GETO-DACII SI LEGATURILE CU ALTE POPOARE

Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-
un număr mai mare de state și ocupau un teritoriu cuprins între:
râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunăre (sud) și Carpații
Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est
peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la
Dunărea panonică". Grecii le spuneau dacilor geți, iar romanii daci.

Geto-dacii au fost legătura dintre peninsula Balcanica si Europa.

Astfel ei au intrat in legătura cu mai multe popoare preluând de la acestea o
serie de elemente culturale pe care le-au adaptat apoi la propriile lor tradiţii.
Geto-dacii au fost un popor indo-european, ramura nordica a tracilor. Ei erau
numiți geți de către greci si daci de către romani.Geto-dacii erau organizați
in triburi si locuiau in așezări numite „dava”. Societatea lor era împărțita în:
tarabostes(aristocrați,nobilime)şi robostes sau comati(oameni liberi):
agricultori,meșteșugari, negustori. Pe întregul teritoriu al geto-dacilor au fost
găsite arme, obiecte de uz casnic, ceramica şi unelte de fier, toate acestea
fiind dovada unei civilizații înfloritoare.
 Geto-dacii au fost menționați pentru prima data (in anul 514 î.Hr.) de către
Herodot, in lucrarea „Istorii”. El relatează expediția regelui persan Darius I
împotriva sciților.
De acolo aflam ca geții au fost înfrânți cu toate ca Herodot spune ca erau
„cei mai drepți si mai viteji dintre traci”. Alături de aceste lucruri Herodot
oferă si multe alte informații prețioase. Dacii erau politeiști, iar zeul central
era Zamolxis.
Prima menționare în documente istorice a denumirii de “daci”este făcută de
către Iulius Caesar, un istoric roman, în Războiul galic. Războiul civil
Civilizația și cultura dacilor a avut în spațiul carpato-dunărean
o dezvoltare de câteva sute de ani și a atins nivelul cel mai înalt în
perioada secolelor I î.Hr - sec. I d.Hr.
Legături cu alte popoare
Cu lumea geto-daca, orasele elene de pe tarmul Pontului Ospitalier aveau
legaturi vechi, incepute cu multe generatii in urma, de cand primii colonisti
din Milet si din Heracleea hotarasera sa se aseze statornic la Histria, apoi
Callatis si la Tomis, vanzand capeteniilor si fruntasilor geti, stapanitorii in
stanga si in dreapta Istrului (Dunarii), ceramica, vinuri alese, untdelemn,
podoabe sau tesaturi in schimbul granelor, sarii, lemnului, si fireste, al
sclavilor.
Geto-dacii au intrat in contact cu mai multe popoare, care i-au influențat:
perși,sciți, greci,celți etc. Cele mai durabile influente asupra geto-dacilor au
fost exercitate de catre greci si romani.Colonizarea greaca a făcut o legătură
durabila între geto-daci şi greci. Aşa cum era de aşteptat, în scurtă vreme de
la venirea grecilor pe litoralul Mării Negre, între aceştia şi geţii din
Dobrogea se stabilesc legături.
Din punct de vedere militar, între greci şi geţi au existat atât momente de
colaborare, cât şi de confruntare. Astfel, în anul 339 î.Hr., geţii îi sprijină pe
grecii atacaţi de sciţi. În anul 335 î.Hr., Alexandru Macedon îi atacă insă pe
geţii din Dobrogea.
În plan economic, relaţiile comerciale intense dintre cele două părţi
determină progresul economic al geto-dacilor. Aceştia preiau de la greci
moneda (până atunci geţii făcând schimburi comerciale doar în natură, troc),
roata olarului şi tehnici de metalurgie. Grecii importau din Dobrogea grâne,
ceară, miere, piei de animale, lemn, şi le dădeau geto-dacilor vin, undelemn,
ceramică de lux, obiecte de podoabă.
De asemenea, geţii mai preiau de la greci elemente de arhitectură şi de
vestimentaţie – căciula pileus era inspirată de boneta frigiană. Geţii au scris
pentru prima dată folosind alfabetul grec şi de-abia după aceea pe cel latin.
În ciuda tuturor acestor preluări geto-dacii au dat naştere unei civilizaţii
originale, înfloritoare. Ei nu doar au preluat elemente din civilizaţia
grecească, ci le-au adaptat la particularităţile lor.
Câteva colonii greceşti mai importante au fost: Histria si Tomis (Constanţa)
şi Callatis (Mangalia). Aceste orașe grecești au devenit într-un timp destul de
scurt mari centre economice. Apoi, în sec I î.Hr. ele au fost cucerite de către
romani.

STINDARDUL DACILOR
 ORGANIZAREA SOCIALA A DACILOR

Cine au fost dacii? Parte a vastei populaţii indoeuropene, mai târziu tracii
care au rămas în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi-au luat numele de daci
ori de la presupusul dar neatestatul cuvânt "daca" (pumnalul dacic) ori dintr-
un cuvânt asemănător cu frigianul "doas" (lup), în antichitate obişnuindu-se
ca triburile să-şi ia numele armei specifice sau al animalului totemic
(stindardul dacic fiind capul de lup cu trup de blaur). Părerile sunt împărţite.
Cert este că deşi erau un popor unitar lingvistic şi din punct de vedere al
obiceiurilor, aşa cum ne transmit autorii antici, triburile din Câmpia
Munteniei îşi spuneau ,,geţi” iar cei din interiorul arcului carpatic îşi
spuneau ,,daci”. Teoria care se vehiculează în cercurile de istorici, spune că
denumirile celor două grupări de triburi au rămas de la cele mai puternice
triburi din fiecare zonă mai sus menţionate.
Geto-dacii după cum se poate urmări din izvoarele antice, erau
asemănaţi cu popoarele nordice. Ei erau tipul clasic arian-blond: părul
blond-roşcat, ,,pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără
păr” , ochii albaştri-verzi
Îmbrăcămintea ca şi înfăţişarea, era aceeaşi la marea majoritate a populaţiei,
indiferent de clasă socială sau regiunea teritorială. Bărbaţii aveau iţari de
cămaşă până la genunchi, crăpată pe margini în dreptul coapselor, prinse la
mijloc cel mai adesea cu un brâu subţire, rareori cu brâu lat de piele sau
stofă groasă.Exclusiv pentru nobili erau căciuliţele care le indica rangul, cele
pentru vară erau făcute din pânză de in iar cele pentru iarnă din lâna, uneori
din blană de oaie întoarsă cu părul în interior. Femeile, aveau purtau o
cămaşa încreţita la gât, cu mâneci scurte, şi o fustă, uneori o catrinţă. Unele
femei purtau şi basma.
Statul dac nu corespundea tiparului vremii. În acea vreme era în vigoare
orânduirea sclavagistă. Dacii nu erau organizaţi în acest mod dar nici nu
rămăseseră la orânduirea gentilică fiind mult mai dezvoltaţi, ei fiind
organizaţi după acelaşi model ca şi cel cunoscut în literatura de specialitate
sub denumirea de ,,mod de producţie asiatic”. Formaţiunea socială existentă
în Dacia nu este comuna primitivă deoarece legăturile dintre membrii obştii
nu se bazează pe legături de rudenie ci pe cerinţele economice de vecinătate.
Nu erau organizaţi după modelul statului sclavagist deşi se cunosc cazuri de
sclavagism, dar acestea nu formează un fenomen social.Nu se poate vorbi de
feudalism deoarece în Dacia forma de proprietate este obştea sătească care
nu exclude însă forma de proprietate privată, pământurile în speţă (dacii
fiind un popor agricultor) nu erau propritatea exclusivă a regelui sau a
nobililor. În regimul de stat dacic întâlnim impozitele (în natură), muncile
obşteşti (în oaste, la construcţia cetăţilor sau pentru asigurarea continuităţii
producţiei) şi războaiele (jafurile externe cu exclusivul scop de a destabiliza
puterea romană la sudul Dunării sau cuceriri în teritoriile locuite de daci dar
sub stăpânirea altor popoare pentru întărirea puterii interne).
 Formaţiunea socială dacică nu constituie o treaptă intermediară între
comuna primitivă şi sclavagism ori feudalism. Ea este o formaţiune de sine
stătătoare ce se caracterizează prin existenţa claselor sociale, a
contradicţiilor dintre ele.
Clasele sociale din Dacia erau trei: nobilimea, preoţimea şi oamenii de rând.
Nobilimea, clasa care se afla la conducere, este cunoscută sub denumirea de
tarabostesi (cuvânt dacic) iar mai târziu sub denumirea pileaţi (cei care
purtau pilleum la autorii latini) şi recunoscută după celebrul pilleum.
Societatea dacică era organizată pe clanuri, familia având continuitate în cele
mai diverse domenii, inclusiv în succesiunea la conducere. Această
succesiune însă la daci era una de tip agnatic, adică tatălui nu îi urmă pe tron
fiul ci fratele său sau un nepot de unchi. Preoţii erau o clasă aparte. Şi din
această clasă erau oameni înstăriţi care se aflau în funcţii de conducere, unii
ocupând chiar postul de vicerege (de exemplu Deceneu pe vremea lui
Burebista şi Vezina pe vremea lui Decebal). Dar existau şi preoţi care nu
aveau proprietăţi (cum sunt medicii care umblau prin străinătate sau asceţii).
Oricare ar fi fost averea lor, aceşti oameni erau mai mult decât respectaţi
ajungeau să fie veneraţi (aşa cu s-a întâmplat cu însuşi Zamolxe sau la o
scară mai mică preotul Deceneu). A treia clasă socială, oamenii de rând,
cunoscuţi sub denumirea de comaţi (pletoşi în latină) deoarece aceştia nu
purtau căciuliţă pe cap astfel văzându-li-se părul bogat.
Izvoarele istorice sunt în număr mic, destule pentru a face un tablou
destul de complet al vieţii în Dacia, destul de puţine pentru a lasă loc la
multe întrebări fără răspuns, dar pentru a caracteriza poporul dac este de
ajuns citatul lui Herodot: „dacii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.
Dacii aveau o preferinţă pentru construcţia davelor: margine de terasă,
izolată printr-un şanţ adânc, rar amenajat, cu vedere asupra terenului larg,
lânga un curs de râu mare. Aşezate la 30–50 kilometrii una de alta davele
erau reşedinţe tribale. Fiecare avea o rază de dominare şi de acţiune, fiind
centre de producţie, de cult, de viaţă socială şi comerţ.
 CITATE DESPRE DACI

1. Împăratul Traian, despre geto-daci :

“Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume,
nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin
de la slăvitul lor Zamolxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își
schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea
decât alții călătoriile.”
2. Pitagora, despre geți (“Legile morale și politice”)
“Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La
geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre
toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”
3. Strabon, despre Burebista („Geografia”)
“Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul
Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare
față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților
cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de
romani.”
4. Horațiu, despre pericolul dacic în secolul I î.Hr.(Ode)
“Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte interne, să fie nimicită de către
daci și etiopieni: aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii – n.n.) se
pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”
5. Dio Cassius, despre Decebal („Istoria Romană”)
„Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor,
asupra cărora în vremea aceea domnea Decebal. Duras, care domnise mai
înainte, lăsase lui Decebal de bună voie domnia, pentru că era foarte priceput
în planurile de război și iscusit în înfăptuirea lor, știind să aleagă prilejul
pentru a-l ataca pe dușman și să se retragă la timp. Dibaci în a întinde curse,
era un bun luptător și se pricepea să folosească izbânda, dar și să iasă cu bine
dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un dușman de
temut pentru romani”
6.Iordanes, Getica
“… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu
doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l
vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale
arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând
eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă
regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentala…”
SARMISEGETUZA