PALÚSTRU, -Ă, paluștri, -stre, adj. De baltă, din regiunea sau de pe malurile bălților.

◊ Friguri
palustre = paludism. Locuințe palustre = locuințe lacustre. – Din fr. palustre.

iacint sm [At: ALEXANDRIA, 52 / V: ~chint, ~tă sf / Pl: ~nți / E: fr jacinthe] 1 (Bot; liv)
Zambilă (Hyacinthus orientalis). 2 (Min; înv) Varietate de topaz.

SONÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre sunete consonante) Care prin unele caracteristici
se apropie de vocale, iar, în unele limbi, poate fi sunet silabic. /<fr. sonnante, germ. Sonanten

epodă sf [At: HELIADE, O. II, 169 / V: (înv) epod sn / Pl: ~de / E: fr épode, lat epodos] (Rar) 1 A
treia parte și ultima a unei triade lirice a corului din teatrul antic grec, care urma după strofă și
antistrofă. 2 (În literatura antică) Poezie compusă din distihuri în care cele două versuri erau
întotdeauna inegale.

hexacord sn [At: ENC. ROM. / Pl: ~uri / E: fr héxacorde] 1 Liră cu șase coarde la vechii
greci. 2 Ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale.

NÍXIS, nixisuri, s. n. (Înv.) Supărare; plictiseală. ♦ Înțepătură, junghi. – Din ngr. Nixis

REZOLÚT, -Ă, rezoluți, -te, adj. Hotărât, ferm, îndrăzneț, decis. –

Din lat. resolutus, germ. resolut.

NUBÍL ~ă (~i, ~e) livr. 1) (despre persoane) Care se află la vârsta când se poate căsători. 2) rar
(despre părți ale corpului) Care este sub aspect anatomic pe deplin format.
/<fr. nuble, lat. Nubilis

SACRAMÉNT, sacramente, s. n. Nume dat de catolici fiecăreia dintre cele șapte taine
bisericești.

diamantín, ~ă [At: LM / P: di-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr diamantin] 1 a Care are strălucirea diamantului
(1) Si: (rar) diamantat (1), diamantic (1), (îvr) diamantariu,(îvp) adamantin. 2 a Care este
asemănător cu diamantul (1) Si: (rar) diamantat (2), diamantic (2). 3 sf Pulbere abrazivă fină,
folosită în special la lustruirea pieselor de oțel.

OPALÍN, -Ă, opalini, -e, adj. Care are culoarea lăptoasă și reflexele caracteristice ale opalului;
opalescent. – Din fr. opalin.

OGÚR ~uri n. rel. Semn prevestitor de bine; piază bună

PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦
(Înv.) Pelerin. [Var.: pelegrín s. m.] – Din lat. peregrinus, fr.pérégrin, it. pellegrino.

REVOLÚT ~tă (~ți, ~te) 1) livr. (despre perioade de timp) Care s-a scurs; care s-a încheiat;
terminat; împlinit. Epocă ~tă. 2) (despre părți ale plantelor) Care este răsucit, întors în
afară. Frunză ~tă. /<fr. révolu, lat. Revolutus

HAGÁDĂ, hagade, s. f. Povestire însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la exodul

evreilor din Egipt. – Din germ. Haggada.
augur [At: BĂLCESCU, ap. CDDE / P: au- / Pl: ~i sm, ~e sn / E: lat augur] (Ant) 1 sm Preot care
prevestea viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. 2 (Pex) Persoană care anunță
un eveniment sau prevestește viitorul. 3 sn Prevestire făcută de augur (1-2). 4 sn Auspiciu
(1). 5 sn (Îe) A fi de bun (sau de rău) ~ A fi un semn bun (sau rău). 6 sn (Îae) A exista premise
ca ceva să aibă un final favorabil (sau nefavorabil).

EUHARISTÍE, euharistii, s. f. (Bis.) Taină și act de venerație în cele mai multe Biserici creștine,
constând în împărtășirea cu pâine și vin a credincioșilor; cuminecătură, împărtășanie, grijanie.
[Pr.: e-u-] – Din fr. eucharistie, lat. eucharistia.

ANACOLÚT, anacoluturi, s. n. Discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei

propoziții sau al unei fraze. [Pl. și: anacolute] – Din fr.anacoluthe, lat. anacoluthon.

confiént, ~ă a [At: DA / P: ~fi-ent / V: ~iánt / Pl: ~nți, ~e / E: fr confiant]

(Frî) 1 Credul. 2 Încrezător.