CUPRINS:

INTRODUCERE 3

CAPITOLUL I. CONCEPŢIA ECONOMICĂ A NOŢIUNII DE PROFIT ŞI RENTABILITATE 11

1.1. NOŢIUNEA, GENERALE PRIVIND NOŢIUNEA DE PROFIT. TIPOLOGIA ACESTUIA 11

1.2. NOŢIUNEA, GENERALE PRIVIND NOŢIUNEA DE RENTABILITATE. TIPOLOGIA ACESTEIA 15
1.3. SARCINILE ŞI SURSELE INFORMAŢIONALE ALE ANALIZEI PROFITULUI ŞI A RENTABILITĂŢII 32

CAPITOLUL II. ANALIZA PROFITULUI ŞI A RENTABILITĂŢII LA ÎNTREPRINDEREA SA

„MAGIC” 38

2.1. ANALIZA STRUCTURII PROFITULUI PERIOADEI DE GESTIUNE PÂNĂ LA IMPOZITARE. 39

2.2. ANALIZA PROFITULUI DIN ACTIVITATEA OPERAŢIONALĂ. 42
2.3. ANALIZA PROFITULUI BRUT. 44
2.4. ANALIZA INDICATORILOR DE RENTABILITATE. 51

CAPITOLUL III CĂILE ŞI DIRECŢIILE DE PERFECŢIONARE A ACTIVITĂŢII SA

„MAGIC” 64

3.1 CĂILE DE MAXIMIZAREA A PROFITULUI 64

3.2. CĂILE DE SPORIRE A RENTABILITĂŢII 67

CONCLUZII 75

BIBLIOGRAFIE 78

2
INTRODUCERE

Actualitatea temei. Procesul de privatizare, de liberalizare a preţurilor şi activităţilor

economice, deşi sunt componente esenţiale ale economiei de piaţă, s-au dovedit a fi insuficiente
în vederea constituirii unei economii de piaţă eficace. Capacitatea redusă de autofinanţare,
insuficienţa de mijloace circulante, preţurile înalte la resursele financiare şi energie,
necompetivitatea producţiei şi pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere, conducerea
administrativă greoaie n-au permis întreprinderilor s-ă facă faţă noului sistem economic, ci,
dimpotrivă, a condus la o stare dezastruoasă a acestora.
În decursul ultimului deceniu volumul producţiei industriale s-a redus cu 63%,
capacităţile de producţie se utilizează doar la nivelul de 10-30%. Mai mult de jumătate din
numărul întreprinderilor industriale generează pierderi, unele abia de-şi acoperă cheltuielile.
Drept rezultat, creşte numărul întreprinderilor falimentare, iar economia Republicii
Moldova este ameninţată de pericolul dezindustrializării. Pornind de la situaţia creată, problema
centrală în practica economică contemporană a devenit căutarea unor soluţii eficiente de
redresare economică şi financiară a acestui sector de maximă importanţă pentru însăşi existenţa
Republicii Moldova. Procesul de elaborare a soluţiilor menţionate trebuie conceput, însă, cu
evaluarea rezultatelor înregistrate de sectorul întreprinderilor industriale pentru a se reuşi
identificarea factorilor şi a cauzelor care le-au generat. Şi în acest sens, diagnosticul este chematt
să devină fundamentul acestor soluţii.
În acest context, tema prezentei lucrări se dovedeşte oportună, deoarece pe o direcţie de
studiu de un apreciabil interes teoretic şi, îndeosebi pragmatic.
Scopul lucrării constă în studierea, cercetarea şi evidenţierea metodelor progresive ale
diagnosticului şi estimării rezultatelor financiare a întreprinderilor Republicii Moldova.
Scopul propus a impus rezolvarea următoarelor sarcini:
1) examinarea riguroasă a sistemului de indicatori ce reflectă rezultatele financiare ale
unităţilor de producţie, conţinutul lor, metodele de calcul şi apreciere;
2) descrierea metodelor diagnosticului şi aprecierea indicatorilor financiari sub aspectul
complexităţii legăturilor reciproce dintre indicatorii rezultativi şi factorii corelaţi;
3) calculul şi aprecierea influenţei factorilor respectivi asupra modificării indicatorilor
rezultativi;
4) evidenţierea rezervelor interne de majorare a rezultatelor financiare şi elaborarea
măsurilor concrete pentru mobilizarea lor pe viitor;

3
 5) perfecţionarea mecanismului analitic în domeniul temei de cercetare în baza
rezultatelor financiare şi posibilităţilor utilizării ei pe parcursul elaborării programului
previzional de dezvoltare a unităţilor de producţie;
În baza scopului lucrării autorul a elaborat următoarea structură a tezei, care constă din:
introducere, trei capitole, concluzii, bibliografie şi anexe referitoare la informaţia utilizată din
rapoartele financiare pe anii 2006-2007 de la întreprinderea analizată.
În CAPITOLUL I: „Concep’ia economică a noţiunii de profit şi rentabilitate” se studiază
conceptele teoretice privind profitul şi rentabilitatea. Se studiază importanţa, sarcinile
diagnosticului şi sursele informaţionale, legătura reciprocă dintre raportul financiar şi bilanţul
contabil prin intermediul indicatorilor generalizatori de eficienţă şi concordanţa indicatorilor
privind rezultatele financiare şi rentabilitate.
În CAPITOLUL II: „Analiza profitului şi a rentabilităţii la SA „Magic”” S-a studiat
concepte teoretice privind rezultatele financiare şi rentabilitatea. S-a efectuat nemijlocit analiza
structurii profitului perioadei de gestiune până la impozitare, a profitului din activitatea
operaţională şi a profitului brut, ulterior s-a analizat rentabilitatea activelor, rentabilitatea
economică, cît şi rentabilitatea financiară.
În capitolul III: „Căile şi direcţiile de perfecţionare a activităţii SA „Magic”” S-a studiat
concepte a potenţialului rezultativ al întreprinderii elaborându-se prognoze economice sub aspect
strategic
Metodologia de diagnosticare financiară prezentată în cadrul lucrării este valorificată
practic pe exemplul societăţii cu răspundere limitată „Magic”.
Tema cercetării o constituie studierea rezultatelor financiare ale activităţii de producţie,
influenţa lor asupra viabilităţii acestei activităţi în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, cît şi
modelul analitic ce reflectă etapele de bază ale diagnosticului şi aprecierii acestor rezultate în
dinamica şi în plan strategic.
Obiectul cercetării are un caracter multilateral şi cuprinde aspectele teoretice, metodice şi
aplicative ale diagnosticului şi estimării rezultatelor financiare ale unităţilor de producţie.
Metodologia de diagnosticare financiară prezentată în cadrul lucrării este valorificată
practic pe exemplul societăţii cu răspundere limitată „Magic ”. Această metodologie este cea
propusă de catedra “Analiza activităţii economico-financiare” din cadrul Academiei de Studii
Economice din Moldova, propusă şi ajustată conform condiţiilor şi situaţiei economice create în
Republica Moldova la momentul actual.
Deci, partea practică a lucrării, adică Capitolul II şi Capitolul III este elaborată în baza
materialelor „Magic” SA pentru activitatea desfăşurată în perioada anilor 2006-2007.

4
 "MAGIC" SA a fost fondată şi înregistrată de către Camera înregistrării de Stat de pe
lângă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 29.03.2004 certificatul de înregistrare MD
0027660 pe adresa juridică: MD - Republica Moldova, mun.Bălţi str.I. Franco 19 întreprinderii i
s-a atribuit numărul de identificare de stat -codul fiscal 1004602001896 Conform Statutului
întreprinderii.(Anexa 1,2)
"MAGIC" SA are dreptul de a desfăşura următoarele activităţi economice:
1 Construcţii complete şi parţiale de clădiri şi construcţii inginereşti; construcţii civile;
2 Construcţia de clădiri şi (sau) de instalaţii inginereşti şi de reţele tehnico-edilitare,
reconstrucţiile, consolidările, restaurările;
3 Comerţul cu ridicata pe bază de tarife sau contracte;
4 Activităţi imobiliare pe bază de tarife sau contracte;
5 întreţinerea şi repararea autovehiculelor;
6 Comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate.
Principalul gen de activitate pe perioada anilor 2006-2007 este construcţia spaţiului
locativ la şantierul de construcţie din str. Răduţeanu S. 9,fondată în anul 2004, întreprinderea a
început să activeze în a doua jumătate a anului 2005.
Proporţiile întreprinderii se caracterizează prin următorii indicatori principali obţinuţi în
anul 2005. Au fost valorificate şi executate lucrări de construcţie-montaj în mărime de 24249496
lei.
- Volumul de vânzări - 4035236 lei.
- Personalul angajat 14 persoane.
Întreprinderea nu dispune de licenţe de activitate, cu tocite că obiectul activităţii de bază
îl constituie construcţia complexului de blocuri locative din str. S. Rădăutan. în acest sens,
întreprinderea apelează la serviciile organizaţiilor specializate de construcţie (antreprenori) care
dispun de licenţele respective în domeniul construcţiilor.
În cadrul întreprinderii Î.M. "MAGIC" SA activează trei antreprenori generali la
executarea lucrărilor de construcţie, care dispun de utilaj tehnologic modern. Personalul angajat
la Î.M. "MAGIC" SA deţine în ansamblu un grad de calificare suficient pentru a concepe
obiectivele trasate si respectiv este in puteri si are posibilitatea soluţionării problemelor de
producere cotidiana si de perspectiva. Personalul, integral, dispune de studii superiore, firma
fiind constituită doar dintr-un singur nivel administrativ.
Schema structurii de dirijare a întreprinderii IM „MAGIC” este următoarea:
1. administatorul (directorul general)
2. contabilul-şef
3. contabilul-adjunct

5
 4. economist
5. jurist
6. manager pe vînzări
7. ingineri
Pe piaţa industriei de construcţie societatea este la început de cale. Situaţia financiară la
moment permite de a investi pe perioada anului 2006 peste 100000000 lei. La finele anului 2007
se planifică a da în exploatare trei blocuri locative cu un număr de 350 apartamente.
Contabilitatea este ţinută în baza programului numit "Politica de contabilitate" a
"MAGIC" SA este elaborat in baza "Legii contabilităţii" nr 426 din 04.04.95, "Hotărîrea
Guvernului cu privire la reforma contabilităţii" din 27.12.97, nr.1187, "Ordinului cu privire la
aprobarea si punerea in aplicare a Standartelor Naţionale de Contabilitate si Planului de
conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor" (aprobat de Ministerul
Finatelor la 25.12.97, nr. 174)(Anexa ...).
Societatea are statut de persoană juridică de drept privat, cu scop lucrativ (comercial).
Persoana juridică are in patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest
patrimoniu, poate să dobândească şi să execute în nume propriu drepturi patrimoniale şi
personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamat şi pârât în instanţa de judecată .
După forma sa organizatorico-juridică Societatea este societate cu răspundere limitată.
Societatea obţine drepturile de persoană juridică din data înregistrării de stat în modul
stabilit.
Societatea dispune de bilanţ autonom şi conturi în bănci, are ştampilă cu denumirea sa şi
imaginea emblemei. Societatea se creează pe termen nelimitat. Societatea poate constitui la
rândul său filiale şi reprezentanţe in Republica Moldova şi in străinătate dacă legea nu prevede
altfel.
Societatea se creează pentru desfăşurarea activităţii de antreprenoriat ce prevede
fabricarea producţiei, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, desfăşurată în mod
independent, din propria iniţiativă, din numele întreprinderii, pe riscul propriu şi sub răspunderea
sa patrimonială, de către organele ei cu scopul de a asigura o sursă permanentă de venituri.
Întreprinderea dobîndeşte dreptul de persoană juridică din momentul înregistrării ei de stat,
în modul stabilit.
Fondatorul întreprinderii:

 -aprobă statutul întreprinderii, modificările şi completările lui;

 -stabileşte pentru întreprindere indicii aconomici;
 -asigură întreprinderea cu documentele legislative şi metodico-normative;

6
  -realizează pentru întreprindere a volumului prestărilor de servicii pentru asigurarea
necesităţilor statului, normativelor economice şi a limitelor
 -transmite bunurile şi împuternicirile sale ăn ceia ce priveşte desfăşurarea activităţii
de antreprenoriat managerului conform contractului
 -aprobă utilizarea profitului.
Gestiunea întreprinderea este efectuată de către director, care îşi desfăşoară activitatea
conform legislaţiei, statutului întreprinderii şi contractului încheiat cu firma respectivă.
Responsabilitatea pentru organizarea şi gestiunea activităţii o poartă conducătorul SRL,care
crează condiţiile necesare pentru organizarea corectă a contabilităţii, pentru întocmirea şi
prezentarea oportună a rapoartelor,asigură îndeplinirea riguroasă de către toate subdiviziunile cu
profil economic a –şef privind întocmirea documentelor şi prezentarea informaţiei necesare
pentru ţinerea evidenţei şi completarea rapoartelor financiare.
Contabilul-şef asigură controlul şi reflectarea în conturile contabile a tuturor operaţiunilor
economice efectuate,prezentarea informaţiei operative şi întocmirea rapoartelor financiare în
termenele stabilite,poartă răspundere pentru respectarea principiilor metodologice de organizare
a contabilităţii.
Întreprinderea este obligată:
 -să asigure integritatea, folosirea judicioasă şi reproducţia bunurilor de stat;
 -să onoreze obligaţiile ce decurg din contractele încheiate şi legislaţie
 -să încheie contracte de muncă cu angajaţii;
 să efectueze asigurarea socială, medicală şi alte tipuri de asigurări obligatorii a salariului, să
le sreeze condiţii adecvate pentru activitatea , conform legislaţiei şi contractului colectiv;
 -să achite la timp impozitele şi alte plăţi stabilite de legislaţie
 -să anunţe falimentul ăntreprinderii
 -să prezinte în modul stabilit , fondatorului, organelor de stat respective dările de seamă
statistice şi de alte tipuri;
 -să obţină licenţă, ţn modul stabilit de guvern, pentru a desfăşura activitatea ce necesită
posedare de licenţă.
Întreprinderea SRL “Magic ” nu este foarte mare şi principalele legi şi acte normative
după care se conduce sînt:
 Codul muncii al Republicii Moldova din 28 martie 2003 № 154 – IV;
 Codul fiscal;
 Codul civil;
 Legea Republicii Moldova „cu privire la protecţia muncii”din 2 iulie 1991 № 625 –
XII ;

7
  Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova „Normele
pentru elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie a muncii” № 40 din 16 august
2001;
 Legea contabilităţii;
 Legea cu privire la inventariere;
 şi alte legi ce reglementeaza activitatea economică şi financiară , activitatea de
producţie
Legile care reglementează activitatea de antreprenoriat a întreprinderii „Magic ” sunt
următoarele:
 Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din
31 ianuarie
 Legea cu privire la Societăţile cu Răspundere limitată
 Legea Republicii Moldova „Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de
activitate ” nr. 451-XV din 30 iulie 2001
 Legea Republicii Moldova „Privind înregistrarea de Stat a întreprinderilor şi
organizaţiilor”
 Codul Civil al Republicii Moldova

Conform articolului 9 al Legii Republicii Moldova „Cu privire la activitatea de

antreprenoriat şi întreprinderi” impunerea activităţii de antreprenoriat se face în modul stabilit
de legislaţia fiscală. Principalele acte normative care care reglementează impunerea fiscală la
întreprindere sunt:
 Codul fiscal al Republicii Moldova
 Legea Republicii Moldova „Cu privire la taxele locale” nr. 186-XII din 19 iulie 1994
SRL „Magic ” este subiect al impunerii fiscale, corespunzînd definiţei date de articolul
13 al Codului fiscal al Republicii Moldova, fiind personă juridică care obţine venit din surse
aflate în Republica Moldova pe parcursul perioadei fiscale. Venitul obţinut de întreprindere
corespunde definiţiei art. 18 a) venitul provenit din activitatea de întreprinzător
După cum urmează SRL „Magic ” este plătitor a următoarelor impozite şi taxe generale
de stat:
a) impozitul pe venit: ipozitul pe venit din activitatea de antreprenor; impozitul pe venit
reţinut la sursa de plată din salariu
b) taxa pe valoare adăugată;
c) impozitul privat;
şi a următoarelor impozite şi taxe locale:

8
 a) impozitul pe bunurile imobiliare;
b) taxa pentru amenajarea teritoriului;
c) impozitul pe apă
Legislaţia Republicii Moldova divizează durata muncii pe mai multe categorii –
normală, redusă, incompletă. Durata normală a timpului de muncă la toate întreprinderile nu
poate depăşi 40 de ore pe sîptămînă. La întreprinderea „Magic ”, în legătură cu specificul
domeniului de activitatea al întreprinderii pentru salariaţi a fost introdusă, sîptămîna de muncă de
şase zile lucrătoare. Deoarece durată normală nu poate depăşi 40 ore săptămînal, prin urmare
durata zilei de muncă, determinată de condiţiile impuse de legislaţie, nu poate depăţi 7 ore.
Reglementarea utilizării timpului de muncă în ajunul zilelor de sărbătoare care se stabilesc
suplimentar, restricţii şi facilităţi la durata timpului de muncă (reducerea timpului de muncă cu
oră).
În ceea ce priveşte remunerarea muncii, indiferent de forma de remunerare stabilită la
SRL „Magic ”, aceasta trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de legislaţie. Mărimea
salariilor angajaţilor întreprinderii a fost indicată în contractele individuale de muncă, statul
reglementînd mărimea minimă a salariului, salariile tarifare pentru lucrările speciale, mărimea
compensaţiilor. În cadrul întreprinderii „Magic ” muncă retribuită sub formă de salariu include,
în funcţie de caz:
 Salariul de bază
 Salariul suplimentar
 Alte plăţi de încurajare şi compensaţii.
Retribuirea muncii se face o dată pe lună pentru salariaţi, salariul cărora se stabileşte
conform salariilor lunare ale funcţiei. Plata salariului se efectuează în valută naţională, în afară
de salariu angaţilor întreprinderii, conform pervederilor legislaţiei angajatorul achită impozitul
pe venit reţinut la sursa de plată, conform prevederilor Codului Fiscal al anului gestionar şi
efectuează plăţile în fondul asigurărilor sociale şi în fondul de pensii.
Calcularea retribuţiilor pentru concediile angajaţilor are unele particularităţi. Retribuţia
pentru concedii se calculează pe baza salariului mediu zilnic şi duratei concediului.
Salariul mediu se calculează conform Modului de calculare a salariului mediu aprobat prin
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.426 din 25.11.1992, cu modificările şi completările
ulterioare, care reglementează perioadele, sumele şi tipurile de plăţi incluse la determinarea
salariului mediu.
Principalele acte legislative care reglementează relaţiile de muncă din cadrul
întreprinderii analizate sunt următoarele:
 Codul muncii al Republicii Moldova

9
  Legea Republicii Moldova „Cu privire la retribuirea muncii” nr. 847-XV din 14
februarie 2002
 Legea Republicii Moldova „Privind protecţia muncii” nr. 625-XII din 02 iulie 1991
Impozitul pe venit se calculează şi se plăteşte în conformitate cu legislaţia RM în vigoare,
pe parcursul anului. Impozitul pe venit se plăteşte trimestrial, în forma de plată cu avans, în
măsură de ¼ din impozitul calculat pe anul precedent, dacă suma impozitului pe venit a depăşit
400 lei.
Întreprinderea Î.M. "MAGIC" SAefectuează următoarele transferuri în bugetul de stat şi
local : 115/01 TVA - impozit general de stat , care reprezintă o formă de colectare la buget a unei
părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul
RM , precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor , serviciilor impozabile importate în RM.
Cota acestui impozit este de 20%.Perioada fiscală privind T.V.A. constituie o lună
calendaristică, începînd cu prima zi a lunii.

În perioada curentă din buget a fost restituită sau trecută în cont TVA în sumă de 855121
lei.lei . La finele perioadei de gestiune întreprinderea mai dispune de creanţe la buget privind
TVA în valoare de 2045893 lei.

- 114/10 Impozitul pe imobil – impozitul local , care reprezintă o plată obligatorie la

buget de la valoarea bunurilor imobiliare. Se achită de către subiectul impunerii în
părţi egale nu mai tîrziu de 15 iunie şi 15 octombrie a anului curent . Suma achitată
în perioada de gestiune a constituit 263 lei.
- 122/28 Taxa pe amenajare a teritoriului – reprezintă una din taxele locale, baza
impozabilă a cărora serveşte numărul mediu scriptic anual al salariaţilor, cota este de
10 lei anual pentru fiecare persoană , termenele de plată a taxei şi de prezentare a
dărilor de seamă fiscale sunt în fiacare trimestru pînă în ultima zi a lunii următoare
după trimestrul gestionat.
Astfel în perioda anului 2006 întreprinderea a transferat la buget 894 lei, astfel formîndu-
se o creanţă la buget în sumă de 158 lei.

- 111/01 Impozitul pe venit care a constituit 58896 lei.

- 111/20 Impozit 5% reţinut la sursa de plată a constituit 15425 lei.
- 114/02 Impozitul funciar a alcătuit 11 700 lei.

10
CAPITOLUL I. CONCEPŢIA ECONOMICĂ A NOŢIUNII DE
PROFIT ŞI RENTABILITATE

1.1 Noţiunea, generale privind noţiunea de profit. Tipologia acestuia

“Pentru adaptarea la schimbări
capacitatea de a privi cu câţiva paşi
înainte joacă un rol esenţial………”
Alvin Tofller “Şocul viitorului”

Profitul provine de la termenul de origine latina “proficere” (a progresa, a da rezultate),

prin urmare profitul reprezinta rezultatul pe care-l obtine agentul economic de pe urma scaderii
din valoarea productiei efectiv vandute a cheltuielilor ocazionate cu productia si desfacerea
bunurilor respective. Prin urmare el mai este considerat o forma baneasca sau cu alte cuvinte
materia impozabila astfel ca la dispozitia agentului economic producator el ramane doar venitul
ce rezulta dupa plata impozitului.
Reuşita activităţii antreprenoriale depinde nu numai de organizarea optimă a procesului
transformării factorilor de producţie în bunuri ci şi de efectuarea eficientă a procesului de
consum. Realizarea acestor două procese ca un tot întreg depinde de incertitudine (“Multe
incertitudini ale vieţii economice sunt ca şi şansa de a muri la o anumită vârstă: probabilitatea lor
poate fi calculată şi de aceea, ele trebuie îndepărtate bazându-se pe seama altora. Astfel de riscuri
trebuie să fie incluse între elementele costului de producţie; ele să nu fie o cauză a profiturilor
sau pierderilor, ci să fie deduse pe seama lor. Există totuşi alte incertitudini, care nu pot fi reduse
niciodată la măsuri obiective, pentru că implică situaţii neprevăzute. Singurul risc care ar
conduce la profit…este unica incertitudine care rezultă din exercitarea responsabilităţii finale,
care prin natura sa nu poate fi asigurată, nici capitalizată, nici salarializată.” M. Blaug).
Dacă nu ar exista întreprinderea, atunci agenţii economici ar cunoaşte apriori toate
şansele de obţinere a profitului. În acest caz oferta va spori atât de mult în raport cu cererea încât
cheltuielile şi veniturile producătorilor s-ar echilibra, iar profitul ar fi egal cu zero. Lipsa
profitului, la rândul său, nu ar favoriza dezvoltarea antreprenoriatului. Profitul există în pofida
declanşării concurenţei, echilibrului pe termen lung şi epuizării produsului.
“Profitul nu este o plată care trebuie făcută pentru a obţine o resursă, el este un rest, este
ceea ce rămâne din venit după ce s-au acoperit costurile totale, este rezultatul previziunii
viitorului cu mai mare acurateţe decât au făcut-o ceilalţi concurenţi. El este un venit aleator şi nu

11
un venit forfetat, ceea ce determină pe fiecare agent economic să anticipeze cât mai bine
circumstanţele activităţii sale” C. Popescu, D. Ciucur.
Considerat de mulţi specialişti drept motor al societăţii noastre, profitul constitue
motivaţia obiectivă a întreprinzătorilor şi proprietarilor firmelor. “Motivaţia producătorului este
perspectiva profitului, pe care caută într-o perioadă nespecificată de timp să-l maximizeze”.
În această perspectivă putem spune că toate firmele - indiferent de mărimea sau forma lor
- îşi organizează şi desfăşoară activitatea sub semnul profitului, urmărind profitul care de departe
se prezintă ca fiind criteriul cel mai important de apreciere a activităţii globale a acestora şi,
desigur, singura sursă de dezvoltare a lor. Prin aceasta, profitul contribuie şi la satisfacerea în
perspectivă a unor nevoi potenţiale de consum de bunuri şi servicii, constituind acel element ce
impulsionează pe întreprinzător în organizarea producţiei de noi bunuri şi servicii.
Desigur, noi nu ne propunem a justifica existenţa profitului, plecăm de la realitatea
concretă şi anume de la existenţa profitului în societate, de la faptul că acesta serveşte, la rîndul
lui, la satisfacerea unor necesităţi economice. Cu alte cuvinte, nu punem în discuţie caracterul
moral sau imoral al profitului, ci punem în discuţie efectele benefice ale profitului, sau mai bine
zis, ale obţinerii acestuia, efecte ce se sintetizează în funcţiile pe care acesta le îndeplineşte în
societate. Principalele funcţii ale profitului sunt următoarele:
1. Funcţia de motivare a firmelor, luate în ansamblu, ca entităţi economice şi ale
întreprinzătorilor, şi proprietarilor firmelor respective. Profitul stimulează iniţiativa
economică atît a proprietarilor, cît şi a întreprinzătorilor, el determină acceptarea
riscului de către întreprinzători, şi prin aceasta, contribuie la stimularea producţiei de
bunuri.
2. Funcţia de creştere, ce pune în evidenţă faptul că profitul stă la baza creşterii
producţiei, a dezvoltării firmelor, a apariţiei de noi întreprinderi etc. El reprezintă
sursa principală a acumulărilor pe baza cărora se constituie investiţiile, sursa de bază a
creşterii economice.
3. Funcţia de control asupra activităţii firmelor. El este un adevărat barometru pentru
fiecare firmă, indicînd nu numai eficienţa în general ci, pentru fiecare etapă din viaţa
întreprinderii, nivelul eficienţei, permiţînd astfel efectuarea de comparaţii şi analize
profunde asupra rentabilităţii firmei. Se poate aprecia că profitul este indicatorul
principal de care conducerea firmelor ţine seama în elaborarea politicilor şi strategiilor
lor economice. El generează şi imprimă tuturor participanţilor la viaţa economică un
spirit de economisire care se transmite de la nivelul conducerii fiecărei firme pînă la
ultimul salariat al acesteia. Mai mult, acest spirit de economie depăşeşte porţile firmei,
fiind parte a comportamentului oamenilor în societate.

12
 Desigur, toţi întreprinzătorii sunt interesaţi în a obţine profit şi, dacă se poate, cît mai
mult profit. Cu cît profitul obţinut este mai mare, cu atît rentabilitatea, eficienţa firmei este mai
mare. În cadrul fiecărei firme se determină volumul profitului obţinut într-o anumită perioadă,
care este cunoscut şi sub denumirea de masa profitului. Ca o definiţie putem spune că masa
profitului este suma totală dobîndită sub formă de profit de o firmă, într-o anumită perioadă de
timp. Pentru firmă cunoaşterea masei de profit nu este suficientă, ea urmăreşte să aprecieze şi
gradul de profitabilitate înregistrat, respectiv gradul de rentabilitate a afacerilor făcute. Iată de ce,
firma raportează masa profitului la costurile făcute pentru obţinerea acestuia în perioada
respectivă, obţinînd procentual gradul de profitabilitate, sau rata profitabilităţii. Aceasta se poate
determina atît la nivelul firmei, cît şi pe produse sau grupuri de produse realizate de firmă, sau pe
diverse activităţi desfăşurate de ea. Rata profitului, respectiv dimensiunea ei, dă informaţii
extrem de utile întreprinzătorilor despre mersul afacerilor firmelor respective într-o perioadă sau
alta. Desigur, toţi întreprinzătorii au, pe baza cunoaşterii ratei profitului, posibilitatea de a face
analize asupra activităţilor desfăşurate de firme, precum şi de a stabili strategii care să
urmărească maximizarea profitului, deci creşterea ratei profitului.
Profitul este privit de agentii economicica un scop in sine, fiind de fapt ratiunea de a fi a
oricarei activitati economice. Daca profitul nu s-ar obtine, atunci activitatea economica nu si-ar
mai justifica existenta, deoarece ar deveni nerentabila. Determinarea marimii profitului se afla
intr-o stransa legatura cu desfasurarea activitatii economice, in conditiile legale, in functie de
respectarea acestora profitul existand sub forma profitului legal sau legitim si a profitului
nelegal sau nelegitim.
Profitul legal este acea parte a profitului ce se obtine in conditiile legislatiei in vigoare cu
privire la modalitatea de desfasurare a activitatii economice respective, la modalitatea de
calculatie a costurilor, profiturilor, impozitelor, precum si in conditiile nesustragerii de la
activitatea economica. Aceasta forma de profit exprima contributia reala pe care a avut-o agentul
economic la cresterea eficientei atat a firmei sale, cat si in mod indirect a societatii in general.
Profitul nelegal sau nelegitim este acea parte a profitului pe care agentul economic o
obtine in conditiile eludarii unor prevederi legale cu privire la desfasurarea activitatii economice
respective, cu privire la calculatia costurilor, profiturilor si impozitelor. Astfel agentul economic
manifesta tendinte de umflare nejustificata a costurilor de productie prin efectuarea unor
inregistrari repetate precum si a unor economii nejustificate la cheltuielile pentru protectia
muncii si mediului.
Economistii contemporani considera ca aceasta parte a profitului ar trebui preluata in
intregime de societate deoarece este obtinuta prin frauda si nu reflecta contributia reala a
intreprinzatorului la cresterea eficientei economice.

13
 Ca orice forma de venit, profitul este supus impozitarii. Astfel diferenta obtinuta intre
veniturile incasate si cheltuielile efectuate reprezinta profitul brut.
Profitul brut (pierderea globală) caracterizează nivelul de depăşire a venitului din vnzări asupra
costului acestor vînzări. El reprezintă diferenţa dintre mărimea vînzărilor nete (rînd.010, f.2) şi
costul vînzărilor (rînd. 020, f.2), modelul matematic fiind:
Pb = V – C
Unde Pb – profitul brut
V - venitul din vânzări
C - costul vînzărilor
Masa profitului total obţinut de întreprindere înaintea impozitării nu este omogenă, în
componenţa sa intrînd rezultate din activităţi şi operaţii diferite. În profitul total al întreprinderii
se include:
1) Profitul din activitatea operaţională care se determină ca diferenţa dintre veniturile
obţinute din vînzarea produselor, lucrărilor, serviciilor, mărfurilor şi cheltuielile aferente acestor
venituri.
2) Profitul din activitatea neoperaţională cuprinde rezultatele sau profitul din activitatea
de investiţii, profitul din activitatea financiară, rezultatele excepţionale.
Profitul din activitatea de investiţii se determină ca diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile din operaţiile legate de existenţa şi mişcarea activelor pe termen lung. Profitul din
activitatea financiară se determină ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuile aferente operaţiilor
legate de modificările în mărimea şi structura capitalului propriu şi capitalului împrumutat.
În economia de piaţă profitul constituie raţiunea de a fi a unei întreprinderi. Rentabilitatea
reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit. Ca indicator de eficienţă, rentabilitatea se
determină ca raportul între efectele economice şi financiare obţinute şi eforturile depuse pentru
obţinerea lor. Indicatorul nominalizat poate căpăta forme diferite, în funcţie de profitul brut sau
net la numărător sau de baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala.
Partea de profit ce ramane la dispozitia proprietarului de capital dupa plata impozitului se
numeste profit net sau profit admis.
Profitul net reprezinta institutionalizarea unei marimi date a profitului ramasa la
dispozitia agentului economic care se stabileste in mod indirect de catre societate in functie de
marimea completa a impozitelor existente intr-o perioada determinata de timp.
Prin urmare profitul este partea de venit care se cuvine detinatorului factorului capital, in functie
de contributia reala la obtinerea rezultatului firmei. in functie de modalitatea in care profitul
reflecta in mod real contributia acestuia la rezultatele firmei, profitul se imparte in doua
categorii: profit cuvenit (legitim) sau profit necuvenit (nelegitim).

14
 Profitul cuvenit sau legitim este acea parte a profitului ce reflecta in mod real
contributia agentului economic la cresterea performantei firmei sale. Aceste performante sporite
sunt rezultatele implementarii progresului tehnico-economic prin folosirea unor elemente de
capital cu o productivitate superioara, prin imbunatatirea conditiilor organizatorice, prin cresterea
standardelor calitative a bunurilor efectiv produse, prin economii la anumite categorii de costuri.
Acest profit se obtine in conditii normale de concurenta, agentii economici nefiind
favorizati in nici un fel, fata de ceilalti concurenti. De asemenea el mai este si rezultatul riscului
asumat, fiind rasplata detinatorului de capital pentru actiunea intreprinsa.
În foarte multe cazuri veniturile obtinute in urma asumarii riscurilor sunt foarte mari, dar
in final ele se justifica pe deplin.
Venitul nelegitim este acea parte a profitului pe care agentul economic o obtine fara sa-si
fi adus contributia. El este rezultatul unei existente privilegiate pe care ceilalti agenti economici
nu le detin.
Se poate aprecia ca profitul este principalul scop al agentilor economici, fapt evidentiat
de urmatoarele functii:
 Stimuleaza initiativa si acceptarea riscului;
 Contribuie la cresterea performantelor economice si cultiva spiritul de economisire.
În baza datelor din raportul privind rezultatele financiare se calculează grupa indicatorilor
profitabilităţii întreprinderii care caracterizează eficienţa utilizării mijloacelor consumate.
Există câteva grupe de indicatori ai profitabilităţii, una dintre care este grupa coeficienţilor
de profitabilitate a producţiei vândute. Cel mai important indicator îl constituie norma profitului
la volumul vânzărilor - marja globală.

1.2 Noţiunea, generale privind noţiunea de rentabilitate. Tipologia

acesteia
La crearea profitului întreprinderii sunt antrenate atât mijloacele proprii, cât şi mijloacele
investitorilor şi creditorilor, de aceea este necesar să se înceapă analiza profitabilităţii cu
calcularea indicatorilor rentabilităţii întregului capital şi a rentabilităţii propriului capital.
Diagnosticul rentabilităţii unei societăţi comerciale ocupă locul central în cadrul
analizelor financiare efectuate, atât de managerul financiar, cât şi de diverse instituţii de
specialitate. Diagnosticul este precedat de analiză şi reprezintă fundamentul deciziilor financiare
tactice şi strategice adoptate de întreprindere. Aşadar, analiza şi diagnosticul financiar (al
rentabilităţii şi al riscului) nu pot fi separate; diagnosticul nu se poate realiza fără analiză, iar
analiza nu are sens, dacă nu este urmată de o fază de sinteză şi de interpretare, adică de
diagnostic.
15
 De asemenea, este necesar să se menţioneze faptul că diagnosticul se deosebeşte de audit
şi pilotaj1. Auditul constituie o operaţie mecanică destinată să verifice conformitatea cu anumite
norme de referinţă, iar pilotajul constă într-o raportare sistematică a nivelului realizărilor cu cel
al obiectivelor.
Conceptual, pilotajul2 reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de conducerea unei
ĩntreprinderi pentru realizarea misiunii acesteia, având la bază strategii adecvate şi obiective bine
definite.
Ĩn activitatea de diagnosticare a performanţelor generale ale ĩntreprinderii, diagnosticul
financiar reprezintă o componentă de bază, alături de diagnosticul managerial, al calităţii şi
competitivităţii produselor şi diagnosticul tehnic şi tehnologic. Pe ansamblul ĩntreprinderii,
pentru diagnosticarea performanţelor organizaţionale, se pot folosi o serie de obiective de
performanţă, care pot varia ca număr, ĩn funcţie de gradul de aprofundare a diagnosticării şi
domeniile de activitate ale acesteia.Criteriile de performanţă ĩn funcţie de care se apreciază, atât
activitatea ĩntreprinderii, cât şi cea a managerilor, se măsoară cu ajutorul unui sistem de
indicatori, cărora li se ataşează anumite limite ĩn funcţie de care se face aprecierea. Se pot
deosebi:
 indicatori de eficacitate, care permit stabilirea conformităţii rezultatelor cu
aşteptările acţionarilor şi ale celorlalte categorii de „stakeholders”;
 indicatori de eficienţă, care măsoară sub diferite forme costurile şi rezultatele
funcţionării;
 indicatori de ameliorare, care măsoară progresul ĩnregistrat de ĩntreprindere ĩn
raport cu obiectivele stabilite pe termen mediu sau lung.
Elaborarea diagnosticului rentabilităţii şi al riscului presupune utilizarea şi
prelucrarea unui ansamblu de indicatori (de lichiditate, rentabilitate şi îndatorare) care reprezintă,
totodată, instrumente ale diagnosticului financiar. În vederea prelucrării indicatorilor, elaborării
concluziilor şi luării deciziilor, se pot utiliza două metode3: metoda comparaţiei şi metoda
analogiilor cu situaţii strategice-tip.
Metoda comparaţiei se poate realiza sub următoarele forme:
a) comparaţia realizări/previziuni este mai frecventă şi cea mai utilă pentru controlul
activităţii economico-financiare. În măsura în care comparaţiile se efectuează sistematic şi sunt
satisfăcătoare sub aspectul rezultatelor, celelalte comparaţii joacă numai un rol complementar.

1
Niculescu, M – Diagnosticul global strategic; editura Economică; Bucureşti; 1997 (după Vladimir-Codrin
Ionescu- Managementul firmelor mici şi mijlocii; editura Economică; Bucureşti; 2004; p.217)
2
Bărbulescu, C-Pilotajul performant al ĩntreprinderii. Proiectare şi funcţionare; editura Economică; Bucureşti; 2000;
p.35
3
Toma, M; Alexandru, F- Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere; editura Economică; Bucureşti;1998;
p.369.

16
Rezultatul comparaţiei poate duce la măsuri pentru corectarea pe viitor a realizărilor sau pentru
corectarea previziunilor, dacă aceastea sunt nerealiste (subdimensionate sau supradimensionate).
b) comparaţia în timp(dinamică) permite formularea de concluzii privind evoluţia
situaţiei financiare. Pentru aceasta se utilizează, atât sume absolute, cât şi mărimi relative şi se
pot exprima grafic. În vederea obţinerii unor rezultate viabile, trebuie folosite cifre comparabile,
iar metodele de calculare a indicatorilor utilizaţi trebuie să rămână aceleaşi pe toată perioada
analizată.
c) comparaţia în spaţiu (între întreprinderi) se poate efectua direct sau indirect.
Comparaţia directă dintre două întreprinderi concurente este mai greu de realizat din cauza
secretului profesional şi, deci, a lipsei de informaţii privind gestiunea partenerilor. Nedispunând
de informaţii suficiente, nu se pot face comparaţii utile. Comparaţia indirectă se poate realiza în
baza datelor statistice ce vizează grupe de întreprinderi, pe ramuri sau sectoare de activitate. De
regulă, aceste informaţii vizează indicatori medii.
d) comparaţia normativă presupune folosirea unor indicatori (coeficienţi) tip adoptaţi
adesea din afara întreprinderii (bancă, bursă, etc); este cazul, de exemplu, al coeficienţilor de
îndatorare adoptaţi de bănci, care reprezintă o normă pentru obţinerea de credit (un prag, o
limită), iar întreprinderea trebuie să se integreze în aceste niveluri.
Metoda analogiilor cu situaţii strategice tip se bazează pe o cunoaştere foarte bună a
situaţiilor critice prin care poate trece o întreprindere din punct de vedere financiar, ca urmare a
experienţei dobândite şi a înregistrării unui număr mare de cazuri tip. Pe această bază se
formează o cultură financiară care permite managerului să interpreteze cazurile particulare.
Astfel de situaţii tip pot fi determinate de: suprastocare, supradotare,
supraexpansiune, vânzare sub posibilităţi şi de o proastă clientelă.
Suprastocarea determină imobilizări de fonduri proprii sau credite bancare, în funcţie
de metoda de finanţare; ea generează efecte negative sub aspectul creşterii cheltuielilor cu
dobânzile, cu păstrarea, depozitarea şi manipularea stocurilor, blocarea spaţiilor de depozitare,
perisabilităţi etc. Consecinţa suprastocării este încetinirea vitezei de rotaţie şi micşorarea ratei
rentabilităţii. Dacă situaţia durează mai mult timp, se prejudiciază creşterea economică, cu
perturbări grave asupra întregii situaţii financiare.
Supradotarea în echipament de producţie şi comercial apare pentru perioade medii de
timp, când întreprinderea nu utilizează întreaga capacitate de producţie. Supradotarea poate
apărea ca urmare a realizării unor proiecte de investiţii care nu corespund posibilităţilor de
exploatare şi necesarului real al creşterii economice. Deşi se lucrează sub capacitate,
întreprinderea suportă costuri (amortizări) importante, în timp ce veniturile sale sunt adesea

17
nesatisfăcătoare. În consecinţă, apar pierderi din exploatare, care pot conduce la încetarea
plăţilor.
Supraexpansiunea / expansiunea necontrolată face ca întreprinderile să nu-şi mai
poată controla problemele de trezorerie pe care le ridică o creştere economică necontrolată. În
perioada supraexpansiunii cresc stocurile şi soldul contului clienţi într-un ritm egal sau superior
cifrei de afaceri. Astfel, apar nevoi suplimentare de finanţare pe termen scurt, de unde rezultă
necesitatea apelării la credite bancare.
În asemenea condiţii, situaţia devine precară şi sensibilă la cel mai mic risc,
depinzând de atitudinea băncii. În consecinţă, deşi întreprinderea este viabilă din punct de
vedere economic, ea poate da faliment prin încetarea plăţilor.
Vânzarea sub posibilităţi / nerealizarea cifrei de afaceri poate fi determinată de:
 o proastă adaptare a mărfurilor la exigenţele pieţei;
 existenţa unor mărfuri de proastă calitate;
 o conjunctură economică nefavorabilă pe ramură, economia naţională sau pe plan
mondial.
Indiferent de cauză, fenomenul se reflectă în creşterea stocurilor, generând lipsa de
lichidităţi. Dacă pentru redresarea situaţiei se acceptă vânzarea cu plata amânată, sporesc
creanţele şi scade lichiditatea. Lipsa încasărilor împinge întreprinderea către credite bancare pe
termen scurt sau către credite-furnizor, cu efect de creştere a costurilor.
Clientela proastă înseamnă derularea afacerilor, fie cu clienţi dubioşi, fie cu clienţi
scumpi. Clienţii dubioşi sunt cei care plătesc greu sau deloc. Ei creează greutăţi de trezorerie şi
constrâng întreprinderea să apeleze la credite bancare, ceea ce determină costuri suplimentare;
greutăţile întreprinderilor-clienţi se transmit furnizorilor, creând posibilitatea falimentelor în
lanţ.
Clienţii scumpi/costisitori sunt, de regulă, buni platnici, dar creează cheltuieli mai
mari prin exigenţele lor privind modul de ambalare, lotizare, expediere a mărfurilor. Astfel de
clienţi contribuie la realizarea cifrei de afaceri, dar nu şi a beneficiilor.
Implicarea sistemului ratelor în diagnosticarea rentabilităţii întreprinderii

Diagnosticul financiar, după expresia lui Bernard Colasse, este „un demers
experimental a cărui derulare variază după cum analistul urmăreşte obiective strict definite sau
abordează diagnosticul într-o manieră extensivă”4. Analistul utilizează „anumite rate” (pentru

4
Neagoe, I - Finanţele întreprinderii; editura ANKAROM; Iaşi; 1997; p.399

18
caracterizarea obiectivului urmărit) sau o „gamă” de rate (pentru a caracteriza situaţia
economico-financiară a întreprinderii şi a surprinde elementele definitorii).
Evaluarea eficientă a unei întreprinderi nu presupune utilizarea unui număr cât mai
mare de rate, ci alegerea, analiza şi interpretarea acelor rate care răspund cel mai bine
obiectivelor urmărite de analistul economico-financiar. Pentru a elimina unele erori ce ar putea
apărea în utilizarea sistemului de rate, valorile raportate trebuie să fie comparabile între ele sub
aspectul conţinutului şi al prezentării monetare.
Rata de rentabilitate a capitalului investit de proprietary.
În majoritatea lucrărilor româneşti de finanţe, rata de rentabilitate a capitalurilor
investite de proprietari poartă denumirea de rentabilitate financiară şi este determinată după
formula următoare:

Pnpr
Rf =
Cipr
unde:
Rf = rentabilitatea financiară
Pnpr = profitul ce revine proprietarilor
Cipr = capitalurile investite de proprietari

Rentabilitatea financiară este cea mai importantă rată a unei întreprinderi, deoarece în
funcţie de mărimea acesteia, acţionarii iau decizia de a investi sau de a retrage dintr-o afacere. Ca
urmare, majoritatea analizelor financiare studiază această rată, în scopul de a găsi diverse căi de
ameliorare a nivelului indicatorului. Cu toate că este indispensabilă analizei financiare a unei
întreprinderi, modul de calcul al rentabilităţii financiare este considerat prea simplist în raport cu
rolul exercitat în fundamentarea deciziilor financiare strategice.
Aşadar, se impune o tratare mai riguroasă a termenilor care formează conţinutul
acestui raport, respectiv:
a) profitul ce revine proprietarilor;
b) capitalurile investite de proprietari.

a) Profitul ce revine proprietarilor

În cele mai multe analize, profitul net este considerat într-o manieră simplistă şi
automată, profitul ce revine proprietarilor întreprinderii. Preluarea sa fără nici o prelucrare, direct
din contul de profit şi pierdere, poate duce la aproximări prea mari ale nivelului real al
rentabilităţii financiare.

19
 În calculul rentabilităţii financiare suntem interesaţi de totalitatea profiturilor ce revin
proprietarilor, reprezentate atât de profitul net, cât şi de salariile sau dobânzile ce au fost obţinute
prin calitatea lor de furnizori de capital. De multe ori, din motive ce ţin de fiscalitate, proprietarii
preferă salarii mai ridicate în locul unor dividende dublu impozitate. Astfel, remunerarea lor se
face, în principal, prin salarii şi numai rezidual prin intermediul profitului net. În aceste
condiţii, rentabilitatea financiară calculată pe baza profitului net va fi mai mică decât nivelul ei
real. Dacă în practică sunt întâlnite astfel de situaţii (mai ales în cazul societăţilor de persoane),
se recomandă luarea în calcul al surplusului de salarii (peste nivelul normal al ramurii) în
determinarea profitului ce revine proprietarilor.

b) Capitalurile investite de proprietari

Acestea sunt constituite din capitalurile puse la dispoziţia întreprinderii de proprietari
şi se înregistrează în contabilitate la rubrica intitulată „Capitaluri proprii”. Ele sunt compuse din:
 capitalul social;
 prime legate de capital;
 rezervele din reevaluare;
 rezerve;
 rezultatul reportat.
La aceste capitaluri proprii, pot fi adăugate în anumite condiţii şi provizioanele
pentru riscuri şi cheltuieli. Dacă la construirea tabloului de finanţare, aceste elemente de pasiv
sunt asimilate unor datorii pe termen scurt, mediu sau lung în funcţie de posibila scadenţă a
riscurilor, în analiza rentabilităţii financiare situaţia este cu totul alta.
Majoritatea autorilor din domeniul managementului financiar apreciază că, includerea
provizioanelor în capitalurile proprii este justificată, dacă stabilitatea lor permite să se considere
că au un caracter de rezervă. Cu toate acestea, provizioanele care nu acoperă un risc real şi viitor,
dar prezintă un caracter de rezervă, trebuie să suporte ulterior un impozit. În masa beneficiului
impozabil vor fi reintegrate provizioanele constituite în exces faţă de riscurile efective şi vor fi
impozitate. Întreprinderea va suporta o datorie fiscală, dar scadenţa acesteia va fi, în toate
cazurile, peste un an.
În practică, mărimea provizioanelor trebuie corelată cu mărimea riscurilor. Astfel,
dacă provizioanele sunt insuficiente şi nu se ţine cont de toate riscurile, se poate obţine o
estimare prea optimistă asupra întreprinderii care nu corespunde realităţii. Invers, dacă mărimea
provizioanelor este supradimensionată în raport cu riscurile întreprinderii, atunci o parte din
aceste provizioane prezintă un caracter de rezervă şi pot fi considerate drept resurse permanente.

20
Din acest motiv, tratarea într-o manieră corectă a ansamblului provizioanelor necesită adoptarea
următoarelor soluţii5:
 primă soluţie, des practicată, constă în a aplica într-un mod radical principiul
prudenţei şi a considera că toate provizioanele acoperă riscuri reale şi viitoare
şi sunt înglobate în resurse pe termen scurt:
 a doua soluţie, care este mai satisfăcătoare decât prima, porneşte de la
observaţia că majoritatea întreprinderilor reconstituie de la un an la altul, o
mărime crescătoare a provizioanelor. Această creştere apare ca o resursă
permanentă, chiar dacă diferite componente ale sale sunt conservate pe
termen scurt;
 a treia soluţie este una intermediară şi constă în repartizarea arbitrară a
resurselor financiare pentru constituirea de provizioane. Astfel, 40-50% din
resursele financiare destinate constituirii de provizioane vor fi destinate
provizioanelor care prezintă un caracter de rezervă; ele se asimilează
resurselor permanente. Diferenţa va fi folosită pentru constituirea
provizioanelor de acoperire a riscurilor reale şi viitoare, iar resursele
respective vor fi pe termen scurt.
Aşadar, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă fonduri ce vor micşora,
prin trecerea lor pe cheltuieli, rezultatul net la care au drept proprietarii. Aceste resurse, atât timp
cât nu sunt alocate, sunt utilizate în finanţarea întreprinderii de către proprietari. Atunci când
suma acestor provizioane este considerabilă, eliminarea lor din calculul rentabilităţii financiare
poate determina o supraevaluare substanţială a acestui indicator.
După ce au fost estimate, atât mărimea rezultatului ce revine proprietarilor, cât şi
suma capitalurilor investite de aceştia, rentabilitatea financiară se determină pe baza formulei
amintite anterior. Întrebarea care apare este, la ce nivel al capitalurilor ar trebui raportat
profitul ce revine proprietarilor: cel de la începutul exerciţiului financiar sau de la sfârşitul
acestuia? O problemă potenţială este dată de posibila variaţie a capitalurilor investite de
proprietari în decursul unui exerciţiu financiar.
Variaţia capitalurilor proprii poate fi rezultatul unor noi aporturi de capital, al
rambursării unei părţi din capital prin răscumpărarea de acţiuni sau al acumulării profitului
obţinut în exerciţiul anterior şi nerepartizat. Dacă variaţia nu este mare, nu contează prea mult la
care capitaluri (de la început sau sfârşit de exerciţiu financiar) se raportează profitul pentru a
estima rentabilitatea financiară. În cazul unei variaţii mari a acestora, se recomandă ca raportarea

5
Vasile, I. – op. cit.; p. 107

21
profitului să se facă la media capitalurilor investite de proprietari (media aritmetică a
capitalurilor existente la începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar respectiv).
Însă adevăratul test al performanţelor realizate de întreprindere îl reprezintă modul în
care acestea sunt evaluate de piaţă. Valoarea de piaţă a rentabilităţii financiare a unei
întreprinderi va fi estimată ca un raport între rezultatul net (remunerarea acţionarilor) şi valoarea
de piaţă a capitalurilor proprii (capitalizarea bursieră a societăţii comerciale):

PN
Rfin (v.p.) =
CB
unde:
Rfin (v.p.) = rentabilitatea financiară în valori de piaţă
PN = profit net
CB = capitalizarea bursieră a societăţii comerciale, reprezentând valoarea totală a
acţiunilor firmei cotate pe piaţa bursieră

În acest mod se calculează nivelul real al rentabilităţii capitalului propriu. Un

investitor ce doreşte să devină acţionar al unei firme va plăti contravaloarea cursului bursier
pentru acţiunile cumpărate şi nu echivalentul valorii contabile a acestora. Ca urmare, acesta va fi
interesat să cunoască mărimea, în valori de piaţă, a rentabilităţii capitalurilor investite.

Rata de rentabilitate a capitalului investit de creditori

Estimarea ratei de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori presupune
raportarea rezultatului distribuit creditorilor întreprinderii la suma capitalurilor împrumutate de
la aceştia pe durata exerciţiului financiar. În categoria capitalurilor investite de creditori se
includ, nu numai creditele bancare, ci şi creditele comerciale primite de la furnizori sau de la stat,
ce pot fi iniţial gratuite, însă treptat devin oneroase prin plata de penalităţi de întârziere. În cadrul
capitalurilor împrumutate va intra şi leasingul operaţional, chiar dacă nu este menţionat în cadrul
pasivului bilanţier al societăţii. Rezultatul ce remunerează capitalurile împrumutate va fi estimat
prin adunarea tuturor dobânzilor şi penalităţilor pe care întreprinderea le plăteşte pentru că
„reţine” aceste capitaluri în finanţarea activităţii sale. Prin urmare, rata de rentabilitate a
creditorilor întreprinderii (Rrcî) se determină prin raportarea cheltuielilor cu dobânzile la volumul
datoriilor financiare:

Cheltuieli privind dobânzile

Rrcî =
Datorii financiare

22
 Din perspectiva întreprinderii, acest raport reprezintă rata de dobândă medie plătită de
întreprindere la creditele contractate. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile implică pentru
întreprindere costuri mai mici cu creditele contractate prin economia de impozit realizată de
firmă. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile implică o reducere a profitului impozabil şi,
implicit, o diminuare a impozitului plătit de întreprindere.
În unele opinii6, se consideră că datoriile financiare ar trebui să cuprindă doar
creditele cu scadenţă mai mare de un an contractate de la bănci sau de la alte instituţii financiare.
La acestea se pot adăuga creditele de trezorerie în situaţia în care contractarea lor de către
întreprindere are un caracter permanent. Formularele noi de bilanţ „armonizate” cu standardele
europene, au o detaliere a creditelor pe scadenţe mai mici, respectiv mai mari de un an; în cazul
formularelor vechi, încă aflate în uz, detalierea se poate face doar cu ajutorul anexei „Situaţia
creanţelor şi datoriilor”.
Rata de rentabilitate economică
Rata de rentabilitate economică reprezintă rata de rentabilitate a ansamblului
capitalurilor atrase de aceasta de la proprietarii şi creditorii săi. Într-o accepţiune mai largă, rata
rentabilităţii economice exprimă eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a
întreprinderii. În limbajul anglo-saxon, rata rentabilităţii economice poartă denumirea de rata
rentabilităţii activului; de aceea, ea se prescurtează prin ROA („Return on Assets”, unde „Assets”
= activ).
Modul uzual de calcul al rentabilităţii economice (Rre) este următorul:

Rezultatul din exploatare net Profit net + Dobânzi

Rre = =
Activ economic Capitaluri proprii + Datorii financiare

În cadrul relaţiei de calcul anterioare, activul economic este contrapartida din activul
bilanţier a resurselor atrase, prezente în pasiv; activul economic reprezintă ansamblul activelor
finanţate pe seama acestor resurse, respectiv activele imobilizate nete la care se adaugă activele
circulante nete.
AE = CPR + Datfin = IMO + ACRnete

unde:
AE = activul economic
CPR = capitalurile proprii ale întreprinderii
IMO = valoarea netă a activelor imobilizate din proprietatea întreprinderii
Datfin = datorii financiare

6
Dragotă, V ş.a. - op.cit.; p. 251.

23
 ACRnete = active circulante nete
Rata rentabilităţii economice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 rata rentabilităţii economice trebuie să fie mai mare decât rata inflaţiei pentru a
asigura menţinerea valorii sale;
 în termeni reali, rata rentabilităţii economice trebuie să remunereze capitalurile
investite la nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al riscului
economic şi financiar pe care şi le-au asumat furnizorii de capitaluri (acţionarii şi creditorii
întreprinderii);
 de asemenea, rata rentabilităţii economice trebuie să permită întreprinderii
reînnoirea şi creşterea activelor sale într-o perioadă de timp cât mai scurtă.
Aşadar, rentabilitatea economică reprezintă rentabilitatea ansamblului capitalurilor
investite. Mărimea sa este strâns legată de nivelul rentabilităţilor obţinute de fiecare investitor de
capitaluri în parte. Dacă ţinem cont că acţionarii şi creditorii sunt cei mai importanţi investitori
de capitaluri, atunci rentabilitatea economică poate fi estimată pornind de la rentabilităţile
obţinute de aceştia. Ca atare, aceasta poate fi calculată ca o medie ponderată a rentabilităţii
capitalurilor proprii, respectiv a celor împrumutate. Ponderile reprezintă proporţia fiecărui tip
de capital în totalul capitalurilor atrase de întreprindere pentru finanţarea activităţilor sale, astfel:

CPR DATfin
Rec = R * + Rd *
fin
AE AE

unde:
Rec = rentabilitatea economică
Rfin = rentabilitatea financiară
CPR = capitaluri proprii
AE = activ economic
Rd = rata dobânzii
DATfin = datorii financiare
Noua determinare a rentabilităţii economice este foarte utilă mai ales atunci când
suntem interesaţi să calculăm nivelul acceptabil al acesteia care asigură remunerarea cerută de
investitorii de capitaluri. În condiţiile în care rata de rentabilitate cerută de proprietari nu
coincide cu rentabilitatea financiară realizată, apare o neconcordanţă între rentabilitatea
economică ce ar trebui obţinută de întreprindere şi cea efectiv realizată. În schimb, dacă
rentabilitatea financiară obţinută corespunde aşteptărilor acţionarilor, putem spune că nivelul de
rentabilitate economică atins asigură remunerarea cerută a capitalurilor atrase de la investitori.

24
 Prin urmare, dacă firma nu va face eforturi pentru a-şi majora rentabilitatea
financiară, ea riscă să-şi piardă acţionarii. În condiţiile în care firma este listată la bursă sau pe
RASDAQ, capitalizarea sa bursieră va înregistra un declin, consecinţă a problemelor în
domeniul profitului. Pentru evitarea pierderii acţionarilor, întreprinderea va apela la măsuri7 de
criză sau de compromis, dintre care se pot menţiona:
 transferul unei părţi din resursele ce revin statului către proprietari, prin practicarea
pentru asociaţi a unor salarii cu mult peste nivelul mediu al ramurii. Astfel, întreprinderea
realizează în primul rând o economie de impozit, inversând în acelaşi timp, ordinea plăţii celor
implicaţi în afacere: întâi proprietarii, apoi statul;
 acumularea datoriilor către stat, în condiţiile reeşalonărilor şi exonerărilor deja
tradiţionale ale plăţii impozitelor şi penalităţilor aferente, probând un management financiar
realizat cu „acordul” statului de o parte din firmele româneşti.
Analiza factorială a rentabilităţii (sistemul de rate Du Pont)
Analiza factorială a rentabilităţii presupune descompunerea ratelor de rentabilitate pe
factorii de influenţă a acestora. Pus în practică de către Du Pont Powder Company, acest tip de
analiză se dovedeşte şi astăzi util în cadrul managementului rentabilităţii firmei.
Ideea centrală a acestui tip de analiză constă în identificarea principalilor factori care
influenţează direct sau indirect rentabilitatea întreprinderii şi integrarea mărimii lor într-un
sistem de rate ce condiţionează nivelul acesteia. Astfel, în funcţie de priorităţile managementului
în gestiunea rentabilităţii, descompunerea factorială a acesteia diferă.
A. Descompunerea factorială a rentabilităţii economice
Ratele de rentabilitate economică8 sunt compuse din două rate:
 de structură valorică a cifrei de afaceri (rate de marjă)
 de rotaţie a capitalurilor, prin cifra de afaceri.
Pornind de la aceste consideraţii, rata de rentabilitate economică (Rre) se poate
exprima astfel:

Rezultat din exploatare net EBIT - Impozit

Rre = = =
Activ economic Activ economic

EBIT - Impozit Cifra de afaceri EBIT - Impozit CA

= x = x
Cifra de afaceri Activ economic CA AE

rata marjei rotaţia capitalurilor

7
Dragotă, V- op.cit; p. 254.
8
Stancu, I- Finanţe; editura Economică; Bucureşti, 2002; p. 856

25
 Rre = Rata de structură valorică a CA x Rata de rotaţie a capitalurilor (prin CA)
Fiecare din aceste rate serveşte la o analiză financiară aprofundată a întreprinderii.
Astfel, ratele de structură caracterizează condiţiile de exploatare economică (capitalurile
consumate), iar ratele de rotaţie caracterizează eficacitatea capitalurilor angajate de întreprindere
în desfăşurarea activităţii sale economico-financiare (capitalurile alocate).
În fapt, descompunerea ratelor de rentabilitate evidenţiază influenţa a două grupe de
factori:
 un factor cantitativ (marja de acumulare);
 doi sau mai mulţi factori calitativi (rotaţia capitalurilor, structura financiară).
Mărimea efectivă a acestor rate exprimă o anumită combinare între factorul cantitativ
şi factorii calitativi de creştere a rentabilităţii.
Drept urmare, rata rentabilităţii economice poate fi majorată, fie prin creşterea marjei
de acumulare (diferenţa dintre cifra de afaceri şi cheltuielile de gestiune), fie prin creşterea
rotaţiei capitalurilor. În perioadele de dezvoltare, capitalurile investite pot să crească mai repede
decât rentabilitatea întreprinderii. De aceea, este posibil ca, în ciuda creşterii ratei marjei brute,
să se înregistreze o rată scăzută a rentabilităţii economice (efectele profitabile ale investiţiilor se
vor propaga în timp).

EBIT - Impozit EBIT - Impozit Valoare adăugată Imobilizări

Rre = = x =
AE Valoare adăugată Imobilizări AE
(1) (2) (3)
unde:
relaţia (1) = rata marjei asupra valorii adăugate (RmVA)
relaţia (2) = randamentul imobilizărilor (Rimo)
relaţia (3) = coeficientul investiţiilor (Cinv)
Astfel, rata de rentabilitate economică se mai poate exprima într-o nouă formulare:

Rre = RmVA x Rimo x Cinv

Rentabilitatea economică este astfel pusă în corelaţie cu rentabilitatea factorului
muncă, cu randamentul investiţiilor în active fixe şi cu structura investiţiilor (respectiv, ponderea
investiţiilor strategice).

B. Descompunerea factorială a rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii financiare poate fi descompusă în două (sau mai multe) rate
componente:

26
 Profit net Profit net Cifra de afaceri
Rfin = = x
Capital propriu Cifra de afaceri Capital propriu

rata marjei nete rata rotaţiei

capitalurilor proprii
sau

Profit net Profit net Cifra de afaceri Activ economic

Rfin = = x x
Cifra de afaceri Activ economic Capital propriu
Capital propriu

rata marjei nete rata de rotaţie rata de structură a

a capitalurilor capitalurilor

În felul acesta se evidenţiază dependenţa rentabilităţii financiare de rata marjei nete

de rentabilitate, de rotaţia capitalurilor şi de structura finanţării (în timp) a investiţiilor
întreprinderii.
Este de remarcat că o creştere a rentabilităţii financiare poate fi obţinută, în anumite
condiţii, prin creşterea îndatorării. Contractarea de credite poate determina o creştere a
rentabilităţii capitalurilor investite de proprietari pe două căi:
 câştigul realizat dintre diferenţa între rata de rentabilitate economică a
întreprinderii şi rata de dobândă plătită creditorilor pentru capitalurile investite de aceştia în
firmă;
 economia de impozit obţinută de societatea comercială prin deducerea cheltuielilor
cu dobânzile plătite, implicând un cost al resurselor împrumutate mai mic decât rata de dobândă
aferentă creditului contractat.
Atunci când se doreşte analiza rentabilităţii financiare din această perspectivă, este
indicată următoarea descompunere factorială:

EBIT - Impozit Cifra de afaceri Activ economic Profit net

Rfin = x x x
Activ economic Capital propriu EBIT – Impozit
Cifra de afaceri
(2) (3) (4)
(1)

relaţia (1) = rata marjei brute (Rmb)

relaţia (2) = rata de rotaţie a capitalurilor (Rrk)
relaţia (3) = rata de structură a capitalurilor (Rsk)
relaţia (4) = rata structurii remunerării (Rsr)
Astfel, rata de rentabilitate financiară se mai poate exprima într-o nouă formulare:

27
Rfin = Rmb x Rrk x Rsk x Rsr = Rre x L
unde:
Rmb x Rrk = rata rentabilităţii economice (Rre)
Rsk x Rsr = levierul financiar (L)
O etapă importantă a evaluării eficienţei mijloacelor împrumutate o constituie compararea
indicatorului rentabilităţii generale a capitalului şi ratele dobânzilor plătite la împrumuturi.
Dacă indicatorul rentabilităţii generale a capitalului depăşeşte rata dobânzilor plătite la
împrumuturi, atunci compania poate utiliza mijloacele de împrumut pentru a finanţa activele,
poate achita dobânzile la datorii şi restul se poate acorda sub formă de dividende acţionarilor.
Analiza gradului de utilizare de către întreprindere a mijloacelor împrumutate, sau a
pârghiei financiare, permite să se tragă următoarele concluzii, în cazul finanţării prin
intermediul împrumuturilor, proprietarii întreprinderii pot ţine sub control propria întreprindere,
făcând investiţii limitate. Creditorii consideră capitalul propriu al întreprinderii, sau mijloacele
oferite de acţionari, ca mijloc al rezervei de securitate. Dacă întreprinderea a contribuit doar cu
o mică parte din finanţarea generală, riscurile întreprinderii cad preponderent pe creditorii ei.
Coeficientul rentabilităţii capitalului propriu creşte în cazul în care întreprinderea obţine mai
mult venit de la investiţiile efectuate din contul mijloacelor împrumutate, decât cheltuie pentru
plata dobânzilor, sau, cu alte cuvinte, se pune în mişcare mecanismul pârghiei financiare.
Rezultatul final al activităţii oricărei întreprinderi, profit sau pierderi, îl constituie
consecinţa activităţii sale operaţionale, de investiţii şi financiare. De aceea, pentru analiza
detaliată a profitabilităţii întreprinderii este necesar de a calcula grupa indicatorilor de
rentabilitate a diferitelor tipuri de activităţi ale întreprinderii: operaţionale, de investiţii sau
financiare.
Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienţei economice fiind
criteriul esenţial ce stă la baza adoptării deciziilor economice-financiare. În funcţie de acest
criteriu, managerii stabilesc continuitatea, extinderea, restrângerea sau reorientarea deciziilor.
Deci, putem cert menţiona că contabilitatea şi analiza rezultatelor financiare şi a rentabilităţii
reprezintă un studiu complex, cu ajutorul căruia se poate determina multitudinea influenţei
factorilor, care contribuie la modificarea acestor indicatori pe parcursul unei perioade de
activitate. În baza acestui studiu pot fi elaborate decizii necesare în domeniul economic-financiar
pentru ameliorarea situaţiei nefavorabile şi crearea unor activităţi noi cu facilităţi adăugate pentru
activitatea de producţie. Obţinerea profitului este raţiunea de a fi a întreprinderii, scopul principal
pe care îl are antreprenorul înainte de a iniţia o afacere.

28
 Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea întreprinderii de
a obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât
mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii (acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi
creşterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este
condiţionată de desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de
producţie şi a capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă.
Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul aşteptat de
investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru
alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de
rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu
eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi în analiza
rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare: în mărimi absolute şi în mărimi
relative. Indicatorii în mărimi absolute se obţin ca marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli,
iar indicatorii în mărimi relative se obţin ca rate (rapoarte) între rezultate şi cheltuieli sau
capitaluri utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii,
deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers, rentabilităţi slabe cu marje
mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în modul cel mai
sintetic eficienţa utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi pierdere,
situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor
patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor.
Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa întreprinderii, respectiv
capacitatea de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente.
Rata rentabilităţii caracterizează gradul de rentabilitate, singurul care diferenţiază întreprinderi
cu acelaşi beneficiu dar cu rentabilităţi diferite, ca urmare a costurilor diferite. Numai raportând
beneficiul la costuri se poate stabili gradul de rentabilitate al fiecărei întreprinderi şi eficienţa
activităţii desfăşurate.
Inclusă în bateria indicatorilor de eficienţă, rata rentabilităţii se determină pe baza datelor
din contul de rezultat sau din bilanţ, prin raportarea unui rezultat (excedentul brut al exploatării,
rezultatul din exploatare, rezultatul exerciţiului) la un indicator de efort (costuri, cifră de afaceri,
capital investit, capital propriu).

29
Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar, există o bază comună a
relaţiei rentabilitate - risc, în sensul că rentabilitatea este un indicator de performanţă al
întreprinderii, indiferent de natura acesteia.
Rentabilitatea este privită şi determinată în mod diferit în funcţie de participanţii la viaţa
întreprinderii: gestionari, acţionari, bancheri, salariaţi.
Orice activitate implică un consum de capital care este supus unor riscuri ce însoţesc
rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o întreprindere aducându-i capitaluri, proprietarii săi
anticipează un anumit nivel de rentabilitate previzională pentru un anumit nivel de activitate dat.
În cazul variaţiei acestui nivel, rentabilitatea financiară va suferi modificări care vor exprima
riscul capitalului.
Un capital investit va fi cu atât mai riscant cu cât sensibilitatea ratei rentabilităţii la
modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi rentabilitatea aşteptată este cu
atât mai mare, cu cât riscul asumat este mai mare.
Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul performanţelor
exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi impactul resurselor de finanţare utilizate în raport
cu mijloacele folosite.
Riscul economic este legat de structura costurilor de exploatare (în fixe şi variabile) şi
depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe în totalul
cheltuielilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care remunerează
capitalurile împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul şi se încearcă
estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.
Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica afacerilor
utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul de rentabilitate (Analyse
coût – volume - profit), (Breakeven Point Analysis), o metodă de analiză previzională care
permite stabilirea condiţiilor necesare realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit
(punctul mort).
Formula generală a rentabilităţii, din punct de vedere a conţinutului economic, reflectă
raportul dintre efect şi efort. Însă, în condiţiile economiei de piaţă se utilizează un sistem larg de
indicatori ce aderă la rentabilitate ţinând cont de necesităţile analizei, şi anume:
 rentabilitatea produselor fabricate;
 rentabilitatea produselor vândute;
 rentabilitatea comercială;
 profitabilitatea veniturilor din vânzări;

30
  rentabilitatea activelor cu destinaţie de producţie;
 rentabilitatea activelor;
 rentabilitatea capitalului permanent;
 rentabilitatea capitalului propriu.
Fiecare din aceşti indicatori îşi are formula sa de calcul. Esenţa lor este identică: reflectă
eficacitatea la diferite niveluri de activităţi.
Diagnosticul rentabilităţii într- o societate economică ocupă locul central în cadrul
analizelor financiare efectuate, atât de managerul financiar, cât şi de diverse instituţii de
specialitate. Diagnosticul este precedat de analiză şi reprezintă fundamentul deciziilor financiare
tactice şi strategice adoptate de întreprindere. Aşadar, analiza şi diagnosticul financiar (al
rentabilităţii şi al riscului) nu pot fi separate; diagnosticul nu se poate realiza fără analiză, iar
analiza nu are sens, dacă nu este urmată de o fază de sinteză şi de interpretare, adică de
diagnostic. De asemenea, este necesar să se menţioneze faptul că diagnosticul se deosebeşte de
audit şi pilotaj9. Auditul constituie o operaţie mecanică destinată să verifice conformitatea cu
anumite norme de referinţă, iar pilotajul constă într-o raportare sistematică a nivelului realizărilor
cu cel al obiectivelor.
Conceptual, pilotajul10 reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de conducerea unei
ĩntreprinderi pentru realizarea misiunii acesteia, având la bază strategii adecvate şi obiective bine
definite. Ĩn activitatea de diagnosticare a performanţelor generale ale ĩntreprinderii, diagnosticul
financiar reprezintă o componentă de bază, alături de diagnosticul managerial, al calităţii şi
competitivităţii produselor şi diagnosticul tehnic şi tehnologic. Pe ansamblul ĩntreprinderii,
pentru diagnosticarea performanţelor organizaţionale, se pot folosi o serie de obiective de
performanţă, care pot varia ca număr, ĩn funcţie de gradul de aprofundare a diagnosticării şi
domeniile de activitate ale acesteia.Criteriile de performanţă ĩn funcţie de care se apreciază, atât
activitatea ĩntreprinderii, cât şi cea a managerilor, se măsoară cu ajutorul unui sistem de
indicatori, cărora li se ataşează anumite limite ĩn funcţie de care se face aprecierea.
Elaborarea diagnosticului rentabilităţii şi al riscului presupune utilizarea şi prelucrarea
unui ansamblu de indicatori (de lichiditate, rentabilitate şi îndatorare) care reprezintă, totodată,
instrumente ale diagnosticului financiar. În vederea prelucrării indicatorilor, elaborării
concluziilor şi luării deciziilor, se pot utiliza două metode11: metoda comparaţiei şi metoda
analogiilor cu situaţii strategice-tip.

9
Niculescu, M – Diagnosticul global strategic; editura Economică; Bucureşti; 1997 (după Vladimir-Codrin
Ionescu- Managementul firmelor mici şi mijlocii; editura Economică; Bucureşti; 2004; p.217)
10
Bărbulescu, C-Pilotajul performant al ĩntreprinderii. Proiectare şi funcţionare; editura Economică; Bucureşti;
2000; p.35
11
Toma, M; Alexandru, F- Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere; editura Economică; Bucureşti;1998;
p.369.

31
1.3. Sarcinile şi sursele informaţionale ale analizei profitului şi a
rentabilităţii

Implementarea standardelor naţionale de contabilitate, precum şi modificarea esenţială a

rapoartelor financiare ale agenţilor economici din Republica Moldova, necesită elaborarea şi
adoptarea unui sistem de indicatori rezultativi, care va permite să determine potenţialul
economico-financiar al unităţilor de producţie pe termen prin analiza lor expresă.
Toată informaţia trebuie să fie prezentată şi prelucrată astfel încât conţinutul ei să
corespundă cerinţelor şi necesităţilor tuturor utilizatori interni şi externi.
În practica analitică pot fi propuse pentru utilizare mai multe modele în acest sens. Însă,
după opinia specialiştilor în domeniu, prezintă un deosebit interes următorul model pentru
analiza expresă şi estimarea potenţialului economico-financiar al întreprinderii.
Modelul respectiv va da posibilitate conducătorilor întreprinderilor de a determina
justificativ nu numai potenţialul economico-financiar realizat, ci şi strategia de dezvoltare
orientată în această direcţie.
Defacto, agenţii economici din Republica Moldova trebuie să dispună de un model
Analitic justificat în acest domeniu, ţinând cont de cerinţele Noului Sistem Contabil şi
necesităţile dezvoltării sferei de producţie pe viitor.
După cum se ştie criteriul de bază, cu care a operat economia centralizată, a fost acumularea şi
utilizarea factorilor de producţie:
- forţa de muncă;
- mijloace fixe de producţie;
- resursele materiale;
- volumul producţiei fabricate;
- volumul producţiei realizate;
- beneficiul bilanţier.

Deci, anterior, factorii de producţie erau pe prim plan şi practic acumularea lor
suplimentară se examina ca potenţial strategic de dezvoltare ulterioară a întreprinderilor
industriale. Acest proces se dirija centralizat şi conform unor reguli întocmite de fiecare
întreprindere acumula suplimentar factorii de producţie la timp, cu o garanţie sigură. În
majoritatea cazurilor indiferent de rezultatele financiare, obţinute din activitatea de bază,
întreprinderile erau asigurate cu factorii de producţie conform necesităţilor şi normelor
planificate.
Odată cu trecerea la economia de piaţă acest proces de aprovizionare s-a destrămat,
deoarece nu corespunde noilor cerinţe.

32
 Problema-cheie pentru toţi producătorii constă în interdependenţa consumurilor şi
cheltuielilor efectuate şi a veniturilor obţinute. Unităţile de producţie trebuie să obţină
independent resursele financiare necesare atât pentru propria existenţă, cât şi pentru dezvoltarea
în perspectivă.
În conformitate cu cerinţele dure ale pieţei, corelaţia indicatorilor generalizatori, ce
reflectă procesul de producţie şi rezultatele acestuia suferă o modificare esenţială şi este
determinată de ritmul de creştere a profitului perioadei de gestiune până la impozitare obţinut
prin următoarea corelaţie a indicatorilor generalizatori:
- profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
- volumul din vânzări:
- volumul producţiei vândute;
- volumul producţiei fabricate (lucrărilor şi serviciilor prestate);
- resursele materiale;
- mijloace fixe de producţie;
- forţa de muncă.
Deci, cererea de factori de producţie şi compensarea unui factor prin altul sunt
determinate de preţul de piaţă şi de veniturile la care pretind întreprinderile.
De regulă, fiecare producător trebuie să-şi manifeste spiritul gospodăresc în activitatea pe
care o desfăşoară. Aceasta se exprimă prin argumentarea şi rezolvarea permanentă a acelor trei
probleme de bază:
1. Ce bunuri să producă şi în ce cantităţi?
2. În baza cărui potenţial intern de resurse materiale, umane, financiare şi
informaţionale se va realiza procesul de producţie?
3. Cum trebuie combinate aceste resurse în producerea bunurilor respective pentru a
obţine rezultate financiare avantajoase?
Pornind de la aceasta, este propusă o viziune asupra acestui proces, ţinând cont de toţi
factorii semnificativi, îmbinaţi în activitatea de producţie prin conţinutul lor cantitativ, cât şi
calitativ (Schema 2 – Anexa 2)
Modelul prezentat are la bază trei compartimente cu o legătură reciprocă pe verticală şi
orizontală.
Primul compartiment este dedicat factorilor de strategie, care reflectă triada rezultatelor
financiare: profitabilitatea vânzărilor, recuperabilitatea activelor şi rentabilitatea surselor depuse
în patrimoniul întreprinderii.
Compartimentul doi cuprinde factorii de reglare care, după conţinut reflectă formele şi
metodele noi de organizare a procesului de producţie şi de muncă conform condiţiilor actuale de

33
dezvoltare. La rândul său profunzimea examinării factorilor de reglare prevede evidenţierea şi
cercetarea următoarelor elemente constructive:
1 Formele noi de organizare a muncii şi dirijare a activităţii;
2 Necesitatea investigaţiilor în dezvoltarea şi perfecţionarea procesului de producţie;
3 Evidenţa factorilor de risc pentru determinarea pierderilor posibile şi preîntâmpinarea
lor deplină sau parţială.
Compartimentul trei include în sine factorii de potenţial care, actualmente joacă un rol
deosebit în autogestiunea unităţilor de producţie.
Acest compartiment constă din următoarele elemente consecutive:
1. asigurarea deplină şi la timp cu resurse necesare;
2. utilizarea eficientă a resurselor implicate în procesul de producţie;
3. oprimizarea consumurilor şi cheltuelilor întreprinderii.

Avantajul acestui model, constă în faptul că, determinarea şi aprecierea fiecărui

compartiment în parte se poate efectua atât direct, cât şi indirect, ţinând cont de legătura strânsă
dintre indicatorii şi factorii corelaţi. Astfel, având o imagine clară asupra factorilor strategici
putem argumenta şi determina factorii de potenţial. Totodată, concordanţa reciprocă dintre aceste
două grupe de factori depinde în mare măsură şi de eficienţa utilizării factorilor de reglare.
Legătura aceasta, condiţionată de cerinţele dure ale economiei de piaţă, poate fi explicată prin
modificarea anuală a fiecărui indicator generalizator nominalizat mai sus pas cu pas, luând în
consideraţie următoarele graniţe de timp:
1. ritmul lor de creştere pe parcursul a doi ani de gestiune (în exemplul nostru anii
2006-2007);
2. ritmul lor strategic în decursul următorilor 3 ani ( 2009 programat, 2010 proiect,
2011 prognoză).

Specialiştii din acest domeniu, care au participat la elaborarea acestui sistem de

indicatori, consideră că fiecare conducător va avea posibilitatea de a determina şi a supraveghea
nu numai strategia sa de dezvoltare, ci şi strânsa legătură a ritmului de creştere a indicatorilor
generalizatori pe viitor, care reflectă utilizarea eficientă şi creatoare a efortului propriu al
colectivului de muncă în activitatea de producţie ( Anexa 3).

În condiţiile economiei de piaţă un rol semnificativ îl au sursele de informare privind

rezultatele financiare. Conform Standardelor Naţionale de Contabilitate, începând cu 1 ianuarie

34
1998 s-au modificat complet atât conţinutul, cît şi elementele structurale ale indicatorilor care
participă la formarea acestor rezultate.
Bilanţul contabil reflectă situaţia financiară a întreprinderii la una anumit moment de
timp, pe când raportul privind rezultatele financiare generează operaţiunile economice efectuate
într-un interval de timp concret, anumită perioadă de gestiune. În prezent raportul privind
rezultatele financiare se întocmeşte trimestrial cu total cumulativ de la începutul anului de
gestiune.
Întreaga totalitate de indicatori prezentaţi în raportul privind rezultatele financiare poate
fi subdivizată în trei grupe:
5 venituri;
6 cheltuieli;
7 rezultate financiare (profituri sau pierderi), care reprezintă diferenţa dintre venituri
şi cheltuieli.
În practica mondială raportul privind rezultatele financiare se întocmeşte sub formă de o
treaptă sau mai multe trepte. În primul caz se grupează separat toate cheltuielile şi veniturile
întreprinderii, a căror sumă algebrică reflectă rezultatul financiar. A doua modalitate este bazată
pe o serie de calcule intermediare ale profitului (pierderilor) sub aspectul unor feluri distincte de
activităţi ale întreprinderii (operaţională, de investiţii, financiară) şi ca urmare a evenimentelor
excepţionale. Anume această formă de întocmire a raportului privind rezultatele financiare este
adoptată actualmente în Republica Moldova.
Deci rapoartele financiare reprezintă o informaţie financiară sistematizată despre
evenimentele care influenţează activitatea întreprinderii şi operaţiile economice. Scopul
rapoartelor financiare cu destinaţie generală îl constituie prezentarea unei informaţii accesibile
investitorilor şi creditorilor reali şi potenţiali privind:
1 situaţia financiară a întreprinderii;
2 indicatorii activităţii acesteia şi fluxul mijloacelor băneşti;
3 resursele economice şi datoriile întreprinderii;
4 componenţa activelor şi a surselor de formare a acestora, precum şi modificările lor;
fiind necesară în luarea deciziilor economice.
Rapoartele financiare se întocmesc conform formularelor–tip aprobate de Ministerul
Finanţelor, se prezintă în termenele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova şi cuprind:
 Bilanţul Contabil (formularul nr.1);
 Raportul privind rezultatele financiare(formularul nr.2);
 Raportul privind fluxul capitalului propriu (formularul nr.3);
 Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti (formularul nr.4);

35
  anexele la rapoartele financiare;
 nota explicativă.
Noi ne vom opri mai detaliat la al doilea formular (nr.2) informaţia din el fiind utilizat pe
parcursul cercetării temei în cauză. (Anexa 4)
Raportul privind rezultatele financiare se consideră ca una dintre cele mai importante şi
esenţiale părţi a rapoartelor financiare, care prezintă un interes deosebit atât pentru conducerea
întreprinderii, cît şi pentru alţi utilizatori de informaţii.
În conformitate cu S.N.C. 5 „Prezentarea rapoartelor financiare” raportul privind
rezultatele financiare cuprinde 15 indicatori care reflectă veniturile, cheltuielile şi profiturile
(pierderile) realizate în cursul perioadei curente de gestiune şi perioadei corespunzătoare a anului
precedent.
Primii opt indicatori componenţi ai raportului nominalizat caracterizează veniturile,
cheltuielile şi rezultatele din activitatea operaţională a întreprinderii, determinată de statutul
acesteia, care reprezintă în fond o activitate curentă, ce se reînnoieşte continuu.
Apoi în raport sunt prezentate rezultatele financiare aferente activităţii întreprinderii,
care nu constituie pentru ea o activitate de bază. În special, se reflectă rezultatul din operaţiunile
efectuate în domeniile suplimentare ale activităţii de afaceri a întreprinderii, cum sunt activitatea
de investiţii şi cea financiară. În afară de aceasta, separat se înregistrează rezultatul apărut ca
urmare a evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale.
Analiza fiecărui tip de profit al întreprinderii poartă un caracter semnificativ, deoarece
permite managerilor să aleagă direcţiile principale de desfăşurare ale activităţii întreprinderii atât
pentru perioada curentă, cât şi pentru cea previzională. Totodată, rezultatele acestei analize
permit investitorilor potenţiali să-şi decidă strategia îndreptată spre minimizarea pierderilor şi
riscului financiar pentru investiţiile depuse în activitatea întreprinderii concrete.Este necesar de
menţionat, că între informaţia reflectată în Bilanţul Contabil şi Raportul privind rezultatele
financiare există o legătură cu o interacţiune reciprocă. Pentru a înţelege mai bine conţinutul
acestei legături, ne vom opri succint asupra elementelor, care contribuie la formarea rezultatelor
financiare la nivel de întreprindere, reflectate în rapoartele sus menţionate prin următoarele două
scheme . (Schema 3 – Anexa 5 şi Schema 4 – Anexa 6)
În prima schemă ţine de formarea indicatorului-cheie al activităţii de gestiune a unităţilor
de producţie – profitabilitatea (rentabilitatea) vânzărilor.
Modelul prezentat are un caracter complex şi se bazează pe câteva compartimente cu o
interconexiune pe verticală şi orizontală. Primul compartiment cuprinde mecanismul de formare
a veniturilor din vânzări. Al doilea compartiment cuprinde mecanismul formării costului acestor
vânzări. Al treilea – formarea profitului brut şi ultimul compartiment cuprinde formarea

36
profitabilităţii vânzărilor. Este necesar de menţionat că fiecare din aceste compartimente joacă un
rol semnificativ atât pentru desfăşurarea procesului de producţie, cît şi a activităţii de desfacere.
A doua schemă ţine de legătura dintre informaţia reflectată în Raportul privind rezultatele
financiare şi Bilanţul contabil prin conţinutul indicatorului generalizator – rentabilitatea
activelor întreprinderii. Care după conţinut reflectă eficienţa utilizării activelor investite în
activitatea întreprinderii, indiferent de sursele de provinienţă a lor.

37
CAPITOLUL II. ANALIZA PROFITULUI ŞI A RENTABILITĂŢII
LA ÎNTREPRINDEREA SA „MAGIC”
,,Mulţi oameni consideră profiturile ca reprezentând un
surplus inutil şi nejustificat din punct de vedere economic,
însuşit de factorii de producţie. Asemenea păreri sunt alimentate
de inegalităţile care se formează in timp între diferitele grupuri
sociale pe baza veniturilor asigurate din profit."
(Paul A. Samuelson)
Profitul constituie raţiunea activităţii de producţie şi practic determină prosperarea
întreprinderii în perioada previzională. De regulă, toate unităţile de producţie, care se dovedesc a
fi neprofitabile, şi deci, nerentabile, sunt supuse falimentului.
Rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficienţei economice fiind
criteriul esenţial ce stă la baza adoptării deciziilor economice-financiare. În funcţie de acest
criteriu, managerii stabilesc continuitatea, extinderea, restrângerea sau reorientarea deciziilor.
Deci, putem cert menţiona că contabilitatea şi analiza rezultatelor financiare şi a rentabilităţii
reprezintă un studiu complex, cu ajutorul căruia se poate determina multitudinea influenţei
factorilor, care contribuie la modificarea acestor indicatori pe parcursul unei perioade de
activitate. În baza acestui studiu pot fi elaborate decizii necesare în domeniul economic-financiar
pentru ameliorarea situaţiei nefavorabile şi crearea unor activităţi noi cu facilităţi adăugate pentru
activitatea de producţie.
Obţinerea profitului este raţiunea de a fi a întreprinderii, scopul principal pe care îl are
antreprenorul înainte de a iniţia o afacere.

E cunoscut faptul, că valoarea relativă a profitului este reflectată în formă de rentabilitate.

Deci, dacă masa profitului în unităţi valorice ne demonstrează suma profitului obţinut, apoi
rentabilitatea în formă procentuală reprezintă eficacitatea activităţilor desfăşurate: operaţională,
de investiţii şi operaţională. Formula generală a rentabilităţii, din punct de vedere a conţinutului
economic, reflectă raportul dintre efect şi efort. Însă, în condiţiile economiei de piaţă se
utilizează un sistem larg de indicatori ce aderă la rentabilitate ţinând cont de necesităţile analizei,
şi anume:
o rentabilitatea produselor fabricate;
o rentabilitatea produselor vândute;
o rentabilitatea comercială;
o profitabilitatea vânzărilor;
o rentabilitatea mijloacelor de producţie;

38
 o rentabilitatea activelor;
o rentabilitatea capitalului permanent;
o rentabilitatea capitalului propriu.
Fiecare din aceşti indicatori îşi are formula sa de calcul. Esenţa lor este identică: reflectă
eficacitatea la diferite niveluri de activităţi.
În acest context, sarcinile principale ale analizei sunt:
¤ aprecierea generală a tendinţei modificării indicatorului examinat de rentabilitate în
dinamică;
¤ calculul şi aprecierea influenţei factorilor respectivi asupra modificării acestui
indicator;
¤ evidenţierea rezervelor interne ce ţin de sporirea rentabilităţii pe viitor şi elaborarea
măsurilor concrete pentru mobilizarea lor.
Sursele de informaţii sunt următoarele:
¤ Datele calculaţiilor individuale pe fiecare produs aparte fabricate şi vândute, pentru
analiza rentabilităţii pe produse;
¤ Datele raportului financiar, inclusiv bilanţul contabil şi raportul privind rezultatele
financiare pentru analiza rentabilităţii activelor, capitalului propriu şi capitalului
permanent;
¤ Alte surse de informaţie necesare pentru examinarea aprofundată a indicatorilor de
rentabilitate evidenţiate din evidenţa operativă, statistică şi contabilă.

2.1. Analiza structurii profitului perioadei de gestiune până la

impozitare.
Actualmente, în practica analitică se utilizează mai multe metode de analiză aferente
diagnosticului şi estimării rezultatelor financiare ale unităţilor de producţie. Avînd la bază unele
aspecte comune, ele, totuşi diferă una de alta, ţinînd cont de necesităţile analizei şi de gradul
profunzimii acesteia.
De regulă, analiza fiecărui tip de profit al întreprinderii poartă un caracter concret,
deoarece permite managerilor să determine posibilităţile şi direcţiile principale de diversificare a
activităţii de bază.
Concomitent, analiza aprofundată a profitului permite investitorilor potenţiali să-şi decidă
strategia, îndreptată spre minimizarea pierderilor şi riscului financiar pentru investiţiile depuse în
întreprinderea dată pe o perioadă durabilă.
Ca orice fenomen economic, profitul poate fi examinat sub aspect structural şi factorial.
Prin urmare, analiza profitului trebuie să asigure incertitudinea coerentă a acestor două aspecte,

39
ţinând cont atât de necesităţile analizei respective, cît şi de posibilităţile reale de utilizare a unui
set suplimentar de informaţie cu conţinut sintetic şi analitic.
Pentru a ilustra conţinutul metodelor respective, cît şi etapele principale de analiză, am
apelat la sursele de informaţie de la o unitate de producţie din municipiul Chişinău: SA „ Magic”.
Studiul rezultatelor financiare obţinute pe parcursul anilor 2006-2007 de această
întreprindere , reflectate în raportul financiar respectiv ne-a oferit posibilitatea să deducem că:
1) modificările absolute şi relative în dinamică sunt condiţionate de influenţa unui
sistem larg de factori;
2) cuantificarea acestor factori, calculul şi aprecierea acţiunii lor justificate asupra
modificării indicatorilor rezultativi joacă un rol predominant în determinarea
viabilităţii unităţilor de producţie în cauză pe viitor;
3) efortul propriu depus de colectivele de muncă în obţinerea acestor rezultate, nu
totdeauna determină obiectiv mărimea lor finală.
De regulă, analiza profitului începe cu examinarea profitului perioadei de gestiune pînă la
impozitare, care reprezintă suma rezultatelor obţinute din cele trei tipuri de activităţi
(operaţională, de investiţii, financiară) şi rezultatul excepţional, ceea ce poate fi exprimat prin
relaţia:

P = RAO  RAI  RAF  RE

unde P reprezintă profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare:

RAO - rezultatul din activitatea operaţională;
RAI - rezultatul din activitatea de investiţii;
RAF - rezultatul din activitatea financiară;
RE - rezultatul excepţional;
Acest indicator sintetizează atât rezultatele activităţilor desfăşurate de întreprindere pe
parcursul perioadei de gestiune, cоt şi mediul în care sînt desfăşurate aceste activităţi. El se
determină prin însumarea datelor din rîndurile „Rezultatul din activitatea economico-
financiară: profit (pierdere)” şi „Rezultatul excepţional: profit (pierdere)”.
Examinarea profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare permite a evidenţia, din
care surse principale de venituri întreprinderea analizată оşi acoperă consumurile şi cheltuielile,
care este evoluţia lor şi cоt de stabile sînt acestea.
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare nu trebuie confundat cu venitul
impozabil, care se determină în baza profitului contabil şi poate să devieze de la ultimul cu
mărimea diferenţelor permanente şi temporare. Venitul impozabil se calculează în declaraţia
fiscală completată anual, conform legislaţiei în vigoare.

40
 Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare se utilizează pe larg în procesul analizei
financiare pentru determinarea nivelului de rentabilitate a activelor şi altor indicatori, care
caracterizează eficienţa activităţii unităţilor de producţie.
În cadrul analizei se examinează structura acestui indicator generalizator şi gradul în care
fiecare compartiment a contribuit la modificarea lui. Diagnosticul şi estimarea acestui indicator
generalizator începe examinarea structurii lui în dinamică, prin utilizarea următorului tabel
analitic (tab.1).

Aprecierea structurii profitului perioadei de gestiune până la impozitare al „ Magic” SA în

dinamică
Tabelul 1.
mii lei
Anul precedent Anul de gestiune
Abaterea,+/-
(2006) (2007)
Suma, Ponderea, Suma, Ponderea,
mii lei %
mii lei % mii lei %
A 1 2 3 4 5 6
1. Rezultatul din
activitatea operaţiona-
2.3 0,33 973.4 120,23 971.1 +119,90
lă: profit (pierdere)
(F.2, rd.080)
2. Rezultatul din
activitatea investiţii:
241.7 34,61 109.2 13,48 -132.5 -21,13
profit (pierdere) (F.2,
rd.090)
3. Rezultatul din
activitatea financiară:
454.3 65,06 (273.0) (33,72) 727,3 +98,78
profit (pierdere) (F.2,
rd.100)
4. Rezultatul din
activitatea economico-
698,3 100 809,6 100 +111,3 x
financiară: profit
(pierdere) (F.2, rd.110)
5. Rezultatul
excepţional: profit x x x x x x
(pierdere) (F.2, rd.120)
6. Profitul
(pierderea) perioadei
de gestiune pînă la 698,3 100 809,6 100 +111,3 x
impozitare (F.2,
rd.130)

În baza datelor din tabel la „ Magic” SA se observă o tendinţă de creştere a profitului

perioadei de gestiune pînă la impozitare faţă de anul precedent cu 111,3 mii lei ( 809,6-698,3 ).

41
 Această abatere a fost condiţionată de influenţa modificărilor pozitive a primelor două
elemente ce stau la baza formării indicatorului analizat. O mare micşorare a fost înregistrată la
rezultatul din activitatea de investiţii cu 132,5 mii lei (109,2-241,7 ). Majorarea rezultatului din
activitatea financiară cu 727,3 mii lei (-273,0-454,3) este condiţionată de majorarea venitului
primit din diferenţa de curs valutar.
Majorare de întreprindere a profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare merită o
apreciere pozitivă, deoarece prin aceasta se asigură un interval de siguranţă suficient pentru a
suporta unele influenţe nefavorabile externe, cum ar fi, de exemplu, sporirea preţurilor la
materiile şi materiale confecţionate; la combustibil şi resursele energetice, a tarifelor la transport
şi serviciile comunale etc
Dat fiind faptul că profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare pentru întreprinderile
de producere este compus din profitul din activitatea operaţională, apare necesitatea unei analize
mai profunde a acestui indicator, inclusiv a factorilor care au contribuit la modificarea lui în
dinamică.

2.2 Analiza profitului din activitatea operaţională.

Rezultatul din activitatea operaţională oferă utilizatorilor rapoartelor financiare o imagine

fidelă privind mărimea profitului obţinut de întreprindere în perioada de gestiune din tipurile de
activităţi determinate de statutul acesteia, care în fond ordinare şi se reînnoiesc în continuu.
Rezultatul din activitatea operaţională este o parte componentă a profitului Aperioadei de
gestiune pînă la impozitare, şi în mod direct influenţează mărimea acestuia. Analiza separată a
profitului din activitatea operaţională ne permite depistarea evoluţiei nesatisfăcătoare a lui sub
influenţa diverşilor factori, precum şi posibilitatea înlăturării momentelor negative pentru a
favoriza evoluţia lui pe viitor.
Deci, pentru a analiza mai detaliat influenţa asupra rezultatului din activitatea
operaţională, se utilizează metoda balanţieră, luînd ca bază următoarea formulă:

RAO = PB + AVO – ChCOM – ChG.şiAdm. – AChOP.

unde RAO reprezintă rezultatul din activitatea operaţională:

PB - profitul brut;
AVO - alte venituri operaţionale;
ChCOM - cheltuieli comerciale;

42
 ChG.şiAdm. - cheltuieli generale şi administrative;
AChOP. - alte cheltuieli operaţionale.
Este evident că fiecare parte componentă din formulă influenţează asupra rezultatului
financiar din activitatea operaţională a întreprinderii. Primii doi indicatori au o acţiune directă,
iar restul – o acţiune indirectă.
La nivel general, analiza factorială a profitului din activitatea operaţională se efectuează
utilizînd următorul tabel analitic (Tab. 2 ), în baza datelor din Raportul privind rezultatele
financiare (anexa 2 la raportul financiar anual).

Calculul influenţei factorilor asupra modificării profitului din activitatea operaţională n

dinamică
Tabelul 2, mii lei
Rezultatul
Anul Anul de
Nr. Abaterea influenţei
Indicatori precedent gestiune
crt. (+;-) factorilor
(2006) (2007)
(+;-)
A 1 2 3=2-1 4

1. Profitul brut (rd.030, f.nr.2) 12135,9 13861,9 1726 1726

Alte venituri operaţionale

2. 1270,3 1016,7 -253,6 -253,6
(rd.040, f.nr.2)
Cheltuieli comerciale (rd.050,
3. 1746,5 2012,9 -(+266,4) -266,4
f.nr.2)
Cheltuieli generale şi
4. 5909,6 6757,6 -(+848) -848
administrative (rd.060, f.nr.2)
Alte cheltuieli operaţionale
5. 5747,8 5134,6 -(-613,2) +613,2
(rd.030, f.nr.2)
Rezultatul din activitatea
6. 2,3 973,4 +971,1 x
operaţională: profit (pierdere)

Din tabel rezultă că la „ Magic” SA sporirea profitului din activitatea operaţională faţă de
anul precedent în mărime de 971,1 mii lei a fost asigurată pe baza modificărilor pozitive a unuia
din factorii indirecţi, şi anume a altor cheltuieli operaţionale, care a contribuit la majorarea
indicatorului rezultativ cu 613,2 mii lei. Această modificare pozitivă a fost influenţată de
reducerea considerabilă a altor cheltuieli operaţionale privind arenda curentă, amenzi, penalităţi,
despăgubiri achitate sub formă de sancţiuni, de reducerea plăţii dobânzilor pentru credite şi
împrumuturi şi a cheltuielilor indirecte nerepartizate de producţie, a altor cheltuieli operaţionale.

43
 Concomitent, sub influenţa negativă a majorării cheltuielilor generale şi administrative cu
848 mii lei şi majorării cheltuielilor comerciale cu 266,4 mii lei, şi a micşorării altor venituri
operaţionale cu 252,6 mii lei au contribuit la reducerea indicatorului rezultativ cu 3367 mii lei.
Dacă analizăm factorii de influenţă negativă, atunci:
1.modificarea altor venituri operaţionale – au fost influenţate negativ de reducerea
vânzărilor a altor active curente, veniturilor din arenda curentă, şi a altor venituri operaţionale;
2.modificarea cheltuielilor comerciale – au acţionat negativ prin majorarea operaţiilor de
marketing, cheltuielilor de transport privind desfacerea, privind reclama, datoriilor dubioase, şi a
altor cheltuieli comerciale;
3.modificarea cheltuielilor generale şi administrative – au contribuit la reducerea
rezultatului din activitatea operaţională prin majorarea cheltuielilor privind uzura mijloacelor
fixe, privind reparaţia mijloacelor fixe şi întreţinerea acestora, plata impozitelor, taxelor şi a altor
plăţi cu excepţia impozitului pe venit, prin majorarea donaţiilor şi a cheltuielilor în scopuri de
binefacere şi sponsorizare, şi alte cheltuieli generale şi administrative;

2.3 Analiza profitului brut.

Deoarece profitul brut ocupă ponderea principală în rezultatul din activitatea

operaţională, la următoarea etapă de analiză se recomandă a examina cît mai profund mărimea
absolută a acestui indicator, inclusiv sub aspectul estimării efortului propriu al colectivului de
muncă în obţinerea lui.
Profitul brut (pierderea globală) reprezintă diferenţa dintre volumul venitului din vânzări
şi costul vînzărilor, modelul de calcul fiind:

Profit brut = Venitul din vînzări – Costul vînzărilor

De regulă, profitul brut al perioadei de gestiune poate să difere de cel obţinut în perioada
precedentă ca urmare a influenţei unui sistem de factori. De aceea pe parcursul analizei este
necesar să se examineze nu numai modificarea acestui indicator în dinamică, ci să se studieze
minuţios acest sistem de factori, care include:
1 Modificarea volumului venitului din vînzări;
2 Modificarea structurii şi sortimentului producţiei vândute, lucrările executate şi
serviciile prestate;
3 Modificarea costului vînzărilor;
4 Modificarea preţurilor la producţia vândută, lucrările executate şi serviciile prestate.

44
 Pentru a determina în mod justificat rezultatele obţinute în urma calculului influenţei
acestor factori asupra modificării profitului brut, în condiţiile actualului sistem contabil apare
necesitatea unei prelucrări suplimentare a informaţiei utilizate în procesul analizei.
Astfel, este necesară recalcularea volumului venitului din vînzări şi costului vînzărilor
obţinute în perioada de gestiune, luînd în consideraţie condiţiile de activitate în perioada
precedentă şi/sau nivelul programat.
Această recalculare poate fi efectuată prin mai multe metode de calcul, cum ar fi:
1Metoda analitică;
1Metoda sintetică;
1Metoda combinată (în care persistă atît calculul analitic, cît şi cel sintetic).
De regulă, cea mai corectă este recalcularea efectuată prin metoda analitică, care
presupune înmulţirea cantităţii produselor vîndute efectiv în perioada de gestiune cu costul şi
preţul unitar din perioada de comparaţie.
Recalcularea efectuată prin metoda sintetică presupune corectarea volumului venitului şi
costului din vînzări reflectate în rd.010 şi 020 din Raportul privind rezultatele financiare în baza
unor coeficienţi de recalculare, care preventiv se determină prin mai multe variante specifice de
calcul. Rezultatele obţinute prin această metodă sînt mai puţin corecte, deşi pot fi utilizate cu
succes în condiţiile cînd nu dispunem de informaţie detaliată în acest compartiment de analiză.
În condiţiile cînd întreprinderea analizată dispune de un sortiment larg de produse
fabricate şi, prin urmare, recalcularea analitică este foarte voluminoasă, se recomandă să se
utilizeze metoda de recalculare combinată. Ea prevede că 55-60% din volumul venitului din
vînzări şi costul vînzărilor se recalculează prin metoda analitică, iar restul – prin metoda
sintetică.
Rezultatele obţinute pe fiecare capitol în parte se însumează şi astfel se determină
valoarea totală a costului vînzărilor şi venitului din vînzări calculate.
Pentru aceasta se utilizează următorul tabel analitic ( tab. 3).
Concomitent este de menţionat că la capitolul „Alte produse, lucrări şi servicii” datele din
coloniţele 7, 9, 10 şi 12 se determină ca diferenţa dintre total şi suma rezultatelor obţinute pentru
fiecare produs în parte.
Cоt priveşte datele din col. 8 şi 11 acestea se determină prin metoda sintetică astfel:
La costul vînzărilor:
1. se calculează ritmul de creştere în dinamică la capitolul „Alte produse, lucrări şi
servicii”:
(31296.5 / 28096,8 ) x 100 = 111,38 %
2. se calculează ritmul de creştere în dinamică a costului total al vînzărilor:

45
 (49545,8 / 45864,2 ) x 100 = 108,02%

3. se calculează coeficientul de recalculare la capitolul „Alte produse, lucrări şi

servicii”:

111,38 / 108,02 = 1,0312

4. se determină valoarea recalculată la capitolul „Alte produse, lucrări şi servicii”:

28096,9 x 1,0312 = 28973,4 mii lei.

5. se introduce rezultatul obţinut la capitolul „Alte produse, lucrări şi servicii” col. 8 din
tabelul 2.3.1.

6. se adună toate rezultatele obţinute în col. 8 pe fiecare capitol în parte şi se află costul
total al vînzărilor. La întreprinderea „ Magic” SA el constituie 46733,7 mii lei.
Aceleaşi calcule se efectuează şi la volumul venitului din vînzări în capitolul „Alte
produse, lucrări şi servicii” (col. 11).

Modul de recalculare a costului vnzărilor şi venitului din vnzări (prin metoda combinată)
Tabelul 3

46
 Volumul venitului din
Cantitatea, m2 Costul unitar, lei Preţul unitar, lei Costul vînzărilor, mii lei
vînzări, mii lei
ş Anul de gestiune Anul de gestiune
Recalcu- Recalcu-
Efectiv Efectiv
lat lat
10 = 1 x 11 = 2 x 12 = 2 x
A 1 2 3 4 5 6 7=1x3 8=2x3 9=2x4
5 5 6

1. Construcţii pluşate 155611 155551 113,3 116,4 175,4 180,2 17630,7 17623,9 18106,2 27294,2 27283,7 28030,3

Produse de larg
2. 136 141 102,1 105,6 125,0 130,6 13,9 14,4 14,9 17,0 17,6 18,4
consum
Construcţii tradiţi-
3. 6234 6194 19,7 20,7 20,0 20,9 122,8 122,0 128,2 124,7 123,9 129,5
onale
Alte produse,
4. x x x x x x 28096,8 28973,4 31296,5 30564,1 37142,5 35229,6
mărfuri şi servicii
TOTAL x x x x x x 45864,2 46733,7 49545,8 58000 64567,7 63407,8

47
 Astfel, la întreprindere , pentru a determina volumul venitului din vînzări recalculat se
respectă următoarele proceduri analitice:
1 Se calculează ritmul de creştere a volumului venitului din vînzări la capitolul „Alte
produse, lucrări şi servicii”:

(35229,6 / 30564,1) x 100 = 115,26 %

2 Se calculează ritmul de creştere a volumului total al venitului din vînzări:

(63407,8 / 58000) x 100 = 109,32 %

3 Se calculează coeficientul de recalculare pentru volumul venitului din vînzări la

capitolul „Alte produse, lucrări şi servicii”:

115,26 / 109,32 = 1,0543

În continuare, pentru a trece la analiza factorială a profitului brut se recomandă ca

informaţia selectată din tabelul 3 să fie transferată în alt tabel analitic (tabelul 4).

Date iniţiale privind analiza factorială a profitului brut n dinamică

Tabelul 4, mii lei
Anul de gestiune (2006)
Recalculat în
condiţiile anului Efectiv
precedent
A 1 2 3 4
1.
Volumul venitului din vînzări VV 58000 64567,7 63407,8

2. Costul vînzărilor CV 45864,2 46733,7 49545,8

3. Profitul brut (rd.1 – rd.2) PB 12135,8 17834 13862

Dispunând de informaţia necesară reflectată în tabelul 4, analiza factorială se efectuează

în următoarea ordine:
1. se calculează abaterea absolută a profitului brut (ca diferenţă între profitul obţinut în
anul de gestiune şi mărimea anului precedent):
12135,8- 13862 = -1726,2 mii lei
2. se calculează ritmul de creştere a volumului venitului din vînzări în baza costului
acestor vînzări (ca raportul dintre costul recalculat şi costul vînzărilor din anul precedent
înmulţit cu 100%):

48
(46733,7 / 45864,2) x 100 = 101,89 %
Δ% = 101,89 - 100 = +1,89 %
3. se calculează influenţa fiecărui factor în parte asupra modificării profitului brut:
3.1. modificarea volumului venitului din vînzări (pentru aceasta Δ% se înmulţeşte cu
mărimea profitului din anul precedent şi se оmparte la 100):
ΔPb (f l) = ((+1,89) x 12135,8) / 100 = +229,36 mii lei
3.2. modificarea structurii şi sortimentului producţiei vîndute (pentru aceasta, din
mărimea profitului brut recalculat se scade mărimea profitului brut din anul precedent,
apoi din rezultatul obţinut se scade influenţa primului factor):
ΔPb (f 2) = (17834 – 12135,8) – 229,36 = 5468,84 mii lei.
3.3. modificarea nivelului de consum şi cheltuieli la producţia vîndută (pentru aceasta
din valoarea efectivă a costului vînzărilor din anul de gestiune se scade valoarea
recalculată a costului vînzărilor):
ΔPb (f 3) = -(49545,8 – 46733,7) = -(+2812,1) mii lei.
3.4. modificarea preţurilor la producţia vîndută (lucrările efectuate şi serviciile
prestate) (pentru aceasta din volumul venitului din vînzări din anul de gestiune se scade
volumul venitului din vînzări recalculate):
ΔPb (f 4) = 63407,8 – 64567,7 = -1159,9 mii lei.
BIF: +229,36 + (5468,84) + (-2812,1) + (-1159,9) =
= 1726,2 mii lei.
Pentru a ilustra mai amplu calculele efectuate, se recomandă ca ele să fie prezentate sub
formă de tabel analitic ( tabelul 5).

49
Calculul şi aprecierea influenţei factorilor asupra modificării profitului brut din
activitatea operaţională n dinamică
Tabelul 5, mii lei

Rezultatul
Nr. Denumirea
Calculul influenţei factorilor influenţei (+,-), mii
crt. factorilor
lei

Modificarea volumului venitului din

1. +229,36
vînzări (+1,89) x 12135,8 / 100

Modificarea structurii si sortimen-

2. (17834 – 12135,8) – (+229,36) +5468,84
tului producţiei vîndute

Modificarea nivelului consumu-rilor

3. - (49545,8 – 46733,7) -2812,1
şi cheltuielilor la producţia vîndută

Modificarea preţurilor la producţia

4. vîndută (lucrările efectuate şi ser- 63407,8 – 64567,7 - 1159,9
viciile prestate)
5. TOTAL x 1726,2
Verificare: 13862 – 12135,8 = 1726,2 mii lei.

In baza rezultatelor obţinute se poate constata că la întreprinderea „ Magic” SA profitul

brut din activitatea operaţională s-a majorat comparativ cu anul precedent cu1726,2 mii lei.
Aceasta abatere a fost determinată de influenţa negativă a factorilor 3 şi 4 ( tabelul 5), care au
contribuit la reducerea indicatorului rezultativ respectiv cu 2812,1 şi 1159,9 mii lei.
Concomitent, sub influenţa pozitivă a factorilor 1 şi 2 indicatorul rezultativ s-a majorat
respectiv cu 229,36 şi 5468,84 mii lei. Şi totuşi, pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor
obţinute este necesar de introdus unele rectificări in concluzia prezentată, ţinând cont de
conţinutul fiecărui factor in parte.
Astfel, majorarea profitului brut sub influenţa factorului 2 (modificarea structurii şi
sortimentului producţiei vândute) nu poate fi neglijată, deoarece aceasta foarte mult depinde de
întreprinderea analizată.
In acest context profitul brut la „ Magic” SA sub aspectul estimării efortului propriu al
colectivului de s-a majorat nu cu 1726,2 mii lei.
Rezerva internă de majorare a profitului brut pe viitor in urma utilizării depline a
factorului 3 (modificarea nivelului consumurilor şi cheltuielilor la producţia vîndută) va constitui
2812,1mii lei.

50
2.4. Analiza indicatorilor de rentabilitate.

De obicei, pentru aprecierea rentabilităţii se determină raportul dintre profit şi următorii

indicatori:
¤ Venitul din vânzări;
¤ Valoarea totală a activelor;
¤ Capital propriu.
În practica analitică, rezultatele activităţii de desfacere a produselor finite se
examinează cu ajutorul indicatorului generalizator de eficienţă – rentabilitatea venitului din
vânzări sau profitabilitatea vânzărilor, care reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să
obţină profit din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia. Rentabilitatea venitului
din vânzări se calculează cu ajutorul următoarei formule:

Rv = P/ VV x 100 (%)

Unde:

Rv - rentabilitatea venitului din vînzări;

P – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;

VV –venitul din vînzări în perioada de gestiune;

Însă la baza rezultatelor venitului din vânzări stă profitul brut. În acest context formula
de bază poate fi transformată astfel:

RV = (P / VV) x (Pb / Pb) = Cr x RC

Unde:
Pb - profitul brut;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul
brut;
RC - rentabilitatea comercială.
Pentru a reprezenta acesta în dinamică, vom utiliza tabel de mai jos (tabelul 6)

51
 Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii venitului din vnzări
Tabelul 6.

Unitatea Dinamica
Nr. Anul de Anul
Indicatori de
crt. gestiune precedent (+,-)
măsură
1. Venitul din vînzări mii lei 63407 58000 +5407
2. Profitul brut mii lei 13861,9 12135,9 +1726
Profitul perioadei de gestiune
3. mii lei 809,6 698,3 +111,3
până la impozitare
Corelaţia dintre profitul
4. perioadei de gestiune până la - 0,0584 0,0575 + 0,0009
impozitare şi profitul brut (3/2)
Rentabilitatea comercială
5. % 21,86 20,92 +0,94
(2/1) x 100%
Rentabilitatea vînzărilor (3/1)
6. % 1,27 1,20 +0,07
x 100 sau (4x5)%

În baza datelor din tabelul 6 rezultă că la întreprinderea analizată rentabilitatea venitului

din vânzări s-a majorat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu 0,42 puncte
procentuale. Pentru a calcula influenţa factorilor respectivi asupra modificării rentabilităţii
vânzărilor vom utiliza metoda substituţiei în lanţ.
Pentru a demonstra aceasta vom crea un nou tabel (tabelul 7).

Calculul influenţei factorilor asupra modificării rentabilităţii venitului din vânzări (prin
metoda substituţiei în lanţ)
Tabelul 7

Indicatorii
R RC
1 0 0,0575 20,92 1,20 x x x
2 1 0,0584 20,92 1,22 0,22-1,20 +0,02 ΔCr
3 2 0,0584 21,86 1,27 1,27-0,22 +0,05 ΔRC
TOTAL x x x x +0,07 x
Verificare: 1,27– 1,20 = +0,07 puncte procentuale.

În baza rezultatelor obţinute se poate constata că majorarea rentabilităţii venitului din

vânzări cu 0,07 puncte procentuale a fost determinată de influenţa pozitiva a factorului întâi
(ΔCr), care a contribuit la majorarea indicatorului rezultativ cu 0,02 puncte procentuale si sub

52
 influenţa pozitivă a factorului doi (ΔRC) indicatorul rezultativ s-a majorat cu 0,05 puncte
procentuale. Şi totuşi, dimensiunea indicatorului examinat este cu mult sub nivelul celui
recomandat în literatura de specialitate. În condiţii normale de activitate mărimea acestui
indicator trebuie să fie nu mai mică de 20%.
Un alt indicator care se examinează în procesul de analiză este numărul de rotaţii a
activelor sau nivelul recuperabilităţii activelor. Rata recuperabilităţii activelor reflectă gradul de
rotaţie a tuturor activelor de care dispune întreprinderea la un moment dat pe baza datelor din
bilanţul contabil şi face parte din şirul indicatorilor folosiţi în practica economică pentru eficienţa
utilizării activelor. Acest indicator se calculează după următoarea formulă:

ra = VV / TA

unde:
ra - rata recuperabilităţii activelor;
VV - venitul din vânzări;
TA - valoarea totală a activelor.
Numărul de rotaţii a activelor reflectă de câte ori mijloacele investite în circuitul
economic al întreprinderii au fost recuperate prin veniturile obţinute din vânzări.
În baza numărului de rotaţii uşor se determină viteza de rotaţie a activelor care se
calculează după următoarea formulă:

Vra = 360 / ra

unde:
ra - numărul de rotaţii a activelor;
Vra - viteza de rotaţie a activelor.
Acest indicator se calculează în zile şi reflectă durata medie a unei rotaţii. Durata în zile a
unei rotaţii se modifică proporţional cu valoarea medie anuală a activelor şi invers proporţional
cu mărimea venitului din vânzări. Pentru analiza acestor indicatori sunt necesare următoarele
date iniţiale, care vor fi reflectate în următorul tabel (tabelul 8):
Date iniţiale pentru analiza vitezei de rotaţie a activelor
Tabelul 8

Nr.
Indicatori Anul de gestiune Anul precedent
crt.
1. Venitul din vânzări , mii lei 63407,8 58000
2. Valoarea totală a activelor , mii lei 104131,3 103487,4
3. Rata recuperabilităţii activelor , rotaţii 0,6089 0,5605

53
 Pentru a asigura o activitate eficientă de producţie mărimea acestei rate trebuie să fie
supraunitară. La întreprinderea „ Magic” SA însă această rată este mult sub mărimea unitară, şi
totuşi rata recuperabilităţii activelor a crescut în anul de gestiune faţă de anul precedent cu
0,0484puncte şi a constituit 0,6089 rotaţii pe an. Pentru analiza factorial a vitezei de rotaţie
vom folosi metoda substituţiei în lanţ:

Calculul influenţei factorilor asupra modificării vitezei de rotaţie a activelor

Tabelul 9
Indicatorii
Valoarea Venitul
totală a din
activelor vânzări
1 0 103487,4 58000 642,8 x x x
2 1 104131,3 58000 654.5 654.5 - 642,8 + 11.7 ΔTA
3 2 104131,3 63407,8 590.2 590.2 – 654.5 - 64.3 ΔVV
Total x x x x -52.6 x
Verificare: 590.2 – 642,28 = - 52.6 zile.

Conform datelor din tabelul 2.9. se observă accelerarea vitezei de rotaţie a activelor cu
52.6 zile. Această modificare se datorează majorării venitului din vînzări în această perioadă,
care a condiţionat accelerarea vitezei de rotaţie cu 64.3 zile. Concomitent, sporirea valorii totale
a activelor a condiţionat reducerea vitezei de rotaţie cu 11.7 zile.
La etapa actuală de analiză putem constata că eficienţa utilizării patrimoniului
întreprinderii „Magic” SA are o tendinţă pozitivă. Aceasta ne vorbeşte accelerarea vitezei de
rotaţie a activelor, creşterea rentabilităţii venitului din vânzări, creşterea în dinamică cоt şi
majorarea ponderii activelor curente din suma totală a activelor. Însă trebuie de menţionat că
nivelul acestor indicatori este foarte mic pentru desfăşurarea unei activităţi durabile.
În sistemul de indicatori ai rentabilităţii un rol primordial îi revine rentabilităţii activelor,
care după conţinut reflectă eficienţa utilizării patrimoniului întreprinderii, indiferent de sursele
provenienţei acestuia.
Însă, după părerea specialiştilor în domeniu, eficienţa utilizării activelor trebuie
examinată în strânsă concordanţă cu eficacitatea activităţii operaţionale ale întreprinderii. În
acest context formula generală de calcul a rentabilităţii activelor poate fi descompusă în felul
următor:

P P TAC VV Pb
Ra = TA x 100 = TA x TAC x VV x Pb =

54
 TAC VV P Pb
= TA x TAC x Pb x VV

= Pac x rac x Cr x Rc

I II III IV
unde:
P - profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
Pb - profitul brut;
TA - valoarea totală a activelor;
TAC - valoarea totală a activelor curente;
VV - venitul din vânzări;
Pac - ponderea activelor curente în valoarea totală a activelor întreprinderii;
Rac - recuperabilitatea activelor curente;
Cr - corelaţia dintre profitul impozabil şi profitul brut;
Rc - rentabilitatea comercială sau a venitului din vânzări;
În baza acestor transformări rentabilitatea activelor poate fi examinată prin 4 factori, care
după conţinut asigură nu numai estimarea justificată a acestui indicator în dinamică, ci şi legătura
reciprocă dintre datele din Raportul privind rezultatele şi Bilanţul contabil la un moment dat (de
regulă, la finele perioadei de gestiune). Preventiv toată informaţia necesară pentru analiză o
acumulăm în următorul tabel ( tabelul 10)
Date iniţiale privind analiza rentabilităţiiactivelor n dinamică
Tabelul 10
Nr. Anul Anul deAbaterea
Indicatori
crt. precedent gestiune (+;-)
A 1 2 3=2-1

1. Venitul din vânzări (rd.010, f.nr.2), mii lei 58000 63407,8 +5407,8

2. Costul vânzărilor (rd.020, f.nr.2), mii lei 45864,2 49545,8 +3681,6

3. Profitul brut (rd.030, f.nr.2), mii lei 12135,9 13861,9 +1726

Profitul perioadei de gestiune până la

4. 698,3 809,6 +111,3
impozitare (rd.130, f.nr.2), mii lei

Valoarea totală a activelor curente (rd.460,

5. 34520,2 34990,3 +470,1
f.nr.1), mii lei

55
 Valoarea totală a activelor (rd.470, f.nr.1), mii
6. 103487,4 104131,3 +643,9
lei

Ponderea activelor curente în valoarea

7. 33,36 33,60 +0,24
totală a activelor, % [(rd.5 : rd.6) x 100]

Recuperabilitatea activelor curente,

8. 1,6802 0,1812 -1,499
(rd.1 : rd.5)

Corelaţia dintre profitul impozabil şi

9. 5,75 5,84 +0,09
profitul brut, [(rd.4 : rd.3) x 100]

Rentabilitatea venitului din vânzări, %

10. 20,92 21,86 -0,94
[(rd.3 : rd.1) x 100]

Rentabilitatea activelor, %
11. 0,68 0,77 +0,09
[(rd.4 : rd.6) x 100]

Din tabel rezultă că la întreprinderea „Magic” SA se observă o tendinţă de majorare a

rentabilităţii activelor în anul de gestiune faţă de anul precedent de la 0,68 la 0,77% sau cu 0,09
puncte procentuale ( 0,77-0,68 ).
Şi totuşi, pentru o apreciere mai obiectivă a rezultatelor obţinute, trecem la analiza
factorială a modificării acestui indicator, folosind metoda „substituţiei în lanţ” ( tabelul 11).
Conform rezultatelor obţinute se poate constata că majorarea rentabilităţii activelor
comparativ cu anul precedent cu 0,09 puncte procentuale a fost condiţionată de influenţa
negativă a factorului 1 (modificarea ponderii activelor curente) în valoarea totală a activelor, care
a contribuit la micşorarea indicatorului rezultativ respectiv cu: 0,01 puncte procentuale.
Concomitent, sub influenţa pozitivă a factorilor 2 (modificarea recuperabilităţii activelor curente)
, 3 (modificarea corelaţiei dintre profitul impozabil şi profitul brut şi 4 (modificarea rentabilităţii
comerciale) indicatorul rezultativ s-a majorat respectiv cu 0,06, 0,01 şi 0,33 puncte procentuale.
După cum se observă, ponderea principală în modificarea indicatorului rezultativ оi
revine modificării corelaţiei dintre profitul impozabil şi profitul brut. Aceasta se datorează
influenţei următorilor factori:
1. majorării profitului brut cu 1726 mii lei (influenţat negativ de elementele „Alte venituri
operaţionale” şi „Alte cheltuieli operaţionale”, respectiv cu );
2. de creşterea profitului perioadei de gestiune până la impozitare cu 111,3 mii lei
(influenţat negativ de „Rezultatul din activitatea investiţii” şi pozitiv de „Rezultatul din
activitatea operaţională” respectiv cu –132,5 şi 13,2miilei).

56
 Calculul influenţei factorilor asupra modificării rentabilităţii activelor n dinamică
Tabelul 11

Indicatorii (factorii) corelaţi ţ

ţ
Pac Rac Cr Rc
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 0 33,36 1,6802 5,75 20,92 0,68 X x x

2 1 33,60 1,6802 5,75 20,92 0,67 0,67 – 0,68 - 0,01 Δ Pac

3 2 33,60 0,1812 5,75 20,92 0,73 0,73 – 0,67 +0,06 Δ Rac

4 3 33,60 0,1812 5,84 20,92 0,74 0,74 – 0,73 + 0,01 Δ Cr

5 4 33,60 0,1812 5,84 21,86 0,77 0,77 – 0,74 +0,33 Δ Rc

TOTAL x x x x x x +0,09 x
Verificare: 0,77 – 0,68 = +0,09 puncte procentuale.

57
 În teoria şi practica economică de specialitate se folosesc doi indicatori de rentabilitate în
analiza capitalurilor întreprinderii, şi în special:
1. rentabilitatea capitalului permanent;
2. rentabilitatea capitalului propriu.
Rentabilitatea capitalului permanent, sau în unele surse se mai denumeşte (rentabilitatea
economică după varianta franceză). Acest indicator se calculează ca raportul dintre profitul
perioadei de gestiune până la impozitare şi capitalului permanent:

P
RCP = CP x 100 (%)

unde:
RCP - rentabilitatea capitalului permanent;
P - profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
CP - valoarea capitalului permanent.
Capitalul permanent reprezintă capitalul pe care un agent economic îl utilizează pe o
perioadă mai mare de un an, adică include capitalul propriu şi datoriile pe termen lung. Pentru o
analiză mai detaliată este nevoie de a descompune rentabilitatea capitalului permanent în următorii
factori:

P P PN CPr
RCP = CP x 100 = CP x PN x CPr

CPr P PN
= CP x PN x CPr x 100 =

= (P% x CR x RF) x 100

unde:
CPr - valoarea capitalului propriu;
PN - profitul net;
P% - ponderea capitalului propriu în capitalul permanent;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul net;
Rf - rentabilitatea financiară.
Din formula de mai sus se poate constata că rentabilitatea capitalului permanent este
influenţată de următorii factori:
1) modificarea ponderii valorii capitalului propriu în valoarea totală a capitalului
permanent;

58
 2) modificarea corelaţiei dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi
profitul net;
3) modificarea rentabilităţii financiare.
Preventiv, toată informaţia necesară pentru a efectua analiza rentabilităţii capitalului
permanent se va acumula în tabelul de mai jos (tabelul 12).

Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii capitalului permanent

Tabelul 12
Semne Anul Anul de
Nr. Abaterea
Indicatori conven- precedent gestiune
crt. (+;-)
ţionale (2006) (2007)
A B 1 2 3=2-1
Valoarea capitalului propriu
1. CPr 85923.3 86411.7 + 488.4
(rd.650, f.nr.1), mii lei
Valoarea capitalului permanent
2. CP 90546.8 90785.5 +238.7
(rd.650 + rd.770, f.nr.1), mii lei
Profitul perioadei de gestiune până
3. P 698.3 809.6 + 111.3
la impozitare (rd.130, f.nr.2), mii lei

4. Profitul net (rd.150, f.nr.2), mii lei PN 264.5 847.5 + 583

Ponderea capitalului propriu în

5. capitalul permanent, % P% 94.89 95.18 + 0.29
(rd.1/rd.2)
Corelaţia dintre profitul până la
6. impozitare şi profitul net, Cr 2.64 0.95 -1.69
(rd.3/rd.4)
Rentabilitatea financiară, %
7. Rf 0,31 0,98 +0,67
(rd.4/rd.1)
Rentabilitatea capitalului
8. permanent, % (rd.5 x rd.6 x RCP 0,78 0.88 + 0.1
rd.7)

În baza datelor din tabelul 12. observăm că rentabilitatea capitalului permanent are o
tendinţă de majorare faţă de anul precedent cu 0,1 puncte procentuale (0,88 - 0.78). Şi totuşi
nivelul atins la „ Magic” SA este cu mult inferior celui necesar (20 – 25%) pentru desfăşurarea
unei activităţi profitabile în contextul cerinţelor dure ale pieţei.
Pentru a da o apreciere mai obiectivă rezultatelor obţinute, în continuare vom apela la
analiza factorială, care se efectuează prin metoda „substituţiei în lanţ” (tabelul 13).

59
 Calculul influenţei factorilor asupra modificării capitalului permanent
Tabelul 13

Indicatorii (factorii) corelaţi

P% Cr Rf
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 0 94.89 2.64 0,31 0,77 x X x

2 1 95,18 2.64 0.31 0,78 0,78 – 0,77 + 0.01 Δ P%

3 2 95,18 0.95 0,31 0,28 0.28 – 0,78 - 0,5 Δ Cr

4 3 95,18 0.95 0,98 0,88 0.88 – 0.28 + 0,6 Δ Rf

TOTAL x x x x X +0,11 x
Verificare: 0,88 – 0,77 = + 0,11 puncte procentuale.

În baza rezultatelor obţinute putem constata că majorarea rentabilităţii capitalului

permanent faţă de anul precedent a fost obţinută cub influenţa pozitivă a factorilor 1 (ΔP%), şi 3
(ΔRf), respectiv cu 0,01 şi 0,6 puncte procentuale. Totodată, sub influenţa negativă a factorului 2
(ΔCr ) indicatorul rezultativ s-a redus cu 0,5 puncte procentuale.
Deci, rezultatele analizei factoriale ne dau posibilitate să deducem că „ Magic” SA dispune
de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor. Astfel, dacă ponderea profitului
perioadei de gestiune până la impozitare în profitul net ar putea fi menţinută la nivelul anului
precedent, rentabilitatea capitalului permanent se va majora încă cu 0,5 puncte.
Pentru a mobiliza rezervele evidenţiate în practică se consideră sporirea rentabilităţii
capitalului permanent poate fi asigurată prin mai multe modalităţi, însă cele de bază pot fi:
a) majorarea profitului perioadei de gestiune până la impozitare cu un ritm mai accelerat
decît cel obţinut atât din activitatea operaţională, cît şi din celelalte activităţi
desfăşurate de întreprindere;
a) perfecţionarea structurii surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii în
favoarea capitalului propriu.
Din punct de vedere al conţinutului economic rentabilitatea financiară reflectă gradul de
autofinanţare a întreprinderii, sau cu alte cuvinte, arată capacitatea întreprinderii de a utiliza
capitalul propriu în vederea desfăşurării unei activităţi normale ale producţiei. Acest indicator se
determină prin raportarea profitului net la capitalul propriu al întreprinderii. Deci, formula de bază
poate fi reflectată prin următoarea relaţie:

60
 PN
Rf = CPr x 100 (%)

unde:
PN - reprezintă suma profitului net;
CPr - valoarea capitalului propriu.
De regulă, modificarea rentabilităţii financiare este supusă influenţei unui sistem de
factori. Pentru a înţelege mai bine atât conţinutul acestor factori, cоt şi analiza lor, se recomandă
ca formula de bază să fie supusă unor transformări succinte, şi anume:

PN PN TA P PN TA P
Rf = CPr x 100 = CPr x TA x P = P x CPr x TA

= (Ep x Pf x Ra) x100

unde:
Rf - rentabilitatea financiară;
PN - profitul net;
TA - valoarea totală a activelor;
P - profitul perioadei de gestiune până la impozitare;
CPr - valoarea capitalului propriu;
Ep - efectul de pârghie;
Pf - ponderea profitului net în profitul perioadei de gestiune până la impozitare
(presiunea fiscală);
Ra - rentabilitatea activelor.
Este necesar de menţionat că efectul de pârghie după conţinut reflectă gradul în care
utilizarea unor resurse suplimentare contribuie la majorarea rentabilităţii capitalului propriu
(sau rentabilităţii financiare).
Din formula de mai sus se poate constata că asupra rentabilităţii financiare influenţează
următorii trei factori:
1. modificarea efectului de pârghie;
2. modificarea presiunii fiscale;
3. modificarea rentabilităţii activelor.
La prima etapă toată informaţia necesară pentru analiză vom prezenta-o în tabelul 14:
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii capitalului propriu (rentabilităţii financiare)
Tabelul 14
Nr. Indicatori Semne Anul Anul de Abaterea

61
 conven- precedent gestiune
crt. (+;-)
ţionale (2006) (2007)
A B 1 2 3=2-1
Valoarea capitalului propriu
1. CPr 85923.3 86411.7 + 488.4
(rd.650, f.nr.1), mii lei
Valoarea totală activelor (rd.470,
2. TA 103487.4 104131.3 + 643.9
f.nr.1), mii lei
Profitul perioadei de gestiune până
3. P 698.3 809.6 + 111.3
la impozitare (rd.130, f.nr.2), mii lei

4. Profitul net (rd.150, f.nr.2), mii lei PN 264.5 847.5 + 583

Ponderea profitului net în

5. Pf 37.88 104.68 + 66.8
profitul global, % (rd.4/rd.3)

6. Efectul de pârghie, (rd.2/rd.1) Ep 1,20 1,21 + 0.01

Rentabilitatea activelor, %
7. Ra 0,68 0,77 +0,09
[(rd.3/rd.2) x 100]
Rentabilitatea financiară, %
8. RF 0,31 0,98 +0,67
[(rd.4 / rd.1) x 100]

Conform datelor din tabel observăm că rentabilitatea financiară s-a majorat pe parcursul
anului de gestiune cu 0,67 puncte procentuale (0,98 – 0,31).
Concomitent, menţionăm că din cei trei factori, care contribuie la modificarea rentabilităţii
financiare, efectul de pârghie are o tendinţă de majorare (de la 1,20 la 1,21 puncte), atât şi
rentabilitatea activelor, cît şi ponderea profitului net în profitul perioadei de gestiune până la
impozitare – au o tendinţă de majorare.
Pentru o apreciere mai obiectivă a acestor modificări trecem la analiza factorială, care se
efectuează prin metoda „substituţiei în lanţ” (tabelul 15):
Calculul influenţei factorilor asupra modificării rentabilităţii economice (activelor permanente)
Tabelul 15

Indicatorii (factorii) corelaţi

Pf Ep Ra
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 0 37.88 1,20 0,68 0,31 x x x

2 1 104.68 1,20 0,68 0,85 0,85 – 0,31 + 0,54 Δ Pf

3 2 104.68 1,21 0,68 0,85 0,85– 0,85 0.00 Δ Ep

4 3 104.68 1,21 0,77 0,98 0.98 – 0,85 +0,13 Δ Ra

62
TOTAL x x X x x +0.67 x
Verificare: 0,98 – 0,31 = +0,67 puncte procentuale.
În baza rezultatelor obţinute putem constata că majorarea rentabilităţii financiare la
„ Magic” SA în anul de gestiune faţă de anul precedent a fost cauzată de influenţa pozitivă a
factorilor 1 (ΔPf) şi 3 (ΔRa), care au contribuit la sporirea indicatorului rezultativ cu 0,54şi 0,13
puncte procentuale.
Deci, rezultatele analizei factoriale ne dau posibilitatea să deducem că „ Magic” SA
dispune de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor.
Ca şi la indicatorii precedenţi ai rentabilităţii este necesar de menţionat că nivelul
rentabilităţii financiare atins în anul de gestiune este cu mult sub nivelul necesar pentru a
desfăşura o activitate de producţie prosperă.

63
CAPITOLUL III CĂILE ŞI DIRECŢIILE DE PERFECŢIONARE A
ACTIVITĂŢII SA „MAGIC”

3.1 Căile de maximizarea a profitului

Prin mecanismul său de dezvoltare economia de piaţă se bazează pe concurenţă şi

competitivitate.
Reuşesc întotdeauna acei manageri care au o deosebită capacitate de conducere şi
organizare şi care se adaptează rapid la cerinţele pieţei.
În condiţiile actuale suntem martori ai unui proces în care unele întreprinderi îşi
demonstrează viabilitatea şi posibilităţile de dezvoltare pe viitor, în timp ce alte întreprinderi bat
pasul pe loc sau sunt într-o stare de falimentare. Aceasta se întâmplă, din cauza lipsei unor
obiective generale şi specifice, clar formulate, precum şi a unor strategii aferente realizării
acestora. Conducerea întreprinderii, ale cărei performanţe realizate sunt la un nivel scăzut, se
concentrează la rezolvarea problemelor curente, îşi bazează activitatea pe realizarea unor obiective
pe termen scurt, fără a avea o perspectivă clară asupra dezvoltării în concordanţă cu cerinţele şi
exigenţele economiei de piaţă.
Rezultatele unor cercetări cu privire la utilizarea instrumentelor de planificare în
întreprinderi au condus la următoarele concluzii:
 În condiţiile unei concurenţe intense şansă de reuşită au doar întreprinderile
planificabile;
 Întreprinderile care practică planificarea activităţii lor s-au dovedit a fi superioare
celor care nu desfăşoară activitatea de planificare.

Pentru a putea răspunde cerinţelor create, întreprinderile trebuie să urmărească o

perfecţionare continuă prin realizarea unor procese bine gândite şi concretizarea acestora în
programe de dezvoltare economică pe o perioadă de 3-5 ani “… numai o strategie bine formulată
va ajuta conducătorul să aloce resursele într-o viziune unică şi viabilă, bazată pe competenţele şi
disfuncţionalităţile interne, pe schimbările anticipate în mediu şi mişcările concurenţilor
inteligenţi”

În urma procesului de elaborare a programului previzional de dezvoltare a întreprinderii

pot apărea o mulţime de variante. Însă variantele posibile pot fi reduse la trei. Vom încerca să le
determinăm:
varianta I. Când rezultatele obţinute sunt mai mici decât cele care au fost programate

64
 Pe baza parametrilor obţinuţi putem conchide, că la momentul estimării unitatea economică
în cauză avea posibilităţi reduse pentru o activitate sigură de producţie. Cauza principală a fost
lipsa mijloacelor necesare pentru activitatea de producţie. Acest şi alţi factori au contribuit la faptul
că şi nivelul programat nu a fost atât de pronunţat, deşi s-a observat o tendinţă de majorare la toţi
indicatori nominalizaţi.
De aici reiese necesitatea abordării şi realizării unor măsuri concrete care ar permite
obţinerea parametrilor necesari. Realizarea lor trebuie prevăzută pentru următorii doi ani de
activitate. De exemplu creşterea gradată a profitabilităţii vânzărilor depinde direct de potenţialul
activităţii de producţie la nivel de întreprindere şi /sau particularităţile ramurii respective din
economia naţională. Din practica elaborării programului previzional de dezvoltare a unităţilor de
producţie se recomandă susţinerea ritmului de creştere al acestui indice la un nivel de 2,0-5,0%
anual. Dacă nu este posibilă menţinerea acestui ritm în baza activităţii operaţionale, apoi o anumită
creştere a profitului întreprinderii poate fi prevăzută prin diversificarea acestei activităţi (asimilarea
altor surse şi obţinerea profitului respectiv). În ce priveşte rentabilitatea activelor, aici apare
necesitatea stingherentă de a revizui conţinutul şi structura patrimoniului întreprinderii pe baza
unei inventarieri riguroase a tuturor bunurilor de care dispune unitatea economică la momentul
aprecierii. Aceasta ne va oferi posibilitatea, în primul rând, să evidenţiem bunurile, care pe
parcursul ultimilor 3-5 ani nu participă la procesul de producţie şi respectiv nu aduc venit, sau nu
sunt necesare întreprinderii date. Surplusurile de bunuri trebuie vândute şi /sau achitate în contul
datoriilor curente altor agenţi economici sau partenerilor de activitate.
Varianta a II-a. Rezultatele obţinute la toţi indicatori sunt aproximativ egale sau puţin
mai mari decât cele convenţional programate.

Însă pentru o apreciere mai obiectivă a nivelului atins este necesar să determinăm
modificarea acestor indicatori faţă de anul precedent, cît şi ritmul lor de creştere. Examinând
modificările indicatorilor la întreprinderea dată faţă de anul precedent autorul observă că ele sunt
foarte pronunţate, deşi nu sunt specifice pentru o perioadă mai îndelungată. Astfel reorientarea
întreprinderii la un sortiment şi structură mult mai favorabilă a producţiei fabricate cît şi majorarea
esenţială a volumului vânzărilor nete faţă de anul precedent în baza acestor modificări au
contribuit la sporirea profitului brut. Acest ritm nu poate fi susţinut din an în an. El trebuie să fie
adus la un nivel rezonabil, ţinând cont de concordanţa tuturor indicatorilor ce contribuie la
formarea rezultatelor financiare. Aici vom mai menţiona că dacă ritmul de creştere a profitului
vânzărilor nu este mai mic de 5% anual, atunci întreprinderea analizată a intrat pe o pistă sigură,
unde apare posibilitatea de prognozare a creşterii în perspectivă a acestui indicator. Concomitent se

65
stabileşte un ritm de creştere treptată a profitabilităţii pe tot parcursul perioadei previzionale, iar
deficitul de profit trebuie redus prin diversificarea activităţii de bază.

Varianta a III-a . Rezultatele obţinute la indicatorii triadei sunt cu mult mai mari decât
parametrii unor dimensiuni convenţional programate.

Aici putem remarca, că în condiţiile crizei economice pot să nu existe întreprinderi de

producţie cu astfel de rezultate. Şi totuşi în cazul dat este necesar de a corecta toate rezultatele în
funcţie de modificarea profitului net, deoarece numai prin intermediul acestui indicator se poate
reflecta obiectiv gradul înalt atins în acest caz.
În paralel aceasta este nevoie de a ordona următorii paşi ai strategiei prin indicatorul
profitul net, al cărui ritm de creştere se determină individual, pornind de la condiţiile concrete şi
posibilităţile ale activităţii acestor întreprinderi în perspectivă.
După cum se observă, în toate variantele accentul se pune pe indicatorul “profitabilitatea
vânzărilor”. În opinia autorului , nivelul profitabilităţii poate fi apreciat în felul următor:
1) minim - până la 10%;
2) suficient - de la 10% la 15%;
3) mediu - de la 15% la 30%;
4) înalt - de la 30% la 40%;
5) foarte înalt - peste 40%;
Cât priveşte volumul vânzărilor nete, apoi în condiţiile actuale de activitate dimensiunile
lui depind, în cea mai mare măsură, nu de potenţialul de producţie a întreprinderii ci de piaţa de
desfacere a produselor fabricate, care orişicând poate să se modifice, luând în consideraţie
variaţiile conjuncturii.. Însă producătorii trebuie să fie cointeresaţi ca marfa lor să se vândă cît mai
repede, pentru a contribui la un circuit normal de dezvoltare. Însă este insuficientă numai dorinţa
acestora. Unitatea de producţie trebuie să cunoască cît mai detaliat desfacere a mărfurilor
respective atât pe piaţa internă cît şi cea externă. Cu cît piaţa de desfacere a mărfurilor produse este
prospectată mai bine, cu atât circuitul lor este mai convenabil pentru producători şi cumpărători.
Astăzi întreprinderea să producă numai marfă calitativă este foarte puţin, trebuie tot mai insistent
S.A “Magic” să se înveţe a vinde această marfă prin utilizarea diferitelor metode şi forme
favorabile de afaceri.

66
3.2. Căile de sporire a rentabilităţii

Analiza financiară reprezintă punctul de pornire în conceperea, fundamentarea şi

implimentarea soluţiilor strategice de оmbunătăţire a performanţelor curente ale întreprinderii.
Metoda diagnosticului şi aprecierii rezultatelor financiare descrisă în capitolul doi dă
posibilitate fiecărui producător să-şi aprecieze cu suficientă exactitate gradul de profitabilitate şi
rentabilitate a activităţii pe care o desfăşoară.
Existenţa unei multitudini de metode de previzionare impune necesitatea evaluării şi
selectării celei mai adecvate metode, care să facă posibil rezolvarea cît mai rapidă şi corectă a
problemelor, să asigure un grad înalt de precizie şi de validitate cerut.
Pentru prognozarea indicatorilor sus numiţi s-a convenit utilizarea metodei de extrapolare,
care se bazează pe presupunerea că tendinţele observate în trecut reflectă influieinţa factorilor, care
vor acţiona şi în viitor.
În continuare autorul va examina rezultatele financiare la S.A “ Magic “ sub aspect
strategic, luând în calcul informaţia prezentată în tabelele de mai jos. Tot odată menţionăm, că
pentru anii 2004- 2006 rezultatele au fost elaborate de autor , ţinând cont de tendinţa modificării
rezultatelor financiare pe parcursul anilor anteriori la această unite economică şi de cerinţele dure
faţă de mărimea acestor indicatori pentru perioada previzională de dezvoltare a sferei de producţie.
Variantele prezentate pot fi discutabile, deoarece la elaborarea lor s-a luat în consideraţie
condiţiile neuniforme de activitate (capacitatea de producţie, gradul de aprovizionare, asigurarea
cu materie primă şi materiale, piaţa de desfacere, nivelul consumurilor şi cheltuielilor, preţul mediu
unitar la produse finite etc.) în mod divers, ţinând cont de gradul profunzimii cercetărilor acestora.
Un element de bază al planului de afaceri este aprecierea şi argumentarea justificată a căilor
de bază ce contribuie la obţinerea rezultatelor financiare. Drept sursă principală de informaţie în
acest caz serveşte “Darea de seamă despre rezultatele financiare şi folosirea lor” . De regulă
mărimea absolută a rezultatului financiar este determinată de veniturile provenite din activitatea de
bază sau din vânzarea mărfurilor. Pentru a evidenţia căile de bază care determină rezultatele
financiare se recomandă următorul tabel

67
 Prognoza rezultatelor financiare al S.A “Magic” pe anii 2008-2010

Tabel 16
Nr. Indicii Anii
2006 2007 2008 2009 2010
program proiect prognoză
1 Vânzări nete 58000 63407 68008,5 73000,7 78000,4
2 Costul vînzărilor 45864.2 49545.8 53231 56896.3 60589.1
3 Profitul brut 12135.8 13861.9 14777.5 16104.4 17411.3
4 Cheltuieli comerciale 1746.5 2012.9 2279.7 2507.8 2775.9
5 Cheltuieli generale 5909.5 6757.5 7582.6 8300.6 9261
6 Alte cheltuieli 5747.8 5134.6 4509.2 3878.2 3279.8
operaţionale
7 Alte venituri 1270.3 1016.7 765.3 662.7 436.8
operaţionale
8 Rezultatul din activitatea 2.3 973.4 1171.3 2080.5 2531.4
operaţională
9 Rezultatul din activitatea 241.7 109.2 - - -
de investiţii
10 Rezultatul din activitatea 454.3 -273 253,4 379 415,6
financiară
11 Profit pînă la impozitare 698.3 809.6 925.6 1065.6 1279.6

Examinând datele din tabel, constatăm că la S.A “Magic” rezultatele din activitatea
operaţională comparativ cu anul de gestiune 2007-2006 acest indicator va creşte de la 973,5 la
2531,4 mii lei sau suplimentar cu 1557,9 mii lei.
Elementul de bază, care va contribui la majorarea beneficiului de bilanţ îl prezintă
volumul vânzărilor. Se prevede că în anul 2006 faţă de anul 2007 vânzările se vor majora de la
63407,8 la 78000,4 mii lei.
Astfel conducerea S.A “Magic” se va strădui să acorde o atenţie deosebită problemei legate
de diversificarea activităţii de bază prin elaborarea unor măsuri suplimentare, ce vor contribui la
deschiderea şi lărgirea reţelei de magazine proprii, precum şi la prestarea în diferite regiuni ale
ţărilor occidentale, ţărilor CSI a serviciilor la comandă .
Comparând informaţia prezentată în tabelele respective observăm, că colectivul de muncă
al S.A “ Magic” vor trebui să depună eforturi esenţiale în obţinerea unei activităţi durabile pe
următorii trei ani de activitate.

Necesitatea înzestrării permanente a procesului de producţie cu mecanisme şi utilaje noi,

cît şi inventarierea judicioasă a fondurilor fixe care pe parcursul ultimilor doi ani nu sunt implicate
în circuitul de activitate din diferite motive, şi deci nu aduc profit, vor contribui la obţinerea

68
rezultatelor financiare obţinute din vânzarea fondurilor fixe. Dar acest domeniu de activitate
necesită o atenţie deosebită, bine gândit ca să nu ducă la rezultate negative.

Previziunea volumului de producţie în condiţiile de instabilitate economică în care se află

Republica Moldova decurge din bugetul vânzărilor şi întreprinderea trebuie să ţină cont de :
 Cererea pe piaţă şi canalele de realizare a producţiei;
 Asigurarea întreprinderii cu mijloacele de producţie necesare;
 Utilizarea maximă a capacităţii de producţie.

Planul vînzărilor şi producţiei la “ Magic” SA pentru anii 2008-2010

Tabelul 17
Indicatorii Anii
2008 2009 2010
program proiect prognoză
1. Vânzări nete- 68008,5 73000,7 78000,4
Inclusiv:
a. Construcţii jacord 100% lînă 16636,3 22547,4 22143,3
b. Construcţii jacord 80% lînă 48267,2 47234,2 51263,1
c. Alte tipuri de producţie 3105 3219,1 4594
2. Volumul producţiei fabricate 65120 66100 67000

Dacă volumul producţiei va creşte, necesarul de active de asemenea va trebui să crească.

Întreprinderea va avea nevoie de numerar suplimentar pentru a fi imediat investit în stocuri de
materii prime şi materiale, iar când se va atinge capacitatea maximă, sunt necesare fonduri şi
pentru investiţii în active fixe.
Accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor de mărfuri şi materiale, precum şi reducerea
duratei de încasare a creanţelor vor permite SA “Magic” obţinerea în următorii trei ani a unui flux
pozitiv al mijloacelor băneşti, fapt ce atestă o situaţie financiară favorabilă pe viitor. Pentru
întreprindere este şi mai favorabil dacă în decursul perioadei previzionale ponderea desfacerii de
mărfuri pe piaţa externă şi pe cea internă treptat va creşte.

Suma încasărilor din activitatea de bază la S.A “Magic” pe piaţa internă şi cea externă
Tabel 18

69
Indicatorii Unitatea 2007 2004 2005 2006
de efectiv. estim. prognoz. prognoz.
măsură
Comerţul interior
Vînz. de mărf. cu amănuntul mil.lei 33 890 34230 35500 36800
în % faţă de anul precedent % x 101,1 103,6 103,6
Comerţul exterior
Vănzări de mărfuri (construcţii) mil. USD 2300 2500 2550 2600

Examinând datele din tabel, se observă că la S.A “Magic” pe parcursul următorilor trei ani
2004-2006 volumul desfacerilor de mărfuri pe piaţa externă predomină în suma totală din
activitatea de bază. Concomitent pentru toată perioada previzională se observă o tendinţă pozitivă
de creştere a ponderii desfacerii de mărfuri. Această situaţie va contribui pozitiv la obţinerea
surselor valutare necesare pentru procurarea mijloacelor circulante..
Previziunea activităţii întreprinderii 2008-2010
Tabel 19
Indicii Unit a. 2006 a.2007 a.2008 a.2009 a. 2010
efectiv estimat program proiect prognoza

Vinzari nete m.lei 58000 63407 68008,5 73000,7 78000,4

Datorii m.lei 17263 13000 11000 8500 6500

debitoare

Datorii m.lei 12940 10450 7800 5250 2750

creditoare

Profit-net m.lei 264.5 550 600 610 620

Numarul scriptic
mediu pers 857 863 863 870 871
Salariu mediu lei 889-02 1150-00 1200-00 1330 1450
Export volumul m.lei 18377.7 25400 27300 27900 28800
Pondere % 41.9 42.2 43.0
Rezultat pozitiv pozitiv pozitiv pozitiv pozitiv
financiar
Volumul
productiei in 56392 62020 65120 68400 69800
preturi curente
Volumul
productiei in Mii 327 333 340 350 357
expresie m2
naturala

Din diagnosticul efectuat au rezultat câteva concluzii de mare importanţă, care oferă
oportunităţi pentru decidenţii interesaţi în îmbunătăţirea funcţionalităţii întregului sistem:

70
 1. Există un sistem raţional de aprovizionare şi asigurare cu materia primă şi materiale,
ar fi necesar să se perfecţioneze acest sistem de aprovizionare cu materie primă şi resurse
materiale, contractele încheiate cu furnizorii (în baza contractelor încheiate cu furnizorii pe o
perioadă mult mai îndelungată şi să includă careva elemente de atragere )
2. Să fie o concordanţă mult mai favorabilă între patrimoniul întreprinderii şi gradul
utilizării acestuia
3. Piaţa de desfacere este bine determinată de cererea consumatorilor străini, astfel
întreprinderea ar trebui să perfecteze piaţa internă de desfacere care este limitată din cauza
capacităţii reduse de cumpărare a consumatorilor
4.Să tindă mereu spre un ritm de creştere a profitului perioadei de gestiune până la
impozitare în paralel cu sporirea veniturilor din vânzarea produselor finite presupune şi o reducere
esenţială a cheltuielilor întreprinderii pentru activitatea operaţională, cît şi pentru cea
neoperaţională (de investiţii şi financiară).
Un compartiment aparte în planificarea financiară îl ocupă previziunea rezultatelor
financiare, care pornesc de la compararea cheltuielilor prevăzute pentru fiecare tip de activitate.
Următorul tabel cuprinde diagnosticul şi argumentarea structurii cheltuielilor de producţie
pe elemente economice. Acest tabel se completează după datele privind următoarele elemente
economice generalizatoare: cheltuieli materiale, cheltuieli aferente serviciilor prestate de terţi,
uzura activelor pe termen lung, cheltuieli privind retribuirea muncii, contribuţii privind asigurările
sociale de stat, alte cheltuieli.
Actualmente o atenţie deosebită se acordă retribuţiilor, ponderea cărora în structura
cheltuielilor, după opinia autorului este foarte redusă. Sperăm că în viitor mărimea acestor
cheltuieli se va majora.
Celelalte două elemente cum sunt cheltuieli materiale, având o tendinţă de majorare
absolută, necesită o reducere relativă pe tot parcursul perioadei previzionale

Structura consumurilor şi cheltuieliolor întreprinderii l a S.A “ Magic”

Tabel 20
Elementele 2006 2007 2008 2009 proiect 2010 prognoza
economice program
1.Total Cheltuieli 57132 100 66178,5 100 75225 100 84468 100 93992 100
2.Cheltuieli 36627 64,1 42487,6 64,2 48278 64,2 54127 64,1 59967 63,8
materiale
3. Ch. aferente serv 2822.9 4,94 2484,6 3,75 2166,5 2,88 1816 2,15 1560 1,66
prest. de trţi
4.Uzura 2226.1 3,89 1855,6 2,8 1481,9 1,97 1098 1,3 3666 0,39
Mijloacelor Fixe
5.Ch. retribuirea 8714550 15,3 11621,5 17,6 14669 19,5 18160 21,5 22088 23,5

71
muncii
6.Contribuţii asigur 2424.8 4,24 3221492 4,86 4257,7 5,66 5710 6,76 7096 7,55
sociale
7. Alte cheltuieli 4316,8 7,55 4507672 6,81 4370,5 5,81 3556 4,21 2914 3,1

Concomitent se observă o tendinţă de reducere relativă a acestor cheltuieli în perioada

previzională. Astfel comparativ cu anul 2006, cheltuielile materiale în valoarea absolută se vor
majora de la 36627 mii lei la 59966,8 mii lei în anul 2006 sau cu 23339,8 mii lei (59966,8-36627),
iar ponderea lor în structura cheltuielilor se va reduce de la 64,10 la 63,80%.
Modificările enunţate vor da posibilitate conducerii S.A “Magic” să majoreze cheltuielile
privind retribuirea muncii în această perioadă de la 8714,5 la 22088 mii lei, respectiv ponderea
acestora în structura tuturor cheltuielilor va constitui de la 15,25 la 23,50 la sută. Această tendinţă
va servi drept factor determinant al ameliorării stării materiale a membrilor colectivului de muncă
la S.A “Magic” în viitor.
Deoarece situaţia financiară la S.A “Magic este favorabilă la etapa actuală, ca şi orişicare
agent economic se doreşte o transformare a lor în agenţi esenţiali ai economiei de piaţă, astfel
autorul propune un set de măsuri de ordin metodologic şi practic care să conducă la creşterea
profitabilităţii .
Printre căile şi modalităţile ce ar putea fi avute în vederea în sporirea eficientizării
activităţii SA “ – Magic” se enumără:
1. Perfecţionarea managementului financiar. Modul în care o întreprindere creşte şi
se dezvoltă, capacitatea sa de a rămâne competitivă şi de a supravieţui depinde de capacitatea
managerilor de a promova noi idei pentru noi produse, asigurând astfel lărgirea sortimentului
de produse comercializate şi pe această bază fiind posibilă creşterea profitabilităţii
întreprinderii;
2.Creşterea volumului vânzărilor. Pentru оmbunătăţirea situaţiei în perspectivă în
ceea ce priveşte indicatorul “cifra vânzărilor” se propun unele categorii de măsuri:
- lărgirea pieţei de desfacere prin cercetări de marketing. În condiţiile actuale, când
întreprinderea dispune de stocuri greu vandabile activitatea specialiştilor din domeniului
marketingului trebuie să fie îndreptată spre:
- determinarea potenţialului pieţei, care presupune studierea cerinţelor şi problemelor
clienţilor, a capacităţii concurenţiale;
- acomodarea la maximum a procesului de producţie la cerinţele pieţei, la studierea şi
caracterul cereri;
- asigurarea creşterii vânzărilor prin intermediul reclamei şi publicităţii profesionale,
încheierii contractelor directe cu consumatorii etc.;

72
 - modificarea sortimentului producţiei conform cerinţelor pieţei;
- organizarea expoziţiilor cu vânzare în oraşele republicii şi peste hotare.
Astfel întreprinderea va putea produce nu doar pentru acoperirea capacităţilor de
producţie şi creşterea stocurilor de produse, ci pentru piaţă şi necesităţile sale.
3. Reducerea costului vânzărilor.
Aici putem menţiona că agravarea situaţiei financiare a unei întreprinderi industriale,
creşterea costurilor de producţie constituie un fenomen marcant al ultimei perioade.
Principalele cauze care au determinat creşterea costurilor de producţie sunt: creşterea
costurilor fixe ca urmare a reducerii considerabile a capacităţilor de producţie, creşterea preţurilor
la materia primă, la energie, sporirea cheltuielilor legate de creşterea ratei dobânzii pentru creditele
primite ş.a., toate acestea conducând la diminuarea profitului
Pornind de la influenţa cheltuielilor totale asupra profitului şi , implicit, asupra
rentabilităţii, trebuie avute în vedere unele măsuri pentru reducerea costurilor:
- realizarea produselor pe baza criteriilor de eficienţă economică, care presupune practicarea
unor preţuri de vânzare care să permită acoperirea costului de producţie şi obţinerea unui
profit
- dezvoltarea şi modernizarea potenţialului tehnic al întreprinderii, care să antreneze
cheltuielile financiare cît mai reduse şi vinderea activelor neutilizate.
- perfecţionarea personalului angajat la întreprinderi;
- diversificarea furnizorilor de materie primă şi materiale, energie şi combustibil. Este
necesară existenţa la întreprindere a unui sistem de informare privind furnizorii,
caracteristicile şi preţurile materiilor prime.
4. Accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului care conduc la sporirea numerarului şi care
fiind plasat în acţiuni profitabile va genera profit. În acest context, o poziţie prioritară revine
operaţiilor privind sporirea ritmului de încasare a producţiei livrate prin ţinerea unei evidenţe
clare, permanente a documentelor de decontare, prin convorbiri telefonice mai dese cu clienţii,
adresarea de scrisori, telegrame, iar în caz de necesitate apelarea la arbitraj. În scopul evitării
unor situaţii nefavorabile, este necesară elaborarea unei politici privind relaţiile cu clienţii,
eficientizarea gestionării lor prin utilizarea metodelor moderne.
În concluzie putem afirma, că acţiunile şi direcţiile propuse dau o orientare generală
managerilor în alegerea unei decizii optime de sporire a rezultatelor financiare, dar realizarea în
practică, depinde încă de o mulţime de factori interni şi externi care trebuie depistaţi şi înlăturaţi,
aceasta fiind posibil doar în rezultatul analizei financiare a activităţii de producţie a întreprinderii
cît şi a concurenţei.

73
 Deci în cadrul procesului de prognozare a dezvoltării întreprinderii industriale S.A “ –
Magic”, sunt incluşi cei mai semnificativi indicatori de apreciere a situaţiei financiare printre care:
volumul vânzărilor, profitul, etc. O importanţă deosebită a revenit selectării metodelor de
previziune, chemate să asigure un grad înalt de precizie şi de validitate cerut. Pentru prognozarea
indicatorilor sus- numiţi, s-a convenit utilizarea metodei de extrapolare, care se bazează pe
presupunerea că tendinţele observate în trecut reflectă influenţa factorilor care vor acţiona şi în
viitor.

74
CONCLUZII

Aş dori să menţionez faptul că această temă este destul de impunătoare şi actuală în

procesul de tranziţie de la o economie planificată la cea de piaţă, din motiv că diagnosticul
constituie controlul medical al firmei şi ca rezultat este prescrisă cura pe care întreprinderea este
obligată să o urmeze, de altfel ea va fi sortită falimentului.

Astfel încât sfera de bază a unei economii naţionale reprezintă sfera de producţie, raţiunea
producătorului constă în faptul, că el nici odată nu-şi va permite să producă marfa, care nu este
solicitată pe piaţa de desfacere, sau care nu poate să-i asigure profitul scontat. Scopul fiecărui
agent economic este de a obţine un profit cît mai mare în raport cu efortul depus.
În lucrarea dată am examinat căile principale de obţinere a profitului caracteristice pentru
unităţile de producţie, cît şi metodele principale de diagnostic şi estimare a acestor rezultate:
începînd cu profitul brut şi terminănd cu cel pînă la impozitare.
În cadrul cercetării am apelat şi la un sistem de indicatori relativi ai profitului, cum ar fi:
rentabilitatea activelor, rentabilitatea financiară şi economică etc., care ne ddau posibilitatea unei
aprecieri mai riguroase, sub diferite astpecte, a rezultatelor financiare obţinute.
În procesul cercetării am divizat sistemul de factori care influenţează modificarea profitului şi
rentabilităţii sub aspectul concordanţei factorilor interni – care depind de activitatea întreprinderii
şi a celor externi – care în cea mai mare măsură nu depinde de activitatea acesteia.

Deci, în baza temei studiate în teza respectivă aş putea conchide următoarele lucruri:
1. Un rol important în acest proces оl are profitul, care prin conţinutul său economic
în condiţiile atuale este sursa principală de autofinanţare a unităţilor de producţie şi abunăstării
vieţii sociale în ăntregime. În viziune a noilor cerinţe ale economiei de piaţă, orice producător, în
perioada derulării unei activităţi, trebuie să-şi determine foarte clar potenţialul său de dezvoltare în
ramura respectivă şi efortul propriu în obţinerea unor rezultate financiare mai avantajoase.
1. Pornind de la analiza situaţiei reale a „ Magic” SA, starea actuală a întreprinderii
poate fi caracterizată prin:
¤ Lipsa capitalului pe termen lung pentru înnoirea şi diversificarea producţiei,
deoarece capitalul pe termen lung pe care îl are la moment în bilanţ sunt doar datorii faţă
de buget, privind impozitul pe venit istorice;
¤ Degradarea fizică şi morală a utilajului, fapt ce atrage după sine creşterea
cheltuielilor de întreţinere şi reparare;
¤ Micşorarea randamentului mijloacelor fixe;

75
 ¤ Costuri mari de producţie care duc, de obicei, la obstacole în pătrunderea acesteia
pe piaţa externă şi la concentrarea pe piaţa internă care are o capacitate de absorbţie prea
mică;
¤ Lipsa unei strategii de dezvoltare de lungă durată şi lipsa echipelor de manageri
capabili să realizeze astfel de strategii, nefolosirea şi necunoaşterea stilurilor noi de
management, ce ar genera posibilităţi sinergetice de dezvoltare;
¤ Inexistenţa unui proces continuu de instruire economică şi a unei reacţionări
prompte la schimbările de mediu.
1. Pentru depăşirea situaţiei în care se află la moment întreprinderea „ Magic” SA şi
pentru crearea unor premise de transformare a acestei companii într-un agent esenţial ai economiei
de piaţă aş propune un set de măsuri de ordin metodologic şi practic, după cum urmează:
a) Perfecţionarea managementului financiar. Modul în care o întreprindere creşte şi se
dezvoltă, capacitatea sa de a rămâne competitivă şi de a supravieţui depinde de capacitatea
managerilor de marketing de a promova noi idei pentru produse noi, a managerilor
financiari de a utiliza maximum eficient resursele financiare, pe baza căreia este posibilă
creşterea profitabilităţii întreprinderii;
c) Creşterea volumului venitului din vânzări. Pentru îmbunătăţirea acestui indicator aş
propune următoarele acţiuni:
 Lărgirea pieţei de desfacere prin cercetări de marketing;
 Urgentarea realizării activelor neutilizate. În condiţiile în care întreprinderea
dispune de echipamente neutilizate, acestea trebuie realizate sau date în folosinţă
micilor întreprinzători, asigurând, pe de o parte, evitarea pierderilor provocate de uzura
fizică şi morală şi creşterea fluxului financiar de intrare, pe de altă parte, creşterea cifrei
vînzărilor şi, corespunzător, sporirea profitului;
c) Reducerea costului vânzărilor. Conform datelor din tabelul 2.3.3., întreprinderea
industrială „ Magic” SA a înregistrat reducerea a profitului brut pe seama creşterii costului
vânzărilor în valoare de -5180,8 mii lei. Adică, aceasta s-a răsfrînt implicit asupra
rentabilităţii. Deci pentru reducerea costului întreprinderea trebuie să:
 Dezvolte şi modernizeze tehnologiile de fabricaţie;
 Reducă personalul angajat la întreprindere;
 Diversifice furnizorii de materie primă şi materiale, energie şi combustibil.
c) Accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului. În acest context, o poziţie prioritară
revine operaţiunilor privind sporirea ritmului de încasare a producţiei livrate prin ţinerea
unei evidenţe clare, permanente a documentelor de decontare, prin convorbiri telefonice
mai dese cu clienţii, adresarea de scrisori, telegrame, iar în caz de necesitate apelarea la

76
 arbitraj. În scopul evitării unor situaţii nefavorabile, este necesară elaborarea unei politici
privind relaţiile cu clienţii, eficientizarea gestionării lor prin utilizarea metodelor moderne.
c) Pentru o activitate durabilă în condiţiile economiei de tranziţie este nevoie de
asigurarea unui suport legal din partea statului, de stabilizarea situaţiei economice prin
reducerea inflaţiei şi promovarea investiţiilor în Republica Moldova.
4. În perspectiva de lungă durată, compania „ Magic” SA ar trebui să dezvolte o
strategie de dezvoltare a întreprinderii în condiţiile actuale de piaţă, prin:
- Competitivitatea producţiei. Sporirea competitivităţii producţiei atât pe piaţa internă, cât
şi pe cea externă este posibilă prin:
- Creşterea calităţii producţiei. Pentru a obţine victori în lupta concurenţială, „ Magic” SA
trebuie mereu să lucreze asupra calităţii şi să producă această marfă mai repede decât
concurenţii lor. Un pas spre succes „ Magic” SA a înregistrat în întroducerea sistemului
standart de calitate ISO – 9001;
- Însuşirea noilor tipuri de producţie competitivă pe piaţă şi lărgirea sortimentului de
mărfuri în scopul substituirii producţiei de import de calitate inferioară. Aceasta din urmă
necesită rezolvarea unor probleme ce ţin de pregătirea cadrelor calificate, creşterea
potenţialului inovaţional, a calităţii managementului şi structurii de conducere.
- Competitivitatea tehnologiilor. Conform spuselor economistului american A.I.Ross,
sporirea volumului de producţie în statele dezvoltate cu 50-60% este obţinută pe baza
înnoirii tehnologiilor şi nu a creşterii consumului de resurse. Cvreşterea competitivităţii
tehnologiilor constă în retehnologizarea şi modernizarea permanentă a procesului de
producţie.
- Competitivitatea organizării procesului de producere, a muncii şi gestionării. Pentru
ca mijloacele investite în noile tehnologii să se recupereze, este necesar să se echilibreze
nivelul tehnic al producţiei cu necesităţile pieţei concurenţiale. O altă modalitate ar fi
atragerea investiţiilor directe, a creditelor pe termen lung în vederea înnoirii şi modernizării
bazei tehnico-materiale a industriei şi aplicării tehnologiilor moderne de producere.
4. În final, aş putea menţiona faptul ponderea rezultatului din activitatea operaţională
este mult mai mică decât cea din activitatea de investiţii şi din cea financiară, ceea ce nu este
normal pentru o întreprindere de producere. Deci toate aceste concluzii şi propuneri ţin de
orientarea managerilor spre alegerea unor decizii optime de sporire a competitivităţii, dar
realizarea în practică mai depinde încă de mulţi factori interni şi externi, care trebuie depistaţi şi
înlăturaţi, aceasta fiind posibilă doar în urma analizei financiare a activităţii propriei întreprinderi,
dar şi acelor concurente.

77
BIBLIOGRAFIE
Legi, Hotărîri a Republicii Moldova:
1. Codul fiscal. Serviciul fiscal de Stat al Republicii Moldova. - Chişinău, 2001. - 98 p.
2. Comentarii cu privire la aplicarea Standardelor Naţionale de Contabilitate, aprobate prin
ordinul ministrului finanţelor al R Moldova nr.16 din 29 ianuarie 1999. // Monitorul Oficial
nr. 35-38 din 15.04.99.
3. Legea privind societăţile pe acţiuni nr.H34-Xin din 2 aprilie 1997. // Monitorul Oficial nr. 38-
39, iunie 1996.
4. Ordinul Ministerului Finanţelor nr.16 din 29 ianuarie 1999 „Modificarea şi completarea nr.1 la
S.N.C. 5 „Prezentarea rapoartelor financiare".
5. Privind volumul, modul de întocmire şi prezentare a dării de seamă financiare anuale de către
agenţii economici pentru anul 1998. Scrisoarea Departamentului Analize Statistice şi
Sociologice nr.08-05-81 din 29 decembrie 1998 şi a Minislciului Finanţelor nr.03/2-7478 din
31 decembrie 1998.
6. Standardele Naţionale de Contabilitate, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor al
R Moldova nr 16 din 29 ianuarie 1999 // Monitorul Oficial nr. 35-38 din 15.04.99.
Literatura de specialitate:
7. Ana, Gheorghe I. Profitul: concept, norme, politici. - Bucureşti: Ed. Economică, 1998.-184 p.
8. Analiza activităţii economice a întreprinderilor. - Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagigică, 1982.-
397 p.
9. Bălănuţă, V. Diagnosticul financiaral activităţii firmei. Chişinău, 2001, 56p.
10. Botnari, N. Analiza financiară - instrument de apreciere şi fundamentare a strategiei financiare
a întreprinderilor industriale: spec.08.00.10 - Finanţe, monedă şi credit: autoref. tez. de dr. în
şt.econom. - Chişinău: A.S.E.M., 2000.
11. Bran, P. Decizia financiară în unitatea economică. - Bucureşti, 1980. - 248 p.
12. Buhociu, R., Negoescu, Gh. Analiză economică. - Brăila: Evrica, 1999. - 224p.
13. Dalotă, M., Donam, L. Managementul firmei prin planul de afaceri. -Timişoara: Ed. Sedona,
1997. - 248 p.
14. Dobrotă, Niţă. Economie politică. -Bucureşti: Ed. Economică, 1997. - 591 p.
15. Epuran, M., Cotlet, D., Ineovan, F., Pereş, I. Contabilitatea financiară în noul sistem contabil.
Volumul II. - Timişoara: Editura de Vest, 1995. - 307 p.
16. Gheorghescu, N. Analiza bilanţului contabil. - Bucureşti: Ed. Economică, 1999.-304 p.
17. Gheorghiu, Al. (coord.) Analiza activităţii economice a întreprinderilor. -Bucureşti: Ed.
Didactica şi Pedagogica, 1982. - p.

78
18. Işfânescu, A. Ghid practic de analiză economico-fînanciară. - Bucureşti: Tribuna economică,
1999. - 447 p.
19. Işfanescu, A., Robu, V., Angliei, L, Tutu, A. Evaluarea întreprinderii. -Bucureşti: Ed. Tribuna
Economică, Ediţia a Il-a, 1999. – p.
20. Luca, G., Olariu, N. Elemente de management financiar: Profitabilitate şi competitivitate.
Profit, preţ şi calitate. Risc şi certitudine. - Iaşi: Dosoftei, 1994.-248 p.
21. Marx, Karl. Capitalul. Vol.II. - Chişinău: Cartea moldovenească, 1968. 610p.
22. Mărgulescu, D (coord ) Analiza economico-fînanciară a întreprinderii: metode şi tehnici
Bucureşti, Ed Tribuna Economică, 1994. - 388 p.
23. Mărgulescu, D., Niculescu, M., Robu, V. Diagnostic economico-fînanciar. -Bucureşti:
Ed.Romcart, 1994 -p.
24. Nederiţă, A., Bucur, V., Cărăuş, M. Noul sistem contabil al agenţilor economici din Republica
Moldova. - Chişinău: MARP, 1998. V.l. - 432 P.
25. Niculescu, M. Diagnosticul global strategic. - Bucureşti: Ed. Economică, 1997.-455 p.
26. Oatu, C. Analiză economică. Iaşi: Ed. Fundaţiei Chemarea, 1995. - 340 p.
27. Paraschivescu, M., Păvăloaie, W. Modele de contabilitate şi analiză financiară. - Bucureşti: Ed.
Neuron, 1994 - 564 p.
28. Smith, Adam. "Avuţia naţiunilor: cercetare asupra naturii şi cauzele ei". Chişinău. Universitas
1992. - 326 p.
29. Ţugui, Alexandru. Model de analiză a senzitivităţii profitabilităţii. // Reforme economice în
Republcia Moldova şi România: Realizări, tendinţe, probleme: Simpozion ştiinţific:
Chişinău, 24-25 septembrie 1998, Vol.2, p.246-249.
Articole şi reviste din ziare:
30. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi aprecierea eficienţei utilizării factorilor de producţie în contextul
restructurării întreprinderilor. // Contabilitate şi audit, 1996.nr.lO,p.l9-22.
31. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi estimarea activităţilor în sfera businessului mic şi
microbussinesului. // Economie şi finanţe, 2001, nr.5, p. 67-69.
32. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi aprecierea stabilităţii financiare a întreprinderii (firmei) în
contextul elaborării planurilor de afaceri. // Contabilitate şi audit, 1997.nr.9, p.41-49.
33. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi estimarea gradului de credibilitate al întreprinderii (firmei) în
contextul elaborării planurilor de afaceri. // Contabilitate şi audit, 1998.nr.5,p.85-88.
34. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi estimarea patrimoniului întreprinderii şi eficienţei utilizării
activelor în contextul restructurării activităţii de producţie. // Contabilitatea şi audit, 1999,
nr.65 p.46-50.

79
35. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi estimarea potenţialului economico-financiare al întreprinderii în
contextul analizei expres. // Contabilitate şi audit, 1999, nr.35 p.38-44.
36. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi estimarea potenţialului rezultativ al întreprinderii (firmei) în
contextul elaborării planurilor de afaceri. // Contabilitate şi audit, 1997,nr.ll,p.25-29.
37. Bălănuţă, V. Diagnosticul şi estimarea surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii şi
eficienţei utilizării pasivelor. // Contabilitate şi audit, 1999,
38. . Bălănuţă, V. Diagnosticul şi strategia de dezvoltare a agenţilor economici în contextul
elaborării planurilor de afaceri. // Contabilitate şi audit, 1996, nr.12, p. 9-13.
39. Bălănuţă, V., Sandul, T., Fratea, N. Diagnosticul şi estimarea rentabilităţii economice şi
financiare în contextul restructurării activităţii de producţie. Contabilitate şi audit, 1998, nr.7,
p.66-71.
40. Bătrâncea, loan, Barb, A., Todea N. Diagnosticul economic al firmei. // Tribuna economică,
1999. nr.15, p. 14-15.
41. Carauş, V., Diagnoza impune decizii ferme de restructurare. // Economica 1997, nr. 4, p. 38-39.
42. Gortolomei, V., Gheorghită, M., Tehnici de analiză a rezultatelor financiare sub aspectul
aplicării S.N.C. // Contabilitate şi audit, 1999, nr.7-8, p.93-95.
43. Işfănescu Aurel , Diagnosticul întreprinderii în dificultate. // Tribuna economică, 1997, nr.28,
p. 14-15
44. Nederiţă, A., Tiriulnicov, N., Paladi, V., Gavriliuc, L. Recomandări practice la raportul privind
întocmii ea notei explicative la raportul financiar anual. // Contabilitate şi audit, 1999, nr.4,
p.40-74.
45. Plămădeală, N Diagnostciul şi estimarea patrimoniului întreprinderii şi eficienţei utilizării
activelor în contextul restructurării activităţii de producţie. // Contabilitate şi audit, 1999,
nr.6, p.48-51
46. Pântea, P., Deaconu, A. Bilanţul financiar în diagnosticul financiar al
întreprinderii. // Finanţe, credit şi contabilitate, 1997, nr.7-8, p.4-10.
47. Staicu Florea , diagnostic inern – premisă a investiţiilor unei firme.// Tribuna economică,
2007, nr. 13, p. 16-18.

80