Rezistența anticomunistă din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Rezistența anticomunistă românească este o mișcare populară de luptă împotriva
dictaturii Partidului Comunist Român (6 martie 1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând
cu anul 1944 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unele luptători izolați subzistând
efectiv până la mijlocul anilor ’70[note 1]. În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele
mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea lui Nicolae
Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la cunoștința
publicului. Dacă românii cunoșteau deja existența bandelor armate, acest lucru era posibil numai
via propaganda comunistă care le evoca în mod regulat, faptele fiind deformate, puterea
arătându-i pe luptătorii anticomuniști drept niște vulgari tâlhari la drumul mare, în solda puterilor
imperialiste externe[1].
Dispersați, dar relativ numeroși, acești oameni constituiți în mici grupuri înarmate se auto-
denumeau uneori ‘Haiduci’, refugiați în Munții Carpați, unde se vor ascunde ani în șir din fața
autorităților. Unul dintre ultimii combatanți a fost eliminat în Munții Banatului în 1962, în timp ce un
alt luptător din Munții Făgăraș a fost capturat în 1976. Rezistența română a fost una dintre
mișcările de rezistență cele mai longevive din cadrul Blocului Estic[2]. Este important de subliniat
că subiectul reprezintă o descoperire relativ recentă în România, grație deschiderii parțiale a
arhivelor Securității, fapt care a permis examinarea de date istorice precise, unele necunoscute
istoricilor înainte de anul 2005[note 2]. În 2017, acest proces a avansat mult chiar dacă volumul
arhivelor este considerabil și o parte importantă a dosarelor a dispărut[3]. Cercetările și
descoperirile recente vor aduce probabil noi perspective și clarificări asupra un subiect care este
foarte recent pentru istorici.

Harta României - punctele roșii indică principalele puncte de rezistență armată.

Cuprins

 1Geneză
 2Începutul mișcării de rezistență armată
o 2.1Factori determinanți
 2.1.1Aplicare brutală a politicii comuniste
 2.1.2Valurile masive de arestări și epurări
  2.1.3Opoziția țăranilor la colectivizare
 2.1.4Forța mișcării legionare
 2.1.5Refuzul dictaturii comuniste
 2.1.6Persecuția Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-
Catolice
o 2.2Tentative de rețele susținute din exterior
 3Grupurile de rezistență
o 3.1Teodor Șușman
o 3.2Maior Nicolae Dabija - Rețeaua „Frontul Apărării Naționale,
Corpul de Haiduci”
o 3.3Colonelul Ion Uță
o 3.4Gogu Puiu - Rețeaua „Haiducii Dobrogei”
o 3.5Ion Gavrilă Ogoranu - Rețeaua „Carpatin Făgărășan”
o 3.6Toma Arnăuțoiu - Rețeaua „Haiducii Muscelului”
o 3.7Victor Lupșa - Rețeaua „Vlad Țepeș II”
o 3.8Cele mai importante rețele de rezistență
 4Structura și modul de operare
 5Represiunea
 6Memoria rezistenței anticomuniste
o 6.1Privirea României asupra Rezistenței și a Securității
o 6.2Ziua memoriei
o 6.3Institute de studii relative la memoria colectivă
o 6.4Lista organizațiilor publice și private sau ONG
 7Bibliografie
o 7.1Cărți
o 7.2Capitole
o 7.3Articole
o 7.4Filmografie
o 7.5Ficțiuni și adaptări cinematografice
 8Analiza, consiliere și corecturi
 9Note
o 9.1Principalele grupuri și personaje ale rezistenței românești
o 9.2Note
o 9.3Alte referințe
 10Articole conexe
 11Legături externe

Geneză[modificare | modificare sursă]

Trenuri cu refugiați români din Bucovina ocupată de către trupele sovietice.

În martie 1944, Armata Roșie invadează Bucovina de Nord, care, la acel moment, era o provincie
a Regatului României, aliat celui de-al Treilea Reich. Primul act de rezistență este oficial și este
organizat de Marele Stat Major Român: un batalion special, o unitate teritorială a Armatei
Române, este creat[4] și antrenat pentru a lupta împotriva invadatorului sovietic[5] și a NKVD-
ului: Batalionul Fix Regional din Bucovina.

Refugiați din Basarabia care fug de ocupația sovietică în iunie 1940.

Sute de români au fugit atunci din calea terorii sovietice și a deportărilor[6], pentru a se refugia în
păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în grupuri de 15 până la 20 de persoane. Primele
grupuri de luptători au apărut astfel în nordul Bucovinei, uneori încadrate și susținute de
comandamentul militar german, dar conduse întotdeauna de români. Constituit exclusiv din
voluntari locali, acest batalion va atinge un efectiv de 1378 de combatanți, repartizați în 3
companii. Un ofițer de rezervă era însărcinat cu instrucția militară a voluntarilor.
La 23 august 1944, România se alătură Aliaților și declară război Germaniei naziste.
Totuși, Aliații așteaptă până pe 12 septembrie 1944 pentru a semna armistițiul cu România,
perioadă în care Armata Roșie acționează ca una de ocupație, dedându-se jafurilor și
numeroaselor violențe[7]. Odată de ultimele forțe germane sunt alungate din țară, forțele sovietice
dispun de o libertate totală în România. Guvernul român nu mai are nici o autoritate asupra
Basarabiei și Bucovinei de Nord, regiuni cedate oficial URSS-ului în iulie 1940[note 3]. În acest
context, cea mai mare parte a trupelor de voluntari din Bucovina sunt dizolvate, unele dintre
acestea menținându-se în munți unde vor rămâne active, urmărite de NKVD, executate
sau deportate în Gulag. Regăsim urmele existenței acestei prime rezistențe până în octombrie
1944[8].
În mai 1946, Generalul Aurel Aldea, fost ministru de interne în guvernul Constantin Sănătescu,
este arestat și acuzat că ar fi reunit sub comanda sa mai multe grupuri subversive. În realitate,
MNR sau „Mișcarea Națională de Rezistență” embrionară[9][10]pe care încerca să o coordoneze
nu reprezenta decât o slabă amenințare[11][IG 1][12][13] la adresa înființării regimului comunist.
Alegerile generale din România anului 1946, masiv viciate de fraude și de intimidări, într-o
țară ocupată integral de trupele sovietice, au favorizat fuziunea forțelor anticomuniste. Un Comitet
Național Român instalat la Paris în 1948[14][15] însărcinat, în speranța unei intervenții a Vestului,
cu informarea guvernelor occidentale asupra situației din România, este de asemenea în contact
cu câțiva luptători anticomuniști de pe teritoriul românesc. În același timp, nici o structură de
coordonare, nici un comandament central nu va reuși să apară vreodată. Acesta din urmă
informa, la rândul său, guvernele occidentale.

Începutul mișcării de rezistență armată[modificare | modificare sursă]

La începutul toamnei anului 1948, în ciuda dispariției oricărei coordonări, grupuri mici, uneori
chiar simpli indivizi, au intrat în clandestinitate în munții Carpați. Ei vor constitui astfel diverse
puncte de rezistență armată, în ceea ce a devenit o mișcare totalizând mai multe mii de
persoane. Rebelii proveneau din toate păturile sociale și din toate religiile țării. Aceste grupuri
sunt independente însă uneori comunică între ele prin mesaje. S-au identificat trei forme
diferite[16] de manifestare a Rezistenței: tentative de rezistență armată organizată și condusă de
ofițeri trecuți în rezervă (cum ar fi colonelul Uță, Locotenentul-colonel Arsenescu și maiorul
Dabija), acte de nesupunere civilă concretizate prin mișcări de refugiați în munți și crearea de
depozite de armament drept centre de rezistență și de adăpost pentru cei căutați de poliția
politică.
Pentru marea majoritate a membrilor rezistenței[17], intervenția americanilor era consecința logică
a unei situații dramatice care aruncase țara în teroare și bulversări sociale și economice fără
precedent. Credința lor în venirea iminentă a americanilor[18] a fost un factor major în motivația
lor[19] era un element major al motivației de care dădeau dovadă. Șefii grupurilor erau însă lucizi
în evaluarea șanselor pe care le-ar fi putut avea acțiunile lor, ca fiind reduse în absența unei atac
american[20] împotriva forțelor de ocupație sovietice din România care să le susțină. Absența unei
reacții militare a Occidentului, pe lângă condițiile de subzistență extrem de dure[21] la care se
adăuga și dificultatea înfruntării unui inamic ce dispunea de forțe disproporționate pentru a-i
combate, va duce la distrugerea lor în anii '50.
Factori determinanți[modificare | modificare sursă]
Aplicare brutală a politicii comuniste[modificare | modificare sursă]
Un ansamblu de măsuri radicale ce tulbură societatea elimină o parte importantă a populației
active sau îi obligă pe români să se adapteze prin metode ce includ supunerea totală. Acest
cadru inflexibil a produs, evident, o respingere a regimului și un refuz din partea multor cetățeni
de a participa la distrugerea societății existente. Poziția constituțională de jure a Partidului
comunist român ca „partid unic și organ conducător al statului” interzice de facto constituirea de
asociații, sindicate sau alte structuri sociale independente de putere și impune o autoritate totală
a partidului comunist, mergând de la vârf (Comitetul Central) și până la bază. La acest tablou
sumbru trebuie să adăugăm prezența masivă în societate a organelor de securitate ale poliției
politice, activă prin cenzură, dar și implementarea unei politici de supraveghere cu spectru larg,
fără control judiciar[note 4]. Pe plan economic, oplanificare de stat strictă afectează nu doar
orientările macro-economice, ci toate aspectele producției, distribuției și consumului, în ciuda
resurselor disponibile, a posibilităților tehnice, a mediului și a nevoilor populației. În cele din urmă,
controlul total al activităților culturale[22], sportive[23], controlul mass media, dispariția libertății de
exprimare și restricțiile de călătorie blochează orice inițiativă culturală și interzice existența
oricărui spațiu de libertate[note 5].
Valurile masive de arestări și epurări[modificare | modificare sursă]
«Curățarea» profundă și sistematică a sistemului administrativ se abate asupra țării după ce
comuniștii pun mâna pe putere în ajunul lui 1948. Armata suferă o epurare completă, Imensa
majoritate a cadrelor formate înaintea comunismului sunt trecute în rezervă sau pensionate.
Epurarea armatei regale a avut loc între 1945–1949, prin intermediul mai multor decrete[24].
Acestea aveau rolul de a elimina nu numai cadrele care nu dovedeau loialitate față de regimul
comunist sau față de Uniunea Sovietică, ci și pe cele a căror origine socială nu era «sănătoasă».
Poliția a fost transformată în Miliție, iar jandarmeria s-a transformat în trupe de Securitate. Marea
majoritate a cadrelor formate înainte de instaurarea comunismului sunt pensionați sau trecuți în
rezervă. În paralel, măsurile politice și economice menite să elimine toate profesiile liberale[note
6][note 7] și toată autonomia profesională sau autonomia țăranilor i-au privat pe aceștia din urmă și

clasa medie de mijloacele de supraviețuire[25]. Avem aici de a face cu cele mai puternice pârghii
care au dus la nașterea unei rezistențe armate. Ruinate, victimele economice ale noului regim
puteau fi țărani cărora li se confiscaseră mijloacele de producție pentru că fuseseră etichetați
drept «chiaburi», meșteri lăsați fără ateliere sau comercianți cărora li se luaseră magazinele în
primele valuri ale naționalizărilor. Lista este lungă și include foștii funcționari, angajații de la stat
sau din instituțiile importante, concediați pentru că nu prezentau încredere din punct de vedere
politic. Tot aici intră membrii guvernelor și parlamentelor anterioare, polițiștii, judecătorii, preoții,
numiți «lachei ai capitalismului», dar și foștii membrii ai claselor conducătoare : profesiuni
liberale, șefi de întreprinderi, acționari, bancheri, aristocrați, considerați de regim «exploatatori ai
poporului». Mulți dintre ei riscă pușcăria, chiar eliminarea fizică, din cauza apartenenței sociale
sau politice din trecut. În cele din urmă, la această listă se adaugă cei care intră în clandestinitate
pentru a scăpa de o arestare iminentă. Un număr mare de familii s-au refugiat în munți la sfârșitul
lui 1948 și începutul lui 1949. În acest sens, un funcționar al Consulatului Britanic la Cluj scrie la 1
mai 1949, referitor la subiectul situației partizanilor:
 Hainele și medicamentele lipseau și probabil că acest lucru este adevărat pentru că numărul
“ lor crescuse cu o proporție considerabilă de femei și copii începând cu expropierile de la 1
Martie. Mi s-a comunicat valoarea de 20.000 ca număr al celor care s-au alăturat după
expropiere (...) Creșterea numărului de femei și copii va crea probleme de supraviețuire în
iarna următoare (...) și mi se spune din nou că la partizani ajung camioane cu provizii
militare, uneori prin captură, alteori prin dezertare, dar nu pot estima anvergura acestui
fenomen...[26]. ”
Opoziția țăranilor la colectivizare[modificare | modificare sursă]
Este elementul esențial al revoltei împotriva puterii comuniste. În 1945, România era o țară 80%
rurală, prin urmare, desființarea proprietății private a fost un șoc pentru lumea de la sate.
Respinsă de aceasta, colectivizarea a fost considerată drept un furt cu violență și a fost puternic
combătută de țăranii atașați de pământurile lor. S-au intensificat refuzurile de supunere față de
noile legi, manifestațiile și actele de nesupunere civilă. Reprimate dur de Securitate, care nu ezita
să închidă sau să execute conducătorii protestelor[27][28], campaniile au constituit creuzetul unei
rezistențe și, de asemenea, suportul ei logistic pe termen lung. Rezistența țăranilor la
colectivizarea forțată și brutală[29] este un fenomen puțin cunoscut atât în Europa de Vest cât și în
Europa Centrală. Într-o țară cunoscută pentru agresivitatea poliției politice, Securitatea mult
temută, dar și pentru pasivitatea sau indiferența poporului în fața dominației comuniste,
intensitatea opoziției țăranilor față de regimul stalinist este o realitate ieșită din comun.
Forța mișcării legionare[modificare | modificare sursă]
În 1937, rezultatele au arătat că peste 15,58% din voturi erau pentru Partidul Legionar Partidul
Totul pentru Țară, echivalentul a 478.000 voturi. În 1938, mișcarea legionară cuprindea sute de
mii de membri[note 8], inclusive o forță paramilitară semnificativă. Foarte active, organizată și având
puterea politică între septembrie 1940 și ianuarie 1941, această formațiune devenise ilegală, dar
a rămas «interesantă» din punct de vedere politic în 1944-1945, în special pentru comuniști[note
9] care le-au «uitat» atitudinea anticomuniști și acțiunile uneori violente, recrutând până în

1948[30] foști legionari. La acel moment, PCR căuta să diminueze riscul unei opoziții masive la
reformele radical pe care urma să le implementeze în societate, mai ales că formațiunea de
extremă-stângă avea numai câteva sute de membrii[note 10], iar mișcarea legionară câteva zeci de
mii, o parte dintre aceștia din urmă fiind antrenați și înarmați. Importante grupuri de tineri cu
pregătire militară și care făcuseră parte din organizații legionare au intrat în clandestinitate după
lovitura de stat eșuată din ianuarie 1941, devenind adversari ai regimului Antonescu, s-au văzut
nevoiți să colaboreze cu inamicii lor de dinainte de război: comuniștii. Unii legionari, în special cei
din mediul muncitoresc și cei care erau împotriva elitelor interbelice, au profitat de mână
întinsă[note 11] mai ales că alternative părea să fie închisoarea; alții, precum Ion Gavrilă
Ogoranu au preferat clandestinitatea, împotrivindu-se pe cale armată împotriva comuniștilor și a
ocupantului sovietic. De-a lungul războiului rece, Occidentul, în special Franța și Statele Unite, au
profitat de legionarii refugiați în vestul continentului și care erau dispuși[31] să sprijine rezistența
anticomunistă din România[32], mai ales că opoziția democratică românească din exil se dovedise
incapabilă să furnizeze resursele.
Refuzul dictaturii comuniste[modificare | modificare sursă]
Un alt element important al Rezistenței armate este motivația indivizilor și a grupurilor convinse
că doar o implicare armată ar putea să reducă teama crescândă și să oprească ajungerea
irevocabilă a comuniștilor la putere. Grupurile de rezistență conduse de foști ofițeri acționau în
mod coordonat și planificat. Se pare că își puneau speranțele în incitarea la o insurecție armată
generală, la o revoltă masivă, care nu s-au produs niciodată. O categorie mai redusă de
insurgenți dornici să lupte împotriva comunismului era formată din refugiați români recrutați în
Europa de Office of Policy Coordination (OPC)[33], antrenați în Franța, în Italia și în Grecia și apoi
parașutați în Carpați. Majoritatea dintre ei nu au reușit să creeze contacte locale, care le erau
indispensabile pentru supraviețuire, și au fost rapid capturați, iar cei mai mulți judecați de
tribunalele militare și executați[26].
Persecuția Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice[modificare | modificare
sursă]
Considerate «reacționare» prin naturalor, instituțiile bisericești și mișcările religioase pacifiste au
fost verificate și supravegheate atent, dar politica PCR față de acestea a variat de la caz la
caz[34]: deoarece nu avea legături de subordonare sau de interdependență cu alte state și nici nu
poseda o rețea școlară proprie[note 12], Biserica Ortodoxă Română a făcut obiectul unei schimbări
rapide de generații la nivelul conducerii (o parte a fost întemnițată, la fel ca prelații care au
protestat), precum și a unei monitorizări vaste a clerului. Niciun preot sau călugăr nu putea
accede pe o înaltă poziție în ierarhia ecleziastică fără aprobarea poliției politice comuniste. Este
interesant de citat o frază populară în epocă: „Dacă vrei să denunți pe cineva fără să te demaști
ca informator, du-te la spovedanie”[35][36]. În contrapartidă, Bisericile catolice, indiferent că erau
de rit latin sau de rit bizantin, precum și Bisericile protestante, cea Iudaică și musulmană, aveau
școli confesionale și legături solide cu străinătatea, în special cu țări considerate drept
«imperialiste»[note 13]: prin urmare, persecuția lor a fost mult mai dură. Școlile pe care le dețineau
au fost desființate, numeroase mânăstiri și lăcașuri de cult închise, unii clerici fiind întemnițați sau
uciși, iar proprietățile confiscate. O parte dintre proprietățile Bisericii Române Unite cu Roma
(Greco-Catolică) au fost atribuite Bisericii Ortodoxe. Astfel, la sfârșitul lui septembrie 1948, în
încercarea de a rupe legătura cu occidentul și de a diminua influența Romei în rândul catolicilor
români[note 14], regimul comunist a impus credincioșilor și preoților greco-catolici să treacă la
ortodoxie. Autoritățile comuniste din România, după modelul impus de Stalin,[note 15] au declarat
ilegală, desființând practic Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, la 1 decembrie
1948, confiscându-i acesteia toate bunurile[37]. S-a instituit o represiune brutală și sistematică ce
avea să dureze până în 1964[38][39]. Toți episcopii greco-catolici (dar și unii romano-catolici,
precum Anton Durcovici) au fost trimiși la închisoare, unde o parte dintre ei au murit din cauza
condițiilor de detenție. Mulți preoți au fost torturați, încarcerați în lagăre de muncă sau pur și
simplu asasinați. În consecință, unii preoți și credincioși catolici, cu precădere din Transilvania, s-
au alăturat mișcărilor de rezistență anticomunistă.
Tentative de rețele susținute din exterior[modificare | modificare sursă]
Estimați la 20-50.000 de către serviciile occidentale, dintre cei 70.000 de români aflați în taberele
de refugiați din occident[40], cei care își doreau să lupte contra regimului comunist[41] reprezentau
o mană cerească pentru serviciile de informații din lumea liberă. Majoritatea acestor refugiați
erau, precum Virgil Ierunca, democrați, dar această majoritate nu avea, în general, nici o
antrenament sau educație militară. În schimb, printre aceștia se aflau și numeroși legionari gata
de luptă[31]. CIA a văzut în asta oportunitatea de a forma o rețea de agenți infiltrați în Blocul
Estic și a recrutat pe unii dintre ei, refugiați cel mai des în Germania, Austria și Iugoslavia[42][43] și
gata să se angajeze în lupta împotriva comunismului. Decizia a fost luată împreună de
președintele american Harry Truman și de președintele francez Vincent Auriol[44]. Deja organizați,
solidari și beneficiind de formare militară în cea mai mare parte, legionarii au fost foarte apreciați
în acest context, în care trecutul lor tumultuos și contestabil era pus între paranteze în fața nevoii
de a combate comunismul. Acceptând oferta americană[note 16], șefii legionari[note 17] au jucat un rol
important în recrutarea și coordonarea viitorilor agenți.

Act de acuzare nr. 1343 din 1953, împotriva rezistenți anticomuniști legionara, parașutați și capturați în
România, și susținătorii lor.

În 1949, informate de Foreign Office că rezistența anticomunistă română se intensifica și

beneficia de sprijin popular la țară, serviciile de informații occidentale au investit serios în acest
proiect. Au fost selectați 100 de agenți, dintre care 50 urmau să fie parașutați în interiorul țării, iar
50 trebuiau să îi susțină din exteriorul frontierelor românești. Combatanții vor fi pregătiți și
antrenați în Franța și Germania. Alți 100 de voluntari vor fi antrenați în Italia și Grecia. Șeful
operațiunilor secrete ale CIA din acel moment, Gratien Yatsevich, a declarat că acțiunile realizate
în România nu erau depășite, ca număr de agenți și ca resurse alocate, decât de acțiunile
organizate pentru Albania, acestea din urmă fiind cele mai importante dintre acțiunile întreprinse
în timpul războiului rece din Europa de Est[45]. Printre primii voluntari români recrutați de CIA la
începutul lui 1951 se numără: Constantin Săplăcan, Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Matias
Bohm, Ilie Puiu[note 18]. Vor fi primii parașutați în țară, în noaptea de 18 spre 9 octombrie 1951, în
Munții Făgăraș[46]. Securitatea îi va prinde și va descoperi că au fost recrutați în Italia. Guvernul
român va trimite o notă de protest americanilor, acuzându-i de ingerințe în problemele interne ale
țării și subliniind că agenții CIA capturați fuseseră trimiși „pentru a pune în aplicare acte de
sabotaj și de spionaj contra armatei române”[45].
Următoarele combatanți au fost trimiși în România în noiembrie 1951. Ion Samoilă, Ion Golea și
Ion Tolan formau grupul ‘Jacques’, parașutat lângă Agnita. Apoi, în noaptea dintre 1 și 2
octombrie 1952[47], a fost parașutat al doilea grup, sub numele de cod ‘Robert’: Mircea Popovici și
Alexandru Tănase, undeva aproape de Calafat, lângă frontiera cu Bulgaria. Au urmat grupurile
‘Pascal’: Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, la 1 iulie 1953, în Apuseni, și ‘Fii
Patriei’: Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, în iulie 1953, într-o zonă împădurită aflată undeva
între județele Satu Mare, Sălaj și Bihor[48]
Alți agenți vor fi trimiși din Grecia, printre aceștia numărându-se Toma Bebi, prins de Securitate
exact la aterizare. Bebi va colabora cu Securitatea până la prinderea altor 12 parașutiști legionari.
Conform declarațiilor lui Gordon Mason[49], șeful biroului CIA la București între 1949 și 1951,
misiunea agenților parașutați consta în contactarea grupurilor de rezistenți din munți, informarea
acestora cu privire la faptul că Occidentul era interesat de soarta lor, aprovizionarea lor cu arme,
muniții, medicamente și bani. De asemenea, era prevăzut ca rezistenții români să primească
stații de emisie recepție, prin care să rămână în contact cu Occidentul. Obiectivele esențiale erau,
tot conform lui Gordon Mason, cunoașterea forțelor de care dispuneau mișcările de rezistență,
furnizarea de informații despre activitatea armatelor române și sovietice, încurajarea
combatanților din Rezistență pentru a acționa contra trupelor sovietice în caz de război.
Majoritatea operațiunilor de parașutare au eșuat din cauza infiltrării de către sovietici a serviciilor
occidentale, a scurgerilor de informații pe această filieră și a organizării defectuoase[note 19].
Ipoteza bazată pe scurgeri interne de informații din cadrul serviciilor de informații britanice
(contraspionaj MI6), și în special din cauza spionului Kim Philby[note 20] aflat în solda sovieticilor,
care informa direct NKVD-ul nu este confirmat de C.N.S.A.S în 2016. Astfel, trei agenți formați de
americani și trimiși în iunie 1953 în Munții Apuseni au fost capturați fără să fie executați,
deoarece autoritățile comuniste doreau să facă din ei agenți dubli. În regiunile
orașelor Oradea și Satu Mare, trei agenți parașutați au fost omorâți: unul într-un schimb de focuri,
alți doi executați[50]. În același an, un grup de 13 legionari trimiși de către CIA în România, este
capturat, apoi judecat de către un tribunal militar[51][31][32]. În octombrie 1953 are loc procesul
acestor 13 combatanți, cu mare vâlvă. Cei 13 au fost condamnați la moarte și executați la 31
octombrie 1953, în închisoarea Jilava[note 21].

Grupurile de rezistență[modificare | modificare sursă]

Grupurile de rezistenți români din munți au fost foarte numeroase și diferite[26][52][53]. Se numără
mai mult de o mie, precum și câteva zeci de centre ale rezistenței[54][55]. Este vorba nu doar de
grupuri înarmate, ci mai ales de organizații subversive, multe dintre ele în localități urbane;
activitatea lor a fost cel mai adesea efemeră, unele implicându-se în realizarea și răspândirea de
manifeste. Puține dintre ele au reușit să se coordoneze la nivelul regiunii în care se aflau.
Conform arhivelor Securității care au putut fi recuperate și după mărturiile rezistenților care au
supraviețuit, există câteva grupuri mai importante. Prin ‘importanță’ înțelegem fie numărul de
membri, fie acțiunile excepționale întreprinse, fie urma vie pe care au lăsat-o în regiunea în care
au combătut. Totuși, clasificarea grupurilor este o acțiune dificilă, deoarece pentru unele dintre
ele informațiile nu sunt disponibile în totalitate (dosare clasate încă secrete în Arhivele Securității
la SRI), iar pe de altă parte, martorii au fost de multe ori eliminați în totalitate de autoritățile
comuniste sau, pur și simplu, au dispărut. Luând în considerare drept criteriu importanța activității
lor și literatura disponibilă în arhive, sunt reținute șapte grupuri, descrise pe scurt, aici. Dacă
ținem cont doar de mărimea dosarelor din arhivele oficiale ale statului, atunci numărul grupurilor
este mult mai mare[VL 1][56]. După descrierea a șapte grupuri remarcabile, un tablou sintetic adună
toate grupările considerate importante de către C.N.S.A.S.
Teodor Șușman[modificare | modificare sursă]
Primar al satului Răchițele (în Munții Apuseni) de trei ori, pentru mai mult de zece ani, înainte de
1945, Teodor Șușman[TS 1] a devenit unul dintre cei mai cunoscuți rezistenți ca urmare a
descoperirii osemintelor sale, la 23 iunie 2010, de către CICC, Centrul de Investigare a Crimelor
Comunismului, dar și după cercetările făcute pe 5 și 6 iulie 2011[57], cu scopul de a găsi
osemintele fiilor săi, care l-au urmat în luptă: Toader și Avisalon Șușman.

Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Șef respectat și recunoscut în Țara Moților, Șușman va intra rapid în colimatorul autorităților
comuniste, apoi va fi destituit din funcția de primar, la puțină vreme după ajungerea comuniștilor
la putere, în 1945. Fiind greco-catolic și susținând Partidul Național Țărănesc, va fi calomniat și
acuzat pe nedrept de comuniștii locali oportuniști și geloși pe reușita lui personală. După ce a
încercat de mai multe ori, fără succes, prin mai multe scrisori[58], să își dovedească inocența și să
arate cât de perfizi erau acuzatorii, Șușman se simte în pericol și decide să fugă în munți. Acest
lucru se va întâmpla în august 1948, iar Șușman va fi însoțit de cei trei fii ai săi: Toader (Teodor
junior), Avisalon și Traian. La început, rezistența lor se va limita la asigurarea supraviețuirii, apoi
va include reacția la teroarea impusă de comuniști asupra țăranilor care îi ajutau. Vor ataca mai
multe cooperative și societăți de exploatare forestieră, fără să facă vreodată uz de violență contra
muncitorilor sau cadrelor și încercând să micșoreze consecințele pentru aceștia din urmă. După
trei ani de rezistență în fruntea unui grup format din zece persoane, Teodor va fi împușcat în
1951. Doi dintre cei trei fii ai lui vor muri în 1958, într-o șură incendiată de Securitate. Întreaga
familie Șușman va avea un destin tragic, cu excepția lui Traian, singurul care va supraviețui după
ani lungi de pușcărie.
Maior Nicolae Dabija - Rețeaua „Frontul Apărării Naționale, Corpul de
Haiduci”[modificare | modificare sursă]

Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Există încă un grup armat din regiunea Munților Apuseni, numit Frontul Apărării Naționale -
Corpul de Haiduci, pe care istoricii îl consideră drept important. Acest grup era condus de un fost
ofițer al armatei regale, care participase la războiul împotriva URSS pe Frontul de Est, Maiorul
Nicolae Dabija[ND 1], și va ataca biroul perceptorului din Teiuș, înarmat cu carabine și pistoale.
Autoritățile române vor descoperi refugiul rebelilor după ce îl vor aresta pe unul dintre ei, iar
acesta le va indica locul, pe Muntele Mare. O operațiune condusă de forțele de securitate se
lansează împotriva rebelilor în dimineața zilei de 4 martie 1949. Conduși de Colonelul Mihai
Patriciu, securiștii vor ataca vârful unde erau ascunși rebelii. Au urmat focuri și lupte corp la corp.
Vor fi trei morți și trei răniți, în rândul comuniștilor. Dabija a fost arestat pe 22 martie 1949, după
ce a fost denunțat de către un sătean. Pe 28 octombrie 1949, șapte membri ai grupului, printre
care și Maiorul Nicolae Dabija, vor fi executați la Sibiu[ND 2][ND 3].
Colonelul Ion Uță[modificare | modificare sursă]

Colonel Ioan sau Ion Uță, rezistența în Banat

Inițiator al unui grup de rezistență important din Banat, Colonelul Ion Uță[IU 1] este unul dintre
cele mai extraordinare personaje ale Rezistenței române. Unul dintre grupurile de rezistență pe
care le-a fondat a fost implicat într-o adevărată bătălie contra trupelor de Securitate, la Pietrele
Albe, fapt foarte rar în mișcările de rezistență din România, care erau cel mai des axate pe
defensivă. Prefect al județului Severin (între cele două Războaie Mondiale), în perioada 1943-
1944 căpitan în armata română, Ion (sau Ioan) Uță a fost numit Colonel, apoi trecut în rezervă
odată cu epurarea armatei de către comuniști. Șef (local) în Partidul Național Țărănesc (PNȚ) cu
ocazia alegerilor generale din 1946, Uță a trebuit să fugă, deoarece se știa urmărit de Securitate.
Prin urmare, el se retrage în munții Țarcul și Cernei. Încă de la implicarea lui în Rezistență, va
căuta să organizeze și să coordoneze între ele diferitele grupuri de rezistență românească din
Banat, cu scopul de a întări și a unifica forțele existente, apoi de a organiza o revoltă populară
generală în regiune. Este unul dintre rarii șefi de rețea care au dorit să creeze un schelet
regional, apoi național, pentru Rezistență, printr-un plan precis și un calendar. Format exclusiv
din locuitori ai satelor de munte din Severin, grupul său va include 30 de persoane - în grup se
vor infiltra elemente ale Securității, iar Uță va fi omorât în 1949.
Gogu Puiu - Rețeaua „Haiducii Dobrogei”[modificare | modificare sursă]
În jurul lunii iulie 1947, la București se decide formarea unei organizații de Rezistență
în Dobrogea - aceasta va începe să acționeze în 1948, sub conducerea fraților Nicolae și Dumitru
Fudulea (în nordul Dobrogei)[59][60] și a lui Gogu Puiu (în sudul Dobrogei)[61]. Li se va
alătura Nicolae Ciolacu care va conduce mișcarea din centrul regiunii. Singurul supraviețuitor al
Haiducilor din Dobrogea și care va publica în 1995 o lucrare completă despre Rezistența din
această regiune[62].

Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.

Grupul a fost numit Haiducii Dobrogei[GP 1]. Legionar macedo-român, întors din Germania
împreună cu alți câțiva camarazi, Gogu Puiu a organizat și a structurat Rezistența, sprijinindu-se
în fiecare localitate pe micile grupuri de rezistenți care acționau independent, fiecare având
propriul șef. Coordonarea va fi realizată printr-un grup de comandă ce va comunica printr-un
sistem eficient de curieri. Între 1947 și 1956, Dobrogea a fost un centru de rezistență extrem de
activ, în care au fost implicate numeroase familii, dintre care multe au devenit victime ale
represiunii comuniste. Aproape toți combatanți vor fi uciși de Securitate, sau vor muri ca urmare a
torturilor. Supraviețuitorii vor fi trimiși în coloniile de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea
Neagră, adevărate colonii de exterminare prin epuizare, în care regimul comunist trimitea
opozanții pe care nu dorea să îi mai vadă revenind în societate[63]. Există mai multe dosare „Gogu
Puiu” la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în 2017, dar nici unul
nu conține informații precise și detaliate în ceea ce privește activitățile sale ca rezistent.
Informațiile accesibile pe acest subiect sunt parțiale, uneori contradictorii și se limitează la câteva
rapoarte ale jandarmeriei sau note ale poliției acoperind activitatea acestui șef de cuib legionar în
anii 1934-1940[note 22][note 23]. Este urmărit și supravegheat încă de la înscrierea sa în Mișcarea
Legionară din anul 1934 și este considerat de către Securitate drept un “terorist” și un “fascist”.
Informații fragmentate privind activitățile sale de rezistent sunt foarte limitate. Totuși, este
aproape sigur că Gogu Puiu a intrat în contact cu serviciile secrete franceze și americane
la Viena, în 1945-1947, apoi, probabil, a fost format în vederea luptelor clandestine și a celor de
gherilă. Carismatic, Puiu va lăsa după el impresia unui luptător curajos, hotărât, superior,
asemeni haiducilor din secolele trecute. În iulie 1949, va alege să se sinucidă, explodând
grenada pe care o avea tot timpul la el, în loc să cadă în mâinile comuniștilor.
Obiectivul Rezistenței din Dobrogea era să pregătească România pentru eventualitatea unui
război între Occident și URSS. În acest context, Gogu Puiu ar fi putut fi un agent de legătură și
cel care trebuia să pregătească terenul pentru sosirea americanilor.
Ion Gavrilă Ogoranu - Rețeaua „Carpatin Făgărășan”[modificare | modificare
sursă]

Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).

Ca urmare a arestărilor masive din 1947, care afectează în mod special sute de studenți, militari
și legionari din regiunea Făgăraș, toți cei care au scăpat cu viață au format grupul Carpatin
Făgărășan[53][IG 1][IG 2][IG 3]. Longevitatea grupului - 9 ani[note 24] - se explică prin organizarea sa de
tip militar și prin tactica utilizată. Nu exista o centralizare geografică sau un cartier general, zona
de intervenție era foarte largă, mobilitatea sporită, totul era făcut în așa fel încât să surprindă
inamicul și să facă cercetările cât mai dificile. Folosind tactici de gherilă și despărțindu-se în mod
regulat în grupuri mici, pentru a-și crește șansele de supraviețuire, Grupul Carpatin de Rezistență
Națională Armată este cunoscut în special datorită supraviețuirii șefului său, Ion Gavrilă
Ogoranu, care aduc numeroase detalii cu privire la supraviețuirea partizanilor în munți, în condiții
extrem de dificile[note 25]. Legionar și credincios fervent, Ion Gavrilă Ogoranu a marcat spiritele și a
servit chiar ca sursă de inspirație pentru un film românesc ce povestește viața de zi cu zi a unui
grup de tineri rezistenți anticomuniști[note 26]. Dintre cei douăzeci de tineri care vor alege să își
sacrifice tinerețea și viața socială pentru a lupta pentru libertate, doar doi vor supraviețui[note 27] în
fața Securității. Majoritatea vor fi împușcați în timpul ciocnirilor cu Securitatea, sau vor fi trădați de
apropiați ori de agenți infiltrați.
Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul „Haiducii Muscelului”, Munții Făgăraș (versantul de sud).

Toma Arnăuțoiu - Rețeaua „Haiducii Muscelului”[modificare | modificare sursă]

Longevitatea este prima caracteristică a grupului de rezistenți fondat și condus de
locotenentul Toma Arnăuțoiu[TA 1]. Haiducii Muscelului și-au dat 10 ani din viață pentru lupta
împotriva comunismului. Mulți săteni și în special femei curajoase i-au susținut în tot acest timp
și, dacă au fost prinși, au avut aceeași soartă cu ei. Majoritatea rezistenților au fost executați
sumar, ceilalți au fost aruncați în pușcărie pentru mulți ani, în condiții inumane, și, de multe ori, nu
au supraviețuit. Elisabeta Rizea a scăpat de acest destin, în ciuda torturii și a persecuției, și a
devenit un simbol viu, apoi o icoană a Rezistenței românești. Durata acestei lupte a lăsat
numeroase urme în arhivele Securității, permițând astfel istoricilor să facă multiple studii și
analize. Conform informațiilor pe care le găsim aproape sistematic în rapoartele și mărturiile
disponibile despre rețelele de rezistență, această rețea a fost nimicită de Securitate din cauza
corupției membrilor săi, a trădărilor și a infiltrărilor agenților externi.
Victor Lupșa - Rețeaua „Vlad Țepeș II”[modificare | modificare sursă]
Personaj controversat al Rezistenței din regiunea Vrancea, Victor Lupșa[VL 2] era pentru unii un
șef respectat și dinamic, un colonel format în Iugoslavia, pentru alții un mincinos care nu avea
decât studii primare, fusese reformat din cauză că avea un picior mai scurt, iar pentru o a treia
categorie un spion în solda Securității și un trădător[64]. Informațiile accesibile și disponibile în
2017 nu ne permit să tragem o concluzie clară și nici măcar să știm în ce condiții a fost arestat în
1955, apoi executat în 1956. Totuși, se pare că era vorba despre un personaj ciudat, care folosea
minciuni și exagerări pentru a-i convinge pe țărani să se revolte. Va povesti tuturor că are
susținerea lui Tito și a americanilor și că aceștia din urmă vor aduce arme și materiale. Începând
din vara 1948, Victor Lupșa și Gheorghe Corneliu („Szarvas”) au înființat organizația Vlad Țepeș
II, pe care au extins-o în trei regiuni: Galați, Brașov și Vrancea. Obiectivul lor era să ridice la luptă
populația din zonele muntoase.

Victor Lupșa.

În 1948, Lupșa redactează un manifest anticomunist semnat cu propriul său nume și ștampilat cu
o cruce creștină înconjurată de mențiunea Vlad Țepeș II. Mai apoi distribuie acest manifest șefilor
de grupuri din diferitele sate în care își lansase mișcarea. Mesajul și referința la un mare domnitor
român cunoscut pentru onestitate și dreptate, dar și pentru lupta neobosită împotriva hoților și a
invadatorilor turci pare să-i fi sedus pe oamenii simpli și să fi ușurat fondarea acestei mișcări. Dar
particularitățile locale au favorizat și ele aderarea la acest apel: mentalitatea regională foarte
independentă (cultura secretului, dar și întâlnirile clandestine în păduri erau practicate de secole),
o regiune izolată și înapoiată, căi de acces puține, drumuri foarte proaste sau chiar inexistente[65].
Asemeni multor altor români, Lupșa credea în venirea iminentă a americanilor pentru a elibera
teritoriul de comuniști și se purta în consecință. Astfel, a pus la punct noduri de rezistență și a
pregătit structuri care să permită o revoltă masivă. Tipul lui de organizare era militar, incluzând
paznici și semne de recunoaștere vizibile. Victor Lupșa va intra în contact cu mai multe grupuri
civile sau religioase și va încerca, dar fără succes, să trimită un plic la legația americană.
Securitatea pornise deja în căutarea lui, prin urmare, în februarie sau martie 1950, Lupșa se va
ascunde în munți, împreună cu Gheorghe Corneliu.
Episodul numit chermeză a aruncat o umbră asupra intențiilor reale ale lui Victor Lupșa[64][66]. În
noaptea dintre 23 și 24 iulie 1950, apare un zvon conform căruia urma să fie dat semnalul pentru
începerea revoltei. 19 sate așteaptă în van acest semnal, care trebuia să fie însoțit de arme,
alimente și echipamente, ce urmau să fie parașutate. O singură comună va trece la acțiune:
Bârsești. Un grup de țărani înarmați va reuși să îi oprească pe milițieni și pe activiștii comuniști.
Dându-și seama de alerta falsă (din cauza inerției tuturor celorlalte sate), răsculații se vor refugia
în pădure. Majoritatea vor fi prinși de Securitate, judecați și închiși. În septembrie 1950, în Munții
Vrancei se ascundeau peste 100 de partizani. Gheorghe Corneliu se va sinucide în 1951, pentru
a scăpa de următorii comuniști, iar Lupșa se va ascunde în pădurile din Munții Zagon, de unde se
și trăgea. După mai mulți ani de urmărire și fugă, pe 27 noiembrie 1955, Lupșa s-a predat
autorităților din Câmpulung Muscel, declarând că nu dorește să facă recurs la sentința din iunie
1951, de condamnare la moarte în contumacie. Va fi executat la penitenciarul din Iași, pe 3
decembrie 1956.
Dincolo de zona de umbră care planează asupra personajului Victor Lupșa, mișcarea Vlad Țepeș
II rămâne, de departe, cea mai importantă dintre toate mișcările de rezistență din țară. Mii de
țărani vor fi arestați și trimiși în pușcărie ca urmare a celei mai mari operațiuni represive lansate
vreodată de Securitate, între iulie și octombrie 1950.

 - Portrete ale rezistenților români -



Iosif Capotă, Apuseni.

Alexandru Dejeu, Apuseni.


 Lucreția Jurj, grupul Teodor Șușman, Apuseni.

Dumitru Isfănut (în dreapta fotografiei), Banat.

Căpitan Leonida Bodiu, Bistrița-Năsăud - Munții Rodnei.

Părintele Ioan Valeanu, preot greco-catolic[67], grupul Căpitanului

Leonida Bodiu, Bistrița-Năsăud - Munții Rodnei.

Dumitru Toader, Bistrița-Năsăud - Munții Rodnei.

 

Sergent major de jandarmerie Gavril Vatamaniuc, Bucovina.

Vasile Motrescu, Bucovina.

Vladimir Macoveiciuc, Bucovina.

General Ion Carlaonț, Craiova.

Locotenent-Colonel Gheorghe Arsenescu, Munții Făgăraș (sud).

 

Ana Simion, rețeaua Haiducii Muscelului, Munții Făgăraș (sud).

Maria Andreescu (soție de preot ortodox), Munții Făgăraș (sud).

Maria Plop (soția lui Toma Arnăuțoiu), Munții Făgăraș (sud).

Părintele Ioan Constantinescu, preot ortodox, grupul Haiducii

Muscelului, Munții Făgăraș (sud).

Căpitan Grigore Brâncuși, Gorj.

 

Nicolae Pop, Maramureș.

Gheorghe Pașca, Maramureș.

Aristina Pop, rețeaua Nicolae Pop (tatăl ei), Maramureș.

Gavrilă Mihali-Ștrifundă, Maramureș

Ică Tănase, legionar parașutat în România în 1953.

 

Ion Golea, legionar parașutat în România în 1953.

Ion Samoilă, legionar parașutat în România în 1953.

Ion Tolan, legionar parașutat în România în 1953.

Cele mai importante rețele de rezistență[modificare | modificare sursă]

Principalele rețele de rezistență de pe teritoriul României[68][69][70][71][VL 1

Regiune Zona de activitate Numele Grupului Șeful Grupului (Princip

Teodor Șușman (Toader -Teodor junior, Avisalo

Teodor Șușman[TS 1]
Gheorghe Mihuț, Ion Ciota, Roman Oneț, Mihai J

Partizanii Regelui Mihai -

Căpitan Alexandru Suciu (Preot Gheorghe Mur
Armata Secretă[73][74]
Ardeal Apuseni

Capotă-Dejeu[75] Dr Iosif Capotă și Dr Alexandru Dejeu

Frontul Apărării Naționale, Maior Nicolae Dabija (Frații Traian și Alexandr

Corpul de Haiduci[ND 1][ND 2][ND Maxim, Cornel Pascu, Iosif Clamba, Ioan Scrido
 3]
Augustin Rațiu, Gheorghe Oprița, Ioan Cigmăian

Gheorghe Gheorghiu Mărășești (Gavrilă Fortu

Organizația Cruce și Spadă[76] Traian Mereuț, Nicolae Negoiță, Mircea Oprescu
Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pașca, Ion To

Leon Șușman (Simion Roșa, Gheorghe Șușman,

Leon Șușman[77]
Trânca, Vasile Răfăilă, Andrei Bicuț)

Ștefan Popa (Ioan Robu, Bratu, Nicolae Suciu, P

Ștefan Popa[78]
Nicodim Lazăr, Sandu Maxim)

Sandu (Alexandru) Maxim (Cornel Pascu, preo

Sandu (Alexandru) Maxim[80]
sau Petru Mărgineanu, Florian Picoș, Mihai Flor

Frații Spaniol[81] Aron și Vasile Spaniol (Mulea Gavrilă, Popa Ro

Maior Emil Oniga[82] Maior Emil Oniga

Cornel Deac - Nicolae Cornel Deac (Nicolae Moldovan, Ioan Mărginea

Moldovan[83] senior)

Căpitanul aviator Diamandi Ionescu (Iosif Cod

Marc, Ioan Mârzan, Gheorghe Spulbatu, Victor L
Simion Grozav, Vasie Vătcă, Constantin Vătcă, F
Căpitanul Diamandi Ionescu[84]
Gavril Herculea, Ioan Vlad, Iosif Giurgiu, Ștefan
Țolea, Iona Ciulea, Ioan Cidrea, Vasile Iancu, La
Gligor Cidrea, Ioan Stoica)

Haiducii lui Avram Iancu -

Bistrița-Năsăud Căpitan Gavrilă Olteanu[86] (Locotenenți Dumit
Divizia Sumanele Negre[85]

Bistrița-Năsăud - Liga Națională Creștină sau

Căpitan Leonida Bodiu[88] (Ioan Burdeț, Dumitr
Munții Rodna Garda Albă[53][87]

Organizația Vlad Țepeș II

Brașov[90] Victor Lupșa și Gheorghe Corneliu (zis „Szarv
(Brașov)[VL 2][91]

Crișana și Arad Valer Șirianu[92]

Valer Șirianu (General Baloșiu, colonel Rădules
 sub-ofițer Ion Ardelean, Sabin I.)

Gligor Cantemir (Ioan Faur din Baltele, Pavel B

Gligor Cantemir[93] zis Leanu, Dărău Igna din Cil, Ioan Lazăr din Ro
Lulușa, Pavel Dobre, Pavel Lulușa, Ioan Lupei)

Mișcarea Națională de
Ioan Blăgăilă (Ioan Grosolina)
Eliberare[94]

Adrian Mihuț (Gheorghe Poenaru, Pavel Suciu,

Bonța, Gheorghe Maniu, Gheorghe Deheleanu, S
Adrian Mihuț [95]
Virgil Căpitan, Ioan Stoica, Pavel Ignișca, Părin
Balaj, Gheorghe Momac, Iacob Opreț)

Ion Gavrilă Ogoranu (Ion Ilioiu, Remus Sofonea

Gheorghe Șovăială, Ion Chiujdea, Ion Novac, Ion
Munții Grupul Carpatin
Mazilu, Petre Novac, Jean Pop, Laurian Hașu, A
Făgăraș(Nord)[96] Făgărășan[53][IG 1][IG 2][IG 3]
Cornea, Gelu Novac, Gheorghe Hașu, Mihai Mal
Bambu Moldovan, Vasile Moldovan, Ion Bărcuț,

Toma Arnăuțoiu și Locotenent-Colonel Gheor

Jubleanu, Ion Chircă, Elisabeta Rizea, Constanti
Haiducii Muscelului sau
Benone Milea, Virgil Marinescu, Ion Marinescu,
Gruparea Nucșoara[TA 1]
Mămăligă, Maria Plop[97][98], Cornel Drăgoi, Păr
Munții Mihai Gheorghe, Ion Pățitu, Nicolae Pățitu, Ion S
Făgăraș(Sud)[96]

Dumitru Apostol (Ștefan Ghelmeci, Gheorghe Ș

Apostol[99]
Ghe. Dorobanțu, Grigore Dumitrașcu)

Liga Partizanilor Români din Lazăr Caragea (Petru Vitan[101], Iosif Nandra, C
Hunedoara
Hațeg[100] Costa Ion Daru, Costa Ion Daru junior)

(preot greco-catolic Vasile Chindris, preot greco

Grupuri de preoți uniați (în
diferite grupuri de
rezistență)[103]
Maramureș[102]
greco-catolic sora Pelagia Iusco, preot greco-cat
catolic Gheorghe Mureșan, preot greco-catolic c
Eusebiu Cutcan, călugărul greco-catolic Andrei B
Gherman, preot greco-catolic Emil Riti)

Gavrilă Mihali-Strifundă[104] Gavrilă Mihali-Ștrifundă

Vasile Popșa[105] Vasile Popșa (Ion Popșa, Mihai Sofron, Ioan Rus
Gavrila I. Iusco, Gavrila G. Iusco, Ioan Dunca, P
 Joldea, Alexandru Chindriș și Vasile Iusco, Călu

Grupul Dragomirești[106] Ion Popșa și Ion Ilban (Frații Gheorghe, Dumitr

Vasile Dunca (Părăscău, Șerban Vasile-Simion,

Vasile Dunca[107]
Șandordin Budești, Ion Andreiea, Vasile Tomoioa

Nicolae Pop (Achim și Aristina Pop[109], Preot gr

Pașca, Vasile Hotea, Ioan Mâț, Ilieș Dunca, Gav
Nicolae Pop[108]
Hotico, Vasile Chindriș, Ștefan Chindriș, Dumitru
Vasile Tivadar, Vasile Blaga)

Gheorghe Pașca[110] Gheorghe Pașca (Ioana Vlad)

Grupul Fetea (Pădurile Fetea - Ionel Golea (Ion Golea, Ștefan Popa, Axente Păc
Sibiu
Noul Săsesc)[111] Șerban Secu, Ion Cristea, Bubu Pintea, dr. Teofil

Colonel Ion Uță (Mircea Vlădescu, Dumitru Mu

Colonel Ion Uță [IU 1]
Gheorghe Cristescu, Ilie Cristescu, Nicolae Ciuri

Organizația Națională Creștină

Arcadie Goian (Teodor Vasile, Sever Micula, Em
de Luptă Împotriva
Fătăceanu, Mihai Ceclan, Ion Hudiță, Ștefan Oan
Comunismului[note 28][113]

Notarul Gheorghe Ionescu[note 29] (Spiru Blănaru

Domășneanu, Pavel Stoichescu, Ion Stoichescu, M
Berzescu, Iacob Cimpoca, Tudor Rușeț, Petru An
Grupul de la Teregova[114]
Ivănici, Ilie Ghimboașă, Ianăș Grozăvescu, Gheo
Banat[112] Romulus Marițescu, Nicolae Ghimboașă, Iancu G
Gavrilă Stoichescu, Nicolae Ciurică, Romulus An

Aurel Vernichescu și avocatul Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu (Co

Ioan Târziu[115] Sebastian Crăsnaru, Ion Jumanca, Gheorghe Cri

Petre (sau Petru) Ambruș[116] 'Petre (sau Petru) Ambruș

Dumitru Ișfănuț (zis Dumitru Ișfănuț și Dumitru Mutașcu (Nistor D

„Sfârloagă”)[117] Gheorghe Serengău, Maria Vlădescu, Nicolae Ci
 Nicolae Doran (Nicolae Popovici, Ilie Dancea, N
Gîru, Pavel Cotârlă, Vasile Martin, Vasile Măran
Vichente Dancea, Pavel Andrei, Cornel Lazăr, N
Nicolae Doran[119]
Măran, Nicolae Murgu, Gheorghe Stoia, Ștefan L
Constantin Coniac, Luca Damaschin, Ioan Botișa
Strein Olaru, Octavian Botoș, Puiu Roșu, Ion Chi

Dr Liviu Vuc[120] Dr Liviu Vuc (Iosif Hlobil, Virgil Atnagea, Anto

„Uturea” sau Gheorghe Gheorghe Ungurașu (Petru C. Baciu, Vasile Un

Bacău
Ungurașu[121]. Gioga Parizian, Mircea Motei Neculai Ungurașu

Bârlad Constantin Dan[122] Constantin Dan (Nicolae Borca, Costin Rusu)

Constantin Cenușă[124] Constantin Cenușă (Vasile Motrescu)

Vasile Motrescu[125] Vasile Motrescu

Gheorghe Munteanu (Sorin Mărgineanu, Colon

Gheorghe Munteanu[126]
Gavril Poleacu, Costin Polec)

Grigore Sandu[127] Grigore Sandu (Dumitru Crăciun, Jenică Arnău

Moldova Bucovina[123]

Vasile Cămăruță[128] Vasile Cămăruță

Gavril Vatamaniuc (Ion Vatamaniuc[130], Mereu

Gavril Vatamaniuc[129]
Chiraș[131] și Gheorghe Chiraș[132], Vasile Motres

Vladimir Macoveiciuc (Silvestru Macoveiciuc, S

Vladimir Macoveiciuc[133]
Coroamă, Dumitru Bădiliță, Vasile Onica, Simion

Silvestru Hazmei sau Silvestru Hazmei sau Harsmei (Vasile Cujmir, V

Harsmei[note 30][134] Țurcanu, Ioan Motrescu, Alexandru Cosovan, Nic
Suceava(Bucovina)
Filaret Gămălău[136], Sublocotenentul Jenică Arn
Gărzile lui Decebal[135]
doctor Vasilache, Aurel Botnariuc, Gheorghe Pet
 Frații Ion și Cristea Paragină (Gheorghe Mălăc
Grupul Paragină (sau
Ambrozie, Mihai Timaru[140][141], Aristide Zdru, G
Vrancea)[139]
Filimon, Evghenie Hulea)

Gheorghe Militaru (Dumitrești Gheorghe Militaru (Colonel Ioan Strâmbei, Vict

- Vrancea)[142]. Grigore Cucu, Constantin Cucu, Ioan Cucu)

Căpitan de aviație Mândrișteanu (Mihai Bragă

Mâna Albă[143] Gheorghe Sandu, Vasile Călărețu, Constantin Gr
Vrancea[138] Sascut)

Victor Lupșa (Anton Macovei, Gheorghe Cornel

Costică T. Danțiș, Simion Baraghina, Teodor Buș
Pantazică (?), Costică și Gheorghe Pintilie, Luca
Manoliu, familia Bercuci, Ion Bratu (tată), Ion Br
Organizația Vlad Țepeș II
Bălan (tată), Gheorghiță Bălan (fiu), frații Ion și
(Vrancea)[VL 2][144]
preotul Manole Arghir, Vasile Maftei, Constantin
Botez, Ion Neagu, Victor Isofăchescu, Ionel Milit
Popescu, locotenent-colonelul deblocat Ion Strâm
Gabrieleanu)

Ion Carlaonț (colonelul Cărăușu, major Lucian

Craiova (Oltenia) General Ion Carlaonț[145]
Remus Radina, Tiberiu Țolescu, Ștefan Hălălău,

Capitaine Grigore Brâncuși (Locotenent-colone

Căpitan Grigore Brâncuși[note
Gorj (Oltenia) 31][146] Rădoi, Alexandru Stoichițescu, Constantin Tabac
Țara Dineu, Constanța Tabacu și Polina Sîrbulescu)
Românească

Ghiță Piele și Ion Oprițescu (Mihai Moronescu,

Ștefan Teodorescu, Ion Constantin, Gabriel Bălă
Ocneriu, Constantin Văduva, Nicolae I. Constant
Vâlcea (Oltenia) Partizanii de la Arnota[147]
Popescu, Gheorghe Ionescu zis Brusture, Gheorg
Marinovici, Gheorghe Popescu, Constantin Ciorg
Păunescu, Ioan Chițoiu, Emil Sanfrancisco, Ioan

Gogu Puiu (Nicolae și Dumitru Fudulea, Gheorg

Ciolacu, Niculae Trocan, Gheorghe Garofil, Ster
Moceanu, Gheorghe Manafu, lancu Zoricu, lancu
Ghiuvea, Iancu Beca, Cioșca, Stila Timu, Consta
Dobrogea Dobrogea[148][149] Haiducii Dobrogei[59][GP 1] Grasu, Stere Grasu, Adam Ciungu, Stere Nicules
Cușu, Gheorghe Filiu, preot Mihăilescu, Nicolae
zis Donica, Niculae Jipa, Gica Perifan, Gheorghe
Plutonier Cenuse, Stere Stercu, Avganti, Nicu Ma
Ion Cotan, Stere Alexe)
Structura și modul de operare[modificare | modificare sursă]
Dimensiunea grupurilor variază de la mici (mai puțin de 10 membri) la grupuri cu peste 100 de
membri. Majoritatea grupurilor numără în jur de douăzeci de membrii[26][53]. E prea devreme
pentru a putea avea un inventar precis și de încredere cu efectivele Rezistenței, în ansamblul ei.
În 2017, se numărau câteva mii de membri implicați personal în grupurile armate și în
organizațiile clandestine, un număr la care trebuie adăugate câteva mii sau zeci de mii chiar de
susținători pe linie logistică.
Faptul că Rezistența a fost dispersată și întinsă în timp și spațiu a făcut ca cercetările de după
1990 să fie mai dificile, în special în ceea ce privește identificarea informațiilor despre structura
mișcării. O evaluare a arhivelor Securității, făcută de Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor
Securității (C.N.S.A.S) în 2003, oferă o cifră provizorie - 1196 grupuri de rezistență active între
1948 și 1960[150].
După mărturiile rezistenților care au supraviețuit și prin coroborare cu rapoartele Securității, le
putem face un portret destul de fidel.

Repartizarea pe categorii sociale a rezistenței anticomuniste[151]

Țărani   69%

Muncitorii   8.8%

Mic
  3.7%
burghezi

Funcționari   2.11%

Preoți   1.8%

Comercianți   1.8%

Militari   1.6%

Alte   10.5%

Marea majoritate a grupurilor erau mici[8] Iar șefii lor aveau doar o anvergură locală[152]. Structura
socială a grupurilor era eterogenă, incluzând un număr important de țărani, mulți studenți și
intelectuali, dar și mai mulți soldați din armată[26]. Ținând cont de faptul că schimbările sociale
dramatice produse de dictatura comunistă au afectat toate clasele sociale (colectivizarea
pământurilor, desființarea profesiilor liberale, naționalizarea tuturor întreprinderilor etc.), spectrul
social al rezistenței române din munți semăna cu societatea română în ansamblul ei, deci țăranii
reprezentau 80% dintre combatanți. În ceea ce privește etichetele politice, după opinia istoricilor
Georges Diener, Florian Banu[151] și Dorin Dobrincu[153], afilierea rezistenților și a celor care îi
sprijineau este marcată de o majoritate fără partid, restul împărțindu-se între Partidul Național
Țărănesc (PNȚ) al lui Iuliu Maniu, Mișcarea legionară și Frontul Plugarilor. Este interesant de
constatat că circa 5% dintre rezistenți erau comuniști, dar în dezacord cu puterea comunistă
instalată la Moscova.
Rezistența acoperea aproape exclusiv zonele muntoase, dar și alte regiuni cu păduri dese,
acesta fiind singurul tip de relief care le permitea să se ascundă și să supraviețuiască[154]. Orice
tip de rezistență urbană ar fi fost foarte dificilă, din cauza prezenței descurajante a sutele de mii
de soldați ruși și a omniprezenței poliției politice și a informatorilor săi. Mulți dintre rezistenți nu își
mai puteau exersa profesia (adeseori urbană) din cauza interdicțiilor sau a abolirilor decretate și
erau obligați să fugă la țară. Pentru aceștia din urmă, rezistența reprezenta răspunsul la
problema supraviețuirii în fața unei administrații care le devenise ostilă dar și, pentru cei mai
curajoși, răspunsul la dorința de a se lupta cu dictatura.

Culorile politice ale Rezistenței anticomuniste[151]

fără culoare politică (63%)

Partidul Național Țărănesc (11%)

Frontul Plugarilor (9,82%)

Mișcarea legionară (9,1%)

Partidul comunist (5,22%)

Partidul Național Liberal și alți (1,86%)

Păduri dese în munți, văi abrupte, platouri la care se ajungea cu greu, toate acestea ofereau
rezistenților un refugiu și o vizibilitate bună către câmpiile înconjurătoare. Mulți țărani sau pădurari
din satele din jur îi sprijineau logistic și le furnizau informații prețioase despre mișcările unităților
de Securitate sau ale miliției.
Grupurile de rezistenți se așezau întotdeauna în zone aflate în apropierea unor localități, fapt
care le permitea să fie ajutați de un număr important de săteni. Asta le permitea, de asemenea,
nu numai să poată să se ascundă și să se replieze ușor, dar și să fie ajutați de un număr
semnificativ de săteni. Aceștia îi adăposteau, le dădeau mâncare și informații. Fără un astfel de
sprijin, nici una dintre insulele de rezistență nu ar fi putut funcționa pe termen lung, în unele
cazuri chiar până la 15 ani. Membrii Rezistenței armate nu erau numiți „partizani” de către
populație, ci Haiduci[155], termen care desemnează bandiții generoși, considerați eroi populari.
Rezistentul și legionarul Ion Gavrilă Ogoranu, care a condus un grup de rezistență în Munții
Făgăraș între 1948 și 1956 și a fost prins de-abia în 1976, descrie cu lux de amănunte viața și
organizarea mai multor grupuri de rezistenți[53][IG 2]
Mai degrabă decât o acțiune planificată, mișcarea de rezistență a fost o reacție spontană la
valurile de teroare pornite de autoritățile ajunse la putere la începutul lui 1948[156]. Această
spontaneitate explică fragmentarea puternică și lipsa de coordonare între grupuri. Cu toate
acestea, acțiunile independente și locale le-au permis acestor grupuri să fie multiforme și flexibile,
fapt care a complicat anihilarea lor și chiar a asigurat o anduranță remarcabilă pentru unele dintre
ele. În plus, în anumite regiuni, rețelele eliminate erau înlocuite de noi grupuri de rezistență.
O trăsătură caracteristică a Rezistenței din România este aspectul ei fundamental defensiv. S-au
înregistrat foarte puține acțiuni ofensive, de genul sabotajelor sau al ocupării unor localități[156].
Deși rezistenții nu constituiau o amenințare majoră pentru autorități, regimul îi considera
periculoși din cauza simbolului pe care îl reprezentau. Atâta vreme cât insurgenții rămâneau
liberi, ei constituiau o provocare tangibilă pentru regimul comunist, care pretindea să exercite un
control asupra întregii țări[157]. Viața era grea pentru acești oameni, iar mila nu avea ce căuta
printre ei. Riscul cel mai important era infiltrarea securiștilor sau a informatorilor trimiși de
Securitate. Infiltrații sau elementele dubioase, odată demascați, erau rapid eliminați, uneori după
o judecată sumară.
Nu este o exagerare să vorbim despre eroism, căci condițiile luptei pentru libertate erau adeseori
îngrozitor de dificile, fără nici un sprijin semnificativ din străinătate[note 32], și asta uneori pe durata
a 10 - 15 ani. Este greu de făcut o paralelă cu condițiile Rezistenței Interioare Franceze,
deoarece aceasta din urmă, care nu a durat decât 3-4 ani, față de ocupația germană și de
regimul de la Vichy, a beneficiat de un sprijin important din partea Aliaților și a fost, în cea mai
mare parte, coordonată din exterior.

Represiunea[modificare | modificare sursă]

Forțele de securitate române au reușit să înfrângă forțele rebele datorită coordonării dintre poliția
politică și Miliție, prin infiltrarea informatorilor în grupuri, prin strângerea de informații[158] și prin
manipulare[159]. Rezistenții au fost ținta acțiunilor militare desfășurate pe termen lung și în mod
sistematic de trupele regulate și bine echipate ale Securității. Forțele acestei instituții mergeau de
la secțiune la batalion, ba chiar până la un regiment întreg. Ele includeau vehicule blindate,
artilerie, uneori și aviație. Rezistenții sufereau adeseori pierderi serioase, cel mai adesea fiind
victime ale trădării din partea celor care îi sprijineau sau din partea informatorilor infiltrați.
Metodică, Securitatea aplica 7 tehnici diferite[160]:

1. Crearea unei rețele de informare. Informatorii erau recrutați

sub tortură, dar și prin corupție, șantaj, sau prin utilizarea
resentimentelor personale față de partizani.
2. Deportarea familiilor celor fugiți în munți.
3. Infiltrarea de informatori sau de ofițeri de Securitate în
grupurile de rezistenți. Astfel, agenții se infiltrau în mănăstiri
sau în sate de munte, deghizați în fugari, tăietori de lemne,
păstori sau vânători.
4. Trimiterea de grupuri întregi de ofițeri de Securitate care se
dădeau drept localnici.
5. Supravegherea electronică.
6. Defăimarea partizanilor în fața populației și utilizarea masivă
a propagandei.
7. Utilizarea a numeroase trupe de Securitate pentru prinderea
și blocarea grupurilor de rezistenți, ceea ce însemna
trimiterea a sute de oameni pentru 5 sau 6 luptători pentru
libertate.
Amestecul de tehnici de infiltrare și atac frontal masiv era combinația cel mai frecvent utilizată de
poliția politică. Pe de altă parte, în perioada de 1945-1947, regimul comunist s-a folosit de foști
legionari în lupta împotriva rezistenței. Astfel, au existat grupări fantomă, organizate de NKVD și
Siguranță[note 33], constituite din ex-legionari, utilizate de autorități în depistarea și prinderea celor
care se aflau în munți (cazul grupării Mandea)[161].
Elisabeta Rizea - eroină a rezistenței anticomuniste, torturată de Securitate.

Rețeaua de închisori și lagăre de muncă silnică din Republica Populară România.

Bărăganul și Canalul Dunăre-Marea Neagră, principalele zone ale deportăriidin România comunistă.

Rebelii arestați și cei care îi sprijineau erau fie uciși în interogatorii, fie judecați în procese publice
sau cu ușile închise. Condamnările erau foarte mari: moartea, sau ani lungi de pușcărie sau de
muncă silnică[162]. Au fost pronunțate mai multe mii de condamnări. Unele penitenciare sau
colonii de muncă sunt cunoscute pentru numărul mare de morți și pentru practicarea curentă a
torturii. Astfel, mulți rezistenți au murit de epuizare, din cauza torturii sau a tratamentelor la care
au fost supuși în sistemul carceral comunist[163]. Pedepsele cu moartea erau executate discret, iar
cadavrele se aruncau în gropi comune sau în păduri[164], sau în public, pentru a intimida localnicii.
Un număr important de deținuți care nu au fost executați au fost omorâți în afara pușcăriilor, în
condiții ce nu au fost explicate și în totală ilegalitate[165][166]. În zonele în care rebelii erau activi,
țăranii sufereau în mod sistematic de pe urma intimidării și a terorii impuse de autoritățile
comuniste.
Adriana Georgescu Cosmovici, secretara particulară a Primului Ministru, generalul Nicolae
Rădescu[167][168], a fost una dintre primele persoane arestate pe motivul apartenenței la o mișcare
de rezistență. În iulie 1945, tânăra a fost arestată la București, bătută sălbatic de inspectorii
poliției secrete și violată de paznici[169][170]. Într-o declarație dată la Paris în 1949, ea denunța trei
anchetatori care o amenințaseră cu arma, unul dintre ei fiind Alexandru Nicolschi[171][170].
Nicolschi nu era pe atunci decât la începutul unei lungi cariere de torționar și asasin, conform
dosarului său complet publicat de IICCMER și bazat pe arhivele C.N.S.A.S, mărturiilor
înregistrate și muncii istoricilor[172]. Considerând că justiția era prea „blândă” cu inamicii
comunismului și în special cu rezistenții, pe lângă tortura pe care o practica în mod curent în
timpul interogatoriilor, Nicolschi organiza lichidări extra-judiciare, scoțând prizonierii din celule sub
pretextul unor anchete suplimentare. Urma executarea lor cu un glonț în cap, pe traseul
transferului. Nicolschi nu a avut monopolul unor astfel de acțiuni, în prezent fiind dovedit în mod
clar că asasinatele erau o „metodă de eliminare” obișnuită folosită de Securitate, în special pentru
eliminarea permanentă a elementelor rezistente sau a celor mai dificili adversari.[173].
Elisabeta Rizea și soțul ei, doi țărani care s-au opus politicii de colectivizare forțată a guvernului,
s-au alăturat grupului de gherilă Haiducii Muscelului, comandat de Locotenent-Colonel Gheorghe
Arsenescu, ajutându-i pe membrii acestuia cu alimente și alte provizii. Prinsă în 1952, Elisabeta
Rizea va petrece 12 ani în pușcărie[174], timp în care va fi torturată în mod regulat. Considerată o
eroină de către români, ea a devenit un adevărat simbol național al Rezistenței române[ER 1],
grație unui reportaj de la TVR difuzat în 2006.
Numărul de victime ucise din rândul rezistenților poate fi stabilit după studierea arhivelor dar și a
numeroaselor memorii publicate după 1990. Arhivele oficiale indică mai multe sute de
condamnări la moarte și totuși un număr mult mai mare de rezistenți au fost uciși în luptele cu
autoritățile sau în diferitele etape ale detenției[2]. Se estimează că au murit în jur de 2000 de
persoane.
Vânătoarea implacabilă la care erau supuși rezistenții de către autorități, dar și tăcerea absolută
cu privire la existența vreunei rezistențe demonstrează preocuparea exacerbată a regimului și
teama ca nu cumva un simbol al nesupunerii să devină contagios[26]. Renumitul luptător
anticomunist, și fostul legionar, Gavrilă Ogoranu relatează discursul pe care rezistenții l-au ținut
unor turiști din munți în anii 1950:

Spuneți-le tuturor că există întotdeauna un loc în Regatul României. Atâta vreme cât avem
“ capul pe umeri, acest colț de țară va rămâne liber. Spuneți-le oamenilor să nu își piardă
încerderea, căci va veni ziua când toată România va fi liberă. Rugați-vă la Dumnezeu pentru
”
ea, pentru ca Dumnezeu să ne ajute[175].

Memoria rezistenței anticomuniste[modificare | modificare sursă]

Privirea României asupra Rezistenței și a Securității[modificare | modificare
sursă]
Securitatea era organul esențial al PCR. Asigura menținerea partidului la putere prin acțiuni de
supraveghere, prin spionajul intern a vieții private a populației și prin represiune. Această
represiune a fost în mod particular foarte brutală până în 1964 și era îndreptată împotriva oricărei
forme de contestare sau de rezistență. De aceea nu este posibilă disocierea Rezistenței
românești de acest organ de poliție politică al puterii. Securitatea era, de altfel, vârful de lance și
principalul instrument[176] utilizat de puterea comunistă pentru a contracara toate mișcările de
rezistență armată și, în cele mai multe din cazuri, de a le anihila. Subiectul rezistenței
anticomuniste armate sau nu este strâns legat de Securitate. Perspectivele românești asupra
fiecăruia dintre cele două subiecte trebuie să fie evocate împreună.

 Deși există mai multe institute de stat[note 34] create pentru a face
lumină asupra crimelor comunismului și un raport prezidențial din
2006[52][177] condamnând fără drept de apel regimul comunist
român, deși s-au publicat sute de cărți și de articole
documentate despre Rezistență și eliminarea fizică a
opozanților, deși arhivele Securității s-au deschis și s-au făcut
exhumări științifice ale victimelor Securității, se pare că România,
sau cel puțin cei care o conduc, nu dorește să meargă până la
capăt în acest demers de descoperire a adevărului cu privire la
trecutul comunist al țării și în special cu privire la Rezistența anti-
comunistă, subiect minimalizat de autorități și de majoritatea
 forțelor politice, în principal din cauza influenței puternice a
foștilor membri ai sistemului comunist și a apropiaților acestora.
Conducerea institutelor sus-menționate se schimbă odată cu
venirea unui nou guvern și face obiectul unor polemici aprinse cu
privire la probitatea persoanelor aflate în vârful ierarhiei și la
faptul că aceste organisme nu sunt decât niște instrumente în
slujba orientării politice aflate la guvernare[178]. Există voci care
pun chiar sub semnul întrebării o parte din credibilitatea acestor
instituții din cauza faptului că ar fi dependente politic[179].

Arme și muniții confiscate de Securitate, cca. 1952.

 La mai bine de 25 de ani după căderea lui Ceaușescu și a

regimului comunist, gradul slab de înlocuire a elitelor politice,
adeseori ieșite din același sistem, și acapararea de către foști
securiști sau comuniști și urmașii lor a politicii[180] dar și a
economiei[181] - în România se vorbește chiar despre
„privatizarea comunismului”.[182] - sunt, după mai mulți
comentatori și analiști, cheile pentru înțelegerea jumătăților de
măsură, chiar a măsurilor false care au fost luate. Astfel, contrar
celor întâmplate în alte țări din Est care au trecut prin dictatura
comunistă, un număr foarte limitat[172] de membri ai Securității
sau ai Partidului Comunist, sau chiar de torționari ai regimului,
au fost urmăriți pentru a fi judecați în România și un număr și
mai mic au fost condamnați[183][184]. Primele anchete și incupări
privind crimele comise împotriva umnității în timpul perioadei
comuniste au fost instrumentate abia în 2014[185]. Între 1989 și
2017, în România au fost deschise doar trei dosare privind
crimele împotriva umanității, două dintre ele soldându-se cu
condamnări definitive pronunțate în 2016 și 2017[186]. Această
situație merită comparată în perspectivă cu enormitatea crimelor
și a dovezilor disponibile, atunci când nu a mai existat nici o
îndoială după 1989 asupra exacțiunilor comise de Partidul
Comunist Român și de către brațul său armat, Securitatea[187]. În
timp ce, în 2014, rezistenții care au supraviețuit după ce au fost
eliberați au în continuare dosar penal plin de informații cu privire
la delictele sau crimele comise împotriva regimului comunist, la
polul opus, ofițerii de Securitate pensionari, cei care fost
responsabili pentru persecuțiile sau crimele pe care acum justiția
română le consideră prescrise, beneficiază de pensii mai mult
decât rezonabile[188]. Este interesant să constatăm și că, până
mai 2016[189], autoritățile române nu au dispus ridicarea vreunui
monument important în memoria și onoarea Rezistenței
Române[190].
  Se pare că românii înșiși, tulburați de polemicile și luptele politice
continue pe tema moștenirii comunismului, de după 1990,
dezorientați de schimbările economice radicale din societatea
românească (în special cei mai în vârstă), și mai preocupați de
criza economică actuală (2008-2014), și-au pierdut parțial
interesul pentru acest subiect[191]. Prezența unor rapoarte
false[192] în arhivele Securității și tehnicile de manipulare a
informației utilizate în mod curent de această instituție[note 35] fac
și mai dificilă lectura acestei surse de informații. Iar foștii
securiști profită de asta pentru a încerca să discrediteze arhivele,
producând o confuzie și mai mare.

 Pentru a supraviețui într-o societate aflată sub supraveghere

permanentă (apartamentele blindate cu microfoane, vecinii
informatori făceau parte din realitatea cotidiană), în care teroarea
suplimentară asigura menținerea la putere a regimului comunist,
românii s-au închis în tăcere și uitare. Mulți dintre ei nu vor să
vorbească despre trecutul lor, sau al celor apropiați, supunându-
se dictonului: „Un român care se uită în oglindă își pune
întrebarea: Dintre noi doi, care este turnătorul?”[35]. Această
situație restrânge numărul mărturiilor despre numeroase
subiecte, cum ar fi Rezistența sau Securitatea, și îndepărtează o
cercetare a memoriei fără de care catharsisul nu este posibil[193].

 În cele din urmă, caz special în Europa de Est, după diferite

sondaje făcute în ultimii ani în România, o mare parte a
populației pare să considere în continuare că bilanțul
comunismului este unul pozitiv[194]. Astfel, chiar dacă lucrurile
aveau tendința să se schimbe, o parte importantă dintre români
privesc cu suspiciune acțiunile rezistenților și îi consideră bandiți,
conformându-se astfel propagandei comuniste a vremii. Cu toate
acestea, România este una dintre fostele țări comuniste în care
epurarea și persecuțiile comuniste au fost cele mai profunde.
Faptul că este o țară tânără (cu frontiere și coeziune națională
datând de la sfârșitul secolului XIX) nu face decât să întărească
procesul de „curățare” realizat de comuniștii sprijiniți de armata
roșie și de NKVD în anii 1950. Toate acestea au facilitat
eliminarea aproape completă a oricărei opoziții structurate, a
elitei culturale și intelectuale a țării. Forța Securității, influența pe
care a avut-o în societatea românească[195], numărul
impresionant de informatori[note 36] completează tabloul unei
societăți blocate în ea însăși de comuniști. Renașterea
democrației și a pluralismului în România după 1990 a fost astfel
handicapată de faptul că, pe de o parte, vechii dizidențiîncă în
viață erau puțini, iar de cealaltă parte, Nomenclatura s-a
reconvertit rapid într-o clasă de antreprenori liberali la fel de
prosperă pe cât de lipsită de scrupule, care continuă, sub noile
haine, să constituie modelul dominant al reușitei sociale din
țară[196]. Absența unei legi serioase a lustrației[197], așa ca în
Ungaria, Republica Cehă, Polonia sau Germania de Est, este un
exemplu foarte lămuritor.
Ziua memoriei[modificare | modificare sursă]
Monumentul „Aripi”, realizat în memoria luptătorilor de rezistență anticomunistă 1945-1989, dezvelit la 30
mai 2016.

Spiritul rezistenței anti-totalitare nu a dispărut: graffiti pe un zid din București (2013).

A trebuit să așteptăm anul 2016 pentru ca România să-și celebreze cu adevărat și oficial membrii
rezistenței. Până atunci, nici o lege sau inițiativă parlamentară nu a putut fi dusă până la capăt
pentru a comemora această mișcare. Totuși au existat inițiative locale care au încercat să îi
redea acestei mișcări locul cuvenit în istoria României[198]. Contrar Poloniei care-și
celebrează Soldații blestemați din 2011 sau altor țări din fostul bloc est european care au votat o
zi națională pentru comemorarea eroilor rezistenței, în România descendenții birocrației și ai
nomenclaturii comuniste rămân crispați în refuzul lor de a comemora o zi a memoriei[2]. După ce
s-a argumentat până în 2007 că nu trebuie să se cliveze societatea și deci refuzând să se facă o
cercetare adevărată asupra trecutului comunist, ei au încercat să-și schimbe atitudinea odată cu
intrarea țării în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, în ciuda unei condamnări oficiale a
comunismului în 2006[52], ‘un negaționism neo-comunist’ planează mereu asupra României[199] și
rămâne cu atât mai tenace cu cât autoritățile publice și cele morale nu vorbesc la unison despre
acest subiect.
Amalgamarea ce asociază pe toți membrii rezistenței anticomuniste cu fasciști antisemiți[note
37]este susținută activ de către moștenitorii Partidului Comunist Român și de către

vechi securiști[200]. Acesta joacă un rol important în blocajul legislativ[note 38] asupra unei zile
comemorative, fără să mai punem la socoteală indemnizația vechilor luptători și deținuți
politici. Mișcarea legionară a fost totuși, după opinia majorității istoricilor din prezent[201],
minoritară în sânul rezistenței (mai puțin de 10% dintre luptători conform statisticilor Securității din
1951)[note 39]), chiar dacă foarte prezentă. În 2017 încă nu este totuși posibilă o evaluare precisă a
proporției lor în cadrul rezistenței. Trebuie să adăugăm, de asemenea, că membrii idealiști și
decepționați ai partidului comunist sunt și ei prezenți în cadrul rezistenței.
Există totuși, începând din anul 2000, o formă de recunoaștere națională: “Crucea comemorativă
a rezistenței anticomuniste”[202]. De altfel, în mai 2016, președintele Klaus Iohannis a inaugurat la
București un monument în memoria acestora, situat în fața Casei Presei Libere, pe un
amplasament unde, între anii 1960 și 1990 se înălța o uriașă statuie a lui Lenin[189].
Institute de studii relative la memoria colectivă[modificare | modificare sursă]

 Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului (CICCR) - Este

vorba despre o instituție privată (ONG), independentă de statul
român. CICCR este un proiect suținut de către Fundația Konrad
Adenauer și dezvoltat în cadrul Asociației pentru Memoria
Victimelor Comunismului[203].
 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria
Exilului Românesc (IICCMER) - Instituție de stat, al cărei
președinte este numit de către guvernul român[204]
 Centrul de Studii asupra Comunismului și
Postcomunismului Această instituție depinde simultan de
IICCMER și de Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru
Ioan Cuza” din Iași.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității (C.N.S.A.S.) - C.N.S.A.S este o instituție de stat al
cărei președinte este numit de către guvernul român.
 Arhivele Naționale ale României - Arhivele Naționale este o
instituție de stat, al cărei președinte este numit de către guvernul
român.
 Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) - Entitate
a Academiei Române. Arhivele Totalitarismului - Site internet al
revistei Arhivele Totalitarismului editată de INST.
Lista organizațiilor publice și private sau ONG[modificare | modificare sursă]

 Asociația foștilor deținuți politici din România - Asociația foștilor

deținuți politici din România. Fondată în ianuarie 1990, Asociația
Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) apără memoria
represiunii comuniste și conservă mărturiile orale ale membrilor
săi. De asemenea, asociația se luptă pentru recunoaștera
amplorii persecuției comuniste și pentru condamnarea crimelor și
abuzurilor regimului comunist.
 Memoria Rezistenței - Memoria Rezistenței, site creat de foști
deținuți politici din România.
 ro en fr de Fundația Academia Civică administrează
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței la fel
precum și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului
(CIEC) din București, dedicat memoriei victimelor comunismului
și a Rezistenței românești - Fundația Academia Civică.
 Fundația Culturală Memoria - Fundația Culturală Memoria -
Creată imediat după Revoluția din 1989 de către fondatorul ei,
Banu Rădulescu, scriitor și fost deținut politic. Ea vizează să
aducă la cunoștința publicului crimele și abuzurile comunismului.
Fundația editează pe hârtie și pe internet memoriile din
închisoare și deportări precum și memoriile rezistenților.
Revista Memoria - Revista gândirii arestate are drept misiune
denunțarea comunismului. Ea este dedicată mărturiilor foștilor
deținuți politici, fiind editată de către fundație sub egida Uniunii
Scriitorilor din România. Primul număr al revistei Memoria -
Revista gândirii arestate a fost editat în 1990.
 Procesul comunismului Procesul comunismului, contrarevoluției
și tranziției criminale - Site care adună mărturii, cărți și fotografii
pentru pregătirea unui Proces al Comunismului în România.
 Inițiativa pentru deschiderea unui proces al comunismului a
permis depunerea unei cereri la CEDO, în 2013, pentru
recunoașterea caracterului criminal al acestui regim.
 Memorialul Durerii - Un site consacrat rezistenților care au
supraviețuit dictaturii comuniste. Conține numeroase reportaje și
interviuri ale opozanților sau ale rezistenților torturați și
încarcerați de către Securitate: Memorialul Durerii / O istorie care
nu se învață la școală.
 ro en fr de Muzeul Sighet - Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
 Arhivele Naționale ale României.
 Toma Arnăuțoiu - Partizanii anticomuniști din Nucșoara:
Biografie, fotografii și documente despre locotenetul Toma
Arnăuțoiu.
 Eroine Nucșoara - Site-ul internet Eroinele din Nucșoara, un site
dedicat femeilor combatante din Rezistența anticomunistă. Site-
ul aparține Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu.
 Memoria.ro - Bibliotecă digitală de interviuri, memorii, studii și
istorii orale, precum și de cărți și imagini din istoria recentă a
României - Memoria.ro.
 ro en fr Despre demnitate - Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți - Cartea despre demnitate - Povestea unor oameni
aproape necunoscuți, de Alexandru Pătrașcu.
- O inițiativă originală în legătură cu memoria Rezistenței
românești. Dedicat „celor care și-au păstrat demnitatea” în
timpul terorii comuniste, site-ul are drept ambiție aducerea la
cunoștința marelui public a aceastei perioade. Cartea care a
fost publicată este rezultatul cercetărilor și al interviurilor cu
luptători anticomuniști, dar și al emoțiilor și al reacțiilor în fața
lecturilor despre Rezistența românească. Mai multe pagini au
fost traduse în limbile franceză și engleză. Iată spiritul acestui
site așa cum este descris pe pagina Cartea despre
demnitate: Ce știm despre aceste lucruri, în afară de ideile
primite de-a gata? Destul de puțin. Una dintre cele mai
păguboase idei este aceea că fenomenul rezistenței
anticomuniste din munții României este unic în lume. De ce
trebuie să ne căutăm cu încrâncenare această unicitate? La
ce ne folosește? S-a dovedit deja, copilăresc de simplu, că
această conceptualizare a unicității e anulată de o altă
enormitate, care spune că toți luptătorii din munți erau
legionari, oameni de extremă dreaptă, și nu e deloc adevărat,
chiar dacă legionari au fost mulți dintre ei.
- Blogul a fost publicat sub titlul Cartea despre demnitate,
Alexandru Pătrașcu, prefață de Marius Ghilezan, Editura
Virtuală, București, 2012, ISBN: 978-606-93389-1-9.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

 Adriana Georgescu-Cosmovici (1951). Au

commencement était la fin : La dictature rouge à
Bucarest [La început a fost sfârșitul: dictatura roșie la
 București] (în franceză). Tradus de Claude Pascal.
Paris..
 Armin Heinen (2006) [1986]. Legiunea „Arhanghelul
Mihail”. Mișcare sociala și organizație politica /
Contribuție la problema fascismului internațional (în
română și germană). Tradus de Cornelia și Delia Eșianu
(ed. 2). București. pp. 256 și 425. ISBN 978-973-50-
1158-1..
 Ion Itu (1992). Bancuri din iepoca odiosului.
Brașov. ISBN 973-95474-3-5..
 Oana Orlea (1992). Les Années volées : Dans le goulag
roumain à 16 ans [Anii furați: În gulagul românesc de la
16 ani]. L'Histoire immédiate (în franceză).
Paris. ISBN 2-02-014386-0..
 Cicerone Ionițoiu (1993). Rezistența anticomunistă din
munții României, 1946-1958 (PDF). Referință cărții (ed.
2). București. ISBN 973-95668-0-4. OCLC 636590060..
 Ion Gavrilă Ogoranu (mai 1995) [1993]. Brazii se frâng,
dar nu se îndoiesc. I (ed. 2). Timișoara și Baia
Mare. ISBN 973-95729-4-4..
 Ion Gavrilă Ogoranu (2009) [1996]. Brazii se frâng, dar
nu se îndoiesc. II (ed. 2). Timișoara și Baia
Mare. ISBN 973-91851-1-8..
 Ion Gavrilă Ogoranu; Lucia Baki Nicoară (2011)
[1999]. Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. III (ed. 2).
Timișoara și Făgăraș. ISBN 973-85045-8-9..
 Ion Gavrilă Ogoranu (2004). Brazii se frâng, dar nu se
îndoiesc. IV. Făgăraș..
 Ion Gavrilă Ogoranu (2006). Brazii se frâng, dar nu se
îndoiesc - La pas prin Frăția de Cruce. V.
Madrid. ISBN 973-99293-2-X..
 Ion Gavrilă Ogoranu (2006). Brazii se frâng, dar nu se
îndoiesc - Episcopul Ioan Suciu în față furtunii. VI. Cluj..
 Ion Gavrilă Ogoranu; Elis Neagoe-Pleșa; Liviu Pleșa
(2007). Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc - Rezistenta
anticomunistă din Munții Apuseni. VII. Referință cărții.
Baia Mare. ISBN 973-8935-44-X..
 Silvestru Augustin Prunduș; Clemente Plaianu
(1994). Catolicism și Ortodoxie romanească - Scurt
istoric al Bisericii române unite. Cluj-Napoca. ISBN 973-
96224-2-9..
 Nicolae Ciolacu (1995). Nicolae Ciolacu - Haiducii
Dobrogei. Rezistența armată în Munții Babadagului,
Dobrogea (PDF). Hallandale, Florida..
 Cicerone Ionițoiu (1996) [1995]. Cartea de Aur a
rezistenței românești împotriva comunismului (PDF). I și
II. București. ISBN 973-96771-2-6. Accesat în 22 iunie
2017..
 Petre Baicu; Alexandru Salcă (1997). Rezistența în
munți și orașul Brașov (1944-1948). Brașov. ISBN 978-
973-97758-8-5. Accesat în 22 iunie 2017..
 Adrian Brișcă; Radu Ciuceanu (1998). Rezistența
armată din Bucovina. 1944-1950. I.
București. ISBN 973-0-00574-5. Accesat în 22 iunie
2017..
 Dennis Deletant (1999). Communist Terror in Romania:
Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-
1965 [Teroarea comunistă în România: Gheorghiu-Dej și
statul polițienesc, 1948-1965] (în engleză).
Londres. ISBN 978-1-85065-386-8..
 Victor Frunză (1999). Istoria comunismului în România.
București. pp. 326–329. ISBN 973-91200-5-9..
 Atanasie Berzescu (1999). Lacrimi și sânge. Rezistența
anticomunistă armată din munții Banatului (PDF).
Timișoara. ISBN 973-9485-31-6..
 Dana Maria Niculescu-Grasso (1999). Bancurile politice
în țările socialismului real: studiu demologic. București..
 Liviu Vălenaș (2000). Convorbiri cu Mircea Dimitriu /
Mișcarea legionară - Între adevăr și mistificare (PDF).
Timișoara. ISBN 973-9485294..
 Adrian Brișcă (2000). Rezistența armată din Bucovina:
1950-1952. Colecția Documente. II.
București. ISBN 973-0-02132-5..
 Nicoară Timiș (2000). Legendarul Găvrilă Mihali
Ștrifundă din Borșa. Cluj. ISBN 973-99215-9-0..
 Mihai Timaru (2000). Destinul unui ofițer.
București. ISBN 973-99605-9-6..
 Peter Grose (2001). Operation Rollback: America's
Secret War Behind the Iron Curtain [Operațiunea
„Rollback”: Război american secret din spatele cortinei
de fier] (în engleză). New-York. p. 166. ISBN 978-
0618154586..
 Radu Ciuceanu; Octavian Roske; Cristian Troncotă
(2001). Începuturile miscarii de rezistenta în România:
iunie-noiembrie 1946. II. București. ISBN 973-85454-3-
9..
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Gheorghe Onișoru (coordinateur)
(2001). Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în
România comunistă (PDF). Studii. Referință cărții.
București. ISBN 973-0-02533-9..
 Georges Diener; Catherine Durandin (prefață)
(2001). L'autre communisme en Roumanie - Résistance
populaire et maquis 1945-1965 [Celălalt comunism din
România - Rezistența populară și din munți 1945-1965].
Aujourd'hui l'Europe (în franceză). Paris. ISBN 2-7475-
0635-5..
 Constantin Hrehor (2004) [2002]. Muntele mărturisitor.
Anii Rezistenței / Anii Suferinței (PDF). Colectarea
mărturiei orale a lui Gavril Vatamaniuc. Referință cărții.
Iași. ISBN 973-612-042-2..
 Cezar Zugravu (2002). O istorie a rezistenței și a
represiunii : 1945-1989. Iași..
 Stéphane Courtois (2002). Du passé faisons table rase !
Histoire et mémoire du communisme en Europe [Să
facem tabula rasa din trecut! Istoria și memoria
comunismului în Europa] (în franceză). Paris. ISBN 978-
2-221-09500-3..
 Marius Oprea (2002). Banalitatea răului. O istorie a
Securității în documente. Iași. ISBN 973-683-927-3..
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Florica Dobre (Coord.); Florian Banu;
Camelia Duică; Silviu B. Moldovan; Elis Neagoe; Liviu
Țăranu (2003). Bande, bandiți și eroi. Grupurile de
rezistență și Securitatea (1948-1968).
București. ISBN 973-45-0436-3..
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Gheorghe Onișoru (coordinateur)
(2003). Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din
Romania. 1944-1962. București. ISBN 978-973-86421-
1-9..
 Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală;
Doru Radosav; Almira țetea; Cornel Jurju; Valentin
Orga; Florin Cioșan; Cosmin Budeancă
(2003). Rezistența anticomunistă din Apuseni. Grupurile:
„Teodor Șușman”, „Capotă-Dejeu”, „Cruce și Spadă”:
studii de istorie orală. Documente-Istorie-Marturii.
Cluj. ISBN 973-7710126..
 Adrian Brișcă (2004). Rezistența armată din Banat,
1945-1949. I. București. ISBN 973-86654-2-6..
 Denisa Bodeanu; Cosmin Budeancă (2004). Rezistența
armată anticomunistă din România. Grupul „Teodor
Șușman” (1948-1958). Mărturii. Cluj. ISBN 978-973-
77104-7-5..
 Marian Cojoc (2004). Rezistența armată din Dobrogea,
1945-1960. București. ISBN 973-86654-2-6..
 Marius Oprea (2004). Moștenitorii Securității. Istorie.
București. ISBN 973-50-0847-5..
 Adrian Brișcă (2005). Jurnalul unui partizan: Vasile
Motrescu și rezistența armată din Bucovina, 1944-1958.
București. ISBN 973-7861-05-1..
 Camelia Ivan Duică (2005). Rezistența anticomunistă
din Maramureș. Gruparea Popșa (1948-1949).
București. ISBN 973-7861-03-5..
 Evan Thomas (2006). The Very Best Men. The Daring
Early Years of the CIA [Oamenii cu adevăr cei mai buni:
îndrăzneții ani de început ai CIA] (în engleză). New-
York. ISBN 978-1416537977..
 Kevin McDermott; Matthew Stibbe (2006). Revolution
and resistance in Eastern Europe: challenges to
communist rule [Revoluție și rezistență în Europa de Est:
provocări ale regimului comunist] (în engleză).
London. ISBN 978-1-84520-259-0. Accesat în 18 martie
2017..
 Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii
Comuniste din România; Vladimir Tismăneanu
(Președinte al Comisiei) (2006). Comisia Prezidențială
pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport
final. București..
 Dorin Dobrincu; Coordinateur scientifique Dr. Ioan
Ciupercă professeur universitaire (2006). Rezistența
armată anticomunistă din România (1944 - începutul
anilor '60). teza de doctorat. Iași..
 Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală;
Cosmin Budeancă; Denisa Bodeanu (2006). Rezistența
anticomunistă din România. Grupul Capotă-Dejeu
 (1947-1957). Mărturii. Documente-Istorie-Marturii.
Cluj. ISBN 973-7710-84-3..
 Adrian Brișcă; Puica Buhoci (2007). Rezistența armată
din Munții Apuseni. Gruparea maiorului Nicolae Dabija
1948-1949. București. ISBN 978-973-7861-31-3.
Accesat în 30 mai 2017..
 Romulus Rusan (2007). Chronologie et géographie de la
répression communiste en Roumanie ; Le recensement
de la population concentrationnaire, 1945-
1989 [Cronologia și geografia represiunii comuniste în
România; Recensământul populației concentraționare,
1945-1989]. Ora de istorie (în franceză). Tradus de
Mioara Izverna. București. ISBN 978-973-8214-36-1.
Accesat în 30 mai 2017..
 Stan Stoica (2007). Dicționar de istorie a României.
București. p. 78. ISBN 978-973-7839-21-3..
 Ileana Mateescu; Marcel Mateescu (2008). Rezistența
anticomunistă din Mehedinți. Drobeta-Turnu
Severin. ISBN 978-973-7869-73-9..
 Catherine Durandin; Zoe Petre (2008). La Roumanie
post 1989. Paris. ISBN 978-2-296-05493-6..
 Aristina Pop-Saileănu (2008). „Să trăiască partizanii
până vin americanii”. Povestiri din munți, din închisoare
și din libertate. Istorie orală. București. ISBN 978-973-
8214-40-8..
 Gheorghe Gorun (2008). Rezistența anticomunistă în
județul Gorj reflectată în mentalul colectiv : 1945-1981.
Craiova. ISBN 978-606-510-021-3..
 Mirel Bran (2008). La Roumanie vingt ans après. Le
chasseur de la Securitate [România, douăzeci de ani
mai târziu. Vânătorul Securității] (în franceză). Referință
cărții. Paris. ISBN 978-2-84924-156-1..
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Liviu Pleșa (2009). Organizația de
rezistență condusă de maiorul Nicolae Dabija (1948-
1949) (PDF). București. ISBN 978-973-88289-0-2.
Accesat în 30 mai 2017..
 Vladimir Tismăneanu (2009). Stalinism Revisited. The
Establishment of Communist Regimes in East-Central
Europe [Stalinismul revizitat. Instaurarea regimurilor
comuniste în Europa Centrală și de Est] (în
engleză). Referință cărții. New-York. ISBN 978-963-
9776-55-5..
 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu (2009). Luptătorii din
munți. Toma Arnăuțoiu - Grupul de la Nucșoara.
București. ISBN 978-973-645-357-1..
 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu; Ioan Crăciun (2009). 50
de ani de la procesul și execuția membrilor grupului de
rezistența condus de Toma Arnăuțoiu.
București. ISBN 978-973-558-435-1..
 Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală;
Cosmin Budeancă; Denisa Bodeanu; Valentin Orga
(2009). Mișcarea de rezistență anticomunistă din
România. Grupul „Cruce și Spadă”. Mărturii.
Documente-Istorie-Marturii (ed. 2). Cluj. ISBN 978-973-
109-220-1..
 Ștefan Bellu (2009) [1986]. Pădurea răzvrătită. Mărturii
ale rezistenței anticomuniste. Historia XVII (ed. 2).
Târgu-Lăpuș. ISBN 978-973-141-109-5..
 Elisabeta Rizea; Cornel Drăgoi (august 2010)
[1993]. Povestea Elisabetei Rizea din
Nucșoara (PDF). Referință cărții. București. ISBN 973-
28-0399-1..
 Constantin Ionașcu; Virginia Ion (2011). Rezistența
anticomunistă din Dobrogea (ed. 3).
București. ISBN 978-973-8214-64-4..
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România)
din Sighetu Marmației (septembrie 2012). Eroii
Rezistenței Anticomuniste - Septembrie 2012 (PDF). Eroii
Rezistenței Anticomuniste. Baia Mare..
 Neagu Djuvara (2012). Amintiri din pribegie.
București. ISBN 978-973-50-3664-5..
 Gabriel Moisa; Marius Kramer (2012). Structuri
anticomuniste din vestul României. Grupul Adrian Mihuț.
Cluj. ISBN 978-606-543-292-5..
 Părinte Viorel Rus; Oana Ionel; Dorin Dobrincu; Marius
oprea; Mihai Șoica; Tudor Ravoiu; Mihai Hendea; Radu
Sîrbu; Cristian Silași; Florina Pop; Gheorghe Petrov
(2013). Martirii din Dealul Crucii - studii, articole și
documente. Bistrița. ISBN 978-606-8077-34-5..
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România)
din Sighetu Marmației (martie 2013). Eroii Rezistenței
Anticomuniste - Marție 2013 (PDF). Eroii Rezistenței
Anticomuniste. Baia Mare..
 Valentin Hossu Longin (2013). Canalul morții. Martor.
București. ISBN 978-973-8214-72-9..
 Romulus Rusan (2013). Cartea morților din închisori,
lagăre, deportări - 1944-1989. București. ISBN 978-973-
8214-56-9..
 Constantin Vasilescu (2013). „Album foto documentar
completat prin analiză detaliată”. Rezistență Armată
Anticomunistă. București. ISBN 978-606-8195-32-2..
 Claudia-Florentina Dobre (2013). Un pays derrière les
barbelés. Brève histoire de la répression communiste en
Roumanie [Țara de după gratii. Scurtă istorie a
represiunii comuniste în România] (în franceză).
București..
 Părinte Vasile Rus (2013). Martirii din dealul crucii -
Studii, articole și documente. Bistrița. ISBN 978-606-
8077-34-5..
 Vlad Mitric-Ciupe (2013). Arhitecții români și detenția
politică, 1944-1964. Între destin concentraționar și
vocație profesională. Colecția Studii. Referință cărții.
București. ISBN 978-973-7861-58-0..
 Traian Sandu (2014). Un fascisme roumain / Histoire de
la Garde de fer [Un fascism român / Istoria Gărzii de
Fier] (în franceză). Paris. ISBN 978-2-262-03347-7..
 Andrei Miroiu (2016). Romanian Counterinsurgency and
its Global Context, 1944-1962 [Contrainsurecția
românească și contextul său global, 1944-1962] (în
engleză). Londres. doi:10.1007/978-3-319-32379-
4. ISBN 978-3-319-32379-4..
 William Totok; Elena-Irina Macovei (2016). Intre mit și
bagatelizare. Despre reconsiderarea critica a trecutului,
Ion Gavrilă Ogoranu și rezistență anticomunista din
România. Iași. ISBN 978-973-46-6127-5..
 Daniel Popa (2016). Pe aici nu se trece. Revoltele
taranesti din Vrancea (1957-1958). Recviem pentru
țăranul roman. București. ISBN 978-973-8214-97-2..
 Gavril Vatamaniuc; Liana Petrescu (prefață) (2016). Am
fost un om liber. Convorbiri cu Liana Petrescu. Recviem
pentru țăranul roman. București. ISBN 978-973-8214-
92-7..
Capitole[modificare | modificare sursă]

 Viorel Rus (2005). „articol „Trei martiri ai rezistenței

anticomuniste din județul Bistrița-Năsăud Leonida Bodiu,
Dumitru Toader și Ioan Burdeți"”. Rezistența
anticomunistă în județul Bistrița-Năsăud (1945-
1989). Referință cărții. Bistrița. pp. 79–91. ISBN 978-
973-8767-00-3..
 Florian Banu (2007). „„Strămoșii" Securității - structuri de
poliție politică din România în perioada 23 august 1944-
30 august 1948”. Clipe de viață. Comandorul dr. Ilie
Manole la 60 de ani, autori: Aurel Pentelescu și Gavril
Preda (PDF). Ploiești. pp. 456–484.
 Monica Grigore; Consiliul Național pentru Studierea
Arhivelor Securității / Gheorghe Onișoru (coordinateur)
(2003). „Grupul Arnota – un episod al rezistenței
anticomuniste românești din nordul Olteniei”. Mișcarea
armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-
1962. Studii 2. București. pp. 102–103. ISBN 978-973-
86421-1-9.
 Theodor Băbulescu; Liviu Țăranu; Consiliul Național
pentru Studierea Arhivelor Securității / Gheorghe
Onișoru (coordinateur) (2003). „Existența cotidiană a
unui 'bandit': cazul Vasile Motrescu”. Mișcarea armată
de rezistență anticomunistă din Romania. 1944-
1962 (PDF). Studii 2. Referință cărții. București. pp. 281–
299. ISBN 978-973-86421-1-9. Accesat în 18 iunie
2017.
 Liviu Marius Bejenaru; Consiliul Național pentru
Studierea Arhivelor Securității / Gheorghe Onișoru
(coordinateur) (2003). „Să lupți pentru a muri: Mișcarea
de Rezistență Armată Anticomunistă din România. O
încercare de analiză”. Mișcarea armată de rezistență
anticomunistă din România, 1944-1962. Studii 2.
București. pp. 376–380. ISBN 978-973-86421-1-9.
 Florian Banu; Consiliul Național pentru Studierea
Arhivelor Securității / Gheorghe Onișoru (coordinateur)
(2003). „Metode utilizate de securitate pentru lichidarea
grupurilor de rezistență din munți (1948 –
1958)”. Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din
România, 1944-1962. Studii 2. București. pp. 301–
316. ISBN 978-973-86421-1-9.
 Liviu Țăranu; Silviu B. Moldovan (coordonator) /
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(CNSAS) (2004). „Evoluția Trupelor de Securitate în
 cadrul Structurilor MAI (1949-1989)”. Arhivele
Securității. I. București. pp. 296–310. ISBN 973-569-
713-0.
 Jipa Rotaru (2006). „Grupul Mandea. Între legendă și
adevăr / Sub-capitol: Un erou al rezistenței
anticomuniste din România anilor 50: Vasile
Motrescu”. „Eroism și eroi la români” : Prima sesiune de
comunicări științifice; Maia Catargi - Ialomița; 16-17
septembrie 2005. Constanța. pp. 203–210. ISBN 978-
973-732-035-3.
 Marius Oprea; Ruxandra Cesereanu (2006).
„Securitatea și moștenirea sa”. Comunism și represiune
în România. Istoria tematică a unui fratricid național.
Iași. pp. 23–37. ISBN 978-973-46-0312-1.
 Cristina Petrescu; Dragoș Petrescu; Gerhard Besier
(2009). „Retribution, Remembering, Representation: On
Romania's Incomplete Break with the Communist Past”
[Condamnare, rememorare și reprezentare a ruperii
incomplete a României de trecutul său
comunist]. Geschichtsbilder in den postdiktatorischen
Ländern Europas: auf der Suche nach historisch-
politischen Identitäten [Imagini istorice în țările
postdictatoriale ale Europei: în căutarea identităților
istorice și politice] (în engleză). Referință cărții. Münster.
 Ilarion Țiu (2012). „capitolul 1.3 „Protocolul dintre
Mișcarea legionară și Ministerul de Interne (10
decembrie 1945)"”. Istoria mișcării legionare. 1944-
1968. Târgoviște. ISBN 978-606-537-115-6..
Articole[modificare | modificare sursă]

 Adrian Brișcă (1993). „Rezistenta anticomunista din

Bucovina. Lupta de la Bâtca Corbului, 18 ianuarie 1955.
Încercare de reconstituire”. Arhivele Totalitarismului.
București (1): pp. 89–98. ISSN 1221-6917.
 Adrian Brișcă (1993). „Ion Vatamaniuc (1903-
1992)”. Arhivele Totalitarismului. București (1): pp. 188–
189. ISSN 1221-6917.
 Adrian Brișcă (1994). „Constantin Cenusa (1911-
1964)”. Arhivele Totalitarismului. București (1-2): pp.
324–327. ISSN 1221-6917.
 Adrian Brișcă (1994). „Vladimir Macoveiciuc (1905-
1946)”. Arhivele Totalitarismului. București (3): pp. 240–
242. ISSN 1221-6917.
 Adrian Brișcă (1994). „O zi din viața unui partizan. III /
Documente privind viata cotidiana a partizanilor
anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”. Arhivele
Totalitarismului. București (4): pp. 93–116. ISSN 1221-
6917.
 Adrian Brișcă (1994). „Vasile Motrescu (1920-
1958)”. Arhivele Totalitarismului. București (4): pp. 217–
220. ISSN 1221-6917.
 Constantin Latea (1994). „Epurări din armata româna.
Criterii politice și mijloace de presiune: 1945-
1958”. Arhivele Totalitarismului. București (1-2): pp.
222–240. ISSN 1221-6917.
 Eduard Mark (1994). „The OSS in Romania, 1944-1945:
An Intelligence Operation in the Early Cold War” [OSS în
România, 1944-1945: Operațiune informativă în anii de
început ai războiului rece]. Intelligence and National
Security (în engleză). Londra. 9 (2): pp. 320–344.
 Gheorghe Onișoru (1994). „"Vin americanii!" – de la
speranță la iluzie în România postbelică” (PDF). Anuarul
Institutului de Istorie A.D. Xenopol. Iași. XXXI: pp. 299–
313. ISSN 1221-3705.
 Adrian Brișcă (1995). „O zi din viața unui partizan. VI /
Documente privind viata cotidiana a partizanilor
anticomunisti din Bucovina, 1944-1958”. Arhivele
Totalitarismului. București (3): pp. 83–104. ISSN 1221-
6917.
 Adrian Brișcă (1995). „Ion Chiraș (1903-1955)”. Arhivele
Totalitarismului. București (3): pp. 215–217. ISSN 1221-
6917.
 Memoria (1995). „Grupul de rezistență maior Nicolae
Dabija”. Memoria, Revista gândirii arestate. Cluj (13):
pp. 59–67. Accesat în 30 mai 2017.
 Steliana Breazu (1995). Referință cărții. „Grupul de
rezistență anticomunistă al lui Cantemir Gligor din munții
Zarandului și Codrului, pe valea Crișului
Alb” (PDF). Analele Sighet. București. Instaurarea
comunismului - între rezistență și represiune (2): pp.
233–235. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 30 mai 2017.
 Zoe Rădulescu (1995). Referință cărții. „Rezistența
anticomunistă din munții Babadag” (PDF). Analele
Sighet. București. Instaurarea comunismului - între
rezistență și represiune (2): pp. 219–223. ISBN 973-0-
00190-1. Accesat în 18 iulie 2017.
 Ștefan Bellu (1995). Referință cărții. „Rezistența în
munții Maramureșului” (PDF). Analele Sighet. București.
Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune
(2): pp. 224–228. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 18
iulie 2017.
 Mihai Timaru (1995). Referință cărții. „Lupta de
rezistență anticomunistă în munții
Vrancei” (PDF). Analele Sighet. București. Instaurarea
comunismului - între rezistență și represiune (2): pp.
228–233. ISBN 973-0-00190-1. Accesat în 30 mai 2017.
 Dennis Deletant (1995). „Coloniile de muncă din Delta
Dunării 1949-1960” (PDF). În Romulus Rusan. Analele
Sighet 2 – Instaurarea comunismului – între rezistență și
represiune. București. pp. pp. 264–267. ISBN 973-0-
00190-1. Accesat în 18 iulie 2017.
 Adrian Brișcă (1997). „Gheorghe Chiraș (1911-
1955)”. Arhivele Totalitarismului. București (15-16): pp.
197–199. ISSN 1221-6917.
 Adrian Brișcă (1997). „Mihali-Ștrifundă Gavrilă (1901-
1961)”. Arhivele Totalitarismului. București (17): pp.
223–225. ISSN 1221-6917.
 Mihai Timaru (1997). „Am fost ofițer al armatei regale
române și nu puteam să absentez de la lupta armată
anticomunistă din munții Vrancei”. Memoria, Revista
gândirii arestate. București (20): pp. 113–123..
 Emil Sebeșan; Ileana Silveanu (1998). „Rezistența din
Banat 1949 vol I”. Arhivele Totalitarismului. București
(18): pp. 116–138. ISSN 1221-6917. Accesat în 18 iunie
2017.
 Cristian Troncotă (1998). „Procesul mișcării naționale de
rezistență, 1946”. Arhivele Totalitarismului.
București. V (19-20): pp. 102–120. ISSN 1221-6917.
Accesat în 21 iunie 2017.
 Adrian Brișcă (1998). „Victor Lupșa (1921-
1956)”. Arhivele Totalitarismului. București (19-20): pp.
223–225. ISSN 1221-6917.
 Claudia Căpățănă; Răzvan Ciolcă (1998). „Dumitru
Apostol (1905-1950)”. Arhivele Totalitarismului.
București (21): pp. 229–230. Accesat în 18 iulie 2017.
 Matei Tudor (1998). „Rezistența anticomunistă din
Mehedinți”. Analele Sighet. București. Anul 1948 -
instituționalizarea comunismului (6): pp. 250–
255. ISBN 973-98437-4-3. Accesat în 16 iunie 2017.
 Alexandru Oșca; Vasile Popa (1998). „Implicarea
aparatului politic în acțiunea de epurare a cadrelor
armatei romane în anul 1948”. Analele
Sighet (Comunicări prezentate la Simpozionul de la
Sighetu Marmației (19-21 iunie 1998)). București. Anul
1948 - instituționalizarea comunismului (6). ISBN 973-
98437-4-3. Referință cărții
 Claudia Căpățănă; Răzvan Ciolcă (1998). „Fișe pentru o
istorie a rezistenței anticomuniste, Grupul „Haiducii
Muscelului"”. Magazin Istoric. București. XXXII (6): pp.
40–44. Accesat în 8 iunie 2017.
 Mihai Timaru (1998). „Amintiri despre grupul
Paragină”. Analele Sighet. București. Anul 1948 -
instituționalizarea comunismului (6): pp. 261. ISBN 973-
98437-4-3.
 Adrian Brișcă (1999). „Rezistența armată anticomunistă
din România 1944-1962”. Arhivele Totalitarismului.
București (22-23): pp. 42–67. ISSN 1221-
6917. |contribution-url= ignorat (ajutor)
 Lucreția Jurj-Costescu (1999). „Patru ani de rezistență
cu arma în mână în Munții Apuseni”. Memoria, Revista
gândirii arestate (26).
 Adrian Brișcă (1999). „Ion Uță (1891-1949)”. Arhivele
Totalitarismului. București (22-23): pp. 248–
250. ISSN 1221-6917.
 Adrian Brișcă (2000). „Nicolae Dabija (1907-
1949)”. Arhivele Totalitarismului. București (26-27): pp.
248–251. ISSN 1221-6917.
 Georges Diener (februarie 2001). „Résistance paysanne
et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 - La résistance
paysanne à la collectivisation” [Rezistența țărănească și
din munți în România, între 1945 și 1965 - Rezistența
țărănească la colectivizare]. Genèses (în franceză).
Paris (43): pp. 145–
158. doi:10.3917/gen.043.0145. ISBN 9782701129143. I
SSN 1155-3219.
 Georges Diener (aprilie 2001). „Résistance populaire et
maquis en Roumanie (1945-1965)” [Rezistența populară
 și din munți în România 1945-1965]. Guerres mondiales
et conflits contemporains (în franceză). Paris (204): pp.
125–139. ISBN 978-2-13-052722-0. ISSN 0984-2292.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); George Enache; Adrian Nicolae Petcu
(2001). „Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note
de lectură”(PDF). Totalitarism și rezistență, teroare și
represiune în România comunistă. Studii 1. București
(1): pp. 108–136. ISBN 973-0-02533-9.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Laura Stancu; Liviu Burlacu
(2001). „Organizația de rezistență 'Paragină' în atenția
Securității” (PDF). Totalitarism și rezistență, teroare și
represiune în România comunistă. Studii 1. București
(1): pp. 146–153. ISBN 973-0-02533-9.
 Adrian Brișcă (2002). „The Anticommunist Armed
Resistance in Romania 1944-1962” [Rezistența
anticomunistă în România 1944-1962]. Arhivele
Totalitarismului (în engleză). București (34-35 (ianuarie-
februarie)): pp. 75–101. ISSN 1221-6917.
 Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală;
Marius Cristea (2002). Referință cărții. „Rezistența
anticomunistă în zona Aiud. "Grupul Spaniol"”. Anuarul
Institutului de Istorie Orală. Cluj. III: pp. 28–
30. ISSN 1454-4865.
 Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală;
Cornel Jurju (2002). Referință cărții. „Mitul «venirii
americanilor». Studiu de caz: rezistența anticomunistă
de la Huedin”. Anuarul Institutului de Istorie Orală.
Cluj. III: pp. 173–192. ISSN 1454-4865.
 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu (2002). Referință
cărții. „Torturați și torționari”. Memoria, Revista gândirii
arestate (Comunicarea făcută la Simpozionul
Internațional „Fenomenul Pitești, reeducarea prin
tortură” din Pitești 6-8 decembrie 2001). Cluj (40/41): pp.
59–67. Accesat în 7 septembrie 2017.
 Theodor Bărbulescu; Liviu Țăranu (2003). „Rezistența
anticomunistă? Cazul colonelului I. Uță”. Memoria,
Revista gândirii arestate. București (44/45). Accesat
în 18 iunie 2017.
 Camelia Ivan Duică (2003). Referință cărții. „Din istoria
rezistenței anticomuniste din Banat. Organizația dr. Liviu
Vuc (1948-1952)” (PDF). Analele Universității „Dunărea
de Jos”. Istorie. Galați (II): pp. 121–133. ISSN 2344-
472X.
 Dorin Dobrincu (2003). „Macedo-românii și rezistența
armată anticomunistă din Dobrogea (1948-
1952)”. Interferențe româno-elene (secolele XV-XX).
Iași: pp. 233–275.
 Mircea Rusnac (2003). Referință cărții. „Mișcarea de
rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953). Grupări
principale”. Banatica. Reșita (16-2): pp. 303–328.
 Dorin Dobrincu (decembrie 2003). „Sfidarea Securității
în Bucovina. Grupul de rezistență armată anticomunistă
Gavril Vatamaniuc (1949-1958)”. Revista de Istorie
Socială. Iași. VIII-IX: pp. 363–412. ISSN 1453-5378.
 Stéphanie Mahieu (2004). „Une Église dissidente ?
L'Église gréco-catholique roumaine pendant la période
communiste (1948-1989)” [O biserică disidentă?
Biserica greco-catolică română în perioada comunistă,
1948-1989]. Revue d’études comparatives Est-Ouest (în
franceză). 35 (4): pp. 93–
126. doi:10.3406/receo.2004.1679. Accesat în 18 martie
2017.
 Dorin Dobrincu (2004). Referință cărții. „Bucovineni
contra sovietici. Rezistența armată
antisovietică/anticomunistă din Bucovina (martie-august
1944 - iulie 1946)”. Anuarul Institutului de Istorie Orală.
Cluj. V: pp. 123–182. ISSN 1454-4865.
 Octavian Coman (2004). „Trebuie să ai curaj, trebuie să
spui nu”. Memoria, Revista gândirii arestate.
London. 9 (49).
 Ion Constantinescu Mărăcineanu (2004). „Un erou de
legendă : Colonelul (r) Gh. Arsenescu”. Memoria,
Revista gândirii arestate (49).
 Florian Banu (2004). „Mitul venirii americanilor reflectat
în documentele Securității”. Arhivele Totalitarismului.
București (3-4): pp. 34–46. ISSN 1221-6917.
 Adrian Stănescu (2004). „Din istoria rezistenței
anticomuniste în România”. Curierul Românesc (5
(208)): pp. 8–9.
 Lavinia Stan; Lucian Turcescu (2004). Referință cărții.
„Intellectuals, and academic integrity in Romania”
[Intelectualii și integritatea academică în
România]. Problems of Post-Communism (în engleză).
NY & Harvard (51 (4)): pp. 12–24. ISSN 1075-8216.
 Dorin Dobrincu (2005). Referință cărții. „„Rămășitele
grupului Ion Uță": Formațiunile din Banat conduse de
frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-
1954)”(PDF). Annales Universitatis Apulensis. Series
Historica. Alba Iulia (9/I): pp. 193–215. ISSN 1453-9306.
 Dorin Dobrincu (2005). „Nesupunere în Bucovina.
Grupurile de rezistență armată anticomunistă Cenușă–
Motrescu (1948-1951), Pătrăucean-Gherman și Cenușă-
Pătrăucean 1948-1951” (PDF). Anuarul Institutului de
Istorie A.D. Xenopol. Iași. XLII (II): pp. 451–
481. ISSN 1221-3705.
 Dorin Dobrincu (2005). „Rezistența armată
anticomunistă din Bucovina: 'Gărzile Decebal' și grupul
Grigore Sandu (1949)”. Memoria, Revista gândirii
arestate. București (51/52): pp. 33–48. Accesat în 8
iunie 2017.
 Oana Ionel (2005). Referință cărții. „Alexandru Dejeu și
Securitatea” (PDF). Experimentul Pitești ? Reeducarea
prin tortură. Opresiunea țărănimii române în timpul
dictaturii comuniste. Pitești: pp. 419–428. ISBN 973-
86965-4-2. Accesat în 12 iunie 2017.
 Dorin Dobrincu (2005). Referință cărții. „Formațiuni din
rezistanța armată anticomunistă în sudul Moldovei
(1945-1958)”. Anuarul Institutului de Istorie Orală.
Cluj. VI: pp. 163–192. ISSN 1454-4865.
 Marius Oprea (5 iulie 2005). „Intelectuali hartuiți de
Securitate?”. Revista 22. București. ISSN 1220-
5761. Miercuri, 29 iulie, la sediul GDS a avut loc masa
rotunda cu tema Intelectuali hartuiți de Securitate? Cazul
Marius Oprea, moderată de Gabriel Liiceanu.
Dezbaterea a fost provocata de o serie de amenințări pe
care le-a primit istoricul și publicistul Marius Oprea. În
urma dezbaterii a fost trimisa o scrisoare președintelui
Traian Băsescu, pe care o reproducem mai jos,
împreuna cu fragmente din aceasta dezbatere.
 Dorin Dobrincu (2005). „Organizația Națională Creștină
de Luptă Împotriva Comunismului Partizanii României
Mare și planul de răsculare a Banatului (1948-
1949)” (PDF). Analele științifice ale Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași. seria Istorie. Iași (LI): pp.
375–392. ISSN 1221-843X.
 Florian Banu (2005). Referință cărții. „Adevăr și ficțiune
în documentele Securității” (PDF). Analele științifice ale
Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. seria Istorie.
Iași (LI): pp. 375–392. ISSN 1221-843X.
 Liviu Pleșa; Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia
Pop (editori) (2006). Referință cărții. „Implicarea
militarilor în mișcarea de rezistență armată - Cazul
maiorului Nicolae Dabija (1948-1949)” (PDF). Rezistența
anticomunistă – cercetare științifică și valorificare
muzeală. Cluj. I: pp. 105–124. ISBN 978-973-109-016-0.
Accesat în 30 mai 2017.|contribuție= ignorat (ajutor)
 Oana Ionel; Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Julia
Pop (editori) (2006). Referință cărții. „Anihilarea
organizației 'Garda Albă' de către Securitate
(1949)” (PDF). Rezistența anticomunistă. Cercetare
științifică și valorificarea muzeală. Cluj. I: pp. 142–
158. ISBN 978-973-109-016-0. |contribuție= ignorat
(ajutor)
 Florian Banu; Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia
Pop (editori) (2006). Referință cărții. „Mișcarea de
rezistență armată anticomunistă din România - între
negare și hiperbolizare” (PDF). Rezistența anticomunistă
– cercetare științifică și valorificare muzeală. Cluj. I: pp.
299–314. ISBN 978-973-109-016-0. Accesat în 18 iunie
2017.|contribuție= ignorat (ajutor)
 Dorin Dobrincu (2006). Referință cărții. „Grupuri 'minore'
din rezistență anticomunistă bucovineană (1948-
1961)” (PDF). Codrul Cosminului. Suceava (12): pp. 179–
194. ISSN 2067-5860.
 Claudia Dobre (2006). „Rezistența anticomunistă în
România: memorie și istorie”. Memoria, Revista gândirii
arestate. București (54).
 Doru Radosav (2006). Referință cărții. „Rezistenta
anticomunistă armată din România între istorie și
memorie” (PDF). Comunism și represiune în România.
Istoria tematică a unui fratricid național. Iași. VIII: pp.
87–107. ISBN 973-46-0312-4.
 Dorin Dobrincu (2006). Referință cărții. „Formațiuni
„minore" de rezistența anticomunistă și fugari solitari din
nordul Transilvaniei (1949-1958)” (PDF). Annales
 Universitatis Apulensis (Universitatea „1 Decembrie
1918” din Alba Iulia). Historica (10/I): pp. 133–146 (p.
133). ISSN 1453-9306.
 Romulus Rusan (12 mai 2006). „Liber în munți”. Revista
22 (Piesele de conferințe și discuții la Școala de Vară de
la Sighet în iulie 2003). București. ISSN 1220-5761.
 Cornea Corneliu (2006). „Rezistenta anticomunistă în
Arad”. Memoria, Revista gândirii arestate. București
(55/56).
 Claudia Dobre (1 octombrie 2006). „Elisabeta Rizea de
Nucșoara : un « lieu de mémoire » pour les
roumains ?” [Elisabeta Rizea din Nucșoara: un „loc al
memoriei” pentru români?]. Conserveries mémorielles -
Revue transdisciplinaire (în franceză). Université Laval,
Québec. ISSN 1718-5556. Accesat în 30 mai 2017.
 Dorin Dobrincu (22 decembrie 2006). „Rezistența
armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni
(I)”. Revista 22. București. ISSN 1220-5761. Accesat
în 30 mai 2017.
 Lavinia Stan (2006). Referință cărții. „The vanishing
truth? Politics and memory in post-communist
Europe” [Adevărul dispărut? Politica și memoria în
Europa postcomunistă]. East European Quarterly (în
engleză). Boulder (40 (4)): pp. 383–408. ISSN 2469-
4827.
 Lavinia Stan (2006). Referință cărții. „Lustration in
Romania: The Story of a Failure” [Lustrația în România:
Povestea unui eșec]. Studia Politica. Romanian Political
Science Review (în engleză). Bucarest (6 (1)): pp. 135–
156. ISSN 1582-4551.
 Dorin Dobrincu (3 ianuarie 2007). „Rezistența armată
anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II)”. Revista
22. București. ISSN 1220-5761. Accesat în 30 mai 2017.
 Cristina Petrescu; Dragoș Petrescu
(2007). [http://www.hait.tu-
dresden.de/TDv/TD_04_02_Petrescu.pdf Referință
cărții%5d „Resistance and Dissent under Communism –
The Case of Romania” Verificați
valoarea |url= (ajutor) [Rezistență și dizidență în
comunism - Studiu de caz România]. Totalitarismus und
Demokratie (în engleză). Göttingen (2): pp. 323–
346. ISSN 1612-9008.
 Gheorghe Gorun; Hadrian Gorun (2007). Referință
cărții. „Un parașutat în România vândută: Mircea
Popovici / A Paratrooper in Betrayed Romania : Mircea
Popovici”. Anuarul Institutului de Istorie Orală. Cluj. VIII:
pp. 148–172. ISSN 1454-4865.
 Dorin Dobrincu (2007). „Rezistența armată
anticomunistă din Munții Făgăraș - versantul nordic.
„Grupul carpatic făgărășan" / Grupul Ion Gavrilă
(1949/50-1955/56)”. Anuarul Institutului de Istorie
'George Barițiu'. Historica. București (XLVI): 433–502.
 Serenela Ghițeanu (8 iunie 2007). „Cum e posibil sa fii
erou?”. Revista 22. București. ISSN 1220-
5761. |contribuție= ignorat (ajutor)
 Dorin Dobrincu (2007 (LXXXIV)). Referință cărții. „The
Anti-Communist Armed Resistance on the Southern
Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer
Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe
Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960)
I” [Rezistența armată anticomunistă pe versantul sudic al
Munților Făgăraș și Munții Iezer. Grupurile conduse de
colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma
Arnăuțoiu (1948-1960) I] (PDF). Revista Archivelor (în
engleză). București (3-4): pp. 249–272. ISSN 1453-
1755. Accesat în 08/06/2017. Verificați datele
pentru: |date= (ajutor)
 Dorin Dobrincu (2008 (LXXXV)). Referință cărții. „The
Anti-Communist Armed Resistance on the Southern
Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer
Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe
Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960)
II” [Rezistența armată anticomunistă pe versantul sudic
al Munților Făgăraș și Munții Iezer. Grupurile conduse de
colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma
Arnăuțoiu (1948-1960) II] (PDF). Revista Archivelor (în
engleză). București (1): pp. 283–311. ISSN 1453-1755.
Accesat în 08/06/2017. Verificați datele
pentru: |date= (ajutor)
 Dorin Dobrincu (2008 (LXXXV)). Referință cărții. „The
Anti-Communist Armed Resistance on the Southern
Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer
Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe
Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960)
III” [Rezistența armată anticomunistă pe versantul sudic
al Munților Făgăraș și Munții Iezer. Grupurile conduse de
colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma
Arnăuțoiu (1948-1960) III] (PDF). Revista Archivelor (în
engleză). București (2): pp. 160–186. ISSN 1453-1755.
Accesat în 08/06/2017. Verificați datele
pentru: |date= (ajutor)
 Liviu Țăranu (2008). „Considerații privind evoluția
Mișcării Legionare în timpul democrației
populare” (PDF). Sangidava. Târgu-Mureș (2): pp. 201–
205.
 Viorel Rus (2008). Referință cărții. „Originile Năsăudene
ale Organizației Anticomuniste „Haiducii lui Avram Iancu
- Divizia Sumanele Negre"” (PDF). Arhiva Someșană.
Năsăud (VII): pp. 205–214. ISSN 1583-3542.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Silviu B. Moldovan; Mihai Demetriade
(2008). „Ion Mitucă, de la rezistență la disidență.
Memoriu de Ion Mitucă privind aspecte ale vieții
deținuților politici din lagărul Cavnic” (PDF). Caietele
CNSAS. București (2): pp. 74–147. ISSN 1844-6590.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Alina Ilinca (2008). „Politica de control a
regimului comunist asupra spațiului public. Studiu de
caz: Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă de la
Poiana Stalin (28 ianuarie-8 februarie
1951)” (PDF). Caietele CNSAS. București (2): pp. 237–
250. ISSN 1844-6590.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Liviu-Marius Bejenaru (2008). „Manipulare
și dirijare prin observarea stării de spirit a populației.
Studiu de caz: Festivalul Mondial al Tineretului și
Studenților de la București (2-14 août
1953)” (PDF). Caietele CNSAS. București (2): pp. 251–
263. ISSN 1844-6590.
 IICCMER (30 aprilie 2009). „Acțiunea de exhumare a
partizanului anticomunist Vitan Petru împușcat de
securitate la 21 noiembrie 1952”. Arhiva evenimentelor
Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și
Memoria Exilului Românesc (IICCMER). București.
Accesat în 18 iulie 2017.
 IICCMER (30 august 2009). „O nouă acțiune de
exhumare organizată de IICCR. Cazul Nicolae (Mișu)
Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie
1950”. Arhiva evenimentelor Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
(IICCMER). București. Accesat în 30 mai 2017.
 IICCMER (2 septembrie 2009). „Acțiune de exhumare
organizată de IICCR în septembrie 2009. Cazul Nicolae
(Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie
1950”. Arhiva evenimentelor Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
(IICCMER). București. Accesat în 30 mai 2017.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
(C.N.S.A.S); Nicolae Ioniță (2009). „Fișe biografice ale
șefilor de direcții centrale din Securitate, în anii
'60” (PDF). Caietele CNSAS. București (1(3)): pp. 105–
106. ISSN 1844-6590.
 Memoria (2009). Referință cărții. „Documente - Din
arhiva Securității”. Memoria, Revista gândirii arestate.
București. XXXII (68/69): 231. Accesat în 8 iunie 2017.
 Dorin Dobrincu (2009 (LXXXVI)). Referință
cărții. „Rezistența armată anticomunistă și rezistența
greco-catolică în centrul Transilvaniei. Organizația
« Partizanii Regelui Mihai - Armata Secretă » (1948-
1950)” (PDF). Revista Arhivelor. Istorie. București (1): pp.
204–218. ISSN 1453-1755. Accesat în
08/06/2017. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
 Paula Ivan (2009 (LXXXVI)). Referință cărții. „Formele
de represiune a rezistenței anticomuniste în memoria
colectivă (I)” (PDF). Revista Arhivelor. București (1): pp.
219–245. ISSN 1453-1755. Accesat în
12/06/2017. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
 Memoria (2009). Referință cărții. „Unde sunt cei care nu
mai sunt - „Catalogul" celor uciși în temnițele
comuniste”. Memoria, Revista gândirii arestate.
București. XXXII (68/69): pp. 241 (lettre D). Accesat în 8
iunie 2017.
 Delphine Saubaber; Marion Guyonvarch (17 decembrie
2009). „La Roumanie de Ceausescu ou l'espionnage
généralisé” [România lui Ceaușescu sau spionajul
generalizat]. L'Express (în franceză). ISSN 0245-9949.
 Delphine Saubaber; Marion Guyonvarch (17 decembrie
2009). „Le système de la Securitate était pire que la
 Stasi” [Sistemul Securității a fost mai rău decât
Stasi]. L'Express(în franceză). ISSN 0245-9949.
 Delphine Saubaber; Marion Guyonvarch (17 decembrie
2009). „Les Roumains sont incapables de se penser
coupables” [Românii sunt incapabili să se considere
vinovați]. L'Express (în franceză). ISSN 0245-9949.
 Lavinia Stan (2009). „Truth Commissions in Post-
Communism: The Overlooked Solution?” (PDF). Open
Political Science Journal (în engleză). Canada (2 (1)):
pp. 1–13. ISSN 1874-9496.
 Lavinia Stan; Diane Vancea (2009). „Alegerile
parlamentare din 2008: vin vechi în sticle noi”. Sfera
Politicii. Bucarest (131-132): pp. 3–13. ISSN 1221-6720.
 Dorin Dobrincu (2010). Referință cărții. „Rezistența
armată anticomunistă din Vrancea. Organizația „Vlad
Țepeș II" (1949-1950)” (PDF). Colloquium politicum.
Timișoara (1): pp. 103–145. ISSN 2065-8664.
 Puica Buhoci (2010 (XVIII)). „Istorie și frauda (I). Caz
Penal: cum au dispărut documente incriminatorii din
Arhivele C.N.S.A.S. Un furt "garantat" de Academia
Cațavencu. Documente”. Arhivele Totalitarismului.
București (68-69). ISSN 1221-6917. Accesat în
02/08/2017. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
 Marius Oprea (2010). „Raiul lui Șușman” (532).
București.
 Observator cultural (4 martie 2010). „Marius Oprea a
fost demis din fruntea IICCMER!”. Observator cultural.
București (514). Accesat în 12 iunie 2017.
 Andrei Cornea (9 martie 2010). „Anticomuniști cu un
singur ochi”. Revista 22. București. ISSN 1220-5761.
 Andrei Miroiu (3 decembrie 2010). „Wiping Out 'The
Bandits': Romanian Counterinsurgency Strategies in the
Early Communist Period” [Distrugând „bandiții”: Strategii
românești de combatere a insurgenților, în perioada
comunismului timpurie]. The Journal of Slavic Military
Studies (în engleză). Londres. 23 (4): pp. 666–
691. doi:10.1080/13518046.2010.526021. ISSN 1351-
8046. Accesat în 18 martie 2017.
 Puica Buhoci (2011 (XIX)). „Istorie și frauda (II). Cum a
dispărut o delațiune din Arhiva C.N.S.A.S pentru a se
deschide apoi un proces de calomnie”. Arhivele
Totalitarismului. București (70-71). ISSN 1221-6917.
Accesat în 02/08/2017. Verificați datele
pentru: |date= (ajutor)
 IICCMER; Mihai Burcea; Marius Stan (25 martie
2011). Referință cărții. „Alexandru Nicolschi, ilegalist
comunist, spion sovietic, deținut și general de
securitate” (PDF). IICCMER prezintă în premieră
biografia torționarului Alexandru Nicolschi. București.
Accesat în 21 iulie 2017.
 Claudia-Florentina Dobre (2011). „Les vingt ans du
postcommunisme roumain : L'espace public et les
mémoires du communisme” [Cei douăzeci de ani ai
postcomunismului românesc: spațiul public și amintirile
comunismului]. Sensus Historiae (în franceză).
Varsovie. 5: pp. 25–45. ISSN 2082-0860.
 Lucia Hossu-Longin (19 august 2011). „Măturile de la
Tescani”. Observator cultural. București (588). Accesat
în 12 iunie 2017.
 Oana Mateescu (2011). „Losing the Phenomenon: Time
and Indeterminacy in the Practice of
Anthrohistory” [Pierderea fenomenului: Timp și
nedeterminare în practica Antropologiei
istorice] (PDF). Unsettling Knowledge, Questioning
Discipline (în engleză). Ann Arbor, Michigan. ISBN 978-
0472051359. Accesat în 18 martie 2017.
 Radu Stancu (2012 (LXXXIX)). Referință
cărții. „Ideologie, represiune și pedeapsa cu moartea în
deceniul dinaintea adoptării Codului penal din
1969” (PDF). Revista Arhivelor. București (1): pp. 181–
203. ISSN 1453-1755. Accesat în 12/06/2017. Verificați
datele pentru: |date= (ajutor)
 Liviu Pleșa (11 decembrie 2012). „Călăul Mihail
Patriciu”. Revista 22. București. ISSN 1220-5761.
Accesat în 12 iunie 2017.
 Lavinia Stan (2012). Referință cărții. „Witch-hunt or
moral rebirth? Romanian parliamentary debates on
lustration” [Vânătoare de vrăjitoare sau renaștere
morală? Dezbateri parlamentare românești privind
lustrația]. East European Politics and Societies (în
engleză). USA (26 (2)): pp. 274–295. ISSN 1533-8371..
 AFP (18 martie 2013). „Après le silence : quand tuer le
dictateur ne suffit pas à effacer la dictature” [După
tăcere: când să ucidem dictatorul nu e suficient pentru a
șterge dictatura]. Le Nouvel Observateur (în franceză).
Paris. ISSN 2491-6420.
 IICCMER (9 mai 2013). „Campaniile de arheologie
contemporană ale IICCMER - Dezgropînd crimele
comunismului”. Observator cultural. București (672).
Accesat în 12 iunie 2017.
 Gabriel Moisa (2013). Referință cărții. „Organizația
condusă de Adrian Mihuț (1948-1956)” (PDF). Crisia.
Oradea (XLIII): pp. 161–179. ISSN 1016-2798.
 Gabriel Moisa; Cosmin Budeancă și Olteanu Florentin
(2013). Referință cărții. „Adrian Mihuț - Lider al grupului
de rezistență de pe Valea Crișului Alb (1948-
1956)”. Destine individuale și colective în comunism. Iași
(XLIII). ISBN 978-973-46-3432-3.
 Marius Oprea (14 octombrie 2013). „Marius Oprea apară
în instanța securiștii. Istoricul a pledat ca martor în
favoarea fostului ofițer Nicolae Paraschiv”. Revista 22.
București. ISSN 1220-5761.
 Liviu Pleșa (3 decembrie 2013). „Cum ucidea
Securitatea. Cazul ofițerului Mihail Kovács”. Revista 22.
București. ISSN 1220-5761.
 Mădălin Hodor (Direcția de Investigații, CNSAS) (10
decembrie 2013). „Portret de torționar: Alexandru
Vișinescu”. Revista 22. București. ISSN 1220-5761.
 IICCMER (24 aprilie 2014). „Acțiunea de căutare și
deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși
de Securitatea comunistă la 5 februarie 1956”. Arhiva
evenimentelor Institutului de Investigare a Crimelor
 Comunismului și Memoria Exilului Românesc
(IICCMER). București. Accesat în 21 iulie 2017.
Filmografie[modificare | modificare sursă]

 Lucia Hossu-Longin (regizor). (1991). Memorialul

Durerii, o istorie care nu se învață la școală.
[documentar 4/3]. „Memorialul Durerii - Reportajul TVR
privind Vasile Motrescu - Episod 2 Recurs în cazul
Motrescu. Rezistența armată anticomunistă în Obcinele
Bucovinei a început încă de la sfârșitul războiului, când
o grupare paramilitară s-a organizat împotriva Armatei
Roșii. Între 1948 și 1955”.
 Lucia Hossu-Longin (regizor). (1991). Memorialul
Durerii, o istorie care nu se învață la școală.
[documentar 4/3]. „Memorialul Durerii - Reportajul TVR
privind Ion Gavrilă Ogoranu - Episod 3 Moșul. Film
biografic al fostului șef al Rezistenței din Munții Făgăraș-
Ion Gavrilă Ogoranu”.
 Lucia Hossu-Longin (regizor). (1991). Memorialul
Durerii, o istorie care nu se învață la școală, Seria
Neagră. [documentar 4/3]. „Memorialul Durerii -
Reportajul și interviul lui Alexandru Nicolschi -
Episod Torționarii: Alexandru Nicolschi - Pagină la
TVTR+”.
 Lucia Hossu-Longin (regizor). (1991). Memorialul
Durerii, o istorie care nu se învață la școală.
[documentar 4/3]. „Memorialul Durerii - Reportajul TVR
privind grupul Capotă-Dejeu - Episod O istorie a bravilor:
Grupul din masivul Vlădeasa-Suferințele urmașilor. În
fostul sediu al securității din Cluj, au fost anchetați,
începând cu 7 decembrie 1957, toți membri grupului
Capotă-Dejeu”.
 Lucia Hossu-Longin (regizor). (1991). Memorialul
Durerii, o istorie care nu se învață la școală.
[documentar 4/3]. „Memorialul Durerii - Reportajul TVR
privind grupul Ion Paragină - Episod O istorie a bravilor.
Grupul lui Ion Paragină - Pagină la TVTR+”.
 Lucia Hossu-Longin (regizor). (1992). Memorialul
Durerii, o istorie care nu se învață la școală.
[documentar 4/3]. „Memorialul Durerii - Celebrul reportaj
de la TVR privind Elisabeta Rizea, redifuzat frecvent.
Interviul a fost realizat în 1992 - Episod 24 Viteaza din
Nucșoara - Pagină la TVTR+”.
 Ioan Roșca (regizor) / Procesul comunismului.
(2008). Mărturia lui Gavril Vatamaniuc. [documentar
4/3]. „Seria de interviuri-mărturie / 55 videos - Prefață lui
Ioan Roșca)”.
 TVR Internațional / Procesul comunismului. (4
decembrie 2009). Dezbatere privind sensul Procesului
Comunismului / Mărturia lui Gavril Vatamaniuc.
[documentar 4/3]..
 Mirel Bran (regizor). (21 decembrie 2009). Reportaj de la
France 24 din 21/12/2009 privind investigațiile
arheologice ale crimelor Securității : Les crimes du
régime communiste hantent toujours la mémoire
roumaine. [documentar 16/9]. „La douăzeci de ani de la
 căderea regimului comunist, românii încearcă să se
împace cu trecutul lor. Noua generație se strecoară în
istoria dureroasă a țării sale, cu un obiectiv declarat: să
întoarcă pagina.”.
 Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca. (17
septembrie 2010). Conferință „Memoria vie a
spiritualității românești cu un invitat deosebit: Gavril
Vatamaniuc”. [documentar 4/3]. „Organizat de
„Biblioteca Academiei de Studii Economice” și „Fundația
Creștină Părintele Arsenie Boca” - Pagină la Fundația
Creștină Părintele Arsenie Boca”.
 Fundația Ion Gavrilă Ogoranu. Zilele Rezistenței
Naționale Anticomuniste, Sâmbăta de Sus, 22-24 iulie
2011, Simpozion. Gavril Vatamaniuc, luptătorul în
rezistnța armată anticomunistă din Munții Bucovinei.
[documentar 4/3]..
 Laurențiu Ungureanu (regizor). (8 iunie 2013). Mărturii
video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din
munți. [documentar 16/9]. „Reportaj publicat de
jurnalul Adevărul”.
 Lucia Hossu-Longin (regizor). (30 noiembrie
2013). Memorialul Durerii, o istorie care nu se învață la
școală. Șef al Penitenciarului de pedeapsă Maior
Alexandru Vișinescu a condus închisoarea tăcerii de la
Râmnicu Sărat între anii 1950-1963. [documentar 4/3].
„Memorialul Durerii - Serie Torționarii - Reportaj de la
TVR privind torționarii comuniști - Episod 8 Alexandru
Vișinescu”.
 Mihai Constantinescu (regizor). (2013). Elisabeta Rizea.
[documentar 16/9]. „Documentar susținut de Asociația
pentru Promovarea filmului românesc/Romanian Film
Promotion (APFR) - Pagină la RFP”.
 Gheorghe Petrov (IICCMER). (28 aprilie
2014). Arheologia crimelor comunismului. Cazul
Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus - Năsăud (28-
29.04.2014). [documentar 16/9]. „Reportaj de IICCMER
privind arheologia crimelor comuniste”.
Ficțiuni și adaptări
cinematografice[modificare | modificare sursă]

 Binecuvântată fii, închisoare - Nicolae

Mărgineanu (regizor și producător). (8 noiembrie
2001). Binecuvântată fii, închisoare. [film 16/9].
„Adaptarea cinematografică a scrierii cu caracter
autobiografic a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu „Bénie
sois-tu, prison””, redactată în limba franceză și publicată
în Franța. În limba română, a fost tradusă cu titlul
„Binecuvântată fii, închisoare” și a fost publicată la
Editura Univers din București, în anul 1997, iar ediția a
doua în 2002.
 Portretul luptătorului la tinerețe - Constantin
Popescu (regizor); Titi Popescu (producător). (13
februarie 2010). Portretul luptătorului la tinerețe. [film
16/9]. „Film despre viata lui Ion Gavrilă Ogoranu si a
grupului său de luptători anticomuniști”.
 Poarta Albă - Nicolae Mărgineanu (regizor). (17
octombrie 2014). Poarta Albă. [film 16/9]. „Frescă
dramatică despre unul dintre cele mai groaznice lagăre
de concentrare comuniste din România, pe Canalul
Dunăre-Marea Neagră. Numeroși participanți la
Rezistența anticomunistă au fost trimiși și au pierit
acolo.”

Analiza, consiliere și
corecturi[modificare | modificare sursă]
 Cosmin Budeancă, Director de la IICCMER, consiliere și
contacte, 2013-2017.
 Dorin Dobrincu, istoric specializat în rezistența
anticomunistă din România, corecții, 2017.
 Liviu Țăranu, cercetător la C.N.S.A.S, informații și
analize cu privire la mișcarea legionară după 1945,
2016-2017.
 Lucian Vasile, cercetător la IICCMER, Șef al Biroului
Educație și Memorie, corectură și traducere în limba
română, 2013-2016.
 Alexandru Pătrașcu, autor blogului Despre demnitate
(Despre demnitate - Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți) și intervievatorul lui Gavril Vatamaniuc
(luptător în rezistență), Sursa informații inedita și
contacte la IICCMER, traducere în limba română, 2013-
2017.

Note[modificare | modificare sursă]

Principalele grupuri și personaje ale rezistenței
românești[modificare | modificare sursă]
Teodor Șușman și grupul său de rezistență: cărți,
documente și revista presei publicate din 1999.[ascunde]

1. ^ab
 Doru Radosav et al..
 Denisa Bodeanu & Cosmin Budeancă 2004, p. 203-222.
 Constantin Vasilescu 2013, pp. 24 și 35.
 Lucreția Jurj-Costescu 1999, articol „Patru ani de
rezistență cu arma în mână în Munții Apuseni”.
 Octavian Coman 2004, articol „Trebuie să ai curaj,
trebuie să spui nu”.
 Cicerone Ionițoiu (2006). „Eroi ai rezistenței armate
anticomuniste din România: Grupul Șușman”. Fotografii
ale familiei Șușman, publicate în jurul anului 2006.
procesulcomunismului.com (Procesul comunismului,
contrarevolutiei și tranzitiei criminale). Accesat în 1 iunie
2017..
 Marius Oprea (24 iunie 2010). „Acțiunea de deshumare
a lui Șușman Teodor senior în satul Răchițele, comuna
Mărgău, județul Cluj”. Pagină dedicată lui Teodor
Șușman (cu o galerie de fotografii) pe site-ul internet al
Centrului de Cercetare privind Crimele Comunismului
din România (ICCR). procesulcomunismului.com
(Procesul comunismului, contrarevolutiei și tranzitiei
criminale). Accesat în 1 iunie 2017..
  Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul
internet Despre demnitate: Alexandru Pătrașcu (22 iulie
2011). „Din nou despre demnitate și despre Teodor
Șușman”. despredemnitate.wordpress.com (Despre
demnitate / Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți). Accesat în 1 iunie 2017.; Alexandru
Pătrașcu (7 iunie 2011). „Povestea familiei Șușman
istorisită de Traian Șușman”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat
în 1 iunie 2017.; Alexandru Pătrașcu (19 octombrie
2012). „Interviu Traian Șușman (4 martie 2000)”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat
în 1 iunie 2017..
 Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul
internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la
Sighet: Dorin Dobrincu. „1/2 februarie 1958, frații Teodor
și Visalon Șușman mor în urma unei confruntări cu
Securitatea”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 19 ianuarie
2016.; Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Familia Teodor ȘUȘMAN”.
=memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 19 ianuarie
2016.; Dorin Dobrincu. „Roman Oneț”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului
și al Rezistenței). Accesat în 19 ianuarie 2016..
 Marius Oprea 2010, articol „Raiul lui Șușman”.
 Cosmin Budeancă (15 iulie 2011). „Teodor Șușman,
dreptatea oamenilor și dreptatea lui Dumnezeu”.
romanialibera.ro (România Liberă).
 Mihai Șoisa (18 iunie 2010). „Vărul lui Boc despre un
luptător anticomunist: „Era un tâlhar"”. evz.ro
(Evenimentul Zilei). Accesat în 7 iulie 2017.
 Claudiu Pădurean (20 iunie 2010). „Cum a murit șeful
luptei anticomuniste din Apuseni”. romanialibera.ro
(România Liberă). Accesat în 7 iulie 2017.
 „Luptătorul anticomunist Teodor Șușman, deshumat în
comuna lui Boc”. adevarul.ro (Adevărul Cluj Napoca). 22
iunie 2010. Accesat în 20 aprilie 2018.
 Adevărul (20 iunie 2010). „Verișorul premierului Boc a
întrerupt deshumarea lui Teodor Șușman”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 7 iulie 2017.
 Evenimentul Zilei (24 iunie 2010). „Luptătorul
anticomunist șușman, executat de Miliție”. evz.ro
(Evenimentul Zilei). Accesat în 7 iulie 2017.
 Remus Florescu (11 octombrie 2014). „Foto Saga
familiei Șușman: cum au învins moții Securitatea la o
jumătate de secol după ce „bandiții au fost arși de vii"”.
adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 7 iulie 2017.
 Mihai Șoica (7 iulie 2011). „Istoricii detectivi: se caută
osemintele eroilor anticomuniști Toader și Avisalon
Șușman”. evz.ro (Evenimentul Zilei).
 Alexandru Pătrașcu (26 octombrie 2012). „Scrisori
găsite în arhivele Securității de istoricul Cosmin
Budeancă (Director IICCMER): „Scrisori către domnul
Pretor"”. despredemnitate.wordpress.com (Despre
demnitate / Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți). Accesat în 1 iunie 2017.
Nicolae Dabija și grupul Frontul Apărării Naționale, Corpul
de Haiduci: cărți, documente și revista presei publicate din
1993.[ascunde]
1. ^ab
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Gilăul răsună de
tulnic și pistoale”, Partea a VIII-a: Erupție în munții
Apuseni și Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Partizanii
din Munții Trascăului - din grupul Dabija”, Partea a IX-a:
Muntele Mare în flăcări.
 Memoria 1995, pp. 59-67, articol „Grupul de rezistență
maior Nicolae Dabija”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „7.2. Grupul Dabija-
Macavei (Muntele Mare) (1948-1949).”, „7.3. Grupul
maiorului Oniga (1948-1949).”, „7.4. Grupul Ștefan Popa
(Piatra Caprei - Alba) (1948-1949).”, „7.11. Liga
Apuseană a Moților (1949).”.
 Adrian Brișcă 2000, pp. 248-251, articol „Nicolae Dabija
(1907-1949)”.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Cuvânt înainte -
Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților
Apuseni”, „Frații Macavei”, „Organizarea grupului armat
Dabija”, „Grupul de ofițeri de la București”, „Formarea
grupului Dabija”, „Câteva cuvinte despre oamenii
recrutati (așa cum i-a caracterizat Securitatea)”,
„Intrarea în grupul Dabija”, „Începutul grupului Dabija”
(după declarația lui Traian Macavei)”, „Armamentul
grupului Dabija”, „Organizarea grupului Dabija în 3
martie 1949”, „Manifestele”, „Obținerea informațiilor”,
„Trădătorii”, „Notă informativă redactată de maiorul Emil
Oniga privind activitatea lui pentru descoperirea
organizației Dabija”, „Căderea grupului Dabija”,
„Declarații supraviețuitorilor”, „Prinderea maiorul Nicolae
Dabija”, „Legături cu alte grupuri”, „Procesele (Lotul
Nicolae Dabija)”, „Grupul Ionescu Diamandi (după fișele
Securității)”, „Biografii grupul maiorului Nicolae Dabija”.
 Dorin Dobrincu 2006, articol „Rezistența armată
anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II)”.
 Liviu Pleșa et al. 2006, pp. 105-124, articol „Implicarea
militarilor în mișcarea de rezistență armată - Cazul
maiorului Nicolae Dabija (1948-1949)”.
 Adrian Brișcă & Puica Buhoci 2007.
 Liviu Pleșa 2009.
 Constantin Vasilescu 2013, pp. 71-83.
 Dorin Dobrincu 2006, articol „Rezistența armată
anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II)”.
 IICCMER 2009, articol „O nouă acțiune de exhumare
organizată de IICCR. Cazul Nicolae (Mișu) Selagea,
împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950.”.
 IICCMER 2009, articol „Acțiune de exhumare organizată
de IICCR în septembrie 2009. Cazul Nicolae (Mișu)
Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950.”.
 Articole de presă despre exhumarea lui Nicolae (Mișu)
Selagea, executat de Securitate la 2 septembrie 1950,
exhumarea fiind făcută pe 1 și 2 septembrie 2009,
Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
(IICCMER) - 9 Articole de presă publicate
în: Adevărul (01/09/2009), Ziua de
Cluj (01/09/2009), România Liberă (02/09/2009), 2
înNapoca News (01/09/2009), Turda
News (01/09/2009), City News (01/09/2009), Informația
de Alba (02/09/2009), Unirea (02/09/2009).
 Adevărul (4 august 2010). „Alba. Cazemata partizanilor
conduși de Nicolae Dabija a fost găsită pe Muntele
Mare”. adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 30 mai 2017.
  Evenimentul Zilei. „Securistul care-i vâna pe
anticomuniștii din Apuseni”. evz.ro (Evenimentul Zilei).
Accesat în 30 mai 2017.
 Claudiu Pădurean (8 august 2010). „Securitatea l-a
împușcat, iar prietenul l-a decapitat”. romanialibera.ro
(România Liberă). Accesat în 27 august 2010..
 Andra Marinescu (28 octombrie 2014). „65 de ani de la
execuția grupului luptătorilor anticomuniști „Mr. Nicolae
Dabija"”. tribuna.ro (Tribuna). Accesat în 27 august
2010.
 Andra Dolana (20 august 2015). „IICCMER
deshumează mai mulți partizani anticomuniști, uciși de
Securitate”. romanialibera.ro (România Liberă). Accesat
în 27 august 2010.
 Gheorghe Petrov (27 august 2015). „Urmele partizanilor
anticomuniști uciși de Securitate în Munții Apuseni
căutate de arheologi”. ziarulunirea.ro (Ziarul Unirea).
Accesat în 5 iunie 2017.
 Cezarina Condurache (10 martie 2017). „Din Temnițele
Memoriei: 9 martie 1949. Lichidarea grupului de
partizani condus de Ștefan Popa”. activenews.ro
(ActiveNews). Accesat în 5 iunie 2017.
2. ^ a b Andrei Miroiu 2010, pp. 682-684, articol „Wiping Out
‘The Bandits’: Romanian Counterinsurgency Strategies in the
Early Communist Period”.
3. ^ a b Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „„28 octombrie 1949 - execuția maiorului Nicolae
Dabija și a altor 6 membri ai organizației Frontul Apărării
Patriei Române"”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 3 iunie 2017..
Colonel Ion Uță și grupul său de rezistență: cărți,
documente și revista presei publicate din 1993.[ascunde]

1. ^ab
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Banatul o altă regiune
mult frământată”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență
din munții Banatului - 1.
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului de
partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a: Mișcarea de
rezistență din munții Banatului - 2.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 248-250, articol „Ion Uță (1891-
1949)”.
 Atanasie Berzescu 1999, pp. 32-337, capitol 11
„Confruntări cu prezentul”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.1. Grupul
colonelului Ion Uță (mai 1947 - noiembrie 1949).”.
 Theodor Bărbulescu & Liviu Țăranu 2003, articol
„Rezistența anticomunistă? Cazul colonelului I. Uță”.
 Claudiu Pădurean (19 septembrie 2013). „Luptătorul a
fost împușcat în data de 17 februarie 1950. Cum l-a
asasinat Securitatea pe Ioan Iena”. romanialibera.ro
(România Liberă). Accesat în 30 mai 2017.
 V. Brădățeanu (18 decembrie 2014). „Comunismul cu
față inumană. Mărturii. BANAT: Grupul Ion Uṭă. Oamenii
lui Ion Banda”. rador.ro (Radio România, Agenția de
Presă). Accesat în 30 mai 2017.
 Adriana Oprea-Popescu (11 februarie 2016). „Procesul
comunismului (XL). Colonelul Uță a ordonat retragerea
camarazilor săi, iar el s-a sacrificat și a rămas în urma
lor, ca să-i acopere”. activenews.ro (ActiveNews).
Accesat în 8 august 2017.
  Claudiu Pădurean (8 iulie 2017). „Cum l-au ucis
comuniștii pe colonelul Ion Uță: Conducătorul luptătorilor
din Munții Banatului dorea unificarea opozanților
regimului comunist / DOCUMENTAR ROMÂNIA
LIBERĂ”. romanialibera.ro (România Liberă). Accesat
în 8 august 2017.
Gogu Puiu și grupul Haiducii Dobrogei: cărți, documente și
revista presei publicate din 1993.[ascunde]

1. ^ab
 Siteul memorial al familiei lui Gogu Puiu. Multe texte,
reluate și în presă, descriu viața lui Gogu Puiu și
vicisitudinile luptătorilor rezistenței din Dobrogea: Elena
Rădulescu (2016). „Povestea lui Gogu Puiu”.
gogupuiu.ro. Accesat în 4 iunie 2017.; Elena Rădulescu;
Florin Dobrescu (2016). „INEDIT. Foto-document cu
liderul rezistenței anticomuniste din Dobrogea”.
gogupuiu.ro. Accesat în 4 iunie 2017.; Elena Rădulescu
(2016). „9/10 martie 1950. Povestea celor 13 luptători
anticomuniști uciși la Lugoj”. gogupuiu.ro. Accesat în 4
iunie 2017.; Elena Rădulescu (2016). „Documente”.
gogupuiu.ro. Accesat în 4 iunie 2017.
 Cicerone Ionițoiu 1993, Partea II-a: Dobrogea.
 Nicolae Ciolacu 1994.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „9. DOBROGEA
(iunie 1947-1956).”.
 Marian Cojoc 2004.
 Dorin Dobrincu 2006, pp. 772-829, capitol 18
„Rezistența armată anticomunistă din Dobrogea.
Grupurile macedo-române (1948-1952)”.
 Constantin Ionașcu & Virginia Ion 2011.
 Dorin Dobrincu 2003, pp. 233-275, articol „Macedo-
românii și rezistența armată anticomunistă din Dobrogea
(1948-1952)”.
 Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 330-331, Dorin
Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject:
anti-communist armed resistance in Romania”.
 Articol cu privire Nicolae Doicaru, șef al Direcției
Regionale de Securitate Constanța, care a organizat
urmărirea, arestarea și uciderea partizanilor din
Dobrogea (1949): Nicolae Ioniță 2009, pp. 105-106,
articol „Fișe biografice ale șefilor de direcții centrale din
Securitate, în anii ’60.”.
 Jurnalul Național (10 mai 2004). „Partizanii Dobrogei”.
jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat în 4 iunie 2017.
 Cezarina Barzoi; Ionut Baias (30 iulie 2007). „De la
haiducul Ciolacu la parintele Nectarie”. hotnews.ro
(HotNews). Accesat în 4 iunie 2017.
 Alexandru Patrăscu (4 august 2011). „Balada lui Gogu
Puiu”. despredemnitate.wordpress.com (Despre
demnitate / Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți). Accesat în 4 iunie 2017.
 Traian George Horia (16 septembrie 2011). „Unicul
monument al Mișcării Legionare din România se află în
județul Constanța”. evz.ro (Evenimentul Zilei).
 Cristian Hagi (25 noiembrie 2012). „Haiducii
anticomuniști ai Dobrogei”. romanialibera.ro (România
Liberă).
 Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă”. gazetademaramures.ro (Gazeta
de Maramureș). Accesat în 20 iulie 2017.
  Izabela Papazicu (6 septembrie 2013). „Un aromân
necunoscut (I)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară
Niangrâpsiti - blog armânescu). Accesat în 4 iunie 2017.
 Izabela Papazicu (13 septembrie 2013). „Un aromân
necunoscut (II)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară
Niangrâpsiti - blog armânescu). Accesat în 4 iunie 2017.
 Izabela Papazicu (20 septembrie 2013). „Un aromân
necunoscut (III)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară
Niangrâpsiti - blog armânescu). Accesat în 4 iunie 2017.
 Izabela Papazicu (11 octombrie 2013). „Un aromân
necunoscut (IV)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară
Niangrâpsiti - blog armânescu). Accesat în 4 iunie 2017.
 Izabela Papazicu (27 octombrie 2013). „Un aromân
necunoscut (V)”. daimadeadun.wordpress.com (Zboară
Niangrâpsiti - blog armânescu). Accesat în 4 iunie 2017.
 Mariana Iancu (6 iunie 2014). „Foto Haiducii Dobrogei.
'Banditul' Gogu Puiu, care a luptat împotriva regimului
comunist”. adevarul.ro (Adevărul Constanța). Accesat
în 4 iunie 2017.
 Silvia Iliescu (10 decembrie 2014). „Comunismul cu față
inumană. Mărturii. DOBROGEA: Grupul fraṭilor
Fudulea”. rador.ro (Radio România, Agenția de Presă).
Accesat în 4 iunie 2017..
 Mariana Iancu (3 februarie 2015). „Gogu Puiu, liderul
mișcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei
își aveau centrele de rezistență în Babadag și Delta
Dunării”. adevarul.ro (Adevărul Constanța). Accesat în 4
iunie 2017.
 Mariana Iancu (23 ianuarie 2016). „Misterele vieții și
morții liderului rezistenței anticomuniste din Dobrogea.
Gogu Puiu, omagiat la Constanța”. adevarul.ro
(Adevărul Constanța). Accesat în 4 iunie 2017.
 Adrian Costea (31 ianuarie 2016). „Interviu cu nepoata
liderului rezistenței anticomuniste din Dobrogea”.
adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 4 iunie 2017.
 Mariana Iancu (26 martie 2016). „Povestea de film a lui
Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile
Securității: „Credeam că port genele unui criminal"”.
adevarul.ro (Adevărul Constanța). Accesat în 4 iunie
2017.
 Cristian Hagi (26 martie 2016). „Povestea tragică a lui
Gogu Puiu, luptătorul anticomunist din Dobrogea”.
romanialibera.ro (România Liberă Constanța ). Accesat
în 4 iunie 2017.
 Mariana Iancu (7 ianuarie 2017). „Destine de luptători
anticomuniști: „Haiducii Dobrogei", aromânii care și-au
vărsat sângele în numele libertății. „Nouă ani nu am știut
nimic de tatăl meu"”. adevarul.ro (Adevărul Tulcea).
Accesat în 30 mai 2017.
 „Martiri uitati: Grupul Legionar 'HAIDUCII DOBROGEI'.
Rezistența armatã anticomunistã a legionarilor
macedoneni din Munții Babadagului, Dobrogea”. Fratiile
de cruce. 4 noiembrie 2010. Accesat în 4 iunie 2017.
Ion Gavrilă Ogoranu și grupul Carpatin Făgărășan: cărți,
documente și revista presei publicate din 1993.[ascunde]

1. ^ a b c Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de

rezistență armată anticomunistă din România - între negare
și hiperbolizare”.
2. ^ a b c Cărți scrise și publicate de Ion Gavrilă Ogoranu despre
viața lui de rezistent:
  Cicerone Ionițoiu 1993, Partea a V-a: Rezistența din
munții Făgărașului de pe versantul nordic.
 Ion Gavrilă Ogoranu 1995.
 Ion Gavrilă Ogoranu 1996.
 Ion Gavrilă Ogoranu 1999.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2004.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2006.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2006.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007.
3. ^ab
 Constantin Vasilescu 2013, pp. 53-69.
 Dorin Dobrincu 2007, pp. 433-502, articol „Rezistența
armată anticomunistă din Munții Făgăraș - versantul
nordic. Grupul carpatic făgărășan” / Grupul Ion Gavrilă
(1949/50-1955/56)”.
 Cicerone Ionițoiu 1993, Partea a V-a: Rezistența din
munții Făgărașului de pe versantul nordic.
 Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de
rezistență armată anticomunistă din România - între
negare și hiperbolizare”.
 Romulus Rusan 2006, articol „Liber în munți”.
 Lucia Hossu-Longin 1991.
 Alexandru Niculescu (23 decembrie 2005). „Rezistența
și eroi”. romanialibera.ro (România Liberă). Accesat
în 20 aprilie 2018..
 Alexandru Niculescu (5 e.n.). „La moartea lui Ogoranu”.
evz.ro (Evenimentul Zilei). Accesat în 8 iunie 2017..
 Adevărul (28 noiembrie 2010). „Povestea
cutremurătoare a luptătorului Ogoranu”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 8 iunie 2017..
 Romulus Căplescu (martie 2011). „Fostul șef al poliției
legionare, agent al Securității?”. historia.ro (Historia).
Accesat în 8 iunie 2017..
 Laurențiu Dologa (15 august 2011). „Ogoranu,
partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (I)”.
ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 iunie 2017..
 Laurențiu Dologa (16 august 2011). „Ogoranu,
partizanul anticomunist care a umilit Securitatea (II)”.
ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 iunie 2017..
 Ionuț Baias (2 iulie 2012). „Ion Gavrilă Ogoranu -
luptatorul din Rezistenta care timp de 30 de ani nu a
putut fi prins de Securitate”. hotnews.ro (HotNews).
Accesat în 8 iunie 2017..
 Gazeta de Maramureș (10 iulie 2012). „ION GAVRILA
OGORANU // Tactica și strategia Grupului Carpatin
Făgărășan”. gazetademaramures.ro (Gazeta de
Maramureș). Accesat în 8 iunie 2017..
 Alexandra Mateș (24 mai 2013). „Marele luptător
anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu – omagiat la Alba
Iulia. Citește și află astfel extraordinara lui poveste de
viață și de moarte”. ziarulunirea.ro (Ziarul Unirea).
Accesat în 8 iunie 2017..
 Fundația Ion Gavrilă Ogoranu (1 ianuarie 2014). „Ar fi
implinit 91 de ani… Ion Gavrilă Ogoranu, mereu viu în
inimile noastre!”. napocanews.ro (Napoca News).
Accesat în 8 iunie 2017..
 Dorin Timonea (21 mai 2015). „Povestea luptătorului
anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. Cum a fentat miliția și
securitatea timp de 26 de ani”. adevarul.ro (Adevărul).
Accesat în 8 iunie 2017..
  Florin Dobrescu. „Pagina „Lupta anticomunista"
al Fundației Gavrilă Ogoranu”. ogoranu.ro. Accesat în 5
iunie 2017..
Toma Arnăuțoiu și grupul Haiducii Muscelului: cărți,
documente și revista presei publicate din 1995.[ascunde]

1. ^ab
 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu 2009.
 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu 2009.
 Elisabeta Rizea & Cornel Drăgoi 2010.
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Grupul Haiducii
Muscelului”, Partea a VI-a: Rezistența din munții
Făgăraș, versantul sudic.
 Claudia Căpățănă & Răzvan Ciolcă 1998, articol „Fișe
pentru o istorie a rezistenței anticomuniste, Grupul
'Haiducii Muscelului'”.
 Dorin Dobrincu 1998, pp. 249-272, articol „The Anti-
Communist Armed Resistance on the Southern Slope of
the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The
Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and
Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) I”.
 Dorin Dobrincu 1998, pp. 283-311, articol „The Anti-
Communist Armed Resistance on the Southern Slope of
the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The
Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and
Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) II”.
 Dorin Dobrincu 1998, pp. 160-186, articol „The Anti-
Communist Armed Resistance on the Southern Slope of
the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The
Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and
Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960) III”.
 Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 329-330, Dorin
Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject:
anti-communist armed resistance in Romania”.
 Irina Munteanu (16 iunie 2005). „Timpul mărturisirii”.
jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat în 8 iunie 2017.
 Dana Dobre (19 august 2006). „Eroii luptei de rezistența
din Muscel”. romanialibera.ro (România Liberă). Accesat
în 8 iunie 2017.
 „Un destin - ANTON ARNAUTOIU din Muscel”.
romanialibera.ro (România Liberă). 19 august 2006.
Accesat în 8 iunie 2017.
 Florin Mihai (4 martie 2008). „Luptătorii din munți”.
jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat în 8 iunie 2017.
 Memoria 2009, p. 231, articol „Documente - Din arhiva
Securității”.
 Iulia Blaga (3 noiembrie 2009). „Ioana-Raluca Voicu-
Arnautoiu : „Probabil ca s-au publicat mai multe carti cu
interviuri ale fostilor lideri comunisti decat carti despre
rezistenta anticomunista"”. hotnews.ro (HotNews).
Accesat în 8 iunie 2017.
 Raluca Brodner (5 noiembrie 2009). „Membrii grupului
de rezistență de la Nucșoara, comemorați la 50 de ani
de la execuție”. ziarullumina.ro (Ziarul Lumina). Accesat
în 8 iunie 2017.
 Călin Popescu (5 noiembrie 2011). „„M-am luptat trei ani
ca să mă cheme Arnăuțoiu"”. curier.ro. Accesat în 8
iunie 2017.
 Ioana Hașu (29 noiembrie 2011). „Trahison et survie :
les partisans de Nucșoara (I) - Documentaire” [Trădarea
 și supraviețuirea: partizani Nucșoarei (I) - Documentar]
(în franceză). rfi.ro. Accesat în 8 iunie 2017.
 Laurentiu Dologa (19 mai 2012). „Un cosmar al
Securitatii: Paunasul codrilor din Muscel (I) -
Documentar”. ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 iunie
2017.
 Laurentiu Dologa (20 mai 2012). „Un cosmar al
Securitatii : Paunasul codrilor din Muscel (II) -
Documentar”. ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 iunie
2017.
 Laurentiu Dologa (21 mai 2012). „Un cosmar al
Securitatii : Paunasul codrilor din Muscel (III) -
Documentar”. ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 iunie
2017.
 Laurentiu Dologa (30 mai 2012). „Tradare și
supravietuire : Partizanii din Nucșoara (I) - Documentar”.
ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 iunie 2017.
 Laurențiu Ungureanu 2013, Reportaj: Mărturii video.
Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți
 Cultural / Buna Ziua Iași (9 iunie 2013). „Toma
Arnautoiu, eroul din munți”. cultural.bzi.ro (Bună Zia
Iași). Accesat în 8 iunie 2017.
 Cultural / Buna Ziua Iași (17 septembrie 2013). „Haiducii
Muscelului din Nucșoara”. cultural.bzi.ro (Bună Zia Iași).
Accesat în 8 iunie 2017.
 Ziarisți Online (4 noiembrie 2014). „Mișcarea de
rezistență anticomunistă Haiducii Muscelului, omagiată
la Curtea de Argeș”. ziaristionline.ro (Ziariști Online).
Accesat în 8 iunie 2017.
 Raluca Voștinar (18 februarie 2015). „Povestea de
dragoste din munți: Toma Arnăuțoiu și Maria Plop”.
romanialibera.ro (România Liberă). Accesat în 8 iunie
2017.
 Marian Dinițoiu; Asociația Foștilor Deținuți Politici din
Muscel (11 aprilie 2016). „Inaugurarea Monumentului
comemorativ „Zidul Roșu"”. agerpres.ro (Agenția
Națională de Presă AGERPRES). Accesat în 8 iunie
2017.
 Radu Petrescu-Muscel (18 aprilie 2016). „Arnăuțoii din
Nucșoara și ceata lor, "Haiducii Muscelului", imortalizați
prin ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăț”.
epochtimes-romania.com. Accesat în 8 iunie 2017.
 Radu Petrescu-Muscel (26 aprilie 2016). „Argeș: „Zidul
Roșu", monument în cinstea luptătorilor anticomuniști.
Târgoviștea i-a ignorat!”. ziaruldearges.ro. Accesat în 8
iunie 2017.
 Felix Mihai Badea (9 august 2016). „Povestea unui
partizan al „Haiducilor Muscelului"”. evz.ro (Evenimentul
Zilei). Accesat în 8 iunie 2017.
 Felix Mihai Badea (22 septembrie 2016).
[ttp://www.evz.ro/haiducii-muscelului-tradarea-molima-
care-i-a-decimat-pe-partizani.html „„Haiducii
Muscelului". Trădarea, molima care i-a decimat pe
partizani”]. evz.ro (Evenimentul Zilei). Accesat în 8 iunie
2017.
 Radu Petrescu-Muscel (29 septembrie 2016). „„Haiducii
Muscelului". Povestea familiei Arnăuțoiu, eroii din
Nucșoara”. evz.ro (Evenimentul Zilei). Accesat în 8 iunie
2017.
 Radu Petrescu. „„Haiducii Muscelului", mișcarea de
rezistență a colonelului Gheorghe Arsenescu”.
historia.ro (Historia). Accesat în 8 iunie 2017..
  Alexandru Patrăscu (29 mai 2011). „Toma Arnăuțoiu”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu. „Eroine Nucșoara”. Site-
ul internet Eroine Nucșoara, dedicat femeilor ce au
luptat în Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține
doamnei Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu.
eroinenucsoara.ro. Accesat în 8 iunie 2017.
 „Toma Arnăuțoiu”. Site-ul internet dedicat partizanilor
anticomuniști din Nucșoara: biografie, fotografii și
documente despre locotenentul Toma Arnăuțoiu.
tomaarnautoiu.ro. Accesat în 8 iunie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Toma Arnăuțoiu”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței).
Accesat în 8 iunie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „18 iulie 1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14
membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la
Jilava”. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 8 iunie
2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „In memoriam Marina Chirca”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului
și al Rezistenței). Accesat în 8 iunie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Laurenția Arnăuțoiu”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței).
Accesat în 8 iunie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. „1
februarie 1960 – arestarea col. Gheorghe Arsenescu,
lider al grupului de rezistență din Făgăraș”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului
și al Rezistenței). Accesat în 8 iunie 2017.
Victor Lupșa și grupul Vlad Țepeș II: cărți, documente și
revista presei publicate din 2005.[ascunde]

1. ^ a b AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România)

din Sighetu Marmației 2012, p. 5.
2. ^abc
 Radu Ciuceanu, Octavian Roske & Cristian Troncotă
2001, p. 153, document 10.
 Adrian Brișcă 1998, pp. 223-225, articol „Victor Lupșa
(1921-1956)”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „3.1. Organizația
Vlad Țepeș II în Regiunea Orașului Stalin (Brașov)
(1949-1950).”, „4.3. Organizația Vlad Țepeș II în jud.
Vrancea (1947-1950).”.
 Doru Radosav 2006, pp. 87-107, articol „Rezistenta
anticomunistă armată din România între istorie și
memorie”.
 Cicerone Ionițoiu. „Reprimarea răscoalelor țărănești. (În
redactare, încă nepublicată)” (PDF).
procesulcomunismului.com (Procesul comunismului,
contrarevolutiei și tranzitiei criminale). p. Partea a-VII-a,
chapitre „Ocolul Vrancei, organizatie de țărani liberi, a
fost jefuit”. Accesat în 11 iunie 2017..
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România)
din Sighetu Marmației 2012, p. 5.
 AFDPR ((Asociația Foștilor Deținuți Politici din România)
din Sighetu Marmației 2013, pp. 2-4.
  Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Victor Lupșa”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței).
Accesat în 21 ianuarie 2017..
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „O mărturie impresionantă: Ioan Stoe
despre părinții săi Victor și Maria Lupșa”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului
și al Rezistenței). Accesat în 21 ianuarie 2017..
 Cristina Pușcaș (25 mai 2013). „Organizația „Vlad Țepeș
II"”. memoriarezistentei.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 8 iunie
2017..
 Adrian Nicolae Petcu (12 septembrie 2013). „Preotul Ion
Năstase din Andreiașu de Jos sub teroarea Securității”.
ziarullumina.ro (Ziarul Lumina). Accesat în 8 iunie 2017..
 Adrian Nicolae Petcu (19 septembrie 2013). „Închisorile
părintelui Sebastian Popescu din Dumitrești, județul
Râmnicu Sărat”. ziarullumina.ro (Ziarul Lumina).
Accesat în 8 iunie 2017..
Elisabeta Rizea: cărți, documente și revista presei
publicate din 1992.[ascunde]

1. ^ Printre numeroasele referințe (articole, emisiuni TV sau

radio) în mai multe limbi, aici sunt cele mai semnificative
despre Elisabeta Rizea:
 Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu 2002, articol „Torturați și
torționari”.
 Lucia Hossu-Longin 1992.
 Claudia Dobre & 01/10/2006, articol „Elisabeta Rizea de
Nucșoara : un ‘lieu de mémoire’ pour les roumains ?”.
 Cristina Petrescu & Dragoș Petrescu 2007, p. 327 (note
10), articol „Resistance and Dissent under Communism
– The Case of Romania”.
 Cristina Petrescu & Dragoș Petrescu 2009, p. 178,
articol „Retribution, Remembering, Representation: On
Romania's Incomplete Break with the Communist Past”.
 Mihai Constantinescu 2013.
 Eroinele Nucșoara / Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu (5
ianuarie 2017). „Eroinele Nucșoara / Femei lupatoare în
Rezistanța anticomunistă - Elisabeta Rizea”. Un site
dedicat femeilor care au luptat în rezistența
anticomunistă. Site-ul aparține lui Ioana Raluca Voicu-
Arnăuțoiu. eroinenucsoara.ro (site Eroinele Nucșoara).
Accesat în 1 septembrie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
(2003). „Elisabeta Rizea (1922-2003)”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor Comunismului
și al Rezistenței). Accesat în 7 septembrie 2017.
 Enciclopedia României Online. „Elisabeta Rizea”.
enciclopediaromaniei.ro (Enciclopedia României
Online). Accesat în 7 septembrie 2017.
 Anca Teodorescu (6 octombrie 2003). „Romanian
Resistance Fighter Rizea Dies” [Luptătoarea Rezistenței
Române moare] (în engleză). apnewsarchive.com
(Associated Press). Accesat în 7 septembrie 2017.
 Adevărul.ro (7 octombrie 2003). „Luptatoarea
anticomunista Elisabeta Rizea a murit”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 8 septembrie 2017.
 New York Times (10 octombrie 2003). „Elisabeta Rizea,
91, a Defiant Romanian, Dies” [Elisabeta Rizea, une
 roumaine rebelle, meurt] (în engleză). adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Jurnalul Național (1 martie 2004). „Elisabeta Rizea, un
simbol în lanțuri”. jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat
în 8 septembrie 2017.
 Lavinia Tudoran (6 martie 2004). „15 ani haituita de
Securitate”. jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat în 8
septembrie 2017.
 Laszlo Kallai (9 e.n.). „Politicienii au uitat de Elisabeta
Rizea”. 9am.ro (9amNews). Accesat în 8 septembrie
2017.
 Ionuț Baias (27 iulie 2007). „Mama Elisabeta Rizea”.
hotnews.ro (HotNews). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Ziare.com (26 iunie 2008). „PD-L propune ca Elisabetei
Rizea sa-i fie acordat un premiu post-mortem”.
ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Elena Tăbuș (8 iulie 2008). „Elisabeta Rizea: "Un singur
lucru nu ne-au putut lua: sufletul!”. ziarullumina.ro (Ziarul
Lumina). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Daniela Cârlea Șonticâ (1 noiembrie 2009). „Elisabeta
Rizea, eroina de la Nucșoara”. jurnalul.ro (Jurnalul
Național). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Bianca Pădurean; Loredana Dascălu; Teodora Nicolae
(august 2010). „Poveștile partizanilor anticomuniști
martiri”. historia.ro (Historia). Accesat în 8 septembrie
2017.
 Journal canadien: Guelph Mercury Tribune (25
noiembrie 2010). „Family of Romanian anticommunism
fighter files for compensation” [Familia unei luptătoare
anticomuniste solicită o indemnizație] (în engleză).
guelphmercury.com (Guelph Mercury Tribune). Accesat
în 8 septembrie 2017.
 Andi Topala (14 februarie 2011). „Plângerea urmașilor
Elisabetei Rizea. Fiica celebrei exponente a rezistenței
anticomuniste cere statului român despăgubiri de 4
milioane de euro”. puterea.ro (Puterea). Accesat în 8
septembrie 2017.
 CrestinOrtodox.ro (28 iulie 2012). „Elisabeta Rizea”.
crestinortodox.ro (CrestinOrtodox.ro). Accesat în 8
septembrie 2017.
 Mircea Merticariu (10 septembrie 2012). „IICCMER
lansează bursele doctorale „Regele Mihai", Elisabeta
Rizea, Monica Lovinescu, Corneliu Coposu și Doina
Cornea”. ziaruldegarda.ro (Ziarul de Gardă). Accesat
în 8 septembrie 2017.
 Steliu Lambru (29 iulie 2013). „Les héroïnes de la
résistance anticommuniste : Elisabeta Rizea” [Heroinele
rezistenței anticomuniste: Elisabeta Rizea] (în franceză).
rri.ro (Radio România Internațional). Accesat în 8
septembrie 2017.
 Steliu Lambru (29 iulie 2013). „Heroes of the
anticommunist resistance : Elisabeta Rizea” [Heroinele
rezistenței anticomuniste: Elisabeta Rizea]. rri.ro (Radio
România Internațional) (în engleză). Accesat în 8
septembrie 2017.
 Steliu Lambru; Alex Grigorescu (29 iulie
2013). „Heldinnen des antikommunistischen
Widerstands (1950er-60er Jahre): Elisabeta
Rizea” [Eroine ale Rezistenței Anticomuniste (1950-60):
Elisabeta Rizea]. rri.ro (Radio România Internațional) (în
germană). Accesat în 8 septembrie 2017.
 HotNews.ro (13 septembrie 2013). „A murit Marina
Chirca, femeia care a făcut parte, alături de Elisabeta
 Rizea, din grupul de Rezistența anticomunistă condus
de Toma Arnăuțoiu”. hotnews.ro (HotNews). Accesat
în 8 septembrie 2017.
 Ana Lupu (4 octombrie 2013). „Cine a fost Elisabeta
Rizea”. vestul.ro (Vestul). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Mihai Voinea (5 octombrie 2013). „Zece ani de la
moartea Elisabetei Rizea, femeia care a rămas în
picioare când milioane de bărbați au căzut în genunchi”.
adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 8 septembrie 2017.
 The Epoch times România (6 octombrie
2013). „Elisabeta Rizea - un simbol al rezistenței
anticomuniste”. epochtimes-romania.com (The Epoch
times România). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Radio România Constanța (30 noiembrie 2013). „Când
spui România spui...Elisabeta Rizea”. radioconstanta.ro
(Radio România Constanța). Accesat în 8 septembrie
2017.
 „Elisabeta Rizea, „viteaza din Nucșoara"”. tvr.ro
(Televiziunea Română). 7 august 2014. Accesat în 8
septembrie 2017.
 Ziarul Ceahlăul (6 octombrie 2014). „Elisabeta Rizea, un
simbol al rezistenței împotriva regimului comunist”.
ziarulceahlaul.ro (Ziarul Ceahlăul). Accesat în 8
septembrie 2017.
 Elisabeth Bouleanu (11 noiembrie 2015). „Elisabeta
Rizea, simbolul rezistenței anticomuniste: „Îmi făceam
cruce cu limba și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute
să nu spun nimic"”. adevarul.ro (Adevărul Alexandria).
Accesat în 8 septembrie 2017.
 Anastasia Dumitru (28 iunie 2016). „Elisabeta Rizea:
„Vreau sã știu cã s-a limpezit lumea"”. convorbiri-
literare.ro (Convorbiri literare). Accesat în 8 septembrie
2017.
 Claudiu Diță (21 mai 2016). „104 ani de la nașterea
Elisabetei Rizea”. ziarulargesul.ro (ziarul Argeșul).
Accesat în 8 septembrie 2017.
 Andrei Pricopie (28 iulie 2016). „Să nu ne uităm eroii!
Elisabeta Rizea - un simbol al rezistenței
anticomuniste”. epochtimes.ro (The Epoch Times
România). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Răzvan Moceanu (28 iunie 2017). „PORTRET:
Elisabeta Rizea – o icoană a demnității, un simbol al
rezistenței anticomuniste”. rador.ro (Radio România,
Agenția de Presă). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Ionuț Aurelian Marinescu (5 martie 2017). „Elisabeta
Rizea, o icoană a demnității românești”. ziarullumina.ro
(Ziarul Lumina). Accesat în 8 septembrie 2017.
Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ Grupurile de luptători au supraviețuit până în 1958,

ultimii partizani izolați din munți fiind anihilați la începutul
anilor 1960. În 1977 a fost capturat Ion Gavrilă Ogoranu,
care trăia în clandestinitate din 1955, într-un sat din
Câmpia Transilvaniei. În 1978, Grigore Sandu, aflând
despre amnistia acordată membrilor rezistenței, se predă
autorităților, după 23 de ani de clandestinitate petrecuți în
pădure.
2. ^ Multe date istorice precise se cunosc de la sfârșitul
anilor 1990, începutul anilor 2000: Dorin Dobrincu 2006,
pp. 2-23, Rezistența armată anticomunistă din România
(1944 - începutul anilor '60) / Introducere.
 3. ^ Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940, urmare logică a
Pactului germano-sovietic somează România să
evacueze Basarabia și Bucovina septentrională. Regele
Carol II al României cedează și teritoriile sunt invadate de
armata sovietică.
4. ^ Ascultarea telefoanelor, violarea corespondenței,
monitorizarea sistematică a țării, teritorială, instituțională
și profesională, arestările arbitrare.
5. ^ Autorizațiile și diversele vize prealabile sunt necesare
pentru schimbarea domiciliului, a rezidenței în interiorul
țării, ba chiar și pentru călătoriile în străinătate. Pașaportul
fiecărui cetățean este păstrat de poliția politică.
6. ^ Două legi emblematice (printre altele) au asigurat astfel
epurarea socială și politică în două mari profesii liberale,
arhitectura și avocatura:
 Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948, proclamă disoluția
baroului român și instaurarea unui «Colegiu al
avocaților României». Este vorba despre
dezmembrarea baroului tradițional și de înlocuirea sa
cu un sistem ce împiedica pe orice avocat indezirabil
de a-și exercita meseria în noua republică socialistă,
în special prin înființarea unei comisii interimare de
epurări. Cf. articolelor 6, 7, 9, 10, 11 și 13. - LEGE nr.
3 din 17 ianuarie 1948 pentru desființarea Barourilor
și înființarea Colegiilor de Avocați din România.
 Decretul-lege nr. 627 din 31 iulie 1945 pentru
purificarea cadrelor Colegiului arhitecților. În
ansamblul, decretul n-avea decât un singur obiectiv
asumat: selectarea dintre arhitecții existenți a celor
care vor putea să -și exercite profesia cu condiția
aplicării filtrelor de natură politică sau discreționară -
DECRET-LEGE nr. 627 din 31 iulie 1945 pentru
purificarea cadrelor Colegiului arhitecților din
România.
7. ^ Aici putem face precizări asupra soartei rezervate
arhitecților. Majorității arhitecților cunoscuți sau aparținând
unei clase sociale înstărite, precum și studenților
«burghezi» de la școala de arhitectură din București li s-a
interzis exercitarea profesiei, respectiv li s-au întrerupt
studiile. O parte dintre ei au fost trimiși în închisoare și în
lagăre de muncă (unde unii au murit) sub tot felul de
pretexte și de acuzații fără fond, cum ar fi activitate
subversivă, rebeliune sau chiar trădare. Cei care au fost
îndepărtați de meseria lor vor fi adesea reduși la o luptă
pentru supraviețuire, ajutați de familiile lor atunci când era
posibil. Referință bibliografică: Vlad Mitric-Ciupe 2013.
8. ^ Evaluarea numărului Legionarilor de către doi istorici,
unul expert în mișcări fasciste sau naziste, iar celălalt cu
privire la România și mișcarea legionară:
- Cifrele avansate de istoricul german Armin Heinen sunt de 34.000
de cuiburi în 1937 (celula legionară) și 300.000 membri în 1940.
Sursă: Armin Heinen 2006, pp. 256 și 425.
- Pentru Traian Sandu, care folosește aceleași date ca Armin
Heinen, cifrele depășesc această estimare deoarece compară
numărul de votanți din decembrie 1937 (478.368 alegători
reprezintă 16% din voturi și a treia forță politică a țării) cu sociologia
și compoziția mișcării, în care erau numeroase femei, precum și
mineri, categorii care nu aveau drept de vot. Astfel, el consideră că
cifra depășește cu mult numărul de votanți. În consecință, nu este
improbabil să fi fost mai mulți de 500.000 de legionari în 1937 și
probabil, dacă nu chiar mai mulți, în 1940. Sursă: Traian Sandu
2014, pp. 16 și 297, capitul „Sociogéographie militante et
électorale : calcul de la ‘rentabilité militante’ légionnaire”.

9. ^ În 1945, Ana Pauker, ministrul afacerilor externe

și Teohari Georgescu, ministrul de interne, au semna un
pact secret de neagresiune cu mișcarea legionară
condusă de Nicolae Pătrașcu, intrată între timp în
clandestinitate. Sursă: Robert Levy 2002, p. 67.
10. ^ În 1945, numărul exact nu este cunoscut cu precizie.
După unele surse, la sfârșitul anului 1944 acesta se situa
între câteva sute și câteva mii, fără a socoti simpatizanții.
În 1933, potrivit datelor Komintern-ului, partidul, constrâns
la clandestinitate din 1924, număra 1655 de membri.
Sursă: Ioan Chiper (2002). „Considerations on the
Numerical Evolution and Ethnic Composition of the
Romanian Comunist Party, 1921-1952”. Arhivele
Totalitarismului (în engleză). București (34-35): pp. 89–
98. ISSN 1221-6917..
11. ^ Un banc reprezentativ pentru epocă povestește cu, în
primii ani ai comunismului, un bucătar care își caută o
slujbă se prezintă în fața tovarășilor de la Agenția pentru
plasarea forței de muncă, dar se întoarce acasă fiind
refuzat. Soția sa îl chestionează: „Ce te-au întrebat? –
Dacă am lucrat pentru legionari, răspunde el. - Și tu ce le-
ai zis? - Că da, ce puteam să le zic? - Ce neîndemânatic!
Ar fi trebuit să spui că nu, îi răspunde ea. - Cum aș fi
putut să neg, femeie? Ei erau toți acolo!” - Sursă: Dana
Maria Niculescu-Grasso 1999.
12. ^ Catehismul a fost predat în orele săptămânale de religie
în școlile publice.
13. ^ Țările occidentale, Turcia.
14. ^ A doua biserică din România, în 1945, număra 1,5
milioane de membri.
15. ^ Radio Vatican (13 august 2009). „Implicarea lui Stalin în
distrugerea Bisericilor Greco-Catolice”. catholica.ro.
Accesat în 24 ianuarie 2018.
16. ^ Un raport de sinteză redactat de Securitate la 10
noiembrie 1949 descrie relațiile dintre mișcările legionare
și Anglo-americani între 1944 și august 1949.
17. ^ După 1949, Horia Sima, refugiat în Germania, va intra
în contact cu serviciile secrete militare britanice pentru a
pregăti grupuri de voluntari.
18. ^ Nici unul dintre ei nu făcea parte din mișcarea
legionară.
19. ^ La C.N.S.A.S exista numeroase documente pe acest
subiect, astfel cum actul de acuzare din 1953. Sursă: Act
de acuzare nr. 1343, Republica Populară Română
Procuratura Militară Teritorială București, 3 octombrie
1953, C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1335, vol. 5, f. 1-
13.
20. ^ Surse de informare asupra presupusei legături dintre
spionul sovietic și eșecul operațiunilor CIA în România:
 Andrei Miroiu 2016, p. 40.
 Cicerone Ionițoiu 1993, Partea a V-a: Rezistența din
munții Făgărașului de pe versantul nordic - capitol
„1953”.
 Cicerone Ionițoiu 1993, Partea a X-a: Moldova pe
drumul crucii. Vrancea. Parașutiștii. Berna - capitol
„Parașutiștii”.
21. ^ Buda Ion, Corlan Aurel, Coman Ion (învățător), Dincă
Gheorghe (inginer), Golea Ion (student), luhasz Ion
 (student), Pop Gavrilă, Popovici Mircea (student), Samoilă
Ion, Tănase Alexandru, Tartler Erich (agricultor), Tolan
ion (muncitor mecanic) și Vlad Minai (student) care nu a
fost parașutat.
22. ^ C.N.S.A.S - Informații recuperate grație dosarele soției
sale, Olimpia Puiu, în care figurează o listă de referințe la
dosarele legate de Gogu Puiu: Dosar nr. 12512, Vol 2 ;
Dosar nr. 170 Vol 1 ; Dosar nr. 1532 / Constanța / Vol 1 ;
Dosar nr. 1406 / Vol. 1,2,3,4,5 ; Dosar nr. 12636 Vol 1,2.
În aceste dosare a fost descoperită o declarație
dactilografiată, înregistrată de Securitate și datată
24/06.1947. Ea dă numeroase informații asupra
parcursului ei - Declarație este disponibilă in extenso pe
site-ul gogupuiu.ro: Declarație dată de Gogu Puiu în
cadrul anchetei declanșate de întoarcerea sa în România,
în aprilie 1947.
23. ^ C.N.S.A.S - Dosar nr. 22.229 ; Dosar nr. 54217, Vol
I Fond Op Puiu Gheorghe ; Dosar nr. 74561, Puiu
Gheorghe - zis Gogu.
24. ^ Peste 30 de ani, dacă ținem cont de faptul că șeful
lui, Ion Gavrilă Ogoranu, (student la facultatea de
agronomie în 1948) a scăpat de Securitate până la
mijlocul anilor 1970.
25. ^ Vezi cele șapte cărți scrise de Ogoranu Brazii se frâng,
dar nu se îndoiesc (Les sapins se brisent mais ne ploient
pas au vent), publicate între 1993 și 2007.
26. ^ Portretul luptătorului la tinerețe : Constantin
Popescu 2010.
27. ^ Primul va face ani lungi de pușcărie; al doilea, Ion
Gavrilă, va fi prins în 1976, dar a fost eliberat datorită
faptului că pedeapsa se prescrisese (membrii rezistenței
beneficiind în acel moment de o amnistie). Gavrilă era
urmărit îndeaproape și bine controlat. În ceea ce privește
ideea că Președinte american Nixon l-ar fi salvat pe
Gavrila Ogoranu de execuție, nu exista nici o urmă sau
probă la Arhivele Naționale care să certifice că, la vizita
lui Nixon în 1969, cineva din stafful român sau american a
avut vreo discuție pe aceasta tema.
28. ^ Numit și Partizanii României Mari, Vulturul
Negru sau Bastionul Negru.
29. ^ Securitatea a dorit să îl prezinte pe Spiru Blănaru,
legionar și etichetat drept „fascist”, ca fiind șeful acestei
rețele, de unde și numele pe care îl întâlnim frecvent:
gruparea Spiru Blănaru. Cu toate acestea, documentele
găsite în arhive nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire
la faptul că adevăratul șef era notarul Gheorghe Ionescu,
căpitan în rezervă cu experiența războiului. Blănaru nu
făcuse războiul și în acea perioadă își încheia studiile de
drept. Soldat cu merite deosebite („Fruntaș T.R.”), el era
prea tânăr ca să coordoneze un grup - Sursă: Adrian
Brișcă, Rezistența armată din Banat (1945-1949) vol. I,
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului,
București, 2004, p. 61, ISBN: 973-86654-2-6 - (referință
cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul
Totalitarismului).
30. ^ Diverse ortografii se găsesc în documentele existente:
Hazmei, Harsmei, Harșmei, Hașmei, Hojmei, Hojnei.
31. ^ Rudă cu sculptorul Constantin Brâncuși.
32. ^ Cu excepția operațiunilor de parașutare a rezistenților,
organizate de NATO între 1951 și 1953, care, de altfel, au
rămas fără rezultate.
 33. ^ Securitatea a fost înființată în august 1948. Până atunci
a funcționat „Siguranța”.
34. ^ Listă non exhaustivă, căci există și alte institute care
lucrează pe această temă, dar a căror specializare nu
este comunismul:
- Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului(INST), instituție
a Academiei Române, creat în 1993.
- Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria
Exilului Românesc (IICCR / IICCMER), fondat în 2006.
- Centrul de Studii asupra Comunismului și Postcomunismului,
creat în 2007.
- Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității (C.N.S.A.S.), fondat în 2008.

35. ^ O anchetă internă a Securității din București, făcută în

septembrie/octombrie 1950, dezvăluie falsificarea unui
număr important de rapoarte ale biroului regional al
Securității din Cluj. Execuții sumare (între 1948 și 1950)
ale unor țărani bogați, care nu aveau nimic de a face cu
„bandiții” căutați, sunt contrafăcute și prezentate drept
lupte duse în munți contra adevăraților rezistenți: Marius
Oprea 2002, pp. 212-228, capitol 10 „Raport cu privire la
împuscarea chiaburilor Trifa Iosif, Pom Traian și Andreșel
Ioan, din comuna Bistra, jud. Turda” și capitol 11
„Declarație Subsemnatul maior Kovacs Mihail Șeful
Serviciului de Securitate Turda - 6 octombrie 1950”..
36. ^ Se consideră că un român din trei lucra pentru poliția
politică.
37. ^ Această confuzie intenționată între legionari și membrii
rezistenței anticomuniste a fost răspândită și în străinătate
de către unii autori și analiști care acuză membrii
rezistenței anticomuniste și pe toți românii ca fiin xenofobi
și antisemiți prin însăși identitatea lor națională. O
dovedesc, între altele, lucrările și articolele scrise de
Alexandra Laignel-Lavastine, Daniel Dubuisson, Michael
Löwy, Marc Semo, Leon Volovici sau Michel Winock:
 Leon Volovici (1991). Nationalist Ideology and
Antisemitism: the case of Romanian Intellectuals in
the 1930s [Ideologia naționalistă și antisemitismul:
cazul intelectualilor români în anii ’30] (în engleză).
Oxford. ISBN 0-08-041024-3..
 Alexandra Laignel-Lavastine (2002). Cioran, Eliade,
Ionesco : l'oubli du fascisme [Cioran, Eliade, Ionesco:
uitarea fascismului]. Perspectives critiques (în
franceză). Paris. ISBN 2-13-051783-8..
 Michel Winock (Iunie 2002). „Cioran, Eliade,
Ionesco : trois Roumains et le fascisme” [Cioran,
Eliade, Ionesco: trei români și
fascismul]. L'histoire (în franceză). Paris
(266). Verificați datele pentru: |date=(ajutor).
 Marc Semo (26 februarie 2009). „L'horreur est
roumaine. Histoire. La «solution finale» selon la
dictature Antonescu” [Oroarea este românească.
Istoria. „Soluția finală” în dictatura lui
Antonescu]. Articol anunțând apariției traducerii în
limba franceză a Shoah-ului în România povestit de
Matatias Carp (în franceză). liberation.fr (Libération).
38. ^ Din 1990, mai multe inițiative pentru a sărbători
rezistența sau a interzice organizațiile și simbolurile
comuniste au fost respinse de către parlamentarii români:
  Ultimul proiect de lege care propunea instituirea unei
zile de rezistență anticomunistă datează din 2016. A
fost respins de majoritatea PSD (cei mai apropiați
moștenitori ai comunismului) și însoțit de declarații
uluitoare și scandaloase: Procesul legislativ la
Camera Deputaților (19 septembrie 2017). „Proiect
de Lege privind declararea zilei de 26 octombrie -
Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din
1944-1962, ziua Partizanilor Anticomuniști”. Detalii de
la introducerea la respingerea proiectului de lege.
cdep.ro (Camera Deputaților). Accesat în 8
decembrie 2017. - IICCMER (31 octombrie
2017). „IICCMER reacționează la declarațiile lui
Șerban Nicolae privind rezistența anticomunistă:
Jignesc profund memoria unor oameni care au sperat
ca România să fie cruțată de experimentul dictaturii
proletariatului”. news.ro. Accesat în 8 decembrie
2017. - Doru Radosav (3 noiembrie 2017). „Despre
politică, abjecții și impostură. "Cazul Șerban
Nicolae"”. ziuadecj.realitatea.net (Ziua de Cluj).
Accesat în 8 decembrie 2017..
 Respingerea unui proiect de lege din 2015 privind
interzicerea organizațiilor politice
comuniste: Procesul legislativ la Camera Deputaților
(14 februarie 2017). „Proiect de Lege pentru
interzicerea organizațiilor politice cu caracter
comunist”. Detalii de la introducerea la respingerea
proiectului de lege. cdep.ro (Cămară Deputaților).
Accesat în 8 decembrie 2017..
39. ^ Potrivit statisticilor Securității din 1951, dintre 804 de
persoane arestate ca membri sau susținători ai unuia
dintre cele 17 grupări de rezistență, legionarii au
reprezentat 9,1% din ei.
Alte referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 307-311, Dorin

Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject:
anti-communist armed resistance in Romania”.
2. ^ a b c Florica Dobre (Coord.) et al..
3. ^ Lavinia Betea (5 aprilie 2005). „În arhiva au rămas doar
documentele inofensive”. Interviu al Dr Cristian Troncotă,
Profesor universitar, specialist în arhivele Securității.
jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat în 1 iunie 2017.
4. ^ Articole și documente despre Batalionul Fix Regional
Bucovina:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „1.1. Faza întâi,
antisovietică (29 martie - 30 septembrie 1944).”.
 Dorin Dobrincu 2004, p. 126-129, titlu : 2. Batalionul
fix “Bucovina”.
 Adrian Stănescu 2004, pp. 8-9, Din istoria rezistenței
anticomuniste in România.
 Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă - Batalionul Fix Regional
"Bucovina" (29 martie - 24 august 1944)”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 16 octombrie 2017.
 Silvia Iliescu (5 decembrie 2014). „Comunismul cu
față inumană. Mărturii: Războiul împotriva luptătorilor
anticomuniști din munți 1946-1958 - Bucovina”.
rador.ro (Radio România, Agenția de Presă). Accesat
în 16 octombrie 2017..
5. ^ Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii
Comuniste din România 2006, pp. 319 și 320, capitol
„Rezistența armată anticomunistă”.
6. ^ Cărți, articole și documente despre teroarea sovietică în
România și rezistența:
 Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 312-313, Dorin
Dobrincu: „The discovery of a historiographical
subject: anti-communist armed resistance in
Romania”.
 Dorin Dobrincu 2006, pp. 28-29, capitol „Cauzele
rezistenței armate antisovietice în Bucovina.
Constituirea grupurilor de partizani”.
 Cristina Hurdubaia (10 aprilie 2004). „Singurul
supraviețuitor: mit în manualul de istorie”. jurnalul.ro
(Jurnalul Național). Accesat în 17 octombrie 2017.
7. ^ Adrian Stănescu 2004, pp. 8-9, Din istoria rezistenței
anticomuniste in România.
8. ^ a b Georges Diener 2001, pp. 145-158, articol
„Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à
1965”.
9. ^ Vladimir Tismăneanu 2009, p. 316, Dorin Dobrincu:
„The discovery of a historiographical subject: anti-
communist armed resistance in Romania”.
10. ^ Dorin Dobrincu 2006, pp. 186-192, 202-206 și 209,
capitol 4 „Un balon minuscul: ‘Mișcarea Națională de
Rezistență’ (1945-1946)”; de asemenea, publicat în două
articole:
 Dorin Dobrincu (2008). „„Un balon minuscul:
«Mișcarea Națională de Rezistență» (1945-1946)
(I)"”. Revista Istorică. București (XIX 3-4): pp. 321–
354.
 Dorin Dobrincu (2008). „„Un balon minuscul:
'Mișcarea Națională de Rezistență' (1945-1946)
(II)"”. Revista Istorică. București (XIX 5-6): pp. 451–
496.

11. ^ Mihai Pelin (29 martie 2008). „Mișcarea Națională de

Rezistență – o construcție clădită pe vânt”. jurnalul.ro
(Jurnalul Național). Accesat în 17 octombrie 2017.
12. ^ Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 317, 333-334, Dorin
Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject:
anti-communist armed resistance in Romania”.
13. ^ William Totok & Elena-Irina Macovei 2016, pp. 32-33.
14. ^ Georges Diener 2001, p. 137, articol „Résistance
populaire et maquis en Roumanie (1945-1965)”.
15. ^ Neagu Djuvara 2012.
16. ^ Liviu Marius Bejenaru 2003, pp. 376-380, articol „Să
lupți pentru a muri: Mișcarea de Rezistență Armată
Anticomunistă din România. O încercare de analiză”.
17. ^ Adrian Brișcă și Radu Ciuceanu 1998, pp. 61-62.
18. ^ Theodor Băbulescu & Liviu Țăranu 2003, pp. 281-299,
articol „Existența cotidiană a unui ‘bandit’: cazul Vasile
Motrescu”.
19. ^ Articole și documente despre așteptarea unei intervenții
americane:
 Gheorghe Onișoru 1994, pp. 231-233, articol „‘Vin
americanii!’ – de la speranță la iluzie în România
postbelică”.
  Cornel Jurju 2002, pp. 180-191, articol „Mitul ‘venirii
americanilor’. Studiu de caz: rezistența anticomunistă
de la Huedin”.
 Florian Banu 2004, pp. 34-46, articol „Mitul venirii
americanilor reflectat în documentele Securității”.
 Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de
rezistență armată anticomunistă din România - între
negare și hiperbolizare”.
20. ^ Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de
rezistență armată anticomunistă din România - între
negare și hiperbolizare”, pagini 12-13 din articol.
21. ^ Adrian Brișcă 2005.
22. ^ Liviu-Marius Bejenaru 2008, pp. 251-263, articol
„Manipulare și dirijare prin observarea stării de spirit a
populației / Studiu de caz: Festivalul Mondial al Tineretului
și Studenților de la București (2-14 august 1953)”.
23. ^ Alina Ilinca 2008, pp. 251-263, articol „Politica de
control a regimului comunist asupra spațiului public /
Studiu de caz: Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă de
la Poiana Stalin (28 ianuarie-8 februarie 1951)”.
24. ^ Articole și pagini internet despre epurarea armatei
regale:
 Constantin Latea 1994, pp. 222-240, articol „Epurări
din armata româna / Criterii politice și mijloace de
presiune: 1945-1958”.
 Nicoleta Chicinaș. „«Democratizarea» Armatei,
Jandarmeriei și Poliției din Cluj în primii ani ai
regimului comunist”. procesulcomunismului.com
(Procesul comunismului, contrarevolutiei și tranzitiei
criminale). Accesat în 17 octombrie 2017.
 Alexandru Oșca & Vasile Popa 1998, Comunicări
prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmației
(19-21 iunie 1998): „Implicarea aparatului politic în
acțiunea de epurare a cadrelor armatei romane în
anul 1948”.
 Cristina Pușcaș (10 martie 2013). „Cadrele militare”.
memoriarezistentei.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 17
octombrie 2017.
 Stelia Lambru (25 ianuarie 2016). „Sovietizarea și
epurarea armatei române”. rri.ro (Radio România
Internațional). Accesat în 17 octombrie 2017.
25. ^ Stan Stoica 2007, p. 78.
26. ^ a b c d e f Dennis Deletant 1999, pp. 225-234, capitol 10.
27. ^ Daniel Popa (2006). „Lista celor 19 țărani din Vadu
Roșca condamnați în urma revoltei țărănești din 1-4
decembrie 1957”. Din cartea lui Daniel Popa, Pe aici nu
se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958),
editor și studiu introductiv Virginia Ion, Fundația Academia
Civică, 2016. memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 30
septembrie 2016.
28. ^ Daniel Popa 2016.
29. ^ Cărți, articole și documente despre colectivizarea
forțată:
 Georges Diener 2001.
 Georges Diener 2001, pp. 145-158, articol
„Résistance paysanne et maquis en Roumanie de
1945 à 1965”.
  Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
(2006). „Vadu Roșca, Vrancea, 1-4 decembrie 1957.
Revolta împotriva colectivizării”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței). Accesat în 18 martie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
(2006). „Muzeul Sighet: Sala 18 – Colectivizarea.
Rezistență și represiune”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței). Accesat în 18 martie 2017.
 Gazeta de Maramureș (21 februarie 2013). „Decizia
politică a colectivizării”. gazetademaramures.ro
(Gazeta de Maramureș). Accesat în 18 martie 2017.
 Gazeta de Maramureș (21 februarie 2013). „64 de ani
de la colectivizare - Argumentele terorii”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 18 martie 2017.
 Gazeta de Maramureș (21 februarie 2013). „Etapele
colectivizării”. gazetademaramures.ro (Gazeta de
Maramureș). Accesat în 18 martie 2017.
 Ca reacție la rezistența și la opoziția țăranilor români
față de colectivizare, comuniștii au utilizat toate
tipurile de violență pentru a o impune: Gazeta de
Maramureș (21 februarie 2013). „Represiune:
execuții, arestări, deportări”. gazetademaramures.ro
(Gazeta de Maramureș). Accesat în 18 martie 2017.
30. ^ Cărți, articole și documente despre acordurile dintre
comuniști și legionari:
 Robert Levy (2002). Gloria și decăderea Anei
Pauker. Iași. ISBN 973-683-785-8..
 Liviu Țăranu 2008, pp. 201-205, articol „Considerații
privind evoluția Mișcării Legionare în timpul
democrației populare”.
 Ilarion Țiu 2012.
 Bogdan Iancu (4 martie 2016). „Comuniști și legionari
în România postbelică. Cum a negociat Ana Pauker
un pact de neagresiune cu Garda de Fier”.
adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 24 mai 2017.
31. ^ a b c Virgil Lazăr (4 august 2011). „Cum a recrutat CIA
legionari români”. romanialibera.ro (România Liberă).
Accesat în 19 mai 2017..
32. ^ a b Prof Dr Gheorghe Gorun; Lect Univ Dr Hadrian
Gorun (14 august 2011). „Colaborarea Miscarii Legionare
cu CIA și NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe
și Hadrian Gorun, fotografii si video-marturii - Ziaristi
Online”. ziaristionline.ro (Ziariști Online). Accesat în 18
martie 2017..
33. ^ Peter Grose 2001, pp. 109, 168 și 169.
34. ^ Victor Frunză 1999, pp. 326-329.
35. ^ a b Dana Maria Niculescu-Grasso 1999.
36. ^ Ion Itu 1992.
37. ^ Decret nr. 358 și alte măsuri discriminatorii luate în
1948 contra Bisericii Greco-Catolice din
România: Silvestru Augustin Prunduș & Clemente Plaianu
1994, pp. 128-142, capitol 20 „Persecuția”.
38. ^ Stéphanie Mahieu 2004, pp. 93–126, articol „Une Église
dissidente ? L'Église gréco-catholique roumaine pendant
la période communiste (1948-1989).
39. ^ Jacques Berset (1 octombrie 2012). „Roumanie:
L'Eglise gréco-catholique, à nouveau légale, n'a pas
 retrouvé son lustre d'antan” [Biserica greco-catolică din
România, revenită în legalitate, nu și-a regăsit strălucirea
de altădată] (în franceză). cath.ch (Cath.ch - Portail
catholique suisse). Accesat în 18 martie 2017..
40. ^ Traian Sandu 2014, p. 389, capitolul 19 „Le recrutement
des légionaires par la CIA”.
41. ^ Peter Grose 2001, p. 166.
42. ^ Eduard Mark 1994, pp. 320-344, articol „The OSS in
Romania, 1944-1945: An Intelligence Operation in the
Early Cold War”.
43. ^ Evan Thomas 2006.
44. ^ Liviu Vălenaș 2000, p. 100.
45. ^ a b Kevin McDermott & Matthew Stibbe 2006, p. 84.
46. ^ Seria de articole Spionii care au intrat in frig, din
istoric Marius Oprea, detaliind epopeea completă acestei
parașutare, publicat în ziarul ZF Ziarul de Duminică, în
2006:
 Marius Oprea (14 iulie 2006). „Spionii care au intrat in
frig (I)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat în 18 martie
2017.
 Marius Oprea (28 iulie 2006). „Spionii care au intrat in
frig (II)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat în 18 martie
2017.
 Marius Oprea (11 august 2006). „Spionii care au
intrat in frig (III)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat
în 18 martie 2017.
 Marius Oprea (25 august 2006). „Spionii care au
intrat in frig (IV)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat
în 18 martie 2017.
 Marius Oprea (8 septembrie 2006). „Spionii care au
intrat in frig (V)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat
în 18 martie 2017.
 Marius Oprea (29 septembrie 2006). „Spionii care au
intrat in frig (VI)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat
în 18 martie 2017.
 Marius Oprea (13 octombrie 2006). „Spionii care au
intrat in frig (VII)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat
în 18 martie 2017.
 Marius Oprea (27 octombrie 2006). „Spionii care au
intrat in frig (VIII)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat
în 18 martie 2017..
 Marius Oprea (10 noiembrie 2006). „Spionii care au
intrat in frig (IX)”. zf.ro (Ziarul Financiar). Accesat
în 18 martie 2017.
47. ^ Gheorghe Gorun 2007, pp. 148-172, articol „Un
parașutat în România vândută: Mircea Popovici”.
48. ^ Gazeta de Maramureș (8 februarie 2010). „Eroii
Rezistenței Anticomuniste / Parașutați în închisoare”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș). Accesat
în 18 martie 2017..
49. ^ Andrei Miroiu 2016, p. 39.
50. ^ Andrei Miroiu 2010, pp. 675-676, articol „Wiping Out
‘The Bandits’: Romanian Counterinsurgency Strategies in
the Early Communist Period”.
51. ^ Fondation Ion Gavrilă Ogoranu (31 octombrie
2011). „Legionarii parașutați de avioanele NATO ale
armatei americane si apoi ucisi de NKVD au fost
comemorați la Jilava”. ziaristionline.ro (Ziariști Online).
Accesat în 18 martie 2017.
52. ^ a b c Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii
Comuniste din România 2006, pp. 319-332, capitol
„Rezistența armată anticomunistă”.
53. ^ a b c d e f Cicerone Ionițoiu & 1995-1996, articol de Ion
Gavrilă Ogoranu: „Rezistența anticomunistă din Munții
Făgărașului (Note și studii comparative pe marginea
documentelor din arhiva C.N.S.A.S.)”.
54. ^ Florica Dobre (Coord.) 2003, p. 9.
55. ^ Paula Ivan 2009, p. 220, articol „Formele de represiune
a rezistenței anticomuniste în memoria colectivă (I)”.
56. ^ Doru Radosav 2006, pp. 87-107, articol „Rezistenta
anticomunistă armată din România între istorie și
memorie”.
57. ^ {Mihai Șoica (7 iulie 2011). „Istoricii detectivi: se caută
osemintele eroilor anticomuniști Toader și Avisalon
Șușman”. evz.ro (Evenimentul Zilei). Accesat în 1 iunie
2017..
58. ^ Alexandru Pătrașcu (26 octombrie 2012). „Scrisori
găsite în arhivele Securității de istoricul Cosmin Budeancă
(Director IICCMER): „Scrisori către domnul Pretor"”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți). Accesat
în 1 iunie 2017..
59. ^ a b Mariana Iancu (3 februarie 2015). „Frații Dumitru și
Nicolae Fudulea, liderii mișcării de rezistență
anticomunistă din Tulcea”. adevarul.ro (Adevărul Tulcea).
Accesat în 30 mai 2017.
60. ^ Mariana Iancu (12 noiembrie 2014). „Prigoana
aromânilor în vremea colectivizării: le-au luat și lemnele
cu care urmau să-și ridice o casă”. adevarul.ro (Adevărul
Tulcea). Accesat în 30 mai 2017.
61. ^ Mariana Iancu (3 februarie 2015). „Gogu Puiu, liderul
mișcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei
își aveau centrele de rezistență în Babadag și Delta
Dunării”. adevarul.ro (Adevărul Tulcea). Accesat în 30 mai
2017.
62. ^ Cicerone Ionițoiu 1993, Partea II-a: Dobrogea.
63. ^ Cărți și articole despre Lagărele de la Canal:
 Valentin Hossu Longin 2013.
 Romulus Rusan 2013.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Muzeul Sighet: Sala 17 - Munca forțată”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 4 iunie
2017.
 Romulus Rusan. „17 februarie 1953 – la Poarta Albă
sunt înregistrate într-o singură zi 10 decese”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 4 iunie
2017.
 Sinziana Ionescu (6 martie 2013). „FOTO VIDEO
Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al
Dobrogei”. adevarul.ro (Adevărul Constanța).
Accesat în 4 iunie 2017.
64. ^ a b Oana Mateescu 2011, articol „Losing the
Phenomenon : Time and Indeterminacy in the Practice of
Anthrohistory”. În articol se subliniază neclaritățile
privitoare la realitatea calității de rezistent a lui Victor
Lupșa, considerat de unii drept trădător sau securist
manipulator, iar de alții drept un adevărat luptător în
rezistență.
65. ^ Dorin Dobrincu 2010, pp. 103-145, articol „Rezistența
armată anticomunistă din Vrancea. Organizația „Vlad
Țepeș II” (1949-1950)”.
66. ^ Ștefan Borcea (12 septembrie 2016). „Umilințele la care
au fost supuși luptătorii anticomuniști din munți. „De
Paște, ne dădeau cu fecale la gură, în loc de anafură, iar
urina era agheasmă"”. adevarul.ro (Adevărul). Accesat
în 8 iunie 2017..
67. ^ Articol Preoți mărturisitori în rezistența anticomunistă de
pe Valea Someșului, publicat în ziarul Răsunetul, la
02/11/2013 - (articol complet) - Cei trei preoți menționați,
printre care și părintele Ioan Valeanu, sunt preoți greco-
catolici convertiți la ortodoxie sub presiunea comuniștilor
(Vezi comentariile autorului: Părintele Vasile Rus).
68. ^ Cicerone Ionițoiu 1993, Cartea completă.
69. ^ Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, Cartea completă.
70. ^ Cicerone Ionițoiu 1993, pp. 75-101, articol „The
Anticommunist Armed Resistance in Romania 1944-
1962”.
71. ^ Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă”. gazetademaramures.ro (Gazeta
de Maramureș). Accesat în 10 noiembrie 2017.
72. ^ AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România)
din Sighetu Marmației 2013, pp. 2-4.
73. ^ Numit și „Partizanii Majestății Sale Regele Mihai I” sau
„Armata Albă” sau „Garda Albă”.
74. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Partizanii
Regelui Mihai - Armata Secretă” sau „Armata Albă” :
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „7.10. Armata
Albă (1948-1949).”.
 Dorin Dobrincu 2009, pp. 204-218, articol „Rezistența
armată anticomunistă și rezistența greco-catolică în
centrul Transilvaniei. Organizația ‘Partizanii Regelui
Mihai - Armata Secretă’ (1948-1950)”.
75. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Capotă-
Dejeu”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „7.9. Grupul
Capotă-Dejeu (septembrie-noiembrie 1948).”.
 Doru Radosav, Almira țetea, Cornel Jurju, Valentin
Orga, Florin Cioșan, Cosmin Budeancă 2003.
 Denisa Bodeanu 2006.
 Andrei Miroiu 2016, pp. 48,75 și 94.
 Oana Ionel 2005, pp. 419-428, articol „Alexandru
Dejeu și Securitatea”.
 Paula Ivan 2009, pp. 219-245, articol „Formele de
represiune a rezistenței anticomuniste în memoria
colectivă (I)”.
 Radu Stancu 2012, pp. 181-203, articol „Ideologie,
represiune și pedeapsa cu moartea în deceniul
dinaintea adoptării Codului penal din 1969”.
 Lucia Hossu-Longin 1991.
76. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Cruce și
Spadă”:
 Adrian Brișcă 1999, p. 42-67, titlu „7.7. Echipa Cruce
și Spadă (Munții Apuseni) (1948-1949).”.
 Doru Radosav, Almira țetea, Cornel Jurju, Valentin
Orga, Florin Cioșan, Cosmin Budeancă 2003.
 Cosmin Budeancă, Denisa Bodeanu & Valentin Orga
2009.
  Paula Ivan 2009, articol „Formele de represiune a
rezistenței anticomuniste în memoria colectivă (I)”.
 Liviu Pleșa 2012, articol „Călăul Mihail Patriciu”.
Ofițer de Securitate și torționar, adept al eliminărilor
sistematice, care va ucide membrii grupului prin
execuții extra-judiciare, cu acordul autorităților
comuniste și sovietice.
 Adrian Lupescu (24 februarie 2010). „Grupul "Cruce
și Spadã" – 13 septembrie 1948 – 12 aprilie 1949”.
foaienationala.ro (Foaie Națională). Accesat în 8
iunie 2017.
77. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Leon
Șușman”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „7.8. Grupul
Leon Șușman (Valea Arieșului-Turda) (1948-1957).”.
 Gheorghe Onișoru 2003.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Cuvânt înainte -
Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților
Apuseni”, „Legături cu alte grupuri”, „Grupul Leon
Șușman”, „Plecarea lui Leon Șușman în Munții
Apuseni”, „Sfârșitul unui vis”, „Biografii grupul Ștefan
Popa”, „Biografii grupul Leon Șușman”, „Biografii
grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”.
 Constantin Vasilescu, 2013 & pagină „Grupul Leon
Șușman”, pp. 34-51.
 Andrei Miroiu 2010, p. 684, articol „Wiping Out ‘The
Bandits’: Romanian Counterinsurgency Strategies in
the Early Communist Period”. Grupul primește o
parte din armament de la un grup de legionari
români parașutați de germani în zonă, în perioada
1944-1945. A fost activ între 1948 și 1957. Pentru
eliminarea acestui grup, forțele de securitate au
utilizat informatori și au interceptat corespondența
dintre membrii familiilor rebelilor.
 Dorin Dobrincu (2006). „18/19 iulie 1957 – într-o
ambuscadă la Poșaga, în Munții Apuseni, sunt
împușcați Leon Șușman și Simion Roșa”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 13 iunie
2017.
78. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Ștefan
Popa”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „7.2. Grupul
Dabija-Macavei (Muntele Mare) (1948-1949).”, „7.4.
Grupul Ștefan Popa (Piatra Caprei - Alba) (1948-
1949).”.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Grupul Maxim
Alexandru (Sandu)”, „Grupul Ștefan Popa (Nuțu)”,
„Trădătorii”, „Legături cu alte grupuri”, „Lupte - 2.
Teiuș – Popa Ștefan”, „Lupta de la Bogoloaia -
Uciderea lui Ștefan Popa, Nicu Moldovan și Cornel
Pascu”, „Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”,
„Biografii grupul Ștefan Popa”.
 Dorin Dobrincu 2006, articol „Rezistența armată
anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II)”.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
(1 iunie 2016). „Petre Mărgineanu”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 5 iunie
2017.
  Claudiu Pădurean (1 iunie 2016). „Vânătorii de
securiști au găsit mormântul partizanilor Traian Gligor
și Traian Mârza”. jurnalul.ro (Jurnalul Național).
Accesat în 5 iunie 2017.
79. ^ Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (1
iunie 2016). „Petre Mărgineanu”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței).
Accesat în 5 iunie 2017..
80. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Sandu
(Alexandru) Maxim”:
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Grupul Maxim
Alexandru (Sandu)”, „Organizarea grupului armat
Dabija”, „Începuturile grupului Dabija (după declarația
lui Traian Macavei)”, „Legături cu alte grupuri”,
„Epilog la uciderea rezistenților de către regimul
comunist”.
 Dorin Dobrincu 2006, articol „Rezistența armată
anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II)”.
 Liviu Pleșa et al. 2006, pp. 105-124, articol
„Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență
armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-
1949)”.
 IICCMER 2013, articol „Campaniile de arheologie
contemporană ale IICCMER - Dezgropînd crimele
comunismului”.
 Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă”. gazetademaramures.ro
(Gazeta de Maramureș). Accesat în 13 iunie 2017.
 Cezarina Condurache (2 aprilie 2017). „„Fiii Cerului"
nu mor – Grupurile de Rezistență Armată
Anticomunistă conduse de fratele lui Virgil Maxim,
martirul Alexandru Maxim, alături de maiorul Nicolae
Dabija”. marturisitorii.ro (Mărturisitorii). Accesat în 13
iunie 2017.
81. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Frații
Spaniol”:
 Marius Cristea 2002, pp. 28-30, articol „Rezistența
anticomunistă în zona Aiud. ‘Grupul Spaniol’”.
 Liviu Pleșa et al. 2006, pp. 105-124, articol
„Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență
armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-
1949)”.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007, Titluri „Cuvânt înainte
Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților
Apuseni”, „Grupul Ștefan Popa (Nuțu)”, „Biografii
grupul Spaniol” și „Biografiile cadrelor implicate în
represiune”..
82. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Major Emil
Oniga”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „7.3. Grupul
maiorului Oniga (1948-1949).”.
 Dorin Dobrincu 2006, articol „Rezistența armată
anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II)”.
 Liviu Pleșa et al. 2006, pp. 105-124, articol
„Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență
armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-
1949)”.
83. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Cornel Deac
- Nicolae Moldovan”:
  Ion Gavrilă Ogoranu 1995, titluri „Grupurile de
rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”,
„Grupul Leon Șușman”, „Grupul Cornel Deac-Nicolae
Moldovan” și „Biografii grupul Cornel Deac-Nicolae
Moldovan”.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Cuvânt înainte -
Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților
Apuseni”, „Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”,
„Biografii grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”.
84. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Căpitanul
Diamandi Ionescu”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Gilăul răsună de
tulnic și pistoale”, Partea a VIII-a: Erupție în munții
Apuseni și Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol
„Republica de la Băișoara sau o comuna
independenta 24 de ore”, Partea a IX-a: Muntele
Mare în flăcări.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „7.12. Grupul
Diamandi Ionescu (Muntele Băișorii) (1949-1950).”.
 Ion Gavrilă Ogoranu 2007, titluri „Grupul Ionescu
Diamandi (după fișele Securității)”, „Membrii grupului
Ionescu-Diamandi”, „Lotul II”, „Acțiunile grupului
Ionescu diamandi”, „Actiunea de la Șeșul Cald”,
„Arestările și asasinatele”, „Biografii grupul Diamandi
Ionescu”, „Biografiile cadrelor implicate în
represiune”.
 Dorin Dobrincu 2006, articol „Rezistența armată
anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (I)”.
 Claudiu Pădurean (2 august 2012). „Diamandi
Ionescu, omul care i-a gonit pe comuniști din Muntele
Băișorii”. romanialibera.ro (România Liberă).
85. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Haiducii lui
Avram Iancu - Divizia Sumanele Negre”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Sumanele negre”,
Partea I-a: Eliberarea a însemnat jefuirea și
dezorganizarea țării. Încercarea de coordonare a
unei mișcări de rezistență națională.
 Cristian Troncotă 1998, articol „Procesul mișcării
naționale de rezistență, 1946”
 Radu Ciuceanu, Octavian Roske & Cristian Troncotă
2001, pp. 30-40, documente 1-10
 Viorel Rus 2008, pp. 205-214, articol „Originile
Năsăudene ale Organizației Anticomuniste Haiducii
lui Avram Iancu - Divizia Sumanele Negre”
 Ionuț Țene (6 decembrie 2009). „Transilvania de
Nord între eliberarea de sub horthyiști și ocupația
sovietică (septembrie 1944 – martie 1945)”.
napocanews.ro (Napoca News). Accesat în 16 iunie
2016.
 Silviu B Moldovan (13 februarie 2013). „MIȘCAREA
NAȚIONALĂ DE REZISTENȚĂ. Premiera : un studiu
al istoricului Silviu Moldovan, extras din „Enciclopedia
regimului comunist. Represiunea"”. Referință
enciclopedie: „România 1945-1989. Enciclopedia
regimului comunist. Represiunea”, volumul II (F-O),
Coordinator : Octavian Roske, publicat de Institutul
Național pentru Studiul Totalitarismului – Academia
Română, București, 2012. ziaristionline.ro (Ziariști
Online). Accesat în 21 iunie 2017.
  Mihai Mincan; Paul Rogojinaru (decembrie
2013). „Partizanii din munți : primul front
anticomunist”. historia.ro (Historia). Accesat în 8 iunie
2017.
86. ^ Nicolae Balint (24 februarie 2011). „Gavrilă Olteanu în
arhivele mureșene – Informații inedite”. curentul.net
(Curentul). Accesat în 14 noiembrie 2017.
87. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Liga
Națională Creștină sau Garda Albă”:
 Oana Ionel 2006, pp. 142-158, articol „Anihilarea
organizației 'Garda Albă' de către Securitate (1949)”.
 Părinte Vasile Rus 2013
 IICCMER (20 aprilie 2009). „Actiunea de exhumare a
partizanilor din organizația de rezistență
anticomunistă „Garda Albă", executați de Securitate
în 1949”. Arhiva eveninemntelor a Institutului de
Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei
Exilului Românescu (IICCMER), publicată în mai
2009 (exhumarea a avut loc în data de 27 aprilie
2009). iiccr.ro (IICCMER). Accesat în 22 iunie 2017..
 IICCMER (7 mai 2009). „Campanii referitoare la
execuțiile sumare ale Securității din anii 1949 și
1952, din județele Bistrița-Năsăud și Hunedoara,
desfășurate în perioada aprilie-mai 2009”. Arhiva
eveninemntelor a Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului
Românescu (IICCMER), publicată în mai 2009
(exhumarea a avut loc în data de 27 aprilie 2009).
iiccr.ro (IICCMER). Accesat în 22 iunie 2017..
 IICCMER (20 iunie 2009). „Acțiunea de reînhumare a
partizanilor din organizația de rezistență
anticomunistă „Garda Albă", executați de securitate
în 1949”. Arhiva eveninemntelor a Institutului de
Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei
Exilului Românescu (IICCMER), publictaă în mai
2009 (exhumarea a avut loc în data de 27 aprilie
2009). iiccr.ro (IICCMER). Accesat în 22 iunie 2017.
 Alexandru Pătrașcu (31 martie 2013). „Condamnarea
comunismului, studiu de caz: România”. Pagină
dedicată lui Leonida Bodiu pe site-ul internet Despre
demnitate. despredemnitate.wordpress.com (Despre
demnitate / Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți). Accesat în 22 iunie 2017.
 Mediafax (27 aprilie 2009). „Trei membri ai
rezistenței, executați de Securitate în 1949, vor fi
exhumați”. mediafax.ro (Mediafax.ro). Accesat în 22
iunie 2017.
 Zaharia Cotoc (2 mai 2009). „Dreptate peste ani
pentru trei luptatori anticomunisti”. gazetadebistrita.ro
(Gazeta de Bistrița). Accesat în 22 iunie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței;
Ioana Diaconescu (2012). Fundația Academia Civică,
ed. „Represiunea împotriva Rezistenței anticomuniste
din munți. Un poet erou: Constant Tonegaru”. articol
extras din cartea: „Scriitori în arhivele CNSAS”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). ISBN 978-973-8214-
66-8. Accesat în 23 iunie 2017.
88. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Căpitan
Leonida Bodiu”:
  Oana Ionel 2006, pp. 142-158, articol „Anihilarea
organizației 'Garda Albă' de către Securitate (1949)”.
 Părinte Vasile Rus 2005, pp. 79-91, articol „Trei
martiri ai rezistenței anticomuniste din județul Bistrița-
Năsăud Leonida Bodiu, Dumitru Toader și Ioan
Burdeți”.
 Părinte Vasile Rus 2013.
 Violeta Fotache (11 iulie 2013). „Călăul Liviu
Pangratiu și subalternii săi de la Securitate l-au
executat pe bunicul preotului Parohiei Nepos”. evz.ro
(Evenimentul Zilei). Accesat în 22 iunie 2017.
 Părinte Vasile Rus (2 noiembrie 2013). „Preoți
marturisitori în rezistența anticomunistă de pe Valea
Someșului”. Cei trei preoți evocați, printre care și
părintele Ioan Văleanu, sunt preoți greco-catolici
convertiți la ortodoxie sub presiunea comunistă. A se
vedea comentariile autorului: părintele Vasile Rus.
rasunetul.ro (Răsunetul). Accesat în 22 iunie 2017.
89. ^ Violeta Fotache (11 iulie 2013). „Călăul Liviu Pangratiu
și subalternii săi de la Securitate l-au executat pe bunicul
preotului Parohiei Nepos”. evz.ro (Evenimentul Zilei).
Accesat în 22 iunie 2017.
90. ^ Petre Baicu & Alexandru Salcă 1997.
91. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Organizația
Vlad Țepeș II (Brașov)”:
 Dorin Dobrincu 2010, pp. 103-145, articol „Rezistența
armată anticomunistă din Vrancea. Organizația „Vlad
Țepeș II” (1949-1950)”.
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din
România) din Sighetu Marmației 2012, p. 5.
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din
România) din Sighetu Marmației 2013, pp. 2-4.
 Adrian Nicolae Petcu (19 septembrie
2013). „Închisorile părintelui Sebastian Popescu din
Dumitrești, județul Râmnicu Sărat”. ziarullumina.ro
(Ziarul Lumina). Accesat în 8 iunie 2017..
 Oana Mateescu 2011, articol „Losing the
Phenomenon: Time and Indeterminacy in the
Practice of Anthrohistory”. Incertitudinile merită
subliniate, față de realitatea calității de rezistent a lui
Victor Lupșa, considerat un trădător sau un securist
manipulator de unii, dar și ca un veritabil rezistent de
către alții.
 Ștefan Borcea (12 septembrie 2016). „Umilințele la
care au fost supuși luptătorii anticomuniști din munți.
„De Paște, ne dădeau cu fecale la gură, în loc de
anafură, iar urina era agheasmă"”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 8 iunie 2017.
92. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Valer
Șirianu”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „8.3. Grupul Valer
Șirianu (1948).”.
 Silviu B. Moldovan & Mihai Demetriade 2008, p. 134,
articol „Ion Mitucă, de la rezistență la disidență”
(Anexă 5).
 Laurențiu Dologa (27 septembrie 2011). „Eroul
aviator Teodor Greceanu și evadarea din fortăreață
comunista Aiud (II)”. ziare.com (Ziare.com). Accesat
în 9 iulie 2017.
93. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Gligor
Cantemir”:
 Steliana Breazu 1995, pp. 233-235, articol „Grupul de
rezistență anticomunistă al lui Cantemir Gligor din
munții Zarandului și Codrului, pe valea Crișului Alb”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „8.1. Grupul
Gligor Cantemir (iunie 1947 - noiembrie 1952)”.
 Cornea Corneliu 2006, articol „Rezistenta
anticomunistă în Arad”.
 Mircea Rusnac (11 august 2010). „'Al doilea nivel' al
mișcării de rezistență anticomunistă din Banat (3)”.
vestul.ro. Accesat în 5 iulie 2017.
 George Enache (19 martie 2010). „De la Arad, prin
Aiud, spre veșnicie”. http://ziarullumina.ro(Ziarul
Lumina). Accesat în 20 aprilie 2018. Legătură
externa în |publicat de= (ajutor)
 Cristina Pușcaș (20 iulie 2015). „Gligor Cantemir”.
memoriarezistentei.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 2 iulie
2017.
94. ^ Cornea Corneliu 2006, articol „Rezistenta anticomunistă
în Arad”.
95. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Adrian
Mihuț”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, Partea a XI-a: Adrian Mihuț
începe lupta.
 Atanasie Berzescu 1999, pp. 29 și 34.
 Cornea Corneliu 2006, articol „Rezistenta
anticomunistă în Arad”.
 Gabriel Moisa & Marius Kramer 2012, articol
„Structuri anticomuniste din vestul României. Grupul
Adrian Mihuț”.
 Gabriel Moisa 2013, pp. 161-179, articol „Organizația
condusă de Adrian Mihuț (1948-1956)”.
 Gabriel Moisa 2013, pp. 161-179, articol „Adrian
Mihuț - Lider al grupului de rezistență de pe Valea
Crișului Alb (1948-1956)”.
96. ^ a b Ion Gavrilă Ogoranu & Lucia Baki Nicoara 1999.
97. ^ Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
(17 aprilie 2010). „Maria Plop”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței).
Accesat în 18 iulie 2017..]
98. ^ Raluca Voștinar (18 februarie 2015). „Povestea de
dragoste din munți: Toma Arnăuțoiu și Maria Plop”.
romanialibera.ro (România Liberă). Accesat în 18 iulie
2017.
99. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Apostol”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Grupul Haiducii
Muscelului”, Partea a VI-a: Rezistența din munții
Făgăraș, versantul sudic.
 Vladimir Tismăneanu 2009, p. 330, Dorin Dobrincu:
„The discovery of a historiographical subject: anti-
communist armed resistance in Romania”.
 Claudia Căpățănă & Răzvan Ciolcă 1998, pp. 229-
230, articol „Dumitru Apostol (1905-1950)”.
 Ion Constantinescu Mărăcineanu 2004, articol „Un
erou de legendă: Colonelul (r) Gh. Arsenescu”.
 Adrian Nicolae Petcu (15 februarie 2013). „Părintele
Gheorghe Cârstoiu în temnița comunistă”.
 ziarullumina.ro (Ziarul Lumina). Accesat în 18 iulie
2017.
 Silvia Iliescu (16 decembrie 2014). „Comunismul cu
față inumană. Mărturii. Făgăraș - Versantul sudic /
Grupul Apostol”. rador.ro (Radio România, Agenția
de Presă). Accesat în 18 iulie 2017.
100. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Liga
Partizanilor Romani din Hațeg”:
 Cicerone Ionițoiu & 1995 și 1996, articol de Ion
Gavrilă Ogoranu : „Rezistența anticomunistă din
Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe
marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.)”.
 IICCMER 2009, articol „Acțiunea de exhumare a
partizanului anticomunist Vitan Petru împușcat de
securitate la 21 noiembrie 1952.”.
 Liviu Pleșa 2013, articol „Cum ucidea Securitatea.
Cazul ofițerului Mihail Kovács”.
 Carmen Cosman (7 mai 2009). „Eroul din muntii
Sureanu a fost deshumat”. romanialibera.ro
(România Liberă). Accesat în 18 iulie 2017.
 Maximilian Gânju (28 iulie 2013). „Monument în
memoria partizanilor anticomuniști”. cronicavj.ro.
Accesat în 18 iulie 2017.
 Gheorghe Firczak; Liviu Lazăr (3 decembrie
2013). „25 de ani de la căderea comunismului (III) /
Comunismul național 1965-1989”. servuspress.ro.
Accesat în 18 iulie 2017.
101. ^ IICCMER 2009, articol „Acțiunea de exhumare a
partizanului anticomunist Vitan Petru împușcat de
securitate la 21 noiembrie 1952.”.
102. ^ Ștefan Bellu 1995, articol „Rezistența în munții
Maramureșului”.
103. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Grupuri de
preoți uniați”:
 Dorin Dobrincu 2009, p. 204-218, articol „Rezistența
armată anticomunistă și rezistența greco-catolică în
centrul Transilvaniei. Organizația ‘Partizanii Regelui
Mihai - Armata Secretă » (1948-1950)’.
 Ioan Pop (10 august 2009). „Eroii rezistentei
anticomuniste / Maramuresul liber din munti”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 18 iulie 2017.
 Ioan Pop (8 februarie 2010). „Eroii rezistenței
anticomuniste / Preoti si calugarite cu arma-n mana”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 18 iulie 2017.
104. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Gavrilă
Mihali-Ștrifundă”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „6.1. Lupta pentru
integritatea țării (5 martie -7 aprilie 1945).”.
 Nicoară Timiș 2000.
 Ștefan Bellu 2009.
 Adrian Brișcă 1997, pp. 223-225, articol „Mihali-
Ștrifundă Gavrilă (1901-1961)”.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Gavrilă Mihali Ștrifunda”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 20 iulie
2017.
  Ionuț Țene (8 ianuarie 2010). „Cum a luptat primarul
Ștrifundă din Borșa ca Maramureșul istoric să nu fie
ocupat de sovietici – 5 martie 1945”.
eternulmaramures.ro. Accesat în 20 aprilie 2018.
 Gazeta de Maramureș (30 aprilie 2012). „Legendarul
„voivod" Ștrifundă”. gazetademaramures.ro (Gazeta
de Maramureș). Accesat în 5 iulie 2016.
 Dan Gheorghe (5 februarie 2015). „Istorii cenzurate
(Partea a II-a): Eroul din Borșa”. romanialibera.ro
(România Liberă). Accesat în 20 iulie 2017.
 Dragos Hojda (9 martie 2015). „Foto. Povestea
primarului care s-a opus ucrainizării Maramureșului.
A fost vânat de comuniști și dus la muncă silnică”.
adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 20 iulie 2017.
105. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Vasile
Popșa”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „6.3. Grupul
Vasile Popșa din Ieud (1948-1949).”.
 Camelia Ivan Duică 2005.
 The Epoch times România (21 februarie
2007). „Asasinarea lui Popsa Vasile (Lica)-1949”.
epochtimes-romania.com. Accesat în 20 iulie 2017.
 Florin Mihai (4 martie 2008). „Luptătorii din munți”.
jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat în 20 iulie
2017.
 Carmen Cosman (12 mai 2009). „Muzeul atrocităților
comunismului, la Ieud”. romanialibera.ro (România
Liberă). Accesat în 20 iulie 2017.
 Ioan Pop (10 august 2009). „Eroii rezistentei
anticomuniste / Maramuresul liber din munti”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 18 iulie 2017.
 Ioan Pop (8 februarie 2010). „Eroii rezistenței
anticomuniste / Prima „bandă" de luptători în munți”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 20 iulie 2017.
 Silvia Iliescu (8 decembrie 2014). „Comunismul cu
față inumană. Mărturii. Maramureș: Lotul Viṣovan”.
rador.ro (Radio România, Agenția de Presă).
106. ^ Cărți, articole și documente despre grupul
„Dragomirești”:
 Adrian Brișcă 1999, p. 42-67, titlu „6.4. Grupul Ion
Ilban - Dragomirești (1949-1956).”.
 Ana-Maria Luca (10 aprilie 2004). „Razvratitii din
padurile Maramuresului voievodal”. jurnalul.ro
(Jurnalul Național). Accesat în 20 iulie 2017.
 Ioan Pop (10 august 2009). „Eroii rezistentei
anticomuniste / Maramuresul liber din munti”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 18 iulie 2017.
 Gazeta de Maramureș (5 octombrie 2009). „Eroii
rezistenței anticomuniste / Grupul Dragomirești”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 20 iulie 2017.
 Gazeta de Maramureș (5 octombrie 2009). „Eroii
rezistenței anticomuniste / Grupul Dragomirești/
Arestată la 6 luni!”. gazetademaramures.ro (Gazeta
de Maramureș). Accesat în 20 iulie 2017.
  Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă”. gazetademaramures.ro
(Gazeta de Maramureș). Accesat în 20 iulie 2017.
107. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Vasile
Dunca”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Maramureșul
prezent în lupta pentru libertate”, Partea a IV-a: Alecu
ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de
luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta
pentru libertate..
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „M6.2. Grupul
Vasile Dunca (1948).”.
 Dorin Dobrincu 2006, p. 133, articol „MFormațiuni
„minore” de rezistența anticomunistă și fugari solitari
din nordul Transilvaniei (1949-1958)”.
 Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă”. gazetademaramures.ro
(Gazeta de Maramureș). Accesat în 20 iulie 2017.
108. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Nicolae
Pop”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „6.5. Grupul
Nicolae Pop din Munții Țibleșului (1949-1953).”.
 Aristina Pop-Saileănu 2008.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Nicolae Pop”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței). Accesat în 20 iulie 2017.
 Pagini dedicate Nicolae Pop și Aristina Pop, publicate
pe site-ul internet Despre demnitate: Alexandru
Pătrașcu (11 octombrie 2012). „Nicolae Pop”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
Accesat în 20 iulie 2017. și Alexandru Pătrașcu (12
octombrie 2012). „Aristina”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
Accesat în 20 iulie 2017.
 Dorin Țimonea; Ovidiu Hategan (20 decembrie
2006). „Razbunarea gropilor comune”. România
Liberă - Editia Transilvania-Banat. Accesat în 20 iulie
2017.
 Mihai Creangă (29 mai 2008). „Cine a fost copilita
codrului?”. romanialibera.ro (România Liberă).
Accesat în 20 iulie 2017.
 Ioan Pop (10 august 2009). „Eroii rezistentei
anticomuniste / Maramuresul liber din munti”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 18 iulie 2017.
 „Haiducii din munți”. gazetademaramures.ro (Gazeta
de Maramureș). 27 mai 2012. Accesat în 20 iulie
2017.
109. ^ Cărți, articole și documente despre „Aristina Pop”:
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Aristina Pop Săileanu”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 20 iulie
2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Fișă matricolă penală: Aristina Pop”.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
 Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 20 iulie
2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „Aristina Pop Săileanu, Să trăiască
partizanii până vin americanii”. Extras din cartea
Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până
vin americanii! Povestiri din munți, din închisoare și
din libertate” - Interviu de Liana Petrescu.
memorialsighet.ro (Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței). Accesat în 20 iulie
2017.
 Romulus Rusan (29 noiembrie 2014). „„Să trăiască
partizanii până vin americanii" Povestea Aristinei Pop
Săileanu”. romanialibera.ro (România Liberă).
Accesat în 20 iulie 2017.
110. ^ Cărți, articole și documente despre „Gheorghe Pașca”:
 Cicerone Ionițoiu & 1995 și 1996, articol de Ion
Gavrilă Ogoranu : „Rezistența anticomunistă din
Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe
marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.)”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „6.4. Grupul Ion
Ilban - Dragomirești (1949-1956).”.
 Gheorghe Petrov (IICCMER) 2014.
 Dorin Țimonea (20 decembrie 2006). „Razbunarea
gropilor comune”. romanialibera.ro (România Liberă).
Accesat în 21 iulie 2017.
 Ioan Pop (10 august 2009). „Eroii rezistentei
anticomuniste / Maramuresul liber din munti”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 18 iulie 2017.
 Părinte Vasile Rus (25 aprilie 2013). „Gheorghe
Pașca, simbol al rezistenței anticomuniste”.
rasunetul.ro (Răsunetul). Accesat în 21 iulie 2017.
 Ioana Lucacel; Mircea Crișan (7 octombrie
2013). „Memoria umilită a unui simbol al rezistenței
anticomuniste”. gazetademaramures.ro (Gazeta de
Maramureș). Accesat în 21 iulie 2017.
 Bianca Sara (4 martie 2014). „După un deceniu
concentrat pe fuga de Securitate și o viață aproape
de legendă, luptătorul anticomunist Gheorghe Pașca
va avea un monument în Năsăud”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 21 iulie 2017.
 Bianca Sara (7 martie 2014). „Luptătorul anticomunist
Gheorghe Pașca va avea un monument în Năsăud”.
mesagerul.ro. Accesat în 21 iulie 2017.
 IICCMER 2014, articol „Acțiunea de căutare și
deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus,
uciși de Securitatea comunistă la 5 februarie 1956.”.
 Agerpres (25 aprilie 2014). „Comunicat de presă -
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-
Napoca / Comunicat de presă Acțiunea de căutare și
deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus,
uciși de securitatea comunistă la 5 februarie 1956”.
agerpres.ro (Agenția Națională de Presă
AGERPRES). Accesat în 21 iulie 2017.
 Jurnalul.ro (25 aprilie 2014). „Acțiunea de căutare și
deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus,
uciși de Securitatea Comunista la 5 februarie 1956”.
jurnalul.ro (Jurnalul Național). Accesat în 21 iulie
2017.
  Gheorghe Petrov (29 aprilie 2014). „La Cimitirul
Năsăud, deshumarea osemintelor victimelor
securității Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus”.
rasunetul.ro (Răsunetul). Accesat în 21 iulie 2017.
 Claudiu Pădurean (29 aprilie 2014). „Mormântul
eroilor Pașca și Rus, căutat de vânătorii de securiști”.
romanialibera.ro (România Liberă). Accesat în 21
iulie 2017.
 Ioana Lucacel; Mircea Crișan (2 mai 2014). „O crimă
ascunsă șase decenii: deshumarea eroului Pașca”.
gazetademaramures.ro (Gazeta de Maramureș).
Accesat în 21 iulie 2017.
 Silvia Iliescu (9 decembrie 2014). „Comunismul cu
față inumană. Mărturii. Maramureș: Gheorghe
Paṣca”. rador.ro (Radio România, Agenția de Presă).
Accesat în 21 iulie 2017..
 Augustin Danci (25 iulie 2016). „Mărturii
cutremurătoare despre viața lui Gheorghe Pașca,
împușcat de Securitate la Bichigiu (Foto-Video)”.
observatorbn.ro (Observator BN). Accesat în 21 iulie
2017.
 Valentin Șchiopu (7 august 2016). „Mai bine lunetist
decât comunist”. pressone.ro (PressOne). Accesat
în 21 iulie 2017.
 B1TV (12 august 2016). „„Mai bine mor decât să mă
predau călăilor comuniști!" Povestea fascinantă a
omului care a ales libertatea și a devenit un proscris”.
b1.ro. Accesat în 21 iulie 2017.
111. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Fetea”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „5.1. Pădurile
Fetea - Noul Săsesc (octombrie 1944-15 mai 1948).”.
 Cezar Zugravu 2002, p. 81.
 Prof. Mircea Drãgan-Noiștețeanu (august
2010). „Rezistența din Fetea Nasc și pe Hârtibaci
Oameni!” (PDF). număr 51. www.primaria-agnita.ro
(Gazeta hărtibaciului). p. 3. Accesat în 26 iulie 2017..
 Nicolae Balint (15 noiembrie 2010). „Cei ce au
îmbrăcat cămașa morții (I) – Condamnați la moarte
prin împușcare”. curentul.net (Curentul International).
Accesat în 26 iulie 2017.
 Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă”. gazetademaramures.ro
(Gazeta de Maramureș). Accesat în 26 iulie 2017.
 Nicolae Balint (17 decembrie 2013). „Doua dintre
gruparile de rezistenta anti-comunista”. cultural.bzi.ro
(Bună Zia Iași). Accesat în 26 iulie 2016.
 Nicolae Balint (8 noiembrie 2014). „Momente din
rezistența anticomunistă – Odiseea unui mureșean
racolat de CIA”. ziaruldemures.ro (Ziarul de Mureș).
Accesat în 26 iulie 2016.
112. ^ Cărți, articole și documente despre rezistența în Banat:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Banatul o altă
regiune mult frământată”, Partea a III-a: Mișcarea de
rezistență din munții Banatului - 1.
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului
de partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a:
Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2. Banatul (1947-
1962)”.
  Atanasie Berzescu 1999, cartea completă.
 Adrian Brișcă 2004, cartea completă.
 Ileana Mateescu & Marcel Mateescu 2008, cartea
completă.
 Matei Tudor 1998, articol „Rezistența anticomunistă
din Mehedinți”.
 Emil Sebeșan, Ileana Silveanu 1998, articol
„Rezistența din Banat 1949 vol I”.
113. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Organizația
Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului,
Partizanii României Mari”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.5. Partizanii
României Mari (septembrie 1948 - martie 1949).”.
 Mircea Rusnac 2003, pp. 303-328, articol „Mișcarea
de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953).
Grupări principale”.
 Dorin Dobrincu 2005, pp. 295-316, articol
„Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva
Comunismului Partizanii României Mare și planul de
răsculare a Banatului (1948-1949)”.
 Vladimir Tismăneanu 2009, p. 327, Dorin Dobrincu:
„The discovery of a historiographical subject: anti-
communist armed resistance in Romania”.
 Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de
rezistență armată anticomunistă din România - între
negare și hiperbolizare”.
 Mircea Rusnac (17 iunie 2009). „Mircea Rusnac –
Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat
(1945-1953)”. istoriabanatului.wordpress.com (Blog
Istoria Banatului). Accesat în 16 iunie 2017.
 Gazeta de Maramureș (19 martie 2013). „Rezistența
armată anticomunistă”. gazetademaramures.ro
(Gazeta de Maramureș). Accesat în 26 iulie 2017.
 Viorel Rus. „Organizația anticomunistă „Partizanii
României Mari" de pe șantierul Salva-Vișeu”.
academia.edu (Academia.edu). Accesat în 16 iunie
2017.
114. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Grupul de
la Teregova”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Banatul o altă
regiune mult frământată”, Partea a III-a: Mișcarea de
rezistență din munții Banatului - 1.
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului
de partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a:
Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „2.3. Grupul
Spiru Blănaru (vara 1947 - martie 1949).” și „2.7.
Grupul Gheorghe Ionescu din Teregova
(1949 -1950).”.
 Atanasie Berzescu 1999, cartea completă.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „25 iunie 1949 - sentința 1091 a
Tribunalului Militar Timișoara - grupul de rezistență
Spiru Blănaru”. memorialsighet.ro (Memorialul
Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat
în 16 iunie 2017.
 Ana Lupu (16 iulie 2013). „Ziua Rezistenței
Anticomuniste din Banat”. vestul.ro (Vestul). Accesat
în 16 iunie 2017.
  Ionuț Baias (8 e.n.). „Sfinții închisorilor Spiru Blănaru
- erou și martir al rezistentei anticomuniste”.
hotnews.ro (HotNews). Accesat în 16 iunie 2017.
 Alexandru Pătrașcu (12 iunie 2011). „Spiru Blănaru”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
Accesat în 16 iunie 2017.
115. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Aurel
Vernichescu și Ioan Târziu”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Urmările”, Partea a
III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 3.
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Divizarea grupului
de partizani după Pietrele Albe”, Partea a III-a:
Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „2.1. Grupul
colonelului Ion Uță (mai 1947 - noiembrie 1949).”,
„2.2. Grupul Aurel Vernichescu (mai 1947 - martie
1949).”, „2.5. Partizanii României Mari (septembrie
1948 - martie 1949).”.
 Cultural / Buna Ziua Iași (17 septembrie
2013). „Victime ale regimului comunist din România”.
cultural.bzi.ro (Bună Zia Iași). Accesat în 18 iunie
2017.
 Mircea Rusnac (24 iunie 2010). „Mișcarea de
rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953) (8)”.
vestul.ro (Vestul). Accesat în 16 iunie 2017.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței. „25 iunie 1949 - sentința 1091 a
Tribunalului Militar Timișoara - grupul de rezistență
Spiru Blănaru”. memorialsighet.ro (Memorialul
Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat
în 16 iunie 2017.
116. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Petre (sau
Petru) Ambruș”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.9. Grupul Petre
Ambruș (1949-1950).”.
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din
România) din Sighetu Marmației 2012, p. 5.
 Mircea Rusnac (4 august 2010). „'Al doilea nivel' al
mișcării de rezistență anticomunistă din Banat (1)”.
vestul.ro (Vestul). Accesat în 16 iunie 2017.
117. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Dumitru
Ișfănuț”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.1. Grupul
colonelului Ion Uță (mai 1947 - noiembrie 1949).”.
 Dorin Dobrincu 2005, pp. 193-215, articol
„Rămășitele grupului Ion Uță: Formațiunile din Banat
conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru
Ișfănuț (1949-1954)”.
 Theodor Bărbulescu & Liviu Țăranu 2003, articol
„Rezistența anticomunistă? Cazul colonelului I. Uță”.
118. ^ Reportaj al canalului de televiziune românesc Antena
3 despre Nicolae Ciurică, 80 de ani în 2013, care
povestește despre lupta dusă împotriva comuniștilor,
difuzat la 22/12/2013, seara - (reportaj complet).
119. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Nicolae
Doran”:
  Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Grupul de partizani
Nicolae Doran”, Partea a III-a: Mișcarea de rezistență
din munții Banatului - 3.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „2.4. Grupul
Nicolae Popovici - Nicolae Doran (1948-1950).”.
 Enciclopedia României Online (17 aprilie
2010). „Nicolae Doran”. enciclopediaromaniei.ro
(Enciclopedia României Online). Accesat în 18 iulie
2017.
 Mircea Rusnac (6 august 2010). „'Al doilea nivel' al
mișcării de rezistență anticomunistă din Banat (2)”.
vestul.ro (Vestul). Accesat în 16 iunie 2017.
 Evenimentul Zilei (4 iunie 2007). „Condamnat la
moarte și uitare”. evz.ro (Evenimentul Zilei). Accesat
în 16 iunie 2017.
120. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Dr Liviu
Vuc”:
 Camelia Ivan Duică 2003, pp. 121-133, articol „Din
istoria rezistenței anticomuniste din Banat.
Organizația dr. Liviu Vuc (1948-1952)”.
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Comuna Zorleanțul
Mare de pe dealul Pogăniș luată cu asalt de
securitate, miliție și grăniceri”, Partea a III-a:
Mișcarea de rezistență din munții Banatului.
 Dorin Dobrincu 2005, pp. 207 și 211, articol
„Rămășitele grupului Ion Uță: Formațiunile din Banat
conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru
Ișfănuț (1949-1954)”.
121. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Gheorghe
Ungurașu”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „10.1. Grupul
Gheorghe Ungurașu (septembrie 1947 - noiembrie
1948).”.
 Claudiu Pădurean (10 mai 2004). „Prabusirea
centrului de comanda al rezistenței”. jurnalul.ro
(Jurnalul Național). Accesat în 5 iunie 2017.
122. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Constantin
Dan”:
 Cicerone Ionițoiu & 1995 și 1996, articol de Ion
Gavrilă Ogoranu : „Rezistența anticomunistă din
Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe
marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.)”.
 Dorin Dobrincu 2005, p. titlu „11. Grupul Constantin
Dan”, pp. 179-181, articol „Formațiuni din rezistanța
armată anticomunistă în sudul Moldovei (1945-
1958)”.
 Revista Memoria 2009, p. 241, articol „Unde sunt cei
care nu mai sunt - ‘Catalogul’ celor uciși în temnițele
comuniste”.
123. ^ Cărți, articole și documente despre rezistența în
Bucovina:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „1. BUCOVINA
(1944-1958)”.
 Adrian Brișcă & Radu Ciuceanu 1998.
 Adrian Brișcă 2000.
 Theodor Băbulescu & Liviu Țăranu 2003, pp. 284 și
286, articol „Existența cotidiană a unui 'bandit': cazul
Vasile Motrescu”.
  Dorin Dobrincu 2004, pp. 123-182, articol
„Bucovineni contra sovietici. Rezistența armată
antisovietică/anticomunistă din Bucovina (martie-
august 1944 - iulie 1946)”.
124. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Constantin
Cenușă”:
 Adrian Brișcă 1994, pp. 324-327, articol „Constantin
Cenusa (1911-1964)”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „1.1.2. Apariția
primelor grupuri de partizani antisovietici din
România (mai 1944).”, „1.2.3. Grupul Constantin
Cenușă, Vasile Motrescu și Cozma Pătrăucean[..]”.
 Dorin Dobrincu 2005, pp. 451-481, articol
„Nesupunere în Bucovina. Grupurile de rezistență
armată anticomunistă Cenușă–Motrescu (1948-
1951), Pătrăucean-Gherman și Cenușă-Pătrăucean
1948-1951”.
 Dorin Dobrincu 2006, p. 182, titluri „3. Grupul
Silvestru Harsmei”.
 Părinte Silviu Cluci (27 septembrie 2008). „Maria de
Putna”. cidadededeus.wordpress.com (Blogul Cidade
de Deus). Accesat în 2 iulie 2017..
 Bianca Pădurean; Loreana Dascălu; Teodora
Nicolae. „Partizanii din munți: primul front
anticomunist”. historia.ro (Historia). Accesat în 2 iulie
2017..
 Marioara Cenușă (2011). „Începutu amarului.
Epopeea lui Constantin Cenușă” (PDF).
despredemnitate.files.wordpress.com (Despre
demnitate / Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți). Accesat în 2 iulie 2017..
 Cristina Pușcaș (10 noiembrie 2015). „Mărioară
Cenușă”. memoriarezistentei.ro (Memorialul
Victimelor Comunismului și al Rezistenței). Accesat
în 2 iulie 2017..
125. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Vasile
Motrescu”:
 Adrian Brișcă 1994, pp. 93-116, articol „O zi din viața
unui partizan. III / Documente privind viata cotidiana
a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-
1958”.
 Adrian Brișcă 1995, pp. 83-104, articol „O zi din viața
unui partizan. VI / Documente privind viata cotidiana
a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-
1958”.
 Adrian Brișcă 1994, pp. 217-220, articol „Vasile
Motrescu (1920-1958)”.
 Theodor Băbulescu & Liviu Țăranu 2003, pp. 281-
299, articol „Existența cotidiană a unui ‘bandit’: cazul
Vasile Motrescu”.
 Dorin Dobrincu 2005, pp. 451-481, articol
„Nesupunere în Bucovina. Grupurile de rezistență
armată anticomunistă Cenușă–Motrescu (1948-
1951), Pătrăucean-Gherman și Cenușă-Pătrăucean
1948-1951”.
 Adrian Brișcă 2005.
 Serenela Ghițeanu 2007, articol „Cum e posibil sa fii
erou?”.
  Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 317, 318 și 320,
Dorin Dobrincu, The discovery of a historiographical
subject: anti-communist armed resistance in
Romania.
 „Singur, în munți, de Sfintele Paști. Partizanul Vasile
Motrescu: "Stau prigonit de frații mei trădători care și-
au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia"”.
marturisitorii.ro (Mărturisitorii). 26 aprilie 2014.
Accesat în 2 iulie 2017..
 Lucia Hossu-Longin 1991.
126. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Gheorghe
Munteanu”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „1.2.4. Grupul
colonelului Vasile Cârlan [...]”.
 Dorin Dobrincu 2006, p. 188, titlu „9. Gheorghe
Munteanu – fugar izolat”.
127. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Grigore
Sandu”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „1.2.5. În urma
trădării, la 14 și 16 decembrie 1949, [...]”.
 Dorin Dobrincu 2005, pp. 33-48, articol „Rezistența
armată anticomunistă din Bucovina: 'Gărzile Decebal'
și grupul Grigore Sandu (1949)”.
 Silvia Iliescu (19 februarie 2016). „Iarna partizanilor
(III)”. rador.ro (Radio România, Agenția de Presă).
Accesat în 16 august 2017.
 Claudiu Pădurean (2 iulie 2016). „„Tarzan din
Carpați", luptător anticomunist timp de 33 de ani”.
romanialibera.ro (România Liberă). Accesat în 19 mai
2017.
128. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Vasile
Cămăruță”:
 Adrian Brișcă & Radu Ciuceanu 1998, p. 403.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „1.2.7. Partizanii
învățătorului Vasile Cămăruță din Liteni (1949-
1950).”.
129. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Gavril
Vatamaniuc”:
 Gavril Vatamaniuc & Liana Petrescu 2016.
 Constantin Hrehor 2002.
 Adrian Brișcă 1993, pp. 89-98, articol „Rezistenta
anticomunista din Bucovina. Lupta de la Bâtca
Corbului, 18 ianuarie 1955. Încercare de
reconstituire”.
 Adrian Brișcă 1994, pp. 217-220, articol „Vasile
Motrescu (1920-1958)”.
 Adrian Brișcă 1994, pp. 93-116, articol „O zi din viața
unui partizan. III / Documente privind viata cotidiana
a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-
1958”.
 Adrian Brișcă 1995, pp. 83-104, articol „O zi din viața
unui partizan. VI / Documente privind viata cotidiana
a partizanilor anticomunisti din Bucovina, 1944-
1958”.
 Adrian Brișcă 1995, pp. 215-217, articol „Ion Chiraș
(1903-1955)”.
 Adrian Brișcă 1995, pp. 197-199, articol „Gheorghe
Chiraș (1911-1955)”.
  Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „1.2.9. Grupul de
partizani Gavril Vatamaniuc (1949-1958).”.
 Theodor Băbulescu & Liviu Țăranu 2003, pp. 281-
299, articol „Existența cotidiană a unui 'bandit': cazul
Vasile Motrescu”.
 Georges Diener 2001, pp. 150-158, articol „Extraits
d’entretien avec Gavril Vatamaniuc du 11 juin 1995
(réalisé et traduit par Georges Diener)”.
 Dorin Dobrincu & 2003-2004, pp. 363-412, articol
„Sfidarea Securității în Bucovina. Grupul de
rezistență armată anticomunistă Gavril Vatamaniuc
(1949-1958)”.
 Pagini dedicate lui Gavril Vatamaniuc, publicate pe
site-ul internet Despre demnitate: Alexandru Pătrașcu
(14 mai 2011). „Gavril Vatamaniuc”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
Accesat în 5 iulie 2017.; Alexandru Pătrașcu (1
martie 2012). „Gavril Vatamaniuc (1924 – 2012)”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
Accesat în 5 iulie 2017.; Alexandru Pătrașcu (11
aprilie 2012). „Semnele – O povestire de Paște”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
Accesat în 5 iulie 2017.; Alexandru Pătrașcu (13
aprilie 2012). „Semnele celorlați – O povestire din
iad”. despredemnitate.wordpress.com (Despre
demnitate / Povestea unor oameni (aproape)
necunoscuți). Accesat în 5 iulie 2017..
 Ioan Roșca / Procesul comunismului 2008
 TVR Internațional / Procesul comunismului 2009.
 Fundația Ion Gavrilă Ogoranu 2011.
 Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca 2010.
 Cristina Hurdubaia (10 aprilie 2004). „Singurul
supraviețuitor: mit în manualul de istorie”. jurnalul.ro
(Jurnalul Național).
 Claudiu Pădurean (1 martie 2012). „A murit eroul din
Bucovina. Află povestea lui Gavril Vatamaniuc, omul
care s-a opus comunismului cu arma în mână”.
romanialibera.ro (România Liberă). Accesat în 5 iulie
2017.
 Vasile Surcel (1 martie 2012). „S-a dus și Gavril
Vatamaniuc, eroul rezistenței anti-comuniste din
Bucovina”. curentul.ro (Curentul). Accesat în 5 iulie
2017.
 România Liberă (2 martie 2012). „Află povestea
atacului securiștilor la Bâtca Corbului din 1955, spusă
de Gavril Vatamaniuc, unul din liderii rezistenței
anticomuniste”. romanialibera.ro (România Liberă).
Accesat în 5 iulie 2017.
130. ^ Adrian Brișcă 1993, p. 188-189, articol „Ion
Vatamaniuc (1903-1992)”.
131. ^ Adrian Brișcă 1995, pp. 215-217, articol „Ion Chiraș
(1903-1955)”.
132. ^ Adrian Brișcă 1995, pp. 197-199, articol „Gheorghe
Chiraș (1911-1955)”.
133. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Vladimir
Macoveiciuc”:
 Constantin Hrehor 2002.
  Andrei Miroiu 2016, p. 39.
 Adrian Brișcă 1994, pp. 240-242, articol „Vladimir
Macoveiciuc (1905-1946)”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titluri „1.2.1. Grupul
Vladimir Macoveiciuc”, „1.2.2. Grupul Ovidiu Găină”.
 Theodor Băbulescu & Liviu Țăranu 2003, pp. 285 și
293, articol „Existența cotidiană a unui ‘bandit’: cazul
Vasile Motrescu”.
 Dorin Dobrincu 2004, pp. 160-173, articol
„Bucovineni contra sovietici. Rezistența armată
antisovietică/anticomunistă din Bucovina (martie-
august 1944 - iulie 1946)”.
 Lucia Hossu-Longin 2011, articol „Măturile de la
Tescani”.
 Alexandru Pătrașcu (24 decembrie 2011). „Povestea
Crăciunului lui Vladimir Macoveiciuc”.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate /
Povestea unor oameni (aproape) necunoscuți).
Accesat în 5 iulie 2017..
134. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Silvestru
Hazmei”:
 Cicerone Ionițoiu & 1995 și 1996, articol de Ion
Gavrilă Ogoranu : „Rezistența anticomunistă din
Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe
marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.)”.
 Dorin Dobrincu 2006, pp. 181-184, titlu „3. Grupul
Silvestru Harsmei”.
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din
România) din Sighetu Marmației 2012, p. 5.
135. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Gărzile lui
Decebal”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, Partea VII-a: Bucovinenii
încep lupta.
 Radu Ciuceanu, Octavian Roske & Cristian Troncotă
2001, pp. 138-147, document 2.
 George Enache & Adrian Nicolae Petcu 2001,
pp. 108-136, Biserica Ortodoxă Română și
Securitatea. Note de lectură.
 Trei articole de Adrian Nicolae Petcu, despre preoții
implicați în gruparea de rezistență Gărzile lui
Decebal, publicate în Ziarul Lumina: Adrian Nicolae
Petcu (24 septembrie 2010). „Clericii anticomuniști
din „Gărzile lui Decebal" (I)”. ziarullumina.ro (Ziarul
Lumina). Accesat în 5 iulie 2017.; Adrian Nicolae
Petcu (2 octombrie 2010). „Clericii anticomuniști din
„Gărzile lui Decebal" (II)”. ziarullumina.ro (Ziarul
Lumina). Accesat în 5 iulie 2017.; Adrian Nicolae
Petcu (8 octombrie 2010). „Clericii anticomuniști din
„Gărzile lui Decebal" (III)”. ziarullumina.ro (Ziarul
Lumina). Accesat în 5 iulie 2017.
 Patriarhia Română - Ziarul Lumina (2006). „Clerici și
mărturisitori urmăriți și arestați de Securitate - Gărzile
lui Decebal”. Album foto. ziarullumina.ro (Ziarul
Lumina). Accesat în 21 august 2017.
136. ^ Cărți, articole și documente despre preotul Filaret
Gămălău:
 George Enache & Adrian Nicolae Petcu 2001, p. 121,
Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note de
lectură.
  Nicolae Băciuț (aprilie 2006). „Părintele Filaret
Gămălău - condamnat la moarte pentru "vina" de a
salva viața unui soldat”. Interviu realizat de Nicolae
Băciuț, publicat cu titlul „Nichifor - Poezia detenției,
detenția poeziei” în suplimentul literar al Mesagerului
de Bistrița din aprilie 2006, pagină 3.
fericiticeiprigoniti.net (Fericiți cei Prigoniți). Accesat
în 4 august 2017.
 Petru Baciu (aprilie 2004). „Părintele Filaret Gămălău
- în lanțuri pentru Hristos”. Extras de Răstigniri
ascunse. Mărturii, Vol. I, Editura Fundația Culturală
Buna-Vestire, 2004, pp. 220-222.
fericiticeiprigoniti.net (Fericiți cei Prigoniți). Accesat
în 4 august 2017.
 Ion Antohe (1995). „Călugărul Filaret Gămălău - om
blând și cucernic”. Extras de Răstigniri în România
după Ialta, Editura Albatros, București, 1995, p. 340.
fericiticeiprigoniti.net (Fericiți cei Prigoniți). Accesat
în 4 august 2017.
 Grigore Caraza. „Filaret Gămălău un preot cu o mare
trăire duhovnicească”. fericiticeiprigoniti.net (Fericiți
cei Prigoniți). Accesat în 4 august 2017.
137. ^ Cărți, articole și documente despre Jenică Arnăutu:
 Lucia Hossu-Longin 2013.
 Virgil Burlă; Ionel Stoica (24 noiembrie
2014). „Victima înfruntă Călăul în instanță. Singurul
supraviețuitor de la Râmnicu-Sărat este față în față
cu Torționarul Vișinescu!”. Articol despre torționarul
Jenică Arnăutu: Vișinescu, judecat pentru crimă
împotriva umanității. evz.ro (Evenimentul Zilei).
Accesat în 4 august 2017.
 Attila Biro (30 iulie 2013). „Lista torționarilor care
traiesc. Reacția unuia dintre cei doi supraviețuitori de
la Râmnicu Sărat, când Gândul i-a arătat poza la zi a
lui Vișinescu”. articol si interviu de Valentin Cristea,
coleg de celulă de Jenică Arnăutu și martor al agoniei
sale. gandul.info (Gândul). Accesat în 20 aprilie
2018.
138. ^ Mihai Timaru 1995, pp. 228-233, articol „Lupta de
rezistență anticomunistă în munții Vrancei”.
139. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Vrancea
sau Paragină”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Vrancea”, Partea a
X-a: Moldova pe drumul crucii. Vrancea. Parașutiștii.
Berna..
 Mihai Timaru 1998, p. 261, articol „Amintiri despre
grupul Paragină”.
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „4.1. Grupul
Paragină (grupul Vrancea) (1948-1953).”.
 Laura Stancu & Liviu Burlacu 2001, pp. 146-153,
articol „Organizația de rezistență 'Paragină' în atenția
Securității”.
 Vasile Surcel (10 mai 2004). „Eroii din Vrancea:
Paragină și Timaru”. jurnalul.ro (Jurnalul Național).
Accesat în 2 august 2017.
 Cezarina Barzoi; Ionuț Baias (29 februarie
2008). „Părintele Evghenie Hulea, călugărul-partizan
din grupul Paragină”. hotnews.ro (HotNews). Accesat
în 2 august 2017.
  Valentin Muscă (14 septembrie 2010). „Ion Paragină,
sufletul luptei anticomuniste din Vrancea”.
ziaruldevrancea.ro (Ziarul de Vrancea). Accesat în 2
august 2017.
 Felicia Simon (7 septembrie 2013). „Mărturisiri Mihai
Timaru, destinul unui ofițer al Armatei regale”.
cuvantul-liber.ro (Cuvântul Liber). p. număr 175.
Accesat în 2 august 2017.
 Silvia Iliescu (13 decembrie 2014). „Comunismul cu
față inumană. Mărturii. Vrancea: Grupul fraților
Paragină”. rador.ro (Radio România, Agenția de
Presă). Accesat în 2 august 2017.
 Lucia Hossu-Longin 1991.
140. ^ Mihai Timaru 2000.
141. ^ Mihai Timaru 1997.
142. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Gheorghe
Militaru”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Vrancea”, Partea a
X-a: Moldova pe drumul crucii. Vrancea. Parașutiștii.
Berna..
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlul „4.2. Grupul
Gheorghe Militaru (Dumitrești - Vrancea) (1948-
1950).”.
 Sebastian Oancea (7 iulie 2004). „Rezistenta din
muntii Vrancei - fresca luptei antisovietizare”.
ziaruldeiasi.ro (Ziarul de Iași). Accesat în 2 august
2017.
 Adrian Nicolae Petcu (19 septembrie
2013). „Închisorile părintelui Sebastian Popescu din
Dumitrești, județul Râmnicu Sărat”. ziarullumina.ro
(Ziarul Lumina). Accesat în 8 iunie 2017.
143. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Mâna Albă”:
 Adrian Brișcă 1999, pp. 42-67, titlu „4.4. Grupul
Mândrișteanu-Vrancea (1951)”.
 Dorin Dobrincu 2005, p. titlu „15. Organizația Mâna
Albă”; pagini 188-189, articol „Formațiuni din
rezistanța armată anticomunistă în sudul Moldovei
(1945-1958)”.
144. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Organizația
Vlad Țepeș II (Vrancea)”:
 Dorin Dobrincu 2010, pp. 103-145, articol „Rezistența
armată anticomunistă din Vrancea. Organizația ‘Vlad
Țepeș II’ (1949-1950)”.
 Oana Mateescu 2011, articol „Losing the
Phenomenon: Time and Indeterminacy in the
Practice of Anthrohistory”. Incertitudinile merită
subliniate, față de realitatea calității de rezistent a lui
Victor Lupșa, considerat un trădător sau un securist
manipulator de unii, dar și ca un veritabil rezistent de
către alții.
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din
România) de Sighetu Marmației 2012, p. 5.
 AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din
România) de Sighetu Marmației 2013, pp. 2-4.
 Dorin Dobrincu 2005, ziarullumina.ro (Ziarul Lumina)
 Ștefan Borcea (12 septembrie 2016). „Umilințele la
care au fost supuși luptătorii anticomuniști din munți.
„De Paște, ne dădeau cu fecale la gură, în loc de
 anafură, iar urina era agheasmă"”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 8 iunie 2017.
145. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „General Ion
Carlaonț”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Pregătiri de luptă și
la Craiova”, Partea a IV-a: Alecu ia conducerea
mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova.
Maramureșul prezent în lupta pentru libertate..
 Gheorghe Gorun 2008.
 Cornel Șomâcu (26 mai 2009). „Despre rezistența
anticomunistă în județul Gorj”. verticalonline.ro
(Vertical). Accesat în 18 iulie 2017.
 ziarul Adevărul / Radu Ciuceanu (28 ianuarie
2010). „Interviu cu istoric Radu Ciuceanu 'Dacă Stalin
mai trăia scăpam de comuniști'”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 18 iulie 2017.
 Enciclopedia României Online (17 aprilie 2010). „Ion
Carlaonț”. enciclopediaromaniei.ro (Enciclopedia
României Online). Accesat în 18 iulie 2017.
 Ziariști online (16 aprilie 2014). „La mulți ani
Profesorului Radu Ciuceanu la 86 de ani! "Reperele
mele, pline de lumină, sunt anii de tinerețe când am
pus mâna pe armă și m-am împotrivit regimului
comunist și năimiților săi"”. adevarul.ro (Adevărul).
Accesat în 18 iulie 2017.
146. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Căpitan
Grigore Brâncuși”:
 Cicerone Ionițoiu 1993, p. capitol „Organizația de
rezistență din județul Gorj”, Partea a IV-a: Alecu ia
conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă
și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru
libertate..
 Alin Ion (1 iunie 2016). „Vărul marelui sculptor
Constantin Brâncuși, ajuns unul dintre liderii
importanți ai rezistenței anticomuniste”. adevarul.ro
(Adevărul). Accesat în 18 iulie 2017.
147. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Partizanii
de la Arnota”:
 Monica Grigore 2003, pp. 102-103, articol „Grupul
Arnota – un episod al rezistenței anticomuniste
românești din nordul Olteniei”.
 Florian Banu 2006, pp. 299-314 (p.15 din pdf), articol
„Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din
România - între negare și hiperbolizare”.
 Puica Buhoci 2010, articol „Istorie și frauda (I). Caz
Penal: cum au dispărut documente incriminatorii din
Arhivele C.N.S.A.S. Un furt “garantat” de Academia
Cațavencu. Documente”.
 Puica Buhoci 2011, Istorie și frauda (II). Cum a
dispărut o delațiune din Arhiva C.N.S.A.S pentru a se
deschide apoi un proces de calomnie.
 Dumitru Lăcătușu (septembrie 2008). „Sorin Oane,
Istoria județului Vâlcea: 1945-1965. Un studiu de caz,
Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2007”. iiccr.ro
(IICCMER). Accesat în 2 august 2017.
 Istoria locală@biblioteca ta publică (9 august
2012). „Vâlcea în regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej
(1948-1965)”. O uniune a bibliotecilor publice din
județele Bihor, Brăila, Cluj, Vâlcea și Suceava, un
proiect susținut de Universitatea din Illinois (SUA).
 istorielocala.ro (Istoria locală). Accesat în 2 august
2017.
148. ^ Marian Cojoc 2004.
149. ^ Zoe Rădulescu 1995, pp. 218-223, articol „Rezistența
anticomunistă din munții Babadag”.
150. ^ Gheorghe Onișoru 2003.
151. ^ a b c Statistici extrase dintr-un raport al Direcției
Generale a Securității Poporului, din 1951: pe un eșantion
de 804 persoane arestate ca membru sau susținător al
unuia dintre cele 17 grupări de rezistenți din munți:
- Georges Diener 2001, p. 137, articol „Résistance populaire et
maquis en Roumanie (1945-1965)”.
- Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de rezistență
armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare”.

152. ^ Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 334-335, Dorin

Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject:
anti-communist armed resistance in Romania”.
153. ^ Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 331-332, Dorin
Dobrincu: „The discovery of a historiographical subject:
anti-communist armed resistance in Romania”.
154. ^ Toate studiile și articolele majore pe subiectul
rezistenței ajung la aceeași constatare: chiar dacă au avut
loc întruniri la București sau în alte orașe mari, nu s-a
putut iniția și dezvolta nici o mișcare organizată în altă
parte decât în pădurile dese din munți:
 Cicerone Ionițoiu 1993.
 Nicolae Ciolacu 1994.
 Cicerone Ionițoiu & 1995 și 1996.
 Întreaga serie de cele 7 cărți scrise de Ion Gavrilă
Ogoranu, ale căror primii dintre aceștia: Ion Gavrilă
Ogoranu 1995.
 Adrian Brișcă & Radu Ciuceanu 1998.
 Dennis Deletant 1999, pp. 225-234, capitol 10.
 Adrian Brișcă 1999, precum și numeroase articole ale
aceluiași autor despre Rezistența pe regiuni.
 Atanasie Berzescu 1999.
 Radu Ciuceanu, Octavian Roske & Cristian Troncotă
2001.
 Georges Diener 2001.
 Cezar Zugravu 2002.
 Constantin Hrehor 2002.
 Florica Dobre (Coord.) 2003.
 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității (C.N.S.A.S) & Gheorghe Onișoru.
 Marian Cojoc 2004.
 Dorin Dobrincu 2006, precum și numeroase articole
ale aceluiași autor despre Rezistența pe regiuni.
 Vladimir Tismăneanu 2009, pp. 312-313, Dorin
Dobrincu: „The discovery of a historiographical
subject: anti-communist armed resistance in
Romania”.
 Ștefan Bellu 2009.
 Andrei Miroiu 2016, p. 39.
 William Totok & Elena-Irina Macovei 2016.
155. ^ Claudia Dobre 2006, articol „Rezistența anticomunistă
în România: memorie și istorie”.
156. ^ a b Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității (C.N.S.A.S) & Gheorghe Onișoru (coordinator)
2001.
157. ^ Stéphane Courtois 2002, capitol „Le système répressif
communiste en Roumanie”.
158. ^ Paula Ivan 2009, pp. 225-236, articol „Formele de
represiune a rezistenței anticomuniste în memoria
colectivă (I)”.
159. ^ Andrei Miroiu 2010, p. 682, articol „Wiping Out ‘The
Bandits’: Romanian Counterinsurgency Strategies in the
Early Communist Period”.
160. ^ Florian Banu 2003, articol „Metode utilizate de
securitate pentru lichidarea grupurilor de rezistență din
munți (1948 – 1958)”.
161. ^ Jipa Rotaru, 2006 & capitol „Grupul Mandea. Între
legendă și adevăr”.
162. ^ Silviu B. Moldovan & Mihai Demetriade 2008.
163. ^ Referințe bibliografice și articole redactate în franceză,
ce aduc lămuriri asupra „gulagului românesc”:
 Oana Orlea 1992.
 Dennis Deletant 1995, pp. 264-267.
 Romulus Rusan 2007.
 Claudia-Florentina Dobre 2013.
 Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței;
Romulus Rusan. „Geografia și cronologia Gulagului
românesc de Romulus Rusan”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al
Rezistenței). Accesat în 16 iunie 2017.
 Atelier international des usages publics du
passé. „Chronologie sommaire de la répression mise
en place sous le régime communiste en
Roumanie”(PDF) (în franceză).
anciensiteusagespublicsdupasse.ehess.fr (Usages
publics du passé). Accesat în 16 iunie 2017.
164. ^ Referințe bibliografice și documentare asupra crimelor
Securității:
 Mirel Bran 2009.
 IICCMER 2013, articol „Campaniile de arheologie
contemporană ale IICCMER - Dezgropînd crimele
comunismului”.
 IICCMER. „Pagini din arhiva IICCMER despre
exhumarile unor victime ale Securității realizate până
în prezent”. Pagini Arhive evenimentelor a Institutului
de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria
Exilului Românesc (IICCMER). iiccr.ro (IICCMER).
Accesat în 1 septembrie 2017..
 IICCMER. „Pagini din arhiva IICCMER despre
anchetele speciale realizate până în prezent”. Pagină
„Investigații speciale” a Institutului de Investigare a
Crimelor Comunismului și Memoria Exilului
Românesc (IICCMER). iiccr.ro (IICCMER). Accesat
în 1 septembrie 2017..
165. ^ Mirel Bran 2008.
166. ^ „Povestea tragica a celor care și-au găsit sfârșitul în
clădirea în care astăzi copiii clujeni fac diverse activități
extrașcolare”. cultural.bzi.ro (Bună Zia Iași). 5 noiembrie
2013. Accesat în 18 martie 2017..
167. ^ Enciclopedia României Online. „Adriana Georgescu
Cosmovici”. enciclopediaromaniei.ro (Enciclopedia
României Online). Accesat în 7 septembrie 2017.
168. ^ Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
(2015). „Adriana Georgescu”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței).
Accesat în 29 iunie 2017. și Memorialul Victimelor
Comunismului și al Rezistenței (2015). „ADRIANA
GEORGESCU (1920-2005)”. memorialsighet.ro
(Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței).
Accesat în 29 iunie 2017..
169. ^ Adriana Georgescu-Cosmovici 1951.
170. ^ a b Dennis Deletant 1999, pp. 122-123.
171. ^ Dosarul IICCMER despre Alexandru
Nicolschi : IICCMER, Mihai Burcea & Marius Stan 2011,
pp. 13-14.
172. ^ a b Abia foarte recent începând cu 2013 (cu câteva rare
excepții în anii 1990) și sub presiunea presei și a
asociațiilor de apărare a victimelor comunismului au fost
începute anchete asupra unui număr mic de torționari,
printre care Nicolschi, un asasin în uniformă:
 Florian Banu 2003, articol „‘Strămoșii’ Securității -
structuri de poliție politică din România în perioada
23 august 1944-30 august 1948”.
 Attila Biro (30 iulie 2013). „Lista torționarilor care
trăiesc. Radiografia completă a Gulagului românesc -
35 de torționari ai regimului comunist sunt acum
anchetați”. gandul.info (Gândul). Accesat în 1
septembrie 2017..
 ro Ca urmare a reportajului din „Memorialul durerii”
despre Alexandru Nicolschi (pe numele său real
Boris Grunberg), difuzat în 1991 (Lucia Hossu-Longin
1991), și la sesizarea Asociației foștilor deținuți
politici din România (AFDPR), Procurorul General
deschide o anchetă penală în cazul fostului securist,
în toamna aceluiași an. Nicolschi a fost printre puținii
anchetați de justiție, dar procesul nu a ajuns nici
măcar până la prima înfățișare, căci securistul
Alexandru Nicolschi a decedat cu o zi înainte, pe 16
aprilie 1992. Conform unui articol scris de Vladimir
Tismăneanu și apărut pe Contributors.ro la
11/05/2011, generalul Nicolschi a fost unul dintre cei
mai îngrozitori torționari ai sistemului
comunist: Vladimir Tismâneanu (11 mai
2011). „Macabrul general Nicolschi : O viata dedicata
crimei”. contributors.ro (Contributors.ro). Accesat în 1
septembrie 2017..
 Dosarul complet al torționarului poate fi consultat la
IICMER (Institutului de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria Exilului Românesc),
publicat la 25/03/2011, unde se găsește și un studiu
realizat de același institut: IICCMER, Mihai Burcea &
Marius Stan 2011.
173. ^ Documente și articole ce acuză Securitatea pentru
metodele sale de eliminare fizică extrajudiciară a
opozanților regimului:
 IICCMER. „Paginile IICCMER arhive despre
execuțiile extrajudiciare efectuate de Securitate - 1”.
iiccr.ro (IICCMER). Accesat în 5 septembrie
2017. și IICCMER. „Paginile IICCMER arhive despre
execuțiile extrajudiciare efectuate de Securitate - 2”.
iiccr.ro (IICCMER). Accesat în 5 septembrie 2017..
  Redacția (15 august 2015). „Zeci de partizani uciși de
securitate, îngropați pe dealurile Lugojului”. nasul.tv
(Nașul TV). Accesat în 1 septembrie 2017..
 Vasile Surcel (5 ianuarie 2017). „Ucigașii Securității:
vânătorii de partizani de la Serviciul 4 'Bande'”.
cotidianul.ro (Cotidianul). Accesat în 1 septembrie
2017..
 Sinziana Ionescu (3 iunie 2017). „Morții de pe Dealul
Viilor. Partizanii executați de faimosul maior
Alimănescu pentru că s-au împotrivit comunismului”.
adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 1 septembrie
2017..
174. ^ Elisabeta Rizea & Cornel Drăgoi 2010.
175. ^ Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se
îndoiesc (Brazii de frâng, dar nu se îndoiesc), Vol.I,
Editura Marineasa, 1993, p. 304, ISBN: 978-973-95729-4-
1.
176. ^ Lucrări și articole descriind rolul central al Securității în
eliminarea mișcărilor de rezistență:
 Florica Dobre (Coord.) 2003, p. 15.
 Liviu Țăranu 2004, p. 297, articol „Evoluția Trupelor
de Securitate în cadrul Structurilor MAI (1949-1989)”.
 Marius Oprea 2006, p. 24, articol „Securitatea și
moștenirea sa”.
 Paula Ivan 2009, pp. 221 și 225, articol „Formele de
represiune a rezistenței anticomuniste în memoria
colectivă (I)”.
177. ^ „45 années de dictature condamnées en Roumanie”[45
de ani de dictatură, condamnați în România] (în
franceză). lexpress.fr (L'Express). 18 martie 2017.
Accesat în 18 martie 2017..
178. ^ Revocări și numiri politice ale șefilor de instituții
românești legate de studiile pe tema comunismului, cât și
principalele proteste sau polemici pe tema aceasta:
 La 13/02/2010: Cristian Preda consideră că scandalul
provocat de istoricul Marius Oprea nu se referă la
interpretarea comunismului, ci la poziția instituțională
pe care o ocupă acesta în cadrul unei structuri
guvernamentale, mai exact la conducerea Institutului
de Cercetare privind Crimele Comunismului: Camelia
Badea (13 februarie 2010). „C. Preda: Marius Oprea
apară eternizarea sa într-un post creat de PNL pentru
el”. ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 septembrie
2017.
 La 04/03/2010: Marius Oprea este demis din postul
pe care îl ocupa în fruntea IICCMER. Guvernul
decide reorganizarea IICCMER. Este a doua
intervenție a executivului român după fuziunea din
2009, când IICCR a fuzionat cu Institutul Memoriei
Exilului Românesc. Articol de Alina Neagu pe
ziarul HotNews.ro, la 28/02/2010 - Marius Oprea: Am
aflat din Monitorul Oficial ca am fost demis de la
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului,
ma așteptam la asta. Decizia provoacă numeroase
proteste din partea unor personalități ale societății
civile: Asociația Pro Democrația, Active Watch -
Agenția pentru Monitorizarea Presei, Transparency
International România și Centrul de Resurse
Juridice : (Observator cultural 2010, articol „Marius
Oprea a fost demis din fruntea IICCMER!”)
 La 23/05/2012: Destituirea lui Vladimir
Tismăneanudin postul de Președinte al Consiliului
Științific al IICCMER și a lui Ioan Stanomir,
Președinte executiv, de către Prim-ministrul Victor
Ponta. Președinția Institutului este încredințată de
Ponta istoricului Dan-Andrei Muraru : Corina Ionel
(23 mai 2013). „Tismaneanu și Ioan Stanomir,
îndepărtați de la conducerea Institutului de
Investigare a Crimelor Comunismului. Remus Cernea
și Liviu Harbuz, consilieri de stat”. hotnews.ro
(HotNews). Accesat în 8 septembrie 2017.
 La 15/06/2012: Liberalul Marius Oprea, recent numit
Director al IICCMER, a declarat vineri că regretă
schimbarea lui Dorin Dobrincu de la conducerea
Arhivelor Naționale. Din punctul lui de vedere,
Dobrincu a deranjat pentru că a deschis arhivele
regimului comunist: Ovidiu Albu (15 iunie
2012). „Marius Oprea: Dobrincu a deranjat pentru ca
a deschis arhivele regimului comunist”. ziare.com
(Ziare.com). Accesat în 8 septembrie 2017..
 La 15/06/2012: coaliția USL continuă epurările:
istoricul Dorin Dobrincu este demis de la conducerea
Arhivelor Naționale fără niciun fel de explicații.
Fusese numit în această funcție în 2007, de
către guvernul Tăriceanu: Ovidiu Albu (15 iunie
2012). „USL continua epurările : Dobrincu, demis fără
explicații de la Arhivele Naționale”. ziare.com
(Ziare.com). Accesat în 8 septembrie 2017.
 La 18/12/2012: Angajați ai IICCMER se plâng de
faptul că directorul institutului i-a amenințat cu
moartea și i-a supus la tratamente discreționare. Ei
reproșează, de asemenea, lipsa unei strategii de
cercetare și de investigare pe termen mediu și lung,
dar și lipsa unei strategii manageriale: Andreea
Udrea (18 decembrie 2013). „Angajații IICCMER se
plâng de amenințări cu moartea și tratamente
discreționare din partea conducerii instituției”. evz.ro
(Evenimentul Zilei). Accesat în 8 septembrie 2017.
 La 26/03/2013: Scrisori deschise ale salariaților
IICCMER care cer demisia Președintelui, pe care îl
acuză de practici abuzive și discriminatorii, ca reacție
la o scrisoare trimisă anterior conducerii de
reprezentanții personalului, în decembrie 2012.
Andrei Muraru este acuzat de autoritarism, căci pare
să fie inițiatorul multor demersuri ilegale în domeniul
dreptului muncii. Angajații au depus o plângere
penală împotriva a doi membri din conducere, acuzați
că au făcut uz de violență verbală și fizică: Cezara
Ionescu (25 martie 2013). „Angajații IICCMER cer
DEMISIA președintelui executiv al institutului”.
romanialibera.ro (România Liberă). Accesat în 8
septembrie 2017.
 La 13/06/2013: Comunicat privind protestul
angajaților IICCMER împotriva Președintelui Andrei
Murar. Acesta este acuzat că încalcă drepturile
salariaților și ale sindicatului, pentru a face din
IICCMER un fief personal, în serviciul propriilor
ambiții politice: Cezara Ionescu (13 iunie
2013). „Despre Andrei Muraru, șeful de la IICCMER”.
lapunkt.ro (LaPunkt.ro). Accesat în 8 septembrie
2017.
  La 16/10/2013: Răsturnare de situație surprinzătoare:
istoricul și directorul IICCMER apără un fost securist,
pe care îl denunțase cu 9 ani în urmă. Explicația se
află în lectura politică a evenimentelor: Oprea este
membru al PNL, aliat cu PSD în cadrul USL,
formațiune căreia îi aparține fostul securist: Brasov
News (16 octombrie 2013). „Un caz incredibil de trist:
Marius Oprea, aparatorul securistului tortionar
Paraschiv”. brasovnews.blogspot.ie (BrasovNews).
Accesat în 8 septembrie 2017., precum și articolul în
reviste Revista 22 Revista 22 2013, articol „Marius
Oprea apară în instantă securiștii. Istoricul a pledat
ca martor în favorea fostului ofițer Nicolae Paraschiv”
179. ^ Instituții fragilizate de dependența lor politică:
 La 03/04/2006: Crearea IICCR și desecretizarea
arhivelor Securității răspund mai degrabă unor
manevre politice decât unei dorințe reale de a privi
trecutul în față și de a face lumină asupra moștenirii
comuniste din România: Ion Cristoiu (3 aprilie
2006). „Politicianismul anticomunismului”. jurnalul.ro
(Jurnalul Național). Accesat în 8 septembrie 2017..
 La 09/03/2010: Înlocuirea, prin decizie
guvernamentală, a lui Marius Oprea la conducerea
IICCMER, cu Vladimir Tismăneanu, alături de unele
modificări în statutul instituției provoacă o undă de
șoc în apele tulburi ale jurnalismului românesc.
Implicarea statului în funcționarea unei instituții de
acest tip este o greșeală, astfel de instituții ar trebui
să funcționeze sub egida Academiei Române sau a
Universității: Andrei Cornea 2010, articol
„Anticomuniști cu un singur ochi”.
 La 23/10/2013: institutele de cercetare sunt
manipulate de puterea politică și se complace în
efecte produse de anunțuri nefundamentate,
transmise de media în căutare de senzațional. Munca
din domeniul istoriei și al memoriei este discreditată.
Ca răspuns la o listă cu 35 de nume despre care
IICMER a vorbit, dar pe care refuză să le facă
publice, autorul dă o listă exactă cu 35 de
responsabili reali din sistemul penitenciar și de
reprimare al regimului comunist român: Mihai Burcea
(23 octombrie 2013). „IICCMER și politica de partid a
memoriei. Memoria noastră : utilizare bună vs.
utilizare rea”. Mihai Burcea este istoric cercetător
(Doctorand la facultatea de Istorie a Universității
București și co-autor al volumelor I și II din „Dicționar
al ofițerilor și angajaților civili ai Direcției Generale a
Penitenciarelor: aparatul central 1948-1989”).
contributors.ro (Contributors.cro). Accesat în 8
septembrie 2017..
180. ^ Cărții și Articole ce subliniază absența schimbării în
societatea românească și imunitatea de care beneficiază
foștii membrii de Securitate, unii dintre ei ocupând în 2014
funcții politice importante:
 Marius Oprea 2005, articol „Intelectuali hartuiți de
Securitate?”.
 Ion Longin Popescu (10 decembrie
2009). „ROUMANIE. La révolution n'a pas eu
lieu”[România. Revoluția n-a avut loc]. A fost nevoie
de greva foamei ținută de un om hotărât pentru ca să
asistăm la ridicarea unui colț al vălului ce acoperă
responsabilitatea pentru morții din 1989, un adevăr
 care sperie un număr important de oameni dintre cei
care ocupă funcții publice chiar și azi. Acești
instigatori, complici și criminali din decembrie 1989,
dintre care unii sunt încă în posturi de decizie,
influențează de ani de zile desfășurarea anchetelor.
Articolul lui Ion Longin Popescu, apărut în Formula
AS și tradus din română (în franceză).
courrierinternational.com (Courrier international).
Accesat în 8 septembrie 2017. - Ion Longin Popescu
(17 octombrie 2009). „Dupa 20 de ani..” (în franceză).
formulaas.ro (Fomula AS). Accesat în 8 septembrie
2017.
 Agerpres / Marius Oprea (Interview) (2 august
2013). „INTERVIU Marius Oprea: Criminalii trăiesc
printre noi. Vișinescu e un peștișor într-un
ocean”. Istoricul Marius Oprea consideră că este
nevoie de un program național care să ducă la bun
sfârșit investigațiile cu privire la crimele
comunismului. Oprea subliniază că trebuie să știm
ceea ce s-a întâmplat tocmai pentru cei care au murit
din cauza comunismului:

„Dacă nu facem asta, suntem pierduți. Ne vom pierde

identitatea națională și încrederea în patrie. ”

—Marius Oprea

. agerpres.ro (Agenția Națională de Presă

AGERPRES). Accesat în 8 septembrie 2017.

 Ovidiu Albu (16 noiembrie 2013). „Rușinea care

apasă Brașovul. Revolta de la 15 noiembrie 1987,
comemorată cu un securist torționar în fruntea
orașului”. evz.ro (Evenimentul Zilei). Accesat în 8
septembrie 2017.
181. ^ Reciclarea securiștilor în societatea românească:
 Marius Oprea 2004.
 Adevărul / Marius Oprea (Interview) (21 ianuarie
2010). „Marius Oprea: „Suntem conduși de circa
10.000 de ticăloși"”. Istoricul consideră că în ultimii
20 de ani comunismul s-a privatizat și avansează
cifra de 10 000 de nemernici care încă profită de
privilegiile dobândite înainte de 1989. (în franceză).
adevarul.ro (Adevărul). Accesat în 8 septembrie
2017.
182. ^ Privatizarea comunismului în România:
 Evenimentul Zilei / Marius Oprea (Interview) (31 iulie
2006). „Privatizarea comunismului”. Istoricul Marius
Oprea, față în față cu Laurențiu Ciocazanu și Ovidiu
Nahoi. Istoricul specializat în studiul comunismului
afirmă că, din punct de vedere al dezbaterilor
privitoare la trecutul recent, România se află la nivelul
Cehiei și al Ungariei din 1995. Copiii securiștilor sunt
acum marii patroni din România. Am asistat la un
proces de privatizare a comunismului. Ei au pus la
punct un transfer extrem de ingenios al bogăției
națiunii către propriile lor buzunare. Lucrurile s-au
întâmplat ca în Rusia, prin metoda MEBO
(Management Employee Buyouts), metodă grației
căreia a luat naștere oligarhia din fosta URSS. Iliescu
 nu a inventat nimic. evz.ro (Evenimentul Zilei).
Accesat în 8 septembrie 2017.
 Arielle Thedrel (13 noiembrie 2009). „La mémoire
refoulée de la Roumanie” [Memoria refulată a
României]. Între o revoluție trucată și o cultură a
imunității, a douăzecea aniversare a căderii
comunismului suscită foarte puțin interes în România.
„Ne rămâne o muncă de memorie enormă și nu cred
că suntem gata să o facem. La începutul secolul XX,
un francez a declarat că România se situa la porțile
Orientului, unde nimic nu este luat în serios.
Observația mi se pare în continuare de actualitate.”.
lefigaro.fr (Le Figaro). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Marius Oprea (20 aprilie 2006). „L'Institut pour
l'investigation des crimes du régime communiste
roumain, par Marius Oprea, directeur de l'Institut,
historien et conseiller d'État pour les questions de
Sécurité nationale roumaine” [IICCMER, de Marius
Oprea, director al Institutului, istoric și consilier de
stat pentru problemele de securitate națională din
România]. În decembrie 2005, guvernul român a
decis crearea unui Institut pentru investigarea
crimelor regimului comunist. Directorul acestui institut
prezintă condițiile în care s-a născut instituția și
obiectivele ei. Institutul va încerca, prin mijloace
specifice, să aducă laolaltă morala și politica. Pentru
că în 2006, în toate partidele politice din România,
predomină foștii activiști ai Partidului comunist și
membrii Securității. În perspectiva candidaturii
României la Uniunea Europeană, este important ca
activitățile acestui Institut să fie cunoscute. Acest text
face parte dintr-o conferință susținută de Marius
Oprea la Institutul Cultural Român din Paris, la 25
ianuarie 2006. Autorul s-a exprimat în limba română.
Intervenția lui a fost tradusă în franceză de Radu
Portocală, Ministru Consilier și Director al Institutului
Cultural Român de la 1 decembrie 2005. Cuvântarea
a fost înregistrată și retranscrisă de Pierre Verluise,
apoi a fost recitită și corectată de Radu Portocală și
Marius Oprea. diploweb.com (DiploWeb.com).
Accesat în 8 septembrie 2017.
183. ^ Claudia Marcu (26 august 2013). „Istoricul Marius
Oprea: „Singurul ANCHETAT de procuratură în
DOSARELE TORȚIONARILOR am fost eu"”. ziarulring.ro
(Ring). Accesat în 23 noiembrie 2017..
184. ^ Mihaela Carbunaru (14 mai 2013). „Ex-tortionnaires
communistes traqués” [Foștii torționari comuniști
urmăriți]. Vechi responsabili ai represiunii politice din
perioada comunismului din România ar fi putut fi aduși în
fața justiției. Condamnarea lor ar fi fost o premieră într-o
țară care a avut mereu dificultăți în a se confrunta cu
propriul ei trecut (în franceză). letemps.ch (Le Temps).
Accesat în 23 noiembrie 2017..
185. ^ Articole de presă:
 Ziare.com (3 septembrie 2013). „Alexandru
Vișinescu, urmărit penal - Torționarul este acuzat de
genocid”. Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de
Casație și Justiție a decis începerea urmăririi penale
fata de Alexandru Vișinescu, fost comandat al
Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956-
1963, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de genocid.
 ziare.com (Ziare.com). Accesat în 8 septembrie
2017.
 The Guardian (22 septembrie 2014). „'Romanian
Nuremberg' trial for Communist labour camp
commander” [Procesul de la Nuremberg română
pentru comandant de lagăr comunist]. Alexandru
Vișinescu, 88, acuzat de crime împotriva umanității
cu privire condițiilor la închisoare brutală a deținuților
politici din România (în engleză). theguardian.com
(The Guardian). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Euronews (24 septembrie 2014). „A început procesul
torționarului Alexandru Vișinescu: Șotia unui fost
deținut politic cere daune de 100.000 de euro.
Următorul termen, 22 octombrie”. Curtea de Apel
București a început, miercuri, judecarea în dosarul
torționarului Alexandru Vișinescu, soția unuia dintre
deținuții politici care au fost încarcerați în
Penitenciarul Râmnicu Sărat cerând instantei daune
morale și materiale de 100.000 de euro, transmite
Mediafax. CAB a amânat pentru 22 octombrie
judecarea dosarului. ziare.com (HotNews). Accesat
în 8 septembrie 2017.
 Euronews (24 septembrie 2014). „Roumanie :
premier procès d'un chef de prison
communiste”[România: Primul proces al unui lider al
închisorii comuniste]. Un proces istoric a fost deschis
miercuri în România: cel al comandantului uneia
dintre cele mai grele închisori ale fostei puteri
comuniste (în franceză). fr.euronews.com
(Euronews). Accesat în 8 septembrie 2017.
186. ^ În 2016 și 2017, Alexandru Vișinescu și Ion Ficior,
torționari ai regimului comunist, au fost condamnați
definitiv la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva
umanității:
 Mădălin Hodor (Direcția de Investigații, CNSAS)
2013, articol „Portret de torționar: Alexandru
Vișinescu”.
 MediaFax (24 iulie 2015). „Torționarul Alexandru
Vișinescu a fost Condamnat la 20 de ani de
închisoare. Ce despăgubiri trebuie să plătească
urmașilor victimelor sale”. mediafax.ro (Mediafax).
Accesat în 8 septembrie 2017.
 MediaFax (10 februarie 2016). „Sentință definitivă în
cazul torționarului Vișinescu: 20 de ani de închisoare.
Reacția societății civile după verdictul dat de Instanța
Supremă”. mediafax.ro (Mediafax). Accesat în 8
septembrie 2017.
 Julieta Tarnovan (10 februarie 2016). „După ce a fost
condamnat definitiv / Torționarul Alexandru
Vișinescu, dus la penitenciarul Rahova”. cotidianul.ro
(Cotidianul). Accesat în 8 septembrie 2017.
 Andreea Traicu (29 martie 2017). „VIDEO Ioan Ficior,
condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru
infracțiuni contra umanității / Torționarul a fost ridicat
de poliție”. mediafax.ro (Mediafax). Accesat în 8
septembrie 2017.
187. ^ Articole importante disponibile din presa franceză și
cea românească:
 România Liberă (21 decembrie 2009). „România:
Revoluția confiscată”. Cu douăzeci de ani în urmă,
exact în această zi, Nicolae Ceaușescu era huiduit în
 timpul ultimului său discurs. Căderea sa, câteva ore
mai târziu, își păstrează încă misterele. Un lucru este
sigur astăzi: evenimentele sângeroase din decembrie
1989 au profitat cu siguranță anumitor comuniști.
voxeurop.eu (VoxEurop). Accesat în 8 septembrie
2017..
 Jonas Mercier (21 noiembrie 2013). „Le difficile
travail de mémoire en Roumanie”. Așteptând
începerea unui proces, IICCMER a decis să se
sprijine pe presă pentru a prezenta identitatea celor
35 de responsabili de represiunea politică din timpul
comunismului (în franceză). la-croix.com (La Croix).
Accesat în 8 septembrie 2017..
188. ^ Ziare.com (14 august 2012). „Marius Oprea: Niciun
securist nu a fost condamnat. Torționarii au pensii
imense”. ziare.com. Accesat în 8 septembrie 2017..
189. ^ a b „Monumentul „Aripi", dedicat celor care s-au jertfit
împotriva comunismului, a fost dezvelit. Iohannis, la
eveniment: Crimele de la Revoluție nu pot rămâne
nepedepsite”. mediafax.ro (Mediafax.ro). 30 mai 2016.
Accesat în 18 martie 2017..
190. ^ Ionuț Țene (5 ianuarie 2014). „Aurora Liiceanu: O
abordare psihologică a rezistenței anticomuniste din
Munții Făgăraș”. Nici până astăzi nu există construit de
către autorități un mare monument al partizanilor
anticomuniști în Munții Carpați, fapt ce dovedește că din
punct de vedere al „duratei istorice lungi” regimul post-
decembrist este doar o continuare sub o altă formă
„europeană” a regimului securității și structurilor partidului
comunist. Rănile memoriei sunt adânci și vii la Nucșoara.
napocanews.ro (Napoca News). Accesat în 8 septembrie
2017..
191. ^ Constatări în presa românească și franceză:
 L'Express (29 decembrie 2009). „Cette Roumanie qui
regrette Ceausescu” [Această Românie care-l regretă
pe Ceaușescu] (în franceză). express.fr (L'Express).
Accesat în 18 septembrie 2017.
 Georgiana Arsene (28 ianuarie 2013). „De ce nu
putem fi complet europeni (Opinii)”. Regulile
economiei se piață și ale capitalismului, interpretate
strict, au împins România în criză, la distanță de criza
economică mondială. Este vorba despre o criză a
valorilor și a orientării. Acesta este și motivul pentru
care din ce în ce mai mulți români regretă foștii lideri
comuniști. ziare.com (Ziare.com). Accesat în 18
septembrie 2017.
192. ^ Cazul lui Leonida Bodiu. Un luptător judecat și
condamnat după ce a fost executat ilegal de Securitate.
Săpăturile făcute în 2009 au demascat minciuna și falsul
în acte întreprinse de autorități și Securitate :
 Florian Banu 2005, pp. 375-392, articol „Adevăr și
ficțiune în documentele Securității”.
 Părinte Vasile Rus 2013.
 Alexandru Pătrașcu (31 martie 2013). „Condamnarea
comunismului, studiu de caz: România”. Pagină
dedicată lui Leonida Bodiu.
despredemnitate.wordpress.com (Despre demnitate).
Accesat în 18 septembrie 2017..
 Zaharia Cotoc (2 mai 2009). „Dreptate peste ani
pentru trei luptători anticomuniști”. gazetadecluj.ro
(Gazeta de Cluj). Accesat în 18 septembrie 2017..
  Zaharia Cotoc (30 mai 2009). „Rămășițele celor trei
luptători anticomuniști ucisi la Nepos zac inca la LML
BN”. LML BN = Laboratorului de Medicină Legală
Bistrița-Năsăud. gazetadebistrita.ro (Gazeta de
Bistrița). Accesat în 18 septembrie 2017..
 Redacție (8 mai 2012). „Crimele comunismului în
imagini, la Muzeul Județean”. bistritaonline.ro (Bistrița
Online). Accesat în 18 septembrie 2017..
 Victor Știr (8 mai 2012). „Lansarea emoționantă a
volumului „Leonida Bodiu. Destin și profil de erou"”.
mesagerul.ro (Mesagerul de Bistrița-Năsăud).
Accesat în 18 septembrie 2017..
193. ^ AFP / Le Nouvel Observateur 2013, articol „« Après le
silence » : quand « tuer le dictateur » ne suffit pas à
effacer la dictature”.
194. ^ Nostalgia comunismului printre români, chiar și printre
cei mai tineri:
 Mirel Bran (21 septembrie 2012). „Les jeunes
roumains nostalgique de l'ère communiste” [Tinerii
români nostalgici pentru epoca comunistă] (în
franceză). lemonde.fr (Le Monde). Accesat în 18
septembrie 2017.
 Mădălina Mihalache (10 decembrie 2013). „Sondaj
Jumătate dintre români suspină după
comunism”. Conform unui sondaj INSCOP (Institut de
cercetare în științe sociale și marketing), jumătate
dintre persoanele interogate se declară nostalgice
după comunism. adevarul.ro (Adevărul). Accesat
în 18 septembrie 2017.
 AFP (23 septembrie 2010). „La moitié des Roumains
estime que la vie était meilleure sous le
communisme” [Jumătate dintre români cred că viața
era mai bună în timpul comunismului] (în franceză).
lepoint.fr (Le Point). Accesat în 18 septembrie 2017.
 Ionela Săvescu / EVZ (1 iunie 2012). „Roumanie Au
bon vieux temps de Ceausescu…” [România. În
vremurile bune ale lui Ceaușescu]. traducerea unui
Articol de Ionela Săvescu, în ziarul „Evenimentul
Zilei”. Nostalgicii după regimul comunist nu se dau
bătuți, ba chiar se gândesc să prezinte un candidat la
alegerile prezidențiale din 2014 - Și ce candidat mai
bun decât un Ceaușescu? Reportaj la neocomuniștii
români (în franceză). courrierinternational.com
(Courrier international). Accesat în 18 septembrie
2017.
195. ^ Articole de Delphine Saubaber și Marion Guyonvarch,
publicat în revista L'Express:
 Delphine Saubaber & Marion Guyonvarch 2009,
articol „La Roumanie de Ceausescu ou l'espionnage
généralisé”.
 Delphine Saubaber & Marion Guyonvarch 2009,
articol „Le système de la Securitate était pire que la
Stasi”.
196. ^ (Catherine Durandin & Zoe Petre 2008).
197. ^ fr Articole despre absența epurării comuniștilor și a
securiștilor în România:
 Delphine Saubaber & Marion Guyonvarch 2009,
articol „Les Roumains sont incapables de se penser
coupables”.
  „Loi de lustration adoptée avec vingt-deux ans de
retard” [Legea lustrației adoptată cu o întârziere de
douăzeci și doi de ani] (în franceză).
courrierinternational.com (Courrier international). 28
februarie 2012. Accesat în 18 septembrie 2017..
198. ^ Monumente și sărbători regionale ale rezistenței
anticomuniste, discuțiile pe tema celebrării eroilor
anticomuniste:
 „Partizanii anticomuniști comemorați la Sâmbăta de
Sus. Înființarea Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu"”.
miscarea.net (Miscarea.net). 22 iulie 2007. Accesat
în 18 septembrie 2017. și „Zilele Rezistenței.
Ogoranu și camarazii săi, comemorați la Sâmbăta de
Sus”. Ziua de comemorare în memoria rezistenței
anticomuniste a munților din Făgăraș, incluzând în
special Ion Gavrilă Ogoranu. buciumul.ro
(Buciumul). 24 iulie 2017. Accesat în 18 septembrie
2017..
 „Eroii rezistenței anticomuniste din Banat, cinstiți de
Ziua Timișoarei, la Padurea Verde. Monumentul
inchinat lor a fost renovat”. opiniatimisoarei.ro
(OpiniaTimisoarei). 2 august 2014. Accesat în 18
septembrie 2017..
 „Reportaj Tulcea: Monument în memoria rezistenței
anticomuniste din Stejaru”. agerpres.ro (Agenția
Națională de Presă AGERPRES). 22 septembrie
2014. Accesat în 18 septembrie 2017..
 Părinte Vasile Rus (19 octombrie 2014). „Mitropolitul
Andrei va inaugura, în Cimitirul Central din Bistrița,
monumentul închinat jertfei martirilor din Dealul
Crucii”. rasunetul.ro (Răsunetul). Accesat în 18
septembrie 2017..
 Cristina Cornilă (30 septembrie 2014). „S-a inaugurat
monumentul partizanilor”. bunaziuafagaras.info
(Bună Ziua Făgăraș). Accesat în 18 septembrie
2017..
 „Unde sunt străzile cu numele eroilor anticomuniști?
Dar unde este statuia Elisabetei Rizea din București,
pentru care s-au strâns sute de milioane?”.
ziaristionline.ro (Ziariști online). 6 aprilie 2015.
Accesat în 18 septembrie 2017..
 Radu Petrescu-Muscel (18 aprilie 2016). „Arnăuțoii
din Nucșoara și ceata lor, "Haiducii Muscelului",
imortalizați prin ansamblul monumental de la Valea
Mare Pravăț”. epochtimes-romania.com (The Epoch
times România). Accesat în 18 septembrie 2017..
 Prof. dr. Gabriela-Violeta Bica (21 septembrie
2017). „Banat. Cinstirea luptătorilor anticomuniști la
Teregova”. ziarullumina.ro (Ziarul Lumina). Accesat
în 18 septembrie 2017..
199. ^ Claudia-Florentina Dobre 2011, pp. 25-45, articol „Les
vingt ans du postcommunisme roumain : L’espace public
et les mémoires du communisme”.
200. ^ Lavinia Stan, articole menționând lipsa de reînnoire a
clasei politice românești, precum și impregnarea ei de
vechile elite comuniste:
 Lavinia Stan & Lucian Turcescu 2004, pp. 12-24,
articol "Intellectuals, and academic integrity in
Romania".
  Lavinia Stan 2006, pp. 383-408, articol "The
vanishing truth? Politics and memory in post-
communist Europe".
 Lavinia Stan 2006, pp. 135-156, articol "Lustration in
Romania: The Story of a Failure".
 Lavinia Stan 2009, pp. 1-13, articol "Truth
Commissions in Post-Communism: The Overlooked
Solution?".
 Lavinia Stan 2009, pp. 3-13, articol "Alegerile
parlamentare din 2008: vin vechi în sticle noi".
 Lavinia Stan 2012, pp. 274-295, articol "Witch-hunt or
moral rebirth? Romanian parliamentary debates on
lustration".
201. ^ Florian Banu 2006, pp. 299-314, articol „Mișcarea de
rezistență armată anticomunistă din România - între
negare și hiperbolizare” și Georges Diener 2001, p. 137,
articol „Résistance populaire et maquis en Roumanie
(1945-1965)”.
202. ^ Legea nr. 29/2000 referitoare la medaliile
comemorative românești. Capitolul II, Sisteme de
decorare, articol 6: Instaurarea Crucii comemorative a
Rezistenței anticomuniste, p. 154 - (legătură către textul
legii, în versiune completă, pe site-ul Administrației
prezidențială).
203. ^ pagină facebook a asociației și (siteul internet). CICCR
acționează pentru a identifica actele de violare a
drepturilor omului în România comunistă, încurajează
politicile instituționale având ca obiectiv o condamnare
veritabilă a violărilor drepturilor omului și a crimelor
comise în numele regimului comunist în România și
susține toate inițiativele legislative, procedurile judiciare și
cercetarile științifice care au ca scop condamnarea penală
și morală a acestor crime și abuzuri.
204. ^ fr Articol: „Vânătorul de securiști era prea curios”,
publicat în ziarul Le Monde din 3/05/2010 - (articol
complet).

Articole conexe[modificare | modificare sursă]

 Revolta de la Brașov
 Revoluția Română din 1989
 Frații pădurii (Rezistența anticomunistă în statele baltice)
 Armata Insurecțională Ucraineană (Rezistența
anticomunistă în Ucraina)
 Lucrări despre rezistența armată anticomunistă din
România
 Istoria României
 Lovitura de stat de la 23 august 1944
 Republica Socialistă România
 Războiul Rece
 Blocul răsăritean
 Anticomunism

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  Ordonanță de Urgență privind decorația Crucea
Comemorativă a Rezistenței Anticomuniste -
Înființarea Crucii Comemorative a Rezistenței
Anticomuniste, prin ordonanță de urgență a Guvernului
României din 29 iunie 2000.
 Comisia Prezidențială Pentru Analiza Dictaturii
Comuniste Din România / Raport Final, 2006 - Raport
final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii
Comuniste din România, 2006, Președinte al
Comisiei: Vladimir Tismăneanu.
 et en Communistcrimes.org - Site-ul internet estonian
dedicat crimelor comunismului, pagina despre România.
Categorii:
 Mentenanță CS1: Text în plus
 Pagini cu citări web fără URL
 Pages with URL errors
 Rezistența anticomunistă din România
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Element Wikidata
 Citează acest articol
În alte limbi
 Deutsch
 English
 Français
 Magyar
 Русский
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 29 august 2018, ora 01:05.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și
distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți
detalii la Termenii de utilizare.

 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Dezvoltatori

 Cookie statement

 Versiune mobilă