Sunteți pe pagina 1din 3

Cele 6 droguri ale Fericirii, și cum să le

procuri Gratis!
by admin
Eşti fericit pentru că reuşeşti sau reuşeşti pentru că eşti fericit? Bună întrebarea, deși aparent stupidă ar
spune unii. Bunul simţ ne-ar face să spunem că oamenii sunt fericiţi pentru că ating obiective importante
în relaţii şi muncă. Chiar aş vrea să văd cine n-ar fi fericit după ce a fost promovat. Ei bine, potrivit
cercetătorilor, se pare că opusul este adevărat. Să fii fericit în mod cronic creşte şansele de succes în
viaţă!

Fericirea este o chestiune de chimie, sau mai degrabă despre procesele chimice care au loc în corpul nostru.
Până aici, nimic deosebit sau ciudat. Întrebarea este: putem controla aceste procese aparent
întâmplătoare? Astfel, devenind maeștrii chimiști ai fericirii noastre?
Să începem cu elementele de bază. Există în esență patru neurotransmițători în corpul nostru, care provoacă
fericirea. Este vorba despre: dopamină , serotonină , oxitocină și endorfine . Ele sunt beneficul cvartet
responsabil pentru fericirea noastră. Și chiar când ziua nu începe cu piciorul drept, putem încerca să îndreptăm
situația prin „piratarea“ acestor substanțe chimice care produc o varietate de efecte benefice asupra stării noastre
de spirit. Cheia stă întotdeauna în exercițiu.

I. Dopamina este un neurotransmițător care este eliberat în corpul nostru atunci când atingem un obiectiv.
Evident, ca acest lucru să se întâmple trebuie să se succeadă două lucruri: stabilirea obiectivelor, și atingerea
lor.

Este dovedit științific că procrastinarea (amânarea, întârzierea) ne face nefericiți, vinovați. Acest lucru se
datorează faptului că procrastinarea elimină aportul zilnic de dopamină. Ar trebui să ne creem obiective chiar mai
mici, să le scriem pe o foaie de hârtie, astfel încât să fim conștienți de atingerea acestora, și pentru a crea fericire
instantanee în noi înșine. Este foarte important să nu avem doar obiective anuale, lunare sau săptămânale, ci și
de zi cu zi.

Dacă sunteți antreprenori această tehnică trebuie să o implementezi și echipei tale. Stabilirea de obiective și
recompensarea celor care le ating este esențială pentru a crea fericire în grupul de lucru.

II. Apoi vom trece la Serotonină, adică agentul chimic care ne inundă atunci când ne simțim semnificativi și
importanți. Este adesea domeniul în care acționează produsele psihofarmaceutice, combătând singurătatea și
depresia, care nu sunt altceva decât simptomele absenței serotoninei. Să spunem, totuși, că pentru a fi fericit,
putem alege metode mai evoluate, prin care să nu fim obligați să luăm medicamente.

Iată câteva metode de a elibera serotonina în corpul nostru:

1. Recunoștința. De multe ori nu reușim să evidențiem lucrurile bune care ni se întâmplă în fiecare zi, iar nivelul
serotoninei este afectat. Deci, să încercăm în fiecare zi să identificăm trei lucruri pentru care ne simțim
recunoscători. Vom vedea curând beneficiile.
2. Auto-felicitarea. Un exemplu vine de la Silvio Berlusconi, care (se pare că) în timpul banchetelor proiecta un
video cu mulțimi care aplaudă. Sigur, poate părea o mișcare egoistă la niveluri stratosferice, dar este cu siguranță
o auto-felicitare care trebuie folosită în doze mici. Dar este, de asemenea, o dovadă a faptului că, creierului
nostru îi este greu să facă distincția între evenimente reale și imaginare, și că putem „pirata“ procesele chimice,
oferindu-ne serotonină si fericire.
3. Visează cu ochii deschiși. Imaginați-vă un viitor mai frumos care vă face bine.
4. Fă dragoste ( și pe asta ți-o poți imagina).
5. Expune-te cel puțin 20 de minute la soare în fiecare zi. Aceasta practică este foarte cunoscută populațiilor
scandinave, care știu că lipsa luminii soarelui te face nefericit. Ca să nu mai vorbim de faptul că, printre alte
beneficii cunoscute este aportul de vitamina D prin lumină.

III. Al treilea prieten al fericirii noastre este Oxitocina. Cine a avut un copil știe bine, deoarece este administrată
femeilor pentru a ajuta la inducerea travaliului. Acest lucru se datorează faptului că oxitocina creează intimitate și
încredere, și promovează stabilirea de relații sănătoase. De fapt, este eliberată deja în mod natural de către
mame în timpul nașterii și alăptării, precum și în timpul orgasmului și îmbrățișării. Dr. Paul Zak, neuroeconomist
american spune că atingerea interpersonală reduce stresul cardiovascular și îmbunătățește sistemul imunitar.

Așa că, vă sfătuiesc, deși ar putea părea ciudat, dar va avea cu siguranță beneficii: îmbrățișați-vă, îmbrățișați-
vă când vă întâlniți, așa cum este cazul în India, unde îmbrățișarea prietenilor este o practică obișnuită. Vă dau
chiar o rețetă pe care să o urmați: 5 îmbrățișări pe zi... și stresul va lăsa spațiu pentru încredere.

IV. Apoi, sunt Endorfinele, drogurile sportivilor. Ele sunt similare cu morfina și acționează ca un analgezic și
sedativ. În practică scad percepția noastră de durere și să ne fac mai puțin supărați. Am putea spune că ne fac
mai puțin vulnerabili la „valurile“ vieții.

A face sport ajută la creșterea endorfinelor, așa cum ne ajută sexul și râsul . În acest sens, există yoga
râsului, care este o practică încântătoare pe care te sfătuim să o descoperi. Și unele parfumuri au fost legate de
o creștere a endorfinelor, de exemplu cele de lavandă și vanilie, precum și consumul de cacao. De aceea un
frumos baton de ciocolată neagră ar trebui să fie întotdeauna la îndemână pe birou.

Vom mai adăuga mai apoi la listă alte două molecule care sunt eliberate cu acțiuni opuse, și sunt, prin urmare,
potrivite pentru oamenii complet diferiți între ei.

Pe de o parte avem Epinefrina, mai bine cunoscută sub numele de Adrenalina. Ea se produce prin practicarea
de sporturi extreme și de fiecare dată când facem ceva care este dincolo de zona noastră de confort. Acțiunile
neobișnuite în practică ne injectează adrenalina în organism, producând o frumoasă descărcare energizantă. Ce
înseamnă? Că atunci când ești obosit, este foarte important să alungi oboseala, prin a face ceva ciudat și
neașteptat.

Ultimul prieten al fericirii noastre este Acidul y-aminobutiric, numit GABA, și care este într-un fel antiteza
adrenalinei. Acesta este produs atunci când ajungem într-o stare meditativă, și produce o fericire mult mai puțin
adrenalinică și energizantă, legată mai mult de calm și seninătate.

Din cele expuse mai sus, este clar că Fericirea schimbă funcţionarea creierului nostru. De exemplu, te
interesează mai mult să interacționezi, să vorbeşti cu alţii (cine a avut vreodată succes și a tăcut?), poți rezolva
problemele cu mai multă creativitate, tinzi să-i ajuți pe alţii şi să fii mai înclinat să nu lupți cu ceilalți şi să rezolvi
conflictele apărute.

Înțelegând dubla relație dintre Fericire și Succes, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să ne “drogăm” cu
fericire și cu bine, să modificăm funcționarea creierului nostru și să îl exploatăm în avantajul nostru.

Mult succes în a găsi calea fericirii tale!

S-ar putea să vă placă și