Codul Lorenz

Între 1939 – 1945 cele mai avansate cunostinte matematice si tehnologice

au fost puse în slujba comunicatiilor germane.
Armata germana a cerut companiei lui Lorenz sa produca pentru ei o masina
de cifrare pentru transmitere, care sa le permita sa comunice prin radio în
completa siguranta.
Compania a inventat un cifru bazat pe metoda aditiva de încifrare a
mesajelor, inventat în 1918 de Gilbert Vernam, în America.
Masina nu se baza pe alfabetul de 26 de litere si pe codul Morse, de care
Enigma era dependenta, ci folosea codul Baudot, bazat pe 32 de simboluri.
Codul Baudot consta în 5 canale, fiecare dintre ele fiind un sir de biti care
puteau fi reprezentati prin 0 sau 1, punct sau cruce.
Sistemul Verman incifra mesajul text, adunându-i, caracter cu caracter, un
set de caractere obscure, asa producând caractere cifrate, care erau
transmise primitorului.
Simplitatea sistemului Verman a permis ca acele caractere sa fie adunate
într-un mod special, cunoscut sub denumirea de modulo-2. Apoi, exact
aceleasi caractere obscure, încifrate de asemenea prin adunarea modulo-2 a
caracterelor încifrate primite, anuleaza caracterele obscure, ramânând
caracterele originale din mesaj, care pot fi tiparite.
Modulo-2 are exact acelasi efect ca si operatia logica XOR.
Daca A este caracterul textului obisnuit, si C este caracterul obscur, atunci F
este caracterul textului încifrat. De asemenea, prin combinarea lui C cu F,
ajungem din nou la A.

A+C=F F+C=A
X+.=X X+.=X
X+X=. .+X=X
.+X=X X+X=.
.+.=. .+.=.

Verman a propus ca acele caractere obscure sa fie completate la întâmplare,

si perforate pe hârtie caracter cu caracter, în sincronizare cu caracterele
mesajului dat. Un astfel de cifru, care foloseste caractere de încifrare alese
complet la întâmplare, nu poate fi spart.
Compania lui Lorenz a decis ca ar fi mai eficient, în conditii de razboi,
construirea unei masini care sa genereze segvente de caractere încifrate.
Dar o masina nu putea genera o segventa de caractere complet aleator, ci
genera o segventa asa numita “pseudo-aleatoare”. Din nefericire pentru
armata germana, a fost mai mult “pseudo” decât “aleatoare”, fiind astfel
vulnerabila.
Desi cei de la Bletchley Park nu au vazut o masina Lorenz decât la sfârsitul
razboiului, au spart cifrul Lorenz cu doi ani si jumatate mai înainte!
Prima interceptare a semnalelor transmise de germani si încifrate folosind
codul Lorenz a avut loc la începutul anilor 1940, de catre un grup de politisti
care urmareau o posibila transmitere a spionilor germani din UK.
Codului i-a fost dat la început numele “fish”. Mesajele codate cu masina
Lorenz au fost numite “Tunny”. Tiltman, unul dintre cei mai mari spargatori
de coduri de la Bletchley Park, stia de sistemul Vernam, si imediat a
identificat aceste mesaje ca fiind codate în maniera Vernam
Pentru ca sistemul Vernam se baza pe adunarea de caractere, Tiltman a
dedus ca, în cazul în care operatorul a facut greseala de a transmite doua
mesaje folosind acelasi început al masinii Lorenz, atunci, adunând caracter
cu caracter textele încifrate, segventa de caractere obscure va disparea. Va
ramâne apoi cu o segventa de caractere, fiecare reprezentând adunarea a
doua caractere din mesajul text german initial. Pentru doua mesaje complet
diferite, este imposibil sa asociezi caracterul corect fiecarui mesaj.
Cum numarul interceptarilor crestea, la Bletchley Park a fost formata o
echipa, condusa de maiorul Ralph Tester, care sa le “supravegheze”. Curând,
germanii au facut o grava greseala: pe 30 august 1941, un operator german
avea de transmis un mesaj lung, cam 4000 de caractere, de la o parte a
Înaltului Comandament al Armatei Germane catre alta, probabil de la Atena
la Viena. Operatorul a conectat corect masina Lorenz, si a transmis apoi un
indicator de 12 litere în germana, la operatorul care primea mesajul. Acesta
din urma si-a setat masina, si a transmis primului operator sa înceapa
transmiterea mesajului. Dupa ce aproape 4000 de caractere au fost încifrate
la capatul de transmitere, operatorul de la capatul de primire a transmis prin
radio, în germana, mesajul “nu am primit, trimite înca o data”.
Amandoi operatorii si-au pus masinile Lorenz înapoi în pozitie de start.
Operatorul de la capatul de transmitere a început sa codifice mesajul din
nou. Daca ar fi fost automat, sa foloseasca exact aceleasi chei ca si prima
data, tot ce ar fi obtinut interceptorii ar fi fost doua copii identice ale textului
încifrat. Dar fiind om si fiind dezgustat de faptul ca trebuie sa codifice totul
din nou, operatorul a început sa faca diferente în cel de-al doilea mesaj fata
de primul.
Mesajul începea cu binecunoscuta fraza germana SPRUCHNUMMER (numarul
mesajului). Prima data operatorul a codificat S P R U C H N U M M E R, iar a
doua oara S P R U C H N R, si restul mesajului. Diferenta era ca imediat
dupa N cele doua texte erau diferite; dar masina a generat aceeasi secventa
obscura, de aceea textul cifrat era diferit din acel punct.
Interceptorii si-au dat seama de importanta celor doua mesaje, datorita
faptului ca cele 12 litere indicatoare erau la fel. Tiltman a aplicat aceeasi
tehnica de descifrare ca si la mesajele anterioare, dar de data aceasta a
ajuns mult mai departe. Faptul ca masinile au fost repuse în aceeasi pozitie
de start, si ca textul a fost recodificat cu neînsemnate diferente, i-a permis
lui Tiltman sa decodifice complet ambele texte, chiar daca al doilea era mai
scurt cu aproximativ 500 de caractere fata de primul.
John Tiltman a dat pe urma acest sir de caractere obscure unui tânar
chemist, Bill Tutte, recent venit la Bletchley Park de la Cambridge.
Bill Tutte a scris modelul de biti de la fiecare din cele 5 canale ale masinii,
formate din siruri de caractere obscure, care se repetau la perioade variate.
Toate acestea se întâmplau înainte de aparitia computerelor, deci a trebuit
sa scrie de mâna lungi segvente de biti.
Când a scris modelul de biti al primului canal, la o repetitie de 41, diferite
modele au început sa reiasa, si erau mai mult decât aleatoare. Aceasta arata
ca o repetitie cu perioada 41 are semnificatie în felul în care cifrul a fost
generat.
În urmatoarele doua luni, Tutte si alti membrii ai echipei de cercetare au
lucrat la completarea structurii logice a masinii de cifrat cunoscuta azi ca
Lorenz.
A fost o demonstratie extraordinara, si la începutul lui 1942, laboratoarele
Post Office Research din Dellis Hill au implementat calculul logic al lui Bill
Tutte si al colaboratorilor sai .