Anexa: 1

Cerinţe:
Citiţi cu atenţie acest portret caracterial descris de scriitorul francez La Bruyère şi extrageţi 3-4 idei
principale.

1. Lăudărosul
„De bună seamă a fi lăudăros înseamnă a face caz de calităţile inexistente. Lăudărosul e omul care se aşază pe
digul Pireului şi înşiră străinilor că a investit sume mari în împrumuturi maritime, arată amănunţit ce profituri pot rezulta
de pe urma unor astfel de treburi, câtă avere a realizat şi ce pagubă a avut, şi în timp ce spune aceste enormităţi îşi
trimite sclavul să ridice bani de la bancă, deşi nu are nici o depunere. Călătorind pe mare, e in stare să-şi amăgească
tovarăşul de drum spunându-i că a participat la expediţie alături de Alexandru cel Mare*, că s-a bucurat de atenţii din
partea lui…Toate acestea le debitează un om care n-a păşit nicicând dincolo de zidurile cetăţii lui…Ajungând în dreptul
prăvăliilor cu îmbrăcăminte, cere haine care să nu coste mai mult de doi talanţi, şi la urmă îl ceartă pe sclavul ce-l
însoţeşte că n-a luat banii cu el. Deşi stă la chirie încearcă să-l convingă pe cel ce nu-l cunoaşte că locuieşte în casa lui
părintească şi că are de gând să o vândă fiindcă e neîncăpătoare faţă de numărul musafirilor pe care-i primeşte.”

Cerinţe:
Citiţi cu atenţie acest portret caracterial descris de scriitorul francez La Bruyère şi extrageţi 3-4 idei
principale.

2. ÎNGÂMFATUL
„Îngâmfarea înseamnă dispreţuirea tuturor celorlalţi, în afară de propria-ţi persoană. Îngâmfatul este omul care
spune celui ce vine să-i vorbească că nu poate fi disponibil decât după masă, la ora plimbării; el nu uită binele făcut cuiva.
Mergând pe stradă, expediază fără prea multă bătaie de cap pricinile în care a fost desemnat arbitru când este numit
într-o slujbă publică, refuză sarcina şi susţine sub prestare de jurământ că nu dispune de timp. Nu crede de cuviinţă să
facă nimănui vizită el cel dintâi. Este în stare să poruncească furnizorilor şi angajaţilor lui să vină a doua zi, dis-de-
dimineaţă. Pe stradă nu vorbeşte cu nimeni; merge cu capul în pământ, iar atunci când îi convine - cu capul în sus. Când
dă un ospăţ pentru prietenii săi nu se aşează cu ei la masă, ci porunceşte unuia dintre oamenii lui să le poarte de grijă.
Dacă e vorba să viziteze pe cineva, trimite veste mai întâi. Nu primeşte pe nimeni în timpul masajului, în timp ce se află la
baie sau când stă la masă. Când are de făcut socoteli cu un altul, lasă pe seama sclavului grija de a aduna diferitele sume
şi de a le trece în registru. În corespondenţa pe care o întreţine nu întrebuinţează formule obişnuite, ca de pildă: „Mi-ar
face plăcere”, ci scrie: „Pretind să se execute”, „Am trimis la tine ca să ia”, „ Să nu cumva să procedeze altfel” şi „ Cât mai
urgent”.”
Cerinţe:
Citiţi cu atenţie acest portret caracterial descris de scriitorul francez La Bruyère şi extrageţi 3-4 idei
principale.

3. LAŞUL

„Laşitatea pare să fie o slăbiciune a sufletului, provocată de frică. Laş este omul care, plutind pe mare şi privind
promontoriile, are impresia că se află în faţa unor galere ale piraţilor... Pornind la război şi aflând că s-a dat ordin ca
pedestrimea să treacă la atac, laşul cheamă oamenii din acelaşi demos cu el şi îi îndeamnă să stea pe lângă el, atenţi la
fiecare mişcare, pretextând că nu poate recunoaşte uşor pe vrăjmaşi. Când aude strigăte şi vede soldaţii prăbuşindu-se la
pământ, destăinuie celor din jur că a plecat în grabă mare şi că şi-a uitat sabia; apoi o ia la fugă spre cortul lui şi dă
poruncă sclavului să observe în ce parte se află duşmanii. În acest timp îşi ascunde sabia sub pernă, iar apoi îşi iroseşte
vremea prefăcându-se că o caută în cort. Dacă zăreşte un prieten rănit, îi iese în cale, încearcă să-l îmbărbăteze, îl ridică
pe sus şi îl duce în cort. Aici îi dă îngrijirile necesare, îl şterge de sânge cu un burete, se aşază alături de el şi-i apără rana
de muşte. Şi nu e lucru pe care să nu-l facă, numai si numai să nu dea ochii cu vrăjmaşii… Mânjit cu sângele scurs din
rănile altuia, aleargă înaintea celor ce se întorc din luptă şi povesteşte că „ şi-a salvat prietenul, punându-şi viaţa în mare
cumpănă”. Apoi însoţeşte pe cunoscuţii şi concetăţenii rănitului până la patul lui de suferinţă şi nu uită să spună fiecăruia
cum l-a dus în cort pe braţele lui.”

Cerinţe:
Citiţi cu atenţie acest portret caracterial descris de scriitorul francez La Bruyère şi extrageţi 3-4 idei
principale.

4. ZGÂRCITUL

„Zgârcenia este o economie ce întrece orice măsură. Zgârcitul este omul care înainte de a fi împlinit luna bate la
uşa datornicului şi-i cere dobânda, chiar dacă aceasta nu face măcar o jumătate de obor. Când se află la o masă pregătită
pe socoteala celor ce iau parte la ea, zgârcitul numără câte pahare a băut fiecare, iar zeiţei Artemis îi jertfeşte mai puţin
decât oricare altul din cei prezenţi. Dacă un cunoscut i-a procurat un obiect pe un preţ scăzut, zgârcitul consideră că e
îngrozitor de scump. Dacă sclavul i-a spart o oală sau o farfurie, îi scade din hrană. Dacă nevasta a pierdut un bănuţ,
cotrobăie prin oale, răscoleşte paturile, lăzile, caută până şi în aşternuturi. Casele zgârciţilor de felul acesta sunt doldora
de bani! Mucegaiul stă prins pe ele, iar pe chei s-a pus rugina.
Zgârcitul poartă haina mai sus de genunchi, iar la baie aduce uleiul în sticlele mititele; se tunde la piele, îl găseşti
desculţ şi la prânz, iar când dă haina la curăţat îndeamnă pe meşter să întrebuinţeze argilă din belşug, ca să nu se păteze
prea repede.”
Cerinţe:
Citiţi cu atenţie acest portret caracterial descris de scriitorul francez La Bruyère şi extrageţi 3-4 idei
principale.

5. AMABILUL

„Ca să definim amabilitatea am putea spune că este un fel de a te purta care urmăreşte desfătarea fără să aibă
în vedere un interes personal. Nici o îndoială că se poate numi amabil acela care te salută de la distanţă, te numeşte om
minunat, manifestă pentru tine o admiraţie profundă, îţi strânge mâna cu căldură. Te întovărăşeşte un timp şi-şi ia rămas
bun de la tine, după ce mai întâi te-a întrebat când te va revedea şi după ce te-a ridicat în slăvi. De e numit arbitru,
amabilul se poartă în aşa chip încât să se facă plăcut nu numai celui ce i-a încredinţat apărarea intereselor lui, ci şi
adversarului; şi aceasta o face de teamă de a nu părea părtinitor. În discuţiile cu străinii este mai curând de partea lor
decât de partea concetăţenilor lui. Când este invitat la o masă are grijă să recomande gazdei să ducă şi copiii, iar când
aceştia şi-au făcut apariţia, observă că seamănă cu tatăl lor cum seamănă două smochine între ele. Chemând apoi la el
copiii, îi îmbrăţişează şi-i pune să stea alături. Cu unii se joacă strigând şi desfăcând pumnii iar pe alţii îi lasă să adoarmă
pe genunchii lui şi nu cârteşte sub povara lor.