Arta de a vorbi cu delicateţe

Pentru Sara şi Jack unicul mijloc de a rezolva problemele ar fi fost să-şi

vorbească fără rezerve. Dar când în inimă ai resentiment sau agresivitate refulată, sau
în conversaţie se aruncă frecvente insinuări indirecte, problemele nu se pot rezolva
pritnr-un simplu dialog. Discuţiile în acest caz ar deveni interminabile şi nu ar servi
decât la complicarea situaţiei şi conducerea partenerilor pe o cale fără ieşire. Sara şi
Jack, fără să-şi dea seama au intrat în ciclul …………al provocării mutuale.

Vorbeşte
În general se spune cuplurilor cu probleme: De ce nu vorbiţi despre aceasta? Se
presupune că amândoi sunt capabili să exprime ceea ce gândesc şi simt şi să înţeleagă
ceea ce spune fiecare. Totuşi, a se concentra doar asupra analizei cuvintelor sau
expresiilor care stau la originea unor neînţelegeri, nu va remedia situaţia. În numeroase
cazuri, adevărata cauză a neînţelegerilor şi dificultăţilor rezistă în limbajul corporal,
tonul vocii, insinuările voalate, presupunerile, semnificaţii atribuite termenilor sau
cuvintelor, sau resentimentul datorat unor experienţe similare din trecut.
Dialogul permite exprimarea sentimentelor şi emoţiilor.
Funcţia sa de bază nu e de a furniza o informaţie, ci de a stabili, de a dezvolta şi
de a menţine o relaţie.
Calitatea acestei relaţii depinde în amre parte de capacitatea fiecăruia de a se
exprima verbal şi de a şti să capteze mesajele interlocutorului.

Dialoguri distructive.
Adesea chiar inconştient, emitem expresii care generează ostilitate şi …….Se
vorbeşte despre dialoguldistructiv……….partenerii nu fac altceva decât partenerii să
revină la propria lor poziţie oricând să-şi impună criteriile fără să acorde suficientă
atenţie argumentelor şi motivelor interlocutorului. “E mai bine dacă o faci, dacă nu….”
“Eşti un dezastru”.
Multe persoane folosesc expresii ……. Cu discuţii, cunoscându-le efectul
deprimant. Ele critică, judecă, învinovăţesc: “Ideea nu e rea, venind din partea ta”. Ele
ridiculizează şi umilesc atunci când nu insultă. “Eşti cu adevărat ridicol. Ca de obicei.
Nu te vei schimba niciodată”.
James Dobson vorbeşte de un joc practicat de unele cupluri şi care constă în
“Strivirea partenerului”.
În acest joc ……. Participantul - adesea soţul - conform celor spuse de actualul
psiholog încearcă să-şi pedepsească partenerul ridiculizându-l şi umilindu-l în prezenţa
altor persoane. El poate să-l rănească şi să-l jignească atunci când sunt singuri dar şi în
faţa prietenilor încearcă să evidenţieze lucrul acesta şi consideră că a reuşit dacă ajunge
să-l facă să-şi piardă controlul, să-l facă să plângă, sau să facă ceva nepotrivit.

“Deformezi totul”.
“Corectorul” se simte obligat să se concentreze asupra informaţiei exacte
conform criteriului său. Îşi ….. permanent partenerul, în încercarea de a atrage atenţia
asupra lui însuşi şi a-l deprecia pe celălalt rectificând un detaliu oarecare al înfruntării
pe care acesta din urmă îl aduce. “Miercuri, când am fost să cinăm la un restaurant cu
directorul întreprinderii tale”… cu milă, şi pe un ton obosit el întrerupe: “Era marţi, şi
nu era directorul, ci şeful de personal”. Aceasta e o demonstraţie tipică a unei
repetabile lipse de delicateţe: A nu-l lăsa pe celălalt să relateze faptele aşa cum le vede
el mai ales atunci când micile erori nu devalorizează mesajul pe care doreşte să-l
transmită.
Mereu în contradicţie
“Sâmbătă seara va avea loc un concert la centrul cultural…”
“Dar nu vom merge pentru că….”, se gândeşte să spună înainte chiar ca
partenerul să-şi fi exprimat dorinţa de a asista sau să facă pur şi simplu un comentariu
asupra faptului enunţat. O multitudine de probleme, roade ale unei comunicări
defectuoase ar putea fi evitate dacă fiecăruia s-ar permite să-şi exprime în întregime
gândurile înainte de a ajunge la nişte concluzii care se dovedesc adesea false.

Cele cinci minute ale comunicării

John Powel în cartea sa intitulată: “De ce îmi e teamă să-ţi spun cine sunt”,
vorbeşte de cele cinci nivele de comunicare. Înţelegerea fiecăruia dintre aceste nivele
este indispensabilă, dacă vrem să susţinem dialoguri satisfăcătoare şi productive.

Nivelul cinci
Banalităţile.
Acesta este nivelul de conversaţie superficială. “S-ar spune că o să plouă”. “Ce
mai faci?” “Ce mă bucur să te văd!” Când întrebăm: “Ce mai faci?”, dacă interlocutorul
ăncepe să ne spună, acest lucru ne plictiseşte destul de mult. Normal, când ne întâlnim
cu necunoscuţi este mai bine să recurgem la locuri comune, sau banalităţi, decât să
rămânem într-o linişte deconcentrantă. Pe de altă parte, această situaţie este acceptată
în relaţiile sociale obişnuite şi cel care răspunde, acceptă în general o banalitate după
cealaltă fără profunzime. Totuşi, dacă în cuplu, comunicare rămâne la acelaşi nivel
(superficial) ne produce o plictiseală teribilă