Sunteți pe pagina 1din 3

Forțele guvernamentale cuceresc Alep, înclinând astfel semnificativ balanța

războiului
Pro-Assad forces take control over Aleppo, thus getting closer to the grand
victory

Eveniment
Drama din Alep pare a se apropia de un deznodământ, după ce trupele regimului
Assad susținute de forțele ruse, iraniene și milițiile șiite irakiene au reușit să preia
controlul asupra celei mai mari părți a mult-disputatului Alep. În presa
internațională au apărut o serie de informații ce leagă acest rezultat de implicarea
trupelor speciale ruse, fără a căror intervenție se presupune că nu era posibil
avansul pe frontul de luptă urban.
Sunt cel puțin două planuri esențiale ce se leagă de rezultatul confruntărilor
contând pentru preluarea controlului asupra celui mai important centru comercial
al țării. Pe de o parte, Alep-ul este ultimul bastion urban controlat de rebeli, astfel
că această înfrângere este de natură să marcheze o nouă etapă în evoluția
confruntării alawito-sunite de pe teriotriul Siriei. Din punct de vedere strategic
localitatea reprezintă un punct nodal important ce joacă totodată rolul de
trambulină pentru alte linii de front.
În egală măsură, situația umanitară din Alep a atins proporții paroxistice, oficialii
ONU anunțând în repetate rânduri că pe măsură ce forțele regimului înaintează au
avut loc o serie de atrocități cărora le-au căzut vitctimă membrii ai forțelor rebele
și civili deopotrivă. Excuțiile fară discernământ sunt cele care au făcut majoritatea
localnicilor rămași prizonieri între zidurile orașului să ceară evacuarea imediată.
Aceasta a eșuat în repetate rânduri, însă la momentul actual se vorbește despre o
formulă agreată de părțile implicate astfel că semiluna roșie și crucea roșie au
intervenit pentru evacuarea civililor și a răniților prinși între ruinele orașului.

Semnificații
Anunțul privind posibilitatea de a evacua civilii din oraș a venit în momentul când
în mass media și pe platformele de socializare circulau numeroase capturi video
în care protagoniștii își exprimau deznădejdea și disperarea în raport cu ce îi
așteaptă. Mii de personae și-au petrecut ultimele zile în apartamente cu fațadele
prăbușite așteptând forțele regimului să-i ridice. Unii erau executați fără ezitare,
în vreme ce o parte erau evaluați, iar în măsura în care erau identificate legături
cu rebeliunea se trecea la represalii dintre cele mai atroce. Joi au demarat primele
evacuări, după ce marți oficialii ONU au primit informații, susținute de dovezi, că
familii întregi sunt mitraliate de soldații sirieni ori milițiile irakiene aliate pe
strâzi, ori în apartamentele în care așteptau să poată părăsi orașul. Numai într-o zi
au fost raportate 82 de decese generate de raidurile coaliției formate în jurul
regimului Assad. Pe măsură ce teritoriul controlat de rebeli s-a contractat, au
începută să apară defectările, aproximativ 6000 de bărbați ce au fugit către
teritoriile regimului fiind obligați să se alăture forțelor sale militare.
Acordul venit la finalul săptămânii, a fost anunțat concomitent de Rusia, Turcia
și reprezentanții forțelor rebele. Înțelegerea prevede că orașul Alep rămâne în
mâinile trupelor guvernamentale, în vreme ce civililor și restului de trupe rebele
li se va permite să părăsească urbea. De asemenea, civilii pot alege dacă se vor
retrage în teritoriile controlate de revoluționari, ori vor rămâne în oraș sub
controlul noi instituit al regimului.
Dacă acordul va fi dus la bun sfârșit în condițiile agreate se poate spune că ne
aflăm în fața unui nou punct de inflexiune la aproximativ 6 ani e la izbucnirea
conflictului levantin. Practic toate localitățile populate de pe coasta vestică a Siriei
revin în acest moment sub control guvernamental, în vreme ce trupele kurde
continuă să-și dispute zona de est cu organizația teroristă Deash.
Cucerirea Alep-ului este în egală măsură un succes al strategiei extrem de crude
de bombardare, asediere și înfometare, lăsându-le celor captivi doar opțiunile de
a muri, sau a se preda. În momentul de față, cel mai important bastion al rebelilor
devine reședința provinciei Idlib, o regiune înconjurată de intinderi rurale ce nu
favorizează zona în eventualitatea unor viitoare ciocniri.
De partea cealaltă, Bashar al Assad, prin victoria obținută în Alep devine tot mai
dependent de Federația Rusă și de Iran, dar și mult mai detestat de către
majoritatea sunită care nu-l va mai accepta, probabil, niciodată drept lider legitim,
având în vedere atrocitățile petrecute. Aceste victorii a la Pirus vor fi decontate
deplin de liderul de la Damasc, având în vedere că regiuni însemnate din Siria
sunt în continuare în mâna dușmanilor săi, fie că vorbim de rebelii suniți, kurzi,
ori Statul Islamic.

Tendințe de evoluție
Pseudostrategia aplicată de coaliția formată în jurul regimului de la Damasc nu
putea fi surmontată de rebeli având în vedere că s-a declanșat o adevărată
canonadă susținută aerian ce a răpus nediscriminatoriu cartierele aflate sub
controlul opoziției. În același timp, Statul Islamic specula lipsa de atenția a
forțelor guvernamentale astfel că a reușit instituirea controlului militar asupra
orașului antic Palmyra. Internetul a fost inundat cu filmulețe de la fața locului ce
redau dezertarea bazei militare ruse, în urmă fiind lăsate de izbeliște echipamente
și armamente ruse deopotrivă.
Deși nu se conosc cifrele exacte, se pare că undeva între 40 și 100 de mii de
persoane au părăsit în grabă Alep-ul pe măsură ce forțele proguvernamentale au
avansat, o parte relevantă dintre acestea migrând către teritoriile controlate de
Assad, ori chiar cele kurde. Aeastă realitate a fost activ speculată de propaganda
Damascului, arătând că regimul instituit de rebeli a fost un clavar pentru
localnicii, și că aceștia salută revenirea teritoriilor sub control guvernamental.
Este adevărat că de teama unor noi confruntări, și înțelegând către ce parte înclină
balanța războiului o mulțime de familii au ales să rămână în zona alawită din
rațiuni ce țin de protejarea copiilor, a familiei.
Pe străzile orașului Alep atmosfera oscilează între optimism și sinistru. Localnicii
sunt în egală măsură bucuroși că vor scăpa cu viață dintre zidurile orașului, însă
realizează că se îndrepată către nicăieri și cel mai probabil nu se vor putea întoarce
nciodată în locurile de baștină.
Actualul acord a fost încheiat la presiuni enorme din partea comunității
internaționale, manifestate inclusiv prin demonstrații în fața ambasadelor din mari
capitale ale lumii. În momentul de față există animozități chiar între Rusia , Iran
și milițiile șiite, întrucât nu sunt pe deplin de acord cu oportunitatea oferită
luptătorilor rebeli de a pleca liberi și nevătămați de pe acest front. Tensiunea este
mare de ambele părți întrucât civili din ambele părți ale orașului mult disputat și-
au pierdut viața în focul încrucișat, iar emoția este încă la cote halucinante. Nu se
cunoaște numărul exact al victimelor înregistrate în rândul civililor, dar cel mai
probabil a fost depășit pragul de o mie.
După ce victoria asupra orașului Alep va fi deplin asimilată, sursele militare din
zonă sugerează că Idlib-ul, actualul cartier general al rebelilor, ar putea fi viitorul
front urban de care va depinde soarta rebeliunii siriene. Din punct devedere
strategic, tactic și psihologic această din urmă victorie a forțelor guvernamentale
cântărește enorm, iar scenariile prospective pentru proiectul revoluționar nu
emană optimism.

S-ar putea să vă placă și