Chipul nocturn al patriotismului.

O mică anthologie

Andrei PLEŞU
Aparut in Dilema veche, nr. 685, 6-12 aprilie 2017

Dintotdeauna, au existat, în mijlocul nostru, tot soiul de lichele care practică zgomotos
eschiva retoricii patriotice. Fură, mint, se poartă birjărește, fac de rîs țărișoara, dar,
luați din scurt, se dau mari patrioți și, la o adică, îți califică spiritul critic drept trădare
națională. Cu ceva ani în urmă am publicat, sub titlul „Mică antologie a patriotismului
amărît“, 5 mai 2014, cîteva citate din cei mai mari scriitori români, exasperați de
abuzul ipocrit al patrioților de profesie și de unele vicii structurale al nației. Ofer, mai
jos, și exasperările altora. Se pot găsi pe multe site-uri, dar nimeni nu pare să le
frecventeze… Iată:

● Thomas Jefferson (al treilea președinte al Statelor Unite, autor al Declarației de

Independență din 1775): „Deosebirea de opinie este cea mai înaltă formă de
patriotism.“

● Mark Twain: „Patriot: persoana care răcneşte cel mai tare, fără să ştie ce anume
răcneşte.“

● Albert Schweitzer: „Ce este naţionalismul? Este patriotism care şi-a pierdut
nobleţea.“

● Edward Abbey (scriitor și eseist american): „Un patriot trebuie să fie întotdeauna
gata să-şi apere ţara împotriva guvernului său.“

● G.K. Chesterton: „«Bună sau rea, e țara mea» este un lucru pe care nici un patriot n-
ar trebui să se gîndească să-l spună, decît într-un caz disperat. Este ca şi cum ar zice
«Beată sau trează, e maică-mea»!“

● Charles E. Jefferson (cleric american, 1860-1937): „Patriotismul este asemenea

religiei: este cel mai bun atunci cînd este cel mai puţin ostentativ.“

● Voltaire: „Este lamentabil că, pentru a deveni un bun patriot, cineva trebuie să
ajungă să dușmănească restul omenirii.“

● Josip Margeta (scriitor croat): „Bucură-te, patrie dragă, pentru că eşti tîlhărită de
patrioţi, nu de nişte pierde-vară.“
● Joe Biden: „Lupta împotriva corupţiei nu este doar bună guvernare. Este
autoapărare. Este patriotism.“

● Umberto Eco (Cimitirul din Praga, 2010): „Cineva [Samuel Johnson – n.m., A.P.] a
spus că patriotismul e ultimul refugiu al canaliilor: cine nu are principii morale se
înfăşoară de obicei într-un steag; bastarzii fac întotdeauna apel la puritatea stirpei lor.“

● David Hume: „Înălţimile popularităţii şi ale patriotismului sînt drumuri bătute către
putere şi tiranie.“

Dar să trecem și la ai noștri, că nu sînt deloc de lepădat:

● Ion Heliade Rădulescu: „Patriotul cel bun nu este fanatic, el este iubitor de oameni
şi ştie că natura nu cunoaşte neamţ, englez, francez, grec sau român, ci numai om.“

● Traian Demetrescu (Profile literare): „Mă plimbam într-o zi pe cîmp, la ţară…

Deodată însă, colţul acesta fericit de natură e spintecat de răgetul strident al unui
măgar, care păştea în apropiere de crîng. Fu parcă un ţipăt de trîmbiţă într un concert
de vioare. Şi nu ştiu cum, măgarul acesta îmi făcu impresia unui… poet patriot.“

● Și, pour la bonne bouche, Mihai Eminescu: „Cînd vedem dar pe «patrioţi» cumulînd cîte
5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc
nici una cum se cade.“

● Și: „Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii,
care, la rîndul lor, atîrnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece
centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii
judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor», trimişi în străinătate să numere pietrele de
pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au cîte un petec
de moşie, încît toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de
prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot».“ (Timpul, 21
aprilie 1881)

Inventarul acestor melancolii se poate extinde indefinit… Una peste alta, ceea ce
rezultă este că, încăput pe mîna infractorilor, șmecherilor și proștilor, patriotismul e
modalitatea cea mai la îndemînă de a face rău țării.

Andrei PLEŞU
Sînt tot mai uluit cînd văd repus pe tapet sloganul „rufelor murdare“ care trebuie spălate pe
întuneric, în pivniță, sub camuflaj. Mai întîi, îmi amintesc, alături de toți cei din generația mea, că
era sloganul amenințător și, la limită, punitiv al fostei Securități. Cine se plîngea de neajunsurile
unui regim care se mișca pe o amplă claviatură a abjecției, de la crimă și minciună la suspiciune
generalizată, teamă, îndoctrinare perfidă, suspensie a libertății, ignorare a drepturilor omului, era un
trădător, o „slugă a agenturilor“, un „vîndut“ al caracatiței capitaliste. Am trăit asta pe propria
piele.