INFECŢIA HIV

Infecţia cel mai intens studiată din istoria modernă;

 Cea mai mare pandemie cunoscută;
Reprezintă o urgenţă medicală
Identificată în deceniul 8 al secolului XX, infecţia se prezintă ca o bolaă gravă, care durează
toată viaţa şi care are un sfârşit fatal în toate cazurile
DATE GENERALE, ISTORIC

-Până în toamna 1981 CDC anunţa peste 100 cazuri;

-Mai 1981:
 5 cazuri de pneumonie cu PC la tineri bărbaţi homosexuali, anterior sănătoşi;
 În aceeaşi perioadă 25 cazuri identificate de sarcom Kaposi la bărbaţi homosexuali din New
York şi San Francisco;
-1982: Sindromul de imunodeficienţă dobândită (CDC)

-1983: identificarea virusului cauzal;

-1986: Comitetul de taxonomie: HIV (clasa retrovirusuri, familia lentivirusuri);

-1987: identificarea secvenţei nucleotidice a genomului viral.

După descrierea primelor cazuri de SIDA cu serologie negativă, a fost descoperit al 2-lea virus cauzal

O analiză retrospectivă: primele cazuri de SIDA datau din 1970-1980:

- primul caz american un copil negru de 15 ani decedat în 1968 cu sarcom Kaposi

- primul caz din lume 1959 la un bolnav din Zair

EPIDEMIOLOGIE

 După 1990, SIDA a devenit în SUA a 2 a cauză de deces (după accidente) la bărbaţi între 25-44 ani;
 A 6-a cauză de deces la femei între 25-44 ani;
 A 7-a cauză de deces la copii de 1-4 ani
 Anul 2000, aproximativ 90% din cazurile de infecţie HIV sunt plasate în ţările subdezvoltate
 România peste 14.000 cazuri din 1990 până la sfârşitul anului 2009

Epidemia de SIDA la copiii din Romania (decada ’90)

1
SURSELE DE INFECŢIE

 Singura sursă este omul bolnav;

 Virusul este prezent în ţesuturi, organe, produse biologice (ggl. limfatici, MO, timus, creier, plămân,
sânge, spermă, LCR, lacrimi, urină, lapte matern, glera cervicală). ;
 În transmiterea infecţiei sunt incriminate doar un număr limitat din aceste produse:

 sânge, spermă, gleră cervicală, în mică măsură laptele matern

TRANSMITEREA VIRUSULUI

-Similar cu transmiterea virusului hepatitei B cu deosebirea că doza minimă înfectantă pentru HIV este
de aproximativ 30 ori mai mare decât pentru VHB,

-Nu există dovezi că infecţia se transmite prin:

 insecte hematofage

 contact direct între persoane

 folosire în comun de diferite obiecte

CĂILE DE TRANSMITERE

 Calea sexuală

 Calea parenterală (orizontală)

 Calea materno-fetală (verticală)

 prenatal

 perinatal

 postnatal

DISTRIBUŢIA INFECŢIEI

Infecţia HIV1

-Realizează infecţie în majoritatea cazurilor

Infecţia cu HIV2: 1.4% din cazuri

Zone: Africa de vest (Guineea Bissau, Insulele Capului Verde), Senegal, Coasta de Fildes; excepţional în

Europa, SUA

Particulităţi: -contagiozitate şi virulenţă mult reduse

-apare la vârstă înaintată

-transmitere preponderent pe cale heterosexuală

-progresia bolii este lentă

2
MORFOLOGIA PARTICULEI VIRALE

-Particulă sferică cu diametrul de 80-120 nm,

-acoperită de o anvelopă,

 strat lipidic extern bilaminar care conţine 2 gp specifice

-glicoproteina de suprafaţă (gp 120)

-glicoproteina transmembranară (gp 41)

-miez nucleoproteic (core) cu aspect cilindroconic.

Anvelopa este căptuşită în interior de o foiţă proteică de 5-6 nm cu rol de factor stabilizant al particulei
virale (matricea virală care cuprinde p17)

Eşafodaj care solidarizează nucleocapsida virală cu “proiecţiile“ de suprafaţă ale gp anvelopei

Nucleul:

- acoperit cu un strat proteic cu rol de Ag constituit din proteina p24,

- conţine:

 2 filamente monocatenare de ARN viral

 proteine necesare replicării (proteaza, integrază, reverstranscriptază)
 proteine virale (p6, p9) asociate ARN

INFECŢIA HIV

BOALĂ CU EVOLUŢIE

CRONICĂ PROGRESIVĂ LETALĂ

PATOGENIE Contaminarea:

- transmiterea virusului este influenţată de gradul de severitate al bolii persoanei transmiţătoare

- contagiozitatea unei persoane infectate este cu atât mai mare cu cât stadiul evoluţiei bolii este
mai avansat şi cu cât imunosupresia este mai mare (CD4 scăzute)

- suşele de virus izolate în stadiile avansate de boală au virulenţă foarte mare

Celulele ţintă ale infecţiei HIV:

- Limfocitele T4-CD4 (ţinta principală, receptori de mare afinitate pentru gp120);

- Celulele liniei monocitomacrofagice (rezervor de virus pentru diferite ţesuturi)

3
- Precursori intratimici (conţin suficente molecule CD4 pentru a putea fi infectate; infectaţi, aceşti
precursori nu mai pot să regenereze limfocitele CD4 distruse de virus)

- Precursori medulari

- Alte celule ţintă (cel dendridice din sângele periferic şi din ganglionii limfatici, cel Langerhans cutanate,
microglia, oligodendroglia, cel CD8, celule din rinichi, retină, miocard, col uterin, mucoasă rectală )

CICLUL CELULAR AL VIRUSULUI

2 etape:

 penetrarea celulei de catre virus

 integrarea copiei sale ADN în genomul celulei gazdă

 replicarea virală

4
5
ASPECTE CLINICE
P0: primoinfecţia

- manifestă clinic în 1/3-1/2 din cazuri

- se produce la 3-8 săptămâni de la contactul infectant

 aspect pseudogripal
 sindrom mononucleozic
 hepatită
 meningită cu LCR clar
 meningoencefalită
P1: perioada asimptomatică/de latenţă

După stingerea episodului iniţial, răspunsul imun primar permite o eliminare aproape completă a
virusului din circulaţie (rămâne cantonat în diferite organe şi ţesuturi).

PERIOADA DE LATENŢĂ (2 etape)

(noţiune exclusiv clinică; replicarea virală continuă)

- perioada de incubaţie a infecţiei (separă contactul infectant de seroconversie)

- perioada de latenţă clinică care urmează seroconversiei (pacientul este asimptomatic, seropozitiv şi în
85% din cazuri viropozitiv)

variază ca durată:
- mai scurtă la copil
- mult mai scurtă la copilul cu infecţie congenitală;
- la adult durata medie: 10 ani (în România 8 ani)
Factorii de care depinde durata perioadei de latenţă

1. Calea de producere a infecţiei

2. Vârsta la care s-a produs infecţia
3. Pt. transmiterea materno-fetală: severitatea bolii la mamă
SUPRAVIEŢUITORI DE LUNGĂ DURATĂ

Pacienţi cu perioada de latenţă de 12-15 ani

elaborează un răspuns imun energic

cantităţi mult mai mici de virus în sânge

număr de CD aproape normal

titruri  de Ac neutralizanţi

reacţie supresoare anti-HIV mediată prin CD8

există unele suşe virale cinetică replicativă lentă

6
ASPECTE CLINICE P2: perioada simptomatică

Subclasa A: -manifestări nespecifice

- Hepatosplenomegalie

- Poliadenopatie

- Scădere ponderală peste 10%

- Febră persistentă, recurentă

- Anorexie, prurit, cefalee

- Limfadenopatie cu durata de 2-3 luni

SUBCLASA B: manifestări neuropsihice

Aspecte clinice variate:

Meningită cu LCR clar

Encefalită primitivă/leucoencefalită progresivă multifocală

Encefalită secundară (toxoplasmoză, CMV, criptococoză)

Polinevrite

PRN

Mielita

Sunt prezente la 90% din copiii infectaţi

Asociază deficit imun sever

- întârziere neuropsihică (95%)

- microcefalie dobândită

- demenţă progresivă

- incontinenţă sfincteriană

- tetraplegie spastică

Evoluţie:

1. Encefalopatie progresivă 20%

2. Forme aparent stabilizate 50%

7
SUBCLASA C: manifestări respiratorii

Complexul PLI/HPL (pn. limfoidă interstiţială/hiperplazie pulmonară limfoidă)

Histologic: hiperplazie nodulară a ţesutului la nivelul parenchimului şi în mucoasa bronşică

Ipoteze: - persistenţa virusului HIV la nivel pulmonar

- consecinţa infecţiei supraadăugate cu vEB

Clinic: debut insidios

evoluţie cronică spre IRC severă (tahipnee, cianoză)

Radiologie: opacităţi nodulare, confluente, perihilar, bilateral (aspect pseudogranulic)

Dg. Cert: biposia pulmonară, lavajul bronhoalveolar (hipercelularitate, limfocite T8(citotoxice) peste
40%)

Terapie: Corticoterapie 1-2 mg/kg/zi 2-3 săptămâni

Complicaţii: Bronşiectazie, pn. pneumococică

SUBCLASA D: infecţii severe (SIDA)

Infecţii severe cu germeni oportunişti:

-În Europa, SUA: Pneumocystis Carinii

-În Africa: Infecţii oportuniste digestive

SUBCLASA E: cancere secundare

Mecanismul de producere:

- suprimarea mecanismelor de supraveghere imună

- apariţia unor stimuli de proliferare malignă (vEB stimul pentru limfocitul B)

Tipuri de cancere

- Sarcomul Kaposi 25-40%

- Limfoame

- Carcinoame: bronşic, pancreatic

SUBCLASA F: alte manifestări

Hematologice:

- Anemie (insuficienţă medulară, deturnare, hemoliză autoimună, toxice medicamentoase)

- Trombocitopenie (insuficienţă medulară, distrucţie periferică)

8
- Granulocitopenie, hiperlimfocitoză cu plasmiocitoză, scădere relativă/absolută a CD4, scade raportul
T4/T8

- Tulburări de coagulare

-Renale: - Glomerulopatie cu evoluţie către SN (10-30%)

-Cardiace: cardiomiopatie

-Oculare: pol anterior (herpes), posterior (retinita toxoplasmodică)

-Hepatice

-Pancreatice

-Digestive

-Cutanate

DIAGNOSTIC POZITIV

1. Anamneza : apartenenţa la un grup de risc

2. Examenul clinic

3. Examenele de laborator

- confirmarea infecţiei HIV

- anomalii biologice secundare

CONFIRMAREA INFECŢIEI HIV

1. Detectarea Ac anti HIV

2. Detectarea în ser a Ag virale

3. Detectarea ADN proviral în celulele infectate

4. Izolarea virusului în culturi

DETECTAREA AC antiHIV

- Testul ELISA

- Testul Western-Blot

- RIPA (radioimunoprecipitare)

- IFA (imunofluorescenţă)

9
Detectarea în ser a Ag virale

 Agp24 folosind Ac monoclonali sau Ac naturali purificaţi;

 NU are valoare în diagnosticul infecţiei la copii născuţi din mame sero+ pentru că Agp24 este absent
în sângele din cordon; sau în primele 9 luni de viaţă
 AVANTAJE : dg+ în faza premergătoare seroconversiei.

Ag p24 "umple gaura serologică“

: când apare exprimă reluarea replicării virale active în faza terminală

TRATAMENT

1. Nutriţie bogată

2. Tratament adecvat al infecţiilor oportuniste

3. Imunoterapie (CD4 sub 200/mm3, mai mult de 2 episoade de bacteriemie, trombocitopenie)

4. Tratament antiviral

5. Profilaxia PPC

6. Suport psihologic şi social

10