Rezistența anticomunistă din

România

Emi Cimpoeru professor: Ioan Cosmin Lungu

• Rezistența anticomunistă românească este o
mișcare populară de luptă împotriva
dictaturii Partidului Comunist Român (6 martie
1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând
cu anul 1944 și a durat timp de mai mult de
treizeci de ani, unii luptători izolați subzistând
efectiv până la mijlocul anilor 70. În România,
opoziția armată a fost prima și una dintre cele
mai organizate forme de rezistență
împotriva regimului comunist. Abia după căderea
lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989,
detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la
cunoștința publicului.
• Dispersați, dar relativ numeroși, acești
oameni constituiți în mici grupuri înarmate
se auto-denumeau uneori „Haiduci”,
refugiați în Munții Carpați, unde se vor
ascunde ani în șir din fața autorităților. Unul
dintre ultimii combatanți a fost eliminat
în Munții Banatului în 1962, în timp ce un alt
luptător din Munții Făgăraș a fost capturat în
1976. Rezistența română a fost una dintre
mișcările de rezistență cele mai longevive
din cadrul Blocului Estic. Este important de
subliniat că subiectul reprezintă o
descoperire relativ recentă în România,
grație deschiderii parțiale a
arhivelor Securității, fapt care a permis
examinarea de date istorice precise, unele
necunoscute istoricilor înainte de anul 2005.
• Sute de români au fugit atunci din calea terorii
sovietice și a deportărilor, pentru a se refugia în
păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în
• grupuri de 15 până la 20 de
• persoane. Primele grupuri de
• luptători au apărut astfel în nordul
• Bucovinei, uneori încadrate și
• susținute de comandamentul armatei
• germane, dar conduse întotdeauna de
• români. Constituit exclusiv din
• voluntari locali, acest batalion va atinge un
efectiv de 1378 de combatanți, repartizați în 3
companii. Un ofițer de rezervă era însărcinat cu
instrucția militară a voluntarilor.
• La 23 august 1944, România se alătură
Aliaților și declară război Germaniei
naziste. Totuși, Aliații așteaptă până pe
12 septembrie 1944 pentru a semna
armistițiul cu România, perioadă în care
Armata Roșie acționează ca una de
ocupație, dedându-se jafurilor și
numeroaselor violențe. Odată ce Trenuri cu refugiați români din Bucovina ocupată de către
trupele sovietice.
ultimele forțe germane sunt alungate
din țară, forțele sovietice dispun de o
libertate totală în România. Guvernul
român nu mai are nici o autoritate
asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord,
regiuni cedate oficial URSS-ului în iulie
1940.
• În septembrie 1945,Generalul Aurel Aldea
a decis să constituie un Comandament
Central al Mișcării Naționale de Rezistență,
să-și subordoneze toate organizațiile
constituite anterior, să împartă teritoriul
național în zone de acțiune, fiecare având
un comandant care trebuia să acționeze
după instrucțiunile centrale (contraamiralul
Horia Macellariu în București, generalul
Constantin Eftimiu în trecătorile Carpaților Refugiați din Basarabia care fug de ocupația
sovietică în iunie 1940.
Orientali și în Munții Apuseni, Gavrilă
Olteanu în Munții Căliman, prof. Gheorghe
Manu pe Valea Prahovei, Mihail Fărcășanu
în zona Câmpulung Muscel, Horia
Comaniciu în Munții Sebeș etc).
• În mai 1946, Generalul Aurel
Aldea, fost ministru de interne în
guvernul Constantin Sănătescu,
este arestat și acuzat că ar fi reunit
sub comanda sa mai multe grupuri
subversive. În realitate, MNR sau
„Mișcarea Națională de
Rezistență” embrionară pe care
încerca să o coordoneze nu
reprezenta decât o slabă
amenințare la adresa înființării
regimului comunist.
• Alegerile generale din România anului
1946, masiv viciate de fraude și de
intimidări, într-o țară ocupată integral de
trupele sovietice, au favorizat fuziunea
forțelor anticomuniste. Un Comitet Național
Român instalat la Paris în 1948 însărcinat,
în speranța unei intervenții a Vestului, cu
informarea guvernelor occidentale asupra
situației din România, este de asemenea în
contact cu câțiva luptători anticomuniști de
pe teritoriul românesc. În același timp, nici
o structură de coordonare, nici un
comandament central nu va reuși să apară
vreodată. Acesta din urmă informa, la
rândul său, guvernele occidentale.
 Biografie
• Informatii: wikipedia.com
• Imagini: google.com