Tema 3

Bioetica socială: configurații teoretico-practice și metodologice

Astăzi, conceptul de "bioetică socială" practic nu se foloseşte în cercetările

științifice și filozofice, mai mult decît atît, în publicațiile contemporane acesta aproape că
nu se întîlneşte şi cu greu se încadrează în terminologia lingvistică curentă. Acest material
metodico-didactic, bazat pe abordările activitațional-sistemică şi sinergetică, ne propune o
interpretare nestandardă a acestui fenomen socio-științific, formulează definiția acestuia,
evidenţiază statutul, obiectul de studiu și arealul de probleme. Bioetica socială, interpretată
în baza lucrărilor deja publicate de către autor, atît în țară cît și în străinătate, este
considerată de noi ca un tip special al eticii biologice, ca un fenomen științific special, care
studiază gradul de bioetizare a sociumului (ca activitate) și nivelul de adaptare a bioeticii
la fragmentele realității sociale (ca o alternativă de acomodare socio-culturală a bioeticii la
fragmentele societății) în relația lor de interconexiune și interacţiune. Bioetica socială
direcţionează vectorul său spre stabilirea unor norme și reglementări în societate, care prin
intermediul moralei reflectă un anumit segment, o parte netradițională a rezultatului de
interacțiune a biosociumului, sau lumii biomedicale, cu etica biologică, într-un anumit
moment, sau perioadă de timp a dezvoltării lor în comun.
Cu ajutorul acestui fenomen nou, netradițional, va fi posibilă efectuarea unui studiu
mai aprofundat a aspectului moral și etic a fenomenelor social-negative, cum ar fi
"cunoştinţele periculoase", medicalizarea, sporirea populației Terrei, agresivitatea,
violenţa, vandalismul, terorismul, traficul de persoane, bătrîneţea, sadomasochismul,
prostituția, narcomania şi alcoolismul, orientarea sexuală netradiţională, stigmatizarea,
sinuciderea, eutanasia, clonarea, etc. În acest proces cognitiv, important și necesar în
studierea și determinarea gradului de bioetizare a sociumului și nivelului de adaptare a
bioeticii la realitățile sociale trebuie să implicăm nu doar bioeticieni, dar şi a sociologi,
juriști, psihologi, etc., ceea ce ne va permite cercetarea fenomenelor sus-menționate într-un
mod mai accesibil, mai adecvat de înțeles și prin urmare, mai real pentru medicina socială,
pentru practică în general. Despre aceste și alte puncte de vedere, cu scopul explicării
1
conceptului de bioetică socială v-om vorbi în continuare, abordînd metodologia, definiția
acestui fenomen, statutul, obiectul de studiu al acestuia, arealul de probleme şi conceptele
cheie.

§ 3.1. Cu privire la dificultățile metodologice şi conceptuale în interpretarea

bioeticii sociale: unele observaţii şi precizări

Analiza literaturii științifice și filosofice contemporane atît din ţară cît şi de peste
hotarele ei, ne demonstrează faptul că termenul " bioetica socială " practic nu s-a folosit,
mai mult decît atît, pînă în anul 2010, în studiile și publicațiile relevante este foarte rar
întîlnit. Exemple, care confirmă cele spuse mai sus sunt multe. În materialele publicate în
cadrul a 16 conferințe științifice internaționale și a celor 3 culegeri de articole ce poartă
denumirea de "Strategia de supraviețuire în contextul bioeticii, filosofiei şi medicinei"
(anii 1995-2011, Chișinău, Republica Moldova), 4 congrese naționale de bioetică cu
participare internațională (anii 2001-2010, Kiev, Ucraina), 10 conferințe științifice
internaționale "Lecturi saharoviene: probleme ecologice ale secolului XXI" (2001-2010,
Minsk, Republica Belarus), conferințe științifice internaționale pe bioetică (2009, Lviv,
Ucraina), (2009, Moscova, Rusia), 7 simpozioane științifice internaționale și seminare pe
Bioetica (2000-2008, Kiev, Ucraina), în materialele multor conferințe științifice, sute de
monografii, culegeri de articole științifice, manuale și materiale didactice pe etica
biologică, publicate în multe țări din Europa și alte regiuni ale lumii, conceptul de
"bioetică socială" nu a fost nici măcar menționat, cu toate că există și excepții. Începînd cu
anul 2010 încep să apară lucrări ştiinţifice referitor la acest subiect, dar despre aceasta v-
om vorbi puţin mai tîrziu.
În acest context este logic să ne întrebăm: de ce acest sociofenomen a ieşit din
cîmpul de vedere a cercetătorilor şi practicienilor şi nu a devenit (aproximativ pînă în
anul 2011) un obiect de studiu aprofundat și cuprinzător din partea filosofilor și oamenilor
de știință, ceea ce de fapt reprezintă o cerinţă foarte importantă în evoluția civilizației
contemporane, în dezvoltarea paradigmelor etice în epoca tehnologiilor planetare. Este
complicat de a oferi un răspuns adecvat la acestea și alte întrebări similare, din această
cauză avem nevoie de unele explicații şi clarificări preliminare.

2
 Mai întîi de toate, trebuie să recunoaștem că în ceea ce privește gradul de
dezvoltare a conceptelor de bioetică, evaluarea morală a implementării bio- și
nanotehnologiilor şi ingineriei genetice în practica biomedicală, necesitatea dezvoltării
strategiei de supravieţuire a omenirii în mod nejustificat s-a pierdut din vedere. O astfel de
situație vine în contradicţie cu logica dezvoltării cunoştinţelor științifico-filosofice
contemporane, cu specificul și manifestarea lor, iar circumstanța menționată generează
mai multe întrebări decît răspunsuri. Faptul indicat s-a întîmplat probabil din cauza că
cercetătorii din domeniul eticii biologice atît în sens larg, cît și în sens îngust şi
consumătorii ei nu sunt dispuși să vadă (sau nu doresc să recunoască) în acest fenomen
(bioetica socială) o nevoie specială. În consecință utilizarea acestuia în expertiza etică a
unora sau altora acțiuni umane, în activitatea științifico-practică, în alte evenimente
publice cu caracter atît pozitiv, cît și negativ, în special în arealul sănătăţii lipseşte chiar
lipsește. Prin urmare nu apar cerințe și caracteristici specifice care ar scoate acest concept
din contextul general al cunoştinţelor bioetice, concept care ar putea fi descris prin
termenul "bioetica socială".
Intenția și dorința de a delimita, defini şi stabili statutul, obiectul de studiu și arealul
de probleme ale bioeticii sociale în cadrul cunoștințelor bioetice (în interpretare extinsă),
raportul dintre acestea, nu ne-a fost impus de către cineva în mod accidental. Ritmul și
tempoul dezvoltării problemelor globale ale contemporaneității, tehnologiilor avansate
planetare (informaţionale, umaniste, umanitare, biologico-genetice, nanotehnologiile, etc.),
generează o mulțime de „cunoştinţe periculoase”. Aceste consecințe negative pentru
omenire necesită să fie prognozate şi anticipate, analizate şi evaluate din punct de vedere
socio-bioetic. Momentul nominalizat îi va permite societății, structurilor sale ierarhice de
administrare să definească mai profund și să implementeze mai eficient în practica
biomedicală instrumentariile și mecanismele cu un caracter moral, juridic și aplicativ-
metodologic, să le folosească mai efectiv în scopul modernizării şi transformării
paradigmelor contemporane ale sănătăţii la crearea condiţiilor pentru umanizarea și
umanitarizarea acesteia.
Următoarea concretizare: astăzi, în literatura filosofico-ştiinţifică, se vehiculează pe
larg conceptele de „filosofie socială” și „sociocognitologie”, „biologie socială” și
3
„medicină socială”, „cibernetică socială” şi „informatică socială”, „informaţia socială” și
„entropia socială”, „memoria socială” şi „memoria biologică” etc., concepte care tot mai
eficient sunt folosite cu succes în activitatea științifico-practică. Prin analogie, noțiunea de
"bioetică socială" (sociobioetică), ar fi corect, probabil, să fie introdusă în aparatul
conceptual al ştiinţei contemporane (și în filosofie), concept care ar reflecta într-un mod
mai adecvat și specific conținutul uman al cunoştinţelor bioetice. Cercetările asupra
naturii și manifestării specifice a unor fenomene sociale neobişnuite, mai întîi de toate în
domeniul sănătății publice cum ar fi homosexualitatea, sterilizarea, incestul,
sadomasochismul, stigmatizarea, etc., precum și gradul lor de bioetizare, toate acestea ar
majora nivelul de adaptare socio-culturală a bioeticii la tradițiile moral-religioase și la
acomodarea normelor juridice în diferite fragmente ale realității sociale.
Acest fapt este evident. Or concomitent menționăm că noi nu căutăm această
noțiune printre cele existente, utilizarea căreia ar purcede ca la rezolvarea problemei deja
formulate, dar introducem un nou concept pentru a evidenția problema, a cărei justificare
(sau nejustificare) a fenomenului științific nou (sociobioetica), care pînă acum, după cum
s-a menţionat deja, practic nu se foloseşte, dar care trebuie să fie implementat, pentru că
aceasta o cere strategia de supraviețuire a civilizației contemporane, activitățile umane de
zi cu zi, în lumea biomedicală şi în sistemul sănătăţii.
O altă explicție, a patra la rînd, se referă la problema definiției bioeticii sociale,
care pe parcursul studiului acestui sociofenomen neordinar reprezintă poziția-cheie.
Bioetica socială, de exemplu, nu poate fi cercetată ca o latură socială sau ca o parte a eticii
biologice. Aici apare întrebarea: ce parte a bioeticii poate fi considerată sociobioetică?
Răspunsul nu este evident, după cum ni se pare nouă, în plus, devine dificil, poate chiar
imposibil, atunci cînd trbuie să specificăm aceste momente.
Într-adevăr, bioetica în concepţia lui V.R.Potter este știința supraviețuirii, care
"trebuie să fie nu doar o știință, dar o nouă înțelepciune, care ar reuni cele mai importante
și necesare elemente - cunoștințele biologice și valorile umane" [13, c. 9]. Bioetica – scrie
el într-un alt articol de mai tîrziu este "o orientare a culturii spre utopiile vitale în scopul de
a supraviețui" [14, c. 4], ceea ce pentru societate este "să supună unui control critic, să
păstreze și să transmită cunoștințele, înțelepciunea și valorile, care garantează
4
supraviețuirea generațiilor prezente și viitoare, îmbunătățirea calității vieții și păstrarea
demnității umane" [14, c. 13]. Din aceste judecăţi și interpretări rezultă că bioetica acoperă
majoritatea problemelor socio-morale, astfel încît sociobioetica poate contempla "după
chipul său" acest fapt, adică să ia locul de "observator", renunțînd la analiza acestor
probleme .
A cincea concretizare se referă nemijlocit la metodologia stabilirii statutului și
obiectului de studiu al bioeticii sociale. Această problemă, de asemenea, este imposibil de
a o rezolva în mod tradițional, prin diferenţele de specie şi de gen pentru că sociobioetica
în mod inerent, prin statutul său nu este genul (tipul) de etică biologică, evidenţiată pe
baza unor criterii formale, clar definite (sau atribute). Statutul bioeticii sociale este altceva
şi nu este asociat cu metoda tipologică (tradiţională) de clasificare a fenomenelor
(sistemelor). O astfel de abordare în vederea identificării esenţei fenomenului, a obiectului
său de studiu, metodologic ar fi simplist, poate chiar primitiv şi nu ne-ar permite să
dezvăluim profunzimea sa, caracteristicile, specificul, cîmpul de probleme, locul și rolul
său în spațiul sănătăţii publice şi a societăţii în general. Aici este necesar de a se căuta
diverse opțiuni flexibile cu scopul determinării statutului și obiectului de studiu al bioeticii
sociale, precizînd conținutul său specific. De exemplu, în baza acestor metode nestandarde
ar fi posibil de a fixa esența conceptului, lucru care ar permite elucidarea caracteristicilor
sale specifice, cum ar fi: interdisciplinaritatea și subtilitatea, caracterul de sistem complex
și de destinație aparte, structura socioculturală centaurică, etc., luîndu-se în considerare
faptul că aceasta reflectă fenomene complexe și contradictorii ale lumii moderne. Cele din
urmă (contradicțiile), de regulă, sunt legate, pe de o parte, de caracteristicile etice ale
oamenilor cu acțiuni negative, cu tradiții şi obiceiuri arhaice din societate, cu diversitatea
lor în diferite regiuni ale lumii, iar pe de altă parte - cu noile descoperiri în domeniul
științei și tehnicii, cu evaluarea lor morală.

§ 3.2. Explicaţii descriptive ale bioeticii sociale: succes sau eșec?

Am putea aduce mai multe concretizări şi (explicații), dar și ceea ce am menţionat

pînă acum ne permite să facem un pas metodologic decisiv în direcţia alegerii unei noi
5
abordări netradiționale în definirea esenței, statutului şi arealului de probleme a
sociobioeticii. Acest fenomen misterios, care încearcă să-şi facă loc printre cunoștințele
bioetice undeva în primul deceniu al secolului XXI merită mai multă claritate și
originalitate în interpretarea și explicarea sa.
În publicațiile sporadice de astăzi consacrate studiului sociobioeticii domină, de
regulă, definițiile de ordin descriptiv ale acestui fenomen, în lipsa aspectelor
metodologice, precum și reperelor de cheie în explicarea și analiza acestei forme specifice
de cunoaștere morală. De exemplu, autorul român Şăitan Troian în discursul său "Abordări
contemporane în bioetica socială" în cadrul conferinței științifice internaționale dedicată
problemelor de educație din domeniul eticii biologice, ce a avut loc în anul 2006 în
București (România), doar pomenește acest fenomen, atingînd problema homosexualităţii
și nimic mai mult, accentuînd totuși, că aceasta din urmă poate deveni o problemă a
sociobioeticii, dat fiind faptul că homosexualii alcătuiesc 4% din populația românească [5,
p. 347]. O asemenea explicaţie a bioeticii sociale este simplistă și merită anumite
completări. Specificul fenomenului cercetat, statutul său în această interpretare rămîne în
umbră, modul de abordare a explicării sale nu este evidenţiat și ca urmare, se distanţează
în mod semnificativ de la esența obiectului bioeticii sociale, conținutului și problematicii
sale.
În același stil ne explică esența bioeticii sociale un alt autor român Leontin Popescu.
În cartea sa "Bioetica și perspectiva creștină" (2009) el încearcă să analizeze fenomenul de
"bioetică socială" fără careva explicaţii cu privire la esența conceptului dat, evoluția
acestuia, interconexiunea sa cu alte fenomene, cum ar fi, de exemplu, cu etica biologică.
El doar le propune cititorilor denumirea capitolului cinci al lucrării sale drept "Bioetica
socială" [3], fără a face o explicație asupra conceptului dat, despre natura şi specificul lui,
despre definiția, obiectul de studiu și statutul său, relația sa cu bioetica, de parcă capitolul
nu este dedicat analizei bioeticii sociale. În continuare găsim o analiză detaliată şi
impunătoare a fenomenelor: homosexualitatea, transsexualitatea, suicidul, alcoolismul,
dependenţa de droguri și de fumat, dar de pe poziții tradiționale, ca și cum nici nu există
denumirea capitolului sus-menţionat. Desigur, fenomenele menționate anterior, nu pot fi
studiate în afara bioeticii sociale, în afara esenței și statutului ei, lucru care cu regret nu se
6
face astăzi în multe lucrări consacrate bioeticii. O astfel de interpretare este mai mult una
descriptivă, să nu zicem una declarativă, înţeleasă intuitiv, neoferindu-se explicații și o
metodologie clară. Nu putem să vorbim aici despre un succes în explicarea bioeticii
sociale.
O altă interpretare a conceptului de bioetică socială o găsim în articolul lui
Constantine B. Skouteris "Bioetica socială și bioetica creștină", publicat în revista
„Bioethica” a Universităţii din Cluj - Napoca (2010, România) . Autorul susține că
"bioetica socială este mai mult o nouă perspectivă pentru ființele umane, decît o ştiinţă”
[4, p. 9]. Din păcate, în articol nu se menţionează despre esenţa și traiectoria acestei
perspective. Analizînd relația dintre bioetica socială și cea creștină, Constantine B.
Skouteris încearcă să delimiteze conținutul și natura acestor concepte. În acest sens, el
menţionează că "bioetica socială ... cercetează ființa umană ca o ființă biologică și se
foloseşte de om în activitatea sa pentru a supraviețui" [4, p. 10].
Corect, în opinia noastră, aici se menţionează faptul că cunoştinţele bioeticii sociale
se află în interiorul spațiului bioeticii (în sens larg al cuvîntului), dar o astfel de explicație
nu ne demonstrează nimic referitor la natura sociobioeticii, criteriilor în baza cărora se
determină statutul ei, sau ce parte (sau configurație) a cunoștințelor bioetice alcătuiesc
cunoștințele bioeticii sociale. Concretizările ulterioare pe care le v-om găsi în articolul
menţionat, din păcate, nu conțin concluzii cu referinţă la interpretarea conceptului de
bioetică socială, obiectul de studiu și rolul său în societate. "Bioetica creștină, - afirmă
Constantine B. Skouteris - nu trebuie să cerceteze personalitatea în dimensiunea ei
biologică, dar într-un mod combinat, complex, unde personalitatea cu identitatea biologică
și cea escatologică se unesc într-un punct [4, p. 13]". În acelaşi timp bioetica socială,
concretizează el, «este "o deontologie globalizatoare" şi nu este absolut irelevantă în
istoria și tradiția secularizării creștinismului» [4, p. 11]. Este dificil ca pe baza unor astfel
de constatări să delimităm caracteristicile esenţiale ale bioeticii sociale, să stabilim ce
procese sunt studiate în urma interacțiunii bioeticii cu societatea, care fenomene
acționează ca factori determinanți în stabilirea esenţei și statutului conceptului analizat de
noi.

7
 § 3.3. Abordarea sistemico-activitațională şi cea sinergetică în interpretarea
esenţei bioeticii sociale

Comentariile asupra interpretărilor de mai sus pot continua, dar și cele menţionate
ne arata că o astfel de abordare în studiul bioeticii sociale parţial are dreptul la viaţă, însă
atunci devine problematic, ca să nu spunem imposibil, evaluarea bioetizării segmentului
social şi nivelului de adaptare a eticii biologice la societate, fapt esenţial la definirea unui
nou tip de bioetică (cu statutul său specific), la fel şi metoda sa de studiu. Metodele
descriptive folosite la interpretarea bioeticii sociale, la identificarea specificului ei,
rolului şi locului acesteia în conţinutul cunoştinţelor bioetice şi în consecinţă la
dezvoltarea strategiei asigurării securităţii planetare sunt un obstacol serios pentru
cercetătorii fenomenelor sus menţionate şi nu permit aprecierea puterii bioeticii sociale la
consolidarea civilizaţiei contemporane în lupta împotriva crizei antropoinvaironmentale
globale, care ar putea duce omenirea la un omnicid planetar.
La dezvaluirea esenţei statutului şi obiectului de studiu al bioeticii sociale momentul
cheie, în opinia noastră, devine necesitatea găsirii unor nuanţe specifice în procesele ce au
loc în momentul "ciocnirii" (intersecției) sociumului şi a cunoştinţelor bioetice, în
interacţiunea sociosferei cu principiile morale (norme şi reguli) ale eticii biologice. În zona
de contact ale acestora se produce un efect sistemico-sinergetic, deci apar fenomene noi de
o natură deosebită, care aşteaptă să fie cercetate.
Societatea şi bioetica fiind sisteme deschise, neliniare, neechilibrate și
autoorganizate interacţionează mereu şi se autoinfluenţează. Pe de o parte, societatea se
bioetizează treptat, tot mai mult se socializează sub influenţa cunoştinţelor bioetice, iar pe
de altă parte - etica cu prefixul "bio", ciocnindu-se cu societatea şi contactînd cu membrii
ei, sub influenţa tradiţiilor şi obiceiurilor, dogmelor religioase şi particularităţilor
naţionale, etc., tot mai mult se adaptează la segmentele sociosferei şi anume se
acomodează socio-cultural la valorile spirituale ale comunităţii, la normele etice şi chiar
juridice ale unui anumit stat sau regiune a lumii, etc. Asistăm aici la apariţia şi formarea a
două procese noi, neordinare, reciproc opuse de natură socio-culturală - bioetizarea
societăţii şi adaptarea bioeticii, care trebuie amănunţit şi detaliat să fie studiate, pentru a

8
identifica tendinţele apariţiei şi dezvoltării lor, pentru a găsi modalitatea de evaluare a lor
şi chiar a fi măsurate cantitativ.
Bioetizarea societăţii şi adaptarea eticii biologice, fiind nişte procese socioculturale
noi şi neordinare sunt caracterizate prin indicatori calitativi şi cantitativi. Este dificil, poate
chiar imposibil ca să determinăm raportul lor exact, care variază în mod constant de la o
ţară la alta, de la o regiune la altă regiune, de la o perioadă istorică la alta, de la o confesie
religioasă la alta, etc. Pînă în anii '70 a secolului XX, cînd influenţa problemelor globale
asupra dezvoltării durabile (socionaturale) a societăţii a fost aproape de zero, desigur
predominau indicatorii calitativi ai acestor fenomene care, împreună cu caracteristicile
cantitative erau nesemnificative. Criza antropoinvaironmentală globală a sporit "arealul de
activitate" atît a bioetizării societăţii cît si a adaptării bioeticii, a multiplicat factorii
calitativi, care influențează dezvoltarea durabilă şi a minimalizat factorii cantitativi.
Maximizarea factorilor bioetici calitativi în strategia de dezvoltare socionaturală
prin minimizarea acelor cantitativi reprezintă o problemă bioetică complicată în contextul
elaborării strategiei de supravieţuire a omenirii. Această problemă nu poate fi rezolvată
fără studierea şi modelarea preliminară a rolului şi locului paradigmelor informaţionale,
intelectuale şi noosferice în strînsa lor relaţie de interacţiune cu factorii bioetici [18, c. 99-
100] în procesul de constituire a unui astfel de concept teoretic. Care ar fi esența noțiunii
de bioetizare a segmentelor sociosferei?

§3.4. Bioetizarea societăţii - concept-cheie în explicarea

chintesenței bioeticii sociale

În opinia noastră, anume bioetizarea, devine o sursă nelimitată, deoarece n-are

tendinţe să scadă datorită particularităților conţinutului său ideal. Cu toate acestea, nu
este corect să ne imaginăm că sporirea, cantitativă da şi calitativă a conţinutului
fenomenului de bioetizare a societăţii este doar un proces de acumulare continuă a unor
"unităţi" neschimbătoare de informaţie bioetică (norme, reguli, principii morale).
Acumularea într-adevăr are loc, dar nu printr-un proces pur cumulativ, adică pe parcursul
transformării atît a informaţiei bioetice înmagazinate cît şi a celei primite și produsă (în
general aceasta are loc sub forma diverselor interpretări ale fenomenelor biomedicale şi
9
biosociale, inclusiv şi evaluarea morală a cercetărilor ştiinţifice), dar într-un alt aspect.
Aceasta este, mai degrabă, modelul de "modificare (transformare) bioetică a sociumului",
unde informaţia bioetică produsă, primită şi prelucrată nu doar se plusează cu cea
înmagazinată, dar substanţial o înnoiește şi o generalizează în conformitate cu tradiţiile
fragmentului realităţii sociale existente, cu tezaurul moral şi religios al acestuia, cu legile
de ordine şi de drept ale statului dat.
Trebuie de adăugat, că cea mai mare valoare o reprezintă acea parte a informaţiei
bioetice (adaptate şi uneori, neadaptate), datorită căreia mişcarea spre sferele practice şi
alte tipuri de activitate a Homo Sapiens-ului reprezintă în sine un proces care permite
intensificarea procesului de socializare a oamenilor (sociumului), precum şi stabilirea
dezvoltării societăţii în condiţii de siguranţă.
Este evident că informaţia morală este cea mai importantă pentru bioetizarea
societăţii, al cărei conţinut îl constituie principiile şi legile, normele şi regulile sale,
precum şi tehnologiile planetare scientofage cu scopul de a le difuza în spaţiul social. Pe
baza acestora se desfăşoară procesul de introducere a eticii biologice în viaţa societăţii,
provocînd aici diferite tipuri de efecte pozitive şi negative (consecinţe), care luate
împreună de asemenea se încadrează în fenomenul de bioetizare.
Cu toate acestea bioetizarea nu poate fi considerată și interpretată doar ca un
instrument. O astfel de abordare pentru identificarea esenţei sale se va pomeni doar
mecanicistă, adică va reduce analiza bioetizării numai la partea tehnică a sa, adică la
influenţa formală a eticii biologice asupra societăţii. Dacă e să fim de acord cu o
asemenea părere, atunci acest proces pare neutru (din punct de vedere ideologic, politic şi
sociocultural), ceea ce nu corespunde realităţii, deoarece consecinţele sale depind de
efectul sistemic şi chiar sinergetic, care apare în rezultatul interacţiunii bioeticii şi a
societăţii. Prin urmare, abordarea instrumentalistă a interpretării bioetizării este unilaterală,
parţială, incompletă şi prin urmare, limitată. Evidenţiind doar mijloacele de activitate,
această metodă de cercetare este nu numai nesistemică şi non-complexă, dar şi nu ne
dezvăluie vectorul sociocultural al conţinutului bioetizării.
Bioetizarea – este, în primul rînd, o activitate, axată spre implimentarea principiilor
metodologice şi a imperativelor, normelor şi regulilor bioeticii în mediul social, cu toate
10
consecinţele care reies din aceasta. În procesul sistemico-activitațional de bioetizare
interacţionează toate componentele activității şi anume subiectul, obiectul, mijloacele,
necesităţile, condiţiile, scopurile, rezultatele etc. Apariţia şi implementarea diferitor cerinţe
(standarde şi nestandarde) şi principii ale eticii biologice în sociosferă, în lumea
biomedicală, mai întîi de toate, duce la modernizarea şi chiar transformarea întregului
sistem de activitate a omului, cum ar fi cea biomedicală, ştiinţifică, de cercetare,
tehnologică, ingineriei genetice, informaţionale, etc., în care "se înscrie" bioetica.
Elementele revoluţionare care cauzează schimbări radicale în mediul social sunt noile
mijloace de activitate, obiectivele, condiţiile şi rezultatele bioetizării.

§ 3.5. Adaptarea bioeticii la fragmentele lumii sociale - cerință majoră

în activitatea umană

Or, vorbind despre definiția bioeticii sociale, statutul acesteia, obiectul de studiu şi
arealul de probleme din punct de vedere a abordărilor activitațional-sistemică şi
sinergetică, trebuie să luăm în considerație nu doar impactul permanent al cunoștințelor
bioetice asupra societății, dar, așa cum s-a menționat anterior, și efectul advers al
sociumului asupra eticii biologice - adaptarea acesteia. Faptul nominalizat este un alt
aspect important în procesul de căutare a obiectului de studiu al sociobioeticii, a esenţei
acestui fenomen. Este important să menționăm, că însăși bioetica în rezultatul acestei
interacțiuni suferă modificări esenţiale profunde, uneori transformînd radical traiectoria
evoluției sale.
Adaptarea (acomodarea) la nivelul sociocultural este determinată mai întîi de toate
de natura activă și energică a indivizilor. În societate, cea din urmă (natura), este
determinată de scopul activității, necesității, condițiilor, normelor și regulilor sociale și
moral-culturale, modalităților de atingere a acestora și de sancționarea pentru abaterea de
la aceste imperative. Aici vorbim despre acomodarea cunoștințelor bioetice, adică despre
adaptarea lor la percepția unei anumite părți a omenirii, iar în cazul în care este pus ca
obiectiv noosferizarea societății, atunci către întreaga populație a planetei [19, c. 131-133].
Desigur, principiile și regulile morale ale bioeticii au purtătorii lor - oamenii,
inclusiv savanți, filosofi, teologi, lideri religioși, practicieni ş.a. Din această cauză, cînd

11
vorbim despre adaptarea bioeticii trebuie de luat în calcul și intersectarea punctelor de
vedere a acestor persoane cu conceptele și tradițiile morale existente în unele sau în alte
fragmente ale sociumului şi pe care ni le dorim să le bioetizăm. Prin urmare, la nivelul
relațiilor umane, adaptarea este identificată cu capacitatea unor oameni de a dialoga cu
alții și deasemenea de a se înțelege și de a se interpreta reciproc, în loc să se respingă.
Apropo, aici ar fi binevenita existența unei toleranțe deosebite - bioetice, ce i-ar permite
omenirii să aducă la un numitor comun, cel puțin parțial, cerințele unice ale eticii biologice
[28, p. 170-174].
E logic și util să evidenţiem cîteva opțiuni de interacțiune adaptivă a bioeticii și
societăţii, străduindu-ne totodată să minimalizăm perioada de acomodare: (1)
actualizarea conținutului bioeticii, adică, cerințele sale etice se modifică în funcţie de
normele și regulile morale ale fragmentului concret al realităţii sociale, iar partea etico-
morală a căruia rămîne neschimbată, tradițională și nu suferă nici o transformare; (2)
subordonarea fragmentului realității sociale la cerinţele morale ale cunoștințelor bioetice,
care la rîndul lor nu se schimbă, dar deseori modifică și chiar transformă principiile
tradiționale şi regulile bioetice a sociumului dat. De exemplu, bioetica contemporană nu se
reduce la etica Pămîntului, sau la etica aplicativă și nici la etica medicală, etica sănătății,
etica ecologică, etica invaironmentală, etica deontologică, dar le include pe toate în
structura sa ca părți componente. Fiind în același timp metodologie și ideologie a
medicinei contemporane şi un mod specific de viață, ea nici nu interzice nimic și nici
nimic nu permite, dar recomandă și atrage atenția societății asupra aspectelor morale ale
problemelor ecologice şi biomedicale, a biotehnologiilor, asupra acţiunilor științei și
tehnicii legate de posibilele amenințări asupra vieții pe Pămînt sau pierderii sănătății
umane. Ideologia (și metodologia) bioeticii, fiind mai conservativă ţine sub ținta sa morală
acele metode ale științei și practicii, noile tehnologii, care nu contribuie la dezvoltarea unei
strategii adecvate pentru o dezvoltare durabilă a civilizației moderne și îmbunătățirea
calității vieții individului; (3) respingerea, ostilitatea – nu este doar o subordonare
(cucerire) a sociumului față de principiile morale vechi, dar o schimbare creativă,
constructivă și radicală a acestuia, prin care cunoștințele bioetice noi renunţă la scopurile
general-recunoscute, nu reacționează brusc, dar propune scopuri noi și folosește o
12
metodologie nouă, noi modalități de atingere a acestora, ce corespund cerințelor strategiei
contemporane de dezvoltare inofensivă a civilizației actuale.

§ 3.6. Cu privire la statutul, subiectul şi domeniul problemelor bioeticii sociale în

interpretarea sa netradiţională

Dacă e să vorbim mai detaliat, este logic ca să privim bioetica socială ca un tip
specific de etică biologică, ca un fenomen complex care implică, pe de o parte, devenirea
toleranţei bioetice şi a moralităţii colective (sociumului) la toate nivelurile materiei vii
(bioetizarea societăţii), iar pe de altă parte - ca o reflecţie bioetică specifică, considerată în
acest caz ca o nouă înţelepciune, ca un mod specific de viaţă, o nouă mentalitate, o nouă
ideologie şi o politică specială cu privire la problemele lumii biomedicale (adaptarea
bioeticii). Bioetica socială este un gen al bioeticii, care are ca obiect de cercetare
procesul de bioetizare a societăţii şi de adaptarea eticii biologice la socium în relaţia lor
de interacţiune şi interconexiune. Concretizînd această definiţie, putem afirma că bioetica
socială, dobîndind un astfel de statut, are ca scop evaluarea gradului de bioetizare a
societăţii şi nivelul de adaptare a eticii biologice la fragmentele realității sociale. Cu alte
cuvinte, statutul bioeticii sociale este determinat complet de conţinutul şi orientarea
socioculturală a proceselor de bioetizare a societăţii şi de adaptare a bioeticii.
Abordarea activitațional-sistemică şi cea sinergică au un rol important în
evidenţierea statutului şi obiectului de studiu al bioeticii sociale şi ne permit mai adecvat
să descoperim forțele esenţiale nu doar ale bioeticii sociale, dar şi ale eticii biologice în
general, de exemplu, ne permit nu numai să declarăm, dar şi să argumentăm
multiculturalismul bioeticii, care apare ca rezultat al adaptării celei din urmă (bioetice) şi
prin urmare, poate fi depistat astăzi în toate colţurile lumii şi desigur, este determinat prin
diferite culte religioase, prin tradiţii socioculturale, prin trăsături naţionale (etnice) şi
altele, chiar şi prin divirsitatea sistemelor de justiţie a statului de drept.
Arealul (cîmpul) de probleme ale bioeticii sociale include de chestiuni etico-morale
acute ale cunoştinţelor "periculoase", ale medicalizării, ale sporirii populaţiei planetei, ale
agresivităţii, vandalismului, violenţei şi terorismului, ale armelor biologice şi chimice, ale
traficului de fiinţe umane, bătrîneţei, canibalismului și sadomasochismului, ale
13
altruismului şi ascetismului, ale prostituţiei, incestului, abuzului de droguri şi de alcool,
ababdonului, invalizilor şi veteranilor, ale orientărilor sexuale netradiţionale, ale
stigmatizării, sterilizării, suicidului, pedepsei capitale, ale eutanasiei, clonării, avortului,
mamei surogat, ale bolnaviilor de SIDA, ale celor bolnavi psihic, ale persoanelor fără
adăpost, ale intoleranţei naţionale etc. Aceste şi alte fenomene similare, care nu sunt
menţionate aici, necesită astăzi un studiu sistematic şi complex, folosind multiple metode
de cercetare cantitative (statistice) şi calitative, luînd în consideraţie caracterul lor
(fenomenelor) interdisciplinar şi integrativ la intersecţia mai multor domenii ale
cunoaşterii atît natural-ştiinţifice, cît şi socio-umanistice şi principial acest proces de
executat permanent sub strictul vizor al cunoştinţelor bioeticii sociale. Arealul de probleme
ale bioeticii sociale are un caracter dilemic şi într-u totul corespunde caracterului discursiv
al eticii biologice într-o societate civilă matură. Aceste probleme trebuie să fie permanent
discutate, şi să nu ne mulţumim cu rezultatele deja obţinute. Ultima remarcă este deosebit
de importantă dacă e să vorbim despre elaborarea unei strategii teoretice de supravieţuire a
omenirii, instituirea unui sistem adecvat al sănătății.

§ 3.7. Locul și rolul bioeticii sociale în elaborarea și implementarea

strategiei de supraviețuire

Este evident faptul că unul din cele mai importante şi intrigante momente ce
urmăreşte cititorul din momentul anunţării temelor de cercetare de tipul esenţa şi
conţinutul bioeticii globale, corelarea şi interrelaţia acesteia cu bioetica socială, în
special, ar fi următorul: de ce avem nevoie de astfel de discuţii sau astfel de cercetări? Nu
sunt acestea prea teoretizate sau chiar prea exagerate? Altfel spus ‒ o intenţie negativă se
implică în domeniul cercetării cunoaşterii bioetice, interpretate într-un sens larg al
cuvîntului. Reieşind din cele menționate, considerăm că este necesar în mod anticipat de
precizat discursul nostru cu anumite comentarii.
Mai întîi de toate, ţinem să vă amintim că problema primordială a ştiinţei
contemporane şi în mod special al filosofiei în contextul desfăşurării crizei globale
antropoinvaironmentale, care poate duce la un omnicid planetar, reprezintă crearea şi
implementarea amplă în practica socială a strategiei supravieţuirii omenirii. Făcînd o
14
retrospectivă a anilor '90 ai secolului trecut, atunci cînd pentru prima dată în materialele
didactice filosofice de la catedră a apărut paragraful cu denumirea „Filosofia
contemporană – filosofie a supravieţuirii” – nu toţi colegii interpretau acest fenomen într-
un mod univoc. Astăzi însă practic nimeni nu este împotriva unei astfel de paradigme, sau
altfel spus - împotriva unei astfel de precizări ale filosofiei contemporane. Filosofia tot
mai amplu şi mai intensiv se încadrează în strategia de supravieţuire şi în realizarea
practică a acesteia.
Astăzi sunt bine cunoscute şi funcţionează cu succes un şir de instrumentare cu sens
filosofic în cadrul realizării paradigmei asigurării securităţii civilizaţiei contemporane,
printre ele de rînd cu informatizarea şi intelectualizarea societăţii, ecologizarea,
globalizarea și noosferizarea celei din urmă, un loc deosebit îi revine bioeticii. Despre
acest fapt la acest capitol în mod direct ne relata încă în anul 1970 Van Ranseller Potter în
primul său articol „Bioetica – ştiinţă a supravieţuirii”, articol care ulterior devine primul
compartament al monografiei „Bioetica: o punte spre viitor” (1971) [13]. Încă atunci
autorul argumentează necesitatea implementării componentei morale în strategia de
supravieţuire. Astăzi a sosit momentul de a crea mecanismele de realizare a acestei
strategii. În acest context ne propunem să ne implicăm în limita posibilităţilor noastre la
rezolvarea acestei probleme.
Tematică nominalizată a fost relatată de noi la două simpozioane ştiinţifice la Kiev
(2006 şi 2008) şi viza rolul componentei bioetice în paralel cu componenta noosferică şi
informaţională în strategia de supravieţuire [29, c.140-142; 18, c.99-100]. Însă din start
dorim să amintim faptul că aceste enunţuri şi argumente iniţial purtau un caracter
descriptiv sau chiar declarativ şi nu posedau argumente elocvente, aflîndu-se în afara
esenţei conceptelor de bioetizare a sociumului, care în comun cu adaptarea bioeticii la
fragmentele sociouniversului reprezintă obiectul de studiu şi esenţa bioeticii sociale.
Un alt moment important poate fi descris prin faptul că civilizaţia contemporană se
confruntă cu un şir de probleme globale, printre care există astfel de chestiuni,
soluţionarea cărora necesită, dacă nu absolut, atunci în mare măsură, implicarea bioeticii
globale [9, p.3-8], sau a eticii dezvoltării planetare, pe care o v-om aborda- o prin prisma
bioeticii sociale.
15
 Să scoatem în evidenţă cîteva din aceste probleme: (1) demografică, care presupune
în limitele ideologiei ecogeice de a realiza o revoluţie axigenică ( -2% anual, un copil în
familie, în loc de sporirea nulă a populaţiei de pe Terra, după V.R. Potter); (2)
consumismul iraţional; (3) diminuarea diversităţii morale [30, c. 116-125].
Bioetica socială, caracterizînd gradul de bioetizare a societăţii şi nivelul de adaptare
a bioeticii în raport cu sociumul, în mod evident influenţează inițierea şi devenirea
bioeticii la nivel global. Acest fapt se întîmplă din mai multe considerente, dar în primul
rînd din cauza că bioetizarea, fiind o activitate direcţionată spre implementarea principiilor
morale ale bioeticii în spaţiul social, prin definiţie formează o conştiinţă bioetică adecvată
şi în anumite limite unitară la majoritatea cetăţenilor planetei şi ţinînd cont de toate
consecinţele acestui proces putem afirma că ea devine funcţională în cadrul strategiei de
supravieţuire (se referă şi la acomodarea bioeticii). Altfel spus, bioetica socială prin
intermediul bioetizării sociumului şi acomodării bioeticii pas cu pas se transformă într-un
mecanism specific, care oferă eticii biologice trăsături planetare. Se poate afirmă că sub
influenţa ei are loc transformarea pe etape a eticii vieţii în bioetică globală, proces extrem
de complex și complicat, deoarece necesită depăşirea în practică a manifestării diversității
morale existente în societate ce reprezintă o barieră serioasă în devenirea bioeticii
universale. Astăzi faptul nominalizat reprezintă principalul „duşman” al bioeticii globale,
principalul obstacol în formarea toleranţei morale planetare.
Existenţa diversităţii eticii biologice, după cum s-a menționat, este recunoscută
practic de către toţi reprezentanţii ştiinţei şi filosofiei, care sunt preocupați de problemele
teoretice şi practice a eticii vieţii. De exemplu, bioeticianul nord-american Tristram H.
Engelhardt Jn. în lucrarea sa „Fundamentele bioeticii creştine. Perspectivă ortodoxă”
(2000) accentuează în mod direct existenţa unei diversităţi morale şi respectiv a bioeticii.
„Pluralismul poziţiilor morale – parte componentă a specificului postmodernismului, -
declară autorul, - reprezintă doar un aspect al provocării de către moralitatea
contemporană. Şi asta din cauza că este imposibil de a armoniza bunătatea cu dreptatea şi
pretenţiile faţă de perspectiva morală universală şi obligaţiile morale particulare etc.”[1, p.
138]. În opinia noastră această poziţie este expusă destul de clar. Mai tîrziu, în articolul
„De ce nu există bioetică globală?” [27, c.74-82], autorul ajunge la o altă concluzie –
16
concluzie ce se axează pe necesitatea omenirii de a focaliza atenţia asupra problemei
diminuării pluralismului moral şi oferă cîteva recomandări, care după părerea noastră, sunt
prea simpliste, dar în acelaşi timp utile în plan practic.
Despre aceasta v-om discuta puţin mai tîrziu, însă accentuăm faptul că mecanismele
bioeticii globale ce se referă la realizarea strategiei supravieţuirii necesită o abordare şi
dezvoltare mult mai argumentată. Limitarea la metodele descriptive ale enunţării acestora,
enunţuri, care deseori se transformă în simple declaraţii fără o argumentare adecvată, după
părerea noastră, este un anacronism ce necesită depăşire. De exemplu, cunoscutul teolog
german Hans Küeng în lucrarea sa „Responsabilitatea globală: în căutarea unei noi etici
globale” (1991) enumeră un şir de idei cheie, care ar putea sta la baza moralei universale,
printre care: libertate dar şi responsabilitate; egalitate dar şi diversitate; frăţia bărbătească
dar şi solidaritatea feminină; nu doar existenţa dar şi coexistenţa; nu doar productivitate
dar şi armonie cu mediul înconjurător; nu doar toleranţă dar şi ecumenism [2, p. 221].
După cum observăm, aceste idei într-un mod fragmentar dezvăluie unele cerinţe faţă de
etica globală, cerinţe pe care noi în general le acceptăm, dar numai în prezența unei
sistematizări, complexităţi şi unei metodologii clare, ce ar defini acest concept. Aceasta, în
primul rînd.
În al doilea rînd, un alt autor Engelhardt T.N. jn. în lucrarea menţionată mai sus
supune unei critici dure organizaţiile internaţionale cum ar fi UNESCO, atunci cînd
acestea susţin manifestările pluralismului moral şi bioetic, de exemplu, în Declaraţia
UNESCO cu referinţă la bioetică şi drepturile omului 2002-2005. Exemplul nominalizat
apare drept încercare de a căuta metode netradiţionale, ce se referă la armonizarea diferitor
principii şi imperative morale ale bioeticii şi eticii dezvoltării planetare. Acelaşi lucru s-a
întîmplat şi la seminarul de la Chişinău în anul 2009, organizat de către UNESCO. Scopul,
nu prea nobil, de a interpreta bioetica în mod „diversificat” şi într-o explicare mai extinsă
purcede spre evidențierea a cinci trasee în evoluţiia bioeticii din anul 1970 pînă în prezent
(bioetica timpurie a lui Potter, bioetica lui Hellegers, bioetica nord-americană a lui
Beauchaups şi Childress bazată pe principism, bioetica şi biodreptul vest-europian a lui
Kemp şi Reindorf, care la fel se bazează pe principism şi bioetica globală a lui Potter
(1988, 2001)).
17
 În spaţiul postsovietic, o analiză profundă a conceptului de bioetică globală şi
universală î-l găsim în lucrările filosofului ucrainean S. V. Pustovit [15]. Teoretic, autoarea
nominalizată, depistează începuturile bioeticii în premizele lui Potter despre bioetica
globală ca o unitate, simbioză între etica medicală şi etica invaironmentală. O interpretare
originală a acestui concept îl găsim în ultimul articol a lui Potter (2001) „ Bioetica
globală: orientarea culturii către utopiile mai vitale cu scopul de a supravieţui” [14, c. 4-
14]. Din multitudinea de variante în căutarea esenţei bioeticii globale din acest articol am
atras atenţia asupra unui lucru şi anume - interpretarea eticii biologice la scară planetară
în contextul social. Noi, prelungind gîndurile marelui V.R.Potter, concretizăm, că cea din
urmă reprezintă un tandem al bioetizării societăţii şi adaptării bioeticii, fapt care în mod
obiectiv şi obligatoriu determină reducerea diversităţii morale în socium, fapt ce
corespunde cerinţei de bază a unificării eticii planetare.
Bioetizarea ca instrument de realizare a strategiei de supravieţuire are menirea de a
influenţa formarea conştiinţei bioetice adecvate la majoritatea cetăţenilor din diferite părţi
ale lumii,chiar a întregii planete, transformîndu-se într-o pîrghie ce provocă bioeticii
dimensiuni globale. Altfel spus, este necesară o modificare raţională eşalonată a eticii
biologice în bioetică globală, lucru ce nu e uşor de realizat. Însă anume la această etapă a
realizării strategiei de supravieţuire, bioetica (potteriană) trece într-o altă dimensiune -
iniţierea şi devenirea bioeticii globale ca „o orientare a culturii către utopiile mai vitale, cu
scopul de a supravieţui”.
Astfel, diminuarea sau limitarea pluralismului bioetic, adică extinderea procesului
globalizării bioeticii, necesită şi este apt de a fi realizat prin intermediul bioetizării
sociumului şi a adaptării bioeticii. Atunci cînd discutăm despre perspectivele dezvoltării
bioeticii globale, devine evident faptul că dimensiunile acestui proces în mare măsură sunt
definite de asemenea de intensitatea manifestării mecanismelor ce dau naştere bioeticii
sociale, adică a conceptelor cheie - bioetizarea sociumului şi adaptarea bioeticii.
În continuare putem menţiona faptul că bioetica globală, implicînd în sine etica
medicală şi cea invaironmentală, permite dezvoltarea şi supravieţuirea instantanee a
societăţii. În acelaşi timp ca domeniu de cunoaştere în devenire, bioetica comunității
planetare ce se află într-o strînsă legătură cu sociobioetica, manifestîndu-se şi definindu-se
18
prin acest fenomen, în lipsa căruia ar fi imposibil să se dezvolte şi să manifeste propriu zis.
Acest lucru şi constituie chintesenţa sociobioeticii. Aici este necesar de a aduce încă un
argument practic, care ar putea apropia traiectoria de evoluţie a eticii biologice şi a
bioeticii globale propriu-zise. Ni se propune ca să împărţim bioetica în două părți:
„bioetica pentru prieteni” şi „bioetica pentru străini” [Engelhardt H. T. Jr., Sibiu, 2005].
Prima, fiind o bioetică de conţinut şi a doua - o bioetica de procedură, devin capabile să
apropie etica biologica de bioetica globală (prin consens).
Conform celor relatate anterior concluzia este una clară - în afara sociobioeticii,
bioetica globală poate fi privită doar ca o declaraţie. Bioetica globală, după cum
observăm, reprezintă o realitate,însă specifică, integră în realizarea strategiei de
supravieţuire în contextul bioeticii sociale. La scară planetară, bioetica este definită în
mare măsură de conţinutul şi gradul de manevrare a sociobioeticii, de puterea de influenţă
a paradigmei bioeticii asupra societăţii şi adaptarea inteligentă a acesteia la diverse
fragmente sociale. Bioetica globală este o construcţie teoretico-practică deosebită, creată
de către teoreticieni şi practicieni, de experţi în diferite domenii, preponderent din
domeniul bioeticii, bio- şi nanotehnologiilor, geneticii, etc. şi are drept scop constituirea a
unei astfel de bioetică ce are la bază sociobioetica şi care ar putea fi acceptată de
majoritatea populaţiei Terrei în limitele şi în numele unei strategii unice a dezvoltării
acceptabile şi stabile a societății şi respectiv a supravieţuirii civilizaţiei contemporane.
În concluzie, putem accentua faptul că apariția și formarea conceptului de bioetică
socială, concept ce se defineşte prin răspîndirea și implementarea în sociosferă a
principiilor, normelor şi regulilor morale ale bioeticii și concomitent influenţa mediului
social asupra manifestării acestora, reprezintă o problemă ce nu este inventată artificial. Ea
apare drept rezultat al dezvoltării tehnologice şi influenţa acesteia asupra cunoaşterii etice
(gîndirii etice) şi a manifestării în societate a reprezentărilor ce ţin de caracterul planetar a
experienţei morale, experienţă ce e extrem de necesară în devenirea conştiinţei noosferice,
a intelectului şi a mentalităţii noosferice, elemente fără de care este greu să ne închipuim
formarea unei civilizaţiei noosferice. Astfel, bioetizarea societăţii şi adaptarea bioeticii
devin instrumente importante ce permit trasarea traiectoriei noosferice, adică
transformarea sociosferei în noosferă, tranziţia civilizaţiei contemporane spre o dezvoltare
19
durabilă, socionaturală. Anume acest fapt ne-ar permite depăşirea crizei
antropoinvairomemtale planetare şi a omnicidului global.
Bibliografie
1. Engelhardt Tristram H. Jn. Fundamentele bioeticii creștine. Perspectivă ortodoxă. – Sibiu: Deisis,
2005. – 507 p.

2. Küeng Hans. Global Responsibility: In Search of a New World. – N.Y.: Cross road, 1991. – 324 p.

3. Popescu Leontin. Bioetica și perspectiva creștină. – Brăila: Editura Istors a Muzeului Brăila, 2009. –
184 p.

4. Skouteris Constantine B. Bioetica socială şi bioetica creştină // Studia Universitatis Babeş–Bolyai

Bioethica. – Cluj-Napoca. - Anul LV 2 /2010. -106p.
5. Şăitan Troian. Abordări contemporane în bioetica socială // Educaţia în Bioetică şi Drepturile
Omului în România. – Bucureşti: Comisia Naţională a României pentru UNESCO, 2006. – 440 p.

6. Ţîrdea Teodor N. Sănătatea omului din perspectiva abordării umaniste şi tehnologiilor biomedicale:
analiză bioetico-teoretică // Bioetica, Filosofia şi Medicina în strategia de asigurare a securităţii
umane cu desfăşurarea în cadrul acesteia a Mesei rotunde „Fundamentele bioetice ale cercetărilor
biomedicale şi genetice”/ Materialele Conferinţei a XVI-a Ştiinţifice Internaţionale. 12-13 noiembrie
2010. Redactor responsabil d.h.ş.f., prof.univ. Teodor N.Ţîrdea. – Chișinău: CEP „Medicina”, 2010. -
280 p.

7. Ţîrdea Teodor N. Bioetica socială în raport cu etica biologică: analiză metodologică și teoretico-
comparativă // Strategia supraviețuirii din perspectiva bioeticii, filosofiei și medicinei / Culegere de
articole științifice. Vol.2. Red. responsabil dr. hab. în bilos., prof. univ. Teodor N. Țîrdea. - Chișinău:
Print-Caro, 2012. – Р. 10-14.

8. Ţîrdea T. N. Medicalizarea societății din perspectiva bioeticii sociale: tendințe și probleme // Anale
ştiinţifice USMF „Nicolae Testemiţanu”. Vol.2. / Probleme actuale de sănătate publică şi
management. Zilele Universităţii. 17-19 octombrie 2012. Ediţia a XIII-a. – Chişinău: CEP
„Medicina”, 2012. - P. 519-524.

9. Ţîrdea Teodor N. Bioetica globală: utopie sau realitate specifică?// Științele socio-umanistice și
progresul tehnico-științific / Conferință științifică interuniversitară. Materialele comunicărilor
științifice. 5 aprilie 2013. – Chișinău: Editura „Tehnica-UTM”, 2013.- 257 p.

10. Летов О.В. Биоэтика и современная медицина. – Москва: РАН ИНИОН. Центр гуманитарных
научн.-информ. исслед. Отдел философии, 2009. – 252 с.

11. Петров В.И. Биоэтика и медицина – союз ради жизни // Биоэтика. Федеральный научно-
практический журнал. – 2008. - №1(1). – С.3-11.

12. Петров В.И., Седова Н.Н. Качество жизни и здоровье // Здоровье человека:
социогуманитарные и медико-биологические аспекты. – Москва: Институт человека, 2003. –
288 с.

13. Поттер В. Р. Биоэтика: мост в будущее. – Киiв: Видавец Вадим Карпенко, 2002. - 216 с.

20
14. Поттер В. Р. Глобальная биоэтика: движение культуры к более жизненным утопиям с целью
выживания // Практична фiлософiя. - 2004. - №1. – С.4-14.

15. Пустовит С.В. Глобальная биоэтика: становление теории и практики (философский анализ).
– Киев: Арктур-А, 2009. – 324 с.

16. Сьогодення i бiоетика [ред. колегiя: Ю. I. Кундiев (вiдп.ред.) ма in.] - Киiв: ВД «Авiцена»,
2011. – 400с.

17. Цырдя Т.Н. Проблема дефиниции социальной биоэтики // Актуальнi питання сучастноi
биомедичноi етики та деонтологii / Матерiали Науково-практичного семiнару, 14 жовтня 2011
р., Киiв. – Киiв: НАНУ, 2011. - 46 c.

18. Цырдя Т.Н. Информационно-интеллектуальная и биоэтическая составляющие – важнейшие

звенья современной стратегии выживания человечества: теоретико-методологический
анализ // Бiоетика науки та технологiй: проблеми та рiшення / Матерiали V Мiжнародного
симпозiиту з бiоетики. 9-10 жовтня 2008, м. Киïв. – Киïв: Видавництво „Cфера”, 2008. – 104 c.

19. Цырдя Т.Н. Ноосферизация – путь к безопасному развитию // Четвертые Илиадевские чтения.
Цивилизация на рубеже тысячелетии: Материалы международной научно-практической
конференции. Курск, 14 – 15 мая 2002. – Курск: Изд. центр «ЮМЭКС», 2002. - 260 с.

20. Цырдя Т.Н. Становление биоцентрической методологии – императив этики эпохи высоких
глобальных технологий // Человек в пространстве болезни: гуманитарные методы исследования
медицины. Сборник научных статей. – Саратов: Издательский центр «Наука», 2009. - 430 с.

21. Цырдя Т.Н. Социальная биоэтика: теоретико-методологические аспекты // Экологический

Вестник. Научно-практический журнал. - Минск: 2011. - №2. – С. 95-100.

22. Цырдя Т.Н. Статус, предмет и проблемное поле социальной биоэтики: методологический
анализ // Биоэтика. Федеральный научно-практический журнал. – Волгоград: 2012. - № 1. – С.
5-11.

23. Цырдя Т.Н., Семенюк Э.П. Биоэтика в системе современной науки: философско-
методологический профиль // Strategia supraviețuirii din perspectiva bioeticii, filosofiei și
medicinei / Culegere de articole științifice cu participare internațională. Vol. 3. Red. resp. dr. hab. în
filosofie, prof. univ. Teodor N.Țîrdea. – Chișinău: CEP „Medicina”, 2013. - P. 3-16.

24. Цырдя Т.Н. Биоэтизация социума и адаптация биоэтики – ключевые понятия в экспликации
природы социальной биоэтики // Етичнi проблеми профiлактичноï медицини: вплив довкiлля,
харчування та умов працi наздоров'я населення / Матерiали VI Мiжнародного симпозiуму з
бiоетики. 11-12 жовтня 2012 р., Киïв: «Арктур-А», 2012. - C.71-73.

25. Цырдя Т.Н. Социальная и глобальная биоэтика: сравнительно-методологический анализ //

П'ятий національний Конгрес з бiоетики з міжнародною участю. 23-25 вересня 2013. Київ,
Україна. – Київ: НАН України, НАМН України, МОЗ України, 2013. – С.148-149.

26. Цырдя Т.Н. Ноосферная стратегия безопасного развития в контексте глобальной биоэтики:
теоретико-методологический анализ // Матерiали I Мiжнародноï мiждисциплiнарноï науково-
практичноï конференцii «Формування нового свiтогляду як основа стратегii сталого розвитку»
присвяченоï 150-рiчню з дня нарождення академика, першого президента Украiнскоï Академiï

21
 наук Володимира Ивановича Вернадського (14-16 березня 2013 року). – Львiв: Видавництво
РВВ НЛТУ Украiни, 2013. – С.117-119.

27. Энгельгардт Х.Т. Почему не существует глобальной биоэтики?- Москва: Человек, 2008, №1. –
С-74-82.

28. Ţîrdea Teodor N. Toleranța bioetică în asigurarea comunicării sociale: configurații teoretico-
metodologice // Dialogul civilizațiilor: etică, educație, libertate și responsabilitate într-o lume în
schimbare / Materialele Conferinței științifică internațională. Or. Chișinău, 2013. – Chișinău: S.n.,
2013 Tipogr. „Almor-Plus”. – 252 p.

29. Цырдя Т.Н. Единство феномена биоэтики и ноосферной парадигмы в стратегии обеспечения
безопасного развития современной цивилизации // Развиток идей бiоетики у европейскому
контекстi / Материали IV Мiжнародного симпозiуму з бiоетики. 11-12 травня 2006 р. Киев. -
Киев: Сфера. 2006. – C.140-142.

30. A se vedea: Ţîrdea Teodor N., Ursul A.D. Securitatea ecologico-demografică a omenirii din
perspective paradigmei noosferice: analiză sociofilosofică // Науковi i освiтянськi методолочii та
практики. Випуск 6-7. – Киïв: ЦГО НАН Украïни. 2013-2014. – 279 с.

22