1

Remedii naturiste vechi

Coarnele, rezervor de vitamine

Coarnele (1) sînt nişte fructe acrişoare, de culoare roşie, liliachie, galbenă sau
albicioasă. Unele se coc în august, altele în septembrie. Din coarne se prepară
dulceaţă, suc, marmeladă, cu gust aparte. Se mai folosesc la extragerea de pectină.
Aceste fructe conţin apă (circa 83%), zaharuri (6-10%), acizi, tanin, substanţe pectice
şi proteice, celuloză, săruri minerale, provitamine (A, B1, B2, C, PP). În scop
medicinal, de la corn se folosesc fructele, frunzele şi scoarţa tulpinii. Decoctul,
maceratul şi tinctura sînt bune în tratarea diareelor, a enteritei şi enterocolitei. Avînd
proprietăţi hemostatice, coarnele se utilizează în oprirea hemoragiilor nazale.
Decoctul din scoarţa tulpinii de corn, 5 g la 250 ml apă, avînd efect febrifug, se
foloseşte la tratarea dermatozelor. La ţară, pe unde mai cresc corni cu coarne, se
fabrică acel minunat lichior numit cornată, dintr-un kilogram de fructe, dispuse în
straturi alternative, cu zahăr. Se lasă două săptămîni, apoi se adaugă 300 ml alcool
tare. După două săptămîni, cornata poate fi savurată.

Napii vindecă bronşita

Napul (2) este originar din Europa de Nord. Această legumă e folosită în supe şi
ciorbe de carne, pentru aroma plăcută. Dar are şi proprietăţi curative. Rădăcina
comestibilă conţine, între altele, vitaminele A, B, C, iod şi cupru, cu rol în stabilizarea
sistemului nervos şi întărirea imunităţii naturale. Napul purifică sîngele şi măreşte
debitul de urină. El constituie un adjuvant excelent în tratarea acneei şi a unor
eczeme, cu condiţia să fie consumat crud. Frunzele sînt foarte bogate în săruri
minerale: calciu, fier, cupru. Prin fierberea napului se obţine un magiun folosit în
tratarea afecţiunilor căilor respiratorii: 100 g de nap bine spălat se fierb într-un litru de
apă sau de lapte, timp de un sfert de oră. Se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Se
consumă patru ceşti pe zi. Siropul de nap este un excelent expectorant şi e
recomandat în tratarea guturaiului, anginelor, frisoanelor: Sucul proaspăt are
proprietăţi remineralizante, diuretice şi desfundă căile biliare. Copt în cuptor şi aplicat
sub formă de pastă pe furuncule, ajută la maturarea acestora. La fel, pentru tratarea
degerăturilor.

Bamele previn infarctul

Bamele (3) sînt nişte legume cu o aromă deosebită, uşor de recunoscut. Cultivate
încă din antichitate, în special în Egiptul antic, erau folosite şi la fabricarea cafelei,
din seminţele fructului. Bamele sînt excelente în supe şi ciorbe, dar numai cele
 2

tinere, fructele bătrîne fiind uşor aţoase. Cercetătorii americani susţin că aceste
legume, una dintre cele mai bogate surse de fibre pentru organismul uman, pot
preveni unele forme de cancer, printre care cel colo-rectal. În plus, spre deosebire de
alte legume, bamele sînt sărace în proteine şi în hidraţi de carbon. O porţie de bame
asigură 20% din doza zilnică de vitamina C, iar în compoziţia acestor legume s-au
mai remarcat şi betacarotenul, potasiul şi fibrele. Mai mult, vitaminele A şi C stopează
evoluţia aterosclerozei. De aceea, consumatorii de bame au un risc de infarct sau de
accident vascular mult mai mic.

Hrişca e recomandată diabeticilor

Hrişca (4) este o cereală asemănătoare orezului, chiar dacă boabele seamănă cu
cele de grîu. Are gust dulce-aromat. Hrişca se prepară la fel ca orezul sau alte
cereale, prin fierbere. 200 g boabe de hrişcă, bine spălate şi acoperite cu apă, după
circa două ore, adică după ce se umflă, pot fi consumate ca atare, mai ales în cadrul
regimurilor de detoxifiere şi revitalizare. Seminţele de hrişcă sînt hrănitoare şi pot fi
folosite ca garnitură la preparate din carne. Mai intră şi în compoziţia plăcintelor,
budincilor, biscuiţilor, pilafului, sosurilor, salatelor şi terciurilor. Făina de hrişcă,
închisă la culoare şi mai puţin rafinată, deci mai sănătoasă, dă o savoare specială
prăjiturilor. Bunicile noastre mai ştiau să prepare şi miere de hrişcă, vîscoasă şi mai
închisă la culoare, din care se făcea turtă-dulce. Hrişca se poate mînca şi prăjită în
tigaie. Ca medicament, trebuie să ştim că hrişca tratează diabetul zaharat. Studiile
recente demonstrează că hrişca (fructul plantei Fagopyrum), influenţează procesul
de toleranţă la glucoză. O lingură de hrişcă se amestecă cu trei linguri de iaurt sau
lapte, se lasă amestecul peste noapte într-un loc călduros, iar dimineaţa se mănîncă
pe stomacul gol.
Hrişca are o extraordinară calitate: întăreşte vasele subţiri de sînge la nivel local.
Conţine mai mult calciu decît grîul şi este bogată în lisină, un aminoacid pe care
organismul uman nu-l produce. Ceaiul de hrişcă reduce umflăturile şi edemele.

Meiul, regele cerealelor

Meiul (5) este o plantă cu flori albe-gălbui, folosită ca

nutreţ pentru vite. Dar încă dinainte de Hristos, se
cunoştea că, datorită lipsei sale de gluten, poate fi inclus
în dieta persoanelor care nu tolerează grîul. De
asemenea, meiul combate retenţia urinară, guta şi
adenomul de prostată. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă
de plantă în 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, după care se strecoară. Se
consumă 3 căni pe zi. Prin conţinutul bogat în magneziu, meiul este benefic în
special celor cu probleme cardiovasculare, astm, migrene. Niacina din mei (vitamina
 3

B3) ajută la reducerea colesterolului, fiind de ajutor în curele de slăbire. Prin

conţinutul de triptofan, are efecte benefice în depresie, durere cronică, iritabilitate.
Proprietăţile diuretice sînt de ajutor la tonifierea rinichilor. Meiul asigură echilibrul
fluidelor corpului. Se recomandă celor suferinzi de artrite, datorită efectului său
alcalinizant. Ajută în prevenirea avorturilor spontane, alungă greaţa în primele luni de
sarcină. Este un antimicotic puternic, îndepărtează mirosul neplăcut al gurii. E bun şi
în alimentaţie, sub formă de pilaf, pîine, salate. Chinezii consideră ca meiul este
regele cerealelor şi continuă să îl consume de secole.

Roşcovele, bune la stomac

Roşcovul este un arbore din familia leguminoaselor, originar din regiunea

mediteraneană. Fructele arborelui (6), cu aspect de păstăi, de culoare brun-roşcată
şi gust dulceag, numite roşcove (sau carobe), au importanţă alimentară şi
terapeutică. Conţin o cantitate mare de glucide simple şi complexe, mucilagii,
pectine, amidon, vitamine. Una dintre cele mai importante substanţe prezente în
roşcove este carubina. Pulberea din pulpă de roşcove are efecte antidiareice şi de
absorbţie a toxinelor, motiv pentru care e bună în tratarea gastritelor şi
enterocolitelor. Roşcova are efect antitusiv, nutritiv, mineralizant. Este foarte bogată
în fibre, facilitînd tranzitul intestinal. De asemenea, e recomandată în tratarea
osteoporozei, avînd un conţinut mare de calciu. Nu provoacă alergii şi, în plus, nu
conţine acid oxalic care irită membrana intestinelor, astfel încît nu împiedică
absorbţia de calciu în organism. În Orientul Mijlociu, este un bun înlocuitor al pudrei
de cacao şi al ciocolatei. În Egipt, din păstăi se prepară o băutură energizantă. În
Spania, Portugalia şi Sicilia, roşcova este folosită în prepararea compoturilor şi
prăjiturilor.

Dudele tonifică muşchii

Fructul dudului (7), numit dudă, agudă sau soroză, are culoare roşie, neagră sau
albă, gust acrişor. Dudele conţin apă (83%), zaharuri (9,4%), acizi (0,95%), proteine
(1,2%), grăsimi (0,6%), celuloză (2%), substanţe minerale (0,84%), vitamina C (50-
199 mg la 100 g), provitamina A, vitaminele B1, B2, PP, acid folic. Valoarea
energetică a dudelor este de circa 69 kcal la 100 g. În fitoterapie, se folosesc fructele
şi frunzele dudului. Dudele au efect tonic, depurativ, antibiotic (bactericid) şi
antiinflamator. Sucul extras din dude înainte de maturitatea deplină conţine 20-25 g
acid citric la litru (care are efect bactericid). Acest suc se utilizează diluat cu apă
pentru gargare contra anghinei, stomatitei şi aftei. Dudele coapte, fiind astringente,
se folosesc în tratarea enteritelor şi enterocolitelor, combat constipaţia. Ceaiul dintr-o
lingură de frunze de dud la 250 ml apă clocotită, băută în trei reprize, este indicată în
diabetul zaharat şi pentru tratarea eczemelor. De asemenea, consumul de dude
 4

crude ajută la tonifierea musculaturii, fiind recomandat adolescenţilor şi sportivilor. La

femei, dudele întîrzie apariţia ridurilor şi a cearcănelor, reduc riscul apariţiei nodulilor
la sîni.

Moşmoanele, leac pentru rinichi

Moşmoanele provin dintr-un arbust originar din Persia. La noi, creşte sălbatic prin
poiene. În scopuri medicinale se folosesc frunzele, rădăcina şi fructele denumite
moşmoane sau scoruşe nemţeşti. Acestea au efect tonic, astringent intestinal,
reglator intestinal, diuretic, fiind indicate în tratamentul enteritelor, diareei, dizenteriei.
Pentru tratarea diareei, se consumă 200-300 g de moşmoane trecute şi curăţate de
coajă, în fiecare dimineaţă. Pentru tratarea gutei, dimineaţa, pe stomacul gol, se bea
un pahar de vin alb în care s-au macerat timp de 24 de ore sîmburi de moşmoane
pisaţi. Pentru litiază renală, se ia un pahar cu decoct de rădăcini de pătrunjel fierte în
vin, în care s-a adăugat o linguriţă cu praf de sîmburi de moşmoane. Aceste fructe
calmează inflamaţiile rinichilor şi ale cavităţii bucale. Acţiunea benefică a acestor
fructe asupra mucoasei intestinale se datorează conţinutului ridicat de pectină şi
tanin.

Braga, răcoritoare din mei

• Braga era la mare căutare în sudul ţării, unde simigeriile îi îmbiau pe trecători să
ude covrigii sau dulciurile cu bragă. Este o fiertură de mei măcinat (de porumb ori de
secară) uşor tulbure şi de consistenţa unui nectar dulce acrişor cu slabe urme de
alcool. Eficient antidot contra caniculei, licoarea era un produs perisabil, care trebuia
păstrat obligatoriu la gheaţă, pentru că nu rezistă mai mult de 48 de ore. Iată o reţetă
populară de preparat bragă acasă: se ia borş ( nu foarte acru), se îndoieşte cu apă
fierbinte, se amestecă bine. După răcire şi limpezire, gustul devine uşor acrişor. Se
toarnă lichidul într-un vas nou şi se adaugă zahăr sau miere după gust.
Porumbele au multă vitamina C
• Porumbele sînt fructele unui arbust care creşte prin fîneţe sau pe la margini de
crînguri. Cînd sînt coapte, fructele de porumbe au culoare neagră-violacee şi
mărimea unei vişine mici. Conţin mult tanin, ceea ce le face să fie foarte astringente.
Sucul de porumbe este foarte bogat în vitamina C.

Ulei de jir

• Fructul de fag fără coajă se prelucrează prin presare la rece şi la cald. Conţinutul în
ulei al jirului este de 23-31%, iar în miezul curat, de 42-48%. Uleiul este colorat în
 5

galben deschis şi are gust foarte plăcut. Conţine 8,5% acizi saturaţi, dintre care cei
mai frecvenţi sînt acizii oleic şi linoleic, extrem de benefici pentru sănătate.