Sunteți pe pagina 1din 2

Telescopul Spatial James Webb

Telescopul spațial James Webb (abreviat JWST) este un observator orbital cu infraroșu care are
ca obiectiv înlocuirea telescopului spațial Hubble. Scopul acestui telescop este de a vedea cele
mai îndepărtate obiecte din univers, chiar obiecte mai depărtate de 8 miliarde de ani lumină,
aceasta fiind limita telescopului Hubble. Proiectul James Webb este un proiect NASA, cu
colaborare internațională, la care participă nu mai puțin de 15 națiuni, și instituții precum: NASA,
Agenția spațială europeană și Agenția spațială canadiană. Denumit inițial Telescopul Spațial din
Generația Următoare a fost redenumit după administratorul adjunct al NASA James E. Webb în
2002. Planurile recente arată că telescopul va fi lansat cu racheta Ariane 5 nu mai devreme de
primăvara anului 2019.

MISIUNE

Principalele misiuni ale telescopului James Webb sunt de a studia cele mai îndepărtate stele și
galaxii din Univers, adică formele primare ale galaxiilor, cele care alcătuiau universul după Big
Bang, de a înțelege modul de formare a galaxiilor, de a înțelege cum se formează stelele și
sistemele planetare dar și de a studia sistemele planetare și originea vieții. Datorită combinației
dintre radiațiile solare, praf și temperaturile scăzute a obiectivelor, telescopul James Webb trebuie
să opereze în unde infraroșii, care au o lungime de undă de la 0.6 până la 28 micrometri. Pentru a
se asigura că observațiile nu vor fi oprite de undele infraroșii emise de către telescop, întregul
observator trebuie să stea la o temperatură extrem de scăzută. Trebuie să fie destul de departe de
Soare, pentru ca radiațiile acestuia să nu îl încălzescă până la o temperatură mai mare de 40
Kelvin(-233°C). Astfel telescopul va avea încorporată o structură metalizată pentru a bloca
radiațiile infraroșii de la Soare, Pământ și Lună. Telescopul va fi poziționat după Soare-Pământ, în
punctul L2, unul dintre așa numitele puncte Lagrange.

OPTICA

Deși Telescopul James Webb are doar jumătate din masa telescopului Hubble, oglinda sa
principală (oglindă placată cu aur și cu un diametru de aproximativ 6.5m) are o arie de captare de
aproape 6 ori mai mare decât a telescopului Hubble. La acest diametru oglinda principală este
mult mai mare decât oglinda oricărui alt telescop și este alcătuită din 18 segmente de hexagon
care se vor desface când telescopul va fi lansat. Pentru un moment aceste oglinzi sunt dezvoltate
în Alabama. Micro motoare și senzori cu unde vor poziționa oglinzile în locul corespunzător, dar
foarte rar li se va schimba pozitia; acest sistem este de obicei folosit la telescoapele terestre care
iși ajusteaza oglinda pentru a contracara cât se poate efectele gravitației și a vântului.

NASA a precizat ca va încorpora microcamere,la fiecare 100 pană la 200 micrometri în optica
telescopului lângă spectroscopul infraroșu. Aproximativ 62000 de camere vor fi poziționate langă
spectrograf. Aceste microcamere vor da efectul unui ochi uman.

S-ar putea să vă placă și