Instutuția publică Universitatea de Stat de Medicină și

Farmacie ‘’Nicolae Testemițanu ‘’

Catedra Medicină militară și a calamităților

Referat

Tema: ALUNECĂRI DE TERENT ÎN REPUBLICA MOLDOVA.

Conducător:
Nicon Cîrstea,
asistent universitar,
colonel medic.

Efectuat:
Tuceac Vadim
Student anul IV,
Stomatologie, Gr. S1507.
07 februarie 2019

Chișinău 2019
1
CUPRINS:
1. GENERALITĂȚI ______________________________________________________3
2. CLASIFICAREA ALUNECĂRILOR DE TEREN _____________________________5
3. CAUZELE ALUNECĂRILOR DE TEREN __________________________________6
4. EFECTELE ALUNECĂRILOR____________________________________________8
5. METODE DE COMBATERE A ALUNECARILOR DE TEREN _________________8
6. ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PREVENIRII, PROTECŢIEI ŞI INTERVENŢIEI
ÎN CAZ DE ALUNECĂRI DE TEREN_____________________________________10
7. STUDIU CAZ: LEUȘENI, RAIONUL HÎNCEȘTI____________________________10
8. CONCLUZII__________________________________________________________11
9. BIBLIOGRAFIE_______________________________________________________12

2
1. GENERALITĂŢI.[7]
Alunecările de teren reprezintă deplasări ale rocilor care formează versanţii
unor munţi, dealuri, lucrări de hidroamelioraţii sau alte rambleuri construite de
oameni.
Deplasările rocilor se pot produce de-a lungul pantei sau lateral, ca urmare a
unor fenomene naturale sau chiar ca urmare a unor activităţi umane.
Alunecările de teren nu produc pierderi şi distrugeri la fel de mari ca alte
dezastre, ele sunt însă periculoase putând conduce la distrugerea unor construcţii
prin deplasarea stratului de roci sau prin acoperire. De asemenea, alunecările de
teren pot bara cursul unor ape curgătoare, creând lacuri de acumulare temporare
sau permanente, pot produce chiar distrugerea unor baraje prin formarea unui val
puternic, la pătrunderea în lac, în mod brusc a unui volum mare de rocă.

În Republica Moldova[1] există circa 16 mii sectoare afectate de alunecări de

teren. Intensitatea cea mai mare a acestora este înregistrată în raioanele din centrul
si podişul Tigheci, unde mai bine de 1500 terenuri periculoase se află în raza
municipiilor, oraşelor şi satelor (tab. 1). Actualmente este necesară soluţionarea
problemei privind strămutarea a 48 de localităţi, din cauza pericolului permanent
de alunecări de teren.
În lunile februarie-martie 1998 s-au activizat considerabil procesele
alunecărilor de teren în mun. Chişinău şi a 17 sectoare ale republicii. Cele mai
expuse acestui fenomen au fost sectoarele: Hânceşti, Călăraşi, Ialoveni, Ungheni.
Alunecări catastrofale au avut loc în satul Leuşeni, judeţul Hânceşti în perioada 25
februarie -14 martie. În zona alunecărilor au nimerit 357 gospodării în care
locuiau 1400 persoane, inclusiv 431 copii. În urma alunecărilor au fost distruse
214 case de locuit, iar 137 au fost avariate. Paguba materială a constituit
aproximativ 30 mln. lei. Paguba materială totală în urma alunecărilor din republică
a constituit aproximativ 44,3 mln. lei.
În lunile februarie-martie 1999 s-au intensificat procesele alunecărilor de
teren în mun. Chişinău şi în 8 judeţe ale republicii. Au fost înregistrate 197
sectoare afectate de alunecări de teren. Cel mai mult au fost expuse acestui
fenomen judeţele: Bălţi, Ungheni, Lăpuşna, Soroca.
Alunecări catastrofale au avut loc în satul Ghiliceni, judeţul Bălţi (sectorul
Teleneşti), în perioada 7-12 martie 1999. Suprafaţa alunecărilor de teren a
constituit 51 ha. În zona lor au nimerit 104 gospodării în care locuiau 247
persoane, inclusiv 70 copii. În urma alunecărilor au fost distruse 61 case de locuit,
43 au fost avariate. Au fost distruse 2,25 km drumuri auto, 4,7 linii de reţele
electrice şi 0,7 km linii de comunicaţii.

3
 Paguba materială totală suferită în urma alunecărilor de teren a constituit pe
republică circa 44,065 mln, lei. [1]

Tabelul 1
Judeţele afectate de alunecările de teren[1]

Denumirea Numărul localităţilor afectate de

alunecări de teren
judeţelor,

Procentul
inclusiv după categorii:

afectării
Nr. Total
municipiilor,
crt. localităţi total I cat. II cat. III cat.
sectoarelor

1. Jud. Chişinău 178 130 6 55 69 73

2. mun. Chişinău 33 14 1 4 9 42

3. Jud. Tighina 81 48 1 20 27 59

4. Jud. Ungheni 150 120 19 65 36 80

5. Jud. Bălţi 251 151 8 74 69 60

6. Jud. Cahul 106 65 2 20 43 61

7. Jud. Edineţ 157 92 0 38 54 58

8. Jud. Orhei 190 117 7 38 72 61

9. Gagauz-Eri 32 15 0 2 13 46

10. Jud. Taraclia 26 14 0 0 14 53

11. Jud. Lăpuşna 151 88 3 38 47 58

Total: 1355 854 47 354 453 63

4
2. CLASIFICAREA ALUNECĂRILOR DE TEREN. [2].[7]
Se poate face:
a) după adâncimea suprafeţei de alunecare:
Reprezinta una dintre caracteristicile principale ale alunecarilor de teren, ea
fiind adancimea la care este intalnita zona de rupere ce conduce la dezvoltarea
suprafetei de alunecare in raport cu suprafata terenului. In functie de adancimea
maxima pe care se produce alunecarea avem clasificarea:
de suprafaţă < 1 m
de mică adâncime = 1-5 m
adânci = 5-20 m
foarte adânci > 20 m

b) după viteza de manifestare a fenomenului:

Reprezinta viteza de deplasare a masei de pamant antrenate in etapa de
alune-care propriu-zisa:
extrem de rapidă ( bruşte ) > 3 m/s
foarte rapidă = 3 m/s-0,3 m/min
rapidă = 0,3m /min – 1,5m/zi
moderată = 1,5m/zi – 1,5m/lună
lentă = 1,5m/lună – 1,5m/an
foarte lentă = 1,5m/an –0,06m/an
extrem de lentă < 0,06m/an

c) după distanţa de deplasare:

alunecări propriu-zise;
alunecări tip curgeri de teren;

d) după direcţia de evoluţie a alunecării pe versant:

În functie de directia in care fenomenul de alunecare evolueaza, fata de cea
de deplasare a acumulantului de alunecare:

alunecări deplasive de la baza versantului în direcţia opusă deplasării

acumulatului, - deci caracter regresiv.

alunecări detrusive – evoluţie în direcţia acumulatului de alunecare –

caracter progresiv. ( detritus = material rezultat din fărâmiţarea rocilor prin
acţiunea agenţilor externi )

5
e) după cauza care le generează:
naturale: produse de ploi torenţiale, mişcări tectonice, eroziuni puternice,
prăbuşiri ale unor grote, etc.
artificiale: generate de acţiunea omului, excavaţii, explozii, lucrări
hidrotehnice sau de hidroamelioraţii, realizarea unor construcţii în vecinătatea unor
versanţi.

f) după modul de manifestare:

fără semne exterioare de manifestare – caracter brusc,
cu semne exterioare de manifestare – cu viteze medii sau lente şi se
caracterizează prin:
căderi de stânci,
crăpături şi fisuri,
ejectări de apă şi nisip,
tasări de construcţii de diferite feluri.

g) după pozitia suprafetei de alunecare in raport cu stratificatia versantului sau

taluzului – in functie de acest criteriu, alunecarile de teren pot fi:
consecvente,
insecvente,
asecvente;

h) după varsta alunecarilor – acest criteriu tine cont de intervalul de timp scurs de la
producerea alunecarii si stadiul de activitate. Astfel, alunecarile de teren pot fi:
alunecari actuale sau active,
alunecari vechi sau stinse;

i) după mișcarea masei alunecatoare – reprezinta modul in care masa alunecatoare se

misca. Drept urmare, in functie de caracterul miscarii, alunecarile de teren pot fi:
alunecari rotationale,
alunecari de translatie;

3. CAUZELE ALUNECĂRILOR DE TEREN.

Cauzele alunecarilor de teren sunt o consecinta a unor actiuni de durata
provocate de o serie de factori externi, care actioneaza asu-pra versantilor sau a
taluzurilor. Acesti factori pot fi naturali sau antropogeni. .[7] De cele mai multe ori,
cedarea se produce din cauza cumularii efectelor acestora asupra masei de pamant
[2], [3].
6
 Factorii naturali
Factorii naturali pot fi, la randul lor, impartiti in trei mari subcategorii:
a) factorii climato-meteorologici,
b) factorii biotici,
c) factorii mecanici naturali.

Factorii climato-meteorologici cei mai importanti sunt precipitatiile sub

orice forma, temperatura, fenomenul de inghet-dezghet, actiunea vantului, seceta
etc. Dintre toti acesti factori climatico-meteorologici, precipitatiile, fie sub forma
de apa, fie sub forma de zapada, sunt responsabile pentru provocarea celui mai
mare numar de alunecari de teren. Apa rezultata in urma acestui fenomen ajunge sa
se infiltreze in teren, influentand debitul si sensul de curgere a panzei frea-tice, cu
urmari nefaste asupra stabi-litatii terenurilor aflate in panta.
Spre exemplu, in argilele tari si omogene, fortele care apar ca urmare a
infiltratiei apei provoaca formarea unor planuri de alunecare la adancimi foarte
mari. Acest lucru este datorat reducerii efortului efectiv normal provocat de
infiltrarea apei sau de fortele ascensoriale, facilitand cresterea de volum in lungul
planului de alunecare, chiar daca greutatea stratului superior este mai mare.
Presiunea apei din pori nu trebuie privita doar ca un factor care micsoreaza
efortul total unitar. Multe alunecari lamelare, datorate pre-zentei apei in masiv,
prezinta o serie de asemanari. Prima ruptura nu apare la baza taluzului ci intr-un
punct in care apa iese la suprafata masivului. Apoi, se produc deplasari ale
blocurilor de pamant, fiind acoperite izvoarele de apa, si astfel fiind obstructionata
scurgerea libera a apei, inmuindu-se terenul.
Alunecarile provocate din cauza dezvoltarii unei puternice subpresiuni a apei
subterane la zona de contact a straturilor mai permeabile cu straturi inferioare cu o
permeabilitate sca-zuta se manifesta printr-o propagare rapida a suprafetei de
rupere. Aparitia noilor crapaturi este o chestiune de ore, suprafata tere-nului
fragmentandu-se in blocuri de mare intindere, chiar daca incli-narea masivului de
pamant este relativ mica [2], [4].
Din categoria factorilor biotici fac parte prezenta sau absenta vegeta-tiei,
dezvoltarea microorganismelor care pot conduce la transformari chimice, cu
posibilitatea aparitiei de potential electric intre straturi si cresterea presiunii gazelor
din pori si natura vegetatiei.
Factorii mecanici naturali sunt deosebit de variati si sunt in concordanta cu
zona geografica a ampla-samentului care prezinta potential de alunecare. Din
categoria acestor factori fac parte: eroziunea, abraziunea, sufozia, exploziile din
cauze naturale, cutremurele de pamant, eruptiile vulcanice etc. [4], [5], [6].

7
 Factorii antropogeni
Ce-a de-a doua mare categorie da factori care pot declansa alune-cari de
teren sunt factorii antropogeni. Acestia depind strict de interactiunea omului cu
mediul inconjurator. In cadrul acestor factori sunt cuprinse: activitatile de excavare
necontrolata, scurgerile de apa din rețelele hidroedilitare ce contribuie la
modificarea regimului hidrostatic natural, modificarile care tin de scopul initial de
utilizare a diferitelor amplasamente, incarcarile suplimentare ale masivelor de
pamant, vibratiile etc. De asemenea, in aceasta categorie de factori pot fi incluse si
defrisarile necontrolate din Romania ultimilor ani, fenomen care a condus la
transformarea unor suprafete insemnate din zone sigure si zone cu potential de
alunecare.

4. EFECTELE ALUNECĂRILOR. .[7]

Efectele manifestate ale alunecărilor de teren sunt:
 Distrugerea parţială sau totală a construcţiilor de orice fel (tip),
 Blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi formarea unor acumulări de
apă cu pericol de inundaţii,
 Distrugerea parţială sau totală a reţelelor de edilitare (apă, gaze, canalizare,
etc.).
 Blocarea unor căi de comunicaţii (feroviare, rutiere, fluviale, etc.).

5. METODE DE COMBATERE A ALUNECARILOR DE TEREN

Aceste metode sunt diverse si trebuie sa tina seama de particularitatile si
cauzele care au condus la situatia intalnita pe teren. Dificultatea stabilizarii
alunecarilor de teren este data de stabilirea exacta a cauzelor si de modul in care
pot fi obtinute informatiile necesare lucrarilor ingineresti ce se preteaza fiecarei
situatii.
Trebuie sa fie cunoscuta in detaliu structura geologica a masivului, sensul de
cadere a straturilor fata de versant, caracterul stratificatiei, inclinarea versantului,
tectonica zonei, conditiile hidrogeologice pe amplasament, compozitia chimica si
adancimea la care este cantonat nivelul hidrostatic, detalii legate de eventualele
constructii care incarca versantul si nu in ultimul rand, proprietatile fizico-
mecanice ale rocilor.
Adoptarea masurilor pentru stabilizarea amplasamentului sau, in anumite
cazuri, a celor de limitare a efectelor alunecarilor de teren trebuie, in mod
obligatoriu, sa fie precedata de stabilirea planului de alunecare si evident, a
adancimii la care se produce fenomenul in interiorul versantului.

8
In functie de toate aspectele precizate anterior, pe care inginerul constructor trebuie
sa le aiba in vedere, acesta alege solutia optima de stabilizare [2], [5], [6]:
 Profilarea taluzului – poate fi obtinuta fie prin reducerea incarcarilor ce
actioneaza la partea superioara a versantului, fie prin marirea greutatii la
baza alunecarii. Astfel se realizeaza reducerea pantei taluzului. Avantajul
unei asemenea solutii este oferit de simplitatea executiei si de lipsa lucrarilor
foarte complicate, care, in mod normal, folosesc betoane.
 Drenarea apelor de suprafata si a celor subterane – reprezinta o masura
foarte eficienta, fiind necesara in majoritatea cazurilor (cand masa versantul
este alcatuita din roci moi), deoarece apa este principalul factor ce determina
producerea fenomenului de alunecare. Astfel, prin aceasta masura se evita
deteriorarea proprietatilor fizico-mecanice ale pamanturilor din care este
alcatuit versantul si scaderea coeziunii.
 Realizarea de filtre inverse pentru reducerea efectului sufoziunii – filtrele
inverse, avand o permeabilitate mai mare decat terenul pe care il protejeaza,
joaca rolul de colectoare, drenand apa si barand totodata suspensiile
transportate in curentul de apa.
 Stabilizarea folosind vegetatia – inierbarea, diversele plantatii si
impadurirea sunt masuri ajutatoare, cu efecte satisfacatoare datorita
impiedicarii eroziunii, absorbtiei apei din sol si evitarii aparitiei crapaturilor
de contractie, prin uscare la suprafata masivului. Nu trebuie neglijat nici
fenomenul de „armare“, pe care radacinile copacilor il pot avea asupra
masivului.
 Lucrarile de rezistenta – sunt realizate cu scopul de a spori stabilitatea
versantului sau pentru consolidarea alunecarilor deja produse. Cele mai
frecvent utilizate sunt zidurile de sprijin. Un alt beneficiu al acestor tipuri de
lucrari este ca ofera protectie versantului la eroziunea raurilor si abraziunea
marii (ziduri longitudinale, gabioane, fascine etc.).
 Utilizarea ancorelor si a cablurilor pretensionate – reprezinta o alta solutie
de stabilizare, in special in cazul rocilor stancoase.
 Tot din categoria lucrarilor de rezistenta fac parte si solutiile care
implica piloti, chesoane, barete si pereti mulati. Aceste solutii ofera
rezultate foarte bune dar implica costuri ridicate si pot aparea dificultati in
executie.
 Imbunatatirea proprietatilor fizico-mecanice ale rocilor – are drept scop
sporirea rezistentei la forfecare in masivul alunecator. Imbunatatirea poate fi
facuta folosindu-se procedee electrice (electroosmoza), chimice (injectarea
rocilor cu diferite substante chimice) sau termice (arderea sau inghetarea
rocilor).
9
 6. ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PREVENIRII, PROTECŢIEI ŞI
INTERVENŢIEI ÎN CAZ DE ALUNECĂRI DE TEREN.[7]

Activitatea de prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de

teren cuprinde 3 faze:
a) faza predezastru: cu următoarele activităţi principale:
 constituirea comisiei de apărare împotriva dezastrelor şi instruirea pe această linie
a personalului propeiu,
 inventarierea şi supravegherea surselor potenţiale de producere a alunecărilor de
teren,
 stabilirea şi asigurarea funcţionării sistemului informaţional pe plan local pentru
alarmare în caz de dezastre,
 pregătirea populaţiei, a forţelor şi mijloacelor de intervenţie conform planului de
protecţie şi intervenţie,
 executarea lucrărilor de împădurire şi înierbare în zonele potenţiale de risc sau a
altor lucrări de acest tip.

b) faza de declanşare a dezastrului cu următoarele activităţi:

 alarmarea populaţiei din zona de dezastru,
 organizarea şi conducerea evacuării populaţiei şi a bunurilor materiale afectate
din zona de dezastru,
 organizarea hrănirii, cazării şi asigurării asistenţei medicale a sinistraţilor.

c) faza postdezastru cu următoarele activităţi:

 inventarierea şi evaluarea efectelor şi pagubelor produse,
 continuarea activităţii de ajutorare a sinistraţilor,
 informarea populaţiei asupra situaţiei existente,
 planificarea şi coordonarea şi coordonarea acţiunilor de refacere a infrastructurii
economice şi sociale afectate.

Ponderea fiecărei faze depinde în principal de viteza de manifestare a

alunecărilor de teren. Astfel, dacă viteza de alunecare este mică vor prevala
activităţile din faza predezastru, iar în cazul vitezei de alunecare mare, vor prevala
activităţile din faza postdezastru.

7. STUDIU CAZ: LEUȘENI, RAIONUL HÎNCEȘTI

Leuşeni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Satul are o suprafaţă de
circa 1.35 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.70 km. Din componenţa comunei
fac parte localităţile Leuşeni și Feteasca. Localitatea se află la distanța de 45 km de
10
orașul Hîncești și la 85 km de Chișinău. Satul Leușeni a fost menționat documentar
în anul 1425.
Relieful, este mult influențat de revărsările rîului Prut. Este așezat pe două
dealuri care se numesc Leușeni sau satul vechi, respectiv Leușoaia sau satul
nou.Prin centrul satului trece rîul-afluent al Prutului, Nîrnova, care după
alunecările de teren din 1998 și-a micșorat considerabil debitul.
În 1991 şi 1998 alunecările masive de pămînt au demolat circa 200 de case
din localitate. Au rămas întregi doar biserica, şcoala, fabrica de vinuri, cîteva case.
Sinistrații au ridicat case noi pe platoul de peste apa Nîrnovei.

8. CONCLUZII
Complexitatea si multitudinea formelor in care alunecarile de teren se pot
produce este datorata numerosilor factori care determina declansarea fenomenului.
Rezistenta la forfecare conditioneaza producerea alunecarilor de teren.
Fortele ce actioneaza in sens destabilizator asupra masivului de pamant trebuie sa
invinga aceasta rezistenta pentru ca fenomenul sa se declanseze.
Sistemul de fundare, pentru amplasamentele aflate in panta si care prezinta
straturi mari de umpluturi, trebuie sa fie ales astfel incat incarcarile transmise de
constructie sa poata fi preluate in mod corespunzator, fara a afecta echilibrul
morfo-dinamic al amplasamentului.
Urmarirea in timp a nivelului hidrostatic si dirijarea controlata a apelor de
suprafata, pe amplasamentele ce prezinta risc de alunecare, este, de asemenea, o
metoda care poate da rezultate satisfacatoare. Lucrarile de infrastructura ale
constructiilor pot produce modificari ale directiei si ale zonelor de circulatie a apei
de suprafata si de adancime.

11
 Bibliografie:
1. http://cim.mediu.gov.md/starea/Cap_2.8.1.doc
2. Raileanu P., MuSat V., Tibichi E., Alunecari de teren – Studiu si
combatere. Casa de Editura Venus, Iasi, 2001;
3. Alupoae D., ASuencei V., Aspecte generale privind alunecarile de teren,
Revista Urbanism, Arhitectura, Constructii, vol. 3, nr. 3 (2012);
4. Asuencei V., Raileanu P., Evaluarea riscului de producere a alunecarilor
de teren, Volumul Conferintei Nationale Creatii Universitare 2011, editori N.
Pesehanov, C. Plescan si C. Ciobanu (2010);
5. Florea M. N., Alunecari de teren si taluze. Editura Tehnica, Bucuresti
(1979);
6. Zaruba Q, Mencl V., Alunecarile de teren si stabilizarea lor. Editura
Tehnica, Bucuresti (1969);
7.http://www.isujcv.ro/Pagini/Inspectia%20de%20prevenire/Serviciul%20pr
otectie,%20pregatire%20si%20educatie%20preventiva%20a%20populatiei/
PREGATIREA%20POPULATIEI/TEME/ALUNECARI%20DE%20TEREN.pdf

12