DESCOPERIRI ŞTIINŢIFICE ÎN

MEDICINĂ.INVENŢII ŞI INVENTATORI

Stăpânirea universului şi a legilor lui, precum şi cunoaşterea omului şi a felului

în care funcţionează organismul uman sunt mizele majore pornind de la care se nasc
noi teorii, se infirmă paradigme până atunci infailibile şi se alocă fonduri importante
laboratoarelor de cercetare.
Toate tehnologiile care ne fac viaţa mai uşoară, toate medicamentele şi echipa-
mentele medicale care salvează vieţi, tot ceea ce ştim despre crearea lumii este mul-
ţumită acestor oameni de ştiinţă care au petrecut mii de ore în laboratoare pentru a in-
venta aceste lucruri. Ei ne-au dat lumea aşa cum este ea astăzi.

Începuturile medicinei moderne:

În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey Essay on the

Motion of the Hearth and the Blood, în care arată că inima funcţionează ca o pompă
care asigură circulaţia neîntreruptă a sângelui.
Marcello Malpighi (1628 - 1711) de la Universitatea din Bologna (Italia) des-
coperă capilarele sanguine, în timp ce în Anglia medicul Thomas Willis (1622 - 1675)
vasele de la baza creierului.
Thomas Sydenham (1624 - 1689), medic englez, face descrieri clinice amă-
nunţite ale malariei, recunoaşte deosebirea dintre scarlatină şi pojar şi face observaţii
epidemiologice.
În anul 1632 a fost introdusă Chinina în tratamentul malariei, prima substanţă
cu adevarat eficace în tratarea bolilor.
În Italia, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, apar studiile de patologie ale lui
Giovanni Battista Morgagni (1682 - 1771) iar Lazzaro Spallanzani (1729 - 1799) infir-
mă teoria generaţiei spontane.
În 1796 medicul englez Edward Jenner (1749 - 1823) introduce metoda vacci-
nării anti-variolice.

Medicina în secolul al XIX-lea:

Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul şi tra-

tamentul bolilor precum şi în dezvoltarea intervenţiilor chirurgicale.
În jurul anului 1819, în Franţa, Rene Laennec (1781 - 1826) introduce stetosco-
pul, până astăzi cel mai utilizat instrument în examinarea medicală.

1
 Lucrarile lui Marie Bichat (1771 - 1804), în Franţa, asupra ţesuturilor pun bazele
histologiei, în timp ce germanul Rudolf Virchow (1821 - 1902), în Berlin (Germania)
studiază substraturile anatomo-patologice ale bolilor şi emite cunoscuta teorie a pato-
logiei celulare.
Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur
(1822 - 1895) şi ale lui Robert Koch (1843 - 1910) contribuie la dezvoltarea
Microbiologiei, ale lui Emil von Behring (1854 - 1917) şi Ilia Mecinicov (1845 -
1926) pun bazele Imunologiei. Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul ma-
ghiar Ignaz Semmelweis (1819 - 1865) introduce Asepsia iar Joseph Lister (1827 -
1912), în Anglia foloseşte pentru prima dată fenolul ca substanţă antiseptică.Pe tărâ-
mul fiziologiei sunt de remarcat lucrările francezului Claude Bernard (1813 - 1878)
asupra funcţionării glandei tiroide, ficatului şi asupra sistemului nervos vegetativ şi
ale lui Ivan Petrovici Pavlov (1849 - 1936), în Rusia, cu privire la reflexele condiţio-
nate.
Spaniolul Santiago Ramon y Cajal (1852 - 1934) a contribuit la cunoaşterea struc-
turii sistemului nervos.
Wilhelm Rontgen, în Germania, (1845 - 1923) descoperă în 1895 razele X şi le
aplică în investigarea organelor interne.
Introducerea narcozei cu eter în America de către americanul William Thomas
Morton în 1846, a anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller
şi rahianesteziei în 1898 de către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea
furtunoasă a chirurgiei.

Medicina în secolul al XX-lea şi în prezent:

Caracteristică este combaterea efectivă a bolilor infecţioase prin vaccinări în ma-

să, introducerea antibioticelor, prin măsuri sanitare şi îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă.
Tratamentul medicamentos specific cu substanţe chimice al bolilor infecţioase a
început în Germania cu lucrările lui Paul Erlich (1854 - 1915). În 1932 Gerhard
Domagk (1895 - 1964) descoperă sulfamidele iar în 1928 în Anglia Alexander
Fleming (1881 - 1955) constată acţiunea bacteriostatică a ciupercii Penicillium, din
care biochimistul Howard Florey (1898 - 1968) extrage Penicillina în forma pură,
iniţiindu-se astfel era antibioticelor.
Progrese importante au fost facute în domeniul geneticii, descoperindu-se modul
de transmitere a caracterelor, structura cromozomilor şi rolul genelor precum şi
structura chimică a acidului dezoxiribonucleic (ADN), suportul fizic al informaţiei
genetice.
După ce se cunoşteau deja anticorpii serici ca factori esenţiali în mecanismele de
apărare ale organismului, în a doua jumătate a secolului al XX-lea se pune în eviden-

2
ţă rolul diverselor limfocite în imunitatea celulară şi producerea de anticorpi.
La începutul secolului XX, Clemens von Pirquet introduce în medicină terme-nul
de alergie. Studiul ştiinţific al bolilor alergice, început de Pirquet, va continua în
decursul secolului XX, odată cu creşterea prevalenţei bolilor alergice în populaţie,
ducând la dezvoltarea unui nou domeniu al medicinii, numit astăzi Alergologie şi
imunologie clinică.
Ca metode de investigaţie sunt de menţionat introducerea Tomografiei computeri-
zate,a Tomografiei de Rezonanţă Magnetică Nucleară şi a examenelor cu Ultrasunete.
În domeniul chirurgiei, transplantele de organe (în 1967 chirurgul sud-african
Christian Barnard efectuează primul transplant de inimă) dau speranţe de supravieţuire
multor bolnavi altfel incurabili.
După ce Charles Sherrington (1857 - 1952) efectuase studii fundamentale asupra
funcţionării sistemului nervos, canadianul Wilder Penfield (1891 - 1976) cercetează
funcţiile scoarţei cerebrale prin stimulări directe ale suprafeţei creierului în timpul
unor intervenţii chirurgicale. Dezvoltarea Neurochirurgiei se datorează în special
americanilor Harvey Cushing (1869 - 1939) şi Walter Dandy (1886 - 1946).
Cardiologia a facut progrese diagnostice prin aplicarea unor metode ca angio-
grafia, cateterismul cardiac iar pe plan terapeutic prin implantarea de pace-maker,
operaţiile by-pass în obstrucţiile coronariene, operaţii în afecţiuni valvulare, medica-
mentele beta-blocante, dar şi prin cunoaşterea şi adoptarea măsurilor de combatere a
factorilor de risc (fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipertensiunea arterială, nivelul
ridicat de colesterol). Cancerul rămâne mai departe o problemă dificilă, dar citosta-
ticele s-au dovedit eficiente în unele forme, ca leucemia şi altele.
British Medical Journal, una dintre cele mai cunoscute publicaţii de medicină din
întreaga lume, a realizat la începutul acestui an un sondaj de opinie privind cele mai
mari descoperiri medicale din întreaga lume, de după anul lansării jurnalului, 1840.
Dintr-o listă iniţială de peste 100 de nominalizări făcută de cititorii jurnalului, în
mare parte medici şi cercetători, un grup de experţi a nominalizat 15 descoperiri ma-
jore din lumea medicală. Persoane din întreaga lume pot vota una dintre aceste desco-
periri, în perioada 5-14 ianuarie 2007.
Aceste descoperiri au salvat milioane de vieţi şi au curmat suferinţe incomen-
surabile.
Fiecare dintre cele 15 descoperiri este susţinută de căte un expert al lumii medi-
cale care să expună meritele respectivei descoperiri, de la cel care a descoperit pilula
contraceptivă modernă la autorul unei cărţi despre întreaga istorie a penicilinei.
Mai jos cunt cele 15 nominalizari şi câteva cuvinte despre fiecare:
Anestezia. Un stomatolog din Boston a utilizat pentru prima data eterul in 1846
pentru a curma suferinţa pacientului său. De atunci, anestezia a devenit obişnuită în
toate operaţiile.
Antibioticele. Alexander Fleming, un bacteriolog englez, a descoperit penicilina în

3
1928 întâmplător în laboratorul său. În 1945 Fleming a primit Premiul Nobel pentru
această descoperire.
Clorpromazina. Descoperită în 1952, această substanţă a fost primul medicament
antipsihotic. A fost folosit pentru tratarea bolilor psihice ca halucinaţiile, ostilitatea sau
deziluziile. Dezvoltarea acestui medicament a adus o nouă înţelegere a bolilor psihice.
Computerele. De la înregistrările medicale şi până la asigurări, computerele au fost
folosite în medicină de la începutul anilor 1960. Medicii pot accesa informaţii despre
medicamente noi, despre noi studii, pot ţine evidenţa pacienţilor.
Structura ADN-ului. Oamenii de ştiinţă James Watson şi Francis Crick au prezen-
tat spirala AND-ului, molecula care păstrează informaţia genetică, în 1953, iar în 1962
au caştigat pentru această descoperire Premiul Nobel.
Medicina bazată pe dovezi. Aşa cum sugerează şi numele, medicina bazată pe do-
vezi implică utilizarea datelor deja existente pentru a lua decizii în ceea ce priveşte
noile cazuri medicale. Termenul şi conceptul au fost introduse în anii '90.
Teoria germenilor. Spre sfârşitul anilor 1800, Louis Pasteur a fost primul care a
sugerat că bolile pot fi provocate de microorganisme.
Imunologia. Istoria imunologiei a început în 1798, cand Edward Jenner a desco-
perit că oamenii pot căpăta imunitate împotriva vărsatului de vânt. Au urmat nume-
roase alte descoperiri care au ajutat şi la înţelegerea alergiilor şi anticorpilor.
Imaginile medicale. Razele X au fost descoperite tot accidental, în 1895. De
atunci, domeniul s-a extins, ajungându-se la tomografia computerizată, emisia posi-
tronică, rezonanţa magnetică, ultrasunetele.
Pilula contraceptivă. De când a ajuns în farmaciile din Statele Unite, pilula contra-
ceptivă a fost privită ca o minune. Corect administrată, aceasta are efectele scontate în
proporţie de 99%.
Terapia de rehidratare orală. Aşa cum spune şi numele, această terapie înseamnă
administrarea fluidelor pe cale orală pentru a compensa pierderile de apă din orga-
nism. Aceasta a fost raportată pentru prima data în 1964. Acum ocupă un loc de bază
în tratarea pacienţilor cu holera, diaree acută sau alte boli din această categorie.
Riscurile fumatului. Primul raport despre legatura dintre fumat şi cancerul la plă-
mâni a fost publicat chiar în British Medical Journal în 1950. De atunci, se estimează
că tutunul omoară 440.000 de americani în fiecare an.
Salubritatea. Importanţa apei curate pentru băut a fost susţinută încă din anii 1800,
cand s-a făcut legătura între diverse boli şi apa impură. Totuşi, şi azi, milioane de
oameni nu au acces la apă potabilă.
Proba de cultură. Ţinerea unei culturi de ţesuturi în laborator şi creşterea acesteia
a fost descoperită în 1907, dar a durat până în anii 1950 ca să devină un instrument
important pentru investigaţia clinică.
Vaccinurile. Vaccinurile ajută la prevenirea unei largi varietăţi de boli, de la polio-

4
mielită până la pojar. Primul vaccin a fost cel descoperit de Edward Jenner contra va-
riolei în 1796.

Descoperirile anului 2007 în medicină:

De la metode non-invazive la biopsia de sân, până la noi arme de luptă împotriva
infecţiilor letale, acestea sunt cele mai promiţătoare noutăţi din domeniul medical, din
2007. Dr. Violeta Diaconiţa - Medical Medicover trece în revistă descoperirile şi
inovaţiile de top care au deja sau vor avea în scurt timp un impact remarcabil asupra
sănătăţii pacienţilor.

O descoperire care poate sa distruga „superbacteriile”:

Cercetătorii de la Chapel Hil, Universitatea Carolina de Nord (SUA) au desco-
perit o nouă armă de luptă împotriva unei ameninţări din ce în ce mai mari: bacteriile
rezistente la medicamente. Această armă se află deja la îndemâna medicilor. Este vor-
ba despre medicamentele din clasa bifosfonaţi, cunoscute pentru efectele lor benefice
în tratamentul osteoporozei.
Se pare că medicamentele din această clasă - care iniţial sunt destinate refacerii şi
întăririi structurii osoase la persoanele care suferă de osteoporoză - au capacitatea de a
ucide bacteriile rezistente la antibiotice. Deşi această indicaţie încă nu este aprobată
oficial, în SUA unii medici deja utilizează bifosfonaţii pentru infecţiile rezistente la
tratamentele clasice. La noi aceasta indicaţie nu este încă aprobată, dar reprezintă
pentru viitor o posibilă cale de urmat în cazuri deosebite, grave, potenţial periculoase
pentru viaţa pacientului.

Se redă mobilitatea gâtului prin operaţie chirurgicală:

Persoanele cu o afecţiune gravă care se numeşte boala degenerativă a discului
vertebral cervical, adică o afectare a cartilajului dintre vertebrele de la nivelul gâtului,
îşi pot mişca normal gâtul dacă li se implantează un nou disc artificial flexibil.
Actualmente, pentru aceste persoane, chirurgul intervine prin scoaterea cartila-
jului (discului) afectat şi blocarea celor două vertebre. Astfel, mişcările gâtului sunt
drastic reduse. Prin implantul noului disc, aprobat în SUA în anul trecut, mişcările
permise sunt mai variate, durerea resimţită este mai mică şi, important, reîntoarcerea
în activitate, la muncă, este redusă cu peste două săptămâni.

Bacteriile necesare:
Probioticele - aşa-numitele “bacterii bune” care există în organismul nostru -
sunt cunoscute deja pentru efectele lor benefice în prevenirea şi chiar în tratamentul
unor boli ale aparatului digestiv cum sunt diareea sau constipaţia şi aşa-numitele
“colite de fermentaţie”, sau ale aparatului genital feminin cum este vaginoza bacteria-
nă. Vaginoza bacteriană este cea mai frecventă infecţie vaginală la femeile aflate la

5
vârste active sexual şi este caracterizată prin afectarea florei bacteriene vaginale
normale.

Ucigaşul tăcut vorbeşte:

Cancerul ovarian, cunoscut şi sub numele de “ucigaşul tăcut”, care ucide anual
15.000 de femei, poate să nu fie chiar atât de “tăcut” până la urmă. Cercetări recente
arată că, din stadii precoce, această boală se poate face simţită prin simptome foarte
discrete cu aproximativ un an înaintea diagnosticului tipic. Actualmente, Societatea
Americană de Cancer (American Cancer Society - ACS) spune că atunci când acest
cancer este detectat cât este limitat numai la ovar şi nu a afectat încă alte organe, pa-
cienta are 90% şanse să fie vindecată. Şansele însă scad cu 20% dacă este descoperit
în stadii avansate, aşa cum se întâmplă cel mai adesea.
Simptomele de alarmă sunt din păcate comune multor afecţiuni fără nici o legă-
tură cu cancerul ovarian. Dar dacă aceste simptome apar aproape zilnic şi durează de
mai multe săptămâni, ACS recomandă consult ginecologic.
Iată care sunt simptomele repetate pe care o femeie nu ar trebui să le ignore:
durere abdominală sau pelvină, balonari, senzaţie de satietate prea rapidă sau dificul-
tate în alimentaţie, urinari frecvente sau senzaţia de urgenţă de a urina.

Supravieţuire la... rece:

“Dacă nu eşti resuscitat în primele cinci minute după un atac de cord, eşti ca şi
mort” spun americanii. Dar cercetătorii ştiu acum că timpul de supravieţuire poate fi
crescut de trei ori dacă trupul este “răcit” cu câteva grade la scurt timp după ce inima
se opreşte. În unele spitale din SUA medicii deja folosesc învelirea trupului pacientu-
lui în pături “răcitoare” cu gheaţă. Această practică scade mult afectarea creierului şi
resuscitează persoane “moarte temporar”, la care inima a fost oprită până la 15 minute
- spun cercetătorii de la Centrul pentru Studiul Resuscitării de la Universitatea din
Pennsylvania.
În 2007 într-un studiu făcut pe animale, răcirea a determinat o creştere a ratei de
supravieţuire după oprirea cordului de la 10 la 60%.Cercetătorii încearcă acum să
pună la punct un produs injectabil “refrigerant” care să scadă temperatura corpului în
câteva secunde şi pe care personalul medical de urgenţă să-l poată injecta pe loc, cres-
când astfel şansele de supravieţuire a creierului în condiţiile opririi bătăilor inimii.

Pacientele scutite de teama de biopsie de sân:

O nouă metodă de investigaţie de tip ecografie - numită elastografie - poate să
determine cu mare precizie, de aproape 100%, dacă tumorile de sân sunt canceroase
sau sunt inofensive, adică benigne, fără să mai fie nevoie de scoaterea şi analizarea
unei părţi de ţesut - metodă cunoscută sub numele de puncţie-biopsie.
Cercetătorii spun că elastografia - o ecografie care analizează tumorile de sân

6
după diferenţa de elasticitate a lor în faţa ultrasunetelor - poate să reducă foarte mult
biopsiile de sân (80% se dovedesc a fi benigne şi deci stresul pacientei în faţa unei
asemenea proceduri poate fi scutit). Mai mult, timpul de aşteptare până la rezultatul
ţesutului recoltat prin biopsie, timp în care teama de un eventual cancer este mare, este
practic anulat.

Depistezi diabetul înainte de a te îmbolnăvi:

Trei teste de sânge, toate fiind semne de alarmă pentru inflamaţie, dar care sunt
legate şi de rezistenţa la insulină, pot prezice dacă femeile vor face la un moment dat
diabet zaharat. Acest lucru se poate întampla cu mulţi ani înainte ca testele obişnuite
de screening să indice o problemă. Studiile realizate arată că noile testări propuse de
cercetatorii de la UCLA avertizează asupra unui posibil diabet în viitor la persoane
care au deocamdată nivele normale ale glicemiei. Bineînţeles că persoanele avertizate
prin aceste testări îşi pot lua din timp măsuri de prevenire cum ar fi: schimbarea stilu-
lui de viaţă, a alimentaţiei şi o urmărire regulată a glucozei în sânge.

O descoperire care face mamografia mai precisa si mai confortabila:

Tot în SUA, la Universitatea Duke, s-a pus la punct o metodă tridimensională de
tomografie computerizată (CT) cu nivel scăzut de radiaţii, care este de două ori mai
precisă şi mult mai puţin dureroasă decât scanarea tomografică clasică. Pacienta este
întinsă pe un pat cu faţa în jos, cu un locaş special pentru sâni, iar scanarea se face cir-
cular, de dedesubt. Cei care au dezvoltat această metodă spun însă că abia peste câţiva
ani se va utiliza şi comercializa acest tip de aparat pe scară largă.

Victimele unui atac cerebral vor merge din nou:

Accidentele vasculare cerebrale, dar şi alte suferinţe care afectează nervii sau
musculatura, determină deseori un mers şchiopătat specific, manifestat prin imposibi-
litatea de a îndoi laba piciorului pe gleznă. Din această cauză persoanele afectate nu
pot păşi fără să se împiedice. Un sistem nou, denumit de cei care l-au pus la punct
NESS L300, utilizează un senzor pus în pantof, care avertizează un mic aparat fără fir,
aflat sub genunchi, dacă partea posterioară a tălpii piciorului se află sau nu pe pamânt.
Având această informaţie, aparatul transmite impulsuri electrice la nervul piciorului
care determină ridicarea labei de pe sol. În acest mod pacienţii pot să meargă mai
natural.

Epoca şi bolile ei: Nobel pentru tratament:

Primul laureat al Nobelului în ştiinţele medicale a fost cel care a reuşit să înţe-
leagă cum poate un organism să creeze propriul antidot pentru boli severe şi incurabile
la acel moment: difteria şi tetanosul. Cercetările lui Emil Adolf von Behring au pus

7
bazele imunologiei bolilor bacteriale, continuând munca lui Pasteur, Koch şi Ehrilich.
În 1890, Behring şi S. Kitasato şi-au publicat descoperirea că injectarea unor doze gra-
duale de culturi sterilizate de bacili de difterie şi tetanos determină animalele să pro-
ducă, în sângele lor, substanţe care neutralizează toxinele pe care bacilii le produc
(antitoxine).Un an mai târziu, Nobelul este decernat pentru efortul de a combate o altă
boală a începutului de secol, malaria. Preocuparea majora a lui Ronald Ross, medic şi
poet, era cea a prevenirii malariei în diverse zone ale lumii: Africa de Vest, zona
Canalului Suez, Grecia, Cipru şi cele afectate de primul război mondial.În 1904,
Nobelul ajunge la un adevărat deschizător de drumuri în psihologia medicală, rusul
Ivan Petrovich Pavlov. După ce a cochetat cu teologia, Pavlov conduce, din 1890,
Departamentul de Psihologie al Institutului de Medicină Experimentală. Canadienilor
Frederick Grant Banting şi John James Richard Macleod li se recunoaşte de către
Comitetul Nobel, în 1923, meritul de a fi izolat insulina, descoperind tratamentul dia-
betului zaharat.Jumătatea secolului XX este marcată de o mare descoperire a medici-
nei: antibioticele.Comitetul Nobel nu a putut ignora un cercetător ca Selman Abraham
Waksman (premiul Nobel, 1952), inventatorul mai multor antibiotice, actinomicina
(1940), neomicina (1946), streptomicina (1943), neomicina (1948), dintre care ultime-
le două fiind folosite în tratarea numeroaselor infecţii.
Preocuparile savanţilor din medicina s-au orientat treptat către noi ramuri, imu-
nologia şi genetica, în încercarea de a găsi leac bolilor cauzate de deficienţele sistemu-
lui imunitar (cancer, HIV). În 1972, Gerald M. Edelman şi Rodney R. Porter primesc
Nobelul în medicină, pentru meritul de a fi teoretizat structura anticorpilor, iar în
1974, un grup de trei medici, printre care şi unul de origine română, primesc distincţia
Nobel: Albert Claude, Christian de Duve (Belgia) şi George E. Palade (român prin
naştere, cercetător în SUA), după ani de cercetări asupra organizării celulelor.
Toate aceste studii de laborator au dus ca Joseph E. Murray şi E. Donnall
Thomas (Nobel 1990) să descopere un tratament inovator: transplantul de celule.
În 2006, premiul Nobel pentru medicină şi psihologie a fost atribuit americani-
lor Andrew Z. Fire şi Craig C. Mello pentru descoperirea "unui mecanism fundamen-
tal pentru controlul fluxului de informaţii genetice". Cei doi cercetători au descoperit
un mecanism numit "interferenţa ARN", care poate bloca anumite gene, lucru care
poate ajuta la descoperirea unor noi terapii.

Premii Nobel pentru medicină 1901-2008:

1901 - Emil Adolf von Behring - tratamentul cu ser specific al difteriei şi pentru
contribuţia sa la elaborarea “teoriei hormonale a imunităţii
1902 - Ronald Ross - lucrările în care evidenţiază rolul ţânţarilor ca sursă transmi-
ţătoare a malariei
1903 - Niels Ryberg Finsen - Tratamentul cu raze luminoase concentrate şi răcite,

8
mai ales în lupus
1904 - Ivan Pavlov - Lucrările din domeniul fiziologiei digestiei
1905 - Robert Koch - Descoperirea agentului patogen al tuberculozei
1906 - Camillo Golgi, Santiago Ramon y Cajal - Cercetări asupra structurii
sistemului nervos
1907 - Charles Louis Alphonse Laveran - Descoperirea rolului jucat de protozoare
la producerea îmbolnăvirilor
1908 - Ilia Ilici Mecinikov - Descoperirea fagocitozei şi elaborarea „teoriei fago-
citare a imunităţii“
- Paul Ehrlich - Lucrările în domeniul imunologiei şi chimioterapiei sifilisului
1909 - Emil Theodor Kocher - Lucrările din domeniul fiziologiei, patologiei şi chi-
rurgiei glandei tiroide
1910 - Albrecht Kossel - Lucrările în domeniul constituenţilor proteici şi nucleopro-
teici din celule
1911 - Allvar Gullstrand - Lucrări de dioptrică a ochiului
1912 - Alexis Carrel - Lucrări privind structura vasculară şi transplantarea vaselor
sanguine şi a organelor
1913 - Charles Robert Richet - Descoperirea anafilaxiei, un caz particular al
fenomenului imunitar
1914 - Robert Barany - Lucrări de fiziologie şi patologie a aparatului vestibular
1919 - Jules Bordet - Descoperiri legate de imunitate
1920 - August Krogh - Descoperirea mecanismului de reglare a circulaţiei capilare
şi a schimbului de gaze la nivel pulmonar
1922 - Archibald Vivian Hill - Explicarea procesului de producere a energiei
musculare
Otto Fritz Meyerhof - Lucrări asupra consumului de oxigen şi metabolism al
acidului lactic în muşchi
1923 - Frederick Banting şi John James Richard MacLeod - Contribuţia adusă în
descoperirea şi introducerea în terapeutică a insulinei
1924 -Willem Einthoven - descoperirea mecanismului electrocardiogramei
1926 - Johannes Fibiger - Descoperirea carcinomului spiropter
1927 - Julius Wagner-Jauregg - Utilizarea malarioterapiei în paralizia generală
1928 - Charles Nicolle - Cercetările de epidemiologie asupra tifosului exantematic
1929 - Christiaan Eijkman - Descoperirea vitaminei antinevritice
Frederick Gowland Hopkins - Descoperirea vitaminelor stimulatoare ale
creşterii
1930 - Karl Landsteiner - Descoperirea grupelor sanguine
1931 -Otto Heinrich Warburg - Descoperirea fermentului respirator
1932 - Charles Scott Sherrington si Edgar Douglas Adrian - Descoperiri privind
funcţiile neuronului

9
 1933 - Thomas Hunt Morgan - Descoperirea rolului jucat de cromozomi în ereditate
1934 - George Hoyt Whipple, George Richards Minot, William Parry Murphy -
Descoperiri privind tratamentul ficatului în caz de anemie
1935 - Hans Spemann - Descoperirea efectului „organizator“ în dezvoltarea embri-
onului
1936 - Henry Hallett Dale, Otto Loewi - Descoperiri privind transmiterea chimică a
influxului nervos
1937 - Albert Szent-Gyorgyi - Evidenţierea mecanismului proceselor biologice de
oxidare şi descompunere a vitaminei C
1938 - Corneille Heymans - Descoperirea rolului jucat de mecanismele sino-aortice
în reglarea respiraţiei
1939 - Gerhard Domagk - Studiul asupra sulfamidelor
1943 - Henrik Dam, Edward Adelbert Doisy - descoperirea vitaminei K
1944 - Joseph Erlanger si Herbert Spencer Gasser - Descoperiri privind funcţiile
intens diferenţiate ale fibrelor nervoase elementare
1945 - Alexander Fleming, Ernst Boris Chain, Howard Walter Florey -
Descoperirea penicilinei şi a acţiunii sale terapeutice în diverse boli infecţioase
1946 - Hermann Joseph Muller - Crearea radiogeneticii şi studiul mutaţiilor produse
de razele X
1947 - Carl Fedinand Cori, Gerty Cori - Descoperirea mecanismului biosintezei
glicogenului
Bernardo Houssay - Descoperirea rolului jucat de hormonul lobului hipofizar
anterior în metabolismul zahărului
1948 - Paul Hermann Muller - Descoperirea eficacităţii produsului DDT ca insecti-
cid de contact
1949 - Walter Rudolf Hess - Descoperirea rolului hipotalamusului în coordonarea
activităţii organelor interne
Egas Moniz - Descoperirea valorii terapeutice a lobotomiei în anumite psihoze
1950 - Edward Calvin Kendall, Tadeus Reichstein, Philip Showalter Hench -
Descoperiri privind hormonii corticosuprarenali, structura şi acţiunea lor biologică
1951 - Max Theiler - Descoperirea virusului febrei galbene şi a combaterii sale
1952 - Selman Waksman - Descoperirea streptomicinei, antibiotic eficace împotriva
tuberculozei
1953 - Fritz Albert Lipmann - Descoperirea coenzimei A şi a importanţei sale în
metabolismul intermediar
Hans Adolf Krebs - Descoperirea ciclului tricarboxilic care are loc în procese-
le de oxido-reducere la nivel celular
1954 - John Franklin Enders, Thomas Huckle Weller, Frederick Chapman Robbins -
Descoperirea posibilităţii de a cultiva virusurile poliomielitice pe ţesuturi de diferite
tipuri.

10
 1955 - Hugo Theorell - Descoperirea modului de acţiune a enzimelor oxidante
1956 - Andre Frederic Cournand, Werner Forssmann si Dickinson W. Richards -
Descoperiri privind cateterismul cardiac şi modificările patologice ale sistemului cir-
culator
1957 - Daniel Bovet - Sinteza unor compuşi antihistaminici şi a diferiţilor relaxanţi
musculari
1958 - George Wells Beadle, Edward Lawrie Tatum, Joshua Lederberg - Lucrările
din domeniul geneticii moleculare
Joshua Lederberg - Descoperiri legate de recombinările materialului genetic al
bacteriilor
1959 - Severo Ochoa, Arthur Kornberg - Descoperirea mecanismului biosintezei
acizilor nucleici (ARN si ADN) şi a rolului acestora în ereditate
1960 - Frank Macfarlane Burnet, Peter Medawar - Descoperirea tolerantei imunolo-
gice şi explicarea ei
1961 - Georg von Bekesy - Descoperirea mecanismului fizic al stimulării formaţii-
lor cohleare
1962 - Francis Crick, James D. Watson, Maurice Wilkins - Descoperirea ADN-ului
1963 - John Carew Eccles, Andrew Huxley, Alan Lloyd Hodgkin - Descoperirea
mecanismelor ionice implicate în excitarea şi inhibiţia porţiunilor periferice şi centrale
ale membranei celulei nervoase
1964 - Konrad Bloch, Feodor Lynen - Descoperirea mecanismului biochimic al sin-
tezei colesterolului şi acizilor graşi
1965 - Andre Lwoff, Jacques Monod, Francois Jacob - Lucrările lor referitoare la
reglarea genetică a sintezei proteinelor în celula vie
1966 - Peyton Rous - Descoperirea unor virusuri cancerigene
Charles Brenton Huggins - Descoperiri privind tratamentul hormonal al can-
cerului de prostată
1967 - Ragnar Granit, Haldan Keffer Hartline, George Wald - Descoperiri privind
procesele vizuale fiziologice şi chimice fundamentale
1968 - Marshall Warren Nirenberg, Har Gobind Khorana - Aportul la descoperirea
codului genetic
Robert W. Holley - Reuşita „citirii“ pentru întâia oară a secvenţei complete a
nucleotizilor unei molecule de ARN-solubil
1969 - Max Delbruck, Alfred Hershey şi Salvador Luria - Descoperiri privind sub-
stanţele neurotransmiţătoare şi mecanismul depozitării, eliberării, şi inactivării lor
1970 - Bernard Katz, Ulf von Euler, Julius Axelrod - Descoperirea mecanismelor
ionice implicate în excitarea şi inhibiţia porţiunilor periferice si centrale ale membra-
nei celulei nervoase
1971 - Earl Wilbur Sutherland Jr. - Descoperiri în domeniul mecanismelor de acţi-
une a hormonilor

11
 1972 -Gerald Edelman, Rodney Robert Porter - Descoperirea structurii anticorpului
(a moleculei de imunoglobulină)
1973 - Karl von Frisch, Konrad Lorenz, Nikolaas Tinbergen - Studiile privind com-
portamentul animal, care deschid perspective psihiatriei, medicinii psihosomatice şi
ecologiei aplicate
1974 - Albert Claude, Christian de Duve, George Emil Palade - Descoperirile de
infrastructură celulară, în special a ribozomilor, loc de descifrare a mesajului ereditar
şi de biosinteză a proteinelor
1975 - David Baltimore, Howard Martin Temin, Renato Dulbecco - Studiul interac-
ţiunii dintre acizii nucleici ai virusurilor cancerigene şi genomul celular
1976 - Baruch Samuel Blumberg, Daniel Carleton Gajdusek - Descoperirea noilor
mecanisme ale originii şi diseminării bolilor infecţioase
2007 - Mario Capecchi, Sir Martin Evans, Oliver Smithies - Pentru cercetările în
domeniul modificărilor genetice realizate asupra organismului şoarecilor prin interme-
diul celulelor stem
2008 - Harald zur Hausen, Francoise Barre-Sinoussi, Luc Montagnier - Pentru
descoperirea faptului că virusul papilomului uman cauzează cancer cervical, Pentru
descoperirea virusului imunodeficienţei umane

12