Populaţia Svăbească Din Banat

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
POPULAŢIA ŞVĂBEASCĂ DIN BANAT ŞI

ROLUL EI ÎN DEZVOLTAREA
AŞEZĂRILOR URBANE
TEZĂ DE DOCTORAT
(REZUMAT)
Conducător ştiinţific:
Prof. Univ. Dr. MIHAI IELENICZ
Doctorand:
CARMEN FLORENTINA PÎRLOG
2011
2
POPULAŢIA ŞVĂBEASCĂ DIN BANAT ŞI ROLUL EI ÎN
DEZVOLTAREA AŞEZĂRILOR URBANE
Cuprins
Introducere
I. Poziţia geografică a Banatului şi limitele spaţiului regional
bănăţean
1. Consideraţii referitoare la noţiunile de spaţiu şi de regiune
2. Conceptul de limită şi criteriile care au stat la baza
procesului de delimitare a regiunii bănăţene
3. Poziţia geografică şi limitele Banatului
4. Consideraţii privind regionimul Banat
4.1. Etimologia regionimului Banat
4.2. Accepţiunile regionimului Banat
II. Aspecte teoretice şi metodologice
1. Istoricul cercetării Banatului
2. Repere conceptuale şi metodologice, metode şi tehnici de
investigaţie
2.1. Proiectarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare
2.2. Metodele şi mijloacele de investigaţie
III. Caracteristicile fizico-geografice ale Europei Centrale şi ale
spaţiului regional bănăţean
1. 1.1. Treapta reliefului montan
1.2. Treapta de relief intermediar
1.3. Treapta reliefului de câmpie
2. Caracteristicile geografice ale spaţiului bănăţean unde s-au
stabilit o mare parte din şvabi
2.1. Caracteristicile fizico-geografice ale unităţilor
montane
2.2. Caracteristicile fizico-geografice ale unităţilor
treptei dealurilor
2.3. Caracteristicile fizico-geografice ale unităţilor de
câmpie
3. Mediul natural şi populaţia svăbească din Banat
3.1. Transformarea mediului natural de către coloniştii
şvabi
3.2. Adaptarea şvabilor la mediul natural al Banatului
IV. Minorităţile etnice stabilite în Banat şi colonizarea şvabilor
1 Evoluţia istorică şi organizarea politico-administrativă a
3
Banatului
1.1. Provincia istorică Banat în perioada daco-romană
1.2. Provincia istorică Banat în Evul Mediu
1.3. Banatul sub stăpânirea Imperiului Habsburgic
1.4. Banatul după 1918
2. Grupuri etnice stabilite în Banat
3. Colonizarea şvabilor în Banat
3.1. Originea şi accepţiunile termenului „şvab”
3.2. Contextul istoric şi premisele colonizării şvabilor
3.3. Etapele colonizării şvabilor
3.4. Aspecte juridice ale procesului de colonizare
4. Dinamica populaţiei şvăbeşti în cadrul populaţiei totale a
Banatului
4.1. Perioada prestatistică
4.2. Perioada statistică
V. Impactul colonizării şvabilor asupra oraşelor din Banat
1. Spaţiul urban al Banatului 135
1.1. Spaţiul urban - definire şi componente
1.2. Teorii, modele şi metode utilizate în analiza oraşelor
1.3. Caracteristicile aşezărilor urbane
1.4. Evoluţia sistemului urban în Banat
1.5. Oraşele din Banat
1.6. Distribuţia şvabilor în oraşele bănăţene
2. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a oraşelor din
Banat (secolul al XVIII-lea – începutul secolului al XX-lea)
2.1. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a
Timişoarei
2.2. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a Aradului
2.3. Rolul comunităţii germane din Banatul montan în
dezvoltarea economică a Reşiţei
2.4. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a oraşelor
Lugoj şi Caransebeş
2.5. Rolul comunităţii germane din Banatul montan în
dezvoltarea economică a oraşelor miniere bănăţene
2.6. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a oraşelor
staţiune bănăţene
2.7. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a micilor
oraşe bănăţene
3. Rolul şvabilor în dezvoltarea edilitară a oraşelor din Banat
3.1. Redefinirea nucleelor urbane
3.2. Organizarea infrastructurii urbane
3.3. Dezvoltarea zonelor funcţionale
4. Aspecte sociale în viaţa şvabilor şi calitatea vieţii în oraşele
4
din Banat
4.1. Stratificarea socială a comunităţii şvăbeşti din
oraşele bănăţene
4.2. Calitatea vieţii şvabilor în oraşele bănăţene
5. Biserica şi viaţa confesională a şvabilor din Banat
5.1. Principalele confesiuni în Banatul istoric
5.2. Repartiţia teritorială a populaţiei şvăbeşti de
confesiune romano-catolică în Banat
5.3. Bisericile romano-catolice din oraşele bănăţene
edificate de şvabi în timpul dominaţiei habsburgice
şi austro-ungare
5.4. Viaţa confesională a şvabilor în oraşele din Banat
6. Viaţa culturală a şvabilor din Banat sub dominaţia austriacă
şi austro-ungară
6.1. Educaţia în limba germană şi instituţiile de
învăţământ fondate de şvabi în oraşele bănăţene
6.2. Instituţiile artistice fondate de şvabi în oraşele
bănăţene
6.3. Alte instituţii culturale întemeiate de şvabi în
6.4. Biblioteci fondate de şvabi în oraşele bănăţene
6.5. Presa şi publicaţiile şvabilor din oraşele bănăţene
6.6. Reprezentanţi de seamă ai culturii şvăbeşti
7. Identitatea şvabilor şi relaţiile lor cu celelalte comunităţi
etno-culturale
7.1. Identitatea naţională şi identitatea de grup
7.2. Caracteristici identitare ale şvabilor bănăţeni
7.3. Relaţiile şvabilor cu celelalte comunităţi etno-
culturale
VI. Evoluţia contemporană a comunităţilor urbane şvăbeşti
1. Deportările şvabilor din Banat în perioada contemporană
1.1. Şvabii bănăţeni în contextul istorico-politic din
Banatul interbelic şi din timpul celui de-al Doilea
Război Mondial
1.2. Deportările şvabilor bănăţeni în perioada comunistă
2. Subminarea economică şi social-politică a comunităţii
şvăbeşti în perioada comunistă
2.1. Subminarea economică a şvabilor bănăţeni în
perioada comunistă
2.2. Subminarea social-politică a şvabilor bănăţeni în
perioada comunistă
3. Emigrarea şvabilor din Banat
3.1. Etapele emigrării şvabilor, cauzele emigrării şi
5
destinaţiile de emigrare
4. Amprenta elementului şvăbesc asupra aspectului
arhitectonic al oraşelor din Banat
4.1. Morfostructura urbană a oraşelor bănăţene
4.2. Amprenta elementului şvăbesc asupra arhitecturii din
5. Cultura germană contemporană şi practica interculturalităţii
în Banat
5.1. Învăţământul în limba germană
5.2. Instituţiile culturale germane
5.3. Presa şi publicaţiile în limba germană
5.4. Organizaţiile politice ale germanilor
5.5. Practica interculturalităţii în Banat
VII. Concluzii
1. Analiza SWOT a componentei naturale a sistemului
regional bănăţean
2. Analiza SWOT a impactului colonizării şvăbeşti asupra
oraşelor din Banat
3. Validarea ipotezei de cercetare
Bibliografie
6
Introducere
Prezenţa şvabilor în Banat şi modul în care aceştia au contribuit la

evoluţia economică, socială, politică şi culturală a regiunii a reprezentat
subiectul unor cercetări detaliate pentru geografi, istorici, sociologi români,
germani, slavi şi maghiari. Aceştia au elaborat studii numeroase, au exprimat
puncte de vedere şi diverse, uneori contradictorii, care necesită o aplecare mai
atentă asupra acestei tematici.
Realizarea unui studiu aprofundat privind impactul comunităţii şvăbeşti
asupra dezvoltării localităţilor urbane presupune un demers pe multiple planuri,
pentru cunoaşterea de ansamblu a contextului istoric în care au evoluat
localităţile bănăţene, înţelegerea deciziilor politico-economice care au generat
direcţiile de evoluţie a comunităţii şvăbeşti în componentele sale funcţionale,
demografice şi social-culturale, precum şi urmărirea dezvoltării social-
economice a fiecărei localităţi.
Studiul de faţă se referă la perioada secolelor XVIII, XIX, XX şi
urmăreşte impactul comunităţii şvăbeşti asupra dezvoltării oraşelor din Banat,
de la primele colonizări, până la plecarea masivă a germanilor din Banat, care a
avut loc la sfârşitul secolului al XX-lea. Lucrarea este structurată în şapte
capitole şi mai multe subcapitole, cu un material grafic expresiv, menit să
ilustreze fenomenele prezentate şi să contribuie la cunoaşterea spaţiului
bănăţean, a raporturilor care particularizează acest teritoriu.
În contexul temporal al acestui început de secol şi de mileniu, având
perspectiva asupra unui proces care poate fi considerat încheiat, am abordat
elementele definitorii privind minoritatea şvabilor din Banat şi impactul
acestora asupra dezvoltării oraşelor, cu intenţia de a aduce o completare utilă a
lucrărilor deja existente.
Doresc să aduc mulţumiri domnului prof. univ. dr. Mihai Ielenicz

pentru tot sprijinul adus la realizarea acestui studiu, concretizat în numeroasele
observaţii ştiinţifice şi metodologice, esenţiale pentru buna realizare a lucrării şi
pentru timpul acordat clarificării unor probleme de ordin ştiinţific. Mulţumesc,
de asemenea, Direcţiilor Judeţene de Statistică (Timiş, Arad, Caraş-Severin)
precum şi primăriilor localităţilor luate în studiu pentru oferirea datelor
necesare şi îmi exprim, pe această cale, întreaga recunoştinţă. Nu în ultimul
rând, mulţumesc familiei mele, căreia i se datorează, în bună măsură,
finalizarea acestei teze de doctorat.
7
I. POZIŢIA GEOGRAFICĂ A BANATULUI ŞI LIMITELE
SPAŢIULUI REGIONAL BĂNĂŢEAN
1. Consideraţii referitoare la noţiunile de spaţiu şi de regiune
Spaţiul geografic bănăţean este finit şi complex, un ansamblu teritorial

cu o dinamică accentuată, transformat de-a lungul timpului de către om şi
supus, în continuare, modificărilor de ordin calitativ şi cantitativ.
Regiunea geografică este un „spaţiu geografic de gravitaţie centripetă, un
sistem deschis cu feed-back echilibrat”, şi „unitatea teritorială de bază în
practica economică, socială şi politică actuală (P. Cocean 2002).
Banatul îndeplineşte toate trăsăturile caracteristice unei regiuni
polarizatoare. Caracterul centripet şi rolul polarizator pe care îl deţine oraşul
Timişoara în cadrul regiunii îi conferă acesteia funcţionalitate, iar identitatea de
bănăţeni, pe care locuitorii acesteia şi-o asumă, îi conferă trăsătura vernaculară.
2. Conceptul de limită şi criteriile care au stat la baza procesului de

delimitare a regiunii bănăţene
Pentru delimitarea corectă a regiunii am utilizat criteriile: mental,

identitar şi funcţional.
Criteriul mental evidenţiază apartenenţa omului la spaţiul pe care-l
locuieşte. La nivel intraregional se poate vorbi despre spaţiul mental
habitaţional al Banatului montan şi al Banatului de câmpie.
Criteriul identitar are la bază conceptul de identitate, cu cele două laturi:
aceea de a fi identic cu alte fiinţe şi aceea de diferenţiere faţă de „ceilalţi”.
Criteriul funcţional are la bază ideea că regiunea geografică este
constituită din mai multe componente aflate în interacţiune unele cu altele şi
într-o permanentă schimbare şi transformare.
Limita reprezintă „punctul până la care un proces sau fenomen
evoluează relativ constant, uniform, dincolo de acesta apărând elemente
diferenţiate sub aspecte multiple (culturale, sociale, economice).
Limitele naturale ale Banatului sunt nete în est, sud şi vest.
Limite instituţionale (politico-administrative) au suferit multe modificări
de-a lungul timpului. În prezent se includ în Banat judeţele Timiş, Caraş-
Severin şi parţial Arad şi Mehedinţi.
Limitele funcţionale pot fi analizate în urma înţelegerii corecte şi
complete a întregului sistem regional (exemplu, limita nordică).
8
3. Poziţia geografică şi limitele Banatului
Regiunea Banat este cea mai vestică provincie a României, fiind situată
în bazinul mijlociu al Dunării, încadrată de coordonatele geografice de 46° 25´
lat.N. (Sânmartin) şi 44° 31´ (Svinţa) lat. N. şi 20° 15´ 44˝ (Beba Veche) şi 22°
10´ 44˝ long. E. (Vama Marga) long. E.
Figura nr. 1 Figura nr. 2

Poziţia regiunii Banat în cadrul Limitele regiunii Banat
României
Sursa: R.Rusu, 2007, Organizarea spaţiului geografic în Banat, cu prelucrări
Limitele spaţiului bănăţean sunt date de de următoarele localităţi:

- V: pe Mureş, de la Nădlac până în aval de Cenad, şi de la Cenad la
Beba Veche faţă de Ungaria, iar de la Beba Veche la Lescoviţa, apoi
pe Nera până la Baziaş, faţă de Serbia;
- S: Dunărea de la Baziaş la Vârciorova faţă de Serbia;
- Limita de est: Munţii Mehedinţi, Valea Cernei şi culmea Godeanu,
Munţii Poiana Ruscă şi Dealurile Frăgulii;
- Limita nordică a Banatului pe care o acceptăm în cadrul acestui studiu
se extinde până la aliniamentul localităţilor Sânmartin, Macea, Şiria,
fiind continuată pe cumpăna de ape a Zarandului.
4. Consideraţii privind regionimul Banat
4.1. Etimologia regionimului Banat
În literatura de specialitate, regionimul „Banat” este explicat în mod

diferit de către istoricii şi geografii care au studiat diferite aspecte ale acestui
ţinut. Regionimul Banat a apărut în istoriografie în legătură cu mai multe
toponime. Astfel, este cunoscut Banatul de Severin, Banatul de Lugoj-
Caransebeş şi ulterior, Banatul Timişoarei.
9
Banatul de Severin (1233-1524) desemna un areal geografic ce nu avea
limite foarte bine conturate, fiind conceput ca teritoriu cu un caracter legal,
administrativ, militar şi politic. Ţinutul era condus de un către un ban a cărui
reşedinţă era la Severin.
Banatul de Lugoj-Caransebeş (1233-1658) s-a format ca entitate
politico-militară de frontieră, fiind situat în partea nord-estică a Banatului de
Severin, iar în anul 1552 a fost alipit Transilvaniei. În anul 1658, principele
Transilvaniei a cedat sultanului Banatul de Lugoj-Caransebeş.

Banatul de Severin – secolul al Banatul de Lugoj-Caransebeş –
XIII-lea secolul al XV-lea
Sursa: Atlasul istorico-geografic al Sursa: Atlasul istorico-geografic al

României, Editura Academiei, 1996, cu României, Editura Academiei, 1996, cu
prelucrări prelucrări
Numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis (1685-

1778) a fost folosit pe o hartă realizată în 1685 şi în rapoartele lui Luigi
Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, precum şi în
textul tratatului de pace de la Karlowitz (1699). Banatul Timişoarei (germană:
Temeswarer Banat) desemna provincia care a aparţinut Imperiului Habsburgic
între 1717 şi 1778. Aceasta se întindea de la nord spre sud, între lunca
Mureşului şi Dunăre, iar de la vest la est, între valea Tisei şi munţii Poiana
Ruscă.
10
Banatul Timişoarei – secolul al Banatul istoric
XVIII-lea
Sursa: Atlasul istorico-geografic, Editura Academiei, Sursa: www.google.ro

1996, cu prelucrări
4.2. Accepţiunile regionimului Banat
Regionimul „Banat” a fost utilizat de-a lungul timpului în contexte

diferite, iar arealul desemnat prin acest nume se deosebeşte în funcţie de
context. Astfel, se vorbeşte despre provincia istorică Banat, despre unitatea
administrativ-teritorială Banat, regiunea cea mai vestică a ţării.
Regiunea administrativ-teritorială Banat

Figura nr. 7 Figura nr. 8 Figura nr. 9 Figura nr. 10
1950-1952 1952-1956 1956-1960 1960-1968
Sursa: Atlasul istorico-geografic, Editura Academiei, 1996, cu prelucrări

11
Provincia istorică Banat
Teritoriul desemnat în prezent prin toponimul „Banat” a purtat nume
proprii intermediare ce marchează evoluţia procesului de denominaţie a zonei
până la cea de Banat. De la începutul administraţiei austriece, acest ţinut s-a
numit constant Banatul Timişoarei, apoi simplu, Banat.
Regiunea administrativ-teritorială Banat

Această entitate administrativă a existat între 1950 şi 1968.
Regiunea geografică Banat

Din punct de vedere geografic, Banatul Românesc este cea mai vestică
provincie a ţării şi se deosebeşte de Banatul istoric prin faptul că arealul său
cuprinde circa două treimi din fosta provincie, care îngloba şi teritorii din
Serbia şi Ungaria.
II. ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE
1. Istoricul cercetării Banatului
Lucrările de factură geografică au vizat studiul regiunii Banat în

ansamblul său, dar s-au efectuat, de asemenea, şi studii privind dezvoltarea sa
economică, aşezările din această regiune, populaţia Banatului.
2. Repere conceptuale şi metodologice, metode şi tehnici de investigaţie
2.1. Proiectarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare
Considerăm că realizarea unui studiu aprofundat asupra minorităţii

şvăbeşti din Banat şi a impactului acesteia asupra dezvoltării urbane din Banat
este un demers necesar şi binevenit, deoarece prezenţa acestui grup etnic a avut
implicaţii multiple în realitatea românească.
Ipoteza cercetării: Prezenţa populaţiei şvăbeşti în Banat a fost benefică

pentru dezvoltarea regiunii şi a avut un impact favorabil în evoluţia
localităţilor urbane.
Obiectul cercetării:
- Populaţia şvăbească a Banatului: provenienţă, alcătuire etnică,
colonizare, evoluţie demografică, evoluţie economică, socială şi
culturală, emigrare;
- Oraşele din Banat: evoluţia spaţiului urban, dezvoltarea fenomenului
de urbanizare, dezvoltarea economică, edilitară, viaţa în oraşele din
Banat, amprenta elementului şvăbesc în evoluţia oraşelor.
12
Scopul cercetării: identificarea trăsăturilor caracteristice ale populaţiei şvăbeşti
şi a determinărilor care au condus la dezvoltarea particulară a regiunii.
2.2. Metodele şi mijloacele de investigaţie
Metodele şi mijloacele de cercetare folosite în studiul de faţă corespund

metodelor şi mijloacelor de investigaţie caracteristice geografiei. În demersul
ştiinţific de elaborare a acestui studiu am parcurs o etapă acumulativă, una
analitică şi cea din urmă, deliberativă.
Observarea a fost deosebit de necesară în studierea unor elemente care

nu au permis contactul nemijlocit cu realitatea actuală, fiind utilizată la
cercetarea unor hărţi, diagrame, imagini, fotografii.
Ancheta: în studiul de faţă am utilizat această metodă în reliefarea unor
aspecte identitare, comportamentale şi culturale ale şvabilor bănăţeni.
Documentarea bibliografică, deosebit de necesară, a presupus urmărirea
cercetărilor întreprinse de geografi, istoriografi, specialişti şi studierea unui
mare număr de lucrări publicate în limba română şi germană.
În realizarea lucrării de faţă am recurs permanent la metoda analitică,
necesară la studierea raportului dintre mediul natural şi adaptarea şvabilor,
formarea comunităţii şvăbeşti, evoluţia confesiunii catolice în Banat. În analiza
oraşelor am folosit permanent metoda ierarhizării, de asemenea, metoda
sintezei, indispensabilă în realizarea unui studiu ce tratează problematica unei
comunităţi umane într-un interval de timp îndelungat.
Întrucât toate realităţile sociale studiate în lucrarea de faţă se raportează
la regiunea Banat, metoda regionalizării a fost necesară pentru evidenţierea
aspectelor de ordin calitativ şi cantitativ privind comunitatea şvăbească şi
teritoriul în care aceasta a evoluat.
13
III. CARACTERISTICILE FIZICO-GEOGRAFICE ALE
EUROPEI CENTRALE ŞI ALE SPAŢIULUI REGIONAL
BĂNĂŢEAN
Regiunile de provenienţă ale populaţiei colonizate în secolul al XVIII-

lea în Banat cuprind spaţii întinse din Europa Centrală, care se suprapun pe
teritoriul actual al mai multor state, în special Germania, Austria, nord-estul
Franţei, nordul Italiei, fostul ţinut al Lotharingiei. Peisajul geografic din aceste
regiuni se caracterizează prin diversitate naturală, dată de unităţile montane,
colinare şi de podiş, precum şi de câmpie, într-o anumită măsură apropiate de
cele din Banat. Pentru a analiza (din punct de vedere geografic) modul în care
şvabii colonizaţi în Banat s-au adaptat la noul mediu, am realizat o comparaţie
a condiţiilor naturale din regiunile de provenienţă ale acestora cu cele din
spaţiul bănăţean.
Condiţiile climatice, principalele aspecte hidrografice, elementele
biogeografice specifice spaţiilor din Europa Centrală şi a celor din Banat sunt
prezentate sintetic în tabelul nr. 1 (a,b,c).
Tabelul nr. 1 (a,b,c)
Sinteza caracteristicilor mediului natural din Europa Centrală din care a

provenit populaţia şvăbească şi din spaţiul regional bănăţean, unde a fost
implantată
Mediul natural în unităţile montane din spaţiul Europei Centrale
Relieful Hidrografia Clima Elemente bio-
geografice
Alpii Bavarezi, Rhinul şi Tma: Păduri de răşinoase
Alpii Austriei afluenţii din -6° - 0° C
cursul său Pma: Vegetaţie
superior; 2000 mm/an subalpină şi alpină
2000-3000 m lacuri glaciare Vânturi de vest,
altitudine foehn
Mediul natural în unităţile montane din spaţiul regional bănăţean
Extremitatea Cerna, Tma: -0,5° C
vestică a afluenţii din Păduri de răşinoase
Carpaţilor cursul superior Pma: 1000 -
Meridionali al Bistrei, lacuri 1300 mm/an Vegetaţie subalpină
1800-2300 m glaciare Vânturi de vest, şi alpină
altitudine Coşava
Spaţii restrictive pentru locuire şi activităţi economice,
şvabii nu au întemeiat localităţi în arealul munţilor înalţi ai Banatului.
14
Mediul natural în unităţile montane din spaţiul Europei Centrale
geografice
Munţii: Dunărea şi Tma: Păduri de răşinoase
Pădurea Neagră, afluenţii din 0° - 6° C
Jura, Pădurea cursul său Păduri de amestec
Bavariei, superior; Pma: 1000 - răşinoase cu
Metaliferi, Vosgi 1400 mm/an foioase
lacuri glaciare
1000-2000 m Vânturi de vest
altitudine
Mediul natural în unităţile montane din spaţiul regional bănăţean
Munţii Banatului, Dunărea în Tma: Păduri de răşinoase
Masivul Poiana cursul inferior 0° - 4° C
Ruscă Timişul, Pma: 800 - Păduri de amestec
800-1500 m Bârzava, 1200 mm/an răşinoase cu
altitudine Caraşul, Bega Vânturi de vest, foioase
în cursul Coşava
superior, ape
termale
Spaţii favorabile activităţilor economice:
şvabii au creat aşezări importante în spaţiul munţilor cu altitudini medii din
Banat, au dezvoltat activităţi miniere şi de prelucrare industrială a
minereurilor exploatate.
b.
Mediul natural în unităţile de dealuri şi podişuri din spaţiul Europei

Centrale

geografice
Podişul Bavariei, Dunăre, Rhin, Tma: Păduri de foioase,
Austriei, Suabo- Elba şi afluenţii 8,4 - 10° C flora de turbărie
Franconian, lor din cursul
Odenwald superior şi Pma:
Ardeni mijlociu, 600-800 mm/an
Cehiei lacuri
Vânturi de vest
600-1000 m
altitudine
15
Mediul natural în unităţile colinare din spaţiul regional bănăţean
Dealurile Lipovei, Pogănişul, Tma: Silvostepa

Făgetului, Surduc, Bârzava, 8° - 10° C bănăţeană, păduri
Pogăniş, Moraviţa, de quercinee
Oraviţei ,Tirolului Caraşul Bega, Pma: 700 -
Depresiunea 1000 mm/an
Caraşului lacuri antropice, Vânturi de vest,
izvoare termo- Austrul, Coşava
minerale
Favorabilitate: în spaţiul colinar bănăţean au fost amplasate primele aşezări
ale şvabilor, pe terasele uscate, drenate de surse de apă; şvabii au desfăşurat
activităţi economice complexe.
c.
Mediul natural în unităţile de câmpie din spaţiul Europei Centrale
Câmpia Padului, Pad Tma: Stepa şi silvostepă;

Dunării, Bazinul Dunăre şi 10,2–11,5°C;
Vienei, Câmpia afluenţii săi în Vegetaţie de luncă
Panonică cursul mediu şi Pma:
inferior 550-700 mm/an;
200- 500 m
altitudine Vânturi de vest
Mediul natural în unităţile de câmpie din spaţiul regional bănăţean
Câmpiile înalte Timiş, Bârzava, Tma: Stepă,

Mureş, Bega, 10°–11°C; suprafeţe forestiere
Câmpiile joase reduse cu specii
Lacuri relicte, Pma: termofile
Culoarul Mureşului de tasare, 530-630 mm/an
fluviale
Mase de aer
vestice şi sudice
Favorabilitate: în câmpia bănăţeană au fost dezvoltate aşezările cele mai

numeroase şi mai mari; în acest areal au fost realizate cele mai importante
lucrări de hidroamelioraţie
16
3. Mediul natural şi populaţia şvăbească din Banat
3.1. Transformarea mediului natural de către coloniştii şvabi
Transformarea mediului din spaţiul de câmpie:

- ample lucrări hidrotehnice începute încă din 1728;
- schimbarea cursului Begăi, prin mutare laterală sud faţă de vechea
albie;
- desecarea mlaştinilor din jurul Timişoarei;
- canalele ajutătoare la sistemul hidrotehnic Bega-Timiş, finalizate în
anul 1760.
Transformarea mediului în spaţiul montan:

- deschiderea exploatărilor miniere, în localităţi din Banatul montan;
- amplasarea primelor obiective industriale;
- evitarea distrugerii mediului prin amenajări industriale;
- demontarea instalaţiilor industriale după finalizarea activităţii
industriale;
- exploatarea raţională a pădurilor;
- dezvoltarea activităţii turistice din zonă şi impunerea unui mod
civilizat de drumeţie.
3.2. Adaptarea şvabilor la mediul natural al Banatului
Caracteristicile de ansamblu ale cadrului natural al Banatului au

reprezentat factori de atractivitate în stabilirea coloniştilor şvabi, care s-au
adaptat cu uşurinţă la noul mediu.
Prin lucrările hidroameliorative efectuate încă din prima jumătate a
secolului al XVIII-lea, restricţiile au fost treptat îndepărtate. Zonele de dealuri
au fost preferate de coloniştii şvabi, întrucât erau uscate, dispuneau de resurse
de apă şi de soluri fertile. Munţii din regiunea Banatului au atras coloniştii prin
bogăţia de substanţe minerale utile şi prin potenţialul lor de umanizare. De
altfel, peisajul era destul de asemănător cu cel din care proveneau coloniştii:
zonele montane suabă, bavareză şi tiroleză, ce fac parte din acelaşi mare lanţ
alpin, ofereau condiţii de mediu asemănătoare cu cele pe care coloniştii le-au
regăsit în Banat.
Clima moderată şi plăcută a Banatului a fost percepută pozitiv de către
şvabi. Deşi verile erau mai călduroase decât cele din zonele de baştină,
diferenţele dintre temperaturile medii anuale nu depăşeau 2-3º C, iar iernile
blânde au fost resimţite ca factor de favorabilitate. Atmosfera umedă din
câmpie a devenit mai sănătoasă după finalizarea lucrărilor hidroameliorative.
Reţeaua hidrografică a reprezentat un factor de atracţie în stabilirea
coloniştilor, dar şi un element de restrictivitate, prin mlaştinile din zona de
17
câmpie. Dunărea şi Bega au permis transportul fluvial, conferind regiunii
interconectivitate.
Vegetaţia naturală a Banatului, dominată de stepă şi silvostepă a fost
uşor de transformat în zone cultivate, iar fertilitatea ridicată a solurilor din
aceste areale a favorizat dezvoltarea agriculturii. Recoltele bogate obţinute în
noua ţară i-au determinat pe colonişti să se ataşeze şi mai mult de Banat.
Vegetaţia de pădure din zonele de munte a determinat stabilirea coloniştilor
specializaţi în exploatarea forestieră, ca ocupaţie complementară mineritului
practicat aici.
În concluzie, mediul natural a fost deosebit de favorabil locuirii şi unor
activităţi economice variate, iar coloniştii şvabi s-au putut adapta la condiţiile
fizico-geografice din această regiune.
Figura nr. 11 Unităţile fizco-grografice din Banat
Sursa: Enciclopedia Geografică a României, cu prelucrări
18
Figura nr. 12 Europa Centrală
Sursa: Atlasul Geografic General, Editura Cartographia
19
IV. MINORITĂŢILE ETNICE STABILITE ÎN BANAT ŞI
COLONIZAREA ŞVABILOR
1. Evoluţia istorică şi organizarea politico-administrativă a Banatului
Banatul a cunoscut de-a lungul timpului diferite organizări

administrativ-teritoriale. Acestea sunt prezentate succint în tabelele 2,3,4,5.
1.1. Provincia istorică Banat în perioada daco-romană
Tabelul 2 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului în perioada

daco-romană
Tipul de
Anul Statutul regiunii
organizare
Mileniul I. Triburi Banatul locuit de populaţia daco-getă;
î.Hr.
Sec.III. Regatul Teritoriul Banatului parte a regatului;
Î. Hr. întemeiat de
Burebista
101-102; Provincia Dacia Banatul: „colţul de sud-vest” al provinciei
105-106: Romana romane;
Sec. VI Nu există Teritoriu invadat succesiv de către
Sec. IX consemnări popoarele migratoare.
1.2. Provincia istorică Banat în Evul Mediu
Tabelul 3 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului în Evul

Mediu
Tipul de Statutul regiunii / Unităţile
Anul
organizare administrativ-teritoriale
Mileniul Voievodat Voievodatul condus de Glad
I. d.Hr.
934 Comitate Nord-vestul Banatului în componenţa
Regatului Maghiar
1028 Comitate Tot Banatul în componenţa Regatului
Maghiar
1233 Ţinut Banatul de Severin
Sec. Districte 8 districte privilegiate: Lugoj, Sebeş, Caraş,
XIV Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat şi Ilidia.
1526 Ocupaţie otomană; prăbuşirea Regatului
Maghiar;
20
1552 Vilayetul de la Timişoara, Lipova, Făget, Caransebeş,
Timişoara Lugoj, Orşova, Palanca Nouă, Panciova,
12 districte Vârşeţ, Ciacova, Becicherecu Mare-Bečej
şi Cenad.
1658 Banatul de Lugoj- A aparţinut principatului transilvan până la
Caransebeş cucerirea austriacă din 1716.

Formaţiunile prestatale de Banatul sub stăpânire otomană
pe teritoriul Banatului
Sursa: Atlasul istorico-geografic al României, Editura Academiei, 1996, cu prelucrări
1.3. Banatul sub stăpânirea Imperiului Habsburgic
Tabelul 4 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului sub

stăpânirea Imperiului Habsburgic
c.
Tipul de
Anul Unităţile administrativ-teritoriale
organizare
4 districte: Caransebeş; Ciacova; Panciova; Marga.
1716 - 11 districte la N de Becicherec; Caransebeş; Ciacova; Lipova;
1717 Dunăre: Lugoj; Orşova; Panciova; Timişoara; Palanca
Nouă; Vârşeţ.
2 districte la S de Golubac; Negotin.
Dunăre:
13 districte: Becicherecu Mare; Cenad; Panciova;
Timişoara; Ciacova; Vârşeţ; Palanca Nouă;
21
Lipova; Făget; Lugoj; Caransebeş; Almăj;
1718 Orşova
6 companii militare Mokrin; Kikinda; Franjova; Melence; Botoš;
de graniţă Idvor.
compania din
clisura Dunării
11 districte: Becicherec; Caransebeş; Ciacova; Cenad;
Lipova; Lugoj; Orşova; Panciova; Timişoara;
1720 Palanca Nouă; Vârşeţ.
4 servicii Oraviţa; Dognecea; Sasca; Moldova.
montanistice în
Banatul montan:
1740 4 cercuri Csatad; Vârşeţ; Timişoara; Lugoj.
3 comitate Caraş; Timiş; Torontal.
1779 districte Kikinda;
2 oraşe Timişoara, oraş liber regal, Vinga, oraş
privilegiat.
1849-
1 land Voivodina Sârbească şi Banatul Timişan.
1867
1871 3 comitate Torontal, Timiş, Caraş.
(subdiviziuni plăşi)
1.4. Banatul după 1918
Tabelul 5 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului după Marea

Unire
Anul Tipul de Unităţile administrativ-teritoriale
organizare
Banatul Românesc (2/3 din provincia istorică
1 teritoriu naţional
1919 Banat)
2 judeţe Timiş-Torontal, Caraş-Severin.
3 judeţe Timiş-Torontal, Severin, Caraş.
1938 Ţinutul Banat Arad, Caraş, Hunedoara, Timiş-Torontal,
judeţe Severin.
1950 3 regiuni Arad, Severin, Timişoara.
1960 o regiune Banat
1961 12 raioane 4 oraşe cu statut regional: Timişoara, Arad,
16 oraşe Reşiţa, Lugoj.
1968 4 judeţe Timiş, Caraş-Severin, Arad (parţial), Mehedinţi
(parţial).
1998 Regiuni de Regiunea V- Vest.
dezvoltare
22
Banatul sub stăpânire habsburgică Comitatele Banatului,
1871
Figura nr. 17 Împărţirea Figura nr. 18 Regiunea de Dezvoltare

Banatului 1919 V – Vest
Sursa: http// cersipamantromanesc. Sursa: Atlasul istorico-geografic,

wordpress.com/2010/06/15 Editura Academiei, 1996, cu prelucrări
23
2. Grupuri etnice stabilite în Banat
Banatul este cunoscut în istorie drept un ţinut locuit în permanenţă de o

populaţie autohtonă, căreia i s-au adăugat mereu locuitori veniţi din alte
regiuni. Cu mult timp înainte de colonizarea propulaţiei de origine germană, dar
şi concomitent cu acest proces, în Banat au fost înregistrate infiltrări ale unor
grupuri etnice diferite (maghiari, evrei, ţigani, sârbi, slocavi, cehi, ucrainieni,
ruteni, bulgari, croaţi, italieni).
Raporturile dintre şvabi şi reprezentanţii celorlalte etnii din Banat au fost
corecte şi, în general, lipsite de conflicte. Şvabii au dezvoltat relaţii de
cooperare, deschidere şi respect cu maghiarii şi sârbii. Relaţii pozitive s-au
creat şi între şvabi şi cehi, respectiv bulgari. Cu evreii, şvabii au avut o relaţie
sinuoasă, în funcţie de perioada istorică la care se face referire, iar cu
minorităţile reduse numeric, cum sunt slovacii, ucrainienii, rutenii, croaţii,
italienii, şvabii au avut raporturi limitate. Raporturile dintre şvabi şi ţigani au
fost de evitare pasivă.
3. Colonizarea şvabilor în Banat
3.1. Originea şi accepţiunile termenului „şvab”
Prin termenul de „şvab” se desemnează, în general, locuitorii germani

din Suabia. În Elveţia şi Alsacia se referă cu sens periorativ la toţi germanii.
Maghiarii îi numeau pe germani şvabi, iar termenul a fost extins pentru toţi
coloniştii care se îmbarcau în porturi dunărene pentru a ajunge în Banat.
Dicţionarul Enciclopedic defineşte şvabii bănăţeni ca fiind „persoane
aparţinând unei populaţii eterogene (colonişti germani, francezi, italieni, cehi,
bulgari) aşezaţi în secolul al XVIII-lea, de autorităţile habsburgice, în Banat,
după ocuparea acestuia în 1718.” Acesta este sensul în care folosim termenul de
„şvabi” în studiul de faţă.
Zonele de provenienţă a şvabilor sunt: Alsacia, Lorena, Pădurea Neagră,
Saxonia, Tirol, Rhin, Hessen, Trier, Mainz, Pfalz, nordul Italiei. Pe lângă
coloniştii de origine germană şi catolici, care au alcătuit majoritatea noilor
locuitori ai Banatului istoric, au mai fost colonizaţi italieni, francezi, bulgari,
cehi, slovaci, albanezi.
3.2. Contextul istoric şi premisele colonizării şvabilor
Evenimentele istorice care s-au derulat în ultimele trei secole în Imperiul

Habsburgic, respectiv Austro-Ungar, au constituit premise ce au stat la baza
unor decizii politice, cu efect direct în realitatea social-politică şi economică
din Banat. Astfel, Banatul a urmat acelaşi curs istoric cu cel al imperiului din
24
care făcea parte, iar fiecare eveniment care a avut loc în Imperiu şi ulterior în
statul român a avut repercusiuni şi asupra Banatului.
Premisele colonizării şvabilor
La baza deciziei de colonizare a Banatului, Curtea de la Viena a avut

în vedere nevoia de a-şi apăra noile graniţe şi aceea de a exploata cât mai
eficient teritoriile nou câştigate. Reuşita recrutării coloniştilor s-a datorat stării
de nemulţumire a populaţiei sărăcite de numeroasele războaie purtate de
habsburgi. Atragerea imigranţilor s-a făcut pe baza sistemului de recrutare din
ţinuturile Alsacia, Lorena, Baden şi Württemberg. În recrutarea coloniştilor s-
au avut în vedere mai multe criterii: erau acceptaţi colonişti provenind din
rândurile populaţiei germane şi catolice, apoi colonişti negermani, dar catolici,
iar în cazuri excepţionale puteau fi şi de alte religii sau schismatici.
3.3. Etapele colonizării şvabilor
Colonizările masive din Banat au început odată cu dominaţia

habsburgică (începutul secolului al XVIII-lea) şi s-au încheiat odată cu aceasta
(finele secolului al XVIII-lea). În funcţie de numărul coloniştilor şi de numărul
de localităţi populate sau înfiinţate, se pot distinge trei etape de colonizare,
desfăşurate în timpul celor trei împăraţi habsburgici, Carol al VI-lea, Maria
Tereza şi Iosif al II-lea.
În etapa de colonizare carolină (1718-1740), se apreciază că numărul

persoanelor colonizate în această primă etapă a fost de cca 15.000. Populaţia
adusă provenea din Germania de sud-vest (ducatele Württemberg, Hessen,
Nassau şi zona Rinului), Bavaria, Saxonia, Boemia, Suabia şi Austria (Tirol,
Stiria).
În timpul colonizării tereziene au sosit în Banat cca 10.000 de familii cu

aproximativ 40.000 de persoane. În 1748 a început „colonizarea franceză” a
Banatului, numită astfel deoarece noii colonişti proveneau din Alsacia, Lorena
şi din ţinuturile învecinate. Pe lângă coloniştii germani, în Banat au venit şi
bulgari de la sud de Dunăre şi români din Oltenia. În această perioadă, în
regiunea minieră a Banatului au fost colonizate peste 20.000 de persoane.
Colonizarea iozefină s-a desfăşurat între anii 1782 şi 1787. Din 1780, s-
au stabilit cca 3.000 de familii, aproximativ 10.000 de persoane. În Banatul
montan au fost colonizaţi peste 20.000 de persoane.
25
Principalele fluxuri de colonişti în Principalele fluxuri de colonişti în
perioada carolină perioada tereziană
Sursa: Atlasul geografic al lumii, 2003, Sursa: Atlasul geografic al lumii, 2003,
Editura Cartographia, cu prelucrări Editura Cartographia, cu prelucrări
Figura nr. 21 Principalele fluxuri Figura nr. 22 Zonele de provenienţă

de coloniştilor în perioada iozefină a şvabilor bănăţeni
26
Plută folosită la transportarea Cursul Dunării urmat de coloniştii
coloniştilor care soseau în Banat
Sursa: www.banaterra.-eu Sursa:

www.google.ro/wikimedia.org/Danubemap.,
cu prelucrări
3.4. Aspecte juridice ale procesului de colonizare
Reglementările legale privind colonizarea Banatului sunt constituite de

patentele de colonizare emise de împăraţii Carol al VI-lea, Maria Tereza şi Iosif
al II-lea, care au domnit în Imperiul Habsburgic în secolul al XVIII-lea.
Reglementările legale privind recrutarea coloniştilor sunt precizate în
scrisoarea-document emisă în 1749 de Maximilian Edler von Rosendorf,
consilierului pentru Timişoara. În acest document erau precizate facilităţile care
se asigurau coloniştilor sosiţi în Banat dar şi condiţiile în care se realiza
transportul.
Reglementări legale privind stabilirea coloniştilor în Banatului
Coloniştii au beneficiat de o susţinere materială considerabilă şi scutire

de impozite pe mai mulţi ani. Pentru cei căsătoriţi, scutirea de taxe era pe
termen mai îndelungat, pentru a încuraja formarea unei populaţii echilibrate şi a
evita concentrarea prea mare de populaţie masculină. Multe grupe de colonişti
au fost însoţite de preoţi şi de felceri. De susţinere financiară au beneficiat, de
asemenea, meşteşugarii, profesorii, medicii.
4. Dinamica populaţiei şvăbeşti în cadrul populaţiei totale a Banatului
Instaurarea stăpânirii habsburgice asupra Banatului istoric a fost

urmată de schimbări importante în structura demografică a provinciei (dinamica
populaţiei, structura etnică).
27
4.1. Perioada prestatistică
Numărul de locuitori ai Banatului:

- în secolul al XIII-lea: cca 100.000 locuitori;
- în secolul al XIV-lea: cca 180.000 locuitori;
- la sfârşitul secolului al XV-lea, peste 300.000 locuitori;
- 1774: 375.780 de locuitori, majoritatea români (Tabelul nr.6).
Tabelul nr. 6 Structura etnică a populaţiei Banatului în anul 1774
Români Sârbi, Germani Maghiari şi Evrei

aromâni Bulgari
220 000 100 000 53 000 2 400 340
58,55% 26,61% 14,11% 0,64% 0,09%
Total: 375 780
Sursa: Johann Jakob Ehrler, Banatul de la origini până acum, 1774
Figura nr. 25 Structura etnică a populaţiei Banatului în anul 1774:
Colonizarea Banatului a continuat cu intensitate în perioada iozefină,

astfel încât în anul 1836, numărul total de locuitori a ajuns la 1.031.047
locuitori (Tabelul nr. 7).
Tabelul nr. 7 Dinamica populaţiei Banatului 1774 – 1836
Anul 1774 1793 1804 1819 1836

Populaţia
totală 375 780 630 357 786 789 812 107 1 031 047
Sursa: R.Creţan, 2006, Etnie, confesiune şi opţiune electorală în Banat
28
Figura nr. 26 Dinamica populaţiei Banatului între anii 1774-1836
Analizând structura etnică a populaţiei, observăm la nivelul anului 1836

o creştere deosebit de puternică a populaţiei germane, care a sporit cu 102.778
locuitori (de la 53.000 la 155.770), deci cu 5,09% (de la 14,11% la 19,2%). În
această perioadă populaţia şvăbească a devenit minoritatea etnică cea mai
numeroasă din Banat şi a rămas cea mai numeroasă pe parcursul întregului
secol al XIX-lea (Tabelul nr. 8).
Tabelul nr. 8 Structura etnică a Banatului în 1836

Maghiari
Germani
Francezi
Români
negreni
Bulgari
Slovaci
Croaţi
Munte-
Sârbi
Alţii
427 069
155 770
132 680
50 292
12 000
6 000
9 504
5 454
2 830
1 698
52,8 19,2 16,4 6,1% 1,4% 0,7% 1,1% 0,6% 0,3% 0,1
% % % %
Sursa: R.Creţan, 2006, Etnie, confesiune şi opţiune electorală în Banat
Elementul etnic românesc domina categoric spaţiul demografic bănăţean

la sfârşitul secolului al XIX-lea. Diversitatea etnică s-a amplificat în acest secol
(îndeosebi prin colonizare cu populaţie maghiară de către proprietarii de
pământ unguri).
29
Figura nr. 27 Structura etnică a Banatului în 1836
4.2. Perioada statistică
Această perioadă începe odată cu recensămintele moderne, efectuate în

anii 1869, 1880, 1900, 1910, 1930, 1941, 1956, 1966, 1977, 1992 şi 2002.

minorităţi
Maghiari
Germani
Slovaci,
Români
Bulgari
Sârbi,
croaţi
Evrei
Alte
cehi
596 309
290 210
140 918
27 908
55 986
26 123
10 673
10 635
51,3%
12,1%
0,9%,
25 %
4,8%
2,4%
0,9%
2,4%
Sursa: I.Muntean, 2006 Banatul Istoric, 1867-1918, Aşezările. Populaţia,

volumul I
30
Figura nr. 28 Structura etnică a populaţiei din Banat în anul 1900

Slovaci, cehi
Sârbi, croaţi,
caraşoveni
Ucrainieni
minorităţi
Maghiari
Germani
Români
Bulgari
Evrei
Alte
23,2 %
51,2%
14,2%
0,9%,
4,4%
2,2%
0,9%
0,3%
3,0%
621 304
279 212
170 450
53 515
26 134
10 825
10 641
35 478
3 320
Sursa: I.Muntean, 2006 Banatul Istoric, 1867-1918, Aşezările. Populaţia, volumul I
31
Figura nr. 29 Structura etnică a populaţiei din Banat în anul
1910
Tabelul nr. 11 Repartiţia populaţiei din Banat în funcţie de naţionalitate

între anii 1900-1910
Naţionalitate Caraş-Severin Timiş Torontal
Maghiari 21 439 58 153 114 760
Germani 55 256 171 087 184 016
Slovaci 3 831 2 977 14 969
Români 328 371 167 523 88 044
Ucrainieni 803 79 30
Croaţi 279 287 4 096
Sârbi 13 138 64 902 191 857
Alţii 19 884 11 134 11 590
443001 476142 609 362
Sursa: Silviu Dragomir, 1944, Le Banat Roumain
Figura nr. 30 Repartiţia populaţiei din Banat în funcţie de naţionalitate

între anii 1900-1910
32
Tabelul nr. 12 Repartiţia populaţiei în funcţie de naţionalitate în 1910
Naţionalitate Caraş-Severin Timiş Torontal

Maghiari 33 777 79 960 128 405
Germani 55 787 165 883 165 779
Slovaci 2 908 3 080 16 743
Români 336 082 169 030 86 937
Ucrainieni 2 351 30 11
Croaţi 319 350 4 203
Sârbi 14 674 69 904 199 750
Alţii 20 143 12 597 13 923
Sursa: Silviu Dragomir, 1944, Le Banat Roumain
Figura nr. 31 Repartiţia populaţiei în funcţie de naţionalitate în

anul 1910
Tabelul nr. 13 Dinamica populaţiei totale şi a celei şvăbeşti din Banat în

perioada 1774-2002
Anul 1774 1793 1804 1819 1836

Nr. 375 780 630357 786789 812107 1 031 047
locuitori
Şvabi 53 022 60 000 80 000 120 000 197 961
% 14,11% 9,51% 9,85% 14,77% 19,2%
33
Anul 1869 1880 1890 1900 1910
Nr. 1 180 003 1 135 1 250 615 1 351770 1 412 975
locuitori 981
Şvabi 230 000 295 355 321 408 290 210 279 212
% 19,49% 26% 25,7% 25% 23,2%
Anul 1920 1930 1948 1956 1966

Nr. 1 305 430 1 227 728 1 287 879 1 272 288 1 215 221
locuitori
Şvabi 277000 275 414 238 715 173 733 152 463
% 21,21% 22,4% 17,2% 14,5% 12,5%
Anul 1977 1992 2002

Nr. locuitori 1 370 859 1 438 231 1 432 240
Şvabi 134 896 46 023 25 175
% 9,8% 3,2% 1,75%
Sursa: Ioan Munteanu, 2006, R.Creţan, 2006, R. Rusu, 2007
(Datele redactate prin caractere italice sunt estimative)
Figura nr. 32 Dinamica populaţiei totale şi a celei şvăbeşti din Banat

în perioada 1774-2002
34
Dinamica pe ansamblu a populaţiei totale din Banat:
 creştere continuă între 1774-1869 (colonizări şi spor natural pozitiv);

 scădere a numărului total de locuitori între 1869-1880 (epidemiile de holeră
din anii 1871, 1872, 1873);
 creştere accelerată în perioada 1880-1910 (spor natural);
 descreştere demografică în perioada 1914-1918 (efectele Primului Război
Mondial);
 creştere în perioada interbelică (spor natural şi plecări definitive din ţară);
 oscilaţii între 1940-1950 (scăderi provocate de războiul mondial);
 creştere accentuată după 1956, cu maximum atins în 1977 (natalitate ridicată
şi deplasarea populaţiei din regiuni ale României spre oraşele din Banat);
 dinamică negativă după 1977 (natalitate scăzută, emigrări);
 descreştere continuă între 1977-1992 (emigrări, natalitate foarte scăzută,
reîntoarcerea unei părţi din populaţia oraşelor spre regiunile de baştină);
 tendinţă continuă de descreştere cauzată de sporul natural negativ şi de
emigraţia externă, parţial neutralizată de mobilitatea din zona rurală.
Dinamica populaţiei şvăbeşti din Banat, prezintă următoarele

principalele caracteristici demografice:
o creştere continuă între 1774-1890 (colonizări în mai multe faze);

o un maximum al populaţiei şvăbeşti în 1890 (321.408 locuitori);
o descreştere lentă în perioada1900-1948 (natalitate scăzută, emigrare spre
America a populaţiei tinere, urmările războiului);
o descreştere demografică în perioada postbelică (natalitate foarte scăzută, spor
natural negativ, deportări în Uniunea Sovietică şi în Bărăgan);
o reducere dramatică după 1992 (reîntoarcerea în Germania, spor negativ);
o tendinţă actuală continuă de descreştere cauzată de sporul natural negativ.
35
Figura nr. 33 Repartiţia etnică a populaţiei din Banat în anul 1992
36
Figura nr. 34 Repartiţia etnică a populaţiei din Banat în anul 2002
37
V. IMPACTUL COLONIZĂRII ŞVABILOR ASUPRA
ORAŞELOR DIN BANAT
1. Spaţiul urban al Banatului
1.1. Spaţiul urban – definire şi componente
Spaţiul urban are o serie de caracteristici: este un spaţiu fizico-geografic,

economico-geografic, o piaţă a muncii, un spaţiu social, un spaţiu adaptat,
perceput şi locuit diferit de indivizi, este locul conflictelor şi contradicţiilor.
Orice oraş beneficiază de o poziţie geografică, de un spaţiu geografic şi
de resurse naturale. În anumite condiţii politice, sociale şi economice, aceste
elemente se transformă în factori care stimulează activităţi ce dau bunuri care
alcătuiesc baza economică a oraşelor. În conturarea zonelor de influenţă a
oraşelor, relaţiile economice au devenit fundamentale, realizând legătura
materială dintre spaţiul rural şi cel urban.
1.2. Teorii, modele şi metode utilizate în analiza oraşelor
Geografia se foloseşte de teorii şi modele specifice. Între acestea, semnificative

sunt:
- teoria locului central;
- teoria bazei economice;
- analiza SWOT;
- teoria zonelor concentrice;
- teoria sectorială;
- teoria nucleelor multiple;
- teoria densităţii umane.
Modelul reprezintă o simplificare, o oglindire parţială a originalului,

pentru a oferi date mai facile investigaţiei teoretice sau experimentale.
1.3. Caracteristicile aşezărilor urbane
 Oraşul reprezintă un sistem semideschis, având o împărţire interioară

proprie dar, la rândul său, face parte din alte sisteme mai complexe;
 Oraşele reprezintă puncte terminus pentru unele schimburi sau, dimpotrivă,
rampe de lansare regională ori naţională;
 Oraşele au o structură care cuprinde: oraşul propriu-zis şi aria de influenţă;
 Oraşele şi-au dobândit în timp un sistem funcţional specific.
38
Orice spaţiu geografic funcţional se poate defini concret, prin definirea
rangului pe care îl deţine aşezarea coordonatoare. Ianoş şi Humeau (2000)
înlocuiesc denumirea „spaţiu geografic funcţional” prin sintagma „sistem de
aşezări”.
Sistemul de aşezări din Banatul românesc este integrat în plan ierarhic
superior sistemului de aşezări naţional-românesc, reprezentând un spaţiu
geografic funcţional. Pentru Banat, Timişoara este aşezarea coordonatoare, în
jurul căreia gravitează întregul spaţiu cuprins în cele trei judeţe Timiş, Caraş-
Severin şi parţial Arad.
1.4. Evoluţia sistemului urban în Banat
Urbanizarea localităţilor s-a realizat prin creşterea numărului de

locuitori, prin dotarea cu echipament tehnico-edilitar şi prin dotări social-
culturale menite să satisfacă interesele publice ale populaţiei. De la cele patru
oraşe menţionate de Ehrler în 1774, s-a ajuns la 23 de oraşe în anul 1793, şi la
59 în perioada dualismului Austro-Ungar (1839). Ulterior, o parte dintre
acestea au decăzut, ca urmare a reducerii funcţiilor comerciale pe care le
deţinuseră anterior (categoria oraşelor-târg).
Tabelul nr. 14 Dinamica localităţilor urbane între 1774 şi 1887
Anul 1774 1787 1793 1804 1839 1860 1887

Nr.
localităţi 4 21 23 30 59 9 8
urbane
Sursa: R.Rusu, Organizarea spaţiului în Banat, 2007
Figura nr. 35 Dinamica localităţilor urbane din Banat între 1774 şi 1839
39
1.5. Oraşele din Banat
În prezentarea oraşelor din Banat, am apelat la ierahizarea aşezărilor

urbane pe şase niveluri, propusă de V. Surd (2003):
Tabelul nr. 15 Ierarhizarea oraşelor din Banat
Nivelul Oraşul Nr. locuitori în 2002 Observaţii

Nivelul I Timişoara 317.660 locuitori metropolă regională,
principalul centru
polarizator al
Banatului, având un
nivel de atracţie ce
depăşeşte limitele
regiunii Banat;
Nivelul II Arad 172.827 locuitori oraş mare, reşedinţă
de judeţ;
Nivelul Reşiţa 84.026 locuitori oraş mijlociu,
III reşedinţă de judeţ;
Nivelul Lugoj 44.636 locuitori oraş mijlociu, fostă
IV reşedinţă de judeţ;
Caransebeş 28.301 locuitori oraş mijlociu, fostă
reşedinţă de judeţ;
Nivelul V Bocşa 16.911 locuitori
Moldova Nouă 13.917 locuitori
Orşova 12.965 locuitori oraşe mici cu zonă de
Sânnicolau 12.914 locuitori influenţă importantă;
Mare
Oraviţa 12.858 locuitori
Oţelu Roşu 11.749 locuitori
Lipova 11.236 locuitori
Făget 7.201 locuitori
Deta 6.423 locuitori
Nivelul Pecica 13.204 locuitori
VI
Jimbolia 11.136 locuitori
Curtici 9.722 locuitori oraşe mici cu arie de
Anina 9.167 locuitori influenţă limitată.
Nădlac 9.144 locuitori
Buziaş 7.772 locuitori
Băile 6.019 locuitori
Herculane
40
Ciacova 7.285 locuitori
Gătaia 8.103 locuitori
Recaş 8.560 locuitori
Din punct de vedere al vechimii, aşezările urbane din Banat au fost

atestate documentar începând din antichitate, majoritatea sunt de vârstă
medievală, iar unele sunt mai noi, din secolul al XVIII-lea:
Figura nr. 36 Ierarhizarea aşezărilor din Banat după numărul de locuitori
41
1. 6. Distribuţia şvabilor în oraşele bănăţene
Oraşele bănăţene s-au dezvoltat în decursul istoriei ca localităţi cu un

caracter multietnic. Pe ansamblul regiunii, populaţia românească a fost tot
timpul majoritară. Prin colonizările produse în secolele X-XIX, românii au
devenit minoritari în câteva oraşe. În timpul administraţiei imperiale ponderea
populaţiei germane a crescut puternic, începând din secolul al XX-lea, a scăzut
continuu.
Tabelul nr. 16 Ponderea germanilor în localităţile urbane în perioada

1900-2002
Nr. crt. Localitatea 1900 1930 1992 2002

1 Timişoara 45,6% 30,4% 3,9% 2,2%
2 Arad 8,9% 7,9% 2,2% 1,3%
3 Reşiţa 61% 53,5% 5,5% 3,2%
4 Lugoj 34,9% 26,1% 5,2% 2,9%
5 Caransebeş 27% 23,9% 3,6% 1,8%
6 Bocşa 40,39% 39,35% 5,3% 2,5%
7 Moldova Nouă 9,9% 4,95% 0,3% 0,2%
8 Orşova 16,27% 20,77% 1,6% 1,1%
9 Sânnicolau Mare 48,79% 41,49% 5,9% 3,1%
10 Oraviţa 19,87% 19,15% 1,7% 1,7%
11 Oţelu Roşu 47,83% 45,29% 6,6% 4,0%
12 Lipova 33,17% 32,03% 1,8% 1,9%
13 Făget 18,35 8,79% 1,5% 0,8%
14 Deta 72,27% 57,54% 9,3% 6,1%
15 Jimbolia 82,69% 70,26% 9,4% 4,6%
16 Curtici 2,61% 2,64% 0,2% 0,1%
17 Anina 66,34% 55,17% 12,5% 8,3%
18 Nădlac 0,9% 0,5% 0,4% 0,3%
19 Buziaş 42,60% 35,80% 6,4% 3,6%
20 Băile Herculane 1,55% 0,8% 0,9% 0,4%
21 Pecica 14,4% 7,65% 2,2% 2,6%
22 Ciacova 56,37% 46,98% 2,9% 2,6%
23 Gătaia 16,64% 9,4% 2,6% 1,3%
24 Recaş 16,29% 14,43% 2,3% 1,2%
Sursa: R. Creţan, 1999, cu completări
42
Figura nr. 37 Numărul germanilor din localităţile urbane în perioada
1900-2002
2. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a oraşelor din Banat (secolul al

XVIII-lea - începutul secolului al XX-lea)
În timpul dominaţiei austriece, oraşele din Banat au înregistrat o

adevărată înflorire manifestată în întregul spectru al vieţii economice. Şvabii au
constituit un exemplu de minoritate ce a determinat anumite particularităţi în
dezoltarea regiunii. Dacă marile oraşe (Timişoara şi Aradul), au progresat în
ritm accelerat, definindu-şi profilul şi funcţionalitatea complexă, majoritatea
oraşelor mici fie au evoluat pozitiv, fie au suferit o involuţie. Se adaugă situaţia
unor aşezări rurale unde dezvoltarea activităţilor în domeniul industrial le-a
condus spre statutul de centre urbane.
2.1. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a Timişoarei
Populaţia germană a avut un rol fundamental în dezvoltarea Timişoarei.

Datorită faptului că oraşul s-a bucurat de un interes special din partea
43
autorităţilor habsburgice, care intenţionau să-l ridice la standarde imperiale, aici
au fost dezvoltate toate ramurile economice, oraşul evidenţiindu-se printr-un
nivel de trai ridicat, asemenea Budapestei şi apropiat Vienei.
Dezvoltarea industrială a Timişoarei este strict legată de prezenţa
coloniştilor şvabi, începând cu prima fabrică de bere, înfiinţată de Eugen de
Savoya şi până la marile fabrici care-şi exportau produsele pe toate
continentele. Marii industriaşi ai Timişoarei, de exemplu Filip Lenstein, Alfred
Frankel, Eugen Farber erau etnici germani, ca şi ceilalţi investitori, ce
reprezentau 20% din proprietarii întreprinderilor existente în Timişoara în anul
1900. De asemenea, din rândul etnicilor germani s-au evidenţiat numeroşi
specialişti, maiştri şi ingineri care lucrau în fabricile oraşului.
Comerţul s-a dezvoltat puternic ca urmare a politicii de protecţie decisă
de Curtea de la Viena. Aceasta era interesată de realizarea comerţului direct şi
de tranzit cu produse austriece spre Ţările Române şi Imperiul Otoman.
Principalii acţionari ai Societăţii comerciale din Timişoara erau înalţi demnitari
austrieci, funcţionari superiori, negustori provenind din rândul populaţiei
germanice a oraşului. Tot din rândul acestora s-au desprins şi marii bancheri,
respectiv acţionarii băncilor înfiinţate.
Un rol fundamental revine populaţiei şvăbeşti şi în dezvoltarea
infrastructurii urbane, precum şi a celei feroviare şi rutiere. Implicarea şvabilor
în toate domeniile economice prezente la Timişoara este justificată şi de faptul
că în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea ei au reprezentat
comunitatea etnică majoritară a oraşului (45,6% în anul 1900).
2.2. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a Aradului
Deşi nu au reprezentat nicio dată mai mult de 10% din totalul populaţiei
Aradului, şvabii au avut un rol foarte important în dezvoltarea economică a
oraşului, impactul prezenţei lor este evident şi în zilele noastre. În primul rând,
între numeroasele bresle arădene, cele mixte, româno-germane, erau cele mai
reputate prin tipul şi calitatea produselor realizate. În cadrul acestora, meşterii
cei mai pricepuţi erau şvabi, întrucât ei îşi petreceau o bună parte din timpul
dedicat desăvârşirii profesionale în marile oraşe ale imperiului, deprinzând
acolo cele mai noi tehnici ale vremii.
În al doilea rând, dintre şvabi s-au ridicat o serie de industriaşi care au
pus bazele dezvoltării industriale a Aradului. Un exemplu îl constituie Johann
Weitzer, care a întemeiat fabrica de vagoane, ce a susţinut economia oraşului
mai bine de un secol. Dintre şvabii care au contribuit la dezvoltarea economică
a Aradului îi menţionăm pe industriaşii Hendel, proprietarul fabricii de maşini
agricole, Hönig, patronul turnătoriei, precum şi patroni ai unor întreprinderi mai
mici. În marile întreprinderi arădene lucrau numeroşi muncitori şvabi, iar
capitalul austriac a determinat un impuls considerabil în economia oraşului.
44
2.3. Rolul comunităţii germane din Banatul Montan în dezvoltarea
economică a Reşiţei
Reşiţa este prin excelenţă un oraş creat şi dezvoltat de către şvabi.

Evoluţia localităţii de la statutul rural la cel urban s-a realizat în strictă legătură
cu prezenţa şvabilor. Acest lucru este demonstrat de numărul mare al
germanilor, care în anul 1900 reprezentau 61% din totalul locuitorilor oraşului.
Chiar şi după Primul Război Mondial populaţia şvăbească a Reşiţei depăşea
jumătate din totalul locuitorilor (53%), iar limba vorbită de cei mai mulţi
reşiţeni era germana.
Şvabii colonizaţi aici au pus bazele industriei metalurgice şi a
construcţiilor de maşini. Pornind de la proiectarea atelierelor metalurgice de
către vienezul Müller von Reinhardt şi construirea acestora pe baza capitalului
austriac, cu muncitori provenind din rândul populaţiei colonizate, crearea
centrului metalurgic de la Reşiţa este rezultatul muncii de execuţie şi aportului
tehnologic al populaţiei şvăbeşti. În atelierele întreprinderilor reşiţene se
comunica predominant în limba germană, iar formarea tinerilor în meseria de
metalurgişti se realiza în cadrul şcolii profesionale având ca limbă de predare
germana. Şi infrastructura de transport, dezvoltată ca reflex al activităţii
industriale reşiţene, s-a realizat tot prin capital austriac şi forţa de muncă a
şvabilor. Iar în privinţa construirii locomotivelor, contribuţia şvabilor este
recunoscută.
2.4. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a oraşelor Lugoj şi

Caransebeş
Şvabii au avut un rol foarte important în dezvoltarea Lugojului, oraşul

însuşi fiind creat prin unirea Lugojului German, localitatea întemeiată de şvabi,
cu Lugojul Românesc (1795). La începutul secolului al XX-lea, şvabii
reprezentau peste un sfert din populaţia Lugojului, fiind, după români,
comunitatea etnică cea mai numeroasă.
Prin cunoştinţele tehnologice deţinute, şvabii au contribuit la dezvoltarea
industrială a oraşului, unde au pus bazele industriei textile şi materialelor de
construcţie. De altfel, industriaşul şvab Jacob Muschong, care deţinea fabricile
de cărămidă, faianţă, ţiglă, prin capitalul investit, a contribuit esenţial la
dezvoltarea Lugojului. Şvabii au stat la baza dezvoltării Fabricii de mătase din
Lugoj, prin faptul că ei erau sericicultori iscusiţi şi furnizau viermii de mătase.
Şi la prelucrarea mătăsii, în fabrică, lucrau mulţi muncitori şvabi.
Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a Caransebeşului a constat în
principal în dezvoltarea industriei şi transporturilor. Venirea şvabilor în
Caransebeş s-a produs în legătură cu înfiinţarea unităţilor militare, de aceea,
majoritatea celor stabiliţi aici proveneau din rândul militarilor austrieci. Pe
lângă rolul de apărare a graniţei, şvabii au contribuit substanţial la construirea
45
noilor clădiri, a căilor de comunicaţie (calea ferată ce lega oraşul cu Timişoara
şi Orşova). Alături de şvabii ce proveneau din Austria au mai fost colonizaţi
cehi din Boemia, folosiţi ca muncitori în pădurile Comunităţii de Avere şi în
fabricile oraşului. Deşi nu au depăşit 27% din populaţia oraşului, şvabii
contribuit efectiv la dezvoltarea economică a Caransebeşului.
2.5. Rolul comunităţii germane din Banatul Montan în dezvoltarea

economică a oraşelor miniere bănăţene
Şvabii au avut un rol fundamental în dezvoltarea Oraviţei, prin

susţinerea începuturilor industriei extractive şi siderurgice din Banat. Decizia
Curţii de la Viena de amplasare şi construire la Oraviţa a primelor instalaţii
industriale, a concordat cu stabilirea coloniştilor şvabi, specialişti în prelucrarea
metalelor. Materializarea acestor obiective a fost posibilă prin munca efectivă a
şvabilor şi prin acordarea fondurilor necesare din partea autorităţilor austriece.
Şvabii au fost deplin angajaţi şi utilizaţi în industria siderurgică, dar şi în
lucrările de construire a căii ferate Oraviţa-Baziaş, precum şi în realizarea altor
obiective de infrastructură. Ca pondere, şvabii au reprezentat în secolul al
XVIII-lea şi al XIX-lea cca o cincime din totalul populaţiei, dar rolul lor în
dezvoltarea economică a oraşului a fost esenţial.
Şvabii au contribuit la dezvoltarea economică a oraşelor miniere în
calitate de specialişti în industrie. Şi la Bocşa au fost colonizaţi şvabi din
Bavaria şi Alsacia care au lucrat la instalaţiile metalurgice şi în extracţia
minereurilor, iar după mutarea centrului siderurgic la Reşiţa, o parte din
muncitorii Bocşei s-au îndreptat spre noile uzine. Şvabii din Bocşa au participat
şi la construirea căii ferate ce lega localitatea de Reşiţa, dar au fost angajaţi şi
ca muncitori la în cadrul fabricii de maşini-unelte. De altfel, şvabii au avut o
pondere foarte mare în populaţia localităţii, reprezentând la începutul secolului
al XX-lea peste o treime din totalul populaţiei (40,39% în anul 1900) şi fiind
cea mai numeroasă comunitate etnică.
Şi dezvoltarea economică a Aninei este strict legată de prezenţa şvabilor,
care au descoperit cărbunii din regiune şi au făcut demersurile necesare pentru
începerea exploatărilor. De asemenea, şvabii au fost utilizaţi în lucrările de
dezvoltare a infrastructurii feroviare şi rutiere. Localitatea a fost locuită
majoritar de şvabi, care reprezentau peste două treimi din totalul populaţiei la
începutul secolului al XX-lea (66,34% în anul 1900), ceea ce justifică impactul
major al acestora în dezvoltarea localităţii.
Rolul şvabilor este evident în dezvoltarea economică a localităţii Oţelu
Roşu. Chiar începuturile industriei siderurgice sunt legate de şvabi, industriaşii
Martinuis, Pallman şi Hoffman fiind reprezentanţi ai acestei comunităţi etnice.
Majoritatea muncitorilor din uzina siderurgică Oţelu Roşu şi a celor angajaţi la
realizarea lucrărilor de infrastructură erau şvabi. Acest lucru este în legătură şi
cu ponderea deosebit de ridicată a şvabilor de aici, ei reprezentând aproape
46
jumătate din totalul populaţiei existente la începutul secolului al XX-lea
(47,83% în 1900).
În dezvoltarea economică a oraşului Moldova Nouă rolul şvabilor a fost
mai redus, ponderea lor nu a depăşit nicio dată o zecime din totalul populaţiei
(9,9% în anul 1900), dar şi aici s-au implicat în activităţile miniere de
exploatare a cuprului.
2.6. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a oraşelor staţiune

bănăţene
Rolul şvabilor în ridicarea prestigiului de staţiune a localităţii Băile

Herculane a fost deosebit de puternic. Recunoscând potenţialul turistic al
regiunii şi înţelegând rentabilitatea valorificării apelor termale, autorităţile
vieneze au impulsionat dezvoltarea localităţii. Însuşi faptul că membri ai curţii
imperiale au ales Băile Herculane ca loc de odihnă a reprezentat o atracţie
pentru turişti. La construirea clădirilor, precum şi la exploatarea apelor termale,
şvabii au fost o prezenţă activă.
Buziaşul a fost o localitate cu majoritate relativă germană (42% în anul
1900), iar rolul şvabilor a fost deosebit de evident în dezvoltarea staţiunii
balneare. Şvabii au recunoscut potenţialul natural al regiunii şi au investit
fonduri substanţiale în dezvoltarea staţiunii. În acest sens, cel mai elocvent este
faptul că industriaşul şvab Jakob Muschong a achiziţionat şi a amenajat
staţiunea. O serie de şvabi au lucrat în cadrul staţiunii ca personal medical, dar
şi la instalaţiile de îmbuteliere a apei minerale.
În oraşul Lipova şvabii au avut o pondere însemnată, reprezentând o
treime din populaţia localităţii la începutul secolului al XX-lea (33,17% în anul
1900). De prezenţa lor se leagă înfiinţarea fabricii de bere, precum şi
exploatarea apelor minerale, activităţile comerciale exploatările forestiere.
Poziţia favorabilă în apropierea Aradului i-a sporit atractivitatea, iar calitatea
apelor minerale a ridicat prestigiul staţiunii.
2.7. Rolul şvabilor în dezvoltarea economică a micilor oraşe bănăţene
Oraşul Orşova a reprezentat un punct strategic pentru Imperiul

Habsburgic, de aceea autorităţile vieneze i-au acordat o atenţie specială. Şvabii
colonizaţi aici au fost la început militari cu avut sarcini legate de asigurarea
graniţei, dar în timp li s-au alăturat şi alţi colonişti, care au migrat din
localităţile din apropiere. Aceştia au fost atraşi de posibilitatea de a găsi locuri
de muncă la portul Coroana, dar şi în instituţiile care se aflau în plin avânt. La
nivelul anului 1930 şvabii reprezentau peste o cincime din totalul populaţiei
oraşului, (20,77%) şi ca urmare a faptului că aveau un nivel de educaţie
superior, ocupau poziţii importante în instituţiile ce funcţionau la nivelul
localităţii.
47
Oraşul Sânnicolau Mare este în în mod clar un rezultat al prezenţei
şvabilor colonizaţi aici şi care au avut o majoritate relativă încă din secolul al
XIX-lea. Rolul de oraş comercial a fost conturat de timpuriu, iar impactul
prezenţei şvabilor în localitate a fost evidenţiat chiar de împăratul Iosif al II-lea
cu ocazia vizitării localităţii. Dar rolul şvabilor este semnificativ şi în realizarea
amenajărilor hidrotehnice, precum şi în cadrul fabricilor textile, de mobilă şi
cărămidă, unde lucrau alături de români şi de maghiari.
În Jimbolia prezenţa şvabilor a avut un impact esenţial, având în vedere
faptul că aici comunitatea şvăbească a avut cea mai mai mare pondere,
respectiv 82,69% în anul 1900 şi 70,26% în anul 1930. Dezvoltarea economică
a localităţii a fost determinată şi impulsionată de fabricile de cărămidă şi de
pălării, ai căror proprietari erau şvabi (Bohn, Decker), însă şvabii lucrau şi ca
muncitori în întreprinderile oraşului.
Ciacova este un rezultat al prezenţei şvabilor, care au deţinut majoritatea
absolută, reprezentând peste jumătate din populaţia localităţii în anul 1900
(56,37%). Ei s-au implicat în realizarea amenajărilor hidrotehnice şi în
înfiinţarea micilor întreprinderi locale. De asemenea, şvabii şi au participat la
realizarea lucrărilor de infrastructură, la construirea şi exploatarea Uzinei
electrice, precum şi ca funcţionari în cadul instituţiilor din localitate.
Rolul şvabilor în dezvoltarea Făgetului a fost proporţional cu numărul
şvabilor colonizaţi aici. La începutul secolului al XX-lea şvabii reprezentau
aproape o cincime din totalul populaţiei (18,35%), iar cei mai mulţi erau
angrenaţi în activitatea industrială de la fabrica de sticlă şi în exploatările
forestiere.
Deta a fost o localitate cu o netă majoritate germană, în anul 1900 şvabii
reprezentau 72,27%, iar în anul 1930, 57,45%. Ei au contribuit în mod esenţial
la dezvoltarea economică a localităţii, prin participarea la lucrările de
infrastructură feroviară, la construirea uzinei electrice şi prin desfăşurarea
activităţilor comerciale.
În Recaş ponderea şvabilor a fost mai redusă, înregistrând 16,29% în
anul 1900. Ei au fost activi în cadrul fabricii de cărămidă din localitate şi în
instituţiile din localitate.
Oraşele Pecica, Curtici, Nădlac, Gătaia s-au dezvoltat ca centre
meşteşugăreşti şi târguri comerciale de interes local. Evoluţia lor spre statutul
urban s-a produs mult mai târziu, spre sfârşitul secolului al XX-lea. Dacă în
Pecica şi Gătaia ponderea şvabilor a fost relativ apropiată (16,64%, respectiv
14,4%), în Nădlac prezenţa lor a fost deosebit de redusă (0,9%). Din această
cauză impactul şvabilor în dezvoltarea acestor localităţi a fost mai redus.
3. Rolul şvabilor în dezvoltarea edilitară a oraşelor din Banat
După cucerirea Banatului de către trupele habsburgice şi retragerea celor

otomane, oraşele din Banat au cunoscut o schimbare structurală majoră,
48
constând în redefinirea nucleelor urbane (reconstruirea zonelor fortificate şi,
ulterior, defortificarea acestora, schimbarea aspectului oraşelor), în organizarea
unei infrastructuri moderne (modernizarea străzilor şi a trotuarelor, construirea
podurilor, canalizarea şi regularizarea râurilor), dezvoltarea zonelor funcţionale
urbane (construirea şi extinderea cartierelor rezidenţiale, a zonelor industriale, a
spaţiilor verzi intraurbane) şi implementarea celor mai noi cuceriri tehnice ale
vremii. În cele trei direcţii, şvabii au avut un rol esenţial prin deciziile privind
dezvoltarea urbanistică, prin specialiştii care au contribuit la aplicarea acestora
şi prin investiţiile care au fost necesare în implementarea deciziilor privind
extinderea spaţială şi modernizarea localităţilor.
3.1. Redefinirea nucleelor urbane
În anul 1716 a început o nouă etapă în evoluţia urbanistică a Timişoarei:

oraşul şi cetatea veche au fost demolate, iar în locul lor au fost construite o
nouă cetate şi un oraş cu totul nou. Piatra de temelie a Cetăţii noi s-a pus la 25
aprilie 1723. Lucrările de fortificare au fost conduse timp de 30 de ani (1722-
1765) de Kaspar Dissel.
În interiorul Cetăţii s-au construit patru pieţe: Piaţa Libertăţii, Piaţa
Unirii, Piaţa Iezuiţilor şi Piaţa Spitalului. Cetatea avea nouă bastioane înzestrate
cu cazemate, legate între ele prin zidul principal.
Figura nr. 38 Planul Cetăţii Figura nr. 39 Planul Cetăţii

Timişoara în anul 1700 Timişoarei în anul 1853
Sursa: http://totuldespretimisoara.blogspot.com
Întrucât oraşul se dezvolta foarte repede, zidurile cetăţii cât şi porţile, au

devenit obstacole importante. Din 1892, a început demolarea zidurilor,
nivelarea şanţurilor şi valurilor din jurul Cetăţii. Cetatea a devenit centrul
oraşului, legat prin bulevarde largi de cartierele Iozefin şi Fabric şi printr-un
inel de circulaţie în jurul Cetăţii.
49
Apreciem că şvabii au avut un rol esenţial în dezvoltarea edilitară a
Timişoarei, deoarece decizia de defortificare a oraşului a fost luată de
autorităţile vieneze, iar planurile de urbanism au fost executate de arhitecţi
austrieci. Chiar lucrările de reconstrucţie a noii cetăţi au fost desfăşurate sub
conducerea arhitectului austriac Kaspar Dissel. Prezenţa şvabilor a determinat
apariţia unor noi cartiere ale Timişoarei, Fabric şi Iozefin, unde majoritatea
locuitorilor erau şvabi, care lucrau în fabricile şi atelierele oraşului.
Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng la Mureşului, la cererea
împărătesei Maria Tereza, ca una dintre cele mai importante fortificaţii militare
din secolul al XVIII-lea. A fost proiectată de Ferdinand Philipp Harsch în stil
Vauban-Tenaille, iar lucrările de construcţie au durat 20 de ani, fiind executate
între 1763 şi 1783. Insula cetăţii conţinea la vest cartierul sârbesc, care se
învecina cu „civitas germanica”, cartierul german, „Alt Arad”. Coloniştii
germani au ridicat aici primele case din cărămidă. Vecin cu acesta era cartierul
negustorilor şi al comercianţilor români. După 1782 până la începutul secolului
al XX-lea dezvoltarea Aradului se datorează cetăţii Vauban. Acest nucleu a
reprezentat trecerea localităţii de la faza de sat la cea de oraş (Gh. Ciuhandu,
1940).
Dezvoltarea edilitară a Aradului poartă amprenta incontestabilă a
prezenţei şvabilor, în primul rând prin cetatea oraşului şi prin adăugarea unui
nou cartier în perimetrul oraşului. Cetatea Aradului, care există şi în prezent şi
este deosebit de bine întreţinută, a fost construită în baza deciziei curţii
imperiale vieneze, după planuri ale arhitecţilor vienezi, iar lucrările de execuţie
s-au realizat sub coordonarea înaltului demnitar austriac Philipp Harsch. Tot
prezenţa şvabilor a determinat şi apariţia cartierului „Aradul Nou”, dezvoltat
iniţial în afara localităţii şi cuprins ulterior în perimetrul urban. În Arad este
evidentă prezenţa şvabilor şi prin clădirile cu aspect de palat construite prin
finanţarea de către marii industriaşi ai oraşului. De asemenea, o serie de clădiri
care au avut destinaţii culturale au fost finanţate tot de către şvabi, de exemplu
Teatrul Hirschl inaugurat în 1817.
În cazul celorlalte oraşe bănăţene nu putem vorbi despre defortificări ale

cetăţilor, întrucât situaţia era diferită. Reşiţa nu s-a dezvoltat ca aşezare urbană
în jurul unei cetăţi, ci din creşterea localităţilor rurale după amplasarea uzinelor
siderurgice, iar cetăţile Caransebeşului şi Lugojului au fost dărâmate în 1699,
respectiv 1701, în urma tratatului de pace de la Karlowitz. Cetăţi fortificate au
mai existat la Moldova Nouă, Orşova, Lipova, Făget dar şi aceastea au fost
distruse de turci în secolul al XVII-lea.
3.2. Organizarea infrastructurii urbane
Organizarea infrastructurii urbane a implicat un ansamblu de lucrări care

vizează reţeaua de drumuri, canalizări, construirea podurilor, precum şi o serie
50
de lucrări hidrotehnice. Cele mai multe realizări de acest tip, care au şi valoare
economică şi arhitectonică se află în marile oraşe, în special în Timişoara şi
Arad, fiind proiectate de ingineri şi arhitecţi de etnie germană şi austriacă. Prin
realizarea acestor lucrări complexe au fost îmbunătăţite condiţiile de viaţă ale
locuitorilor şi s-a îmbunătăţit şi protejat mediul natural.
Construirea podurilor a apărut ca necesitate impusă de producţia din
secolele XVIII-XIX, ce a legat cartierele aflate pe malurile râurilor care
străbăteau oraşele. Podurile din oraşe aparţin sistemului rutier dar se adaugă şi
cele care asigurau legături pe calea ferată. Dacă în secolul al XVIII-lea podurile
au fost realizate din lemn şi piatră, ulterior s-a trecut la construcţia lor din beton
şi fier. Cele mai mari reflectă o ţinută arhitectonică distinctă.
Aceste aspecte pot fi urmărite în exemplele cele mai semnificative din
oraşele bănăţene.
a) Amenajarea reţelei stradale

Cele mai intense preocupări de amenajare a reţelei stradale au existat la
Timişoara, unde autorităţile vieneze au fost foarte interesate să dezvolte o
infrastructură urbană cât mai modernă, atât din raţiuni economice, cât şi din
motive de ordin estetic.
În anul 1722 a început pavarea străzilor din Cetate cu piatră de bazalt, pe
străzile din cartiere s-a folosit pietriş şi, sporadic, cărămidă arsă. La mijlocul
secolului al XIX-lea majoritatea străzilor importante din Cetate şi parţial din
cartiere dispuneau de amenajări modeste de trotuare.
Preocupări de amenajare a reţelei stradale au existat şi în celelalte oraşe
bănăţene, îndeosebi în secolul al XIX-lea. Astfel, s-a început trasarea străzilor
şi amenajarea trotuarelor, care iniţial au fost pavate cu umpluturi de pământ
bătătorit, astfel încât erau supuse unei degradări continue şi rapide. Pentru pavaj
s-a folosit mai întâi piatră de râu rotunjită, iar mai târziu, piatră cubică. La
asfaltarea trotuarelor s-a trecut abia la sfârşitul secolului al XIX-lea.
b) Construirea podurilor
Preocupate de crearea şi dezvoltarea unei infrastructuri adecvate şi
moderne, autorităţile imperiale au construit la începutul secolului al XIX-lea
numeroase poduri în oraşele bănăţene, care dăinuie şi astăzi. La conceperea şi
la construirea podurilor au participat şi numeroşi şvabi, între aceştia se
evidenţiază inginerul şvab Karl Maderspach, care a proiectat şi construit
numeroase poduri în oraşele din Banat.
Timişoara dispune de cele mai multe poduri construite în timpul
dominaţiei austriece. Acestea au constituit elemente de legătură între zonele
locuite ale Timişoarei. Podurile timişorene au fost realizate simplu, cu bun gust,
respectând înălţimea prescrisă şi sistematizarea sectoarelor de străzi cu care se
racordează (A.Jancso, 2006).
51
Tabelul nr. 17
Podurile construite în perioada dominaţiei habsburgice şi austro-ungare
Timişoara
Poduri Situare Construit Elemente
distinctive
Podul Decebal leagă cartierul între 1908- arhitect Albert
(Parkgassenbrücke) Cetate de 1909, din Körössy
cartierul Fabric beton armat
Podul Episcopal (Podul în spatele între 1913- după modelul
Mitropolitul Andrei Catedralei 1914 podului Carol
Şaguna) Ortodoxe din Praga
Podul Traian (fost leagă Centrul în 1916, din arh. Wachtel
Hunyadi) Civic de Piaţa beton armat Elemer
Sfânta Maria
Podul Metalic (Podul leagă străzile Ady în 1917 utilizat doar de
Greşelilor, Podul Endre şi Andrei către pietoni
„Eifel”) Mureşeanu
Podul Eroilor în Piaţa Iozefin între 1870- înlocuit cu un
1871. altul de beton
armat în 1939
Podul Ştefan cel Mare leagă Gara Mare în 1891, din ing. Robert
(Podul Franz Joseph, şi cartierul oţel turnat Tóth.
Podul Ancora de Aur) Iozefin
Podul Regal (Podul în zona Fabricii în 1913 înlocuit în
Muncii) de Ţigarete 1978 cu un pod
din beton
armat.
Podul Dacilor în zona Badea în 1909, din Magyar Beton
(Podul din Piaţa de Fân, Cârţan beton armat és Vasbeton
Heuplatzbrücke). Építési Vállalat
Podul Mihai Viteazul în 1909 demolat în
(Piaţa Morii, 1980 şi
Mühlplatzbrücke) reconstruit în
1981
Podul Napoleon făcea legătura cu între 1890- demolat
Piaţa 1892
Sarmizegetusa
Podul de cale ferată în partea de vest a la sfârşitul în anul 1932 a
Modoş Timişoarei secolului al fost mutată
XIX-lea, calea ferată
din Timişoara-
cărămidă Baziaş
52
Podul Episcopal din Timişoara Podul Decebal din Timişoara
Sursa: http://ro.wikipedia.org Sursa: http://ro.wikipedia.org
Arad
Podul Situare Construit Elemente
distinctive
Podul Traian asigură legătura în 1913 inginerul Robert
între centrul Tóth; a fost
municipiului şi construit la
cartierul Aradul Reşiţa
Nou
Podul Decebal face legătura între la sfârşitul reconstruit după
centrul vechi şi secolului al al Doilea Război
zona Ştrand, XIX-lea, din Mondial.
Subcetate, Aradul cărămidă
Nou

Podul Traian din Arad Podul metalic Băile Herculane
Sursa: http://ro.wikipedia.org Sursa: Carmen Florentina Pîrlog
53
Lugoj
Podul Situare Construit Elemente
distinctive
Podul de Fier leagă Lugojul în 1902 construit din
german şi Lugojul metal adus de la
român Reşiţa
Caransebeş
Podul peste Timiş Leagă Lugojul în 1844 ing. Karl
german şi Lugojul Maderspach;
român demolat în 1902
Podul metalic peste râul Sebeş în 1895 a fost înlocuit cu
podul de beton
construit paralel
Reşiţa
Podul metalic peste între fosta Fabrică în 1889 plasat în poziţie
Bârzava de locomotive şi oblică faţă de
Hala de tratament cursul râului
termic
Oraviţa
Podul de piatră pe Strada Răcăjdiei în 1856 construit odată cu
primul tronson al
căii ferate Oraviţa-
Baziaş.
Băile Herculane
Podul de fontă peste Cerna în 1837 Károly
Maderspach;
înlocuit în 1896,
cu un pod din oţel,
Podul de piatră cu leagă hotelurile de între primul pod curbat
coridor acoperit pe malul stâng al 1864 şi din Europa
Cernei şi băile 1866
termale de pe malul
drept
Lipova
Podul de fier peste Mureş în 1896 monument istoric
Bocşa
Podul de lemn peste Bârzava la sfârşitul înlocuit în 2010
secolului al cu podul de pe
XIX-lea str. I. Creangă
54
c) Lucrări hidrotehnice
În secolul al XVIII-lea s-a efectuat regularizarea râurilor şi asanarea
mlaştinilor, deoarece zonele joase din Câmpia Banatului prezentau un surplus
de apă, prin care se întreţinea un climat umed, favorizant pentru răspândirea
bolilor. Dintre lucrările efectuate menţionăm:
- canalizarea cursului superior al Begăi, de lângă Făget, prin Răchita,
Belinţ şi Chizătău, 1727-1733;
- ridicarea digurilor pentru regularizarea cursului Begăi, în 1739;
- îndiguirea Mureşului între Arad şi Szeged între anii 1749 şi 1753;
- separarea definitivă a Timişului a fost de canalul Begăi, 1754- 1755;
- desecarea spaţiului din jurul Aradului prin canale de menite să preia
excesul de umiditate din regiune;
- amenajarea întregului bazin hidrografic al Arancăi, în apropiere de
Sânnicolau Mare;
- îndiguirile în lungul râurilor bănăţene.
3.3. Dezvoltarea zonelor funcţionale
La începutul secolului al XX-lea, structura urbană de ansamblu a

Timişoarei era în bună măsură conturată. Astfel, exista un nucleu central,
Cetatea, flancată de patru cartiere în plină dezvoltare: Fabric, Iozefin şi
Elisabetin, iar cartierul Mehala a fost inclus în spaţiul urban.
Cartierul Fabric a avut o evoluţie rapidă mai ales în secolul al XIX-lea.
O serie de manufacturi au fost amplasate în acest cartier;
Cartierul Iozefin a cunoscut cea mai importantă dezvoltare la începutul
secolului al XX-lea.
Cartierul Elisabetin a devenit zona rezidenţială, în trei decenii şi-a dublat
teritoriul integrat în spaţiul construit.
Cartierul Mehala s-a extins mai ales spre vest şi nord, prin extinderea
suprafeţei construite
Aspectul arhitectural al oraşului Arad este determinat în primul rând de
existenţa cetăţii tip Vauban, al cărei arhitect a fost generalul austriac Ferdinand
Philip Harsch. Cetatea se află în centrul aglomerării urbane, iar în jurul ei
gravitează, ca subsisteme urbane, celelalte cartiere: la sud de Mureş Aradul
Nou, Subcetate, Sânnicolaul Mic, Mureşel, apoi, la nord de Mureş Centrul şi
cartierele Drăgăşani, Pârneava, Gai, Bujac, Aurel Vlaicu, Grădişte, Micălaca,
Poltura, Sega. Datorită dezvoltării lor independente, acestea prezintă
caracteristici distincte, atât funcţional cât şi arhitectonic edilitar, conferind
sistemului urban un caracter polinuclear. Tot în plan urbanistic menţionăm
construirea cartierului şvăbesc Aradul Nou. Anterior populării cu şvabi, Aradul
Nou era o mică localitate rurală situată pe malul stâng al Mureşului. Prin
construirea celor două poduri peste râul Mureş, mica localitate fost legată de
oraş, devenind cartier al Aradului.
55
Cartierele Reşiţei au ca punct de plecare cele două comune (Reşiţa
Română şi Reşiţa Montană) care s-au contopit şi au condus la formarea oraşului
de astăzi. Au evoluat rapid în urma colonizării familiilor germane şi amplasării
uzinelor în Reşiţa Montană unde aceştia îşi desfăşurau activitatea. Aşezarea a
avut statut de comună rurală până în anul 1925, când a fost declarată oraş.
Lugojul şi-a dezvoltat cartierele pe baza nucleelor iniţiale, reprezentate
de Lugojul Român şi cel German, al căror hotar s-a extins de-a lungul
Timişului. În Lugojul German exista în anul 1723 o singură stradă în lungul
râului şi două uliţe transversale.
Oraşul Caransebeş avea un nucleu central şi două suburbii: Potocul şi
Mehala. Suburbia Potoc se întindea pe cele două maluri ale râului Potoc,
Mehala se extindea dincolo de râul Sebeş. În teritoriul oraşului au fost incluse
treptat şi satele Racoviţa, Andrileşti şi Zboreşti.
Oraşul Sânnicolau Mare a evoluat prin contopirea în 1870 a aşezărilor
Sânnicolau Mare cu Sânnicolaul German. Prima stradă amenajată de coloniştii
germani a fost Altgasse (Strada Veche), faţă de care s-au dezvoltat străzile
paralele. Străzile perpendiculare de numeau Kreuzgassen. Ulterior s-a
dezvoltat cartierul Sighet.
Nucleul central al Jimboliei este un dreptunghi de tip piaţă. Cartierele
oraşului (Futok, Abator, Locul Târgului) au apărut succesiv, de o parte şi de
alta a nucleului iniţial.
Căi de comunicaţie şi dotări edilitare
Gări feroviare
Odată cu darea în folosinţă a primelor căi ferate din Banat au fost
construite şi gările destinate transportului de mărfuri şi de călători. Cele mai
multe gări au fost date în funcţiune la sfârşitul secolului al XIX-lea:
Figura nr. 44 Gara C.F.R. 20.08.1854 Oraviţa 1863 Anina

Arad - 1900
15.11. Timişoara 1875 Caransebeş
1857
1857 Jimbolia 1886 Băile
Herculane
1858 Arad 1893 Ciacova
1858 Deta 1896 Buziaş
1876 Lugoj 1898 Făget
Sursa: http://ro.wikipedia.org 1931 Reşiţa Sud
56
Transportul fluvial
În Banat s-a dezvoltat transportul fluvial s-a realizat pe Dunăre şi pe
canalul Bega.
Portul Orşova, (vechiul port „Coroana”), a devenit un punct de
importanţă deosebită în politica Austriei faţă de Rusia pentru stăpânirea marilor
artere de navigaţie ale continentului.
Prin portul Moldova Nouă treceau navele, făcând legătura cu alte oraşe
dunărene de pe teritoriul Imperiului.
Baziaşul a devenit port la Dunăre în 1795, însă instalaţii portuare
moderne s-au amenajat abia în 1854.
Portul Timişoara exista încă din anul 1752 în cartierul Iozefin. Prin
această poartă, Timişoara a beneficiat până la construirea căii ferate (1857), de
singura legătură cu Europa Centrală şi de Vest.
Amenajarea spaţiilor verzi

Amenajarea spaţiilor verzi din Banat a fost impusă de necesităţi de ordin
igienic şi estetic. Factorii care au contribuit la dezvoltarea grădinăritului în
Banat au fost coloniştii şvabi şi catolicismul (catolicii folosesc flori şi plante
ornamentale în desfăşurarea slujbelor şi procesiunilor) (R. Marcus, 1958). În
perioada dominaţiei austriece şi austro-ungare s-au amenajat spaţii verzi şi
parcuri: în Timişoara (8), Arad (3), Reşiţa (1), Caransebeş (2), Lugoj (5),
Buziaş (1), Deta (1).
Alte dotări edilitare

Oraşele Banatului au fost în atenţia autorităţilor vieneze în privinţa introducerii
de noutăţi tehnice:
- Iluminatul public cu lămpi, la Timişoara, 1760, folosind drept
combustibil uleiul şi seul;
- Iluminatul public cu gaz, la Timişoara în 1855;
- Iluminatul public în alte oraşe bănăţene: lămpi cu gaz (Arad-1883), cu
petrol (localitatea Buziaş-1897).
- Iluminatului electric, la Timişoara, 1 noiembrie 1884;
- Iluminatul public electric în alte localităţi bănăţene: Buziaş (1893),
Bocşa (1911), Anina (1914);
- Serviciul telegrafic, la Timişoara la 24 aprilie 1854;
- Tramvaiele trase de cai, la Timişoara, 1869, în Arad, 1871;
- Reţeaua de telefonie, la Timişoara, 1879, fiind realizată de o Societate
privată.
- Serviciul de Ambulanţă, la Timişoara 1886;
- Prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României, 1895, la
Timişoara
- Primele proiecţii cinematografice, la Timişoara în 27 iunie 1908,
Arad, 1917.
57
Introducerea celor mai importante cuceriri tehnice ale vremii în Banat
atestă interesul autorităţilor austro-ungare şi locale de a dezvolta oraşele din
această regiune la cele mai înalte standarde ale vremii. Finanţarea celor mai
importante proiecte s-a realizat în mică parte de către investitori privaţi, cea mai
mare parte revenind primăriilor oraşelor. Amintim că primarii oraşelor
bănăţene din perioada respectivă erau şvabi, iar proiectele cele mai importante
aparţineau specialiştilor şvabi.
4. Aspecte sociale în viaţa şvabilor şi calitatea vieţii în oraşele din Banat
Instaurarea stăpânirii habsburgice a accentuat disparităţile sociale şi

condiţiile diferite de viaţă din secolele anterioare. În oraşe s-a trecut la un nou
mod de viaţă ale cărui aspecte conturează civilizaţia urbană.
4.1. Stratificarea socială a comunităţii şvăbeşti din oraşele bănăţene
În oraşe, pătură socială superioară era alcătuită din dregători locali,

dominant catolici şi şvabi. Categoria socială mijlocie era formată din negustori,
patroni meşteşugari, dregători şi militari în funcţii inferioare. O parte însemnată
a populaţiei era de condiţie socială modestă, liberă juridic, dar lipsită de bunuri
imobiliare şi surse importante de venit.
Stratificarea socială s-a adâncit în cursul secolului al XIX-lea, pe măsura
evoluţiei moderne, capitaliste, a societăţii. Până la Primul Război Mondial, s-a
consolidat pătura mijlocie, formată din funcţionarii întreprinderilor şi
instituţiilor, liber profesioniştii, ofiţerii garnizoanei, personalul unităţilor
medicale şi de învăţământ, marea parte a comercianţilor şi meseriaşilor.
Şi în cadrul comunităţii germane a oraşelor era valabilă această
stratificare socială, pătura superioară era formată aproape în exclusivitate din
înalţi funcţionari de etnie germană, pătura socială inferioară cuprindea şi etnici
germani, îndeosebi muncitorii din industria extractivă şi siderurgică (R.G.
Klein, 1929).
4.2. Calitatea vieţii şvabilor în oraşele bănăţene
Preocupările pentru îngrijirea sănătăţii s-au concretizat prin înfiinţarea

primelor unităţi spitaliceşti în oraşele din Banat.
Timişoara
- Spitalul Sf. Nepomuk, 1735-1737, prima instituţie sanitară din
Timişoara;
- Farmacia „Mărul de Granada”, 1737, întemeiată de călugării
mizericordieni;
58
- Farmacia Spitalului Garnizoanei Militare Timişoara, 1754;
- Spitalul Civil Timişoara, 1757;
Arad
- Spitalul Orăşenesc, dat în folosinţă în 1836;
- Spitalul de copii, înfiinţat în anul 1902;
- Secţia de Chirurgie Infantilă, înfiinţată în 1913.
Reşiţa
- Spitalul-infirmerie de pe strada Nemţilor, înfiinţat în 1854;
- Werkspital (spitalul uzinal), în 1863, la limita dintre Reşiţa Română şi
Reşiţa Montană.
Lugoj
- Spitalul din Lugojul German înfiinţat în anul 1749;
- Spitalul de boli venerice, construit în 1842;
- Spitalul municipal, 1907
Sânnicolau Mare
- Spitalului orăşenesc, iniţiat şi finanţat de contele Kalman Nako, 1883;
- Secţia pentru boli contagioase şi boli interne, în 1896,
- Secţia de chirurgie şi obstetrică, 1908-1910.
Jimbolia:
- Spitalul Public Elisabeta, inaugurat la 15 noiembrie 1896;
5. Biserica şi viaţa confesională a şvabilor din Banat
5.1. Principalele confesiuni în Banatul istoric
Populaţia Banatului se caracterizează prin diversitate confesională, fiind

constituită din creştini ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, reformaţi,
alături de credincioşi mozaici, penticostali, baptişti, evanghelişti, adventişti,
unitarieni, musulmani, armeni etc. Confesiunile cu cel mai mare impact şi cel
mai mare număr de credicioşi în Banat sunt cea ortodoxă şi cea romano-
catolică. Până la 1918 numărul catolicilor din Banat a depăşit 400.000
credincioşi.
5. 2. Repartiţia teritorială a populaţiei şvăbeşti de confesiune romano-

catolică în Banat
Prin colonizarea Banatului în cursul secolului al XVIII-lea s-a modificat

structura confesională a societăţii (Tabelul nr.21).
Tabelul nr. 18 Confesiunile din regiunea Banat, 1851

Confesiunea Nr. de locuitori
Ortodoxă 679 556
59
Catolică 614 577
Augsburg (luterana) 50 911
Helvetică (Reformată) 26 127
Mozaică 16 214
Greco-catolică 11 612
Sursa: J.N.Preyer, Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara, 1995
Figura nr. 45
Distribuţia procentuală a credincioşilor din Banat în funcţie de
confesiune, în anul 1851
Peste jumătate de secol, recensământul din anul 1900 consemna o

creştere relativă a ponderii credincioşilor ortodocşi, la 53,1%, concomitent cu
scăderea ponderii credincioşilor romano-catolici la 37,6%. (Tabelul nr. 22).
Tabelul nr. 19 Repartiţia populaţiei din Banat în funcţie de confesiune în

anul 1900
Judeţ / Caraş-Severin Timiş Torontal

Confesiune
Ortodoxă 324 758 221 745 277 089
Romano-catolică 84 094 207 076 283 723
Greco-catolică 18 224 12 268 3 707
Reformată 7 694 8 084 11 967
Luterană 1 999 11 574 22 432
Mozaică 4 343 9 580 6 720
Alte confesiuni - - -
Sursa: Silviu Dragomir, Le Banat Roumain, 1944
60
2002 1930 1900 Anul
1.432.240 1.227.728 1.162.072 Total
1.123.911 658.436 616.613 Ortodocşi

78,2% 53,6% 53,1%
176.903 442.145 431.238 Romano-
12,3% 36,0% 37,6% catolici
13.739 39.828 37.101 Greco-
0,9% 3,2% 3,1% catolici
28.992 24.154 21.325 Reformaţi
61
2,0% 2,0% 1,8%
în anul 1900
6.633 25.420 25.821 Evanghelici

0,5% 2,1% 2,2%
32.136 9.420 - Baptişti
2,2% 0.8%
3.986 - - Penticostali
2,6%
1.002 16.698 8.753 Mozaici
0,1% 1.3% 0,8%
Tabelul nr. 20 Evoluţia confesiunilor din Banat, în perioada 1900-2002
Sursa: R.Creţan, Etnie, confesiune şi opţiune electorală în Banat, 2006

17.038 16.698 21.221 Alţii
Figura nr. 46 Repartiţia populaţiei din Banat în funcţie de confesiune,
1,2% 1,4% 1,8%

După cum rezultă din datele prezentate, în timpul secolului al XX-lea a
crescut numărul credincioşilor ortodocşi, neocreştini (baptişti, penticostali) şi
reformaţi, concomitent a scăzut numărul credincioşilor romano-catolici, greco-
catolici, evanghelici şi mozaici. Scăderile cele mai însemnate, atât ca pondere,
cât şi ca număr al credincioşilor, le-au înregistrat confesiunea romano-catolică
şi cea mozaică, ambele fiind legate de emigrările masive din Banat ale
germanilor, respectiv evreilor.
Figura nr. 47 Evoluţia confesiunilor din Banat, în perioada

1900-2002
5.3. Bisericile romano-catolice din oraşele bănăţene edificate de şvabi în

timpul dominaţiei habsburgice şi austro-ungare
Majoritatea bisericilor de religie romano-catolică din oraşele bănăţene au

fost ridicate în perioada apartenenţei Banatului la Imperiul Habsburgic,
respectiv Austro-Ungar, adică începând din 1718 până în 1918. Acestea sunt
prezentate mai jos:
Timişoara:
- Biserica Parohială „Sfânta Ecaterina de Alexandria” (Biserica Cetăţii
Timişoarei), construită între 1753-1756, reconstruită între 1887-1889
în stil neoclasic;
- Biserica „Sfântul Gheorghe” din Timişoara (Domul Romano-Catolic),
construită în două etape (1736-1751 şi 1755-1774), stil baroc;
62
- Biserica Mizericordienilor din Piaţa 700, datează din 1851, este
actuala clădire a bisericii greco-catolice;
- Biserica Seminarului (Iezuiţilor) din Piaţa Sf. Gheorghe, edificată între
anii 1754-1769, demolată în anul 1914;
- Biserica Franciscană zidită între anii 1725-1746, în stil baroc,
demolată în 1911.
- Biserica parohială romano-catolică din Iozefin, construită între anii
1772 şi 1774 în stil baroc şi a fost inaugurată în data de 8 septembrie
1775.
- Biserica romano-catolică din cartierul Freidorf datează din anul 1777,
în stil baroc.
- Biserica romano-catolică din Mehala ridicată în 1895;
- Biserica Ordinului Călugăriţelor de Notre Dame, construită în stil
neogotic, în 1881-1902;
- Biserica „Millennium” construită 1901, una dintre cele mai frumoase
construcţii din Timişoara.
- Biserica Piariştilor „Înălţarea Sfintei Cruci” construită în anul 1909 cu
elemente neo-bizantine, maghiare şi baroce;
- Biserica romano-catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus” din cartierul
Elisabetin din Timişoara realizată între 1912 şi 1919.
Arad
- Catedrala romano-catolică din Arad (Biserica Ordinului Minoriţilor),
realizată între 1902-1904, în stil baroc şi are hramul „Sfânta Fecioară
Maria”.
- Biserica romano-catolică din Aradul Nou ridicată între anii 1821-
1823, în stil baroc;
- Biserica Franciscană din Cartierul Subcetate, construită în stil baroc,
între anii 1750-1800.
- Biserica Dunării, construită în jurul anului 1850.
Reşiţa
- Biserica Romano-Catolică Veche, construită în anul 1776, are hramul
„Sfânta Fecioară Maria”;
Caransebeş
- Biserica romano-catolică „Neprihănita zămislire” construită ca
biserică a mănăstirii franciscane între 1725-1730, în stil baroc;
- Biserica romano-catolică, construită în jurul anului 1733;
- Claustrul Catolic construit în jur de 1733 şi refăcut după distrugerile
provocate de incendiile din 1738 şi 1788.
Lugoj
- Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” a fost construită între anii
1733-1735 în stil baroc;
- Capela Sfântul Ştefan a fost construită în anul 1870 şi are hramul
„Sfântului Ştefan”.
63
Bocşa
- Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” a fost construită în
anul 1723 în stil baroc ;
- Capela Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul
1773 în stil baroc;
- Biserică romano-catolică „Sf. Ioan Nepomuk”, realizată în 1815 în
stil clasic.
Moldova Nouă
- Biserica romano-catolică din 175 are hramul „Sfântul Ioan
Botezătorul”.
Sânnicolau Mare
- Biserica Romano-catolică construită în 1824 pe temeliile unei biserici
din 1334 în stil neoclasic;
Lipova
- Biserica romano-catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” ridicată în anul
1727 în stil neogotic;
- Biserica de rit catolic din cartierul Odroş construită în 1769
Făget
- Biserica romano-catolică din a fost construită în jurul anului 1850 în
stil neoclasic şi are hramul „Sfântul Ştefan”.
Deta
- Biserica romano-catolică „Sfânta Ana” datează din anul 1900, în stilul
neogotic,
5. 4. Viaţa confesională a şvabilor în oraşele din Banat
După instalarea stăpânirii habsburgice în Banat şi în urma colonizării în

mai multe faze a populaţiei de şvabi, viaţa confesională a avut cu totul altă
evoluţie decât cea cunoscută până la acel moment. S-a constituit o comunitate
romano-catolică foarte puternică, instituţia bisericii a fost influenţată de
iluminism, structura sa administrativă a fost raţionalizată. Cele mai importante
evenimente religioase erau legate de sărbătorirea Paştelui, a Crăciunului şi a
Rusaliilor, iar dintre cele de familie, botezul, comuniunea şi cununia. Toate au
constituit, au legat şi menţinut unitatea comunităţii şvabilor, indiferent că erau
în oraşe sau sate. Serviciul religios practicat la aceste celebrări este uşor diferit
faţă de cel practicat de biserica ortodoxă (X. Léon-Dufour, 2001),
Diferenţele în practica religioasă nu au condus la separarea şi închiderea
comunităţii catolice faţă de alte culte, dimpotrivă, creştinii altor rituri au preluat
şi şi-a însuşit în timp norme şi practici din biserica catolică.
64
6. Viaţa culturală a şvabilor din Banat
În Banat, extinderea ştiinţei de carte, cristalizarea unei categorii sociale

alcătuită din funcţionarii instituţiilor administrative, militare, bisericeşti,
şcolare, din liber-profesionişti, au asigurat un climat favorabil pentru cultură
încă din perioada premodernă.
6.1. Educaţia în limba germană şi instituţiile de învăţământ fondate de

şvabi în oraşele bănăţene
Imediat după stabilirea lor în Banat, coloniştii au întemeiat şcoli cu

învăţământ în limba germană. La început învăţământ primar în limba germană a
fost organizat de către ordinele bisericeşti: la mănăstirea franciscană încă din
anul 1717, iar după 1726 şi la şcoala de iezuiţi din Timişoara.
Numărul de şcoli din localităţile bănăţene a crescut: în 1778 existau în
Banat 60 de şcoli pentru copiii germani, cu 71 de învăţători, iar în 1801, 93 de
şcoli pentru copiii germani, cu 115 învăţători.
Alături de şcolile primare şi secundare, au fost întemeiate Liceul
Comercial German (1838) şi Şcoala Reală de Stat care a fost transformată în
Liceul German de Stat (1919).
În Arad, educaţia în limba germană funcţiona din anul 1725 într-un
spaţiu amenajat în acest scop în cartierul Aradul Nou. În 1823 s-a construit
prima şcoală, apoi, din 1838 a funcţionat o şcoală poporală confesională. În
anul 1848, s-a înfiinţat o şcoală comercială particulară cu limba de predare
germană, iar din 1853 a fost înfiinţată Şcoala de Băieţi, cu învăţământ primar în
limba germană din Aradul Nou.
Primele şcoli germane întemeiate la Reşiţa au funcţionat până în 1868
sub controlul bisericilor, St.E.G. a înfiinţat în 1907 cu sprijinul uzinelor Şcoala
de Ucenici a Căilor Ferate de Stat, iar în anul 1877 a luat fiinţă Liceul German
„Diaconovici-Tietz”.
În Lugoj a existat încă din 1720 învăţământ în limba germană,
Învăţământul liceal în limba germană a fost organizat în cadrul Colegiului
Naţional „Coriolan Brediceanu”, ale cărui începuturi datează din anul 1837.
În Caransebeş, franciscanii au întemeiat o şcoală elementară, iar în 1742
s-a adăugat gimnaziul inferior. În 1748 funcţiona gimnaziul de şase clase
întemeiat de franciscanii minoriţi, iar în 1779, o şcoală grănicerească în limba
germană.
Şi în localităţile urbane mici din Banat remarcăm construirea şcolilor şi
organizarea învăţământului în limba germană la numai câţiva ani după
stabilirea coloniştilor şvabi în localitate: Sânnicolau Mare (1766), Ciacova
(1728), Oraviţa (1736,), Anina ( 1774), Orşova (1836), Moldova Nouă (1741),
Deta (1727), Făget (1729), Jimbolia (1766).
65
Educaţia în limba germană în prima jumătate a secolului al XX-lea
În intervalul cuprins între 1920-1950, atât în oraşele mari ale Banatului,

cât şi în cele mici a crescut numărul şcolilor, al elevilor şi al cadrelor didactice.
După 1920 a fost reintrodusă limba germană ca limbă de predare în şcolile
poporale. În 1924, din cele 147 de clase primare ce funcţionau în Timişoara, 72
erau maghiare, 40 germane, 28 româneşti, 4 evreieşti şi 3 sârbeşti. În
învăţământul secundar funcţionau 36 de clase la şcolile medii, 27 maghiare, 5
româneşti, 4 germane. Existau, de asemenea, 6 licee frecventate în cea mai
mare parte de elevi maghiari, germani şi evrei şi două licee româneşti.
Figura nr. 48
Numărul de clase de învăţământ care funcţionau la Timişoara (1924)
La Timişoara, în 1926, a fost inaugurată şcoala de învăţători Banatia, cel

mai important centru de educaţie al şvabilor. La 14.09.1929 a fost inaugurată
„Şcoala catolică germană superioară de fete”, în anul 1948 a fost redeschis
Liceul german şi Şcoala Germană de Învăţători.
La Reşiţa, liceul german a funcţionat până în 1948, la Lugoj şcoala
germană a fost redenumită Şcoala Generală nr. 3, la Oţelu Roşu, şcoala
germană a fost desfiinţată în anul 1926.
După trecerea Armatei Roşii în toamna anului 1944, clasele cu predare
în limba germană au fost desfiinţate, majoritatea învăţătorilor pentru
învăţământul în limba germană au fost deportaţi. Prin adoptarea noii reforme a
învăţământului din 3 august 1948, s-a permis din nou organizarea
învăţământului în limba germană.
66
Educaţia în limba germană din Banat în etapa democraţiei populare şi
socialiste (1950-1990)
În 1968, la Timişoara a fost întemeiată Universitatea Populară Germană,

specializată în formarea adulţilor. Liceul Lenau şi Universitatea Populară
Germană erau cel mai important loc de întâlnire a populaţiei germane.
În anul din 1969 s-a construit în cartierul Szigmundhausen din Arad, un
nou imobil pentru gimnaziul german, dat în folosinţă în anul şcolar 1972-1973.
De la 1 septembrie 1956 şi până în 1959, şcoala germană din Lugoj a
funcţionat sub denumirea de „Şcoala Medie Nr. 4”, cu predare germană. Liceul
„Coriolan Brediceanu” a devenit în 1977 liceu industrial.
6.2. Instituţiile artistice fondate de şvabi în oraşele bănăţene
Teatrele
În timpul dominaţiei austriece au fost întemeiate în Banat numeroase
instituţii de cultură, iar activitatea în acest domeniu a înregistrat un progres
rapid. Din secolele XVIII-XX, la diferite date au luat fiinţă teatre, filarmonici,
opera.
La Timişoara, în septembrie 1871 a fost pusă piatra de temelie a teatrului
Franz Joseph, (proiectat de arhitecţii vienezi Fellner şi Helmer). Până în 1882,
toate reprezentaţiile teatrale erau susţinute în limba germană. Prin teatru s-a
cultivat limba şi literatura germană, s-a lărgit orizontul spiritual al populaţiei, s-
a creat un spaţiu de întâlnire al elitei şvăbeşti.
Viaţa teatrală a Aradului a început prin edificarea Teatrului Vechi, în
1817. În 1874 a fost inaugurat noul teatru, în stil neoclasic. Din punct de vedere
cultural, activitatea teatrală a suscitat marele interes al şvabilor din Arad, însăşi
clădirea teatrului a fost realizată prin finanţarea asigurată de austriacul Hirschl.
Teatrul din Oraviţa este cel mai vechi din ţară, fiind construit în 1817
fiind o copie fidelă a Burgtheater din Viena. Spectacolul inaugural a avut loc pe
18 octombrie 1817, în prezent, în clădirea teatrului funcţionează un muzeu de
istoria culturii.
În Lugoj a existat activitate teatrală începând cu anul 1835 când a fost
înfiinţat teatrul german. Clădirea teatrului în stil neoclasic a fost construită între
1899-1900 şi inaugurată la 1 decembrie 1900 (Gh.Luchescu, 1975).
Opera
În Timişoara, interesul pentru muzica cultă s-a accentuat după
instaurarea stăpânirii habsburgice. Spectacolele de teatru liric au fost organizate
din 1784 prin compania condusă de Joseph Schmalläger. În 1795 sala teatrului
a fost concesionată companiei Xaver Fr. Rünner, care a inaugurat în 1796
primul spectacol de operă din Timişoara
67
Muzica cultă este un mijloc de acces la civilizaţie, iar pentru populaţia
germană din Banat a reprezentat posibilitatea menţinerii unor preocupări
culturale practicate în marile oraşe ale imperiului şi prin care se puteau
manifesta ca membrii ai unei comunităţi instruite. Populaţia germană participa
la actul de cultură prin muzică, aceasta fiind o altă modalitate de afirmare
socială şi culturală.
Filarmonica
În Timişoara s-a constituit la 21 octombrie 1871 Societatea Filarmonică.
Primul concert organizat de aceasta a avut loc la 8 decembrie 1871, fiind dirijat
de H. Weidt.
La Arad a fost fondată cea de a doua Filarmonică a Banatului în anul
1890. Sediul Societăţii Filarmonice a fost Palatul Cultural, edificiu dat în
funcţiune în anul 1913. În acelaşi an, la 24 octombrie 1913, a avut loc concertul
de inaugurare a instituţiei.
Asociaţiile muzicale
Alături de Societatea Filarmonică, la Timişoara au apărut diverse
societăţi muzicale, asociaţii corale, s-au organizat concerte cu artişti locali.
Şvabii erau cunoscători ai muzicii clasice, întrucât în familiile şvăbeşti se
cultiva educaţia muzicală şi cei mai mulţi dintre ei cântau la un instrument
muzical. Asociaţiile muzicale reprezentau pentru şvabi o modalitate de
exprimare artistică, de participare la actul de cultură şi de întărire a coeziunii de
grup.
6.3. Alte instituţii culturale întemeiate de şvabi în oraşele bănăţene
Activităţile muzeale îşi au începutul la finele secolului al XVIII-lea şi a

avut ca obiectiv conservarea unor valori cu semnificaţie se încadrează în
preocupările culturale ale elitei orăşeneşti.
- Muzeul Banatului la Timişoara, deschis în anul 1883;
- Muzeul de artă înfiinţat în 1879;
- Muzeul de istorie din Arad, deschis în 1893;
- Muzeul de Artă din Arad, în 1913.
- Farmacia-muzeu Knoblauch din Oraviţa;
6.4. Biblioteci fondate de şvabi în oraşele bănăţene
Întemeierea bilbiotecilor în localităţile bănăţene îşi are originea în

preocuparea elitei locale pentru informare şi menţinerea unui nivel intelectual
compatibil cu funcţiile îndeplinite.
68
- la Timişoara - 1815, prima bibliotecă publică de împrumut din
Imperiul Habsburgic,
- la Timişoara - 1904, Biblioteca Judeţeană Timiş;
- la Arad - 1913, biblioteca publică arădeană;
- la Reşiţa - 1897, prima bibliotecă din Banatul montan;
- la Caransebeş – 1863;
- la Lugoj -1868.
6.5. Presa şi publicaţiile şvabilor din oraşele bănăţene
Publicaţii în limba germană apărute în Timişoara:

- Ziarul „Temeswarer Nachrichten” (Ştiri Timişorene), apărut în anul
1771;
- Ziarul „Temeswarer Zeitung” (Ziarul Timişorean), în 1784;
- Calendarul în limba germană editat de tipograful Josef Klapka;
- Publicaţia „Banater Zeitschrift für Landwirtschaft, Handel, Künste und
Gewerbe” (Revista bănăţeană pentru agricultură, comerţ, arte şi
meserii);
- Ziarul „Temeswarer Wochenblatt”;
- Ghidul turistic „Wegweiser”, în 1896 primul ziar turistic;
- Ziarul sportiv „Sportzeitung” în 1879.
Publicaţii în limba germană apărute în Arad:

- Săptămânalul „Arader Kundschaftsblatt” (Foaia arădenilor) în anul
1837;
- Ziarul „Arader Anzeiger” (Semnal arădean), în 1850;
- Ziarul „Arader Tagesblatt”, în 1874 (cu caracter politic);
- Ziarul „Arader Zeitung” al şvabului Nikolaus Otto din Aradul Nou.
Publicaţii în limba germană apărute în Reşiţa:

- Ziarul „Das Berzava Reschitza Bogsaner Wochenblatt” (Bârzava -
Săptămânalul Reşiţei şi Bocşei), a apărut între 1876 şi 1904;
- Săptămânalul „Reschitzaer Zeitung” (Ziarul reşiţean), din 1887;
- Săptămânalul „Reschitzaer Wochenschau” (Cronica săptămânală
reşiţeană), editat de tipograful Anton Leeb;
- Publicaţia „Romänische Revue. Politisch-literarische Monatsschrift.
Budapest-Reschitza-Wien” (Revista română), a apărut între 1886-
1888.
Publicaţii în limba germană apărute în Lugoj:

- Ziarul „Lugoscher Anzeiger” (Semnal lugojan), a apărut în 1852;
- Foaia umoristică „Lugoser Ulk – Humor Blatt”, a apărut în 1913
69
- Săptămânalul „Rundschau für Versicherungswesen, Gewerbe und
Handel“ (Gazeta de asigurări, meserii şi comerţ), între 1915 şi 1916.
Publicaţii în limba germană apărute în Oraviţa:

- Săptămânalul „Orawiczaer Wochenblatt” (Foaie săptămânală
orăviţeană);
- Săptămânalul „Orawiczaer Zeitung”, editat de tipograful C. Kehrer.
Publicaţii în limba germană apărute în Jimbolia:

- Publicaţia „Hatzfelder Sonntags Zeitung” (Ziarul duminical al
Jimboliei), în 1883;
- Săptămânalul „Hatzfelder Zeitung” (Ziarul Jimboliei) între 1887 şi
1941.
În alte localităţi bănăţene au fost editate ziare locale în limba germană:

- la Bocşa „Bogsaner Zeitung” (Ziarul Bocşei),
- la Buziaş, „Buziaser Blätter” (Foile Buziaşului) şi „Buziaser
Anzeiger”;
- la Ciacova „Csakovaer Zeitung” (Ziarul Ciacovei) şi „Csakovaer
Wochenblatt” (Săptămânalul Ciacovei);
- la Sânnicolau Mare „Aranka Post”;
- la Lipova „Lippaer Zeitung”.
Tabelul nr. 21 Ziare şi reviste editate la Timişoara între 1771 şi 1918
Ziare, reviste şi foi săptămânale publicate în limba:

esperanto
maghiară
Perioada
germană
trilingve
română
bulgară
sârbă
bi- şi
1771- 18 99 72 4 - - 16
1918
1919- 128 65 105 1 1 1 84
1946
Sursa: Ioan Munteanu, Rodica Munteanu, Timişoara, Monografie, 2002
70
Figura nr. 49 Numărul de ziare şi reviste editate la Timişoara între 1771
şi 1918
Presa scrisă din Banatul secolului al XVIII-lea şi al XIX-lea şi-a

îndeplinit cu succes rolul de informare şi formare a societăţii. Majoritatea
publicaţiilor au fost editate în limba germană, ele se adresau în primul rând
populaţiei şvăbeşti şi erau bine receptate de către şvabi. Ziarele de expresie
germană au contribuit la cunoaşterea generalizată a realităţilor sociale, iar
faptul că în jurul editorilor s-a format un cerc de cărturari, atestă contribuţia
presei la răspândirea culturii în general şi a celei germane, în special. Apariţia
unor publicaţii de profil au stimulat activităţile din domeniul comercial, sportiv
şi turistic în Banat şi au avut un rol esenţial în dezvoltarea conştiinţei
comunitare, respectiv pentru evoluţia de la comunitatea şvăbească la cea
germană.
Presa şi publicaţiile în limba germană după Marea Unire:
Timişoara:
- Cotidianul „Schwäbische Volkspresse”, 1919, redenumit mai târziu
„Banater Deutsche Zeitung”;
- Calendarul popular şvăbesc „Schwäbischer Volkskalender”, cu
apariţie regulată din 1920;
- Foaia bulevardieră „Neueste Nachrichten” (Cele mai noi ştiri) din
1934;
- Revistele „Banater Schulbote” (Mesagerul şcolar bănăţean),
„Kulturhefte” (Caiete culturale), „Banater Lansdwirt” (Ţăranul
bănăţean);
71
- Foaia duminicală „Sonntagsblatt”, editată la tipografia casei parohiale
din Iozefin;
- Publicaţia satirică în dialect şvăbesc „Pollerpeitsch”, interzisă după
1944;
Arad:
- Suplimentul „Arader Kurier” publicat la Neuer Banater Zeitung din
Timişoara;
Reşiţa:
- Săptămânalul „Das Freie Wort” (Cuvântul liber), 1932;
- Săptămânalul „Bergland” (Ţinutul muntos), înfiinţat în 1934;
Jimbolia:
- Ziarul „Vorwärts” (Înainte), între 1920-1923;
- Ziarul „Hatzfelder Volksblatt” (Foaia populară a Jimboliei) în 1924.
După cel de-al Doilea Război Mondial reprezentarea jurnalistică a

tuturor germanilor a fost încredinţată nou întemeiatului ziar „Neuer Weg”
(Drum nou) din Bucureşti. În 1957 a fost editat în Timişoara pentru prima dată
ziarul „Die Wahrheit” (Adevărul), redenumit în 1968 „Neue Banater Zeitung”
(Noul ziar bănăţean).
Figura nr. 50
Numărul de ziare şi reviste editate la Timişoara între 1919 şi 1946
6.6. Reprezentaţi de seamă ai culturii şvăbeşti
Dintre personalităţile cele mai marcante ale Banatului, le prezentăm pe

cele care au dobândit recunoaştere naţională şi internaţională:
- Nikolaus Lenau (1802 – 1850), important poet romantic;
72
- Adam Müller Guttenbrunn (1852-1923) scriitor, jurnalist, director de
teatru;
- Joseph Klapka (1786-1863) editor, întemeietorul primei biblioteci de
împrumut;
- Johann Nepomuk Preyer (1805-1888), scriitor şi primar al Timişoarei;
- Karl Küttel (1818 – 1875) primar al Timişoarei între 1859-1861 şi
1867-1872.
Între personalităţile şvăbeşti care s-au manifestat în plan cultural,

religios, politic, sportiv după Marea Unire până în 1950, cele mai semnificative
sunt:
- Pictorul Ştefan Jäger (1877–1962), supranumit „pictorul şvab”;
- Anton Arnold (1881–1954), tenor al Operei de Stat din Viena,
directorul Teatrului German din Timişoara;
- Emmerich Bartzer (1895-1961), violonist, dirijor, pedagog şi
compozitor.
- Johnny Weissmüller (1904-1984), campion olimpic la înot, actor;
- Augustin Pacha (1870-1954) preot român şi primul episcop al
Diecezei de Timişoara.
Numeroase personalităţi contemporane din rândul şvabilor, activi în ţară

sau peste hotare, se bucură de recunoaştere internaţională. După 1950 s-au
remarcat:
- Franz Liebhard (1889-1989) poet expresionist şi dramaturg;
- Anton Valentin (1895-1976) scriitor şvab, publicist;
- Alexander Tietz (1896-1978) scriitor, publicist, folclorist german din
Banatul Montan;
- Eginald Norbert Schlattner (13.09.1933, Arad), preot, scriitor;
- Nikolaus Berwanger (1935-1989) poet, jurnalist;
- Herta Müller (17.08.1953, Niţchidorf), laureata Premiului Nobel
pentru literatură în anul 2009;
- Helmuth Duckadam (01.04.1959, Şemlac), fotbalist, campion
european 1986.
- Emilia Gertrude Eberle (04.03.1964, Arad) gimnastă, campioană
mondială în 1979.
- Richard Waldemar Oschanitzky (1939–1979) compozitor, aranjor,
pianist şi dirijor;
- Erich Pfaff (1930, Timişoara) şvab bănăţean, profesor de istoria
arhitecturii, primul preşedinte al FDGR din România;
- Ovidiu Victor Ganţ (18.08.1966, Deta) politician român de etnie
germană, reprezentant al Frontului Democrat al Germanilor din
România în Parlamentul României.
73
7. Identitatea şvabilor şi relaţiile lor cu celelalte comunităţi etno-culturale
În Banat, şvabii au constituit minoritatea cea mai importantă din punct

de vedere numeric şi au exercitat o influenţă evidentă asupra întregii vieţi
sociale, economice şi culturale a regiunii. De-a lungul coexistenţei sale alături
de majoritatea românească şi de celelalte comunităţi, minoritatea germană şi-a
păstrat identitatea şi a participat activ la propăşirea culturii în spaţiul bănăţean.
7.1. Identitatea naţională şi identitatea de grup
Identitatea naţională are în centru naţiunea şi sentimentul naţional.

Trăsătura comună principală a membrilor grupului respectiv este cetăţenia.
Identitatea de grup, se referă la trăsăturile distinctive ale unui grup şi la
sentimentul de apartenenţă al unui individ la acesta. Identitatea etnică este un
proces de identificare prin care fiecare individ se dezvoltă după modelul
grupului etnic şi în funcţie de interesele şi standardele acestuia.
7.2. Caracteristici identitare ale şvabilor bănăţeni
Pentru a verifica în ce măsură însuşirile (auto)atribuite şvabilor se

regăsesc în mentalul bănăţenilor, am aplicat chestionare ale căror obiective
principale au fost: autoidentificarea şvabilor, identificarea şvabilor de către alte
grupuri etnice şi sondarea identităţii comunitare a arădenilor, întrucât oraşul
Arad depăşeşte limita nordică tradiţională a regiunii.
Principalele aspecte care se desprind din interpretarea răspunsurilor la
cele trei chestionare adresate persoanelor din oraşele din Banat sunt
următoarele:
- în mentalul şvabilor bănăţeni este conturată clar apartenenţa la etnia
germană;
- şvabii bănăţeni au o imagine de sine pozitivă, în mare măsură
justificată;
- şvabii bănăţeni cunosc şi evidenţiază aportul etniei proprii la
dezvoltarea Banatului;
- majoritatea şvabilor bănăţeni cunosc locul de origine al strămoşilor
lor;
- şvabii bănăţeni sunt recunoscuţi de membrii altor etnii ca fiind de bună
calitate umană;
- temeinicia şvabilor bănăţeni este apreciată de membrii altor etnii;
- percepţia predominantă a membrilor altor etnii despre şvabii bănăţeni
este, în general, pozitivă;
- evenimentele şvabilor bănăţeni la care participă şi membrii altor etnii
sunt, mai ales, cele de familie şi cele religioase;
74
- majoritatea locuitorilor Aradului se consideră bănăţeni şi se identifică
astfel;
- mulţi arădeni resimt frustrant concurenţa istorică dintre oraşul lor şi
Timişoara;
- în reprezentările majorităţii arădenilor, Banatul include Aradul
împreună cu aşezările de câmpie din jur.
7.3. Relaţiile şvabilor bănăţeni cu celelalte comunităţi etno-culturale
Prezenţa germanilor în spaţiul Banatului a creat o situaţie complexă pe

toate planurile: economic, social, politic, juridic. Problemele ridicate de
comunicarea interculturală din această regiune au fost rezolvate, în timp, la
nivelul identităţii regionale, prin impunerea conceptului de toleranţă.
Cea mai importantă relaţie, din toate punctele de vedere, a fost relaţia
româno-germană. Ea a lăsat urme adânci, uşor de recunoscut şi astăzi în Banat.
În relaţia cu maghiarii, germanii s-au bucurat de o atitudine deschisă, urmare a
faptului că au muncit alături de aceştia în diferitele proiecte ale administraţiei
imperiale. Atitudinea deschisă, toleranţa interetnică s-a manifestat de timpuriu
în rândul oamenilor simpli şi explică prestigiul general împărtăşit de care se
bucurau etnicii germani.
VI. EVOLUŢIA CONTEMPORANĂ A COMUNITĂŢILOR

URBANE ŞVĂBEŞTI
1. Deportările şvabilor din Banat în perioada contemporană
1.1. Şvabii bănăţeni în contextul istorico-politic interbelic şi în timpul celui

de-al Doilea Război Mondial
Germania şi România au semnat un acord prin care a să permis etnicilor

germani să intre în Waffen SS, în loc să fie recrutaţi în armata română. Se
apreciază că până la sfârşitul anului 1943 s-au înrolat circa 40.000-60.000 de
Volksdeutsche români în unităţile SS (dintre aceştia, aproximativ 10.000 de
şvabi).
1.2. Deportările şvabilor bănăţeni în perioada comunistă
Deportările în Uniunea Sovietică
În ianuarie 1945, autorităţile române au organizat deportările. Şvabii

bănăţeni au fost deportaţi în lagăre de muncă din Ucraina (regiunile
75
Dnepropetrovsk, Stalinograd şi Voroşilovgrad şi în zona munţilor Ural), pe o
perioadă de 5 ani. În Ucraina munceau în mine de cărbuni, la spartul pietrei şi
la tăierea lemnelor în lagărele de muncă de la Bulovinka, Celeabinsk,
Cestakova, Djerjinsk, Dneprojinsk, Dnepropetrovsk, Dobuceaevsk, Elenovka,
Enakevo, Frunze, Gorlovka, Hatepetovka, Irmino, Iss, Iunkom, Kadeevka,
Kapitalnaia, Kopesk, Krasnoarmeisk, Krasnodar, Lenino, Makeevka, Nikolaev,
Odessa, Pavlovskaia, Petrov Val, Plast, Romanka, Rostov, Sceglovka, Stalino,
Sverdlovsk, Ufalei, Valkovo, Volodarka, Voroşilovgrad, Zaporoje. În
octombrie 1949 lagărele au fost desfiinţate.
Deportarea în Bărăgan
În 1951 au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan 40.320

de persoane. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.
Tabelul nr. 22 Numărul de deportaţi în diferite localităţi din Bărăgan

(după etnie)
Localitatea Româ Basarab Macedone Germ Iugos Alţii

ni eni şi ni ani lavi
bănăţe bucovine (aromâni)
ni ni
1. Pelican 222 105 – – – 26
2. Ezerul 126 163 30 69 26 –
3. Olaru 272 163 – 169 74 11
4. Dropia 211 120 – 76 – 20
5. Fundata 72 183 49 79 38 –
6. Viişoara 161 178 20 186 32 16
7. Dâlga 191 149 47 134 45 –
8. Lăteşti 40 190 – 120 119 73
9.Movila Gâld 70 70 – 110 – 101
ăului
10. Răchitoasa 126 142 44 309 48 31
11. ValeaViilor 147 103 – 148 225 74
12. Salcâmi 290 112 – 108 – 57
13. Brateş 172 116 194 119 20 –
14. Zagna 180 155 58 193 27 –
15. Măzăreni 288 78 72 69 8 –
16. Rubla 147 39 11 246 8 –
17. Bumbăcari 184 55 27 123 48 –
18. Schei 170 32 – 147 57 –
Total 3.069 2.153 552 2.405 775 409
76
Figura nr. 51 Numărul şi distribuţia pe naţionalităţi a bănăţenilor
deportaţi în Bărăgan
2.1. Subminarea economică a şvabilor bănăţeni în perioada comunistă
În anii postbelici s-a urmărit cu tenacitate minimalizarea minorităţii

etnice germane, iar în acest scop s-a recurs la diverse metode, de la subminarea
economică şi teroarea psihică, la suprimarea fizică efectivă:
- confiscarea tuturor bunurilor etnicilor germani;
- naţionalizarea întreprinderilor etnicilor germani;
- evacuarea din locuinţe şi arestarea suspecţilor politici;
- deposedarea etnicilor germani de toate bunurile pe care le deţineau;
2.2. Subminarea social-politică a şvabilor bănăţeni în perioada comunistă
Pe lângă măsurile de distrugere economică a comunităţii şvăbeşti, în

Banat au fost luate şi alte măsuri, menite să excludă etnicii germani din viaţa
societăţii:
- interzicerea dreptului de participare la vot (până în 1948);
- interzicerea dreptului de asociere;
- supravegherea vieţii religioase a comunităţii;
- interzicerea ziarelor de limbă germană;
- închiderea şcolilor cu predare în limba germană (1945-1947);
- distrugerea unui număr însemnat de cărţi în limba germană,
indiferent de tematică;
- internarea în lagăre de pedeapsă a unor personalităţi de seamă din
rândul germanilor;
77
- disponibilizarea tuturor funcţionarilor de origine etnică germană din
administraţia locală.
3. Emigrarea şvabilor din Banat
1.1. Etapele emigrării şvabilor, cauzele emigrării şi destinaţiile de emigrare
Primele plecări ale şvabilor au avut loc la sfârşitul secolului al XIX-lea

şi începutul secolului al XX-lea (1880-1920), cauzele fiind în exclusivitate
economice, iar fluxurile de emigranţi au fost îndreptate către America de Nord
(SUA şi Canada). Masa emigranţilor o formau muncitorii necalificati, fără
mijloace şi resurse de trai.
1920-1950
Criza economică din perioada 1929-1933 a declanşat al doilea val de
emigrări care s-au îndreptat către America de Nord (SUA) şi de Sud (Brazilia,
Argentina). Deşi cauza principală a emigrării a fost de natură economică, s-a
adăugat şi cea politică, respectiv războiul mondial. Numeroşi emigranţi
proveneau din mediul urban, mai ales din oraşele mari, Timişoara, Arad, Lugoj,
Reşiţa.
1950-1990
După cel de al Doilea Război Mondial, emigraţia germanilor a fost
permanentă, fluxurile s-au îndreptat spre Germania, cauzele au fost multiple iar
plecarea etnicilor s-a produs în cele mai diverse moduri.
Figura nr. 52 Destinaţiile Figura nr. 53 Destinaţiile emigrării

emigrării şvabilor între 1880 şi şvabilor între 1920 şi 1950
1920
78
După Revoluţia din 1989 aproape întreaga comunitate germană a
emigrat. În anul 1990 (comparativ cu alţi ani) au emigrat în Germania cele mai
multe persoane, numărul lor ridicându-se la 100.000. Cei mai mulţi şvabi
bănăţeni au emigrat în Germania şi Austria. Ultimul recensământ (2002) a
consemnat un număr de 25.175 de etnici germani în Banat.
Figura nr. 54 Destinaţiile emigrării şvabilor

după 1990
Sursa: Atlasul geografic al lumii, 2003, Editura

Cartographia, cu prelucrări
Tabelul nr. 23 Numărul germanilor care au emigrat din România în

perioada 1950-1998
Anul
1950
1951
1952
1953
1954
1955
1956
1957
1958
1959
1960
1961
1962
1963
1964
1965
1966
1967
1968
1969
1970
1971
1972
1973
1974
emigranţ
1031
1383
2124
3303
1675
1321
2715
2675
6519
2848
4374
7577
8484
176
387
174
818
609
440
614
Nr.
13
26
15
44
8
i
79
Anul
1995
1975
1976
1977
1978
1979
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1996
1997
1998
1999
emigranţi
10989
15767
12031
12972
15501
16554
13972
13994
12902
23887
11115
32178
16146
5077
3764
1212
9963
1313
5811
6615
6519
1777
4284
1005
855
Nr.
Sursa: Date oficiale ale Ambasadei Germaniei la Bucureşti
Figura nr. 55
Numărul germanilor care au emigrat din România în perioada 1950-1998
4. Amprenta elementului şvăbesc asupra aspectului arhitectonic al

oraşelor din Banat
Amprenta elementului şvăbesc asupra peisajului urban actual este

deosebit de evidentă în morfostructura urbană şi în patrimoniul arhitectural al
aşezărilor.
4.1. Morfostructura urbană a oraşelor bănăţene
Din punct de vedere al morfostructurii urbane, oraşele din Banat sunt de tip
polinuclear, radiar-concentric, rectangular, liniar (câmpulung).
- Tipul polinuclear (Timişoara şi Arad);
- Tipul radiar-concentric (Caransebeş);
- Tipul rectangular (Reşiţa, Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Făget,
Deta, Ciacova, Recaş, Curtici şi Pecica);
- Tipul morfostructural liniar (Lipova, Nădlac);
- Tipul câmpulung (Băile Herculane şi Moldova Nouă).
80
4.2. Amprenta elementului şvăbesc asupra arhitecturii din oraşele bănăţene
După 1718, Banatul a avut o situaţie particulară din punct de vedere

economic, militar şi politic, devenind o arie de convergenţă a civilizaţiilor şi
influenţelor culturale, un punct de întâlnire a culturii occidentale cu cea din
Europa orientală, o regiune aflată în plin proces de modernizare şi transformare.
Dintre influenţele europene, Barocul şi Secessionul au impregant cel mai
puternic stilul arhitectonic al oraşelor bănăţene.
Stilul baroc în oraşele din Banat
Edificiile clădite în Timişoara între 1718 şi 1920 sunt legate indisolubil

de prezenţa şvabilor, deoarece ele au servit ca sedii ale instituţiilor locale, sau
ca reşedinţe ale reprezentanţilor autorităţii imperiale, au fost proiectate de
specialişti germani, austrieci şi ridicate de şvabi, cu sprijin financiar din partea
şvabilor.
- Palatul Baroc (Casa Preşedintelui) construit în 1733, extins în anul
1754;
- Palatul Episcopal romano-catolic, construit între anii 1743-1752,
reşedinţă episcopală după 1780;
- Palatul Mercy, zidit în primii ani ai stăpânirii habsburgice, sediul
primului guvernator al Banatului.
Între edificiile publice importante ale secolului al XVIII-lea menţionăm:

- Primăria Germană, construită între 1731 şi 1734;
- Primăria Rasciană, construită în 1760, a adăpostit teatrul local;
- Spitalul Garnizoanei (Spitalul Militar) a fost construit între anii 1744-
1766;
- Spitalul Civil (azi, Oncologic), construit între anii 1744-1745;
- Spitalul Ordinului Mizericordienilor (azi, Clinica de Oftalmologie), a
fost zidit între 1735-1737.
Dintre clădirile ce serveau drept hoteluri şi case de raport, menţionăm:

- Hotelul „La mânzul de aur” exista în 1749, avea o frumoasă poartă în
stil baroc, a fost demolat după 1950;
- Casa „La trei Coroane”, zidită din dispoziţia primarului Peter Solderer
(1722-1742);
- Casa „La Elefant” existentă în Piaţa Unirii în anul 1746.
Între clădirile baroce din Arad menţionăm Teatrul Vechi, Biserica Catolică şi
Casa Parohială din Aradul Nou.
- Teatrul Vechi (Teatrul Hirschl) a fost ridicat în 1816-1817 în stil
baroc, urmează să fie restaurat pentru a i se reda aspectul iniţial;
81
- Biserica Catolică şi Casa Parohială din Aradul-Nou: Biserica a fost
ridicată între anii 1812-1821 în stil baroc şi a fost declarată monument
de arhitectură;
În Lugoj, barocul este stilul arhitectural al unor edificii de mare frumuseţe, de

exemplu:
- Liceul „Coriolan Brediceanu”, construit între 1895 şi 1896;
- Muzeul de istorie, construit între 1898-1899;
- Palatul Bejan, construit între 1900- 1901.
În Caransebeş se mai găsesc clădiri construite în stil baroc provincial:

- Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă;
- Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” construită între 1780-1781;
- Biserica „Sf. Gheorghe”, construită în 1759;
- Primăria Caransebeş, construită în 1903 în stil baroc.
Stilul Secession în oraşele din Banat
Aradul poartă amprenta stilului Secession:

- Palate: (Rozsnay, Kinctzig, Nádasdy, Rónai, Jakabffyi, Steiner,
Reinhardt);
- Clădirile publice (Spitalul de copii, Spitalul ORL, Spitalul T.B.C.,
Grupul Şcolar Industrial „Aurel Vlaicu”, Şcoala de aplicaţie clasele I-
IV a Şcolii Normale „Dimitrie Ţichindeal”)
- Palatul Justiţiei inaugurat în 1892.
- Palatul Culturii, construit între 1911-1913, în stil ecletic.
La Timişoara, clădirile mai importante care aparţin stilului Secession sunt:

- Palatul Poştei, construit în anii 1910-1913,
- Palatul Lloyd, construit în anii 1910-1912;
Şi la Lugoj, stilul Secession se remarcă la:

- sediul Societăţii pe Acţiuni „Poporul”, ridicat la 1904;
- Palatul Episcopiei Reformate, construit la 1906;
- Spitalul Municipal construit între 1909-1910;
- Clădirea Tribunalulu, construită între 1901 şi 1906.
Reşiţa:
- Direcţiunea Uzinală sau Vila Direcţiunii, construită la începutul
secolului al XX- lea;
- Vila Koch, construită în jurul anului 1900, actualmente Casa Corpului
Didactic;
- Casele familiei Neff, construite în ultimul deceniu al secolului al XIX-
lea;
82
- Casa Friedmann, în prezent sediul biliotecii judeţene „Paul Iorgovici”;
- Cazinoul german, construcţie datând din anul 1862, actualmente sediul
Direcţiei Muncii Caraş-Severin;
- Liceul de piatră, Diaconovici- Tietz, dat în folosinţă în anul 1877;
5. Cultura germană contemporană şi practica interculturalităţii în Banat
O privire comparativă asupra culturii germane contemporane faţă de cea

din Banatul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, relevă faptul că unele instituţii
culturale prezintă continuitate, chiar dacă populaţia germană s-a redus numeric
până aproape de pragul dispariţiei. O serie de instituţii şi-au încheiat sau
diminuat activitatea, în timp ce altele au apărut pe fondul total diferit al
mileniului al treilea.
5.1. Învăţământul în limba germană
Tabelul nr. 24 Numărul de unităţi de învăţământ cu predare în limba

germană (2010)
Nivelul de învăţământ Învăţământ Învăţământ Învăţământ

primar secundar liceal
Judeţul Arad 3 2 1
Judeţul Timiş 9 9 2
Judeţul Caraş-Severin 6 2 1
Figura nr. 56
Numărul de unităţi de învăţământ cu predare în limba germană (2010)
83
5.2. Instituţiile culturale germane (Centrul Cultural German, Teatrul
German de Stat)
După Revoluţia din 1989, în marile oraşe ale ţării au fost înfiinţate centre
culturale şi alte instituţii germane:
- Centrul Cultural German din Timişoara;
- Teatrul German de Stat din Timişoara;
- Cercul cultural „Banat-ja”;
- Asociaţia de cultură şi educaţie a adulţilor „Deutsche Vortragsreihe”
din Reşiţa.
5.3. Presa şi publicaţiile în limba germană
Presa scrisă destinată minorităţii germane cuprinde:

- cotidianul „Allgemeine Deutsche Zeitung”, care apare la Bucureşti.
Ziarul cuprinde suplimentul săptamânal „Banater Zeitung”;
- revista culturală, „Echo der Vortragsreihe” editată de Forumul
Democrat al Germanilor din Banat.
Emisiuni în limba germană:
- Programe de televiziune din România (300 de minute săptămânal).

- Transmisiunile de radio în limba germană (480 minute pe săptămână).
5.4. Organizaţiile politice ale germanilor
- Consulatul German de la Timişoara;

- Forumul Democrat al Germanilor din România.
5.5. Practica interculturalităţii în Banat
Multilingvismul practicat în toate comunităţile etnice reprezintă suportul

remarcabilei comunicări între minorităţile din Banat, el a fost perceput ca un
mijloc de apropiere între oameni. În Banat interculturalitatea are la bază un
original comportament permisiv, care a dat fiecărei etnii posibilitatea să se
integreze în istoria comunitară.
În viaţa cotidiană a individului fenomenul s-a manifestat pe larg, prin
participarea reciprocă la diferitele sărbători, atât laice, cât şi bisericeşti. Un alt
aspect, care trebuie menţionat, îl reprezintă căsătoriile interetnice (în prezent
26% din familiile bănăţene sunt mixte), ele constituind dovada vie a
interculturalităţii şi totodată un factor al dezvoltării multilingvismului.
Interculturalitatea cuprinde Miteinander-ul intercultural, care depăşeşte
multiculturalismul, adică Nebeneinander-ul. Din aceste considerente,
84
interculturalitatea Banatului singularizează această parte a Europei, chiar la
nivel continental, prin metisajul său interconfesional, interetnic, interlingvistic
şi intercultural reuşit.
VII. CONCLUZII
Din punct de vedere geografic, Banatul prezintă un potenţial natural

generos, favorabil locuirii şi activităţilor umane; din punct de vedere istoric, a
fost locul de experimentare a unei politici mercantile, prin care Imperiul
Habsburgic a exploatat regiunea în mod sistematic. Pentru a demonstra aceste
afirmaţii, am realizat analiza SWOT a componentei naturale a Banatului, şi
analiza SWOT privind impactul colonizării şvabilor asupra oraşelor din Banat.
Din analiza SWOT a componentei naturale rezultă:

- un mediu intern deosebit de favorabil, în care predomină punctele
forte, calitative, în timp ce punctele slabe sunt foarte puţine şi pot fi
remediate prin oportunităţile create (stagnarea apelor a fost remediată
prin lucrările hidroameliorative efectuate, iar în acest fel s-a acţionat şi
asupra mlaştinilor, prin îmbunătăţirea drenajului s-au diminuat
efectele inundaţiilor din zona de câmpie, şi totodată, a fost
îmbunătăţită calitatea apei potabile).
- un mediu extern pozitiv, deoarece oportunităţile predomină în raport
cu ameninţările. (epidemiile au fost eradicate, calitatea solurilor a fost
păstrată prin eliminarea excesului de umiditate, procesele erozionale
pot fi controlate).
Analiza de impact a colonizării şvabilor asupra oraşelor din Banat relevă:

- un mediu intern pozitiv, cu puncte slabe neutralizate natural;
- un mediul extern echilibrat, întrucât oportunităţile şi ameninţările sunt
la fel de puternice (ameninţarea unor conflicte interetnice a fost
echilibrată de toleranţa populaţiei, care a creat o regiune caracterizată
prin interculturalism).
3. Validarea ipotezei de cercetare
Considerentele menţionate anterior susţin corectitudinea afirmaţiei

conform căreia prezenţa populaţiei şvăbeşti în Banat a fost benefică pentru
dezvoltarea regiunii şi a avut un impact favorabil în evoluţia localităţilor
urbane. Rezultatele cercetării validează, de asemenea, ipotezele care au
constituit punctul de pornire al studiului, şi anume:
85
1. Dintre populaţiile colonizate în Banat, şvabii au reprezentat grupul
etnic cel mai important, atât din punct de vedere numeric, cât şi în
privinţa impactului pe care prezenţa lor l-a avut asupra regiunii, în
ansamblu.
- la nivelul anului 1774 şvabii reprezentau aceştia 14,11%;

- în anul 1836, şvabii deţineau 19,2% din populaţia Banatului.
- la recensământul din 1900, ponderea şvabilor crescuse la 25%.
2. Existenţa şvabilor în Banat a accelerat dezvoltarea de ansamblu a

regiunii şi a conferit un anumit tip de dezvoltare a localităţilor. Oraşele
Banatului au avut o dezvoltare mai rapidă decât a altor oraşe ale ţării,
iar dezvoltarea urbană a condus la dezvoltarea de ansamblu a regiunii.
3. Localităţile urbane în care au existat comunităţi şvabe au înregistrat o

dezvoltare diferită faţă de localităţile în care trăiau numai români, sau
în care erau predominante alte minorităţi etnice.
4. Colonizarea şvabilor în Banat a avut consecinţe ce au depăşit cu mult

intenţiile Curţii de la Viena în momentul în care a decis desfăşurarea
acestui proces. În plan militar, graniţa a devenit atât de sigură, încât s-
a putut trece la demilitarizarea acesteia. În plan economic, şi după
pierderea acestei provincii, ea a rămas lider în economia noii ţări. În
plan social nu s-a putut anticipa că populaţia Banatului va forma un
mix intercultural atât de original şi de durabil. În plan cultural,
existenţa şi funcţionarea şcolilor şi instituţiile germane în Banat
persistă chiar şi după plecarea germanilor din Banat.
5. Şvabii au avut un aport major la crearea şi dezvoltarea

interculturalităţii Banatului. Prin faptul că au dezvoltat relaţii de
colaborare, respect şi toleranţă faţă de celelalte minorităţi, şvabii au
fost acceptaţi de restul populaţiei, iar tipul de personalitate colectivă
germană a devenit model în societatea eterogenă a Banatului.
86
Bibliografie
1. Achim, V. (2000), Banatul în Evul Mediu, Editura Albatros,
Bucureşti;
2. Aioanei, C., (1995), Minoritatea germană din România – o
Troncotă, C. privire istorică, în Magazin istoric, nr.
1/1995;
3. Ancuţa, C. (2008), Studiul geografic al disparităţilor teritoriale
din Banatul românesc, Editura Mirton,
Timişoara;
4. Anderhardt, (2008), Die Alpen West-Ost, Verlagshaus
J. Monsenstein und Vannerdat, Münster;
5. Arendt, H. (1994), Originile totalitarismului, Editura
Humanitas, Bucuresti;
6. Ardelean, V., (1979, Judeţul Timiş, Editura Academiei
Zăvoianu, I. R.S.România, Bucureşti;
7. Arneth, A., (1971), Geschichte Maria Theresias, Biblio-Verlag,
von Osnabrück;
8. Babeţi, A. (2002), Provincia inter confinia. Un Paradis aux
confins, le Banat, în Cultures d’Europe
Centrale, no. 4, Centre Interdisciplinaire de
Recherches Centre-Européenne, Université
de Paris-Sorbonne (Paris IV);
9. Baier, H. (1994), Deportarea etnicilor germani din România
în Uniunea Sovietică. 1945, culegere de
documente de arhivă, Forumul Democrat al
Germanilor din România;
10. Baltalungă, (2008) România, oraşele porturi dunărene.
A.A. Geografie umană şi economică, Editura
Cetatea de Scaun, Târgovişte;
11. Bălteanu, D, (2005), Modificări globale ale mediului. O evaluare
Şerban, M. interdisciplinară a incertitudinilor, Editura
Coresi, Bucureşti;
12. Bejan, A. (1995), Banatul în secolele IV-XII, Editura de Vest,
Timişoara;
13. Bell, K. (1926) Das Deutschtum im rumänischen Banat,
Dresden;
14. Binder, P. (1970), Lista localităţilor din Banat de la sfârşitul
secolului al XVII-lea, Studii de istorie a
Banatului II, Timişoara;
15. Bizerea, M., (1969), Populaţia şi aşezările omeneşti din Banat,
Teza de doctorat, Timişoara;
16. Bizerea, M., (1972), Aspecte din flora şi fauna Banatului,
87
Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara;
17. Bleahu, V. (2001), Monografia oraşului Lipova, Editura
Marineasa, Timişoara;
18. Bohn, H. (1993), Verlorene Heimat, Editura Helicon,

Timişoara;
19. Böhm, J. (1999), Deutsche in Rumänien und das Dritte Reich,
Frankfurt am Main, Lang;
20. Boia, L. (2001), Romania: Borderland of Europe, Reaktion
Books;
21. Bouaru A., (1996), Reşiţa de altă dată, Editura Timpul,
Jurma Gh. Reşiţa;
22. Bota, I. Istoria teatrului vechi din Oraviţa, vol. I
1817-1940, Editura Timpul, Reşiţa;
23. Bocşan, N. (1986), Contribuţii la istoria iluminismului
românesc, Editura Facla, Timişoara;
24. Bozu, O. (2000), Consideraţii cu privire la Banat înainte de
cucerirea romană, în Banatica, nr. 15,
Reşiţa;
25. Brădea, M. şi (1981), Judeţele patriei, Timiş, monografie, Editura
colab. Sport-Turism, Bucureşti;
26. Buzilă, A. (1998) Tehnicieni şi constructori în Banatul
secolului al XVIII-lea, în „Analele
Banatului” Artă, vol. III, Timişoara;
27. Cândea, M., (2006), Organizarea şi amenajarea durabilă a
Bran, F., spaţiului geografic, Editura Universitară,
Cimpoeru, I. Bucureşti;
28. Ciachir, N. (1996), Istoria universală modernă, partea I,
Tipografia Universităţii, Bucureşti;
29. Ciuhandu, (1940), Românii din Câmpia Aradului de acum
Gh. două veacuri, Arad;
30. Cocean P. (2004), Structura spaţiului mental românesc, în
Studia UBB, Geographia, nr.1, Editura
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
31. Cocean P. (2005), Geografie regională. Evoluţie, concepte,
metodologie, Ediţia a II-a, Editura Presa
32. Conciatu,I. (1920), Timişoara. O scurtă monografie, Timişoara;
33. Cosma, A.jr. (1933), Bănăţeni de altădată, Timişoara;
34. Creţan, R. (1999), Etnie, confesiune şi comportament electoral
în Banat. Studiu geografic, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara;
35. Creţan, R. (2006), Etnie, confesiune şi opţiune electorală în
88
Banat. Studiu geografic, Editura
Universităţii de Vest, ediţia a II-a,
Timişoara;
36. Cristescu, I. (1996) Miracolele Cernei, Editura Hercules, Băile
Herculane;
37. Cucu, V. (1995), România Geografie umană, Editura Glasul
Bucovinei, Iaşi;
38. De Sabata, C. (2008), Cultura tehnică din Banat, Editura
Excelsior Art, Timişoara;
39. Donisă, I. (1977), Bazele teoretice şi metodologice ale
geografiei, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
40. Dragomir, S. (1925) Vechimea elementului istoric românesc şi
colonizările străine în Banat, în Anuarul
Institutului de Istorie Naţională a
Universităţii din Cluj, vol. III, Cluj 1924-
1925;
41. Dragomir, S. (1944), Le Banat roumain. Esquisse historique,
Sibiu, Tip. Cartea Românească din Cluj,
1944;
42. Dulamă, M.E. (2000), Strategii didactice, Editura Clusium, Cluj-
Napoca;
43. Dulamă, M.E. (2002), Modele, strategii şi tehnici didactice
activizante cu aplicaţii în geografie, Editura
Clusium, Cluj-Napoca;
44. Ehrler, J.J. (2000), Banatul de la origini şi până acum (1774),
traducere şi note de Costin Feneşan, Editura
de Vest, Timişoara;
45. Ehrler, J. J. (2006), Banatul de la origini până acum (1774)
Ediţie îngrijită de Costin Feneşan şi Volker
Wollmann, Editura de Vest, Timişoara;
46. Farcaş, D.D. (2006), Hoinărind prin Reşiţa pierdută, Editura
Timpul, Reşiţa;
47. Fassl, H. (1996), Ein deutsches Theater im Banat im
viersprachigen Umfeld, München;
48. Feichter, E. (1942), Problema descreşterii populaţiei şi şesul
Banatului românesc, teza de doctorat,
Timişoara;
49. Feneşan, C. (1974), Câteva consideraţii privind circulaţia
monetară în Banat, în timpul feudalismului
timpuriu, în „Crisia”, vol. IV, Oradea;
50. Feneşan, C. (1997), Administraţie şi fiscalitate în Banatul
imperial 1716-1778, Editura de Vest,
89
Timişoara;
51. Ferras, R. (2004), La geographie regionale, în Les concepts de
la geographie Humaine, coord. A. Bailly,
Edit. Armand Colin, Paris;
52. Forţiu, S. (2006), Depre prima atestare a denumirii
BANATVS TIMISVARIENSIS (1685), în
„Analele Banatului”, serie nouă,
Arheologie-Istorie, nr. XIV / vol.2, Istorie
Medie, Modernă şi Contemporană, Editura
Mirton, Timişoara;
53. Freihoffer, H. (1981), Sklaven im Baragan, Deggendorf;
54. Gavreliuc, V. (2003), Mentalitate şi societate. Cartografii ale
A. imaginarului identitar din Banatul
contemporan, Timişoara, Editura
Universităţii de Vest;
55. Gârtoi, V (2010), Pătrunderea stilului baroc în arhitectura
tradiţională bisericească din secolul al
XVIII-lea. Biserici reprezentative, Editura
Sfântului Ierarh Nicolae;
56. Ghidiu, A., (2000), Monografia Caransebeşului, Timişoara
Bălan, I.
57. Georgescu, L. (1941), Localizarea şi industria României,
Bucureşti;
58. Geml, J. (1927), Alt Temeswar. Im letzten Halbjahrhundert
1870-1920, Timişoara;
59. Gräf, R. (1995), Domeniul bănăţean al St.E.G. 1855-1920,
Editura Banatica, Reşiţa;
60. Gräf, R. (2002), Banatul Montan, „Din sud-vestul
Germaniei în Banat şi în Transilvania”,
Haus der Heimat, Stuttgart, p. 58-66; An
XV, Timişoara;
61. Griselini F. (1984) Versuch einer politischen und natürlichen
Geschichte des Temeswarer Banats
(Încercare de istorie politică şi naturală a
Banatului Timişoarei), Editura Facla,
Timişoara;
62. Grecu, F. (2000), Repere ale gândirii în geografie, Editura
Universitară, Bucureşti;
63. Grigore, M. (1981), Munţii Semenic. Potenţialul reliefului,
Editura Academiei R.P.R., Bucureşti;
64. Grofşorean, (1946), Istoricul colonizărilor germane în secolul al
C. XVIII-lea în R.I.S. Banat, Crişana;
65. Guttenbrunn, (1913), Der große Schwabenzug, Staackmann,
90
A.M. Leipzig;
66. Hagel, H. (1967), Die Banater Schwaben. Gesammelte
Arbeiten zur Volkskunde und
Mundartforschung, München;
67. Haţegan, I. (2000), Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură
Timişoara, Editura Banatul, Timişoara;
68. Haţegan, I. (2003), Habitat şi populaţie în Banat (secolele XI-
XII), Editura Mirton, Timişoara;
69. Haţegan, I. (2005), Cronologia Banatului. Vilayetul de
Timişoara, Editura Banatul Timişoara;
70. Hillinger, N. (1984), Consideraţii asupra aşezărilor din judeţul
Caraş-Severin, cu privire asupra istoricului
sistematizării, în Terra, nr.4, Bucureşti;
71. Hockl, H. W. (1980), Offene Karten. Dokumente zur Geschichte
der Deutschen in Rumänien 1930-1980 (Cu
cărţile deschise. Documente privind istoria
germanilor din România 1930-1980), Linz;
72. Hockl, H. W. (1987), Deutscher als die Deutschen. Dokumente
und Studien über NS-Engagement und
Widerstand rumäniendeutscher
Volkspolitiker (Mai germani decît germanii.
Documente şi studii despre angajamentul
nazist şi despre rezistenţa unor politicieni
germani din România), Linz;
73. Hoffmann, L. (1925); Kurze Geschichte der Banater Deutschen.
1717-1748, Timişoara;
74. Hromadka, G. (1995), Scurt[ cronică a Banatului montan, Editura
Imprimeria de Vest, Oradea;
75. Hurmuzache, (1912), Documente privitoare la istoria românilor,
E. Bucureşti, 1912
76. Ianoş, I. (1982), Rolul oraşelor în dezvoltarea zonelor
funcţionale ale teritoriului României,
Bucureşti;
77. Ianoş, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic,
Editura Academiei R.S.România, Bucureşti;
78. Ianoş, I., (2000), Teoria sistemelor de aşezări umane, Editura
Humeau, J.B. Tehnică, Bucureşti;
79. Ielenicz, M. (2000), Geografia României, Editura Corint,
Bucureşti;
80. Ielenicz, M. (2005) România Geografie fizică, volumul I,
Pătru, I. Editura Universitară, Bucureşti;
81. Ilie, G. (1930), Colonizările în Banat în sec. XVIII-XIX, în
Analele Banatului, An III nr.2-3, Timişoara;
91
82. Ioniţă, V. (1982), Nume de locuri din Banat, Editura Facla,
Timişoara;
84. Iorga, N. (1977), Pagini alese din însemnările de călătorie
prin Ardeal şi Banat, Editura Minerva,
ediţia a II-a, Bucureşti;
85. Ivan, N. (2006) Istoria a două secole de teatru liric la
Timişoara. Studiu monografic, Editura
Marineasa, Timişoara;
86. Jurjica, T. (1981), Judeţele patriei, Caraş-Severin,
(coord.), monografie, Editura Sport-Turism,
Bucureşti;
87. Jancso, A., (2004), Maderspach. Editura Artpress, Timişoara;
Szekernyes, J.
88. Jancso, A. (2006), Istoricul podurilor din Timişoara. Editura
Mirton, Timişoara;
89. Jumanca, P. (2002) Monografia oraşului Caransebeş, Editura
Istoria bisericească, Lugoj;
90. Johnson, L. (1989), Introducing Austria: a short history.
Riverside, Calif.: Ariadne Press;
91. Jurma, Gh. (1994), Descoperirea Banatului, Editura Timpul,
Reşiţa;
92. Kakucs, L. (1998), Contribuţii la istoria agriculturii din Banat,
secolele XVIII-XIX, Editura Mirton,
Timişoara;
93. Klein, R.G. (1929), Viaţa economică germană din Ardeal,
Banat şi Satu Mare, în Transilvania,
Banatul, Crişana şi Maramureşul, vol. I.
Bucureşti;
94. Kladiva, O. (2005), Istoria industriei în Banatul Montan,
Editura Mirton Timişoara;
95. Knezy, I. (1921), Perla Banatului. Istoricul Cetăţii
Timişoara, Timişoara;
96. Kräuter, F. (1929), Germanii din Banat, Editura Cultura
Naţională, Bucureşti;
97. Kräuter, F. (1967), Erinnerungen aus meiner christlich-
demokratischen Dienstzeit (Amintiri din
perioada activităţii mele creştin-democrate),
Freiburg;
98. Lache, Şt., (1978), Conferinţa de pace de la Paris din 1946,
Ţuţui, Gh. Editura Dacia, Cluj-Napoca;
99. Lay, E. (2000), Dezvoltarea economică, socială şi politică a
Lugojului în timpul stăpânirii habsburgice
1719-1848, Lugoj;
92
100. Lay, E. (2007), Denumirea străzilor lugojene din cele mai
vechi timpuri până în prezent, Editura
Brumar, Timişoara;
101. Leon-Dufur, (2001), Vocabular de teologie biblică, Editura
X. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti;
102. Liedke, H., (2002), Physische Geographie Deutschlands, Klett
Marcinek, J. Verlag, Perthes;
103. Liiceanu, G. (1994), Despre limită, Editura Humanitas,
Bucureşti;
104. Luchescu, Gh. (1975), Lugojul cultural artistic, Timişoara;
105. Manciulea, Şt. (1943), Elemente entice străine aşezate în Banat
între 1000-1820, Timişoara;
106. Marcus, R. (1958), Parcuri şi grădini în România, Editura
Tehnică, Bucureşti;
107. Marin, W. (1980), Kurze Geschichte der Banater Deutschen.
Mit besonderer Berücksichtigung ihrer
Beziehungen zur rumänischen Bevölkerung
und ihrer Einstellung zur Vereinigung von
1918 (Scurtă istorie a germanilor bănăţeni),
Editura Facla, Timisoara;
108. Marineasa, (1996) Deportarea în Bărăgan - Destine,
V., Vighi, D., documente, reportaje – continuarea
Sămînţă, V., monografiei din 1994, Editura Mirton,
Timişoara;
109. Marineasa, V. (1996), Fotomemoria unei deportări, Editura
Vighi D., Mirton, Timişoara;
Botescu, M
110. Mărgan, S. (1996), Două secole de metalurgie pe Valea Bistrei,
Editura Timpul, Reşiţa
111. Mârza, I. (2005), Aspekte der staatlichen Kontrolle in
Siebenburgen im Zeitalter der Aufklärung:
das Beispiel der rumänischen Schule, in
Libri prohibiti, Leipziger Universitätsverlag;
112. Merschdorf, (1997), Tschakowa - Marktgemeinde im Banat -
W. J. Monographie und Heimatbuch, Augsburg;
113. Metz, F. (1999), Musik und Politik entlang der Donau. Die
Musikgeschichten einer bunten Region.
Musik im Umbruch. Kulturelle Identität und
gesellschaftlicher Wandel in Südosteuropa,
Südostdeutsches Kulturwerk, München;
114. Metz, F. (1996), 125 Jahre Temeswarer Philarmonischer
Verein 1871-1996, Verlag der Temeswarer
Philarmonie Banatul, Temeswar / Edition
93
Musik Südost, München;
115. Metz, F. (1998), Die Oper als Institution im Südosten
Europas unter besonderer Berücksichtigung
der Banater Musikzentren Temeswar, Arad
und Orawitza, Universität Dresden;
116. Miege, W. (1972), Das Dritte Reich und die deutsche
Volksgruppe in Rumänien 1933-1938,
Frankfurt am Main, Lang;
117. Mihăilescu, V. (1941), Harta etnică a României Transcarpatice, în
BSRG, tom LIX, Bucureşti;
118. Mihuţ, L. (2009), Mişcarea teatrală arădeană după înfăptuirea
Marii Uniri, Editura Academiei Române,
Bucureşti;
119. Mileck, J., (1999), Zum Exodus der Rumăniendeutschen,
Editura Lang, New York;
120. Milleker, F. (1926), Geschichte des Buchdrucks und des
Zeitungswesens im Banat. 1769-1922,
Biserica Albă,;
121. Milleker, F. (1937) Geschichte des deutschen Theaters im
Banat, Wraschatz,;
122. Milleker, F. (1940) Das Schulwesen im Banat vor 1716,
Wraschatz;
123. Miloia, M. (1994), 1884-1984.100 de ani de activitate în slujba
omului. Monografia Uzinei Electrice
Timişoara;
124. Muntean, V., (1990), Contribuţii la Istoria Banatului, Editura
Mitropoliei Banatului, Timişoara;
125. Munteanu, I., (1992), Banatul şi Marea Unire. 1918, Editura
Zaberca, Mitropolia Banatului, Timişoara;
V.M.,
Sârbu, M.
126. Munteanu, I. (1993), Făurirea statului naţional unitar român.
(coord.) Contribuţii documentare bănăţene 1914-
1919, Academia de Ştiinţe Sociale şi
Politice. Direcţia Generală a arhivelor
Statului, Bucureşti;
127. Munteanu, I., (2000), Dezvoltarea urbanistică a oraşului
Timişoara între anii 1850-1918, în
„Regionalism and Integration. Culture.
Space. Development”, Timişoara-Tübingen-
Angers;
128. Munteanu, I. (2002), Presa din Timişoara între anii 1771-1918,
în „Studii de istorie a Banatului”, vol.
94
XXIII, Timişoara;
129. Munteanu I., (2002), Timişoara, Monografie, Editura Mirton
Munteanu, R., Timişoara;
130. Munteanu, I., (2006), Banatul Istoric, 1867-1918, Aşezările.
Populaţia, volumul I, Editura Excelsior Art,
Timişoara;
131. Musceleanu, (2007), Pielea lui Stalin, Editura Ioana, Bacău;
A.
132. Negru, I. (1944), Contribuţii la cunoaşterea Banatului.
Jurnal de călătorie din 1773 al împăratului
Iosif al II-lea, Timişoara;
133. Negrea, Şt., (2002) Ad Aquas Herculi Sacras. O carte despre
Negrea, Al. Băile Herculane şi bazinul Cernei însoţită
de 35 itinerare, Editura Timpul, Reşiţa;
134. Negrescu, M., (2006), Navigaţia pe Bega, Secvenţe istorice,
Pura, D. Editura Brumar, Timişoara;
135. Nemoianu, P. (1928) Amintiri, Lugoj, Tipografia Naţională,

Lugoj;
136. Neumann, V. (1997), Identităţi multiple în Europa regiunilor.
Interculturalitatea Banatului, Editura
Hestia, Timişoara;
137. Neumann, V. (1999), Istoria evreilor din Banat, Editura Atlas,
Bucureşti;
138. Neumann, V. (2000), Cultura în Banat la începutul evului
modern. Primul ziar local: Temeswarer
Nachrichten în «Studii de istorie a
Banatului», vol. XXI-XXII, Timişoara;
139. Niederkorn (2008), Heimatblatt Großsanktnikolaus, Nürnberg
W. Blickling ultimii 15 ani în Anuarul Institutului de
L. Istorie şi Arheologie, Cluj-Napoca;
140. Nistor, F. (1991), Primele farmacii din Timişoara şi
funcţionarea lor, în «Timişoara medicală»,
nr. 3-4, Timişoara;
141. Oppenheim, (1998), Habsburgii şi Hohenzollernii 1713-1786,
W. Editura All, Bucureşti;
142. Opriş, M. (1987), Timişoara. Mică monografie urbanistică,
Editura Tehnică Bucureşti;
143. Pascu, Şt. (1977), Cercetările de demografie istorică în
România din
144. Pascu, Şt. (1980), Siebenbürgen und die Bukowina im Rahmen des
Habsburgerreiches. Geographiche-ökonomische
und ethno-demographiche Grundlagen, în Die
95
Habsburgermonarchie, 1848–1918, Band 3,
Wien;
145. Pascaru, M. (2005), Introducere în sociologia regională, Editura
Argonaut, Cluj-Napoca;
146. Pavel, S., (2007), Ghidul Oraşului Jimbolia, Editura Artpress,
Timişoara;
147. Păiuşan, R. (1993), Mişcarea naţională din Banat şi Marea
Unire 1895-1919, Editura de Vest,
Timişoara;
148. Păsărică, I. (1936) Frumuseţile naturale ale Banatului, cu
localităţile climatice-balneare şi cataractele
Dunării, Bucureşti;
149. Pătru L., (2006), Geografia Fizică a României, climă, ape,
Zaharia, L., vegetaţie, soluri, Editura Universitară,
Oprea, R., Bucureşti;
150. Păun, C.A., (2000), Istoria construcţiei europene, vol. I-II,
Păun N. Editura Fundaţiei pentru Studii Europene,
Cluj-Napoca;
151. Pârvulescu, (1999), Din istoria învăţământului bănăţean,
M. Editura Presa Universitară Română,
Timişoara;
152. Pârvulescu, (2000), Şcoală şi societate în Banat, secolul al XIX-
M. lea. Contribuţia şcolii la formarea elitelor
româneşti, Editura Brumar, Timişoara;
153. Petri, A. P. (1992), Biographisches Lexikon des banater
Deutschtums, Mühldorf/inn,
154. Petroi, C.J. (1999), Orşova, străbună vatră bănăţeană, vol. I,
Editura DEN, Lugoj;
155. Pintilie, I. (1998), Urbanism şi arhitectură la început de veac
în Banat, în «Analele Banatului» Artă, s.n.,
vol. III;
156. Pânzaru, C. (2006) Cultură, dezvoltare, identitate. Perspective
actuale, comunicare susţinută în cadrul
Facultăţii de Ştiinţe Socio-umane Oradea
157. Podliphny- (2003), Die Deutschen im Banat, Artpress,
Hehn, A. Timişoara;
158. Poenaru, D. (2005), Momente din istoria ortopediei, Editura

Mirton, Timişoara;
159. Popa, K. (2003), Die Rumäniendeutschen zwischen
Demokratie und Diktatur. Der politische
Nachlass von Hans Otto Roth 1919-1951
(Germanii din Romania între dictatură şi
96
democraţie), Peter Lang Verlag, Frankfurt
am Main;
160. Popa, N. (1995), Religiones et structures teritoriales en
Roumanie, Analele Universităţii, seria
Geografie, vol. V, Timişoara;
161. Popa, N. (2000), Identitate, teritorialitate şi prestigiu cultural
în spaţiul geografic românesc (I), în
Regionalism and integration. Culture, space,
development, Timişoara;
162. Popa, N. (2007), Banatul. Identitate. Dezvoltare. Colaborare
(coord.) regională, Editura Mirton, Timişoara;
163. Popp, N.M. (1942), Populaţia Banatului în timpul lui Iosif al II-
lea, în Lucrările Institutului de geografie al
Universităţii din Cluj;
164. Popoviciu, G. (1904), Istoria românilor bănăţeni, Lugoj;
165. Posea, Gr. (1997), Câmpia de Vest a României, Editura
Fundaţiei „România de mâine“, Bucureşti;
166. Preyer, J.N. (1995), Monografia oraşului liber crăiesc
Timişoara, Editura Amarcord, Timişoara;
167. Prohaska, H. (2003), Die Banater Schlafkreuzerrechnungen
J. Familiengeschichtliche - Quellen zur
banater Ahnenforschung u.
Siedlungsgeschichte 1766-1804, Park Ridge
Verlage, III. 1982 LXVII, 664 Seiten, IFA-
Stuttgart Bibliothek, Signatur: 5/1032;
168. Radosav, D., (1994), Donbas. O istorie deportată, Ravensburg;
169. Radu, I., (1987), Experienţă didactică şi creativitate, Editura

Ionescu, M. Dacia, Cluj-Napoca;
170. Răceanu, C. (2010), Itinerarii culturale arădene – Patrimoniul
Secession, simbol şi semn, Editura Pro Urbe,
Arad;
171. Rieser, H.H. (1992), Temeswar. Geographische Beschreibung
der Banater Hauptstadt, Jan Thorbecke I.
Verlag Sigmaringen;
172. Romoşan, I. (2000), Monografia oraşului Sânnicolau Mare,
Timişoara;
173. Rubenstein, (1999), An Introduction into Human Geography,
M.J. ediţia a 6-a, Editura Prentice Hall, USA;
174. Rusnac, M. (2003), Deportarea germanilor în Uniunea
Sovietică (1945). Cu referire specială la
Banat, Editura Banatica, Reşiţa;
175. Rusu, R., (2004), Centrele urbane de comandă din regiunea
97
Banat şi ariile lor de influenţă, Studia ubb,
Sociologia , 1; Cluj-Napoca;
176. Rusu, R. (2007), Organizarea spaţiului geografic în Banat,
Editura Mirton, Timişoara;
177. Schauermann, (1996), 200 Jahre banater Schulwesen und

N. didaktische Neuheiten, Editura Helicon,
Temeschburg;
178. Sarafolean, S. (2001) Deportaţii în Bărăgan 1951-1956; Editura

Mirton, Timişoara;
179. Sellier, J., (2005), Atlasul popoarelor din Europa de Vest,
Sellier, A. Editura Niculescu, Bucureşti;
180. Sillamy, N. (2000), Dicţionar de psihologie, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti;
181. Simu, Tr., (1924), Colonizările şvabilor în Banat, Editura
Banatul, Timişoara;
182. Sfetcu, O. (2001), Buziaş, temelii istorice, Editura Orizonturi
universitare, Timişoara;
183. Spijavca, E., (2004), Munci şi zile în Bărăgan, Editura Fundaţia
Academică Civică, Bucureşti;
184. Stoica de (1981), Cronica Banatului, ediţia a II-a, Editura
Haţeg, N. Facla, Timişoara;
185. Suciu, I.D. (2003), Unitatea poporului român: Contribuţii
istorice bănăţene (ediţia a II-a revizuită),
Editura de Vest, Timişoara;
186. Surd, V. (2003), Geografia aşezărilor, Editura Presa
187. Surdu, B. (1964), Contribuţii la problema naşterii
manufacturilor din Transilvania în secolul
al XVIII-lea, în Anuarul Institutului de
Istorie din Cluj;
188. Stader, St, (1997), Sammelwerk donauschwäbischer
Kolonisten AKdFF - Arbeitskreis
donauschwäbischer Familienforscher e.V.,
Goldmühlestraße 30, D-71065 Sindelfingen,
Deutschland;
189. Ştevin, S. (2002), Desculţ prin propriul destin, Editura
Mirton, Timişoara;
190. Ţârcovnicu, (1978), Istoria învăţământului din Banat până la
V. anul 1800, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
191. Tiedtke, K.P. (1992), Die Deutschen Aussiedler: Hintergründe,
98
Fakten und Perspektiven der Aussiedlung
und der Eingliederung. In Informationen zur
Raumentwicklung, 5;
192. Tismăneanu, (2006), Raport final al Comisiei Prezidenţial de
V. Analiză a Dictaturii Comuniste din
România; Editura Humanitas, Bucureşti;
193. Tomi, I., (1997), Filarmonica „Banatul” Timişoara, 50 de
ani de activitate.1947-1997, Timişoara;
194. Tomoni, D. (1999), Făget, monografie istorică, Editura Dacia
Europa Nova, Lugoj
195. Totok, W. (1995), Aprecieri neretuşate. Eseuri, articole şi
interviuri 1987-1944, Editura Universităţii
Al. I.Cuza, Iaşi;
196. Tufescu, V. (1941), Românii din Banat şi raporturile lor cu
populaţia alogenă, Partea I, în Buletinul
Societăţii Regale de Geografie Române de
Geografie, Tomul LIX, Imprimeria
Naţională, Bucureşti;
197. Ţigla, E.J. (2001), Bisericile romano-catolice din Banatul
Montan, Editura InterGraf, Reşiţa;
198. Ţigla, E.J. (2003), Germanii din Banatul Montan, Asociaţia
Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor
Reşiţa, Ed. InterGraf Reşiţa;
199. Ţintă, A. (1972), Colonizările habsburgice în Banat. 1716-
1740, Editura Facla, Timişoara;
200. Ujvari, I. (1959), Hidrografia României, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti;
201. Valentin, A. (1959), Die Banater Schwaben, Kurzgefasste
Geschichte einer südostdeutschen
Volksgruppe. Schriftenreihe der
Landsmannschaft der Banater Schwaben aus
Rumänien in Deutschland, Arbeitsheft 1, 2.
Auflage, München;
202. Vârtaciu, R., (1992), Barocul în Banat, Editura Muzeul Banatului
Buzilă, A. Timişoara;
203. Velcea, V. (1979), Judeţul Arad, Editura Academiei

(colab.) R.S.România;
204. Vert, C. (1996), Bilanţul demografic general în Banat, în
„Analele Universităţii de Vest”, seria
Geografie, Timişoara;
205. Vlăsceanu, M. (2000), Istoriografia artei baroce bănăţene, în
Studii de istorie a Banatului XXI-XXII
99
(1997-1998), Timişoara;
206. Voiculescu, S., (2004), Oraşele din Câmpia de Vest. Structuri şi
funcţionalităţi urbane, Editura Universităţii
de Vest, Timişoara;
207. Vuia, R. (1938) Satul românesc în Transilvania şi Banat, în
Studii de Etnografie şi Folclor I, Editura
Minerva, Bucureşti, 1975;
208. Vultur S. (2002), Memoria salvată: Evreii din Banat, ieri şi
(coord.), azi, Editura Polirom, Iaşi;
209. Wilhelm, F., (1936), Quellen zur deutschen Siedlungsgeschichte
Kallbrunner, in Südosteuropa. Schriften der Deutschen
J. Akademie (München) Heft 11 Ernst
Reinhardt Verlag München/Basel BSB
(Bay.StaatsBibliothek) Signatur:
Germ.g.602 b-11;
210. Wolf, H. (1935), Das Schulwesen des Temeswarer Banats im
18. Jahrhundert, Wien;
211. Wunderlich, (2000), Vernetzte Karrieren. Friedrich der Große,
D. Maria Theresia, Katharina die Große.
Verlag Friedrich Pustet, Regensburg;
212. Zănescu, Al., (1974), Pagini din istoria alimentării cu apă a
oraşului Timişoara, în „Tibiscus“, vol. III,
Timişoara;
213. Zăvoianu D., (1975), Aradul, permanenţă în istoria patriei,
(coord.) Editura Comitetului judeţean, Arad;
214. *** (1992), Date definitive, Populaţia stabilă pe
naţionalităţi, judeţele Caraş Severin, Timiş,
Arad şi Mehedinţi, Comisia Naţională
pentru Statistică, Bucureşti;
215. *** (2002), Date definitive, Populaţia stabilă pe
naţionalităţi, judeţele Caraş Severin, Timiş,
Arad şi Mehedinţi, Comisia Naţională
pentru Statistică, Bucureşti;
216. *** (1996), Atlasul istorico-geografic, Editura
Academiei,
217. *** Geografia României, vol. I, II, III, IV, V
100

Populaţia Svăbească Din Banat

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Populaţia Svăbească Din Banat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

POPULAŢIA ŞVĂBEASCĂ DIN BANAT ŞI

Prezenţa şvabilor în Banat şi modul în care aceştia au contribuit la

Doresc să aduc mulţumiri domnului prof. univ. dr. Mihai Ielenicz

1. Consideraţii referitoare la noţiunile de spaţiu şi de regiune

Spaţiul geografic bănăţean este finit şi complex, un ansamblu teritorial

2. Conceptul de limită şi criteriile care au stat la baza procesului de

Pentru delimitarea corectă a regiunii am utilizat criteriile: mental,

Figura nr. 1 Figura nr. 2

Sursa: R.Rusu, 2007, Organizarea spaţiului geografic în Banat, cu prelucrări

Limitele spaţiului bănăţean sunt date de de următoarele localităţi:

4. Consideraţii privind regionimul Banat

4.1. Etimologia regionimului Banat

În literatura de specialitate, regionimul „Banat” este explicat în mod

Figura nr. 3 Figura nr. 4

Sursa: Atlasul istorico-geografic al Sursa: Atlasul istorico-geografic al

Numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis (1685-

Sursa: Atlasul istorico-geografic, Editura Academiei, Sursa: www.google.ro

4.2. Accepţiunile regionimului Banat

Regionimul „Banat” a fost utilizat de-a lungul timpului în contexte

Regiunea administrativ-teritorială Banat

Sursa: Atlasul istorico-geografic, Editura Academiei, 1996, cu prelucrări

Regiunea administrativ-teritorială Banat

Regiunea geografică Banat

II. ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE

1. Istoricul cercetării Banatului

Lucrările de factură geografică au vizat studiul regiunii Banat în

2. Repere conceptuale şi metodologice, metode şi tehnici de investigaţie

2.1. Proiectarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare

Considerăm că realizarea unui studiu aprofundat asupra minorităţii

Ipoteza cercetării: Prezenţa populaţiei şvăbeşti în Banat a fost benefică

2.2. Metodele şi mijloacele de investigaţie

Metodele şi mijloacele de cercetare folosite în studiul de faţă corespund

Observarea a fost deosebit de necesară în studierea unor elemente care

Regiunile de provenienţă ale populaţiei colonizate în secolul al XVIII-

Tabelul nr. 1 (a,b,c)

Sinteza caracteristicilor mediului natural din Europa Centrală din care a

Mediul natural în unităţile de dealuri şi podişuri din spaţiul Europei

Relieful Hidrografia Clima Elemente bio-

Dealurile Lipovei, Pogănişul, Tma: Silvostepa

Câmpia Padului, Pad Tma: Stepa şi silvostepă;

Câmpiile înalte Timiş, Bârzava, Tma: Stepă,

Favorabilitate: în câmpia bănăţeană au fost dezvoltate aşezările cele mai

3.1. Transformarea mediului natural de către coloniştii şvabi

Transformarea mediului din spaţiul de câmpie:

Transformarea mediului în spaţiul montan:

3.2. Adaptarea şvabilor la mediul natural al Banatului

Caracteristicile de ansamblu ale cadrului natural al Banatului au

Figura nr. 11 Unităţile fizco-grografice din Banat

Sursa: Enciclopedia Geografică a României, cu prelucrări

Sursa: Atlasul Geografic General, Editura Cartographia

1. Evoluţia istorică şi organizarea politico-administrativă a Banatului

Banatul a cunoscut de-a lungul timpului diferite organizări

1.1. Provincia istorică Banat în perioada daco-romană

Tabelul 2 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului în perioada

1.2. Provincia istorică Banat în Evul Mediu

Tabelul 3 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului în Evul

Figura nr. 13 Figura nr. 14

Sursa: Atlasul istorico-geografic al României, Editura Academiei, 1996, cu prelucrări

1.3. Banatul sub stăpânirea Imperiului Habsburgic

Tabelul 4 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului sub

1.4. Banatul după 1918

Tabelul 5 – Organizarea administrativ teritorială a Banatului după Marea

Sursa: Atlasul istorico-geografic, Editura Academiei, 1996, cu prelucrări