Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Geometrie Descriptiva Si Desen Tehnic PDF
Geometrie Descriptiva Si Desen Tehnic PDF
I.1. DEFINIŢII
1
a2. desenele tehnice de bază, constructive, ale produsului finit, realizate în faza
proiectelor de execuţie pentru realizarea produsului tehnic finit:
desene de reper;
desene de montaj;
desene de amplasare;
desene de execuţie;
desene de faze tehnice.
a3. desenele tehnice de exploatare a produsului finit executat, respectiv:
cartea tehnică;
livretul de servicii.
a4. desenele tehnice de prezentare şi certificare a produsului finit:
desene de catalog;
desene de prospect.
b. După domeniul în care sunt folosite:
industrial;
de construcţii;
de instalaţii;
de arhitectură;
catografic;
de sistematizare;
etc.
c. După modul de reprezentare, funcţie de sistemul de proiecţie:
c1. în sistem Monge, adică în proiecţie ortogonală;
c2. în axonometrie, adică în proiecţie oblică sau în perspectivă.
d. După modul de întocmire:
schiţa, executată cu mâna liberă
desenul la scara, executat cu instrumente de desen, cu
dimensiunile respectând scara fixă, STAS.
desenul executat cu ajutorul programelor de desenare
automata, scos la imprimanta sau ploter.
e. După gradul de detaliu al conţinutului său:
e1. desenul de ansamblu, ce cuprinde reprezentarea unui ansamblu
funcţional de piese, redându-se poziţia relativă a acestora;
e2. desen de piesă sau de reper;
e3. desen de detaliu, reprezentând o porţiune dintr-unul din desenele mai sus
prezentate, de obicei mărite, în scopul prezentării formelor constructive ascunse,
asamblării, etc.
f. După conţinutul reprezentării din desen:
desen de operaţii tehnologice;
desen releveu;
desen de gabarit;
desen de transportare-ancorare;
epura: specifică geometriei descriptive, mecanicii, rezistenţei
materialelor, etc.;
graficele, digramele, nomogramele.
g. După modul de prezentare:
în creion;
în tuş, pe calc;
2
în culori.
h. După valoare:
desen original;
desen duplicat;
desen copie (heliografică, xerocopie, fotocopie).
Observaţie: Desenele de releveu ce vor fi întocmite la orele de laborator vor fi
introduse într-un dosar cu şină.
I.3. GENERALITĂŢI DESPRE
STANDARDIZARE
Totalitatea regulilor şi convenţiilor ce trebuie respectate în toate domeniile
economice ale unui stat sunt reunite în formatul STANDARDULUI DE STAT.
Desenul tehnic, fiind un mod esenţial şi universal de exprimare a gândirii
tehnice este un limbaj grafic convenţional suspus multor reguli şi convenţii, toate
reunite sub siglele standardelor.
Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) elaborează standarde
internaţionale.
Comitetul European de Normalizare, elaborează norme europene.
Institutul Român de Standardizare coordonează standardizarea română.
Standardele române sunt fie identice cu standardele internaţionale (sigla
IDT), fie elaborate pe baza unor standarde internaţionale (echivalente EQV sau
neechivalente NEQ).
Pentru indicativele stamdardelor române se fac următoarele precizări:
- standardele române aprobate înainte de 28 august 1992 au sigla STAS, anul
ediţiei fiind înscris prin ultimele 2 cifre;
- standardele române aprobate după 28 august 1992 au sigla SR, anul ediţiei
fiind înscris integral;
- standardele cu sigla STAS se menţin până la revizuirea sau anularea lor;
- standardele române identice cu standardele internaţionale au sigla SR ISO
(STAS ISO), iar cele identice cu cele europene au sigla SR EN (STAS EN). Numărul
standardului român este acelaşi cu cel al standardului internaţional, respectiv
european adoptat.
3
Identificarea unui standard român se face conform prin:
editarea sa se regăseşte pe un format A4 (210 x 297);
căutarea siglei din stânga sus ISR – STANDARD ROMÂN;
căutarea siglei din dreapta sus – cu numărul stasului, data publicării şi
indicele de clasificare alfa numerică a domeniului de aplicare (Pentru
desenul tehnic U10);
domeniul de aplicaţie cu titlul de conţinut al standardului;
simbolul de echivalenţă ISO sau EN;
partea de conţinut propriu-zis, cu zone traduse în limba engleză şi
franceză (zonele de aprobare şi corespondenţă).
În figura I.2 este redată prima pagină a unui standard.
4
De corectitudinea utilizării acestor tipuri de linii depinde claritatea şi
corectitudinea desenului propriu-zis.
Tabelul I.1
Acesta face referire la fig. I.3, fig. I.4 şi fig. I.5 şi fig. I.6.
5
I.5. FORMATELE DE DESEN
Desenul trebuie executat pe un suport de hârtie, având cel mai mic format
care permite claritatea şi precizia dorită.
Standardul SR ISO 5457 : 1994 reglementează formatele planşelor de desen,
precum şi prezentarea elementelor grafice asociate acestora (indicatorul, chenarul,
fâşia de îndosariere, reperele de centrare şi orientare, gradaţia metrică de referinţă,
sistemul de coordonate, unghiul de decupare).
Formatele principale preferenţiale, formate seria A, sunt prima opţiune la
alegerea planşei de desen:
A0 841 x 1189 (suprafaţa 1 m2)
A1 594 x 841
A2 420 x 594 se obţin prin înjumătăţirea laturii
A3 297 x 420 mari a formatului anterior
A4 210 x 297
6
7
Formatele alungite speciale, se obţin prin modificarea dimensiunii mici a unui
format din seria A, şi au lungimea egală cu un multiplu al dimensiunii mici a
formatului de bază ales. Acestea o reprezintă a doua opţiune la alegerea formatului
de desen.
A3 x 3 420 x 891
A3 x 4 420 x 1189
A4 x 3 297 x 630
A4 x 4 297 x 841
A4 x 5 297 x 1051
Formatele alungite excepţionale sunt a treia opţiune de alegere şi au
dimensiunea mică a formatului seriei A, multiplicată astfel:
A0 x 2, A0 x 3
A1 x 3, A1 x 4
A2 x 3, A2 x 4, A2 x 5
A3 x 5, A3 x 6, A3 x 7
A4 x 6, A4 x 7, A4 x 8, A4 x 9
Elementele grafice specifice planşelor de desen:
a. indicatorul, inscripţionat ca în figura I.7. Este reprezentat colţul din dreapta
jos al unui format de desen.
b. chenarul,
la 10 mm pentru A2, A3 şi A4
la 20 mm pentru A0 şi A1.
Se trasează cu lunie continuă groasă, tip A, vezi figura I.8.
c. fâşia de îndosariere, plasată doar pe latura stângă a formatului, lată de 20
mm, trasată cu linie continuă subţire, tip B, vezi fig. I.8.
d. reperele de centrare, fig. I.9;
e. reperele de orientare, fig. I.9;
f. gradaţie metrică de referinţă, fig. I.10;
8
g. sistemul de coordonate, fig. I.11;
h. unghiul de decupare, fig. I.12.
9
10
I.6. SCRIEREA ÎN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL
Conform STAS ISO 3098/1 : 1993, următoarele specificaţii sunt date pentru
dimensiunile literelor şi cifrelor, vezi fig. I.13:
înălţimea h a majusculelor este considerată ca dimensiune nominală;
şirul înălţimilor standard este următorul:
2,5; 5; 10; 20 [mm]
3,5; 7; 14 [mm]
raportul dintre grosimea liniei de scriere b şi înălţimea scrierii h este
una din valorile 1/10 sau 1/14;
geosimea liniei de scriere este aceeaşi atât pentru literele mici cât şi
pentru majuscule;
scrierea poate fi:
- înclinată, cu 150 spre dreapta;
- dreaptă, perpendiculară pe linia de bază a scrierii.
11
Scara reprezentării în desen tehnic trebuie aleasă suficient de mare pentru o
înţelegere corectă şi completă a obiectului desenat. În funcţie de scara reprezentării
se alege dimensiunea formatului de desen.
Scara reprezentării pe planşa de desen se înscrie în indicator în locul precizat,
fără a mai menţiona cuvântul „SCARA”. Pentru menţionarea scării detaliilor dintr-un
desen, se alege locul de deasupra reprezentării detaliului, cu înscrierea explicită a
cuvântului „SCARĂ”.
12
Ansamblul acestor plane, axa Ox, precum şi o unitate de măsură (în mm),
constituie reperul geometriei descriptive.
Astfel, proiecţiile ortogonale ale unui punct A pe planele de proiecţie [H] şi [V]
sunt:
a – proiecţie orizontală;
a’ – proiecţie verticală.
13
Deoarece proiectantele (Aa) ⊥ [H] şi [Aa’] ⊥ [V], iar [H] ⊥ [V], metoda se numeşte
metoda dublei proiecţii ortogonale.
Reperul complet al geometriei descriptive conţine şi un al treilea plan de
proiecţie, planul lateral [L], proiecţia punctului A fiind a’’, proiecţie laterală, fig. I.17.
Acestui reper complet de plane i se asociază reperul cartezian de axe Oxyz
(cel al geometriei analitice) în geometria descriptivă numindu-le:
Ox – axa absciselor;
Oy – axa depărtărilor;
Oz – axa cotelor.
Reperul geometriei descriptive se mai numeşte reperul MONGE.
Trecerea din S3 în S2 se face prin rotirea cu 900 a planelor de proiecţie [H] şi [L]
în jurul axelor Ox şi respectiv Oz şi aşternerea lor alături de planul [V]; toate planele
fac parte acum dintr-un singur plan, cel al epurei, fig. I.18.
Epura este astfel reprezentarea grafică plană construită prin rabaterea
planelor de proiecţie (ce conţin proiecţiile elementelor geometrice), pentru trecerea
din S3 în S2.
Planele sunt „rabătute” cu tot ceea ce conţin ele, respectiv proiecţiile
punctului A: a, a’, a’’.
(a’axa) ⊥ Ox
(a’aza’’) ⊥ Oz
(aayayr a’’) ⊥ Oy şi se numesc linii de ordine ale punctului A. Un punct se află în
S3 numai dacă există în epura cu cele trei linii de ordine cu proprietatea mai sus
prezentată.
Epura este reprezentarea grafică specifică geometriei descriptive şi
fundamentul reprezentării în desenul tehnic. Se va demonstra aceasta şi în
capitolele următoare.
14
15
II. ELEMENTELE REPREZENTĂRII ŞI COTĂRII ÎN
PROIECŢIE ORTOGONALĂ
ÎN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL
16
II – de sus;
III – din stânga;
IV – din dreapta;
V – de jos;
VI – din spate.
Geometria descriptivă foloseşte metoda rabaterii planelor de proiecţie pentru
trecerea din S3 în S2.
La fel şi în desenul tehnic rabaterea planelor de proiecţie este practic,
realizată prin desfăşurarea feţelor cubului.
Astfel, toate planele se aduc în acelaşi plan cu faţa din spatele cubului,
numită [Vspate], fig. II.2.
Proiecţiile se numesc, conform STAS 614-76:
Proiecţia din faţă, pentru proiecţia pe planul [Vspate];
Proiecţia de sus, pentru proiecţia pe planul [Hinf];
Proiecţia din stânga, pentru proiecţia pe planul [Ldr];
Proiecţia din dreapta, pentru proiecţia pe planul [Lstg];
Proiecţia de jos, pentru proiecţia pe planul [Hsup];
Proiecţia din spate, pentru proiecţia pe planul [Vfaţă].
Proiecţia din faţă se numeşte proiecţie principală. În figura II.2 se vede şi
poziţia relativă a proiecţie faţă de proiecţia principală.
17
18
În figura II.4 este prezentată reprezentarea pe format A3 a reperului din fig.
II.3. Între cele 6 proiecţii sunt stabilite corespondenţele, respectiv sunt trasate liniile
de corespondenţă. Acestea sunt liniile de ordine din geometria descriptivă.
19
folosească proiecţiile principale (primele trei), cele din geometria descriptivă,
neexistând desen fără proiecţia principală.
20
APLICAŢII PROPUSE SPRE REZOLVARE
1. Lucrarea de laborator L1
2. Lucrarea de laborator L2
21
II.2. REPREZENTAREA ÎN VEDERE ÎN DESENUL
TEHNIC INDUSTRIAL
Reprezentarea în proiecţie ortogonală se face în VEDERE şi/sau în SECŢIUNE.
VEDEREA este reprezentarea ortogonală, pe un plan, a obiectului nesecţionat,
aşa cum arată el la exterior, cu forma şi dimensiunile lui.
În vedere se reprezintă:
- generatoarele de contur aparent ale corpurilor cilindro-conice;
- muchiile corpurilor poliedrale;
- conturul aparent al corpurilor: sferă, tor, paraboloid, elipsoid, hiperboloid;
- bazele geometrice ale corpurilor geometrice;
- liniile şi curbele de intersecţie dintre corpurile geometrice intersectate.
Intersecţiile reale, vizibile dintre corpuri se reprezintă cu linie continuă
groasă, iar intersecţiile imaginare dintre suprafeţele racordate se reprezintă cu linie
continuă subţire (numită şi „muchie fictivă”); vezi fig. II.7 a, b.
22
Clasificarea VEDERILOR, se realizează conform STAS 105-87.
a. În funcţie de direcţia de proiecţie:
a1. vederea obişnuită – dacă este obţinută după una din direcţiile de
proiecţie conform STAS 614-76 şi dispusă conform aceluiaşi standard, fig. II.8.
a2. vederea particulară – decă este obţinută după alte direcţii de proiecţie
decât cele ale STAS 614-76 sau dacă este obţinută după direcţii ale STAS 614-76,
dar poziţionată în alt loc faţă de proiecţia principală. În această situaţie se va nota
cu o literă atât direcţia de proiecţie cât şi vederea acolo unde este poziţionată, fig.
II.8. Scrierea se face cu înălţime de două ori înălţimea nominală a scrierii.
b. După proporţia în care se face reprezentarea obiectului:
b1. vedere completă – dacă în proiecţia respectivă obiectul este reprezentat
în întregime în vedere.
b2. vedere parţială – dacă în proiecţia respectivă este reprezentată în
vedere, doar o parte a obiectului, limitată cu linie de ruptură, fig. II.8.
b3. vedere locală – dacă în proiecţia respectivă numai un element simetric
al obiectului este reprezentat în vedere, fără linii de ruptură, fig. II.8.
Exemplul din fig. II.8 este reprezentativ pentru clasificarea vederilor. În figură
este reprezentat un corp de lagăr, sub forma unui desen de studiu.
23
II.3. REPREZENTAREA ÎN SECŢIUNE ÎN DESENUL
TEHNIC INDUSTRIAL
Conform STAS 105-87, secţiunea este reprezentarea în proiecţie ortogonală,
pe un plan de proiecţie, a obiectului, după intersectarea convenţională imaginară a
acestuia cu o suprafaţă de secţionare fictivă şi îndepărtarea imaginară a părţii de
obiect situată între ochiul observatorului şi suprafaţa de secţionare. Secţiunea se
justifică pentru piesele cu suprafeţe interioare prelucrate.
Ilustrativă este fig. II.9, a, b, c.
Suprafaţa fictivă de secţionare este planul [O1O2O3O4].
Urma acestui plan de secţiune pe planul de proiecţie lateral se numeşte
TRASEU DE SECŢIONARE.
Regula de reprezentare a traseului de secţionare este utilizarea liniei punct
mixte, în care segmentele îngroşate nu trebuie să atingă liniile de contur ale
proiecţiei. Pe aceste segmente îngroşate, la jumătatea lor, se sprijină vârful unei
săgeţi. Săgeata este orientată către proiecţia secţiune şi are înscrisă deasupra sau
lateral, o literă, majusculă, scrisă de 1,5 ÷ 2 ori mai înaltă decât înălţimea nominală
a scrierii (h), de pe desen, vezi fig. II.10. Scrierea se face paralel cu baza formatului
de desen.
În secţiune se reprezintă:
conturul exterior al obiectului;
conturul interior al obiectului;
liniile şi curbele de intersecţie dintre corpurile de la interior;
ceea ce se află în spatele secţiunii, adus prin proiecţie înapoi în
aceasta;
intersecţia dintre suprafaţa de secţionare şi obiectul secţionat se
haşurează convenţional;
litera pe care o poartă traseul de secţionare se va găsi înscrisă, ca un
titlu, deasupra reprezentării secţiune; literele se scriu tot paralel cu
baza formatului de desen.
24
25
Referitor la haşurare, standardul STAS 104-80 reglementează reprezentările
grafice ale secţiunilor prin piese realizate din diferite materiale. Tabelul II.1 este
ilustrativ în acest sens.
26
Referitor la haşurarea pieselor metalice, acesta se realizează cu linii continue
subţiri, paralele, echidistante, înclinate la 450 faţă de conturul reprezentării, aceleaşi
pentru toate secţiunile care se referă la aceeaşi piesă, fig. II.11. distanţa dintre linii
poate fi 0,5 ÷ 6 mm, în funcţie de mărimea suprafeţei de haşurat.
Evidenţierea pieselor alăturate se face prin orientarea şi distanţa diferită a
haşurilor pieselor, fig. II.12.
Haşurile se pot trasa la 300 respectiv 600 dacă porţiuni importante din
conturul piesei se află la 450, fig. II.13.
27
CLASIFICAREA SECŢIUNILOR
28
a21. secţiune plană – atunci când suprafaţa de secţionare este un plan, fig.
II.16, a21;
a22. secţiune frântă – atunci când suprafaţa de secţionare este formată din
două sau mai multe plane consecutiv concurente sub un unghi diferit de 900, fig.
II.16, a22.
Astfel, porţiunea secţionată se reprezintă rabătută pe un plan paralel cu
planul de proiecţie.
a23. secţiune în trepte – înţelegând prin acesta o suprafaţă de secţionare
formată din două sau mai multe plane între ele. Astfel, suprafeţele treptelor vecine
vor avea haşurile decalate între ele, fig. II.16, a23;
a24. secţiune cilindrică – atunci când asuprafaţa de secţionare este cilindrică,
iar secţiunea este desfăşurată pe unul din planele de proiecţie, fig. II.16, a 24. se
foloseşte simbolul (rotit) O sau O→ (desfăşurat), scris cât înălţimea nominală a
scrierii.
- după proporţia în care se face secţionarea obiectului, secţiunea cu vedere
poate fi:
a’21. secţiune completă – atunci când piesa este în întregime secţionată, fig.
II.17, a’21;
29
30
a’22. secţiune parţială – atunci când piesa este doar o parte reprezentată în secţiune,
separată de restul obiectului astfel:
printr-o linie de ruptură, fig. II.17, a’22 – a;
printr-o axă de simetrie la reprezentări jumătate vedere, jumătate
secţiune, fig. II.17, a’22 – b.
b. După poziţia suprafeţei de secţionare faţă de axa piesei:
b1. secţiune longitudinală – când suprafaţa de secţionare conţine sau este
paralelă cu axa principală a obiectului;
b2. secţiune transversală – când aceasta este perpendiculară pe axa
principală a piesei.
c. După poziţia suprafeţei de secţionare (plane sau în trepte) faţă de planele
de proiecţie ale cubului de proiecţie:
31
c1. secţiune orizontală;
c2. secţiune verticală;
c3. secţiune particulară.
1. Lucrarea de laborator L3
32
Reprezentarea se realizează în VEDERE în proiecţia principală, cu două
rupturi pentru prezentarea interioarelor prelucrate, mai sus menţionate şi explicate
în fig. II.19 şi paragraful II.4.
De asemenea aplicaţia pentru secţiunea decalată este realizată cu
prezentarea prismei de secţiune pătrată.
Se face menţiunea că desenul conţine COTE, respectiv valori în mm ale
elementelor dimensionale. Imediat, în modulul III sunt prezentate toate noţiunile
referitoare la COTARE, de aceea este obligatorie studierea modulului III în faza de
înscriere a cotelor.
33
III. COTAREA
Orice schiţă sau desen la scară (releveu sau proiect) conţine pe lângă
proiecţiile minime sub formă de vederi şi secţiuni, şi valorile numerice ale
dimensiunilor piesei.
Aceste dimensiuni se obţin prin măsurarea directă a modelului pentru schiţa
sau desenul de releveu, sau rezultă din calcule, în cazul desenului de proiect.
Măsurarea dimensiunilor piesei model se face cu ajutorul unor instrumente de
măsurare, clasice sau speciale.
Se poate spune că prin cotare se înţelege operaţia de înscriere pe desen a
valorilor numerice ale dimensiunilor unei piese reprezentată în proiecţie ortogonală.
Dimensiunile formei principale şi ale elementelor geometrice simple, ce alcătuiesc
forma constructivă şi tehnologică a piesei, se numesc cote.
Operaţia de cotare a pieselor este reglementată prin
prescripţiile SR ISO 129: 1994.
• Elementele cotării. În conformitate cu prescripţiile SR ISO 129 : 1994,
elementele cotării, exemplificate prin figura III.1, sunt:
- linia de cotă, deasupra căreia se înscrie cota respectivă;
- liniile ajutătoare, care indică punctele sau planele între care se înscrie cota:
ele servesc şi la determinarea punctelor necesare construirii formei geometrice ale
unei piese;
- liniile de indicaţie, care servesc la precizarea pe un desen a elementului la
care se referă o prescripţie tehnică, o observaţie, o notare convenţională sau o cotă,
care din lipsă de spaţiu nu poate fi scrisă deasupra liniei de cotă.
- cota, reprezintă valoarea numerică a elementului cotat.
Fig. III.1
34
a. Liniile de cotă (v. fig. III.1) se trasează cu o linie continuă subţire (tip B) şi
se delimitează prin săgeţi amplasate la ambele extremităţi sau numai la una sau, în
anumite situaţii, prin anumite combinaţii de săgeţi sau puncte.
Liniile de cotă sunt drepte (în anumite cazuri frânte sau sub forma unor arce
de cerc). Distanţa între două linii de cotă paralele, precum şi distanţa dintre linia de
cotă şi linia de contur, paralelă cu aceasta, trebuie să fie de minimum 7 mm.
Săgeţile (v. fig. III.1, c) se trasează cu lungimea de 5…8 ori grosimea liniei
groase (de contur) utilizate pe desenul respectiv, dar nu mai mică de 2 mm şi având
unghiul de la vârf de aproximativ 150. Săgeţile se spijină pe liniile ajutătoare, de
contur sau de axă.
În cazul unor spaţii insuficiente pentru scrierea cotelor, săgeţile se desenează
în afara liniilor ajutătoare (fig. III.1, III.2). Nu este admis ca săgeţile să fie
intersectate de linii (v. fig. III.5), cu excepţia liniilor de haşurare a secţiunilor (v. fig.
III.7).
Fig. III.4
35
Fig. III.5
Fig. III.6
Fig. III.7
36
Linia de cotă poate avea, dacă este necesar, un braţ de indicaţie pentru
înscrierea cotelor sau pentru notarea unor prescripţii (v. fig. III.1 a).
b. Liniile ajutătoare se trasează cu linie continuă subţire prin extremităţile
elementului ce se cotează. Ele trebuie să fie în general perpendiculare pe liniile de
cotă şi, în cazurile în care nu se confundă cu liniile de contur, vor depăşi liniile de
cotă cu 2…3 mm.
c. Liniile de indicaţie se trasează cu linie continuă subţire şi, dacă este
necesar, pot avea un braţ de indicaţie. În funcţie de elementul la care se referă pe
desen, linia de indicaţie se sprijină pe o suprafaţă printr-un punct îngroşat.
d. Cotele se înscriu cu cifre arabe (conform SR ISO 129:1994) cu dimensiunea
normativă a scrierii de minimum 3.5 mm. Pe acelaşi desen toate cotele, inclusiv
simbolurile şi prescurtările aferente se scriu cu o singură dimensiune nominală.
Toate dimensiunile liniare înscrise pe desene de piese se exprimă în
milimetrii, fără a se scrie simbolul mm după numărul de cotă respectiv.
Cotele pentru dimensiuni unghiulare, precum şi dimensiunile liniare care sunt
exprimate în mod excepţional în alte unităţi de măsură decât milimetrul, se scriu
urmate de simbolul unităţii de măsură folosite (de exemplu pentru unghuri, grade,
radiani, etc.: 0, '; "; rad; etc. ) (v. fig. III.7).
• Cotarea formei geometrice. Cotele se înscriu deasupra liniilor de cotă, la
1..2 mm distanţă de acestea, de preferinţă spre mijlocul lor (fig. III.5) şi decalate
alternativ una faţă de cealaltă (în cazul diametrelor) (v. fig. III.7).
Fig. III.8
37
- simbolul sau amplasat înaintea valorii unei conicităţi, vârful simbolului
respectiv trebuind să fie orientat spre vârful unghiului conului conform STAS ISO
3461-97 (v. fig. III.12).
- simbolul sau , înaintea valorii unei înclinări, vârful simbolului respectiv
este orientat spre vârful unghiului formei constructive STAS ISO 3461-97 (v. fig.
III.11).
- simbolul = , deasupra a două linii de cotă în continuare şi care indică
egalitatea informativă a două cote, fără a scrie valorile numerice respective (fig.
III.11).
La cotarea formelor sferice, înaintea cotei care indică raza sau diametrul
acestora, se scrie cuvântul sferă (v. fig. III.8, a, b).
Simbolurile se trasează cu aceeaşi grosime cu care au fost trasate cifrele de
cotă.
• Teşituri. Teşiturile unor suprafeţe perpendiculare între ele, cu semiunghiul
la vârf diferit de 450 se cotează în mod obişnuit ca în figura III.9 a şi b. Pentru
teşiturile la 450, cotarea acestora se face prin produsul dintre înălţimea (adâncimea)
porţiunii teşite şi valoarea în grade a semiunghiului la vârf. Cota sub forma acestui
produs se scrie fie pe o linie de indicaţie (v. fig. III.10, a, b) fie pe o linie de cotă (v.
fig. III.10, c şi d).
Fig. III.9
Fig. III.10
38
Fig. III.11
Fig. III.12
a) Principii de cotare
39
Ca baze de cotare se aleg suprafeţele plane, prelucrate, perpendiculare pe
planul proiecţiei care se cotează, accesibile pentru măsurare. Se preferă suprafeţele
plane care limitează piesa desenată. Tot ca baze de cotare se pot alege şi planele
de simetrie reprezentate în desen prin axe de simetrie.
c) Clasificarea cotelor
40
41
În cele urmează sunt prezentate sisteme de dispunere a cotelor deci de
alcătuire a lanţurilor de dimensiuni.
Acestea sunt denumite SISTEME DE COTARE.
a. Cotarea în serie
La cotarea în serie, fig III.13, se observă că pentru fiecare cotă se preia altă
bază de referinţă. acest sistem de cotare se foloseşte numai în cazul în care
42
cumularea toleranţelor de execuţie a fiecărei dimensiuni, nu influenţează calitatea
funcţională a piesei cotate.
b. Cotarea faţă de un element comun
Elementul comun nu este altul decât baza de referinţă.
Cotarea se poate efectua în paralel, fig. III.14, III.15 sau suprapusă (denumită
şi cotare în paralel simplificată, fig. III.16).
În cazul cotării simplificate, săgeţile se orientează corespunzător faţă de
punctul de origine notat cu cifra zero 0.
Cotarea suprapusă se poate realiza şi pe două direcţii, ca în fig. III.17.
Referitor la cotarea în paralel, se justifică reprezentarea fiecărei linii de cotă
prin prezentarea filmului tehnologic de realizare a pieselor.
Ea se foloseşte pentru piese executate în trepte, atât la interior cât şi la
exterior.
c. Cotarea în coordonate
Este realizat ca sistem de cotare în cazul când elementul cotat prezintă un
număr mare de găuri dificil de definit, fig. III.22. Găurile se numerotează şi într-un
tabel, se înscriu cu număr de poziţie, dimensiuni proprii şi coordonate de
poziţionare.
d. Cotarea tabelară
Se utilizează în cazul pieselor similare ca formă, dar executate în mai multe
variante dimensionale. Se execută un singur desen de execuţie. Valorile numerice
43
corespunzătoare diferitelor variante dimensionale se înscriu într-un tabel, în câmpul
desenului, fig. III.23.
44
45
• Reprezentarea şi cotarea găurilor. Reprezentarea în desen a găurilor
cilindrice, conice sau cu o altă suprafaţă de rotaţie, se face în două feluri: obişnuit
sau simplificat.
46
Reprezentarea obişnuită a găurilor de trecere (pătrunse) se face prin secţiuni
longitudinale (fig. III.12). Cotarea se face în mod obişnuit indicându-se diametrele şi
adâncimea găurilor. Găurile înfundate se reprezintă şi se notează ca în figura III.24.
Fig. III.24
Fig. III.25
47
IV. REPREZENTAREA ŞI COTAREA FILETELOR
Filetul este definit prin SR ISO 6410 : 1995 ca un canal de profil constant,
prelucrat elicoidal pe suprafeţe cilindrice sau conice, exterioare (în cazul pieselor tip
şurub – fig. IV. 1, a) sau interioare (în cazul pieselor tip piuliţă, fig. IV.1, b).
Fig. IV.1
48
- pasul p al filetului este pasul elicei directoare, corespunzând vârfului sau
bazei filetului. Elicea generatoare reprezintă traiectoria unui punct aparţinând
profilului generator.
- unghiul filetului unghiul flancurilor filetate.
- diametrul exterior d al filetului şurubului adică diametrul cilindrului tangent
la vârfurile filetului şurubului.
- diametrul interior d1 al filetului şurubului adică diametrul cilindrului tangent
la baza filetului şurubului.
- diametrul mediu d2 al filetului şurubului este diametrul cilindrului care trece
prin mijlocul înălţimii profilului şi al laturilor care alcătuiesc flancurile şurubului: d =
(d + d1)/2.
- diametrul exterior D al filetului piuliţei este diametrul cilindrului tangent la
baza filetului piuliţei sau găurii filetate.
- diametrul interior D1 al filetului piuliţei este diametrul cilindrului tangent la
vârfurile piuliţei sau al găurii filetate.
- diametrul mediu D2 al filetului piuliţei sau al găurii filetate este diametrul
cilindrului care trece prin mijlocul înălţimii profilului şi al laturilor ce alcătuiesc
flancurile filetului piuliţei sau al găurii filetate: D = (D+D1)/2.
• Reprezentarea filetelor. Filetele se reprezintă în desen (fig. IV.6) în mod
convenţional conform unor reguli stabilite prin STAS, astfel:
- în proiecţie pe un plan paralel cu axa filetului (în vedere şi în secţiune)
generatoarele de contur aparent ale cilindrului sau conului vârfurilor filetului
(exterior şi interior) se reprezintă cu linie continuă groasă (tip A), iar cele ale
cilindrului sau conului bazei filetului cu linie continuă subţire (tip B). Generatoarele
de la bază se trasează la distanţa de [1,5 ÷ 2] mm faţă de generatoarele conturului
aparent (fig. IV.3, IV.4).
49
Fig. IV.3 Fig. IV.4
Fig. IV.5
- filetele reprezentate în secţiune se haşurează totdeauna până la vârful
filetului reprezentat cu linie groasă.
• Cotarea filetelor. Filetele cu profil triunghiular, pătrat, trapezoidal,
ferăstrău şi rotund sunt filete standardizate. Cotarea acestor filete este
reglementată prin normele în vigoare SR ISO 6410/3 - 95.
Elementele profilului filetului se indică pe desenele de execuţie în felul
următor:
- la filetele cilindrice standardizate se cotează diametrul cel mai mare al
filetului precedat de simbolul care indică profilul filetului (fig. IV.7).
- la filetele conice standardizate se cotează în proiecţia pe planul paralel cu
axa filetului, diametrul exterior la aproximativ jumătatea lungimii; dacă este
necesară precizarea poziţiei planului de măsurare, acesta se indică prin linie
continuă subţire şi se cotează distanţa axială până la acest plan (fig. IV.9, a şi b);
cota diametrului exterior este precedată de simbolul corespunzător profilului.
Fig. IV.6
50
Lungimea filetului reprezintă lungimea utilă de înşurubare şi se cotează
astfel:
- la filetele cu ieşire se cotează lungimea (fig. IV.7 a şi IV.8, a).
- la filetele cu degajare se cotează lungimea utilă a filetului inclusiv degajarea
(fig. IV.7, b şi IV.8 b).
Fig. IV.7
51
52
A. Filete prelucrate pe suprafeţe cilindrice
a. exterioare:
- cu ieşire;
- cu degajare.
b. interioare:
- cu ieşire;
- cu degajare.
B. Filete prelucrate pe suprafeţe conice
a. exterioare
b. interioare.
53
în proiecţia laterală se cotează şi M (dn x p) sau M (D n x p), după direcţia
radială, cu condiţia să nu fie cotat şi în proiecţia principală, după direcţia
generatoarelor;
regula cotării diametrului nominal sau al asamblărilor filetate, impune
cotarea pe linie subţire, singura excepţie referitoare la cotarea
suprafeţelor reprezentate cu linie subţire (invizibile sau convenţionale);
înălţimea profilului filetului, adică diferenţa dintre diametrele filetului, se
reprezintă convenţional de [1,5 ÷ 2] mm, valorile atât ale diametrelor cât
şi ale înălţimii filetului luându-se din tabele de filete ale standardului;
consultarea STAS este obligatorie;
diametrul degajării filetului nu se cotează decât în situaţii speciale; el
este şi reprezentat şi executat în scopul ieşirii în gol a sculei de
prelucrare;
pentru filetele conice se foloseşte cotarea diametrului situat la jumătatea
lungimii conului filetat;
în reprezentări se poate renunţa la una din proiecţiile laterale, vedere.
• Notarea filetelor. Potrivit prescripţiilor cuprinse în standarde, filetele se
notează prin indicarea elementelor lor caracteristice, cu simboluri literale sau
numerice, în ordinea şi în modul stabilit prin standarde. Pentru notarea tipurilor
uzuale de filete, s-a întocmit tabelul IV.1
Tabelul IV.1
Dimensiunile formatelor normale
54
11. Rotund Rd Diametrul exterior Rd 30 x mm
normal x pas 4 inci
Rd 40x
¼“
12. Filet Edison E Diametrul nominal E 50 mm
În tabelul IV.2 sunt date, parţial valorile dimensiunilor filetului metric ISO de
uz general, cu pas normal, STAS 981-74.
Tabelul IV.2
Filete metrice ISO de uz general
În tabelul IV.3 sunt date, parţial, valorile dimensiunilor filetelor pentru ţevi
(gaz).
Tabelul IV.3
Filete pentru ţevi
55
G 3/8 10 16,662 14,950 1,337 0,18
G½ 15 20,955 18,631 1,814 0,25
G¾ 20 26,441 24,117 1,814 0,25
G1 25 33,249 30,291 2,309 0,32
G1¼ 32 41,910 38,952 2,309 0,32
G1½ 40 47,803 44,845 2,309 0,32
G2 50 59,614 56,656 2,309 0,32
G2½ 65 75,184 72,226 2,309 0,32
G3 80 87,884 81,926 2,309 0,32
56
Se menţionează că toate etapele sunt realizate cu linii subţiri cu excepţia
uneia, dintre cele finale.
- Trasarea axelor de simetrie ale formelor geometrice componente ale piesei;
- Trasarea conturului exterior al piesei corelat, în toate proiecţiile;
- Stabilirea şi realizarea traseelor de secţionare şi trasarea conturului interior:
filete, racordări, muchii reale şi fictive, etc.;
- Ştergerea liniilor (neutilizate) ale dreptunghiurilor de încadrare;
- Cotarea schiţei: înscrierea liniilor de cotă, măsurarea pe piesa reală a
dimensiunilor (cu ajutorul instrumentelor de măsurat) şi înscrierea pe desen a
valorii cotelor şi simbolurilor (referitoare la cilindru, pătrat, filet, etc.);
- Îngroşarea liniilor de contur exterior cât şi interior, cu linie continuă
groasă tip A şi haşurarea suprafeţelor secţionate, cu linie subţire continuă tip B.
- Completarea indicatorului şi verificarea schiţei.
Ca aplicaţie, se vor parcurge etapele menţionate, pentru piesa din figura
V.1.
2. APLICAŢII
Pentru a înţelege cum se procedează la parcurgerea etapelor inserate la
subcapitolul 1 se reprezintă schiţa pentru piesa din figura V.1. Aceasta reprezintă
corpul unui robinet distribuitor de abur, reprezentat axonometric în poziţie de
funcţionare.
După identificarea piesei, analiza formei şi stabilirea poziţiei de reprezentare (cea
din figura V.1) se stabileşte numărul minim de trei proiecţii, în care piesa va fi
complet determinată ca formă şi dimensiuni.
Fig. V.1
57
claritatea desenului. Se observă că în proiecţia orizontală, (piesa fiind simetrică faţă
de axa longitudinală), se poate reprezenta numai pe jumătate.
Fig. V.2 a
58
Fig. V.2 b, c
59
- trasarea conturului exterior, corelat în toate proiecţiile, menţinând aceeaşi
proporţie între dimensiunile piesei desenate şi a celei reale (fig. V.2, b).
- stabilirea şi realizarea traseelor de secţionare şi apoi trasarea conturului
interior ca în figura V.2, c.
În proiecţia laterală s-a realizat secţiune parţială (jumătate vedere şi jumătate
secţiune, ambele dispuse faţă de axa de simetrie verticală). Se observă că în
partea secţionată conturul flanşei pătrate (care datorită secţionării, nu se vede),
s-a reprezentat cu linie aparentă.
- ştergerea liniilor neutilizate, rămase din dreptunghiurile de încadrare;
- cotarea schiţei (conform subcap. 1): mai întâi s-au realizat liniile de cotă,
după metoda cotării tehnologice, apoi s-au măsurat dimensiunile şi s-au înscris
valorile acestora, deasupra liniilor de cotă (ca în figura V.3), însoţite (unde este
cazul) de simbolurile de formă: ∅, , M, etc.
- îngoşarea liniilor de contur exterior şi interior; de asemenea s-au haşurat
suprafeţele secţionate;
- completarea indicatorului şi verificarea schiţei au fost ultimele faze în
derularea etapelor pentru executarea schiţei din figura 5.3.
60
Fig. V.3
Desenul la scară este un desen definit care se execută fie după model schiţat
anterior, fie după o temă dată. În primul caz aceasta poartă numele de desen de
releveu, iar în cel de-al doilea caz, desen de proiect (de concepţie).
Desenele de studiu, de semifabricat sau de operaţii sunt executate, de
asemenea, la scară.
Desenele la scară, ce reprezintă piese ce urmează a fi executate în atelier, se
numesc desen de execuţie.
61
Desenele de execuţie, se execută cu ajutorul instrumentelor de desen, pe
hârtie albă sau pe hârtie de calc, la o anumită scară. Astfel, piesele de dimensiuni
mari sunt reprezentate în desen, reduse la scară, iar piesele mici sunt reprezentate
fie în mărime naturală, fie majorate la scară.
• Scări adoptate. Prin scara unui desen se înţelege raportul dintre
dimensiunile lineare a unui element măsurat pe desen şi dimensiunea reală a
elementului reprezentat.
Scările numerice utilizate la alcătuirea desenelor la scară sunt:
∗ pentru reducere: 1:2; (1:2,5); 1,5; 1:10; 1:20; 1:25; 1:50; 1:10; 1 (1:10 n)…
etc., în care n este un număr întreg şi pozitiv. Scara 1:2,5 este admisă dar
nerecomandabilă;
∗ pentru mărime naturală: 1:1;
∗ pentru majorare: 2:1; 10; 1; 20:1; 10n:1, în care n este un număr întreg şi
pozitiv.
Scara unui desen se alege în aşa fel încât să asigure o reprezentare cât mai
clară a obiectelor, pe un format corespunzător.
Proiecţiile unei piese se vor executa pe formatul respectiv, toate la aceeaşi
scară. În cazul pieselor unde este necesar a se reprezenta mai clar anumite detalii
cu cotele lor, aceste detalii se încercuiesc şi se desenează separat pe aceeaşi coală
la o scară majorată.
• Realizarea desenului la scară
Desenul la scară se alcătuieşte pe etape, ca şi schiţa, după cum urmează:
Alegerea scării desenului. Această etapă constă în alegerea celei mai
potrivite scări, după care desenul să aibă o reprezentare clară a proiecţiilor. De
exemplu, ca în cazul corpului robinetului distribuitor reprezentat axonometric în
figura V.1 şi sub formă de schiţă completă în figura 5V3, cea mai potrivită scară
este cea de mărime naturală (scara 1:1).
Alegerea formatului. Mărimea formatului este determinată de scara
desenului şi de numărul minim de proiecţii folosite pentru determinarea corectă şi
completă a unei piese.
Astfel, piesa din figura V.4 necesitând două proiecţii minime, poate fi
reprezentată pe un format A4, la scară 1:1.
Piesa din figura V.3, cu trei proiecţii minime şi, executată la aceeaşi scaă, se
reprezintă pe un format A3.
Alegerea dreptunghiurilor de încadrare. Această etapă serveşte la
aşezarea nominală a proiecţiilor. Această aşezare trebuie realizată în aşa fel încât
intervalele libere m şi n între dreptunghiurile minime de încadrare, trasate cu linie
D, să fie egale (fig. V.2, a).
Executarea propriu-zisă a desenului. Aceasta se realizează în aceeaşi
succesiune de operaţii ca şi schiţa. Se trasează mai întâi axele de simetrie
principale, apoi contururile exterioare şi interioare ale proiecţiilor. Axele se trasează
cu linie-punct, iar contururile proiecţiilor cu linie subţire. Urmează apoi trasarea
liniilor de cotă şi înscrierea cotelor.
62
Fig. V.4
63
Reprezentarea corectă şi completă se realizează în 2 proiecţii, în care
proiecţia laterală este o vedere.
64
65
66
67
Lucrarea L5 propune realizarea unui releveu după o piesă cilindrică,
nesimetrică.
Figura L5 este reprezentarea în două proiecţii, a unei piese din laboratorul de
desen tehnic.
Faţă de L4, lucrarea L5 stabileşte o diferenţă în abordarea reprezentării din
proiecţie principală. Aceasta se execută secţiune completă, datorită lipsei de
simetrie faţă de axa principală longitudinală.
Cotarea este cea în trepte pentru interior, iar pentru exterior se urmăreşte cu
atenţie poziţionarea găurii filetate şi dimensiunea sa proprie.
Etapele de lucru se parcurg ca la L4.
68
69
VI. REPREZENTAREA ŞI COTAREA FLANŞELOR
Flanşele sunt piese sau porţiuni din piese sub formă de plăci, folosite în
general, pentru asamblarea conductelor, tuburilor, ţevilor sau altor piese din
componenţa instalaţiilor prin care circulă fluide.
Flanşele sunt prevăzute constructiv cu o gaură centrală comună cu cea a
piesei din care face parte, precum şi cu găuri de prindere pentru şuruburi sau
prezoane. Aceste găuri pot fi: netede sau filetate, respectiv străpunse sau
înfundate.
Flanşele sunt piese care se asamblează pereche, iar în scopul asigurării
etanşeităţii asamblărilor lor, între cele 2, (perechea), se montează o garnitură de
etanşare.
În funcţie de presiunea fluidului, temperatura fluidului şi diametrul conductei
prin care circulă fluidul, se realizează un calcul de strângere a perechii de flanşe, în
scopul asigurării etanşeităţii asamblării.
Astfel, forţa de strângere a perechii de flanşe este asigurată cu organe de
asamblare tip şurub sau prezoane, asigurate cu şaibe şi piuliţe.
Din distribuirea uniformă a forţei de strângere faţă de axa centrală comună a
conductelor şi flanşelor rezultă:
1. un număr de şuruburi sau prezoane care asigură strângerea, deci implicit
pentru flanşe, un număr de găuri de trecere a acestora;
2. diametrul şuruburilor sau prezoanelor şi implicit pentru flanşă, diametrul
găurilor de trecere a acestora;
3. un diametru purtător al centrelor acestor găuri de trecere, deoarece acest
diametru purtător este locul geometric egal depărtat de centrul comun al flanşei,
asigurând o strângere uniformă.
Clasificarea flanşelor:
a. după modul de execuţie:
flanşe care fac corp comun cu piesa, fig. VI.1, a;
flanşe individuale, care se asamblează fie prin filet (fig. VI.1, b)
fie prin sudură (fig. VI.1, c).
b. după forma suprafeţei de etanşare:
netede, fig. VI.2, a;
cu pană şi canal de pană, fig. VI.2, b;
cu prag şi adâncitură, fig. VI.2, c.
c. după forma geometrică:
cilindrice sau rotunde, fig. VI.3, a;
pătrate, fig. VI.3, b;
triunghiulare, fig. VI.3, c;
dreptunghiulare, fig. VI.3, d;
romboidale, fig. VI.3, e;
oarecare.
70
71
72
Fig. VI. 3
73
REGULI GENERALE DE REPREZENTARE
ŞI COTARE A FLANŞELOR
74
• Flanşa ovală se construieşte în două variante: (fig. VI.3, e, f). Prima variantă
are conturul din drepte şi arce de cerc, iar cea de-a doua are conturul numai din
arce de cerc.
APLICAŢII
75
76
2. Lucrarea de laborator L7 – este aplicaţia din fig. L7 pentru un corp de
dispozitiv aflat în dotarea laboratorului de desen tehnic.
Deoarece este prima lucrare de laborator cu reprezentare în trei proiecţii, se
va recurge la explicaţii pe larg. Este tot o aplicaţie la construcţii de flanşe, dar într-
un cadru mai dezvoltat.
Este menţionat timpul aferent execuţiei lucrării, respectiv o şedinţă şi
jumătate conform complexităţii desenului.
În cele ce urmează voi face referire la planşa anexată L7.
Lucrarea de laborator propune studiul reperelor constituite din succesiuni de
corpuri geometrice cu diverse poziţi relatate.
Lucrarea succede altor laboratoare din cadrul disciplinei GEOMETRIE
DESCRIPTIVĂ ŞI DESEN TEHNIC la Facultatea FORAJ-TRANSPORT, semestrul I; în
cadrul acestora s-au studiat repere constituite din corpuri geometrice coaxiale
(succesiuni de cilindri, trunchiuri de con, prisme hexagonale, pătrate, etc.).
Etapele de studiu sunt:
1. Analiza formei prismei
a. Se descompune piesa în corpuri geometrice simple:
prisma pătrată (flanşa pătrată) ca bază de susţinere a celorlalte
corpuri;
prisma dreaptă de bază un poligon neregulat poziţionată lateral stânga
(umăr lateral);
cilindrul central racordat cu un paralelipiped dreptunghic până la
umărul lateral;
urechile superioare, semicilindrice, racordate cu un paralelipiped
dreptunghic până la umărul lateral;
cilindrii interiori de diametre diferite, centraţi cu flanşa pătrată şi
cilindrul central .
b. Se completează corpurile geometrice simple cu formele auxiliare ca:
suprafeţe de întărire;
suprafeţe de etanşare;
găuri filetate străpunse.
În urma studiului formei piesei se stabileşte legătura cu rolul contructiv –
funcţional al reperului.
2. Analiza tehnologică
Este stabilit procedeul de obţinere a semifabricatului şi anume turnarea.
Planul de separaţie al formei de turnare este vizualizat, el sugerându-se efectuarea
reprezentării secţiunii şi bineînţeles stabilirea poziţiei de reprezentare. Prelucrările
mecanice ulterioare: strunjire, găurire, filetare, frezare ne sugerează rugozităţile
suprafeţelor, razele de racordare, etc.
3. Stabilirea numărului minim de proiecţii şi a poziţiei de reprezentare
Poziţia de reprezentare ne-a fost sugerată de planul de separaţie al formei de
turnare. Astfel, secţiunea A-A va fi proiecţia principală, de aici decurgând şi
proiecţia laterală şi cea orizontală.
Un număr de 3 proiecţii ortogonale este suficient pentru reprezentarea
corectă şi completă a reperului studiat şi datorită necesităţii de înscriere atât a
cotelor proprii cât şi a cotelor de poziţie relativă (pe cele trei direcţii ale spaţiului
tridimensional).
4. Alegerea formatului de hârtie
77
Este un reper ale cărui cote de gabarit îl recomandă pentru reprezentarea în
mărime naturală, pe format de desen A3.
Etapele de lucru sunt:
1. Trasarea chenarului, fişei de îndosariere, indicatorului;
2. Trasarea dreptunghiurilor de încadrare după calculul spaţiilor libere situate
pe orizontala şi verticala formatului;
3. Trasarea axelor de simetrie ale corpurilor geometrice ce prezintă simetrie
axială;
4. Trasarea contururilor exterioare;
Se recomandă începerea lucrului cu corpul geometric principal, în cazul
nostru fiind prisma-flanşă pătrată. Pentru aceasta se cunosc etapele proprii de lucru
şi anume:
• lucrul începe în proiecţia vedere a formei flanşei deci în cazul nostru în
proiecţie orizontală;
• se trasează φ centre găuri;
• se trasează direcţiile la 450;
• în centrele astfel obţinute se construiesc colţurile racordate cu R;
• se trasează tangentele exterioare la cele 4 colţuri racordate;
• se centrează şi găurile filetate racordate cu condiţia ca să se păstreze
material suficient de jur-împrejurul găurilor pentru a se asigura
rezistenţa flanşei, astfel R ≥ φ găuri.
Se continuă lucrul cu trasarea contururilor corpurilor geometrice adiacente
flanşei pătrate.
Astfel, se trasează lăţimea prismei (umăr lateral) şi lungimea acesteia.
Se trasează conturul exterior al semicilindrului racordat.
Se trasează suprafeţele de întărire ale flanşei.
Lucrul poate continua în celelalte două proiecţii (laterală şi principală).
5. Trasarea contururilor interioare, în proiecţia secţiune
Succesiunea cilindrilor interiori prezintă aspectul degajărilor lucrate anterior,
la celelalte laboratoare.
6. Trasarea corpurilor geometrice auxiliare ca cilindri filetaţi, urechile de
prindere, etc.
7. Cotarea
a. se cotează ţinându-se cont de bazele de cotare tehnologică cotele proprii
fiecărui corp geometric;
b. se trasează cotele de poziţie relativă specifice orientării corpului piesei în
spaţiul tridimensional.
8. Haşurarea reprezentării secţiune, înscrierea traseelor de secţionare şi
notarea secţiunii A-A.
9. Îngroşarea contururilor şi muchiilor reale, vizibile.
10. Inscripţionarea condiţiilor tehnice şi a indicatorului cu menţionarea
numelui studentului în dreptul cuvântului „Desenat” şi înscrierea sa cu cerneală.
11. Plierea formatului şi introducerea în dosar.
78
79
3. Lucrarea de laborator L8
80
81
REPREZENTAREA ŞI COTAREA PRISMELOR
HEXAGONALE, CU APLICAŢIE LA
CONSTRUCŢIA GRAFICĂ
A CAPETELOR HEXAGONALE ALE
ŞURUBURILOR ŞI ALE PIULIŢELOR
Rezolvare
a. În fig. VII.1 secţionând cele două suprafeţe cu plane de nivel notate N’ î şi
N’c se obţin cele două cercuri: înscris cî şi circumscris cc hexagomului de bază al
prismei.
Aşadar intersecţia celor două suprafeţe se poate studia de acum încolo, luând
plane de nivel auxiliare situate între cele două limite N’ î şi N’c. Fie acestea N’1 şi N’2.
Aceste plane surprind zona comună a celor două corpuri geometrice, adică
intersecţia lor. În plan orizontal se obţin cercurile aferente c1 şi c2. Aceste cercuri
rezultate în proiecţia orizontală, întâlnesc laturile hexagonului într-o serie de
puncte, 19 la număr, care aparţin chiar proiecţiei orizontale a curbei de intersecţie.
Astfel, în plan orizontal, curba de intersecţie este formată din unirea celor 19 puncte
deci se confundă cu conturul hexagonal al bazei prismei ce participă la intersecţie.
Ridicându-se linii de ordine, menţionate cu săgeţi din plan orizontal până la
intersecţia cu urmele planelor de nivel, se obţin punctele proiecţiei verticale ale
curbei de intersecţie. Se obţin 3 porţiuni de hiperbolă (doar trei feţe din şase se
văd), dintre care cea de la mijloc este în adevărată mărime.
b. Demonstraţia afirmaţiei că porţiunile curbei de intersecţie sunt arce de
hiperbolă
În figura VII.2, a este prezentat cazul α ˆ >βˆ din Teorema lui Dandelin, care
spune: „Un con e secţionat de un plan oarecare [P], după o elipsă, o parabolă sau o
hiperbolă, după cum planul [Q] dus prin vârful conului, paralel cu planul secant [P],
nu intersectează conul, este tangent la con respectiv îl secţionează după două
generatoare”.
Se mai poate spune că dacă planul secant [P] formează cu planul curbei
directoare a conului unghiul:
- pentru α ˆ <β ˆ ( β̂ este unghiul format de generatoarea conului cu planul
curbei directoare), secţiunea este elipsă;
82
- pentru α ˆ =βˆ , secţiunea este o parabolă;
- pentru α ˆ
ˆ > β , secţiunea este o hiperbolă.
Acest ultim caz este reprezentat grafic în figura VII.2.
S-au construit generatoarele MS şi NS după care planul [Q] | | [P] secţionează
conul. Planul [Q] trece prin vârful conului S. Sunt construite asimptotele hiperbolei
(213), direcţiile date de generatoarele în proiecţie orizontală ms şi ns.
c. În fig. VII.2, b se trece la cazul particular al demonstraţiei, α ˆ = 90 0 ,
respectiv feţele laterale ale prismei hexagonale drepte, sunt evident perpendiculare
pe baza prismei şi implicit a conului.
Astfel faţa frontală a prismei – planul [DEO] secţionează conul după arcul de
hiperbolă PBQ, arc care se proiectează în adevărată mărime pe planul vertical de
proiecţie.
Faţa frontală laterală a prismei-planul [D1E1O] secţionează conul după arcul de
hiperbolă MAP, care se proiectează deformat pe planul vertical de proiecţie.
Analog faţa frontală laterală din dreapta prismei.
83
În plan orizontal, atât PBQ cât şi MAP etc. sunt chiar laturile hexagonului.
84
În fig. VII.3 este reprezentat un cap de şurub şi o porţiune din tija sa filetată,
desen tehnic în trei proiecţii.
Convenţional şi standardizat se face menţiunea că cele 6 arce de hiperbolă
se vor reprezenta ca arce de cerc în scopul elaborării mai uşoare a desenelor
tehnice.
Valorile razelor acestor arce de cerc sunt menţionate dimensiunile înscrise în
cercuri: 3/4D, D/2, r, iar în desenele tehnice nu se vor nota niciodată. De aceea
liniile lor de cotă sunt, în fig. VII.3, reprezentate cu linie întreruptă şi prezentate
doar în scop didactic.
Observaţie:
Problematica abordată a graficii demonstrate anetrior este foarte utilă
asimilării cunoştinţelor de desen tehnic, fundamentat pe gramatica sa: geometria
descriptivă.
APLICAŢIE
Lucrarea de laborator 9
85
• trunchiul de con al teşiturii de la stânga şi de la dreapta piuliţei
(generatoarea trunchiului de con face 30 grade cu baza mică a
acestuia);
• intersecţia celor două corpuri mai sus prezentate este formată din 6
arce de hiperbolă, care convenţional se reprezintă ca 6 arce de
cerc.
1.2. interioare
• cilindrul interior filetat (filet cu degajare);
• cilindrul de trecere.
86
2. Descrierea succesiunii etapelor de lucru
87
hexagonul va avea vârfurile sus-jos, iar în proiecţia orizontală se vor vedea două
feţe ale sale.
În planşa 1 se stabilesc corespondenţele dintre proiecţii cu linii întrerupte,
subţiri. Lucrul începe în proiecţia laterală, cu înscrierea hexagonului în cercul său
circumscris.
88
În corespondenţă, în proiecţia principală, se realizează proiecţia acestei baze.
Urmează a se realiza şi generatoarea înclinată la 30 de grade. Operaţia este
valabilă pentru ambele feţe laterale ale prismei hexagonale.
Lucrarea de laborator 10
89
Este o aplicaţie imediată a celor studiate anterior. Reperul este o piuliţă din
componenţa unui robinet cu ventil.
90
1. ELEMENTE DE AXONOMETRIE
O1 x O y Oz
= cos α ; 1 = cos β ; 1 = cos γ
Ox Oy Oz
91
cos2α 1 + cos2β 1 + cos2γ 1 =1
sau:
u2+ v2+ w2 = 2
3u 2 = 2
2
u= ≈ 0 ,82
3
92
8
u2 =
9
şi deci:
8 2 2
u= = ≈ 0 ,94
9 3
Fig. VIII.3
Fig. VIII.4 a, b
93
2. REPREZENTAREA AXONOMETRICĂ A FIGURILOR
GEOMETRICE
Fig. VIII.5
Fig. VIII.6
Fig. VIII.7
94
Fig. VIII.8
Fig. VIII.9
Fig. VIII.10
95
Fig. VIII.11
APLICAŢII
96
IX. REPREZENTAREA ŞI COTAREA
ARBORILOR,ROŢILOR DINŢATE ŞI RULMENŢILOR
97
Calculul de rezistenţă al arborilor se face la moment de torsiune şi moment
încovoietor.
În urma calculeoor pot rezulta arbori:
de secţiune constantă;
în trepte.
Cei mai des utilizaţi sunt arborii în trepte. Aceştia, din punct de vedere
constructiv, sunt succesiuni de corpuri geometrice cilindrice, conice, prismatice şi
chiar sferice. Din punct de vedere economic şi ţinând cont de calculele de
rezistenţă, arborii în trepte realizează solidul de egală rezistenţă.
Reprezentarea arborilor se realizează de obicei într-o proiecţie VEDERE,
proiecţia principală. Deoarece s-au menţionat la modulul II modalităţi speciale de
reprezentare a pieselor cilindrice pline, amintim că proiecţia principală va fi afectată
de rupturi pentru prezentarea diferitelor prelucrări interioare (găuri de centrare,
canale de pană, racordări de trepte). De asemenea se vor reprezenta secţiuni
decalate (totale sau parţiale) pentru treptele cu canale de pană.
În cele ce urmează, fig. IX.1, vom studia în principiu, un arbore drept, în
trepte, neted şi orizontal.
În figura IX.1 sunt menţionate următoarele părţi constructive:
fusurile de capăt, respectiv zonele sau treptele care susţin şi ghidează
prin lagăre, arborele;
zonele de calare, respectiv treptele prevăzute cu canale de pană;
zonele de corp, respectiv zonele libere ce fac legătura dintre treptele
anterior menţionate.
Treptele de fus de arbore sunt prelucrate foarte precis atât dimensional cât şi din
punct de vedere al rugozităţii suprafeţei deoarece pe aceste trepte sunt montaţi
RULMENŢII (lagăre de rostogolire).
Zonele de calare au prelucrate diferite tipuri de canale de pană necesare
montării penei. Pana este organul de maşină ce preia mişcarea de la arbore şi o
transmite la o roată (dinţată, de curea etc.) sau în sens invers, transmite mişcarea
de la o roată la arborele condus. Diferite tipuri de canale de pană şi cotarea
acestora sunt prezentate în reprezentările din figura IX.2.
Racordarea treptelor de arbore, atunci când umerii acestor trepte servesc
pentru sprijinirea pieselor (rulmenţi, roţi, bucşe) sunt prezentate în figura IX.3.
În figura IX.4 sunt prezentate diverse capete de arbori, respectiv cilindric sau
conic.
Prelucrarea mecanică a arborilor se realizează între vârfuri de sprijin ce
materializează axa tangenţială a arborelui. Vârfurile de centrare se vor introduce în
găuri de centrare prevăzute la ambele capete ale arborelui, fig. IX.5. În figura IX.5
sunt prezentate diferite forme constructive pentru gaurile de centrare, conform
STAS 1361-73. In tabelul IX.1 sunt prezentate elemente dimensionale pentru gaurile
de centrare.
Tabelul IX.1
Mărimea găurii de centrare funcţie de diametrul
exterior al piesei prelucrate (orientativ)
98
0,5; 0,63; 0,8 2...6
1,0; 1,25 peste 2...16
1,6; 2,0 peste 16...32
2,5; 3,15 peste 32...56
4,0; 5,0 peste 56...80
6,3; 8,0 peste 80...120
10 peste 120
99
100
101
APLICAŢIE
102
Lucrarea de laborator nr. 12 prezintă releveul unui arbore în trepte aflat
în scop didactic la laboratorul de desen tehnic.
Desenul respectă toate regulile amintite în acest modul, precum şi regulile
stabilite la reprezentarea în vedere şi secţiune precum şi la cotare (modulele II şi
III).
Referitor la cotare se face menţiunea că se execută o cotare cu element de
închidere a lanţului de dimensiuni, la exterior.
În lucrarea L12 prezentată ca model de reprezentare, este realizată
înscrierea toleranţelor dimensionale care va fi asimilată în modulele următoare.
Esenţa acestor toleranţe dimensionale este uşor de acceptat, deoarece orice
dimensiune (cotă) trebuie să se realizeze în limitele (superioară şi inferioară) ale
unei dimensiuni calculate prin calcule de proiectare. Astfel rezultă o dimensiune
efectivă care obligatoriu se va afla între cele două limite. Cele două limite nu
reprezintă altceva decât toleranţa de execuţie a dimensiunii teoretice, de calcul.
103
2. REPREZENTAREA ŞI COTAREA ROŢILOR
DINŢATE
Definiţie: Roţile dinţate sunt organe de maşini constituite din corpuri de
rotaţie (cilindru, con, hiperboloid), prevăzute cu dantură exterioară sau interioară.
Roţile dinţate transmit mişcarea de rotaţie şi momentul de torsiune prin
contactul direct al dinţilor aflaţi în angrenare. Sunt montate pe arborii conducători şi
respectiv condus, de obicei prin intermediul organelor de maşină intermediare –
penele.
Astfel deosebim din punct de vedere constructiv:
partea danturată numită coroană;
partea fixată pe arbore numită butuc;
partea dintre coroană şi butuc este numită disc sau dacă este expandată
poate avea forma de spiţe.
Clasificarea roţilor dinţate:
a. după forma suprafeţei de rostogolire pe care se află dantura:
• roţi dinţate cilindrice;
• roţi dinţate conice;
• roţi dinţate hipoide;
• roţi dinţate melcate.
b. după forma şi direcţia flandcului dinţilor:
• cu dinţi drepţi;
• cu dinţi înclinaţi;
• cu dinţi curbi;
• cu dinţi în V;
• cu dinţi în Z;
• cu dinţi în W.
c. după profilul dintelui:
• roţi dinţate cu dantură evolventică;
• roţi dinţate cu dantură în cicloidă;
• roţi dinţate cu dantură sferică;
• etc.
Elementele geometrice ale danturii sunt, conform figurii IX.6:
profilul dintelui este linia de intersecţie a unui dinte cu o suprafaţă
frontală;
cercul de vârf cu diametrul da sau diametrul de cap de dinte;
cercul de divizare cu diametrul d este folosit ca bază pentru măsurarea
parametrilor geometrici;
cercul de fund cu diametrul df sau diametrul de picior de dinte;
înălţimea capului dintelui ha este cuprinsă între diametrul de divizare şi
cercul de vârf de dinte;
înălţimea piciorului dintelui hf este cuprinsă între diametrul de divizare şi
cercul de fund de dinte;
înălţimea dintelui h, este distanţa măsurată pe direcţia razei cuprinsă
între cercul de vârf şi cel de fund de dinte;
grosimea dintelui S este lungimea arcului măsurat pe cercul de divizare;
mărimea golului t este arcul dintre dinţi, măsurat pe cercul de divizare;
104
flancul dintelui este porţiunea de-a lungul unui dinte, cuprinsă între
suprafaţa de vârf şi cea de fund;
pasul circular p, este lungimea arcului de pe cercul de divizare măsurată
între două flancuri consecutive;
modulul m, este porţiunea din diametrul de divizare care revine unui
dinte;
z numărul de dinţi.
Conform STAS 822-82 gama de moduli m este în mm, următoarea: m =
1; 1,25; 1,5; 1,75; 2; 2,25; 2,5; 2,75; 3; 3,5; 4; 4,5; 5; 5,5; 6; 7; 8; 9; 10; 12; 16;
20....
d=m·z
ha = m
h f = 1,25 m
h = h a + h f = 2,25 m
d a = d + 2 h a = m(z + 2)
d f = d – 2 h f = m(z – 2,5)
p=s+t
s = p/2
t = p/2
p = π ⋅ m = π ⋅ d/z
105
Intrând în detaliile reprezentării roţilor dinţate, convenţiile de reprezentare în
proiecţiile mai sus amintite sunt:
suprafaţa de cap de dinte se reprezintă cu linie continuă groasă (în
proiecţia principală este o generatoare, iar în proiecţie laterală este cercul
exterior);
suprafaţa de rostogolire se reprezintă cu linie punct-subţire (în proiecţia
principală este o generatoare iar în proiecţia laterală este cercul al
doilea);
suprafaţa de picior de dinte se reprezintă numai în proiecţie principală,
ca o generatoare, cu linie continuă groasă;
orientarea danturii pentru roţile dinţate cu dinţi înclinaţi se menţionează
în tabel sau dacă este necesar, proiecţia principală se va reprezenta
jumătate vedere, jumătate secţiune, iar pe jumătatea de vedere va fi
menţionată aceasta.
106
Restul elementelor necesare pentru prelucrarea danturii se înscriu în tabelul
prezentat deja în fig. IX.7.
APLICAŢII
Lucrarea de laborator nr. 13
În figura L13 este reprezentată o roată dinţată cilindrică cu dinţi drepţi, aflată
în laboratorul de desen tehnic ca model de reprezentare.
107
3. REPREZENTAREA ŞICOTAREA RULMENŢILOR
Lagărele de rostogolire au ca organ principal RULMENTUL.
Clasificarea rulmenţilor:
1. după direcţia sarcinii principale:
a. radială: - rulmenţi radiali;
- rulmenţi radiali-axiali.
b. axială: - rulmenţi axiali;
108
- rulmenţi radiali-axiali.
2. după forma corpurilor de rulare:
a. bile
b. role cilindrice: - scurte;
- lungi;
- ace.
c. role conice
d. role butoi: - simetrice;
- asimetrice.
Tabelul IX.2
Tipul rulmentului Simbol Tipul Simbol
ul rulmentului ul
Radial oscilant cu bile pe 1 Radial cu bile pe 6
două rânduri un rând
Radial oscilant cu role butoi 2 Radial-axial cu bile 7
pe două rânduri
Radial-axial cu role conice 3 Axial cu role 8
cinlindrice
Radial cu bile pe două 4 Radial cu role N
rânduri cilindrice
Axial cu bile 5 Radial cu ace NA
Radial-axial cu bile Q
cu contact în patru
puncte
109
În fig. IX.9 este reprezentat un rulment radial axial cu role conice pentru care
sunt necesare în reprezentare proporţiile referitoare la dimensiunea A, B şi E.
110
1 l 1 n
Ra = ∫
l 0
y( x ) dx = ∑ yi
n i =1
în care:
l – lungimea de bază aleasă convenţional;
yi – ordonatele profilului real al suprafeţei;
n – neregularităţile din lungimea l.
- Rz, înălţimea neregularităţilor profilului în zece puncte, fig. X.2, definită ca
media valorilor absolute ale înălţimilor celor mai de sus cinci proeminenţe şi ale
adâncimilor celor mai de jos cinci goluri, în limitele lungimii de bază.
5 5
∑ y pi +∑ y vi
i =1 i =1
Rz =
5
în care:
yp – înălţimea proeminenţei;
yv – adâncimea golului.
- Ry, înălţimea maximă a profilului, fig. X.3, definită ca fiind distanţa dintre
linia proeminenţelor şi linia golurilor.
Ry = yp max + yv max
111
- Sm, pasul mediu al neregularităţilor profilului;
- S, pasul mediu al proeminenţelor locale ale profilului.
Valorile numerice preferenţiale ale acestor parametrii sunt stabilite conform
SR ISO 4287-1 : 1993 şi prezentate în tabelul X.1.
112
- Reprezentarea grafică a simbolului de bază este conform SR ISO 4287-1 :
1993 şi anume:
forma simbolului este dată în figura X.4;
dimensiunile sunt date în tabelul X.4;
grosimea linie simbolului, precum şi a cifrelor şi literelor este aceeaşi
cu grosimea liniei de scriere (linie groasă);
înălţimea literelor este aceeaşi cu înălţimea scrierii din desen.
113
- Reprezentarea grafică a simbolului complet, prezentat atunci când sunt
necesare a fi înscrise în desen şi alte condiţii suplimentare privind starea
suprafeţelor, fig. X.8.
114
- Simbolul poate fi amplasat pe o linie de indicaţie ca în fig. X.9, a, b;
115
- Dacă majoritatea suprafeţelor au aceeaşi rugozitate, fie aceasta se notează
deasupra indicatorului, urmată de scrierea cuvintelor „cu excepţia celorlalte
indicaţii”, fie de reprezentarea unui simbol de rugozitate între două paranteze, fie
de precizarea între paranteze a rugozităţilor explicite, diferite de cea majoritară, fig.
X.12, a, b, c.
- Dacă aceeaşi suprafaţă are rugozităţi diferite, ele se notează separat, limita
trasându-se cu linie continuă subţire şi cotându-se această lungime, fig. X.13.
116
- Rugozitatea profilului filetului se indică pe diametrul pe care se cotează, fig.
X.14.
117
2. ÎNSCRIEREA ÎN DESENUL TEHNIC A
TOLERANŢELOR DIMENSIONALE
Dimensiunea înscrisă în desen este COTA. Ea este valoarea numerică a unei
mărimi liniare sau unghiulare, exprimată în [mm], respectiv [′ ° ″ ].
O cotă dată pe un desen este practic imposibil de realizat cu exactitate,
datorită condiţiilor concrete de fabricaţie.
Conform STAS 8100/1-88 sunt definite, în fig. X.17:
dimensiunea nominală N, este dimensiunea rezultată din calculele de
proiectare;
dimensiunea efectivă E, este dimensiunea reală a piesei, obţinută după
prelucrare, dimensiune ce se poate măsura efectiv;
dimensiunile limită Dmax şi Dmin sunt dimensiunile limită între care
trebuie să se afle E;
abaterea efectivă A reprezintă diferenţa dintre dimensiunea efectivă şi
cea nominală. Abaterea efectivă poate varia între o valoare superioară
şi una inferioară:
As = Dmax – N
Ai = Dmin - N
toleranţa T este diferenţa dintre dimensiunea maximă şi minimă:
T = Dmax - Dmin
sau
T = Dmax - Dmin = As + N – (Ai + N) = As - Ai
Se mai numeşte şi câmp de toleranţă zona cuprinsă între Dmax şi Dmin.
118
a. Înscrierea în desen a toleranţelor dimensionale ce realizează
ajustaje
Denumirea arbore se foloseşte şi în mod convenţional pentru a defini o
suprafaţă cuprinsă, respectiv dimensiunea exterioară a unei piese. Se exemplifică
printr-un diametru al unei trepte de arbore ca în fig. X.18, a sau prin lăţimea unei
pene.
Denumirea de alezaj se foloseşte şi în mod convenţional pentru a defini o
suprafaţă cuprinzătoare, respectiv dimensiunea interioară a unei piese. Se
exemplifică printr-un diametru de butuc de roată dinţată, ca în fig. X.18, b sau prin
lăţimea canalului de pană atât în arbore cât şi în butucul roţii.
Relaţia în care se află, la montaj, dimensiunile exterioară şi interioară ale
piesei tip arbore şi tip alezaj, se numeşte AJUSTAJ. Condiţia este ca dimensiunile să
aibă aceeaşi dimensiune nominală N, fig. X.18, c.
Clasificarea ajustajelor:
119
Sisteme de ajustaje ISO
120
Aşadar sunt limitate poziţiile câmpurilor de toleranţă fie pentru alezaj, fie
pentru arbore, la o singură denumire, respectiv la simbolurile H sau h, fig. X.22.
Fig. X.22
121
Pe lângă această simbolizare mai trebuie precizată şi clasa de precizie pentru
execuţia dimensiunilor. Astfel mărimea concretă a toleranţei dimensionale este
funcţie de dimensiunea nominală şi treapta de precizie de execuţie. Aceasta poate
fi una din valorile standardizate numerotate cu 0,1; 0; 1; 2...16, în ordinea
descrescătoare a preciziei.
Există tabele special întocmite care prezintă toate valorile explicite ale
abaterilor limită dimensionale, funcţie, evident de:
- dimensiunea nominală;
- simbolul câmpului de toleranţă;
- mărimea treptei de precizie.
122
Atunci când se doreşte o prezentare explicită a abaterilor limită se
procedează ca în fig. X.25 a sau b.
123
Deoarece abaterile sunt egale în valoare absolută, pot fi prescrise împreună,
alături de cotă şi precedate de semnele suprapuse ± ca în tabelul X.5.
124
3. ÎNSCRIEREA ÎN DESEN A TOLERANŢELOR
GEOMETRICE
a. Abateri de la forma geometrică
- Piesele în configuraţia lor sunt determinate de suprafeţe cu forme
geometrice simple; altele constau din combinarea acestor forme geometrice.
- Formele geometrice frecvent întâlnite în construcţia pieselor din ICM sunt
plane, cilindrice, conice, etc.
- Abaterile de la forma geometrică se clasifică astfel (tab. X.7).
Tabelul X.7
Nr Abaterea Simbol
.
1. Abateri de la rectilinitate
2. Abateri de la planeitate
3. Abateri de la circularitate
4. Abateri de la cilindricitate
5. Abateri de la profil ∩
6. Abateri de la suprafaţa
profilată
125
Fig. X.27 Fig. X.28
În tabelul X.8 sunt date valorile standardizate (în microni) ale toleranţelor pe
tipuri de abateri de la forma geometrică.
126
Tabelul X.8
Tipuri de abateri
Suprafeţele ce determină configuraţia pieselor, au diferite poziţii relative (una faţă de
cealaltă), adică pot fi: paralele, perpendiculare, coaxiale, etc.
Asemănător preciziei dimensionale, precizia de formă şi precizia poziţiei
reciproce poate fi realizată în urma prelucrărilor mecanice cu anumite abateri;
acestea ca şi cele mai sus menţionate sunt standardizate conform ISO, funcţie de
scopul funcţional.
Astfel, abaterile de la poziţia reciprocă a suprafeţelor se pot clasifica conform
tabelului X.9 dat mai jos.
127
Tabelul X.9
Abaterea Simbol
a) Abateri de la paralelism
b) Abateri de la perpendicularitate
c) Abateri de la coaxialitate
d) Abateri de la înclinare
g) Abateri de la simetrie
h) Abateri de la intersecţie
128
Exemple de înscriere în desen sunt date în fig. X.32 – X.42.
Fig. X.33
129
Fig. X.36 Fig. X.37
130
Fig. X.42
131
Tabelul X.10
132
Tabelul X.10 (continuare)
133
1. ASAMBLĂRI SUDATE
Îmbinările sudate sunt executate prin operaţia tehnologică numită sudare,
care constă din asamblarea nedemontabilă a două piese din materiale de aceeaşi
compoziţie sau apropiată, ale căror suprafeţe, pe porţiunea pe care se sudează, au
fost aduse în stare plastică sau aproape lichidă, cu sau fără adaos de material de
compoziţie corespunzător.
Legătura făcută prin sudare se numeşte sudură. Sudarea executată
(continuă sau discontinuă) pe o linie se numeşte cusătură.
Materialul de adaos depus pe cusătură constituie cordonul de sudură.
Deoarece asamblările sudate asigură rezistenţa şi o substanţială economie
de metal, în construcţia de maşini şi în construcţii metalice, ele tind să înlocuiască
din ce în ce asamblările nituite.
Prin STAS 735/1-87, se stabilesc regulile de reprezentare şi de notare a
îmbinărilor sudate sau lipite cu aliaje pentru lipire, figurile XI.1 ÷ XI.3.
În desenul tehnic îmbinările sudate sau lipite pot fi reprezentate detaliat sau
simplificat; în acest context fiecare agent economic are cataloage proprii.
Reprezentarea şi notarea detaliată se foloseşte decât în cazurile în care
reprezentarea şi notarea simplificată nu determină complet forma şi dimensiunile
sudurii.
Reprezentare simplificată
Cusătura se reprezintă simplificat pe desene printr-o linie continuă groasă.
Sudura în puncte, în găuri rotunde şi alungite, se reprezintă prin axele găurilor sau
punctelor, iar îmbinarea în linie şi prin suprapunere, prin axa cusăturii, aşa cum este
exemplificată în figurile XI.4 ÷ XI.5.
134
Fig. XI.3 Fig. XI.4
Fig. XI.7
Reprezentare detaliată
135
În reprezentarea detaliată, în vedere, marginile cusăturii sau găurilor, în cazul
îmbinării în găuri, se trasează cu linie continuă groasă. Cusătura se evidenţiază prin
trasarea cu linie continuă subţire (cu mâna liberă) a liniilor curbe. În secţiune,
sudura se reprezintă înnegrit cu excepţia desenelor care evidenţiază descrierea
rosturilor.
Dacă pe desen sunt figurate găuri de trecere pentru organe de asamblare,
pentru a nu se confunda cu acestea, se admite ca reprezentarea în vedere a
îmbinărilor în puncte să se facă înnegrit.
Exemple de reprezentare detaliată sunt cuprinse în figurile XI.8, XI.9.
Notarea detaliată
Tabelul XI.1
136
137
138
Tabelul XI.1 (continuare)
139
Cusăturile nu se reprezintă în desenele de ansamblu care nu au ca scop
specificarea formei şi dimensiunile îmbinării. În acest desen, ansamblurile sudate
sau lipite se reprezintă evidenţiind elementele componente şi se poziţionează ca o
singură piesă.
Se recomandă ca evidenţierea elementelor componente să se facă prin
reprezentarea conturilor acestora cu linii vizibile (fig. XI.8, XI.9).
Fig. XI.8
140
Fig. XI.9
2. ASAMBLĂRI FILETATE
141
Asamblările filetate fac parte din grupa asamblărilor demontabile şi sunt des
utilizate în construcţia de maşini, construcţii metalice etc.
O asamblare filetată se realizează cu ajutorul a două piese: o piesă filetată
exterior numită şurub şi o piesă filetată interior numită piuliţă. Piesa intermediară,
numită şaibă, realizează o suprafaţă de sprijin mai mare între piesa asamblată şi
piuliţă, iar pentru evitarea autodeşurubării se folosesc (şaibe de siguranţă, şplinturi
etc.). În figura XI.10 sunt reprezentate elementele de îmbinare: şurubul 1, şaiba 2,
piuliţa 3 şi şplintul 4.
Fig. XI.10
Şurubul este o tijă filetată prevăzută într-o parte cu o porţiune îngroşată (de
obicei prismatică), numită cap. Porţiunea filetată a şurubului se termină printr-o
zonă de formă tronconică numită vârf, al cărui diametru terminal trebuie să fie mai
mic decât diametrul piuliţei, pentru a se putea face uşor înşurubarea (figura
XI.14).
Piuliţa este piesa care se înşurubează împreună cu şurubul în vederea
asamblării pieselor; forma exterioară a piuliţei trebuie astfel realizată încât să
permită strângerea cu ajutorul unei chei.
Şuruburile se clasifică după forma capului, după tipul filetului, după precizia de
execuţie etc.
Clasificarea şuruburilor este cuprinsă în STAS 1450/1-89.
După precizia de execuţie şuruburile cu cap hexagonal se clasifică în
următoarele grupe:
- şuruburi grosolane cu dimensiuni cuprinse în STAS 920-91 prevăzute cu
abateri mari de formă a suprafeţei, având prelucrat numai filetul;
142
- şuruburi precise cu dimensiuni cuprinse în STAS 4272-89, executate din
bare cu profil hexagonale şi prelucrate prin aşchiere.
În figura XI.11, este reprezentat şi cotat un şurub cu cap hexagonal, iar în
figura XI.12 sunt indicate dimensiunile respective, (STAS 4272-89).
Fig. XI.11
143
Fig. XI.12
144
În detaliile A şi B, desenate la scară mărită, este indicat modul corect de
trasare a colţurilor capului hexagonal atât pentru cazul reprezentării pe trei feţe
(detaliul A) cât şi pentru cazul reprezentării pe două feţe (detaliul B).
Cota care caracterizează orice cap hexagonal este deschiderea cheii notată
cu S, a cărei valoare este 1,7 d şi măsoară distanţa dintre feţele opuse ale prismei
hexagonale.
Această cotă măsoară distanţa dintre feţele opuse ale prismei hexagonale.
Figura XI.13 reprezintă un cap hexagonal, la care teşitura muchiilor feţei
superioare este mai pronunţată; construcţia capului hexagonal pentru acest caz
este arătată în figură.
Fig. XI.13
145
Fig. XI.14
146
Fig. XI.15 Fig. XI.16
Exemplu de notare a unei şaibe din seria fină, pentru şurubul cu cap hexagonal, (cu
deschidere de cheie normală), M10:
Şaibă A 10 STAS 5200-91
Un alt tip de şaibă este şaiba Grower, reprezentată în cele două variante R şi
respectiv N, arătate în figura XI.17.
În STAS 7666-82 sunt date dimensiunile pentru şaiba Grower.
Şplintul (cuiul spintecat) se execută din sârmă semirotundă din oţel şi se
foloseşte la asigurarea asamblării. Şplintul se reprezintă şi se cotează ca în figura
XI.18, dimensiunile respective fiind cuprinse în STAS 1991-89. Pe desenele de
ansamblu, cuiul spintecat nu se desenează, dar se prevede în tabelul de
componenţă.
Fig. XI.17
147
Fig. XI.18
Prezoanele sunt şuruburi fără cap formate din tije filetate la ambele capete.
Unul din capete este înşurubat într-una din piesele de asamblat, care este
prevăzută cu un alezaj filetat, iar la celălalt capăt se înşurubează o piuliţă.
Reprezentarea şi cotarea unui prezon se face ca în fig. XI.19, dimensiunile fiind
cuprinse în STAS 4551-80.
Fig. XI.19
Exemplu de notare a unui prezon pentru înşurubat din oţel de tip B, ca cele
din figura XI.19, cu filet metric normal dreapta, având diametrul d = 10 mm şi
lungimea l = 60 mm: Prezon B – M 10 x 60 STAS 4551-80
148
Reprezentarea şi cotarea ştifturilor filetate
Exemplu de notare a unui ştift filetat cu crestătură, cu vârf teşit, ca cele din
figura XI.20 cu filet M 10 şi lungimea de 25 mm.
Ştift filetat – M 10 x 25 STAS 4770-90
149
Fig. XI.22
Fig. XI.23
150
- tija filetată a şurubului trebuie să depăşească piuliţa (strânsă) cu
aproximativ 0,2 d;
- diametrul alezajului de trecere d1 este cu aproximativ 0,15 d mai mare
decât diametrul şurubului respectiv.
În STAS 3336-81 sunt reprezentate dimensiunile găurilor de trecere pentru
organe de asamblare filetate.
Fig. XI.24
151
Fig. XI.25
Fig. XI.26
152
Fig. XI.27
Fig. XI.28
153
c) Penele îngropate (STAS 1007-84) sunt de forma A cu capete rotunde (fig.
XI.29), de forma B, cu ambele capete drepte (fig. XI.30, a), de forma C, cu capăt
rotund şi unul drept (fig. XI.30, b) şi cu nas sau călcâi (fig. XI.31), conform STAS
1007-84.
Fig. XI.29
Fig. XI.30
Pentru uşurinţa montării, penele înclinate au muchiile teşite la 45o.
Exemplu de notare a unei pene înclinate de forma A cu lăţimea b = 25,
înălţimea h = 14 şi lungimea l = 100 mm.
154
Fig. XI.31
1. NORME DE REPREZENTARE
155
regulile generale de întocmire a desenului de ansamblu se vor urmări pe această
figură.
Fig. XII.1
156
Haşurarea se face cu aceeaşi echidistanţă; în cazul apariţiei în secţiune a mai
multor piese în contact şi în care haşurarea în acelaşi sens a două piese alăturate
nu poate fi evitată, se foloseşte haşurarea cu distanţe diferite.
Dacă două piese reprezentate în secţiune se asamblează cu o altă piesă
plină, aceasta va apărea în ansamblu în vedere, aşa cum se observă în figură (tija
poz. 2).
∗ Între două piese asamblate există un joc rezultat din dimensiuni diferite, se
trasează separat contururile celor două piese (tija poz. 2 cu bucşa poz.7).
∗ Pentru două piese ce se asamblează cu joc rezultat din abateri de la
aceleaşi dimensiuni nominale, linia de contact se reprezintă printr-o singură linie de
contur, comună celor două piese.
∗ Dacă este necesară reprezentarea mai clară a unor elemente acoperite
dintr-un ansamblu, de exemplu, proiecţia orizontală a unui robinet cu ventil, se
admite ca, în proiecţia respectivă, unele piese să fie considerate în mod
convenţional demontate şi îndepărtate.
În exemplul din figura XII.1 s-a făcut menţiunea respectivă pentru roata
considerată demontabilă şi îndepărtată.
- Elementele de fixare (şuruburi, piuliţe, şaibe) se reprezintă în desenul de
ansamblu numai în vedere. Excepţie fac şaibele (rondelele) cu alezaj prismatic,
care, în desenul de ansamblu, se reprezintă în secţiune.
- În cazul unor elemente ce se deplasează în timpul funcţionării este necesar
ca acestea să se reprezinte în două poziţii extreme şi anume: în poziţia iniţială
contur trasat cu linie tip A şi poziţia extremă cu linie aparentă tip K.
• Poziţionarea pieselor componente. Identificarea pieselor componente
ale unui ansamblu sau a subansamblurilor dintr-un ansamblu complex se face prin
notarea pe desen a acestora prin numere de poziţie, corespunzătoare numerelor din
tabelul de componenţă al desenului.
Poziţionarea elementelor dintr-un desen de ansamblu se face potrivit unor reguli
astfel:
- numerele de poziţie se înscriu pe desene conform STAS ISO 3098/1:1998, cu
înălţimea (h) mai mare decât cea a cotelor din desenul respectiv. Aceste numere se
înscriu de obicei în afara conturului proiecţiei şi au înălţimea H = (1,5 ÷ 2) h.
- liniile de indicaţie se trasează înclinat, în aşa fel încât să nu se confunde cu
liniile de contur, axe de simetrie, etc. Nu se admite trasarea liniilor de indicaţie
sistematic, paralele sau concurente. Se admite că liniile de intersecţie să fie frânte o
singură dată, dacă acest lucru contribuie la claritatea desenului.
- pentru a se uşura identificarea pieselor sau subansamblurilor, se recomandă
ca poziţionarea acestora să se facă în poziţia în care apar mai clar.
- piesele componente ale unui ansamblu se poziţionează pe desen într-
o anumită ordine. Astfel, numerele de poziţie se aşează pe desenul de
ansamblu, cu respectarea celor trei posibilităţi:
în ordinea aproximativă a montării;
în ordinea succesiunii pieselor poziţionate şi anume, în ordine
crescândă;
în ordinea înscrierii pieselor în tabelul de componenţă al desenului de
ansamblu.
- numerele de poziţie se aşează în şiruri paralele cu laturile formatului
desenului de ansamblu.
157
2. COTAREA DESENULUI DE ANSAMBLU
3. TABELUL DE COMPONENŢĂ
180
Fig. XII.2
158
acestea pot fi continuate deasupra reprezentării sau textului scris, fără a se repeta
titlurile respective (fig. XII.3, b).
Tabelul de componenţă se completează astfel:
∗ în spaţiul 1, se înscrie numărul de poziţie al piesei sau subansamblului, în
ordine numerică crescândă de jos în sus. Numărul înscris în spaţiul 1 trebuie să
corespundă numărului de poziţie al piesei în desenul de subansamblu.
∗ în spaţiul 2, se înscrie denumirea pieselor şi subansamblelor componente.
Se recomandă ca denumirea să fie cât mai scurtă, subliniindu-se caracteristica
constructivă a obiectului respectiv.
Dacă obiectul poziţionat este standardizat sau normalizat se vor înscrie
denumirea şi caracteristicile dimensionale ale acestuia în conformitate cu notarea
prescrisă, prin standard. Se va scrie, de exemplu: piuliţa M 10 sau şurubul
hexagonal M 10 x 60.
Fig. XII.3
159
APLICAŢII
160
161
162
Tabelul
X.3
163
Tabelul
X.3
164