Care este actualmente viabilitatea soluției “a două state” în contextul

conflictului israeliano-palestinian?

The two states solution in Israel-Palestine conflict seems more distant than
ever

Narciz Bălășoiu

Context

Recenta Adunare Generală a ONU i-a prilejuit președintelui american Donald

Trump o nouă ocazie pentru a ieși în evidență prin stilul său non-conformist și
precipitat. Inconstanța în declarații a fost dusă la cu totul alt nivel, de această dată
într-o problemă spinoasă a relațiilor internaționale, respectiv conflictul israelo-
palestianian, peste care Donald Trump a reușit să toarne gaz, periclitând astfel
decenii de negocieri ce au vizat să identifice un consens și o soluție durabila.
”Spectacolul diplomatic” oferit de Trump a început la tribuna ONU când a dorit să
fie extrem de clar cu faptul că Israelul reprezintă pentru SUA o națiune prietenă și
că ambele trebuie să își dea mână împotriva Iranului. Trump a declarat că de acum
înainte, ajutorul oferit de Washington va fi rezervat ”ţărilor prietene”, criticând
”ideologia globalismului” şi a pledând în favoarea patriotismului şi respectării
suveranităţii naţionale. ''Noi nu putem permite principalului susţinător al
terorismului din lume să posede armele cele mai periculoase de pe planetă, să
ameninţe America sau Israelul”, a subliniat Trump în discursul său din cadrul
sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU.

În marja participării la Adunarea Generală a ONU de la New York, Trump a avut o

întrevedere cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. La finalul întâlnirii,
preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat sprijinul pentru o soluţia celor
două state: "Sunt de acord cu soluţia a două state. Cred că acesta funcţionează cel
mai bine". Netanyahu s-a limitat să afirme că orice viitor stat palestinian trebuie să
fie demilitarizat şi să recunoască Israelul ca naţiune a evreilor. Declarația a fost
privită ca un prim indiciu că administrația Trump susţine soluţia acceptată la nivel
internaţional pentru conflictul israeliano-palestinian. Trump a spus că doreşte să
încheie un acord de pace israeliano-palestinian până la sfârşitul primului său
mandat şi a declarat că palestinienii "se întorc la masa negocierilor”. Donald
Trump a mai precizat că vrea să prezinte în următoarele două-trei luni un plan
pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian. "Cred că ceva se va întâmpla.
Se spune că este acordul cel mai dificil de obţinut", a subliniat liderul de la Casa
Albă. Stupoare însă câteva ore mai târziu când într-o altă conferință de presă
presedintele Trump a afirmat că ar accepta si solutia cu un singur stat pentru
incheierea conflictului dintre Israel si palestinieni. "Daca israelienii si palestinienii
vor un singur stat, eu sunt de acord, daca vor doua state, eu sunt de acord. Sunt
multumit daca ei sunt multumiti. Sunt un mediator", a declarat Trump.

O asemenea optică nu putea rămâne fără ecou. Avigdor Lieberman, ministrul

israelian al Apărării şi liderul formaţiunii Israel Casa Noastră, a declarat, referitor
la ideile enunţate de preşedintele SUA Donald Trump, că nu îi pasă de crearea unui
stat palestinian, ci de securitatea ţării sale. "Nu îmi pasă de un stat palestinian. Eu
sunt interesat de un stat evreu sigur. Există 20% dintre cetăţenii arabi care
demonstrează de fiecare dată ţinând steaguri palestiniene. Aceasta este o
problemă care trebuie rezolvată". O reacție extrem de dură, desigur cu un puternic
ecou electoral, însă destul de rar întâlnită la alți oficiali israelieni în afară de
premier la adresa administrației SUA.

La finalul săptămânii în care a avut loc Adunarea Generală a ONU, Curtea

Internationala de Justitie (CIJ), cu sediul la Haga, a anuntat ca a primit o plangere
din partea autoritatilor palestiniene, care contesta transferul ambasadei SUA de la
Tel Aviv la Ierusalim. Potrivit palestinienilor, acest transfer contravine Conventiei
de la Viena privind relatiile diplomatice din 1961 si trebuie anulat. Palestinienii
indeamna "Curtea sa declare ca transferul ambasadei SUA din Israel in Orasul
Sfant Ierusalim constituie o incalcare a Conventiei de la Viena",din moment ce
anexarea acestuia de către Israel nu este recunoscută internațional. Ei cer de
asemenea ca CIJ sa ordone "SUA sa-si retraga misiunea diplomatica din Ierusalim
si sa se conformeze obligatiilor internationale care decurg din Conventia de la
Viena". O miscare care continua pe linia actiunilor de drept internațional pe care au
mers palestinienii după decizia lui Trump. Conducerea palestiniana a rupt
legaturile cu administratia Trump și a reclamat Israelul la Curtea Penala
Internationala (CPI) investigarea Israelului pentru crime de razboi, fapt care a
nemultumit SUA. Ca răspuns, Trump a decis închiderea misiunii diplomatice
palestiniene de la Washington. Husam Zomlot, şeful misiunii diplomatice
palestiniene din Washington, le-a spus jurnaliştilor în oraşul Ramallah
(Cisiordania) că închiderea misiunii a fost „pentru a proteja Israelul de crime de
război, crime împotriva umanităţii pe care Israelul le comite în teritoriile
palestiniene ocupate”. De altfel, în discursul său de la tribuna ONU, Trump s-a
lansat într-un atac virulent împotriva CPI: ”Statele Unite nu sprijină şi nu recunosc
CPI, care revendică o jurisdicţie aproape universală asupra cetăţenilor din toate
ţările, încălcând principiile justiţiei şi ale echităţii. Nu vom abandona niciodată
suveranitatea americană în faţa unei birocraţii mondiale nealese şi iresponsabile''.

Donald Trump – elefantul din magazinul cu porțelanuri

La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc

Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a
politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut
Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada
SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul
trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi
musulmană) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală. Pe scurt,
problema este una dintre cele mai controversate dispute geopolitice din lume în
special prin prisma conflictului istoric între israelieni și palestinieni și
sensibilităților etnice și religioase existente în zonă. Israelul susține că Ierusalimul
e capitala sa, cu tot cu partea de est, pe care a ocupat-o în 1967. Palestinienii, în
schimb, susţin că Ierusalimul de Est e capitala lor, mai ales că anexarea în
întregime de către Israel a Iersulamului, după războiul arabo-israelian din 1967, nu
a fost recunoscută internaţional.

Măsura a stârnit o adevărată undă de șoc în toate cancelariile importante ale lumii,
care s-au văzut prinse la mijloc într-un conflict ce nu era al lor. Poziționarea de
orice fel s-ar fi putut repercuta asupra credibilității actorilor internaționali. Astfel,
decizia lui Trump a stârnit un lanț de alte decizii neașteptate, inclusiv la București.
Întrunită pentru a dezbate această problemă cu implicații importante pentru
securitatea internațională, Adunarea Generală a ONU a votat la finalul lunii
decembrie 2017 o rezoluţie ce condamnă recunoaşterea de către Statele Unite a
Ierusalimului drept capitală a Israelului. Din cele 193 de state membre ONU, 128
au votat în favoarea rezoluţiei, nouă au votat împotrivă şi 35 s-au abţinut.
Australia, Canada, Mexic, Filipine sau România s-au aflat printre ţările care s-au
abţinut de la vot.

"Această decizie reafirmă faptul că palestinienii beneficiază de sprijinul

internaţional pentru cauza lor dreaptă. Ne vom continua eforturile la ONU şi la
alte forumuri internaţionale pentru a pune capăt ocupaţiei (israeliene) şi pentru a
crea un stat palestinian cu capitala Ierusalimul de Est. Nicio decizie a vreunei
părţi nu poate schimba realitatea: Ierusalimul este un teritoriu ocupat potrivit
dreptului internaţional", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian
Mahmoud Abbas, Nabil Abu Roudeina. De cealaltă parte, un comunicat al biroului
premierului israelian Benjamin Netanyahu afirma că "Israelul respinge decizia
ONU şi în acelaşi timp este mulţumit de numărul mare de ţări care nu au votat
rezoluţia. Israelul îi mulţumeşte preşedintelui american Donald Trump pentru
poziţia sa fermă în favoarea Ierusalimului şi mulţumeşte ţărilor care au votat
împreună cu Israelul, împreună cu adevărul".

La rândul lor, statele occidentale au criticat decizia lui Trump şi şi-au sfătuit
cetăţenii să evite călătoriile în regiune. „Statutul Ierusalimului ar trebuie
determinat în urma unui acord negociat între israelieni şi palestinieni. Noi
continuăm să susţinem soluţia celor două state”, a spus Theresa May, premierul
Marii Britanii. „Ierusalimul, domnule Trump, e o linie roşie pentru musulmani.
Vom continua lupta, cu determinare, până la final. Şi am putea ajunge până la
ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul”, a afirmat Recep Erdogan, preşedintele
Turciei.

Tensiunile au crescut în intensitate după decizia lui Trump și pentru că aceasta

schimba un status-quo al unor negocieri care s-au întins pe parcursul a zeci de ani,
este adevărat fără să se întrevadă vreo finalitate. Momente istorice precum
Acordurile de la Oslo, summit-urile de la Camp David sau Taba, discuțiile Olmert-
Abbas de la Annapolis sau eforturile secretarului John Kerry au schimbat foarte
puțin spre deloc situația în regiune. Decenii la rând, poziţia oficială a americanilor
a fost că recunoaşterea Ierusalimului drept capitală ar însemna că ţin partea
Israelului şi nu ar putea fi un mediator neutru al negocierilor de pace. Chiar dacă
Congresul Statelor Unite a votat mutarea ambasadei SUA la Ierusalim în 1995,
ulterior preşedinţii americani au semnat amânări succesive ale măsurii.

Toate aceste lucruri nu l-au întors însă din drum administrația Trump, care în mai
2018 inaugura în condiţii de maximă securitate într-o zi în care s-au împlinit,
totodată, 7 decenii de la declaraţia de fondarea statului evreu. Preşedintele SUA,
Donald Trump, a transmis, cu ocazia inaugurării ambasadei americane din
Ierusalim, un mesaj video în care susţine că menţine angajamentul soluţionării
conflictului israelo-palestinian: "Israelul este o naţiune suverană şi, ca orice
naţiune suverană, are dreptul de a stabili care este capitala sa. Mutarea
ambasadei SUA la Ierusalim era aşteptată de mult timp. Statele Unite menţin în
totalitate angajamentul facilitării unui acord de pace între israelieni şi
palestinieni”. Chiar dacă s-a pus problema ca Trump să participe la ceremonia de
deschidere până la urmă s-a renunțat la această ideea, care ar fi inflamat și mai
mult spiritele în regiune. În discursul de inaugurare, premierul israelian, Benjamin
Netanyahu, a declarat că „Ierusalim a fost și va fi întotdeauna capitala Israelului”.
După cum era de așteptat, ceremonia a fost însoțită de proteste violente ale
palestinienilor. Peste 35.000 de palestinieni s-au ciocnit cu armata israeliană la
frontiera cu Fâșia Gaza, aflată sub blocadă, iar surse independente susțin că peste
50 de persoane au fost ucise, în vreme ce peste 900 au fost rănite. Israelul a anunțat
că au fost uciși șapte teroriști care încercau să pună explozibil în zona de graniță
Rafah.

Viabilitatea soluției ”celor două state”

Dacă la nivel politic și declarativ progresele pentru soluționarea conflictului au fost

întodeauna clamate, realitatea din teren a contrazis relativ brutal aceste afirmații.
Conferința de pace de la Madrid din 1991 a fost prima care au reușit să aducă
liderii israelieni și palestineni față în față și să îi așeze la masa negocierilor. De
atunci, consensul internațional părea să meargă în direcția ”soluției celor două
state” și anume crearea unui stat palestianian în Fâșia Gaza și Cisiordania care să
coexiste în pace și secruitate cu Statul Israel. Pe unde se vor trasa granițele celor
două state, soarta așezărilor israeliene din Cisiordania, cum va fi împărțit orașul
Ierusalim sau cum se va rezovla problema refugiaților din regiune au fost chestiuni
discutate în mai varii formate.

Progresele înregistrate au fost modeste, iar astăzi soluția celor două state pare mai
îndepărtată ca niciodată, iar situația curentă nu este, totuși, responsabilitatea
administrației Trump. Numărulor coloniștilor israelieni (majoritatea evrei
colonizați după ce Israel a câștigat Războiul de 6 zile) din Cisiordania și
Ierusalimul de Est a depășit 650 000, determinând o presiune demografică
fantastică și punând sub semnul întrebării argumentul zonei contiguue cu Palestina.
În Israel, minoritățiile au parte de o lege extrem de nefavorabilă și există
numeroase exemple în presă care vorbesc despre nerespectarea drepturilor și
libertăților altor etnici decât cei evrei. Iar între comunitățile palestiniene și mai ales
între liderii lor există aproape întotdeauna opinii divergente indiferent de subiect.
Factorii politici din Gaza și Cisiordania au făcut extrem de puține pentru a avansa
cu ”proiectul național palestinian” despre care vorbesc de ani buni. Iar în ultima
vreme există percepția, printre israelieni și palestinieni deopotrivă, că nu se poate
găsi consensul în privința soluției celor două state.

Trendul demografic și așezămintele tot mai numeroase construite în zonă arată că

cele două comunități trăiesc din ce în ce mai apropiate din punct de vedere fizic,
social și economic. De aceea, orice soluție găsită trebuie să se adreseze în mod egal
ambelor părți. O soluție impusă nu va funcționa și va fi respinsă fie de israelieni,
fie de palestinieni, fie de ambele tabere. În ultima vreme se vorbește tot mai mult
de soluția unui stat, aceasta fiind cea care ar corespunde cel mai mult realitățiilor
actuale. Cu toate acestea, specialiștii avertizează că soluția celor două state nu
trebuie niciodată abandonată, din moment ce reprezentă cel mai coerent cadru
pentru ca un stat israelian democratică să existe în pace și securitate lângă un stat
independent și suveran palestinian.

De ce trebuie implementată soluția celor două state?

Decizia administrației Trump de a muta ambasada, al cărei resort se găsește cu

siguranță în teza de politică externă conform căreia SUA trebuie întotdeauna să își
asume rolul de lider și să genereze schimbare în lume, a modificat cu siguranță
realitatea din teren și a afectat serios viabilitatea soluției celor două state. Următorii
ani vor fi mai mult decât critici pentru conflictul israelo-palestinian. Acțiunile din
teren, demografica, politică internă și internațională, dar și conflictele geopolitice
care se prefigurează în Orientul Mijlociul sugerează că scurgerea timpului fără a
găsi vreo soluție erodează principiile pe care s-a întemeiat soluția celor două state
în ultimele trei decenii. Dacă facem apel însă la alternativă, putem lesne obeserva
că nu se întrevede nici o ipoteză de lucru palpabilă. Fie că vorbim despre
continuarea status-quo-ului, a unui singur stat ”binațional”, a unei confederații
între Israel și Palestina, a unei confederații sau asociații între Palestina și alte state
arabe (s-a vorbit mult despre Iordania sau Egipt) sau orice altă propunere, niciuna
nu oferă suficiente argumente viabile precum soluția celor două state, chiar dacă în
ambele tabere există suporteri pentru terțe soluții.

Controlul asupra Gaza și Cisiordaniei îi costă extrem de multe pe israelieni, le

limitează oportunitățile strategice și economice cu alți actori regionali și
internaționali, iar conflictele intermitente din zonă dau mari bătăi de cap forțelor de
ordine și oficialilor isrelieni. Iar continuarea status-quo-ului pune sub semnul
întrebării însăși chintesența identității statului Israel – un stat evreu democratic.

Pentru palestinieni, anii în care s-au aflat sub ocupație israeliană i-au măcinat
extrem de mult, iar în ultimii ani pare că reziliența lor a ajuns la final. Conflictele
și divziunea între Gaza și Cisiordania, natura fragmentată a politicienilor din cele
două regiuni, ineficacitatea guvernării și retorica necostructivă și intransigentă nu
ajută deloc proiectul național palestinian, idealul uniunii oamenilor de rând. Este
nevoie de o reconciliere între factorii de decizie palestinieni și o reînoire a credinței
că proiectul național palestinian este fezabil.

Pe ce se bazează soluția celor două state?

Dreptul internațional

După cum am observat recent, Organizația Națiunilor Unite se declară pentru

soluția celor două state, fiind de altfel organismul internațional cel mai importat
care ar putea modera negocierile între părți. Orice negociere și soluție trebuie să fie
stabilită în parametri clari, să rămână echilibrată și echidistantă. Orice decizie
trebuie să fie în deplină conformitate cu dreptul internațional, anume Carta ONU și
rezoluțiile Adunării Generale ONU și ale Consiliului de Securitate ONU, adoptate
în perioada 1947-2017.

Astfel, potrivit Cartei ONU, Consiliul de Securitate are ”răspunderea principală

pentru menținerea păcii și securității internaționale” (articolul 24), iar membrii
ONU ”sunt de acord să accepte și să execute hotărârile Consiliului de Securitate,
în conformitate cu prezenta Cartă” (articolul 25). În 29 noiembrie 1947 Adunarea
Generală a ONU a adoptat Rezoluția 181 prin care era recomandată crearea unui
stat israelian și a unui stat arab și care prevedea un regim internațional special
pentru orașul Ierusalim: ,,Orașul Ierusalim va fi stabilit ca un corpus separatum,
sub un regim internațional separat și administrat de Organizația Națiunilor
Unite”.

Alte rezoluții relevante pentru această speță sunt Rezoluția 242 și 338 ale
Consiliului de Securitate a ONU. Astfel, conform Rezoluției 242 adoptată pe 22
noiembrie 1967, Consiliul de Securitate ”afirmă că îndeplinirea principiilor Cartei
necesită instaurarea unei păci juste și durabile în Orientul Mijlociu care să
includă aplicarea următoarelor două principii: (i) Retragerea forțelor armate
israeliene din teritoriile ocupate în timpul recentului conflict; (ii) Încetarea tuturor
revendicărilor sau stărilor de beligeranță și respectarea și recunoașterea
suveranității,integrității teritoriale și independenței politice a tuturor statelor din
regiune, precum și dreptul acestora de a trăi în pace, în interiorul unor granițe
sigure și recunoscute, libere de amenințări sau acte de forță”.

Ultima rezoluție a ONU în acest sens este cea adoptată în decembrie 2017, prin
care respinge mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.

Împărțirea echitabilă între cele două state

Fie că vorbim despre teritorii, colonii sau resurse, acestea trebuie să facă obiectul
unei împărțiri echitabile între cele două părți implicate. De altfel, consensul pe
această problemă este extrem de greu de găsit. Trasarea granițelor ar trebui să se
bazeze conform dreptului internațional pe cele din 4 iunie 1967 (înainte de
începerea Războiului de Șase Zile). Orice schimb de teritoriu și populație ar trebui
să se facă pe principiul parității (1:1). Istoria ne-a dovedit însă că este mai dificil și
că de multe ori dreptul istoric sau militar primează în fața dreptului internațional.
Trasarea granițelor trebuie să se bazeze pe nevoile vitale ale celor două popoare, pe
realitățile din teren și pe considerațiile demografice actuale. La fel trebuie să se
întâmple și cu resursele transfrontaliere. Palestinienii depind astăzi în totalitate de
israelieni pentru accesul la resurse, lucru care va face cu atât mai dificilă
împărțirea.

O înțelegere între cele două părți, conform acestor principii, în acest punct ar
debloca cu siguranță întreg procesul de pace. Israelul ar putea integra părțile din
coloniile proprii în teritoriul recunoscut al statului Israel și ar putea evacua sau
reloca coloniștii din teritoriul palestinian. O asemenea înțelegere ar însemna că
aproximativ 80% din coloniștii israelieni ar rămâne unde locuiesc acum. De
cealaltă parte, pentru palestinieni definirea unor granițe permanente este critică
pentru formarea unui stat, din moment ce oferă certitudinea necesară care îi va
permite viitorul guvern suveran palestinian să construiască o infrastructură fizică
efectivă.

O dovadă că separarea în două state este atât de dificilă este chiar zona
metropolitană a Ierusalimului, care ar trebui să găzduiască capitala celor două
state. Soluția ar fi recunoașterea capitalelor celor două state conform granițelor din
1967, unde cartierele evreiești ar trebui să facă parte din Israel, iar cartierele
palestiniene din Palestina. Indiferent de locul în care ar fi trasată granița libertatea
religiilor trebuie respectată, în vreme ce accesul la locurilor sfinte trebuie permis
indiferent de confesiune.

După cum se vede, negocierile înaintează greu. În acest moment, o ”înghețare a

coloniilor” ar fi un semn de bună credință, din moment ce extinderea lor reprezintă
o barieră însemnată în negocieri. Creșterea semnificativă a numărului coloniștilor
israelieni, ajuns astăzi la 650 000 și continuă să sporească, generează un climat
nefavorabil pentru negocierile privind drepturile teritoriale reclamate de părți. De
aceea, stoparea expansiunii coloniilor este importantă pentru ambele părți: pentru
palestienieni ca un semn de încredere și bună credință că pot continua negocierile,
iar pentru israelieni și comunitatea internațională un semn că Israelul nu dorește să
anexeze Gaza.

Securitate
Odată cu retragerea forțelor israeliene din teritoriile palestiniene și cu o Palestină
non-militarizată care să țină cont de arajamentele actuale de securitate, tensiunea
existentă în regiune ar trebui să se diminueze constant. Pentru că securitatea este
crucială atât pentru palestinieni, cât și pentru israelieni, se pot identifica soluții care
să asigure securitatea celor două state: desfășurarea unei forțe multinaționale de
securitatea în valea Iordanul, crearea unor acorduri noi de securitate bilterale între
Israel și Palestina sau noi aranjamente de securitate în regiune în concordanță cu
obligațiile din tratatele internaționale. În aceste condiții se va găsi cu siguranță și o
soluție pentru refugiații palestinieni, care cu siguranță se va bucura de asistență
internațională.

Tot prin acorduri bazate pe principiile liberalismului și dreptului internațional,

relațiile dintre statul Israel și Palestina vor gravita în jurul suveranității, creând
condiții de bună vecinătate, transparență și încredere. Progresul în procesul de pace
israelo-palestinian va atrage după sine promovarea unui proces de pace mai amplu
și comprehensiv între Israel și toate națiunile arabe și islamice, așa cum este
stipulat în Inițiativă Arabă de Pace din 2002.

Dinamica politică și socială cu privire la subiect

Atingerea unui acord final este astăzi mai improbabilă ca în trecut și pentru că
dinamica politică și socială din cele două state și din mediul internațional
deopotrivă s-au schimbat considerabil. Situația din Orientul Mijlociu și
dezvoltările de securitate din lumea arabă au împins conflictul israelo-palestinian
la marginea agendei publice. Mai mult decât atât, aceleași evoluții în relațiile
internaționale ale ultimilor ani au făcut ca în prezent să nu existe niciun mediatior
în care toate părțile implicate lumea să aibă încredere.

Israel

Israelienii par astăzi favorabili status-quo-ului, iar opinia publică din Israel pare
mai mult ca niciodată împotriva soluției celor două state. Resentimentele istorice și
discursul intransigent din ultimii ani i-au adus pe locuitorii din Israel la această
percepție. Întărită desigur de acțiunea administrației Trump prin care li s-a
confirmat sprijinul celui mai mare actor internațional pentru cauza lor. Publicul
israelian nu pare să se grăbească deloc spre a finaliza un acord cu palestinienii.

21% dintre israelienii evrei consideră acest conflict drept cea mai gravă
amenințare externă la adresa statului Israel, în vreme ce 83% dintre respondenți
consideră că acesta se poate apăra în siguranță în fața unor atacuri teroriste
consecutive majore. Mai mult, doritorii pentru formarea unui stat palestinian sub
orice formă au scăzut de la 58% în 2010 la 43% în 2017. Procentul a crescut de la
46% la 58% după un discurs al premierului Benjamin Netanyahu în care acesta se
declara pentru soluția celor două state. Chiar dacă nu mai par convinși că își doresc
un acord cu Palestina, soluția celor două state este văzută drept soluția optimă de
către 55% dintre israelieni, după ce în 2012 procentul era 69%. Printre israelienii
evrei procentul celor care susțin soluția celor două state este de 46%, în vreme ce
33% își doresc o confederație, iar restul un stat democratic binațional. Trebuie spus
însă că doar 39% dintre israelienii evrei își doresc un acord permanent, 18% cred
că ar trebui anexate blocurile coloniale din Cisiordania în Israel, 17% consideră că
cea mai bună opțiune este un acord de tranziție pentru separarea de palestinieni,
15% cred în menținerea status-quo-ului, iar 11% cred în anexarea tuturor teritoriile
din Cisiordania.

Opinia societății din Israel se conturează pe baza narativelor politice care au

dominat țara în ultimii ani și poate fi stimulată de unele decizii ale guvernului
israelian. În centrul interesului opiniei publice din Israel se află și va rămâne mult
timp de acum înainte securitatea și modul în care guvernul le poate asigura
siguranță și securitate cetățenilor. 46% dintre israelienii evrei și 55% dintre
israelienii arabi sunt de acord cu formarea unui stat palestinian în Cisiordania și cu
demilitarizarea Fâșiei Gaza. Crearea unui forțe multinaționale care să fie
desfășurată în statul palestianian pentru a asigura securitatea ambelor părți este
sprijinită de 48% dintre israelienii evrei și 69% dintre israelienii arabi. Mai mult,
40% dintre israelienii evrei ar sprijini un acord între Israel și Palestina, dacă acest
acord ar defini un stat palestinian care să se întemeieze pe un sistem politic
democracti, stat de drept, alegeri periodice, presă liberă, parlament puternic, justiție
independentă și drepturi egale pentru minorități religioase și etnice, în aceeași
măsuri cu puternice acțiuni anticorupție.
O altă observație interesantă este cât de mult contează pentru israelieni ca
societatea să aibă o opinie și o abordare unitară. Comunitățile israeliene cred că
opinia publică din Israel nu își dorește soluția celor două state, acesta fiind motivul
pentru care nu se insistă cu ea. Doar 19% dintre israelienii evrei consideră că
publicul își dorește această soluție, iar 29% dintre ei cred că palestinienii își doresc
asta.

Palestina

În Palestina din urmă cu două decenii pentru public nu exista altă opinie viabilă
decât soluția celor două state. Însă odată cu trecerea anilor susținerea pentru
această opțiune a scăzut din mai mult motive, iar astăzi majoritatea sondajelor
efectuate printre palestinieni resping soluția celor două state. Există o varietate de
motive pentru a explica acest lucru precum eforturi succesive pentru pace eșuate
care i-au convins pe palestiniei că israelienii nu sunt pregătiți pentru asta și nu sunt
dispuși să accepte un compromis istoric, sau că Israelul nu este un partener care să
își dorească această soluție. Iar decepția a fost întărită și de convingerea
(consemnată cu preponderență în rândul tinerilor) că un nou stat independent
Palestina ar fi unul corupt și autoritar.

În decembrie 2017 doar 37% dintre palestieni credeau că majoritatea israelienilor

își doresc pacea, în scădere cu 6% față de 2015. 89% dintre palestinieni considerau
că Israelul nu este de încredere. În iunie 2018, aproape 75% dintre palestinieni erau
de acord cu următoarea frază: ”nimic nu se poate face ca să mulțumească ambele
tabere, ce este bun pentru una, este rău pentru cealaltă”. Opinia publică este așadar
flexibilă și se conturează în jurul dorinței pentru pace. Neîncrederea în statul Israel
și în viabilitatea soluției celor două state a crescut semnificativ printre palestinieni,
erodând dorința acestora de a-și asuma riscuri și a face compromisuri în
negocierile cu israelienii. Cu toate acestea sondajele arată că dacă factorii politici
ar ajunge la o înțelegere care să garanteze pacea, oamenii i-ar urma.

Chiar și așa există unele linii roșii pe care palestinienii nu par dispuși să le treacă.
Mai exact, statutul Ierusalimului, dreptul refugiaților să se întoarcă în teritoriile
locuite de palestinieni și câteva atribute care fac obiectul aranjamentelor de
securitate, în special regională. Toate cercetările sociologice arată că opinia publică
palestiniană nu este un impediment pentru pace dacă sunt adresate aceste probleme
existențiale pentru ea. În condițiile existene însă este puțin probabil ca societatea
palestiniană să își împingă de la spate liderii (extrem de slabi) să se angajeze în
negocieri riscante cu israelieni, chiar dacă acestea sunt girate de comunitatea
internațională.

Cercetările sociologice ne ajută însă să tragem unele concluzii care ar putea gira
acțiunile și implicațiile politice din viitor. Publicul palestinian nu a declarat încă
soluția celor două state „defunctă” indiferent de realitatea din teren, intențiile și
abilitățile liderilor de ambele părți. Însă atâta timp cât punctul central al
negocierilor este asigurarea securității, populația nu dispune de intrumentarul
necesar catalizării procesului în direcția potrivită. Palestinienii pot fi extrem de
ușor stimulați să își dorească pacea și încheierea unui acord cu Israelul în virtutea
soluției celor două state. Sunt necesare însă unele semne de bună credință. De
exemplu, 70% dintre palestinieni spun că și-ar schimba părerea despre israelieni
dacă aceștia ar elibera prizonierii din închisori. Accesul pe piața muncii din Israel
sau libera circulație între Israel și Palestina sunt alte lucruri care i-ar putea îndruma
pe palestieniei spre acest lucru.

Nu este suficient doar ca Israelul să înlesnească unele concesii. Palestinienii

trebuie să ofere garanții credibile că viitorul stat nu va fi unul corup și autoritar,
cum de altfel se tem chiar cetățenii săi. Garantarea unor locuințe în viitorul stat
pentru refugiații care în prezent locuiesc în tabere de refugiați pe teritoriu
palestianian ar spori de asemenea încrederea. Mai mult, politicienii palestinieni pot
cere asigurări de la SUA și comunitatea internațională că un acord între Israel și
Palestina se va încadra într-un proces de pace mai amplu în Orientul Mijlociu,
câștigând astfel credibilitate internațională.

Concluzii

Soluția celor două state pare blocată pentru moment, însă este de datoria
isrelienilor, palestinienilor și comunității internaționale (nu neapărat în această
ordine) să o deblocheze. Pentru asta este nevoie de o serie de măsuri prin care să
fie recâștigată încrederea opiniei publice în acest proces de pace istoric.
Politicienii sunt datori să mărească viabilitatea soluției celor două state și să reducă
inevitabilitatea soluției statului unic. Acest lucru se poate face prin stoparea
construției coloniilor israeliene și prin asigurarea faptului că legerea israeliană nu
este aplicată în teritoriile ocupate. Astfel, va dispărea impresia palestinielor că
ocupația militară este definitivă și că trăiesc într-un regim de apartheid.

De asemenea, este nevoie de construirea unui stat și a unor instituții în adevăratul

sens al cuvântului. Soluția celor două state nu va fi prizabilă printre palestinieni
dacă aceștia nu vor avea siguranța că trăiesc într-o democrație care luptă împotriva
corupției. Palestinieni consideră în prezent că lumea arabă nu mai are nevoie de
încă o țară coruptă și autoritară. De vină pentru acest mod de gândire sunt clivajele
între Fâșia Gaza și Cisiordania, între Fatah și Hamas și incapacitatea Autorității
Palestiniene de a uni oamenii sub un ideal comun, acela al proiectului național
palestinian.

Și politicienii isrelienii sunt datori să întărească viabilitatea soluției celor două

state, în mod particular la nivel declarativ. Aceștia trebuie să ofere credibilitate
pentru pacea și securitatea în regiune. Principala temere a palestinienilor este că în
viitor discursul extremist de dreapta al unor politicieni din Knesset se va
transforma într-o amenințare la însăși existența lor.

Nu în ultimul rând trebuie sporită interacțiunea comună dintre israelieni și

palestinieni. Singura interacțiune dintre aceștia este fie violentă cu arma în mână,
fie cea de la un punct de trecere păzit de soldați. Contactele cotidiene și normale ar
spori încrederea între cele două comunități și ar mai atenua din dorința de a-i
portretiza pe ceilalți drept personaj negativ.

Rolul Statelor Unite în proces și în regiune

În mesajul video transmis de Donald Trump cu ocazia inaugurării Ambasadei SUA

de la Ierusalim, acesta a transmis următoarele: “Deschidem ambasada cu mulți,
mulţi ani înainte de termenul stabilit. După cum am spus în decembrie, cea mai
mare speranță a noastră este pacea. Statele Unite sunt pe deplin hotărâte să
faciliteze un acord de pace de durată”. Aşa cum s-a întâmplat în ultimii 25 de ani,
Statele Unite fac un pas important în regiune şi, prin relocarea ambasadei, forţează
redeschiderea discuţiilor pe marginea unui proces de pace care trenează de ani de
zile. E adevărat, mişcarea a înfuriat palestinenii şi statele arabe. Dar acest lucru mai
mult ca sigur nu va dura la nesfârşit. Astfel, mișcarea poate fi riscantă dar dacă se
va dovedi câștigătoare va fi un mod extrem de cinic al lui Trump de a-i aduce pe
palestinieni la masa negocierilor, mai ales că situația părea blocată într-un punct de
tensiune naționalistă care convenea de minune ambelor tabere.

Trebuie să spunem însă că Washingtonul ar vrea ca cele două tabere să ajungă cât
mai curând la un acord, însă disputele dintre israelieni şi palestinieni sunt acum
puse în planul secund de ambiţiile regionale (şi nucleare) ale Teheranului. Căci
Iranul este astăzi principala preocupare a americanilor în zonă şi nu conflictul
dintre israelieni şi palestinieni.

Dacă își doresc cu adevărat pacea, americanii trebuie să întrevadă un orizont politic
clar, bazat pe parametrii și referințe obiective. Planul pe care Trump l-a anunțat de
curând trebuie să clarifice exact aceste lucru și trebuie făcut în urma consultărilor
israelo-palestiniene. Mai mult, SUA trebuie să își caute aliați care să sprijine acest
demers, altfel el nu va avea nicio valoare. Continuarea status-quo-ului poate că în
prezent este o opțiune, dar pe termen mediu și lung este o formulă de instabilitate
și de conflicte intermitente între israelieni și palestinieni. Dacă acest conflict ar
putea trece în plan secund în anii următori, cu siguranță nu va dispărea. De aceea,
este în interesul tuturor părților să se înleasncă negocierile între cele două părți.
Chestiunea israelo-palestiniană și mai mult, israelo-arabă va fi un punct central al
securității Orientului Mijlociu în viitor.