I. Care-i şi întrece.

Nici că mai lucra,

— Iată zidul meu! Ci mi se culca
Pe Argeş în gios, Aici aleg eu Şi un vis visa,
Pe un mal frumos, Loc de monastire Apoi se scula
Negru-Vodă trece Şi de pomenire. Şi-astfel cuvânta:
Cu tovarăşi zece: Deci voi, meşteri mari, — Nouă meşteri mari,
Nouă meşteri mari Calfe şi zidari, Calfe şi zidari!
Calfe şi zidari Curând vă siliţi Ştiţi ce am visat
Şi Manoli zece Lucrul de-l porniţi De când m-am culcat?
Care-i şi întrece. Ca să-mi rădicaţi, O şoptă de sus
Merg cu toţi pe cale Aici să-mi duraţi Aievea mi-a spus
Să aleagă-n vale Monastire 'naltă Că orice-am lucra,
Loc de monastire Cum n-a mai fost altă Noaptea s-a surpa
Şi de pomenire. Că v-oi da averi, Pân-om hotărî
Iată cum mergea V-oi face boieri, În zid de-a zidi
Că-n drum agiungea Iar de nu, apoi Cea-ntâi soţioară,
Pe-un biet ciobănaş V-oi zidi pe voi, Cea-ntâi sorioară
Din fluier doinaş, V-oi zidi de vii Care s-a ivi
Şi cum îl videa Chiar în temelii! Mâni în ziori de zi,
Domnul îi zicea: Aducând bucate
— Mândre ciobănaş II. La soţ ori la frate.
Din fluier doinaş! Deci dacă vroiţi
Pe Argeş în sus Meşterii grăbea, Ca să isprăviţi
Cu turma te-ai dus, Şferile-ntindea, Sfânta monastire
Pe Argeş în gios Locul măsura, Pentru pomenire,
Cu turma ai fost. Şanţuri largi săpa Noi să ne-apucăm
Nu cumva-i văzut Şi mereu lucra, Cu toţi să giurăm
Pe unde-ai trecut Zidul rădica, Şi să ne legăm
Un zid părăsit Dar orice lucra Taina s-o păstrăm;
Şi neisprăvit Noaptea se surpa! Ş-orice soţioară,
La loc de grindiş, A doua zi iar, Orice sorioară,
La verde-aluniş? A treia zi iar, Mâni în ziori de zi
— Ba, doamne,-am văzut, A patra zi iar. Întâi s-a ivi,
Pe unde-am trecut Lucra în zadar! Pe ea s-o jertfim,
Un zid părăsit Domnul se mira În zid s-o zidim!
Şi neisprăvit. Şi-apoi îi mustra,
Cânii cum îl văd Şi-apoi se-ncrunta III.
La el se răpăd Şi-i ameninţa
Şi latră-a pustiu Să-i puie de vii Iată-n ziori de zi
Şi urlă-a morţiu. Chiar în temelii! Manea se trezi,
Cât îl auzea Meşterii cei mari, Ş-apoi se sui
Domnu-nveselea Calfe şi zidari, Pe gard de nuiele
Şi curând pleca, Tremura lucrând, Şi mai sus, pe schele,
Spre zid apuca Lucra tremurând Şi-n câmp se uita,
Cu nouă zidari, Zi lungă de vară Drumul cerceta.
Nouă meşteri mari Ziua pân' în seară; Când, vai, ce zărea?
Şi Manoli zece Iar Manoli sta,

1
Cine că venea? Munţii răsturna. Şi mereu zidea;
Soţioara lui, Iară pe Ana Zidul se suia
Floarea câmpului! Nici c-o înturna! Şi o cuprindea
Ea s-apropia Ea mereu venea, Pân' la gleznişoare,
Şi îi aducea Pe drum şovăia Pân' la pulpişoare,
Prânz de mâncătură, Şi s-apropia Pân' la costişoare,
Vin de băutură. Şi amar de ea, Pân' la ţâţişoare.
Cât el o zărea Iată c-agiungea! Dar ea, vai de ea,
Inima-i sărea, Tot mereu plângea
în genunchi cădea IV. Şi mereu zicea:
Şi plângând zicea: — Manoli, Manoli,
— Dă, Doamne, pe lume Meşterii cei mari, Meştere Manoli!
O ploaie cu spume, Calfe şi zidari, Zidul rău mă strânge,
Să facă pâraie, Mult înveselea Ţâţişoara-mi frânge,
Să curgă şiroaie, Dacă o videa. Copilaşu-mi plânge!
Apele să crească, Iar Manea turba, Manoli turba
Mândra să-mi oprească, Mândra-şi săruta, Şi mereu lucra.
S-o oprească-n vale, În braţe-o lua, Zidul se suia
S-o-ntoarcă din cale! Pe schele-o urca, Şi o cuprindea
Domnul se-ndura, Pe zid o punea Pân' la costişoare,
Ruga-i asculta, Şi, glumind, zicea: Pân' la ţâţişoare,
Norii aduna, — Stai, mândruţa mea, Pân' la buzişoare,
Ceriu-ntuneca. Nu te spâna Pân' la ochişori,
Şi curgea deodată Că vrem să glumim Încât, vai de ea,
Ploaie spumegată Şi să te zidim! Nu se mai videa
Ce face pâraie Ana se-ncredea Ci se auzea
Şi îmflă şiroaie. Şi vesel râdea. Din zid că zicea:
Dar oricât cădea, Iar Manea ofta — Manoli, Manoli,
Mândra n-o oprea, Şi se apuca Meştere Manoli!
Ci ea tot venea Zidul de zidit, Zidul rău mă strânge,
Şi s-apropia. Visul de-mplinit. Viaţa mi se stinge!
Manea mi-o videa, Zidul se suia
Inima-i plângea, Şi o cuprindea V.
Şi iar se-nchina, Pân' la gleznişoare,
Şi iar se ruga: Pân' la pulpişoare. Pe Argeş în gios,
— Suflă, Doamne,-un .vânt, Iar ea, vai de ea, Pe un mal frumos,
Suflă-l pe pământ, Nici că mai râdea, Negru-Vodă vine
Brazii să-i despoaie, Ci mereu zicea: Ca să se închine
Paltini să îndoaie, — Manoli, Manoli, La cea monastire,
Munţii să răstoarne, Meştere Manoli! Falnică zidire,
Mândra să-mi întoarne, Agiungă-ţi de şagă Monastire 'naltă
Să mi-o-ntoarnă-n cale, Că nu-i bună, dragă. Cum n-a mai fost altă.
S-o ducă de vale! Manoli, Manoli, Domnul o privea
Domnul se-ndura, Meştere Manoli! Şi se veselea
Ruga-i asculta Zidul rău mă strânge Şi astfel grăia:
Şi sufla un vânt, Trupuşoru-mi frânge! — Voi, meşteri zidari,
Un vânt pre pământ, Iar Manea tăcea

2
Zece meşteri mari! Iată c-auzea
Spuneţi-mi cu drept, Din zid că ieşea
Cu mâna la piept, Un glas năduşit,
De-aveţi meşterie Un glas mult iubit,
Ca să-mi faceţi mie Care greu gemea
Altă monastire Şi mereu zicea:
Pentru pomenire, — Manoli, Manoli,
Mult mai luminoasă Meştere Manoli!
Şi mult mai frumoasă? Zidul rău mă strânge,
Iar cei meşteri mari, Ţâţişoara-mi frânge,
Calfe şi zidari, Copilaşu-mi plânge,
Cum sta pe grindiş, Viaţa mi se stinge!
Sus, pe coperiş, Cum o auzea
Vesel se mândrea Manea se pierdea,
Şi-apoi răspundea: Ochii-i se-nvelea:
— Ca noi, meşteri mari, Lumea se-ntorcea,
Calfe şi zidari, Norii se-nvârtea,
Alţii nici că sunt Şi de pe grindiş,
Pe acest pământ! De pe coperiş,
Află că noi ştim Mort, bietul, cădea!
Oricând să zidim Iar unde cădea
Altă monastire Ce se mai făcea?
Pentru pomenire, O fântână lină
Mult mai luminoasă Cu apă puţină,
Şi mult mai frumoasă! Cu apă sărată,
Domnu-i asculta Cu lacrimi udată!
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le rădice,
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească
Ca să putrezească
Colo pe grindiş,
Sus, pe coperiş.
Meşterii gândea
Şi ei îşi făcea
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare.
Apoi le-ntindea
Şi-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea,
Şi unde pica
Trupu-şi despica.
Iar bietul Manoli,
Meşterul Manoli,