UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

ELECTRONICA DIGITALĂ

Indicaţii metodice privind efectuarea lucrărilor de

laborator
(Partea 1)

0
 Chişinău
2013

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Facultatea Inginerie şi Management în Electronică şi

Telecomunicaţii
Catedra Sisteme şi Dispozitive Electronice

ELECTRONICA DIGITALĂ
Indicaţii metodice privind efectuarea lucrărilor de
laborator
(Partea 1)

Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2013

1
 Lucrarea este destinată studenţilor Facultăţii Inginerie şi
Management în Electronică şi Telecomunicaţii care studiază
electronica digitală.
Electronica digitală este o disciplină ce aparţine unui
domeniu din electronică destul de amplu. Argumentele şi
demonstraţiile se bazează pe diverse compartimente din matematică
(algebra booleană), fizică (electricitate, magnetism,
microelectronică), componente radioelectrnice, informatică, teoria
informaţiei, radiotehnică, semnale şi circuite. Studierea disciplinei
prevede dezvoltarea capacităţilor inginereşti creative în domeniul
proiectării dispozitivelor digitale. Însuşirea principiilor de
proiectare prevede dezvoltarea găndirii logice şi iscusinţei de a
propune idei, care ar permite soluţionarea diverselor probleme de
proiectare.

Autori: conf. univ., dr. Ion CORNEA

lector. univ., magistru Oleg DERGACI
lector sup. Iurie SOROCEANU
Recenzent: conf.univ., dr. Pavel NISTIRIUC
Responsabil de ediţie: lector univ., magistru Oleg DERGACI

2
 © U.T.M., 2013
Lucrarea de laborator nr. 1

SINTEZA CIRCUITELOR LOGICE COMBINAŢIONALE

Scopul lucrării: studierea metodelor de sinteză a circuitelor

logice combinaţionale şi însuşirea deprinderilor practice de
experimentare.
Destinaţia principală a oricărui calculator electronic numeric
este prelucrarea informaţiei discrete (numerice). În acest plan,
calculatorul numeric conţine o mulţime de elemente şi dispozitive,
care au o denumire comună de automate numerice.
În teoria automatelor numerice se evidenţiază două clase de
automate: cu memorie şi fără memorie. Împreună cu aceste
denumiri se folosesc respectiv denumirile de circuit secvenţial (cu
memorie) şi de circuit combinaţional. În lucrarea de faţă se studiază
numai circuitele combinaţionale (CC).

1.1. Definirea circuitului combinaţional şi metodele de

reprezentare a lui

Circuitul se numeşte combinaţional, dacă la orice moment de

timp valorile semnalelor de ieşire y1, y2,…, yn depind numai de
valorile semnalelor de intrare x1, x2,…, xn la acelaşi moment de timp
(1.1). Astfel, în general, circuitul combinaţional poate fi reprezentat
prin următorul sistem de ecuaţii:

y1  f1( x1, x2 ,...., xn ) 


y2  f 2 ( x1, x2 ,...., xn )  (1.1)
, (1.1)
  
ym  f m ( x1, x2 ,...., xn )

3
unde variabilele x şi y sunt logice (binare) şi iau respectiv numai
două valori logice: “1” şi “0”.
În modul cel mai simplu, CC se defineşte prin aşa-numitul
tabel de adevăr, în care diferitor valori ale vectorului binar X={x 1,
…,xn} le corespund valori concrete ale vectorului Y={y 1,y2,…,yn}.
Drept exemplu vezi tabelul de adevăr 1.1 pentru cazul n=5, m=3.

Tabelul 1.1. Tabelul de adevăr

x1 x2 x3 x4 x5 y1 y2 y3

0 1 0 0 1 1 1 0
0 1 1 0 0 1 0 0
1 0 1 0 1 1 0 1
1 0 1 1 1 0 0 1

În baza tabelului de adevăr este destul de complicată

rezolvarea problemei de sinteză a circuitului combinaţional,
deoarece nu sunt cunoscute funcţiile Y=f(x), deci, lipseşte
descrierea analitică.
În teoria aplicată a automatelor numerice, pentru descrierea
analitică se folosesc funcţiile booleene (FB). Funcţie booleană de
variabile logice (booleene) se numeşte funcţia care obţine numai
două valori logice: “1” şi “0”.
Orice FB poate fi reprezentată în baza funcţiilor booleene
elementare (FB elementare), folosind principiul de suprapunere,
când argumentele se înlocuiesc cu FB elementare. Ultimele se
definesc ca FB de două variabile (n=2), numărul cărora este egal cu
n
22  16 . Din tabelul 1.2 4 FB elementare au cea mai mare valoare
practică şi permit a defini orice FB.

4
Argument
ul
x1 0 0 1 1
un
Notarea şi denumirea funcţiei
u
Argument
x2 0 1 0 1
ul doi
Funcţia f1 0 1 1 1 f1=x1  x2 (disjuncţia - SAU)
f2 0 0 0 1 f2=x1  x2 (conjuncţia - ŞI)
f3 0 1 1 0 f3=x1x2 (suma mod. 2 – SAU EX.)
f4 1 1 0 0 f x 
4 1
f5 
1 0 1 0 f5  x 2 
(negaţie - NU)

Tabelul 1.2. Funcţii elementare

Funcţia f1 (disjuncţia) ia valoarea 1 numai atunci când x1=1

sau x2=1, ori x1=x2=1 (tab.1.2).
Funcţia f2 ia valoarea 1 numai atunci când x1=1 şi x2=1.
În funcţia f3 asupra x1 şi x2 se îndeplineşte operaţia logică
suma mod.2 şi f3=1 numai atunci când x1 şi x2 au valori diferite
(x1x2). Funcţiile f4 şi f5 se numesc funcţii de negaţie de o
variabilă şi iau întotdeauna valori opuse acestei variabile. Funcţia de
negaţie este o funcţie numai de un argument, iar funcţiile f1-f3 se
definesc pentru orice număr de variabile. Semnul înmulţirii logice
se mai notează prin punct ori se omite. De exemplu: x1x2x3
x1x2x3.
În figura 1.2 se dă notarea grafică a elementelor logice prin
care se efectuează operaţiile logice respective. Prin unele elemente
logice se efectuează împreună operaţiile disjuncţie şi negaţie (SAU-
NU), conjuncţie şi negaţie (ŞI-NU).
În continuare vom prezenta câteva exemple de scriere a
funcţiilor booleene, folosind FB elementare (operaţiile logice)
examinate mai sus:
5
 y1  x1 x 2 x 3  x 2 x 4  x1 x3 ,
y 2  x1 x 2 x3 x 4  x1 x 2 x 3 x 4 ,
(1.2) (1.2)
 
y 3   x1  x 2  x3    x1  x 2  x 4   x 2  x 4 . (1.3)

(1.4) (1.4)

Dacă în FB 1.2 substituim oricare valori, x1=1, x2=0, x3=1,

x4=0, atunci, îndeplinind operaţiile logice în corespundere cu
definirea lor, vom obţine y1=1.
Menţionăm că mai întâi calculăm valorile fiecărui term, apoi
asupra acestor valori efectuăm disjuncţia. Dacă în term se conţine
complementul variabilei (variabila cu negaţie), apoi la calcul
valoarea ei se inversează. Observăm că în ultimul term înmulţim în
primul rând logic x1 cu x3, apoi inversăm valoarea obţinută.
Dacă substituim aceleaşi valori x1=1, x2=0, x3=1, x4=0 în 1.3
şi 1.4, obţinem respectiv y2=0, y3=1. În 1.4 calculăm mai întâi
valorile parantezelor, apoi efectuăm între ele conjuncţia.
În algebra booleană diferite forme ale FB au denumirea lor.
FB din 1.2 se numeşte formă normală disjunctivă (FND). În această
formă, variabilele şi complementele lor în cadrul unui term sunt
legate prin conjuncţie, iar termii între ei prin disjuncţie. FB din 1.3
se numeşte formă normală disjunctivă desăvârşită (FNDD); această
formă este ca şi FND, numai că fiecare term conţine numaidecât
toate variabilele ori complementele lor de care depinde funcţia. FB
din 1.4 se numeşte formă normală conjunctivă (FNC); în această
formă variabilele şi complementele lor în cadrul unui term sunt
legate prin disjuncţie, iar termii între ei prin conjuncţie. În mod

6
analogic cu funcţia în formă de FNDD este forma FNCD (forma
normală conjunctivă desăvârşită).
Conform celor enunţate mai sus, tragem concluzia că FB
poate fi reprezentată cu ajutorul FND, FNC ori FNDD, FNCD şi la
fel prin tabelul de adevăr (de exemplu, prin tab.1.1). Evident, dacă
FB este definită printr-o expresie de orice formă, pot fi calculate
valorile funcţiei pentru toate combinaţiile de valori ale variabilelor,
alcătuind astfel un tabel de adevăr. La fel, dacă FB se defineşte
printr-un tabel de adevăr, poate fi alcătuită o expresie.
x1 y1
x2 y2
CC

xn
yn

Fig.1.1. Circuit combinaţional

Fig.1.2. Elemente logice

Conform tabelului de adevăr, pot fi alcătuite uşor FB în

FNDD ori FNCD. Pentru alcătuirea FNDD, în tabel se evidenţiază

7
 rândurile în care valoarea funcţiei este egală cu 1. Apoi pentru
fiecare rând similar se scrie un term în formă de conjuncţie a
variabilelor, unde se include variabila, în caz dacă în rând ea are
valoarea 1, şi complementul ei, dacă are valoarea 0.
Termii obţinuţi se unesc între ei prin disjuncţie. De exemplu,
FNDD pentru y3 din tabelul 1.1 va fi următoarea, unde termii
(conjuncţiile) sunt alcătuiţi pentru rândul 3 şi 4, în care funcţia y 3
are valoarea 1:
y3  x1x2 x3 x4 x5  x1x2 x3 x4 x5 ,

Pentru a alcătui FNCD, în tabel se aleg rândurile în care valoarea

funcţiei este egală cu 0. Pentru fiecare rând se scrie un term în
formă de disjuncţii ale variabilelor ce include variabila, dacă în
rândul dat ea are valoarea 0, şi complementul ei dacă are valoarea 1.
  
y3  x1  x 2  x3  x 4  x5  x1  x 2  x3  x 4  x5 .
Disjuncţiile obţinute se unesc între ele prin conjuncţie. Vom
scrie FNCD pentru acelaşi y3 din tabelul 1.1.
Dacă substituim în această expresie valorile variabilelor din
tabel şi efectuăm calculele, atunci, ca şi în cazul cu FNDD, vom
obţine o coincidenţă cu valorile din tabel pentru y3. Ne convingem
deci că FNCD este, pur şi simplu, o altă formă de reprezentare a
FB.

1.2. Minimizarea funcţiilor booleene

În paragraful precedent s-a subliniat că pentru a sintetiza un
circuit combinaţional (CC) trebuie să posedăm forma analitică a FB,
de exemplu, expresia în FND ori FNC. Evident, cu cât mai mare
este numărul de variabile în expresie, cu atât mai complicată va fi
schema detaliată a circuitului combinaţional. Reieşind din cele
expuse, la îndeplinirea procesului de sinteză a CC se pune problema
de a reduce numărul de variabile în funcţiile iniţiale date. Această
reducere are scopul de a simplifica schema detaliată, ceea ce duce la
economia aparatajului.

8
 Minimizarea FB înseamnă reducerea numărului de variabile
în funcţie, simplificarea ei. Minimizarea FB poate fi efectuată în
baza următoarelor proprietăţi (teoreme) fundamentale ale
conjuncţiei, disjuncţiei şi negaţiei:

 
1. x1 x2 x3   x1x2  x3
 
2. x1  x2  x3   x1  x2   x3
 
3. x1 x2  x3  x1x2  x1x3
4. x1   x2 x3    x1  x2    x1  x3 
5. x1  x1x2  x1  x2
6. x  x  x
7. x  x  x
8. x1  x1 x 2  x1
9. x  1  1
10. x  0  x
11. x  1  x
12. x  0  0
13. x  x  1
14. x  x  0
15. x  x
16. x1  x 2  ...  x n  x1  x 2  ...  x n
17. x1 x 2 ...x n  x1  x 2  ...  x n .

Justeţa relaţiilor expuse mai sus este evidentă şi se verifică

uşor, substituind toate valorile posibile ale variabilelor. Formulele
16 şi 17 se numesc formulele ori teoremele de Morgan şi permit a
transforma disjuncţia variabilelor în conjuncţia lor sau invers. De
aici reiese că prin formulele de Morgan putem transforma uşor FND
în FNC, şi invers.
De exemplu, FNC y   x1  x2  x3  x1  x2  x2  x3  şi trebuie
obţinută expresia în FND. Pentru aceasta aplicăm formulele de
Morgan în felul următor:

9
       
y  x1  x2  x3  x1  x2  x2  x3  x1  x2  x3 x1  x2 x2  x3 . 
Transformăm în continuare în acelaşi mod fiecare term în parte:
y  x1 x 2 x3  x1 x 2  x 2 x3 .

Ţinând cont de relaţia x  x, obţinem:

y  x1 x 2 x3  x1 x2  x 2 x3 ,

unde sub semnul comun de negaţie este FND.

Vom examina un proces de minimizare pe baza relaţiilor (1-
17) enunţate mai sus. Fie că este dată funcţia:
y  x1 x2 x3  x1 x 2 x3  x2 x3 x 4  x4  x 4 .
Folosind relaţia 3 pentru primii doi termi, transformăm
expresia în felul următor:
y  x 2 x3  x1  x1   x 2 x3 x 4   x 4  x 4  ,
unde prima paranteză, conform egalităţii 13, este egală cu 1, iar a
doua – x4.

Aşadar, obţinem:
y  x2 x3  x2 x3 x4  x4 ,
unde ultimii doi termi sunt echivalenţi cu x 4, conform egalităţii 6.
Luând în consideraţie aceasta, expresia definitivă a FB va fi:

y  x2 x3  x4 .
Din acest exemplu se observă că prin transformările analitice
FB poate fi simplificată substanţial. Însă, pentru o funcţie compusă
(cu un număr mare de variabile) acest mod de minimizare este
destul de anevoios, deoarice nu există o metodă strictă de
îndeplinire a transformărilor. În legătură cu aceasta sunt elaborate
mai multe metode de minimizare, care prevăd efectuarea unor
proceduri concrete asupra funcţiei iniţiale. Examinăm în
continuare o metodă simplă şi demonstrativă de minimizare a FB pe
baza diagramelor Carnaugh.
10
 Metoda de minimizare prin diagramele Carnaugh presupune
ca funcţia iniţială să fie prezentată în FNDD. Diagramele Carnaugh
se interpretează ca o definire grafică a FB în formă de pătrate ale
diagramei. Numărul pătratelor în diagramă este egal cu 2n, unde n
este numărul de variabile de care depinde funcţia ce se
minimizează. În figura 1.3 sunt prezentate diagramele şi notarea
pătratelor pentru două, trei şi patru variabile. În figura 1.3 (a) şi
figura 1.3 (b) se arată cum se notează termii în pătrate.
În mod analogic pot fi construite diagramele pentru orice
număr de variabile, reţinând că notările pătratelor megieşe trebuie
să se deosebească numai cu un complement al unei singure
variabile.
Totodată, vom avea în vedere că pătratele de la marginile
diametral opuse la fel se consideră megieşe; cu alte cuvinte,
diagrama se consideră închisă în formă de sferă.

Fie dată următoarea FB ce trebuie minimizată:

y  x 2 x3  x1x 2x 3  x1x 2x 3  x1x 2x3  x1x 2 x3.

Mai întâi, deoarice funcţia este dată în FND (în primul term
nu se conţine x1), obţinem FNDD înmulţind primul term cu (x1 
x 1 ):
y  x 2 x 3  x1  x1   x1x 2 x 3  x1x 2 x 3  x1x 2 x 3  x1x 2 x 3  x1x 2 x 3 
 x1x 2x 3  x1x 2x 3  x1x 2 x 3  x1x 2 x 3  x1x 2 x 3.
Construim diagrama Carnaugh pentru trei variabile şi notăm
pătratele unde se situează termii din expresia y (fig.1.4).
În diagramă conturăm cu linii întrerupte grupele de pătrate
megieşe notate. Într-o grupă se pot întruni nu orice număr de pătrate
(termi), ci numai câte 2k, unde k=1,2,3,… În grupă trebuie inclus
un număr maxim posibil de termi megieşi; se formează atâtea grupe
11
încât să fie incluşi toţi termii megieşi. Uneori unul şi acelaşi term
poate figura în mai multe grupe pentru a include toţi megieşii. În
acest exemplu, astfel de termi sunt x1 x2 x3 şi x1 x2 x3 care se
conţin în câte două grupe.
La etapa finală, pentru fiecare grupă de termi trebuie definit
termul comun minim. El se defineşte luând în consideraţie că termii
(pătratele) megieşi se deosebesc numai de complementul unei
variabile (variabila cu negaţie - x ). De exemplu, pentru grupa 2
(fig.1.4) termul comun minim este x 1 x 3 , deoarece:
x1x2 x3  x1x2 x3  x1x3  x2  x2   x1x3.
În acest caz se spune că variabila x2 se reduce şi rămâne
termul comun minim x1x3.

a) x1 x1x2 x1x2

x1
x1 x2 x1x2 x1 x2 x3
x2 x3 3 x1x2 x3

x1x2
x2 x1x2 x1 x2x3 3 3 x1x2x3

c) x1 x2 x1x2 x1x2

x1 x2
x1 x2 x3 x4 x1 x2 x3 x4 x1x2 x3 x4 x1x2 x3 x4
x3 x4

x1 x2 x3 x4 x1 x2x3 x4 x1x2x3 x4 x1x2 x3 x4

x3 x4

x3x4 x1 x2x3x4 x1 x2x3x4 x1x2x3x4 x1x2x3x4

12
x3x4 x1 x2 x3 x4 x1 x2 x3x4 x1x2 x3x4 x1x2 x3x4

Fig.1.3. Diagramele Carnaugh pentru două (a),

trei (b) şi patru (c) variabile

13
 x1 x2 x1 x2 x1 x2 x1 x2
2
x3 v v v
1
3
v v v
3
Fig.1.4. Diagrama de minimizare

Analogic se poate observa că în grupa care conţine patru termi

(grupa 1, fig.1.4) se reduc două variabile. În acest exemplu, în grupa
1 se reduc variabilele x1 şi x3 şi rămâne termul minim comun x2.
Din cele expuse mai sus se trage concluzia că dacă grupa
conţine 2k termi, atunci se reduc k variabile, care se conţin împreună
cu complementele lor. În termul minim comun se includ variabilele
rămase.
Definitiv, pentru exemplul din diagramă (fig.1.3), definim
pentru grupa 1 de termi termul minim comun x2 (se reduc x1 şi x3),
pentru grupa 2x1x3 (se reduce x2), pentru grupa 3 x 1 x 3 (se reduce
x2). Termii minimi obţinuţi se leagă între ei prin disjuncţie şi
expresia obţinută este forma minimală a funcţiei y.
Dacă în diagramă ar fi fost termi fără megieşi, atunci ei se
includeau în expresia finală fără schimbări.
În încheiere menţionăm că pentru cazurile când FB iniţială
este dată în FNC, în prealabil, prin formulele de Morgan, FNC
poate fi transformată în FND şi atunci se foloseşte procedura de
minimizare examinată în acest paragraf.

1.3. Procedura de sinteză a circuitelor combinaţionale

În paragraful precedent s-a menţionat că problema sintetizării
CC constă în elaborarea schemei detaliate din elemente logice
conform FB iniţiale date. Trebuie să deosebim sinteza CC cu o

14
singură ieşire (este dată o singură FB) şi cu mai multe ieşiri (se dau
mai multe FB). În acest paragraf vom analiza procedura sintezei CC
cu mai multe ieşiri, deoarece cazul cu o singură ieşire este
particular.
Procedura sintetizării CC:
1. Dacă FB iniţială este reprezentată în formă de tabel de
adevăr (de exemplu, tab.1.1.), atunci după ea se alcătuieşte FNDD
pentru fiecare funcţie. Dacă FB se dă în FND, termii incompleţi se
vor înmulţi cu (xixi) pentru a obţine FNDD.
2. Efectuăm minimizarea fiecărei FNDD aparte.
3. Dacă se dă baza de elemente din care se construieşte CC,
atunci prin relaţiile 1-17 obţinem FB, ce include numai operaţiile
logice care se realizează în baza elementelor date.
4. Alcătuim schema detaliată a CC după principiul ca fiecărui
term din expresia funcţiei să-i corespundă un element logic. Pentru
efectuarea operaţiilor dintre termi se folosesc la fel elemente logice.
Dacă în expresii se conţin termi identici, se foloseşte numai un
singur element pentru toată schema.
Exemplu de sintetizare a CC:
Fie date următoarele FB iniţiale:

y  x1x2 x3  x2 x3  x1x2 x3 ,
1
y2  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4 .

Îndeplinim sinteza în corespundere cu procedura din punctele 1-4:

1. Funcţia y1 este dată în FND, iar y2 în FNDD. Obţinem
FNDD pentru y1 şi y2:
y1  x1x2 x3  x2 x3  x1  x1   x1x2 x3  x1x2 x3  x1x2 x3  x1x2 x3  x1x2 x3;
y1  x1x2 x3  x2 x3  x1  x1   x1x2 x3  x1x2 x3  x1x2 x3  x1x2 x3  x1x2 x3;
2. Îndeplinim minimizarea funcţiilor y1 şi y2. Pentru aceasta
construim diagramele Carnaugh respective şi în pătrate însemnăm
termii. Întrunim în fiecare diagramă termii în grupe posibile (fig.1.5
şi 1.6).

15
 Fig.1.5. Diagrama Carnaugh pentru y1

x1 x2 x1 x2 x1x2 x1x2

x3 x4
V
V
x3 x4
V
x3x4
V
x3x4
V
Fig.1.6. Diagrama Carnaugh pentru y2

Rezultatul minimizării:
y1  x1x2  x2 x3  x1x2 x3 ,
y2  x1x2  x1x2 x3 x4 .
Presupunem că trebuie să îndeplinim sinteza în baza ŞI-NU.
Cu alte cuvinte, trebuie folosite numai elementele logice ŞI-NU.
Pentru aceasta, prin formulele De Morgan, din expresiile y1 şi y2
excludem operaţia SAU.

16
 y1   x1x2  x2 x3  x1x2 x3 
 ;
y2    x1x2  x1x2 x3 x4  .

4. Alcătuim schema CC, luând în consideraţie că termul x1x2.

Este comun pentru y1 şi y2, iar x1x2 x3 din y1 se conţine în termul
al doilea din y2 (fig.1.7).

Fig.1.7. Schema detaliată a CC

17
1.4. Sarcina
1. Studiaţi paragrafele 1.1, 1.2 şi 1.3.
2. Daţi răspunsuri la întrebările de control.
3. Îndepliniţi sinteza CC în baza ŞI-NU pentru varianta dată
în tabelul 1.1 din anexa la lucrarea nr. 1.
4. Asamblaţi schema sintetizată.
5. Cercetaţi practic funcţionarea schemei asamblate şi
îndepliniţi tabelul de adevăr cu datele experimentale.
6. Alcătuiţi tabelul de adevăr, calculând valorile conform
funcţiilor iniţiale.
7. Verificaţi justeţea schemei sintetizate comparând tabelul
de adevăr experimental cu cel calculat.

1.5. Conţinutul dării de seamă

1. Funcţiile iniţiale.
2. Procedura sintezei CC.
3. Schema detaliată a CC.
4. Tabelele de adevăr.
5. Concluzii.

1.6. Întrebări de control

1. Formulaţi definiţia circuitului combinaţional (CC).
2. Numiţi metodele de reprezentare a CC.
3. Formulaţi definiţia funcţiei booleene.
4. Formulaţi definiţia FND, FNC, FNDD, FNCD.
5. Cum se alcătuiesc FNDD şi FNCD conform tabelului de
adevăr?
6. Enumeraţi proprietăţile principale ale disjuncţiei,
conjuncţiei şi negaţiei.
7. Cum se obţine FNDD din FND?
8. Cum se transformă FND în FNC, şi invers?
9. În ce constă problema minimizării FB?
10. Care este esenţa metodei de minimizare prin diagramele
Carnaugh? De ce FB iniţială trebuie să fie reprezentată
în FNDD?
18
11. De ce metoda diagramelor Carnaugh permite includerea în
grupe a câte 2k termi, unde k=1,2,3…?
12. De ce la minimizare în grupul de 2k termi se reduc k
variabile?
13. De ce la întrunirea termilor un term poate figura în mai
multe grupuri de termi ai diagramei?
14. Care este esenţa procesului de sinteză a CC?
15. Problema concretă a sintezei CC are o singură soluţie?

19
 Anexă la lucrarea nr. 1

În tabelul 1.1, funcţiile y1, y2 şi y3 sunt reprezentate în

FNDD. Numerelor din tabel le corespund următorii termi:

0  x1 x 2 x 3 8  x1x 2 x 3 x 4 16  x1x 2 x 3 x 4
1  x1x 2 x 3 9  x1x 2 x 3 x 4 17  x1x 2 x 3 x 4
2  x1 x 2 x 3 10  x1x 2 x 3 x 4 18  x1x 2 x 3 x 4
3  x1x 2 x 3 11  x1x 2 x 3 x 4 19  x1x 2 x 3 x 4
4  x1 x 2 x 3 12  x1x 2 x 3 x 4 20  x1x 2 x 3 x 4
5  x1x 2 x 3 13  x1x 2 x 3 x 4 21  x1x 2 x 3 x 4
6  x1 x 2 x 3 14  x 1x 2 x 3 x 4 22  x1x 2 x 3 x 4
7  x1 x 2 x 3 15  x1x 2 x 3 x 4 23  x1x 2 x 3 x 4 .

Exemplu de scriere a funcţiei y1 conform tabelului 1.3 pentru

varianta 1:

y1  12  13  15  20  21  22  23  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4 

x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4  x1x2 x3 x4

20
 Tabelul 1.1. Tabelul de variante
Nr. y1 y2 y3
1 12,13,15,20,21,22,23 9,11,13,15,21,23 9,8,12,13,20,21
2 12,13,14,15,20,21,23 12,13,14,20,21,22 12,13,20,21,23
3 13,14,15,21,22,23 10,11,13,15,21,23 8,10,11,16
4 8,9,11,12,13,15,20 0,1,2,5 8,9,12,13,16,17
5 9,10,11,13,14,15 9,11,13,15,17,19 9,11,13,15,16,17,19
6 8,10,12,14,18,20,22 8,10,11,12,14,15 1,3,4,6
7 8,9,11,16,17,19 0,1,3,6,7 0,1,3,5,6,7
8 12,13,15,20,21,23 12,13,16,17,20,21 0,1,4,6
9 0,2,3,5,6,7 8,9,11,12,13,15,21 2,4,5,7
10 8,9,11,12,16,17,19 8,12,14,22,23 0,1,2,7
11 8,10,11,14,15,22,23 12,14,15,20,22,23 8,10,11,19,21
12 9,10,11,17,18,19 10,11,12,15,15,18,19 0,2,3,5,6
13 18,19,20,21,22,23 8,10,11,16,18,19 8,10,11,16,18,19,222,23
14 8,10,11,14,16,18,19 10,11,14,17,19,21,23 11,18,19,20,21,22,23
15 12,13,14,20,21,22 8,9,12,13,20,21 8,10,12,14,20,22
16 9,11,12,14,19,20,22 8,9,11,13,19 8,9,11,13,19,21,23
17 9,11,13,15,19,23 0,6,7,8 8,9,11,13,15,19,21,23
18 8,9,11,12,13,15,23 8,9,11,12,13,15,16,17,19 0,2,3,4
19 8,13,15,16,21,23 8,16,18,20,21,22 1,3,5,6
20 8,10,11,12,14,15 10,11,14,15,20,21 17,18,19,20,21
21 12,13,14,15,18,19,21 8,9,12,13,22,23 8,9,12,13,19
22 13,15,16,17,20,22,23 9,13,15,17,23 2,3,4,7
23 12,13,14,20,21,22,23 19,20,21,22,23 8,10,14,20,21,22,23
24 9,11,13,15,19,23 0,6,7 8,9,11,13,15,19,21,23
25 8,12,20,21,22,23 8,9,11,13,16,17,19,21 9,13,17,20,21,22,23
26 1,2,3,4,7 0,2,3,6 1,2,5,6,7
27 11,15,16,17,18,19,23 10,14,16,17,18,19,22 10,14,18,20,21,22,23
28 12,13,14,15,20,21,22 12,13,14,15,22,23 1,2,3,6
29 12,14,20,21,23 12,14,20,21,23,11,15 11,15,17,19,20,21
30 8,9,10,11,20,21,22,23 0,1,5,6,7 0,1,3,5,6
31 12,13,14,15,20,21,22,23 8,9,11,15,23 10,15,17,19,23
32 9,10,11,13,17,18,19 10,11,15,18,19 10,11,15,18,19,21,22

21
 Lucrarea de laborator nr. 2

CIRCUITE BASCULANTE BISTABILE

Scopul lucrării: studierea diferitor circuite basculante

bistabile şi a metodelor de proiectare logică a lor; însuşirea
deprinderilor de asamblare, ajustare şi cercetări experimentale.
În lucrarea de faţă vom studia circuitele secvenţiale (automate
numerice cu memorie). Ele se deosebesc de cele combinaţionale
prin faptul că, în afară de stări externe, ele se pot afla şi în stări
interne, care sânt cauzate de reacţie.
În lipsa semnalelor externe, semnalele de ieşire ale circuitului
secvenţial se determină numai prin semnalele reacţiei, care pot fi
identificate cu stările interne ale circuitului. Datorită acestui fapt,
într-un astfel de automat numeric, valoarea semnalului de ieşire
depinde atât de valorile semnalelor de intrare, cât şi de stările
interne ale automatului.
Cel mai simplu şi răspândit automat numeric cu memorie este
circuitul basculant bistabil (prescurtat bistabilul), care are două stări
stabile: 1 (unitatea logică) şi 0 (zeroul logic). Structura bistabilului
poate fi reprezentată ca o celulă de memorie cu circuit de comandă
(figura 2.1).
Celula de memorie constituie o schemă cu două ieşiri Q şi Q,
la care semnalele permise întotdeauna sunt opuse, şi două intrări S
(set – stabilire) şi R (reset – revenire la zero).
În general, celula de memorie poate avea mai mult de două
intrări. De regulă, ea constă din două elemente logice legate
reciproc prin reacţie. Astfel de celulă se numeşte bistabil asincronic
RS (figura 2.2).

22
 S Q
E1
CC CM
E2
R Q

Fig. 2.1. Structura generală a bistabilului

Fig. 2.2. Celula de memorie – bistabilul asincronic RS

Circuitul de comandă (figura 2.1) transformă informaţia

recepţionată prin intrările E1 şi E2 în semnale care se transferă la
intrările de stabilire (R şi S) a celulei de memorie. În unele scheme,
semnalele de ieşire ale bistabilului se transferă la intrarea circuitului
de comandă (în figura 2.1 această legătură este arătată prin linie
punctată).

23
 De regulă, bistabilele au o intrare suplimentară de sincronizare C
(vezi figura 2.1). Astfel de bistabile se numesc sincronice. Impulsurile
care se aplică la această intrare determină momentul de receptare de
către bistabil al informaţiei de intrar e.

2.1. Funcţionarea bistabilelor tipice

Concomitent cu păstrarea informaţiei, bistabilul poate efectua

diferite operaţii logice. Proprietăţile logice ale bistabilului pot fi redate
prin tabelul de stare (tabelul 2.1 şi 2.2), care defineşte dependenţa
semnalelor de ieşire ale bistabilului Q(t+1) de valorile semnalelor de
intrare E(t) şi de stare a bistabilului Q(t) în momentul anterior de timp.
Pentru bistabilele sincronice, t şi t+1 înseamnă timpul până şi după
aplicarea impulsului de sincronizare. Conţinutul tabelului poate fi
reprezentat prin ecuaţiile caracteristice (funcţii de trecere), care la fel
denotă relaţiile dintre semnalele de intrare şi ieşire ale bistabilului.
Pentru fiecare tip de bistabil în tabel se introduc notări specifice
pentru intrările logice care diferă de notarea generală.

Tabelul 2.1.Tabelul de stare a bistabilelor D şi T

Intrarea (timpul t) Ieşirea (timpul t+1)
D; T bistabilul D bistabilul T
0 0 Q(t)
1 1 Q(t)

Tabelul 2.2. Tabelul de stare a bistabilelor RS, JK şi DV

Intrarea (timpul t) Ieşirea (timpul t+1)
S; J; V R; K; D bistabilul RS bistabilul JK bistabilul DV
0 0 Q(t) Q(t) Q(t)
0 1 0 0 Q(t)
1 0 1 1 0
1 1 x Q(t) 1

24
 Bistabilul D are o unică intrare logică D, starea căreia la fiecare
impuls de sincronizare se transferă la ieşire; aceasta înseamnă că
semnalele de ieşire reprezintă semnalul de intrare întârziat (tab. 2.1).
Astfel, bistabilul D reprezintă un element de întârziere cu un tact al
semnalelor de intrare.
Ecuaţia caracteristică a bistabilului: Q(t+1) = D(t)
Bistabilul T are, de asemenea, o intrare logică – T. Dacă la
această intrare se aplică 1, atunci la fiecare impuls de sincronizare
bistabilul trece în starea opusă; dacă la intrare se aplică 0, bistabilul T
efectuează operaţia suma mod.2 (SAU-EXCLUSIV).
Ecuaţia caracteristică a bistabiluluiT: Q(t+1) = T(t)Q(t) 
T(t)Q(t).
Bistabilul RS are două intrări – R şi S. Dacă la ambele intrări se
aplică 0, bistabilul nu-şi schimbă starea, păstrând-o pe cea precedentă
Q(t) (tabelul 2.2). Când S=0 şi R=1, Q=0, iar când S=1 şi R=0, ieşirea
Q=1.
Aplicarea în acelaşi timp pe S=1 şi R=1 este interzisă (în tabelul
2.2. aceasta este notat prin semnul “X”), fiindcă la ieşire nu se
stabileşte o stare univocă: într-un caz Q=1, iar în alt caz Q=0. Ecuaţia
caracteristică a bistabilului este: Q(t+1) = S(t) R(t) Q(t) cu condiţia
ca R(t)·S(t) = 0.
Bistabilul JK are două intrări: J şi K. Semnalul 1 pe intrarea J
stabileşte bistabilul în starea Q=1, iar în cazul semnalului 1 pe intrarea
K – în starea Q=0 (tabelul 2.2). Dacă J=K=1, la aplicarea fiecărui
impuls de sincronizare bistabilul îşi inversează starea anterioară.
Ecuaţia caracteristică este: Q(t+1) = J(t)Q(t) K(t)Q(t)
Bistabilul DV are două intrări: D şi V. Dacă V=0, bistabilul nu-şi
schimbă starea la orice valoare a semnalului pe intrarea D. Dacă V=1,
apoi bistabilul DV este asemănător cu bistabilul D.
Ecuaţia caracteristică: Q(t+1) = V(t)D(t) V(t)Q(t).
2.2. Bistabilii sincronici cu comandă statică

25
 Informaţia de intrare în astfel de bistabile este receptată pe
parcursul întregii durate de aplicare a impulsului de sincronizare.
Dacă neglijăm întârzierea de acţionare (comutare) a elementelor
logice ce alcătuiesc bistabilul, se poate spune că semnalele de
intrare schimbă starea bistabilului simultan după aplicarea
impulsului de sincronizare:
a) bistabilul sincronic RS cu comanda statică se realizează
uşor dacă adăugăm la celula de memorie două elemente ŞI (figura
2.3);

Fig. 2.3. Bistabilul sincronic RS

b) bistabilul sincronic D poate fi obţinut uşor pe baza

bistabilului sincronic RS (figura 2.4).
Dacă la bistabilul D adăugăm o intrare V pentru interzicerea
impulsului de sincronizare (linia punctată în figura 2.4), obţinem
bistabilul DV. Evident, intrările D şi V sunt identice şi se pot
schimba cu rolurile.

26
 Fig. 2.4. Bistabilul sincronic D

2.3. Bistabilii sincronici în două tacturi

Bistabilele sincronice în două tacturi reprezintă o schemă din

două niveluri. Fiecare nivel conţine un bistabil sincronic (figura
2.5).

Fig 2.5. Structura bistabilului sincronic în două tacturi

Transferul de informaţie la nivelul doi are loc numai după ce

informaţia a fost receptată la nivelul întâi odată cu terminarea
impulsului de sincronizare (C=0). Când se aplică impulsul de
sincronizare (C=1), informaţia de intrare E1 şi E2 este receptată la
27
nivelul întâi (bistabilul principal). În acest moment, nivelul doi
(bistabilul secundar) este închis pentru receptarea informaţiei,
deoarece la intrarea lui C=0 (impulsul de sincronizare trece prin
invertor). Când impulsul de sincronizare se termină, la primul nivel
C=0, iar la al doilea – C=1. În acest moment este interzisă
receptarea la primul nivel şi se efectuează transferul de informaţie
în bistabilul secundar – informaţia se înscrie de la nivelul întâi la
nivelul doi.
Vom examina în continuare schemele tipice ale bistabilelor
sincronizate în două tacturi.
Bistabilul RS, sincronizat în două tacturi, constituie o schemă
din două bistabile sincronice RS (figura 2.5). Schema funcţionează
în conformitate cu cele expuse în cazul general (figura 2.5).
Bistabilul RS sincronic în două tacturi poate fi uşor
transformat în bistabil sincronic JK în două tacturi. Pentru aceasta
este necesar ca de la ieşiri să fie aplicate reacţii la intrare (în figura
2.6). Ca rezultat intrarea S devine J, iar R devine K şi bistabilul
funcţionează conform tabelului de stare a bistabilului JK (tabelul
2.2).

Fig. 2.6. Bistabilul sincronic JK în două tacturi

Bistabilul JK este un bistabil universal. Aceasta se explică prin

faptul că el poate fi uşor ajustat (practic fără elemente adăugătoare) la
îndeplinirea funcţiilor bistabilelor D, T şi RS (figura 2.7).

28
 bistabilul T bistabilul D

Fig. 2.7. Bistabilul T şi D respectiv pe baza bistabilului JK

Bistabilul D sincronic în două tacturi poate fi asamblat dacă

folosim un bistabil D ca principal şi unul RS ca secundar (figura
2.8).

Fig. 2.8. Bistabilele sincronice D şi DV în două tacturi

Dacă la bistabilul D adăugăm o intrare V (linia punctată în

figura 2.8), obţinem bistabilul DV. Bistabilii D şi DV funcţionează
conform tabelului de stare (tabelul 2.2).
29
 2.4. Sinteza bistabilelor netipice sincronice în două tacturi

Structura unui bistabil sincronic în două tacturi poate fi

reprezentată printr-o schemă generală (figura 2.9).

Fig. 2.9. Schema generală a bistabilului sincronic în două tacturi

Din această schemă putem explica principiul de funcţionare al

oricărui bistabil sincronizat în două tacturi. La intrările circuitului
combinaţional, în general, parvin semnalele E1, E2, Q, Q şi C.
Circuitul combinaţional formează la ieşire semnale care asigură
trecerea bistabilului dintr-o stare în alta conform tabelului de stare
dat. Ieşirile circuitului combinaţional f1 şi f2 stabilesc starea
bistabilului în două tacturi în conformitate cu cele expuse în
paragraful precedent.
Din cele expuse mai sus, reiese că f1 şi f2 sunt funcţii
booleene de variabilele E1, E2, Q,Q şi C. Aşadar, dacă este dat
tabelul de stare a unui bistabil netipic, apoi problema proiectării
logice a schemei bistabilului constă în obţinerea funcţiilor f 1 şi f2 şi
îndeplinirea sintezei circuitului combinaţional care efectuează
aceste funcţii
Exemplu:
Trebuie sintetizată schema bistabilului sincronizat în două
tacturi după tabelul de stare din varianta 31.
Alcătuim tabelul de adevăr pentru f1 şi f2. Argumentele
acestor funcţii sunt Q, E1, E2, C: de aici rezultă că există 2 4=16
30
combinaţii de valori ale variabilelor Q, E 1, E2 şi C pentru care
trebuie definite f1 şi f2.
Tabelul de adevăr 2.3 a fost alcătuit pe baza tabelului de stare
(tab. 2.4) a bistabilului RS (nivelul unu – bistabilul primar în
schema 2.9) şi a tabelului de stare din varianta 31 (tab. 2.6), care
defineşte funcţionarea bistabilului proiectat.

Tabelul 2.3. Tabelul de adevăr al funcţiilor f1 si f2

C E1 E2 Q f1 f2 C E1 E2 Q f1 f2
0 0 0 0 0 X 1 0 0 0 0 X
0 0 0 1 X 0 1 0 0 1 X 0
0 0 1 0 0 X 1 0 1 0 0 X
0 0 1 1 X 0 1 0 1 1 0 1
0 1 0 0 0 X 1 1 0 0 0 X
0 1 0 1 X 0 1 1 0 1 X 0
0 1 1 0 0 X 1 1 1 0 1 0
0 1 1 1 X 0 1 1 1 1 X 0

Tabelul 2.4. Tabelul de stare a bistabilului RS

cu ieşirele Q,Q (fig. 2.9)
f1(t) f2(t) Q(t+1) Q(t+1)
0 0 Q(t) Q(t)
0 1 0 1
1 0 1 0
1 1 X X

Tabelul 2.3 poate fi divizat în două: C=0 şi C=1. Pentru C=0

funcţiile f1 şi f2 trebuie să ia aşa valori, care nu ar schimba starea
celulei de memorie (nivelul doi). Din aceasta reiese că valorile f 1 şi
f2, când C=0, nu depind de valorile E1 şi E2. Deci, în această parte a
tabelului 2.3 f1 şi f2 se definesc numai după valorile lui Q, în
31
corespundere cu tabelul de stare 2.4. Partea aceasta a tabelului 2.3
este unică pentru orice variantă a bistabilului.
Înainte de expunerea procedurii de completare a tabelului 2.3,
observăm: când C=0, stările nivelului 1 şi 2 sunt aceleaşi. Din
tabelul de stare a celulei de memorie se observă că combinaţia
interzisă a semnalelor de intrare este f1=1 şi f2=1, iar combinaţia
f1=0 şi f2=0 nu schimbă starea celulei, rămânând în starea
precedentă Q(t).
Examinăm primul rând al tabelului 2.3. Dat fiind că C=0,
valorile f1 şi f2 nu trebuie să schimbe valoarea iesirii Q=0. Aceasta
este posibil daca f1=0, iar f2 are valoarea 1 sau 0 (vezi primele
rânduri din tab.2.4). Dat fiind ca f2 poate avea valorile 1 sau 0, în
tabelul 2.3 figurează semnul x (orice valoare: 1 sau 0).
Examinăm rândul doi. În acest rînd Q=1. Pentru ca starea
Q=1 să nu se schimbe, conform tabelului 2.4 (rândul 1 si 3), f 2
trebuie sa fie egal cu 0, iar f 1 poate lua valorile 1 sau 0 (f 1=x). În
acelaşi mod se îndeplineşte toată partea întâi a tabelului 2.3.
Pentru definirea valorilor funcţiilor f1 şi f2 în partea a doua a
tabelului 2.3 trebuie folosit tabelul de stare a bistabilului proiectat,
în cazul nostru – tabelul din varianta 31 şi tabelull de stare a
bistabilului RS (tabelul 2.4).
Examinăm primul rând din jumătatea a doua a tabelului 2.3.
În acest rând, avem următoarele valori: Q=0, E 1=0, E2=0. Utilizăm
tabelul de stare (vezi var. 31 ). Conform tabelului, pentru valorile
E1=0 şi E2=0 bistabilul nu-şi schimbă starea şi atunci f 1=0 şi f2=x,
iar pentru această combinaţie se păstrează starea bistabilului Q=0.
În acest caz, definirea f1=0 şi f2=x se face după tabelul 2.4, analogic
cu definirea pentru primul rând din partea 1 a tabelului.
Analogic definim valorile funcţiilor f1 şi f2 pentru toate
rândurile părţii a doua a tabelului. După ce se îndeplineşte tot
tabelul, alcătuim FNDD (forma normală disjunctivă desăvârşită)
pentru f1 şi f2 şi efectuăm minimizarea cu ajutorul diagramelor
Carnaugh (fig.2.10).

32
 Fig. 2.10. Diagramele de minimizare pentru f1 şi f2

În diagrame notăm din tabelul 2.3 valorile funcţiilor f1 şi f2 şi

putem admite că valorile nedeterminate x sunt egale cu 1. Astfel,
termii se unesc în grupe câte opt (metoda de minimizare - vezi
lucrarea de laborator nr. 1).
În urma minimizării, obţinem următoarele expresii pentru f 1 şi
f2:
f1  CE1E 2 ;
Circuitul combinaţional sintetizat după expresiile f1 şi f2 este
f  CE E .
reprezentat în figura 2.11. 2 1 2
33
 Fig.2.11. Circuitul combinaţional sintetizat după expresiile f1 şi f2

2.5. Sinteza bistabilului RS netipic în baza bistabilului RS tipic

În compartimentul 2.1 este examinată funcţionarea bistabilelor
tipice, care se produc şi se utilizează în practică cel mai frecvent. În
baza acestor bistabile poate fi proiectat orice bistabil prin tabelul de
stare stabilit. Pentru aceasta, trebuie efectuată sinteza unui circuit
combinaţional pentru intrările RS ale bistabiluli tipic. Acest circuit
va transforma valorile receptate prin intrările E 1 şi E2 în valorile
necesare pentru intrările RS.

Exemplu:
Tabelul 2.5. Tabelul de stare
Conform tabelului de adevăr 2.5, obţinem următoarele
expresii pentru intrările S şi R, alcătuind FNDD:
bist.netipic bist. tipic
E1 E2 Q(t+1) S R
0 0 Q(t) 0 0
0 1 0 0 1
1 0 Q(t) 0 0
1 1 1 1 0
Conform acestor expresii pentru S şi R, alcătuim schema CC.
34
 Fig. 2.12. Sinteza bistabilului netipic în baza bistabilului RS tipic

Astfel, în urma adăugării a două elemente ŞI, observăm că

bistabilul RS funcţionaează conform tabelului 2.5.

2.6. Sarcina

1. Studiaţi paragrafele 2.1-2.4.

2. Răspundeţi la întrebările de control.
3. Asamblaţi schema bistabilului asincronic RS.
4. Cercetaţi funcţionarea schemei bistabilului. Îndepliniţi
experimental tabelul de stare a lui.
5. Asamblaţi schemele bistabilelor sincronice RS şi D şi
îndepliniţi punctul 4.
6. Asamblaţi schemele bistabilului RS în două tacturi şi
îndepliniţi punctul 4.
7. Pe baza schemei din punctul 6, asamblaţi schemele
bistabililor JK şi T. Îndepliniţi punctul 4.
8. Efectuaţi sinteza bistabilului conform tabelului de stare
din varianta dată (tab. 1.1 anexei la lucrarea nr. 2).
9. Pe baza schemei din punctul 6, asamblaţi schema
bistabilului sintetizat. Îndepliniţi punctul 4.

2.7. Conţinutul dării de seamă

35
 1. Schemele bistabilelor şi tabelele de starea a lor
completate cu datele experementale pentru punctul 3, 5,
6, 7 din paragraful 2.5.
2. Procedura de sinteză a bistabilului.
3. Schema şi tabelul experimental de stare a bistabilului
sintetizat.
4. Concluzii.

2.8. Întrebări de control

1. Îndepliniţi tabelul de stare a bistabilului asincronic RS şi

explicaţi funcţionarea după schemă.
2. De ce pentru bistabilul RS există combinaţii de intrare
interzise?
3. Ce înseamnă pentru bistabil “regim de stabilire” şi
“regim de păstrare (memorare)”?
4. Explicaţi funcţionarea bistabilului sincronic RS cu un tact
şi în două tacturi.
5. Care este deosebirea dintre bistabilul sincronic şi
asincronic?
6. Îndepliniţi tabelul de stare şi explicaşţi funcţionarea
bistabilelor JK, DV şi T.
7. Cum se elaborează bistabilul D în baza bistabilului RS?

Anexă la lucrarea nr. 2

Tabelul 2.1. Tabelul de variante
Nr. E1(t) E2(t) Q(t) Nr E1(t) E2(t) Q(t)
1 0 0 Q(t) 2 0 0 0
0 1 1 0 1 0
1 0 0 1 0 1

36
 1 1 Q(t) 1 1 Q(t)
0 0 0 0 0 0
0 1 Q(t) 0 1 0
3 4
1 0 Q(t) 1 0 0
1 1 1 1 1 Q(t)
0 0 Q(t) 0 0 0
0 1 0 0 1 Q(t)
5 6
1 0 1 1 0 1
1 1 0 1 1 1
0 0 0 0 0 1
0 1 0 0 1 Q(t)
7 8
1 0 Q(t) 1 0 Q(t)
1 1 1 1 1 0
0 0 Q(t) 0 0 1
0 1 Q(t) 0 1 Q(t)
9 10
1 0 1 1 0 Q(t)
1 1 0 1 1 0
0 0 Q(t) 0 0 1
0 1 0 0 1 Q(t)
11 12
1 0 1 1 0 1
1 1 1 1 1 0
0 0 1 0 0 1
0 1 0 0 1 1
13 14
1 0 Q(t) 1 0 0
1 1 0 1 1 Q(t)
0 0 0 0 0 1
0 1 1 0 1 Q(t)
15 16
1 0 Q(t) 1 0 0
1 1 Q(t) 1 1 Q(t)
Continuarea tabelului 2.1

0 0 1 0 0 Q(t)
0 1 Q(t) 0 1 1
17 18
1 0 Q(t) 1 0 0
1 1 0 1 1 0
19 0 0 0 20 0 0 1
0 1 Q(t) 0 1 1

37
 1 0 0 1 0 Q(t)
1 1 1 1 1 0
0 0 1 0 0 Q(t)
0 1 0 0 1 1
21 22
1 0 1 1 0 Q(t)
1 1 Q(t) 1 1 0
0 0 Q(t) 0 0 0
0 1 0 0 1 Q(t)
23 24
1 0 1 1 0 0
1 1 Q(t) 1 1 1
0 0 0 0 0 Q(t)
0 1 Q(t) 0 1 1
25 26
1 0 1 1 0 0
1 1 Q(t) 1 1 1
0 0 1 0 0 0
0 1 Q(t) 0 1 1
27 28
1 0 0 1 0 Q(t)
1 1 0 1 1 1
0 0 0 0 0 1
0 1 1 0 1 0
29 30
1 0 0 1 0 Q(t)
1 1 Q(t) 1 1 Q(t)

0 0 Q(t) 0 0 Q(t)
0 1 0 0 1 Q(t)
31 32
1 0 Q(t) 1 0 0
1 1 1 1 1 1

Lucrarea de laborator nr.3

CERCETAREA CODIFICATOARELOR

Scopul lucrării: studierea metodelor de sinteză a circuitelor

combinaţionale codificatoare; însuşirea deprinderilor de elaborare,
asamblare şi cercetare experimentală a schemelor combinaţionale
codificatoare.
38
 3.1. Definirea circuitului combinaţional codificator

Circuitul combinaţional codificator (codificatorul) se notează

prin abrevierea CD şi reprezintă un dispozitiv în care pentru fiecare
intrare activă (este aplicat “1”) la ieşiri se formează un cod binar.
Astfel, dacă în CD o singură intrare xi, din mulţimea de n intrări (x1
x2 ... xi ... xn ) este activă (xi=1), atunci se poate spune că CD
transformă codul unar (00...010...0) de la intrare într-un cod binar
pe n ieşiri ( y1 y2 … yi … ym ).
Evident, pentru a atribui fiecărei intrări active un cod binar la
ieşire, este necesar ca valoarea numărului de ieşiri m să corespundă
următoarei expresii: m  log 2 n.
CD poate fi descris utilizând tabelul de adevăr. În continuare
cităm un exemplu de tabel de adevăr (tabelul 3.1) pentru n=4 şi un
tabel de adevăr (tabelul 3.2) pentru n=8.

Tabelul 3.1. Tabelul de adevăr

al codificatorului cu n=4
x1 x2 x3 x4 y2 y1
1 0 0 0 0 0
0 1 0 0 0 1
0 0 1 0 1 0
0 0 0 1 1 1
Tabelul 3.2.
Tabelul de adevăr al codificatorului cu n=8
x1 x2 x3 x4 x5 x6 x7 x8 y3 y2 y1
1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 1
0 0 1 0 0 0 0 0 0 1 0
0 0 0 1 0 0 0 0 0 1 1
0 0 0 0 1 0 0 0 1 0 0
0 0 0 0 0 1 0 0 1 0 1
39
0 0 0 0 0 0 1 0 1 1 0
0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1
 3.2. Sinteza circuitului codificator

Pentru a efectua sinteza circuitului codificator, conform

metodei cunoscute, din tabelul de adevăr (tabelul 3.1 şi 3.2)
obţinem expresiile logice pentru y 1 şi y 2 (codificator cu 4 intrări)
şi respectiv y 1 , y 2 şi y 3 pentru codificatorul cu 8 intrări în formă
normală disjunctivă desăvîrşită (FNDD). Expresiile obţinute se
minimizează şi în baza lor se elaborează schema principială.
Evident, pentru un număr substanţial de intrări se va obţine o
schemă de dimensiuni destul de mari.
În practică expresiile pentru ieşiri se obţin, având în vedere că
la intrări se aplică un cod unar (o singură intrare este activă, xi=1).
Astfel, expresia pentru orice ieşire reprezintă o disjuncţie, care
conţine toate variabilele (intrările) pentru care ieşirea obţine
valoarea 1. Din tabelul 3.1 şi 3.2 obţinem:

Codificator cu 4 intrări:
y1 = x2  x4 .
y2= x3  x4 ,

Codificator cu 8 intrări:
y1 = x2  x4  x6  x8,
y2 = x3  x4  x7 
y3= x5  x6  x7  x8 ,

Acestor expresii le corespund următoarele scheme:

a) b)

40
 Fig. 3.1. Codificatorul cu 4 intrări: a) schema de principiu;
b) notarea grafică

a) b)

Fig. 3.2. Codificatorul cu 8 intrări: a) schema de principiu;

b) notarea grafică
Schemele elaborate ale codificatorului funcţionează conform
tabelului de adevăr 3.1 şi 3.2 cu condiţia că pe intrări se aplică un
cod unar (este activă numai o singură tastă), cum este prevăzut în
tabel. În practică, majoritatea schemelor CD se elaborează cu o
ieşire suplimentară E pe care se formează “1”, când este activă o
intrare oricare. În astfel de scheme se conţine suplimentar un
element SAU (ori mai multe) şi prin acest element se leagă toate
intrările CD. Astfel, această ieşire denotă momentele când CD este

41
activ, fiind utilă la elaborarea diverselor scheme CD cu un număr
mare de intrări, în baza acestor CD elementare cu ieşirea E.

3.3. Sarcina

1. Studiaţi paragrafele 3.1, 3.2.

2. Efectuaţi sinteza CD cu 4 intrări şi cu o ieşire
suplimentară E care denotă prezenţa unei intrări active
(xi=1).
3. Asamblaţi schema obţinută şi cercetaţi funcţionarea ei. În
baza datelor experimentale, îndepliniţi tabelul de adevăr.
4. Elaboraţi schema CD cu 8 intrări în baza CD elaborat în
punctul 2, utilizând elemente SAU suplimentare.
Îndepliniţi punctul 3.
5. Elaboraţi schema CD conform variantei personale din
tabelul de variante (tabelul 3.1 din anexa la lucrarea nr.3).
Îndepliniţi p.3.

3.4. Conţinutul dării de seamă

1. Procesul de sinteză pentru punctul 2 (tabelul de adevăr,

expre-siile logice, schema).
2. Schemele elaborate în corespundere cu punctele 4 şi 5.
3. Tabelele de adevăr experimentale.
4. Concluzii.

3.5. Întrebări de control

1. Explicaţi destinaţia codificatorului.

2. Calculaţi numărul minimal de ieşiri pentru CD cu n
intrări.
3. Calculaţi numărul maximal de intrări pentru CD cu m
ieşiri.

42
4. Ce număr de ieşiri este necesar pentru CD cu 4 intrări,
care se codifică prin următoarele 4 coduri octale: 37, 16,
25, 34?
5. Explicaţi destinaţia ieşirii suplementare E.
6. Ce semnal se va obţine pe ieşirea E, dacă o intrare se
activează cu durata de o secundă?
7. Alcătuiţi schema unui CD cu 12 intrări în baza unor CD
cu 4 intrări şi ieşirea E.

43
 Anexă la lucrarea nr. 3
Tabelul 3.1. Tabelul de variante

44
 Nr. Codurile hexazecimale la ieşiri pentru 4 intrări ale
variant. codificatorului: a, b, c, d
a b c d
1 01 13 0A 1F
2 02 14 0B 1E
3 03 15 0C 1D
4 04 16 0D 1C
5 05 17 0E 1B
6 06 18 0F 1A
7 07 19 10 0A
8 08 1A 11 0B
9 09 1B 12 01
10 0A 1C 13 02
11 0B 1D 14 03
12 0C 1E 15 04
13 0D 1F 16 05
14 0E 01 17 06
15 0F 02 18 07
16 10 03 19 0C
17 11 04 1A 0D
18 12 05 1B 0E
19 13 06 1C 0F
20 14 07 1D 08
21 15 08 1E 09
22 16 09 1F 10
23 17 0A 01 11
24 18 0B 02 12
25 19 0C 03 13
26 1A 0D 04 14
27 1B 0E 05 15
28 1C 0F 06 16
29 1D 10 07 17
30 1E 11 08 18
31 1F 12 09 19
Lucrarea de laborator nr.4

45
 CERCETAREA DECODIFICATOARELOR

Scopul lucrării: studierea metodelor de sinteză a circuitelor

combinaţionale decodificatoare; însuşirea deprinderilor de
elaborare, asamblare şi cercetare experimentală a circuitelor
combinaţionale decodificatoare.

4.1. Definirea circuitului combinaţional decodificator

Circuitul combinaţional decodificator (decodificatorul) se

notează prin abrevierea DCD şi reprezintă un dispozitiv, care
transformă codul binar, aplicat la intrări, într-un cod unar la ieşiri
(se activează o singură ieşire). Funcţionarea DCD, ca şi în cazul
CD, poate fi descrisă utilizând tabelul de adevăr. Observăm că dacă
numărul de intrări ale decodificatorului este n, apoi numărul de
ieşiri m trebuie să fie egal cu 2n. Cităm un exemplu de tabel de
adevăr pentru n=2 (tab. 4.1).

Tabelul 4.1. Tabelul de adevăr DCD

x2 x1 y1 y2 y3 y4
0 0 1 0 0 0
0 1 0 1 0 0
1 0 0 0 1 0
1 1 0 0 0 1

46
 4.2. Sinteza circuitului decodificator

Din tabelul 4.1 obţinem următoarele expresii pentru ieşiri:

y1  x1 x 2
y 2  x1 x 2
y3  x1 x 2
y 4  x1 x 2
Conform acestor expresii se obţine următorul circuit
combinaţional decodificator:

Fig. 4.1. Decodificatorul: a) schema de principiu; b) notarea

grafică cu intrarea de comandă E

În schema obţinută (fig. 4.1) se poate introduce o intrare E

comună pentru toate elementele logice ŞI. În acest caz, pentru E=1
se permite funcţionarea obişnuită a DCD, iar pentru E=0 toate
ieşirile se stabilesc în 0 (se interzice funcţionarea).

4.3. Sarcina

47
1. Studiaţi paragrafele 4.1 şi 4.2.
2. Efectuaţi sinteza DCD cu două intrări informaţionale şi
o intrare de comandă E.
3. Asamblaţi schema obţinută în p.2. şi cercetaţi
funcţionarea ei. În baza datelor experimentale, alcătuiţi
tabelul de adevăr.
4. Elaboraţi schema DCD cu 4 intrări în baza DCD cu 2
intrări, elaborat în p.2. Îndepliniţi p.3.
5. Elaboraţi schema DCD pentru varianta personală din
tabelul de variante (tabelul 3.1 din anexa la lucrarea nr.3).

4.4. Conţinutul dării de seamă

1. Procesul de sinteză pentru punctul 2 (tabelul de adevăr,

expre-
siile logice, schema).
2. Schemele elaborate în corespundere cu punctele 2, 4, 5.
3. Tabelele de adevăr experimentale.
4. Concluzii.

4.5. Întrebări de control

1. Explicaţi destinaţia decodificatorului.

2. Calculaţi numărul necesar de intrări pentru DCD cu
namărul m de ieşiri.
3. De ce pe ieşirile DCD nu pot fi concomitent mai multe
stări de “1”?
4. Explicaţi destinaţia intrării suplimentare E.
5. Introduceţi intrarea E în schema din figura 4.1.
6. Alcătuiţi schema unui DCD cu 12 ieşiri în baza unor
DCD din figura 4.1

48
 Lucrarea de laborator nr.5

CERCETAREA MULTIPLEXOARELOR

Scopul lucrării: studierea metodelor de sinteză a circuitelor

combinaţionale de comutare de tip multiplexor (MUX); însuşirea
deprinderilor de elaborare şi asamblare a diverselor scheme pentru
comutarea semnalelor logice; cercetarea experimentală a proceselor
de comutare.

5.1. Definirea circuitului combinaţional de comutare MUX

Multiplexorul reprezintă un circuit combinaţional care

efectuează comutarea comandată a unei intrări (linie informaţională
de intrare) din mulţimea de intrări n la o ieşire (linie informaţională
de ieşire). Modelul mecanic al multiplexorului este următorul:
x 1

x 2

x 3 y

x n

Fig. 5.1. Modelul mecanic al multiplexorului

Evident, pentru a organiza comutarea comandată, MUX

trebuie să conţină intrări de comandă. Codul aplicat la aceste intrări
selectează intrarea informaţională concretă, care se conectează la
ieşire. Numărul k de intrări de comandă se calculează din relaţia
cunoscută: k  log 2 n .
Menţionăm că prin MUX pot fi transferate numai semnale
logice. Funcţionarea MUX poate fi descrisă prin intermediul
tabelului de adevăr.

49
 Prezentăm un tabel de adevăr care descrie funcţionarea unui
MUX cu 4 intrări.

Tabelul 5.1. Tabelul de adevăr

al MUX cu 4 intrări
v2 v1 y
0 0 x1
0 1 x2
1 0 x3
1 1 x4

În tabelul 5.1 simbolurile reprezintă următoarele: v1, v2 –

intrările de comandă; x1  x4 – intrările informaţionale care se
comutează la ieşire; y – ieşirea.

5.2. Sinteza circuitului de comutare MUX

Din tabelul 5.1 se poate obţine următoarea expresie logică

care, de asemenea, precum şi tabelul de adevăr, descrie
funcţionarea multiplexorului cu 4 intrări:

y  v1 v 2 x1  v1 v 2 x 2  v1v 2 x3  v1v 2 x 4 .

Acestei expresii obţinute îi corespunde schema

combinaţională a multiplexorului cu 4 intrări din figura 5.2.
Analogic poate fi efectuată sinteza schemei MUX pentru
orice număr de intrări. În practica de elaborare a schemelor digitale,
MUX cu numărul necesar de intrări se poate obţine în baza mai
multor MUX cu un număr mai mic de intrări.

50
 a) b)

Fig. 5.2. Multiplexorul: a) schema de principiu;

b) notarea grafică

De exemplu, în baza MUX cu 4 intrări elaborat (fig. 5.1) se

obţine un MUX cu 16 intrări, utilizând 5 multiplexoare cu 4 intrări.
Pentru aceasta, fiecare ieşire de la patru MUX, se leagă cu câte o
intrare de la al cincilea MUX. Intrările de comandă pentru primele 4
MUX se vor lega în paralel, obţinând astfel 2 intrări de comandă
comune, prin care se selectează câte o intrare în fiecare din cele 4
MUX. În al cincilea MUX, prin cele 2 intrări de comandă, se
selectează un MUX (o ieşire) din cele patru care se comutează la
ieşire.
Conform acestui principiu, pot fi elaborate multiplexoare cu
orice număr necesar de intrări, în baza unor MUX cu un număr mai
mic de intrări.
5.3. Sarcina

51
1. Studiaţi paragrafele 5.1 şi 5.2.
2. Efectuaţi sinteza MUX cu 4 intrări şi MUX cu 8
intrări.
3. Elaboraţi schema MUX cu 4 intrări şi cercetaţi
funcţionarea ei. Îndepliniţi tabelul de adevăr
experimental.
4. Elaboraţi schema MUX cu 8 intrări, utilizănd 3
scheme MUX cu 4 intrări elaborate anterior. Îndepliniţi
p.3.
5. Aplicaţi un cod binar la cele 8 intrări ale
multiplexorului elaborat în p.4. Transferaţi consecutiv
informaţia de la intrări la ieşire în ordinea prevăzută de
varianta personală din tabelul 1.1 anexei la lucrarea nr. 5.

5.4. Conţinutul dării de seamă

1. Procesul de sinteză pentru punctul 2.

2. Schemele elaborate în corespundere cu punctele 2 şi 4.
3. Tabelele de adevăr experimentale.
4. Tabelul codurilor de comandă pentru transferul
consecutiv al
informaţiei de la intrări în corespundere cu p.5.
5. Concluzii.

5.5. Întrebări de control

1. Explicaţi destinaţia multiplexorului.

2. Ce semnale cumutează MUX?
3. Calculaţi numărul maximal de intrări informaţionale
pentru namărul m de intrări de comandă.
4. Elaboraţi schema MUX cu 12 intrări în baza unor MUX
din figura 5.2.
5. În baza unor MUX din figura 5.2 cu ce număr maximal
de intrări se poate obţine un MUX.

52
 Anexă la lucrarea nr. 5
Tabelul 5.1. Tabelul de variante
Nr. Consecutivitatea de comutare a
variantei intrărilor
1 87125634
2 56217843
3 56438721
4 65437812
5 65348721
6 67345812
7 12348657
8 21347586
9 12435786
10 21437568
11 43215768
12 43126875
13 34126857
14 34218675
15 65781234
16 65872134
17 5 6 8 71 2 4 3
18 78562143
19 87564321
20 78654312
21 87653412
22 58673421
23 12346578
24 21346587
25 12435687
26 21437856
27 43218756
28 43127865
29 34128765
30 34215867
31 78126534

53
 BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe Ştefan. Circuite şi sisteme digitale. – Bucureşti:

Tehnica, 2000. – 564 p.
2. Dănilă Th., Boicu V. Dispozitive şi circuite electronice. –
Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1998. – 235 p.
3. Gheorghe Ştefan, Virgil Bistriceanu. Circuite integrate
digitale. – Cluj–Napoca: Editura Albatros, 2000. – 412 p.
4. Ionel S., Munteanu R. Întroducere practică în electronică. –
Timişoara: Facla, 1988. – 258p.
5. Gherghe Toacşe, Dan Nicula. Electronica digitală. –
Bucureşti, Teora: 1996. – 620 p.
6. Andrei Pricop, Laurenţiu Boboc. Analiza şi sinteza circuitelor
logice. – Chişinău: Tehnica INFO, 2001. – 208 p.
7. Каган Б.М. Электронные вычислительные машины. –
Москва: Энергоатомиздат, 1985. – 552 с.
8. Поспелов Д.А. Логические методы анализа и синтеза
схем. – Москва: Энергия, 1974. – 368 с.
9. Схемотехника ЭВМ. Под ред. Соловьева Г.Н. – Москва:
Высшая школа, 1985. – 391 с.
10. Савельев А.Я. Прикладная теория цифровых автоматов. –
Москва: Высшая школа, 1987. – 272 с.
11. Майоров С. А., Новиков Г. И. Принципы организации
цифровых машин. – Ленинград: Машиностроение, 1974. –
432 с.

54
 CUPRINS

1. Lucrarea de laborator nr. 1. SINTEZA CIRCUITELOR

LOGICE COMBINAŢIONALE....................................... 3
2. Lucrarea de laborator nr. 2. CIRCUITE BASCULANTE
BISTABILE........................................................................20 22
3. Lucrarea de laborator nr. 3. CERCETAREA
CODIFICATOARELOR..................................................... 39
4. Lucrarea de laborator nr. 4. CERCETAREA
DECODIFICATOARELOR............................................... 45
5. Lucrarea de laborator nr. 5. CERCETAREA
MULTIPLEXOARELOR................................................... 48
BIBLIOGRAFIE.......................................................................... 53

55
 ELECTRONICA DIGITALĂ

Indicaţii metodice privind efectuarea lucrărilor de laborator

(Partea 1)

Autori: Ion CORNEA

Oleg DERGACI
Iurie SOROCEANU

Redactor: Eugenia BALAN

Bun de tipar 19.06.13 Formatul 60 x 84 1/16

Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 3,5 Comanda nr.71

U.T.M., 2013, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168

Editura ,,Tehnica-UTM”
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

56