus lichidarea urmelor societății capitaliste și înlocuirea ei cu un nou mediu, construit pentru satisfacerea nevoilor
oamenilor muncii.

31
Avântul modernist din anii ‘60 și prejudecățile arhitecților față de caracterul neurban al orașelor românești au contribuit
semnificativ la distrugerea centrelor istorice. Locuințele muncitorești devin astfel cel mai important element în
conformarea noii imagini monumentale, anulând abrupt diferența centru-periferie. Sistematizarea Pieței Unirii din Iași
din 1959 a fost unul dintre puținele proiecte de amploare ce au beneficiat de un concurs cu deliberări, juriu de
specialitate și mai multe soluții. Proiectul a fost realizat în 1961 de I.S.C.A.S. fiind semnat de arhitecții Gheorghe Hussar,
Rodica Grozea și Horia Hudiță. Privilegierea locuințelor alături de compoziția volumetrică dominată de Hotelul Unirea
(realizat mai târziu, în 1969) cu trei blocuri de opt etaje drept contrapondere pe frontul de sud-vest formează imaginea
pieței de astăzi. Hotelurile Unirea și Traian aveau singurele magazine pe valută din oraș. Cum niciun român nu avea
valută, studenții străini făceau afaceri cumpărându-le produse străine de la „shop”, în special cafea și țigări Kent.

Piața este presărată cu mozaicuri care imortalizează teme ale propagandei comuniste precum: agricultura – evidențiată
prin mozaicuri reprezentând tractoare, diverse culturi agricole, spice de grâu; pădurea – reprezentată de brazi, un
mistreț, un cerb; industria – fabrici, macarale, roți zimțate, chimie; pacea – olimpiada, porumbeii și atomul, reprezentând
folosirea pașnică a energiei atomice; arta – muzica, teatrul; istoria – prin capul de bour, simbol al Moldovei și acvila,
simbol al Țării Românești, alături de multe alte motive tradiționale românești. În urma ultimei reabilitări a Pieței Unirii a
fost introdus și un mozaic ce reprezintă seagul Uniunii Europene. Scena centrală din marmură policromă reprezintă
legendara întâlnire a lui Dragoș Vodă cu bourul (zimbrul) ce argumentează denumirea regiunii Moldova după curajoasa
cățea de vânătoare Molda.

Piața Unirii a devenit principalul loc de adunare și mai ales de manifestare publică. Balconul Hotelului Traian a fost folosit
în câteva rânduri pentru cuvântările lui Nicolae Ceaușescu. Tot în Piața Unirii trebuia să se dea startul Revoluției din 14
Decembrie 1989, pentru care au fost împărțite manifeste prin oraș, înnăbușită însă de Securitate, prin desființarea stației
de tramvai și despărțirea oricărui grup mai mare de trei persoane care traversa piața. În memoria acestui eveniment,
piața alăturată, dintre hotelurile Select și Continental poartă numele de Piața 14 Decembrie 1989.

41. Hotel Traian

Hotelul Traian este construit pe locul unor foste dughene deținute de Scarlat Pastia, primarul Iașului, între anii 1877-
1879. Acesta a hotărât să demoleze dughenele în cauză pentru a construi un teatru național, proiect care nu a fost
realizat deoarece în locul lui a fost ridicat Hotelul Traian. Lucrările de construcție au durat trei ani, din 1879 până în
1882.

De-a lungul timpului, hotelul a adăpostit numeroase evenimente patriotice și culturale. În anul 1884 aici s-a organizat
banchetul care aniversa cel de-al 21-lea an de existență a Societății Literare Junimea, societate înființată de câțiva tineri
din Iași, interesați de literatură, arte și știință. În același an aici s-a comemorat centenarul răscoalei lui Horia, un martir
al neamului românesc, alături de Cloșca și Crișan. La acest eveniment au participat și scriitorii Mihai Eminescu și Ion
Creangă. Se spune că in hotel s-ar fi citit pentru prima dată, opera „O scrisoare pierdută” de către scriitorul Ion Luca
Caragiale, la 24 octombrie 1884 iar scriitorul Mihail Sadoveanu a participat la unele partide de șah organizate aici. În
timpul Primului Război Mondial, hotelul a găzduit numeroși miniștri și oameni de cultură bucureșteni, aspect care i-a
determinat pe ieșeni să-l numească ,,Micul București”. În perioada interbelică, la 12 iulie 1934, printre oaspeții de seamă
a hotelului se numără și celebra actriță de la Hollywood, Greta Garbo, însă sub un nume fals. Cunoscută pentru
frumusețea ei, numită „Divina” sau ”sfinxul suedez” era cunoscută în lumea mondenă a acelor vremuri pentru relațiile
ei neobișnuite, păstrând o aură de mister în jurul vieții personale. În cel de-al Doilea Război Mondial, hotelul a fost
afectat din cauza bombardamentelor, însă a fost reparat, rămânând un reper în Piața Unirii. Nicolae Ceaușescu a ținut
unele discursuri către ieșeni de la balconul hotelului, iar în anul 1980 este cazată delegația care purta Flacăra olimpică
în drum spre Jocurile Olimpice de la Moscova. Nu în ultimul rând, hotelul este prins și în numeroase cadre ale filmului
românesc „Călătoria lui Gruber” (2009), film care prezintă situația României de la 1941 în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial și care aduce pentru prima dată pe marile ecrane din România subiectul Pogromului.

Hotelul este construit după planurile cunoscutului inginer și arhitect Gustave Eiffel. Primarul de atunci, Scarlat Pastia,
decide să apeleze la serviciile arhitectului, mulțumit de calitatea podului Eiffel de la Ungheni. Acest stil este caracteristic
și celorlalte edificii ridicate ulterior de arhitect, precum Turnul Eiffel din Paris și Statuia Libertății din New York. Edificiul
este construit pe un schelet de fontă, cu grinzi de fier, o noutate pentru acele timpuri. Clădirea poartă încă amprenta

32
eclectismului francez de sfârșit de secol XIX. Elementele specifice sunt mansarda în formă trapezoidală, ornamentele
elegante în stuc la ferestre, medalioanele cu Împăratul Traian și amforele din nișele adânci ale parterului.

În prezent, Grand Hotel Traian este una din clădirile emblematice ale orașului Iași, iar în anul 2006, în urma unor investiții,
hotelul a primit clasificarea de patru stele. Hotelul atrage numeroși turiști datorită eleganței și atmosferei romantice
create de aceasta. Cele 68 de camere sunt dotate cu mobilier 1900, trei săli pentru congrese și întâlniri de afaceri – sala
Eminescu, sala Creangă, sala Caragiale, și un restaurant, alcătuit din Salonul Clasic, Salonul Alb și Cocktail Bar. Sala
Eminescu este dedicată evenimentelor festive de amploare iar în lateral, London Pub reproduce atmosfera din Albion.

42. Galeriile de Artă U.A.P.R. (Th. Pallady, N. Tonitza)

Uniunea Artiștilor Plastici din România (U.A.P.R.) are actuala titulatură din 1950, înainte fiind constituită ca „Sindicatul
Artelor Frumoase”. Uniunea îşi subordonează întreaga activitate principiului libertății de exprimare, a egalității în
drepturi a membrilor săi, precum și promovării și apărării personalității creatoare a artiștilor plastici, în folosul individului
și al societății. În Iași, U.A.P.R. deține trei Galerii de Artă, scopul principal al acestora fiind organizarea de expoziții,
saloane și tabere de creație.

Un principiu de bază se referă la promovarea și susținerea nediscriminatorie a tuturor genurilor de artă vizuală și a
tuturor categoriilor de artiști. Filiala din Iași a U.A.P.R. include 340 de membri implicați direct în viața culturală și
educațională a Municipiului.

Dintre cele trei galerii, Galeria de Artă „Cupola” are cea mai îndelungată istorie. Denumirea este dată de cupola Palatului
Braunstein, una dintre cele mai impunătoare construcții din centrul orașului. Construit în 1913, Palatul a găzduit pe rând
un hotel de lux, farmacia Braunstein, activitatea Partidului Țărănesc sau magazinul de bijuterii „Cristal”. Deși martor la
numeroase evenimente distructive, palatul și-a păstrat forma inițială, contribuind la dezvoltarea vieții culturale a Iașului
prin găzduirea la parter a Galeriilor de Artă „Cupola” începând cu anul 1967.

Pe strada Lăpușneanu se găsesc Galeriile de Artă „Theodor Pallady” și „Nicolae Tonitza”. Clădirea în care se află acestea
se numește Casa Istrati sau Drossu, după numele foștilor proprietari, istoria clădirii fiind marcată de găzduirea unor
centre comerciale, a Băncii Uniunea Română sau a magazinului cu articole de călărie „Hayg&Fiul”. Casa Drossu devine
centru artistic începând cu 1978, când intră în proprietatea U.A.P.R. și se amenajează la etaj atelierele de pictură a 23
de artiști. Misiunea de a promova și încuraja artiștii se va reliefa mai bine începând cu 1982, când clădirea este renovată
și va avea o nouă sală de expoziții, dar și magazine de profil cu creații artistice. În 1996, apare aici Galeria „N. Tonitza” și
apoi Galeria de Artă „Dana”. Din 2013 aceasta din urmă lasă locul Galeriei „Th. Pallady” şi se mută într-o altă locaţie. La
balconul clădirii veghează două pisici albastre înaripate care au devenit un simbol al zonei.

În prezent, o dată la 10 zile, cele trei Galerii de Artă își încântă vizitatorii cu o nouă expoziție semnată de artiști-membri
ai U.A.P.R., din țară și din străinătate. Noaptea Albă a Galeriilor este o oportunitate deosebită ca pasionații de artă să
pătrundă și în spatele creațiilor, mai exact în atelierele de creație ale artiștilor de pe strada Lăpușneanu.

Tranzit.ro – spațiu de artă contemporană Tranzit.ro este o rețea independentă de organizații non-profit sprijinite de
Fundația ERSTE în Austria, Ungaria, Slovacia, Cehia și din 2012 în România. Cu o structură tricefală, tranzit.ro are spații
permanente deschise la Iași, București și Cluj, toate conduse de grupuri colective de artiști și curatori independenți cu
vastă experiență în arta contemporană. Activitatea rețelei include o paletă diversă de activități legate de experiența
artistică: expoziții, conferințe, publicații, workshop-uri, proiecte în colaborare cu instituții de artă din România și
străinătate, programe de rezidențe pentru artiști, curatori și teoreticieni. Spațiul din Iași funcționează pe strada
Lăpușneanu nr. 7-9.

43. Muzeul Unirii

Palatul lui Cuza, simbol al orașului, este martor al înfăptuirii Unirii, primind denumirea de ,,Muzeul Unirii” în 1959, la
centenarul naşterii României. Construită în 1806 de familia Catargi, clădirea a primit şi denumirea Casa Pașcanu şi a
găzduit ședințele unioniștilor (Vasile Alecsandri, Costache Negri şi Mihail Kogălniceanu) încă de pe vremea domnitorului
Grigore Ghica Vodă, iar în 1856 aici s-a semnat actul înfiinţării Comitetului Unirii. Ca o ironie a sorţii, în clădirea de vizavi,
care găzduieşte acum galeriile de artă U.A.P.R., se întruneau frecvent cei mai importanţi antiunionişti: Nicolae Istrati,

33
Gheorghe Asachi si Costache Negruzzi, care susțineau fervent că mutarea capitalei la Bucureşti va însemna declinul
oraşului, izolarea şi sărăcirea Moldovei.

Timp de trei ani (1859-1862), palatul devine reședința primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza.
Aici i s-a înmânat lui Alexandru Ioan Cuza actul alegerii sale ca domn al Moldovei și Țării Românești, în sala denumită
ulterior ,,Sala Dublei Alegeri”. Tot aici, Cuza a semnat celebra declarație prin care se proclama înfăptuirea Unirii definitive
a Principatelor, pe 11 decembrie 1861, după aprobarea Înaltei Porți Otomane.

După mutarea definitivă a capitalei la București în 1862, palatul a mai rămas câţiva ani reşedinţă domnească sub
proprietatea Caterinei Ghica. Din 1886 clădirea a fost vândută Societății Creditului Urban din Iași, iar saloanele de la
parter au devenit magazine elegante. În timpul Primului Război Mondial, palatul a fost reședința regelui Ferdinand I, iar
din 1937 se amenajează la etaj Muzeul „Palatul Cuza-Vodă”, la inițiativa istoricului Nicolae Iorga.

Clădirea concepută de arhitectul Giuseppe Bayardi, urmează liniile stilului neoclasic. Pe fațada clădirii, modificată la
1872, se observă monograma Caterinei Ghica în feroneria balconului și stema familiei Ghica pe fronton. Impresionanţii
pilaştri în formă de atlanți masivi care țin metaforic în spate greutatea cerului, l-au inspirat pe marele poet Mihai
Eminescu să afirme că „atunci când îi văd, simt cum mă strivește istoria neamului românesc”. Interiorul se remarcă
prin elemente renascentiste și baroce, cu un hol central cu decoraţiuni de ipsos și cu arcadele ușilor ornate cu frunze de
acant și console.

Parterul prezintă aspecte ale Unirii (dubla alegere, oamenii Unirii, politica reformatoare), dar și istoricul casei. În hol,
tabloul Hora Unirii a pictorului Costache Agafiței marchează evenimentul din ianuarie 1859 din fața Hanului Bacalu.
Etajul este dedicat apartamentelor domnești – cabinetele de lucru ale Domnitorului si a Doamnei Elena Cuza, sufrageria,
salonul, camera de biliard, salonul Doamnei, dormitorul. Program: Marți – Duminică: 10.00-17.00

Elena Cuza – marea doamnă a României Elena Rosetti (născută în 1825 la Solești, Vaslui) primește încă din copilărie o
educație aleasă care îi asigură locul în înalta societate a capitalei Moldovei. La Iași îl întâlnește în 1844 pe Alexandru Ioan
Cuza și se dedică în întregime unei căsnicii nefericite. Introvertită, prea slabă alături de un soț prea aspru, acceptă cu
mari sacrificii povara coroanei domnești și infidelitățile soțului. Cu dragoste și diplomație îl sprijină însă în momentele
cruciale și se bucură de încoronarea acestuia ca domn al Moldovei și Țării Românești în 1859. Cu aceeași dedicare
maternă a acceptat creșterea celor doi fii nelegitimi ai domnitorului și s-a preocupat de problemele orfanilor, femeilor
și militarilor.

43b - Strada Lăpușneanu

Strada preia numele lui Alexandru Lăpușneanu, voievodul care a mutat capitala Moldovei la Iași în 1864. S-a numit „Ulița
Sârbească” până în 1873 când devenise aleea grădinilor de vară, a plimbărilor și a negustorilor, fiind cunoscută drept
„Strada Veseliei”. Aglomerația era datorată prezenței cofetăriilor (cea a elvețianului Tuffli), anticariatelor și magazinelor
elegante, cu produse de calitate, cel mai adesea aduse de la Liov sau Leipzig. Faima zonei a determinat bijutieri, croitori
cu magazine de de lux, berari (Bragadiru) sau parfumieri să vină să își vândă produsele la „vadul cel mare”. Printre
clădirile expresive ale străzii se remarca cea a familiei Walter, situată pe locul Pieței Eminescu de azi. Atelierul croitorului
francez Carol Walter, se afla la etajul imobilului, iar la parter era găzduită librăria decorată cu oglinzi a evreului Haifler,
care lega cărți gratuit. Mai târziu se instalează Librăria Moldova a Minei Ornștein, tot evreică, care furniza instrumente
pentru desenat, scris și învățat, atracția fiind mașinile de scris. La parterul Casei Istrati (azi Galeriile de Artă UAPR) a
funcționat în anii ’30 un faimos magazin de modă al surorilor Zilberstein, iar în apropiere, fotograful Weiss avea să
imortalizeze mari personalități aflate în trecere prin Iași. Magazinul Weinstein a adus în Iași celebrele cutii muzicale și
patefoane care făceau deliciul ieșenilor. Între 1933-1939, peste drum de grădina Corso va funcționa Cinematograful Roxi
deschis de Moritz Marcovici. De la faimosul pictor evreu Jean Ackerman, care deținea, în anii ’40, un renumit anticariat,
tradiția se transpune astăzi la Dumitru Grumăzescu, cel mai cunoscut anticar al Iașului. Acesta cunoaște tainele unui oraș
în care au viețuit evreii și îi va introduce oricând pe cei care îi trec pragul în atmosfera trecutului.

34
44. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T. Popa” – Piața Națiunii
Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa, cunoscută şi ca Palatul Calimachi, este una dintre cele mai
impunătoare și vechi clădiri ale Iașului, construită în 1793 pe proprietatea hatmanului Costache Ghica și vistiernicului
Ion Cantacuzino. Conacul boieresc va deveni Curte Domnească în timpul lui Calimachi Vodă (1795-1799). Restaurările
din 1845, au dus la dezvoltarea clădirii pe două nivele, în stilul clasic al conacelor boierești.

Sub domnia lui Cuza Vodă, clădirea a fost cumpărată pentru înființarea primei Universități moderne din România (1860),
de unde și denumirea de Universitatea Veche. Tot aici a funcționat și Filiala Academiei din Iaşi, unde a fost bibliotecar
Mihai Eminescu dar și Pinacoteca Națională din Iași (Muzeul de Artă). Odată cu inaugurarea clădirii din Copou la 1897 ca
nou sediu al Universității ieșene, aici rămâne doar Facultatea de Medicină datorită apropierii de marele spital al
Spiridoniei. Între timp apar și alte facultăți: Farmacie, Medicină Dentară și Bioinginerie Medicală. Datorită diversificării
disciplinelor academice, vechiul palat este extins printr-un corp masiv, cu trei etaje şi mansardă, construit în 1912. Din
zidul vechii curţi domneşti a rămas doar portalul intrării cu stema Moldovei, cunoscut drept Ușa Nădejdii, un monument
rar de acest gen în Iași. Legenda spune că studenții care trec pe dedesubt vor promova examenele. În 1991, i s-a atribuit
statutul de Universitate și numele lui Grigore T. Popa – celebru reprezentant al Școlii de Anatomie Funcțională din Iași.

35
Elementul principal al fațadei neoclasice este reprezentat, asemeni multor clădiri ieșene din aceeași epocă, de bolta
pentru trăsuri a intrării palatului. Fațada principală este prevăzută cu trei arcade, iar la etaj ferestrele sunt încadrate de
coloane ionice.

Clădirea Institutului de Anatomie, construit între 1894 şi 1900, aparţine stilului neoclasic şi are forma unui templu
grecesc, cu coloane dorice. Frontonul prezintă un basorelieful „Lecţia de Anatomie” a sculptorului Wladimir Hegel, cel
care a realizat şi statuile lui Vasile Alecsandri şi Miron Costin din Iaşi.

În cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie funcţionează Muzeul de Istorie a Medicinei şi Muzeul de Anatomie, unde
este expusă statuia „Ecorşeu” creată de sculptorul Constantin Brâncuşi împreună cu dr. Dimitrie Geronta. Muzeele includ
exponate precum documente istorice, aparatură medicală sau măşti din ceară reprezentând bolile de ochi din clinica
doamnei prof. dr. Elena Puşcariu – prima femeie profesor universitar în domeniul oftalmologiei.

În faţa Universităţii a fost amenajată în 1999 Piaţa Naţiunii, ce cuprinde monumentul Unirii din 1918 şi o torţă
reprezentând Flacăra Veşnică a eroilor.

Monumentul Unirii din Piața Națiunii În Piaţa Națiunii se remarcă Monumentul Unirii de la 1918, o copie a celui inițial,
care fusese realizat de principesa Olga I. Sturdza în 1927 și amplasat la baza Copoului, unde astăzi se află statuia lui Mihai
Eminescu. Monumentul a fost distrus în timpul războiului, iar sculptorul ieșean Constantin Crengăniş a realizat o replică
în 1999. Grupul statuar reprezintă în centru Patria-Mamă alături de cele trei fiice, provinciile Transilvania, Basarabia și
Bucovina, iar copilul simbolizează românii rămași în afara granițelor. Monumentul este situat în centrul unei hărți a
României Mari evidențiată prin pavele roșiatice, iar patru alei pornesc din colțurile pieței și se opresc la „granițe”.

45. Biserica “Sfântul Spiridon”

Biserica “Sfântul Spiridon” a fost construită între anii 1747-1752 cu sprijinul boierului cărturar Ştefan Bosie şi a altor
filantropi. Amplasamentul a fost ales datorită unei icoane făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon – ocrotitorul săracilor
şi părintele orfanilor, care se afla într-un paraclis particular din acest loc.

Ctitorii au înființat și spitalul de pe lângă biserică, primul din Moldova, în 1757, sub domnia lui Constantin Cehan
Racoviță. Acest ansamblu a fost organizat ca epitropie (administrație religioasă), iar epitropul era fie domnitorul, fie
boieri, negustori sau oameni înstăriţi care finanţau aşezământul. Iniţial s-a numit bolniţă sau Spiridonie, iar conceptul
spitalului era că îngrijirea trupească trebuie să fie împletită cu cea sufletească. De la doar 30 de locuri, spitalul a ajuns
astăzi să adăpostească peste 1100 de pacienţi, fiind şi spital universitar.

Arhitectural predomină stilul neoclasic de influență rusească, caracterizat de dreptunghiul în toate compartimentele.
Pictura catapetesmei este tot neoclasică – o noutate pentru acea perioadă. Pictura murală de pe pandantivele cupolei îi
reprezintă pe cei patru evangheliști, cupola naosului este zugrăvită cu chipul Domnului Iisus și altarul cu imaginea Sfintei
Treimi.

Turnul clopotniței a fost construit în 1757 şi este remarcabil prin prezenţa mai multor etape de evoluţie şi stiluri. Cel mai
vechi este parterul bolţii de intrare din piatră nefasonată, la care s-au adăugat în 1765 două cişmele gemene. Acestea
au formă şi ornamentaţie barocă de origine otomană, cu inscripții în turcă, greacă şi română care atestă că domnitorul
Grigore Ghica al III-lea, a adus apă în oraş prin olane de lut ars din zona Grădinii Botanice. Trupul domnului Moldovei a
fost înmormântat în această biserică. Capul însă a fost dus la Constantinopol după ce a fost decapitat în 1777, pentru că
s-a împotrivit trecerii Bucovinei sub administrarea Imperiului Habsburgic. În 1786 a fost adăugat primul etaj, din
cărămidă, reprezentând tainița. Turnul şi biserica au fost grav afectate de cutremurul din 1802 şi au fost rezidite. De
atunci datează camera clopotelor, de factură clasicistă cu elemente baroce şi care avea iniţial un acoperiş mic cu un glob
şi o semilună deasupra. Folosirea acestui însemn a ajutat mănăstirea să evite jafurile dese ale turcilor. În 1830 este
instalat şi un ceasornic parizian. Acoperişul turnului ia în 1862 forma culionului – coşuleţul împletit din nuiele pe care-l
purta pe cap Sfântul Spiridon.

Până la venirea comuniștilor în 1948, mănăstirea şi spitalul Sf. Spiridon aveau în administrare şi stațiunea balneară Slănic
Moldova.

36
46. Statuia și Bulevardul Independenței
De-a lungul timpului, B-dul Independenței, una din principalele artere de circulație din centrul Iașului, a fost cunoscut
drept Ulița de Sus, Str. I.C. Bratianu sau Str. Gheorghe Dimitrov. După seismul din 1977, autoritățile au hotărât să
remodeleze vechea uliță îngustă. Intervenţia urbanistică sub regimul comunist a presupus crearea unui bulevard
impozant, cu locuinţe colective care domină peisajul construit, devenind o cortină trasă peste arhitectura romantică.
Lăcaşurile de cult au fost ascunse în spatele blocurilor de beton a căror faţadă rosteşte prin dispunerea balcoanelor
cuvântul INDEPENDENŢA. Din vechea stradă se mai observă doar ansamblul Vechii Universităţi, Spitalul Sf. Spiridon şi
Muzeul de Istorie Naturală.

Statuia Independenţei din faţa Policlinicii Mari a fost realizată de soţii Gabriela Manole-Adoc şi Gheorghe Adoc, proiectul
fiind premiat la un concurs național din 1975. Lucrarea avea rolul de a sărbători 100 de ani de la proclamarea
Independenței României din 1877. Monumentul a fost inaugurat mai târziu, în 1980, în prezența cuplului Ceaușescu,
atunci fiind redenumit şi bulevardul.

Cu o înălțime de 17 m (11m statuia și 6m soclul), statuia este prima reprezentare figurativă a Independenţei în arta
monumentală românească, luând chipul unei eroine ce ține deasupra capului steagul victoriei. Între eșarfa și partea
superioară a corpului femeii, se sugerează conturul geografic al Romaniei. Cele 6 basoreliefuri de bronz de pe soclul de
travertin prezintă momente din Războiul de Independență. Acestea sunt montate astfel: trei în dreapta (Venirea
prinţului străin în ţară – Carol I; Proclamarea Independenței; Trecerea Dunării) şi trei în stânga (Cucerirea redutelor de
la Griviţa şi Plevna şi Capitularea armatei turcești a lui Osman Paşa; Marea biruință a drapelelor româneşti; Chemarea la
luptă).

Deşi arhitecţii au dorit să amplaseze pe soclu un citat al poetului Mihai Eminescu, autoritățile vremii au decis amplasarea
unui citat extrem de lung a lui Nicolae Ceauşescu: „Eroismul înaintaşilor de acum un secol va trăi veşnic în conştiinţa
profund recunoscătoare a întregii naţiuni, iar opera făurită cu sângele lor, de generaţiile de la 1877, va străluci
întotdeauna în istoria noastră, ca una din cele mai mari izbânzi pe drumul libertăţii, progresului, independenţei şi fericirii
poporului român”. În 1992 acesta a fost înlăturat şi amplasat cel actual, după dorinţa iniţială a sculptorilor –
„Independenta e suma vieții noastre istorice”.

În prezent, cu ocazia sărbătorilor naționale, Statuia Independenței este, alături de Statuia lui Alexandru Ioan Cuza, unul
dintre monumentele din Iași la care se depun coroane de flori de către reprezentanții statului român.

Regizorul ieșean Cristian Mungiu și tema comunismului Cristian Mungiu este unul dintre cei mai mari exponenți ai
Noului val de cinema românesc, premiat cu Palme d’Or la Cannes în 2007 pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile care
abordează tema interzicerii avortului în perioada comunistă. Ieșencele Cristina Flutur și Cosmina Stratan au fost
premiate pentru rolurile din filmul său După dealuri (2012). Mungiu abordează ludic avatarurile regimului comunist în
seria Amintiri din Epoca de Aur. Acest film colectiv este format din 6 scurtmetraje care prezintă ironic diverse aspecte
ale vieţii românilor în epoca ceauşistă. Mungiu distribuie frecvent actori din Iași în filmele sale: Anamaria Marinca, Ion
Sapdaru, Teodor Corban, Petronela Grigorescu.

47. Memorialul Victimelor Comunismului

Monumentul a fost conceput de artistul Vasile Leondar şi inaugurat în 2010 în parcul Bisericii Mitocul Maicilor. Se disting
trei persoane îndurerate cu mâinile încătușate și în genunchi, simbol al tuturor victimelor sistemului concentraționar din
perioada României comuniste.

Cele mai macabre închisori în privința torturilor la care erau supuși oponenții regimului, au fost cele de la Gherla, Aiud,
Sighet, Pitești, Suceava sau Râmnicu Sărat. Persoanele bănuite că ar complota împotriva regimului, cele care au
îndeplinit funcții înainte de 1944, cei care erau membri ai altor partide, precum şi cei din familii înstărite care se
împotriveau confiscării terenurilor și bunurilor ajungeau în temnițele Securității, în închisori politice sau la muncă forțată.
Cel mai mare șantier la care au fost trimiși sute de mii de muncitori și deținuți politici, a fost Canalul Dunăre-Marea
Neagră, construit între 1949 și 1984.

Mărturie din Infern „Acolo, preţuiai tot darul lui Dumnezeu. Preţuiai aerul pe care, într-o celulă suprapopulată, îl căutai
câteva secunde, cu rândul, stând cu nasul sub crăpătura uşii […]. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem un calendar pe

37
degete […] şi mi-am dat seama că Paștele era exact în acea noapte. Fără să mă mai gândesc la urmări, am început să
strig: „Hristos a înviat!” şi imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată […]. Răsuna
Aiudul de chemarea speranţei, de strigătul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor […] speriaţi de glasurile noastre
reunite, de forţa spirituală a credinţei, pe care nicio fereastră zăbrelită nu o poate opri.” Preotul Adrian Făgeteanu.

Ieșeni deținuți politici

– Gheorghe I. Brătianu, fiul prim-ministrului României Ion I.C. Brătianu, a fost unul dintre intelectualii vizați de epurarea
comunistă. În calitate de director al Institutului de Istorie Universală din Iași, acesta a atenționat ferm asupra pericolul
intrării Uniunii Sovietice în România și a fost chemat să participe la guvernul Ion Antonescu. A fost înlăturat de la catedră
în 1947, arestat în 1950 și trimis la închisoarea din Sighet. Nemaisuportând chinurile detenției, acesta s-a spânzurat în
1953.

– Dumitru Iov, director al Teatrului Național din Iași între 1942-1944 și cunoscut poet și prozator, a sfârșit tragic în
penitenciarul Gherla în 1959, după ce fusese arestat în 1956 pentru „uneltire și agitație publică”.

– Anton Durcovici, a fost episcop romano-catolic de Iași între 1947 și 1949. Acesta era considerat dușman al regimului
comunist întrucât îi îndemna pe oameni să nu renunțe la credința lor. A fost arestat, bătut și maltratat timp de un an în
arestul sediului Securității din București. În 1950 este mutat la închisoarea Jilava, iar în 1951 la Sighet. Scheletic,
dezbrăcat, plin de răni și sânge, găsește puterea de a-i încuraja pe cei 15 deținuți din celulă. Pentru aceasta, episcopul a
fost aruncat într-o celulă singur, fără lumină, căldură, mâncare sau apă și moare pe 10 decembrie 1951. În 1990,
episcopul romano-catolic de Iași Petru Gherghel pornește procesul de canonizare a lui Anton Durcovici, iar pe 17 mai
2014 acesta este beatificat la Iași în cadrul unei ceremonii solemne.

48. Biserica Banu

Biserica a fost ctitorită de către boierul Savin Zmucilă vel Ban si a fost sfințită la 15 iunie 1705 de Misail – Mitropolitul
Sucevei si Moldovei, având hramul Adormirea Maicii Domnului. Numele lăcașului -“Banu”- este legat de titlul de dregător
domnesc purtat de către ctitor. Însă, chiar înainte de aceasta, în acest loc,), era o biserică păstorită de “popa Ioan ot
Banul”, potrivit unui document din vremea domnitorului Vasile Lupu (emis în 1638) iar ultimele dovezi atestă o așezare
bisericească aici încă din 1560.

Aceasta este prima biserică executată din bârne de stejar și unica în care s-a slujit de la început exclusiv în limba română,
față de alte biserici sau mănăstiri din oraș, închinate Locurilor Sfinte, unde serviciul divin era săvârșit în slavonă sau
greacă (Galata, Trei Ierarhi, Barnovschi etc.). Biserica a fost de la început înzestrată cu cărți românești din secolul al XVII-
lea precum Cazania tipărită la Iași în 1643 (astăzi expusă la Muzeul Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul), Molitvelnic (Iași,
1681), Liturghier (Iași, 1683), Evanghelia greco-română (București, 1699).

În trecut a fost cunoscută și sub numele de „Biserica calicilor” sau a săracilor pentru că aici se închina o mare parte din
cei care trăiau din mila publică. Aceasta a fost construită în Mahalaua Calicilor, lângă „marea râpă”, zonă cunoscută
astăzi sub numele de Râpa Galbenă. De asemenea, pe lângă biserică, boierul Savin Zmucilă a construit și un azil, pentru
a-i adăposti pe săraci, bolnavi și călători, care a funcționat până în anul 1948. Azilul se finanța din veniturile proprietăților
parohiei (inclusiv Berăria Bragadiru, ulterior reconstruită drept Cinematograful Tineretului) sau din donațiile altor boieri.

Cu timpul, biserica de lemn s-a deteriorat și a devenit prea mică pentru numărul sporit al enoriașilor. Astfel, in anul 1802,
Mitropolitul Iacob Stamati decide să contribuie la construirea noii biserici din piatră pe locul fostei biserici din lemn,
asemănătoare ca dimensiuni Catedralei Sf. Gheorghe din curtea actuală a Mitropoliei. Planurile și construcția bisericii
au fost executate de un arhitect din Transilvania, Herr Leopold. Odată cu reconstrucția lăcașului, tradiția numelui “Banu”
a fost păstrată, fiind schimbat hramul, în cel actual, “Duminica Tuturor Sfinților”. Este vorba despre prima Duminica după
Rusalii, când, spun scripturile, „un înger a venit și a stat în altar, având o cădelniță de aur, […] iar fumul tămâii s-a suit
din mâna îngerului, împreună cu rugăciunile sfinților, înaintea lui Dumnezeu.”

Ornamentația exterioară este dominată de stilul baroc evident prin ornamentările in stuc din jurul ferestrelor mari si
luminoase, dar și prin cornișa crenelată si acoperișul in șarpantă. Deasupra nartexului are un turn clopotniță ce are o
configurație dominată de accente baroce. Biserica are două abside laterale conturate în interior și împreună cu cea
semicirculară de la altar formează un plan treflat. În interior are trei bolti concave cu amvon decorat. Pictura

38
renascentistă a fost realizată la 1803 de meșterul moldovean Eustatie Altini. În 1948, Comisia Monumentelor istorice,
prin delegatul său, pictorul Corneliu Baba, a dispus răzuirea picturii deoarece era înnegrită și nu prezenta valoare istorică.
S-a păstrat totuși până azi un medalion în pronaos, sub fereastra din stânga. Pictura refăcută în 2013, odată cu amplele
lucrări de restaurare, se remarcă prin culorile calde, neobișnuite pentru bisericile ortodoxe și brâurile îmbogățite de
decorațiuni.

În cadrul renovării recente a monumentului de patrimoniu s-a amenajat sub biserică un spațiu expozițional care va
găzdui un muzeu cu obiecte de cult vechi și o bibliotecă, luminat arhitectural. Program vizitare Luni/Miercuri/Joi 8:00-
16:00

49. Galeriile Anticariat „D. I. Grumăzescu”

Galeriile Anticariat „Dumitru I. Grumăzescu” pot fi percepute ca o expresie a experiențelor și pasiunilor celui care le-a
oferit numele. Dumitru Grumăzescu a deschis acest anticariat pe Strada Lăpușneanu, una dintre cele mai circulate artere
ale Iașului, în anul 1992, dar în spatele acestuia stă o experiență de peste 50 de ani în calitate de colecționar.

Cărțile și literatura reprezintă, în mod natural, nucleul Anticariatului. Se află aici o colecție unică despre viața și scrierile
lui Mihai Eminescu, apărută din pasiunea lui Dumitru Grumăzescu pentru marele poet. Inedite sunt și colecția de
documente originale Jules Verne sau o colecție de cărți liliput. În cadrul acesteia din urmă, bijuteria principală este cea
mai mică carte din România, de 3×3 mm, în interioriul căreia este scrisă poezia lui Mihai Eminescu, Luceafărul, care poate
fi citită doar cu lupa.

Anticariatul „Grumăzescu” poate foarte ușor să fie confundat cu un muzeu sau cu o galerie de artă. Tablouri și icoane
decorează pereții încăperii, portretul de dimensiuni mari al lui Mihai Eminescu fiind plasat la loc de cinste. Vitrinele
anticariatului te vor face să simți atmosfera trecutului, multitudinea de bijuterii și obiecte decorative de valoare prezente
aici reconstituind de multe ori specificul deceniilor trecute. Despre vremuri apuse vorbesc și colecțiile de instrumente
muzicale, între care ies în evidență cele muzical-mecanice.

În acest univers artistic și cultural se organizează numeroase expoziții, lansări de carte sau evenimente muzicale. O formă
aparte a manifestațiilor artistice o reprezintă întrunirile ocazionale a peste 30 de epigramiști ieșeni, membri ai Academiei
Libere „Păstorel Teodoreanu”. Reuniunile dedicate satirei și umorului sunt o tradiție de decenii a membrilor acestei
Academii. Salonul de poezie „Veronica Micle” adăposteşte grupurile de pasionaţi ai genului liric, precum cenaclului de
poezie Virtualia.

La personalitatea aparte a anticariatului contribuie și faptul că aici se află scena primului teatru de buzunar din România,
un gen de teatru neconvențional, scurt, cu caracter interactiv. Actori precum Horațiu Mălăiele sau Ion Caramitru au
evoluat pe această scenă.

Comorile adunate în Anticariatul „Grumăzescu” sunt oferite de către proprietarul lor întregii lumi. Galeria a avut invitaţi
de seamă precum Regele Mihai I al României sau poetul moldovean Grigore Vieru. Domnul Grumăzescu își expune
colecțiile la numeroase expoziții în țară, dar și în străinătate, fiind invitat să expună o colecție despre viața lui Napoleon
în Corsica. De altfel, Dumitru Grumăzescu are în plan constituirea colecțiilor sale imense sub forma unei biblioteci
publice, la care oricine să aibă acces.

Bătaia cu flori de pe Lăpușneanu Tradiția a avut loc până în anii 1940, în unele duminici de vară, cu scop de socializare
între domnișoarele și cavalerii orașului. Un cortegiu format din câteva sute de fete defilau de la Hotelul Traian spre
dealul Copou, îmbrăcate de sărbătoare și acompaniate de muzică de fanfară. Pretendenții ferchezuiți așteptau pe
trotuare cu brațele pline de flori, iar atunci când o fată simpatiza un cavaler, accepta să o însoțească în coloană; uneori,
fata își exprima atracția oferind ea o floare. Evenimentul se încheia cu o bătaie veselă cu flori între participanți, urmărită
cu amuzament de rude și trecători, care de multe ori ducea la căsătorii. Parada costumelor de epocă continuă și azi
această tradiție.

50. Râpa Galbenă („Esplanada Elisabeta”)

Esplanada Elisabeta este o amenajare publică situată în zona cunoscută sub numele de Râpa Galbenă, aflată la baza
Dealului Copou. Construirea ei a fost o necesitate deoarece terenul era instabil, iar alunecările de teren erau frecvente,

39
din cauza izvoarelor ce coborau din Copou. O perioadă, zona a fost cunoscută pentru exploatările de argilă denumit și
„lut galben”, care era folosită pentru construcții sau olărit. Astfel se explică și denumirea populară a locului.

Construirea esplanadei a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și a durat câțiva ani, până în 1902. După finalizarea
esplanadei s-a observat că aceasta rezista cu greu presiunii dealului, iar fisurile erau evidente. Apariția clădirilor CFR
lângă esplanadă, în anul 1925, a dus la stabilizarea terenului, evitându-se astfel ruinarea edificiului.

Esplanada Elisabeta era importantă pentru locuitori deoarece facilita circulația între zona Gării, inaugurată în anul 1870,
și centrul orașului. Construcția a fost impulsionată și de activitatea economică din ce în ce mai intensă. Zona poartă
numele reginei României de atunci, fiind o modă ca locurile sa aibă nume princiare. De aici se putea vedea clădirea gării
„Ferdinand” și se putea ajunge cu ușurință la cele mai importante hoteluri ale începutului de secol XX, Hotelul Binder,
Hotelul Bejan, Hotel D’Angleterre și Jockey Club. De altfel, într-o anumită perioadă a fost amenajată și o grădină publică
pentru a asigura o priveliște deosebită turiștilor cazați la unul din cele trei hoteluri.

Din punct de vedere arhitectural, Esplanada Elisabeta este formată dintr-un corp central semicircular, cu terasă în partea
superioară, iar pe fațadă există o minicascadă, astăzi nefuncțională. De-o parte și de alta a corpului central se pot vedea
cele două scări în arc de cerc, fiecare cu câte trei balconașe în partea interioară, ce încadrează o mică grădină. Edificiul
atrage numeroși vizitatori, impresionați de masivitatea și arhitectura edificiului iar cei proaspăt căsătoriți vin aici pentru
a-și face poze.

Ceea ce atrage mult atenția asupra acestui loc este și povestea de dragoste între celebrul poet român Mihai Eminescu
și iubita sa, Veronica Micle. Se spune că Râpa Galbenă se afla la jumătatea drumului dintre cei doi și aici își dădeau
întâlnire în serile calde de vară. De altfel, poetul a fost inspirat în câteva poezii ale sale de către peisajul Râpei Galbene
de unde, în acea perioadă, se putea vedea râul Bahlui. Într-una din plimbările sale, Eminescu ar fi vorbit unui prieten
despre un pod imaginar între Râpa Galbenă și Galata, de unde s-ar fi putut admira mai bine valea Bahluiului în
splendoarea ei de primăvară.

Mihai și Veronica, povestea de dragoste Mihai Eminescu preia în 1874 postul de director al Bibliotecii Centrale din Iași.
În următorii trei ani a fost o prezență nelipsită la seratele literare ale poetesei Veronica Micle, pe care o remarcase la
Viena, în 1872. Au început o serie de bârfe despre întâlnirile lor pe ascuns și despre intimitățile dintre tânărul artist și
domnița căsătorită. Deși soțul ei moare în 1879, lipsa banilor și mutarea poetului la București vor fi chinuitoare pentru
cei doi. După două luni petrecute împreună la București, în 1880, au discutat chiar despre căsătorie, însă gelozia
exagerata a poetului a dus la despărțiri frecvente. Boala fatală a lui Eminescu, instalată în 1883 îl va condamna la moarte
la 15 iunie 1889. Pe 4 august, Veronica avea să-și curme zilele la Mănăstirea Văratec, unde se retrăsese.

51. Casa de Cultură a Studenților

Casa de Cultură a Studenților a fost construită între 1960-1962, sub conducerea inginerului Norbert Zilberman, numindu-
se iniţial Casa Tineretului. Pe locul actualei construcții se afla celebrul Jockey Club sau societatea pasionaților de
echitație, o clădire cu o arhitectură impresionantă, care însă nu corespundea ideologiei comuniste.

Stilul construcției este tipic grandomaniei acelor vremuri. Se remarcă suprafața mare a încăperilor și fațada principala
cu ferestre largi, coloane înalte și altoreliefuri ale sculptorului Iftimie Bârleanu, în care sunt reprezentaţi tineri preocupaţi
de toate formele de artă – dans, muzică, pictură, teatru, arhitectură etc. Tinerii comunişti, eroi ai luptei proletare, erau
reprezentaţi în afişe, picturi, sculpturi sau mozaicuri ca persoane robuste, muncitoare, respectând regulile realismului
socialist ca formă de artă. Alte exemple de artă socialistă pe clădirile din Iaşi găsim pe faţada Casei Sindicatelor
(altoreliefuri) sau a Facultăţii de Construcţii (mozaic).

În interior au fost folosite marmura albă de Rușchița, marmura roșie de Moneasa și travertinul. Sala mare de spectacole,
cu aproape 500 de locuri, a fost scena a numeroase formații de teatru, de muzică și dansuri. Casa Tineretului era descrisă
în ziarele vremii ca „altar al muzelor Olimpului” sau „Universitatea timpului liber”. De acest spaţiu se leagă nume
importante ale artei, cum ar fi formaţia Roşu şi Negru şi celebrul baterist Ovidiu Lipan Ţăndărică, grupul umoristic
“Divertis”, ansamblul folcloric Doina Carpaţilor, cenaclul literar Science Fiction Quasar sau Teatrul Studenţesc Ludic.

Destinația clădirii a rămas aceeaşi ca în epoca comunistă, şi anume un loc unde tinerii să își petreacă timpul liber şi să se
asocieze în trupe de dans, teatru, muzică sau literatură.

40
Organizații ale copiilor şi tinerilor comunişti În perioada comunistă, educarea tinerilor în spiritul socialismului începea
de la vârste fragede. România a mers mai departe decât U.R.S.S., inventând o organizaţie pentru copiii între 4 şi 7 ani,
numită Şoimii Patriei, care avea rolul de a-i îndoctrina pe cei mici în cultul personalităţii dictatorului Nicolae Ceauşescu
şi al soţiei sale, Elena. Uniforma era formată din bască şi pantaloni sau fustă albastră, cămaşă portocalie şi o cravată
roşie la gât. Copiii cu vârsta cuprinsă între 8-14 ani deveneau Pionieri, erau învăţaţi politica Partidului şi erau îndemnaţi
să ajute la înfăptuirea idealurilor comuniste. Uniforma era compusă din cămaşă albă şi fustă sau pantaloni bleumarin.
Elementul distinctiv al pionierilor era cravata roşie cu tricolor, pentru care se depunea jurământ la drapel. Aceste
asociaţii doreau să fie o paralelă a celor din lumea vestică – Cercetaşii (Scouts). Pentru tinerii între 14 şi 30 de ani s-a
creat Uniunea Tineretului Comunist (UTC), o organizaţie satelit a Partidului Comunist Român, care îi pregătea pe tineri
să fie muncitori model şi care să depăşească ţintele de productivitate. Copiii şi tinerii participau la manifestaţiile de
grandomanie ale cuplului Ceauşescu organizate de ziua naţională (sărbătorită atunci pe 23 august), pe 1 Mai sau pe 26
ianuarie (ziua de naştere a dictatorului). Tinerii erau implicaţi şi în activităţi populare, de masă sportive – Daciada
(considerată Olimpiada Românească) sau artistice – Cântarea României sau Cenaclul Flacăra.

52. Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”

Clădirea impunătoare de la baza dealului Copou este elementul dominant al Pieței Mihai Eminescu. Locul este cunoscut
în rândul ieșenilor drept La Fundație, deoarece această clădire a adăpostit iniţial sediul Fundației ,,Regele Ferdinand I
Întregitorul” și biblioteca acesteia. De-a lungul timpului Instituția Bibliotecii a funcționat în mai multe clădiri. Fondată în
1835 ca Bibliotecă a Academiei Mihăilene, devine Bibliotecă Universitară în 1860, apoi Centrală şi Publică și din nou
Universitară din 1916. După cel de-al Doilea Război Mondial, Biblioteca se mută în sediul actual şi fuzionează cu cea a
fundaţiei (1950), rezultând Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu” din Iași.

Realizată între 1930-1934 după planurile arhitectului Constantin Jotzu, a fost construită în semn de recunoştinţă pentru
rolul vital pe care l-a avut Iaşul în rezistenţa naţională din Primul Război Mondial. Stilul neoclasic se observă prin fațadă
executată în piatră masivă de Ruse, presărată cu medalioane ce reprezintă personalităţi marcante ale culturii naţionale,
impresionante coloane ionice, pilaştrii neodorici și mici frontoane triunghiulare. Între coloane, se dorea amplasarea
statuilor unor domnitori ai Moldovei, dar greutatea acestora a determinat mutarea lor în vecinătate, rezultând Grupul
Statuar al Voievozilor. Clădirea este străjuită de statuia marelui poet Mihai Eminescu adusă din fața Universității, ce
înlocuieşte monumentul Marii Uniri din 1918, distrus în al Doilea Război Mondial.

În interior, vizitatorul se lasă învăluit de frumusețea decorațiunilor lucrate în marmură de Carrara şi mozaic veneţian ce
reprezintă diferite efigii ale României. Statuia regelui Ferdinand I tronează în capătul scărilor monumentale, amintindu-
ne de rolul său esențial în apărarea României și în întregirea teritoriului național în perioada 1916-1918 cât s-a mutat la
Iași. Scările conduc spre cele mai importante încăperi: Aula, renumită pentru acustica deosebită și balconul regal, sala
B.P. Hașdeu cu balconul spre Piaţa Mihai Eminescu şi Cupola, un fost observator care oferă o vedere panoramică
excepţională. Celelalte încăperi sunt rezervate lecturii şi depozitării inestimabilului tezaur de 2 milioane de volume,
alcătuit din manuscrise și cărţi vechi şi rare, unele purtând semnături ilustre, precum Evanghelia cu învățătura de Coresi.

Biblioteca este și un centru activ de informare și educaţie ce organizează evenimente, concerte caritabile, seri de poezie,
expoziții dar și un excelent tur ghidat gratuit al clădirii. Spaţiile de la parter sunt administrate tot de instituţii culturale,
precum Sala de lectură a Centrului Cultural German, British Council, Galeriile Regale de Artă sau Cafeneaua Sage.

Regele Ferdinand la Iași și realizarea Marii Uniri Casa Regală și guvernul român s-au refugiat la Iași în urma cuceririi
Bucureștiului de către forțele germane în 1916. Regele Ferdinand I, deși profund afectat de moartea la doar trei ani a
principelui Mircea de febră tifoidă, desfășoară de la Iași o activitate neobosită de recâștigare a teritoriilor pierdute. În
același timp, în 1918, se concentrează pe menținerea unei legături constante cu reprezentanții românilor din provinciile
istorice, contribuind, împreună cu Regina Maria, la realizarea Marii Uniri din 1918 a provinciilor Basarabia – 27 martie,
Bucovina – 28 noiembrie și Transilvania – 1 decembrie. Pe timpul şederii la Iaşi, reşedinţa regelui Ferdinand I a fost
actualul Muzeu al Unirii.

53. Casa Cantacuzino-Pașcanu (Palatul Copiilor)

În fața Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” se înalță unul dintre palatele cu renume din fosta capitală a
Moldovei, Casa Cantacuzino-Pașcanu, construită în 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino – Pașcanu. La

41
început palatul era înconjurat de un zid care delimita în față o grădină mare cu arbori înalți iar în spate erau anexele
curții boierești – bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Locul va fi marcat în preajma anului 1855
de o poveste dramatică care va grăbi procesul de dezrobire a țiganilor robi boierești din Moldova și apoi din Țara
Românească.

Casa logofătului era renumită în Iași prin arhitectura impozantă, prin locul cheie pe care îl ocupa în oraș, dar și prin
sindrofiile și partidele de cărți organizate aici. Domnitorul Moldovei, Grigore Ghica a fost un invitat regulat al casei în
perioada domniei sale (1849-1856). După moartea logofătului, clădirea va trece în proprietatea politicianului ieșean
Dimitrie Cozadini, devenind chiar reședință regală temporară după 1875, găzduindu-l pe regele Carol I și pe invitații săi
în timpul vizitelor la Iași. În salonul de la etaj, reprezentanţi ai conducerii orașului au dezbătut intens în 1879 eliminarea
inegalităţilor social-politice cauzate de motive religioase. Clădirea a fost cumpărată de stat pentru a găzdui sediul
Corpului IV de armată, aici fiind adăpostite Comandamentul, Brigada de artilerie, Serviciul de Geniu și alte unități
militare. În timpul Primului Război Mondial, clădirea devine Reședința Reginei Maria, urmând ca în perioada interbelică
să funcționeze aici Institutul de educaţie al fiicelor de militari. În cel de al Doilea Război Mondial, fosta casă
cantacuzinească, împrejmuită de grilaj înalt cu țepușe, devenea un lagăr pentru prizonierii de război sovietici, iar mai
apoi pentru cei români, după ofensiva rusească. La finalul războiului, clădirea devine cămin al studenților de la Institutul
Politehnic, din 1966 devine Palatul Pionierilor, iar după căderea regimului comunist primeşte numele de Palatul Copiilor.

Palatul, construit din piatră și cărămidă tencuită, îmbie privirea trecătorului prin simplitatea și proporționalitatea
arhitecturii neoclasice. Asemeni multor alte clădiri boiereşti din aceeaşi perioadă, holul principal este dominat de scările
monumentale care duc spre fosta sală de bal, transformată acum în sală de festivităţi.

În prezent, Palatului Copiilor ca instituţie de învăţământ are rolul de a organiza activităţi non-formale specifice timpului
liber și de a implica pe copii în proiecte educative. Activitățile sunt împărțite în peste 100 de cercuri, pe domeniile – arte
vizuale, muzică și dans, cultură civică, știință și tehnică sau sport și turism.

Palatul Dezrobirii – finalul robiei țiganilor boierești Logofătul Dumitrache Cantacuzino a avut un copil nelegitim cu
Maria, slujitoarea romă a soției sale Profira. După moartea soțului, lipsită de urmași, Profira ajunge să-l îndrăgească mult
pe Dincă, băiatul care semăna perfect cu tatăl său. Într-o excursie la Paris, tânărul se îndrăgostește de o franțuzoaică,
Clementina, care nu va acepta condiția sa socială. Profira nu a acceptat eliberarea lui nici chiar la insistenţele nepotului
ei, domnitorul Grigore Al. Ghica. În 1855, îndrăgostit și neputincios, tânărul a împuşcat-o pe iubită, după care s-a sinucis.
Cuprinsă de vinovăție, Profira şi-a dedicat viaţa și averea Spitalului Paşcanu, iar povestea cutremurătoare a grăbit
eliberarea robilor.

54. Casa Conachi (fostul sediu al Securităţii)

Clădirea, construită în 1831 (pe locul unei case a boierului Roset Roznovanu din 1816), a fost iniţial reședința unora
dintre cele mai mari familii boierești din Iași, primind denumirea de Casa Dimitrie Ghika sau Casa Roset. Către începutul
secolului al XX-lea a funcționat ca bancă și magazin de piane. Între 1916-1918, atunci când Iași devine capitală de război,
casa găzduiește unele ședințe ale Guvernului României. Odată cu venirea regimului comunist la putere, clădirea este
transformată în sediu al Securității. Este cunoscută ca un loc unde disidenții erau adesea torturați datorită curajului de
a se opune unui regim tiranic. De cele mai multe ori torturile erau psihologice, anchetații fiind interogați cu zilele fără să
aibă acces la hrană și apă sau amenințați cu pedepse asupra celor apropiați. Cei mai mulți dintre aceștia erau intelectuali
și studenți. Din interior se auzeau țipete, iar trecătorii preferau să ocolească clădirea. Astfel s-a născut un mit urban care
spune că studenții care trec prin gangul clădirii nu vor reuși să treacă unul sau mai multe examene. De aici vine și
denumirea populară actuală a clădirii de „bolta restanțierilor”.

Casa este construită în stil românesc, clasic, cu terasă și stâlpi de susținere ai balconului. Un element special al acestei
clădiri, pe care îl puteți remarca cu ușurință, este trotuarul de pe bulevardul Carol I ce trece prin imobil. Scara interioară
în formă semicirculară ne duce către un spaţiu dinamic ce găzduieşte o galerie de artă şi o cafenea extrem de populară
între tinerii din oraş. Galeriile Cafenea MERU se recomandă ca un hub social, un atelier de co-working în care se pot
discuta idei creative. Amenajarea spaţiului a fost făcută de un grup de designeri şi arhitecţi reuniţi în Clubul Creatorilor
şi a presupus recondiţionarea şi transformarea obiectelor vechi în piese de mobilier sau decoraţiuni atractive. Pentru
ingeniozitatea echipei, MERU a fost inclus pe Harta Designist a României. Acest spaţiu, lăsat mulţi ani în paragină, a
reuşit să capete un rol cultural şi creativ în ultimii ani, deşi aspectul clădirii nu a putut fi îmbunătăţit. Numeroase clădiri

42
au căzut în ruină în perioada comunistă din cauza politicii de naţionalizare care a dus la confiscarea bunurilor celor
înstăriţi. Mai mult, după căderea regimului, multe alte clădiri au început să se ruineze din cauza proceselor de
retrocedare către vechii proprietari, acestea ajungând părăsite. Astfel unele spaţii au fost închiriate către asociaţii de
artişti sau cafenele. Prin publicul numeros care vine în aceste spaţii considerate abandonate, artiştii atrag atenţia
publicului şi autorităţilor asupra istoricului, arhitecturii şi a importanţei păstrării clădirilor din vechiul oraș.

Securitatea și Mecanismul Terorii Începuturile regimului comunist au presupus schimbări majore ale ordinii sociale prin
transformarea valorilor şi mai ales a gândirii în spiritul socialismului. Între 1945 şi 1964, mecanismele de îndoctrinare au
fost extrem de violente în cazul celor care se împotriveau schimbării. Zeci de mii de intelectuali, studenţi sau chiaburi au
fost arestaţi şi torturaţi de Securitate, pentru a domina prin frică şi a obţine informaţii. Se foloseau pedepsele fizice:
lovituri cumplite, subalimentaţie, încarcerare în condiţii de groază, dar şi tortură psihică, prin ameninţarea cu arestarea
şi torturarea familiei. Deţinuţii erau obligaţi apoi să semneze declaraţii cum că au săvârşit anumite fapte inventate.

55. Casa Memorială „Vasile Pogor”

Casa Pogor sau „Casa cu ferestre luminate” este prima clădire privată din Iași iluminată electric. Ioniță Cerchez este cel
care a ridicat prima data aceasta casă. Fiul sau, Iancu, soțul Smarandei Racoviță, moștenește această clădire și, la rândul
său o lasă fiicei sale Zoe, soția vornicului Vasile Pogor. Acesta a dărâmat vechea clădire și a construit alta în anul 1850.
Data construirii clădirii de către Vasile Pogor este atestată printr-o piatră hexagonală găsită în urma unor lucrări de
restructurare, pe care era inscripționat în caractere chirilice: “Vasile Pogor 1850 şi soţia sa Zoe”.

Clădirea a funcționat ca sediu Societății Literare Junimea, înființată la Iași în anul 1863 la inițiativa unor tineri întorși de
la studii din străinătate, alături de Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi și Petre Carp. În cadrul
numeroaselor ședințe junimiste s-au remarcat unii dintre cei mai cunoscuți scriitori, precum Mihai Eminescu, Ion
Creangă, Ioan Slavici sau Vasile Alescandri. Începând cu anul 1867, Junimea publică revista „Convorbiri Literare”,
devenită cea mai prestigioasă publicație din istoria literaturii române.

În timpul războaielor mondiale, pivnițele Casei Pogor au fost transformate în depozite de muniție și armament. Istoricii
vremii spuneau că aceste subterane erau parte ale unei rețele de beciuri și pivnițe ce împânzeau zona și erau considerate
loc de refugiu sau depozit de alimente. A fost sediul Societății Junimea și al revistei „Convorbiri Literare”, iar din anul
1972 a devenit sediul secției de literatură a Complexului Muzeal Moldova. În anul 1990, Muzeul Literaturii Române Iași
a devenit instituție de sine stătătoare, păstrând sediul aici.

Clădirea este compusă din 10 încăperi ale expoziției permanente și o clădire anexă, inaugurată in anul 1994, care
protejează intrarea în catacombele Casei Pogor. Intrarea principală se remarcă prin cele patru coloane, deasupra cărora
se poate vedea un balcon, împodobit de două coloane realizate în stil ionic. În interior sunt expuse obiecte cu valoare
memorială, tapiserii, tablouri și manuscrise, unele dintre acestea aparținând marilor scriitori, iar la parter se află
biblioteca muzeului. În cele nouă încăperi de la parter și etaj, dar și în cele două holuri, sunt prezentate principalele
etape și curente literare din ultimele două secole.

Astăzi, Casa Pogor organizează numeroase evenimente culturale: lansări de carte, concerte de operă și concerte
simfonice, expoziții și târguri, acțiuni pentru copii și evenimente care încurajează libertatea de exprimare prin artă în
rândul tinerilor. Galeriile „Pod-Pogor” de la ultimul etaj găzduiesc evenimente literare și artistice. Festivalul „Street
Delivery” din luna iunie are un succes deosebit în rândul tinerilor. De asemenea FILIT, Festivalul Internațional de
Literatură și Traduceri, organizat anual în luna octombrie, reunește scriitori renumiți și public din toată lumea.

Junimea – Societatea Literară Această asociație culturală s-a înființat la Iași în anul 1863, generând un adevărat curent
literar. În timpul „etapei ieșene” (1863-1874) se elaborează principiile sociale, estetice și se stabilesc direcțiile literare.
Tot in această perioadă, „Junimea” capătă succes prin adeziunea marilor scriitori ai acelei perioade. Perioada de glorie
începe cu anul 1874, când, în paralel cu ședințele de la Iași au loc și cele de la București. Atunci marii clasici (Eminescu,
Creangă, Caragiale, Slavici) își publică operele care trasează noile direcții. Începând cu 1867, la Iași apare prestigioasa
revistă „Convorbiri literare”, publicată până în 1944 și reluată din 1996, sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

43
56. Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” ilustrează un fragment din trecutul glorios al poporului român. În această casă
s-a născut și a locuit omul politic Mihail Kogălniceanu (1817-1891) împreună cu familia sa. Clădirea a fost construită în
1807 şi refăcută de arhitectul Carol von Kugler în 1888. Casa i-a avut oaspeţi de seamă pe paşoptiştii C. Negri, V.
Alecsandri, Al. Russo, dar şi pe domnitorii Moldovei Mihail Sturdza şi Grigore Alexandru Ghica. Tot aici a fost găzduit şi
Principele Carol în aprilie 1869, în cea de-a cincea sa vizită făcută la Iaşi. În timpul Primului Război Mondial, aici a
funcționat Curtea Marţială și apoi Societatea de Ocrotire a Orfanilor de Război. A suferit deteriorări majore în timpul
bombardamentelor din 1944, a fost reconstruită integral după război prin eforturile profesorului Gheorghe Băileanu și
a devenit cămin pentru studenţii Facultăţii de Medicină. Abia din 1970, când intră în patrimoniul Muzeului de Istorie a
Moldovei, clădirea devine muzeu memorial.

Muzeul ilustrează viața uneia din cele mai marcante personalități românești din cea de-a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Remarcabil istoric, gazetar, scriitor, avocat, diplomat și om politic, Mihail Kogălniceanu s-a născut la Iași în 1817,
fiind educat la Mănăstirea Trei Ierarhi, apoi la Lunéville în Franța, urmând studiile universitare la Berlin unde a promovat
identitatea română (în locul celor de moldovean sau valah), jucând un rol important în popularizarea acestei denumiri
înainte de Unire. La revenirea în Iași, Kogălniceanu a fondat revista Dacia Literară și a condus Teatrul Național din Iași
(1840). În timpul Revoluției de la 1848 va prezenta un manifest prin care cerea drepturi civile și politice, abolirea
privilegiilor boierești și Unirea cu Țara Românească. A fost cel mai important susținător și colaborator al domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, ajungând să deţină funcția de prim-ministru al României, când va promova secularizarea averilor
mănăstirești și reforma agrară. Pe 9 mai 1877, Kogălniceanu declară în faţa parlamentului Independenţa României faţă
de Imperiul Otoman.

Arhitectura neoclasică se evidenţiază prin porticul de la intrare cu patru coloane toscane. Încăperile cochete reconstituie
ambientul elegant specific locuințelor boierești de la jumătatea secolului al XIX-lea, cu mobilier oriental sau specifice
stilurilor Ludovic al XV-lea și al XVI-lea, porțelanuri de Sèvres, obiecte din argint cu monogramă sau piese de mobilier în
stil Biedermeier. În muzeu funcționează prima proiecție holografică 3D dintr-un muzeu memorial românesc, prin care
Mihail Kogălniceanu, în interpretarea actorului Nicolae Urs, își întâmpină oaspeții. Program: Marți – Sâmbătă, 10:00-
17:00

Kogălniceanu și Cuza – artizanii Unirii și a României Mihail Kogălniceanu a susținut neabătut idealul Unirii celor două
Principate Române, încă din 1837 când a scris ”Istoria Țărilor române”. Ca membru în Divanul Ad-hoc al Moldovei, a
promovat cu fermitate cauza unionistă, afirmând că „dorința cea mai mare […], care va face fericirea generațiilor viitoare
este Unirea Principatelor într-un singur stat”. Alegerea lui Cuza s-a realizat in extremis, după dejucarea planurilor
partidei anti-unioniste, foarte puternice la Iași. Reforma agrară, radicală pentru acele timpuri care prevedea desființarea
corvezilor, eliminarea privilegiilor boierești și împroprietărirea țăranilor a fost adoptată în 1864, dar va fi plătită cu prețul
domniei lui Cuza.

57. Bojdeuca lui Ion Creangă

Căsuța de pe strada Țicăul de Sus nr. 4 din mahalaua Țicăului sau „bojdeuca” l-a găzduit pe Ion Creangă din vara anului
1872. Acesta ce fusese răspopit și apoi nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia până la moartea sa în
1889. Bojdeuca avea o prispă înspre nord, unde se afla şi uşa de intrare şi un cerdac – o logie populară, cu deschidere
generoasă spre orizontul dinspre răsărit, sprijinit de dealurile Ciric şi Șorogari. Scriitorul s-a mutat aici, în camera din
dreapta, având-o ca vecină, în cealaltă camera pe Ecaterina (Tinca) Vartic, cea care avea grijă de Creangă. Drept
mulţumire pentru credinţa ei, Ion Creangă a cumpărat bojdeuca pe numele ei în anul 1879. Creangă și-a amenajat locul
după modelul casei părintești de la Humulești, cu mobilier țărănesc, cu obiecte de veselă din lemn sau ceramică,
realizând o imitație conștientă a casei din copilărie. Vatra sobei, cuptorul, oalele cu sarmale, măsuța rotundă din lemn
cu trei picioare, podeaua de lut năpădită de numeroase pisici reprezentau coordonate familiare pentru hâtrul povestitor
în orașul nu întotdeauna prietenos. Creangă prefera să doarmă afară, în cerdacul bojdeucii din primăvară până în
toamnă. Camera de lucru expune masa de lucru, cu pagini scrise de Creangă, lampa, tocul, călimara, nisiparnița, scrinul
care amintește de cel al lui Eminescu și multe alte obiecte originale. Toate poveștile și cunoscutele amintiri din copilărie
au fost scrise la bojdeucă. În anul 1876, pentru o jumătate de an a locuit aici bunul său prieten și frate literar, poetul
Mihai Eminescu, perioadă rememorată cu plăcere de ambii scriitori. La doar câteva luni după moartea lui Creangă, Tinca

44
se căsătorește, lăsând bojdeuca în paragină. După moartea Tincăi, Constantin Creangă, fiul prozatorului, împreună cu
un grup de prieteni şi admiratori au răscumpărat proprietatea pentru consolidare și renovare. Pe 15 aprilie 1918,
bojdeuca “Ion Creangă” din Ţicău, este pusă în circuit public devenind primul muzeu memorial din România. Cu timpul
bojdeuca lui Ion Creangă a devenit cel mai vizitat muzeu din Iași, primind aproximativ 100.000 de vizitatori anual. Acest
muzeu memorial deosebit oferă o incursiune vie și fascinantă în universul vieții și operei originalului creator moldovean
Ion Creangă. În anul 1968, a fost instalat, în curtea Bojdeucii, bustul de granit al lui Ion Creangă, realizat de Iftimie
Bârleanu. Clădirea care adăpostește expoziția documentară Viața și opera lui Creangă, biblioteca și fondul documentar
constituit la 15 aprilie 1918, ca și amfiteatrul în aer liber (proiect realizat de arhitectul ieșean Virgiliu Onofrei) au fost
construite în perioada 1984-1989 și inaugurate în data de 11 iunie 1989.

Prietenia dintre Mihai Eminescu și Ion Creangă Prietenia dintre poetul Mihai Eminescu și marele povestitor Ion Creangă
a rămas înscrisă în istoria literaturii române. S-au întâlnit probabil la finalul anului 1874 și cele două temperamente
diferite s-au completat ideal, inaugurând o prietenie care va dăinui până la finalul vieții lor. Creangă, cu verva-i
caracteristică, i-a dezvăluit lui Eminescu colțișoarele boeme ale Iașului. Eminescu a recunoscut geniul oral al prietenului
său și l-a încurajat să scrie. El l-a prezentat la Junimea și i-a asigurat astfel recunoașterea binemeritată. În 1876, după ce
este demis din funcția de revizor școlar, Eminescu locuiește o perioadă lungă în bojdeuca lui Creangă. Cei doi vor rămâne
prieteni apropiați toată viața.

58. Academia Română, FILIALA IAȘI

Academia Română, Filiala Iași este o instituție de importanță națională, ce urmărește patru obiective fundamentale:
academic, științific, formator și comunitar, asumându-și cercetarea ca instrument de valorificare a identității naționale.
Aceasta contribuie la reglementarea limbii române și la formularea identității culturale românești în context european,
prin programe din domeniul filologiei, istoriei și arheologiei. Localizată în cartierul Copou, la intersecția Bulevardului
„Carol I” cu Strada General „Henri Mathias Berthelot”, în imediata apropiere a Universității „Alexandru Ioan Cuza”,
clădirea Academiei Române a fost construită între anii 1981-1982. Proiectată de Nicolae Porumbescu, considerat a fi
unul dintre cei mai mari arhitecți români postbelici, edificiul contribuie la îmbogățirea imaginilor arhitecturale pe axa
culturală a orașului Iași.

Academia Română, fondată la 1 aprilie 1866 la București, deține în prezent filiale la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Actuala
clădire a Academiei Române, Filiala Iaşi a fost construită din Fondurile Fundației Familiei „Menachem H. Elias”. În anul
1914, Jacques M. Elias, fiul lui Menachem, a numit prin testament Academia Română ca succesor al întregii sale averi,
fundația înființată la 2 aprilie 1925 având ca obiectiv susținerea și dezvoltarea instituțiilor de cultură națională.
Înființarea Filialei Iaşi a Academiei Române (numită în perioada comunistă Academia Republicii Populare/Socialiste
România), a avut loc pe 13 august 1948. Activitatea a început la 24 ianuarie 1949 în sediul vechii Academii Mihăilene,
unde a funcţionat până în anul 1963, când aceasta a fost demolată. Ulterior, sediul filialei Iași s-a mutat în localul vechii
universități din Iași, care găzduieşte acum Universitatea de Medicină şi Farmacie. Proiectul noii clădiri a fost realizat de
arhitectul Nicolae Porumbescu între anii 1975-1979. Acesta a proiectat anterior numeroase edificii administrative și
culturale printre care se numără Teatrul din Hunedoara, Circul de Stat din București, Casa de Cultură din Suceava, Casa
de Cultură din Baia Mare, sediile politico-administrative din Botoșani, Suceava, Satu Mare, Corpul R al Facultății de
Construcții din Iași sau Clădirea Secției de Arhitectură din Iași. Numită inițial „Casa Științei și Tehnicii din Iași”, clădirea
Academiei Române a reprezentat o premieră în ceea ce privește organizarea funcțională și spațială a unui astfel de
edificiu, în mod special a bibliotecii cuprinse în tema-program. Specifică arhitecturii lui Porumbescu este folosirea
geometriei sacre, reinterpretarea motivelor tradiționale românești și transpunerea lor la scară monumentală, cum ar fi
îmbinarea în coadă de rândunică, spicul de grâu, dar şi cele două jumătăţi de cerc pe care le găsim pe Poarta Sărutului
din Târgu Jiu – opera marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Fațadele clădirii, deși realizate din austerul beton, capătă
personalitate și textură prin tencuiala buciardată (prevăzută cu modele imprimate prin lovire). Biblioteca Academiei
impresionează prin faptul că a păstrat aspectul iniţial, cărţile fiind aranjate în biblioteci de lemn cu elemente decorative
specifice perioadei anilor ‘80. Metoda clasică de căutare a cărţilor prin fişe amplasate alfabetic în mici sertare este
conservată aici alături de colecţii de periodice, zeci de tablouri ale oamenilor de ştiinţă precum şi unele busturi. O altă
caracteristică dominantă a clădirii este folosirea într-o măsură importantă a luminii zenitale care pătrunde în bibliotecă
prin tavanul decorat cu elemente rectangulare de beton. Program Bibliotecă: Luni-Vineri 08-14

45
59. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Corp B
Corpul B al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a fost construit în două etape în anii ‘50-’60. Iniţial aparținea de Institutul
Politehnic, însă astăzi găzduieşte Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (aripa stângă), Facultatea de
Geografie şi Geologie şi Facultatea de Biologie (aripa dreaptă).

Parcul din faţa clădirii are în mijloc un bazin cu grupul statuar „Tinerețe” (1959) al sculptorului Marcel Guguianu,
reprezentând un cuplu îndrăgostit. În imaginaţia studenţilor, cei doi par a-şi spune: „Dragul meu, mai rămâi cu mine!”,
„Nu pot, întârzii la curs!”.

Arhitectura clădirii este specifică perioadei sovietice târzii, cu pilaștri rectangulari şi etaje înalte. Se pot observa colonete
la nivelul primului etaj, sub ferestre, precum şi un şir de medalioane deasupra lor, în oglindă cu cele de pe faţada Corpului
A. Pentru placarea faţadei, dar şi pentru elemente din interior s-a folosit travertinul. La etajul 2, se află Muzeul Didactico-
Științific „Grigore Cobălcescu”, care cuprinde mii de eșantioane de minerale și roci, iar la etajul 3 este expusă o machetă
planului de sistematizare a centrului istoric din anii ’80 și un mic muzeu al instrumentelor geografice.

Extinderea universităţii în anii comunismului a dus la crearea unor campusuri studenţeşti în imediata apropiere:
campusul Codrescu în dreptul corpului B şi campusul Puşkin (actualul „Titu Maiorescu”) în dreptul corpului A. Acolo a
funcţionat o mini-Grădină Botanică, pe un hectar, între 1921 şi 1963, până la amenajarea celei actuale, din care se mai
păstreză azi câţiva arbori şi o fostă seră pentru plante exotice, aflată în faţa cantinei. După construirea campusului în
1965, locul de întâlnire al studenţilor a devenit „La Balenă”, un bazin cu fântână arteziană, unde în serile de vară se aud
acorduri de chitară.

Revolta Studentelor din Căminele Pușkin din 1987 Pe 17 februarie 1987, la o săptămână după ce veniseră în Iaşi din
vacanţă, fetele din caminele campusului Puşkin nu au mai putit îndura condiţiile din cămine şi au ieşit să îşi strige
nemulţumirile. Camerele lor erau fără căldură, prizele nu funcţionau, apa caldă era un vis frumos, iar apa rece se dădea
cu raţia. Studentele s-au adunat „La Balenă” şi au pornit spre campusul „Târguşor” din capătul de sus a Copoului pentru
a-i lua de partea lor şi pe băieţi. Grupul de studenţi a început să coboare Copoul strigând „Vrem apă să ne spălăm şi
lumină să-nvăţăm“, „Nu trăim în grote“, „Pentru pace şi progres, daţi lumină în complex“. Aproximativ 800 de studenţi
mărşăluiau din Copou spre Prefectură. Forţele de ordine au împiedicat extinderea protestului înspre cartierele
muncitoreşti, având în vedere şi mica revoltă din ziua precedentă de la uzinele Nicolina. Securitatea a înconjurat cel mai
mare cămin din campusul Tudor Vladimirescu – T17, pentru a-i împiedica pe cei peste 1000 de studenţi de acolo să iasă
la protest. Ajunşi la Prefectură, studenţii au discutat cu prim-secretarul PCR Nicolae Ibănescu, iar acesta a convenit să le
rezolve cererile. Spre surprinderea studenţilor, în zilele următoare au primit lumină, căldură şi apă caldă, însă nu fără
consecinţe. Securitatea i-a îndemnat pe unii profesori să îşi urmărească studenţii, împărţind liste cu suspecţi. A doua zi
ziarele scriau doar că între 150 şi 200 de studenţi din Iaşi au „militat pentru pace şi prosperitate”.

60. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Încă din secolul al XVII-lea a existat la Iași dorința de creare a unei instituții de învâțământ superior. În 1640, în curtea
Mănăstirii Trei Ierahi, voievodul Vasile Lupu înființează Schola Basiliana. În 1714 se înființează Academia Domnească de
la Iași, iar în 1835 ia naștere Academia Mihăileană (a domnitorului Mihail Sturza), care avea deja două facultăți – drept
și filosofie. În 1860 este înființată prima instituție universitară din țară – Universitatea din Iași, prin decretul domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul ministrului Mihail Kogălniceanu.

Primul sediu al Universității din Iași sau „Universitatea Veche” găzduia trei facultăți – Filosofie, Drept şi Teologie, la care
ulterior s-au alăturat Știinţele şi Medicina, devenind cu timpul neîncăpătoare. Acolo va rămâne doar Medicina, în timp
ce celelalte facultăți se vor muta în 1897 în actualul sediu din Copou, numit și Palatul Universitar din Copou. Acest palat
a fost construit pe locul marelui Teatru Naţional din Copou (distrus de un incendiu în 1888) și a fost inaugurat în prezența
Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta în 1897. În timpul Primului Război Mondial, Palatul Universitar a găzduit ședințele
Senatului României, dar şi Ministerele de Război şi Instrucţiunii Publice, Crucea Roşie sau Cercetaşii. În anii 1933-1937
clădirea a fost extinsă simetric în partea sudică și s-a construit frontonul central cu scara monumentală. Din 1942
Universitatea preia numele marelui său ctitor. În timpul bombardamentelor din 1944, edificiul a fost puternic avariat şi
propus apoi spre demolare, însă la insistențele profesorilor şi oamenilor de cultură, s-a hotărât reabilitarea acestuia.

46
Palatul impresionează prin dimensiuni și arhitectură. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului elvețian Louis
Blanc, în stil eclectic francez, îmbinând stilurile clasic și baroc. În fața Universității veghează statuile marelui istoric A.D.
Xenopol (rector al Universității) şi cea a prim-ministrului Mihail Kogălniceanu (cu două altoreliefuri repezentând rolul
său în alegerea lui Cuza în 1859 și în Reforma Agrară din 1864). Holul principal de la parter, cu o lungime impresionantă
de 130 de metri se numește sugestiv Sala Pașilor Pierduți. Cele 19 nișe sunt superb decorate cu picturi murale
suprarealiste ale pictorului contemporan Sabin Bălaşa. Acestea reflectă spiritul național și culminează spre nord cu
pictura „Omagiu Întemeietorilor” care au stat la baza actului de naștere al Universității din Iași. Alexandru Ioan Cuza se
găsește în mijlocul compoziției, înconjurat de susținătorii acestuia (M. Kogălniceanu, C. Negri, G. Ibrăileanu etc.) sau de
continuatori (A.D. Xenopol) și, în mod curios, de opozantul Unirii și al lui Cuza – eruditul Gh. Asachi. Acesta din urmă a
fost inițiatorul Academiei Mihăilene de la Iași, precursoarea Universității și poetul legendelor istorice (Dochia și Traian,
Ștefan cel Mare) care stau la baza inspirației cosmogonice a pictorului. În total, cele 12 figuri care îl înconjoară pe Cuza
se constituie într-un fel de „Cina cea de taină” în care s-au pus bazele noii idei – Națiunea română.

Aripa veche (dreapta) deține două bijuterii arhitecturale: Aula Universității Tehnice și Biblioteca Universității Tehnice
„Gheorghe Asachi” – una dintre cele mai frumoase din lume, iar Aripa nouă (stânga) deține Aula Magna Mihai Eminescu,
dominată de pictura “Galaxia iubirii” a lui Sabin Bălașa. Astăzi, Universitatea cuprinde 15 facultăți și numeroase centre
de cercetare (circa 23.000 de studenți și 850 de profesori), căpătând în timp recunoaștere internațională prin excelență
și inovație în educație și cercetare.

Iași – Capitală de Război Pe 6 decembrie 1916 armata germană intra în Bucureşti, instituțiile statului și numeroși civili
refugiindu-se la Iași. Ieşenii şi ceilalţi moldoveni au dus în 1917-1918 greul rezistenţei româneşti. Peste 300.000 de
refugiați au fost găzduiţi într-un oraș cu 80.000 de locuitori, epuizat de resurse. Prezența la Iași și pe front a misiunii
franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot a ajutat Armata Română să se reorganizeze după ce pierduse
controlul asupra sudului ţării. În apropiere de Universitate, pe strada care îi poartă numele, se găseşte casa în care a
locuit generalul, care atrage atenţia trecătorilor prin îngerul zâmbitor cu barbă şi mustaţă care sprijină balconul bogat
ornat de la etaj. Regina Maria, denumită şi „Mama răniţilor”, după ce a stat timp de două săptămâni în trenul regal în
gara Grajduri din lipsa unui spaţiu disponibil în Iaşi, se stabileşte în cele din urmă în Palatul Cantacuzino-Paşcanu, unde
era şi sediul Corpului IV de armată. Regina a fost mereu aproape de soldaţii aflaţi în zecile de licee, şcoli sau instituţii din
Iaşi care fuseseră transformate în spitale, în unul dintre ele aflându-se şi eroina Ecaterina Teodoroiu. Răniţilor din lupte
se adăugau tot mai mulţi bolnavi de tifos, epidemie ce a făcut ravagii în Moldova şi lâsând sute de mii de morţi. Peste
toate acestea, pe 13 ianuarie 1917, cel mai mare accident feroviar din lume de la acea dată s-a produs în gara Ciurea de
lângă Iaşi şi a dus la moartea a aproape 1000 de refugiaţi şi soldaţi care se îngrămădiseră în vagoane şi deasupra după
cucerirea de către Germani a oraşului Brăila. După începerea la Iaşi a înfăptuirii Marii Uniri şi menţinerea cu greu a
moralului populaţiei, pe 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand I s-a întors victorios în Bucureşti, iar Iaşul a rămas pentru
români simbolul rezistenţei naţionale.

61. Palatul Universitar de la Copou

Palatul Universitar de la Copou este un simbol cultural și arhitectural al Iașului care domină Dealul Copoului încă de la
inaugurarea fastuoasă din 1897, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta (*detalii istorice în Traseul Unirii).
Aspectul monumental de azi este dat și de extinderea clădirii în anii 1930, când s-a adăugat frontonul central, scara
monumentală, precum şi un corp simetric înspre vale.

Fațada este decorată cu pilaștri ionici şi medalioane cu figuri ale unor personalități românești. Deasupra intrării centrale,
păzite de doi lei, simbol al puterii științei, se află un balcon cu șase coloane corintice care susțin un fronton bogat decorat.
Pe acesta se poate observa scris „VNIVERSITATEA”, iar pe laterale se observă basoreliefuri înfâţişând copii preocupați
de diverse domenii ale științei.

Ajuns în această zonă emblematică al Iașului nu ai cum să ratezi Sala Pașilor Pierduți. Aici, o înșiruire de 19 picturi murale
pictate a secco, dominate de albastru, te vor introduce în viziunea pictorului contemporan Sabin Bălașa, originar din
Oltenia. Acesta abordează mai multe teme: istoria poporului român, miturile universale, legendele românești și
universul Eminescian, universitatea dar și idealurile socialismului, ultima fiind o condiție necesară pentru a putea picta
în acea perioadă. Realizarea capodoperei de la intrarea în Palatul Universitar s-a întins pe parcursul a 10 ani, începând
cu 1968. Ultima mare pictură a lui Bălașa – Galaxia Iubirii – a fost realizată după 1990 în Aula Magna Mihai Eminescu, iar

47
atașamentul absolut al autorului pentru marea sa operă din Palatul Universitar de la Copou l-au determinat să lase
testament să fie îngropat la Iași în 2008, după ce trupul său neînsuflețit a primit un ultim omagiu, timp de o zi, în 2008,
chiar în această sală.

În aripa dreaptă a clădirii (cea veche, de la 1897), care aparține Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, vei
putea descoperi alte două încăperi cu o însemnată valoare arhitecturală: Aula și Biblioteca Universității Tehnice
„Gheorghe Asachi”.

Aula, cu o capacitate de peste 300 de locuri, păstrează suflul epocii trecute, cu toate că a avut parte de restaurări și
modificări semnificative în urma distrugerilor masive din 1944. Elementele definitorii ale sălii sunt detaliile baroce (o
cohortă de îngeri ce păzesc studenții, stucul aurit decorativ, tavanul pictat – azi acoperit de tencuială), tapetul decorativ
din balcon cu simboluri regale (floarea de crin) și cele două tablouri de mari dimensiuni, care le reproduc pe cele
originale, întruchipând pe Regele Carol I și pe Regina Elisabeta, ctitorii Palatului Universitar de la Copou. Aceste picturi
străjuiesc într-o formă simbolică „altarul” științei, vegheat în partea superioară de o bufniță, simbolul înțelepciunii. În
perioada comunistă, când însemnele regalității erau înlăturate, cele două tablouri au fost înlocuite cu cele ale lui
Gheorghe Asachi şi Petru Poni. După reamplasarea picturilor regale în 2013, vechile tablouri au fost amplasate la
intrarea în Aulă.

Biblioteca Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iași, care este legată de Aulă printr-un balcon, a fost nominalizată
de aproape un milion de utilizatori ai site-ului BoredPanda în topul color mai maiestoase 30 de biblioteci din lume în
2015. Aici vei pătrunde într-o lume aparte, într-un stil eclectic – un amestec de baroc și rococo flamboyant: arcade
circulare, pilaștri de marmură roșie, sculptură fină în lemn, elemente de detaliu aurite și un tavan casetat ce domină
întreaga încăpere lungă de 55 de metri. Pereții bibliotecii au fost pictați cu reprezentări ale bisericilor și mănăstirilor din
Moldova, iar în capătul sălii – Sfinxul și Piramidele, fiind ascunse cu vopsea în timpul comunismului.

Fostul depozit al bibliotecii, situat sub scările monumentale, invită trecătorii să savureze o excelentă cafea în timp ce
răsfoiesc paginile cărților din librărie-cafenea Tafrali sau pentru a achiziționa un obiect simbolic din magazinul de
suveniruri al Universității „Alexandru Ioan Cuza” aflat în aceeași incintă.

Palatul Universitar este un lăcaș al artelor și culturii în primul rând prin cei care își petrec studenția aici. Studenții
Universității „Alexandru Ioan Cuza” participă în mod activ la definirea culturală a Iașului, încăperile Palatului devenind
adesea punctul de întâlnire al ideilor inovatoare. Zeci de asociaţii studenţeşti au fost create pentru a aduce împreună
studenţi în funcţie de facultate sau de interese comune. Din 2015 a fost înfiinţat un cor al Universităţii denumit „Corala
Universitas”. Program vizită Biblioteca Univ. Gh. Asachi: Luni-Vineri 08-14 (OCT-IUN) Program vizită Sala Pașilor Pierduți:
Luni- Sâmbătă 08-20 (OCT-IUN)

Turul Palatului Universitar din Copou Palatul Universitar de la Copou reprezintă un obiectiv complex, cu activități care
se pretează foarte bine turismului educațional. În timpul Zilelor Porțile Deschise se pot vizita principalele obiective ale
Universităţii. Corpul A găzduieşte cele mai impresionante săli precum Aula „Gheorghe Asachi” şi Biblioteca Universităţii
„Gheorghe Asachi”, Sala Paşilor Pierduţi sau Aula „Mihai Eminescu”. Tot aici, dar cu intrare dinspre sud, se poate vizita
Planetariul, iar sub scările monumentale se găseşte Magazinul de suveniruri și Cafeneaua Tafrali. În spatele corpului A
se găseşte fostul Turn de apă refuncţionalizat, care are acum amenajat o sală de conferinţe ce oferă o panoramă
minunată asupra oraşului.

62. Muzeul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”

Situat pe Strada Titu Maiorescu din Copou, muzeul funcționează din 2011 ca un departament al Universității „Alexandru
Ioan Cuza” într-o clădire de la 1911 care a aparținut neurochirurgului ieșean Nicolae Oblu. Casa este construită în stil
neoromânesc, cu elemente de art nouveau.

Muzeul Universității reprezintă continuarea a două tradiții muzeale, respectiv Muzeul de Antichități, înființat în 1916, la
inițiativa profesorului Orest Tafrali și Muzeul Academic, deschis iniţial în spaţiul Rectoratului cu ocazia împlinirii a 125
de ani de la fondarea primei Universități din ţară. Materialele expuse în primul muzeu erau rezultatul excavaţiilor
arheologice din arealul culturii neolitice Cucuteni şi al cetăţilor greceşti de la Marea Neagră, intrate ulterior în custodia
Muzeului de Istorie a Moldovei. Actualul muzeu îmbină cele două colecţii, amenajând o secţiune arheologică – Muzeul
Civilizației Cucuteni (parter) și una academică – Muzeul Academic (etaj).

48
Muzeul Civilizației Cucuteni cuprinde unele dintre cele mai valoroase piese obținute în urma cercetărilor arheologice şi
exponate din Colecția Fundației Cucuteni pentru mileniul III. Această civilizație este una dintre cele mai vechi din Europa
(5200-3500 î.e.n), aflată pe teritoriul României, Republicii Moldova și Ucrainei. Amenajat tematic într-o manieră
modernă, muzeul oferă vizitatorilor scene din viaţa cotidiană a vechii civilizații, cu ajutorul unor exponate originale,
precum și o amplă reconstituire audio-video a procesului de cercetare arheologică. Celebrele vase din ceramica
Cucuteni, cu motivul spiralei, pictate în roșu, negru și alb pot fi admirate aici, alături de arme, unelte, obiecte de cult și
podoabe foarte valoroase. În camera obscură numită Sala Tezaurului, atmosfera mistică este recreată prin tavanul care
reproduce cerul înstelat, sub care este expus tezaurul figurilor feminine pe un fundal de muzică tribală.

Muzeul Academic prezintă diversele etape istorice ale învăţământul superior ieşean. Exponate unicat reconstituie
evoluția instituţiei și a disciplinelor academice, iar vizitatorii pot admira simbolurile Universității din cabinetul primului
rector, steagurile primelor facultăți, tablouri cu personalități, documente oficiale, fotografii, instrumente și medalii.

Pe lângă misiunea patrimonială, muzeul îşi propune să funcţioneze ca un spaţiu de promovare a schimburilor
universitare, dar și de organizare a unor manifestări ştiinţifice în mansarda clădirii sau redactarea de publicații în cadrul
revistei Muzeului. Ghidajul gratuit în română și engleză este oferit într-un mod atractiv de talentații studenți sau
absolvenți ai Facultății de Istorie. Program: Marţi-Vineri: 09-16 Sâmbătă-Duminică: 10-15,

Cucuteni – una dintre cele mai vechi civilizații din Europa Cultura preia numele după satul omonim de lângă Târgu
Frumos (jud. Iaşi), unde Teodor Burada a descoperit primele vestigii în 1884. Cucuteni-Tripolie este una dintre cele mai
vechi civilizații din Europa (5200-3500 î.e.n.), ce acoperă 385.000 km2 în Nord-Estul României, Rep. Moldova şi Ucraina.
Specifice acestei culturi sunt vasele cu pictură rafinată, având trei faze distincte – Precucuteni (modele geometrice
incizate), Cucuteni A (modele spiralate pictate), Cucuteni B (integrarea modelelor antropo/zoomorfe, cu rol cosmologic,
pe lângă modelele geometrice). Civilizația este învăluită de mister întrucât cucutenienii îşi incendiau casele în mod
regulat, un ritual care marca un nou început.

63. Parcul Copou (Teiul lui Eminescu, Muzeul și Obeliscul cu Lei)

Parcul Copou, situat pe dealul omonim, este cel mai vechi din Iași, dar și unul dintre cele mai mari din oraș, cu o suprafață
de aproximativ zece hectare. Vegetația parcului este în mare parte arboricolă – tei, arțar, frasin – dar vizual și olfactiv
teii conferă specificitate și distincție parcului. Farmecul parfumului florilor de tei este invocat și iubit de ieșeni și vizitatori
deopotrivă. Zona a fost populară ca loc de promenadă în mod special pentru elita socială a Moldovei încă din a doua
jumătate a secolului al XVII-lea. Parcul Copou are cinci intrări principale și în centrul său se află unele dintre cele mai
cunoscute simboluri ale Iașului: Teiul lui Eminescu, Obeliscul cu Lei și Muzeul Mihai Eminescu. Amenajarea a început în
anii 1833-1834, în timpul domniei lui Mihail Sturza, perioadă în care era loc de relaxare pentru boieri. El dispune
construirea în parc a unui foișor de factură orientală pentru relaxare. Parcul este străjuit de busturile personalităților
care au contribuit la viața culturală a Iașului: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronica Micle, Costache Negruzzi, Nicolae
Gane, grupați pe Aleea Junimii și Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion Luca Caragiale, Ciprian Porumbescu, Octav Băncilă,
Grigore Vieru, etc. în diverse alte puncte din parc. Celebrul Tei al lui Eminescu, unul dintre cei mai vechi și importanți
arbori-monument din România are vârsta de peste 460 de ani. Teiul era îndrăgit de poetul Mihai Eminescu (1850-1889),
care poposea adesea aici uneori însoțit de iubita sa, Veronica Micle sau de prietenul său Ion Creangă. În fața teiului se
poate vedea bustul din bronz al poetului, realizat de sculptorul Ion Mateescu. Astăzi Teiul lui Eminescu este un loc de
pelerinaj cultural pentru români, preferat mai ales de îndrăgostiți și de iubitorii de poezie. La nici 100 m de tei a fost
inaugurat Muzeul Mihai Eminescu cu prilejul centenarului morții poetului, la 15 iunie 1989, realizat de arhitectul Virgiliu
Onofrei. Muzeul documentează viața și opera celui mai important scriitor și iubit poet al românilor, precum și dragostea
sa nemărginită pentru poeta Veronica Micle, documentată prin poezii și scrisori de dragoste. Arhitectura clădirii evocă
dimensiunile vieții și creației eminesciene. Cele două turnuri de la intrare se inspiră din “turnul tezaurului” de la Putna
și turnul de intrare, unde a înnoptat Mihai Eminescu în august 1871, în timpul Marii Serbări de la Putna. Aceste turnuri
simbolizează Dragostea (Veronica Micle) și Prietenia (Ion Creangă). Pe lângă colecția de carte și artă adăpostită aici,
muzeul reprezintă astăzi un loc de întâlnire al creatorilor de literatură, fotografie, teatru, cinematografie, etnografie.
Muzeul este compus din trei săli: Destinul, Arta (parter) și Prietenia (etaj).

În 1834 a fost construit monumentul central, Obeliscul cu Lei, cunoscut și ca Monumentul Regulamentului Organic
deoarece celebrează legea organică cvasi-constituțională promulgată în 1831-1832 de către autoritățile imperiale rusești

49
în Moldova și Țara Românească; mai mulți ingineri au contribuit la realizarea monumentului – Johann Freywald, care a
proiectat și Catedrala Mitropolitană, Mihail Singurov și cel care a reușit să îl termine Gheorghe Asachi. Monumentul este
construit din blocuri de piatră de Șcheia de lângă Iași.

În incinta parcului se organizează numeroase evenimente cultural-artistice, unul dintre cele mai importante are loc
anual, în timpul verii – Târgul național de ceramică Cucuteni 5000. De-a lungul porțiunii de zid împrejmuitor din zona
intrării principale s-a amenajat de câțiva ani o Galerie “La Gard” pentru artiști și fotografi.

64. Colecția „Istoria Teatrului Românesc”

Colecția „Istoria Teatrului Românesc” oferă un parcurs complet asupra dramaturgiei la Iaşi, iar Casa de Cultură a
Municipiului Iași „Mihai Ursachi”, din cadrul aceluiași complex, reprezintă un punct de convergență al artelor.

În 1976 s-a deschis o colecție unică în țară, cu circa 22.000 de exponate, în fostul Muzeu al Teatrului de pe strada V.
Alecsandri, o clădire monument istoric în care s-a născut dramaturgul Vasile Alecsandri. Schimbarea destinaţiei clădirii
în 2009 a condus la mutarea exponatelor în locația actuală, în cadrul Muzeului „Mihai Eminescu” din Parcul Copou,
înfiinţat în 1989.

Colecțiile de afișe ale spectacolelor de teatru acoperă întreaga sa evoluție, incluzând primul afiș pe care apare titulatura
de „Teatrul Național Iași”, care datează din 1837. Manuscrisele și documentele originale stau ca mărturie a implicării
unor nume sonore ale culturii românești în viața teatrului ieșean. Unele documente sunt semnate de însuși dramaturgul
Vasile Alecsandri sau de către poeții Mihai Codreanu sau George Topîrceanu.

Principala atracție rămâne secțiunea dedicată lumii spectacolului. Îţi poţi imagina scene jucate de Matei Millo, primul
actor român care a jucat în travesti, unele dintre costumele purtate de el fiind expuse aici. Millo este cunoscut pentru
rolul Chiriţei din piesele lui Vasile Alecsandri, dar şi pentru prima operetă românească scrisă de el în 1848 – „Baba Hârca”.
Dacă ești pasionat de operă, ți se va părea cu atât mai interesant să descoperi aici o parte din costumele purtate pe
scenă de însăși soprana româncă Hariclea Darclée, considerată de compozitorul Giacomo Puccini o artistă de geniu.

Opțiunile de interacțiune cu lumea artistică se diversifică prin prezența în aceeași clădire a Casei de Cultură a
Municipiului Iași „Mihai Ursachi” cuprinzând o sală de spectacole de peste 200 de locuri, săli de expoziție și săli de
creație. Aici se organizează evenimente cum ar fi expoziții de fotografie, lansări de carte, vernisajele, momente muzicale,
concerte caritabile, festivaluri internaționale de teatru sau spectacolele din cadrul Festivalului Internațional al Educației.

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” găzduiește și Clubul Cinefililor, care dedică fiecare lună câte unui regizor și proiectează
săptămânal câte un film de artă în sala de spectacole. Un eveniment care promovează multiculturalitatea europeană
este Festivalul Multicolor, desfășurat pe esplanada clădirii în fiecare an în luna iunie. În ultimul week-end din luna iunie
se desfășoară și marele Târg național de ceramică „Cucuteni 5000”, când meșteșugari din toată țara și din Republica
Moldova expun ceramică tradițională sau artistică, iar Parcul Copou devine neîncăpător. Program Colecție Teatru: Marți-
Duminică 10-17

Matei Millo – Primul actor modern Matei Millo a fost un mare actor, regizor și dramaturg ieșean, profesor de artă
dramatică și director al Teatrului Național din Iași. A debutat în 1834 în piesa „Serbare a Păstorilor moldoveni”, jucând
alături de M. Kogălniceanu în regia lui Gh. Asachi. În 1840 pleacă la Paris pentru a se instrui în economie și inginerie însă
le abandonează și urmează actoria, devenind primul actor din România cu diplomă universitară. În 1846 este numit
director al Teatrului Național din Iași și devine faimos prin piesele în care joacă travesti – Coana Chirița sau Baba Hârca
– în ciuda criticilor vremii. Muzeul din Parcul Copou îi comemorează intensa activitate, iar bustul său se găsește în Parcul
Teatrului.

50