2 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

Capitolul 1
Noţiuni generale

Sistemul electroenergetic – ansamblul instalaţiilor destinate producerii, Fig. 1.1. Schema structurală a unei staţii electrice de conexiuni
transportului şi distribuţiei energiei electrice, având drept scop alimentarea
consumatorilor. În componenţa SEE întră: Staţia electrică de transformare este o staţie electrică care realizează
• centrale electrice; transformarea tensiunii energiei electrice primite de la o valoare la altă valoare, cu
• reţelele electrice; ajutorul transformatoarelor sau autotransformatoarelor de forţă. Staţie electrică de
⇒ linii electrice; transformare conţine câte o instalaţie electrică de conexiuni la fiecare nivel de
⇒ staţii electrice; tensiune, legătura dintre ele fiind realizată de către transformatoarele
• consumatori. (autotransformatoarele) staţiei. Schema structurală a unei staţii electrice de
Centrale electrice – ansamblul instalaţiilor amplasate pe un teritoriu comun, transformare este prezentată.
destinate producerii energiei electrice dintr-o sursă primară. În componenţa centralelor
electrice întră:
• instalaţiile primare; echipamentele care realizează conversia energiei conţinută
în sursa primară în energie mecanică la arborele generatorului electric;
• generatorul electric; echipamentul care realizează conversia energia mecanică
în energie electrică;
• instalaţiile electrice de servicii proprii; ansamblul instalaţiilor din centrală care
asigură alimentarea cu energie electrică a mecanismelor care asigură nemijlocit
realizarea proceselor din instalaţiile primare ale centralei şi funcţionarea
generatorului sincron.
Staţiile electrice – ansamblul instalaţiilor amplasate pe un teritoriu comun, în
care se realizează cel puţin una din următoarele funcţiuni:
• evacuarea puterii electrice produsă în centrală (staţii de centrală)
• conexiunea unor linii electrice în vederea unui tranzit de putere (staţii de Fig. 1.2. Schema structurală a unei staţii electrice de transformare
transfer);
• distribuţia energiei electrice la consumatori (staţii de distribuţie). Există situaţii în care staţia electrică de transformare conţine instalaţie
Staţia electrică de conexiuni este o staţie electrică care primeşte şi distribuie electrică de conexiuni numai la un singur nivel de tensiune. Astfel de cazuri se
energia electrică la aceeaşi tensiune. Staţia electrică de conexiuni conţine o singură întâlnesc când bornele unui transformator de forţă se leagă direct fie cu echipament
instalaţie de conexiuni, instalaţii anexe şi construcţii şi nu conţine transformatoare de producere a energiei electrice (generator), fie cu echipament de evacuare a
(autotransformatoare). Schema structurală a unei staţii electrice de conexiuni este energiei electrice (linia electrică) în aşa-zisele scheme bloc. În Fig. 1.3. sunt
prezentată în figura 1.1. prezentate structuri de staţii electrice de transformare având schemă bloc generator-
transformator (Fig. 1.3.a), respectiv schemă bloc transformator-linie (Fig. 1.3.b).
 3 4 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

• Circuite prin care se măsoară parametrii electrici (curent şi tensiune) din

circuitele primare, care au ca surse secundarele transformatoarele de măsură. iar
ca receptori elementele de măsurat, care servesc la măsurarea curentului şi/sau
tensiunii din circuitele primare. Transformatoarele de curent servesc la
alimentarea circuitelor prin care se măsoară curentul electric, care se numesc
circuite de intensitate, iar transformatoarele de tensiune servesc la alimentarea
circuitelor prin care se măsoară tensiunea şi frecvenţa, care se numesc circuite de
tensiune.
• Circuite prin care se acţionează asupra unor elemente de execuţie (motoare
electrice, hupă, sonerie, casete de semnalizare, lămpi de semnalizare etc.) în
scopul conectării sau deconectării aparatelor de comutaţie primară (întreruptoare,
Fig. 1.3. Structuri de scheme bloc pentru staţii de transformare: separatoare), al efectuării unor reglaje, al informării personalului de exploatare
a) schemă bloc generator-transformator asupra stării echipamentelor şi respectiv prin care se acţionează în mod voit sau
b) schemă bloc transformator-linie automat asupra unor elemente intermediare (relee intermediare, relee de timp
etc.) care transmit comenzile spre elementele de execuţie. Aceste circuite se
În cadrul staţiilor electrice se întâlnesc trei categorii de instalaţii electrice: numesc circuite de curent operativ şi în general sunt circuite de curent continuu,
1) Instalaţii ale circuitelor primare - ansamblul echipamentelor, legate când se numesc circuite de curent continuu. Sursele de alimentare, numite surse
funcţional între ele prin care se asigură nemijlocit transferul energiei electrice de la de curent operativ, sunt constituite din redresoare care funcţionează în regim
surse spre consumatori, precum şi transformarea parametrilor (tensiune şi curent) tampon cu o baterie de acumulatori.
acesteia. 3) Instalaţii de servicii proprii - ansamblul echipamentelor legate funcţional
Echipamentele din cadrul acestor instalaţii se numesc echipamente primare, iar între ele, prin care se realizează alimentarea cu energie electrică a circuitelor secundare
din cadrul acestora fac parte: (auto)transformatoarele, transformatoarele de măsură (de de curent operativ, dispozitivelor de acţionare, automatizare şi reglaj a echipamentelor
curent şi de tensiune), întrerupătoarele, separatoarele, descărcătoarele şi bobinele de circuitelor primare, precum şi a instalaţiilor anexe din staţiile electrice (instalaţii pentru
reactanţă. producerea aerului comprimat, instalaţii de redresare, de încălzire, de ventilaţie, de
Fiecare dintre aceste echipamente are o structură constructivă corespunzătoare şi iluminat etc.), pentru a le asigura funcţionarea.
un rol bine determinat în cadrul instalaţiilor primare. Astfel, (auto)transformatoarele
realizează transformarea parametrilor (tensiune şi curent) ai energiei electrice, frecvenţa
rămânând neschimbată, iar celelalte echipamente sunt reunite într-o structură, numită
instalaţie de conexiuni (staţie de conexiuni), care asigură tranzitul energiei electrice la
acelaşi nivel de tensiune.
Orice staţie electrică conţine una sau mai multe instalaţii de conexiuni. Dacă
staţia conţine două sau mai multe instalaţii de conexiuni, va conţine şi
(auto)transformatoare. Staţia electrică la care instalaţia de conexiuni cu tensiunea
superioară de 750, 400 sau 220 kV este un nod de reţea cu minimum trei circuite de l
inii, reprezintă o staţie electrică de importanţă deosebită.
2) Instalaţii ale circuitelor secundare - ansamblul echipamentelor legate
funcţional între ele prin care se realizează comanda echipamentelor din cadrul
instalaţiilor circuitelor primare şi control funcţionării acestor instalaţii.
Din punct de vedere al componenţei, instalaţiile de circuite secundare reprezintă
un ansamblu de circuite electrice; sistem de medii prin care se închide curentul electric,
format din sursă, unul sau mai mulţi consumatori (receptori) legaţi în serie, paralel, sau
serie-paralel şi elementele de legătură.
Circuitele electrice din cadrul instalaţiilor de circuite secundare sunt de două
tipuri, şi anume:
 5 6
Capitolul 2
SCHEMELE INSTALAŢIILOR ELECTRICE DE
CONEXIUNI
Schema instalaţiilor de conexiuni - reprezentarea prin semne convenţionale a
echipamentelor instalaţiilor de conexiuni şi a legăturilor electrice dintre acestea ( se
utilizează reprezentare monofilară).
2.1. Cerinţele impuse schemelor instalaţiilor electrice de
conexiuni
Cerinţele de exploatare ale sistemului electroenergetic sunt influenţate în mare
măsură de schemele circuitelor primare ale staţiilor electrice. Volumul de aparataj si
concepţia de legături dintre circuitele fiecărei centrale si staţii în parte trebuie ambele
corelate cu condiţiile concrete de exploatare din punctul respectiv al sistemului
electroenergetic. Dintre factorii care au o influenta hotărâtoare în alegerea schemelor
circuitelor primare ale staţiilor electrice pot fi citaţi:
- siguranţa în funcţionare;
- elasticitate în funcţionare;
- economicitatea schemei.
Siguranţa în funcţionare a schemei circuitelor primare, respectiv a instalaţiilor
aferente caracterizează proprietatea acestora de a asigura continuitatea în alimentare a
consumatorilor la parametrii impuşi de condiţiile de exploatare date.
Siguranţa în funcţionare poate fi mărită printr-o serie de măsuri tehnice ca:
• utilizarea de aparataj perfecţionat, care asigură eliminarea cât mai rapidă a
deranjamentelor;
• divizarea instalaţiilor în mai multe sectoare, care permite, ca la avarierea unui
sector, celelalte sectoare rămase în funcţiune să asigure alimentarea
consumatorilor;
• prevederea unor elemente de rezervă, astfel ca la avarierea unor elemente de
serviciu, sarcinile acestora privind alimentarea consumatorilor va fi preluată de
cele care le rezervează.
Aplicarea acestor măsuri de mărire a siguranţei în funcţionare conduce, în
general la realizarea unor scheme complexe. Totuşi, trebuie avut în vedere că nu
întotdeauna o schemă mai complexa (mai “bogata” în aparataj) este mai sigură,
deoarece fiecare aparat nou introdus în schemă poate constitui, el însuşi, o sursă de
avarie şi deci o mărire exagerată a numărului de aparate poate avea chiar consecinţe
negative asupra siguranţei în funcţionare.
PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
Elasticitatea în funcţionare este termenul folosit pentru a caracteriza
posibilitatea unei scheme sub următoarele doua aspecte:
• capacitatea schemei de a se adapta uşor, fără întreruperea alimentarii
consumatorilor (chiar pentru scurtă durată), la un număr mare de regimuri de
funcţionare, trecerea de la un regim la altul putându-se face printr-un număr
redus de manevre, iar repararea diferitelor elemente ale instalaţiei să poată
avea loc fără ca funcţionarea în ansamblu a schemei să fie perturbată;
• posibilitatea ca instalaţia corespunzătoare să poată fi extinsă, cu timpul, prin
racordarea de noi circuite.
Primul aspect, care de fapt reprezintă esenţa noţiunii de elasticitate în
funcţionare, se materializează, în general, prin aplicarea separatoarelor, deoarece
acestea permit izolarea unor porţiuni ale instalaţiei, când restul instalaţiei se află sub
tensiune. Este de remarcat că această modalitate de mărire a elasticităţii unei scheme
conduce, în general, la mărirea siguranţei în funcţionare a acesteia, deoarece mărirea
numărului de regimuri de funcţionare posibile ale schemei duce la asigurarea
alimentării consumatorilor în diverse situaţii de avarie.
Economicitatea schemei, impune ca schema sa se realizeze cu cheltuieli anuale
minime, cu respectarea siguranţei în funcţionare si a elasticităţii.
Economicitatea unei scheme trebuie apreciată având în vedere funcţionarea
sistemului în ansamblu, pentru a vedea care sunt căile pentru obţinerea unei soluţii
optime. Soluţia optima se consideră varianta de schemă care în cazul concret considerat
conduce la un minim al efortului de investiţii cumulat cu daunele datorate întreruperilor
în alimentarea consumatorilor.
2.2. Elementele componente ale instalaţiilor de conexiuni
Prin element al unei instalaţii de conexiuni se înţelege un aparat, dispozitiv sau
conductor care este parte constitutivă a acesteia, ca de exemplu: întreruptor, separator,
conductor de deviaţie la un aparat, conductor al barelor colectoare, izolator,
transformator de măsură, descărcător, siguranţă fuzibilă, bobină de reactanţă etc.
Elementele cele mai importante sunt: aparatele de comutaţie primară (întreruptoarele si
separatoarele), transformatoarele de măsură (de curent si de tensiune), descărcătoarele
şi bobinele de reactanţă.
2.2.1. Aparate de comutaţie primară
Aparatele de comutaţie primară servesc la punerea în funcţiune, respectiv
scoaterea din funcţiune a circuitelor primare. În această categorie intră: întreruptoarele
şi separatoarele.
2.2.1.1. Întreruptoare de înaltă tensiune
Întreruptorul este cel mai important aparat din cadrul instalaţiei de conexiuni,
atât din punct de vedere constructiv cât şi funcţional. Sarcina principala a lui este de
restabilire şi de întrerupere (rupere) a curentului de sarcină a circuitului unde este
 7 8 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

montat, la intervenţia voita a operatorului si să întrerupă (rupă) cat mai rapid, în mod 1.3.2.1. Transformatoare de curent
automat, curenţi anormali, cum sunt cei de suprasarcina sau de scurtcircuit, în urma
Transformatorul de curent este transformatorul de măsură la care curentul
acţiunii protecţiei.
secundar, în condiţii normale de funcţionare este practic proporţional cu curentul primar
Funcţia cea mai importantă a unui întreruptor de înaltă tensiune, deşi nu cea mai
şi defazat faţă de acesta cu un unghi apropiat de zero, la o legare corectă a conexiunilor.
frecventă, este deschiderea automată a circuitelor electrice în momentul apariţiei
El este destinat:
scurtcircuitelor. Importanţa acestei funcţiuni constă în faptul că, în acest mod, se asigură
• reducerii curentului din circuitele primare, de la valori mari la valori mai mici
întreruperea porţiunii de reţea defectă într-un timp cât mai scurt, prevenindu-se
corespunzătoare aparatelor din circuitele secundare;
avarierea şi distrugerea echipamentului electric datorită curenţilor de scurtcircuit. Şi
• izolării aparatelor circuitelor secundare de înalta tensiune din circuitele
întrucât această funcţiune solicită cel mai mult întreruptorul, constructiv, el se
primare, periculoasă pentru personalul de deservire.
realizează şi se dimensionează astfel ca să o poată îndeplinii cat mai bine şi cat mai
In acelaşi timp, transformatoarele de curent permit standardizarea bobinelor de
rapid. De asemenea, pentru comanda voită, directă sau de la distanţă, în cazul regimului
curent ale aparatelor de măsurat şi a releelor primare de protecţie, pentru valori
normal de funcţionare şi automată, în cazul regimului de avarie, întreruptoarele sunt
comode la fabricarea lor; 5 A, respectiv 1 A.
înzestrate cu dispozitive speciale de acţionare şi comandă.
Transformatoarele de curent se montează lângă întreruptoare, fiind necesare
Întreruptoarele se montează pe toate circuitele primare prin care se vehiculează
pentru alimentarea aparatelor de protecţie corespunzătoare acestora, respectiv pe toate
energia electrică în drumul ei de la surse la consumatori, astfel încât să poată fi oricând
circuitele unde este nevoie de măsurarea curentului.
revizuite sau reparate fără să afecteze funcţionarea altor circuite în afară de cele pe care
sunt montate. 2.2.2.2. Transformatoare de tensiune
2.2.1.2. Separatoare de înaltă tensiune Transformatorul de tensiune este transformatorul de măsură la care tensiunea
secundară, în condiţii normale de funcţionare, este practic proporţională cu tensiunea
Separatoarele intră în categoria aparatelor electrice de comutaţie şi pot fi
primară şi defazată în raport cu aceasta cu un unghi apropiat de zero, la o legare corectă
definite ca fiind aparate de conectare care asigură, pentru motive de securitate, în
a conexiunilor. El este destinat:
poziţia deschis, o distanţă de izolare vizibilă în cadrul circuitelor electrice primare din
• reducerii tensiunii din circuitele primare, de la valori mari la valori mai mici
care fac parte. Ele au şi rol operativ, în sensul că se utilizează la stabilirea configuraţiei
corespunzătoare aparatelor din circuitele secundare;
schemei instalaţiei de conexiuni. Nefiind echipate cu cameră de stingere pot fi
• izolării aparatelor circuitelor secundare de înalta tensiune din circuitele
acţionate sub tensiune dar in lipsa sarcinii, pentru a nu se produce arc electric la bornele
primare, periculoasă pentru personalul de deservire.
lor, care ar putea duce la apariţia unui scurtcircuit cu urmări grave pentru instalaţia de
In acelaşi timp, transformatoarele de tensiune permit standardizarea bobinelor
conexiuni din care fac parte. Se montează oriunde este nevoie de separarea vizibilă a
de tensiune ale aparatelor de măsurat şi a releelor primare de protecţie, pentru valori
unor elemente ale instalaţiei electrice de conexiuni scoase de sub tensiune, de zone ale
acesteia aflate sub tensiune, în vederea efectuării unor lucrări de întreţinere sau comode la fabricarea lor; 100 V între faze, respectiv 100/ 3 pe fază.
reparaţii. Funcţie de locul unde se montează poarta denumiri diferite, deşi din punct de Transformatoarele de tensiune se montează sub formă de celule de măsură sau
vedere constructiv sunt identice. grupuri de măsură in toate în toate zonele unei instalaţii de conexiuni care pot
funcţiona independent.
2.2.2. Transformatoare de măsură
2.2.3. Descărcătoare
Pentru o exploatare economică şi sigură a sistemului electroenergetic sunt
necesare aparate de măsurat, cu care se măsoară mărimile electrice: curentul, Descărcătoarele sunt aparate de protecţie destinate să protejeze echipamentele
tensiunea, puterea, energia, frecvenţa etc., aparate de protecţie, care asigura o electrice împotriva supratensiunilor atmosferice si de comutaţie. Se montează în
funcţionare corectă într-un regim anormal sau de avarie din instalaţie, precum si aceleaşi locuri unde se montează şi transformatoarele de tensiune. Totuşi, având în
aparate de reglare automată, care realizează reglarea tensiunii, frecventei, comanda vedere nivelul mai scăzut al izolaţiei înfăşurărilor transformatoarelor de forţă, în
punerii în funcţiune etc. Adaptarea sistemelor de măsurat, protecţie şi reglare automată special, la stabilirea locului de montarea a descărcătoarelor se pune un accent deosebit
la gama extrem de largă a valorilor curenţilor şi tensiunilor din cadrul circuitelor pe realizarea protecţiei împotriva pătrunderii undelor de supratensiune la bornele
primare, se realizează cu ajutorul transformatoarelor de măsură: transformatoare de acestora. Deci, în general, se întâlnesc plasate şi la bornele transformatoarelor de forţă.
curent si transformatoare de tensiune.
 9 10 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

2.2.4. Bobine de reactanţă Din (1.4) rezultă că pierderile de putere procentuale ale bobinei, numeric sunt
egale cu rezistenta procentuală a acesteia.
Bobinele de reactanţă sunt destinate să limiteze valoarea curenţilor de Rezistenţa procentuală a bobinelor de reactanţă uzuale este de 0,2 ... 0,3 % şi nu
scurtcircuit în circuitele primare şi să asigure menţinerea tensiunii remanente la valori trebuie să depăşească 0,5 % din impedanţa nominală a acestora.
admisibile, pentru a permite funcţionarea echipamentelor din zonele neavariate şi pe
perioada unor avarii. Se montează pe liniile electrice, când se numesc bobine de 2.2.4.2. Bobine de reactanţă duble
reactanţă de linie (BRL) sau între secţiile de bare, când se numesc bobine de reactanţă Bobina de reactanţă dublă, sau jumelată cum i se mai spune, este o bobină fără
de bare (BRB). miez de fier, cu o priză la mijlocul înfăşurării. Circuitul de alimentare se conectează la
Din punct de vedere constructiv, de regula sunt bobine fără miez de fier, pentru a priza de la mijlocul înfăşurării, iar circuitele alimentate, la capetele bobinei.
se obţine o reactanţă cat mai constantă. Introducerea miezului de fier permite In regim normal de funcţionare la o încărcare echilibrată (curenţi egali şi în fază
micşorarea gabaritului bobinei, dar prezintă dezavantajul că în caz de scurtcircuit, când pe cele doua circuite alimentate), fluxul magnetic principal al bobinei este nul (apar
reactanţă bobinei ar trebui să aibă cea mai mare valoare, intervine fenomenul de doar fluxurile de dispersie ale celor doua părţi ale bobinei de reactanţă). Astfel, în acest
saturare a miezului. regim de funcţionare căderile de tensiune pe bobină de reactanţă sunt foarte mici
Bobinele de reactanţă se construiesc în două variante: bobine de reactanţă (corespund doar fluxurilor de dispersie).
simple si bobine de reactanţă duble (cu priza mediana) sau jumelate cum li se mai În cazul unui scurtcircuit într-un circuit legat la una din ramurile bobinei,
spune. Cele mai des întâlnite în cadrul instalaţiilor de conexiuni sunt cele simple. jumătatea corespunzătoare a acesteia este străbătută de curentul de scurtcircuit, care
2.2.4.1. Bobine de reactanţă simple este mult mai mare decât curentul de sarcina de pe ramura neavariată. Astfel, se creează
un flux magnetic principal mare şi corespunzător bobină prezintă o reactanţă mare,
Bobinele de reactanţă simple se caracterizează prin: tensiunea nominala Un , îndeplinind astfel rolul de limitare a curentului de scurtcircuit. Numai dacă s-ar produce
curentul nominal In , reactanţă procentuala X % si pierderile de putere procentuale p % . scurtcircuit simultan pe ambele circuite alimentate (lucru puţin probabil dacă cele două
Reactanţa procentuală a bobinei de reactanţă se defineşte ca: circuite alimentate sunt independente), fluxul bobinei s-ar limita la fluxurile de
dispersie, iar bobină nu-si poate îndeplinii rolul de limitare a curentului de scurtcircuit.
X Din cele relatate, rezultă că la cele două capete ale bobinei, obligatoriu, trebuie să fie
X% = ⋅ 100 (1.1)
Zn racordate grupuri de circuite independente.
unde X e reactanţă bobinei, iar Z n impedanţa nominală definită ca:
Un 2.3. Clasificarea instalaţiilor de conexiuni
Zn = (1.2)
3In Din punct de vedere constructiv, instalaţia de conexiuni este constituită dintr-un
Din relaţiile (1.1) şi (1.2) rezultă: ansamblu de elemente şi echipamente (întreruptoare, separatoare, transformatoare de
măsură, descărcătoare etc.) legate funcţional între ele, amplasate pe un teritoriu comun,
3In X ΔUn având drept scop primirea şi distribuirea energiei electrice la acelaşi nivel de tensiune.
X% = ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δu %
n (1.3)
Un Un Din punct de vedere electric, instalaţia de conexiuni reprezintă un nod electric
(NE) unde se întâlnesc acele părţi constitutive ale reţelelor electrice care “aduc” energia
adică, numeric, reactanţă procentuală este egală cu căderea de tensiune
electrică de la surse şi care “dau” energia electrică spre consumatori. Nodul propriu-zis
procentuală pe bobină, la curentul nominal.
poate fi realizat sub formă de:
Reactanţele procentuale pentru bobinele uzuale sunt de 3 ... 12 % (3…6 %
¾ Sisteme de bare colectoare (bară colectoare), când instalaţia de conexiuni se
pentru BRL şi 8…12 % pentru BRB).
numeşte instalaţie de conexiuni cu bare colectoare.
Pierderile de putere procentuale se definesc ca:
¾ Ansamblu de întreruptoare şi separatoare în diferite conexiuni, când instalaţia de
In2 ⋅ R R conexiuni se numeşte instalaţie de conexiuni fără bare colectoare.
p% = ⋅ 100 = ⋅ 100 = R % (1.4) Din punctul de vedere al schemelor de conexiuni există două categorii de
Un Zn
⋅ In instalaţii de conexiuni cu bare colectoare, şi anume:
3
¾ instalaţii de conexiuni cu unul sau mai multe sisteme de bare colectoare şi un
unde cu R s-a notat rezistenţa bobinei pe o fază. întreruptor pe circuit;
 11
¾ instalaţii de conexiuni cu două sisteme de bare colectoarea în care unui
subansamblu de N circuite le revin N+1 întreruptoare.
2.4. Schemele instalaţiilor de conexiuni cu unul sau mai
multe sisteme de bare corectoare şi un întreruptor
pe circuit
Instalaţiile de conexiuni cu unul sau mai multe sisteme de bare colectoare şi un
întreruptor pe circuit se caracterizează prin aceea că nodul electric este realizat sub
formă de sistem de bare colectoare, căruia i se spune pe scurt bară colectoare.
Bara colectoare, constructiv este un nod extins în spaţiu, pentru a se crea
condiţiile necesare racordării mai multor circuite primare şi poate fi realizată atât cu
conductoare de tipul barelor rigide, cât şi cu conductoare flexibile de tipul celor funie
care se folosesc la liniile electrice aeriene. Barele rigide se întâlnesc, de obicei, în cadrul
instalaţiilor de conexiuni de medie tensiune, iar cele flexibile în cadrul instalaţiilor de
conexiuni de înaltă tensiune.
În cadrul acestor instalaţii, circuitele primare se racordează la sistemul de bare
colectoare prin intermediul celulelor. Celula este o parte componentă a unei instalaţii de
conexiuni cu bare colectoare, care conţine echipamentul aparţinând unui singur circuit
(celule de circuit), unui dispozitiv de legătură între diverse părţi ale instalaţiei de
conexiuni (celule tipice schemei), unui dispozitiv de măsură sau protecţie (celule
auxiliare) şi care constituie din punct de vedere constructiv şi al spaţiului pe care îl
ocupă o unitate distinctă.
2.4.1. Tipuri de celule
Din punctul de vedere al modului în care se racordează la barele colectoare,
celulele se împart în două grupe:
¾ Celule serie, care sunt parcurse de energia electrică în drumul ei de la surse spre
consumatori, iar circuitele pe care le deservesc constituie laturi ale reţelei
electrice a sistemului electroenergetic. Aceste celule sunt prevăzute cu întreruptor,
care are rolul de a închide respectiv întrerupe curentul pe latura respectivă.
¾ Celule derivaţie, care nu sunt parcurse de energia electrică în drumul ei de la
surse spre consumatori, fiind racordate între fază şi pământ. Aceste celule nu au
prevăzut întreruptor.
Din categoria celulelor serie fac parte celulele de circuit şi celulele tipice
schemei, iar din categoria celulelor derivaţie, celulele auxiliare.
Celulele de circuit deservesc circuitele primare prin care se “aduce” energia de
la surse, respectiv se ”dă“ energie spre consumatori şi poartă numele circuitului pe care
îl deservesc. Astfel, se întâlnesc:
• celule de generator (CG), prin care se racordează generatoarele la barele
colectoare;
12 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
• celule de linie (CL), prin care se racordează liniile electrice la barele
colectoare;
• celule de (auto)transformator (CAT sau CT), prin care se racordează
(auto)transformatoarele la barele colectoare;
Celulele tipice schemei nu au rol de a deservi un circuit anume ci de a stabilii
legătura electrică între diferitele bare colectoare ale aceleiaşi instalaţii de conexiuni.
Trebuie avut în vedere că există instalaţii de conexiuni la care nodul electric (sistemul
de bare colectoare) constructiv este divizat în mai multe secţiuni (sisteme şi/sau secţii
de bare) care pot lucra fie cuplate fie necuplate între ele. Aceste celule sunt aşa zisele
celule de cuplă şi funcţie de rolul pe care îl au, pot fi :
• celule de cuplă longitudinală (CCL);
• celule de cuplă transversală (CCT);
• celule de cuplă de transfer sau ocolire (CCTr),
respectiv combinaţii ale acestora numite cuple combinate.
Celulele auxiliare au rolul de a permite racordarea transformatoarelor de
tensiune şi a descărcătoarelor la barele colectoare şi poartă numele elementului pe care
îl deservesc, astfel:
• celulă de măsură (CM), prin care se racordează transformatoarele de tensiune
la barele colectoare;
• celulă de descărcător (CD), prin care se racordează descărcătoarele la barele
colectoare.
2.4.2. Echiparea celulelor
Echiparea celulelor serie este diferită de cea a celulelor derivaţie. Celulele serie,
după cum s-a precizat mai sus, conţin întreruptor, pe când cele derivaţie nu. Totuşi,
orice celulă se racordează la barele colectoare prin intermediul separatoarelor de bare.
Separatoarele de bare au rolul de a separa vizibil echipamentul din celulă faţă de
barele colectoare, în scopul unor intervenţii directe la acest echipament. În acest fel
barele colectoare pot rămâne sub tensiune în cazul intervenţiei la echipamentul unei
celule. Lipsa separatoarelor de bare ar impune, de fiecare dată când este necesar accesul
la echipamentul dintr-o celulă, să fie scoasă de sub tensiune întreaga instalaţie de
conexiuni. Se precizează că o celulă conţine atâtea separatoare de bare, la câte bare se
poate racorda, dar deodată este închis numai un separator de bare. Deci, separatoarele
de bare au şi rol de comutaţie, în sensul că, atunci când instalaţia de conexiuni este cu
mai multe sisteme de bare colectoare, permit racordarea celulelor la oricare din aceste
bare, respectiv trecere circuitelor de pe o bară pe alta.
În celulele serie este necesar întreruptorul pentru punerea, respectiv scoaterea
din funcţiune a circuitelor, prin care, în general, circulă curenţi mult mai mari decât cei
pe care i-ar putea suporta separatoarele, la comutaţie. Fiind un echipament complex,
întreruptorul se montează încadrat de separatoare (de o parte separatoarele de bare, iar
de cealaltă parte separatorul de circuit - de linie sau transformator - pentru celulele de
circuit, respectiv încadrat de separatoarele de bare în cazul celulelor de cuplă), pentru a
fi oricând revizuit sau reparat fără a afecta funcţionarea întregii instalaţii de conexiuni
căreia îi aparţine şi totodată, în siguranţă - separat vizibil de restul instalaţiei aflată sub
 13
tensiune. Separatoarele de circuit pot lipsi dacă nu există pericolul ajungerii sub
tensiune a întreruptorului dinspre circuitul pe care îl deserveşte. De asemenea, pentru
alimentarea protecţiei prin relee, care comandă declanşarea întreruptorului la creşterea
curentului peste o anumită valoare prescrisă, lângă întreruptor se montează şi
transformatoare de curent.
Se precizează că la conectarea unei celule serie, prima dată se închid
separatoarele şi în final întreruptorul, iar la scoaterea din funcţiune primul care se
deschide este întreruptorul şi pe urmă separatoarele. Când întreruptorul este deschis
trebuie ca toate elementele celulei, în afară de separatoarele de bară, să fie scoase de
sub tensiune.
Cu toate precizările de mai sus referitoare la modul de echipare a celulelor,
fiecare dintre acestea au specificul lor funcţie de tip şi rol.
Echiparea celulelor de linie. În fig. 2.1 sunt prezentate variantele cele mai
uzuale de echipare a celulelor de linie din cadrul instalaţilor de conexiuni cu bare
colectoare şi un întreruptor pe circuit. Semnificaţia notaţiilor este următoarea: I -
întreruptor, TC - transformator de curent, SB - separator de bare, SL - separator de linie,
CLP - cuţite de legare (punere) la pământ.
Varianta cea mai uzuală de echipare a unei celule de linie este prezentată în fig.
2.1b, iar rolul întreruptorului I, transformatorului de curent TC şi a separatorului de
bare SB este cunoscut din cele prezentate mai sus.
Fig. 2.1. Variante de echipare pentru celulele de linie
Separatorul de linie SL are rolul de a separa vizibil linia de întreruptorul I, în
scopul de a permite accesul personalului la acesta din urmă, în siguranţă. El se
14 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
montează întotdeauna când linia poate să ajungă sub tensiune nu numai prin alimentare
de la sistemul de bare colectoare (alimentare de la celălalt capăt sau prin lovitură de
trăsnet). Când această posibilitate este exclusă, separatorul de linie SL va putea lipsi, iar
celula de linie va fi echipată conform schemei din fig. 2.1a.
Cuţitele de legare la pământ CLP sunt prevăzute în scopul legării la pământ a
liniei, pentru protecţia personalului în cazul intervenţiei la aceasta. La liniile în cablu,
cuţitele de legare la pământ sunt folosite şi pentru descărcarea sarcinii electrostatice
(capacitive) remanente a cablului, după deconectarea de la sursa de tensiune. În cele
mai multe cazuri, cuţitele de punere la pământ, când există separator de linie, sunt
înglobate în acesta, dar se acţionează cu dispozitiv independent de cel al cuţitelor
principale ale separatorului.
Legarea la pământ este o metodă de bază pentru protecţia personalului pe durata
cât efectuează lucrări la o instalaţie electroenergetică scoasă de sub tensiune. În acest
scop la toate extremităţile zonei de lucru trebuie legate la pământ toate fazele instalaţiei.
În staţii, pentru legarea la pământ, se folosesc scurtcircuitoare mobile sau cuţitele de
legare la pământ ale separatoarelor. Scurtcircuitoarele mobile sunt realizate din
conductoare flexibile şi totodată, suficient de groase pentru a nu se topi înaintea
deconectării curenţilor de scurtcircuit datoraţi unei puneri sub tensiune, accidental, a
zonei de lucru. Montarea şi demontarea scurtcircuitoarelor devine cu atât mai dificilă cu
cât tensiunea nominală şi deci gabaritele instalaţiei de conexiuni sunt mai mari. Pentru
uşurarea şi scurtarea unor astfel de lucrări, în instalaţiile de tensiune foarte înaltă,
cuţitele de legare la pământ se folosesc nu numai pentru linii ci şi pentru întreruptoare,
bare colectoare şi alte echipamente. În acest scop, începând de la tensiunea de 110 kV
fabricile constructoare furnizează separatoare prevăzute cu cuţite de legare la pământ
fie pe una, fie pe ambele părţi. Cu două astfel de separatoare în fig. 2.1c se reprezintă o
celulă de linie, unde, după cum se observă, SB este prevăzut cu CLP pe o parte, iar SL
pe ambele părţi şi pot fi legate la pământ atât linia cât şi toate bornele întreruptorului.
Echiparea celulelor de transformator. Transformatoarele de forţă cu două
înfăşurări, la ambele nivele de tensiune, se racordează la barele colectoare prin câte o
celulă care conţine separatoarele de bare SB, întreruptorul I şi transformatorul de curent
TC (fig. 1.2), iar pentru transformatorul cu trei înfăşurări, celulele conţin şi separatorul
de transformator ST (fig. 2.3)
 15
Fig. 2.2. Echiparea unei celule de Fig. 2.3. Echiparea unei celule de
transformator cu două înfăşurări transformator cu trei înfăşurări
Separatorul de transformator ST, are rolul de a permite menţinerea în funcţiune
a transformatorului între celelalte două înfăşurări când se efectuează lucrări la
întreruptorul unei celule. Separatorul de transformator nu trebuie prevăzut în celula
corespunzătoare bornelor înfăşurării primare (care se alimentează de la bare), la un
transformator cu trei înfăşurări dintr-o staţie de distribuţie, întrucât deconectarea
întreruptorului din această celulă conduce la scoaterea din funcţiune a transformatorului
în întregime (la întreruperea tranzitului de energie). Izolarea vizibilă a întreruptorului
înspre transformator se poate face cu separatoarele de transformator din celulele celor
două înfăşurări secundare. Aceste celule conţin separatoare de transformator deoarece
efectuarea unor lucrări la întreruptorul uneia dintre celule, nu trebuie să conducă la
întreruperea tranzitului de energie între înfăşurarea primară şi cealaltă înfăşurare
secundară. De asemenea, separatoarele de transformator nu au sens în celulele ambelor
înfăşurări (primară şi secundară) ale transformatorului cu două înfăşurări, deoarece
efectuarea unor lucrări la oricare întreruptor conduce la întreruperea tranzitului de
energie prin transformator şi deci, la scoaterea din funcţiune a acestuia. În acest caz,
izolarea vizibilă a întreruptoarelor se realizează cu separatoarele de bare ale ambelor
celule.
Echiparea celulelor de generator şi bloc generator-transformator. De regula
în centralele electrice sunt folosite generatoare sincrone cu tensiuni nominale cuprinse
în domeniul 6 - 24 kV. Acestea se cuplează la barele colectoare ale unei instalaţii de
conexiuni din staţia electrică de evacuare, fie direct (fig. 2.4), fie în schemă bloc
generator-transformator (fig. 2.5).
16 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
Fig. 2.4. Echiparea unui circuit de generator Fig. 2.5. Echiparea unui circuit bloc
generator-transformator
În ambele cazuri cuplarea la barele colectoare se face printr-o celulă care conţine
separatoarele de bare SB, întreruptorul I şi transformatorul de curent TC2. Între
generator şi întreruptorul celulei (fig. 2.4), respectiv între transformatorul blocului şi
întreruptorul celulei (fig. 2.5), dacă transformatorul blocului este cu două înfăşurări, nu
este nevoie de separator fiindcă în momentul intervenţiei la întreruptor, în vederea
reviziei sau în eventualitatea unor reparaţii, generatorul este oprit şi deci nu există
pericolul ajungerii sub tensiune din această parte pe timpul intervenţiei.
Cu toate că celula prin care se racordează generatorul la barele colectoare este
foarte simplă, după cum se observă din fig. 2.4 şi fig. 2.5, echipamentul circuitului de
generator este mult mai complex. Astfel, circuitul generatorului mai conţine
transformatorul de servicii proprii TSP, transformatorul de curent TC1 de lângă neutru,
grupul de măsură format din: separatorul S, siguranţa fuzibilă SF şi transformatorul de
tensiune TT.
Transformatoarele de curent se prevăd la ambele extremităţi ale circuitelor de
generator fiindcă se urmăreşte detectarea scurtcircuitelor care apar în zona dintre aceste
două transformatoare (porţiunea dintre neutrul generatorului şi întreruptor). În regim
normal, curenţii din circuitele secundare ale transformatoarelor de curent TC1 şi TC2
sunt de acelaşi sens şi au valori egale. În eventualitatea unui scurtcircuit în zona dintre
cele două transformatoare de curent, cu transformatorul TC1 se măsoară componenta
curentului de scurtcircuit debitat de generator, iar cu transformatorul TC2 componenta
dinspre bare. Aceste componente au sensuri contrare şi prin compararea lor se
 17
realizează o protecţie longitudinală diferenţială, care comandă declanşarea
întreruptorului I. Întrucât acesta deconectează numai componenta curentului de
scurtcircuit debitată dinspre bare, generatorul fiind excitat şi cu rotorul în rotaţie,
continuă să debiteze curentul de scurtcircuit spre locul defect. Pentru eliminarea şi a
acestei componente a curentului de scurtcircuit, generatorul este prevăzut cu automat de
dezexcitare rapida ADR, care este pus în funcţiune odată cu comanda de declanşare a
întreruptorului I.
Grupul de măsură este necesar pentru alimentarea cu tensiune a unor aparate de
măsură şi automatizare specifice generatorului, dar mai ales pentru sincronizare.
Transformatorul de tensiune TT se racordează la bornele generatorului prin siguranţele
fuzibile SF pentru a proteja circuitul generatorului de un eventual scurtcircuit în acesta
şi prin separatorul S pentru a permite efectuarea unor intervenţii la TT şi/sau SF fără a
scoate din funcţiune generatorul.
Echiparea celulelor auxiliare. Celulele auxiliare, în categoria cărora intră
celulele de măsură CM (fig 2.6) şi celulele de descărcător CD (fig.2.7), au în
componenţă doar separatorul de bare SB prin care aceste echipamente se racordează la
barele colectoare ale instalaţiei de conexiuni. Totuşi, celulele de măsură din instalaţiile
de conexiuni de medie tensiune ( Un ≤ 20 kV) mai conţin şi siguranţe fuzibile SF (vezi
fig. 2.6a), care protejează instalaţia faţă de scurtcircuite în transformatoarele de
tensiune. Dacă puterea de scurtcircuit în instalaţia de conexiuni respectivă este mai
mare decât puterea de rupere a siguranţei se poate înseria între siguranţă şi separator o
rezistenţă limitatoare. Această rezistenţă în regim normal de funcţionare nu influenţează
curenţii absorbiţi de transformatorul de tensiune, aceştia fiind mici, dar în regim de
scurtcircuit reduce puterea de scurtcircuit. Pentru tensiuni de 110 kV şi mai mari, nu se
fabrică siguranţe fuzibile corespunzătoare puterilor de scurtcircuit curente în aceste
instalaţii. De aceea, la aceste instalaţii de conexiuni, se acceptă defectele în
transformatoarele de tensiune ca defecte pe barele colectoare, fiind eliminate de
protecţia barelor colectoare. În aceste instalaţii de conexiuni, transformatoarele de
tensiune ale celulei de măsură se racordează numai prin separatorul de bare SB (vezi
fig. 2.6.b), întocmai ca şi descărcătoarele din celulele de descărcător (vezi fig. 2.7).
Fig. 2.6. Celule de măsură Fig. 2.7. Celulă de descărcător
Celulele de măsură şi cele de descărcător se montează pe orice secţie sau sistem
de bare colectoare care pot să funcţioneze independent. Deci, fiecare sistem sau secţie
18 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
de bare colectoare, au propriile lor celule de măsură şi celule de descărcător şi nu
aceeaşi celulă se racordează la toate sistemele de bare colectoare. De asemenea,
întrucât aceste două categorii de celule se montează în aceleaşi locuri, pentru
reducerea numărului de separatoare de bare din cadrul instalaţiei de conexiuni, în
general, se obişnuieşte să se utilizeze celule de măsură şi descărcător CMD (fig. 2.8).
a) b)
Fig. 2.8. Celulă de măsură şi descărcător: a - la medie tensiune; b - la înaltă tensiune
Având în vedere dezavantajul amintit, referitor la producerea unui scurtcircuit în
TT din celulele de măsură din instalaţiile de conexiuni de înaltă tensiune, precum şi o
serie de alte considerente tehnico-economice, în prezent, în instalaţiile de conexiuni cu
tensiuni ≥ 110 kV nu se mai obişnuieşte utilizarea celulelor de măsură şi descărcător ci
a grupurilor de măsură şi descărcător GMD (fig. 2.9) racordate la bornele
transformatoarelor sau pe liniile electrice prin care se alimentează barele colectoare,
înainte de a intra în celula acestora. Pe circuitele prin care nu se alimentează barele
colectoare se montează doar grup de descărcător GD (fig. 2.10).
Se face remarca că, în general, într-o instalaţie de conexiuni se întâlnesc, fie
celule de măsură şi descărcător, fie grupuri de măsură şi descărcător, dar există şi
instalaţii de conexiuni de foarte înaltă tensiune 750 kV în care se pot întâlni atât grupuri
de măsură şi descărcător cât şi celule de măsură.
Fig. 2.9. Echiparea circuitelor cu grup Fig. 2.10. Echiparea circuitelor cu grup de
de măsură şi descărcător descărcător
 19 20 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

Echiparea celulelor de cuplă. Toate tipurile de celule de cuplă au în instalaţia de conexiuni este de medie tensiune sau de înaltă tensiune prevăzută cu celulă
componenţa lor un întreruptor I şi transformatorul de curent TC, încadrate de de măsură şi descărcător (fig. 2.12), respectiv pot să nu conţină celula de măsură şi
separatoare de bare SB (fig. 2.11). De fiecare parte sunt atâtea separatoare de bare la descărcător, când instalaţia de conexiuni este de înaltă tensiune cu grupuri de măsură şi
câte bare colectoare se va putea racorda celula respectivă. descărcător (fig. 2.13).

Fig. 2.11. Echiparea celulelor de cuplă.

2.4.3. Scheme ale instalaţiilor de conexiuni cu bare colectoare

şi un întreruptor pe circuit
Schema electrică de conexiuni este reprezentarea prin semne convenţionale a
elementelor instalaţiilor electrice şi ale legăturilor dintre acestea. Există diferite scheme
de conexiuni, care redau mai mult sau mai puţin amănunţit structura instalaţiilor de
conexiuni. În cadrul acestui paragraf se prezintă scheme monofilare operative, care
redau legăturile dintre elementele instalaţiei de conexiuni corespunzătoare numai unei
singure faze, în scopul unei cât mai eficiente informări cu privire la structura instalaţiei
şi a stării operative a aparatajului de comutaţie (întreruptoare şi separatoare). Fig. 2.12. Scheme de conexiuni a unei instalaţii de conexiuni cu simplu sistem de bare colectoare
Pentru reprezentarea unei scheme de conexiuni este necesar a se parcurge patru nesecţionate şi celulă de măsură şi descărcător
etape în următoarea ordine:
a) se reprezintă structura nodurilor de conexiuni (sistemele, respectiv secţiile
barelor colectoare) corespunzătoare tipului schemei;
b) se reprezintă celulele tipice schemei;
c) dacă instalaţia de conexiuni este cu celule de măsură şi descărcători, se
reprezintă aceste celule;
d) se reprezintă celulele de circuit corespunzătoare instalaţiei de conexiuni.
2.4.3.1. Scheme cu un singur sistem de bare colectoare
Cea mai simplă schemă de conexiuni cu bare colectoare şi un întreruptor pe
circuit este schema cu un singur sistem de bare colectoare nesecţionat.
Varianta de bază. Schemele cu un singur sistem de bare colectoare în varianta
de bază sunt schemele cu bara colectoare nesecţionată. Aceste scheme cuprind un
singur nod de conexiuni la care sunt racordate circuitele (generatoare, linii şi/sau
transformatoare) cu soluţii de echipare de tipul celor prezentate în paragraful 2.4.2.
Întrucât există un singur nod de conexiuni, aceste scheme nu prezintă celule tipice
schemei (celule de cuplă), dar pot conţine o celulă de măsură şi descărcător, când
 21
Fig. 2.13. Scheme de conexiuni a unei instalaţii de conexiuni cu simplu sistem de bare
colectoare nesecţionate şi grupuri de măsură şi descărcător
Schemele cu simplu sistem de bare colectoare nesecţionat au avantajul că:
• sunt simple (dispoziţie simplă şi clară a circuitelor pe teren, dispoziţia fiecărei
celule în cadrul instalaţiei de conexiuni poate fi aleasă fără impedimente,
posibilităţi de extindere fără dificultăţi, etc.);
• folosesc un număr minim de aparate de comutaţie (separatoare şi
întreruptoare);
• necesită spaţiu redus pentru realizarea instalaţiilor respective;
• se caracterizează prin cheltuieli de investiţie reduse,
dar prezintă şi o serie de dezavantaje ca:
• siguranţă în funcţionare redusă, întrucât orice avarie sau revizie la bara
colectoare sau la un separator de bare necesită scoaterea din funcţiune a
instalaţiei de conexiuni, în întregime, pe întreaga perioadă a evenimentului
respectiv (reparare sau revizie);
• prezintă elasticitate scăzută, întrucât permit un singur regim de funcţionare şi
anume funcţionarea în paralel a tuturor circuitelor.
Din aceste cauze schema cu simplu sistem de bare nesecţionat se recomandă a fi
utilizată numai în instalaţiile care alimentează consumatori de importanţă redusă, la
22 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
care pot intervenii întreruperi în alimentare fără să se producă pagube importante, sau la
consumatori alimentaţi pe mai multe căi.
Schema cu simplu sistem de bare secţionat. Pentru a creşte siguranţa în
funcţionare a schemei cu simplu sistem de bare colectoare, respectiv pentru a nu fi
scoasă din funcţiune întreaga instalaţie pe toată perioada reparaţiilor sau reviziei barei
colectoare sau a separatoarelor de bare, se recurge la secţionarea longitudinală a barei
colectoare, în două sau mai multe secţii de bare colectoare, care în mod normal
funcţionează în paralel dar pot funcţiona şi independent, fiecare secţie constituind un
nod de conexiuni întocmai ca în cazul schemelor cu un singur sistem de bare
nesecţionat. De asemenea, prin secţionarea barei colectoare se mai urmăreşte,
alimentarea mai sigură a unor consumatori mai importanţi prin racordarea circuitelor
corespunzătoare la secţii de bare diferite, precum şi reducerea gradului de funcţionare
în paralel a circuitelor în scopul micşorării curenţilor în caz de scurtcircuit.
Secţionarea barei colectoare se poate realiza în mai multe variante, după cum se
prezintă în figura. 2.14.
Secţionarea cu un singur separator de cuplă S C (fig. 2.14a), reprezintă o soluţie
cu investiţie minimă, dar cu elasticitate foarte redusă în exploatare. Astfel, dacă apare
un scurtcircuit pe oricare secţie de bare colectoare, vor declanşa automat toate
întreruptoarele circuitelor sursă şi instalaţia iese complet din funcţiune. Deschiderea
separatorului de cuplă permite totuşi punerea în funcţiune (sub tensiune) a secţiei
neavariată, secţia avariată fiind pusă în funcţiune după înlăturarea defectului. Există
deci o perioadă de timp când şi secţia neavariată este scoasă din funcţiune. De
asemenea, în cazul unei lucrări sau a unei avarii la unicul separator de cuplă sunt scoase
din funcţiune ambele secţii de bare colectoare pe toată perioada lucrărilor la acesta.
Acest ultim dezavantaj este parţial remediat prin prevederea unui al doilea
separator de cuplă (fig. 2.14b). Cele două separatoare S C1 şi S C2 se pot izola vizibil
reciproc, ceea ce permite menţinerea în funcţiune a unei secţii de bare şi când se
lucrează la unul din aceste separatoare.
Fig. 2.14. Variante de echipare a cuplelor
longitudinale
 23 24 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

Elasticitatea maximă o oferă secţionarea prin celula de cuplă longitudinală (fig.

2.14c). Celula de cuplă longitudinală este compusă din întreruptorul de cupla I,
transformatorul de curent TC şi separatoarele de bare SB1 şi SB2 spre cele două secţii
de bare colectoare 1A şi 1B. Starea normală a cuplei longitudinale este cu întreruptorul
şi separatoarele de bare închise (în funcţiune), iar conectările şi deconectările se fac cu
întreruptorul. La un scurtcircuit pe una din secţii vor declanşa automat toate
întreruptoarele circuitelor sursă de pe secţia avariată şi întreruptorul cuplei longitudinale
(care are timpul de declanşare reglat la o valoare mai mică decât timpii de declanşare ai
celorlalte întreruptoare din instalaţia de conexiuni). În felul acesta secţia neavariată
rămâne în continuare în funcţiune. Numai un defect la întreruptorul cuplei
longitudinale, eveniment a cărui probabilitate de producere este redusă, scoate din
funcţiune temporar ambele secţii de bare colectoare, până la deschiderea separatoarelor
de bare ale celulei de cuplă.
La secţiile de bare se racordează circuitele (generatoare, linii şi/sau
transformatoare) prin celulele de circuit corespunzătoare şi respectiv celulele auxiliare
când instalaţia de conexiuni este cu celule de măsură şi descărcător, întocmai ca în
schema cu simplu sistem de bare colectoare nesecţionat (vezi fig. 2.12 şi fig. 2.13). Fig. 2.15. Schema monofilară a unei instalaţii de conexiune cu dublu sistem de bare
colectoare nesecţionate şi celule de măsură şi descărcător
2.4.3.2. Scheme cu două sau mai multe sisteme de bare colectoare
Dintre schemele cu doua sau mai multe sisteme de bare colectoare şi un
întreruptor pe circuit, cele mai uzuale sunt schemele cu două sisteme de bare
colectoare. Totuşi în nodurile de interconexiune internaţională , precum şi în reţelele
foarte buclate, se pot întâlni şi scheme cu trei sisteme de bare colectoare.
Caracteristic acestor scheme este dispunerea paralela, în teren, a sistemelor de
bare colectoare, cuplarea acestora prin cupla transversală şi posibilitatea racordării
circuitelor la oricare din sistemele de bare colectoare.
Varianta de bază. În cazul acestor categorii de scheme, ca variantă de bază
este considerată schema cu două sisteme de bare colectoare nesecţionate la care, unul
din sistemele de bare colectoare este sub tensiune, numit sistemul (bara) de lucru BCL
sau de serviciu, iar celălalt este scos de sub tensiune şi reprezintă sistemul (bara) de
rezervă BCR, dar fiecare în parte constituie câte un nod de conexiuni (fig. 2.15 şi fig.
2.16). Fiecare celulă de circuit este prevăzută cu două separatoare de bare care sunt
folosite atât pentru separarea vizibilă a întreruptorului faţă de barele colectoare, cât şi
pentru selectarea sistemului de bare la care circuitul respectiv urmează a fi racordat, Fig. 2.16. Schema monofilară a unei instalaţii de conexiune cu dublu sistem de bare
respectiv pentru trecerea circuitelor de pe un sistem de bare pe altul. De asemenea, în colectoare nesecţionate şi grupuri de măsură şi descărcător
instalaţiile de conexiuni cu celule de măsură şi descărcători (fig.2.15), pe fiecare sistem Cuplarea celor două noduri de conexiuni (sisteme de bare colectoare) prin
de bare colectoare este prevăzută câte o celulă de măsură şi descărcători, iar dacă închiderea ambelor separatoare de bare din cadrul unei celule de circuit este interzisă.
instalaţia de conexiuni este prevăzută cu grupuri de măsură şi descărcător (fig. 2.16), Poate fi făcută numai prin intermediul cuplei transversale a cărei stare normală este „în
aceste celule auxiliare lipsesc. rezervă rece” (vezi fig. 2.15) sau „în rezervă caldă” (vezi fig. 2.16).
Pentru securitatea personalului care face revizii sau reparaţii la barele colectore,
în instalaţiile de conexiuni de foarte înaltă tensiune, separatoarele cuplei transversale
pot fi prevăzute cu cuţite de legare la pământ pe ambele părţi pentru legarea la pământ a
celor două sisteme de bare colectoare şi a întreruptorului, deci cupla transversală va
 25
avea structura prezentată în figura 2.17. În general, separatoarele de bare au CLP numai
înspre bare
Fig. 2.17. Echiparea unei celule de
cuplă transversală pentru o instalaţie de
conexiuni de foarte înaltă tensiune
În ideea măririi numărului de sisteme de bare colectoare, sunt elaborate şi
folosite scheme cu trei sisteme de bare colectoare (fig. 2.18), iar teoretic şi mai multe.
a)
b)
Fig. 2.18. Scheme de instalaţii de conexiuni cu trei sisteme de bare colectoare
Principiile enunţate mai sus pentru schemele cu două sisteme de bare colectoare
rămân valabile, şi anume la funcţionare normală este sub tensiune numai un sistem de
bare colectoare, iar celelalte sunt de rezervă. De asemenea, starea normală a celulei de
cuplă transversală este cu întreruptorul, dar şi cu separatoarele de bare deschise (în
rezervă rece). Celula de cuplă transversală poate fi realizată în varianta cu trei
separatoare de bare (fig. 2.18b), dar cea mai uzuală şi elastică este cupla cu patru
separatoare de bare (fig. 2.18a).
Din punct de vedere constructiv, schema cu dublu sistem de bare colectoare
(fig. 2.15, respectiv fig. 2.16), prezintă aceleaşi avantaje ca şi schema cu simplu sistem
de bare colectoare (fig. 2.12, respectiv fig.2.13), iar din punct de vedere funcţional
prezintă avantaje net superioare atât în ceea ce priveşte siguranţa în funcţionare cât şi
elasticitatea. Astfel:
a) Existenţa sistemului de bare colectoare de rezervă şi a celulei de cuplă
transversală permite trecerea tuturor circuitelor de pe un sistem de bare pe altul,
în scopul reviziei sistemului de bare eliberat (scos de sub tensiune), fără
scoaterea din funcţiune a nici unui circuit.
Succesiunea manevrelor de trecere a tuturor circuitelor de pe sistemul de bare
colectoare de lucru pe sistemul de bare colectoare de rezervă este următoarea:
¾ se închide cupla transversală;
¾ se închid separatoarele de bare ale tuturor circuitelor spre bara de rezervă;
¾ se deschid separatoarele de bare ale tuturor circuitelor dinspre bara de lucru;
26 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
¾ se deschide cupla transversală.
În final toate separatoarele de bare spre sistemul de bare scos de sub tensiune
în vederea reviziei vor fi deschise, astfel realizându-se izolarea vizibilă a acestuia, iar
dacă separatoarele de bare ale cuplei transversale sunt prevăzute şi cu cuţite de legare la
pământ, se vor închide şi acestea înspre bara respectivă.
b) Trecerea de pe un sistem de bare pe altul permite şi revizia separatoarelor de
bare fără scoaterea din funcţiune a întregii instalaţii de conexiuni.
Succesiunea manevrelor în vederea scoaterii în revizie a unui separator de bare
dinspre sistemul de bare de lucru este următoarea:
¾ se deconectează circuitul căruia îi aparţine separatorul;
¾ se efectuează manevrele de trecere a celorlalte circuite de pe bara de lucru pe bara
de rezervă, în modul precizat la punctul a).
În acest caz este scos de sub tensiune sistemul de bare la care este racordat
separatorul care urmează a fi revizuit şi circuitul căruia îi aparţine acesta, celelalte
circuite funcţionând pe celălalt sistem de bare colectoare.
c) O avarie pe sistemul de bare de lucru conduce la întreruperea în funcţionare a
circuitelor numai pe timpul necesar trecerii acestora pe sistemul de bare de
rezervă. Succesiunea operaţiilor în acest caz este următoarea:
¾ protecţia declanşează automat întreruptoarele circuitelor racordate la bara avariată
şi scoate de sub tensiune această bară;
¾ se deschid toate separatoarele de bară dinspre bara avariată pentru a o izola
vizibil;
¾ se conectează circuitele deconectate de la bara avariată pe cealaltă bară,
neavariată.
d) Dacă vreun întreruptor dintr-o celulă de circuit se defectează (de exemplu, se
sudează contactele principale ale întreruptorului sau dispozitivul de acţionare al
acestuia este defect), deconectarea circuitului respectiv se poate realiza cu
ajutorul cuplei transversale, folosind barele de rezervă. Pentru aceasta se
procedează astfel:
¾ se închide cupla transversală;
¾ se închide separatorul de bare al celulei cu întreruptorul defect, spre bara de
rezervă;
¾ se deschide separatorul de bare al celulei cu întreruptorul defect, dinspre bara de
lucru;
¾ se deschide cupla transversală.
e) Întreruptorul cuplei transversale poate fi folosit pentru înlocuirea, în funcţiune, a
oricărui întreruptor defect din instalaţia de conexiuni, prin racordarea, singură, la
sistemul de bare de rezervă a celulei cu întreruptorul defect, acesta din urmă fiind
înlocuit cu o legătură directă (vezi fig. 2.19). Pentru aceasta se procedează astfel:
 27
Fig.2.19 Înlocuirea întreruptorului
unei celule de linie cu o legătură
directă
¾ dacă întreruptorul se poate manevra, se deconectează circuitul în mod normal, iar
dacă nu, se deconectează circuitul conform celor prezentate la punctul d);
¾ se înlocuieşte întreruptorul cu o legătură directă;
¾ se conectează circuitul (singur) la barele de rezervă (cu separatoarele);
¾ se închide cupla transversală (circuitul este racordat la BCL pe traseul reprezentat
cu linie punct în fig. 2.19).
e) Acest tip de scheme permit funcţionarea izolată a unui generator sau a oricărei
alte surse pe al doilea sistem de bare colectoare, dacă se impune efectuarea
unor încercări, sau dacă este necesară alimentarea unor consumatori de la un
anumit generator sau o anumită sursă, în regim insular. Pentru aceasta se trece
pe bara de rezervă doar circuitul sau circuitele respective, conform manevrei de
la punctul a, iar în final rămân sub tensiune ambele bare colectoare, fără
legătură între ele.
Schemele cu dublu sistem de bare colectoare, comparativ cu schemele
echivalente dar cu simplu sistem de bare colectoare, necesită cheltuieli de investiţie cu
circa 20 - 40 % mai ridicate, din cauza numărului ridicat de aparate (separatoare de
bare, celula cuplei transversale), a prezenţei celui de-al doilea sistem de bare colectoare,
a lucrărilor de construcţii şi a spaţiilor mai mari care rezultă. Prezenţa a două
separatoare de bare în fiecare celulă de circuit, conduce, de asemenea, la creşterea
pericolului efectuării de manevre greşite şi, pentru evitarea acestora, la necesitatea
introducerii unor sisteme eficiente de blocare automată a manevrării greşite a acestor
separatoare.
Schemele cu trei sisteme de bare colectoare introduc o şi mai mare elasticitate în
funcţionare decât cele cu două sisteme de bare, prin posibilitatea repartizării celulelor
pe trei sisteme diferite de bare, care pot funcţiona în paralel sau izolat, dar soluţia
comportă dificultăţi constructive importante, iar numărul mare de separatore de bare
ridică foarte acut problema evitării manevrelor greşite. De aceea, schemele cu bare
colectoare triple sunt folosite rar, în general, în nodurile de interconexiune
internaţională, precum şi în reţelele foarte buclate în care se funcţionează cu sistemul
energetic împărţit în mai multe subsisteme.
După cum s-a arătat mai sus, schemele cu două sisteme de bare colectoare
nesecţionate prezintă o siguranţă şi elasticitate mărită faţă de cele cu un sistem de bare
colectoare. Cu toate acestea, la producerea unui scurtcircuit pe barele de lucru, pentru
28 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
scurt timp, sunt scoase din funcţiune toate circuitele. Pentru înlăturarea, parţială, a
acestui dezavantaj, în sensul că la un scurtcircuit pe bara de lucru să iasă din funcţiune
numai o parte din circuite, întocmai cum se întâmplă în cazul schemelor cu simplu
sistem de bare colectoare secţionat, se poate folosi una din următoarele două căi:
• regimul de lucru pe ambele sisteme de bare colectoare;
• combinarea secţionării elastice cu secţionarea rigidă.
Regimul de lucru pe ambele sisteme de bare colectoare. Acest regim se obţine
racordând o parte din circuite pe un sistem de bare colectoare, iar cealaltă parte pe
celălalt sistem de bare, ambele sisteme de bare colectoare fiind sub tensiune şi cupla
transversală închisă (fig. 2.20).
Fig.2.20. Regimul de lucru pe ambele sisteme de bare colectoare într-o instalaţie de
conexiuni cu dublu sistem de bare colectoare nesecţionate
Pentru a creşte siguranţa în funcţionare, fiecare grup de circuite racordate la cele
două sisteme de bare trebuie să conţină atât circuite de sursă (care “aduc” energia) cât şi
de consumatori (care ”dau” energia în reţeaua sistemului).
La un scurtcircuit pe o bară colectoare, declanşează automat cupla transversală
(are temporizarea protecţiei reglată la o valoare mai mică decât a celorlalte
întreruptoare din schemă) şi întreruptoarele circuitelor racordate la bara respectivă.
Circuitele racordate la sistemul de bare neavariat rămân în funcţiune.
Dezavantajul acestui mod de funcţionare constă în faptul că se pierde rolul de
rezervă al unui sistem de bare colectoare. Totuşi, la gradul de siguranţă al aparatajului
modern de înaltă tensiune, se apreciază că numai în cazuri rare este necesară
menţinerea unui sistem de bare colectoare ca sistem de rezervă. În schimb, apare mai
frecvent necesitatea ca în regimuri de funcţionare normală sau în urma avariilor în
reţeaua sistemului electroenergetic, să se poată realiza funcţionarea grupând diferit
sursele şi consumatorii, în sensul creşterii siguranţei în funcţionare corespunzător
situaţiei din zona şi perioada respectivă.
În acest regim cupla transversală are rolul cuplei longitudinale din cadrul unei
instalaţii cu simplu sistem de bare colectoare secţionat în două secţii. Totuşi, schema cu
dublu sistem de bare colectare în regimul de lucru pe ambele sisteme de bare
colectoare, prezintă avantaje faţă de cea cu simplu sistem de bare secţionat, şi anume:
permite diferite grupări ale circuitelor pe cele două sisteme de bare colectoare (care în
acest regim de funcţionare sunt două secţii), iar la o avarie pe un sistem de bare sunt
 29 30 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

scoase din funcţiune circuitele aferente numai pe timp scurt, cât se fac manevrele de 2.4.3.3. Variante pentru ocolirea întreruptorului
trecere a acestora pe bara neavariată.
Datorită solicitărilor la care sunt supuse în exploatare şi a complexităţii
Combinarea secţionării elastice cu secţionarea rigidă. Pentru mărirea
constructive, întreruptoarele sunt aparatele din instalaţiile de conexiuni care, în medie,
numărului nodurilor de conexiuni ale instalaţiilor de conexiuni cu bare colectoare se
necesită cele mai frecvente lucrări de întreţinere sau de remediere a unor defecte. În
folosesc două modalităţi:
instalaţiile de conexiuni cu bare colectoare şi un singur întreruptor pe circuit, pe durata
¾ Secţionarea longitudinală, care conduce la mărirea numărului nodurilor de
efectuării acestor lucrări la întreruptoarele din celulele de circuit, se întrerupe
conexiuni prin mărirea numărului secţiilor de bare colectoare, obţinându-se
funcţionarea circuitelor respective şi, ca urmare, se înregistrează daune. Aceste daune se
scheme cu două sau mai multe secţii de bare colectoare, fiecare circuit putând fi
pot datora atât întreruperii în alimentarea consumatorilor, cât şi creşterii pierderilor de
racordat doar la una dintre secţiile de bare rezultate. Datorită acestei rigidităţi în
energie ca o consecinţă a înrăutăţirii circulaţiei de curenţi în reţeaua sistemului
racordarea circuitelor, secţionarea longitudinală mai este denumită şi secţionare
electroenergetic.
rigidă.
Pentru reducerea acestor daune, uneori este justificată aplicarea unor mijloace -
¾ Secţionarea transversală, care conduce la mărirea numărului nodurilor de
cu investiţii suplimentare - pentru ca la circuitele de importanţă deosebită, lucrările la
conexiuni prin mărirea numărului sistemelor de bare colectoare, obţinându-se
întreruptoarele din celulele corespunzătoare să se poată efectua fără întreruperea în
scheme cu două sau mai multe sisteme de bare colectoare, fiecare circuit putând
funcţionare a circuitului respectiv. În acest sens, în instalaţiile de conexiuni cu unul sau,
fi racordat la toate sau cel puţin la câteva dintre sistemele de bare rezultate.
respectiv, mai multe sisteme de bare colectoare se utilizează sistemul de transfer
Datorită acestei elasticităţi în racordarea circuitelor, secţionarea transversală mai
(ocolire), iar în instalaţiile cu două sau mai multe sisteme de bare colectoare se pot
este denumită şi secţionare elastică.
utiliza şi separatoarele de şuntare. Aceste mijloace permit crearea unei legături
Principalele avantaje urmărite prin ambele modalităţi de secţionare sunt creşterea
ocolitoare, pentru racordarea circuitului, la a cărui întreruptor se lucrează, la barele
siguranţei în funcţionare şi posibilitatea de micşorare a curenţilor de scurtcircuit prin
colectoare. Se precizează că la baza realizării acestei legături ocolitoare stă prevederea
reducerea gradului de paralelism a circuitelor.
că fiecare circuit racordat la barele colectoare trebuie să fie deservit de un întreruptor.
În cazul schemelor cu două sau mai multe sisteme de bare colectoare, gradul de
Utilizarea sistemului de transfer (ocolire). Sistemul de transfer (fig.2.22) se
secţionare poate fi în continuare adâncit prin aplicarea secţionării longitudinale. În
compune din: barele de transfer (ocolire) BCTr (sau BOC), celula cuplei de transfer
instalaţiile de conexiuni cu două sisteme de bare colectoare, mai frecvent se utilizează
secţionarea longitudinală numai a sistemului de bare de lucru, obţinându-se scheme cu (ocolire) CCTr şi separatoarele de transfer (ocolire) S OC pentru racordarea selectivă,
dublu sistem de bare colectoare dintre care unul secţionat. În mod normal, la o astfel de la barele de ocolire, a circuitelor a căror întreruptor urmează a se revizuii sau repara.
instalaţie, fiecare secţie de bare este prevăzută cu o celulă de cuplă transversală, între
secţii sunt prevăzute celule de cuplă longitudinală (fig. 2.21), iar circuitele sunt
racordate la sistemul de bare de lucru (sistemul1 în fig. 2.21), adică cel secţionat.

Fig. 2.22. Structura sistemului de transfer

Fig. 2.21. Combinarea secţionării transversale cu cea longitudinală

Având în vedere că se prevăd cuple transversale pentru fiecare secţie de bare,

sistemul de bare de rezervă 2 reprezintă rezervă pentru toate secţiile de bare (1A, 1B,
1C).. În cazul unei avarii sau revizii a sistemului de bare de lucru la oricare din secţiile
instalaţiei de conexiuni, circuitele corespunzătoare acestei secţii sunt trecute pe sistemul
de bare de rezervă. Cupla transversală, respectiv cuplele transversale ale secţiilor vecine
vor lua funcţia cuplelor longitudinale, care în acest caz vor fi deschise.
Celula de cuplă de transfer (ocolire) CCTr este compusă din: separatoarele de
bară SB prin care se racordează celula de cuplă de transfer la sistemul de bare
colectoare SBC ale instalaţiei de conexiuni (există atâtea separatoare de bare la câte
bare colectoare se poate racorda celula), întreruptorul de cuplă de transfer I CO ,
transformatorul de curent TC şi separatorul de bare de transfer SBtr prin care se
 31 32 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

racordează celula la barele de transfer. Barele de transfer (ocolire) BCTr nu constituie

un nod de conexiuni, deşi din punct de vedere constructiv sunt identice cu barele
colectoare, ele servind doar la realizarea legăturii ocolitoare a circuitelor la nodul de
conexiuni (sistemul de bare colectoare) al instalaţiei de conexiuni (de unde şi
denumirea de bare de ocolire pentru aceste bare). Separatoarele de transfer (ocolire)
S oc au rolul de a racorda circuitele la bara de transfer. În regim normal de funcţionare,
toate aparatele de comutaţie (separatoarele şi întreruptorul) ale sistemului de transfer
sunt deschise, iar barele de transfer sunt fără tensiune.
Deoarece aplicarea sistemului de transfer necesită investiţii suplimentare
apreciabile, acesta se foloseşte numai în instalaţiile de conexiuni de înaltă şi foarte
înaltă tensiune, care conţin circuite de importanţă deosebită a căror ieşire din funcţiune
are consecinţe grave asupra sistemului electroenergetic. De asemenea, în aceste
instalaţii se obişnuieşte să fie racordate la sistemul de transfer (ocolire), în general,
circuitele de linie şi mai rar cele de (auto)transformator. Circuitele de Fig.2.23 . Schema unei instalaţii de conexiune cu simplu sistem de bare colectoare şi sistem
(auto)transformator nu se obişnuieşte să se racordeze la sistemul de transfer, fiindcă de transfer: a) bare colectoare nesecţionate; b) bare colectoare secţionate
revizia întreruptoarelor din celulele lor, în general, se efectuează concomitent cu revizia
(auto)transformatorului.
Modul de ocolire a întreruptoarelor utilizând sistemul de transfer se prezintă în
figura 2.23 pentru instalaţiile de conexiuni cu simplu sistem de bare colectoare
(fig. 2.23 a – nesecţionat, fig. 2.23b – secţionat) şi în figura 2.24 pentru instalaţiile de
conexiuni cu dublu sistem de bare colectoare nesecţionate. Se observă că în acest caz
toate celulele de circuit conţin separatorul de line, respectiv de transformator. În caz Fig.2.23 . Schema unei instalaţii de
contrar nu s-ar putea efectua izolarea vizibilă a întreruptorului celulei pe perioada conexiune cu dublu sistem de bare
colectoare şi sistem de transfer
reviziei sau reparaţiei, cu circuitul în funcţiune (sub tensiune), prin sistemul de ocolire
(vezi traseul marcat cu linie întreruptă). De asemenea, se observă că sistemul de
transfer se poate aplica oricărui tip de schemă cu sistem de bare colectoare, prin
utilizarea atâtor separatoare de bare, în celula de cuplă de transfer, câte sisteme,
respectiv secţii de bare colectoare are schema. Chiar şi în cazul schemelor cu sisteme de
bare secţionate longitudinal, nu se secţionează bara de transfer, fiindcă acest lucru ar
implica existenţa mai multor cuple de transfer, respectiv ar însemna aplicarea mai
multor sisteme de transfer aceleiaşi instalaţii de conexiuni. În cazul reviziei sau reparaţiei întreruptorului unui circuit, manevrele trebuie
efectuate în aşa fel încât tranzitul de energie prin circuit să nu fie întrerupt nici un
moment, iar circuitul respectiv să fie racordat la acelaşi sistem de bare colectoare la
care era racordat şi înainte, prin celula proprie. Succesiunea manevrelor în vederea
scoaterii în revizie a unui întreruptor al unei celule racordată la sistemul de transfer este
următoarea:
¾ se închide separatorul de bare al cuplei de transfer spre bara colectoare pe care
este conectat circuitul a cărui întreruptor urmează a fi scos în revizie sau reparat;
¾ se închide separatorul de transfer al celulei cuplei de transfer;
¾ se închide întreruptorul cuplei de transfer pentru a verifica starea barelor de
transfer;
¾ se deschide întreruptorul cuplei de transfer;
¾ se închide separatorul de transfer din celula de circuit a cărui întreruptor urmează
a fi scos în revizie sau reparat;
 33
¾ se închide întreruptorul cuplei de transfer;
¾ se deschide întreruptorul celulei de circuit;
¾ se deschid separatoarele celulei de circuit.
Întrucât pe timpul reviziei sau reparaţiei întreruptorului celulei de circuit, rolul
acesteia este preluat de celula de cuplă de transfer, se impune ca aceasta (cupla) să fie
echipată cu toate tipurile de protecţii ale tuturor celulelor de circuit din cadrul instalaţiei
de conexiuni, care se pot racorda la sistemul de transfer. De asemenea, nu este admisă
ocolirea simultană a două sau mai multe întreruptoare, deoarece ar implica o
condiţionare reciprocă în funcţionarea circuitelor, respectiv un singur întreruptor (cel al
cuplei de transfer) ar deservi simultan mai multe circuite.
Utilizarea separatoarelor de şuntare. Schemele cu două sisteme de bare
colectoare permit ocolirea întreruptoarelor şi fără a introduce sistemul de transfer, şi
anume introducând în cadrul celulelor de circuit câte un separator de şuntare SS
(fig. 2.25) şi folosind drept bară de transfer unul din sistemele de bare colectoare, iar ca
celulă de cuplă de transfer, celula de cuplă transversală.
a) b)
Fig. 2.25. Scheme ale instalaţiilor de conexiuni cu două sisteme de bare colectoare şi
separatoare de şuntare
În cazul schemei din figura 2.25a, sistem de bare de transfer poate fi folosit
numai sistemul 2, iar pe timpul ocolirii întreruptoarelor circuitele pot fi racordate numai
la sistemul de bare colectoare 1, pe calea reprezentată cu linie întreruptă. În cazul
schemei din figura 2.25b, cu preţul unui separator suplimentar (Ssupl) se permite
utilizarea oricărui sistem de bare colectoare ca bare de transfer.
34 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
Instalaţiile de conexiuni în care se utilizează separatoare de şuntare, faţă de cele
care utilizează sistemul de transfer, se realizează cu investiţii mai mici, dar prezintă
următoarele dezavantaje, şi anume:
• pe durata fiecărei ocoliri, un sistem de bare este blocat ca sistem de bare de
transfer şi dispare posibilitatea folosirii lui ca sistem de rezervă;
• pe durata ocolirii nu se poate utiliza regimul de lucru pe ambele sisteme de
bare colectoare.
Aceste dezavantaje au limitat răspândirea acestor tipuri de scheme în instalaţiile de
conexiuni de importanţă deosebită.
2.4.3.4. Utilizarea cuplelor combinate pentru reducerea costurilor
instalaţiilor
În instalaţiile de conexiuni cu tensiuni ridicate şi un important tranzit de energie,
de obicei se utilizează ambele modalităţi de perfecţionare a siguranţei în funcţionare:
secţionarea şi sistemul de transfer. Într-o astfel de situaţie, în scopul realizării unor
economii de investiţii prin reducerea numărului de celule de cuplă, se folosesc cuplele
combinate.
Cuplă longo-transversală. În cazul schemelor de conexiuni cu dublu sistem de
bare colectoare secţionate, efortul de investiţii poate fi sensibil micşorat prin
combinarea cuplelor transversale cu cupla longitudinală. Astfel, în schemele cu două
sisteme de bare şi bara de lucru secţionată, cu două secţii de bare, în loc de două cuple
transversale şi o cuplă longitudinală (trei întreruptoare) se poate folosi o singură cuplă
longo-transversală ca în figura 2.26 (un singur întreruptor). Cu ajutorul unei astfel de
cuple, printr-un joc de separatoare, pot fi realizate, pe rând, o cuplă longitudinală (S2-
S3-ICLT) şi două cuple transversale (S1-S3-ICLT şi respectiv S2-S4-ICLT).
Cuple combinate se pot utiliza şi în cazul în care ambele sisteme de bare
colectoare (de lucru şi de rezervă) ar fi secţionate. Astfel, în figura 2.27 se prezintă două
exemple de cuple combinate pentru o schemă cu dublu sistem de bare colectoare şi
ambele sisteme de bare colectoare secţionate, cu două secţii de bare, când în loc de
patru celule de cuplă (două transversale şi două longitudinale) se utilizează o singură
celulă de cuplă. În varianta din figura 2.27a pot fi realizate două cuple transversale (S1-
S2-ICL şi respectiv S3-S4-ICL) şi două longitudinale (S1-S3-ICLT şi respectiv S2-S4-ICLT),
iar în varianta din figura 2.27b, cele două cuple longitudinale sunt cuple în cruce.
Fig. 2.26. Cuplă longo-transversală
 35
Fig. 2.27. Variante de cuplă longo-transversală în schemele cu ambele sisteme de bare
colectoare secţionate
Cuplă longitudinală + transfer (ocolire). În cazul schemelor cu simplu sistem
de bare colectoare secţionat şi sistem de transfer, când, după cum se ştie, în varianta de
bază (vezi fig. 2.23b) se utilizează o cupla longitudinală şi una de transfer, se poate
recurge la o soluţie mai economică combinându-se aceste două cuple într-o cuplă
combinată longitudinală+transfer (fig. 2.28). Soluţia se utilizează în instalaţiile de
conexiuni care implică o folosire mai rară a barelor de transfer deoarece, pe timpul
reviziei unui întreruptor, cupla combinată având funcţia de cuplă de transfer, nu mai
este posibilă cuplarea celor două secţii de bare.
Fig. 2.28. Cuplă longitudinală + transfer
Cuplă transversală+transfer (ocolire). În cazul schemelor cu dublu sistem de
bare colectoare nesecţionat şi sistem de transfer, când în varianta de bază se utilizează o
cuplă transversală şi una de transfer (vezi fig. 2.24), se poate recurge la o soluţie mai
economică combinându-se aceste două cuple într-o cuplă combinată de
ocolire+transversală în variantele din figura 2.29. Soluţia se utilizează în instalaţiile de
conexiuni care implică o folosire mai rară a barelor de transfer deoarece, pe timpul
reviziei unui întreruptor, cupla combinată având funcţia de cuplă de transfer, nu mai
este posibilă efectuarea manevrei de trecere a circuitelor de pe sistemul de bare de lucru
pe cel de rezervă, sau utilizarea regimului de lucru pe ambele sisteme de bare
colectoare.
36 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
Fig. 2.29. Variante de cuple transversală+transfer (ocolire)
Toate aceste variante economice de cuple combinate prezentate mai sus, prezintă
două importante dezavantaje şi anume:
- realizarea lor practică se poate face numai adoptând soluţii constructive
complicate, necesitând spaţiu mare şi încrucişări de conductoare care măresc
probabilitatea de apariţie a avariilor, cu urmări deosebit de grave pentru instalaţia
de conexiuni şi implicit pentru sistemul eletroenergetic;
- întrucât cuplele combinate îndeplinesc mai multe funcţii şi la un moment dat
fiind blocate într-o anumită funcţie, la nevoie nu pot fi utilizate într-o altă funcţie,
ceea ce poate să conducă la pagube importante.
Din aceste motive, cuplele combinate se folosesc rar. Se utilizează frecvent
doar ca o etapă iniţială într-o instalaţie în curs de dezvoltare, adăogându-se în final
cuple complete.
2.4.4. Scheme cu posibilităţi mărite de reducere a curenţilor
de scurtcircuit
După cum se ştie, funcţia cea mai importanta a unui întreruptor de înaltă
tensiune este de a deconecta curenţii de scurtcircuit si deci, mărimea curenţilor de
scurtcircuit care apar la un scurtcircuit pe barele instalaţiilor de conexiuni sau pe
circuitele reţelei electrice, influenţează direct asupra costului echipamentelor din
instalaţiile de conexiuni şi costul cablurilor din reţelele de distribuţie.
Creşterea gradului de interconectare a sistemului electroenergetic şi a puterii
instalate a centralelor electrice conduc la ridicarea continuă a plafoanelor de scurtcircuit
din reţelele electrice. În acest context şi ţinând cont de cele relatate mai sus, pentru a
asigura o funcţionare sigură a sistemului electroenergetic, se poate acţiona pe una din
următoarele direcţii:
1. Să se instaleze în fiecare nod al reţelei electrice (în instalaţiile de
conexiuni) aparate de comutaţie costisitoare şi cabluri cu secţiuni mari.
 37 38 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

2. Să se ia măsuri, cu preţul unor investiţii suplimentare în instalaţiile de

conexiuni, pentru limitarea curenţilor de scurtcircuit.
Din punctul de vedre al interesului pe plan naţional s-a stabilit că este mai indicat
a se merge pe cea de-a doua direcţie. Limitarea curenţilor de scurtcircuit se realizează
prin realizarea unor scheme care sa permită mărirea reactanţei între surse şi locul de
scurtcircuit. În acest sens, se pot adopta următoarele măsuri:
• secţionarea schemelor electrice;
• alegerea transformatoarelor de forţă cu reactanţe mărite;
• montarea bobinelor de reactanţă în diferite puncte ale schemelor electrice.
Limitarea curenţilor de scurtcircuit prin secţionarea schemelor electrice este cea
mai simplă metodă de creştere a reactanţei, care condiţionează valorile curenţilor de
scurtcircuit prin renunţarea la funcţionarea în paralel a circuitelor (transformatoarelor,
liniilor sau generatoarelor) racordate la barele colectoare: În acest scop se funcţionează Fig. 2.30. Conectarea bobinelor de reactanţă pe liniile în cablu
cu cuplele longitudinale deschise.
Limitarea curenţilor de scurtcircuit cu ajutorul transformatoarelor, se realizează
prin folosirea în staţiile electrice de transformare, a unor transformatoare cu reactanţă
mărită şi anume:
• transformatoare cu trei înfăşurări, inclusiv transformatoare cu înfăşurări
divizate la tensiunea medie (transformator care la partea de înaltă tensiune
posedă o înfăşurare dimensionată pentru puterea nominală a transformatorului,
iar la partea de medie tensiune, două înfăşurări identice dimensionate fiecare
pentru 50 % din puterea nominala), care prezintă reactanţe de dispersie mărite;
• transformatoare cu doua înfăşurări cu tensiunea de scurtcircuit (reactanţa)
mare.
2.4.4.1. Montarea bobinelor de reactanţă in schemele instalaţiilor de
conexiuni Fig. 2.31. Conectarea bobinelor de reactanţă pe barele colectoare

Dintre mijloacele de limitare a curenţilor de scurtcircuit amintite mai sus, s-au
impus bobinele de reactanţă. Acestea se întâlnesc numai în cadrul instalaţiilor de
conexiuni de medie tensiune şi se montează pe circuitele electrice, în special pe liniile
electrice de plecare în cablu, când se numesc bobine de reactanţă de linie (BRL)-
fig.2.30, precum si pe barele colectoare intre secţiile de bare colectoare, când se numesc
bobine de reactanţă de bare (BRB) - fig.2.31.
Bobinele de reactanţă de linie (BRL) se montează numai pe plecările în cablu,
deoarece în cazul liniilor electrice, o porţiune de linie de câţiva kilometrii prezintă o
reactanţă de valoarea reactanţei bobinei. De asemenea, nu se obişnuieşte să se monteze
bobine pe circuitele de generator şi transformator fiindcă în regim normal fiind
străbătute de curenţi de sarcină foarte mari cauzează pierderi de tensiune şi de putere. Şi
pe BRL se produc pierderi de tensiune şi putere, provocate de curenţii de sarcină ai
liniilor, dar care fiind mult mai mici decât cei din circuitele generatoarelor şi
transformatoarelor provoacă pierderi mult mai mici decât în acest din urmă circuite.
Bobinele de reactanţă de bare (BRB) se montează în cupla longitudinală, şi întrucât
circuitele se repartizează pe secţiile de bare astfel încât în regim normal de funcţionare
secţiile să fie echilibrat încărcate, prin BRB să apară transfer de putere neînsemnat,
curenţii de circulaţie între secţii fiind foarte mici, pierderile de putere şi tensiune sunt
foarte mici. Aceste considerente stau la baza alegerii BRL cu reactanţa de 3 - 6 % şi a
BRB de 8 – 12 %.
Bobinele de reactanţă de linie limitează curenţii de scurtcircuit, numai dacă
scurtcircuitul se produce pe liniile pe care sunt montate (punctul k1 , fig.2.30) şi nu
manifesta nici un efect, dacă scurtcircuitul se produce în alte zone dintre surse şi bobine
 39 40 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR

(de exemplu în k2 , fig.2.30). Astfel, bobinele de reactanţă de linie provoacă ieftinirea

aparatajului celulelor liniilor pe care sunt montate, fără să aibă influenţă asupra
aparatajului din celelalte celule.
Bobinele de reactanţă de bare (BRB) limitează curenţii de scurtcircuit, indiferent
de locul scurtcircuitului (atât la scurtcircuit în punctul k1 cât şi în k2 , fig.2.31), însă nu
limitează acea parte a curentului de scurtcircuit care provine de la sursele conectate la
secţia de bare în care s-a produs scurtcircuitul.
In caz ca aplicarea numai a BRB nu limitează în măsură suficientă curentul de
scurtcircuit pe liniile în cablu, iar aplicarea numai a BRL determina aparataj prea
voluminos în restul celulelor instalaţiei de conexiuni, se recurge la aplicarea
concomitentă a BRB şi BRL. De asemenea, dacă nici această soluţie nu conduce la
Fig. 2.32. Legarea BRB în schemă liniară
rezultate satisfăcătoare, se recurge la montarea bobinelor de reactanţă si pe circuitele
generatoarelor, respectiv a transformatoarelor.
Montarea bobinelor de reactanţă pe barele colectoare. Bobinele de
reactanţă de bare pot fi montate în trei moduri şi anume:
¾ în schemă liniară (fig.2.32);
¾ în schemă inelară (fig.2.33);
¾ în schemă stea (fig.2.34).
În regim normal de funcţionare, generatoarele lucrează în paralel, ceea ce în
schemele liniară (fig.2.32) şi inel (fig.2.33) este asigurat prin cuplele longitudinale, iar
în schema stea (fig.2.34) prin bara de egalizare BE. Întreruptoarele de şuntare IS, care
apar în scheme, în regim normal sunt deschise. Aceste trei scheme se comportă diferit
în ceea ce priveşte păstrarea paralelismului între generatoare şi valoarea curentului de
scurtcircuit în caz de avarie pe una din secţii, respectiv nivelul de tensiune pe barele
colectoare la deconectarea unui generator. Astfel:
a) Privitor la păstrarea paralelismului între generatoare la o avarie pe una din
secţiile de bare colectoare. Se face o analiza comparativa a modului de funcţionare a
secţiilor neavariate după izolarea defectului prin declanşarea întreruptoarelor.
¾ În cazul schemei liniare (fig.2.32), o avarie pe secţia 1A de bare, provoacă Fig. 2.33. Legarea BRB în schema inelară
declanşarea întreruptorului cuplei longitudinale (ICL1-2), separând secţia
avariată de restul schemei. În cazul avariei pe secţia 1C, întreruptorul cuplei
longitudinale (ICL2-3) va asigura izolarea secţiei avariate. In ambele cazuri,
celelalte două secţii neavariate funcţionează mai departe în paralel. Dacă
scurtcircuitul are loc pe secţia 1B, declanşează ambele cuple longitudinale (ICL1-
2 si ICL2-3), caz în care se desface legătura dintre cele doua secţii rămase în
funcţiune, ele funcţionând mai departe izolat, ceea ce reprezintă un dezavantaj al
schemei.
¾ În cazul schemei inelare (fig.2.33), indiferent pe care secţie se produce avaria,
totdeauna declanşează două cuple longitudinale (cele adiacente secţiei avariate),
izolând secţia avariată, iar legătura în paralel se menţine între secţiile neavariate.
Acest aspect scoate în evidenţă un avantaj al schemei inelare faţă de cea liniară.

Fig. 2.34. Legarea bobinelor de reactanţă în schemă stea

 41
¾ In cazul schemei stea (fig.2.34) la o avarie pe una din secţii, declanşează
întreruptorul care leagă barele secţiei cu bara de egalizare BE, mersul în paralel
între secţiile neavariate menţinându-se, aspect care scoate în evidenţă acelaşi
avantaj ca în cazul schemei inelare.
Se face precizarea că în toate cazurile analizate mai sus, la o avarie pe o secţie va
declanşa şi întreruptorul generatorului, respectiv al circuitelor sursă racordate la secţia
respectivă. De asemenea, dacă în schema stea avaria se produce pe bara de egalizare
BE, declanşează toate întreruptoarele de legătură dintre secţii şi bara de egalizare, toate
secţiile rămânând în funcţiune, dar izolate între ele.
b) Privitor la valorile curenţilor de scurtcircuit la o avarie pe una din secţiile
de bare colectoare. Se face o analiză comparativă a curenţilor de scurtcircuit din
momentul producerii scurtcircuitului.
¾ In schema liniară (fig.2.32) dacă scurtcircuitul se produce pe una din secţiile
extreme, un generator va debita direct către locul de scurtcircuit, un alt generator
va debita peste o bobină de reactanţă, iar cel de-al treilea peste doua bobine în
serie. Dacă scurtcircuitul se produce pe secţia din mijloc, un generator va debita
direct spre locul scurtcircuitului, iar celelalte două generatoare peste câte o
bobină de reactanţă. Deci, curentul de scurtcircuit va fi mai mare dacă
scurtcircuitul se produce pe secţia din mijloc, decât dacă se produce pe una din
secţiile extreme.
¾ In cazul schemei inelare (fig.2.33) curentul de scurtcircuit are aceeaşi valoare,
indiferent pe ce secţie se produce scurtcircuitul şi corespunde, valoric, curentului
de scurtcircuit de pe secţia din mijloc de la schema liniară.
¾ In cazul schemei stea (fig.2.34) curentul de scurtcircuit are aceeaşi valoare,
indiferent de secţia pe care se produce scurtcircuitul. La un scurtcircuit pe
oricare din secţiile de bare, generatorul racordat la secţia respectivă debitează
direct spre locul scurtcircuitului, iar celelalte două generatoare peste două bobine
în serie. In comparaţie cu valoarea curenţilor din schemele liniară şi inelară
curentul de scurtcircuit din schema stea este mai mic, presupunând aceleaşi
bobine de reactanţă. Dacă scurtcircuitul se produce pe bara de egalizare,
curentul total de scurtcircuit poate atinge valori foarte mari, dar alegerea
aparatajului nu depinde de acest curent de scurtcircuit, deoarece nici un aparat nu
este străbătut de curentul total de scurtcircuit, care apare numai pe bara de
egalizare.
c) Privitor la nivelul de tensiune pe barele colectoare la deconectarea unui
generator. Se face o analiză comparativă a tensiunilor pe barele secţiilor, la
deconectarea voită a unui generator (de exemplu în vederea reviziei), în condiţiile în
care singura sursă a secţiilor o constituie generatoarele.
¾ În cazul schemei liniare (fig.2.32), după deconectarea generatorului G1,
consumatorii secţiei 1A vor fi alimentaţi de la generatoarele G2 şi G3. Toată
puterea consumată pe secţia 1A trece prin bobina de reactanţă BR1-2, iar o parte
a acestei puteri trece şi prin bobina BR2-3. De aici rezultă că tensiunea la barele
secţiei 1A va fi pronunţat mai scăzută decât la barele secţiei 1B, care la rândul ei
este mai scăzută decât la barele secţiei 1C. Pentru egalizarea tensiunilor se
42 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
utilizează întreruptoarele de şuntare IS. În cazul analizat se închide întreruptorul
de şuntare IS1-2, egalizând tensiunea la barele secţiei 1A cu cea de la barele
secţiei 1B. Nu se poate închide şi întreruptorul de şuntare IS2-3, deoarece la un
eventual scurtcircuit pe oricare din secţiile de bare ar conduce la curenţi de
scurtcircuit inadmisibili de mari (nelimitaţi de bobine de reactanţă). In consecinţă
nu se poate realiza şi egalizarea tensiunilor secţiilor 1B si 1C. Lucrurile se petrec
la fel dacă se deconectează generatorul G3, doar că se inversează rolul secţiei
1A cu 1C precum şi a bobinei de reactanţă BR1-2 cu BR2-3, respectiv a
întreruptorului de şuntare IS1-2 cu IS2-3. Dacă se deconectează generatorul G2,
consumatorii secţiei 1B sunt alimentaţi de la generatoarele G1 si G3 peste câte o
bobină de reactanţă, deci tensiunea la barele secţiei 1B va fi mai mică decât a
secţiilor 1A şi 1C. Inegalitatea tensiunilor va fi mult mai puţin pronunţată decât în
cazul precedent între secţia cu generatorul deconectat şi secţia vecină, deoarece
nu trece toată puterea consumatorilor printr-o singura bobină. De data aceasta nu
se utilizează întreruptoarele de şuntare.
¾ In cazul schemei inelare (fig.2.33) la deconectarea unui generator, pe oricare din
secţii, secţia respectivă se va alimenta de la secţiile vecine peste câte o bobină
de reactanţă ca şi în cazul deconectării generatorului G2 (secţiei 1B) din schema
liniară. Deci, rezultă o inegalitate a tensiunilor între secţii ca în acest caz, motiv
pentru care în aceste scheme nu se prevăd separatoare de şuntare.
¾ In cazul schemei stea (fig.2.34), la deconectarea unui generator, pe oricare secţie
de bare, secţia corespunzătoare se alimentează de la celelalte generatoare rămase
în funcţiune. Puterea debitată de fiecare generator spre secţia cu generatorul
deconectat se transmite prin bobina de reactanţă care leagă barele secţiei căreia
îi aparţine acesta cu bara de egalizare, în serie cu bobina de reactanţă care leagă
barele secţiei cu generatorul deconectat cu bara de egalizare. Tensiunea la barele
secţiei cu generatorul deconectat va fi mult mai mica decât la barele secţiilor cu
generatoarele în funcţiune. Pentru a micşora inegalitatea tensiunilor, secţia cu
generatorul deconectat se leagă cu bara de egalizare prin întreruptorul de şuntare
corespunzător.
Schemele din figurile 2.32, 2.33 şi 2.34 indică aplicarea BRB în instalaţiile de
conexiuni cu simplu sistem de bare colectoare. In cazul a doua sisteme de bare
colectoare se pot realiza scheme similare, dar cele mai utilizate sunt schemele liniare.
In cazul schemelor cu dublu sistem de bare colectoare la care bara de lucru este
secţionată, dar fără BRB, la izolarea unei secţii de lucru, circuitele corespunzătoare se
trec pe bara de rezervă, iar legătura în paralel dintre circuitele racordate la barele de
rezervă şi celelalte secţii se asigură cu ajutorul cuplei (cuplelor, în cazul secţiei din
mijloc) transversale de la secţia de care erau legate aceasta prin cupla longitudinală
(respectiv, cuplele longitudinale), înainte de a fi trecute pe bara de rezervă. Acest lucru
nu este posibil în cazul utilizării BRB, deoarece închiderea cuplei (cuplelor)
transversale ar lega în paralel aceste circuite cu secţia vecina (respectiv, secţiile
vecine) fără BRB între ele. Din această cauză, întotdeauna când se utilizează BRB,
cupla longitudinală are configuraţia unei cuple combinate longo-transversale (vezi
fig.2.35), dar fără a avea rolul acesteia. Deci, în cazul schemelor cu dublu sistem de
 43
bare colectoare la care bara de lucru este secţionată cu BRB paralelismul dintre secţia
racordată la bara de rezervă şi cele racordate la barele de lucru se face prin cupla longo-
transversală prevăzută cu BRB, păstrând legătura între secţii prin bobine de reactanţă.
Fig. 2.35. Cupla longitudinală cu BRB
O alta problema referitoare la schemele cu doua sisteme de bare colectoare
secţionate cu BRB, este cea a întreruptoarelor de şuntare. Se precizează că acestea nu
sunt necesare ca în cazul schemelor cu simplu sistem de bare colectoare liniare, rolul
acestora putând fi luat de cuplele transversale.
Montarea bobinelor de reactanţă de linie. Exista doua posibilităţi de montare
a bobinelor de reactanţă de linie, care sunt prezentate in figura 2.36, unde s-a notat cu:
A - zona in care dacă se produce scurtcircuitul, curentul de scurtcircuit este
limitat de bobină;
B - zona in care dacă se produce scurtcircuitul, declanşează întreruptorul;
C - zona constituita din porţiunea de circuit cuprinsa intre locul unde se
montează bobina de reactanţă (BRL) şi transformatorul de curent (TC) care sesizează
curentul de scurtcircuit şi acţionează protecţia prin relee, provocând declanşarea
întreruptorului.
a) b)
Fig. 2.36. Legarea bobinelor de reactanţă de linie
În schema din figura 2.36a, se observă că zona B este inclusă în zona A şi deci
când declanşează întreruptorul, curentul de scurtcircuit pe care îl întrerupe acesta este
44 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
limitat de bobină. Dacă scurtcircuitul se produce în zona C, curentul de scurtcircuit este
limitat de bobină dar întreruptorul nu declanşează fiindcă scurtcircuitul nu este sesizat
de protecţie. În acest caz va declanşa întreruptorul sursei care va scoate din funcţiune
bara colectoare şi implicit toate circuitele de plecare racordate la aceasta. Trebuie
specificat că zona C este extrem de scurtă şi probabilitatea producerii scurtcircuitului în
această zonă este foarte mică, deci se admite ca în acest caz să fie scoase din funcţiune
toate circuitele, pe timpul scurt până la deschiderea separatorului de bare de la celula
unde a avut loc scurtcircuitul, după care restul circuitelor pot fi repuse în funcţiune,
defectul fiind izolat. Din cele de mai sus rezultă că la orice declanşare automată în urma
producerii unui scurtcircuit, întreruptorul rupe un curent de scurtcircuit limitat de
bobina de reactanţă. Dezavantajul schemei constă în faptul că după declanşarea
întreruptorului bobina de reactanţă rămâne conectată la barele colectoare. Este de dorit
ca întotdeauna când întreruptorul declanşează, automat sau voit, să se deconecteze de
la barele colectoare atât linia electrică cât şi aparatajul din celulă (mai puţin separatorul
de bare), deci şi bobina de reactanţă.
În schema din figura 2.36b, se observă că zona B nu mai este inclusă în
întregime în zona A, iar în zona B este inclusă şi zona C, in care, dacă apare
scurtcircuit, întreruptorul declanşează. Întrucât zona C nu este inclusă în zona A, la un
scurtcircuit în această zonă C, întreruptorul declanşând ar rupe un curent nelimitat de
bobină, lucru inadmisibil fiindcă întreruptorul este dimensionat să rupă un curent cel
mult egal cu cel limitat de bobină. De aici rezultă că trebuie împiedicată declanşarea
întreruptorului la un scurtcircuit în zona C. Acest lucru se poate realiza prin corelarea
corespunzătoare a curenţilor de pornire şi a timpilor de acţionare ai protecţiilor
întreruptoarelor I (celula de plecare) şi Is (celula circuitului sursă), în aşa fel încât la un
scurtcircuit în zona C să declanşeze întreruptorul sursei, iar întreruptorul de pe plecare
să declanşeze numai la scurtcircuit în zona A. Astfel, dacă se notează cu: IP' şi t ' -
curentul de pornire, respectiv timpul de acţionare al protecţiei întreruptorului I din
celula circuitului de plecare; I P" şi t " - curentul de pornire, respectiv timpul de
acţionare al protecţiei întreruptorului Is din celula circuitului sursă; I kA şi I kC - curenţii
de scurtcircuit când scurtcircuitul are loc în zona A, respectiv în zona C şi între aceste
mărimi există relaţiile:
" " '
IP' < I kA ; I kA < I P < I kC ; t < t (1.6)
ţinând cont că I kA < I kC , din relaţiile (1.6) rezultă că la un scurtcircuit în zona A
porneşte numai protecţia întreruptorului I şi după timpul t ' comandă declanşarea
acestuia, iar la un scurtcircuit în zona C pornesc protecţiile ambelor întreruptoare (I şi
Is), dar după timpul t " acţionează protecţia întreruptorului Is şi deci condiţia ca
întreruptorul I sa nu declanşeze la scurtcircuit în zona C este îndeplinită.
În condiţiile reglajului protecţiilor întreruptoarelor din schema din figura 2.36b
în modul prezentat mai sus şi ţinând cont că această schemă elimină dezavantajul
amintit la schema din figura 2.36a (la deschiderea întreruptorului este scos de sub
tensiune tot aparatajul celulei de plecare, inclusiv bobina de reactanţă), rezultă că este
de preferat amplasarea BRL în modul prezentat în figura 2.36b. Totuşi, având în vedere
 45
că studii statistice şi probabilistice au arătat că bobina de reactanţă prezintă un mare
grad de siguranţă în funcţionare, se acceptă varianta de montare a BRL prezentată în
figura 2.36a, soluţie adoptată şi pentru gruparea mai multor plecări pe o bobină.
Analizele efectuate au arătat ca numărul optim de plecări pe o bobină este de 2...4
(fig.2.37). Dacă dorim să realizăm căderi de tensiune mici, în regim normal de
funcţionare, se pot folosi bobinele jumelate (fig.2.38).
Fig. 2.37. Gruparea a două linii pe o BRS Fig. 2.38. Gruparea a două linii pe o BRD
In cele de mai sus s-au prezentat linii de plecare racordate la simplu sistem de
bare colectoare. Problemele analizate referitoare la montarea BRL sunt aceleaşi şi în
cazul în care liniile de plecare sunt racordate la dublu sistem de bare colectoare.
2.5. Scheme ale instalaţiilor de conexiuni cu două
sisteme de bare colectoare la care unui
subansamblu de n circuite le revin n+1 întreruptoare
Schemele cu bare colectoare analizate până în prezent se caracterizează, după
cum au fost şi denumite, prin faptul că fiecare circuit (generator, linie, transformator)
este deservit de un singur întreruptor. Există însă şi scheme la care, în scopul creşterii
siguranţei în funcţionare, fiecare circuit, în medie, este deservit de mai multe
întreruptoare.
In cazul acestei categorii de scheme, ca varianta de baza corespunzătoare
parametrului N =1 poate fi considerată schema cu două întreruptoare pe circuit. În
continuare mărind numărul de circuite al fiecărui subansamblu poate fi micşorat
numărul mediu de întreruptoare (N+1)/N care revin unui circuit din punctul de vedere
al investiţiilor.
Diferenţele dintre performanţele tehnico-economice ale acestor scheme se
datoresc în principal numărului şi modului diferit de folosire al întreruptoarelor. Astfel,
în varianta de baza (N = 1) fiecare pereche de întreruptoare este folosită individual
pentru comutarea legăturilor la bare ale unui singur circuit, iar în variantele cu N ≥ 2,
întreruptoarele unui subansamblu de circuite sunt folosite în comun pentru a realiza atât
legăturile dintre circuitele subansamblului cât şi legăturile acestor circuite la bare.
46 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
2.5.1. Scheme cu două întreruptoare pe circuit
Cea mai completă schemă de conexiuni în care fiecare circuit este deservit de
mai multe întreruptoare este schema cu două întreruptoare pe circuit. In figura 2.39 se
prezintă două moduri de reprezentare a unei astfel de scheme, figura 2.39b redând, într-
o oarecare măsură, dispunerea echipamentelor în teren.
a) b)
Fig. 2.39. Moduri de reprezentare a schemelor cu două întreruptoare pe circuit
Schemele cu două întreruptoare pe circuit nu necesită cuplă transversală şi nici
secţionarea barelor, iar posibilitatea ca ambele întreruptore ale unui circuit să fie
simultan indisponibile este mult prea mică pentru a se justifica prevederea sistemului de
transfer. În regim normal de funcţionare ambele sisteme de bare colectoare sunt sub
tensiune, iar cuplarea sistemelor de bare colectoare se face prin perechile de
întreruptoare cu care sunt dotate circuitele instalaţiei de conexiuni. Avantajele schemei
sunt:
• schemă clară, cu elasticitate maximă în exploatare;
• grad de siguranţă în exploatare foarte ridicat, neexistând nici un punct unde
apariţia unui scurtcircuit să scoată din funcţiune, chiar pentru scurt timp, toate
circuitele (un defect pe un sistem de bare colectoare este eliminat prin
declanşarea automată a întreruptoarelor dinspre barele defecte, toate circuitele
rămânând sub tensiune de la celălalt sistem de bare colectoare, numai un
defect pe un circuit putând conduce la scoaterea din funcţiune a acestuia, prin
declanşarea ambelor întreruptoare corespunzătoare acestuia);
• posibilitatea unor manevre greşite redusă la maxim, deoarece toate operaţiile
de comutare se fac cu întreruptoare;
• se poate scoate în revizie oricând un întreruptor al circuitului sau un sistem de
bare, toate circuitele rămânând în funcţiune;
• extinderea instalaţiei de conexiuni nu pune probleme dificile.
Aceste avantaje care conduc la o siguranţă şi elasticitate deosebită a schemei, de
multe ori nu sunt justificate economic, investiţiile pentru realizarea acestor scheme fiind
foarte ridicate; practic duble faţă de schemele cu un singur sistem de bare colectoare şi
un întreruptor pe circuit şi cu 40 - 60 % mai ridicate decât cele cu doua sisteme de bare
 47
colectoare şi un întreruptor pe circuit. De aceea schemele cu două întreruptoare pe
circuit se folosesc foarte rar, numai la unele instalaţii de importanţă deosebită, la care se
cere o foarte mare siguranţă în funcţionare.
2.5.2. Scheme cu 1,5 şi 1,33 întreruptoare pe circuit
Prin amplificarea gradului de folosire in comun a întreruptoarelor se reduce
efortul de investiţii, dar totodată, fie că se accentuează unele dezavantaje caracteristice
acestor scheme, fie că apar unele noi. Ca urmare, utilizarea în practică a schemelor cu
N+1 întreruptoare care le revin unui ansamblu de N circuite este obişnuit limitată la
variantele cu 1,5 (fig.2.40) şi uneori 1,33 (fig.2.41) întreruptoare pe circuit.
Fig. 2.41. Schemă cu 1,33 întreruptoare pe
Fig. 2.40. Schemă cu 1,5 întreruptoare pe
circuit circuit
În mod normal ambele sisteme de bare colectoare sunt sub tensiune, toate
întreruptoarele şi separatoarele sunt închise, iar posibilitatea fiecărui circuit de a fi
racordat la restul schemei prin câte două întreruptoare reprezintă caracteristica comună
a acestor scheme. Schemele nu necesită celulă de cuplă transversală.
Aceste scheme întrunesc avantajele schemei cu două întreruptoare pe circuit ca:
¾ toate operaţiile de comutare la bare şi între circuitele perechi sunt efectuate
inclusiv prin manevre de întreruptoare;
¾ orice defect pe barele colectoare nu periclitează funcţionarea nici unui circuit,
deoarece declanşează întreruptoarele dinspre sistemul de bare avariat şi numai un
scurtcircuit pe un circuit duce la scoaterea din funcţiune a acestuia prin
declanşarea celor două întreruptoare adiacente lui,
¾ scoaterea în revizie a unui întreruptor nu necesită scoaterea din funcţiune a vreo
unui circuit.
dar faţă de acestea oferă şi posibilitatea funcţionarii bloc a circuitelor din cadrul
subansamblului, fără a intra pe barele colectoare.
48 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
Principalele dezavantaje ale acestor scheme constă în dificultăţi de ordin
constructiv, dar mai ales în ceea ce priveşte realizarea selectivităţii protecţiei prin relee.
De asemenea, la scoaterea în revizie a unui întreruptor dinspre bare, toate circuitele din
cadrul subansamblului rămân racordate numai la celalalt sistem de bare colectoare
printr-un întreruptor comun care, deci, trebuie dimensionat pentru curentul total al
întregului subansamblu de circuite, iar dacă în această situaţie apare un defect la acest
întreruptor iasă din funcţiune toate circuitele subansamblului.
Efortul mai ridicat de investiţii faţă de schemele cu un întreruptor pe circuit, dar
mai mic decât a celor cu două întreruptoare pe circuit, se justifică în cazul instalaţiilor
de foarte înaltă tensiune, cu tranzit foarte mare de energie şi daune deosebit de mari în
cazul întreruperii acestui tranzit.
2.6. Scheme ale instalaţiilor de conexiuni fără bare
colectoare
Din categoria instalaţiilor de conexiuni fără bare colectoare fac parte
instalaţiile poligonale şi cele în H.
2.6.1. Scheme poligonale
In cadrul acestor scheme nodul de conexiuni este realizat din ansambluri de
întreruptoare flancate de două separatoare dispuse într-un contur poligonal în vârfurile
căruia se conectează circuitele, cu ajutorul separatoarelor (fig. 2.42a). Un contur
poligonal mai poate fi interpretat ca un sistem de bare colectoare în inel, multiplu
secţionat şi prevăzut între fiecare două secţii succesive cu câte o cuplă longitudinală, la
fiecare secţie fiind racordat, prin separator, un singur circuit (fig.2.42b).
Fig. 2.42. Două moduri de reprezentare a unei scheme poligonale
În mod normal se funcţionează cu toate laturile conturului poligonal închise,
astfel că fiecare circuit rezultă racordat la restul schemei prin câte două întreruptoare.
Totodată sub aspectul investiţiilor, fiecărui circuit îi revine câte un singur întreruptor.
 49
Schemele poligonale sunt foarte apreciate, deoarece cu toate că din punct de
vedere al investiţiilor sunt echivalente cu schemele cu simplu sistem de bare colectoare
nesecţionat şi un întreruptor pe circuit, din punct de vedere funcţional prezintă unele
asemănări cu schemele cu N+1 întreruptoare pentru fiecare subansamblu de N circuite
şi anume:
¾ oricare întreruptor din schemă poate fi revizuit fără scoaterea din funcţiune a
circuitelor;
¾ un scurtcircuit apărut în orice punct al schemei scoate din funcţiune un singur
circuit, cu excepţia defectului într-un întreruptor, care conduce la întreruperea în
funcţionare, temporară, a ambelor circuite adiacente.
Având în vedere modificarea esenţiala a circulaţiilor de curenţi în cazul
secţionării poligonului şi dificultăţile care decurg de aici în reglajul protecţiei prin relee,
precum şi greutăţile constructive şi respectiv a unei extinderi ulterioare, aceste scheme
se folosesc rar. Cel mai des se întâlnesc sub formă de patrulater sau triunghi şi la
tensiuni foarte înalte unde extinderi ulterioare imprevizibile ale schemei sunt foarte
puţin probabile.
2.6.2. Scheme în H
În cadrul schemelor in H, nodul de conexiuni este realizat dintr-un ansamblu de
mai multe separatoare si trei întreruptoare dispuse în forma literei H. Aceste scheme se
pot realiza numai dacă în instalaţia de conexiuni există patru circuite, de regulă două
circuite de transformator şi două de linie.
Există două variante ale acestui tip de schemă: cu legătura transversală (puntea
intermediară) către transformatoare (fig.2.43a) şi cu legătura transversală către linii
(fig.2.43b).
Fig. 2.43.Scheme în H: a) cu puntea intermediară către transformatoare; b) cu puntea
intermediară către linii
In schema cu legătura transversală către transformatoare (fig.2.43a) o avarie pe
una din linii duce la declanşarea întreruptorului liniei respective, cealaltă linie şi cele
două transformatoare rămân în funcţionare, fără nici o întrerupere. O avarie într-un
50 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR
transformator duce la declanşarea întreruptorului liniei care este de partea
transformatorului avariat şi a întreruptorului It din legătura transversală. Astfel la
avarierea unui transformator va ieşi din funcţiune şi linia de partea acestuia, care se
poate pune în funcţiune după deschiderea separatorului de lângă transformatorul
avariat. Deoarece la avarierea unei linii iese din funcţiune numai aceasta, iar la
avarierea unui transformator, pe lângă acesta iese din funcţiune, temporar şi o linie,
rezultă că această variantă de schemă se comportă mai bine faţă de avarii pe linii decât
faţă de avarii în transformatoare.
În schema cu legătura transversală către linii (fig.2.43b) o avarie într-un
transformator duce la declanşarea întreruptorului de lângă transformatorul respectiv,
celălalt transformator şi cele două linii rămân în funcţionare, fără nici o întrerupere. O
avarie pe o linie duce la declanşarea întreruptorului de lângă transformatorul care este
de partea liniei avariate şi a întreruptorului It din legătura transversală. Astfel, la
avarierea unei linii va ieşi din funcţiune şi transformatorul de partea acesteia, care se
poate pune în funcţiune după deschiderea separatorului de lângă linia avariată.
Deoarece la avarierea unui transformator iese din funcţiune numai acesta, iar la
avarierea unei linii, pe lângă aceasta iese din funcţiune, temporar şi un transformator,
rezultă că această variantă de schemă se comportă mai bine faţă de avarii în
transformatoare decât faţă de avarii pe linii.
Din analiza condiţiilor de funcţionare şi având în vedere că avariile sunt mai
frecvente pe linii decât în transformatoare, cu toate că varianta cu legătura transversală
spre linii (fig.2.43b) este mai economică, se preferă varianta cu legătura transversală
spre transformatoare (fig.2.43a).