Concurs ,,Cuvânt şi culoare”

Ediţia a IVa-Clasa a IV a

Strigătul pădurii

Stau pe terasa casei şi privesc înserarea cum se lasa peste pădurea din
vecinatatea noastră. Ultimele raze ale soarelui poleiesc cu aur şi aramă copacii
pădurii. Pădurea străluceşte. E linişte, copacii se pregătesc de culcare.
O aud pe mama strigându-mă să intru in casă .
E deja tarziu şi este timpul să mă duc la culcare. Adorm cu gândul la vesela
,,Pădure”. Visez.
O fată frumoasă, intr-o rochie uşoară ca o adiere se apropie de patul meu.
- Cine eşti? o întreb eu nedumerită.
-Sunt Zâna Pădurii. Am venit pentru că ştiam că iţi doreşti mult să mă vezi.
-Unde ai fost plecată? De ce ai lacrimi în ochii ?
-Am călătorit în toată lumea şi am văzut locuri minunate, dar nicăieri nu e ca
la voi.
-De ce spui aşa !
-Pentru că aici, în loc să văd copacii acoperiţi de verdeaţa, cu coroane bogate,
crengile lor sunt zdrenţuite.În pădure, iarba este arsă, florile triste şi cu capetele
plecate. Aici pădurile plâng cu lacrimi de frunze. Ele mă strigă, îmi cer ajutorul.
-Cum va putea fi salvată pădurea? întreb eu.
-Oamenii trebuie să salveze pădurea! zise Zâna...
Pădurea va dispărea, totul se va preface în pustiu. Acum înţelegeam de ce
plângea Zâna.
-Hai, trezeşte-te! E timpul să mergi la şcoală, îmi spune mama cu glas blănd.
Mă ridic şi fug la fereastră să văd ce s-a întâmplat cu Pădurea. Fusese un vis,
doar un vis.
Pădurea mă atrăgea cu magia ei, cu freamatul copacilor mirosul florilor, cu
acele insecte muncitoare. Această pădure de basm era locul meu de joacă, şi nu
trebuie să dispară.
De aceea, strig odată cu pădurea:
-Va rog, oameni de pretutindeni ,
- salvaţi pădurile!

Neacşu Andreea Bianca –cls. a-IV-a A