Dezvoltarea competenţelor didactice de evaluare a învăţării prin

examene naţionale la matematică

Evaluarea ne permite să ne pronunţăm “asupra stării unui fapt, proces la un anumit moment,
din perspectiva informaţiilor pe care la culegem cu ajutorul unui instrument care ne permite să
măsurăm în raport cu o anumită normă la care ne raportăm” (Etienne Brunswic).

Pornind de la obiective cadru/ competenţe generale, relaţionate cu obiective de referinţă/ competenţe

specifice, în procesul de evaluare se urmăresc următoarele etape:
1. se stabilesc obiectivele/ competenţele de evaluare;
2. se stabilesc metodele şi instrumentele de evaluare, însoţite de baremele de corectare şi de criteriile
de notare;
3. se acordă notele.
Criteriile de notare joacă un rol important atât în ceea ce priveşte evaluarea obiectivă a elevilor, cât şi
diminuarea diferenţelor de notare dintre elevii aceleiaşi clase, dintre elevii aceluiaşi an de studiu, la nivel
de şcoală şi la nivel naţional. Standardele şi al criteriile de notare au un rol deosebit în asigurarea
comparabilităţii notelor acordate elevilor din şcoli diferite, pentru creşterea obiectivităţii, transparenţei
şi a responsabilităţii cadrelor didactice, în evaluarea elevilor. Dacă se doreşte într-adevăr ca întregul
proces instructiv-educativ să se desfăşoare la niveluri mai înalte de eficienţă şi productivitate, atunci în
mod obligatoriu trebuie să se aibă în vedere şi îmbunătăţiri la nivelul activităţilor evaluative, indiferent
de palierul la care se derulează acestea. Acest lucru se şi întâmplă, de fapt, în cadrul tuturor sistemelor
de învăţământ, unde se fac demersuri ca toate activităţile evaluative să devină mai riguroase şi mai
adaptate subiecţilor care sunt evaluaţi în diverse contexte educaţionale. Fără, a pretinde o listă
exhaustivă a tuturor demersurilor care pot ameliora activităţile evaluative considerăm că pot fi avute în
vedere câteva măsuri dintre care mai importante sunt următoarele:
1) utilizarea în activitatea de instruire-învăţare, a tuturor formelor de evaluare, ceea ce înseamnă că
orice instruire ar trebui să debuteze printr-o evaluare iniţială, continuată printr-o evaluare formativă şi
finalizată printr-o evaluare sumativă, ceea ce înseamnă că pe baza informaţiilor furnizate de evaluare se
pot lua decizii şi se pot aduce corecţii modului de desfăşurare a procesului instructiv-educativ;
2) utilizarea tuturor metodelor de examinare a elevilor (orale, scrise, practice), plecânduse de la ideea că
fiecare tip posedă atât avantaje, cât şi limite, ceea ce înseamnă că nici o categorie nu trebuie favorizată
în detrimentul celorlalte, deoarece această atitudine ar altera semnificativ modul de desfăşurare a
întregului proces evaluativ;
3) promovarea, în mai mare măsură, a unor modalităţi alternative de evaluare (proiecte, portofolii,
autoevaluare etc.) cu scopul de a face evaluarea mai agreabilă şi mai adaptată subiecţilor care fac
obiectul evaluării, fără să se pună problema ca prin aceste modalităţi alternative să se elimine evaluările
de tip tradiţional;
4) eliminarea, sau măcar diminuarea la maximum, a efectelor factorilor perturbatori ai notării sau,
eventual, a altor factori care pot altera desfăşurarea procesului evaluativ.
Ca instrumente de lucru ale cadrelor didactice, programele şcolare posedă o serie de caracteristici şi în
acelaşi timp trebuie să onoreze o serie de exigenţe care sunt analizate atât de autori români, cât şi de
autori străini.
De exemplu, G. Mialaret (1991, pp.195-220) consideră că programele şcolare trebuie să respecte
următoarele cerinţe:
a) să reflecte nevoile societăţii şi solicitările de pe piaţa muncii, ceea ce înseamnă că prin conţinutul lor
programele trebuie să fie corelate cu ceea ce se întâmplă la nivelul societăţii şi să răspundă unor nevoi
provenite din lumea muncii, mai ales în legătură cu domeniile care cunosc o dinamică deosebită.
b) să realizeze un echilibru între disciplinele care intră în structura planului-cadru de învăţământ şi care
se parcurg la un anumit nivel de şcolaritate (la o anumită clasă).
Testele naţionale bazate pe proceduri stabilite la nivel central sunt adesea utilizate pentru a asigura
faptul că performanţele individuale ale elevilor sunt comparabile cu uşurinţă. Rezultatele la aceste teste
pot fi comparate la diferite niveluri. Ele oferă elevilor informaţii despre propriile lor cunoştinţe
acumulate care pot fi comparate cu cele ale colegilor lor şi cu mediile naţionale. Deoarece reprezintă un
reper important pentru parcursul elevului – de exemplu rezultatele sunt luate în considerare pentru
nota finală – testele naţionale sunt o garanţie a faptului că certificatele şcolare sunt comparabile
indiferent de şcoala la care au fost obţinute – ceea ce poate fi important pentru viitoarea carieră a
elevului în condiţiile în care înregistrările şcolare sunt puse la dispoziţia eventualilor angajatori. De
asemenea, profesorii utilizează rezultatele de la unele teste naţionale pentru a compara cunoştinţele
dobândite de fiecare elev, pentru a identifica nevoile specifice de învăţare şi pentru a-şi adapta predarea
în mod corespunzător. În final, şcolile pot întrebuinţa astfel de informaţii pentru a vedea unde se află
comparativ cu alte şcoli şi cu datele de performanţă naţionale.
Efectele examenelor sunt vizibile atât la nivelul curriculumului predat, cât şi al celui învăţat. Astfel, unele
cadre didactice proiectează şi organizează procesul de instruire în raport cu programa de evaluare, fiind
centraţi pe pregătirea elevilor pentru promovarea examenelor naţionale. La rândul ei, activitatea de
învăţare este orientată spre atingerea acelor obiective care devin obiective de evaluare, în detrimentul
altora care nu se regăsesc în programa de examen.
Cadrul didactic se străduieşte în permanenţă să ajute elevii cu care lucrează pentru a-şi dezvolta
potenţialul de care dispun, pentru o completă integrare în viaţa şcolară şi socială. În acest sens, el este
preocupat continuu de a stimula spiritul de investigaţie al elevilor, de a încuraja achiziţia cunoaşterii,
realizarea înţelegerii şi dezvoltarea scopurilor personale pe termen scurt şi lung. În vederea realizării
acestor obligaţii statutare faţă de elevi, cadrul didactic:
• nu va împiedica elevii în acţiunea independentă privind realizarea învăţării şi recunoaşterea
rezultatelor acesteia;
• nu va împiedica elevii să formuleze şi să exprime diverse puncte de vedere;
• nu va îndepărta pe elevi de temele sau disciplinele relevante pentru progresul lor;
• nu va împiedica accesul elevilor către diverse programe de studii şi nu va face nici o discriminare între
aceştia din nici un fel de motiv (rasă, religie, sex, vârstă, etnie, vederi politice, statut social etc.);
• va face tot posibilul pentru a nu leza în vreun fel sănătatea şi siguranţa elevilor;
• nu va crea situaţii stânjenitoare sau umilitoare pentru un elev;
• nu se va folosi de poziţia şi statutul profesional pentru a-şi atrage vreun avantaj personal;
• nu va face publice informaţii cu caracter personal despre elevi decât dacă acestea servesc diverselor
scopuri profesionale sau doar atunci când acestea sunt solicitate de instanţele desemnate prin lege.

Prof.Traianovici Paula
Prof.Crainiceanu Carmen