Sunteți pe pagina 1din 2

Participarea României la războiul antihitlerist

După încheierea victorioasă a insurecţiei care a dus la eliberarea Munteniei,


Dobrogei, Olteniei, Banatului, Crişanei şi părţii de sud a Transilvaniei, armata
română, credincioasă voinţei poporului, a dus mai departe lupta pentru curăţirea
întregului teritoriu al României de trupele hitleriste şi horthyste şi pentru zdrobirea
definitivă a forţelor inamice. Cot la cot cu armata sovietică, forţele armate ale
României au pus în slujba victoriei toată capacitatea lor de luptă. În cursul
operaţiunilor grele împotriva duşmanului armata română a avut sprijinul întregului
popor care, înţelegând gravitatea şi importanţa momentului istoric, a urmat apelul
partidului comunist şi a oferit într-adevăr „totul pentru front, totul pentru victorie”.

Începând cu operaţiunile din timpul insurecţiei şi până la 9 mai 1945,


efectivele militare angajate de România în războiul antihitlerist s-au ridicat la
aproape 540.000 de oameni. În ceea ce priveşte efortul economic, după o evaluare
aproximativă, contribuţia României la războiul contra Germaniei hitleriste se ridică
la circa 700 milioane de dolari. Eforturile militare şi economice ale României
destinate luptei împotriva hitlerismului au servit atât consolidării suveranităţii
naţionale a poporului român cât şi cauzei generale a comunităţii internaţionale. La
aceste considerente care au determinat România să participe cu toată forţa de care a
dispus alături de statele aliate împotriva Germaniei hitleriste se adăuga însăşi
conştiinţa soldaţilor români şi a întregului popor că luptă pentru desfăşurarea unui
război drept, menit să aducă libertate popoarelor.

Primele operaţiuni militare ale trupelor româneşti în cadrul războiului


regulat care trebuia să desăvârşească eliberarea teritoriului patriei de trupele
hitleristo-horthyste s-au desfăşurat în Transilvania în prima jumătate a lunii
septembrie 1944. În această fază a luptei armatele române au stăvilit ofensiva
germano-maghiară şi au trecut la o contraofensivă puternică umăr la umăr cu
unităţile armatei sovietice care soseau necontenit din interiorul ţării. Adevărate
minuni de vitejie au săvârşit ostaşii români, mai ales cu prilejul luptelor desfăşurate
în zona oraşelor Sfântu Gheorghe, Turda, Arad, Timişoara, Oraviţa etc. În urma
acestor operaţiuni victorioase armatele române şi sovietice au ajuns, în primele zile
ale lunii octombrie, la frontiera impusă României prin dictatul de la Viena.
Bătăliile următoare, care aveau ca ţel tactic atingerea fluviului Tisa, au dus
la înfrângerea rezistenţei opuse de inamic pe teritoriul României. Ele s-au încheiat
la 25 octombrie 1944 prin eliberarea ultimelor oraşe româneşti, Satu-Mare şi Cărei,
de sub ocupaţia hitleristo-horthystă. Aproape 70.000 de luptători soldaţi, ofiţeri şi
civili, jertfindu-şi viaţa, au pecetluit cu sângele lor victoria asupra duşmanului
cotropitor. Vitejia sublocotenentului Turturică Gheorghe, căzut eroic pe câmpul
bătăliei de la Sf. Gheorghe, faptele eroice ale locotenent-colonelului Ion Buzoianu,
comandantul regimentului 2 infanterie din Divizia „Tudor Vladimirescu”, căzut la
Oradea, precum şi faptele de arme ale multor eroi care au murit cu gândul la patrie
vor rămâne pentru totdeauna în conştiinţa poporului nostru.

După curăţirea întregului teritoriu al României de trupele inamice, armatele


române şi sovietice s-au angajat intr-un şir de noi şi mari bătălii pentru zdrobirea
definitivă a fascismului. În cursul unei puternice ofensive ostaşii români şi
sovietici - au pornit la eliberarea teritoriului Ungariei. Peste 210.000 de soldaţi şi
ofiţeri români au luptat vitejeşte în bătăliile care s-au dat la Budapesta, Debreţin şi
în alte zone ale frontului. Armata română, prin eroismul său, a luat cu asalt masivii
muntoşi Bukk, Matra şi Hegyalya, a forţat râuri şi a distrus numeroase fortificaţii,
eliberând astfel 1237 de localităţi de pe teritoriul Ungariei.

În a doua jumătate a lunii decembrie 1944, trupele române şi sovietice au


depăşit graniţa de vest a Ungariei, pătrunzând pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a
urmări în continuare armatele hitleriste care se retrăgeau înspăimântate şi cu
rândurile rărite. Soldaţii români şi cehoslovaci, alături de ostaşii sovietici, şi-au
vărsat sângele pentru eliberarea Cehoslovaciei, pentru înfrângerea definitivă a
fascismului. Luptele împotriva armatelor hitleriste dislocate pe teritoriul
Cehoslovaciei au durat până la 12 mai 1945. Astfel, din decembrie 1944 şi până în
luna mai 1945, deci în răstimp de peste 5 luni, armata română a eliberat circa 1.700
de localităţi cehoslovace, dintre care 31 de oraşe.

Pentru eroismul lor, ostaşii români au fost citaţi prin numeroase ordine de zi
ale comandamentelor român şi sovietic şi au primit peste 300.000 de ordine şi
medalii de război. Participarea României la războiul eliberator contra Germaniei
hitleriste rămâne o pagină glorioasă în istoria poporului român.

S-ar putea să vă placă și